27 September 2012

Obligarea Statul Roman la plata de daune morale pentru prejudiciul moral suferit de el, parintii si bunicii sai, ca urmare a stramutarii lor in Baragan

Obligarea Statul Roman la plata de daune morale pentru prejudiciul moral suferit de el, parintii si bunicii sai, ca urmare a stramutarii lor in Baragan

R O M A N I A

INALTA CURTE DE CASATIE SI JUSTITIE

SECTIA I CIVILA

Decizia nr. 2192/2012

 

Asupra cauzei civile de fata, constata urmatoarele:

Prin actiunea inregistrata pe rolul Tribunalului Timis la data de 25 martie 2010, reclamantul B.L. a chemat in judecata pe paratul Statul Roman prin M.F.P., solicitand obligarea acestuia la plata de daune morale, in cuantum de 500.000 lei, pentru prejudiciul moral suferit de el, parintii si bunicii sai, ca urmare a stramutarii lor in Baragan, in perioada 1951-1955, precum si la plata de despagubiri materiale, in cuantum de 50.000 euro, reprezentand contravaloarea lipsei de folosinta a casei, gradinii si terenului agricol, aferenta perioadei stramutarii, respectiv contravaloarea recoltelor culese si neculese in aceeasi perioada, precum si a utilajelor agricole (pluguri, semanatori, seceratori, batoze, carute etc.) si a animalelor domestice (cai, manji, junici, gaini), confiscate ca efect al stramutarii.

Prin sentinta civila nr. 2673/ PI din 14 octombrie 2010, Tribunalul Timis, sectia civila a admis, in parte, actiunea, in sensul ca l-a obligat pe parat la plata catre reclamant a sumei de 8.000 euro cu titlu de despagubiri morale si a respins in rest pretentiile reclamantului.

In motivarea solutiei, tribunalul a retinut ca reclamantul si familia sa, compusa din parinti si bunici, au fost stramutati in Baragan in baza Deciziei M.A.I. nr. 200/1951.

Aceasta masura administrativa are caracter politic in sensul art. 3 lit. e) din Legea nr. 221/2009, asa incat, in conformitate cu dispozitiile art. 5 alin. (1) lit. a) din acelasi act normativ, reclamantul este indreptatit la despagubiri pentru prejudiciul moral suferit de el si familia sa ca urmare a stramutarii.

Avand in vedere durata masurii administrative cu caracter politic, consecintele negative suferite, in plan psihic si fizic, de catre reclamant si familia sa ca urmare a acestei masuri, masurile reparatorii de care autorii reclamantului au beneficiat deja in baza Decretului-lege nr. 118/1990, precum si plafonul maxim al despagubirilor stabilit prin O.U.G. nr. 62/2010, tribunalul a apreciat ca suma de 8.000 euro reprezinta o satisfactie rezonabila si proportionala cu prejudiciul moral reclamat.

In privinta despagubirilor materiale, s-a retinut ca acestea nu pot viza bunurile mobile, in raport de trimiterea facuta de art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2009 la dispozitiile Legilor nr. 10/2001 si nr. 247/2005, in al caror domeniu de aplicare nu intra decat bunurile imobile. Referitor la imobile, s-a retinut ca reclamantul nu a dovedit confiscarea lor ca efect al masurii de stramutare.

Impotriva sentintei au declarat apel, in termen legal, ambele parti.

Prin decizia civila nr. 526 din 09 martie 2011, Curtea de Apel Timisoara, sectia civila a admis ambele apeluri si a desfiintat sentinta atacata cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeasi instanta.

Pentru a decide astfel, curtea a retinut urmatoarele:

Potrivit dispozitiilor art. 5 alin. (1) din Legea nr. 221/2009, au dreptul la despagubiri si descendentii pana la gradul II ai persoanei ce a fost deportata in perioada de referinta a legii. In consecinta, legea facand trimitere la succesibili, in mod corect a retinut prima instanta calitatea procesuala activa a reclamantului, chiar in lipsa dovezii ca acesta ar fi singurul succesibil al persoanei deportate, deoarece legea nu prevede obligativitatea dovedirii calitatii de mostenitor.

