Societate. Nulitatea absoluta a doua antecontracte de vanzare-cumparare, a contractului de schimb pentru un teren

 

Societate reprezentata de doi administratori. Limite ale dreptului de reprezentare. Incalcarea regulii dublei semnaturi. Depasirea obiectului de activitate in raporturile cu tertii de catre organele de conducere.

Reclamantele au solicitat sa se constate nulitatea absoluta a urmatoarelor contracte: antecontractul de vânzare-cumparare autentificat sub nr. 152 din 31 ianuarie 2006 si actul aditional la aceasta autentificare, sub nr. 1340 din 23 martie 2006; contractul de schimb autentificat sub nr. 1944 din 28 aprilie 2006 si contractul de vânzare-cumparare autentificat sub nr. 1959 din 28 aprilie 2006 ca act subsecvent primelor doua contracte numai in ceea ce priveste terenul in suprafata de 493,54 mp situat in Galati, Str. D. nr. 158.

Vezi si https://avocatalinpaidiu.ro/category/contracte/antecontract/ 

Sursa https://www.scj.ro/

Potrivit dispozitiilor art. 55 din Legea nr. 31/1990, in raporturile cu tertii societatea este angajata prin organele sale, chiar daca acestea depasesc obiectul de activitate, clauzele actului constitutiv care limiteaza puterile conferite de lege acestor organe fiind inopozabile tertilor, chiar daca au fost publicate.

In cazul in care societatea este administrata de doi sau mai multi administratori, deciziile se iau de comun acord, potrivit regulii dublei semnaturi.

Nerespectarea acestui principiu reprezinta o incalcare a puterilor conferite de lege administratorului, care nu constituie, insa, un motiv de anulare a actului incheiat cu depasirea mandatului, ci atrage incidenta art. 55 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, cu consecinta angajarii societatii pentru actele facute de reprezentantii sai legali.

Sectia a II-a civila, Decizia nr. 3990 din 16 octombrie 2012 

1. Obiectul cauzei si hotarârea pronuntata de Tribunalul Galati ca prima instanta.
2. Prin actiunea introductiva de instanta inregistrata la data de 20 septembrie 2006 pe rolul Tribunalului Galati, astfel cum a fost precizata, reclamanteleSC S.M. SA Bucuresti si B.D. SRL Bucuresti au solicitat, in contradictoriu cu pârâtele SC G. SRL Galati, SC A.C.I. SRL si SC A.P.D. SRL Bucuresti sa se constate nulitatea absoluta a urmatoarelor contracte: antecontractul de vânzare-cumparare autentificat sub nr. 152 din 31 ianuarie 2006 si actul aditional la aceasta autentificare, sub nr. 1340 din 23 martie 2006; contractul de schimb autentificat sub nr. 1944 din 28 aprilie 2006 si contractul de vânzare-cumparare autentificat sub nr. 1959 din 28 aprilie 2006 ca act subsecvent primelor doua contracte numai in ceea ce priveste terenul in suprafata de 493,54 mp situat in Galati, Str. D. nr. 158.

In motivarea actiunii reclamantele au aratat ca la data de 31 ianuarie 2000 intre SC B.D. SRL Bucuresti, SC G. SRL Galati si SC G. SA in calitate de promitente-vânzatoare si SC A.C.I. SRL, promitenta-cumparatoare, s-a incheiat antecontractul de vânzare-cumparare autentificat sub nr. 152, iar la 23 martie 2006 actul aditional autentificat sub nr. 1340 din 23 martie 2006 prin care se obligau sa vânda cumparatoarei suprafata de teren de 25.192,07 mp situata in Galati, Str. D. nr. 158, din care SC B.D. SRL detinea suprafata de 493,54 mp in indiviziune.

Ulterior, respectiv la 28 aprilie 2006 s-a incheiat intre reclamanta SC B.D. SRL si pârâta SC G. SRL contractul de schimb autorizat sub nr. 1944, prin care co-schimbata SC G. SRL transmitea reclamantei dreptul de proprietate asupra suprafetei de teren de 782,16 mp reprezentând drum de acces D2 situat in Galati, Str. D. nr. 158, primind in schimb dreptul de proprietate asupra suprafetei de 493,54 mp din terenul având destinatia de drum acces D1 situat la aceeasi adresa.

Prin contractul de vânzare-cumparare autentificat sub nr. 1959 din 28 aprilie 2006 la acelasi Birou Notarial, SC G. SRL vinde pârâtei SC A.P.D. SRL terenul in suprafata de  493,54 mp dobândit prin contractul de schimb autentificat sub nr. 1944 din 28 aprilie 2006.

