Daune morale. Stabilirea despagubirilor pentru daune morale in cazul decesului unor persoane. Motivarea pe baza unor considerente de ordin general.
Instanta de apel, desi a retinut ca acordarea daunelor morale nu trebuie sa constituie o imbogatire fara justa cauza, nu a precizat in ce modalitate cuantumul stabilit de prima instanta ar corespunde acestui criteriu.
R O M A N I A
INALTA CURTE DE CASATIE SI JUSTITIE
Sectia I civila
Decizia nr. 124/2019
Sedinta publica din data de 23 ianuarie 2019
Asupra cauzei de fata, constata urmatoarele:
Prin cererea inregistrata pe rolul Tribunalului Ilfov la data de 26 septembrie 2014, reclamantii A., B. si C. au solicitat, in contradictoriu cu parata SC D. SA obligarea acesteia la plata urmatoarelor sume: catre reclamanta A., 1.500.000 euro cu titlu de daune morale, in calitate de mama a defunctei E., 1.000.000 euro cu titlu de daune morale, in calitate de sotie a defunctului F., 20.000 euro cu titlu de daune materiale reprezentand contravaloarea cheltuielilor de inmormantare si pomana pentru ambii defuncti; catre reclamantul B., 1.000.000 euro cu titlu de daune morale, in calitate de fiu al defunctului F., 1.000.000 euro cu titlu de daune morale, in calitate de frate a defunctei E., 20.000 euro cu titlu de daune materiale reprezentand contravaloarea cheltuielilor de inmormantare si pomana pentru ambii defuncti; catre reclamantul C., 1.000.000 euro cu titlu de daune morale, in calitate de fiu al defunctului F., 1.000.000 euro cu titlu de daune morale, in calitate de frate a defunctei E., 20.000 euro cu titlu de daune materiale reprezentand contravaloarea cheltuielilor de inmormantare si pomana pentru ambii defuncti.
Prin Sentinta civila nr. 2329 din 23 septembrie 2015, Tribunalul Ilfov a admis in parte cererea de chemare in judecata, in sensul ca a respins capatul de cerere avand ca obiect obligarea paratei la plata sumei de 60.000 euro cu titlu de daune materiale si a obligat parata la plata urmatoarelor sume cu titlu de daune morale: 400.000 euro catre A., respectiv cate 200.000 euro catre B. si C.
Prin Decizia nr. 742 din 27 aprilie 2016, Curtea de Apel Bucuresti, sectia a V-a civila a admis apelurile declarate de reclamanti si de parata si a schimbat in parte sentinta, in sensul ca a obligat parata la plata sumei de 900 de RON cu titlu de daune materiale catre reclamantul B. si a redus cuantumul daunelor morale acordate, obligand parata la plata sumei de 200.000 euro catre A. si cate 100.000 de euro catre reclamantii B. si C.
Prin Decizia nr. 651 din 4 aprilie 2017, Inalta Curte de Casatie si Justitie, sectia I civila a admis recursurile declarate de reclamantii A., B. si C. si de parata D. SA.
A casat decizia si a trimis cauza la aceeasi curte de apel pentru rejudecarea apelurilor in ceea ce priveste daunele morale.
Inalta Curte a retinut, cu privire la considerentele pentru care se impune casarea deciziei atacate, ca, potrivit art. 49 alin. (1) pct. 2 lit. d) din Ordinul CSA nr. 14/2011, stabilirea despagubirilor pentru daune morale in cazul decesului unor persoane, se face in conformitate cu legislatia si jurisprudenta din Romania.
Referitor la acest aspect, in decizia din apel, s-a apreciat, pe de o parte, ca daunele morale acordate de prima instanta, si cu atat mai mult cele solicitate de catre reclamanti (in calitate de sotie si mama, respectiv, fii si frati ai decedatilor), sunt exagerat de mari, in raport cu legislatia si jurisprudenta din Romania, iar, pe de alta parte, ca suma stabilita in apel ar corespunde acestor criterii.
Instanta de apel a retinut ca la stabilirea cuantumului despagubirilor pentru daunele morale trebuie avute in vedere urmatoarele criterii, care s-ar verifica numai partial prin coroborarea probelor administrate in cauza de reclamanti: relatia de rudenie dintre reclamanti si defuncti, gradul de afectiune existent intre acestia, imprejurarea ca o parte dintre reclamanti au locuit si au gospodarit impreuna cu defunctul, imprejurarea ca prin decesul celor doua persoane a avut loc o dezmembrare a familiei, posibilitatile pe care acesta le aveau anterior decesului, starea familiala.
Instanta de apel nu a indicat care ar fi in medie suma reprezentand daune morale acordata de instantele din Romania pentru suferinta psihica produsa in urma decesului ca urmare a unui accident rutier a rudelor apropiate in situatii similare celei in cauza si nici daca in prezenta cauza ar exista circumstante speciale care ar justifica acordarea unor despagubiri mai mari sau mai mici decat cele care se regasesc in jurisprudenta constanta in materie, tinand cont ca recurenta parata sustine ca sub acest aspect nu s-a facut decat dovada rudeniei dintre reclamanti si cele doua persoane decedate in accidentul in cauza, iar nu si a altor circumstante, din care s-ar putea deduce intensitatea suferintei produse.
In dosarul de apel, la filele x, au fost depuse mai multe hotarari judecatoresti din care se desprinde un anumit cuantum al despagubirilor pentru daunele morale produse ca urmare a decesului unor persoane in accidente rutiere.
