Cheltuieli de judecata. Reducere onorariu de avocat. Dreptul la un proces echitabil

Cheltuieli de judecata. Reducere onorariu de avocat. Dreptul la un proces echitabil

Dreptul la un proces echitabil trebuie asigurat tuturor partilor din proces, astfel incat suma platita pentru un serviciu avocatial nu trebuie sa impovareze excesiv una dintre parti, care a inteles sa formuleze o actiune in pretentii. In acest sens, prevederile legale confera instantei posibilitatea de a reduce cuantumul onorariului de avocat, fara ca prin aceasta sa afecteze conventia partilor, care i?i pastreaza toate efectele prevazute de lege. Faptul ca una dintre parti a platit un onorariu avocatial, intr-un cuantum proportional cu valoarea pretentiilor, nu inseamna ca litigiul prezinta un grad ridicat de dificultate ?i nu trebuie sa se reflecte asupra partii adverse care, in esenta, a procedat conform legii, actionand paratul in instanta.

                                                                                            C.proc.civ. din 1865, art. 274

Potrivit dispozitiilor legale, instanta poate reduce cuantumul onorariului de avocat fara ca prin aceasta sa afecteze conventia partilor, care i?i pastreaza toate efectele prevazute de lege. Faptul ca una dintre parti a platit un onorariu avocatial intr-un cuantum proportional cu valoarea pretentiilor, nu inseamna ca litigiul prezinta un grad ridicat de dificultate ?i nu trebuie sa se reflecte asupra partii adverse care, in esenta, a procedat conform legii, actionand paratul in instanta.

Sectia I civila, decizia nr. 866 din 12 aprilie 2016

Prin sentinta civila nr. 7261 din 17.12.2013, Tribunalul Bucuresti, Sectia a VI-a civila a admis, in parte, cererea, astfel cum a fost precizata, formulata de reclamanta A. in contradictoriu cu parata SC X. SA, iar pe fond a dispus obligarea paratei la plata catre reclamanta a sumei de 25.129,38 euro echivalent in lei la data platii, reprezentand contravaloare despagubiri pentru imobilul asigurat si la plata sumei de 20.624 lei, reprezentand contravaloarea bunurilor mobile, precum si la plata dobanzilor legale aferente sumelor solicitate, incepand cu data introducerii actiunii, respectiv 18.05.2012, si pana la plata efectiva. Prin aceeasi sentinta, instanta a respins ca neintemeiat capatul de cerere privind obligarea paratei la plata daunelor morale. In ceea ce prive?te cheltuielile de judecata, instanta a obligat parata la plata catre reclamanta a sumei de 12.001 lei, iar reclamanta la plata catre parata a sumei de 11.000 lei, onorariul avocatului fiind redus conform art. 274 alin. (3) C.proc.civ., dupa care a dispus compensarea acestor sume, obligand, in final, parata la plata catre reclamanta a sumei de 4.290,66 lei cheltuieli de judecata.

Anterior pronuntarii sentintei, prin incheierea de sedinta din 12.04.2013, instanta a respins exceptia lipsei calitatii procesuale active a reclamantei, cu motivarea ca reclamanta are calitatea de parte in contractul de asigurare, iar cesionarea politei nu duce la pierderea calitatii procesuale active, existenta dreptului la despagubiri in patrimoniul sau fiind un aspect de fond ce urmeaza a fi analizat cu ocazia pronuntarii sentintei.

In motivarea sentintei, tribunalul a retinut urmatoarele :

Reclamanta este proprietara imobilului situat in Bucuresti si este beneficiara politiei de asigurare nr. 0xxxx  din 18.06.2010 incheiata cu societatea parata SC X. SA (fosta Y. SA), pentru apartamentul mentionat mai sus, polita avand perioada de valabilitate 18.06.2010 – 17.06.2011. Din cuprinsul politiei de asigurare depusa la dosar rezulta ca valoarea asigurata a imobilului este de 75.000 euro.

La data de 14.04.2011 a izbucnit un incendiu in apartamentul ce face obiectul politiei de asigurare, ocazie cu care a fost intocmit procesul verbal de interventie din 14.04.2011 de catre ISU.

Reclamanta a deschis la societatea parata dosarul de daune in data de 14.04.2011, fiind intocmit totodata proces-verbal de constatare daune de catre inspectorul de daune al paratei.