Potrivit reclamantelor, atât antecontractul de vânzare-cumparare autentificat sub nr. 152 si actul aditional  la acesta, cât si contractul de schimb autorizat sub nr. 1944 din 28 aprilie 2006 sunt lovite de nulitate absoluta pentru lipsa consimtamântului SC B.D. SRL la incheierea lor, deoarece au fost semnate de un singur administrator, dl. B.A., in conditiile in care, societatea SC B.D. SRL avea doi administratori care potrivit actului constitutiv, art. 12.2, luau decizii in comun pe principiul dublei semnaturi.

Au apreciat reclamantele ca incheierea actelor de catre un singur administrator, cu incalcarea limitelor mandatului sau, semnifica lipsa  consimtamântului societatii la incheierea lor sanctionata de dispozitiile art. 948 C. civ. cu nulitatea absoluta si, pe cale de consecinta, se impune si desfiintarea actelor subsecvente prin care SC G. SRL vinde terenul de 493,54 mp catre SC B.D. SRL.

In drept, reclamantele s-au intemeiat pe dispozitiile art. 948, 953, 975, 1200 C. civ.,  Legea nr. 31/1990 republicata, art. 56 C. com.

2. Astfel investit, Tribunalul Galati, examinând contractele a caror nulitate absoluta s-a solicitat, in raport de sustinerile si apararile partilor, prin sentinta comerciala nr. 181 pronuntata la 28 februarie 2007, a respins ca neintemeiata actiunea introductiva de instanta formulata de reclamante. Tribunalul a apreciat ca in cauza nu s-a facut dovada indeplinirii cauzei de nulitate absoluta invocate, contractele fiind incheiate cu respectarea dispozitiilor art. 948 C. civ.

In opinia instantei, contractul de schimb incheiat de reclamanta SC B.D. SRL si pârâta SC G. SRL a fost semnat de administratorul societatii in baza  imputernicirii date de A.G.A. prin hotarârea din 20 aprilie 2006 semnata de cei doi asociati SC P.I. SRL si dl. B.A. Referitor la incalcarea dispozitiilor art. 12.2 din  actul constitutiv al SC B.D. SRL care instituie obligatia dublei semnaturi a administratorilor, tribunalul a apreciat ca formularea utilizata prin folosirea  sintagmei ,,dupa caz” impune concluzia angajarii societatii si de catre un singur  administrator.

In ceea ce priveste temeiul invocat de reclamanta SC S.M. SA, respectiv  dispozitiile art. 975 C. civ., in calitatea sa de creditoare a SC B.D. SRL, prima instanta a retinut ca in cauza nu s-a facut dovada indeplinirii conditiilor pentru promovarea unei actiuni revocatorii deoarece prin contractul de schimb incheiat de SC B.D. SRL cu pârâta SC G. SRL societatea debitoare a primit o suprafata de teren mai mare respectiv 782,16 mp fata de cei 493,54 mp cedata.

3. Cererea de completare a sentintei  fondului nr. 181 din 28 februarie 2007 a Tribunalului Galati, formulata de pârâtele  SC G. SRL, SC A.P.D. SRL si SC A.C.I. SRL.

Utilizând procedura reglementata de dispozitiile art. 281² C. proc. civ. pârâtele susmentionate au solicitat completarea sentintei nr. 181/2002 cu privire la cererea accesorie de obligare a reclamantelor in solidar la plata cheltuielilor de judecata, asupra careia instanta fondului a omis sa se pronunte.

Tribunalul Galati, prin sentinta comerciala nr. 1689 pronuntata la 2 iulie 2007, a respins ca nefondata exceptia tardivitatii formularii cererilor de completare invocata de reclamante in cadrul acestei proceduri, a respins ca inadmisibila cererea reclamantelor de compensare a cheltuielilor de judecata datorate cu parte din creanta pe care  SC B.D. SRL o detine fata de SC G. SRL in baza antecontract de vânzare-cumparare autentificat sub nr. 1945/2006 si a sentintei comerciale nr. 2480/2006 a Tribunalului Galati si a admis cererile conexe formulate de cele trei pârâte dispunând in conformitate cu art. 281² C. proc. civ. completarea sentintei nr. 181/2007 in sensul obligarii reclamantelor SC S.M. SA si SC B.D. SRL, in solidar, la plata cheltuielilor de judecata, respectiv suma de 250.000 catre SC G. SRL, suma de 23.241,98 lei catre SC A.P.D. SRL si suma de 20.954,12 lei catre SC A.C.I. SRL.

4. Apelul.Decizia nr. 65 din 7 iulie 2011 pronuntata de Curtea de Apel Galati, Sectia comerciala, maritima si fluviala.

Impotriva sentintei fondului nr. 181/2007 si a sentintei nr. 1689/2007 au declarat apel reclamantele pentru motive de nelegalitate si netemeinicie, solicitând  desfiintarea hotarârilor si, pe fond, admiterea actiunii introductive precizata.