Instanta de apel nu s-a raportat la aceste hotarari pentru a justifica, in functie de circumstantele speciale ale cauzei, de ce in prezenta cauza trebuie stabilit un cuantum mai mare sau mai mic decat cel care rezulta din aceste hotarari judecatoresti, dar nici nu a mentionat care ar fi cuantumul care s-ar acorda in situatii similare celor ale reclamantilor, ce ar rezulta din jurisprudenta constanta in materie de care ar fi luat cunostinta in mod direct in activitatea sa.
In aceste conditii, s-a retinut ca instanta de apel nu a analizat criteriul stabilirii cuantumului despagubirilor pentru producerea daunelor morale in raport de jurisprudenta nationala in materie, alaturi de celelalte criterii de stabilire a cuantumului despagubirilor pentru daune morale, motiv pentru care s-a dispus casarea hotararii atacate cu trimiterea spre rejudecare la aceeasi instanta, in temeiul art. 312 alin. (1) – (3) raportat la art. 304 pct. 9 si art. 314 interpretat per a contrario C. proc. civ.
In rejudecare, dupa casare, prin Decizia nr. 1976 din 20 noiembrie 2017, Curtea de Apel Bucuresti, sectia a V-a civila a respins, ca nefondate, apelurile declarate de reclamantii A., B. si C. si de parata SC D. SA impotriva Sentintei civile nr. 2329 din 23 septembrie 2015, pronuntata de Tribunalul Ilfov.
Instanta de apel a retinut ca, in ceea ce priveste evaluarea prejudiciului moral, astfel cum a fost stabilit de tribunal, s-a avut in vedere un cuantum valoric rezonabil, dar substantial, al despagubirilor pentru prejudiciul moral produs prin fapta ilicita, ce nu trebuie privit ca o sursa de inavutire pentru reclamanti, ci, dimpotriva, trebuie sa constituie o reparatie echitabila a prejudiciului produs dar sa fie si de natura a descuraja, pe viitor, o conduita asemanatoare cu cea a soferului vinovat de producerea accidentului rutier din data de 9 noiembrie 2013 din partea altor persoane.
Din acest ultim punct de vedere, nu se pune problema acordarii unor „despagubiri exemplare”, ci doar a unor despagubiri care sa aiba si o eficienta practica in realitatea obiectiva, care sa fie de natura sa descurajeze neglijenta celor care desfasoara o anume activitate, precum cea de a conduce autovehicule, in contextul actual, marcat de o crestere substantiala a numarului de accidente rutiere.
Spre deosebire de despagubirile materiale, despagubirile pentru daune morale se stabilesc pe baza evaluarii instantei de judecata care trebuie sa aiba in vedere o serie de criterii cum ar fi: consecintele negative suferite de cei in cauza pe plan fizic si psihic, importanta valorilor morale lezate, masura in care au fost lezate aceste valori si intensitatea cu care au fost percepute consecintele, masura in care situatia familiala, profesionala si sociala a fost afectata. Atat Curtea Europeana a Drepturilor Omului cat si Inalta Curte de Casatie si Justitie, atunci cand acorda despagubiri morale nu opereaza cu criterii de evaluare prestabilite, ci judeca in echitate, adica procedeaza la o apreciere subiectiva a circumstantelor particulare ale cauzei.
La aprecierea tuturor daunelor morale apelantii au solicitat sa se tina cont atat de legaturile stranse de familie ale reclamantilor cu defunctii, de caracterul violent al survenirii decesului, de varsta defunctilor, un barbat in toata puterea si o tanara in varsta de numai 27 ani, toate acestea fiind aspecte de natura a accentua trauma psihica a reclamantilor.
Este fara indoiala faptul ca reclamantii au resimtit in mod negativ disparitia sotului/fiicei/tatalui/surorii suferind un soc emotional foarte puternic.
Este esential ca evaluarea prejudiciului sa se realizeze sub aspectul efectelor negative suferite de persoanele lezate pe plan fizic si psihic, astfel incat sa nu se rezume la determinarea „pretului” suferintei – care este inestimabila, valoarea suprema, respectiv viata, fiind lezata, ci sa se realizeze o apreciere multilaterala a tuturor consecintelor negative ale prejudiciului pe termen lung si a implicatiei acestuia pe toate planurile vietii persoanelor prejudiciate.
Desigur, suferintele omenesti nu pot fi evaluate in bani si nicio suma de bani nu va fi suficienta pentru a acoperi pierderea tragica pe care sotia/fratii au suferit-o, dar instanta trebuie sa aprecieze prejudiciul moral in raport de gravitatea sa incomensurabila si importanta lui la nivelul la care sunt percepute de partile civile.
Astfel, indemnizatia trebuie sa fie justa, rationala, echitabila, adica in asa fel stabilita incat sa asigure efectiv o compensatie suficienta a prejudiciului moral suferit, avand in vedere ceea ce partile civile au pierdut pe plan fizic, psihic, social si familial, raportat la ceea ce ar insemna o viata normala, linistita si fericita pentru acestia in momentul respectiv, dar si in viitor.
Daunele morale sunt daune datorate pentru socul emotional, pentru suferintele psihice, pentru prejudiciul produs prin aceea ca partile civile raman pentru tot restul vietii fara cele doua.
In mod constant practica judiciara a consacrat acoperirea prejudiciului nepatrimonial produs in asemenea cazuri, despagubirile acordate victimelor accidentelor de circulatie avand drept scop tocmai atenuarea suferintelor indurate de catre acestea.
