Stabilirea paternitatii copilului nascut in afara casatoriei. Prescriptie. Cauza Calin si altii impotriva Romaniei

Posted on Updated on by alinCategorii:CEDO, familie

Stabilirea paternitatii copilului nascut in afara casatoriei. Prescriptie. Cauza Calin si altii impotriva Romaniei

Nu s-a demonstrat suficient in ce mod interesul general de protejare a securitatii juridice a legaturilor de familie sau interesul presupusului tata are prioritate fata de dreptul reclamantilor de a avea cel putin o posibilitate de a stabili in justitie filiatia fata de tata. In aceasta privinta, Curtea reaminteste ca scopul Conventiei este apararea unor drepturi care nu sunt teoretice sau iluzorii, ci concrete si efective

Avand in vedere cele de mai sus si chiar tinand cont de marja de apreciere de care dispune statul, Curtea considera ca instantele nationale nu au mentinut un „echilibru just” intre diversele interese implicate si ca, prin urmare, ingerinta in dreptul reclamantilor la respectarea vietii lor private nu a fost proportionala cu scopurile legitime urmarite.

CURTEA EUROPEANA A DREPTURILOR OMULUI

SECTIA A PATRA

(cererile nr. 25.057/11, 34.739/11 si 20.316/12)

Strasbourg

Definitiva la 19 octombrie 2016

Hotararea a devenit definitiva in conditiile prevazute la art. 44 § 2 din Conventie. Aceasta poate suferi modificari de forma, in Cauza Calin si altii impotriva Romaniei,

Curtea Europeana a Drepturilor Omului (Sectia a patra), reunita intr-o camera compusa din Andras Sajo, presedinte, Paulo Pinto de Albuquerque. Krzysztof Wojtyczek. Egidijus Kuris, Iulia Motoc, Gabriele Kucsko-Stadlmayer, Marko Bosnjak, judecatori, si Andrea Tamietti, grefier adjunct de sectie,

dupa ce a deliberat in camera de consiliu, la 14 iunie 2016,

pronunta prezenta hotarare, adoptata la aceeasi data:

PROCEDURA
  1. La originea cauzei se afla trei cereri (nr. 25.057/11, 34.739/11 si 20.316/12) indreptate impotriva Romaniei, prin care trei resortisanti ai acestui stat, domnul Dumitru Leonard Calin (primul reclamant), doamna Antonia Miruna Moldovan (a doua reclamanta) si domnul Andrei Marian Mihalcea (al treilea reclamant), au sesizat Curtea la 23 martie 2011, 23 mai 2011 si, respectiv, 22 martie 2012, in temeiul art. 34 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale (Conventia).
  2. Primul reclamant, avocat in Iasi, s-a reprezentat singur. A doua reclamanta a fost reprezentata de N.A. Adam, avocat in Mures, iar al treilea reclamant a fost reprezentat de C.D. Dinu, avocat in Arges. Guvernul roman (Guvernul) a fost reprezentat de agentul guvernamental, doamna C. Brumar, din cadrul Ministerului Afacerilor Externe.
  3. Reclamantii se plang, in special, de o atingere adusa dreptului lor la respectarea vietii private, garantat de art. 8 din Conventie, cauzata de imposibilitatea legala de a introduce actiuni in stabilirea paternitatii ca urmare a termenului de prescriptie prevazut de legea interna.
  4. La 25 octombrie 2012, cererile au fost comunicate Guvernului.

