Scrisoare de garantie bancara. Actiune oblica formulata impotriva garantului. Conditii de admisibilitate

 

Consecinta emiterii unei scrisori de garantie bancara consta in asumarea unei obligatii noi de plata in conditiile expres stipulate, obligatie distincta si autonoma de obligatia principala, care obliga garantul strict in limita obiectului indicat in cuprinsul sau.

In cazul in care garantul nu si-a asumat obligatia de a suporta obligatiile debitoarei locatar din contractul de inchiriere, ci numai obligatia de a emite o scrisoare de garantie bancara in limita unei anumite sume de bani – pe care a si indeplinit-o – nu se poate retine ca locatorul creditor are fata de acesta un drept privind toate obligatiile debitoarei care sa poata fi valorificat prin exercitarea unei actiuni oblice.

Sectia a II-a civila, Decizia nr. 3969 din 11 decembrie 2014

vezi si https://avocatalinpaidiu.ro/category/comercial/contracte-comercial/

 

Prin cererea de chemare in judecata, inregistrata pe rolul Tribunalului Bucuresti reclamanta S.D.C.S. SRL a chemat in judecata paratele SC R.B. SRL si SC M.H. SRL solicitand instantei ca prin hotararea ce o va pronunta sa dispuna obligarea paratei R.B. si a paratei M.H. la plata sumei de 6.451.500,67 Ron reprezentand debit principal datorate catre reclamanta; obligarea paratei R.B. si a paratei M.H. la plata sumei de 5.907.986,71 RON reprezentand penalitati de intarziere, cu cheltuieli de judecata.

Prin cerere precizatoare, formulata la 22.02.2013, reclamanta a solicitat obligarea paratelor R.B. si a M.H. la plata sumei de 6.454.373,75 lei reprezentand debit principal; obligarea paratelor la plata sumei de 11.362.033,09 lei penalitati de intarziere datorate pana la data de 22.02.2013, cu cheltuieli de judecata.

Prin intampinarea si cererea reconventionala formulate la 11.12.2012, SC R.B. SRL a solicitat respingerea cererii de chemare in judecata, cu cheltuieli de judecata; obligarea reclamantei de a permite accesul R.B. in spatiul comercial inchiriat in vederea efectuarii inventarului anual prevazut de Legea nr. 82/1991, cheltuieli de judecata.

Prin sentinta civila nr. 3528 din 26.04.2013, Tribunalul Bucuresti a admis in parte cererea de chemare in judecata; a admis cererea reconventionala; a obligat parata-reclamanta si parata SC M.H. la plata in solidar a sumei de 1.099.784,64 lei debit restant; a obligat parata-reclamanta SC R.B. la plata sumei de 5.354.589,11 lei debit restant; a obligat parata-reclamanta la plata sumei de  6.454.373,75 lei penalitati de intarziere aferente debitului principal datorat; a obligat reclamanta-parata sa permita accesul in spatiul in suprafata de 10.225 mp in vederea efectuarii inventarului anual.

A obligat partile la plata cheltuielilor de judecata.

            Impotriva acestei sentinte au formulat apel partile.

Analizand actele si lucrarile dosarului, Curtea de apel a apreciat apelurile nefondate pentru urmatoarele considerente, ce vor fi redate in rezumat:

Cu privire la apelul formulat de catre reclamanta S.D.C.S. in limitele investirii, sintetizand motivele de apel invocate, s-a apreciat ca prima instanta a procedat la o corecta interpretare a actului dedus judecatii stabilind natura raporturilor juridice stabilite intre M.H. (R.I.&M.), pe de o parte, si debitoarea R.B. si creditoarea SDCS, pe de alta parte, urmare a semnarii Actului aditional nr. 1 la contractul de inchiriere din 09. 08.2006.

Astfel, prin Actul aditional nr. 1 la contractul de inchiriere din data de 09.08.2006 s-a convenit, pe langa preluarea drepturilor si obligatiilor asumate de M. Pipera de catre M. Berceni, in considerarea calitatii de asociat majoritar a SC M.H. la M. Berceni cu scopul sprijinirii dezvoltarii afacerilor societatii, garantarea executarii obligatiilor ce ar reveni acestei societati din contractul de inchiriere.