Sub aspectul acordarii daunelor morale de catre instanta de fond, analiza jurisprudentei in cazuri similare a relevat acordarea unor despagubiri pentru prejudicii morale in cuantum variabil si diferit. Cu toate acestea, apelanta solicita a se avea in vedere ca instantele au aratat ca, la aprecierea cuantumului acestora trebuie avut in vedere caracterul nu atat reparatoriu, cat in special compensatoriu al despagubirilor pentru daune morale, care sunt destinate ca, prin crearea unor conditii de viata mai favorabile, sa faca posibila o estompare a pierderii efective suferite si sa permita celor afectati de disparitia unui membru apropiat al familiei sa isi gaseasca alinare si echilibru in alte activitati sau chiar in alte conditii de trai. (Decizia nr. 692 din 30 aprilie 2015 a Curtii de Apel Bucuresti)
De asemenea, Decizia nr. 1179/2011 a ICCJ statueaza principiul judecarii in echitate. Astfel, atat instantele nationale, cat si Curtea Europeana a Drepturilor Omului nu opereaza cu criterii de evaluare prestabilite, ci judeca in echitate, procedand la o apreciere subiectiva a circumstantelor particulare ale cauzei, in functie de care se stabileste intinderea reparatiei pentru prejudiciul suferit.
Tot Inalta Curte de Casatie si Justitie a aratat ca: „Fiind vorba de prejudicii morale ele nu pot fi reparate strict prin echivalentul lor in bani, intrucat valorile ocrotite nu pot fi evaluate in bani, existand practic o incompatibilitate intre natura nepatrimoniala a prejudiciului si caracterul patrimonial al despagubirii.
Faptul ca reparatia trebuie sa fie una echitabila presupune ca nu se poate ignora natura valorilor nesocotite, dar si ca ea nu se poate constitui un temei al imbogatirii, intrucat, in caz contrar, s-ar deturna finalitatea acordarii unor astfel de daune, care, asa cum s-a mentionat, trebuie sa se produca, in primul rand, pe plan afectiv si moral.
Altfel de daune, din morale ar deveni „imorale”, ceea ce nu este permis si nici nu este benefic pentru sanatatea sufleteasca a persoanelor prejudiciate.
Pentru societatea de asigurari, nu trebuie sa reprezinte adevarate pedepse civile fiindca, in final, rolul sau este doar de a asigura o compensare celui prejudiciat.
In acest context, curtea de apel a retinut ca in materia daunelor morale trebuie asigurat un echilibru intre necesitatea acordarii unor despagubiri juste, pe de o parte, si o eventuala imbogatire fara just temei, pe de alta parte. (ICCJ, Decizia nr. 2129 din 30 mai 2013).
Cuantumul daunelor morale trebuie sa asigure doar repararea prejudiciului moral, nu si a celui material, pe care partile vatamate desi l-au solicitat intr-un cuantum foarte mare nu l-au dovedit decat intr-o mica masura, tinandu-se cont, asa cum s-a aratat de criteriile stabilite de legislatia si jurisprudenta din Romania, dar si de contextul socioeconomic in care partile vatamate se afla, stabilirea cuantumului despagubirilor morale fiind, intr-adevar, atributul instantei de judecata. (ICCJ, Decizia nr. 2129 din 30 mai 2013).
Este adevarat, pe de alta parte, ca dimensiunea daunelor morale este dificil de stabilit, insa instantei de judecata ii revine misiunea ca, la calculul sumelor ce vor fi acordate cu acest titlu, sa tina seama de efectul compensatoriu pe care asemenea sume trebuie sa il aiba, iar nicidecum ca aceste sume sa se constituie in amenzi excesive pentru autorii daunelor ori venituri nejustificate pentru victime.
Acordarea acestor daune morale tinde sa acopere un prejudiciu moral necuantificabil pecuniar si, de aceea, intinderea lor nu trebuie sa fie excesiva, ci doar sa compenseze intr-un fel pierderea produsa, pentru a nu cadea, in caz contrar, sub incidenta imbogatirii fara justa cauza.
Astfel, indemnizatia acordata pentru repararea prejudiciului moral trebuie sa reprezinte o reparare a acestuia in sensul unei compensatii sau satisfactii compensatorii.
Apreciaza ca suma acordata nu poate depasi granitele unor daune morale rezonabile si functia pe care aceste daune morale o au – aceea de compensare pentru partea civila care a fost supusa unor suferinte psihice.
Faptul ca despagubirile morale urmeaza sa fie preluate de asiguratorul RCA, in baza unui contract de asigurare, nu poate constitui motiv de amplificare a nivelului acestor despagubiri. O astfel de abordare, fara justificare in prevederi legale, creeaza grave inechitati si discrepante intre diversele categorii de persoane prejudiciate, desi nu se poate considera ca suferinta pricinuita este mai mica in cazul infractiunilor (mai ales daca sunt savarsite cu intentie) pentru care nu exista un asigurator care sa preia plata despagubirilor morale, lata de ce, la solutionarea unor asemenea cereri de despagubiri, trebuie sa se tina seama si de faptul ca infractiunea a fost savarsita din culpa, iar nu cu intentie. Considera ca, la stabilirea cuantumului despagubirilor pentru daune morale, acest aspect are o mare relevanta, asa cum a aratat mai sus.
De asemenea, practica judiciara constanta a aratat ca instanta de judecata trebuie sa aiba in vedere la acordarea daunelor morale si unele criterii obiective, de exemplu raportarea pretentiilor la conditiile socioeconomice individuale ale partilor civile precum si la nivelul general (venitul mediu la nivel national, etc.) astfel incat stabilirea unui cuantum al despagubirilor sa aiba o sustinere obiectiva care sa constituie baza pe care se formeaza intima convingere a judecatorului. In nici un caz, instanta nu trebuie sa se limiteze la a acorda nemotivat, integral sumele solicitate, validandu-le neconditionat.