IN FAPT

  1. Circumstantele cauzei
  2. Reclamantii s-au nascut in 1967, 2003 si, respectiv, 1989 si au domiciliul in Iasi, Ulies si Curtea de Arges,
  3. Contextul general al cauzelor
  4. Reclamantii sunt copii nascuti in afara casatoriei.
  5. La data nasterii lor, Codul familiei (CF) prevedea ca actiunea in stabilirea paternitatii copilului nascut in afara casatoriei apartine copilului si se porneste in numele sau de catre mama ori de reprezentantul lui legal in termen de un an de la nasterea copilului sau, in cazul in care mama copilului a convietuit cu pretinsul tata, in termen de un an de la incetarea convietuirii.
  6. In prezentele cauze, actiunile in stabilirea paternitatii nu au fost introduse de mamele reclamantilor in mod corespunzator, in termenul prevazut de lege.
  7. La 8 noiembrie 2007, a intrat in vigoare Legea nr. 288/2007 pentru modificarea si completarea Codului familiei (Legea nr. 288/2007). Aceasta lege a completat art. 60 din Codul familiei cu un al patrulea alineat, care prevedea ca dreptul copilului de a introduce o actiune in stabilirea paternitatii nu se prescrie in timpul vietii acestuia. Art. II din aceeasi lege prevedea ca dispozitiile acesteia, inclusiv cele privind actiunea in stabilirea paternitatii copilului nascut in afara casatoriei, sunt aplicabile si in cazul copiilor nascuti inainte de intrarea sa in vigoare (infra, pct. 41).
  8. Printr-o decizie din 9 decembrie 2008 Curtea Constitutionala a declarat neconstitutional art. II din Legea nr. 288/2007. Instanta a decis ca principiul neretroactivitatii legii nu permite aplicarea dispozitiilor noii legi in cazul copiilor nascuti inainte de intrarea in vigoare a legii (infra, pct. 44).
  9. Circumstantele specifice fiecarei cauze
  10. Cererea nr. 25.057/11
  11. a) Prima actiune in stabilirea paternitatii introdusa de primul reclamant
  12. In 2001, in temeiul dispozitiilor din Codul familiei in vigoare la data nasterii sale, primul reclamant a introdus la Judecatoria Iasi o prima actiune in stabilirea paternitatii fata de R.R.L. in cadrul acestei actiuni, R.R.L. a invocat prescrierea dreptului la actiune al reclamantului intrucat aceasta nu fusese introdusa in termen de un an de la nasterea sa.
  13. Reclamantul a ridicat o exceptie de neconstitutionalitate a art. 60 din Codul familiei cu privire la termenul de un an prevazut pentru introducerea unei actiuni in stabilirea paternitatii. Prin Decizia din 6 mai 2003, Curtea Constitutionala a respins exceptia si a decis ca termenul de prescriptia este conform cu Constitutia, tinand seama de necesitatea de a asigura securitatea raporturilor juridice si buna administrare a justitiei.
  14. La 8 septembrie 2003, reclamantul a renuntat la actiune.
  15. b) Actiunea in stabilirea paternitatii introdusa in temeiul prevederilor Codului familiei completat prin Legea nr. 288/2007
  16. La 6 mai 2008, in temeiul art. 60 alin. (4) din Codul familiei asa cum era prevazut in Legea nr. 288/2007, primul reclamant a introdus la Judecatoria Iasi o noua actiune in stabilirea paternitatii fata de R.R.L.
  17. Prin Hotararea din 4 martie 2010, Judecatoria Iasi a admis actiunea si a constatat ca R.R.L. este tatal reclamantului. Instanta si-a intemeiat hotararea pe declaratiile martorilor ascultati si pe concluziile celor doua expertize medico-legale care au constatat ca exista, intre reclamant si R.R.L., asemanari specifice legaturii de filiatie dintre tata si fiu.
  18. R.R.L. a declarat apel impotriva hotararii, sustinand ca rezultatele expertizelor nu erau fiabile, ca nu avusese nicio relatie cu mama reclamantului si ca actualul proces, pornit dupa atat de mult timp de la nasterea copilului, i-a cauzat neplaceri in plan personal si social.
  19. Prin Hotararea din 25 octombrie 2010, Tribunalul Iasi a respins apelul lui R.R.L., aratand ca judecatoria a stabilit in mod corect faptele.
  20. R.R.L. a declarat recurs la Curtea de Apel Iasi, sustinand ca citarea sa in fata tribunalului nu fusese realizata corect si ca ar fi trebuit dispus un test ADN.
  21. Curtea de Apel a supus din oficiu dezbaterii partilor exceptia de tardivitate a actiunii, facand trimitere la Decizia Curtii Constitutionale din 9 decembrie 2008 (supra, pct. 10).
  22. Reclamantul a precizat in observatiile sale scrise ca, la data introducerii actiunii, art. 60 alin. (4) din Codul familiei prevedea ca actiunea in stabilirea paternitatii era imprescriptibila si ca instantele care examinasera cauza anterior nu supusesera acest aspect dezbaterii partilor.
  23. Prin Hotararea definitiva din 9 februarie 2011, adoptata cu majoritate, curtea de apel a respins actiunea ca prescrisa. Pentru a ajunge la aceasta solutie, curtea de apel a retinut ca, prin decizia din 9 decembrie 2008, Curtea Constitutionala a acordat prioritate principiului neretroactivitatii legii civile. Instanta a mai explicat ca art. 8 din Conventie nu a fost incalcat ca urmare a respingerii actiunii ca tardiv formulata, intrucat dreptul reclamantului de a introduce o astfel de actiune se stinsese anterior ratificarii Conventiei de catre Romania, astfel incat nu avea nicio speranta legitima de a obtine realizarea dreptului sau.
  24. Intr-o opinie separata, unul dintre judecatorii de la curtea de apel a considerat ca actiunea nu se prescrisese, interesele copilului privilegiate de legiuitor prin adoptarea Legii nr. 288/2007 trebuind sa prevaleze asupra principiului neretroactivitatii legii civile. Acesta a adaugat ca sus-mentionata decizie a Curtii Constitutionale nu a repus in discutie art. 60 alin. (4) din Codul familiei si ca legea trebuia interpretata in sensul producerii de efecte juridice. In plus, aceasta a aratat ca, intrucat dreptul la actiunea in stabilirea paternitatii era un drept personal nepatrimonial, acest drept era imprescriptibil.
  25. Cererea nr. 34.739/11
  26. a) Actiunea in stabilirea paternitatii introdusa de mama celei de a doua reclamante
  27. La 27 martie 2004, mama celei de a doua reclamante a sesizat Judecatoria Targu Mures cu o actiune introdusa in nume propriu impotriva lui B.C. in scopul stabilirii paternitatii acestuia fata de reclamanta. Intrucat mama reclamantei nu a dat curs solicitarii instantei de efectuare a unei expertize medico-legale in termenul indicat, judecatoria a pronuntat Hotararea definitiva din 14 martie 2006 prin care a constatat perimarea actiunii.
  28. b) Actiunea in stabilirea paternitatii introdusa de a doua reclamanta
  29. La 3 martie 2008, in temeiul art. 56, art. 59 si art. 60 alin. (4) din Codul familiei asa cum a fost modificat prin Legea nr. 288/2007, a doua reclamanta, reprezentata de mama sa, a sesizat Judecatoria Targu Mures cu o actiune in stabilirea paternitatii fata de B.C. Acesta din urma a contestat afirmatiile reclamantei si, invocand art. 60 alin. (1) din Codul familiei, a ridicat exceptia prescriptiei dreptului la actiune.
  30. Prin Hotararea din 9 noiembrie 2009, judecatoria a respins actiunea, fara sa administreze probe, pe motiv ca aceasta se prescrisese, nefiind introdusa in termenul de un an de la nasterea copilului. Instanta si-a intemeiat hotararea pe Decizia Curtii Constitutionale din 9 decembrie 2008 si a explicat ca termenul de prescriptie aplicat in speta era justificat de necesitatea de a asigura securitatea raporturilor juridice si buna administrare a justitiei.
  31. A doua reclamanta a declarat apel, sustinand ca articolele de lege pe care se intemeia actiunea sa nu au fost declarate neconstitutionale si ca drepturile nepatrimoniale sunt, prin natura lor, imprescriptibile. Aceasta a invocat totodata art. 8 din Conventie, explicand ca termenul de prescriptie prevazut de lege in momentul nasterii sale restrange dreptul sau de a-si stabili ascendenta.
  32. Prin Hotararea din 25 mai 2010, Tribunalul Mures a admis apelul reclamantei si a trimis cauza la judecatorie spre a fi examinata pe fond. Tribunalul a considerat ca termenul de prescriptie aplicat in speta era contrar interesului superior al copilului, care nu putea obtine stabilirea, conform legii, a filiatiei fata de tata.
  33. B.C. a formulat recurs, argumentand, intre altele, ca art. 8 din Conventie protejeaza nu doar interesele copilului, ci si interesele pretinsului tata impotriva actiunilor abuzive in stabilirea paternitatii.
  34. Prin Decizia definitiva din 24 noiembrie 2010, pronuntata in majoritate si in temeiul Deciziei Curtii Constitutionale din 9 decembrie 2008, Curtea de Apel Mures a admis recursul lui B.C., a respins apelul celei de a doua reclamante si a mentinut hotararea pronuntata in prima instanta. Unul dintre judecatorii de la curtea de apel, intr-o opinie separata, a considerat ca respingerea actiunii ca prescrisa contravenea art. 8 din Conventie, care impunea statului obligatia de a lua masuri legislative pentru a acorda prioritate realitatii biologice si sociale in fata simplelor prezumtii. Acesta a adaugat ca reclamanta ramanea intr-o stare de incertitudine fata de propria identitate si nu putea stabili statutul sau civil in privinta ascendentei sale.
  35. Cererea nr. 20.316/12
  36. Mama celui de al treilea reclamant si M.M., tatal prezumtiv, au convietuit din 1987 pana la 11 iulie 2004, data decesului acestuia din urma.
  37. La 10 ianuarie 2011, in temeiul art. 59 si art. 60 din Codul familiei, al treilea reclamant a sesizat Judecatoria Curtea de Arges cu o actiune in stabilirea paternitatii fata de M.M. – decedat, reprezentat la proces de mostenitorii sai legali M.A., P.P. si D.C.V. Acesta a sustinut ca mama sa si M.M. au avut o relatie de notorietate si ca, in cercul lor de prieteni apropiati, era cunoscut ca fiul lui M.M., care de altfel a si contribuit la intretinerea sa.
  38. Prin Hotararea din 22 martie 2011, judecatoria a respins actiunea reclamantului ca tardiv formulata, aplicand art. 60 alin. (3) din Codul familiei asa cum era in vigoare la data nasterii reclamantului.
  39. Acesta din urma a declarat apel. Reclamantul a sustinut, printre altele, ca respingerea actiunii sale ca tardiv formulata, in temeiul Deciziei Curtii Constitutionale din 9 decembrie 2008, aduce atingere dreptului sau protejat de art. 8 din Conventie. Acesta a citat Cauza Kroon si altii impotriva Olandei (27 octombrie 1994, seria A nr. 297-C). Acesta a adaugat ca, in temeiul art. 20 din Constitutie, Conventia este aplicabila direct in dreptul intern.
  40. Prin Hotararea din 30 iunie 2011, Tribunalul Arges a respins apelul celui de al treilea reclamant. Facand trimitere la art. 147 alin. (1) din Constitutie, tribunalul a retinut ca, incepand din data de 31 august 2008, dispozitiile Legii nr. 288/2007 au incetat sa produca efecte juridice si ca, prin urmare, dreptul aplicabil reclamantului era cel definit la art. 60 alin. (3) din Codul familiei. Instanta a mai explicat ca faptul de a nu extinde imprescriptibilitatea actiunii pentru persoanele nascute anterior intrarii in vigoare a Legii nr. 288/2007 urmarea un scop legitim, si anume asigurarea respectarii principiului neretroactivitatii legii civile prevazut de art. 15 alin. (2) din Constitutie. Instanta a adaugat ca legiuitorul a luat totodata in considerare interesul superior al copilului.
  41. Referitor la pretinsa incalcare a art. 8 din Conventie, tribunalul a retinut ca existenta unui termen de prescriptie nu este in sine contrara art. 8. Facand trimitere la faptele cauzei, instanta a observat ca presupusul tata al reclamantului decedase deja si ca, inainte de a muri, acesta tinuse legatura cu reclamantul. Instanta a considerat ca nerecunoasterea legala a reclamantului avea doar consecinte materiale, reclamantul nefiind in masura sa beneficieze de bunurile tatalui. De asemenea, instanta a considerat ca nu este aplicabila in speta Cauza Kroon si altii, citata anterior.
  42. Al treilea reclamant a declarat recurs, invocand totodata art. 8 din Conventie.
  43. Prin Hotararea definitiva din 16 noiembrie 2011, Curtea de Apel Pitesti a confirmat respingerea actiunii ca tardiv formulata. Instanta a hotarat ca dispozitiile Legii nr. 288/2007 nu erau aplicabile in speta avand in vedere textul Deciziei Curtii Constitutionale din 9 decembrie 2008. Instanta a precizat ca argumentul reclamantului intemeiat pe art. 8 din Conventie coroborat cu art. 20 alin. (2) din Constitutie nu era aplicabil in speta intrucat realitatea biologica a legaturilor dintre presupusul tata si copil nu fusese dovedita in fata unei instante.
  44. Dreptul si practica interne relevante
  45. Constitutia
  46. Dispozitiile relevante din Constitutie sunt urmatoarele:

Art. 15

„(2) Legea dispune numai pentru viitor, cu exceptia legii penale sau contraventionale mai favorabile.”

Art. 20

„(1) Dispozitiile constitutionale privind drepturile si libertatile cetatenilor vor fi interpretate si aplicate in concordanta cu Declaratia Universala a Drepturilor Omului, cu pactele si cu celelalte tratate la care Romania este parte.

(2) Daca exista neconcordante intre pactele si tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care Romania este parte, si legile interne, au prioritate reglementarile internationale, cu exceptia cazului in care Constitutia sau legile interne contin dispozitii mai favorabile.”

Art. 26

„(1) Autoritatile publice respecta si ocrotesc viata intima, familiala si privata.”

Art. 147

(1) Dispozitiile din legile si ordonantele in vigoare, precum si cele din regulamente, constatate ca fiind neconstitutionale, isi inceteaza efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curtii Constitutionale daca, in acest interval, Parlamentul sau Guvernul, dupa caz, nu pun de acord prevederile neconstitutionale cu dispozitiile Constitutiei. Pe durata acestui termen, dispozitiile constatate ca fiind neconstitutionale sunt suspendate de drept

[…]

(4) Deciziile Curtii Constitutionale se publica in Monitorul Oficial al Romaniei. De la data publicarii, deciziile sunt general obligatorii si au putere numai pentru viitor.”

  1. Dispozitiile legale relevante cu privire la starea civila a persoanelor
  2. Decretul nr. 31/1954 privitor la persoanele fizice si persoanele juridice in vigoare in momentul faptelor
  3. Conform art. 8 din Decretul nr. 31/1954 sus-mentionat, persoana devine majora si dobandeste capacitatea deplina de exercitiu la implinirea varstei de optsprezece ani. Conform art. 11 din decret, minorul care nu a implinit varsta de paisprezece ani este lipsit total de capacitate de exercitiu.
  4. Codul familiei in vigoare pana la 8 noiembrie 2007
  5. Dispozitiile relevante din Codul familiei in vigoare in momentul nasterii reclamantilor erau redactate dupa cum urmeaza:

Art. 56

„Filiatia fata de tata se stabileste […] prin recunoastere [din partea tatalui – n.n.] sau prin hotarare judecatoreasca.”

Art. 59

„(1) Actiunea in stabilirea paternitatii din afara casatoriei apartine copilului si se porneste in numele sau de catre mama […] ori de reprezentantul lui legal.”

Art. 60

„(1) Actiunea in stabilirea paternitatii din afara casatoriei poate fi pornita in termen de un an de la nasterea copilului.

[…]

(3) In cazul in care mama a convietuit cu pretinsul tata ori daca acesta din urma a prestat copilului intretinere, termenul de un an va curge de la incetarea convietuirii ori a intretinerii.”

  1. Modificarile aduse prin Legea nr. 288/2007
  2. Legea nr. 288/2007 pentru modificarea si completarea Legii nr. 4/1953 – Codul familiei („Legea nr. 288/2007”) a intrat in vigoare la 8 noiembrie 2007. Aceasta continea urmatoarele modificari:

Art. I

„[…]

  1. La articolul 60, dupa alineatul (3) se introduce un nou alineat, alineatul (4), cu urmatorul cuprins:

«Actiunea apartinand copilului nu se prescrie in timpul vietii acestuia.»

