Actiunea in constatare provocatorie, asa cum a fost definita de doctrina, este acea actiune prin care o persoana care ridica public pretentii cu privire la dreptul unei alte persoane este invitata sa-si valorifice pretentiile afirmate sau actiunea prin care titularul unui drept cheama in judecata pe cel care, prin atitudinea sau prin actele sale, ii cauzeaza o tulburare serioasa in exercitiul dreptului sau. Aceasta persoana este provocata astfel sa-si valorifice pretentiile, respectiv sa-si dovedeasca dreptul, sub sanctiunea de a nu-l mai putea invoca, daca nu si-l demonstreaza. Intrucit in speta, reclamantul a invocat un titlu de proprietate asupra unui imobil in concurs cu paratul, care la randul sau s-a prevalat de un titlu valabil asupra aceluiasi bun, Inalta Curtea retinut ca, in contextului unei astfel de actiuni, instanta nu poate proceda la o comparare a titlurilor si drepturilor de proprietate a partilor, aceasta operatiune fiind specifica actiunii in revendicare. De asemenea, Inalta Curte a retinut ca nici cererea reclamantului de a se dispune revenirea la situatia anterioara de carte funciara, prin radierea dreptului de proprietate al paratei si reinscrierea dreptului sau de proprietate, si nici capetele de cerere subsidiare din actiune referitoare la acordarea despagubirilor reprezentand plata pretului actualizat achitat pentru imobilul in litigiu, precum si plata contravalorii imbunatatirilor aduse imobilului, nu pot fi analizate in cadrul unei actiuni in constatare provocatorii, ci doar in legatura cu cererea avand ca obiect revendicarea imobilului, intrucat ceea ce s-a obtinut in urma judecatii, respectand principiul disponibilitatii procesuale, nu este suficient pentru solutionarea definitiva a situatiei litigioase.