Instantele de judecata au aratat in practica lor constanta faptul ca, cuantumul despagubirilor morale acordate trebuie sa aiba corespondent in probele administrate in cauza.
Instantele de judecata au aratat, de asemenea, ca:
„Sub aspectul daunelor morale, asa cum s-a aratat in mod constant in doctrina, se va urmari ca acestea sa nu aiba caracter pur simbolic, ci sa fie in masura sa amelioreze efectiv conditiile de viata ale apelantilor, prin procurarea unor satisfactii morale, urmand a se avea in vedere si gravitatea faptei cauzatoare de prejudicii si valoarea protejata, respectiv dreptul la viata al persoanei. Totodata, acordarea unor sume de bani cu titlu de despagubiri morale nu trebuie sa depaseasca sfera unor compensatii destinate a alina suferinta psihica si sa conduca la o imbogatire fara just temei a persoanelor indreptatite sau sa se transforme intr-o sanctiune pentru societatea de asigurari” (extras din Decizia nr. 1098 din 24 iunie 2015 a CA Bucuresti, sectia a V-a civila, Dosar nr. x/2014).
In acelasi sens, in Decizia nr. 1425/2015 pronuntata de catre Curtea de Apel Bucuresti (Dosar nr. x/2014), instanta de judecata arata ca:
„atat CEDO cat si Inalta Curte de Casatie si Justitie atunci cand acorda despagubiri morale nu opereaza cu criterii de evaluare prestabilite, ci judeca in echitate, adica procedeaza la o apreciere subiectiva a circumstantelor particulare ale cauzei. in acest sens cu referire la jurisprudenta instantei supreme si a CEDO s-a stabilit in cauza Tolstoy Miloslovsky contra Regatului Unit ca, «despagubirile trebuie sa prezinte un raport rezonabil de proportionalitate cu atingerea adusa, avand in vedere totodata, gradul de lezare a valorilor sociale ocrotite, intensitatea si gravitatea atingerii adusa acestora»”. Instantele au mai aratat ca, atunci cand este analizat caracterul echitabil al unei despagubiri, trebuie avut in vedere nivelul de trai si salariul mediu pe economie din Romania, precum si faptul ca speta de fata nu este un caz singular in care se acorda despagubiri, asiguratorul trebuind sa acopere despagubiri decurgand dintr-un numar din pacate tot mai mare de accidente. Or, daca tendinta instantelor judecatoresti ar fi de crestere a valorii despagubirilor, accidentele rutiere cu victime fiind din ce in ce mai numeroase, asiguratorii nu ar mai putea prezenta un grad sigur de solvabilitate. Acestea sunt criterii obiective si relevante, de care urmeaza a se tine seama la evaluarea prejudiciului moral.
In acelasi sens Curtea de Apel Bucuresti, intr-o decizie de speta, recent pronuntata arata ca: „imprejurarea potrivit cu care consecintele fizice si psihice incercate de catre reclamanti au fost individualizate valoric si pe criterii de echilibru, echitate si rezonabilitate sunt consacrate de jurisprudenta CEDO.” (extras Decizia nr. 1695/2015 a CA. Bucuresti)
In acelasi sens sunt de mentionat si cele mai recente hotarari judecatoresti depuse de apelanti, cu titlu de practica judiciara nationala: Sentinta penala nr. 1831 din 6 decembrie 2011 pronuntata de Judecatoria sectorului 5 Bucuresti, sectia I penala, prin care sau acordat despagubiri catre partile civile cu titlu de daune morale in cuantum de 100.000 euro; Sentinta penala nr. 632 din 12 aprilie 2011 pronuntata de Judecatoria Giurgiu, prin care s-au acordat daune morale in suma de 500.000 RON (echivalentul a 121.655 euro); Decizia nr. 1496 din 19 decembrie 2016 pronuntata de Curtea de Apel Ploiesti, sectia penala, prin care s-au acordat daune morale in suma de 100.000 euro, desi se solicitase prin actiunea civila 1.500.000 euro pentru fiecare parinte si 2.000.000 euro pentru sora sa, pentru considerentul ca:
„persoanele ramase dupa astfel de intamplari tragice si care se constituie parti civile in cadrul procesului penal nu trebuie sa se imbogateasca in urma decesului rudelor apropiate”.
In acest context, instanta de apel a considerat ca sumele acordate cu titlu de daune morale reclamantilor de catre tribunal reprezinta o justa si echitabila despagubire pentru suferintele pricinuite de pierderea fiicei, sotului, respectiv tatalui.
Prin Incheierea nr. 2 din 8 ianuarie 2018, Curtea de Apel Bucuresti, sectia a V-a civila a respins, ca nefondata, cererea de lamurire a dispozitivului Deciziei civile nr. 1976 din 20 noiembrie 2017 a Curtii de Apel Bucuresti, formulata de petenta SC D. SA.
A obligat apelanta-parata la 1.000 RON cheltuieli de judecata catre apelantii-reclamanti (onorariu avocatial).
In motivarea incheierii, instanta a retinut ca, in raport de solutia pronuntata, de respingere a apelurilor, ca nefondate, curtea nu intelege ce fel de lamuriri ar mai putea aduce dispozitivului deciziei, in sensul dispozitiilor art. 443 alin. (1) C. proc. civ., care este cat se poate de clar si de neechivoc, aspect care inlatura orice posibilitate de interpretare sau de lamurire cu privire la intelesul, intinderea sau aplicarea acestuia. Dispozitivul nu contine dispozitii potrivnice.
