Accident auto. Omisiunea victimei de a lua anumite masuri de natura sa previna si sa evite producerea prejudiciului constituie tot o cauza de natura sa limiteze raspunderea celui vinovat la implicarea sa efectiva.
Cauza producerii prejudiciului o constituie savarsirea unei actiuni sau inactiuni prin care victima, alaturi de o alta persoana, a contribuit intr-o anumita masura la producerea acestui rezultat. Omisiunea victimei de a lua anumite masuri de natura sa previna si sa evite producerea prejudiciului constituie tot o cauza de natura sa limiteze raspunderea celui vinovat la implicarea sa efectiva.
R O M A N I A
INALTA CURTE DE CASATIE SI JUSTITIE
Sectia I civila
Decizia nr. 1406/2016
Sedinta publica din 17 iunie 2016
Decizia nr. 1406/2016
Asupra cauzei de fata retine urmatoarele:
Obiectul actiunii.
Prin cererea de chemare in judecata inregistrata pe rolul Tribunalului Bucuresti, sectia a VI-a civila, sub nr. x/3/20144, reclamantul A. a chemat in judecata pe parata SC B. SA si pe intervenientul C., solicitand instantei ca, prin hotararea ce o va pronunta, sa oblige parata la plata sumei de 1.000.000 euro (echivalent in RON 4.427.500 RON la cursul BNR de 4,4275 RON/euro din data de 16 mai 2014), reprezentand despagubiri materiale si morale, cu cheltuieli de judecata.
In motivarea cererii, reclamantul a aratat ca in data de 13 septembrie 2013, in jurul orei 1500, a fost victima unui accident rutier produs din vina numitului C., petrecut in Germania, in curtea fabricii companiei D., astfel cum a rezultat din referatul de ancheta al organelor de politie din Germania.
A invederat ca urmare a accidentului, a suferit numeroase vatamari corporale care au necesitat spitalizari si interventii chirurgicale repetate, in urma carora i-au fost montate dispozitive metalice fixatoare la nivelul bazinului, aspectul exterior al corpului sau fiind afectat iremediabil
Actiunea a fost intemeiata in drept, pe dispozitiile art. 1357 si urmatoarele C. civ. si Legea nr. 136/1995.
Solutia primei instante.
Prin Sentinta civila nr. 667 din 11 februarie 2015, Tribunalul Bucuresti, sectia a VI a civila, a admis, in parte, actiunea formulata de A. in contradictoriu cu parata SC B. SA si cu intervenientul C., a dispus obligarea paratei la plata catre reclamant a sumei de 88,29 RON cu titlu de daune materiale si suma de 100.000 euro cu titlu de daune morale si a respins cererea privind obligarea paratei la plata cheltuielilor de judecata, ca nefondata.
Solutia instantei de apel.
Curtea de Apel Bucuresti, sectia a V-a civila, prin Decizia civila nr. 1514 din 8 octombrie 2015, a respins, ca nefondat, apelul formulat de parata SC B. SA impotriva Sentintei civile nr. 667 din 11 februarie 2015 pronuntata de Tribunalul Bucuresti, sectia a VI-a civila, in contradictoriu cu reclamantul A. si cu intervenientul C. A admis apelul formulat de reclamantul A. impotriva Sentintei civile nr. 667 din 11 februarie 2015 pronuntata de Tribunalul Bucuresti, sectia a VI-a civila, in contradictoriu cu parata SC B. SA si cu intervenientul C. A schimbat, in parte, sentinta atacata, in sensul ca a dispus obligarea paratei SC B. SA la plata catre reclamantul A. a sumei de 41.929,16 RON si 390,16 euro in echivalent RON la cursul BNR din data platii, reprezentand daune materiale si a sumei de 250.000 euro in echivalent RON la cursul BNR din data platii, reprezentand daune morale. A dispus obligarea paratei SC B. SA la plata catre reclamantul A. a sumei de 63 RON, reprezentand cheltuieli de judecata efectuate in prima instanta. A mentinut celelalte dispozitii ale sentintei atacate. A respins ca neintemeiata cererea paratei SC B. SA privind obligarea intimatului-reclamant A. la plata cheltuielilor de judecata efectuate in apel. A luat act ca reclamantul A. si-a rezervat dreptul de a solicita pe cale separata cheltuielile de judecata aferente judecarii apelului.
Recursul.
Impotriva deciziei curtii de apel a formulat recurs parata SC B. SA.
Motivele de recurs.
Prin cererea de recurs, intemeiata in drept pe dispozitiile art. 488 pct. 6 si 8 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ. republicat, parata SC B. SA a solicitat admiterea recursului, schimbarea in parte a deciziei contestate, in sensul respingerii apelului exercitat de reclamantul A. si admiterea apelului exercitat de parata SC B. SA. De asemenea, in situatia admiterii recursului si desfiintarii titlului executoriu, a solicitat intoarcerea executarii silite.
In motivarea caii de atac, a apreciat ca netemeinica si nelegala decizia recurata avand in vedere ca instanta de apel a facut o aplicare gresita a dispozitiilor art. 27 pct. 12 din Norma CSA nr. 14/2011, a dispozitiilor art, 75 din Codul rutier precum si a prevederilor art. 1371 C. civ. si a art. 28 alin. (1) din Normele aprobate prin Ordinul nr. 5/2010.
In sustinerea cererii de recurs a aratat ca, in mod gresit, instanta de apel a retinut ca in cauza nu sunt incidente dispozitiile art. 27 alin. (1) din Norma CSA nr. 14/2011 potrivit careia prejudiciile produse prin accidente survenite in timpul operatiunilor de incarcare si de descarcare constituie riscuri ale activitatii profesionale care exclud angajarea raspunderii civile delictuale a asiguratorului.
Un alt argument l-a constituit chestiunea legata de faptul ca incidentul in urma caruia a fost produs prejudiciul nu reprezinta un accident de circulatie, astfel cum acesta este definit de dispozitiile art. 75 din Codul rutier, ci un accident de munca. Astfel, in mod gresit s-a retinut ca fapta cauzatoare de prejudicii s-a petrecut pe un drum public, aceasta intamplandu-se in incinta curtii fabricii companiei D., astfel cum a rezultat si din referatul de ancheta al organelor de politie din Germania.
A mai aratat ca, in mod gresit, instanta de apel a retinut ca nu sunt incidente in cauza dispozitiile art. 1371 C. civ. si cele ale art. 28 alin. (1) din Normele aprobate prin Ordinul nr. 5/2010 si a constatat ca reclamantul si paratul C. nu au o culpa comuna in producerea prejudiciului.
O alta critica a vizat cuantumul daunelor morale acordate reclamantului de instanta de apel si care, potrivit art. 49 din Ordinul CSA nr. 14/2011, trebuie sa fie in acord cu legislatia si jurisprudenta nationala. Astfel, a sustinut ca la stabilirea cuantumului daunelor morale, instantele de judecata trebuie sa aiba in vedere contextul economico-social in care partile vatamate se afla, stabilirea cuantumului despagubirilor morale fiind atributul exclusiv al acesteia, insa nu pe criterii subiective, ci pe criterii obiective care trebuie sa fie relevante si justificate.
