Constructie edificata pe terenul proprietatea altei persoane. Neexercitarea de catre proprietarul terenului a dreptului de optiune reglementat de art. 494 Cod civil. Admisibilitatea actiunii formulate de constructor in constatarea dobandirii dreptului de proprietate prin accesiune imobiliara artificiala in persoana proprietarului terenului
Desi in mod obisnuit dreptul de optiune al proprietarului terenului este calificat ca fiind unul potestativ, trebuie totusi admis ca in anumite circumstante este legitim ca acestuia sa i se poata pretinde sa-si manifeste, in limitele prevazute de art.494 din Codul civil de la 1864, optiunea, prin raportare la buna sau reaua-credinta a constructorului.
Atunci cand cel care a edificat constructia nu are si posesia acesteia, lucrarea aflandu-se in stapanirea fizica a proprietarului terenului, iar de la data edificarii constructiei a trecut o suficient de lunga perioada de timp in care proprietarul terenului nu a inteles sa-si exprime dreptul de optiune, a-i ingadui acestuia sa ramana in pasivitate, profitand de faptul ca are stapanirea de fapt a construc?iei, apare ca inechitabil in raport cu autorul constructiei, care ar ramane, pentru o perioada de timp pe care nu o poate anticipa, in incertitudine cu privire la drepturile sale izvorate din faptul edificarii si la posibilitatea lui de a obtine, in limitele si conditiile stabilite de lege, o eventuala despagubire.
In asemenea situatie, neexercitarea dreptului de optiune poate fi considerata abuziva, cata vreme autorul constructiei este impiedicat sa-si clarifice si sa cunoasca situatia juridica rezultata din faptul edificarii si, in functie de aceasta, existenta sau inexistenta unui drept de despagubire in contra proprietarului terenului, pe care sa-l poata apoi realiza, conferindu-i efectivitate.
In acelasi timp, exista si un interes mai general, care depaseste simplele interese ale partilor, pentru clarificarea situatiei juridice a constructiei edificate pe terenul altuia, starea de incertitudine privitoare la soarta juridica a constructiei venind in contra exigentelor de securitate a circuitului juridic civil, nefiind oportun ca situatiile caracterizate prin precaritate juridica sa ramana astfel o prea lunga perioada de timp.
Prin urmare, respingerea ca inadmisibila a actiunii nu poate fi considerata legala, ea absolutizand, in mod injust dreptul de optiune al proprietarului terenului, pe de o parte, iar pe de alta parte ignorand sau chiar negand dreptul constructorului de a obtine clarificarea unei situatii juridice lasate in incertitudine o lunga perioada de timp si care, daca s-ar perpetua, are vocatia de a-i periclita in substanta lui dreptul la despagubire pe care acesta il afirma, impiedicand inclusiv cercetarea pe cale judiciara a existentei sau inexistentei acestuia.