Referitor la abuzul de drept invocat de aparatorul intimatilor-apelanti, curtea a respins solicitarea facuta in sensul sanctionarii petentei pentru acest motiv, retinand in esenta, faptul ca exercitarea unui drept poate fi considerata abuziva numai atunci cand dreptul nu este utilizat in vederea realizarii finalitatii sale, ci cu intentia de a vatama o alta persoana, contrar bunei credinte.
Cum in cauza de fata, intimatii apelanti nu si-au sprijinit cererea pe dovezi din care sa rezulte ca petenta a exercitat dreptul conferit de dispozitiile art. 443 alin. (1) C. proc. civ., cu intentia de a cauza intimatilor un prejudiciu, de natura morala sau materiala sau ca 1-a exercitat in mod excesiv si nerezonabil contrar bunei-credinte, curtea a constatat ca nu sunt indeplinite conditiile prevazute de dispozitiile art. 15 C. proc. civ.
Reclamantii A., B. si C. au declarat recurs impotriva Deciziei nr. 1976 din 20 noiembrie 2017 pronuntata de Curtea de Apel Bucuresti, sectia a V-a civila, invocand in drept dispozitiile art. 488 alin. (1) pct. 6 si 8 C. proc. civ. si solicitand acordarea sumelor solicitate prin cererea introductiva.
In sustinerea motivului de recurs prevazut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., reclamantii au aratat ca, asa cum rezulta din analiza deciziei recurate, nu numai ca instanta nu a dat vreun raspuns detaliat, ci nici nu a acordat niciun raspuns criticilor aduse de reclamanti prin motivele de apel.
Cu privire la apararile si criticile formulate atat oral, prin concluziile sustinute in fata instantei de apel, la apelul formulat de catre parata, cat si prin concluziile scrise depuse la dosarul cauzei, instanta nici macar nu le-a mentionat, de analizat si motivat inlaturarea lor nici nu s-a pus problema in vreun fel.
Conform jurisprudentei Curtii Europene a Drepturilor Omului, notiunea de proces echitabil presupune ca o instanta care nu a motivat decat pe scurt hotararea sa, sa fi examinat totusi in mod real problemele esentiale care i-au fost supuse si nu doar sa respinga fara nicio motivare calea de atac.
In sustinerea motivului de recurs prevazut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., reclamantii au aratat ca daunele materiale solicitate au caracter cert, reprezentand contravaloarea cheltuielilor efectuate pana in prezent, cuprinzand cheltuielile efectuate cu ocazia inmormantarii tatalui si a parastaselor efectuate conform obiceiului crestin.
Conform dispozitiilor art. 250 C. proc. civ. „Dovada unui act juridic sau a unui fapt se poate face prin inscrisuri, martori, prezumtii, marturisirea uneia dintre parti, facuta din propria initiativa sau obtinuta la interogatoriu, prin expertiza, prin mijloacele material de proba, prin cercetarea la fata locului sau prin orice alte mijloace prevazute de lege.”
Or, exact acest lucru s-a si intamplat prin dovedirea cheltuielilor, prin proba testimoniala administrata in cauza.
Instanta trebuie sa tina seama ca ar fi absurd si total inechitabil a se pretinde partilor civile ca in momentele de maxima tristete pricinuite de comemorarea mortii celui disparut sa se ingrijeasca in principal de preconstituirea de probe pentru procesul penal, mai ales ca nu au prevazut importanta chitantelor in asemenea situatii.
Referitor la acordarea daunelor morale, reclamantii au aratat ca au suferit un grav prejudiciu moral, suferinta resimtita prin pierderea tatalui si a fiicei in conditii dramatice.
Nicio suma ce va fi acordata de instanta nu va putea acoperi prejudiciul moral incercat de reclamanti prin pierderea vietii celor dragi. In mod cert, pierderea intempestiva a unor fiinte dragi, implicate intens in viata de familie, creeaza un prejudiciu moral celor ramasi in viata, suferinta acestora facand intemeiata acordarea daunelor morale la cuantumul solicitat de parte.
Practica instantelor de judecata este ca aceste daune morale sa creasca progresiv, in conformitate si raportate la normele ce guverneaza si reglementeaza piata asigurarilor.
Astfel, avand in vedere argumentele literaturii juridice si ale practicii judiciare romane si straine, gravitatea prejudiciului constituie un criteriu de stabilire a cuantumului despagubirii destinate repararii prejudiciilor morale.
Pe langa gravitatea prejudiciului moral, pentru stabilirea indemnizatiei destinate repararii daunelor morale, trebuie apelat la un criteriu orientativ si anume, la criteriul echitatii.
De aceea, daca gravitatea prejudiciului moral este mare si indemnizatia ce trebuie acordata trebuie sa fie substantiala. Indemnizatia trebuie sa fie justa, rationala, echitabila, adica in asa fel stabilita incat sa asigure efectiv o compensatie suficienta a prejudiciului moral suferit.
Prejudiciul moral creat reclamantilor este de o gravitate incomensurabila, iar acoperirea acestuia in mod efectiv este imposibila. Astfel ca, pentru stabilirea indemnizatiei destinate repararii daunelor morale, este imperios necesar sa se dea eficienta criteriului echitatii, iar indemnizatia acordata sa fie una substantiala si susceptibila a compensa prejudiciul moral suferit.
Drept urmare, reducerea drastica a sumelor acordate de catre instanta de apel apare nelegala, iar suma stabilita de instanta de apel cu titlu de despagubiri pentru daune morale este lipsita de orice semnificatie reparatorie prin prisma cuantumului sau, iar determinarea acesteia prin raportare la infractiuni de alta natura, fara nici o legatura cu speta, reduce la nivel derizoriu pierderea suferita.
