Raspundere civila delictuala. Repararea prejudiciului

Raspundere civila delictuala. Repararea prejudiciului cauzat de emiterea unor acte administrative nelegale. Inadmisibilitate

In temeiul dispozitiilor art. 1 alin. (1), art. 8 alin. (1) , art. 18 alin. (3) si art. 19 din Legea nr. 554/2004, care reglementeaza regimul juridic al actiunii in despagubiri, revine instantei de contencios administrativ sa se pronunte asupra dreptului la repararea pagubei cauzate, analizand conditiile de admisibilitate a cererii, inclusiv existenta dreptului la reparatie si modalitatea de acordare a acesteia.

Astfel, actiunea avand ca obiect repararea pagubei produse ca urmare a anularii unor acte administrative atrage, in raport cu aceste dispozitii legale, competenta instantei de contencios administrativ potrivit principiului general de drept conform caruia legea speciala deroga de la legea generala.

Specialia generalibus derogant este un principiu juridic care implica faptul ca norma speciala e cea care deroga de la norma generala și ca norma speciala este de stricta interpretare la cazul respectiv. Mai mult, o norma generala nu poate inlatura de la aplicare o norma speciala. Fiind derogatorie de la norma generala, rezulta ca norma speciala se aplica ori de cate ori ne gasim in fata unui caz ce intra sub incidenta prevederilor sale, deci norma speciala se aplica prioritar fata de norma generala, chiar și atunci cand norma speciala este mai veche decat norma generala.

Aplicarea principiului conform caruia legea speciala deroga de la legea generala are ca efect inlaturarea dreptului comun de la aplicare. Asadar, incidenta acestui principiu inlatura, totodata, posibilitatea coexistentei a doua cai judiciare, una pe legea speciala si cealalta pe dreptul comun.

I.C.C.J., Sectia I civila, decizia nr. 1016 din 2 iunie 2020

Circumstantele cauzei
Obiectul cererii de chemare in judecata

Prin actiunea formulata la data de 28 aprilie 2015, reclamanta Asociatia X. a chemat in judecata pe paratul Municipiul Bucuresti, pentru ca prin hotararea ce va fi pronuntata sa se dispuna obligarea paratului la reconstruirea, pe amplasamentul pe care se gaseau inainte de distrugere, a imobilelor din str. B. nr. 16, nr. 18 si nr. 20 si str. C. nr. 24, Bucuresti.

Prin sentinta civila nr.11759 din 30.09.2015, Judecatoria setorului 4 Bucuresti a admis exceptia necompetentei sale materiale in solutionarea cauzei sia trimis cauza spre competenta solutionare Tribunalului Bucuresti.

Sentinta pronuntata de Tribunalul Bucuresti

Prin sentinta civila nr. 1233 din 26.10.2016 pronuntata de Tribunalul Bucuresti, Sectia a V-a civila a fost admisa exceptia inadmisibilitatii actiunii restranse si a fost respinsa, ca inadmisibila, actiunea formulata de reclamanta Asociatia X., in contradictoriu cu paratul Municipiul Bucuresti.

Decizia pronuntata de Curtea de Apel Bucuresti

Prin decizia nr. 383A din 29.03.2018 pronuntata de Curtea de Apel Bucuresti – Sectia a IV-a civila a fost respinsa, ca nefondata, exceptia puterii de lucru judecat. A respins, ca nefondat, apelul declarat de apelanta- reclamanta.

Calea de atac exercitata in cauza

Impotriva acestei decizii a declarat recurs Asociatia X., criticand solutia pentru nelegalitate și invocand in drept dispozitiile art. 483, art. 488 alin. (1) pct. 8 și art. 497 raportat la art. 480 alin. (3) Cod procedura civila. Criticile formulate de recurenta-reclamanta privesc, in esenta, interpretarea si aplicarea eronata a dispozitiilor legale din legea contenciosului administrativ prin raportare la dispozitiile de drept comun in materia raspunderii civile delictuale, asa cum este reglementata de Codul civil (Legea nr. 287/2009).

Un prim argument privește analiza eronata a instantei de apel ce justifica inadmisibilitatea actiunii, in sensul ca definitia data actelor administrative prin art. 2 lit. c)¹ din Legea nr. 554/2004 include și executarea lucrarilor de interes public, cum este cazul in litigiul dedus judecatii. Astfel, recurenta sustine ca este asimilat unui act administrativ un contract administrativ vizand executarea lucrarilor publice, nu executarea contractelor in sine.

