27 July 2016

Contract de locatiune. Invocarea de catre parat a exceptiei de neexecutare a contractului in faza apelului. Consecinte

In apel, instanta care judeca litigiul realizeaza o veritabila cercetare judecatoreasca a fondului litigiului, analizand, potrivit art. 478 alin. (2) C. proc. civ., motivele, mijloacele de aparare ?i dovezile invocate la prima instanta sau aratate in cadrul apelului sau prin intampinare.

In cazul in care exceptia de neexecutare a contractului, in raport cu care urma sa fie evaluata temeinicia pretentiilor reclamantului potrivit art. 1556 C. civ., a fost invocata de parat prin intampinarea formulata in faza de judecata a apelului, instanta de apel neanalizand-o, motivat de lipsa acestei aparari in prima instanta, hotararea astfel pronuntata este nelegala intrucat, in acest context, exceptia de neexecutare apare ca o veritabila aparare pe fond care a fost invocata legal de catre intimatul-parat ?i care era esentiala pentru evaluarea temeiniciei pretentiilor afirmate prin cerere, absenta acestei examinari lipsind partea de principalul sau mijloc de aparare si ducand la pronuntarea unei decizii cu ignorarea normelor de drept material evocate.

Sectia a II-a civila, Decizia nr. 92 din 26 ianuarie 2016

Prin actiunea inregistrata pe rolul Tribunalului Iasi sub nr. xx94/99/2013 reclamanta SC A. SA Iasi, prin administrator B. SPRL Iasi, a chemat in judecata pe paratul Municipiul Iasi prin primar si a solicitat obligarea paratului la plata sumei de 14.218.429,71 lei reprezentand debit neachitat si dobanda legala calculate de la data scadentei si pana la data achitarii efective a debitului.

In drept, reclamanta a invocat dispozitiile art. 1796, art. 1270 si art. 628 alin. (2) C. proc. civ.

Prin sentinta civila nr. 1370/2013 CA din 16.10.2013 pronuntata de Tribunalul Iasi, Sectia a II-a civila, contencios administrativ si fiscal a fost respinsa cererea privind suspendarea judecatii cauzei. A fost respinsa actiunea formulata de reclamanta SC A. SA in contradictoriu cu paratul Municipiul Iasi.

Impotriva sentintei civile nr. 1370/2013 CA din 16.10.2013 pronuntata de Tribunalul Iasi, Sectia a II-a civila, contencios administrativ si fiscal a declarat apel reclamanta SC A. SA criticand-o pentru nelegalitate si netemeinicie.

Prin decizia nr. 113 din 19 mai 2014 pronuntata de Curtea de Apel Iasi, Sectia civila a fost admis apelul formulat de reclamanta SC A. Iasi, prin administrator judiciar B. Iasi SPRL impotriva sentintei nr. 1370/2013/ca din 16 octombrie 2013, pronuntata de Tribunalul Iasi, Sectia II civila, contencios administrativ si fiscal, care a fost schimbata in parte in sensul ca a fost admisa in parte actiunea formulata de reclamanta SC A. Iasi, prin administrator judiciar B. Iasi SPRL in contradictoriu cu paratul Municipiul Iasi, prin Primar. A fost obligat paratul sa-i plateasca reclamantei suma de 10.498.736,95 lei, din care suma de 10.235.877,68 lei reprezentand contravaloarea chiriei si suma de 262.857,27 lei reprezentand dobanda legala, fiind pastrata dispozitia din sentinta referitoare la respingerea cererii de suspendare.

Prin incheierea din 6 octombrie 2014 pronuntata de Curtea de Apel Iasi, Sectia civila a fost respinsa cererea formulata de SC A. SA Iasi, prin administrator judiciar, vizand indreptarea erorilor materiale strecurate in decizia nr. 113/19.05.2014 pronuntata de Curtea de Apel Iasi, Sectia civila.

Impotriva deciziei nr. 113 din 19 mai 2014, pronuntata de Curtea de Apel Iasi, Sectia civila au declarat recurs reclamanta SC A. SA prin administrator judiciar B. Iasi SPRL si paratul Municipiul Iasi prin primar.

