Expropriere. Notiunile de ”prejudiciu decurgand din expropriere” si ”despagubiri” cuvenite expropriatului. Actualizarea sumei reprezentand pretul exproprierii cu indicele pretului de consum. Respingerea cererii privind acordarea dobanzii legale
Beneficiul nerealizat constand in lipsa de folosinta a pretului exproprierii, sub forma valorii indexate a despagubirii cu indicele pretului de consum si a dobanzii legale, nu se inscrie in notiunea de prejudiciu la care se refera dispozitiile art. 26 din Legea nr. 33/1994, prejudiciile fiind, in acceptiunea textului, cele care decurg in mod direct din masura exproprierii, cum ar fi pierderea recoltelor de pe terenul expropriat, scaderea valorii terenului ramas in proprietate, din cauza reducerii suprafetei si a amplasarii lucrarii de utilitate publica, daunele provocate de lucrarile de expropriere restului proprietatii neafectata de masura legala a exproprierii, etc.
Valoarea indexata cu indicele preturilor de consum a pretului exproprierii are ca scop mentinerea puterii de cumparare a sumelor exprimate in lei, protejandu-l pe beneficiarul acestora de factorul devalorizarii dat de fenomenul inflationist care afecteaza moneda nationala. Astfel, reclamantul este indreptatit la acordarea acestei sume, insa nu cu titlu de prejudiciu cauzat prin expropriere, ci ca parte a dreptei despagubiri ce i se cuvine, in sensul art. 44 alin. (3) din Constitutie, in schimbul terenurilor ce i-au fost expropriate.
Cat priveste dobanda legala pentru executarea cu intarziere a obligatiei de plata a despagubirii, aceasta nu poate intra in categoria prejudiciilor din expropriere la care se refera teza a II-a alin. (1) si (2) din art. 26 al Legii nr. 33/1994. Aceasta, intrucat mecanismul conceput de legiuitor al derularii procedurii exproprierii, care include posibilitatea pentru cel expropriat de a contesta despagubirea oferita de expropriator si deschide calea ca aceasta sa fie determinata pe cale judiciara chiar si dupa ani de zile de la realizarea obiectivului de utilitate publica, nu justifica retinerea unei „intarzieri” din partea expropriatorului in plata sumei de bani datorata cu titlu de despagubire, de vreme ce momentul determinarii definitive a acesteia se accepta (de ambele parti) ca poate avea loc mult mai tarziu decat cel al exproprierii efective.
Sectia I civila, decizia nr. 147 din 30 ianuarie 2019
Prin cererea inregistrata pe rolul Tribunalului Bucuresti la data de 6 iunie 2008, reclamantii A. si B. au solicitat, in contradictoriu cu paratul Statul Roman prin Compania Nationala de Autostrazi si Drumuri Nationale din Romania SA, anularea Hotararilor Comisiei pentru Aplicarea Legii nr. 198/2004 nr. 1 si nr. 2 din data de 27.05.2008 si stabilirea sumei cuvenite cu titlu de despagubire.
Prin incheierea din 09.09.2008 Tribunalul Bucuresti, Sectia a IX-a a admis exceptia necompetentei functionale, trimitand cauza in vederea repartizarii unei sectii civile a aceleiasi instante.
Cauza a fost inregistrata pe rolul sectiei a IV-a civila a Tribunalului Bucuresti, la data de 01.10.2008.
Prin sentinta nr. 239 din 3.03.2014 Tribunalul Bucuresti, Sectia a IV-a civila a admis in parte actiunea, a anulat in parte Hotararea nr.1/2008 emisa de parata Compania Nationala de Autostrazi si Drumuri Nationale din Romania SA, sub aspectul cuantumului despagubirilor si a stabilit obligatia paratei Companiei Nationale de Autostrazi si Drumuri Nationale din Romania SA de a plati reclamantilor o despagubire pentru exproprierea terenului in suprafata de 1.537,76 mp situat in Bucuresti si a investitiilor realizate pe acesta in cuantum total de 1.043.806 euro, in echivalent lei, la cursul BNR din ziua platii efective; a anulat in parte Hotararea nr. 2/2008 emisa de aceeasi parata, sub aspectul cuantumului despagubirilor, si a stabilit obligatia acesteia de a plati reclamantilor o despagubire pentru exproprierea terenului in suprafata de 2.560,85 mp situat in Bucuresti si a investitiilor realizate pe el in cuantum total de 1.776.323 euro in echivalent lei, la cursul BNR din ziua platii efective; a respins ca neintemeiate, in rest, pretentiile reclamantilor.
Instanta de fond a retinut ca prin cele doua hotarari emise de Compania Nationala de Autostrazi si Drumuri Nationale din Romania SA – Comisia pentru aplicarea Legii nr.198/2004, s-a dispus exproprierea imobilului apartinand reclamantilor, situat in mun. Bucuresti, constand in teren intravilan de 2.560,85 mp si investitiile situate pe acesta, stabilindu-se o despagubire de 256.085 euro pentru teren si 111.823 euro pentru investitii (drumuri, platforme, alei, gazon, instalatie irigat gazon, alimentare cu apa, instalatie gaze, cablu telefon, iluminat exterior, imprejmuire), suma care, convertita in lei a insemnat 675.074,39 lei (183.954 euro) in favoarea fiecaruia dintre reclamanti. Sumele au fost consemnate la dispozitia fiecaruia dintre cei doi reclamanti prin recipisele nr. 2051341/2 si respectiv 2051337/2, ambele din 13.06.2008, depuse la dosar, in conditiile art. 5 alin. (4) din Legea nr. 198/2004.
De asemenea, aceeasi procedura a vizat si suprafata de teren intravilan de 1.537,76 mp impreuna cu investitiile situate pe acesta, de la numarul postal 211, stabilindu-se o despagubire de 153.776 euro pentru teren si 44.086 euro pentru investitii, sume care, convertite in lei, au fost consemnate la dispozitia fiecaruia dintre reclamanti prin recipisele 205133/2 si 2051323/2 cate 353 056,98 lei.
Facand aplicare dispozitiilor art.9 alin. (1) si (3) din Legea nr. 198/2004, coroborate cu cele ale art. 26 din Legea nr. 33/1994, prima instanta a stabilit, pe baza unei expertize evaluatorii, ca terenul intravilan in suprafata de 1.537,76 mp valoreaza la data expertizei 497.220 euro (raspunsul la obiectiunile formulate), in timp ce valoarea investitiilor a fost determinata prin acelasi raport la nivelul sumei de 44.086 euro (suma retinuta si in hotararea contestata)
Asadar, valoarea reala a imobilului in cauza (identificat in raportul de expertiza ca fiind lotul B) a fost retinuta ca fiind de 541.306 euro (497.220 euro + 44.086 euro).
Separat de aceasta, tribunalul a apreciat ca, pentru a avea caracter just despagubirea, trebuie relationata cu pierderea suferita in momentul transferului dreptului de proprietate. Cum transferul dreptului de proprietate a operat la momentul consemnarii despagubirii pe seama reclamantilor (in anul 2008), s-a apreciat ca scaderea valorii imobilului intre cele doua repere temporale – data transferului dreptului de proprietate si data efectuarii expertizei – se configureaza juridic intr-un prejudiciu cauzat expropriatilor, astfel ca diferenta de valoare a fost inclusa in cuantumul despagubirii ce a fost stabilita in favoarea reclamantilor.
Aceasta diferenta a fost stabilita la valoarea de 502.500 euro (999.700 euro – valoarea terenului in 2008 si 497.220 euro valoarea terenului la data efectuarii raportului de expertiza, valoarea investitiilor fiind aceeasi ca cea mentionata in hotararea atacata), astfel ca paratei Companiei Nationale de Autostrazi si Drumuri Nationale din Romania SA ii incumba obligatia de a plati reclamantilor o despagubire pentru exproprierea terenului in suprafata de 1537,76 mp situat in Bucuresti, si a investitiilor realizate pe acesta in cuantum total de 1.043.806 euro, in echivalent lei, la cursul BNR din ziua platii efective (541.306 euro + 502.500 euro).
In mod similar, pentru imobilul, constand in teren intravilan de 2.560,85 mp si investitiile situate pe acesta, expropriat prin Hotararea nr. 2/2008 emisa de parata, tribunalul a retinut valoarea efectiva (lotul A) la data intocmirii raportului de 827.946 euro, iar valoarea investitiilor de 111.823 euro (identica cu cea mentionata in Hotararea nr. 2/2008). Asadar, valoarea reala a imobilului expropriat, la data efectuarii raportului este de 939.769 euro (827.946 euro + 111.823 euro). La care s-a adaugat diferenta de valoare a bunului dintre momentul transferului dreptului de proprietate si momentul efectuarii expertizei, respectiv 836.554 euro (determinata ca operatiei matematica de scadere din 1.664.500 euro, valoarea terenului in 2008, a sumei de 827.946 euro, valoarea terenului in momentul efectuarii expertizei).
Deci, pentru terenul in suprafata de 2.560,85 mp si a investitiilor realizate pe acesta, se cuvine reclamantilor o despagubire in cuantum total de 1.776.323 euro in echivalent lei, la cursul BNR din ziua platii efective (939.769 euro + 836.554 euro).