De asemenea, s-a aratat ca executarea de catre paratul Municipiul București a unui plan urbanistic zonal, deși acesta fusese suspendat prin hotarare judecatoreasca poate fi calificata ca o fapta civila delictuala (fapta, in absenta actului), iar calitatea de autoritate administrativa a Municipiului București nu are relevanta in cauza. Fapta unei autoritati publice in absenta unui act administrativ este de natura civila, neputand intra in sfera contenciosului administrativ.

Un al doilea argument priveste interpretarea gresita a dispozitiilor art. 1 alin. (1) si art. 2 din legea contenciosului, in sensul ca nu orice cerere de reparare a prejudiciului produs de un act administrativ este de competenta instantei de contencios administrativ.

Un al treilea argument vizeaza faptul ca instanta de apel trebuia sa considere litigiul de natura civila și din perspectiva solutiilor pe care instanta de contencios administrativ le poate pronunta prin raportare la dispozitiile art. 18, art. 16 alin. (1) și art. 8 alin. (1)² din Legea nr. 554/2004, in sensul ca se poate pronunta numai asupra anularii actului și asupra pagubei cauzate, iar in situatia in care se invoca vatamarea unui interes public nu se pot solicita despagubiri banești. Interpretarea contrara ar insemna și ca atunci cand s-a invocat vatamarea unui interes public este posibila doar anularea actului, nu și repararea prejudiciului. Interpretarea ar contraveni jurisprudentei CEDO, de pilda in cauza Airey c. Irlandei, in care Curtea a reiterat principiul caruia Conventia nu garanteaza drepturi teoretice și iluzorii, ci drepturi practice și efective.

Se mai aduce un argument referitor la caile de atac specifice fiecarui tip de litigiu: in materie civila exista apel și recurs, iar in materia contenciosului administrativ este reglementata o singura cale de atac și anume aceea a recursului. Apelul in materie civila permite și reaprecierea situatiei de fapt, spre deosebire de recurs care permite numai formularea unor critici de nelegalitate.

S-a aratat ca daca exista o situatie in care o persoana are interesul sa invoce existenta unor diferente intre continutul autorizatiei și aplicarea sa, atunci remedierea acestor deficiente se realizeaza pe cale civila.

In cauza de fata, anularea actelor administrative deschide calea reparatiei, in sensul ca numai instanta civila poate dispune refacerea unor imobile și demolarea altora, mai ales ca in locul imobilelor demolate au fost construite altele: o sosea, un trotuar si un spatiu verde. In opinia recurentei-reclamante, instanta de contencios administrativ nu va putea sa verifice legalitatea noilor constructii pentru ca nu are informatii despre acestea și nu a fost investita cu evaluarea acestora. De asemenea, nu va putea sa verifice daca reconstruirea imobilelor ar afecta noile constructii și nu va putea verifica proportionalitatea masurilor dispuse.

Apararile formulate in cauza

La data de 19.05.2019 paratul Municipiul București a depus intampinare solicitand respingerea recursului, ca nefondat, cu motivarea ca instanta de apel a pronuntat o hotarare legala, interpretand corect actele normative incidente in cauza, respectiv dispozitiile Legii nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ și ale Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executarii lucrarilor de constructii.

Paratul a aratat ca imobilele au fost desfiintate in temeiul unor autorizatii de desfiintare, nu a planului urbanistic zonal, astfel incat suspendarea executarii acestuia nu afecteaza legalitatea operatiunilor de desfiintare a imobilelor. De altfel, autorizatiile de desfiintare a imobilelor au fost atacate in fata instantei de contencios administrativ, actiune care a avut și un capat de cerere privind refacerea imobilelor demolate. In dosarul nr. x/3/2014, cererea de obligare la reconstruirea imobilelor mentionate anterior a fost respinsa ca inadmisibila, deoarece acestea nu aveau calitatea de monumente istorice.

Paratul Municipiul București a aratat ca potrivit dispozitiilor art. 52 din Constitutia Romaniei: „Persoana vatamata intr-un drept al sau ori intr-un interes legitim, de o autoritate publica, printr-un act administrativ sau prin nesolutionarea in termenul legal a unei cereri, este indreptatita sa obtina recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim, anularea actului și repararea pagubei.”