Impotriva incheierii din 6 octombrie 2014 pronuntata de Curtea de Apel Iasi, Sectia civila a declarat recurs reclamanta SC A. SA prin administrator judiciar B. Iasi SPRL.

Recursul reclamantei SC A. SA prin administrator judiciar B. Iasi SPRL a fost intemeiat pe dispozitiile art. 483 si art. 488 pct. 6 si 8 C. proc. civ., solicitandu-se admiterea acestuia, casarea in parte a deciziei atacate, numai in ceea ce priveste solutia de respingere a solicitarii reclamantei de acordare a chiriei aferente perioadei 12.11.2012 – 31.03.2013, precum si solutia de admitere numai in parte a dobanzii legale solicitate de reclamanta si trimiterea cauzei spre o noua judecata Curtii de Apel Iasi, in limitele casarii si cu mentinerea actelor de executare ce vor fi fost executate pana la momentul solutionarii  recursului.

In ceea ce priveste incidenta motivului de casare prevazut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., potrivit caruia „hotararea a fost data cu incalcarea sau aplicarea gresita a normelor de drept material” recurenta sustine ca motivul care a condus la solutia de admitere numai in parte a actiunii si la respingerea solicitarii de acordare a chiriei aferente perioadei 12.11.2012 – 31.03.2013 este reprezentat de faptul ca, in data de 17.12.2012, administratorul judiciar al reclamantei SC A. SA Iasi a receptionat notificarea nr. 115626/14.12.2012, prin care Municipiul Iasi a notificat locatorul cu privire la incetarea, incepand cu data de 12.11.2012, a contractului de locatiune nr. 86009/10.10.2011.

In acest context, recurenta apreciaza ca aceasta notificare nu a produs niciun efect juridic, astfel ca si perioada 12.11.2012 – 31.03.2013 se plaseaza pe taramul contractual, dedus din contractul de locatiune nr. 86009/10.10.2011, hotararea fiind data cu aplicarea gresita a normelor de drept material.

Astfel, recurenta considera ca notificarea nr. 115626/14.12.2012 nu se incadreaza in niciuna dintre situatiile prevazute de parti in care ar opera incetarea de drept a contractului de locatiune nr. 86009/10.10.2011 si nici in teza a III-a a art. 10 din contract (respectiv denuntare unilaterala), nefiind semnata de reprezentantul legal al Municipiului Iasi.

 De asemenea, nu era incident nici vreun caz de incetare din cele prevazute in art. 1816 si urm. C. civ., instanta de apel facand o aplicare gresita a normelor de drept material, respectiv a celor vizand principiul fortei obligatorii a conventiilor civile – principiu care se rasfrange si asupra clauzelor contractuale vizand incetarea contractului.

   Mai arata recurenta ca notificarea privind denuntarea unilaterala a contractului de locatiune reprezinta un act juridic unilateral care a fost revocat ulterior, respectiv prin adresa nr. 11486/05.02.2013.

In ceea ce priveste incidenta motivului de casare prevazut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ. „cand hotararea nu cuprinde motivele pe care se intemeiaza sau cand cuprinde motive contradictorii ori numai motive straine de natura cauzei”, recurenta considera ca decizia atacata nu cuprinde motivele pe care se intemeiaza solutia de admitere numai in parte a dobanzii legale solicitate, respectiv de admitere a dobanzii calculate numai pana la data de 30.11.2012, si nu pana la data achitarii efective a debitului principal, astfel cum s-a solicitat prin cererea de chemare in judecata.

Recursul paratului Municipiul Iasi prin primar a fost intemeiat pe dispozitiile art. 483 si art. 488 pct. 6 si 8 C. proc. civ., solicitandu-se admiterea acestuia astfel cum a fost formulat, in cauza fiind incidente dispozitiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ., hotararea fiind data „cu incalcarea sau aplicarea gresita a normelor de drept material”.

