Proprietate publica. Revendicare. Calitatea procesuala activa a Regiei Nationale a Padurilor. Teren apartinand fondului forestier.
Potrivit H.G. nr. 229/2009, Regia Nationala a Padurilor a fost creata ca institutie avand ca obiect de activitate apararea, conservarea si dezvoltarea durabila a fondului forestier proprietatea statului, pe care il administreaza conform art. 2 lit. a) pct. 1 din Regulamentul privind organizarea si functionarea Regiei Nationale a Padurilor, aceasta institutie, creata pentru a actiona in numele statului, ca un prepus al sau in domeniul silviculturii, are dreptul de a apara si asigura integritatea fondului forestier proprietatea statului, respectiv de a promova orice actiune in justitie pentru a recupera bunurile statului ce ii sunt date in administrare, respectiv terenurile forestiere.
Astfel, in conditiile in care legea speciala confera un mandat special Regiei Nationale a Padurilor de a reprezenta interesele statului in domeniul silviculturii, obligatia de aparare si asigurare a integritatii fondului funciar, proprietate a statului, trebuie interpretata in sens larg, si anume ca Regia exercita in numele statului toate atributele dreptului de proprietate in legatura cu terenurile forestiere, dreptul de administrare neputand fi inteles in mod restrictiv, ca incluzand doar usus si fructus, ci ca drept real in integralitatea atributelor sale, incluzand deci si dreptul de dispozitie (abusus) asupra bunurilor proprietate publica din domeniul sau de activitate.
Prin urmare, dispozitiile speciale mentionate confera Regiei calitate procesuala activa in formularea actiunii in revendicare promovate pentru apararea si asigurarea integritatii fondului forestier proprietate a statului, cu scopul realizarii obiectului sau de activitate, actiune pe care a formulat-o nu in calitate de titular al dreptului real de proprietate asupra terenului cu vegetatie forestiera, ci in calitate de reprezentant al statului, in numele acestuia.
Sectia I civila, decizia nr.412 din 23 februarie 2016
Prin cererea formulata la data de 24.09.2014 si inregistrata pe rolul Tribunalului Vaslui, reclamanta Regia Nationala a Padurilor a solicitat instantei obligarea paratilor B., A., D., si C., ambele in calitate de mostenitoare ale paratului E., sa lase in pasnica posesie si deplina proprietate publica a statului suprafata de 242,10 ha teren cu vegetatie forestiera, inscris in Amenajamentul Silvic al subunitatii Ocolul Silvic V., unitatea de productie V I.
Reclamanta a solicitat, in conditiile art. 68 alin. (1) C.proc.civ., introducerea in cauza si a Ministerului Finantelor Publice, in calitate de reprezentant al Statului Roman – titular al dreptului de proprietate -, reprezentant alaturi de Regia Nationala a Padurilor.
Prin sentinta nr.1231 din 27.11.2014, pronuntata de Tribunalul Vaslui, Sectia civila, s-a admis exceptia lipsei calitatii procesuale active a reclamantei si, in consecinta, s-a respins actiunea formulata, ca fiind introdusa de o persoana fara calitate procesuala activa; s-a respins cererea reclamantei privind introducerea in cauza a Statului Roman prin Ministerul Finantelor Publice, in calitate de persoana care ar putea pretinde aceleasi drepturi ca si reclamanta; s-a dispus obligarea reclamantei sa achite paratului A. suma de 5.000 lei cheltuieli de judecata si paratei C.I. suma de 500 lei cu acelasi titlu.
Prin decizia nr. 219 din data de 28 mai 2015 a Curtii de Apel Iasi, Sectia civila s-a respins exceptia lipsei de interes in promovarea apelului de catre Statul Roman prin Ministerul Finantelor Publice, invocata de intimatul A.
S-a respins apelul declarat de Statul Roman prin Ministerul Finantelor Publice impotriva sentintei nr. 1231/2014, pronuntata de Tribunalul Vaslui.