Completul de filtru.
Prezentul recurs a fost inregistrat pe rolul Inaltei Curti de Casatie si Justitie, sectia 1 civila, la data de 8 ianuarie 2016 si repartizat Completului de filtru nr. 10 (CF 10).
Urmare a Rezolutiei completului de filtru din 11 ianuarie 2016, cererea de recurs a fost comunicata intimatilor A. si C. la data de 15 ianuarie 2016, respectiv 19 ianuarie 2016, cu mentiunea de a depune intampinare in termen de 30 zile de la comunicare.
La data de 27 ianuarie 2016, cu respectarea termenului legal de 30 de zile, intimatul A. a formulat intampinare prin care a invocat exceptia tardivitatii recursului si exceptia netimbrarii. Pe fondul cauzei, a solicitat respingerea, ca nefondat, a recursului.
Intampinarea formulata de intimatul A. a fost comunicata la dala de 5 februarie 2016.
La data de 10 februarie 2016, recurenta SC B. SA a depus raspuns la intampinare prin care a solicitat respingerea exceptiei tardivitatii recursului precum si a exceptiei netimbrarii, iar pe fondul cauzei, a solicitat admiterea recursului.
La data de 10 martie 2016, constatand finalizata procedura de comunicare, astfel cum este reglementata de dispozitiile art XV coroborate cu dispozitiile art. XVII din Legea nr. 2/2013 privind unele masuri pentru degrevarea instantelor judecatoresti precum si pentru pregatirea punerii in aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., publicata in M. Of. nr. 89/12.02.2013, Partea I, magistratul asistent raportor a trecut la intocmirea raportului asupra admisibilitatii, in principiu, a recursului, asa cum prevad dispozitiile art. 493 alin. (2) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ.
Prin Rezolutia din 14 martie 2016, completul de filtru dupa analiza raportului asupra admisibilitatii in principiu a recursului, a dispus comunicarea acestuia partilor in vederea formularii unui punct de vedere, in termen de 10 zile de la comunicare.
Raportul asupra admisibilitatii in principiu a recursului a fost comunicat partilor la data de 22 martie 2016, iar la data de 29 martie 2016, cu respectarea termenului legal prevazut de dispozitiile art. 493 alin. (4) teza I din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., recurenta SC B. SA a depus punct de vedere la raport.
Prin Incheierea din 18 mai 2016, completul de filtru a constatat ca recursul indeplineste conditiile de admisibilitate si ca acesta nu poate fi solutionat potrivit dispozitiilor art. 493 alin. (5) sau alin. (6) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., motiv pentru care, in temeiul art. 493 alin. (7) din acelasi act normativ, a admis in principiu recursul declarat de parata SC B. SA impotriva Deciziei civile nr. 1514 A din 8 octombrie 2015 pronuntata de Curtea de Apel Bucuresti, sectia a V-a civila. A stabilit termen de judecata la 15 iunie 2016, in sedinta publica, cu citarea partilor.
Analizand recursul exercitat de parata SC B. SA impotriva Deciziei civile nr. 1514 din 8 octombrie 2015 a Curtii de Apel Bucuresti, sectia a V-a civila, Inalta Curte constata caracterul fondat al acestuia, din perspectiva dispozitiilor art 488 alin (1) pct. 8 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., fata de urmatoarele considerente:
Prioritar, se constata ca potrivit dispozitiilor art. 496 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ, „In cazul in care recursul a fost declarat admisibil in principiu, instanta, verificand toate motivele invocate si judecand recursul, il poate admite, il poate respinge sau anula ori poate constata perimarea lui, (2) In caz de admitere a recursului, hotararea atacata poate fi casata, in tot sau in parte.” De asemenea, potrivit dispozitiilor art. 497 din acelasi act normativ, „Inalta Curte de Casatie si Justitie, in caz de casare, trimite cauza spre o noua judecata instantei de apel care a pronuntat hotararea casata ori, atunci cand este cazul si simt indeplinite conditiile prevazute la art. 480 alin. (3), primei instante, a carei hotarare este, de asemenea, casata.”
Din interpretarea sistematica a prevederilor legale redate reiese ca, potrivit noilor dispozitii procesual civile incidente in cauza, singura solutie pe care Inalta Curte o mai poate pronunta in caz de admitere a recursului, este aceea de casare, legiuitorul roman eliminand solutia de modificare a hotararilor judecatoresti de catre instanta de recurs.
Din aceasta perspectiva, si pentru argumentele aratate, solicitarea recurentei parate SC B. SA de modificare a deciziei curtii de apel, nu are temei legal, potrivit noilor reglementari procesual civile.
Pe cale de consecinta, nici solicitarea recurentei-parate privind intoarcerea executarii silite nu poate fi analizata fata de competentele actuale ale instantei de recurs si de solutiile pe care aceasta le poate pronunta.
De asemenea, se constata ca recurenta a indicat in mod formal incidenta dispozitiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., fara a dezvolta in mod concret critici in acest sens. Or, in absenta unor argumente care sa sustina motivul de nelegalitate reglementat de dispozitiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., instanta de recurs nu poate trece la analiza legalitatii deciziei curtii de apel din aceasta perspectiva.
O prima critica a recurentei-parate a vizat gresita retinere de catre curtea de apel a incidentei dispozitiilor art. 27 alin. (1) din Norma CSA nr. 14/2011 precum si a dispozitiilor art. 75 din Codul rutier care defineste accidentul rutier. In argumentarea acestei critici de nelegalitate a apreciat ca, in speta, nu sunt indeplinite conditiile legale pentru atragerea raspunderii civile a asiguratorului intrucat, pe de o parte, accidentul s-a produs in timpul derularii operatiunilor de incarcare-descarcare, situatie exceptata de legiuitor de la acordarea de despagubiri din partea asiguratorului iar, pe de alta parte, fapta s-a produs pe un drum privat, care nu era deschis circulatiei publice.
In conformitate cu dispozitiile art. 49 din Legea nr. 136/1995, „Asiguratorul acorda despagubiri, in baza contractului de asigurare, pentru prejudiciile de care asiguratii raspund fata de terte persoane pagubite prin accidente de vehicule, precum si tramvaie si pentru cheltuielile facute de asigurati in procesul civil, in conformitate cu: a) legislatia in vigoare din statul pe teritoriul caruia s-a produs accidentul de vehicul si cu cel mai mare nivel de despagubire dintre cel prevazut in legislatia respectiva si cel prevazut in contractul de asigurare; b) legislatia romaneasca in vigoare, in cazul in care persoanele pagubite sunt cetateni ai statelor membre ale Uniunii Europene, in timpul unei calatorii ce leaga direct doua teritorii in care este valabil tratatul de instituire a Comunitatii Economice Europene, daca nu exista birou national pe teritoriul traversat in care s-a produs accidentul.
De asemenea, potrivit dispozitiilor art. 481 din acelasi act normativ, „Contractul de asigurare atesta existenta asigurarii de raspundere civila pentru pagube produse prin accidente de vehicule. Incheierea contractului de asigurare de raspundere civila pentru pagube produse prin accidente de vehicule se dovedeste cu polita de asigurare/documentul Carte Verde.”