Recurentul sustine ca instanta de apel a aplicat in mod gresit dispozitiile art. 1556 C. civ. care reglementeaza exceptia de neexecutare a contractului, precum si cele ale art. 1270 C. civ., intrucat in cauza sunt indeplinite conditiile pentru invocarea exceptiei de neexecutare a contractului, intrucat A. Iasi este cea care nu si-a indeplinit obligatiile asumate contractual si ca solicitarea intimatei-reclamante privind plata chiriei si a dobanzii legale de intarziere este, in consecinta, nefondata.

In acest sens, recurentul parat considera ca sunt incidente dispozitiile art. 1556, precum si cele ale art. 1270 C. civ., intrucat, in mod gresit, instanta de prim control judiciar a retinut ca Municipiul Iasi prin primar „nu a contestat niciun moment cuantumul chiriei pretinse – respectiv ca suma facturata nu ar corespunde valorii amortizarii lunare care fac obiectul contractului de locatiune, ori ca facturarea debitului s-ar fi facut cu nerespectarea dispozitiilor art. 7 din conventia partilor”.

            Astfel, intrucat intimata-reclamanta nu si-a indeplinit propriile obligatii contractuale, A. Iasi nu poate pretinde plata chiriei si a dobanzii legale (ca accesoriu al debitului principal) daca nu si-a indeplinit ea insasi obligatiile asumate in temeiul contractului, sens in care cererea de chemare in judecata este neintemeiata, contrar sustinerilor instantei de apel.

Mai sustine recurentul ca instanta de apel a interpretat si aplicat in mod gresit dispozitiile art. 1.796 lit. b) C. civ., conform carora „locatarul are obligatia sa plateasca chiria in cuantumul si la termenul stabilite prin contract”. Or, in opinia recurentului, refuzul la plata comunicat de Municipiul Iasi reprezinta cea mai energica forma de contestare a existentei si cuantumului unei creante, producand efect paralizator asupra pretentiilor A. Iasi, cu atat mai mult in contextul absentei unui raport de expertiza contabila, cu consecinta fireasca a respingerii cererii de chemare in judecata, contrar Deciziei civile nr. 113/19.05.2014.

            Tot in acelasi context, recurentul Municipiul Iasi sustine reiterarea cererii de suspendare a judecatii actiunii ce face obiectul dosarului nr. xx94/99/2013 pana la solutionarea irevocabila a judecatii actiunii ce face obiectul dosarului nr. xx9/99/2012 aflat pe rolul Tribunalului Iasi, Sectia civila, cu termen la data de 17.09.2014, intrucat solutionarea dosarului de fata depinde de solutia instantei de judecata in dosarul nr. xx9/99/2012 al Tribunalului Iasi, deoarece in situatia in care cererea de suspendare ar fi respinsa, iar judecata in cele doua pricini ar continua in paralel, atunci exista posibilitatea pronuntarii unor hotarari judecatoresti irevocabile care nu se pot concilia.

Recursul reclamantei SC A. SA prin administrator judiciar B. Iasi SPRL impotriva incheierii din 6 octombrie 2014 pronuntata de Curtea de Apel Iasi, Sectia civila a fost intemeiat pe dispozitiile art. 483 si urm. C. proc. civ., solicitand admiterea recursului, casarea in tot a incheierii atacate si trimiterea cauzei spre o noua judecata Curtii de Apel Iasi, cu aplicarea dispozitiilor art. 501 alin. (1) si (3) C. proc. civ.

Recurenta SC A. SA sustine ca, in urma verificarilor privind cuantumul chiriei aferent perioadei octombrie 2011 – 11.11.2012, precum si a dobanzii legale a constatat ca instanta de apel a savarsit erori de calcul, involuntare.

Astfel, conform inscrisurilor depuse la dosarul cauzei, cuantumul total al chiriei aferente perioadei octombrie 2011 – 11.11.2012, pentru care a fost admisa actiunea reclamantei, este de 10.534.864.64 lei, astfel cum reiese din insumarea facturilor fiscale, si nu de 10.235.877.68 lei, astfel cum apare mentionat in decizie, fiind evidenta comiterea unor erori de calcul, involuntare.