S-a admis apelul declarat de Regia Nationala a Padurilor, prin Directia Silvica V. impotriva sentintei nr. 1231/2014 pronuntata de Tribunalul Vaslui, sentinta pe care a schimbat-o in parte, in sensul ca s-a respins, ca neintemeiata, cererea paratului A. privind acordarea onorariului de avocat in suma de 5.000 lei.
Au fost pastrate restul dispozitiilor hotararii.
A fost respinsa cererea intimatului A. privind obligarea apelantelor la plata cheltuielilor de judecata efectuate in apel.
In considerentele deciziei s-au retinut urmatoarele:
Analizand cu prioritate exceptia lipsei de interes a apelantului Statul Roman prin Ministerul Finantelor Publice in promovarea apelului, in conformitate cu dispozitiile art. 248 alin. (1) C.proc.civ., instanta a constatat ca este neintemeiata, raportat la motivele de apel formulate, care vizeaza atat calitatea procesuala a R.N.P. in promovarea actiunii in revendicare, cat si dreptul de proprietate publica al Statului Roman asupra terenului revendicat.
Cu privire la criticile apelantei R.N.P. referitoare la calitatea sa de titular al actiunii in revendicare avand ca obiect suprafata de 242,10 ha teren cuprinsa in titlu de proprietate emis paratilor in temeiul sentintei civile nr. 1211/2008, Curtea a constatat ca sunt neintemeiate.
Astfel, potrivit dispozitiilor art. 563 alin. (1) C.civ., proprietarul unui bun are dreptul de a-1 revendica de la posesor sau de la o alta persoana care il detine fara drept.
In speta, reclamanta insasi a afirmat ca nu are calitatea de titular al dreptului de proprietate asupra bunului revendicat (pe care o atribuie statului).
Or, din interpretarea art. 563 alin. (1) C.civ., rezulta ca, in actiunea in revendicare, calitate procesuala activa apartine proprietarului.
Instanta a constatat ca dispozitiile art. 865 alin. (1) C.civ. nu sunt aplicabile in cauza si nu confera calitate procesuala activa Regiei, care nu este titularul dreptului de proprietate, asa cum recunoaste prin cererea sa.
Apararile potrivit carora terenul revendicat ar apartine domeniului public si ca nu respecta amplasamentul fostei proprietati X. au fost inlaturate de instanta de judecata prin sentinta civila nr. 1812/2014 a Judecatoriei Vaslui, ramasa definitiva si irevocabila prin decizia Tribunalului Vaslui nr. 16/R/2015, constatarile instantei cu privire la aceste aspecte intrand in puterea de lucru judecat si neputand fi repuse in discutie in prezenta cauza, astfel cum prevad dispozitiile art. 431 alin. (2) C.proc.civ.
Retinand faptul ca in actiunea in revendicare calitatea procesuala apartine proprietarului, astfel cum rezulta din interpretarea dispozitiilor art. 563 alin. (1) C.civ., faptul ca reclamanta nu este, la data introducerii actiunii, titularul dreptului de proprietate (reclamanta insasi apreciind ca o alta persoana ar fi titularul acestui drept), precum si imprejurarea ca bunul revendicat se afla in patrimoniul paratilor prin parcurgerea procedurii speciale prevazute de lege, validata de sentintele judecatoresti irevocabile aratate anterior, Curtea a constatat ca in mod judicios instanta de fond a retinut lipsa calitatii procesuale active a reclamantei.
Instanta a inlaturat ca nefiind intemeiate sustinerile apelantei reclamante potrivit cu care prevederile H.G. nr. 229/2009 si ale Regulamentului privind organizarea si functionarea Regiei Nationale a Padurilor ii confera reclamantei dreptul de a sta ca titular al actiunii in revendicare, in numele statului.
Prin parcurgerea procedurii prevazute de legea speciala (Legea nr. 18/1991) si prin emiterea titlului de proprietate in favoarea paratilor, terenul revendicat de reclamanta a iesit din patrimoniul statului si a reintrat in patrimoniul paratilor, care au dobandit ulterior si posesia lui prin procesul-verbal de punere in posesie din 16.06.2012, incheiat – cu obiectiuni – de Ocolul Silvic V., aflata in subordinea reclamantei.