In acelasi sens sunt si dispozitiile art. 26 din Ordinul nr. 14/2011 privind asigurarea obligatorie de raspundere civila pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule. Potrivit acestora, asiguratorul de raspundere civila auto are obligatia de a despagubi partea prejudiciata pentru prejudiciile suferite in urma accidentului produs prin intermediul vehiculului asigurat, conform pretentiilor formulate in cererea de despagubire, dovedite prin orice mijloc de proba, cu conditia ca evenimentul asigurat sa se fi produs in perioada de valabilitate a politei de asigurare RCA. Odata indeplinite aceste conditii, asiguratorul va putea fi obligat sa acorde despagubiri pentru vatamarile corporale sau deces, inclusiv pentru prejudiciile fara caracter patrimonial; pagube materiale; pagube reprezentand consecinta lipsei de folosinta a vehiculului avariat, inclusiv cheltuielile de judecata efectuate de catre persoana prejudiciata.
Legiuitorul roman a prevazut ca angajarea raspunderii civile contractuale a societatii de asigurari, in baza politei de asigurare RCA, poate fi antrenata indiferent de locul in care a fost produs accidentul de vehicul, nu doar pe un drum public si nu doar ca urmare a unui accident rutier in sensul legii circulatiei pe drumurile publice. Astfel, dispozitiile alin. (2) a art. 26 din Ordinul nr. 14/2011 prevad ca indiferent de locul in care s-a produs accidentul de vehicul, pe drumuri publice, pe drumuri care nu sunt deschise circulatiei publice, in incinte si in orice alte locuri, atat in timpul deplasarii, cat si in timpul stationarii vehiculului asigurat, asiguratorul RCA acorda despagubiri pana la limita de despagubire prevazuta in polita de asigurare RCA pentru: prejudiciul produs de dispozitivele sau instalatiile cu care a fost echipat vehiculul, inclusiv pentru prejudiciul produs din cauza desprinderii accidentale a remorcii, semiremorcii ori a atasului tractat de vehicul; prejudiciul produs din culpa conducatorului vehiculului asigurat; prejudiciul produs prin fapta lucrului, cand prejudiciul isi are cauza in insusirile, actiunea sau inactiunea vehiculului, prin intermediul altui lucru antrenat de deplasarea vehiculului, prin scurgerea, risipirea ori caderea accidentala a substantelor, materialelor sau a obiectelor transportate; cazul in care persoanele care solicita despagubiri pentru vatamari corporale sunt membri ai familiei asiguratului, conducatorului auto sau ai oricarei altei persoane a carei raspundere civila este angajata intr-un accident de vehicul; prejudiciile provocate tertilor, drept consecinta a deschiderii usilor vehiculului, in timpul mersului sau atunci cand vehiculul este oprit ori stationeaza, de catre pasagerii acestuia, fara asigurarea ca nu se pune in pericol siguranta deplasarii celorlalti participanti la trafic
In cauza de fata, se retine ca fapta ilicita in urma careia a fost produs prejudiciul a carui reparatie este solicitata prin prezenta actiune, a fost savarsita pe teritoriul Germaniei, de intervenientul C. in timp ce acesta efectua manevre cu o autoutilitara. Conform inscrisului aflat la dosarul Tribunalului Bucuresti, pentru autoutilitara respectiva a fost incheiata o polita de asigurare de raspundere civila auto, eliberata de parata SC B. SA.
Reiese deci, ca la momentul producerii faptei ilicite, 13 septembrie 2013, autoutilitara avea incheiata, in mod valabil, polita de asigurare de raspundere civila auto, ceea ce atrage incidenta dispozitiilor 49 din Legea nr. 136/1995.
Textul legal redat nu face nicio distinctie in legatura cu locul in care a fost produs accidentul de vehicul, legiuitorul precizand ca asiguratorul acorda despagubiri, in baza contractului de asigurare, pentru prejudiciile de care asiguratii raspund fata de terte persoane pagubite prin accidente de vehicule, indiferent de locul in care s-a produs accidentul de vehicul, pe drumuri publice, pe drumuri care nu sunt deschise circulatiei publice, in incinte si in orice alte locuri, atat in timpul deplasarii, cat si in timpul stationarii vehiculului asigurat, existenta unui contract de asigurare fiind o conditie necesara si totodata, suficienta pentru angajarea raspunderii civile delictuale a asiguratorului pentru prejudiciile create de un vehicul asigurat. Pe cale de consecinta, din aceasta perspectiva, in mod gresit instanta de apel nu a facut aplicarea dispozitiilor art. 26 alin. (2) din Norma CSA nr. 14/2011 retinand ca accidentul s-ar fi produs pe un drum public.
Pentru aceleasi considerente, sunt neintemeiate si sustinerile recurentei referitoare la incidenta in speta a dispozitiilor art. 27 alin. (1) din Norma CSA nr. 14/2011 potrivit careia prejudiciile produse prin accidente survenite in timpul operatiunilor de incarcare si de descarcare constituie riscuri ale activitatii profesionale care exclud angajarea raspunderii civile delictuale a asiguratorului.
Se retine ca prejudiciul solicitat de reclamantul A. in prezenta cauza se datoreaza unor manevre pe care intimatul-intervenient C. le-a efectuat cu autoutilitara, cu privire la care era incheiata o polita de asigurare, in sensul Legii nr. 136/1995, asa cum s-a retinut mai sus.
Potrivit dispozitiilor art. 49 din Legea nr. 136/1995, coroborate cu dispozitiile art. 26 din Ordinul nr. l4/2011 privind asigurarea obligatorie de raspundere civila pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, aceste conditii sunt suficiente pentru atragerea raspunderii civile a societatii de asigurare pentru prejudiciile create de vehiculul asigurat. Locul producerii accidentului nu afecteaza angajarea raspunderii civile a paratei.
Rezulta ca parata are calitate procesuala pasiva in prezenta cauza, accidentul fiind produs de un vehicul cu privire la care aceasta incheiase o polita de asigurare de raspundere civila auto, valabila la momentul producerii evenimentului, indiferent de locul producerii acestuia. Pe cale de consecinta, critica recurentei potrivit careia nu poate fi angajata raspunderea sa contractuala pe considerentul ca accidentul s-a produs pe un drum care nu era deschis circulatiei publice, este nefondata, Codul rutier nefiind aplicabil.