Aceeasi situatie se regaseste si in cazul cuantumului total al dobanzii legale, valoarea acesteia la data de 30.11.2012 fiind de 262.859,27 lei, astfel cum reiese din insumarea facturIi fiscale prezentate, iar nu de 262.857,27 lei, cum din eroare s-a mentionat in dispozitivul deciziei.

O alta critica se refera la incidenta motivului de casare prevazut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ. – „cand hotararea nu cuprinde motivele pe care se intemeiaza sau cand cuprinde motive contradictorii ori numai motive straine de natura cauzei”.

Din aceasta perspectiva, recurenta sustine ca, in considerentele incheierii atacate, instanta a retinut ca in cuprinsul deciziei nr. 113/19.05.2014 Curtea de Apel Iasi ar fi avut in vedere toate facturile indicate de apelanta in cererea de indreptare a erorii materiale, or, factura fiscala nr. 10993/30.11.2012, pentru suma de 815.418,63 lei, nu a fost luata in considerare la momentul pronuntarii deciziei nr. 113/19.05.2014 pentru ca, in aceasta ipoteza, suma admisa prin decizie cu titlu de chirie ar fi fost mult mai mare, respectiv de 11.051.296,31 lei, in loc de 10.235.877,68 lei, astfel cum apare mentionat in decizie.

Asadar, in conditiile in care, pe de o parte, in cuprinsul incheierii atacate se arata ca la momentul pronuntarii deciziei nr. 113/2014 au fost avute in vedere facturi fiscale care insumeaza 11.051.296,31 lei, reprezentand contravaloare chirie, iar, pe de alta parte, in cuprinsul aceleiasi incheieri se arata faptul ca prin decizia nr. 113/2014 paratul Municipiul Iasi a fost obligat la plata sumei de 10.235.877,68 lei reprezentand contravaloare chirie, este evident ca incheierea cuprinde motive contradictorii, intrucat factura nr. 10993/30.11.2012, pentru suma de 815.418,63 lei, nu a fost luata in considerare la momentul pronuntarii  deciziei.

Mai sustine recurenta ca, pe de alta parte, incheierea atacata nu cuprinde motivele pe care se intemeiaza solutia de respingere a cererii privind indreptarea erorilor materiale strecurate in decizia nr. 113/2014, intrucat in motivare instanta arata ca, in ceea ce priveste limitele in care a fost admisa actiunea, acestea au fost date de temeiul contractual al actiunii, cat si de faptul notificarii incetarii acestuia, incepand cu data de 12.11.2012.

Or, prin cererea de indreptare a erorilor materiale nu a invocat critici legate de limitele in care a fost admisa actiunea – acestea facand obiectul unui alt recurs care a fost promovat in cauza (recursul indreptat impotriva Deciziei nr. 113/2014), ci s-a invocat exclusiv existenta unor erori de calcul in ceea ce priveste cuantumul chiriei aferente perioadei octombrie 2011 – 11.11.2012, precum si existenta unei erori de calcul in ceea ce priveste dobanda legala, aceste considerente ale instantei fiind straine de cererea de indreptare a erorilor formulata de subscrisa.

Recurenta invoca in cauza incidenta motivului de recurs prevazut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. – „cand, prin hotararea data, instanta a incalcat regulile de procedura a caror nerespectare atrage sanctiunea nulitatii”.

Astfel, in cauza, desi in motivare nu se precizeaza expressis verbis, instanta lasa sa se inteleaga ca cererea de indreptare a fost respinsa pentru ca actiunea reclamantei a fost admisa numai in parte. Or, aspectele invocate in cuprinsul cererii de indreptare vizau insusi cuantumul chiriei admise, astfel ca ele nu puteau face obiectul unei cereri de recurs, ci puteau fi semnalate exclusiv prin intermediul unei cereri de indreptare a hotararii – mijloc procesual de care recurenta a si uzat. Asadar, fata de motivele efectiv invocate in cererea de indreptare, instanta trebuia sa dea eficienta dispozitiilor art. 445 C. proc. civ., aceasta fiind singura cale procesuala prin care s-ar fi putut remedia inadvertentele cu privire la cuantumul chiriei si al dobanzii legale.