Celelalte pretentii formulate de reclamanti au fost apreciate ca nefondate, aratandu-se ca se refera la prejudicii eventuale, cum ar fi beneficiul nerealizat (suma de 5.677.337,25 lei), constand in lipsa de folosinta a pretului exproprierii de la data exproprierii pana la data efectuarii expertizei in constructii, calculat prin capitalizarea dobanzii si reinvestirea acesteia in urma plasamentului in obligatiuni de stat. Aceasta deoarece nu s-a dovedit ca reclamantii ar fi folosit suma de bani cuvenita cu titlu de despagubire in tipul acesta de investitii, prin plasament in obligatiuni de stat si nici ca le-ar fi retras atunci cand randamentul era maxim.
In mod similar, a fost inlaturat prejudiciul invocat din imposibilitatea folosirii terenului ramas in proprietate, conform scopului afirmat ca dorit de reclamanti – respectiv realizarea unui proiect imobiliar, retinandu-se ca reclamantii nu au dovedit detinerea unei autorizatii de construire emise in acest sens sau a vreunui demers intreprins anterior pentru obtinerea acesteia si nici dovada ca ar fi avut capabilitatile necesare derularii unui astfel de proiect investitional ori ca ar fi contractat cu societati comerciale sau persoane fizice autorizate pentru realizarea unui astfel de proiect (in vederea demonstrarii scopului avut in vedere). In plus, suma solicitata cu acest titlu a fost determinata prin raportare la profitul pur potential pe care l-ar fi putut realiza prin vanzarea la nivelul anului 2008 a apartamentelor pe care prin ipoteza l-ar fi edificat. Toate aceste conditionari (daca ar fi realizat, daca ar fi vandut )au fundamentat concluzia caracterului eventual al prejudiciului afirmat cu acest titlu.
Impotriva acestei sentinte a formulat apel Ministerul Public-Parchetul de pe langa Tribunalul Bucuresti, criticand-o pentru nelegalitate si netemeinicie sub aspectul stabilirii cuantumului despagubirilor pentru imobilului expropriat si al acordarii de despagubiri reprezentand prejudiciul adus proprietarului ca urmare a exproprierii.
In esenta, apelantul a criticat valoarea despagubirilor, stabilite de comisia de trei experti, ca fiind nejustificat de mare, tinand cont de destinatia terenului expropriat, faptul ca niciuna din valorile stabilite prin raportul de expertiza nu reprezinta valoarea reala a imobilului, in sensul de pret la care se vand in mod obisnuit imobile de acelasi fel situate in aceeasi unitate administrativ-teritoriala, fiind preturi exagerate, cu mult peste valoarea pe care reclamantii ar putea sa o obtina pe piata libera.
De asemenea, apelantul a criticat ca eronata aprecierea instantei potrivit careia, scaderea valorii terenului intre cele doua repere temporale – data transferului dreptului de proprietate si data efectuarii raportului de expertiza – s-ar configura din punct de vedere juridic intr-un prejudiciu cauzat expropriatilor.
Fluctuatiile pietei imobiliare reprezinta ele insele o incertitudine, un aspect ce nu putea fi prevazut in momentul declansarii procedurilor de expropriere, care in niciun caz nu poate fi imputat expropriatorului, cata vreme reclamantii au fost cei ce au initiat prezenta actiune, nemultumiti fiind de cuantumul despagubirilor oferite. Imprejurarea ca, de la momentul exproprierii si pana la realizarea in cauza a unui raport de expertiza valid au trecut mai bine de patru ani, nu poate fi imputat paratului, care s-a achitat cu diligenta de obligatiile sale de expropriator.
Reclamantii au formulat cerere de aderare la apelul declarat de Ministerul Public-Parchetul de pe langa Tribunalul Bucuresti, solicitand modificarea in parte a hotararii instantei de fond sub aspectul incuviintarii cererii de despagubiri constand in beneficiul nerealizat decurgand din realizarea defectuoasa a procedurii de expropriere.
Potrivit reclamantilor, raportul de expertiza a aratat ca, urmare a exproprierii, ei au suferit doua feluri de prejudicii: cel constand in contravaloarea imobilului expropriat si a accesoriilor (investitiile realizate pe acesta) si cel reprezentat de prejudiciul care le-a fost cauzat, in conformitate cu dispozitiile art. 26 alin. 1 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea.
Reclamantii sustin ca tribunalul a rezolvat nelegal cea de-a doua componenta (lipsa de folosinta) a contravalorii imobilului expropriat, apreciind ca prejudiciul are un caracter eventual.
Cum art. 26 alin.(1) din Legea nr. 33/1994 nu face nicio distinctie intre categoriile de prejudicii la care persoanele expropriate au dreptul, instanta trebuie sa se raporteze la dreptul comun, respectiv dispozitiile art. 998 – 999 C.civ., ca si la jurisprudenta si doctrina in materie.
Imposibilitatea de a folosi despagubirea pe perioada cuprinsa intre momentul exproprierii si momentul despagubirii efective (care nu s-a realizat nici pana acum) este un prejudiciu cert si actual. Daca despagubirea ar fi fost platita la momentul exproprierii, in cuantumul legal – adica raportat la valoarea imobilului si nu la o valoare nerealista si aleatoriu aleasa de catre expropriator – este evident ca banii ar fi fost folositi intr-un mod lucrativ de catre reclamanti, adica le-ar fi adus un profit in mod cert.
In sprijinul acestor sustineri a fost prezentat si faptul ca terenul a fost folosit pana la data exproprierii ca investitie, el fiind utilizat de catre societatea comerciala ai caror actionari sunt reclamantii, pe acesta fiind situata baza operativa a afacerii in constructii pe care o desfasoara.
Cat priveste realizarea investitiei imobiliare, se arata ca reclamantii au facut astfel de investitii in aceasta perioada pe alte terenuri, prin intermediul societatilor comerciale la care reclamantii sunt actionari unici, indicand complexul X., ce cuprinde un centru SPA, un apart-hotel si aproximativ 300 de apartamente, vandute mai apoi.
Prin intampinare, reclamantii au invocat exceptia lipsei de interes si exceptia inadmisibilitatii apelului Ministerului Public, iar, in subsidiar, respingerea acestuia.
Prin decizia nr. 297/A din 22.03.2018, Curtea de Apel Bucuresti, Sectia a III-a civila si pentru cauze cu minori si de familie a respins exceptia lipsei de interes si pe cea a inadmisibilitatii apelului declarat de Ministerul Public – Parchetul de pe langa Tribunalul Bucuresti, a respins exceptia inadmisibilitatii cererii de aderare la apel, a admis apelul declarat de Ministerul Public si cererea de aderare la apel a reclamantilor, a schimbat in parte sentinta, in sensul ca a stabilit in sarcina paratului obligatia de a plati reclamantilor urmatoarele sume: – 4.405.189 lei, reprezentand contravaloarea terenului expropriat; – 572.669 lei, reprezentand contravaloarea investitiilor expropriate; – 1.374.387 lei, reprezentand valoarea imobilelor expropriate actualizata cu indicele preturilor de consum; – 1.863.676,13 lei, reprezentand dobanda legala pe perioada mai 2008-iunie 2017; a mentinut restul dispozitiilor sentintei.
Referitor la exceptia lipsei de interes a Ministerului Public-Parchetul de pe langa Tribunalul Bucuresti, instanta de apel a retinut ca procurorul este un organ al statului care reprezinta interesele generale ale societatii, apara ordinea normativa si prin aceasta nu se creeaza de plano un dezechilibru in favoarea vreunuia dintre titularii drepturilor supuse judecatii.
In spetele in care participarea procurorului este obligatorie, Ministerul Public are aceasta posibilitate, de a declara calea de atac in cazul in care se apreciaza ca solutia instantei nu respecta dispozitiile legale incidente, altfel participarea ar fi pur formala.
Ministerul Public, in exercitarea atributiilor de autoritate publica si a art. 45 C.proc.civ. are posibilitatea de a ataca o hotarare judecatoreasca ori de cate ori, in aprecierea sa, hotararea nu intruneste conditiile de legalitate si temeinicie prin raportare la dispozitiile legale aplicabile cauzei. Nu se poate nega indeplinirea conditiei de exercitiu a caii de atac a apelului din perspectiva interesului legitim al Ministerul Public – Parchetul de pe langa Tribunalul Bucuresti in conditiile in care prin cererea de apel se urmareste respectarea dispozitiilor legale incidente cauzei, in opinia acestui apelant solutia pronuntata de instanta de fond nefiind in concordanta cu aceste dispozitii. Or, prin criticile deduse judecatii se urmareste tocmai protejarea interesului general, acest apelant avand obligatia legala de a actiona pentru inlaturarea unei situatii de nelegalitate, apreciate astfel in opinia sa, la cazul concret de fata, chiar in lipsa unui demers al celeilalte autoritati a statului care ocupa pozitia de parte litiganta.