In ceea ce priveste critica recurentei privind gresita aplicare si interpretare de catre curtea de apel a dispozitiilor art. 1371 C. civ., Inalta Curte constata caracterul fondat al acesteia pentru urmatoarele considerente:
In conformitate cu dispozitiile art. 1371 din C. civ. aprobat prin Legea nr. 287/2009, (1) In cazul in care victima a contribuit cu intentie sau din culpa la cauzarea ori la marirea prejudiciului sau nu le-a evitat, in tot sau in parte, desi putea sa o faca, cel chemat sa raspunda va fi tinut numai pentru partea de prejudiciu pe care a pricinuit-o. (2) Dispozitiile alin. (1) se aplica si in cazul in care la cauzarea prejudiciului au contribuit atat fapta savarsita de autor, cu intentie sau din culpa, cat si forta majora, cazul fortuit ori fapta tertului pentru care autorul nu este obligat sa raspunda
Participarea victimei la producerea prejudiciului, potrivit dispozitiilor legale redate, poate fi retinuta in una dintre urmatoarele situatii: a contribuit la cauzarea prejudiciului, la agravarea acestuia ori nu l-a evitat, in tot sau in parte, desi putea sa o faca. Dintr-o interpretare literala a prevederilor legale, reiese ca legiuitorul roman, a stabilit drept conditie pentru retinerea unei participari a victimei la producerea prejudiciului, savarsirea de catre aceasta a faptei cu o anumita forma a vinovatiei, intentie sau din culpa. Efectul aplicarii acestei reguli il constituie diminuarea cuantumului despagubirilor datorate de persoana responsabila numai la partea de prejudiciu pe care a pricinuit-o.
Cu toate ca, dintr-o interpretare gramaticala a textelor legale redate, reiese ca pentru a fi incidente dispozitiile art. 1371 din Legea nr. 287/2009 privind C. civ., este necesar ca actiunea sau inactiunea victimei sa imbrace una dintre formele de vinovatie, culpa sau intentie, din considerente de echitate, analiza dinamicii producerii faptei prejudiciatele trebuie efectuata si din perspectiva obiectiva, stabilind contributia efectiva a victimei la producerea daunei, nefiind necesara analiza vinovatiei acesteia. Sub acest aspect, nu prezinta nicio relevanta atitudinea psihica a victimei fata de propria sa fapta si urmarile ei, ci intereseaza in ce masura cel responsabil poate fi obligat la despagubire.
Analizand mecanismul angajarii raspunderii delictuale, cauza producerii prejudiciului o constituie savarsirea unei actiuni sau inactiuni prin care victima, alaturi de o alta persoana, a contribuit intr-o anumita masura la producerea acestui rezultat. Omisiunea victimei de a lua anumite masuri de natura sa previna si sa evite producerea prejudiciului constituie tot o cauza de natura sa limiteze raspunderea celui vinovat la implicarea sa efectiva. Cauza prejudiciului ramane fapta ilicita savarsita de faptuitor, pentru care acesta trebuie tinui sa raspunda.
Art. 28 din Legea nr. 136/1995, ca norma speciala, vine sa completeze dispozitiile de drept comun ale art. 1371 din Legea nr. 287/2009, si prevad urmatoarele: „(1) In situatia in care persoana prejudiciata a contribuit din culpa la producerea accidentului sau la marirea prejudiciului, cel chemat sa raspunda va fi tinut raspunzator numai pentru partea din prejudiciu care ii este imputabila – culpa comuna. In astfel de situatii intinderea raspunderii fiecarei persoane va fi cea constatata prin orice mijloc de proba. (2) In situatia in care nu se poate stabili intinderea raspunderii fiecarei persoane, aceasta se va stabili in cote egale, in raport cu numarul partilor implicate in accident, fiecare parte avand dreptul la despagubire in proportia in care nu s-a facut raspunzatoare de producerea accidentului.”
Instantele de judecata, investite cu solutionarea cauzelor avand ca obiect raspundere civila delictuala in care se invoca existenta unei contributii a victimei la producerea prejudiciului, trebuie sa analizeze, pe langa alte aspecte, si atitudinea, actiunile sau inactiunile victimei inainte, in timpul, si dupa producerea faptei licite, pentru o determinare corecta a contributiei sale la producerea prejudiciului.
In acest sens, critica paratei in sensul ca la producerea prejudiciului, a contribuit si reclamantul A. care, prin amplasarea sa in spatele vehiculului, pentru a sprijini paletul liber, desi nu a anticipat producerea evenimentului periculos, putea si trebuia sa il prevada, printr-o minima diligenta, este fondata, din continutul deciziei recurate, rezultand ca instanta de apel nu a analizat dinamica producerii evenimentului care a avut drept consecinta vatamarea corporala a reclamantului A. Or, in lipsa acestei analize nu se poate aprecia asupra existentei sau inexistentei unei culpe comune in producerea prejudiciului invocat de parata. Din aceasta perspectiva, se impunea ca instanta de apel sa verifice daca reclamantul A. a contribuit la producerea prejudiciului si daca da, in ce modalitate si in ce proportie.
Instanta de apel s-a rezumat in a retine, ca proba in analiza criticii existentei culpei concurente a reclamantului A. in producerea accidentului, doar intampinarea depusa de intervenientul C., autorul accidentului, prin care acesta a recunoscut ca poarta intreaga vina in producerea prejudiciului (declaratia acestuia data in fata primei instantei precum si cea data in fata organelor administrative de la locul producerii accidentului ).
In lipsa unei cercetari a modului in care s-a produs evenimentul, a dinamicii producerii acestuia, care a avut drept consecinta vatamarea corporala a reclamantului A., nu se poate transa, in mod legal, asupra indeplinirii conditiilor raspunderii civile delictuale.
Sustinerile intervenientului C., in sensul recunoasterii culpei sale exclusive in producerea prejudiciului, trebuie sa se coroboreze si cu restul materialului probator administrat in fata instantei de judecata.
Analiza probelor reprezinta cel mai important si cel mai hotarator moment in derularea unui proces civil,, deoarece numai pe baza probelor ce se administreaza judecatorul isi poate forma convingerea cu privire la litigiul dedus judecatii.
Avand in vedere ca instanta de apel nu a facut o analiza a culpei victimei in producerea accidentului, este necesar a se stabili cu exactitate circumstantele producerii accidentului din perspectiva existentei unei culpe comune in producerea prejudiciului, aceste chestiuni de fapt neputand fi transate de catre instanta de recurs, fata de structura, normelor care reglementeaza aceasta cale extraordinara de atac.
In acest sens, pentru lamurirea pe deplin a situatiei de fapt, instanta de apel, in rejudecare urmeaza a administra toate probele pe care le va considera necesare, impunandu-se cu necesitate obtinerea unei opinii a unui specialist care sa stabileasca dinamica producerii accidentului in cauza.
In ceea ce priveste critica recurentei vizand cuantumul daunelor morale acordate reclamantului de instanta de apel, Inalta Curte apreciaza ca aceasta nu se mai impune a fi analizata in raport de solutia adoptata si de considerentele retinute anterior, apararile formulate urmand a fi avut in vedere de catre instanta de apel care, in determinarea cuantumului acestora, urmeaza a avea in vedere inclusiv criteriile stabilite prin Norma CSA nr. 14/2011.
IN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de parata SC B. SA impotriva Deciziei civile nr. 1514 din 8 octombrie 2015 a Curtii de Apel Bucuresti, sectia a V-a civila.
Caseaza decizia recurata si trimite cauza, spre rejudecare, Curtii de Apel Bucuresti.
Decizia este definitiva si se va comunica partilor, conform prevederilor art. 427 alin. (1) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ.