In cauza recurenta-reclamanta SC A. SA Iasi prin lichidator judiciar B. SPRL Iasi a formulat intampinare prin care a solicitat respingerea recursului paratului ca neintemeiat.

In ceea ce priveste motivul de recurs potrivit caruia instanta de apel ar fi aplicat in mod gresit dispozitiile art. 1556 C. civ. care reglementeaza exceptia de neexecutare a contractului, precum si cele ale art. 1270 C. civ., se arata ca aceste aspecte nu au fost invocate la fond ca mijloc de aparare, ci direct in recurs. Adresele in cuprinsul carora s-a invocat faptul ca nu ar fi fost respectate prevederile contractului de locatiune au avut in vedere facturile fiscale reprezentand contravaloarea dobanzii legale aferente debitului neachitat, dobanda legala fiind calculata in temeiul legii, iar nu al prevederilor contractuale. Prin celelalte adrese de returnare facturi nu s-a invocat exceptia de neexecutare a contractului extrajudiciar, iar aceasta, oricum, nu putea fi invocata motivat de faptul ca locatorul si-a indeplinit toate obligatiile contractuale, iar pretinsa neexecutare partiala, chiar daca ar fi fost reala, nu ar fi fost suficient de importanta pentru a indreptati locatarul sa refuze indeplinirea propriilor obligatii. Se mai sustine faptul ca fiecare factura a fost insotita de o anexa privind modul de calcul al chiriei in care era evidentiata si valoarea amortizarii lunare a bunurilor inchiriate. Cu privire la sustinerile recurentului-parat vizand pretinsa interpretare gresita a dispozitiilor art. 1796 lit. b) C. civ. se arata ca paratul si-a insusit facturile anterior promovarii litigiului, insa a conditionat  achitarea acestora de achitarea unor debite rezultand din alte acte juridice incheiate de parti. Referitor la sustinerea paratului ca ar avea calitatea de proprietar se arata ca insasi prin adresa emisa de acesta nr. 11486/5.02.2013  se arata ca a folosit si foloseste bunurile in temeiul contractului de locatiune, prin urmare, cat timp valabilitatea acestui contract nu a fost contestata, iar acest aspect nu face obiectul vreunui litigiu, afirmatiile paratului nu au relevanta. Recurenta-reclamanta solicita respingerea cererii de suspendare motivat de faptul ca solutia data de instanta de fond pe aceasta cerere nu a fost apelata de parat, prin urmare nu se mai poate analiza intrucat s-ar produce incalcarea puterii de lucru judecat a partii din sentinta civila pastrata de instanta de apel.

In cauza, recurentul-parat Municipiul Iasi prin primar a formulat  intampinare  prin care a solicitat respingerea recursului reclamantei ca nefondat, suspendarea judecatii cauzei pana la solutionarea irevocabila a dosarului nr. xx9/99/2012 si obligarea recurentei-reclamante la plata cheltuielilor de judecata. Prin aspectele relevate in intampinare sunt reluate motivele de recurs.

Investita cu solutionarea caii de atac, Inalta Curte de Casatie si Justitie, Sectia a II-civila a procedat, la data de 30 ianuarie 2015, la intocmirea raportului asupra admisibilitatii in principiu a recursului, prin raport constatandu-se ca recursul este admisibil.

Completul de filtru, la data de 21 aprilie 2015, constatand ca raportul intruneste conditiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a dispus comunicarea lui partilor, pentru ca acestea sa depuna punctele de vedere, astfel cum prevad dispozitiile art. 493 alin. (4) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedura civila.

Potrivit dovezilor aflate la dosarul de recurs, raportul asupra admisibilitatii in principiu a recursului a fost comunicat partilor.

In data de 4 mai 2015, recurenta SC A. SA Iasi prin lichidator judiciar B. SPRL Iasi a depus punct de vedere la dosarul cauzei prin care a aratat ca a luat act de concluziile raportului potrivit carora recursurile sunt admisibile in principiu.

