Contract de antrepriza cu element de extraneitate. Competenta materiala

Avand in vedere ca in cauza exista un element de extraneitate care priveste teritoriul Uniunii Europene, regulile de competenta se stabilesc in conformitate cu prevederile Regulamentului CE nr. 44/2001, aplicabil in mod direct si in Romania dupa aderarea la Uniunea Europeana.

        In conformitate cu prevederile art. 23 din regulamentul mai sus evocat, „ daca partile, dintre care cel putin una are domiciliul pe teritoriul unui stat membru, au convenit ca instanta sau instantele dintr-un stat membru urmeaza sa fie competente pentru solutionarea litigiului ce a survenit sau poate surveni in legatura cu raportul juridic determinat, competenta revine acelei instante sau instantelor respective. Aceasta competenta este exclusiva, cu exceptia unei conventii contrare a partilor.”

       Potrivit art. 10.1 din contractul incheiat intre reclamanta si parata, „litigiile dintre parti se rezolva pe cale amiabila, iar daca nu este posibil vor fi supuse spre solutionare instantelor judecatoresti material competente de la sediul Antreprenorului General”, or, in speta, antrepenorul general, parata, are sediul in Austria, fiind fara relevanta existenta unei sucursale a acesteia pe teritoriul Romaniei.

      Fata de aceste considerente, justificat instanta de apel a retinut ca prima instanta a aplicat in mod corect prevederile Regulamentului CE nr. 44/2001, aplicabil in mod direct si in Romania dupa aderarea la Uniunea Europeana in 2007, dispozitiile acestui regulament privind competenta judiciara, recunoasterea si executarea hotararilor in materie civila si comerciala, instrument juridic cu caracter imperativ si de aplicare directa, ce cuprinde si norme referitoare la conflictele de competenta in materie civila si comerciala ivite intre instantele statelor membre ale Uniunii Europene inlocuind prevederile Legii nr. 105/1992 cu privire la aceste aspecte.