In materia prejudiciului generat de emiterea unui act administrativ legiuitorul a emis Legea nr. 554/2004 care reglementeaza in mod expres competenta instantei de contencios administrativ de a se pronunta asupra anularii actului administrativ, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzata – art. 1 alin. (1) și art. 8 alin. (1) din actul normativ mentionat.

In ceea ce privește desfiintarea sau refacerea unor constructii, aceste operatiuni pot fi efectuate numai in temeiul unor autorizatii emise conform Legii nr. 50/1991, iar contestarea acestor acte administrative poate fi efectuata in fata instantei de contencios-administrativ, potrivit dispozitiilor art. 12 alin. (1) sau art. 43² din același act normativ.

In mod constant paratul a sustinut ca prejudiciul ce se pretinde a fi reparat deriva din anularea unor acte administrative, astfel incat, din textele legale indicate anterior, rezulta ca numai instanta de contencios se poate pronunta asupra repararii prejudiciului.

Procedura de filtru

Raportul intocmit in cauza, in conditiile art. 493 alin.(2) și (3) C.pr.civ. a fost analizat in completul filtru, fiind comunicat partilor, iar prin incheierea din 21 ianuarie 2020 completul de filtru a admis in principiu recursul declarat de reclamanta Asociatia X. si a fixat termen de judecata in ședinta publica pentru solutionarea recursurilor.

Solutia si considerentele Inaltei Curti de Casatie si Justitie

Examinand decizia recurata, prin prisma criticilor formulate si prin raportare la actele si lucrarile dosarului si la dispozitiile legale aplicabile, Inalta Curte constata ca recursul declarat de reclamanta Asociatia X. este nefondat pentru considerentele ce urmeaza sa fie expuse.

Motivele de recurs se incadreaza in dispozitiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din Codul de procedura civila, urmand sa fie analizate din aceasta perspectiva.

Pentru a raspunde motivelor de recurs este necesar a se stabili, prin raportare la obiectul cererii de chemare in judecata, care este regimul juridic al acesteia si daca pot fi analizate sustinerile formulate de reclamanta in temeiul dispozitiilor de drept comun privind raspunderea civila delictuala.

Aspecte procesuale privind cererea de chemare in judecata

Inalta Curte retine ca prin actiunea formulata la data de 28.04.2015, reclamanta Asociatia X. a chemat in judecata pe paratul Municipiul Bucuresti, pentru ca prin hotararea ce va fi pronuntata sa se dispuna obligarea paratului la reconstruirea pe amplasamentul pe care se gaseau inainte de distrugere, a imobilelor din str. B. nr. 16, nr. 18 si nr. 20 si str. C. nr. 24, Bucuresti.

In motivarea cererii sale, reclamanta a aratat ca imobilele se aflau in zona de protectie a mai multor monumente istorice, zona reglementata de Planul Urbanistic Zonal (PUZ) aprobat prin Hotararea Consiliului General al Municipiului Bucuresti nr. 151/2006, pentru realizarea investitiei „Dublarea diametralei Nord-Sud.” Executarea soselei prevazute de Hotararea nr. 151/2006 a fost autorizata prin autorizatia de construire nr. 633/2010 a carei executare a fost suspendata prin Decizia civila nr. 3333/12.12.2011 pronuntata de Curtea de Apel Bucuresti. S-a mai pronuntat o hotarare judecatoreasca si anume, decizia nr. 4875 din 21.11.2011 a Curtii de Apel Cluj prin care a fost suspendata executarea Hotararii nr. 151/2006, astfel incat, obtinerea unor autorizatii de demolare a imobilelor mentionate in petitul hotararii a fost nelegala si a cauzat un prejudiciu ce nu poate fi remediat, in opinia reclamantei, decat prin obligarea paratului la reconstruirea imobilelor.

S-a aratat ca prin punerea in executare a autorizatiilor de desfiintare pentru cele patru imobile, Municipiul Bucuresti a pus in aplicarea un PUZ a carui executare era suspendata prin hotarare judecatoreasca. Mai mult, a obtinut autorizatii de desfiintare nelegale pentru mai multe motive care, in esenta, inseamna incalcarea dispozitiilor Legii nr. 50/1991.