Art. II

„Dispozitiile prezentei legi privind […] actiunea in stabilirea paternitatii copilului din afara casatoriei sunt aplicabile si in cazul copiilor nascuti inainte de intrarea sa in vigoare, chiar daca cererea este in curs de judecata.”

  1. Modificarile aduse prin Legea nr. 287/2009 privind noul Cod civil
  2. Legea nr. 287/2009 privind Codul civil („Legea nr. 287/2009”), intrata in vigoare la 1 octombrie 2011, prevede urmatoarele:

Art. 424: Stabilirea paternitatii prin hotarare judecatoreasca

„Daca tatal din afara casatoriei nu il recunoaste pe copil, paternitatea acestuia se poate stabili prin hotarare judecatoreasca.”

Art. 425: Actiunea in stabilirea paternitatii

„(1) Actiunea in stabilirea paternitatii din afara casatoriei apartine copilului si se porneste in numele lui de catre mama, chiar daca este minora, sau de catre reprezentantul lui legal.

[…]”

Art. 427: Termenul de prescriptie

„(1) Dreptul la actiunea in stabilirea paternitatii nu se prescrie in timpul vietii copilului.

[…]”

  1. Legea nr. 71/2011 pentru punerea in aplicare a Legii nr. 287/2009
  2. Legea nr. 71/2011 pentru punerea in aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil („Legea nr. 71/2011”), intrata in vigoare la 1 octombrie 2011, a abrogat Legea nr. 288/2007. Dispozitia relevanta din Legea nr. 71/2011 pentru punerea in aplicare a Legii nr. 287/2009 are urmatorul cuprins:

Art. 47

„Stabilirea filiatie: […] este supusa dispozitiilor Codului civil si produce efectele prevazute de acesta numai in cazul copiilor nascuti dupa intrarea lui in vigoare.”

  1. Jurisprudenta Curtii Constitutionale
  2. Prin Decizia nr. 1.345 din 9 decembrie 2008, publicata in Monitorul Oficial la 23 decembrie 2008, Curtea Constitutionala a declarat neconstitutional art. II din Legea nr. 288/2007, acordand prioritate principiului neretroactivitatii legii civile. Instanta a motivat decizia astfel:

„Analizand motivele de neconstitutionalitate formulate, din aceasta perspectiva [a incalcarii art. 15 alin. (2) din Constitutie privind neretroactivitatea legii – n.n.], Curtea [constitutionala – n.n.] constata ca prevederile art. II din Legea nr. 288/2007, privind actiunea in stabilirea paternitatii din afara casatoriei, contravin dispozitiilor constitutionale cuprinse in art. 15 alin. (2), neretroactivitatea fiind un principiu constitutional, prevazut in mod expres, legiuitorul neputand adopta norme juridice cu aplicare retroactiva, in materie civila, indiferent daca este vorba de legi materiale sau legi procesuale.

Astfel, neconstitutionalitatea reglementarii rezulta din faptul ca legea noua se aplica si copiilor nascuti inainte de intrarea ei in vigoare, chiar daca cererea este in curs de solutionare, de vreme ce aceasta se aplica unui drept nascut sub imperiul legii vechi.”

  1. Pentru a evita o practica divergenta sau nerespectarea deciziilor sale, Curtea Constitutionala prezinta in deciziile sale efectele pe care acestea trebuie sa le produca (a se vedea, de exemplu, deciziile cu nr. 665 din 5 iulie 2007 si nr. 1.039 din 5 decembrie 2012, in care Curtea Constitutionala a precizat efectele constatarii neconstitutionalitatii pentru viitor).

III. Dreptul international relevant

  1. Conventia cu privire la drepturile copilului, adoptata de Adunarea Generala a Organizatiei Natiunilor Unite la 20 noiembrie 1989 si intrata in vigoare la 2 septembrie 1990, prevede urmatoarele:

Art. 7

„1. Copilul se inregistreaza imediat dupa nasterea sa si are, prin nastere, dreptul la un nume, dreptul de a dobandi o cetatenie si, in masura posibilului, dreptul de a-si cunoaste parintii si de a fi crescut de acestia.”

  1. Alte acte adoptate de Consiliul Europei
  2. Conventia europeana asupra statutului juridic al copiilor nascuti in afara casatoriei, adoptata la 15 septembrie 1975, a fost ratificata de Romania la 30 noiembrie 1992. Partea din Conventie relevanta in speta este formulata dupa cum urmeaza:

Art. 3

„Filiatia fata de tata a tuturor copiilor nascuti in afara casatoriei poate fi constatata sau stabilita prin recunoastere voluntara sau prin hotarare judecatoreasca.”

  1. Raportul explicativ al acestei Conventii precizeaza urmatoarele cu privire la art. 3:

„16. Acest articol prevede cele doua moduri de constatare ori stabilire a filiatiei fata de tata care sunt descrise in cele ce urmeaza; de asemenea, stabileste regula generala ca actiunea in stabilirea paternitatii trebuie sa fie posibila in toate cazurile.

[…]

  1. Desemnarea persoanelor sau a autoritatilor care pot sau trebuie sa actioneze in vederea stabilirii paternitatii unui copil nascut in afara casatoriei, ca si a termenelor in care se poate introduce o astfel de actiune raman la aprecierea legislatiilor interne.”
  2. Comitetul de experti in dreptul familiei (CJ-FA) a intocmit o „carte alba” despre principiile referitoare la stabilirea si la consecintele juridice ale filiatiei, adoptata de Comitetul european de cooperare juridica (CDCJ) in cadrul celei de a 79-a reuniuni de plen din 11-14 mai 2004. Principiul nr. 8 era formulat astfel:

„1. Daca filiatia fata de tata nu este stabilita nici prin prezumtie, nici prin recunoastere voluntara, legislatia trebuie sa prevada posibilitatea de a introduce o actiune in stabilirea ei prin hotarare judecatoreasca.

  1. Copilul ori reprezentantul sau au dreptul de a introduce o actiune in stabilirea filiatiei fata de tata. Acest drept poate fi acordat, de asemenea, uneia sau mai multora dintre persoanele urmatoare:

– mama;

– persoana care pretinde ca este tatal;

– orice persoana care justifica un interes specific;

– o autoritate publica.

  1. Statele pot stabili termene pentru introducerea unei actiuni in stabilirea filiatiei fata de tata.”
  2. Raportul mai preciza urmatoarele:

„Alin. 3 de la art. 8 mentioneaza posibilitatea de a stabili termene pentru introducerea unei actiuni ca sa permita stabilizarea, in timp, a situatiei familiale a persoanelor vizate. In consecinta, dreptul copilului de a introduce o actiune in stabilirea filiatiei sale fata de tata poate fi totusi limitat (asta se poate intampla mai ales dupa un timp, dupa ce copilul a implinit varsta majoratului).”

IN DREPT

  1. Cu privire la conexarea cererilor
  2. Tinand seama de similitudinea cererilor in privinta problemelor de fond pe care le ridica, Curtea considera oportuna conexarea lor, in temeiul art. 42 § 1 din Regulament.
  3. Cu privire la pretinsa incalcare a art. 8 din Conventie
  4. Invocand art. 8 din Conventie, toti reclamantii se plang de incalcarea dreptului lor la respectarea vietii lor private ca urmare a imposibilitatii stabilirii filiatiei fata de tata avand in vedere termenul de prescriptie care li s-a aplicat in temeiul dreptului intern. Pentru a se plange de aceeasi incalcare, reclamantul din Cererea nr. 25.057/11 invoca si art. 6 § 1 din Conventie. Curtea considera ca afirmatiile reclamantilor trebuie sa fie examinate exclusiv din perspectiva art. 8 din Conventie, care prevede urmatoarele:

„1. Orice persoana are dreptul la respectarea vietii sale private si de familie, a domiciliului sau si a corespondentei sale.

