otrivit disp. art. 222 din Legea nr. 31/1990, institutia juridica a excluderii isi gaseste aplicarea in cazul societatilor de persoane si a societatilor mixte, ce imbina trasaturile societatilor de persoane cu cele ale societatilor de capitaluri, asadar in cazul acelor forme de societate comerciala la care problema increderii reciproce si a conlucrarii asociatilor se pune mai accentuat decat in cazul altor forme societare.
Chiar art. 1 din actul normativ mai sus enuntat, prin care legiuitorul permite persoanelor fizice si juridice sa se asocieze si sa constituie societati comerciale in vederea efectuarii de acte de comert, statueaza Indatorirea legala a asociatilor societatilor comerciale, cu exceptia societatilor pe actiuni, de a exercita in comun activitatile statutare.
Increderea reciproca este premisa conlucrarii pentru indeplinirea obiectivelor societatii comerciale, iar pe scala intensitatii increderii reciproce a asociatilor, nivelul de satisfacere a obligatiei de affectio societatis este principalul indicator.
Manifestari ale lipsei sau reducerii spiritului de affectio societatis duc la nasterea crizelor la nivelul societatii comerciale, determina blocarea activitatii organelor societare si prabusirea situatiei patrimoniale. Legiuitorul este preocupat, din ratiuni economice si sociale, de mentinerea in viata a societatii, interesele societatii primeaza in fata intereselor asociatilor, continuarea activitatii societatii fiind scopul urmarit de legiuitor.
Affectio societatis este o conditie de fond a contractului de societate, iar omisiunea instantei de apel de a se pronunta cu privire la aceste aspecte, aspecte ignorate in aceeasi masura si de catre instanta de fond, atrag incidenta motivului de recurs prevazut de disp.art. 304 pct. 7 C. proc. civ.