Actiunea a fost intemeiata pe raspunderea civila delictuala, aratandu-se ca fapta ilicita a Municipiului Bucuresti consta in nerespectarea dispozitiilor unor hotarari judecatoresti avand drept consecinta utilizarea unor autorizatii de constructie nelegale. Prejudiciul consta in afectarea zonelor de protectie a monumentelor istorice, constructii protejate de dispozitiile art. 2 din Legea nr. 350/2001 si ale art. 9 alin. (1) din Legea nr. 422/2001.

Prin sentinta civila nr. 9211 din 17.12.2015 pronuntata de Tribunalul Bucuresti au fost anulate autorizatiile de desfiintare a constructiilor nr. 137/27.04.2012, nr.138/27.04.2012, nr. 139/27.04.2012 si nr. 140/27.04.2012, emise de paratul Municipiul Bucuresti si a fost respins, ca inadmisibil, capatul de cerere privind reconstruirea imobilelor demolate ca urmare a emiterii autorizatiilor de desfiintare.

In motivarea sentintei, s-a retinut, in esenta, ca nu au fost indeplinite cerintele art. 7 alin. (16) din Legea nr. 50/1991 pentru a emite autorizatii de urgenta. In ceea ce priveste capatul de cerere accesoriu, s-a retinut ca nu se putea dispune reconstruirea imobilelor demolate, deoarece acestea nu au avut caracterul unor monumente istorice potrivit dispozitiilor art. 54 din Legea nr. 422/2001 privind protectia monumentelor istorice.

Dispozitiile legale incidente in cauza

Art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ:

“Orice persoana care se considera vatamata intr-un drept al sau ori intr-un interes legitim, de catre o autoritate publica, printr-un act administrativ sau prin nesolutionarea in termenul legal a unei cereri, se poate adresa instantei de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoasterea dreptului pretins sau a interesului legitim si repararea pagubei ce i-a fost cauzata. Interesul legitim poate fi atat privat, cat si public.”

Art. 8 alin. (1) din acelasi act normativ:“Persoana vatamata intr-un drept recunoscut de lege sau intr-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemultumita de raspunsul primit la plangerea prealabila sau care nu a primit niciun raspuns in termenul prevazut la art. 2 alin. (1) lit. h), poate sesiza instanta de contencios administrativ competenta, pentru a solicita anularea in tot sau in parte a actului, repararea pagubei cauzate si, eventual, reparatii pentru daune morale.”

Art. 18 alin. (3) din Legea nr. 554/2004: “In cazul solutionarii cererii, instanta va hotari si asupra despagubirilor pentru daunele materiale si morale cauzate, daca reclamantul a solicitat acest lucru”

Art. 19 din din Legea nr. 554/2004: “Cand persoana vatamata a cerut anularea actului administrativ, fara a cere in acelasi timp si despagubiri, termenul de prescriptie pentru cererea de despagubire curge de la data la care acesta a cunoscut sau trebuia sa cunoasca intinderea pagubei. Cererile se adreseaza instantelor de contencios administrativ competente, in termenul de un an prevazut la art. 11 alin. (2).”

Art. 12 alin. (1) din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executarii lucrarilor de constructii: „Autorizatiile de constructie sau de desfiintare, emise cu incalcarea prevederilor legale, pot fi anulate de catre instantele de contencios administrativ, potrivit legii.”

Jurisprudenta Inaltei Curti de Casatie si Justitie

Pentru solutionarea recursului este important sa fie mentionate dezlegarile de principiu ale instantei supreme, asa cum acestea rezulta din deciziile pronuntate de Completul pentru solutionarea recursului in interesul legii, cum ar fi deciziile nr. 33/2008, nr. 27/2011 si nr. 22/2019.

Potrivit Deciziei nr. 33 din 9 iunie 2008, publicata in, Partea I, nr. 108 din 23 februarie 2009 s-a stabilit ca:

„Concursul dintre legea speciala și legea generala se rezolva in favoarea legii speciale, conform principiului specialia generalibus derogant, chiar daca acesta nu este prevazut expres in legea speciala.

In cazul in care sunt sesizate neconcordante intre legea speciala, respectiv Legea nr. 10/2001, și Conventia europeana a drepturilor omului, aceasta din urma are prioritate. Aceasta prioritate poate fi data in cadrul unei actiuni in revendicare, intemeiata pe dreptul comun, in masura in care astfel nu s-ar aduce atingere unui alt drept de proprietate ori securitatii raporturilor juridice.”