Exceptia inadmisibilitatii cererii de aderare la apel a fost respinsa ca nefondata, avand in vedere ca legiuitorul a urmarit prin introducerea art. 293 C.proc.civ. sa dea posibilitate intimatului sa solicite reformarea hotararii primei instante, daca aceasta este atacata cu apel de partea adversa.
Chiar daca Ministerul Public nu este parte in dosar, trebuie sa i se dea posibilitate intimatului de a formula cerere de aderare la apel, dat fiind ca, din perspectiva intereselor pe care le apara acest participant la judecata, el ia pozitia de apelant cu interese contrare intimatului, iar acestuia din urma i se poate agrava situatia.
Referitor la problema dedusa judecatii prin intermediul ambelor apeluri, respectiv aceea a cuantumului despagubirii, instanta de apel a retinut incidenta in cauza a dispozitiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 (care prevad drept criteriu in stabilirea cuantumului despagubirilor cuvenite expropriatului „pretul cu care se vand, in mod obisnuit, imobilele de acelasi fel in unitatea administrativ-teritoriala”), dar si a Deciziei Curtii Constitutionale nr.12/2015 publicata in Monitorul Oficial nr. 152 din 03.03.2015, prin care s-a constatat neconstitutionalitatea prevederilor art. 9 teza a doua din Legea nr. 198/2004, in forma anterioara modificarilor aduse prin Legea nr. 184/2008 pentru modificarea si completarea Legii nr. 198/2004, raportate la sintagma ”la data intocmirii raportului de expertiza” cuprinsa in dispozitiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauza de utilitate publica. Aceasta intrucat decizia fusese publicata in Monitorul Oficial la data inregistrarii spre solutionare a apelului declarat la data de 01.07.2015 de catre Ministerul Public-Parchetul de pe langa Tribunalul Bucuresti.
Instanta de apel a pornit de la observatia ca prima instanta a stabilit valoarea terenurilor expropriate atat la momentul exproprierii – mai 2008, cat si la momentul intocmirii raportului de expertiza – octombrie 2012, apreciind ca despagubirea ce se cuvine reclamantilor este data de valoarea terenurilor expropriate la nivelul octombrie 2012, deci momentul intocmirii raportului de expertiza, la care se adauga o alta valoare, cu titlu de prejudiciu, reprezentata de diferenta de valoare a imobilelor inregistrata intre cele doua momente: mai 2008, respectiv octombrie 2012.
Tinand seama de statuarile Curtii Constitutionale, dar si de imprejurarea ca valoarea imobilelor expropriate a fost stabilita prin raportare la oferte de vanzare-cumparare si nu la tranzactii, respectiv contracte de vanzare-cumparare, instanta de apel a apreciat ca tribunalul a facut o gresita aplicare a dispozitiilor art.26 din Legea nr. 33/1994, astfel ca a incuviintat efectuarea unei noi expertize evaluatorii.
Pe baza expertizei, s-a estimat o valoare unitara de 314 euro/m.p pentru terenul expropriat in suprafata de 2561,85 m.p si o valoare de 257 euro/m.p. pentru terenul expropriat in suprafata de 1537,76 m.p., la data de 27.05.2008, astfel ca s-a retinut o valoare de 804.107 euro reprezentand 2.953.565 ron pentru terenul de 2.560,85 m.p. si de 395.204 euro reprezentand 1.451.624 ron pentru teren de 1.536,76 m.p.
Cu privire la valoarea de circulatie a investitiilor efectuate pe cele doua parcele de teren, care au fost afectate de expropriere in cursul anului 2008, s-a stabilit ca pe terenul in suprafata de 2.560,85 m.p. investitia a fost de 111.823 euro reprezentand 410.737 ron, iar pe terenul in suprafata de 1537,76 m.p. investitia a fost de 44.086 euro reprezentand 161.932 Ron, asadar aceleasi valori stabilite si prin raportul de expertiza realizat in fata tribunalului, respectiv aceleasi cu cele din hotararile contestate.
Cu privire la prejudiciul decurgand din exproprierea terenurilor, constand in eventuala diminuare a valorii de intrebuintare a terenului ramas neexpropriat, respectiv prin reducerea posibilitatilor de investitii pe respectivul teren, din cauza micsorarii suprafetei si a amplasarii in zona a lucrarilor de utilitate publica pentru care s-a efectuat exproprierea, comisia a stabilit ca prin expropriere nu s-a schimbat categoria de folosinta a terenului, respectiv a precizat ca nu a putut stabili valoarea prejudiciului determinat prin exproprierea terenurilor, anume cat a fost diminuata valoarea de intrebuintare a terenului expropriat, nefiind prezentate documentatii din care sa rezulte date concludente referitoare la posibilele investitii.
La acest raport de expertiza a formulat obiectiuni doar Ministerul Public – Parchetul de pe langa Curtea de Apel Bucuresti, acestea fiind inlaturate justificat de comisia de experti, in timp ce apelantii-reclamanti nu au formulat obiectiuni.
Instanta de apel a constatat ca valoarea de piata a imobilelor expropriate a fost determinata in apel in raport de toate caracteristicile imobilelor, ajungandu-se la cel mai bun pret ce se poate obtine, in mod rezonabil, de catre vanzator si cel mai avantajos pret ce se poate obtine, in mod rezonabil, de catre cumparator, fiind aplicate, prin luarea in considerare a acestei expertize in apel, in mod just dispozitiile legale ale art. 26 din Legea nr.33/1994 in ceea ce priveste sintagma „pretul cu care se vand, in mod obisnuit, imobilele de acelasi fel”.
Instanta de apel a incuviintat administrarea si a unui raport de expertiza contabila pentru stabilirea prejudiciului inregistrat de apelantii reclamanti, constand in lipsa de folosinta a pretului exproprierii de la data exproprierii pana la zi, respectiv momentul transferului dreptului de proprietate – mai 2008 – la zi.
Concluzia expertului contabil a fost in sensul ca prejudiciul inregistrat de apelantii reclamanti este de 3.238.063,13 lei fiind compus din 1.374.387 lei reprezentand valoarea terenurilor expropriate indexate cu indicele total al pretului de consum a pretului exproprierii, stabilit prin raportul de expertiza tehnica, la care se adauga dobanda legala diminuata cu 20% pe perioada mai 2008 – la zi, data efectuarii expertizei contabile, in cuantum de 1.863.676,13 lei.
In cazul executarii cu intarziere a obligatiei de plata a unei sume de bani, indiferent de izvorul obligatiei, daunele-interese sub forma dobanzii legale se datoreaza, fara a se face dovada unui prejudiciu si fara ca principiul repararii integrale a prejudiciului sa poata fi nesocotit, acest principiu aplicandu-se inclusiv in materia exproprierii. Ca regula, principiul repararii integrale a prejudiciului suferit de creditor ca urmare a neexecutarii de catre debitor a obligatiei presupune acordarea de despagubiri atat pentru pierderea efectiv suferita de creditor (damnum emergens), cat si pentru beneficiul de care acesta este lipsit (lucrum cessans).
Astfel fiind, instanta de apel a apreciat ca, in cazul dat, pierderea efectiv suferita de apelantii reclamanti, ca prim element de reparare integrala a prejudiciului, se impune a fi remediata prin acordarea sumelor cu titlu de despagubire pentru imobilul expropriat si prejudiciul incercat ca urmare a acestei exproprieri, aceasta reprezentand in opinia Curtii Constitutionale o dreapta despagubire in sensul art. 44 din Constitutie.
Instanta de apel nu a luat in considerare sustinerile apelantilor reclamanti in sensul ca li se cuvine acestora o dobanda legala fara aplicarea diminuarii de 20%, avand in vedere ca nu este vorba in speta de fata de o expropriere a unor persoane juridice, exproprierea privind, astfel cum rezulta din hotararile contestate, precum si din inregistrarile OCPI, imobile proprietatea unor persoane fizice.
Instanta de apel nu a luat in considerare apararea apelantilor aderenti in sensul ca investirea banilor – pe care i-ar fi putut obtine in mod realist de pe urma exproprierii – in titluri de stat reprezinta etalonul care trebuie luat in considerare de catre instanta de judecata, cata vreme exista alte mijloace legale de determinare a prejudiciului inregistrat prin neplata la termen a unei sume de bani constand in dobanda legala si indicele total al preturilor de consum. Mai mult, contrar sustinerilor apelantilor reclamanti, profitul minim pe care l-ar obtine o persoana nu se determina obligatoriu prin raportare la titlurile de stat pe care le-ar fi putut cumpara orice persoana cu minima implicare in afaceri cata vreme nu este de notorietate, asa cum lasa sa se inteleaga acestia, ca orice persoana angrenata in domeniul afacerilor ar plasa veniturile sale in aceasta forma de investitie.
