Intreruprea prescriptiei prin constituirea ca parte civila pe parcursul urmaririi penale sau in fata instantei de judecata

Potrivit dispozitiilor art. 2537 alin. (1) pct. 3 C. civ., prescriptia se intrerupe prin constituirea ca parte civila pe parcursul urmaririi penale sau in fata instantei de judecata pana la inceperea cercetarii judecatoresti.
Conform prevederilor art. 20 alin. (1) si (2) C. proc. pen., constituirea ca parte civila se poate face pana la inceperea cercetarii judecatoresti, in scris sau oral, cu indicarea naturii si a intinderii pretentiilor, a motivelor si a probelor pe care acestea se intemeiaza, iar potrivit alin. (4), in cazul nerespectarii vreuneia dintre conditiile prevazute la alin. (1) si (2), persoana vatamata sau succesorii acesteia nu se mai pot constitui parte civila in cadrul procesului penal, putand introduce actiunea la instanta civila.
Astfel, declaratia persoanei vatamate data in fata organelor de ancheta, prin care a aratat ca se constituie parte civila, fara a indica insa cuantumul pretentiilor, nu indeplineste conditiile legale obligatorii pentru a putea fi considerata constituire de parte civila cu consecinta intreruperii termenului de prescriptie a dreptului material la actiune.

Raspundere civila delictuala. Repararea prejudiciului cauzat de emiterea unor acte administrative nelegale

In temeiul dispozitiilor art. 1 alin. (1), art. 8 alin. (1) , art. 18 alin. (3) si art. 19 din Legea nr. 554/2004, care reglementeaza regimul juridic al actiunii in despagubiri, revine instantei de contencios administrativ sa se pronunte asupra dreptului la repararea pagubei cauzate, analizand conditiile de admisibilitate a cererii, inclusiv existenta dreptului la reparatie si modalitatea de acordare a acesteia. Astfel, actiunea avand ca obiect repararea pagubei produse ca urmare a anularii unor acte administrative atrage, in raport cu aceste dispozitii legale, competenta instantei de contencios administrativ potrivit principiului general de drept conform caruia legea speciala deroga de la legea generala.
Specialia generalibus derogant este un principiu juridic care implica faptul ca norma speciala e cea care deroga de la norma generala ?i ca norma speciala este de stricta interpretare la cazul respectiv. Mai mult, o norma generala nu poate inlatura de la aplicare o norma speciala. Fiind derogatorie de la norma generala, rezulta ca norma speciala se aplica ori de cate ori ne gasim in fata unui caz ce intra sub incidenta prevederilor sale, deci norma speciala se aplica prioritar fata de norma generala, chiar ?i atunci cand norma speciala este mai veche decat norma generala. Aplicarea principiului conform caruia legea speciala deroga de la legea generala are ca efect inlaturarea dreptului comun de la aplicare. Asadar, incidenta acestui principiu inlatura, totodata, posibilitatea coexistentei a doua cai judiciare, una pe legea speciala si cealalta pe dreptul comun

Malpraxis. Asigurare. Angajarea raspunderii civile delictuale in cazul dovedirii malpraxisului

In cazul angajarii raspunderii civile delictuale si a dovedirii malpraxisului, este irelevant daca afectiunea produsa poate fi corectata, pentru ca daunele acordate de instanta de apel se raporteaza la suferintele indurate, si nu la efectele viitoare.

Defaimare publica pe Facebook. Obligarea paratului la plata unei sume reprezentand daune morale si plata cheltuielilor de judecata

Tribunalul constata o depasire a limitelor impuse de buna-credinta, în cadrul demersului paratului de a o defaima public prin intermediul Facebook pe reclamanta, din punct de vedere al competentelor profesionale.
Defaimare publica pe Facebook. Obligarea paratului la plata unei sume reprezentand daune morale si obligarea paratului la plata cheltuielilor de judecata

Accident auto. Omisiunea victimei de a lua masuri de natura sa previna si sa evite producerea prejudiciului

Cauza producerii prejudiciului o constituie savarsirea unei actiuni sau inactiuni prin care victima, alaturi de o alta persoana, a contribuit intr-o anumita masura la producerea acestui rezultat. Omisiunea victimei de a lua anumite masuri de natura sa previna si sa evite producerea prejudiciului constituie tot o cauza de natura sa limiteze raspunderea celui vinovat la implicarea sa efectiva

Actiune in despagubiri. Prejudiciu de mediu. Raspundere obiectiva. Neanalizarea existentei legaturii de cauzalitate intre fapta imputata si rezultatul produs.

Raspunderea obiectiva instituita prin dispozitiile art. 95 alin. (1) din OUG nr. 195/2005, independenta de elementul vinovatiei (culpei) nu inseamna si o raspundere independenta de elementul legaturii de cauzalitate, in conditiile in care importanta sa este considerabila din chiar perspectiva antrenarii unei raspunderi civile delictuale obiective.
Astfel, in conditiile in care instanta a respins ca neutile cauzei probele solicitate de parat prin care urmarea demonstrarea lipsei legaturii de cauzalitate intre fapta ilicita atribuita in responsabilitatea sa si prejudiciul produs reclamantei, motivand ca aspectele ce se dorea a fi dovedite prin acestea erau irelevante fata de temeiul juridic incident cauzei – art. 95 din O.U.G. nr. 195/2005, care ridica la rang de principiu caracterul obiectiv al raspunderii pentru prejudiciul produs prin poluare, independent de culpa – si de constatarea accidentului de poluare de catre Garda Nationala de Mediu, sunt intemeiate criticile formulate prin motivele de recurs relativ la lipsa de preocuparea a instantei de a analiza existenta acestui element al raspunderii civile delictuale.