In esenta, reclamantele-apelante au reiterat sustinerile formulate in fata primei instante, aratând ca cele doua conventii, respectiv antecontractul de vânzare-cumparare din 31 ianuarie 2006 si contractul de schimb din  28 aprilie 2006 au fost incheiate fara sa existe consimtamântul asociatului majoritar SC P.I. SRL si fara  semnatura celui de-al  doilea administrator, conditie impusa prin actul constitutiv, ceea ce impune concluzia absentei consimtamântului societatii la incheierea  actelor.

Totodata, reclamantele au sustinut ca cele doua hotarâri AGA, din 31 ianuarie 2006 si respectiv 20 aprilie 2006 prin care a fost imputernicit dl. B.A. sa reprezinte societatea la incheierea actelor de vânzare-cumparare si schimb, in  realitate nu au existat, nu au fost adoptate de adunarea generala a asociatilor SC B.D. SRL, fiind false semnaturile de la pozitia asociatului majoritar SC P.I. SRL nefiind efectuate de niciunul dintre asociatii, persoane fizice, ale acestei entitati juridice, asa cum atesta expertiza extrajudiciara grafologica efectuate la cererea societatii.

Potrivit reclamantelor, inscrisul datat ,,20 aprilie 2006” prin care asociatul majoritar SC P.I. SRL isi exprima pozitia ferma cu privire la un eventual schimb de terenuri, pozitie care nu concorda cu contractul de schimb incheiat la 28 aprilie 2006 dovedeste lipsa consimtamântului societatii la incheierea celor doua acte.

In aceasta faza procesuala au formulat cereri de interventie accesorie in conditiile art. 49 alin. (3) C. proc. civ. in interesul reclamantelor E.A., in calitate de actionar la SC S.M. SA si asociat la SC P.I. SRL, SC P.I. SRL – actionarul majoritar al SC B.D. SRL, cereri admise in principiu de instanta prin incheierea din 24 martie 2008.

In interesul pârâtelor a formulat cerere de interventie accesorie B.N.P. H.C. si H.C.H. care a autentificat contractul de vânzare-cumparare nr. 1959/2006 si contractul de schimb nr. 944/2006, cerere de interventie admisa in principiu de instanta prin Incheierea din 9 ianuarie 2008.

La data de 8 februarie 2011, instanta a luat act de schimbarea denumirii reclamantei SC B.D. SRL.

Judecata apelului a fost suspendata de instanta de control judiciar in temeiul art.  244 alin. (1) C. proc. civ. prin incheierea din data de 11 aprilie 2008 pâna la  solutionarea actiunii in anularea hotarârilor AGA din 31ianuarie 2006 si 20 aprilie 2006 promovata de SC P.I. SRL in calitate de asociat la SC B.D. SRL.

Cauza a fost repusa pe rol la data de 27 mai 2011 urmare cererii formulate  de reclamante.

Prin decizia comerciala nr. 65 din 7 iulie 2011, Curtea de Apel Galati, Sectia comerciala, maritima si fluviala, a admis apelul declarat de reclamantele SC S.M. SA si SC B.D. SRL impotriva sentintei comerciale nr. 181/2007 completata prin sentinta civila nr. 1689/2007 a Tribunalului Galati si, in consecinta, si cererile de interventie accesorie in favoarea apelantelor formulate de E.A. si SC P.I. SRL, cu privire la cheltuielile de judecata stabilite de prima instanta in sarcina reclamantelor, in sensul diminuarii acestora, respectiv reclamantele au fost obligate in solidar la plata sumei de 30.000 lei catre pârâta SC G. SRL.

Au fost mentinute celelalte dispozitii ale sentintei apelate, iar cererea de interventie in interesul pârâtelor, formulata de BNP Asociati H.C.si H.C.H. a fost  respinsa ca nefondata.

Examinând contractele a caror nulitate absoluta se invoca, cu privire la suprafata de 493,54 mp teren in indiviziune, instanta de control judiciar a retinut urmatoarele:

La autentificarea antecontractului de vânzare-cumparare din data de 31 ianuarie 2006 si a contractului de schimb din 28 aprilie 2006 reclamanta SC B.D. SRL a fost reprezentata de administratorul B.A. in baza Hotarârilor AGA din 31 ianuarie 2006 si respectiv 20 aprilie 2006, hotarâri care ulterior au fost constatate nule prin sentinta civila nr. 11332 din 28 octombrie 2008 a Tribunalului Bucuresti.

Semnarea contractelor de catre un singur administrator nu impune concluzia lipsei vointei asociatilor si, pe cale de consecinta, a lipsei consimtamântului reclamantei la incheierea actelor, in opinia instantei, deoarece, potrivit art. 35 si urm. din Decretul nr. 31/1954 si art. 71 din Legea nr. 31/1990, persoana juridica isi exercita drepturile prin organele sale, administratorii fiind cei care reprezinta societatea comerciala, iar la societatile cu raspundere limitata dreptul de a reprezenta societatea apartine fiecarui administrator.

