Consumator si comerciant. Fapte de comert. Incidenta art. 7 pct. 1 alin. 1 din O.U.G. 50/2010. Consecinte

Nu intra in sfera notiunii de consumator persoanele fizice (conform art. 7 pct. 1 alin. 1 din OUG nr. 50/2010) care au imprumutat o suma foarte mare de bani prin credit bancar, din care cea mai mare parte au imprumutat-o unor societati comerciale la care erau asociati si in plus, unul dintre recurentii-reclamanti era si administrator, cu scopul de acte de comert specifice obiectului de activitate al acestora.

Clauze abuzive. Incompatibilitatea calitatii de fideiusor cu aceea de consumator in contractul de leasing

Garantul personal dintr-un contract de leasing financiar, fideiusorul, este tert calificat fata de contractul de leasing, astfel ca el nu are un raport juridic cu finantatorul si nu este consumatorul sau, precum utilizatorul, deci nu pot fi incidente prevederile Legii nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele incheiate intre comercianti si consumatori. Acesta este doar figura juridica data de obligatia de garantie personala, de substituire a utilizatorului in executarea obligatiei acestuia de plata a datoriilor sale fata de finantator, ceea ce nu-i confera calitatea de consumator in sensul definit de Legea nr. 193/2000.