  1. Nu este admis amestecul unei autoritati publice in exercitarea acestui drept decat in masura in care acest amestec este prevazut de lege si daca constituie o masura care, intr-o societate democratica, este necesara pentru securitatea nationala, siguranta publica, bunastarea economica a tarii, apararea ordinii si prevenirea faptelor penale, protejarea sanatatii sau a moralei ori protejarea drepturilor si libertatilor altora.”
  2. Cu privire la admisibilitate
  3. Argumentele partilor
  4. Guvernul reproseaza reclamantilor ca au asteptat mai mult de trei ani dupa Decizia Curtii Constitutionale din 9 decembrie 2008 inainte de a sesiza Curtea. In opinia sa, intrucat reclamantii considera ca decizia Curtii Constitutionale a avut ca finalitate influentarea modului de solutionare a actiunilor lor in stabilirea paternitatii, acestia ar fi trebuit sa sesizeze Curtea in termen de sase luni de la data acestei decizii.
  5. Reclamantii nu au prezentat observatii cu privire la exceptia intemeiata pe nerespectarea termenului de 6 luni.
  6. Motivarea Curtii
  7. a) Principiile aplicabile
  8. Termenul de 6 luni prevazut de art. 35 § 1 din Conventie urmareste sa asigure securitatea juridica, oferind garantia ca acele cauze care ridica probleme legate de Conventie sunt examinate intr-un termen rezonabil si ca nu exista posibilitatea ca deciziile pronuntate sa fie contestate pe termen nedefinit (Zorica Jovanovic impotriva Serbiei, nr. 21.794/08, pct. 52, CEDO 2013). Aceasta regula marcheaza limita in timp a controlului efectuat de organele Conventiei si indica atat persoanelor private, cat si autoritatilor termenul dupa expirarea caruia nu se mai poate exercita acest control [Sabri Gunes impotriva Turciei (MC), nr. 27.396/06, pct. 40, 29 iunie 2012].
  9. In general, termenul de 6 luni incepe sa curga de la data deciziei definitive pronuntate in cadrul procesului de epuizare a cailor de atac interne. Doar caile de atac obisnuite si efective pot fi luate in considerare pentru termenul de 6 luni deoarece un reclamant nu poate amana termenul strict impus de Conventie incercand sa adreseze cereri inadecvate instantelor sau institutiilor care nu au puterea sau competenta necesara pentru acordarea, in temeiul Conventiei, a unei reparatii efective privind respectivul capat de cerere [Fernie impotriva Regatului Unit (dec.), nr. 14.881/04, 5 ianuarie 2006].
  10. In cazul in care este clar de la inceput ca reclamantul nu dispune de nicio cale de atac efectiva, termenul de 6 luni incepe sa curga de la data la care sunt denuntate actele sau masurile ori de la data la care reclamantul ia cunostinta de ele sau resimte efectele ori prejudiciul cauzat de ele [Dennis si altii impotriva Regatului Unit (dec.), nr. 76.573/01, 2 iulie 2002]. In sfarsit, Curtea aminteste ca o incalcare a Conventiei sau a protocoalelor sale poate avea forma nu doar a unui act instantaneu, ci si a unei situatii continue. Conceptul de „situatie continua” indica o stare de fapt determinata de actiuni continue care sunt realizate de stat ori in numele acestuia si ale caror victime sunt reclamantii, iar termenul de 6 luni nu incepe sa curga cat timp situatia continua persista (Daroczy impotriva Ungariei, nr. 44.378/05, pct. 18, 1 iulie 2008).
  11. b) Aplicarea principiilor sus-mentionata
  12. In prezenta cauza, Curtea constata ca toti reclamantii s-au nascut in afara casatoriei si ca, in temeiul legislatiei aplicabile la data nasterii lor, dreptul de a introduce o actiune in stabilirea paternitatii se prescrisese la un an dupa nasterea lor (cererile nr. 25.057/11 si 34.739/11) sau la un an dupa decesul presupusului tata (Cererea nr. 20.316/12). Toti reclamantii erau minori la data la care s-a implinit termenul de prescriptie prevazut de legea in vigoare la data nasterii lor.
  13. Curtea observa, in continuare, ca Legea nr. 288/2007, intrata in vigoare la 8 noiembrie 2007, prevedea ca dreptul copilului la actiune in stabilirea paternitatii nu se prescrie in timpul vietii acestuia si a precizat ca aceasta dispozitie era aplicabila copiilor nascuti anterior intrarii sale in vigoare. Prin urmare, dreptul la actiune in stabilirea paternitatii al reclamantilor a renascut si acestia au putut, in temeiul noii legi, sa sesizeze in mod legitim instantele interne cu o actiune in stabilirea filiatiei fata de tata. Curtea observa ca, prin Decizia sa din 9 decembrie 2008, Curtea Constitutionala a declarat neconstitutional art. II din Legea nr. 288/2007. Intrucat, in conformitate cu dreptul intern, decizia Curtii Constitutionale este obligatorie pentru instantele interne de la data publicarii sale in Monitorul Oficial, iar dispozitiile legii declarate neconstitutionale inceteaza sa mai produca efecte juridice in termen de 45 de zile de la publicare daca nu sunt aduse in conformitate cu Constitutia (supra, pct. 38), Curtea constata ca dispozitia favorabila reclamantilor nu mai era aplicabila in dreptul intern incepand din data de 23 decembrie 2008.
  14. De altfel, Curtea considera ca, in prezenta cauza, nu poate fi vorba de o „situatie continua” in sensul regulii celor 6 luni, ci de un eveniment deosebit survenit la o data exacta, respectiv Decizia Curtii Constitutionale din 9 decembrie 2008, care a anulat la nivel intern dreptul la actiune in stabilirea paternitatii. Faptul ca un eveniment are consecinte importante in timp nu inseamna ca a generat o „situatie continua” (Posti si Rahko impotriva Finlandei, nr. 27.824/95, pct. 39-40, CEDO 2002-VII). In plus, Curtea considera ca sus-mentionata decizie a Curtii Constitutionale precizeaza clar ca, ulterior pronuntarii sale, reclamantii nu mai dispuneau in plan intern de o cale de atac efectiva pentru solutionarea capatului lor de cerere formulat in temeiul art. 8 din Conventie.
  15. Avand in vedere aceste constatari preliminare, Curtea trebuie sa examineze pe rand daca reclamantii din prezentele cauze au sesizat-o in conformitate cu art. 35 § 1 din Conventie.

(i) Cu privire la cererile nr. 25.057/11 si 34.739/11

  1. Curtea observa ca reclamantii care au introdus aceste cereri au pornit actiunile in stabilirea paternitatii atunci cand dispozitiile Legii nr. 288/2007 erau inca in vigoare. In timpul in care procesele erau pendinte in prima instanta, Decizia Curtii Constitutionale din 9 decembrie 2008 a devenit obligatorie pentru instantele interne.
  2. Or, in cazul primului reclamant, instantele interne au judecat cauza pe fond in prima instanta si in apel. Doar instanta de recurs a ridicat din oficiu exceptia privind termenul de prescriptie stabilit prin Decizia Curtii Constitutionale din 9 decembrie 2008. In cazul celei de a doua reclamante, desi in prima instanta actiunea a fost respinsa ca tardiv formulata, instanta de apel a trimis cauza la judecatorie pentru judecarea pe fond.
  3. Prin urmare, Curtea considera ca celor doi reclamanti nu li se poate reprosa ca au incercat sa introduca o actiune care li s-a parut, cel putin la acel moment, ca poate constitui un remediu pentru capatul lor de cerere (Campos Costa si altii impotriva Portugaliei, nr. 10.172/04, pct. 23, 30 octombrie 2007). Din punctul lor de vedere era rezonabil sa astepte solutionarea actiunii in stabilirea paternitatii pe care au introdus-o in mod corespunzator inainte de a sesiza Curtea. Astfel, reclamantii au oferit instantelor interne posibilitatea de a remedia situatia in litigiu.
  4. Rezulta ca deciziile interne definitive, in sensul art. 35 § 1 din Conventie, sunt intr-adevar cele pronuntate in actiunile in stabilirea paternitatii, adica Decizia definitiva a Curtii de Apel Iasi din 9 februarie 2011 si, respectiv, cea a Curtii de Apel Mures din 24 noiembrie 2010.
  5. Tinand seama de faptul ca reclamantii au sesizat-o in termenul de 6 luni de la data ramanerii definitive a deciziei interne respective, Curtea considera ca aceste cereri nu sunt tardive. Deci exceptia Guvernului urmeaza a fi respinsa.

(ii) Cu privire la Cererea nr. 20.316/12

  1. Curtea aminteste ca un reclamant nu are obligatia de a utiliza cai de atac care nu sunt nici adecvate, nici efective [Akdivar si altii impotriva Turciei, 16 septembrie 1996, Culegere de hotarari si decizii 1996-IV, pct. 67; si Prystavska impotriva Ucrainei (dec.), nr. 21.287/02, CEDO 2002-X]. Utilizarea cailor de atac are consecinte asupra stabilirii „deciziei definitive” si deci asupra calcularii momentului in care incepe sa curga termenul de 6 luni [a se vedea, de exemplu, Kucherenko impotriva Ucrainei (dec.), nr. 41.974/98, 4 mai 1999; si Rezgui impotriva Frantei (dec.), nr. 49.859/99, CEDO-XI].
  2. Curtea aminteste ca tocmai a constatat ca Decizia Curtii Constitutionale din 9 decembrie 2008 a avut ca efect suspendarea si apoi anularea temeiului legal intern care i-ar fi permis celui de-al treilea reclamant sa sesizeze in mod valid instantele nationale (supra, pct. 60). In acest context, actiunea in stabilirea paternitatii introdusa de reclamant, la aproximativ doi ani de la pronuntarea sus-mentionatei decizii a Curtii Constitutionale, era sortita esecului si nu constituia o cale de atac ce trebuia epuizata in sensul Conventiei Curtea mai observa ca, desi reclamantul si-a intemeiat actiunea pe art. 8 din Conventie pe langa dispozitiile de drept comun, instantele interne au respins actiunea sa ca inadmisibila, fara sa examineze fondul cauzei, considerand ca reclamantul nu avea temei legal in dreptul intern pentru a introduce o astfel de actiune.
  3. Prin urmare, Curtea considera ca al treilea reclamant ar fi trebuit sa formuleze capatul de cerere cei tarziu in termen de 6 luni de la data publicarii deciziei Curtii Constitutionale, respectiv 9 decembrie 2008. Exceptia ridicata de Guvern urmeaza asadar sa fie admisa.
  4. c) Concluzie
  5. Curtea constata ca cererile nr. 25.057/11 si nr. 34.739/11 nu sunt in mod vadit nefondate in sensul art. 35 § 3 lit. a) din Conventie si ca nu prezinta niciun alt motiv de inadmisibilitate. Prin urmare, Curtea le declara admisibile.
  6. Referitor la Cererea nr. 20.316/12, Curtea constata ca este tardiva si trebuie respinsa, in temeiul art. 35 § 1 si art. 35 §4 din Conventie.
  7. Cu privire la fond
  8. Argumentele partilor
  9. a) Reclamantii
  10. Reclamantii precizeaza ca durata termenelor de prescriptie in vigoare la momentul nasterii lor conferea un caracter iluzoriu actiunii in stabilirea paternitatii, in masura in care aceasta era subordonata diligentei mamei lor sau a reprezentantului lor legal in termen de un an de la nasterea lor. Astfel, acestia nu au beneficiat niciodata, ei insisi, de dreptul efectiv la o astfel de actiune si nici de o cale de atac alternativa pentru a face sa prevaleze realitatea biologica si sociala in fata prezumtiilor legale.

(i) Cererea nr. 25.057/11

  1. Primul reclamant considera ca legislatia nationala ar trebui sa prevada un mecanism care sa asigure prevalenta realitatii biologice fata de prezumtiile legale. Acesta a amintit ca dreptul la stabilirea filiatiei fata de tata este un drept nepatrimonial care trebuie sa fie imprescriptibil si ca legislatia trebuie interpretata in sensul producerii de efecte juridice.