Referitor la clauza prevazuta in art. 12.2 din actul constitutiv al SC B.D. SRL, care stipuleaza ca, in ipoteza in care societatea este administrata de doi sau mai multi administratori, deciziile se iau de comun acord, potrivit principiului dublei semnaturi, instanta a apreciat ca aceasta prevedere nu constituie un motiv de anulare a actului incheiat cu depasirea mandatului, intrucât, potrivit dispozitiilor art. 55 din Legea nr. 31/1990 L.S.C., in raporturile cu tertii societatea este angajata prin organele sale, chiar daca acestea depasesc obiectul de activitate, clauzele actului constitutiv care limiteaza puterile conferite de lege acestor organe fiind  inopozabile tertilor, chiar daca au fost publicate.

In ceea ce priveste sustinerea reclamantelor in sensul ca reprezentantul legal al pârâtei SC G. SRL cunostea incalcarea limitelor mandatului de catre administrator, instanta de apel a constatat ca, desi este dovedit ca la momentul schimbului au existat discutii telefonice intre reprezentantii partilor implicate si reprezentantul SC P.I. SRL, nu rezulta ca acesta a adus la cunostinta pârâtei co-schimbare eventualele limite ale mandatului administratorului.

Cu aceasta motivare, care a substituit in parte motivarea tribunalului, instanta de apel a mentinut solutia de respingere a actiunii reclamantelor in constatarea nulitatii celor trei contracte si, in temeiul art. 274 alin. (3) C. proc. civ., a dispus reducerea onorariului de avocat solicitat de pârâta SC G. SRL cu titlu de cheltuieli de judecata, obligând reclamantele in solidar la plata sumei de 30.000 lei cheltuieli de judecata catre pârâta SC G. SRL.

5. Solutionarea cererilor de indreptare a erorilor materiale strecurate in decizia comerciala nr. 65/2011, precum si in Incheierea din 29 iunie 2011, in care s-au consemnat dezbaterile asupra apelurilor si s-a dispus amânarea pronuntarii la data de 7 iulie 2011, formulate de reclamantele SC S.M. SA si SC B.D. SRL si intervenienta SC P.I. SRL in temeiul art. 281 C. proc. civ.

Prin Incheierea din 12 septembrie 2011, Curtea de Apel Galati a admis in parte cererile de indreptare a erorilor materiale formulate de cele trei parti, in sensul  indreptarilor erorilor materiale strecurate atât in cuprinsul Incheierii din 29 iunie 2011, cât si in Decizia nr. 65/2011, cu privire la numarul corect al sentintei apelate, adresa intimatelor SC A.C.I. SRL si SC P.R.E. România SRL, numarul de autentificare al contractului de schimb, al antecontractului de vânzare-cumparare nr. 152.

Au fost respinse ca nefondate cererile de indreptare a erorilor materiale referitoare la reprezentarea de catre consilierul juridic R.M. a intervenientei SC P.I. SRL si sustinerile apelantei SC S.M. SA in sedinta din 29 iunie 2011.

6. Recursul impotriva deciziei civile nr. 65/2011 pronuntata de Curtea de Apel Galati.

Reclamantele SC B.D. SRL Bucuresti si SC S.M. SA si intervenienta accesorie SC P.I. SRL au declarat in termen legal recurs impotriva deciziei nr. 65/2011 a Curtii de Apel Galati, formulând cereri de recurs distincte inregistrate la data de 9 august 2011, respectiv 10 august 2011.

6.1. Recurenta-reclamanta SC B.D. SRL, reprezentata de administrator statutar C.M. si de Administratorul judiciar desemnat in procedura insolventei deschisa impotriva sa prin Incheierea din 21 iunie 2001 a Tribunalului Bucuresti,    si-a intemeiat in drept recursul pe motivele de nelegalitate reglementate de art. 304 pct. 5,7 si 9 C. proc. civ.

            Potrivit recurentei, hotarârea instantei de apel a fost data cu incalcarea dreptului la aparare si a principiului contradictorialitatii, ceea ce atrage incidenta motivului de nelegalitate prevazut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ.

            In argumentarea acestei sustineri, recurenta a aratat ca instanta de apel a aplicat dispozitiile art. 55 din Legea nr. 31/1990 fara ca acest articol sa fie invocat de vreuna din parti si fara sa fi fost pus in discutie contradictorie a partilor.

            In opinia recurentei, motivarea solutiei  adoptate in apel pe dispozitiile art. 55 din Legea nr. 31/1990 este straina de circumstantele cauzei având ca obiect nulitatea unor contracte de vânzare-cumparare.