Parata SC D. SA a declarat recurs impotriva Deciziei nr. 1976 din 20 noiembrie 2017 pronuntata de Curtea de Apel Bucuresti, sectia a V-a civila, invocand in drept dispozitiile art. 488 alin. (1) pct. 6 si 8 C. proc. civ. si solicitand casarea hotararii atacate si intoarcerea executarii silite prin restabilirea situatiei anterioare acesteia, avand in vedere ca reclamantii au pus in executare hotararea pentru diferenta de 400.000 euro – suma acordata in plus prin decizia recurata.
Parata a aratat ca instanta de apel a incalcat prevederile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., potrivit carora hotararea judecatoreasca este obligatoriu a fi motivata intr-o maniera clara si coerenta, fiind indispensabila pentru controlul exercitat de jurisdictia superioara „si constituind printre altele o garantie impotriva arbitrariului pentru partile litigante, intrucat le furnizeaza dovada ca cererile si mijloacele lor de aparare au fost riguros analizate.” (extras din Decizia nr. 1536/2016 a ICCJ, sectia I civila, pronuntata in dosarul nr. x/2014)
Instanta de apel nu a tinut cont in rejudecarea apelurilor de niciuna dintre hotararile depuse de parata – 10 hotarari pronuntate de catre instantele interne si internationale, precum si practica CEDO in materia daunelor morale. Aceasta instanta acorda pentru prejudicii nepatrimoniale asemanatoare sume de bani mult mai mici: cauza Nenciu contra Romaniei, Hotararea din 17 ianuarie 2017, suma de 9.000 euro; cauza Vinci Construction si GTM Genie Civil et Services impotriva Frantei, Hotararea din 2 iulie 2017, suma de 15.000 euro, cauza Kocherov si Sergheyeva impotriva Rusiei, Hotararea din 29 martie 2016, suma de 13.000 euro cu titlu de satisfactie echitabila.
Sumele acordate cu titlu de daune morale (in total 800.000 euro) exced in mod neintemeiat despagubirilor de acest fel evidentiate in Ghidul pentru solutionarea daunelor morale intocmit pentru garantarea obiectivitatii si tratamentului nediscriminatoriu prevazut la art. 14 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului si Libertatilor Fundamentale.
In aceeasi idee, de dovedire a prejudiciului personal nepatrimonial care odata recunoscut in conditiile legii (art. 1391 alin. (2) C. civ.) reprezinta o problema de apreciere a circumstantelor de fapt, in masura in care au fost dovedite, Inalta Curte constata ca „instanta de apel nu a negat, in principiu, dreptul unei astfel de rude de a i se acorda daune morale, ci a analizat circumstantele factuale in care acest drept a fost pretins si situatia concreta a fiecarei persoane ce a afirmat ca a suferit un prejudiciu, apreciind ca nu a fost facuta o dovada a suferintelor morale.” (extras din Decizia nr. 1617/2014 a ICCJ sectia I civila).
Intr-o alta decizie de speta, Inalta Curte de Casatie si Justitie arata ca:
„CEDO a stabilit, in cauza Tolstoy Miloslovsky c. Regatului Unit, ca despagubirile trebuie sa prezinte un raport rezonabil de proportionalitate cu atingerea adusa, avand in vedere, totodata, gradul de lezare a valorilor sociale ocrotite, intensitatea si gravitatea atingerii aduse acestora.”
Din cuprinsul normativ al dispozitiilor art. 1391 alin. (2) C. civ., potrivit carora „instanta de judecata va putea, de asemenea, sa acorde despagubiri ascendentilor, descendentilor, fratilor, surorilor si sotului, pentru durerea incercata prin moartea victimei, precum si oricarei alte persoane care, la randul ei, ar putea dovedi existenta unui asemenea prejudiciu.”
Legiuitorul a prezumat existenta unui prejudiciu moral constand in durerea provocata de moartea unei rude apropriate (descendent, ascendent, frate/sora sau sot).
Totusi, trebuie retinut ca nu s-a facut dovada elementelor obiective pe baza carora Curtea de Apel a realizat cuantificarea daunelor morale.
Nu mai putin important este desigur si interpretarea recenta a naturii si esentei prejudiciului, ca element al raspunderii civile delictuale, asa cum este vazut acesta de catre ICCJ care, in Decizia (RIL) nr. 12/2016, arata ca:
„Prin prejudiciu intelegem rezultatele daunatoare, de natura patrimoniala sau morala, consecinte ale incalcarii sau vatamarii drepturilor si intereselor legitime ale unei persoane. Prejudiciul este un element important al raspunderii civile delictuale, este nu numai conditia raspunderii reparatorii, ci si masura ei, in sensul ca ea se angajeaza doar in limita prejudiciului injust cauzat.”
Curtea Europeana in practica sa a aratat adesea faptul ca important este principiul echitatii in materia daunelor morale, astfel incat, pe de o parte, fiecare persoana sa primeasca o satisfactie echitabila, iar pe de alta parte, despagubirile sa nu reprezinte amenzi excesive pentru autorii prejudiciului si nici venituri nejustificate pentru victime.
Nu mai putin importanta este si recenta legislatie in domeniul asigurarilor – Ordonanta nr. 54/2016, care in art. 21 arata in mod mult mai concret care sunt criteriile pentru evaluarea despagubirilor si la ce se raporteaza aceasta.
Parata SC D. SA a declarat recurs si impotriva incheierii nr. 2 din 8 ianuarie 2018, invocand in drept dispozitiile art. 488 alin. (1) pct. 6 si 8 C. proc. civ. si solicitand trimiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel Bucuresti.
In sustinerea recursului, parata a aratat ca prin decizie au fost respinse ambele apeluri, instanta de judecata nespecificand daca mentine sau nu, in tot sau in parte, solutia primei instante de fond.
