Suprapunerea dreptului de proprietate asupra unui teren apartinand unei persoane cu dreptul de proprietate asupra constructiei apartinand unei alte persoane nu da nastere, prin ea insasi, unui drept de superficie, in absenta unui act juridic (conventie) sau fapt juridic (uzucapiune, prescriptie achizitiva) care sa-l constituie ori a unei dispozitii legale pe care sa se intemeieze.
In cazul in care reclamantul a edificat, in baza unei conventii de folosinta asupra terenului proprietatea paratului, o constructie, cu acordul acestuia – nascandu-se in acest mod dreptul de proprietate al reclamantului asupra casei de locuit si dreptul de folosinta asupra terenului proprietatea paratului -, este evident ca intre parti a existat o conventie cu privire la constituirea dreptului de superficie, deoarece numai proprietarul terenului poate exprima valabil un astfel de acord.
In conditiile in care prezumtia de proprietate asupra constructiei in favoarea proprietarului terenului, instituita de art. 492 C. civ., a fost rasturnata, este incidenta teza a II-a a art. 492 C. civ., care sta la baza dreptului de superficie, fiind exclusa aplicarea, in speta, a tezei I a aceluiasi articol, referitoare la dreptul de proprietate al proprietarului terenului asupra constructiilor edificate pe pamantul sau.