            Sub un alt aspect, recurenta a sustinut ca dispozitiile art. 55 confera protectia actelor juridice incheiate cu depasirea obiectului de activitate al societatii, ipoteza care nu a fost invocata in cauza.

            Referitor la motivul de recurs vizând aplicarea gresita a dispozitiilor legale incidente (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.) recurenta a aratat ca au fost incalcate dispozitiile art. 75 din Legea nr. 31/1990 care prevad ca dreptul de a administra societatea apartine fiecarui administrator, afara de stipulatia contrara in actul constitutiv, or in actul constitutiv al societatii, art. 12.2, se prevede expres ca, in cazul existentei mai multor administratori, deciziile se iau de comun acord, potrivit principiului dublei semnaturi.

            In cauza, semnarea contractelor numai de catre dl. B.A. nu poate angaja in mod valabil societatea.

            Sub un ultim aspect subsumat motivului prevazut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta a aratat ca Hotarârile AGA din 31 ianuarie 2006 si 20 aprilie 2006 in temeiul carora au fost incheiate contractele au fost declarate nule prin hotarâri irevocabile, sanctiunea nulitatii urmând a se aplica si celor doua contracte, ca acte subsecvente.

            Concluzionând, recurenta a solicitat admiterea recursului si, in principal, casarea hotarârii cu trimitere spre rejudecare instantei de apel, iar, in subsidiar, modificarea hotarârii in sensul admiterii apelului declarat impotriva sentintei  tribunalului cu consecinta admiterii cererii de chemare in judecata, astfel cum a fost precizata.

            6.2. Recurenta-reclamanta SC S.M. SA si-a intemeiat recursul pe motivele de  nelegalitate prevazute de art. 304 pct. 6, 7, 8 si 9 C. proc. civ. indicate generic la finele cererii de recurs.

            In esenta, criticile recurentei au vizat aceleasi aspecte ca cele invocate de recurenta SC B.D. SRL referitoare la restrictia impusa de art. 12.2 din actul constitutiv al SC B.D. SRL si obligativitatea semnaturilor conjugate ale celor doi administratori, potrivit art. 70 din Legea nr. 31/1990, care numai impreuna pot angaja societatea.

            A sustinut recurenta ca dispozitiile art. 55 din L.S.C. nu deroga de la prevederile art. 70, 72 si 76 asa cum retine instanta, deoarece dispozitiile din aceasta lege speciala sunt de stricta interpretare, fiind aplicabile doar in cazul incidentelor de la constituirea societatilor comerciale, nu si la cele de la  functionarea acestora, aplicarea lor neputând fi facuta prin analogie.

            Potrivit recurentei, instanta, prin interpretarea data art. 55, extinde câmpul de aplicare al normei la alte ipoteze decât aceea prevazuta in corpul sau, respectiv situatia depasirii obiectului de activitate.

            Cu privire la nesocotirea efectelor hotarârii judecatoresti prin care cele doua AGA din SC B.D. SRL au fost constatate nule, recurenta a invocat incalcarea de catre instanta de apel a principiului  quod nullum est nullum producit effectum, efectele nulitatii operând nu numai pentru viitor ci si pentru trecut, ceea ce impunea concluzia inexistentei consimtamântului societatii la momentul incheierii contractelor.

            Sub un ultim aspect, recurenta a sustinut, contrar dezlegarii instantei, obligativitatea formei autentice a mandatului in raport de dispozitiile art. 72 din Legea nr. 31/1990 si art. 1535-1536 C. civ., in vigoare la data intocmirii actelor de vânzare-cumparare si respectiv de schimb.

            6.3. Recurenta-intervenienta accesorie SC P.I. SRL prin cererea de recurs reitereaza criticile formulate de recurenta-reclamanta SC B.D. SRL in interesul  careia a intervenit, aratând, in sinteza, ca prin decizia pronuntata instanta de apel  incalca dispozitiile art. 295 alin. (1) C. proc. civ. intemeindu-si intregul rationament pe prevederile art. 55 din LSC, temei juridic care nu a fost pus in discutia partilor  si nu a fost invocat pe cale de actiune sau exceptie.

            In egala masura, a aratat recurenta, instanta nu da eficienta juridica hotarârii (s.c. nr. 261/2010 a Tribunalului Bucuresti) de constatare a nulitatii absolute a celor doua AGA care reprezentau actul juridic ce atesta consimtamântul societatii la data semnarii antecontractului de vânzare-cumparare si contractului de schimb.

            Or, a sustinut recurenta, fiind transat irevocabil aspectul lipsei consimtamântului SC B.D. SRL la incheierea actelor juridice, o aplicare corecta a prevederilor art. 948 C. civ. impuneau  solutia nulitatii absolute a actelor incheiate.