Prezenta incheiere este nemotivata, atat timp cat instanta nu a aratat in mod clar care au fost temeiurile pentru care a respins cererea de lamurire a dispozitivului Deciziei nr. 1976/2017.
De asemenea, instanta de apel a obligat parata si la plata onorariului de avocat in cuantum de 1.000 RON, cu toate ca parata a solicitat reducerea acestuia, in baza art. 451 C. proc. civ. – prestatia avocatului in sensul redactarii unei intampinari si a prezentei la un termen de judecata, in camera de consiliu nejustificand acest onorariu.
Examinand criticile comune formulate de catre reclamanti si de catre parati cu privire la decizia atacata, ceea ce permite incadrarea in dispozitiile art. 488 alin. (1) pct. 6 si 8 C. proc. civ., Inalta Curte constata urmatoarele:
Este intemeiat motivul de nelegalitate privind nemotivarea deciziei de apel, in sensul dispozitiilor art. 488 pct. 6 C. proc. civ.
Apelul este mijlocul procesual prin care partea, nemultumita de hotararea primei instante, solicita instantei ierarhic superioare reformarea hotararii; cel mai semnificativ si caracteristic efect al apelului este cel „devolutiv”, care consta intr-o reinnoire sau reeditare a judecatii pricinii in fond, limitata de doua reguli restrictive exprimate prin adagiile „tantum devolutum quantum appellatum” si „tantum devolutum quantum judicatum”, asa incat problemele dezbatute in fata primei instante sunt repuse in discutia instantei de apel.
Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotararea trebuie sa cuprinda, intre altele, motivele de fapt si de drept ce au format convingerea instantei si cele pentru care au fost inlaturate sustinerile partilor.
Asadar, obligatia instantei de a-si argumenta solutia adoptata, consacrata legislativ de dispozitiile citate, are in vedere stabilirea in considerente a situatiei de fapt expusa in detaliu, incadrarea in drept, examinarea argumentelor partilor si punctul de vedere al instantei fata de fiecare critica relevanta si, nu in ultimul rand, rationamentul logico-juridic care a fundamentat solutia adoptata. Aceste cerinte legale sunt impuse de insasi esenta infaptuirii justitiei, iar forta de convingere a unei hotarari judecatoresti rezida in rationamentul indicat clar explicitat si intemeiat pe considerente de drept.
In speta, recurentii-reclamanti sustin ca decizia atacata este nemotivata, intrucat instanta de apel nu a raspuns criticilor formulate prin motivele de apel si nici nu a mentionat, analizat sau motivat inlaturarea apararilor si criticilor la apelul formulat de catre parata, iar recurenta-parata arata ca instanta de apel nu a tinut cont de jurisprudenta depusa de aceasta si nici nu a analizat, in concret, cuantificarea daunelor acordate.
Asa cum s-a aratat mai sus, motivarea hotararii inseamna ca aceasta trebuie sa cuprinda in considerentele sale, motivele de fapt si de drept care au format convingerea instantei si au condus la solutia pronuntata, care au legatura directa cu aceasta si care sustin solutia pronuntata, precum si argumentele pentru care au fost inlaturate sustinerile partilor.
In cuprinsul deciziei recurate, instanta de apel face referire la hotararile judecatoresti depuse de reclamanti, cu titlu de practica relevanta in materie si la hotarari pronuntate de instante in alte cauze similare cu cea care formeaza obiectul prezentului litigiu, insa nu motiveaza in niciun fel, contrar indicatiilor deciziei de casare, care sunt argumentele pentru care a mentinut cuantumul daunelor acordate de instanta de fond, nejustificand astfel daca si-a insusit criteriile de cuantificare a prejudiciului avute in vedere de tribunal, ci doar s-a limitat la a arata, nemotivat, ca s-a avut in vedere un cuantum valoric rezonabil, dar substantial, al despagubirilor.
Totodata, este de observat ca, desi, aparent, se face referire la probatoriul administrat in cauza, instanta nu a analizat cauza in virtutea caracterului devolutiv al caii de atac probele administrate, iar a nu analiza argumentele si probele administrate si a nu prezenta argumentele pentru care au fost inlaturate cererile si sustinerile partilor, echivaleaza cu necercetarea fondului.
Trebuie reamintit ca si Curtea Europeana a Drepturilor Omului (vezi cauza Albina impotriva Romaniei, cauza Gheorghe impotriva Romaniei) subliniaza rolul pe care motivarea unei hotarari il are pentru respectarea art. 6 paragraf 1 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului si arata ca dreptul la un proces echitabil nu poate fi considerat efectiv decat daca sustinerile partilor sunt examinate de catre instanta, aceasta avand obligatia de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor si elementelor de proba sau cel putin de a le aprecia.
Desi in motivarea deciziei atacate se retine: ca stabilirea cuantumului despagubirilor echivalente unui prejudiciu nepatrimonial include o doza de aproximare, iar instanta trebuie sa aiba in vedere o serie de criterii, cum ar fi: consecintele negative suferite de cel in cauza pe plan fizic si psihic, importanta valorilor morale lezate, masura in care au fost lezate aceste valori si intensitatea cu care au fost percepute consecintele vatamarii, masura in care i-a fost afectata situatia familiala, profesionala si sociala; ca instanta trebuie sa stabileasca un anumit echilibru intre prejudiciul moral suferit si despagubirile acordate, in masura sa permita celui prejudiciat anumite avantaje care sa atenueze suferintele morale, fara a se ajunge insa in situatia imbogatirii fara just temei, Inalta Curte constata ca instanta de apel se limiteaza la o enumerare generica a acestor aspecte, fara a explicita in ce modalitate sau in ce masura sunt aplicabile reclamantilor din prezenta cauza.