Avand in vedere ca reclamanta a fost nemultumita de modul de stabilire al despagubirilor de catre asigurator, notificandu-l pe acesta si la data de 22.03.2012 (conditii in care parata a precizat ca isi mentine oferta de despagubiri anterioara), aceasta a formulat cerere de chemare in judecata.

Referitor la primul capat de cerere, respectiv obligarea paratei la plata daunelor materiale, instanta a retinut ca, desi parata sustine ca si-ar fi indeplinit obligatiile, oferind reclamantei o suma de bani cu titlu de despagubire, cu toate acestea, suma oferita apare ca fiind necorespunzatoare in raport de prevederile contractuale, aspect ce rezulta din cuprinsul rapoartelor de expertiza intocmite in cauza, in acest caz conditia existentei faptei de neexecutare a contractului urmand a fi analizata prin raportare si la prejudiciul cauzat, data fiind legatura dintre fapta si prejudiciu.

In ceea ce priveste valoarea despagubirii cuvenite reclamantei pentru imobilul proprietatea acesteia, afectat de riscul asigurat, trebuie avute in vedere concluziile primului raport de expertiza depus la dosar de catre expertul C., apreciind ca acesta cuprinde anumite criterii de evaluare obiectiva, explicate intr-un mod corespunzator de catre expert si susceptibile a fi urmarite si de un observator independent. Nu va fi avuta in vedere valoarea stabilita de catre expert prin raspunsul la obiectiuni.

In consecinta, valoarea despagubirii ce a fost acordata reclamantei este de 25.129,38 euro, echivalent in lei la data platii. Se constata ca suma astfel acordata respecta si prevederile art. 6.6. din conditiile generale de asigurare, valoarea despagubirii reprezentand cea mai mica valoare dintre suma asigurata/limita de despagubire mentionata in contract si cuantumul total al daunei.

Instanta a inlaturat sustinerile paratei in sensul de-a fi scazute din cuantumul acestei despagubiri valoarea elementelor asupra carora a apreciat ca nu pot fi luate in calcul intrucat acestea nu au existat vreodata in apartament si nici nu s-a dovedit a fi afectate de incendiu.

In ceea ce priveste contravaloarea bunurilor mobile, instanta a retinut ca, intr-adevar, potrivit art. 6.3.2 din conditiile generale de asigurare, cuantumul daunei calculat pentru un bun din categoria celor mentionate la art. 1.2.1.b (respectiv bunuri aflate la locuinta asigurata) a caruia valoare depaseste suma de 1.200 lei si nedeclarat in cadrul inventarului din cererea chestionar nu va depasi acest plafon valoric. Avand in vedere ca reclamanta nu a mentionat valoarea niciunui bun pe cererea chestionar, valoarea fiecarui bun care depaseste suma de 1.200 lei va fi redusa la aceasta suma.

Totodata, a fost acordata valoarea bunurilor mentionate in anexa ce coincid cu cele mentionate in anexa la procesul verbal de constatare de daune din data de 18.04.2011 si nu si a celor mentionate doar de catre reclamanta si care nu se regasesc in aceasta, cu atat mai mult cu cat reclamanta nu a dovedit existenta acestor bunuri prin documente justificative, dar si existenta lor in imobil la data la care a intervenit riscul asigurat.

Instanta a apreciat ca fiind intemeiat si capatul de cerere vizand obligarea paratei la plata dobanzii legale aferente sumelor datorate, avand in vedere ca potrivit art. 1084 C.civ. daunele interese cuprind atat pierderea suferita, damnum emergens, dar si beneficiul de care creditorul a fost lipsit, lucrum cessans.

Impotriva acestei sentinte au declarat apel reclamanta ?i parata, criticand solutia pentru nelegalitate ?i netemeinicie.

Prin decizia nr. 529 din 03.07.2014, Curtea de Apel Bucuresti, Sectia a VI-a civila a respins, ca nefondat, apelul formulat de reclamanta si l-a admis pe cel formulat de parata, a schimbat, in parte, sentinta apelata, in sensul ca a admis exceptia lipsei calitatii procesuale active in ceea ce priveste capetele de cerere avand ca obiect plata despagubirilor din polita de asigurare si dobanzi legale aferente si, in consecinta, a respins aceste capete de cerere ca formulate de o persoana fara calitate procesuala. Sentinta atacata a fost mentinuta doar in ce priveste respingerea capatului de cerere avand ca obiect plata despagubirilor pentru prejudiciul moral ca neintemeiat si obligarea reclamantei la plata catre parata a sumei de 11.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecata.