Instanta de apel nu a primit nici sustinerea apelantilor aderenti in sensul ca prejudiciul incercat ar consta in nerealizarea unui proiect imobiliar, cata vreme acestia nu au demonstrat ca, din punct de vedere financiar, ar fi dispus de o suma necesara realizarii unui atare proiect investitional, respectiv ca ar fi contractat deja cu societati comerciale sau persoane fizice autorizate astfel ca, fiind in derularea unor contracte ferme, intentia de realizare a unui ansamblu de constructie ar fi fost reprimata prin actiunea statului de expropriere. Simpla intocmire a unui proiect investitional nu este echivalent cu realizarea acestuia, neconcretizarea proiectului putand avea si alte cauze decat exproprierea. Astfel, faptul ca apelantii reclamanti au realizat, prin societatile la care sunt actionari, complexul X., cuprinzand un centru SPA, nu determina prezenta instanta a considera ca realizarea proiectului investitional era una certa. Mai mult, trebuie facuta distinctia intre patrimoniul persoanelor fizice expropriate si patrimoniul societatilor la care acestea sunt actionari, stiut fiind ca exproprierea s-a realizat din patrimoniul persoanelor fizice si nu al societatii comerciale. Faptul ca nu s-a depus la dosar un certificat de urbanism, respectiv nu s-a facut dovada obtinerii unei autorizatii de constructie convinge prezenta instanta ca solutia la care s-a oprit, de a nu acorda despagubirile cerute de reclamanti avand ca temei imposibilitatea realizarii ansamblului imobiliar, este una corecta. Totodata, prejudiciul solicitat de reclamanti cu acest titlu este unul incert, nefiind depuse dovezi, desi aceasta sarcina ii incumba in temeiul art. 1169 C.civ.
Impotriva acestei decizii au formulat recurs atat reclamantii, cat si paratul.
Recurentii-reclamanti au intemeiat recursul pe dispozitiile art. 304 pct. 9 C.proc.civ., formuland urmatoarele critici de nelegalitate impotriva deciziei atacate:
Instanta de apel a diminuat cuantumul despagubirilor cu 20% fara a exista norma legala in acest sens si fara a indica motivul pentru care a dispus aceasta diminuare. Singurul argument este acela ca in cauza este vorba de persoane fizice, iar nu juridice, fara a stabili insa relevanta acestui aspect din perspectiva cuantumului despagubirii.
Asa cum s-a aratat si in obiectiunile la expertiza, diminuarea despagubirilor este nelegala, intrucat pe de o parte, actul normativ indicat (O.G. nr. 9/2000) este abrogat, iar pe de alta parte, atat acesta cat si actul care l-a inlocuit (O.G. nr. 13/2011) se refera la raporturi contractuale, cand acestea sunt civile si nu comerciale. Or, in speta nu exista un raport contractual, ci o obligatie de despagubire a Statului, urmare a exproprierii, ce isi are izvorul in Legea nr. 33/1994.
In acest mod, instanta de apel nu s-a pronuntat cu privire la obiectiunile formulate si nu a raspuns criticilor reclamantilor.
Instanta de apel a dispus efectuarea unei noi expertize, desi nu exista un motiv legal de desfiintare a primului raport.
Instanta de fond a solutionat cauza pe baza contextului normativ de la momentul respectiv, sens in care nu se poate retine ca hotararea acesteia ar fi fost lovita de vreun motiv de nelegalitate.
Existenta Deciziei nr. 12/2015 a Curtii Constitutionale nu atrage nelegalitatea hotararii de fond, iar normele la care aceasta se refera nu sunt procedurale, ca intrarea lor in vigoare sa fie de imediata aplicare.
Mai mult, noul raport de expertiza a luat in calcul doar 6 contracte de vanzare-cumparare, inlaturandu-le pe toate celelalte, astfel incat raportul nu a reflectat conditiile reale de piata, creandu-se o medie a preturilor practicate, nerelevanta in cauza.
Instanta de apel a inlaturat, in mod nelegal, toate celelalte metode de evaluare a prejudiciului si nu a luat in considerare faptul ca reclamantii au activitate comerciala permanenta, ca sunt investitori si ca restul terenului neexpropriat are destinatie economica.
Recurentul-parat Statul Roman, prin Compania Nationala de Autostrazi si Drumuri Nationale din Romania SA a intemeiat recursul pe dispozitiile art. 304 pct. 6 si 9 C.proc.civ. si a precizat ca acesta este indreptat impotriva incheierii din 8.03.2018 si a deciziei pronuntate in apel. Acest recurent a solicitat ca, in urma judecarii recursului, sa fie admis apelul in intregime si pe fond sa fie inlaturata dispozitia instantei de apel referitoare la actualizarea sumelor stabilite cu titlu de despagubiri cu indicele preturilor de consum si a dobanzii legale pe perioada mai 2008 – iunie 2017. De asemenea, a solicitat respingerea cererii de aderare la apel formulata de reclamanti, in principal, ca lipsita de interes, iar in subsidiar, ca neintemeiata.
In sustinerea recursului, au fost invocate urmatoarele critici de nelegalitate:
– Instanta de apel a dat ceea ce nu s-a cerut (art. 304.pct.6 C.proc.civ.), in sensul ca reclamantilor li s-a acordat ceea ce nu s-a solicitat prin cererea de chemare in judecata ori prin cererea de aderare la apel, respectiv actualizarea sumei stabilite cu titlu de despagubire cu indicele pretului de consum si cu dobanda legala. Recurentul-parat a sustinut, de asemenea, ca reclamantii nu si-au modificat pretentiile in conditiile art. 132 C.proc.civ., ei neformuland o cerere de actualizare cu indicele preturilor de consum si cu dobanda legala a sumelor stabilite de catre instanta sau expropriator cu titlu de despagubiri.
Cat priveste cererea de aderare la apelul declarat de Ministerul Public-Parchetul de pe langa Tribunalul Bucuresti, reclamantii au solicitat „modificarea in parte a hotararii instantei de fond in sensul admiterii cererii de despagubiri reprezentand beneficiul nerealizat ca urmare a realizarii defectuoase a procedurii de expropriere”.
Nu putea fi primita direct in apel o cerere de reactualizare a despagubirii daca prin cererea de chemare in judecata nu a existat un asemenea petit, deoarece art. 294 alin.(2) C.proc.civ. are in vedere cererile prin care se solicita plata in continuare a sumelor cerute in fata primei instante si care au devenit scadente dupa pronuntarea hotararii de prima instanta.
Hotararea instantei de apel a fost pronuntata cu interpretarea si aplicarea gresita a dispozitiilor art. 293, 294, 296 C.proc.civ. si a art. 9 din Legea nr. 198/2004.
Intimatii-reclamanti nu puteau sa adere la apelul Ministerului Public daca prin aceasta cerere se tinde la schimbarea hotararii primei instante, or prin cererea de aderare s-a solicitat modificarea in parte a hotararii instantei de fond in sensul admiterii cererii de despagubiri reprezentand beneficiul nerealizat ca urmare a realizarii defectuoase a procedurii de expropriere. Prin urmare, reclamantii nu au dorit schimbarea solutiei instantei de fond, decat in parte si admiterea cererii de despagubire.
Instanta de control judiciar ar fi trebuit sa respinga cererea de aderare la apel, in principal, ca fiind lipsita de interes iar, in subsidiar, ca fiind neintemeiata.
Si daca s-ar accepta faptul ca reclamantii puteau solicita actualizarea despagubirii cu indicele pretului de consum si cu dobanda legala in faza procesuala a apelului, fata de dispozitiile art. 294 alin. (2) C.proc.civ., solicita sa se observe ca acest text legal priveste exclusiv sume ivite dupa darea hotararii instantei de apel. Or, sumele consemnate de catre expropriator in temeiul Legii nr. 198/2004 la banca nu sunt purtatoare de dobanzi.
Instanta de apel a incalcat dispozitiile art. 9 din Legea nr. 198/2004 care reglementeaza modalitatea prin care expropriatul nemultumit de cuantumul despagubirii poate contesta despagubirea stabilita de catre expropriator.
La data de 7.06.2018 s-a formulat intampinare, la recursul declarat de recurentul-parat, de catre recurentul-reclamant B. care a sustinut ca acest recurs este lipsit de interes in partea privitoare la prejudiciul cauzat prin expropriere.
In ceea ce priveste cuantumul prejudiciului, a precizat ca prin cererea de chemare in judecata a solicitat acordarea despagubirilor constand in contravaloarea imobilelor expropriate plus prejudiciul suferit in urma exproprierii. Dobanzile reprezinta doar una din modalitatile de despagubire, iar in conditiile in care prejudiciul a fost cerut, este evident ca instanta a fost legal investita. Si daca reclamantii nu ar fi investit in mod expres instanta cu un petit privind prejudiciul, aceasta ar fi fost obligata ex lege sa analizeze si sa stabileasca valoarea prejudiciului, dar si sa il acorde. In plus, modalitatea de calcul a prejudiciului este atributul instantei, in acest scop fiind administrata proba cu expertiza.
Asupra cererii de aderare la apel, sustine ca aceasta este admisibila in raport de dispozitiile art. 293 C.proc.civ.
In sedinta publica din 12.06.2018, recurentul-reclamant B. a invocat, prin aparator, motivul de recurs de ordine publica relativ la nulitatea apelului declarat de Ministrul Public fata de lipsa semnarii sale de catre o persoana prevazuta de lege .