Pronuntata in sedinta publica astazi, 17 iunie 2016.
Cauza producerii prejudiciului o constituie savarsirea unei actiuni sau inactiuni prin care victima, alaturi de o alta persoana, a contribuit intr-o anumita masura la producerea acestui rezultat. Omisiunea victimei de a lua anumite masuri de natura sa previna si sa evite producerea prejudiciului constituie tot o cauza de natura sa limiteze raspunderea celui vinovat la implicarea sa efectiva.
R O M A N I A
INALTA CURTE DE CASATIE SI JUSTITIE
Sectia I civila
Decizia nr. 1406/2016
Sedinta publica din 17 iunie 2016
Decizia nr. 1406/2016
Asupra cauzei de fata retine urmatoarele:
Obiectul actiunii.
Prin cererea de chemare in judecata inregistrata pe rolul Tribunalului Bucuresti, sectia a VI-a civila, sub nr. x/3/20144, reclamantul A. a chemat in judecata pe parata SC B. SA si pe intervenientul C., solicitand instantei ca, prin hotararea ce o va pronunta, sa oblige parata la plata sumei de 1.000.000 euro (echivalent in RON 4.427.500 RON la cursul BNR de 4,4275 RON/euro din data de 16 mai 2014), reprezentand despagubiri materiale si morale, cu cheltuieli de judecata.
In motivarea cererii, reclamantul a aratat ca in data de 13 septembrie 2013, in jurul orei 1500, a fost victima unui accident rutier produs din vina numitului C., petrecut in Germania, in curtea fabricii companiei D., astfel cum a rezultat din referatul de ancheta al organelor de politie din Germania.
A invederat ca urmare a accidentului, a suferit numeroase vatamari corporale care au necesitat spitalizari si interventii chirurgicale repetate, in urma carora i-au fost montate dispozitive metalice fixatoare la nivelul bazinului, aspectul exterior al corpului sau fiind afectat iremediabil
Actiunea a fost intemeiata in drept, pe dispozitiile art. 1357 si urmatoarele C. civ. si Legea nr. 136/1995.
Solutia primei instante.
Prin Sentinta civila nr. 667 din 11 februarie 2015, Tribunalul Bucuresti, sectia a VI a civila, a admis, in parte, actiunea formulata de A. in contradictoriu cu parata SC B. SA si cu intervenientul C., a dispus obligarea paratei la plata catre reclamant a sumei de 88,29 RON cu titlu de daune materiale si suma de 100.000 euro cu titlu de daune morale si a respins cererea privind obligarea paratei la plata cheltuielilor de judecata, ca nefondata.
Solutia instantei de apel.
Curtea de Apel Bucuresti, sectia a V-a civila, prin Decizia civila nr. 1514 din 8 octombrie 2015, a respins, ca nefondat, apelul formulat de parata SC B. SA impotriva Sentintei civile nr. 667 din 11 februarie 2015 pronuntata de Tribunalul Bucuresti, sectia a VI-a civila, in contradictoriu cu reclamantul A. si cu intervenientul C. A admis apelul formulat de reclamantul A. impotriva Sentintei civile nr. 667 din 11 februarie 2015 pronuntata de Tribunalul Bucuresti, sectia a VI-a civila, in contradictoriu cu parata SC B. SA si cu intervenientul C. A schimbat, in parte, sentinta atacata, in sensul ca a dispus obligarea paratei SC B. SA la plata catre reclamantul A. a sumei de 41.929,16 RON si 390,16 euro in echivalent RON la cursul BNR din data platii, reprezentand daune materiale si a sumei de 250.000 euro in echivalent RON la cursul BNR din data platii, reprezentand daune morale. A dispus obligarea paratei SC B. SA la plata catre reclamantul A. a sumei de 63 RON, reprezentand cheltuieli de judecata efectuate in prima instanta. A mentinut celelalte dispozitii ale sentintei atacate. A respins ca neintemeiata cererea paratei SC B. SA privind obligarea intimatului-reclamant A. la plata cheltuielilor de judecata efectuate in apel. A luat act ca reclamantul A. si-a rezervat dreptul de a solicita pe cale separata cheltuielile de judecata aferente judecarii apelului.
Recursul.
Impotriva deciziei curtii de apel a formulat recurs parata SC B. SA.
Motivele de recurs.
Prin cererea de recurs, intemeiata in drept pe dispozitiile art. 488 pct. 6 si 8 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ. republicat, parata SC B. SA a solicitat admiterea recursului, schimbarea in parte a deciziei contestate, in sensul respingerii apelului exercitat de reclamantul A. si admiterea apelului exercitat de parata SC B. SA. De asemenea, in situatia admiterii recursului si desfiintarii titlului executoriu, a solicitat intoarcerea executarii silite.
In motivarea caii de atac, a apreciat ca netemeinica si nelegala decizia recurata avand in vedere ca instanta de apel a facut o aplicare gresita a dispozitiilor art. 27 pct. 12 din Norma CSA nr. 14/2011, a dispozitiilor art, 75 din Codul rutier precum si a prevederilor art. 1371 C. civ. si a art. 28 alin. (1) din Normele aprobate prin Ordinul nr. 5/2010.
In sustinerea cererii de recurs a aratat ca, in mod gresit, instanta de apel a retinut ca in cauza nu sunt incidente dispozitiile art. 27 alin. (1) din Norma CSA nr. 14/2011 potrivit careia prejudiciile produse prin accidente survenite in timpul operatiunilor de incarcare si de descarcare constituie riscuri ale activitatii profesionale care exclud angajarea raspunderii civile delictuale a asiguratorului.
Un alt argument l-a constituit chestiunea legata de faptul ca incidentul in urma caruia a fost produs prejudiciul nu reprezinta un accident de circulatie, astfel cum acesta este definit de dispozitiile art. 75 din Codul rutier, ci un accident de munca. Astfel, in mod gresit s-a retinut ca fapta cauzatoare de prejudicii s-a petrecut pe un drum public, aceasta intamplandu-se in incinta curtii fabricii companiei D., astfel cum a rezultat si din referatul de ancheta al organelor de politie din Germania.
A mai aratat ca, in mod gresit, instanta de apel a retinut ca nu sunt incidente in cauza dispozitiile art. 1371 C. civ. si cele ale art. 28 alin. (1) din Normele aprobate prin Ordinul nr. 5/2010 si a constatat ca reclamantul si paratul C. nu au o culpa comuna in producerea prejudiciului.
O alta critica a vizat cuantumul daunelor morale acordate reclamantului de instanta de apel si care, potrivit art. 49 din Ordinul CSA nr. 14/2011, trebuie sa fie in acord cu legislatia si jurisprudenta nationala. Astfel, a sustinut ca la stabilirea cuantumului daunelor morale, instantele de judecata trebuie sa aiba in vedere contextul economico-social in care partile vatamate se afla, stabilirea cuantumului despagubirilor morale fiind atributul exclusiv al acesteia, insa nu pe criterii subiective, ci pe criterii obiective care trebuie sa fie relevante si justificate.