Impotriva acestei decizii au declarat recurs ambele parti.

Prin decizia civila nr. 939 din 25.03.2015, Inalta Curte de Casatie si Justitie, Sectia a II-a civila a admis ambele recursuri, a casat decizia recurata si a trimis cauza spre rejudecare aceleiasi instante.

In motivarea acestei decizii, instanta de control judiciar a retinut ca instanta de apel a interpretat gresit natura juridica a clauzei “Se cesioneaza in favoarea Q.” inserate in polita de asigurare.

In raportul de drept material dintre banca si reclamanta s-a stabilit ca banca este indreptatita sa incaseze sumele provenite din asigurare doar in cazul in care nu se pot mentine garantiile, deci doar in masura neexecutarii obligatiilor contractuale si doar in limita creantei de creditare, aspecte ce reies din sustinerile reclamantei ce se coroboreaza cu adresa din 16.01.2013 emisa de Q. Prin aceasta, banca si-a exprimat acordul privind efectuarea demersurilor in vederea obtinerii despagubirii. Asadar, clauza in discutie nu determina pierderea calitatii procesuale a reclamantei.

In consecinta, instanta de recurs a retinut ca instanta de apel a constatat, in mod nelegal, lipsa calitatii procesuale a reclamantei.

Toata motivarea instantei de apel vizeaza efectul cesiunii politei de asigurare referitoare la dreptul la despagubiri ce s-ar fi nascut direct in patrimoniul bancii.

In rejudecare, instanta de apel urmeaza ca, dupa stabilirea situatiei de fapt, sa stabileasca in ce mod a fost facuta cesiunea raportat la asigurat si asigurator, intinderea cesiunii, efectul cesiunii politei de asigurare raportat la contractul de asigurare si sumele incluse, pentru a se constata daca reclamanta are dreptul la despagubiri in temeiul contractului de asigurare, drepturile si obligatiile partilor in conditiile cesionarii politei.

Curtea de Apel Bucure?ti, prin decizia civila nr. 2084 din 14.12.2015, a respins, ca nefondate, apelurile declarate impotriva sentintei civile nr. 7261/2013, pronuntata de Tribunalul Bucure?ti.

Pentru a hotari astfel, instanta de apel, in rejudecare, dupa casare, a retinut ca raportat la imprejurarea ca parata a inteles sa nu mai sustina motivul de apel ce vizeaza calitatea procesuala activa a reclamantei, Curtea a statuat ca reclamanta are calitate procesuala activa in  cauza.

Astfel cum s-a retinut in considerentele deciziei de casare, prin contractul de credit incheiat intre reclamanta si Q. s-a prevazut ca aceasta din urma este indreptatita sa incaseze sumele provenite din asigurare doar in cazul in care nu se pot mentine garantiile, respectiv ca cesiunea politei opereaza doar in situatia neexecutarii obligatiilor de catre reclamanta si doar in limita creantei pe care banca o are impotriva sa.

Intrucat imobilul, obiect al garantiei, a fost readus in starea initiala, aspect recunoscut de ambele parti, astfel ca nu se poate retine ca a operat cesiunea. Acest lucru trebuie coroborat si cu adresele emise de banca. Prin acestea, banca recunoaste, in final, dreptul reclamantei de a incasa ea insasi despagubirea de la parata.

Raportat la considerentele de mai sus, la sustinerile partilor in urma casarii primei decizii, Curtea a statuat ca reclamanta este indreptatita sa primeasca despagubirea de la parata, in baza contractului de asigurare incheiat.

Astfel cum s-a retinut si in cazul despagubirii pentru bunul imobil, repararea prejudiciului suferit de reclamanta prin distrugerea bunurilor sale poate fi reparat prin acordarea intregii contravalori a acestora, inclusiv a TVA. Intrucat nu s-a facut dovada ca reclamanta ar beneficia, sub orice forma, de o scutire de la plata acestei taxe, Curtea a inlaturat si aceasta critica.

Sub aspectul capatului de cerere avand ca obiect dobanda legala, parata a criticat aceasta solutie, sustinand ca nu se afla in intarziere, deoarece i-a oferit reclamantei suma de 15.303 euro cu titlu de despagubiri, iar aceasta a refuzat. In plus, s-a aratat ca despagubirea solicitata prin cererea de chemare in judecata nu are un caracter cert.