In ce priveste Decizia Inaltei Curti de Casatie si Justitie nr. 15 din 17.10.2011, pronuntata in recursul in interesul legii, Curtea a retinut ca aceasta este nerelevanta in prezenta cauza, recursul avand ca obiect examinarea calitatii procesuale active a Regiei Nationale a Padurilor in cadrul plangerilor formulate in procedura prevazuta de art. 53 din Legea nr. 18/1991 si nu in cadrul actiunilor in revendicare intemeiate pe dreptul comun, cum este cazul in speta de fata.
Instanta a respins, ca nefondata, si critica apelantei Regia Nationala a Padurilor referitoare la nelegalitatea solutiei de respingere a cererii de introducere in cauza a Statului Roman prin Ministerul Finantelor Publice.
Curtea retine ca, in speta, reclamanta a solicitat introducerea in cauza a Statului Roman prin Ministerul Finantelor Publice in temeiul dispozitiilor art. 68 C.proc.civ., care se refera la chemarea in judecata a altei persoane care ar putea sa pretinda aceleasi drepturi ca si reclamantul.
Astfel, Curtea a constatat ca, in mod temeinic si legal, instanta de fond a respins cererea de introducere in cauza a Statului Roman, scopul acestei cereri, astfel cum a fost prevazut de legiuitor, fiind acela de dovedire de catre reclamant a existentei dreptului sau si implicit a inexistentei dreptului tertului.
Or, atat prin cererea de chemare in judecata, cat si prin cererea de introducere in proces a Statului Roman, reclamanta nu a invocat existenta unui drept propriu si inexistenta dreptului tertului, ci faptul ca actioneaza in numele Statului Roman, fapt care exclude aplicabilitatea dispozitiilor art. 68 C.proc.civ.
Asa fiind, avand in vedere si faptul ca Statul Roman nu a formulat cerere de interventie prin care sa pretinda pentru sine dreptul dedus judecatii, in temeiul art. 61 C.proc.civ., Curtea a constatat corecta solutia primei instante de respingere a cererii reclamantei de introducere in proces a Statului Roman si de stabilire in favoarea acestuia a dreptului dedus judecatii.
In ce priveste Decizia Inaltei Curti de Casatie si Justitie nr. 23/2011, Curtea a constatat ca nu este aplicabila in cauza intrucat se refera la terenurile necesare activitatii de cercetare – dezvoltare aflate in patrimoniul statiunilor, institutelor si centrelor de cercetare ori al unitatilor de invatamant, terenuri intre care nu se regaseste terenul cu vegetatie forestiera in litigiu.
Instanta a retinut ca nu poate primi nici criticile apelantului Statul Roman prin Ministerul Finantelor Publice referitoare la nelegalitatea reconstituirii dreptului de proprietate in favoarea paratilor, motivat de regimul juridic al terenului si nerespectarea amplasamentului fostei proprietati X.
Asa cum s-a aratat anterior, a retinut Curtea, aceste aspecte au fost deja analizate in cadrul proceselor anterioare, solutionate irevocabil prin sentinta nr. 1211/2008, respectiv prin sentinta civila nr. 1812/2014, pronuntate de Judecatoria Vaslui si mentinute de Tribunalul Vaslui, astfel ca acestor critici li se opune efectul de lucru judecat al hotararilor evocate, in temeiul art. 431 alin.(2) C.proc.civ., potrivit cu care oricare dintre parti poate opune lucrul anterior judecat intr-un alt litigiu, care are legatura cu solutionarea acestuia din urma.
Raportat la solutia de respingere a actiunii formulata de reclamante ca efect al admiterii exceptiei lipsei calitatii procesuale active a reclamantei si la considerentele aratate mai sus, privitoare la caracteristicile cererii de chemare in judecata a altor persoane, intemeiate pe prevederile art. 68 C.proc.civ., Curtea a respins, ca neintemeiate, criticile apelantilor referitoare la faptul ca instanta de fond trebuia sa procedeze la compararea titlului statului cu cel al paratilor.