Prin urmare, exceptia lipsei calitatii procesuale active, invocata de parat, va fi respinsa, ca neintemeiata.

Dincolo de incetarea efectelor juridice ale unor articole ale Legii nr. 221/2009, modificata prin O.U.G. nr. 62/2010, incetare produsa ca efect al caracterului obligatoriu al deciziilor nr. 1354 din 20 octombrie 2010 si, respectiv nr. 1358 din 20 octombrie 2010 date de Curtea Constitutionala, legea a fost adoptata avand ca scop repararea prejudiciilor suferite de persoanele ce au suferit condamnari politice si masuri asimilate acestora in perioada de referinta a legii.

Este evident, in consecinta, ca legea trebuie interpretata in sensul producerii de efecte in favoarea persoanelor ce intra sub incidenta ei si aceasta cu atat mai mult cu cat, conform celor mai sus aratate, dispozitii de substanta ale legii au fost lasate fara efecte juridice, ceea ce echivaleaza cu neaplicarea lor.

In cauza, reclamantul a solicitat obligarea paratului si la plata de despagubiri materiale pentru bunurile confiscate.

Potrivit art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2009, (si) descendentii de gradul al doilea ai persoanelor deportate au dreptul la despagubiri materiale pentru bunurile confiscate, daca bunurile nu au fost restituite in baza Legii nr. 10/2001 sau a Legii nr. 247/2005.

Noua lege de reparatie nu distinge dupa cum bunurile fac sau nu obiect al legilor reparatorii anterioare, ci dupa cum bunurile confiscate au fost sau nu restituite (in natura sau echivalent) in baza acestor legi; or, unde legea nu distinge, nici cel tinut sa o aplice nu poate sa o faca.

Prin urmare, in mod gresit prima instanta a retinut ca bunurile pentru care reclamantul a solicitat despagubiri nu intra sub incidenta dispozitiilor art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2009, lasand astfel necercetat fondul cererii prind despagubirile materiale, ceea ce impune solutia trimiterii cauzei spre rejudecare la aceeasi instanta.

Decizia curtii de apel a fost atacata cu recurs, in termen legal, de catre parat, care a formulat urmatoarele critici:

1. In mod nelegal, curtea de apel a respins exceptia lipsei calitatii procesuale active a reclamantului, in ceea ce priveste solicitarea despagubirilor pentru ascendentii sai.

Exceptia se impunea a fi admisa raportat la faptul ca reclamantul nu a facut dovada ca este singura persoana care are calitate procesuala activa pentru promovarea actiunii in despagubiri, asa cum prevad dispozitiile art. 5 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 221/2009.

In conditiile in care norma legala evocata stabileste calitate procesuala activa si sotului supravietuitor al persoanei condamnate decedate, precum si descendentilor acesteia pana la gradul al II-lea inclusiv, reclamantul nu a dovedit faptul ca nu exista alti descendenti ai autorilor sai (frati/surori, verisori, unchi, matusi ai reclamantului), care au aceeasi vocatie procesuala activa pentru a promova actiunea in acordarea despagubirilor in numele ascendentilor lor.

2. In mod gresit, curtea de apel a interpretat dispozitiile art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2009, in sensul ca intra in categoria bunurilor confiscate pentru care se pot acorda despagubiri in echivalent nu doar bunurile imobile, ci si bunurile mobile. Aceasta interpretare adauga la lege, ceea ce nu poate fi admis.

Trimiterile legiuitorului, in art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2009, la Legea nr. 10/2001 si Legea nr. 247/2005 au fost facute cu scopul de a excepta acordarea de despagubiri pentru bunurile confiscate prin hotararea de condamnare sau ca efect al masurii administrative, care au fost deja restituite sau pentru care s-au acordat despagubiri in temeiul Legii nr. 10/2001 si a Legii nr. 247/2005, pentru a evita o dubla despagubire.