Critica este neintemeiata, caci parata i-a oferit reclamantei o despagubire ce reprezinta doar jumatate din cea la care era indreptatita, astfel ca refuzul sau era intemeiat. Prin actionarea in judecata, parata a fost pusa in intarziere in ce priveste despagubirea solicitata, conform art. 1088 C.civ. 1864. Faptul ca despagubirea nu are un caracter cert pana la momentul pronuntarii hotararii nu inseamna ca dobanda penalizatoare nu este datorata incepand cu data formularii cererii, caci aceasta are doar un efect declarativ in ce priveste stabilirea despagubirii, obligatia paratei preexistand la data chemarii in

judecata.

Referitor la solutia de respingere ca neintemeiat a celui de-al treilea capat de cerere, care este vizata de apelul formulat de catre reclamanta, Curtea a avut in vedere, a?a cum a retinut si prima instanta, ca acesta a fost intemeiat pe raspunderea civila delictuala, fiind invocata, ca fapta ilicita a paratei, chiar neexecutarea corespunzatoare a obligatiilor contractuale ale acesteia, respectiv refuzul de a plati despagubirea.

Or, in prezenta unui raport contractual ce reglementeaza raspunderea civila ce rezulta din acest tip de fapte, raspunderea delictuala, de drept comun, este exclusa, partile intelegand sa reglementeze raporturile juridice dintre ele. In acest sens, relativ la dreptul la despagubiri pentru prejudiciul moral, art. 3.18 din conditiile generale stipuleaza ca asiguratorul nu datoreaza despagubiri pentru acest tip de prejudiciu.

Referitor la cheltuielile de judecata efectuate de parata in fata primei instantei, acestea sunt compuse din onorariu de avocat in valoare de 46.671,18 lei si onorariu de expert in suma de 1.000 lei.

Prima instanta a redus, in temeiul art. 274 alin. (3) C.proc.civ., onorariul de avocat pretins la suma de 10.000 lei. Aceasta solutie este criticata prin ambele apeluri formulate.

Prin reducerea cuantumului onorariului avocatial pus in sarcina partii care a pierdut procesul, instanta nu intervine in contractul de asistenta judiciara si nu-l modifica, in sensul diminuarii sumei convenite cu titlu de onorariu, ci doar apreciaza in ce masura onorariul partii care a castigat procesul trebuie suportat de partea care se afla in culpa procesuala.

Aceasta interventie nu afecteaza dreptul la un proces echitabil recunoscut de art. 6 CEDO, ci este menita sa asigure respectarea acestuia, de a sanctiona exercitarea abuziva a dreptului stabilit de art. 274 C.proc.civ., prin convenirea intre avocat si client a unor onorarii in mod vadit disproportionate cu valoarea, dificultatea litigiului sau volumul de munca pe care il presupune pregatirea apararii.

Tribunalul a analizat munca avocatului paratei, in raport de actele si lucrarile dosarului, prin comparare cu cea prestata de avocatul partii adverse in aceeasi pricina. Este adevarat ca profesia de avocat nu presupune un pret egal pentru munca egala, dar in acele situatii ca cea in speta, instantele nu intervin in raporturile dintre avocat si client, evaluarea muncii avocatilor se face doar pentru stabilirea obligatiei ce este pusa in sarcina partii adverse, de a rambursa cheltuielile de judecata constand in onorariul avocatial achitat.

A accepta punctul de vedere al paratei, in sensul ca reducerea onorariului nu trebuie sa se produca, ar duce, indirect, prin cuantumul cheltuielilor pe care ajunge sa le plateasca la finalul procesului, la incalcarea dreptului reclamantei de acces la o instanta.

Impotriva acestei decizii a declarat recurs parata, criticand solutia pentru nelegalitate, invocand in drept dispozitiile art. 304 pct. 9 C.pr.civ.

Parata a criticat decizia instantei de apel, in ceea ce prive?te acordarea despagubirii pentru bunul imobil ?i bunurile mobile afectate in incendiu, aratand ca pentru bunul imobil trebuia stabilita suma echivalenta cu 12.645 euro, iar pentru bunurile mobile, suma de 11.650 de lei.

O alta critica prive?te dobanda legala acordata de instanta, in principal datorita faptului ca parata a oferit reclamantei suma ce reprezinta despagubirea, iar reclamanta a refuzat, astfel incat, nu poate fi imputata aceasta suma paratei.