Completul de filtru.
Prezentul recurs a fost inregistrat pe rolul Inaltei Curti de Casatie si Justitie, sectia 1 civila, la data de 8 ianuarie 2016 si repartizat Completului de filtru nr. 10 (CF 10).
Urmare a Rezolutiei completului de filtru din 11 ianuarie 2016, cererea de recurs a fost comunicata intimatilor A. si C. la data de 15 ianuarie 2016, respectiv 19 ianuarie 2016, cu mentiunea de a depune intampinare in termen de 30 zile de la comunicare.
La data de 27 ianuarie 2016, cu respectarea termenului legal de 30 de zile, intimatul A. a formulat intampinare prin care a invocat exceptia tardivitatii recursului si exceptia netimbrarii. Pe fondul cauzei, a solicitat respingerea, ca nefondat, a recursului.
Intampinarea formulata de intimatul A. a fost comunicata la dala de 5 februarie 2016.
La data de 10 februarie 2016, recurenta SC B. SA a depus raspuns la intampinare prin care a solicitat respingerea exceptiei tardivitatii recursului precum si a exceptiei netimbrarii, iar pe fondul cauzei, a solicitat admiterea recursului.
La data de 10 martie 2016, constatand finalizata procedura de comunicare, astfel cum este reglementata de dispozitiile art XV coroborate cu dispozitiile art. XVII din Legea nr. 2/2013 privind unele masuri pentru degrevarea instantelor judecatoresti precum si pentru pregatirea punerii in aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., publicata in M. Of. nr. 89/12.02.2013, Partea I, magistratul asistent raportor a trecut la intocmirea raportului asupra admisibilitatii, in principiu, a recursului, asa cum prevad dispozitiile art. 493 alin. (2) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ.
Prin Rezolutia din 14 martie 2016, completul de filtru dupa analiza raportului asupra admisibilitatii in principiu a recursului, a dispus comunicarea acestuia partilor in vederea formularii unui punct de vedere, in termen de 10 zile de la comunicare.
Raportul asupra admisibilitatii in principiu a recursului a fost comunicat partilor la data de 22 martie 2016, iar la data de 29 martie 2016, cu respectarea termenului legal prevazut de dispozitiile art. 493 alin. (4) teza I din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., recurenta SC B. SA a depus punct de vedere la raport.
Prin Incheierea din 18 mai 2016, completul de filtru a constatat ca recursul indeplineste conditiile de admisibilitate si ca acesta nu poate fi solutionat potrivit dispozitiilor art. 493 alin. (5) sau alin. (6) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., motiv pentru care, in temeiul art. 493 alin. (7) din acelasi act normativ, a admis in principiu recursul declarat de parata SC B. SA impotriva Deciziei civile nr. 1514 A din 8 octombrie 2015 pronuntata de Curtea de Apel Bucuresti, sectia a V-a civila. A stabilit termen de judecata la 15 iunie 2016, in sedinta publica, cu citarea partilor.
Analizand recursul exercitat de parata SC B. SA impotriva Deciziei civile nr. 1514 din 8 octombrie 2015 a Curtii de Apel Bucuresti, sectia a V-a civila, Inalta Curte constata caracterul fondat al acestuia, din perspectiva dispozitiilor art 488 alin (1) pct. 8 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., fata de urmatoarele considerente:
Prioritar, se constata ca potrivit dispozitiilor art. 496 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ, „In cazul in care recursul a fost declarat admisibil in principiu, instanta, verificand toate motivele invocate si judecand recursul, il poate admite, il poate respinge sau anula ori poate constata perimarea lui, (2) In caz de admitere a recursului, hotararea atacata poate fi casata, in tot sau in parte.” De asemenea, potrivit dispozitiilor art. 497 din acelasi act normativ, „Inalta Curte de Casatie si Justitie, in caz de casare, trimite cauza spre o noua judecata instantei de apel care a pronuntat hotararea casata ori, atunci cand este cazul si simt indeplinite conditiile prevazute la art. 480 alin. (3), primei instante, a carei hotarare este, de asemenea, casata.”
Din interpretarea sistematica a prevederilor legale redate reiese ca, potrivit noilor dispozitii procesual civile incidente in cauza, singura solutie pe care Inalta Curte o mai poate pronunta in caz de admitere a recursului, este aceea de casare, legiuitorul roman eliminand solutia de modificare a hotararilor judecatoresti de catre instanta de recurs.
Din aceasta perspectiva, si pentru argumentele aratate, solicitarea recurentei parate SC B. SA de modificare a deciziei curtii de apel, nu are temei legal, potrivit noilor reglementari procesual civile.
Pe cale de consecinta, nici solicitarea recurentei-parate privind intoarcerea executarii silite nu poate fi analizata fata de competentele actuale ale instantei de recurs si de solutiile pe care aceasta le poate pronunta.
De asemenea, se constata ca recurenta a indicat in mod formal incidenta dispozitiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., fara a dezvolta in mod concret critici in acest sens. Or, in absenta unor argumente care sa sustina motivul de nelegalitate reglementat de dispozitiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., instanta de recurs nu poate trece la analiza legalitatii deciziei curtii de apel din aceasta perspectiva.
O prima critica a recurentei-parate a vizat gresita retinere de catre curtea de apel a incidentei dispozitiilor art. 27 alin. (1) din Norma CSA nr. 14/2011 precum si a dispozitiilor art. 75 din Codul rutier care defineste accidentul rutier. In argumentarea acestei critici de nelegalitate a apreciat ca, in speta, nu sunt indeplinite conditiile legale pentru atragerea raspunderii civile a asiguratorului intrucat, pe de o parte, accidentul s-a produs in timpul derularii operatiunilor de incarcare-descarcare, situatie exceptata de legiuitor de la acordarea de despagubiri din partea asiguratorului iar, pe de alta parte, fapta s-a produs pe un drum privat, care nu era deschis circulatiei publice.
In conformitate cu dispozitiile art. 49 din Legea nr. 136/1995, „Asiguratorul acorda despagubiri, in baza contractului de asigurare, pentru prejudiciile de care asiguratii raspund fata de terte persoane pagubite prin accidente de vehicule, precum si tramvaie si pentru cheltuielile facute de asigurati in procesul civil, in conformitate cu: a) legislatia in vigoare din statul pe teritoriul caruia s-a produs accidentul de vehicul si cu cel mai mare nivel de despagubire dintre cel prevazut in legislatia respectiva si cel prevazut in contractul de asigurare; b) legislatia romaneasca in vigoare, in cazul in care persoanele pagubite sunt cetateni ai statelor membre ale Uniunii Europene, in timpul unei calatorii ce leaga direct doua teritorii in care este valabil tratatul de instituire a Comunitatii Economice Europene, daca nu exista birou national pe teritoriul traversat in care s-a produs accidentul.
De asemenea, potrivit dispozitiilor art. 481 din acelasi act normativ, „Contractul de asigurare atesta existenta asigurarii de raspundere civila pentru pagube produse prin accidente de vehicule. Incheierea contractului de asigurare de raspundere civila pentru pagube produse prin accidente de vehicule se dovedeste cu polita de asigurare/documentul Carte Verde.”