Instanta de apel a constatat insa intemeiata critica apelantei-reclamante referitoare la gresita acordare a onorariului de avocat, in suma de 5.000 lei, paratului A.
Verificand dosarul de fond atasat, Curtea a constatat ca paratul nu a facut dovada avansarii acestei sume, chitanta din dosar fiind emisa pe numele lui F., care nu are nici o calitate in prezentul dosar.
Retinand si ca intimatul nu a formulat aparari in legatura cu acest aspect, pentru a putea fi verificata temeinicia cererii sale de acordare a onorariului de avocat, instanta a admis apelul reclamantei doar sub acest aspect si a schimbat, in parte, hotararea apelata, in temeiul dispozitiilor art. 480 alin.(2) C.proc.civ., in sensul respingerii cererii paratului A. de acordare a acestei cereri.
Totodata, in temeiul dispozitiilor art. 489 alin. (1) C.proc.civ., instanta a respins apelul formulat de Statul Roman prin Ministerul Finantelor Publice.
In temeiul dispozitiilor art. 249 si art. 451 C.proc.civ., instanta a respins, ca neintemeiata, cererea intimatului A. de obligare a apelantelor la plata onorariului de avocat, nefiind facuta dovada platii acestui onorariu de catre intimat.
Impotriva deciziei nr. 219 din data de 28.05.2015 a Curtii de Apel Iasi, a declarat recurs reclamanta, solicitand casarea hotararilor instantei de fond si trimiterea cauzei spre rejudecare.
In motivarea recursului, recurenta a invocat dispozitiile art. 483, art. 485, art. 496 si art. 488 alin. (1) pct. 6 C.proc.civ.
Dezvoltand criticile aduse deciziei recurate, reclamanta a sustinut ca bunul ce face obiectul actiunii nu face parte din categoria bunurilor proprii ale Regiei Nationale a Padurilor, titularul dreptului de proprietate asupra imobilului revendicat fiind Statul Roman.
Recurenta a invederat ca, potrivit dispozitiilor art. 2 lit. a) pct. 1 din Regulamentul privind organizarea si functionarea Regiei Nationale a Padurilor si ale art. 865 C.civ. coroborate cu dispozitiile art. 12 din Legea nr. 213/1998, rezulta ca atat R.N.P., cat si Ministerul Finantelor Publice au competenta sa reprezinte statul in litigiile referitoare la dreptul de administrare a proprietatii publice.
Recurenta a mai precizat ca obligatia de aparare si asigurare a integritatii fondului forestier proprietate a statului, instituita prin legea speciala, H.G. nr. 229/2009 ce stabileste obiectul de activitate al regiei, ii confera calitate procesuala activa in promovarea actiunii in revendicare. In sprijinul acestei sustineri au fost invocate si dispozitiile Legii nr. 46/2008 – Codul silvic, ale H.G. nr. 118/2010 si ale Ordinului nr. 105/2003, care prevad dreptul regiei de a cumpara in numele statului terenuri cu vegetatie forestiera, dar si de a instraina asemenea terenuri. Prin urmare, a aratat ca acest drept de administrare directa dat R.N.P. nu este privit doar ca usus si fructus, ci si ca drept de dispozitie – abusus – asupra bunurilor proprietate publica.
Recurenta reclamanta a criticat decizia atacata si pentru nelegala respingere a cererii de introducere in cauza a Statului Roman prin Ministerul Finantelor Publice, cu incalcarea dispozitiilor art. 68 alin. (1) C.proc.civ., desi in cauza aceasta solicitare intrunea toate conditiile unei cereri de interventie fortata.
Intimatul A. a invocat exceptia nulitatii recursului, sustinand ca niciuna dintre criticile aduse de recurenta deciziei atacate nu se incadreaza in motivele de nelegalitate prevazute de art. 488 C.proc.civ., cu atat mai putin in ele prevazute de art. 488 pct. 6 C.proc.civ.