Din lecturarea prevederilor art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2009, rezulta ca legiuitorul a inteles sa coreleze aceste prevederi cu o alta lege speciala cu caracter reparator, si anume Legea nr. 10/2001, statuand ca bunurile confiscate prin hotararea de condamnare sau, dupa caz, ca efect al masurii administrative abuzive, se restituie in temeiul noii legi reparatorii daca nu au fost deja retrocedate in natura sau in echivalent, in cadrul procedurii speciale reglementate de cel dintai act normativ.

Cum insa domeniul de aplicare al Legii nr. 10/2001 vizeaza exclusiv imobilele „preluate in mod abuziv de stat, de organizatiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice in perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, precum si cele preluate de stat in baza Legii nr. 139/1940 asupra rechizitiilor”, rezulta ca legiuitorul a vizat aceeasi sfera de aplicare cu cea a actului normativ la care face trimitere. Altfel spus, in identificarea bunurilor ce ar putea fi restituite in temeiul Legii nr. 221/2009, daca nu s-au acordat deja masuri reparatorii in temeiul legii speciale anterioare, instantele trebuie sa aiba in vedere dispozitiile art. 2, in corelatie cu cele ale art. 6 ale Legii nr. 10/2001 si care circumscriu categoria imobilelor ce cad sub incidenta acestui act normativ.

Prin urmare, pot fi acordate despagubiri materiale numai pentru bunurile imobile care se subsumeaza sferei de aplicare a Legii nr. 10/2001, bineinteles sub rezerva indeplinirii si a celorlalte cerinte: sa fi fost confiscate prin hotararea de condamnare ori ca efect al masurilor administrative abuzive si sa nu fi obtinut deja, in conditiile Legii nr. 10/2001, masuri reparatorii in natura sau in echivalent.

Pentru toate aceste motive, recurentul a solicitat admiterea recursului si, pe fond, respingerea in totalitate a actiunii, ca neintemeiata.

Intimatul-reclamant a depus intampinare, solicitand respingerea recursului, ca nefondat.

Examinand decizia atacata prin prisma criticilor formulate, Inalta Curte retine urmatoarele:

1. Critica privind lipsa calitatii procesuale active a reclamantului nu este fondata.

Contrar sustinerilor recurentului, pentru a-si legitima calitatea procesuala activa in cauza, reclamantul nu trebuia sa faca dovada ca este singurul descendent pana la gradul al II-lea al antecesorilor pentru care a solicitat despagubiri, ca urmare a masurii administrative cu caracter politic la care acestia au fost supusi in perioada comunista.

Astfel, potrivit art. 5 alin. (1) din Legea nr. 221/2009, „Orice persoana care a suferit condamnari cu caracter politic in perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989 sau care a facut obiectul unei masuri administrative cu caracter politic, precum si, dupa decesul acestei persoane, sotul sau descendentii acesteia pana la gradul al II-lea inclusiv pot solicita instantei prevazute la art. 4 alin. (4), in termen de 3 ani de la data intrarii in vigoare a prezentei legi, obligarea statului la despagubiri”.

Rezulta ca, singura conditie ceruta in justificarea legitimarii procesuale active intr-o cerere in despagubiri intemeiata pe Legea nr. 221/2009 este aceea ca solicitantul sa fie persoana care a suferit o condamnare cu caracter politic sau care a facut obiectul unei masuri administrative cu caracter politic, iar in cazul decesului acestei persoane, sa aiba calitatea de sot sau de descendent al acesteia pana la gradul al II-lea inclusiv.

Sustinerea recurentului in sensul ca art. 5 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 221/2009 ar impune conditia ca reclamantul sa faca dovada ca este singurul descendent pana la gradul al II-lea inclusiv al persoanei decedate pentru care solicita despagubiri, este asadar gresita, textul legal mentionat neprevazand o asemenea conditie.