In fine, s-a solicitat obligarea reclamantei la plata integrala a onorariului de avocat, in valoare de 46.761,18 lei, intrucat, in mod nejustificat, instanta a redus onorariul la 10.000 lei.

In esenta, parata a sustinut ca valoarea apartamentului a fost stabilita prin expertiza, luandu-se in considerare, elemente de inlocuire a elementelor avariate, cu preturi mai mari decat cele folosite pentru constructia apartamentului, inainte de avarierea acestuia pentru incendiu. S-a aratat ca aceasta critica vizeaza aplicarea gre?ita a dispozitiilor art. 6.3.1 din contractul de asigurare a locuintei care prevede inlocuirea bunurilor avariate cu unele echivalente celor distruse in incendiu.

Astfel, elementele constructive ce au fost incluse in evaluarea despagubirii, de catre expertul tehnic, cu incalcarea contractului sunt: geamurile simple ?i armate, bran?ament gaze, coloane ?i legaturi de incalzire, corpuri de incalzire, calorifere, precum ?i o serie de aspecte care privesc organizarea ?i proiectarea. Aceste evaluari constituie o eroare a expertului, de care instanta de apel nu a tinut cont la pronuntarea deciziei.

De asemenea, preturile avute in vedere de expert, ca valori de inlocuire ale bunurilor avariate, sunt eronate, deoarece contin TVA, iar acesta se achita de catre SC X. SA, daca furnizorul este platitor de TVA, in baza unei facturi, or acest lucru nu s-a dovedit in fata instantelor anterioare. Astfel, in masura in care materialele de constructii au fost cumparate fara factura, SC X. nu datoreaza TVA, pentru ca acesta nu s-a platit de catre societatea furnizoare. Instanta de apel a motivat in mod eronat ca reclamanta nu este platitoare a taxei pe valoarea adaugata, deoarece acest lucru nu a fost contestat, singurul aspect criticabil fiind includerea in pretul calculat pentru despagubire a taxei mentionate.

Referitor la bunurile mobile, valoarea prejudiciului acordat nu este intemeiat pe prevederile contractuale, tot raportat la includerea in pretul acestora a TVA-ului, care trebuia dedus din despagubire.

Cea de-a doua critica vizeaza acordarea dobanzii, de?i nu a existat o intarziere la plata din partea debitoarei-parate, astfel incat au fost incalcate dispozitiile O.U.G. nr. 13/2013, privind dobanda legala. Astfel, de?i parata a oferit, in temeiul contractului de asigurare, suma de 37.406,09 lei, pentru bunurile mobile distruse in incendiu, reclamanta a refuzat, ceea ce inseamna ca intarzierea in achitarea creantei nu este imputabila paratei, mai ales ca suma stabilita, in temeiul expertizei este similara cu cea oferita initial.

Cea de-a treia critica vizeaza cheltuielile de judecata, in sensul ca, in mod nejustificat, instanta de apel a redus onorariul de avocat la suma de 10.000 lei, deoarece aparatorul a perceput o suma raportata la valoarea de 150.000 de euro, solicitata initial de reclamanta. Trebuia avut in vedere faptul ca suma ceruta s-a dovedit neintemeiata, reclamanta a refuzat oferta initiala a societatii-parate, dar au fost efectuate cheltuieli pentru aparare.

Recursul este nefondatpentru urmatoarele considerente:

Examinand sustinerile paratei, Inalta Curte constata ca acestea se subsumeaza dispozitiilor art. 304 pct. 9 C.pr.civ., urmand sa fie analizate din aceasta perspectiva.

Prima critica, referitoare la valoarea despagubirilor acordate de instanta de apel, vizeaza administrarea ?i evaluarea probelor pe parcursul judecarii cauzei.

Este neindoielnic faptul ca raspunderea paratei, in calitate de asigurator, decurge din contractul de asigurare, incheiat intre reclamanta ?i parata, iar despagubirea este datorata, intrucat a intervenit riscul asigurat, adica un incendiu care a avariat locuinta ?i pentru care trebuie evaluate pagubele produse.

Trebuie efectuata distinctia intre temeiul juridic al formularii actiunii, care are la baza raspunderea contractuala a asiguratorului (a?a cum rezulta din clauzele contractuale) ?i rezultatul probatiunii care determina cuantumul sumei acordate ca despagubire. A?adar, premisa analizei jurisdictionale de la care se porne?te este raspunderea contractuala, in temeiul careia se na?te dreptul de creanta al reclamantei, impotriva paratei, societate de asigurare, evaluarea dreptului de creanta, fiind stabilita prin probe, incuviintate de instanta.