Examinand cu prioritate exceptia invocata de intimatul parat, Inalta Curte urmeaza sa o respinga.
Din dispozitiile art. 489 alin. (1) C.proc.civ. rezulta ca instantele au obligatia de a verifica daca motivele invocate de recurent se incadreaza in cazurile de casare prevazute de art. 488 C.proc.civ. si nu neaparat in acele cazuri de casare, dintre cele prevazute in art. 488, care au fost indicate prin cererea de recurs.
Numai in ipoteza in care motivele invocate nu se incadreaza in niciunul dintre cazurile de casare prevazute de art. 488 C.proc.civ. se poate aplica sanctiunea constatarii nulitatii caii de atac.
Prin urmare, Curtea va constata ca desi criticile invocate de recurent nu se subsumeaza dispozitiilor art. 488 pct. 6 C.proc.civ., la care s-a facut referire in cuprinsul cererii, acestea vizeaza aplicarea gresita a normelor de drept material, in ceea ce priveste modul de solutionare a exceptiei lipsei calitatii procesuale active a reclamantei in formularea actiunii in revendicare.
Or, aceasta critica se circumscrie dispozitiilor art. 408 pct. 8 C.proc.civ.
Examinand criticile invocate de reclamanta recurenta raportat la motivul de nelegalitate prevazut de art. 488 pct. 8 C.proc.civ., caruia acestea i se circumscriu, Curtea va constata ca recursul este fondat avand in vedere urmatoarele considerente:
Critica recurentei referitoare la gresita admitere a exceptiei lipsei calitatii sale procesuale active in formularea actiunii este intemeiata.
Reclamanta a revendicat, in calitate de reprezentant al statului, suprafata de 242,10 ha teren cu vegetatie forestiera, pretins a fi inclusa in mod eronat in titlul de proprietate emis paratilor pentru suprafata totala de 303 ha, in temeiul Legii nr. 18/1991.
Intr-adevar, potrivit dispozitiilor art. 563 alin. (1) C.civ., proprietarul unui bun are dreptul de a-l revendica de la posesor sau de la o alta persoana care il detine fara drept.
In speta, reclamanta nu a formulat actiunea in revendicare in calitate de titular al dreptului real de proprietate asupra terenului cu vegetatie forestiera in litigiu, calitate pe care nu o detine, astfel cum a precizat constant, ci in calitate de reprezentant al statului, in numele acestuia.
Prin urmare, contrar argumentelor instantei de apel, se impunea sa se verifice existenta sau inexistenta calitatii reclamantei de reprezentant legal al statului in cazul unei actiuni in revendicare a unui teren din fondul forestier proprietatea statului.
Potrivit H.G. nr. 229/2009, astfel cum a fost modificata si completata, Regia Nationala a Padurilor a fost creata ca institutie avand ca obiect de activitate apararea, conservarea si dezvoltarea durabila a fondului forestier proprietatea statului, pe care il administreaza conform art. 2 lit. a) pct. 1 al Regulamentului privind organizarea si functionarea Regiei Nationale a Padurilor, aceasta institutie, creata pentru a actiona in numele statului, ca un prepus al sau in domeniul silviculturii, are dreptul de a apara si asigura integritatea fondului forestier proprietatea acestuia (a statului), respectiv de a promova orice actiune in justitie pentru a recupera bunurile statului ce ii sunt date in administrare, respectiv terenurile forestiere.
Curtea va retine ca legea speciala, H.G. nr. 229/2009, ce stabileste ca obiect de activitate al regiei, aplicarea strategiei nationale in domeniul silviculturii, instituie un mandat special dat Regiei Nationale a Padurilor de a reprezenta interesele statului in domeniul silviculturii.