Cererea de probatorii formulata de recurentii-reclamanti in recurs, relativa la verificarea modalitatii in care procesul CNAINR s-a aflat sub recomandarile si controlul unor echipe operative comune constituite in baza unor protocoale de colaborare incheiate de entitati judiciare cu SRI a fost respinsa ca inadmisibila, in raport cu dispozitiile art. 305 C.proc.civ. si intrucat s-a apreciat ca tinde la demonstrarea unor imprejurari de fapt, relative la circumstantele in care a decurs deposedarea efectiva a fostilor proprietari de terenul vizat de masura exproprierii.
Cu ocazia dezbaterilor asupra recursurilor, Recurentii-reclamanti au invocat, pornind de la aceeasi argumentare care a fundamentat si exceptia lipsei de interes a recursului declarat de parat, exceptia de inadmisibilitate a aceluiasi recurs.
Analizand cauza sub toate aspectele puse in discutie prin recursurile formulate, dar si in raport de apararile sustinute de parti in etapa procesuala a recursului, Inalta Curte retine urmatoarele:
Sunt nefondate exceptiile lipsei de interes si a inadmisibilitatii recursului declarat de Statul roman, prin CNAIR SA, exceptii invocate de recurentul-reclamant B. pe cale de intampinare si de catre ambii recurenti-reclamanti cu ocazia dezbaterilor asupra recursurilor. Se retine ca acestea au fost fundamentate pe imprejurarea ca paratul nu a exercitat calea de atac a apelului impotriva hotararii de prima instanta care, desi a fost reformata in apelul exercitat de Ministerul Public, a stabilit un cuantum mai mic al despagubirii decat cea acordata prin hotararea tribunalului. Chiar astfel fiind, Inalta Curte retine ca interesul procesual al unei parti in exercitarea unei cai de atac este subordonat interesului sau procesual dat de ansamblul litigiului. Or, ceea ce omit recurentii-reclamanti cand sustin aceste exceptii este tocmai pozitia procesuala a Statului roman – prin CNAIR, ca initiator al procedurii de expropriere, si care, din calitatea sa de parat/intimat in proces a formulat, pe parcursul acestuia, aparari prin care a tins la respingerea actiunii reclamantilor si la mentinerea celor doua hotarari contestate, privitoare la stabilirea despagubirilor cuvenite din expropriere.
Chiar daca in calea de atac a apelului paratul nu s-a manifestat in mod activ, cum ar fi fost firesc in raport de rezultatul judecatii in prima instanta si de pozitia sa procesuala, neformuland nici apel si nici macar aparari pe cale de intampinare, se constata totusi ca acesta nu a abandonat pozitia sa defensiva, prin care a tins la mentinerea celor doua hotarari contestate de reclamanti, astfel cum rezulta din cererea de probatorii depusa la dosar la 28.01.2016 si prin care a sustinut, printre altele, ca „raportul de evaluare realizat de catre expropriator a fost intocmit in mod corect, intrucat valoarea mentionata in hotararile de stabilire a despagubirilor nr. 1 si nr. 2 din data de 27.05.2008 tine cont de suprafata efectiva de teren expropriata, de destinatia corecta a terenului, cat si de valoarea corecta la care se vand efectiv imobilele in zona”.
Cum, pentru argumentele expuse in considerentele hotararii sale, instanta de apel a refacut judecata de prima instanta sub toate aspectele si a stabilit un alt cuantum al despagubirilor apreciat ca fiind cuvenit reclamantilor, in care a fost inclusa si componenta prejudiciului cauzat acestora prin expropriere (element ce lipsea hotararii tribunalului, care, in considerentele sentintei pronuntate, a inlaturat „celelalte pretentii formulate de reclamanti” vizand prejudiciul suferit in care s-ar include beneficiul nerealizat decurgand din lipsa de folosinta a pretului exproprierii), este deplin justificat interesul paratului de a exercita recursul si este deplin admisibila aceasta cale de atac, promovata in circumstantele aratate, impotriva hotararii ce a finalizat judecata in apel.
Pentru aceste considerente, vor fi respinse ca nefondate cele doua exceptii procesuale analizate.
Cat priveste recursurile formulate, acestea vor fi analizate in ordinea data de problemele de drept pe care le ridica.
Se retine in acest sens ca, la termenul de judecata din 12.06.2018, recurentul-reclamant a invocat ca motiv de ordine publica, nulitatea apelului declarat de Ministerul Public fata de lipsa semnarii sale de catre o persoana prevazuta de lege. Acest motiv se impune a fi cercetat cu prioritate deoarece are aptitudinea de a influenta baza de analiza a judecatii in recurs, avand in vedere pe de o parte, ca hotararea de prima instanta a fost reformata in apel si ca urmare a exercitarii acestei cai de atac iar, pe de alta parte, intrucat pe existenta acestui apel principal s-a putut grefa exercitarea apelului incident al reclamantilor, care, de asemenea, a stat la baza reformarii hotararii tribunalului.
Desi recurentul-reclamant, reprezentat prin avocat, nu a dat si o incadrare judiciara motivului sau de recurs, Inalta Curte retine ca fiind incidente in privinta acestuia dispozitiile art. 178 si art. 304 pct. 5 C.proc.civ.
Motivul de nulitate a apelului exercitat de Ministerul Public se apreciaza insa a fi nefondat in raport de constatarea ca memoriul de apel apare ca fiind semnat de un procuror si ca are aplicata stampila institutiei (Ministerului Public – Parchetul de pe langa Tribunalul Bucuresti), fiind inaintat la dosar cu adresa prim-procurorului acestei unitati de parchet.
De asemenea, se retine ca la solicitarea instantei de apel, cu adresa din 7.12.2015 a Parchetului de pe langa Tribunalul Bucuresti s-a precizat ca cererea de apel ce face obiectul dosarului a fost semnata in conformitate cu dispozitiile art. 140 alin. (10 lit. b) din Legea nr. 303/2004 raportat la art. 87 lit. d) din ROI al parchetelor aprobat prin O.M.J. nr. 2632/C din 30.07.2014, de prim-procurorul adjunct ce coordoneaza compartimentul judiciar.
Inalta Curte mai retine, separat de aceste aspecte, ca atunci cand a invocat motivul sau de ordine publica, recurentul-reclamant s-a limitat in argumentarea acestuia la a sustine „lipsa semnarii sale de o persoana prevazuta de lege”, fara sa indice, in viziunea sa, care ar fi trebuit sa fie persoana prevazuta de lege cu drept de a semna respectivul inscris.
Inalta Curte apreciaza ca satisfacuta cerinta de regularitate a investirii legale a instantei cu judecarea acestui apel, prin semnarea memoriului de apel de catre procurorul de caz, prin aplicarea stampilei institutiei in care acesta functioneaza si prin inaintarea sa la dosar cu adresa reprezentantului legal al autoritatii titulare a caii de atac, conditii indeplinite in cauza potrivit si celor retinute anterior.
Pentru aceste argumente, acest prim motiv al recursului reclamantilor a fost apreciat ca fiind nefondat.
De asemenea sunt nefondate si criticile din memoriul acestor recurenti prin care au invocat nelegalitatea masurii dispuse de instanta de apel, de efectuare a unei noi expertize.
Intr-o motivare ampla, instanta de apel a expus pe larg argumentele sale care au determinat-o sa concluzioneze asupra gresitei aplicari in cauza a dispozitiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994 de catre prima instanta, in determinarea despagubirilor apreciate ca fiind cuvenite reclamantilor din expropriere.
Aceste argumente au fost, in primul rand, unele de legalitate, cum ar fi efectuarea expertizei evaluatorii in fata primei instante pe baza de oferte de vanzare, iar nu de tranzactii efective sau evaluarea terenurilor expropriate in raport de data intocmirii raportului de expertiza – octombrie 2012, in conditiile in care la data declararii caii de atac a apelului (01.07.2015) deja fusese publicata in Monitorul Oficial Decizia Curtii Constitutionale nr. 12/2015 ( inca de la data de 3 martie 2015).
Argumentele instantei de apel sunt corecte. In primul rand, conform art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 „la calcularea cuantumului despagubirilor, expertii, precum si instanta vor tine seama de pretul cu care se vand, in mod obisnuit, imobilele de acelasi fel in unitatea administrativ-teritoriala, la data intocmirii raportului de expertiza…”.
Sintagma „pretul cu care se vand, in mod obisnuit, imobilele de acelasi fel” evoca, potrivit jurisprudentei constante a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, preturi de vanzare reale, stabilite pe baza de tranzactii efective, iar nu oferte de vanzare-cumparare inserate in anunturi publicate.