Astfel, bunurile care au fost avariate in incendiu, valoarea lor de inlocuire, elementele care compun pretul (incluzand aici taxa pe valoarea adaugata) sunt aspecte care privesc situatia de fapt ce trebuie stabilita de instanta.

Mentionarea in considerente a situatiei ca reclamanta, persoana fizica, nu este platitoare de TVA nu afecteaza solutia pronuntata, deoarece a?a cum s-a mentionat anterior, TVA-ul este o componenta a pretului final, platit de consumator. Consumatorul care cumpara un produs nu are nicio obligatie juridica in legatura cu plata taxelor datorate de comerciant organelor fiscale ale statului, iar litigiul dedus judecatii nu este unul fiscal ce vizeaza stabilirea sau deducerea taxei pe valoarea adaugata. Pe de alta parte, TVA-ul este o componenta a pretului valorii de inlocuire a bunurilor avariate ?i nu constituie un element separat de analiza, pretul materialelor fiind un aspect al situatiei de fapt, supus regulilor  probatiunii judiciare.

            Modalitatea de stabilire a pagubelor produse reclamantei, precum ?i cuantumul acestora, exprimat in bani, sunt rezultatul administrarii ?i evaluarii probelor, atat in fata instantei de fond, cat ?i in fata instantei de apel, ceea ce inseamna ca, in realitate, critica nu este de legalitate, ci una care vizeaza temeinicia, aspect ce nu poate face obiectul analizei instantei de recurs, ca urmare a abrogarii art. 304 pct. 11 C.pr.civ.

Cea de-a doua critica privind acordarea dobanzii legale este neintemeiata. Astfel, de?i s-a sustinut ca a fost oferita de catre parata o anumita suma de bani cu titlu de despagubire, cuantumul acesteia a fost contestat de reclamanta, astfel incat pana la stabilirea exacta a sumei datorate nu se poate sustine ca a fost indeplinita obligatia de plata. Cuantumul creantei a fost stabilit ca urmare a dezbaterii judiciare, astfel incat dobanda se calculeaza la suma stabilita de instanta, nu la cea oferita de parata.

Este nefondata ?i critica privind acordarea cheltuielilor de judecata catre parata, deoarece in mod corect instanta de apel a apreciat ca dreptul la un proces echitabil trebuie asigurat tuturor partilor din proces, astfel incat suma platita pentru un serviciu avocatial nu trebuie sa impovareze excesiv una dintre parti, care a inteles sa formuleze o actiune in pretentii.

Chiar daca, in practica judiciara ?i in doctrina s-a apreciat ca obligarea la plata cheltuielilor de judecata a partii care pierde procesul este intemeiata pe raspunderea civila delictuala, aceasta nu trebuie transformata intr-o sanctiune care sa afecteze accesul la justitie. Se poate observa ca societatea-parata a oferit o suma de 37.406 lei ca despagubire pentru bunurile mobile distruse in incendiu ?i a solicitat 46.761 lei cheltuieli de judecata, reprezentand onorariu de avocat. A?adar, s-ar ajunge ca despagubirea acordata sa fie aproape anihilata de cheltuielile de judecata, ceea ce ar impieta in mod esential asupra demersului judiciar al reclamantei.

De altfel, obligatia de plata a cheltuielilor de judecata are un temei legal, prin dispozitiile art. 274 C.pr.civ., la fel ca ?i posibilitatea instantei de a reduce cuantumul onorariului de avocat, fara ca prin aceasta sa afecteze conventia partilor, care i?i pastreaza toate efectele prevazute de lege. Faptul ca una dintre parti a platit un onorariu avocatial, intr-un cuantum proportional cu valoarea pretentiilor, nu inseamna ca litigiul prezinta un grad ridicat de dificultate ?i nu trebuie sa se reflecte asupra partii adverse care, in esenta, a procedat conform legii, actionand paratul in instanta.

Decizia reclamantei de se adresa instantei de judecata pentru valorificarea drepturilor sale civile, actiunea admitandu-se in parte, nu reprezinta o fapta culpabila, ci un demers legal, care permite afirmarea ordinii de drept, prin tran?area litigiului dintre parti pe cale jurisdictionala.

Fata de aceste considerente, Inalta Curte, in temeiul art. 312 alin. (1) C.pr.civ., a respins recursul, ca nefondat.