Constatandu-se incheiata aceasta etapa a procedurii de filtru, dosarul a fost inaintat completului de judecata in vederea solutionarii caii de atac la data de 26 ianuarie 2016.

Analizand recursurile, Inalta Curte le-a admis, cu consecinta casarii deciziei recurate ?i trimiterii cauzei spre rejudecare la instanta de apel, pentru considerentele care succed.

Recursul reclamantei a fost fundamentat in drept pe dispozitiile art. 488 pct. 6 ?i 8 C. proc. civ. ?i supune analizei instantei de recurs gre?ita aplicare a normelor de drept material, respectiv lipsa motivarii hotararii referitoare la modalitatea de solutionare a capatului de cerere accesoriu.

In analiza recursurilor, Inalta Curte retine ca actiunea dedusa judecatii este una in raspundere contractuala, fundamentata pe art. 7 din Contractul de locatiune a bunurilor aflate in patrimoniul A. Iasi SA nr. 86009/10.12.2011, in drept fiind intemeiata pe dispozitiile art. 1270 ?i 1796 C. civ.

Gre?ita aplicare a legii de catre curtea de apel se refera, in esenta, la aprecierile potrivit carora aceasta instanta a considerat incetat contractul de locatiune nr. 86009/10.12.2011 la data de 12 noiembrie 2012 urmare notificarii transmise de catre parata prin adresa nr. 115626/14.12.2012.

Criticile recurentei-reclamante deduc instantei, pe de-o parte, imprejurarea ca notificarea de incetare a contractului nu putea sa i?i produca efectele sub auspiciile art. 10 din contractul partilor, dar ?i imprejurarea ca aceasta notificare, ca act unilateral al paratei, a fost revocata prin adresa nr. 11486/05.02.2013 prin care Municipiul Ia?i ?i-a reconsiderat intentia de incetare a contractului, comunicand reclamantei ca intentioneaza sa utilizeze ?i pe viitor bunurile care au facut obiectul contractului de locatiune nr. 86009/10.12.2011, dincolo de orice corespondenta anterioara cu privire la subiectul incetarii relatiilor contractuale, confirmand executarea continua a contractului.

Criticile astfel formulate sunt fondate. Instanta de apel a retinut teza incetarii contractului la 12.11.2012, fara o motivare care sa aiba in vedere limitele devolutiunii in apel, a?a cum acestea sunt stabilite in art. 478 alin. (2) C. proc. civ.

De?i prin notificarea emisa prin adresa nr. 115626/14.12.2012, Municipiul Ia?i a solicitat incetarea de drept a contractului nr. 86009/10.12.2011 in conditiile stabilite in art. 10 ale conventiei bilaterale, iar in actiune reclamanta a argumentat teza continuarii contractului sustinand tocmai ca nu a putut opera incetarea de drept, instanta de apel nu a luat in analiza aceste argumente. Astfel, nu s-a stabilit daca notificarea incetarii contractului a survenit ca urmare a incetarii calitatii de operator al serviciului public de producere, transport furnizare ?i distributie a energiei termice in municipiul Ia?i ?i daca in aceste conditii noul operator a solicitat continuarea contractului sau daca notificarea a avut semnificatia unui act de denuntare unilaterala a locatarului, emanata de la reprezentantul legal.

Prin aceasta omisiune, decizia instantei de apel nu permite evaluarea modului de aplicare a legii, respectiv a dispozitiilor art. 1270 C. civ. referitor la puterea obligatorie a contractului, a modului in care acesta devine efectiv in conventia sinalagmatica.

Prin neidentificarea mijlocului prin care contractul a incetat sa i?i produca efectele la 12.11.2012 – mai exact daca acest contract a incetat ca urmare a faptului ca municipiul nu mai detine calitatea de operator al serviciului public sau prin denuntare unilaterala – decizia curtii de apel nu a permis nici verificarea modului de aplicare a dispozitiilor art. 1277 C. civ., adica daca eventuala denuntare unilaterala a fost emisa cu respectarea unui termen rezonabil pentru cocontractant sau daca putea sa-?i produca efectele la o data anterioara celei la care a fost emisa ori comunicata locatorului. In acest context, Inalta Curte subliniaza ca notificarea incetarii a fost emisa de Municipiul Ia?i la 14.12.2012 cu adresa nr. 115626, a fost transmisa A. Ia?i la 17.12.2012 ?i mentioneaza ca data a incetarii contractului 12.11.2012, data careia instanta de apel i-a dat relevanta in stabilirea duratei contractului.