(ii) Cererea nr. 34.739/11

  1. A doua reclamanta precizeaza ca, in cazul sau, termenul de prescriptie s-a implinit in ziua primei sale aniversari. Aceasta aminteste ca, pana nu implinesc varsta de 14 ani, copiii nu au capacitate de exercitiu si ca drepturile lor depind de diligenta mamei lor sau a reprezentantului lor legal. De asemenea, aceasta considera ca un copil nu poate fi sanctionat si nici lipsit de drepturile sale de a cunoaste realitatea biologica si de a avea un tata din cauza unor fapte imputabile unui tert.
  2. Reclamanta explica faptul ca ea a introdus actiunea in stabilirea paternitatii de indata ce un astfel de drept i-a fost recunoscut de dreptul intern. Aceasta subliniaza ca Legea nr. 288/2007 modificase Codul familiei, prevazand imprescriptibilitatea actiunii in stabilirea paternitatii. Aceasta adauga ca legea acorda prioritate intereselor copilului si posibilitatii de a stabili realitatea biologica si sociala a relatiilor dintre copil si tatal sau.
  3. Aceasta mai adauga ca, in prezenta cauza, nu este vorba de o aplicare retroactiva a unei legi civile, avand in vedere caracterul nepatrimonial al dreptului respectiv. In opinia sa, orice drept avand ca obiect starea civila a persoanelor este perpetuu si imprescriptibil. Aceasta precizeaza ca termenul de prescriptie prevazut de lege la data nasterii sale constituia o exceptie fata de dreptul comun privind starea civila a persoanelor si ca, in dreptul intern, nu a avut un drept actual de a introduce o actiune in stabilirea paternitatii decat dupa intrarea in vigoare a Legii nr. 288/2007. Aceasta considera ca deosebirea facuta intre persoanele nascute anterior si cele nascute ulterior intrarii in vigoare a legii sus-mentionate este lipsita de temei.
  4. b) Guvernul
  5. Guvernul invoca in primul rand faptul ca reclamantii nu au actionat cu diligenta pentru a-si exercita drepturile in plan intern, in acest sens, Guvernul sustine ca reclamantii au introdus actiuni in stabilirea paternitatii fara sa respecte termenul prevazut in acest scop de legea in vigoare la data nasterii lor. De asemenea, reclamantii din cererile nr. 25.057/11 si nr. 34.739/11 au introdus aceste actiuni dupa ce actiunile anterioare le-au fost respinse ca tardiv introduse sau pe motiv de nerespectare a normelor de procedura.
  6. Guvernul precizeaza ca legea aplicabila reclamantilor la momentul nasterii lor si al introducerii primelor actiuni in stabilirea paternitatii le acorda pe deplin posibilitatea de a afla identitatea tatalui stabilind totodata termene clare pentru introducerea actiunii. In opinia sa, aceste termene aveau ca scop sa asigure securitatea juridica, sa impiedice sesizarea instantelor cu plangeri tardive si sa protejeze potentialii parati de plangeri vexatorii si neintemeiate. Termenul de prescriptie ii incuraja pe petenti sa dea dovada de promptitudine in revendicarea propriilor drepturi. Guvernul subliniaza lipsa de diligenta a reclamantilor din prezentele cauze, care au asteptat multi ani inainte de a sesiza instantele interne cu actiunile lor. De asemenea, reclamantii au asteptat mai multi ani pana sa sesizeze Curtea ulterior pronuntarii deciziei Curtii Constitutionale. In plus, reclamantii nu au invocat circumstante particulare de natura sa justifice absenta oricarui demers oficial din partea lor intr-o perioada atat de lunga.
  7. Facand trimitere la jurisprudenta Curtii [Mizzi impotriva Maltei, nr. 26.111/02, CEDO 2006-I (fragmente); Shofman impotriva Rusiei, nr. 74.826/01, 24 noiembrie 2005; si, mutatis mutandis, Phinikaridou impotriva Ciprului, nr. 23.890/02, pct. 51, 20 decembrie 2007], Guvernul precizeaza ca stabilirea unui termen de prescriptie nu este in sine incompatibila cu Conventia si ca este necesar sa se examineze in fiecare cauza daca acest termen este in concordanta cu Conventia. Acesta subliniaza ca art. 8 din Conventie protejeaza, pe langa interesele copilului, drepturile presupusului tata si ca este necesara protejarea acestuia din urma de plangeri tardive referitoare la fapte care dateaza de multi ani. De asemenea, acesta precizeaza ca interesele tertilor (in principal, familia presupusului tata) sunt puse in discutie.
  8. Guvernul explica in continuare ca nu exista nicio obligatie a legiuitorului national de a atribui efect retroactiv unei legi anumite. Facand trimitere la Cauza Rafinariile elene Stran si Stratis Andreadis impotriva Greciei (9 decembrie 1994, pct. 49, seria A, nr. 301-B), acesta aminteste ca principiul preeminentei dreptului si notiunea de proces echitabil se opun, cu exceptia existentei unor motive imperioase de interes general, oricarei ingerinte a puterii legislative in administrarea justitiei in scopul influentarii deznodamantului judiciar al unui litigiu. In opinia sa, autoritatile nationale s-au limitat, in speta, la a acorda prioritate principiilor securitatii juridice si neretroactivitatii legii, in conformitate cu principiile Conventiei.
  9. In sfarsit, Guvernul precizeaza ca autoritatile romane au modificat dispozitiile legale privind termenul de prescriptie si ca, in conformitate cu Legea nr. 288/2007, copilul avea dreptul de a porni actiunea in stabilirea paternitatii in orice moment. Acesta precizeaza ca legiuitorul roman a decis astfel sa acorde prioritate interesului copilului pentru stabilirea legaturii de filiatie cu persoana pe care o considera tatal sau natural.
  10. Aprecierea Curtii
  11. a) Cu privire la aplicabilitatea art. 8 din Conventie
  12. Curtea observa ca reclamantii, nascuti in afara casatoriei, au incercat sa obtina pe cale judiciara recunoasterea legaturii lor juridice cu persoanele pe care le considera a fi tatii lor stabilind adevarul biologic. In fata Curtii, acestia se plang ca termenul prevazut de lege la data nasterii lor si care le era opozabil ca urmare a Deciziei Curtii Constitutionale din 9 decembrie 2008 i-a lipsit de posibilitatea de a obtine stabilirea, in fata instantelor interne, a filiatiei lor fata de tata.
  13. Curtea reaminteste ca nasterea si in special circumstantele acesteia intra in sfera „vietii private” a copilului si ulterior a adultului, garantata de art. 8 din Conventie [Odievre impotriva Frantei(MC), nr. 42.326/98, pct. 29, CEDO 2003-III]. Respectarea vietii private impune ca fiecare persoana sa aiba posibilitatea de a stabili detaliile identitatii sale de fiinta umana, iar dreptul unei persoane la astfel de informatii este esential, avand in vedere influenta lor asupra formarii personalitatii (a se vedea, de exemplu, Mikulic impotriva Croatiei, nr. 53.176/99, pct. 53-54, CEDO 2002-I; si Gaskin impotriva Regatului Unit, 7 iulie 1989, 53, seria A, nr. 160, pct. 36-37 si 39). Aceasta include obtinerea de informatii necesare pentru aflarea adevarului despre un aspect important al identitatii persoanei sale, de exemplu identitatea parintilor sai biologici (Jaggi impotriva Elvetiei, nr. 58.757/00, pct. 25,” CEDO 2006-X; si Backlund impotriva Finlandei, nr. 36.498/05, pct. 37, 6 iulie 2010).
  14. In consecinta, faptele cauzei intra in domeniul de aplicare a art. 8 din Conventie.
  15. b) Cu privire la respectarea art. 8 din Conventie
  16. Curtea reaminteste ca art. 8 din Conventie urmareste, in esenta, sa protejeze persoanele impotriva ingerintelor arbitrare din partea autoritatilor publice; la acest angajament negativ se pot adauga obligatii pozitive inerente respectarii efective a vietii private sau de familie. Aceste obligatii pozitive pot implica adoptarea unor masuri pentru respectarea vietii private, chiar si in ceea ce priveste relatiile dintre persoane (Kroon si altii, citata anterior, pct. 31; si Roman impotriva Finlandei, nr. 13.072/05, pct. 45, 29 ianuarie 2013). Limita dintre obligatiile pozitive si negative care ii revin statului in temeiul art. 8 nu se preteaza totusi unei definitii precise, desi principiile aplicabile lor sunt similare. Pentru a stabili daca exista o obligatie pozitiva este necesar sa se tina seama de justul echilibru care trebuie pastrat intre interesul general si interesele individului; de asemenea, statul beneficiaza de o anumita marja de apreciere atat in privinta obligatiilor pozitive, cat si a obligatiilor negative (Mikulic, citata anterior, pct. 57-58; si Odievre, citata anterior, pct. 40).
  17. Curtea reaminteste, de asemenea, ca sarcina sa nu este de a se substitui autoritatilor nationale competente sa solutioneze litigiile interne in materie de paternitate; rolul sau este de a examina, din perspectiva Conventiei, deciziile pronuntate de aceste autoritati in exercitarea puterii lor de apreciere (Konstantinidis impotriva Greciei, nr. 58.809/09, pct. 43, 3 aprilie 2014, Roman, citata anterior, pct. 46; si Rozanski impotriva Poloniei, nr. 55.339/00, pct. 62, 18 mai 2006).