Mai mult, desi a retinut ca acordarea daunelor morale nu trebuie sa constituie o imbogatire fara justa cauza, instanta de apel nu a precizat in ce modalitate cuantumul stabilit de prima instanta ar corespunde acestui criteriu.
Astfel, lipsa unei analize concrete a probatoriului administrat in cauza, in sensul ca la stabilirea cuantumului daunelor morale acordate instanta trebuia sa aiba in vedere atat consecintele suportate de catre reclamant in plan personal, familial, psihologic si profesional ca urmare a vatamarii corporale suferite, precum si criteriul echitatii si proportionalitatii daunei cu despagubirea acordata, criterii consacrate jurisprudential in materia stabilirii daunelor morale, releva nelegalitatea deciziei atacate.
O atare maniera de redare a unor considerente de ordin general, fara particularizare la speta fundamenteaza, in realitate, o decizie nemotivata a instantei de apel, facand imposibila exercitarea controlului judiciar, situatie de natura sa atraga casarea hotararii si trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiasi instante de apel.
De asemenea, se constata ca instanta de apel a retinut in motivarea deciziei recurate, cu privire la cuantumul daunelor morale acordate de alte instante, doar hotararile judecatoresti depuse de catre reclamanti cu titlu de practica judiciara, iar cele depuse de catre parata au fost ignorate, nefiind creat astfel un just echilibru, o medie ideatica a despagubirilor acordate in spete similare.
Cu ocazia rejudecarii, instanta de trimitere va stabili cuantumul daunelor morale in urma evaluarii tuturor criteriilor jurisprudentiale in materie, raportat la situatia de fapt din prezentul litigiu, sens in care va tine seama atat de consecintele suportate de recurentii-reclamanti in urma decesului defunctilor E. si F., cat si de criteriul echitatii si proportionalitatii daunei cu despagubirea acordata, astfel incat aceasta sa isi pastreze caracterul strict compensatoriu, fara a deveni un mijloc de imbogatire fara justa cauza.
In ceea ce priveste celelalte critici de nelegalitate formulate prin raportare la dispozitiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., Inalta Curte va avea in vedere imprejurarea ca, fata de solutia adoptata si considerentele retinute anterior, acest motiv urmeaza a fi avut in vedere de catre instanta de apel.
Asa fiind, avand in vedere dispozitiile art. 496 – 497 C. proc. civ., Inalta Curte urmeaza sa admita recursul, sa caseze decizia Curtii de Apel Alba Iulia, cu trimiterea cauzei la aceeasi instanta, in vederea rejudecarii cu observarea prevederilor legale care reglementeaza judecata in apel.
In ceea ce priveste recursul declarat de parata SC D. SA impotriva Incheierii nr. 2 din 8 ianuarie 2018, pronuntate de Curtea de Apel Bucuresti, sectia a V-a civila, Inalta Curte constata caracterul nefondat al acestuia.
Parata sustine ca incheierea atacata este nemotivata, intrucat instanta de apel, prin solutia de respingere a apelurilor, nu a aratat daca mentine sau nu, in tot sau in parte, solutia tribunalului, ca nu s-au indicat temeiurile de drept pentru care s-a respins cererea de lamurire a dispozitivului si nici nu s-a tinut cont de solicitarea de reducere a onorariului de avocat.
Prin Sentinta civila nr. 2329 din 23 septembrie 2015, Tribunalul Ilfov a admis in parte cererea de chemare in judecata, in sensul ca a respins capatul de cerere avand ca obiect obligarea paratei la plata sumei de 60.000 euro cu titlu de daune materiale si a obligat parata la plata urmatoarelor sume cu titlu de daune morale: 400.000 euro catre A., respectiv cate 200.000 euro catre B. si C., iar prin Decizia nr. 1976 din 20 noiembrie 2017, pronuntata de Curtea de Apel Bucuresti, sectia a V-a civila, s-au respins, ca nefondate, apelurile declarate de reclamantii A., B. si C. si de parata SC D. SA impotriva Sentintei civile nr. 2329 din 23 septembrie 2015, pronuntata de Tribunalul Ilfov, astfel ca dispozitivul Deciziei nr. 1976/2017 este cat se poate de clar, in mod just instanta de apel retinand ca, in cauza, nu se regaseste niciuna dintre ipotezele prevazute de art. 443 alin. (1) C. proc. civ.
Cum, in speta, s-a retinut culpa procesuala a paratei, fata de solutia de respingere a cererii de lamurire a dispozitivului, in mod corect s-a dispus obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecata, reducerea cuantumului acestora fiind o optiune a instantei, iar nu o obligatie.
Pentru aceste motive, Inalta Curte urmeaza a respinge, ca nefondat, recursul declarat de parata SC D. SA impotriva Incheierii nr. 2 din 8 ianuarie 2018, pronuntate de Curtea de Apel Bucuresti, sectia a V-a civila
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursurile declarate de reclamantii A., B. si C. si de parata SC D. SA impotriva Deciziei nr. 1976 din 20 noiembrie 2017, pronuntate de Curtea de Apel Bucuresti, sectia a V-a civila.
Caseaza decizia atacata si trimite cauza spre rejudecare la Curtea de Apel Bucuresti.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de parata SC D. SA impotriva Incheierii nr. 2 din 8 ianuarie 2018, pronuntate de Curtea de Apel Bucuresti, sectia a V-a civila.
Definitiva.
Pronuntata in sedinta publica, astazi, 23 ianuarie 2019.
Procesat de GGC – LM