In acelasi sens sunt si dispozitiile art. 26 din Ordinul nr. 14/2011 privind asigurarea obligatorie de raspundere civila pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule. Potrivit acestora, asiguratorul de raspundere civila auto are obligatia de a despagubi partea prejudiciata pentru prejudiciile suferite in urma accidentului produs prin intermediul vehiculului asigurat, conform pretentiilor formulate in cererea de despagubire, dovedite prin orice mijloc de proba, cu conditia ca evenimentul asigurat sa se fi produs in perioada de valabilitate a politei de asigurare RCA. Odata indeplinite aceste conditii, asiguratorul va putea fi obligat sa acorde despagubiri pentru vatamarile corporale sau deces, inclusiv pentru prejudiciile fara caracter patrimonial; pagube materiale; pagube reprezentand consecinta lipsei de folosinta a vehiculului avariat, inclusiv cheltuielile de judecata efectuate de catre persoana prejudiciata.
Legiuitorul roman a prevazut ca angajarea raspunderii civile contractuale a societatii de asigurari, in baza politei de asigurare RCA, poate fi antrenata indiferent de locul in care a fost produs accidentul de vehicul, nu doar pe un drum public si nu doar ca urmare a unui accident rutier in sensul legii circulatiei pe drumurile publice. Astfel, dispozitiile alin. (2) a art. 26 din Ordinul nr. 14/2011 prevad ca indiferent de locul in care s-a produs accidentul de vehicul, pe drumuri publice, pe drumuri care nu sunt deschise circulatiei publice, in incinte si in orice alte locuri, atat in timpul deplasarii, cat si in timpul stationarii vehiculului asigurat, asiguratorul RCA acorda despagubiri pana la limita de despagubire prevazuta in polita de asigurare RCA pentru: prejudiciul produs de dispozitivele sau instalatiile cu care a fost echipat vehiculul, inclusiv pentru prejudiciul produs din cauza desprinderii accidentale a remorcii, semiremorcii ori a atasului tractat de vehicul; prejudiciul produs din culpa conducatorului vehiculului asigurat; prejudiciul produs prin fapta lucrului, cand prejudiciul isi are cauza in insusirile, actiunea sau inactiunea vehiculului, prin intermediul altui lucru antrenat de deplasarea vehiculului, prin scurgerea, risipirea ori caderea accidentala a substantelor, materialelor sau a obiectelor transportate; cazul in care persoanele care solicita despagubiri pentru vatamari corporale sunt membri ai familiei asiguratului, conducatorului auto sau ai oricarei altei persoane a carei raspundere civila este angajata intr-un accident de vehicul; prejudiciile provocate tertilor, drept consecinta a deschiderii usilor vehiculului, in timpul mersului sau atunci cand vehiculul este oprit ori stationeaza, de catre pasagerii acestuia, fara asigurarea ca nu se pune in pericol siguranta deplasarii celorlalti participanti la trafic
In cauza de fata, se retine ca fapta ilicita in urma careia a fost produs prejudiciul a carui reparatie este solicitata prin prezenta actiune, a fost savarsita pe teritoriul Germaniei, de intervenientul C. in timp ce acesta efectua manevre cu o autoutilitara. Conform inscrisului aflat la dosarul Tribunalului Bucuresti, pentru autoutilitara respectiva a fost incheiata o polita de asigurare de raspundere civila auto, eliberata de parata SC B. SA.
Reiese deci, ca la momentul producerii faptei ilicite, 13 septembrie 2013, autoutilitara avea incheiata, in mod valabil, polita de asigurare de raspundere civila auto, ceea ce atrage incidenta dispozitiilor 49 din Legea nr. 136/1995.
Textul legal redat nu face nicio distinctie in legatura cu locul in care a fost produs accidentul de vehicul, legiuitorul precizand ca asiguratorul acorda despagubiri, in baza contractului de asigurare, pentru prejudiciile de care asiguratii raspund fata de terte persoane pagubite prin accidente de vehicule, indiferent de locul in care s-a produs accidentul de vehicul, pe drumuri publice, pe drumuri care nu sunt deschise circulatiei publice, in incinte si in orice alte locuri, atat in timpul deplasarii, cat si in timpul stationarii vehiculului asigurat, existenta unui contract de asigurare fiind o conditie necesara si totodata, suficienta pentru angajarea raspunderii civile delictuale a asiguratorului pentru prejudiciile create de un vehicul asigurat. Pe cale de consecinta, din aceasta perspectiva, in mod gresit instanta de apel nu a facut aplicarea dispozitiilor art. 26 alin. (2) din Norma CSA nr. 14/2011 retinand ca accidentul s-ar fi produs pe un drum public.
Pentru aceleasi considerente, sunt neintemeiate si sustinerile recurentei referitoare la incidenta in speta a dispozitiilor art. 27 alin. (1) din Norma CSA nr. 14/2011 potrivit careia prejudiciile produse prin accidente survenite in timpul operatiunilor de incarcare si de descarcare constituie riscuri ale activitatii profesionale care exclud angajarea raspunderii civile delictuale a asiguratorului.
Se retine ca prejudiciul solicitat de reclamantul A. in prezenta cauza se datoreaza unor manevre pe care intimatul-intervenient C. le-a efectuat cu autoutilitara, cu privire la care era incheiata o polita de asigurare, in sensul Legii nr. 136/1995, asa cum s-a retinut mai sus.
Potrivit dispozitiilor art. 49 din Legea nr. 136/1995, coroborate cu dispozitiile art. 26 din Ordinul nr. l4/2011 privind asigurarea obligatorie de raspundere civila pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, aceste conditii sunt suficiente pentru atragerea raspunderii civile a societatii de asigurare pentru prejudiciile create de vehiculul asigurat. Locul producerii accidentului nu afecteaza angajarea raspunderii civile a paratei.
Rezulta ca parata are calitate procesuala pasiva in prezenta cauza, accidentul fiind produs de un vehicul cu privire la care aceasta incheiase o polita de asigurare de raspundere civila auto, valabila la momentul producerii evenimentului, indiferent de locul producerii acestuia. Pe cale de consecinta, critica recurentei potrivit careia nu poate fi angajata raspunderea sa contractuala pe considerentul ca accidentul s-a produs pe un drum care nu era deschis circulatiei publice, este nefondata, Codul rutier nefiind aplicabil.