Obligatia asumata a fost circumstantiata prin art. 3 al actului aditional:

             „In vederea garantarii executarii obligatiilor asumate de SC M. Berceni SRL prin semnarea actului aditional, SC M.H. SRL pune la dispozitia proprietarului scrisoarea de garantie bancara emisa in termen de 5 zile de la semnarea actului”.

A rezultat ca, in considerarea art. 6.2 din contractul de inchiriere, M.H. a emis doua SGB nr. S115155/20.12.2007 pentru suma de 245.400 Euro cu termen de valabilitate 20.12.2007 – 01.07.2008 si nr. BBDIGT 08 – 4610/19.12.2008 cu termen de valabilitate 19.12.2008 – 18.12.2009, prelungit pana la 18.12.2010 si, ulterior la  18.12.2011.

Curtea de apel a retinut ca S.D.C.S. nu a formulat cerere de plata in cadrul termenului de valabilitate precizat in scrisoarea de garantie bancara, asa cum acesta a fost prelungit, respectiv pana la data de 18.12.2011.

S-a mai retinut ca M.H. a garantat in temeiul art. 6.2 din contract pentru indeplinirea tuturor obligatiilor cuprinse intre data semnarii contractului si data predarii spatiului comercial, predare care a avut loc la 18.11.2009, insa ca urmare a prelungirii ulterior, cu acceptul tacit al proprietarului, in conditiile in care nu s-a probat emiterea SGB conform art. 6.1 din contract, rezulta ca parata a inteles sa garanteze plata contravalorii a trei chirii lunare in cuantum de 245.400 EURO pana la data de 18.12.2011.

Referitor la calitatea de fidejusor pentru obligatiile asumate prin contract de catre R.B. in integralitatea lor, s-a stabilit ca discutia in litigiu poarta cu prioritate asupra caracterului autonom al scrisorii de garantie, in ce masura acesta se subsumeaza fidejusiunii.

S-a retinut ca scrisoarea de garantie reprezinta o modalitate de garantare in sine, cu trasaturi specifice, deosebite de cele ale fidejusiunii, printre cele mai semnificative fiind lipsa efectelor accesorialitatii fata de obligatia raportului primar.

Consecinta emiterii SGB consta in asumarea unei obligatii noi de plata in conditiile expres stipulate, obligatie distincta si autonoma de obligatia principala.

 In timp ce fidejusiunea implica garantarea de catre fidejusor a obligatiilor asumate de debitorul garantat cu toate bunurile prezente si viitoare, aflate in patrimoniul sau, emiterea scrisorii de garantie obliga garantul strict in limita obiectului indicat in cuprinsul sau, suma mentionata si in limita perioadei de valabilitate.

Astfel, din termenii Actului aditional nr. 1 la contractul de inchiriere de la 09.08.2006 coroborat cu prevederile SGB mai sus mentionate nu rezulta faptul ca M.H. a consimtit constituirea unei garantii personale supusa dispozitiilor art. 1652 si art. 1654 C. civ., de esenta contractului de fidejusiune fiind manifestarea expresa a vointei, in termeni clari care sa excluda echivocul.

Dimpotriva, a rezultat, fata de continutul art. 6.2 din contractul de inchiriere, ca s-a garantat initial indeplinirea obligatiilor asumate pana la predarea spatiului comercial, si ulterior acestei date, in conditiile prelungirii valabilitatii scrisorii de garantie, plata contravalorii a trei chirii lunare, in cuantum de 245.400 Euro, pana la data de 18.12.2011 exclusiv prin emiterea unei scrisori de garantie bancara.

Cu privire la caracterul scrisorii de garantie de tip Revolving sau de tip non revolving, s-a retinut prin analiza art. 6, art. 6.1 si art. 6.2 din contract ca de esenta SGB tip revolving este reintregirea cu valoarea corespunzatoare la scadenta, diminuare sau anulare, in cauza rezultand ca partile au optat pentru SGB revolving numai pentru situatia diminuarii valorii.

Din probatoriul administrat a rezultat ca pe tot parcursul termenului de valabilitate proprietarul nu a formulat cerere de plata, astfel ca nu a operat o diminuare a valorii constituite garantie.

Chiar si asa fiind, acceptarea unei SGB revolving nu are drept consecinta modificarea limitelor garantiei astfel cum acesta a fost constituita initial si nici nu poate fi interpretata in sensul garantarii nelimitate a obligatiilor izvorate din contractul de inchiriere, limita de suma fiind aceeasi de 245.400 euro, cu acelasi termen de valabilitate 18.12.2011.