In considerentele Deciziei nr. 27 din 14 noiembrie 2011 s-a retinut ca:

„In prezenta cauza se analizeaza posibilitatea pe care o au persoanele indreptatite de a beneficia de despagubiri in alte conditii si in alta procedura decat cea instituita de legea speciala. (…)

Prin urmare, cata vreme pentru imobilele preluate abuziv de stat in perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 s-a adoptat o lege speciala, care prevede in ce conditii persoana indreptatita beneficiaza de masuri reparatorii prin echivalent constand in despagubiri, nu se poate sustine, fara a incalca principiul specialia generalibus derogant, ca dreptul comun s-ar aplica cu prioritate sau in concurs cu legea speciala.”

Indicam totodata si Decizia nr. 22 din 24 iunie 2019, paragraful 72:

„ Prevederea cuprinsa in art. 18 alin. (3) din lege (in cazul solutionarii cererii, instanta va hotari si asupra despagubirilor pentru daunele materiale si morale cauzate, daca reclamantul a solicitat acest lucru) conduce la concluzia ca instanta nu are dreptul de a dispune din oficiu inlaturarea consecintelor nefavorabile ale actului tipic sau asimilat considerat nelegal, ci trebuie investita in acest sens de catre reclamant, printr-un capat de cerere expres formulat.”

De asemenea, potrivit paragrafului nr. 77 din aceeasi hotarare:

„ Cererea pentru despagubiri formulata pe cale separata, intemeiata pe dispozitiile art. 19 din Legea nr. 554/2004 este conditionata de existenta unei hotarari judecatoresti prin care sa fi fost admisa actiunea indreptata impotriva actului administrativ nelegal, tipic sau asimilat, pentru ca repararea pagubei persoanei vatamate este o latura intrinseca litigiului administrativ. (…)”

Regimul juridic al actiunii formulate de reclamanta in fata instantei de fond

Este nefondata critica reclamantei privind interpretarea si aplicarea eronata a dispozitiilor legale din legea contenciosului administrativ, prin raportare la dispozitiile de drept comun in materia raspunderii civile delictuale, asa cum reglementata in Codul civil (Legea nr. 287/2009).

Examinand actele si lucrarile dosarului, Inalta Curte retine ca in motivarea actiunii introductive s-a precizat ca s-a produs un prejudiciu ca urmare a punerii in aplicare a unui Plan Urbanistic Zonal, suspendat prin hotarare judecatoreasca, ceea ce a avut drept consecinta emiterea unor autorizatii de desfiintare, in temeiul carora au fost demolate imobilele precizate in petitul actiunii introductive.

In acest context, rezulta ca prin actiunea reclamantei se urmareste repararea unui prejudiciu cauzat prin anularea unor acte administrative, respectiv a autorizatiilor nr. 137/27.04.2012, nr.138/27.04.2012, nr. 139/27.04.2012 si nr. 140/27.04.2012, emise de paratul Municipiul Bucuresti.

Pentru a stabili regimul juridic al cererii prin care se solicita repararea pagubei ca urmare a anularii unor acte administrative, mentionam dispozitiile art. 1 alin. (1) , art. 8 alin. (1) , art. 18 alin. (3) si art. 19 din Legea nr. 554/2004 care reglementeaza regimul juridic al actiunii in despagubiri.

In temeiul dispozitiilor legale mentionate revine instantei de contencios administrativ sa se pronunte asupra dreptului la repararea pagubei cauzate, analizand conditiile de admisibilitate a cererii, inclusiv existenta dreptului la reparatie si modalitatea de acordare a acesteia.

In speta, obiectul actiunii priveste repararea pagubei produse ca urmare a anularii unor acte administrative, ceea ce atrage potrivit dispozitiilor legale competenta instantei de contencios administrativ potrivit principiului general de drept conform caruia legea speciala deroga de la legea generala. Pentru a face aplicarea acestui principiu nu este nevoie ca acesta sa fie prevazut in mod expres intr-un text de lege, aplicarea sa fiind unanim recunoscuta, atat in doctrina, cat si in practica judiciara.

Specialia generalibus derogant este un principiu juridic care implica faptul ca norma speciala e cea care deroga de la norma generala și ca norma speciala este de stricta interpretare la cazul respectiv. Mai mult, o norma generala nu poate inlatura de la aplicare o norma speciala.

Fiind derogatorie de la norma generala, rezulta ca norma speciala se aplica ori de cate ori ne gasim in fata unui caz ce intra sub incidenta prevederilor sale, deci norma speciala se aplica prioritar fata de norma generala, chiar și atunci cand norma speciala este mai veche decat norma generala.