7. La data de 21 octombrie 2011, reclamantele SC B.D. SRL, in insolventa, si SC S.M. SA au declarat recurs si impotriva Incheierii din 12 septembrie 2011 de indreptare eroare materiala, pronuntata de Curtea de Apel Galati, solicitând  admiterea recursului, modificarea in parte a incheierii recurate in sensul admiterii in totalitate a cererii de indreptare.

            Recurentele socotesc ca nefondata solutia instantei de apel care a respins celelalte solicitari de indreptare a erorilor materiale strecurate in incheierea din 29 iunie 2011 si Decizia nr. 5/2011 cu motivarea ca ,,din verificarea caietului grefierului nu rezulta contrariul”, deoarece instanta era datoare, potrivit art. 261 pct. 3 C. proc. civ., sa consemneze ca atare sustinerile partilor.

            Cererea de recurs a fost inregistrata sub nr. 2486/121/2006 p. 1, iar prin Incheierea din data de 29 mai 2012 s-a dispus, in temeiul art. 164 C. proc. civ., conexarea acestui dosar la dosarul de recurs nr. xx86/121/2006 având ca obiect Decizia nr. 65/2011.

8. Asupra recursurilor.

            Inalta Curte, examinând in cadrul controlului de legalitate Decizia nr. 65/2011 a Curtii de Apel Galati si Incheierea de indreptare eroare materiala din 29 mai 2012 pronuntata de aceeasi instanta, in raport de criticile formulate, a constatat ca recursurile sunt nefondate pentru considerentele ce urmeaza:

            8.1. Cu privire la Decizia nr. 65/2011, motivele de recurs, desi expuse de cele trei recurente prin cereri de recurs distincte, vizeaza aceleasi aspecte care in opinia recurentelor atrag nelegalitatea deciziei, asa incât ele au fost analizate impreuna.

            Motivul reglementat de art. 304 pct. 5 si pct. 6  C. proc. civ.

Argumentele recurentelor subsumate celor doua ipoteze prevazute de art. 304 pct. 5 si 6 se refera la incalcarea dreptului la aparare si a principiului contradictorialitatii de catre instanta de apel care era datoare sa puna in discutia partilor dispozitiile art. 5.5 din Legea nr. 31/1990 retinute in considerentele deciziei.

Art. 304 pct. 6 vizeaza situatiile de plus petita si ultra petita, când instanta a acordat mai mult decât s-a cerut ori ceea ce nu s-a cerut, ipoteza care nu se regaseste in cauza fata de solutia pronuntata prin Decizia nr. 65/2011.

In ceea ce priveste motivul prevazut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ. care sanctioneaza, alaturi de incalcari ale formelor de procedura, si nesocotirea principiilor care guverneaza desfasurarea procesului civil, sustinerile recurentelor  nu impun concluzia incalcarii dreptului la aparare si a principiului  contradictorialitatii.

            Reclamantele-recurente si-au intemeiat in drept actiunea introductiva si pe dispozitiile Legii nr. 31/1990 si ale art. 56 din Decretul nr. 31/1954, intreaga constructie juridica fiind circumscrisa drepturilor si obligatiilor administratorilor ca organe ale societatii care reprezinta persoana juridica in limitele puterilor conferite si restrictiilor impuse prin actul constitutiv, aspecte reiterate prin motivul de apel.

            Raspunzând criticilor formulate de apelante cu privire la nesocotirea restrictiei impuse prin actul constitutiv administratorilor, instanta de apel se intemeiaza pe dispozitii legale din Legea societatilor comerciale, indicata ca temei de  drept de reclamantele-apelante.

            Numai in ipoteza schimbarii temeiului de drept al cererii instanta este datoare sa puna in discutia partilor noul temei, ceea ce in cauza nu se confirma.

            Curtea aminteste, totodata, ca dispozitiile art. 129-130, care consacra rolul activ al judecatorului, trebuie intelese in sensul ca interventia sa in desfasurarea procesului se limiteaza numai la a da indrumari partilor cu privire la drepturile si obligatiile ce le revin in masura in care nu sunt asistate sau reprezentate de profesionisti, si aceasta deoarece procesul civil este, in primul rând, un proces al intereselor private in care partile au obligatia legala sa-si probeze pretentiile si apararile.

            Punerea in discutia partilor a unor imprejurari de fapt sau de drept constituie nu o obligatie, ci este statuata ca un drept al judecatorului care trebuie inteles in strânsa legatura cu realizarea cerintei de impartialitate.

            8.2. Cu privire la motivul de nelegalitate vizând aplicarea gresita a dispozitiilor art. 55 din LSC si a celor care reglementeaza obligatiile si raspunderea administratorilor (art. 304 pct. 8 si 9 C. proc. civ.).