In ceea ce priveste critica recurentei privind gresita aplicare si interpretare de catre curtea de apel a dispozitiilor art. 1371 C. civ., Inalta Curte constata caracterul fondat al acesteia pentru urmatoarele considerente:
In conformitate cu dispozitiile art. 1371 din C. civ. aprobat prin Legea nr. 287/2009, (1) In cazul in care victima a contribuit cu intentie sau din culpa la cauzarea ori la marirea prejudiciului sau nu le-a evitat, in tot sau in parte, desi putea sa o faca, cel chemat sa raspunda va fi tinut numai pentru partea de prejudiciu pe care a pricinuit-o. (2) Dispozitiile alin. (1) se aplica si in cazul in care la cauzarea prejudiciului au contribuit atat fapta savarsita de autor, cu intentie sau din culpa, cat si forta majora, cazul fortuit ori fapta tertului pentru care autorul nu este obligat sa raspunda
Participarea victimei la producerea prejudiciului, potrivit dispozitiilor legale redate, poate fi retinuta in una dintre urmatoarele situatii: a contribuit la cauzarea prejudiciului, la agravarea acestuia ori nu l-a evitat, in tot sau in parte, desi putea sa o faca. Dintr-o interpretare literala a prevederilor legale, reiese ca legiuitorul roman, a stabilit drept conditie pentru retinerea unei participari a victimei la producerea prejudiciului, savarsirea de catre aceasta a faptei cu o anumita forma a vinovatiei, intentie sau din culpa. Efectul aplicarii acestei reguli il constituie diminuarea cuantumului despagubirilor datorate de persoana responsabila numai la partea de prejudiciu pe care a pricinuit-o.
Cu toate ca, dintr-o interpretare gramaticala a textelor legale redate, reiese ca pentru a fi incidente dispozitiile art. 1371 din Legea nr. 287/2009 privind C. civ., este necesar ca actiunea sau inactiunea victimei sa imbrace una dintre formele de vinovatie, culpa sau intentie, din considerente de echitate, analiza dinamicii producerii faptei prejudiciatele trebuie efectuata si din perspectiva obiectiva, stabilind contributia efectiva a victimei la producerea daunei, nefiind necesara analiza vinovatiei acesteia. Sub acest aspect, nu prezinta nicio relevanta atitudinea psihica a victimei fata de propria sa fapta si urmarile ei, ci intereseaza in ce masura cel responsabil poate fi obligat la despagubire.
Analizand mecanismul angajarii raspunderii delictuale, cauza producerii prejudiciului o constituie savarsirea unei actiuni sau inactiuni prin care victima, alaturi de o alta persoana, a contribuit intr-o anumita masura la producerea acestui rezultat. Omisiunea victimei de a lua anumite masuri de natura sa previna si sa evite producerea prejudiciului constituie tot o cauza de natura sa limiteze raspunderea celui vinovat la implicarea sa efectiva. Cauza prejudiciului ramane fapta ilicita savarsita de faptuitor, pentru care acesta trebuie tinui sa raspunda.
Art. 28 din Legea nr. 136/1995, ca norma speciala, vine sa completeze dispozitiile de drept comun ale art. 1371 din Legea nr. 287/2009, si prevad urmatoarele: „(1) In situatia in care persoana prejudiciata a contribuit din culpa la producerea accidentului sau la marirea prejudiciului, cel chemat sa raspunda va fi tinut raspunzator numai pentru partea din prejudiciu care ii este imputabila – culpa comuna. In astfel de situatii intinderea raspunderii fiecarei persoane va fi cea constatata prin orice mijloc de proba. (2) In situatia in care nu se poate stabili intinderea raspunderii fiecarei persoane, aceasta se va stabili in cote egale, in raport cu numarul partilor implicate in accident, fiecare parte avand dreptul la despagubire in proportia in care nu s-a facut raspunzatoare de producerea accidentului.”
Instantele de judecata, investite cu solutionarea cauzelor avand ca obiect raspundere civila delictuala in care se invoca existenta unei contributii a victimei la producerea prejudiciului, trebuie sa analizeze, pe langa alte aspecte, si atitudinea, actiunile sau inactiunile victimei inainte, in timpul, si dupa producerea faptei licite, pentru o determinare corecta a contributiei sale la producerea prejudiciului.
In acest sens, critica paratei in sensul ca la producerea prejudiciului, a contribuit si reclamantul A. care, prin amplasarea sa in spatele vehiculului, pentru a sprijini paletul liber, desi nu a anticipat producerea evenimentului periculos, putea si trebuia sa il prevada, printr-o minima diligenta, este fondata, din continutul deciziei recurate, rezultand ca instanta de apel nu a analizat dinamica producerii evenimentului care a avut drept consecinta vatamarea corporala a reclamantului A. Or, in lipsa acestei analize nu se poate aprecia asupra existentei sau inexistentei unei culpe comune in producerea prejudiciului invocat de parata. Din aceasta perspectiva, se impunea ca instanta de apel sa verifice daca reclamantul A. a contribuit la producerea prejudiciului si daca da, in ce modalitate si in ce proportie.
Instanta de apel s-a rezumat in a retine, ca proba in analiza criticii existentei culpei concurente a reclamantului A. in producerea accidentului, doar intampinarea depusa de intervenientul C., autorul accidentului, prin care acesta a recunoscut ca poarta intreaga vina in producerea prejudiciului (declaratia acestuia data in fata primei instantei precum si cea data in fata organelor administrative de la locul producerii accidentului ).
In lipsa unei cercetari a modului in care s-a produs evenimentul, a dinamicii producerii acestuia, care a avut drept consecinta vatamarea corporala a reclamantului A., nu se poate transa, in mod legal, asupra indeplinirii conditiilor raspunderii civile delictuale.
Sustinerile intervenientului C., in sensul recunoasterii culpei sale exclusive in producerea prejudiciului, trebuie sa se coroboreze si cu restul materialului probator administrat in fata instantei de judecata.
Analiza probelor reprezinta cel mai important si cel mai hotarator moment in derularea unui proces civil,, deoarece numai pe baza probelor ce se administreaza judecatorul isi poate forma convingerea cu privire la litigiul dedus judecatii.
Avand in vedere ca instanta de apel nu a facut o analiza a culpei victimei in producerea accidentului, este necesar a se stabili cu exactitate circumstantele producerii accidentului din perspectiva existentei unei culpe comune in producerea prejudiciului, aceste chestiuni de fapt neputand fi transate de catre instanta de recurs, fata de structura, normelor care reglementeaza aceasta cale extraordinara de atac.
In acest sens, pentru lamurirea pe deplin a situatiei de fapt, instanta de apel, in rejudecare urmeaza a administra toate probele pe care le va considera necesare, impunandu-se cu necesitate obtinerea unei opinii a unui specialist care sa stabileasca dinamica producerii accidentului in cauza.
In ceea ce priveste critica recurentei vizand cuantumul daunelor morale acordate reclamantului de instanta de apel, Inalta Curte apreciaza ca aceasta nu se mai impune a fi analizata in raport de solutia adoptata si de considerentele retinute anterior, apararile formulate urmand a fi avut in vedere de catre instanta de apel care, in determinarea cuantumului acestora, urmeaza a avea in vedere inclusiv criteriile stabilite prin Norma CSA nr. 14/2011.
IN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de parata SC B. SA impotriva Deciziei civile nr. 1514 din 8 octombrie 2015 a Curtii de Apel Bucuresti, sectia a V-a civila.
Caseaza decizia recurata si trimite cauza, spre rejudecare, Curtii de Apel Bucuresti.
Decizia este definitiva si se va comunica partilor, conform prevederilor art. 427 alin. (1) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ.
Pronuntata in sedinta publica astazi, 17 iunie 2016.