Conflictul dintre legea speciala anterioara și legea generala ulterioara se rezolva prin aplicarea conjugata a principiilor potrivit carora norma speciala se aplica cu prioritate fata de norma generala – specialia generalibus derogant -, iar o norma speciala nu poate sa fie modificata sau abrogata decat in mod expres printr-o norma generala ulterioara.

In mod corect a retinut instanta de apel ca aplicarea principiului conform caruia legea speciala deroga de la legea generala are ca efect inlaturarea dreptului comun de la aplicare. Asadar, incidenta acestui principiu inlatura, totodata, posibilitatea coexistentei a doua cai judiciare, una pe legea speciala si cealalta pe dreptul comun.

In acest sens, trebuie relevata jurisprudenta constanta a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, cum ar fi : Deciziile pronuntate de Completul pentru recurs in interesul legii nr. 33/2008, nr. 27/2011 si nr. 22/2019, decizii in cuprinsul carora au fost oferite dezlegari de principiu cu privire la aplicarea principiului de drept mentionat anterior.

Asa fiind, Inalta Curte retine ca in masura in care se invoca anumite limitari ale aplicarii dispozitiilor art. 8, art. 16 si art. 18 din Legea nr. 554/2004, acestea trebuiau invocate in fata instantei de contencios administrativ, nu in fata instantei civile, care ar fi trebuit sa aplice o lege speciala, fara a avea o legitimare in acest sens.

Cu alte cuvinte, instanta civila nu se poate substitui instantei specializate pentru a statua pe dreptul comun ca in contencios administrativ nu pot fi pronuntate anumite solutii in temeiul dispozitiilor Legii nr. 554/2004.

De asemenea, este nefondata si critica intemeiata pe jurisprudenta Curtii de la Strasbourg, cu privire la incalcarea art. 6 din CEDO din perspectiva dreptului de acces la o instanta, de vreme ce reclamanta nu are niciun impediment in valorificarea dreptului sau la repararea prejudiciului, cu conditia stabilirii acestui drept in favoarea sa.

Dreptul de acces la justitie include, nu numai dreptul de initia un proces civil in fata instantei de judecata, ci, in special, dreptul de a obtine transarea litigiului printr-o hotarare judecatoreasca. In anumite cazuri, respingerea cererii, ca inadmisibila, nu inseamna ca s-a negat accesul la justitie, daca cererea a fost examinata de instanta si s-a constatat ca reglementarile invocate nu au dat nastere dreptului pentru reclamanti si a obligatiei pentru parati (paragraful 105 din hotararea pronuntata in cauza Velikovi si altii c. Bulgariei din 15 martie 2007).

Inalta Curte retine ca este nefondat argumentul referitor la caile de atac specifice fiecarui tip de litigiu: in materie civila exista apel și recurs, iar in materia contenciosului administrativ este reglementata o singura cale de atac și anume aceea a recursului, deoarece reclamanta a solicitat ca litigiul sa fie judecat conform dispozitiilor legale in materie civila, astfel incat caile de atac specifice unui proces civil vor fi putea fi exercitate potrivit dispozitiilor procedurale.

In ceea ce priveste elementele de practica judiciara, intr-adevar acestea au caracter orientativ, iar chestiunea la care se face referire in motivele de recurs este nerelevanta. Astfel, daca se invoca existenta unei situatii in care o persoana pretinde existenta unor diferente intre continutul autorizatiei și aplicarea sa, atunci remedierea acestor deficiente se realizeaza pe cale civila, sustinerea fiind corecta, deoarece in exemplul oferit nu se contesta legalitatea emiterii autorizatiei.

Daca s-ar invoca nelegalitatea actului de autorizare a constructiei, atunci in temeiul dispozitiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 50/1991, competenta ar fi revenit instantelor de contencios administrativ, ca si cererea de reparare a pagubei ca urmare a anularii actelor administrative.

Asa fiind, hotararea pronuntata de Curtea de Apel Bucuresti este legala si nu este afectata de niciunul din motivele de nelegalitate prevazute de art. 488 Cod procedura civila.

Fata de aceste considerente, Inalta Curte, in temeiul dispozitiilor art. 496 alin. (1) Cod procedura civila, a respins recursul, ca nefondat.

Sursa: https://www.iccj.ro