In fine, recurenta critica decizia instantei de apel ?i cu privire la considerarea inse?i a incetarii contractului, critica fundamentata pe caracterul retractabil al actului juridic unilateral. Astfel, a sustinut ca in intervalul 12.11.2012 ?i 05.02.2013 – data la care Municipiul Ia?i a emis adresa nr. 11486 prin care a solicitat A. sa considere ca a folosit ?i folose?te ?i in prezent bunurile in conditiile prevazute in contractul de locatiune nr. 86009/10.12.2011 – nu au existat acte de lichidare a contractului ?i ca, oricum, actul unilateral al incetarii a fost revocat prin actul succesiv de confirmare a executarii continue a locatiunii.

Nici acest argument nu a facut obiectul analizei in apel. Inalta Curte noteaza ca actul evaluat de instanta de apel pentru apreciarea datei incetarii contractului de locatiune a fost adresa nr. 115626/14.12.2012.

Aceasta adresa este, fara doar ?i poate, un act juridic unilateral care, potrivit art. 1326 alin. (1) C. civ., era destinat comunicarii in masura in care afecta drepturi ale destinatarului sau. Efectul sau tinde la incetarea unui raport juridic, de aceea, este unul extinctiv. In lipsa unei motivari corespunzatoare a deciziei din apel, in masura in care aceasta instanta a dat efect vointei de incetare a contractului urmare adresei nr. 115626/14.12.2012 incepand cu o data anterioara chiar, rezulta ca instanta a ignorat pe de-o parte efectul extinctiv al actului unilateral ?i s-a oprit ?i la caracterul obligatoriu ?i irevocabil al acestuia, prin lipsirea de orice efecte a actului ulterior, adresa nr. 11486/05.02.2013.

Cu toate acestea, forta obligatorie ?i irevocabilitatea actului juridic unilateral, compatibile cu art. 1270 C. civ., sunt consecinte care privesc pe emitentul actului, ?i nu pe destinatarul sau. Destinatarului, actul juridic unilateral ii este doar opozabil, iar efectele fata de acesta se produc dupa acceptare sau dupa epuizarea oricarei contestatii referitoare la valabilitatea sau eficacitatea actului.

In acest context, curtea de apel nu a realizat aceste analize pentru a putea aprecia efectul notificarii de incetare a contractului de locatiune nr. 86009/10.12.2011 ?i utilitatea acestei notificari, cu atat mai mult cu cat a fost ?i retractata la 05.02.2013, retractare care viza mentinerea contractului initial.

 Astfel, Inalta Curte apreciaza ca motivul de recurs analizat este fondat.

Al doilea motiv de casare vizeaza lipsa motivarii deciziei din apel referitoare la al doilea capat de cerere, privitor la dobanzi. Recurenta-reclamanta a aratat ca, in lipsa oricarei justificari regasite in considerentele deciziei, dobanda a fost acordata pentru debitul apreciat ca restant numai pana la 30.11.2012, data fara semnificatie in contextul procesului, iar nu pana la achitarea integrala a debitului.

?i aceasta critica este fondata. Considerentele instantei de apel s-au limitat, in privinta dobanzilor, la a determina forfetar valoarea accesoriilor, dobanda legala, fara a  justifica temeiul contractual sau legal care a determinat aceasta apreciere, in conditiile in care prin cererea de chemare in judecata reclamanta a solicitat plata dobanzii legale, calculate de la scadenta ?i pana la data achitarii efective a debitului.

Astfel, au fost incalcate dispozitiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. care impune prezentarea considerentelor pentru care anumite cereri ale partilor au fost respinse sau partial admise, lipsa motivarii echivaland cu o nesolutionare pe fond a acestora.