In consecinta, curtea de apel a apel a facut o interpretare si aplicare corecta a dispozitiilor art. 5 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 221/2009, atunci cand a considerat ca reclamantul are calitate procesuala activa in cauza in raport de antecesorii decedati pentru care a solicitat despagubiri (parinti si bunici), in calitate de descendent de gradul I si, respectiv de gradul II al acestora, fara a fi necesara dovada ca el este unicul lor descendent.

2. Critica vizand despagubirile materiale este, insa, fondata si in raport de ea recursul va fi admis, potrivit celor ce succed.

Astfel, prin cererea de chemare in judecata, reclamantul a solicitat obligarea paratului si la plata de despagubiri materiale, reprezentand contravaloarea lipsei de folosinta a casei, gradinii si terenului agricol, aferenta perioadei stramutarii, respectiv contravaloarea recoltelor culese si neculese in aceeasi perioada, precum si a utilajelor agricole (pluguri, semanatori, seceratori, batoze, carute etc.) si a animalelor domestice (cai, manji, junici, gaini), confiscate ca efect al stramutarii.

Aceasta pretentie a fost intemeiata pe prevederile art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2009, care reglementeaza dreptul oricarei persoane ce a suferit condamnari cu caracter politic in perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989 sau care a facut obiectul unor masuri administrative cu caracter politic de a solicita acordarea de despagubiri reprezentand echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotarare de condamnare sau ca efect al masurii administrative, „daca bunurile respective nu i-au fost restituite sau nu a obtinut despagubiri prin echivalent in conditiile Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate in mod abuziv in perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, sau ale Legii nr. 247/2005 privind reforma in domeniile proprietatii si justitiei, precum si unele masuri adiacente, cu modificarile si completarile ulterioare”.

Din conditia impusa de legiuitor pentru acordarea despagubirilor reprezentand echivalentul valorii bunurilor confiscate, si anume aceea ca bunurile respective sa nu fi fost restituite sau sa nu se fi obtinut despagubiri prin echivalent in conditiile Legii nr. 10/2001 si ale Legii nr. 247/2005, rezulta ca numai echivalentul banesc al bunurilor ce intra in domeniul de reglementare al legii de reparatie nr. 10/2001, modificata si completata prin Legea nr. 247/2005, poate fi solicitat in temeiul art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2009. Numai in acest fel se justifica trimiterea expresa facuta de legiuitor, in cuprinsul normei citate, la prevederile Legii nr. 10/2001 si ale Legii nr. 247/2005.

Or, in domeniul de reglementare al Legii nr. 10/2001, astfel cum aceasta a fost modificata si completata prin Legea nr. 247/2005, nu intra decat terenurile si constructiile (imobile prin natura) si utilajele si instalatiile preluate odata cu imobilul (imobilele prin destinatie). In acest sens sunt dispozitiile art. 6 alin. (1) si (2) din Legea nr. 10/2001, potrivit carora:

„(1) Prin imobile, in sensul prezentei legi, se inteleg terenurile, cu sau fara constructii, cu oricare dintre destinatiile avute la data preluarii in mod abuziv, precum si bunurile mobile devenite imobile prin incorporare in aceste constructii.

(2) Masurile reparatorii privesc si utilajele si instalatiile preluate de stat sau de alte persoane juridice odata cu imobilul, in afara de cazul in care au fost inlocuite, casate sau distruse.”

In consecinta, in baza art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2009 pot fi acordate despagubiri materiale numai pentru bunurile imobile care se subsumeaza sferei de aplicare a Legii nr. 10/2001, respectiv terenuri si constructii (imobile prin natura) si utilaje si instalatii preluate odata cu imobilul (imobile prin destinatie).