In al doilea rand, in legatura cu efectele deciziilor de admitere ale instantei de contencios constitutional, se retine ca fiind incidente dispozitiile art. 147 alin. (4) din Constitutie, potrivit carora „Deciziile Curtii Constitutionale se publica in Monitorul Oficial al Romaniei. De la data publicarii, deciziile sunt general obligatorii si au putere numai pentru viitor”, iar, in privinta legilor si ordonantelor in vigoare, alin. 1 al aceluiasi articol prevede ca acestea „isi inceteaza efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curtii Constitutionale daca, in acest interval, Parlamentul sau Guvernul, dupa caz, nu pun de acord prevederile neconstitutionale cu dispozitiile Constitutiei. Pe durata acestui termen dispozitiile constatate ca fiind neconstitutionale sunt suspendate de drept”. Aceste prevederi constitutionale sunt reluate si la nivel legal, prin dispozitiile art. 31 alin. (1) si (3) din Legea nr. 47/1992 care consacra efectele deciziilor Curtii Constitutionale, respectiv aplicarea pentru viitor si caracterul general obligatoriu al acestora.
In interpretarea dispozitiilor mentionate, in jurisprudenta sa, Curtea Constitutionala a retinut ca „decizia de constatare a neconstitutionalitatii face parte din ordinea juridica normativa, prin efectul acesteia prevederea neconstitutionala incetandu-si aplicarea pentru viitor” (Decizia nr. 847 din 8 iulie 2008, publicata in M. Oficial al Romaniei, Partea I nr. 605 din 14 august 2008). S-a retinut ca, in aceste conditii, decizia de constatare a neconstitutionalitatii se va aplica in privinta raporturilor juridice ce urmeaza a se naste dupa publicarea sa in Monitorul Oficial al Romaniei, partea I, respectiv acelor cauze ce constituie facta futura; deopotriva, se va aplica situatiilor juridice pendinte, intelegand prin aceasta cauzele aflate pe rolul instantelor judecatoresti la momentul publicarii deciziei de admitere a exceptiei de neconstitutionalitate, in care respectivele dispozitii sunt aplicabile, indiferent de invocarea exceptiei pana la publicarea deciziei de admitere (situatie ce corespunde celei regasita in cauza); in mod exceptional, deciziile de declarare a neconstitutionalitatii vor fi aplicabile acelor situatii care au devenit facta praeterita (cauze solutionate definitiv si irevocabil la momentul publicarii deciziei), situatii ce nu intereseaza insa cauza de fata.
Astfel fiind, nu poate fi primita critica recurentilor – reclamanti in sensul ca aparitia in ordinea juridica normativa a Deciziei Curtii Constitutionale nr. 12/2015, care a fost publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I la 03.03.2015, nu justifica masura instantei de apel, de ordonare a unei noi expertize evaluatorii care sa fie realizata in coordonatele noului cadru normativ, respectiv prin evaluarea despagubirii la o data contemporana transferului dreptului de proprietate realizat pe calea exproprierii.
De vreme ce norma legala, ce a stat la baza evaluarii realizata in fata primei instante si la baza pronuntarii sentintei tribunalului, respectiv art. 9 teza a doua din Legea nr. 198/2004, in forma anterioara modificarilor aduse prin Legea nr. 184/2008, isi incetase efectele juridice la data declararii caii de atac a apelului, ca urmare a declararii neconstitutionalitatii acesteia, in mod evident ea nu mai putea oferi o baza legala judecatii ce urma a fi infaptuita in apel, care este una devolutiva, caci abia aplicand in continuare norma in discutie, instanta de apel ar fi procedat nelegal, aplicand o norma juridica iesita din vigoare pe calea prevazuta de art. 147 din Constitutie si afectata de viciul neconstitutionalitatii.
Nu s-ar putea, prin urmare, insusi critica recurentilor care au sustinut ca aparitia Deciziei nr. 12/2015 a Curtii Constitutionale nu putea atrage nelegalitatea hotararii instantei de fond, care a avut la baza un raport de expertiza realizat in acord cu normele in vigoare la data intocmirii sale.
Asadar, in dezacord cu sustinerile recurentilor-reclamanti, Inalta Curte apreciaza ca instanta de apel a avut toate motivele legale, pe care le-a si prezentat in considerentele hotararii sale, de a dispune refacerea expertizei evaluatorii, aceasta fiind chiar obligata sa procedeze in aceasta directie, date fiind circumstantele prezentate.
Sustinerii ca expertiza evaluatorie din apel a avut ca reper doar 6 contracte de vanzare-cumparare fiind, din acest motiv, vazuta de recurenti ca nereprezentativa sub aspectul reflectarii conditiilor reale de piata, i se opune analiza instantei de apel care a retinut, in legatura cu expertiza din fata primei instante (cea care a determinat pretul imobilelor la nivelul mai 2008), ca a fost realizata pe baza mediei valorice a doua preturi practicate din cele patru tranzactii aflate la dispozitia comisiei de experti, iar cea care a evaluat imobilele la momentul octombrie 2012, ca a fost realizata pe baza de oferte de vanzare, prin incalcarea prevederii art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994.
Cat priveste prejudiciul decurgand din expropriere, se retine ca acest element al litigiului a fost criticat atat prin recursul reclamantilor, cat si prin cel al paratului. Daca reclamantii au criticat o gresita aplicare a legii (a dispozitiilor O.G. nr. 9/2000) in ceea ce priveste dimensionarea prejudiciului, recurentul-parat a formulat o serie de critici care privesc conditiile procedurale in care a solutionat instanta de apel aceasta parte a cauzei, motiv pentru care acestea din urma vor fi examinate cu prioritate.
Astfel, recurentul-parat a invocat, in primul rand, o gresita solutionare in apel a cererii reclamantilor de aderare la apelul declarat de Ministerul Public – Parchetul de pe langa Tribunalul Bucuresti, care, in opinia sa, ar fi trebuit sa fie respinsa ca lipsita de interes ori ca neintemeiata in raport de continutul dispozitiilor art. 293 C.proc.civ.
Aceste critici – intemeiate pe argumente ce tin de cadrul procesual al infaptuirii judecatii in apel – sunt nefondate, neputandu-se retine ca, intrucat prin cererea lor de aderare la apel, reclamantii au solicitat doar schimbarea in parte a hotararii de prima instanta, iar nu in intregime (cum intelege recurentul-parat aplicarea acestui text legal), situatia lor procesuala nu s-ar circumscrie ipotezei legale in care este permisa formularea unei cereri de aderare la apel.
Indiferent ca solicita schimbarea in parte ori in intregime a hotararii de prima instanta, intimatul care respecta celelalte cerinte procedurale ale art. 293 C.proc.civ. este in drept sa formuleze o cerere de aderare la un apel principal, sintagma „care sa tinda la schimbarea hotararii primei instante” nefiind nici o formula sacramentala (ce trebuie luata ca tare) si nici una de excludere a unor variante limitate ale aceleasi solutii (de schimbare).
Sunt insa justificate criticile recurentului-parat intemeiate pe dispozitiile art. 304 pct. 6 C.proc.civ., prin care a sustinut ca instanta de apel a dat reclamantilor ceea ce nu au cerut, atunci cand l-a obligat sa plateasca acestora cu titlu de prejudiciu decurgand din expropriere, lipsa de folosinta a pretului exproprierii de la momentul transferului dreptului de proprietate – mai 2008 – la zi, sub forma valorii indexate a despagubirii cu indicele total al pretului de consum si a dobanzii legale aferente acesteia pentru perioada mai 2008 la zi (sumele de 1.374,387 lei si 1.863.676,13 lei).
Sub acest aspect, Inalta Curte retine ca, prin cererea cu care s-au adresat instantelor judecatoresti la 06.06.2008, inregistrata pe rolul Tribunalului Bucuresti, Sectia contencios administrativ, reclamantii au contestat cele doua hotarari de acordare a despagubirilor emise de expropriator, pretinzand ca acestea nu reflecta valoarea reala a terenurilor expropriate si a investitiilor aflate pe acestea, motiv pentru care au apreciat necesara efectuarea unei expertize tehnice cu aplicarea art. 26 din Legea nr. 33/1994 si a Legii nr. 198/2004.
Cererea de chemare in judecata nu contine un petit distinct care sa vizeze prejudiciul produs prin expropriere si nici nu descrie in motivare o situatie care sa corespunda acestui concept juridic.
Asa cum sustine recurentul-parat, cererea de chemare in judecata, astfel conceputa, nici nu a fost supusa vreunei modificari in conditiile art. 132 alin. (1) C.proc.civ., in privinta vreunuia din elementele sale relevante, respectiv obiect sau cauza.
Este adevarat ca in hotararea primei instante se regaseste analiza tribunalului asupra „celorlalte pretentii formulate de reclamanti”, pe care le apreciaza ca neintemeiate, pretentii privitoare la prejudiciul suferit de acestia, in care s-ar include beneficiul nerealizat constand in lipsa de folosinta a pretului exproprierii, de la data exproprierii pana la efectuarea expertizei in constructii, calculat prin capitalizarea dobanzii si reinvestirea acesteia in urma plasamentului in obligatiuni de stat.
Din actele dosarului de fond se intelege, insa, ca o asemenea pretentie a fost „construita” de reclamanti din probe, ea fiind afirmata pentru prima oara de acestia prin inscrisul de la fila 139 dosar de prima instanta, prin nota de numire a expertului propus din partea lor sa intocmeasca raportul de expertiza evaluatorie.