In consecinta, din cuprinsul Actului aditional nr. 1 la Contractul de inchiriere de la 09.08.2006, din cele consemnate in Preambul referitor la asumarea obligatiei de garantare a contractului, obligatia circumstantiata prin art. 3 nu rezulta constituirea unei garantii personale conform  art. 1654 C. civ., ci exclusiv obligatia de remitere a unei scrisori de garantie bancara  cu respectarea art. 6 din contract, obligatie indeplinita de catre M.H.

Cu privire la criticile purtand asupra omisiunii de analizare a cererii de atragere a raspunderii mediate a M.H. fata de R.B., cerere intemeiata pe dispozitiile art. 974 C. civ., potrivit carora creditorii pot exercita toate drepturile si actiunile debitorului lor pentru valorificarea unui drept care apartine debitorului, s-a retinut ca fidejusiunea nu poate lua nastere decat prin conventia incheiata intre fidejusor si creditor, fie si fara stirea debitorului principal, conventie prin care obligatia de garantare cu intreg patrimoniul sa rezulte cu claritate, fara echivoc.

Rezulta ca prin contractul de fidejusiune nu se nasc drepturi in patrimoniul debitorului R.B., ci exclusiv in patrimoniul creditorului SDCS, astfel ca acesta nu are deschisa calea actiunii subrogatorii intemeiate pe dispozitiile art. 974 C. civ., ci doar calea actiunii directe.

Cu privire la cel de al doilea motiv al apelului formulat de reclamanta s-a stabilit ca dreptul de retentie, recunoscut de lege si de cocontractant, insa, nu este in contradictie cu dreptul si obligatia proprietarului bunurilor sechestrate de a inventaria bunurile cu respectarea legislatiei contabile in vigoare.

In consecinta, a fost respins ca nefondat apelul formulat de catre reclamanta S.D.C.S.

Examinand apelul formulat de catre R.B. SRL s-a constatat ca intemeiat instanta a inlaturat argumentele paratei. Chiar si in situatia in care existenta inconvenientelor in folosirea spatiului rezulta fara tagada din materialul probator administrat si nu a fost contestata de reclamanta, s-a apreciat ca nu sunt suficient de importante pentru a determina refuzul platii chiriei pentru un spatiu de 10225 mp nici pentru perioada noiembrie 2011 – ianuarie 2012, cu atat mai putin timp de 11 luni.

In consecinta, instanta de apel a  respins apelul formulat de R.B. SRL ca nefondat.

Cu privire la apelul formulat de catre M.H. (R.I.&M.) s-a retinut ca rezulta cu evidenta atat din cuprinsul Actului aditional, preambul coroborat cu art. 3, ca SC M.H. si-a exprimat intentia de a garanta exclusiv prin emiterea unei scrisori de garantie, faptul ca aceasta a fost emisa si acceptata de proprietar in considerarea art. 6.2 initial, pentru ca apoi, dupa  predarea spatiului comercial locatarului, in conditiile art. 6.1 in limita a trei chirii.

Intrucat prin art. 4 alin. 1 si 3 s-au stipulat in termeni fara echivoc conditiile platii in termenul de valabilitate al scrisorii bancare, precum si consecintele neintroducerii cererii de plata inauntrul acestuia, ”scrisoarea de garantie devine in mod automat nula si neavenita dupa expirarea termenului de valabilitate, indiferent daca documentul este sau nu restituit”, s-a apreciat ca ulterior datei de 18.12.2011 reclamanta nu mai poate solicita obligarea M.H. (R.I.&M.) la plata sumei de 245.400 Euro.

In consecinta, a fost admis apelul SC M.H. (R.I.&M.), schimbata in parte sentinta atacata in sensul ca a fost respinsa actiunea formulata de S.D.C.S. impotriva M.H. ca nefondata; s-a inlaturat si obligarea la plata cheltuielilor de judecata stabilita in sarcina acestei parti ; au fost respinse apelurile formulate de S.D.C.S. SRL si SC R.B. SRL.

Au fost mentinute celelalte dispozitii ale sentintei.