?i recursul paratului este fondat ?i a fost admis. S-a sustinut in dezvoltarea criticilor prezentate ca instanta de apel a aplicat gre?it dispozitiile art. 1556 ?i pe cele ale art. 1270 C. civ., neanalizand exceptia de neexecutare invocata de Municipiul Ia?i.

Inalta Curte retine ca instanta de apel, referindu-se la apararea intimatei din apel cu acest continut, a subliniat ca in cadrul intampinarii depuse de parat in fata primei instante de fond nu s-a contestat cuantumul chiriei pretinse, respectiv ca suma facturata nu corespunde valorii amortizarii lunare a bunurilor care fac obiectul contractului de locatiune ?i, astfel, ca facturarea debitului s-a facut cu nerespectarea dispozitiilor art. 7 din contractul nr. 86009/10.12.2011 ?i a folosit un argument legat de faptul ca nici in cadrul concilierii nu au fost ridicate asemenea obiectiuni, iar reclamanta ?i-a executat obligatiile.

In realitate, exceptia de neexecutare a contractului, in raport cu care urma sa fie evaluata temeinicia pretentiilor reclamantului potrivit art. 1556 C. civ., a fost invocata de Municipiul Ia?i prin intampinarea formulata in faza de judecata a apelului ?i nu a fost analizata, motivat de lipsa acestei aparari in prima instanta.

Or, in apel, instanta care judeca litigiul realizeaza o veritabila cercetare judecatoreasca a fondului litigiului, analizand, potrivit art. 478 alin. (2) C. proc. civ., motivele, mijloacele de aparare ?i dovezile invocate la prima instanta sau aratate in cadrul apelului sau prin intampinare. In acest context, exceptia de neexecutare apare ca o veritabila aparare pe fond care a fost invocata conform de catre intimat ?i care era esentiala pentru evaluarea temeiniciei pretentiilor afirmate prin cerere.

Absenta acestei examinari a lipsit partea de principalul sau mijloc de aparare ?i a dus la pronuntarea unei decizii care a ignorat normele drept material evocate.

In masura in care contractul care reprezinta cauza pretentiilor reclamantului este unul sinalagmatic, in rejudecare, instanta de apel va analiza aceasta aparare de fond in mod efectiv, avand in vedere mecanismul de executare a contractului prefigurat de parti prin toate clauzele sale, inclusiv cele cuprinse in art. 7.

In fine, examinandu-se ?i recursul declarat de catre reclamanta SC A. SA impotriva incheierii pronuntate la 6 octombrie 2006, prin care a fost respinsa solicitarea reclamantei de indreptare a erorilor de calcul matematic strecurate in decizia nr. 113/19 mai 2014 pronuntata de Curtea de Apel Iasi, Sectia civila, Inalta Curte retine ca recurenta a argumentat in principal ca aceasta hotarare nu este motivata ?i ca aceasta a fost data cu incalcarea normelor de procedura care atrag nulitatea actului contestat.

Inalta Curte arata ca in masura in care criticile din recursul declarat de catre reclamanta impotriva deciziei nr. 113/19 mai 2014 sunt considerate fondate, determinand casarea, iar prin dezlegarile date se traseaza instantei de apel obligatia de a reevalua temeinicia cererii de chemare in judecata, chestiunile legate de stabilirea existentei ?i intinderii pretentiilor vor fi reevaluate in cadrul unei noi cercetari, efectul casarii extinzandu-se implicit asupra incheierii ulterioare.

De aceea, avand in vedere considerentele dezvoltate in aceasta decizie si vazand dispozitiile art. 497  C. proc. civ. in conformitate cu care Inalta Curte, in caz de casare, trimite cauza spre o noua judecata instantei de apel care a pronuntat hotararea casata, vor fi admise recursurile declarate in cauza, va fi casata decizia si incheierea atacate si va fi trimisa cauza spre rejudecare aceleasi instante.


Follow Me

facebook linkedin twitter

Comments closed