Potrivit art. 8 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958, prescriptia dreptului la actiune in repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicita incepe sa curga de la data cand pagubitul a cunoscut sau trebuia sa cunoasca, atat paguba, cat si pe cel care raspunde de ea. Astfel, momentul subiectiv al cunoasterii pagubei si a celui care raspunde de ea (moment ce se putea stabili prin orice mijloc de proba) nu se poate confunda cu momentul obiectiv (care urma a fi determinat de instanta) al datei la care reclamantul putea ori trebuia sa cunoasca aceste elemente.
Etichetă:Raspundere
Asigurari. Impacarea partii vatamate cu autorul accidentului
In situatia in care partea vatamata dintr-un accident de circulatie s-a impacat cu cel care a provocat accidentul (asiguratul) nu inseamna ca partea vatamata nu mai poate primi despagubiri de la asigurator.
Accident auto. Omisiunea victimei de a lua masuri de natura sa previna si sa evite producerea prejudiciului
Cauza producerii prejudiciului o constituie savarsirea unei actiuni sau inactiuni prin care victima, alaturi de o alta persoana, a contribuit intr-o anumita masura la producerea acestui rezultat. Omisiunea victimei de a lua anumite masuri de natura sa previna si sa evite producerea prejudiciului constituie tot o cauza de natura sa limiteze raspunderea celui vinovat la implicarea sa efectiva
Raspunderea proprietarului pentru fapta animalului. Vatamare corporala. Prejudiciu moral suferit de victima agresiunii.
Conform art. 1375 NCC, proprietarul animalului raspunde independent de orice culpa pentru prejudiciile produse de animal. Raspunderea acestuia poate fi inlaturata numai daca se dovedeste ca reactia animalului a fost determinata de fapta exclusiva a victimei, a unui tert sau a unui caz de forta majora. Lipsa acestei cerinte prevazuta de dispozitiile art. 1380 NCC – care reglementeaza cazurile exoneratoare de raspundere dar si condi?iile inlaturarii raspunderii delictuale pentru fapta animalului – determina solutia de antrenare a raspunderii proprietarului animalului.
2. Prejudiciul moral a fost definit ca orice atingere adusa uneia dintre prerogativele care constituie atributul personalitatii umane si care se manifesta prin suferinta fizica sau/si morala, pe care le resimte victima. Prejudiciile care altereaza sanatatea si imaginea fizica aduc atingere unora dintre prerogativele care constituie atributul personalitatii umane – dreptul la sanatate, integritate fizica si psihica (art. 58 NCC) ca ?i componente ale dreptului la via?a aparat de Conven?ia Europeana a Drepturilor Omului si trebuie sa fie reparate. Caracterul suferin?elor trebuie privit in legatura cu particularita?ile individuale ale persoanei prejudiciate, suferintele morale (psihice) fiind frica, durerea, ru?inea, triste?ea, nelini?tea, umilirea ?i alte emo?ii negative.
Fiind vorba de lezarea unor valori fara continut economic si de protejarea unor drepturi care intra, ca element al vie?ii private, in sfera art. 1 (dreptul la via?a) din Conven?ia europeana, dar si de valori aparate de art. 22 din Constitutie si art. 58 C.civ., existen?a prejudiciului este circumscrisa condi?iei aprecierii rezonabile, pe o baza echitabila corespunzatoare a prejudiciului real ?i efectiv produs victimei.
In ce prive?te cuantumul posibilelor despagubiri acordate, nici sistemul legislativ romanesc ?i nici normele comunitare nu prevad un mod concret de evaluare a daunelor morale, iar acest principiu, al repararii integrale a unui astfel de prejudiciu, nu poate avea decat un caracter estimativ, fapt explicabil in raport de natura neeconomica a respectivelor daune, imposibil de a fi echivalate banesc. Ceea ce trebuie in concret evaluat nu este prejudiciul ca atare, ci doar despagubirea ce vine sa compenseze acest prejudiciu ?i sa aduca acea satisfac?ie de ordin moral celui prejudiciat.