De la acel moment incepand, pretentia vizand lipsa de folosinta a sumelor care se cuveneau reclamantilor in urma exproprierii a fost integrata in obiectivele expertizei evaluatorii, fiind acceptata ca atare prin incheierea tribunalului din 16.03.2012, pentru ca in final sa justifice incuviintarea administrarii unei probe cu expertiza contabila, toate aceste masuri procesuale fiind dispuse in lipsa oricarei investiri a primei instante cu un atare petit.
Inalta Curte mai retine ca, prin intampinarea sa la recursul recurentului-parat, recurentul B. a raspuns motivului de modificare supus analizei, sustinand ca „dobanzile reprezinta doar una din modalitatile de despagubire, asa cum rezulta din chiar cuprinsul raportului de expertiza, si in conditiile in care prejudiciul a fost cerut, este evident ca instanta a fost investita in mod legal”.
De asemenea, a pretins ca, si in ipoteza in care nu ar fi investit expres instanta cu un petit privind prejudiciul, aceasta ar fi fost obligata ex lege sa analizeze si sa stabileasca valoarea lui spre a-l acorda, in considerarea principiului constitutional al despagubirii integrale.
Aceste justificari confirma o data in plus lipsa unei legale investiri a instantelor de judecata cu o cerere care sa vizeze dezdaunarea reclamantilor pentru lipsa de folosinta a pretului exproprierii (de vreme ce nici recurentii-reclamanti nu au fost in masura sa indice un act procedural concret de investire a instantei), investire care, contrar sustinerilor recurentilor, nici nu poate fi una ex lege, decurgand din principiul constitutional al despagubirii integrale in caz de expropriere, si nici nu isi poate gasi fundament in dispozitiile art. 26 din Legea nr. 33/1994.
Principiul constitutional al dreptei si prealabilei despagubiri consacrat prin dispozitiile art. 44 din Constitutie nu are semnificatia recunoasterii, in abstract, a dreptului partii la o anume despagubire, dincolo de regulile procedurale inerente oricarei proceduri judiciare, care, in ceea ce priveste procesul civil sunt subordonate principiului disponibilitatii partii.
Tot astfel, lipsa de folosinta a pretului exproprierii nu se inscrie in notiunea de prejudiciu la care se refera dispozitiile art. 26 din Legea nr. 33/1994 pentru a se retine ca, solicitand determinarea despagubirii cuvenita din expropriere prin aplicarea acestor dispozitii legale, prin cererea lor de chemare in judecata, reclamantii s-ar fi referit, implicit, si la determinarea prejudiciului decurgand din expropriere, dupa cum au pretins acestia.
In mod constant in jurisprudenta sa, Inalta Curte a stabilit ca prejudiciile la care se refera dispozitiile art. 26 din Legea nr. 33/1994 sunt cele care decurg in mod direct din masura exproprierii, cum ar fi pierderea recoltelor de pe terenul expropriat, scaderea valorii terenului ramas in proprietate, din cauza reducerii suprafetei si a amplasarii lucrarii de utilitate publica, daunele provocate de lucrarile de expropriere restului proprietatii neafectata de masura legala a exproprierii, etc., iar nu precum cele aflate in discutie, acordate de instanta de apel sub forma beneficiului nerealizat, constand in lipsa de folosinta a pretului exproprierii la care expropriatul ar fi fost indreptatit, sume determinate sub forma valorii indexate cu indicele preturilor de consum a pretului exproprierii si a dobanzii legale pentru perioada mai 2008 la zi (adica exact accesoriile despagubirii cuvenite pentru expropriere).
Astfel fiind, Inalta Curte nu poate decat sa retina ca hotararea atacata este criticabila pentru motivul de recurs prevazut de art. 304 pct. 6 C.proc.civ. – „daca instanta a acordat mai mult decat s-a cerut ori ceea ce nu s-a cerut” – in partea sa privitoare la acordarea sub forma prejudiciului din expropriere, asadar pe taramul dispozitiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994, a beneficiului nerealizat constand in valoarea indexata a pretului exproprierii si a dobanzii legale calculata la acesta.
Pe de o parte, instantele judecatoresti nu au fost legal investite cu o astfel de pretentie, iar pe de alta parte, aceasta nu-si gaseste fundamentul legal si justificarea in prevederile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 pentru a se putea retine, dupa cum au sustinut recurentii, ca instanta era oricum tinuta sa „o determine si acorde”, cu ocazia solutionarii cauzei pe taramul dispozitiilor art. 26 din amintitul act normativ.
De altfel, atunci cand justifica acordarea acestor sume de bani, instanta ce a pronuntat hotararea atacata apeleaza la argumente care se regasesc in teoria generala a obligatiilor, aceasta facand referire la regulile incidente in cazul executarii cu intarziere a obligatiei de plata a unei sume de bani si la principiul repararii integrale a prejudiciului suferit de apelantii-reclamanti, concept specific raspunderii civile delictuale neincidenta in materia exproprierii pentru cauza de utilitate publica, niciunul din aceste concepte neputand fi aplicabil unui litigiu guvernat de regulile speciale prevazute de Legea nr. 198/2004 si Legea nr.33/1994.
Cu toate acestea, functia diferita pe care are menirea de a o asigura fiecare din sumele acordate de instanta de apel sub forma prejudiciului cauzat prin expropriere, respectiv valoarea indexata cu indicele preturilor de consum a pretului exproprierii si dobanda legala aferenta despagubirii din expropriere, impune retinerea unui regim procesual diferit in privinta acestora si, implicit, o solutie diferita la finalul judecatii de recurs.
Astfel, valoarea indexata cu indicele preturilor de consum a pretului exproprierii are ca scop mentinerea puterii de cumparare a sumelor exprimate in lei, protejandu-l pe beneficiarul acestora de factorul devalorizarii dat de fenomenul inflationist care afecteaza moneda nationala. Intrucat valoarea dreptei despagubiri, determinata in urma judecatii de apel ca fiind cuvenita reclamantilor, a fost exprimata in lei, iar nu in echivalentul valoric in lei al sumelor stabilite in alte monede de circulatie internationala mult mai stabilite, Inalta Curte apreciaza ca acordarea acestei sume (de 1.374.387 lei, ce reprezinta actualizarea despagubirii cu indicele preturilor de consum) prin hotararea instantei de apel se impune a fi mentinuta, insa nu cu titlu de prejudiciu cauzat reclamantilor prin expropriere, ci ca parte a despagubirii cuvenita acestora in schimbul terenurilor ce le-au fost expropriate.
Inalta Curte are in vedere in adoptarea acestei solutii, pornind de la considerentele exprimate anterior, ca, numai in intervalul de timp scurs intre data intocmirii raportului de expertiza din apel (care a exprimat valoarea despagubirii cuvenita reclamantilor in euro, dar pe care a convertit-o si in lei) si cea a judecatii de recurs, valoarea despagubirii recunoscuta reclamantilor prin hotararea atacata, ce a fost exprimata exclusiv in moneda nationala, a cunoscut o depreciere considerabila, provenita din evolutia cursului leu/euro in acest interval de timp.
Intrucat, asa cum sustin recurentii-reclamanti, in schimbul terenurilor expropriate, acestia sunt indreptatiti sa primeasca o dreapta despagubire, in sensul art. 44 alin.(3) din Constitutie, Inalta Curte va mentine dispozitia de acordare in favoarea acestora a sumei de 1.374.387 lei, reprezentand valoarea indexata cu indicele preturilor de consum a despagubirii cuvenita pentru exproprierea terenurilor, insa ca parte a despagubirii ce li se cuvine iar nu ca prejudiciu decurgand din expropriere. Precum s-a aratat, aceasta este consecinta exprimarii exclusiv in moneda nationala a valorii despagubirii stabilita ca fiind cuvenita reclamantilor din masura exproprierii, iar nu consecinta directa a exproprierii.
Astfel fiind si cu aceasta justificate, dispozitia mentionata a hotararii instantei de apel nu va fi influentata de motivul de recurs sustinut de recurentul-parat, chiar gasit intemeiat, ce a fost fundamentat pe dispozitiile art. 304 pct. 6 C.proc.civ.
Cat priveste dobanda legala pentru executarea cu intarziere a obligatiei de plata a despagubirii, calculata din 2008 la zi, se retine ca acest concept este incompatibil cu procedura exproprierii. In primul rand, cum s-a aratat, aceasta nu poate intra in categoria prejudiciilor din expropriere la care se refera teza a II-a alin. (1) si (2) din art. 26 al Legii nr. 33/1994. In al doilea rand, mecanismul conceput de legiuitor al derularii procedurii exproprierii, care include posibilitatea pentru cel expropriat de a contesta despagubirea oferita de expropriator si deschide calea ca aceasta sa fie determinata pe cale judiciara chiar si dupa ani de zile de la realizarea obiectivului de utilitate publica, nu justifica retinerea unei „intarzieri” din partea expropriatorului in plata sumei de bani datorata cu titlu de despagubire, de vreme ce momentul determinarii definitive a acesteia se accepta (de ambele parti) ca poate avea loc mult mai tarziu decat cel al exproprierii efective.