Impotriva deciziei civile nr. 112 din 24.02.2014 pronuntata de Curtea de Apel Bucuresti, Sectia a VI-a civila, in termen legal, a formulat recurs recurenta S.D.C.S. SRL care a solicitat modificarea in parte a deciziei recurate in sensul respingerii apelului formulat de R.H. si admiterii apelului formulat de S.D.C.S.

In motivarea recursului s-au invocat urmatoarele critici de nelegalitate a deciziei recurate:

1) Incidenta motivului de recurs prevazut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. in ceea ce priveste respingerea apelului formulat de S.D.C.S.

S-a aratat ca instanta de apel, fara temei legal, a constatat ca obligatia de garantie ar fi limitata la suma aferenta scrisorii de garantie bancara. In opinia recurentei, atat fidejusiunea, cat si scrisoarea de garantie bancara au aceeasi functionalitate practica, aceea de a garanta obligatiile unui tert, SGB fiind o varianta a fidejusiunii.

Atat din preambulul actului aditional, cat si din dispozitiile art. 3 rezulta ca exista un raport de garantie separat de obligatia de furnizare a SGB, aceasta scrisoare fiind numai unul din mijloacele prin care se materializeaza obligatia de garantie, nelimitata, preexistenta.

S-a invederat ca si instanta de apel a interpretat eronat mecanismul SGB deoarece tipul Revolving presupunea ca, indiferent de suma trasa si de marimea obligatiilor scadente garantate, SGB trebuia reintregita astfel incat sa permita intotdeauna acoperirea datoriilor scadente.

Intrucat parata R.B. nu a solicitat societatii mama, R.H. emiterea unei SGB si garantarea sa in relatia cu S.D.C.S. se impunea obligarea R.H. la garantarea obligatiilor R.B. in baza dispozitiilor art. 974 si urm. C. civ.

De asemenea, s-a aratat ca, prin permiterea accesului R.B. in spatiul comercial, atat instanta de fond, cat si cea de apel au nesocotit clauzele contractuale care permit reclamantei inchiderea spatiului comercial si interzicerea accesului R.B. in acesta.

2) Incidenta dispozitiilor art. 304 pct. 8 si 9 C. proc. civ. in ceea ce priveste admiterea apelului formulat de R.H.

Desi s-a retinut de catre instanta de apel ca, in mod corect, instanta de fond a respins exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a R.H., s-a apreciat in mod gresit ca nu s-a introdus cerere de plata in interiorul termenului de valabilitate a SGB intrucat la 23.11.2011 reclamanta a formulat cererea de plata nr. 53 catre A.B. Romania, iar refuzul de plata al bancii a fost comunicat la data de 19.12.2011. Aceste aspecte fac obiectul dosarului xx94/3/2012 aflat pe rolul instantei supreme.

Obligatia de garantie a R.H., asa cum a fost constatata prin actul aditional la contractul de inchiriere, nu prevede vreo limitare a raspunderii R.H. fata de reclamanta, iar limitarea garantiei la suma prevazuta in SGB nu este implicita si nu poate fi dedusa ca atare.

In drept au fost invocate dispozitiile art. 969, 970, 1073 C. civ.

Prin intampinarea formulata de R.I. s-a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

           Analizand decizia recurata din perspectiva criticilor de nelegalitate invocate de recurenta, instanta suprema constata ca acestea se circumscriu, de fapt, sustinerii ca instanta de apel a interpretat gresit scrisoarea de garantie bancara, a stabilit in mod gresit ca nu exista obligatia R.I. de a plati suma de 245.000 Euro si a apreciat in mod gresit ca nu sunt intrunite conditiile pentru formularea actiunii oblice, prevazute de art. 974 C. civ., motive ce pot fi incadrate in prevederile art. 304 pct. 8 si 9 C. proc. civ de la 1865.

In analiza primului motiv de recurs, instanta suprema constata ca sunt neintemeiate criticile formulate de recurenta.

Pornind de la analiza art. 3 din Actul aditional nr.1 la contractul de inchiriere din 9.08.2006, se retine ca SC M.H. SRL s-a obligat sa puna la dispozitia reclamantei Scrisoarea de Garantie Bancara emisa de A.B., in vederea garantarii obligatiilor asumate de SC M.B. SRL prin semnarea actului aditional. Aceasta scrisoare este cea prevazuta de art. 6.2 din contractul de inchiriere, in valoare de 245.000 Euro, reprezentand valoarea a trei luni de chirie, fiind emisa pentru garantarea tuturor obligatiilor din perioada cuprinsa intre data semnarii contractului si data predarii spatiului catre locatar.