(i) Cu privire la chestiunea daca respingerea actiunilor reclamantilor era „prevazuta de lege” si urmarea un scop legitim

  1. Curtea observa ca reclamantii nu contesta faptul ca respingerea actiunilor acestora in stabilirea paternitatii era „prevazuta de lege”.
  2. In acest sens trebuie observat ca instantele interne au respins actiunile reclamantilor bazandu-se pe decizia Curtii Constitutionale din 9 decembrie 2008 care, conform art. 147 alin. (4) din Constitutie, este de aplicabilitate imediata, chiar si in litigiile in curs de judecata (supra, pct. 38). In temeiul acestei decizii, instantele interne au aplicat asadar art. 60 alin. (1) din Codul familiei, care prevedea ca actiunea in stabilirea paternitatii din afara casatoriei poate fi pornita in termen de un an de la nasterea copilului. Prin urmare, Curtea considera ca respingerea actiunilor reclamantilor era „prevazuta de lege”.
  3. Curtea constata ca Curtea Constitutionala si instantele interne au considerat necesar sa protejeze principiul neretroactivitatii legii civile si, astfel, sa asigure securitatea juridica.
  4. Curtea admite intr-adevar ca stabilirea filiatiei poate avea repercusiuni considerabile nu doar asupra vietii private si de familie a rudelor apropiate ale pretinsului tata, ci si asupra situatiei lor patrimoniale, ceea ce permite legiuitorului sa reglementeze chestiunile legate de filiatie (Konstantinidis, citata anterior, pct. 52; si Pascaud impotriva Frantei, nr. 19.535/08, pct. 59 si 62, 16 iunie 2011). Ingerinta in litigiu avea, asadar, ca scop protejarea „drepturilor si libertatilor altora”.
  5. Ramane de stabilit daca, in circumstantele particulare ale prezentelor cauze, ingerinta era „necesara intr-o societate democratica”.

(ii) Cu privire la necesitatea ingerintei

  1. Pentru a se pronunta daca art. 8 din Conventie a fost sau nu respectat, Curtea trebuie nu doar sa cantareasca interesele persoanei fata de interesul general al colectivitatii in ansamblu, ci si sa cantareasca interesele private concurente aflate in joc. In acest sens trebuie observat ca expresia „orice persoana” prevazuta la art. 8 din Conventie se aplica atat copilului, cat si presupusului tata. Pe de o parte, exista dreptul la cunoasterea propriilor origini-care are fundamentul in interpretarea extinsa a notiunii de viata privata (Odievre, citata anterior, pct. 42). Persoanele aflate in situatia reclamantilor au un interes vital, protejat de Conventie, de a obtine informatiile care le sunt indispensabile pentru a afla adevarul despre un aspect important al identitatii lor personale si a inlatura orice incertitudine in aceasta privinta (Mikulic, citata anterior, pct. 64 si 65). Pe de alta parte, nu se poate nega interesul unui presupus tata de a fi protejat de plangeri tardive referitoare la fapte care dateaza de multi ani. In sfarsit, pe langa interesele concurente care tocmai au fost mentionate, mai pot intra in discutie alte interese, de exemplu, cele ale unor terti, in esenta familia presupusului tata, precum si interesul general pentru securitatea juridica (Backlund, citata anterior, pct. 46; si Roman, citata anterior, pct. 51).
  2. In speta, Curtea constata ca situatia reclamantilor este oarecum diferita de cea descrisa in cauzele examinate pana acum. Daca in cauzele Phinikaridou, Konstantinidis si Backlund, sus-mentionate, reclamantii nu au putut sa introduca o actiune in stabilirea paternitatii in termenul prevazut de lege pe motiv ca nu cunosteau identitatea presupusului lor tata natural, in prezenta cauza, motivul tine de absenta capacitatii depline de exercitiu a reclamantilor pentru a introduce o astfel de actiune in cursul termenului de prescriptie.
  3. In aceasta privinta trebuie constatat ca legea aplicabila in speta prevedea ca moment de incepere a termenului de prescriptie un moment obiectiv, si anume data nasterii reclamantilor. Astfel, prevederile Codului familiei in versiunea in vigoare in momentul nasterii reclamantilor protejau interesele unui copil a carui mama sau al carui reprezentant legal a introdus o actiune in stabilirea paternitatii in termenul prevazut de lege. In schimb, Codul familiei nu continea prevederi cu privire la persoanele aflate in situatia reclamantilor, ai caror reprezentanti legali nu au introdus actiuni in stabilirea paternitatii in termenul prevazut de lege.
  4. Astfel, in prezentele cauze, termenul de prescriptie pentru introducerea unei actiuni in stabilirea paternitatii s-a implinit atunci cand reclamantii au implinit varsta de un an, deci cu mult timp inainte ca acestia sa aiba capacitate deplina de exercitiu pentru a introduce ei insisi o actiune in stabilirea paternitatii. Prin urmare, reclamantii depindeau de diligenta mamei lor sau a reprezentantului lor legal pentru a introduce o actiune in stabilirea paternitatii si, avand in vedere ca acestia din urma nu au facut-o, reclamantii nu au avut niciodata posibilitatea de a introduce personal o astfel de actiune. Daca primului reclamant i s-a aplicat prescriptia din cauza inactiunii mamei sale, aceeasi constatare este valabila pentru cea de-a doua reclamanta, a carei mama nu a urmat in mod corect procedura interna.
  5. In acest context, Curtea considera importanta precizarea ca, in cadrul examinarii cauzei Phinikaridou, citata anterior, a efectuat o cercetare comparativa a legislatiei statelor contractante cu privire la actiunile avand ca obiect recunoasterea paternitatii. Cercetarea a aratat ca nu exista o abordare uniforma in materie. Spre deosebire de pasii facuti pentru procedurile in recunoasterea sau in tagada paternitatii introduse de tati, potrivit acestui raport, un mare numar de state nu prevedeau un termen de prescriptie pentru actiunile in stabilirea paternitatii introduse de copii. S-a constatat, astfel, o tendinta de a proteja mai mult dreptul copilului la stabilirea filiatiei fata de tata (Phinikaridou, citata anterior, pct. 58).
  6. In statele care prevedeau un termen de prescriptie pentru actiunile introduse de copii, durata acestui termen era cuprinsa intre un an si 30 de ani. Desi exista diferente in definirea notiunii dies a quo, majoritatea acestor state lasau sa curga termenul fie de la implinirea varstei majoratului copilului, fie de la pronuntarea unei hotarari definitive prin care se infirma paternitatea, chiar daca copilul a avut cunostinta de aspecte ale identitatii tatalui sau, fara exceptie (Phinikaridou, citata anterior, pct. 59).
  7. Curtea considera ca, in principiu, termenul de un an existent in legislatia romana nu este lipsit de caracter rezonabil din perspectiva duratei sale. In schimb, problema o constituie dies a quo deoarece, in aceste cauze, lasa sa curga un termen care nu permite deloc compensarea lipsei de actiune din partea mamei sau a reprezentantului legal cat timp copilul a fost minor (a se compara cu Cauza Konstantinidis, citata anterior, pct. 54, in care Curtea a considerat ca termenul de prescriptie de un an prevazut de legislatia elena in beneficiul copilului nu era neintemeiat pentru ca incepea sa curga de la implinirea varstei majoratului si permitea astfel compensarea lipsei de actiune din timpul minoratului). Curtea constata astfel ca stabilirea termenului de prescriptie, asa cum si-a produs efectele in speta, a restrans dreptul reclamantilor de a introduce actiuni in stabilirea paternitatii ducand pana la stingerea acestuia.
  8. Curtea reaminteste apoi ca a apreciat deja ca termenele de prescriptie rigide sau alte obstacole in calea actiunilor in stabilirea paternitatii care se aplica chiar daca reclamantii nu au cunostinta de identitatea presupusului lor tata inainte de implinirea termenului de prescriptie (Phinikaridou, citata anterior, pct. 56; Backlund, citata anterior, pct. 48; si Roman, citata anterior, pct. 52) incalca art. 8 din Conventie. Curtea considera ca acest criteriu trebuie sa fie luat in considerare in prezentele cauze. Curtea constata in aceasta privinta ca dreptul intern nu prevede nicio exceptie care le-ar fi permis reclamantilor sa introduca ei insisi o actiune in stabilirea paternitatii la implinirea varstei majoratului (Konstantinidis, citata anterior) sau intr-un anumit termen ulterior intrarii in vigoare a Legii nr. 288/2007, care a conferit caracter imprescriptibil dreptului copiilor nascuti dupa intrarea in vigoare a acesteia de a introduce o actiune in stabilirea paternitatii.
  9. In plus, Curtea observa ca reiese clar din Decizia Curtii Constitutionale din 9 decembrie 2008 si din hotararile pronuntate de instantele interne ca s-a acordat o importanta mai mare interesului general reprezentat de securitatea juridica si drepturilor si intereselor concurente ale tatalui si familiei acestuia decat dreptului reclamantilor de a-si cunoaste originile. Curtea considera insa ca o restrangere atat de radicala adusa dreptului reclamantilor de a introduce o actiune in stabilirea paternitatii necesita din partea instantelor romane punerea in balanta a intereselor implicate. Curtea observa ca, atunci cand au respins actiunile reclamantilor, instantele interne nu au luat in considerare in niciun moment dreptul acestora de a-si cunoaste ascendenta si dreptul acestora la stabilirea filiatiei fata de tata.
  10. Astfel, in Decizia sa din 9 decembrie 2008, Curtea Constitutionala nu a examinat interesele persoanelor aflate in situatia reclamantilor si a acordat prioritate principiului neretroactivitatii legii civile fara sa puna in balanta interesele implicate (supra, pct. 44). Desi este adevarat ca Curtea Constitutionala este garantul constitutionalitatii legilor si al principiului neretroactivitatii legii civile, nu este mai putin adevarat ca in Constitutie se prevede ocrotirea vietii private si prioritatea reglementarilor internationale, astfel incat punerea in balanta a tuturor intereselor ar fi putut conduce la o dezbatere la nivel intern. Ulterior, instantele interne au urmat decizia Curtii Constitutionale. In opinia Curtii, nu s-a demonstrat suficient in ce mod interesul general de protejare a securitatii juridice a legaturilor de familie sau interesul presupusului tata are prioritate fata de dreptul reclamantilor de a avea cel putin o posibilitate de a stabili in justitie filiatia fata de tata. In aceasta privinta, Curtea reaminteste ca scopul Conventiei este apararea unor drepturi care nu sunt teoretice sau iluzorii, ci concrete si efective [a se vedea, mutatis mutandis, Artico impotriva Italiei, 13 mai 1980, pct. 33, seria A nr. 37; si Karoussiotis impotriva Portugaliei, nr. 23.205/08, pct. 84, CEDO 2011 (fragmente)].
  11. Pe de alta parte, Curtea ia act de evolutia dreptului roman in materie de filiatie, evolutie care se dovedeste favorabila prevalentei realitatii biologice asupra fictiunilor legale. Astfel, conform noului Cod civil, actiunea in stabilirea paternitatii este imprescriptibila in timpul vietii copilului (supra, pct. 42). Totusi, reclamantii nu au putut sa beneficieze de aceasta evolutie a dreptului roman din cauza Deciziei Curtii Constitutionale din 9 decembrie 2008.
  12. Avand in vedere cele de mai sus si chiar tinand cont de marja de apreciere de care dispune statul, Curtea considera ca instantele nationale nu au mentinut un „echilibru just” intre diversele interese implicate si ca, prin urmare, ingerinta in dreptul reclamantilor la respectarea vietii lor private nu a fost proportionala cu scopurile legitime urmarite.
  13. In consecinta, Curtea constata incalcarea art. 8 din Conventie.
  14. Cu privire la celelalte pretinse incalcari
  15. In observatiile sale din 9 aprilie 2013, a doua reclamanta a invocat si art. 6 § 1 din Conventie, plangandu-se de nerespectarea dreptului sau de acces la instanta. Curtea considera ca acesta este un nou capat de cerere, pe care reclamanta nu l-a mentionat in formularul de cerere, si ca nu constituie un capat de cerere asupra caruia partile au facut schimb de observatii. Prin urmare, nu este necesara examinarea lui in prezenta cerere [Piryanik impotriva Ucrainei, nr. 75.788/01, pct. 19-20, 19 aprilie 2005; M.C. si altii impotriva Italiei, nr. 5.376/11, pct. 54, 3 septembrie 2013; si Dumitrescu impotriva Romaniei (dec), nr. 23.858/08, pct. 38-39].