In cauza insa, bunurile a caror contravaloare este solicitata de reclamant sunt fie bunuri mobile care, data fiind natura lor, nu intra in sfera de reglementare a Legii nr. 10/2001, fie bunuri imobile prin destinatie care intra in sfera de reglementare a acestei legi (utilajele agricole), dar pentru care reclamantul nu a facut dovada ca a urmat procedura reglementata de Legea nr. 10/2001, in cadrul careia nu a obtinut restituirea acestora in natura sau prin echivalent, nefiind astfel indeplinita conditia impusa in acest sens de art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2009, pentru acordarea despagubirilor solicitate.

Reclamantul a mai solicitat cu titlu de despagubiri materiale si contravaloarea lipsei de folosinta a imobilelor, casa si teren, de care el si familia sa au fost privati pe perioada stramutarii si in a caror posesie au reintrat la ridicarea restrictiilor domiciliare, dupa cum rezulta din motivele de fapt ale cererii de chemare in judecata, din dezvoltarea motivelor de apel ale reclamantului si din intampinarea depusa de aceeasi parte in recurs. Aceste pretentii nu intra, insa, in sfera de aplicare a art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2009, care vizeaza numai echivalentul valorii bunurilor confiscate si nerestituite, nu si contravaloarea lipsei de folosinta a bunurilor restituite.

In concluzie, retinand ca in sfera de aplicare a art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2009 intra orice fel de bunuri confiscate ca efect al masurilor cu caracter politic, nu doar bunurile imobile ce fac obiectul de reglementare al Legii nr. 10/2001, curtea de apel a pronuntat o hotarare cu incalcarea si aplicarea gresita a dispozitiilor mentionate, ceea ce face incident motivul de nelegalitate prevazut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Pe cale de consecinta, in mod gresit curtea de apel a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanta, considerand ca nu s-ar fi intrat in cercetarea fondului cererii privind despagubirile materiale, prin raportare la bunurile mobile pentru care reclamantul a solicitat astfel de despagubiri.

Pentru aceste motive, in temeiul art. 312 alin. (1)-(3) cu referire la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Inalta Curte va admite recursul declarat de parat si va modifica, in parte, decizia recurata, in sensul ca va respinge, ca nefondat, apelul declarat de reclamant impotriva sentintei primei instante.

Constatand, pe de o parte, ca masura dispusa de curtea de apel, aceea de desfiintare a hotararii primei instante si de trimitere a cauzei spre rejudecare a vizat numai pretentiile reclamantului privind despagubirile materiale, iar, pe de alta parte, ca dezlegarea data de instanta de apel in privinta cererii referitoare la daunele morale (aceea ca nu mai exista temei legal pentru acordarea daunelor morale, urmare a declararii neconstitutionalitatii art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, prin decizia Curtii Constitutionale nr. 1358/2010) nu a fost contestata pe calea recursului de partea care ar fi avut interes in acest sens, Inalta Curte va dispune schimbarea in parte a sentintei de fond, in sensul ca va respinge si capatul de cerere privind plata daunelor morale, ca neintemeiat.

Totodata, va mentine celelalte dispozitii ale deciziei si sentintei, referitoare la admiterea apelului declarat de paratul Statul Roman prin M.F.P si, respectiv respingerea petitului privind despagubirile materiale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de paratul Statul Roman prin M.F.P. reprezentat de D.G.F.P. Timis impotriva deciziei nr. 526 din 9 martie 2011 a Curtii de Apel Timisoara, sectia civila.

Modifica in parte decizia atacata.

Respinge, ca nefondat, apelul declarat de reclamantul B.L. impotriva sentintei civile nr. 2673/ PI din 14 octombrie 2010 a Tribunalului Timis, sectia civila.

Schimba in parte sentinta apelata, in sensul ca respinge si capatul de cerere privind plata daunelor morale, ca neintemeiat.

Mentine celelalte dispozitii ale deciziei si sentintei.

Irevocabila.

Pronuntata in sedinta publica, astazi 23 martie 2012.


Follow Me

facebook linkedin twitter

Comments closed