Prin punerea la dispozitia proprietarului a scrisorii de garantie bancara, R.I. nu a devenit parte in contractul de inchiriere din 9.08.2006, ramanand un tert fata de acesta si nu si-a asumat obligatia de a plati in numele SC R.I. debitul datorat de debitorul reclamantei.

Actul aditional nr. 1 la contractul de inchiriere a dat nastere unei obligatii de sine statatoare, respectiv aceea de a pune la dispozitia reclamantei a unei scrisori de garantie bancara pentru suma de 245.000 Euro, obligatie pe care niciuna dintre parti nu contesta ca SC R.I. si-ar fi indeplinit-o.

R.I., prin semnarea actului aditional la contractul de inchiriere, nu a dobandit calitatea de debitor solidar cu debitorul principal sau de fidejusor, iar referirea in preambulul actului aditional nr. 1 la calitatea sa de garant se refera, avand in vedere continutul art. 3, la punerea la dispozitia proprietarului a unei scrisori de garantie bancara emisa de A.B., in termen de 5 zile de la semnarea actului.

Intrucat in cuprinsul actului aditional nu se face nicio referire la obligatia intimatei de a emite o noua scrisoare de garantie bancara, o asemenea obligatie fiind prevazuta numai in sarcina locatarului, rezulta ca rationamentul recurentei care pretinde ca scrisoarea de garantie bancara este de tip revolving, urmand a fi alimentata dupa fiecare tragere, este nesustinut de continutul conventiei partilor.

In plus, se retine si faptul ca, si in conditiile in care s-ar admite ideea ca intimata R.I. ar raspunde pentru neexecutarea obligatiilor locatarului, aceasta raspundere poate fi angajata, conform scrisorii de garantie emisa de A.B. si acceptata de proprietar, numai pentru suma maxima de 245.000 Euro, platibila in lei la cursul oficial al BNR din ziua platii si numai pentru garantarea obligatiilor chiriasului cuprinse intre data semnarii contractului si data predarii spatiului catre locatar, iar in prezenta cauza debitul solicitat, constand in chirie neachitata, nu face obiectul garantiei.

Intrucat R.I. nu si-a asumat obligatia de a suporta obligatiile debitoarei locatar din contractul de inchiriere, ci numai obligatia de a emite scrisoarea de garantie bancara (pe care, de altfel, a si indeplinit-o), in mod corect s-a retinut de catre instanta de apel ca R.B. nu are fata de R.I. un drept care sa poata fi valorificat prin exercitarea unei actiuni oblice.

Prin urmare, sustinerile recurentei din cadrul celui de-al doilea motiv de recurs sunt neintemeiate.

Sub aspectul cererii reconventionale, criticile din recurs referitoare la permiterea accesului R.B. in spatiul inchiriat pentru a efectua inventarul anual al bunurilor, sunt apreciate ca neintemeiate intrucat o astfel de masura nu contravine dispozitiilor contractuale care abiliteaza reclamanta sa inchida spatiul comercial si sa interzica accesul paratei in acesta, in conditiile neindeplinirii obligatiilor asumate.

Astfel, este necontestata imprejurarea ca parata a lasat anumite bunuri in spatiul comercial si ca legea contabilitatii o obliga sa efectueze inventarul anual. Accesul in spatiul comercial pentru inventarierea bunurilor nu presupune reinstalarea paratei in acesta sau ridicarea bunurilor, ci numai intocmirea unei liste a bunurilor aflate in locatie prin inventarierea acestora, societatile comerciale avand obligatia de a efectua inventarierea generala a activelor cel putin odata in cursul exercitiului financiar, conform art. 7 din Legea nr. 82/1991.

Criticile recurentei legate de aprecierea gresita a faptului ca nu s-a introdus, in termenul legal cererea de plata a sumei care face obiectul scrisorii de garantie bancara nu vor fi analizate intrucat, pe de-o parte, acestea tin de aprecierea materialului probator administrat in cauza, iar, pe de alta parte, recurenta nu a depus la dosar hotararile aferente cauzei xx94/3/2012 la care se refera in recurs.

Fata de considerentele expuse pe larg mai sus, instanta suprema a constatat ca recursul nu este fondat, motiv pentru care l-a respins conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ.