Potrivit art. 8 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958, prescriptia dreptului la actiune in repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicita incepe sa curga de la data cand pagubitul a cunoscut sau trebuia sa cunoasca, atat paguba, cat si pe cel care raspunde de ea. Astfel, momentul subiectiv al cunoasterii pagubei si a celui care raspunde de ea (moment ce se putea stabili prin orice mijloc de proba) nu se poate confunda cu momentul obiectiv (care urma a fi determinat de instanta) al datei la care reclamantul putea ori trebuia sa cunoasca aceste elemente.
Etichetă:Prescriptie
Asigurari. Asiguratorul recupereaza sumele platite drept despagubiri
Prin plata indemnizatiei, asiguratorul nu devine titularul unui drept subiectiv distinct de dreptul la reparatie detinut de persoana pagubita indemnizata, pentru a beneficia de un alt drept material la actiune in contra persoanei vinovata de paguba, ci, prin subrogatie legala, respectivul drept la reparatie fiindu-i transmis „ope legis” de la persoana pagubita intocmai cum acesta se prezenta la momentul transmiterii prin subrogatie, dimpreuna cu dreptul material la actiune nascut la momentul cand si paguba si persoana ce au produs-o au fost identificate
Stabilirea paternitatii copilului nascut in afara casatoriei. Prescriptie. Cauza Calin si altii impotriva Romaniei
Nu s-a demonstrat suficient in ce mod interesul general de protejare a securitatii juridice a legaturilor de familie sau interesul presupusului tata are prioritate fata de dreptul reclamantilor de a avea cel putin o posibilitate de a stabili in justitie filiatia fata de tata. In aceasta privinta, Curtea reaminte?te ca scopul Conventiei este apararea unor drepturi care nu sunt teoretice sau iluzorii, ci concrete ?i efective
Avand in vedere cele de mai sus ?i chiar tinand cont de marja de apreciere de care dispune statul, Curtea considera ca instantele nationale nu au mentinut un „echilibru just” intre diversele interese implicate ?i ca, prin urmare, ingerinta in dreptul reclamantilor la respectarea vietii lor private nu a fost proportionala cu scopurile legitime urmarite.
Accident auto. Momentul curgerii termenului de prescriptie in cazul unui accident
In cazul unui accident de circulatie, faptul cauzator de prejudicii, persoana faptuitorului si existenta prejudiciului au fost cunoscute inca de la momentul producerii accidentului, respectiv decesului uneia dintre persoanele aflate in autovehicul, iar din acest moment incepe sa curga si termenul prescriptiei extinctive. Faptul ca partile s-au constituit ca parte civila in procesul penal nu produce efect intreruptiv, intrucat aceasta a fost respinsa ca tardiva, iar conditia efectului intreruptiv este ca cererea sa fie admisa (art. 16 alin. (2) Decretul nr. 167/1958 – art. 2539 alin. (2) Cod civil).
partaj bunuri comune. prescriptia actiunii in simulatie. constatarea cotei de contributie majoritare la dobandirea bunului
Nu exista nici un impediment de natura procesuala pentru instanta devolutiva de control judiciar de a proceda la analiza sustinerilor recurentului sub acest aspect, respectiv de a analiza si evalua in ansamblu intregul material probator adminstrat in conditii de contradictorialitate, pentru a se stabili, in mod obiectiv, contributia ambilor fosti soti la dobandirea bunurilor comune.
Inadmisibilitatea recursului in cazul cererilor evaluabile in bani in valoare de pana la 1.000.000 lei, inclusiv
In cazul pricinilor avand un obiect cu valoare inferioara sumei de 1.000.000 lei, hotararea data in apel este definitiva si, prin urmare, nu poate fi atacata cu recurs. Astfel, conform art. 8 alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele masuri pentru degrevarea instantelor judecatoresti, precum si pentru pregatirea punerii in aplicare a Legii nr. 134/2010 privind N.C.P.C., astfel cum a fost modificata prin O.U.G. nr. 62/2015, „in procesele pornite incepand cu data intrarii in vigoare a prezentei legi si pana la data de 31 decembrie 2016, nu sunt supuse recursului hotararile pronuntate (…) in alte cereri evaluabile in bani in valoare de pana la 1.000.000 lei, inclusiv”. Mai mult, in temeiul art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., „sunt hotarari definitive, cele date in apel, fara drept de recurs, precum si cele neatacate cu recurs”. In speta este vorba despre o hotarare pronuntata de instanta de apel, avand un obiect cu valoare inferioara sumei de 1.000.000 lei, asadar, este definitiva si prin urmare, nu poate fi atacata cu recurs. Trebuie mentionat si art. 457 C. proc. civ., care reglementeaza principiul legalitatii caii de atac. In consecinta, o hotarare nu poate fi supusa decat cailor de atac prevazute de lege, astfel ca recursul este respins ca inadmisibil.