Intrucat instanta de apel a solutionat aceasta pretentie a reclamantilor in lipsa unei investiri legale din partea acestora si in baza unor temeiuri legale inaplicabile materiei exproprierii, gasind intemeiat motivul de recurs fundamentat pe dispozitiile art. 304 pct. 6 C.proc.civ., Inalta Curte va admite recursul paratului si va modifica in parte hotararea atacata, inlaturand obligatia stabilita in sarcina acestuia de plata in favoarea reclamantilor a sumei de 1.863.676,13 lei acordata cu titlu de dobanda legala pe perioada mai 2008 – iunie 2017.
Fiind gasit intemeiat acest motiv de recurs si ca o consecinta logica a acestui fapt, devine lipsita de interes si utilitate practica examinarea acelor critici din recursul reclamantilor ce au vizat, de asemenea, solutia instantei de apel data in privinta componentei prejudiciu, pe care au criticat-o pentru gresita dimensionare a cuantumului dobanzii legale, calculata cu aplicarea unei diminuari de 20%, nejustificata, in opinia acestora si cu gresita aplicare a unui act normativ – O.G. nr.9/2000 – care este abrogat.
In aceeasi situatie juridica se regasesc criticile ce au vizat inlaturarea nelegala a celorlalte metode de evaluare a prejudiciului, Inalta Curte retinand, potrivit celor anterior prezentate, ca nu a existat o legala investire a instantelor de judecata cu solutionarea unei atare pretentii.
Cateva precizari mai sunt necesare in legatura cu aspectele aduse in discutie de recurentii-reclamanti la termenul de dezbatere a recursului.
O prima solicitare a acestora a vizat obtinerea unui aviz consultativ din partea Curtii Europene a Drepturilor Omului, in temeiul Protocolului nr. 16 aditional la Conventia Europeana, asupra cadrului legislativ aplicabil spetei, asupra naturii despagubirii de a fi dreapta si prealabila, asupra instabilitatii legislative ce a permis realizarea unei exproprieri abuzive.
O a doua solicitare a fost in sensul sesizarii Curtii Europene de Justitie pentru a raspunde mai multor intrebari preliminare vizand, in esenta, natura echitabila a procedurii judiciare pusa, in opinia partii, sub semnul relativitatii prin modul in care expropriatorul si-a asigurat reprezentarea in proces, prin modul in care acesta si-a exercitat propriile drepturi procesuale, prin modul in care s-a manifestat in proces Ministerul Public.
Separat de aspectul neratificarii de catre Romania a Protocolului nr.16 aditional la Conventie (care, desi semnat, in absenta ratificarii, este inca neoperational), Inalta Curte retine ca singurul aspect ce a stat la baza nemultumirii reclamantilor si care a generat prezentul litigiu, din ceea ce constituie cadrul legal al exproprierii solicitat (in recurs) a fi examinat prin prisma reglementarii conventionale la nivel european, a fost cuantumul despagubirii acordate de expropriator, cuantum determinat in valoarea sa justa si corecta, in sensul unei drepte despagubiri, la finalul prezentei judecati, potrivit celor analizate anterior.
Nimic din ceea ce a fundamentat solicitarile recurentilor vizand avizul consultativ cerut Curtii Europene a Drepturilor Omului ori trimiterile preliminare adresate Curtii de Justitie Europene nu a fost dedus judecatii in continutul memoriului de recurs, nu a constituit obiect al nemultumirilor reclamantilor, observandu-se ca acestia nu au supus atentiei Inaltei Curti critici in legatura cu „cadrul legislativ aplicabil cauzei” din perspectiva art.6 din Conventie ori a Protocoalelor 13 si 14 aditionale la Conventie. In realitate, ceea ce a generat formularea unor atare solicitari din partea recurentilor si a unor interogari asupra caracterului echitabil al procedurii exproprierii in ansamblu si a procesului de fata, in particular (sub aspectul egalitatii de arme, a principiului nediscriminarii, a dreptului la aparare), a fost determinat de exercitarea apelului in cauza de catre Ministerul Public (in absenta unui apel formulat chiar de catre parat) si de asigurarea unei reprezentari in cauza a Statului roman, in baza unei delegari legale si tehnice operationale, prin CNAIR SA si prin DRDP (situatie regasita, de altfel, si in faza judecatii de apel).
Inalta Curte mai retine ca asupra tuturor acestor aspecte, care tin de aplicarea unor dispozitii procesuale din legislatia interna, s-au pronuntat pe larg atat instanta de apel, cu ocazia analizarii exceptiilor invocate de acestia, a lipsei de interes si inadmisibilitatii apelului declarat de Ministerul Public (parte a deciziei ce nu a fost contestata sub niciun aspect de catre reclamanti, care s-au rezumat sa invoce in recurs doar un motiv de ordine publica al nulitatii apelului Ministerului Public pentru „nesemnarea de catre o persoana prevazuta de lege”), dar si instanta de recurs, cu ocazia solutionarii exceptiei lipsei calitatii de reprezentant a semnatarului cererii de recurs, ca si prin prezenta hotarare.
Fata de inscrisul depus la dosar de catre recurentul B. care – subsecvent pronuntarii Inaltei Curti asupra exceptiei invocate, relative la nulitatea cererii de recurs/lipsa calitatii de reprezentant a semnatarului recursului, justificat de lipsa legalei reprezentari in cauza a expropriatorului – declara ca isi mentine exceptia invocata sub forma unui motiv de recurs de ordine publica, Inalta Curte retine ca, nefiind aduse argumente suplimentare acelora avute in vedere la pronuntarea instantei de recurs asupra exceptiei lipsei calitatii de reprezentant a semnatarului recursului, se mentin deplin cele retinute in cuprinsul incheierii de la termenul de judecata din 12.06.2018.
Cu referire la argumentele recurentului intemeiate pe dispozitiile art. 84 C.proc.civ. si pe Decizia nr. 9/2016 a ICCJ, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, se retine ca acestea sunt neintemeiate si au ca sursa o gresita intelegere a institutiilor procesuale incidente. Astfel, nu poate fi sustinuta o lipsa de reprezentare a Statului Roman ori o nulitate a cererii de recurs a acestuia, care a fost semnata printr-un avocat mandatat de CNAIR SA, pentru argumentele retinute de ICCJ in considerentele Deciziei nr. 9/2016, care a decis ca, in interpretarea si aplicarea art. 84 alin.(1) C.proc.civ., cererea de chemare in judecata si reprezentarea conventionala a persoanei juridice in fata instantelor de judecata nu se poate face prin mandatar persoana juridica, nici prin consilierul sau avocatul acesteia din urma.
Situatia premisa atat a textului art. 84 C.proc.civ., cat si a deciziei Inaltei Curti este aceea a reprezentarii conventionale a persoanei juridice in fata instantelor de judecata, problema dezlegata fiind in sensul imposibilitatii asigurarii unei reprezentari conventionale a persoanei juridice – parte in proces – printr-un mandatar persoana juridica, inclusiv prin consilierul juridic sau avocatul acesteia din urma.
Or, cand sustine toate aceste aparari, recurentul-reclamant omite sa aiba in vedere ca fiecare din reprezentantii expropriatorului Statul roman, respectiv Ministerul Transporturilor si/sau CNAIR SA ori DRDP, actioneaza in baza unei reprezentari care este una legala, iar nu conventionala ori, dupa caz, tehnico-operationala (in cazul DRDP) ce are la baza tot o reprezentare legala, astfel ca nicio dispozitie legala nu se poate opune ca partea, prin mandatarul sau legal (ce poate fi, ca in cazul dedus judecatii, chiar o persoana juridica), sa-si asigure reprezentarea in instanta de judecata printr-un avocat sau consilier juridic desemnat de mandatar. Paragraful 32 al deciziei invocate de recurent evoca tocmai aceasta posibilitate legala, iar lecturarea integrala a hotararii pentru dezlegarea chestiunii de drept releva si ratiunea interdictiei regasita la nivelul dispozitiei legale a art. 84 C.proc.civ., respectiv caracterul necomercial al activitatii de reprezentare conventionala in fata instantelor de judecata.
Cum o reprezentare conventionala in fata instantelor de judecata este exclusa intre autoritatile desemnate prin lege ca reprezentanti ai expropriatorului, nu sunt incidente in cauza nici dispozitiile art. 84 C.proc.civ. si nici dezlegarile ce au fundamentat dispozitivul Deciziei nr. 9/2016 a ICCJ,Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, invocate de recurent in sustinerea punctului sau de vedere.
In considerarea acestor motive, Inalta Curte a respins ca nefondat recursul declarat de reclamanti impotriva deciziei instantei de apel, a admis recursul declarat de paratul Statul Roman impotriva aceleiasi hotarari pe care, in temeiul art. 304 pct. 6 C.proc.civ., a modificat-o in parte, in sensul ca a inlaturat obligatia paratului de plata in favoarea reclamantilor a sumei de 1.863.676,13 lei, reprezentand dobanda legala pe perioada mai 2008 – iunie 2017, mentinand restul dispozitiilor deciziei atacate.
sursa http://www.scj.ro/1093/Detalii-jurisprudenta?customQuery%5B0%5D.Key=id&customQuery%5B0%5D.Value=148826