III. Cu privire la art. 46 si art. 41 din Conventie

  1. Cu privire la art. 46 din Conventie
  2. Pasajele relevante ale art. 46 din Conventie prevad urmatoarele:

„1. Inaltele parti contractante se angajeaza sa se conformeze hotararilor definitive ale Curtii in litigiile in care ele sunt parti.

  1. Hotararea definitiva a Curtii este transmisa Comitetului de Ministri, care supravegheaza executarea ei.”
  2. Curtea reaminteste ca, in conformitate cu art. 46, partile contractante se angajeaza sa se conformeze hotararilor definitive ale Curtii in litigiile in care ele sunt parti, Comitetul Ministrilor Consiliului Europei fiind insarcinat sa supravegheze executarea acestor hotarari. Rezulta, in special, ca statul parat declarat raspunzator pentru incalcarea obligatiilor sale prevazute de Conventie trebuie sa aleaga, sub supravegherea Comitetului Ministrilor, masurile generale si/sau, dupa caz, masurile individuale care trebuie adoptate in ordinea juridica interna pentru a pune capat incalcarii constatate de Curte si a remedia pe cat posibil efectele acesteia, indiferent daca reclamantul a solicitat sau nu acordarea unei reparatii echitabile. Statul parat este liber, sub supravegherea Comitetului Ministrilor, sa isi aleaga mijloacele pentru indeplinirea obligatiei sale legale in conformitate cu art. 46 din Conventie, cu conditia ca aceste mijloace sa fie compatibile cu concluziile din hotararea Curtii (McCaughey si altii impotriva Regatului Unit, nr. 43.098/09, pct. 142, CEDO 2013 si trimiterile citate acolo).
  3. Totusi, pentru a ajuta statul parat sa isi indeplineasca obligatiile prevazute la art. 46, Curtea poate incerca sa indice tipul de masuri, individuale si/sau generale, care ar putea fi luate pentru a stopa situatia constatata [Broniowski impotriva Poloniei (MC), nr. 31.443/96, pct. 194, CEDO 2004-V; Stanev impotriva Bulgariei (MC), nr. 36.760/06, pct. 255, CEDO 2012; si M.D. si altii impotriva Maltei, nr. 64.791/10, pct. 87, 17 iulie 2012].
  4. In speta, Curtea considera ca este necesar, in baza constatarii incalcarii art. 8 din Conventie, sa indice masurile individuale de executare in cadrul prezentei hotarari. Curtea reaminteste ca a constatat incalcarea acestui articol in principal din cauza imposibilitatii primilor doi reclamanti de a introduce in mod valid o actiune in stabilirea paternitatii in fata instantelor interne. De asemenea, Curtea a observat nereguli la punerea in balanta, de catre instantele interne, a tuturor intereselor implicate atunci cand au examinat cauzele. Curtea considera ca, pentru a inlatura consecintele incalcarii drepturilor primilor doi reclamanti, autoritatile ar trebui sa se asigure ca acestia vor avea posibilitatea de a introduce la instantele interne o actiune in stabilirea paternitatii in cadrul careia toate interesele implicate vor fi puse in balanta. Cu toate acestea, nimic din prezenta hotarare nu trebuie sa fie interpretat ca exprimand vreo opinie despre modul de solutionare a unei astfel de actiuni.
  5. In plus, Curtea considera ca lacunele identificate in aceste cauze pot conduce in viitor la alte cereri intemeiate. Prin urmare, Curtea recomanda statului parat sa aiba in vedere masurile generale necesare pentru a asigura respectarea dreptului la viata privata al persoanelor respective.
  6. Cu privire la art. 41 din Conventie
  7. In conformitate cu art. 41 din Conventie:

„Daca Curtea declara ca a avut loc o incalcare a Conventiei sau a protocoalelor sale si daca dreptul intern al inaltei parti contractante nu permite decat o inlaturare incompleta a consecintelor acestei incalcari, Curtea acorda partii lezate, daca este cazul, o reparatie echitabila.”

  1. Prejudiciu
  2. Primul reclamant solicita suma de 485.000 euro (EUR) pentru prejudiciul moral pe care pretinde ca l-a suferit, constand in nelinistea cauzata de incertitudinea legata de filiatia sa si atingerile aduse imaginii sale de avocat in urma respingerii actiunii sale in justitie.
  3. A doua reclamanta solicita suma de 42.020 EUR pentru prejudiciul material, reprezentand echivalentul obligatiei de intretinere la care considera ca ar fi avut dreptul daca si-ar fi putut stabili filiatia fata de tata. Aceasta mai solicita 50.000 EUR cu titlu de despagubire pentru prejudiciul moral pe care l-ar fi suferit ca urmare a nelinistii cauzate de incertitudinea legata de filiatia sa si de lipsa afectiunii paterne.
  4. In ceea ce priveste prejudiciul material solicitat de a doua reclamanta, Guvernul precizeaza ca acesta nu poate fi calculat in functie de succesul unei actiuni in stabilirea paternitatii, nici in baza sumelor pe care instanta competenta ar fi putut sa le acorde in urma unei astfel de actiuni.
  5. Guvernul solicita Curtii sa constate ca o eventuala hotarare de constatare a incalcarii ar putea constitui, in sine, o reparatie suficienta a prejudiciului moral. Acesta mai considera ca sumele solicitate de primul reclamant si a doua reclamanta sunt excesive in raport cu jurisprudenta Curtii in materie.
  6. Curtea considera ca prejudiciul material pretins de a doua reclamanta nu a fost stabilit in mod suficient si respinge aceasta pretentie. In schimb, Curtea considera necesar sa i se acorde fiecarui reclamant suma de 4.500 EUR pentru prejudiciul moral.
  7. Cheltuieli de judecata
  8. Primul reclamant solicita suma de 6.000 EUR, corespunzatoare cheltuielilor suportate in procedura interna pentru expertize, infatisarea martorilor si taxa de timbru. Actele doveditoare depuse la dosar corespund unei sume de aproximativ 300 EUR.
  9. A doua reclamanta solicita suma de 4.104 EUR pentru onorariul avocatului aferent procedurilor interne si in fata Curtii, precum si pentru cheltuielile de corespondenta. Aceasta a depus la dosar facturile aferente sumelor platite avocatului ca sa o reprezinte in fata instantelor interne si a Curtii, precum si cele aferente cheltuielilor de traducere si de corespondenta cu Curtea.
  10. Guvernul precizeaza ca cheltuielile pretinse de primul reclamant sunt doar partial sustinute de documente justificative, in plus, acesta observa ca a doua reclamanta a omis sa trimita copia eventualului contract de asistenta juridica sau detalii despre numarul de ore de asistenta juridica de care a beneficiat Acesta considera de asemenea ca onorariul pretins este excesiv in raport cu asistenta juridica pe care avocatul a oferit-o efectiv clientei sale. In ceea ce priveste justificarea cheltuielilor de corespondenta, in cuantum de 25 lei romanesti (RON), Guvernul observa ca chitanta trimisa este ilizibila si nu permite identificarea unei eventuale legaturi cu procedura in fata Curtii.
  11. Conform jurisprudentei Curtii, un reclamant nu poate obtine rambursarea cheltuielilor de judecata decat in masura in care se stabileste caracterul real, necesar si rezonabil al acestora [latridis impotriva Greciei (reparatie echitabila) (MC), nr. 31.107/96, pct. 54, CEDO 2000-XI], in speta, tinand seama de documentele pe care le detine si de jurisprudenta sa, Curtea considera rezonabil sa acorde primului reclamant suma de 300 EUR cu titlu de cheltuieli de judecata pentru procedura interna, iar celei de a doua reclamante suma de 4.104 EUR cu titlu de cheltuieli de judecata pentru procedura interna si pentru procedura in fata Curtii.
  12. Dobanzi moratorii
  13. Curtea considera necesar ca rata dobanzilor moratorii sa se intemeieze pe rata dobanzii facilitatii de imprumut marginal practicata de Banca Centrala Europeana, majorata cu trei puncte procentuale.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

CURTEA:

  1. hotaraste, in unanimitate, sa conexeze cererile;
  2. declara, in unanimitate, admisibile cererile nr. 25.057/11 si nr. 34.739/11;
  3. declara, in majoritate, inadmisibila cererea nr. 20.316/12;
  4. hotaraste, in unanimitate, ca a fost incalcat art. 8 din Conventie in cererile nr. 25.057/11 si nr. 34.739/11;
  5. hotaraste, in unanimitate:
  6. a) ca statul parat trebuie sa plateasca, in termen de trei luni de la data ramanerii definitive a hotararii, in conformitate cu art. 44 §2 din Conventie, urmatoarele sume, care trebuie convertite in moneda statului parat la rata de schimb aplicabila la data platii:

(i) 4.500 EUR (patru mii cinci sute de euro), plus orice suma ce poate fi datorata cu titlu de impozit, fiecarui reclamant din cauzele nr. 25.057/11 si nr. 34.739/11, pentru prejudiciul moral;

(ii) 300 EUR (trei sute de euro), plus orice suma ce poate fi datorata de reclamant cu titlu de impozit, pentru cheltuielile de judecata, reclamantului din Cauza nr. 25.057/11;

(iii) 4.104 EUR (patru mii o suta patru euro), plus orice suma ce poate fi datorata de reclamanta cu titlu de impozit, pentru cheltuielile de judecata, reclamantei din Cauza nr. 34.739/11;

  1. b) ca, de la expirarea termenului mentionat si pana la efectuarea platii, aceste sume trebuie majorate cu o dobanda simpla, la o rata egala cu rata dobanzii facilitatii de imprumut marginal practicata de Banca Centrala Europeana, aplicabila pe parcursul acestei perioade si majorata cu trei puncte procentuale;
  2. respinge, in unanimitate, cererea de acordare a unei reparatii echitabile pentru celelalte capete de cerere. Redactata in limba franceza, apoi comunicata in scris, la 19 iulie 2016, in temeiul art. 77§2 si art. 77§ 3 din Regulamentul Curtii.

PRESEDINTE,

ANDRAS SAJO

Grefier adjunct,

Andrea Tamietti

La prezenta hotarare sunt anexate, in conformitate cu art. 45 §2 din Conventie si art. 74 §2 din Regulament, urmatoarele opinii separate:

– opinia partial dizidenta a judecatorului Kuris;

– declaratia de dezacord a judecatorului Bosnjak.

A.S.

A.N.T.

Opinia partial dizidenta a judecatorului Kuris

  1. Este jenant faptul ca cererea celui de-al treilea reclamant a fost declarata inadmisibila. Sunt in total dezacord cu majoritatea in aceasta privinta. Noi, membrii Camerei, am dat dovada de un formalism excesiv in aceasta privinta, si, in consecinta, am fost prea stricti cu acest reclamant. Prea insensibili.
  2. Curtea a declarat in repetate randuri, prima data in Decizia Walker impotriva Regatului Unit [(dec.), nr. 34.979/97, CEDO 2000-I], ca „regula celor sase luni […] are ca scop sa serveasca securitatii juridice”. Este vorba de bazele justificarii admisibilitatii cererilor in temeiul art. 35 din Conventie.

Cu toate acestea, pentru ca aplicarea acestei reguli nu doar sa creeze aparenta de a servi interesele securitatii juridice, ci sa le serveasca in mod real, punctul de plecare a termenului de sase luni trebuie sa fie el insusi cert.

Or, nu este cazul in speta.

  1. Din punct de vedere formal, cererea respectiva a fost introdusa dupa implinirea termenului de 6 luni, daca inceputul acestuia se considera a fi data intrarii in vigoare a Deciziei Curtii Constitutionale din 9 decembrie 2008. Consider ca, in circumstantele cauzei, nu aceasta este data care trebuie considerata ca punct de plecare a termenului respectiv deoarece aceasta nu tine seama de cateva elemente importante.
  2. Reclamantul avea 15 ani la data decesului persoanei pe care, potrivit afirmatiilor sale, toata lumea o considera ca fiind tatal sau (eu cred ca, in absenta vreunei informatii in sens contrar, putem sa consideram aceasta persoana ca fiind „tatal reclamantului”). Acesta avea cel mult 19 ani atunci cand Curtea Constitutionala a pronuntat decizia. In acel moment este posibil ca acesta sa fi crezut in mod indreptatit ca legatura parinteasca dintre el si tatal sau decedat era stabilita oficial dincolo de orice indoiala si nu putea fi contestata in mod legitim. Stia el ca aceasta chestiune nu fusese solutionata definitiv? Se poate presupune in mod legitim ca nu, deoarece el, tatal sau si mama sa traiau impreuna ca familie (pct. 31 din hotarare). Nu a fost prezentat niciun element ca acesta ar fi avut vreun motiv sa creada altceva.

Dar nu stim asta cu certitudine.

  1. La data la care Curtea Constitutionala a pronuntat decizia este posibil ca reclamantul sa nu fi banuit ca decizia avea vreo legatura cu situatia sa. La urma urmei, decizia respectiva nu a fost pronuntata in propria cauza, nu il viza pe el. Faptul ca reclamantul nu a introdus nicio actiune in stabilirea filiatiei fata de tata indreptata impotriva tatalui sau imediat dupa 8 noiembrie 2007, cand a intrat in vigoare legea care permitea aceasta masura, tinde oarecum sa confirme aceasta prezumtie.

Nici asta nu stim.

  1. Cu alte ocazii, cand a considerat ca regula celor 6 luni este stricta, Curtea nu a considerat insa ca este batuta in cuie. De exemplu, a considerat ca „[a]tunci cand un reclamant recurge la o cale de atac aparent disponibila si abia ulterior ala de existenta unor circumstante care o fac ineficienta, poate fi indicat sa se considere ca termenul de 6 luni a inceput sa curga la data la care reclamantul a luat sau ar fi trebuit sa ia cunostinta prima data de aceste circumstante” [a se vedea, printre altele, Paul si Audrey Edwards impotriva Regatului Unit (dec.), nr. 46.477/99, 7 iunie 2001; Manukyan impotriva Georgiei (dec.), nr. 53.073/07, 14 noiembrie 2007; s.n.] in aceste cauze, aplicarea regulii termenului de 6 luni depindea de faptul daca reclamantul avea sau nu cunostinta de lipsa de eficacitate a caii de atac. Este greu de inteles de ce nu se adopta un rationament similar pentru aplicarea acestei reguli in functie de cunoasterea (sau nu) de catre reclamant a existentei deciziilor care ar putea aduce atingere drepturilor sale prevazute de Conventie. Cine i-ar putea imputa in mod justificat unei persoane ca nu a introdus un capat de cerere „in timp util”, cu promptitudinea si rapiditatea necesara, daca ea nici macar nu a avut cunostinta de faptul ca drepturile sale ar fi putut fi incalcate?
  2. La pct. 98 si 99 din hotarare, legislatia romaneasca, atat cea aplicabila anterior modificarii din 2007, cat si cea intrata in vigoare ulterior pronuntarii deciziei Curtii Constitutionale, este criticata in mod justificat pentru ca nu a luat in considerare faptul evident ca momentul in care persoana in cauza ia efectiv cunostinta de problema identitatii parintelui sau poate surveni la mult timp dupa expirarea termenului rigid prevazut de lege. In consecinta, stabilirea unui termen imperativ, mai ales daca este foarte scurt, in care persoana sa introduca actiunea in stabilirea filiatiei fata de tata si care expira conform legii inainte ca persoana sa ia cunostinta de existenta unor motive faptice pentru introducerea actiunii, inseamna sa ceri imposibilul. Legislatia ignora (si continua sa ignore) mottoul lex non cogit ad impossibilia.

In plus, persoanele aflate in situatii similare cu cea a celui de-al treilea reclamant devin, prin aceasta legislatie, ostaticele bunei (sau relei)- vointe a tertilor. Acest fapt reiese neechivoc din prezenta hotarare.

  1. Decizia Curtii Constitutionale este prea formalista. Art. 15 din Constitutia Romaniei pare sa fi fost interpretat fara a tine seama de cerintele statului de drept, care este totodata un principiu constitutional. Potrivit acestei interpretari, maxima, prevazuta de acest articol, devine o valoare in sine, chiar daca aduce o atingere nejustificata intereselor atator persoane. Lege doar pentru lege.
  2. De asemenea, legea in temeiul careia era permisa introducerea acestei actiuni in orice moment din viitor era in vigoare, iar reclamantul, ca multe alte persoane aflate intr-o situatie similara, putea avea asteptarea legitima ca efectele acestei legi sa nu fie suspendate brusc la un an dupa adoptarea acesteia.

Ce se intampla cu securitatea juridica in privinta acestor persoane?

  1. Dupa ce a luat in mod corespunzator nota de formalismul excesiv al legislatiei romanesti, Camera a avut ea insasi o abordare nejustificat de formalista. Camera nu a abordat problema momentului in care reclamantul a realizat ca chestiunea juridica a legaturii de filiatie fata de tata nu era solutionata.

Da, nu stim – dar de ce nu vrem sa stim?

Si de ce interpretam aceasta incertitudine, pe care nici macar nu am incercat sa o risipim, in detrimentul reclamantului!?

  1. Pretinzand ca cel de-al treilea reclamant sa introduca cererea sa in termen de 6 luni de la publicarea Deciziei Curtii Constitutionale din 9 decembrie 2008, fara a lua in seama faptul ca, la acea data, era posibil ca reclamantul nici sa nu stie ca decizia este aplicabila in situatia sa, noi insine am incalcat mottoul lex non cogit ad impossibilia. Asta constituie o denegare de dreptate.
  2. Prezenta hotarare este foarte sincera si foarte corecta in multe privinte. Totusi, acest unic aspect face totodata din aceasta – coabitare regretabila! – o manifestare a triumfului formalismului orb.

„Slova omoara” (2 Corinteni 3:6).

Declaratia de dezacord a judecatorului Bosnjak

Regret, dar nu pot fi de acord cu opinia majoritatii, potrivit careia Cererea nr. 20.316/12 trebuie declarata inadmisibila.

De asemenea, eu consider ca a fost incalcat art. 8 din Conventie in privinta celui de-al treilea reclamant.

Publicat in Monitorul Oficial cu numarul 501 din data de 30 iunie 2017

alin