            Preliminar, Curtea noteaza ca, potrivit actului constitutiv al societatii SC B.D. SRL (art. 12.1),  administratorul reprezinta si angajeaza societatea in relatiile cu tertii, având printre alte atributii si instrainarea activelor societatii, dobândirea, transmiterea, ipotecarea de terenuri sau alte drepturi reale (art. 13); iar potrivit art. 12.2, in cazul pluralitatii de administratori, deciziile se iau de comun acord, pe principiul dublei semnaturi.

            O prima concluzie pe care o impune examinarea acestor dispozitii statutare este calitatea de reprezentant legal conferita expres administratorului prin actul constitutiv al societatii, care poate angaja societatea in raporturile cu tertii având dreptul de a exprima si executa vointa juridica a societatii, angajând  responsabilitatea acesteia in raporturile cu tertii.

            Dupa art. 72 din LSC, functia de administrator se greveaza pe un raport juridic de mandat, continutul acestui mandat nu este exclusiv contractual, fiind completat de dispozitii speciale, prevazute in LSC, referitoare la obligatiile legale imperative stabilite in sarcina administratorului si la limitele mandatului acestuia.

            In sfârsit, dupa art. 70 din LSC, administratorul poate face orice operatiune necesara pentru aducerea la indeplinire a obiectului de activitate al societatii, afara de restrictiile aratate in actul constitutiv referitoare la limitele puterilor conferite.

            Regimul juridic de drept comun al depasirii limitelor mandatului instituit de art. 1546 potrivit caruia actele juridice incheiate de mandatar cu depasirea imputernicirii sunt inopozabile mandantului are aplicatie si in ce priveste depasirea  limitelor imputernicirii, respectiv atributiilor administratorului unei societati comerciale cu derogarile si restrângerile prevazute de LSC, impuse de specificul societatilor comerciale si al functiei administratorului ale carui drepturi si obligatii sunt complexe.

            In acest sens, prin derogare de la principiile mandatului, in vederea protejarii intereselor tertilor si a securitatii juridice, art. 55 din LSC prevede in alin. (1) ca in raporturile juridice cu tertii societatea este angajata prin organele sale chiar daca acestea depasesc obiectul de activitate, cu o exceptie, când societatea dovedeste ca tertii cunosteau, in imprejurarile date, depasirea obiectului de activitate.

            In alin. (2) al art. 55 LSC stabileste, tot pentru protectia tertilor, ca societatea nu poate opune tertilor clauzele actului constitutiv care limiteaza puterile conferite de lege acestor organe, chiar daca au fost publicate.

            Aceasta ultima ipoteza a art. 55 din LSC este aplicabila in cauza si a fost corect retinuta de instanta de apel, ca o derogare de la regula generala potrivit careia clauzele actului constitutiv sunt opozabile tertilor daca au fost publicate in conditiile legii.

Prezumtia instituita de dispozitiile susmentionate in favoarea tertilor de buna-credinta nu a fost rasturnata, asa cum sustin, fara temei, recurentele, afirmând ca, in conditiile in care existau doi administratori, o minima diligenta impunea sa se efectueze verificari cu privire la puterile stabilite prin actul constitutiv, deoarece,  fata de continutul dispozitiei derogatorii, aparenta de mandat general al administratorului este mai puternica la societatile de persoane  avute in vedere in alin. (1) al art. 55. Ar fi inoportun si chiar excesiv, asa cum pretind recurentele, ca tertul care face afaceri cu o societate sa verifice de fiecare data puterea mandatului social, aceasta fiind ratiunea dupa care, potrivit art. 55 alin. (2), societatea va fi angajata prin actele facute de administratori chiar daca au fost facute cu incalcarea limitelor puterilor ce le-au fost conferite, in masura in care puterile conferite prin actul constitutiv sunt mai restrictive decât cele prevazute de lege.

Curtea noteaza, totodata, ca dupa art. 75 din LSC, aplicabil si societatilor cu raspundere limitata, dreptul de a reprezenta societatea apartine fiecarui administrator, iar daca actul constitutiv dispune ca administratorii sa lucreze impreuna in ipoteza pluralitatii de administrare decizia acestora trebuie luata in unanimitate.

Legea nu impune insa cerinta ca exprimarea vointei acestora sa se faca simultan, in sensul semnarii actelor juridice de catre toti administratorii desemnati si aceasta intrucât, asa cum s-a aratat in precedent, alin. (1) art. 75 prevede expres ca dreptul de a reprezenta societatea apartine fiecarui administrator care poate incheia in numele societatii orice act in limitele legii si ale obiectului de activitate. Sub acest aspect, Curtea constata ca in actul constitutiv al societatii B.D. nu exista nicio limitare a drepturilor administratorului de a incheia acte de dispozitie de natura celor ce fac obiectul prezentului litigiu.