In consecinta, se va constata ca obligatia de aparare si asigurare a integritatii fondului funciar proprietate a statului, trebuie interpretata potrivit legii speciale in sens larg, in sensul ca reclamanta exercita, in numele statului, toate atributele dreptului de proprietate in legatura cu terenurile forestiere, dreptul de administrare neputand fi inteles in mod restrictiv, ca incluzand doar usus si fructus, ci ca drept real in integralitatea atributelor sale, incluzand deci si dreptul de dispozitie (abusus) asupra bunurilor proprietate publica din domeniul sau de activitate.
Prin urmare, dispozitiile speciale mentionate confera regiei calitate procesuala activa in formularea actiunii in revendicare promovate pentru apararea si asigurarea integritatii fondului forestier proprietate a statului, cu scopul realizarii obiectului sau de activitate.
Aceasta interpretare a dispozitiilor legale mentionate, in sensul existentei calitatii procesuale active a reclamantului in formularea actiunii in revendicare este sustinuta si de alte argumente de ordin legal, ce se regasesc in dispozitiile Legii nr. 46/2008 – Codul silvic, H.G. nr. 118/2010 si Ordinul nr. 105/2003, care instituie dreptul reclamantei de a cumpara in numele statului terenuri cu vegetatie forestiera, dar si de a instraina asemenea terenuri, deci veritabile manifestari ale dreptului de dispozitie in legatura cu respectivele imobile.
Curtea va constata ca fiind intemeiata si critica recurentei reclamantei referitoare la gresita respingere a cererii sale de introducere in cauza a Statului Roman prin Ministerul Finantelor Publice.
Din interpretarea coroborata a dispozitiilor art. 865 din Codul civil si ale art. 12 din Legea nr. 213/1998 rezulta ca si Ministerul Finantelor Publice are calitatea de reprezentant al statului in litigiile referitoare la dreptul de administrare a proprietatii publice.
Invocand acest argument, reclamanta a solicitat, in temeiul art. 68 alin. (1) C.proc.civ., introducerea in cauza si a Ministerului Finantelor Publice, in calitate de reprezentant al Statului Roman, titularul dreptului de proprietate, alaturi de Regia Nationala a Padurilor.
Cererea reclamantei imbraca elementele caracteristice ale unei cereri de interventie fortata, cu scopul de a atrage in proces tertul ce ar putea pretinde aceleasi drepturi subiective ca si reclamantul, neavand relevanta daca in mod efectiv le-a pretins sau nu pe cale extrajudiciara.
In speta, prin introducerea in proces a unui alt reprezentant al statului, pe calea prevazuta de art. 68 C.proc.civ., reclamanta a urmarit asigurarea opozabilitatii hotararii si dovedirea existentei dreptului de proprietate publica al statului si, respectiv, a inexistentei dreptului paratilor.
Argumentul instantei in sensul ca reclamanta nu a fost mandatata expres de catre Statul Roman sa initieze demersul judiciar nu are sustinere, intrucat dispozitiile H.G. nr. 34/2009 privind organizarea si functionarea Ministerului Finantelor Publice exclud orice prerogativa a acestuia in sensul de a mandata alte institutii publice din afara sistemului finantelor publice.
In concluzie, Curtea va constata ca interpretarea data de instantele de fond si apel dispozitiilor legale ce guverneaza dreptul de proprietate publica in sensul ca stabilirea de catre legiuitor a obligatiei de a apara in justitie dreptul de proprietate publica in sarcina unui alt subiect de drept este de natura sa paralizeze demersul judiciar al oricarui alt subiect de drept legitimat prin prisma interesului pe care acesta il justifica, vine in contradictie cu intentia legiuitorului in edictarea dispozitiilor art. 865 alin. (2) C.civ. si art. 870 C.civ.
Pentru toate aceste considerente, Curtea a admis recursul reclamantei si, in temeiul dispozitiilor art. 497 C.proc.civ., constatand ca sunt indeplinite si conditiile prevazute in art. 480 alin. (3) C.proc.civ., in sensul ca prima instanta a solutionat procesul fara a intra in judecata fondului, a casat decizia mentionata, precum si sentinta nr. 123/2014 a Tribunalului Vaslui, cu trimitere spre rejudecare in prima instanta la acelasi tribunal.