In alte cuvinte, principiul dublei semnaturi pe actele incheiate de administratori cu tertii reprezinta o incalcare a puterilor conferite de lege administratorului care atrage incidenta art. 55 alin. (2) din LSC cu consecinta angajarii societatii pentru actele facute de reprezentantii sai legali.

Distinct de acestea, in cauza, circumstantele de fapt pe care le releva actele dosarului, respectiv negocierile anterioare incheierii actelor purtate intre partile semnatare, impun concluzia ca faptele aduse la cunostinta societatii SC B.D. SRL de cocontractant erau adresate celor doi administratori, iar eventuala necunoastere a lor din partea unuia dintre administratori nu poate fi invocata ca viciu de consimtamânt al vointei colective deoarece tertul contractant ar fi pus intr-o situatie inechitabila, de a suporta neglijenta unora dintre administratori. In acelasi sens, Curtea noteaza ca neregularitatile privind modul cum au fost luate deciziile de administratori nu pot fi opuse tertului care nu poate fi obligat sa faca, de fiecare data, o analiza a regulilor de functionare interna ale cocontractantului.

Totodata, Curtea are in vedere si corespondenta purtata cu cel de-al doilea asociat al societatii, persoana juridica, care isi exprima acordul, in anumite conditii, pentru incheierea contractelor, corespondenta urmata de imputernicirea unuia dintre administratori cu incheierea actelor prin cele doua hotarâri ale adunarii generale a asociatilor.

Prin urmare, vointa juridica exprimata de organul statutar – adunarea generala, ca o dublare a vointei consiliului de administratie sau o confirmare a acesteia, a fost de natura, pentru tertul contractant, sa-i intareasca convingerea de mandat general valabil al administratorului imputernicit sa semneze actele.

Imprejurarea ca cele doua hotarâri AGA au fost ulterior anulate, respectiv la doi ani dupa incheierea celor doua contracte, pentru neregularitati de convocare, nu poate fi opusa tertilor, deoarece ilegalitatea mandatului astfel acordat reprezinta o chestiune care priveste numai raporturile interne dintre societate si administratorii sai, ce pot fi facuti raspunzatori de aceste neregularitati.

Numai in masura in care s-ar fi dovedit o intelegere frauduloasa intre administratorul imputernicit de societate si tertul contractant se impunea anularea contractelor, ori asemenea dovezi nu au fost facute in cauza.

8.3 Cu privire la obligativitatea formei autentice a mandatului, dispozitiile art. 1596 din vechiul cod civil invocate de recurent se refereau la necesitatea unui mandat special in sensul de mandat pentru o anumita afacere, respectiv instrainare, ipotecare, cerinta formei autentice nefiind prevazuta expres.

Pe de alta parte, in raporturile dintre administrator si o societate comerciala, continutul mandatului dat administratorului nu este exclusiv contractual, unele obligatii ale mandatarului-administrator, din ratiuni de ordine publica, sunt reglementate de lege, administratorii nefiind simpli mandatari ai societatii, ci organe prin care societatea stabileste raporturi cu tertii. O dublare a acestor obligatii legale printr-o procura speciala in sensul art. 1536 C. civ. aparea excesiva, aceasta fiind ratiunea introducerii art. 70¹ din LSC prin O.U.G. nr. 52/2008, dispozitii care nu modifica regimul juridic anterior cu privire la continutul mandatului dat administratorului, cerinta formei autentice nefiind necesara nici anterior clarificarii aduse prin art. 70¹ din LSC.

8.4. Referitor la recursul declarat impotriva Incheierii din 12 septembrie 2011 de indreptare a erorilor materiale strecurate in decizia nr. 65/2011 si in cuprinsul incheierii de dezbateri a apelului, criticile recurentelor nu releva aspecte de nelegalitate, in sensul incalcarii art. 281 C. proc. civ.

Verificând temeinicia sustinerilor cu privire la erorile materiale strecurate, instanta de apel a dispus verificarea caietului de sedinta al grefierului care este dator, potrivit Regulamentului de ordine interioara al instantelor, sa consemneze in caietul de sedinta prezenta partilor si mersul dezbaterilor, realitatea lor fiind atestata prin semnarea de catre grefier a incheierilor de sedinta si a hotarârii.

Potrivit regulamentului de ordine interioara, caietul de sedinta este numerotat si sigilat si se depune la arhiva instantei unde se va pastra timp de trei ani de la data ultimelor note.

Asa fiind, cele consemnate in caietul de sedinta constituie o proba pentru eventualele erori, omisiuni si greseli materiale strecurate in redactarea hotarârii sau incheierii, in raport cu care solutia pronuntata de instanta de apel prin Incheierea de  indreptare din 12 septembrie 2011 nu este susceptibila de critica.

Pentru ratiunile mai sus infatisate, Inalta Curte, in temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., a respins ca nefondate recursurile declarate in cauza.