Promisiune bilaterala de vanzare. Actiune in pronuntarea unei hotarari judecatoresti care sa tina loc de vanzare-cumparare. Conditii de admisibilitate din perspectiva prevederilor art. 1669 si art. 1201 din noul Cod civil

 

R O M A N I A
INALTA CURTE DE CASATIE SI JUSTITIE
Sectia a II-a civila

Decizia rezumata nr. 2411/2015

1. Potrivit art. 1669 alin. (1) C. civ., cand una dintre partile care au incheiat o promisiune bilaterala de vanzare refuza, nejustificat, sa incheie contractul promis, cealalta parte poate cere pronuntarea unei hotarari care sa tina loc de contract, daca toate celelalte conditii de validitate sunt indeplinite. 

Interpretand a contrario dispozitiile enuntate, partea careia i se refuza incheierea actului promis nu poate cere si pretinde in instanta pronuntarea unei hotarari care sa tina loc de contract daca refuzul incheierii sale de catre oponent este justificat, fiind, asadar, inerenta, in acest tip de actiune judiciara, analiza caracterului ne/justificat al refuzului care conditioneaza promovarea actiunii.

Analiza caracterului injust al refuzului presupune, pe langa constatarea existentei antecontractului, analiza implicita a conditiei referitoare la indeplinirea tuturor celorlalte cerinte de validitate ale actului care urmeaza a fi incheiat, in cauza, contractul de vanzare.

Astfel, daca una, mai multe sau toate conditiile de validitate ale viitorului contract nu sunt indeplinite, iar refuzul incheierii contractului se justifica pe acest impediment, refuzul incheierii contractului de vanzare este justificat, iar actiunea in justitie cu acest obiect nu poate fi admisa.

1. Potrivit art. 1201 C. civ., daca prin lege nu se prevede altfel, partile sunt tinute de clauzele extrinseci la care contractul face trimitere.

Astfel, in cazul in care partile unui antecontract de vanzare-cumparare au prevazut ca anexele actului fac parte integranta a antecontractului, care semnifica nu doar o atasare materiala a acestora, ci o integrare a insusi continutului acestor acte in ordinea de drept la care partile consimt, este corecta analizarea de catre instanta, din perspectiva art. 1669 C. civ., a indeplinirii conditiilor sub care promisiunea a fost incheiata, conditii stabilite printr-o anexa a actului.

Sectia a II-a civila, Decizia nr. 2411 din 24 noiembrie 2015

Prin actiunea inregistrata la 22 iulie 2012, reclamanta SC A. SRL a solicitat in contradictoriu cu parata SC B. SRL sa se pronunte o hotarare judecatoreasca care sa tina loc de act autentic de vanzare-cumparare a imobilului compus din teren in suprafata de 2381 mp situat in intravilanul comunei C., judetul Iasi, avand numar cadastral 60875, cota indiviza de 33,099% din suprafata de 1562 mp situata in intravilanul comunei C., avand numar cadastral 60876 si constructia C1-U2 in suprafata de 517,02 mp edificata in baza autorizatiei de construire nr. 17 din 17 noiembrie 2005.

In motivarea cererii, reclamanta a aratat ca a incheiat cu parata o promisiune bilaterala de vanzare-cumparare la 15 decembrie 2011, pentru imobilul identificat mai sus, stabilind drepturile si obligatiile partilor, cat si data limita de semnare a contractului de vanzare-cumparare in forma autentica, insa parata refuza incheierea contractului.

Parata SC B. SRL a formulat intampinare impotriva cererii de chemare in judecata solicitand respingerea actiunii, iar pe cale reconventionala a cerut instantei anularea antecontractului de vanzare-cumparare nr. 11 din 15 decembrie 2011, renuntand ulterior la aceasta, la 10 mai 2013.

Tot in fata primei instante, la 31 mai 2013, au formulat in cauza cerere de interventie in interes propriu societatile E. SPA si F. SRL, coasociate ale reclamantei in SC B. SRL, solicitand anularea antecontractului de vanzare-cumparare evocat de reclamanta ca temei al actiunii introductive si numirea unui curator special pentru societatea parata. Aceasta cerere a fost respinsa ca inadmisibila in procedura verificarii admisibilitatii in principiu, astfel cum rezulta din incheierea interlocutorie a Tribunalului Iasi din 21 iunie 2013, instanta retinand ca desi cele doua interveniente au calitatea de asociati in SC B. SRL, totusi acestia nu au patrimoniu comun cu al paratei si nu valorifica drepturi proprii prin interventia voluntara principala, ci sprijina pozitia paratei.

La 17 ianuarie 2014 E. SPA si F. SRL au formulat cerere de interventie accesorie in favoarea paratei, respinsa ca inadmisibila la 7 februarie 2014.

Prin sentinta civila nr. 58 CIV din 21 februarie 2014 a Tribunalului Iasi a fost respinsa actiunea.

Pentru a pronunta aceasta solutie, prima instanta a retinut ca refuzul paratei este justificat deoarece reclamanta nu a dovedit ca au fost indeplinite cerintele fixate prin Hotararea A.G.E.A. SC M.I. SRL nr. 3 din 23 noiembrie 2010.

Astfel, in adunarea generala evocata s-a hotarat vanzarea imobilului catre asociata SC A. SRL dupa incetarea productiei SC B. SRL, plata tuturor creditorilor terti ai paratei si intrunirea unei adunari extraordinare in fata unui notar, in cursul careia asociatii vor proceda la vanzare, iar aceste conditii nu s-au indeplinit. In plus, prima instanta a retinut ca administratorului G. nu i-a fost dat un mandat expres pentru incheierea antecontractului evocat de catre reclamanta, iar modul de determinare a pretului in antecontract nu a corespuns vointei societatii vanzatoare.

Apelul declarat de reclamanta impotriva acestei sentinte a fost respins ca nefondat prin decizia nr. 321 din 27 noiembrie 2014 a Curtii de Apel Iasi.

Totodata, prin decizie s-a respins si apelul declarat de intervenientele E. SPA si SC F. SRL impotriva incheierii de sedinta din data de 21 iunie 2013, prin care s-a respins cererea de interventie principala.

In considerentele deciziei, cu privire la apelul reclamantei, s-au retinut urmatoarele:

Refuzul paratei de a incheia contractul de vanzare-cumparare in forma autentica este justificat prin aceea ca, asa cum corect a retinut si prima instanta, nu au fost indeplinite toate conditiile fixate in adunarea generala extraordinara a asociatilor din data de 23 noiembrie 2010, respectiv, convocarea dupa oprirea activitatii si plata tuturor creditorilor a unei adunari generale care sa hotarasca vanzarea, in prezenta unui notar, la care se adauga neconcordantele legate de facturile supuse compensarii.

Instanta de apel a mai retinut ca, nefiind indeplinita conditia existentei refuzului nejustificat al paratei, este lipsita de interes analiza indeplinirii celorlalte conditii de validitate ale contractului de vanzare-cumparare enumerate de apelanta.

De asemenea s-a aratat ca, in contextul in care promisiunea bilaterala de vanzare s-a intemeiat pe hotararea A.G.E.A. din data de 23 noiembrie 2010, ale carei conditii premisa nu au fost indeplinite – sub aspectul momentului vanzarii (al neconvocarii adunarii generale extraordinare care sa hotarasca vanzarea, dupa oprirea activitatii si plata tuturor creditorilor) si al facturilor supuse compensarii, ca modalitate de plata a pretului – vointa promitentei vanzatoare nefiind astfel respectata, este irelevanta analiza criticii apelantei potrivit cu care nu era necesar mandatul special al administratorului G.

In privinta apelului declarat de interveniente impotriva incheierii de sedinta din data de 21 iunie 2013, prin care s-a respins cererea de interventie voluntara principala, Curtea a retinut ca E. SPA si SC F. SRL nu au dovedit un interes propriu care sa poata fi opus partilor din cererea principala, in sensul art. 49 alin. (2) C. proc. civ.

Instanta de apel a constatat ca prin cererea de interventie in interes propriu intervenientele au solicitat anularea antecontractului de vanzare-cumparare motivat de incheierea lui cu depasirea puterilor administratorului si de efectele acestuia asupra drepturilor patrimoniale ale asociatilor, intre care se numara si intervenientii.

Raportat la obiectul cererii principale si la partile antecontractului de vanzare-cumparare, curtea a apreciat ca in mod judicios tribunalul a respins cererea de interventie (formulata de persoane juridice care sunt terti fata de actul juridic invocat si au patrimonii separate), nefiind puse in discutie, in cadrul cererii principale, aspecte legate de drepturile cuvenite asociatilor paratei si nefiind dovedit un drept propriu al intervenientelor, care sa poata fi opus partilor din cererea initiala.

Impotriva deciziei reclamanta SC A. SRL a declarat recurs intemeiat pe dispozitiile art. 304 pct. 7, 8 si 9 C. proc. civ.

In motivarea cererii de recurs reclamanta-recurenta a sustinut, in esenta, ca decizia se bazeaza pe considerente contradictorii, intreaga motivare fiind construita pe analizarea hotararilor A.G.E.A. SC B. SRL din data de 23 noiembrie 2010, ca, desi se invoca inexistenta unui refuz nejustificat se analizeaza conditiile de validitate care privesc determinarea pretului, forma actului juridic si conditiile premisa si motive straine de natura pricinii datorita interpretarii gresite a actului juridic si schimbarii intelesului vadit neindoielnic al acestuia.

Se sustine ca instanta de apel a interpretat in mod eronat actul juridic dedus judecatii din perspectiva identificarii corecte a pretului vanzarii, pretul asumat de parti prin antecontractul de vanzare-cumparare fiind acelasi cu cel determinat prin hotararea adunarii generale, precum si din perspectiva indeplinirii tuturor conditiilor prevazute de adunarea generala a asociatilor.

Totodata, recurenta sustine ca, desi actiunea s-a intemeiat pe dispozitiile art. 1669 C. civ., conform caruia „Cand una dintre partile care au incheiat o promisiune bilaterala de vanzare refuza, nejustificat, sa incheie contractul promis, cealalta parte poate cere pronuntarea unei hotarari care sa tina loc de contract, daca toate celelalte conditii de validitate sunt indeplinite”, instantele de fond nu au analizat-o din aceasta perspectiva si nu au verificat indeplinirea acestor conditii, limitandu-se in mod gresit, cu incalcarea legii, la analizarea actiunii din perspectiva hotararii adunarii generale.

Concret, recurenta sustine ca nu s-a analizat daca exista o promisiune bilaterala de vanzare-cumparare valabil incheiata intre parti, care sa fie dovedita in conditiile dreptului comun, daca exista refuzul paratei in sensul de a incheia contractul in forma prevazuta de lege, daca reclamanta si-a indeplinit obligatiile asumate prin antecontractul incheiat, la data pronuntarii hotararii si daca promitentul-vanzator este proprietarul bunului promis, iar promitentul-cumparator nu este incapabil de a dobandi acel bun.

Din aceasta perspectiva, recurenta solicita a se constata ca atat Hotararea A.G.E.A. SC B. SRL, cat si antecontractul de vanzare-cumparare intrunesc conditiile de validitate ale unui act juridic, conform art. 1179 C. civ., respectiv cele referitoare la capacitatea de a contracta, consimtamantul valabil, obiectul determinat si cauza licita, prevazute de art. 1180-1245 C. civ., fiind obligatoriu intre partile contractante in baza art. 1270 C. civ.

Impotriva deciziei pronuntate in apel au declarat recurs si intervenientele E. SPA si F. SRL, solicitand modificarea acesteia, in sensul admiterii cererii de interventie in interes propriu, cu obligarea intimatilor-parati SC B. SRL si SC A. SRL la plata cheltuielilor de judecata.

In dezvoltarea motivelor de recurs se arata ca instanta de apel a retinut ca, la momentul formularii cererii de interventie, tribunalul luase act de renuntarea paratei la judecarea cererii reconventionale si a ramas investit doar cu solutionarea actiunii principale prin care reclamanta a solicitat pronuntarea unei hotarari care sa tina loc de act autentic de vanzare-cumparare, ca intervenientele au solicitat anularea antecontractului de vanzare-cumparare, desi prin cererea de interventie s-a solicitat si respingerea actiunii principale si numirea unui curator pentru parata SC B. SRL.

Recurentele invoca prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. si invoca aplicarea gresita a legii, in raport de art. 49 C. proc. civ., sustinand ca interesul lor procesual este actual si rezida din faptul ca admiterea actiunii principale ar determina micsorarea patrimoniului paratei, in care intervenientele au calitatea de asociati si, totodata, de creditori chirografari pentru suma de peste 900.000 euro, rezultata din documentele contabile ale societatii parate.

In justificarea interesului, recurentele invoca si faptul ca ambele parti din dosar au acelasi reprezentant in persoana administratorului G., ceea ce impunea admiterea cererii de numire a unui curator pentru parata, astfel incat aceasta sa poata beneficia de dreptul la aparare.

De asemenea, se arata ca, potrivit hotararii AGEA nr. 3 din 23 noiembrie 2010, transferul de proprietate al unei parti din imobil se putea face doar in anumite conditii, neindeplinite, cum corect au retinut instantele de fond, iar una dintre acestea era reprezentata de cesionarea tuturor partilor sociale ale societatii reclamante catre SC F. SRL; astfel, in situatia admiterii actiunii, reclamanta si-ar mentine calitatea de asociat, in timp ce ar dobandi si o parte din patrimoniul paratei. Pe de alta parte, la data incheierii antecontractului de vanzare-cumparare, reclamanta nu mai era detinatoarea unui drept de creanta asupra paratei, acesta fiind cesionat catre SC H. SRL.

Prin intampinarea inregistrata la 11 mai 2015, intimata SC A. SRL a solicitat respingerea recursului declarat de intervenientele E. SA Italia si SC F. SRL, pentru lipsa interesului, pentru motivele retinute de instanta de apel.

In plus, intimata sustine ca instanta de control judiciar poate fi investita doar cu verificarea conditiilor de admisibilitate in principiu a cererii de interventie raportat la situatia concreta din cauza dedusa judecatii, si nu cu pronuntarea pe fondul cererii, asa cum solicita recurentele.

Analizand cele doua recursuri, Inalta Curte le-a respins ca nefondate, pentru considerentele ce vor fi redate in cele ce urmeaza.

Recursul reclamantei SC A. SRL este fondat pe dispozitiile art. 304 pct. 7, 8 si 9 C. proc. civ.

O prima critica, referitoare la prezentarea unor considerente contradictorii si neanalizarea conditiilor proprii ale actiunii, asa cum aceasta a fost fundamentata in drept, nu este intemeiata.

Inalta Curte arata ca actiunea reclamantei a avut ca obiect pronuntarea unei hotarari care sa tina loc de act de vanzare ca efect al unei promisiuni bilaterale de vanzare incheiate intre partile litigiului la 15 decembrie 2011, ca urmare a refuzului nejustificat al paratei de a da curs obligatiilor asumate prin antecontract.

Data fiind data incheierii angajamentului bilateral de vanzare, potrivit art. 6 alin. (5) C. civ. adoptat prin Legea nr. 287/2009 si art. 5 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea in aplicare a Codului civil, sunt aplicabile dispozitiile noului act normativ. Astfel, potrivit art. 1669 alin. (1) C. civ., cand una dintre partile care au incheiat o promisiune bilaterala de vanzare refuza, nejustificat, sa incheie contractul promis, cealalta parte poate cere pronuntarea unei hotarari care sa tina loc de contract, daca toate celelalte conditii de validitate sunt indeplinite.

Interpretand a contrario dispozitiile enuntate, partea careia i se refuza incheierea actului promis nu poate cere si pretinde in instanta pronuntarea unei hotarari care sa tina loc de contract daca refuzul incheierii sale de catre oponent este justificat. Asadar, este inerenta in acest tip de actiune judiciara analiza caracterului ne/justificat al refuzului care conditioneaza promovarea actiunii.

A analiza caracterul injust al refuzului reclama in mod necesar analiza promisiunii bilaterale, adica a continutului raportului juridic pe care il determina, pentru a evalua si daca partile s-au conformat obligatiilor angajate prin antecontract. Aceasta presupune, pe langa constatarea existentei antecontractului, analiza implicita a conditiei referitoare la indeplinirea tuturor celorlalte cerinte de validitate ale actului care urmeaza a fi incheiat, in cauza, contractul de vanzare. Prin urmare, daca una, mai multe sau toate conditiile de validitate ale viitorului contact nu sunt indeplinite, iar refuzul incheierii contractului se justifica pe acest impediment, refuzul incheierii contractului de vanzare este justificat, iar actiunea in justitie cu acest obiect nu poate fi admisa. In acest context, este logic a se considera ca nu se poate face o departajare intre analiza caracterului nejustificat al refuzului si analiza, de catre instanta sesizata, a conditiilor de validitate ale contractului a carui substituire se poate face prin intermediul instantei, aceste aspecte urmand a fi evaluate printr-o analiza unica.

Aplicand acest rationament inductiv-deductiv instanta de apel a conchis ca este justificat refuzul SC B. SRL de incheiere a contractului de vanzare, intrucat conditiile sale de validitate nu sunt indeplinite, astfel a mentinut hotararea primei instante, prin care actiunea reclamantei a fost respinsa ca neintemeiata.

Mentinerea sentintei prin respingerea apelului a plecat de la analiza continutului promisiunii de vanzare incheiate la 15 decembrie 2011 de catre SC A. SRL, ca promitent-cumparator si SC B. SRL, ca promitent-vanzator. Or, interpretarea continutului acestui act juridic a permis instantei de apel referirea directa la Hotararea A.G.E.A. din data de 23 noiembrie 2010.

Mai precis, Inalta Curte subliniaza ca in art. 13 din antecontractul partilor, la punctul 7, partile au consemnat ca anexele actului fac parte integranta a antecontractului, care semnifica nu doar o atasare materiala a acestora, ci o integrare a insusi continutului acestor acte in ordinea de drept la care partile consimt, potrivit art. 1201 C. civ. care arata ca ”daca prin lege nu se prevede altfel, partile sunt tinute de clauzele extrinseci la care contractul face trimitere”.

Or, potrivit mentiunii contractuale, este parte integranta a conventiei din 15 decembrie 2011 anexa 4, reprezentand extras din procesul-verbal al AGEA SC B. SRL din 23 noiembrie 2010 in care s-a decis ca in momentul incetarii activitatii productive si cand toti creditorii terti vor fi platiti sa fie convocata o alta adunare generala cu participarea unui notar. In aceasta adunare ulterioara urma a se trece la vinderea unei parti evidentiate in planul din anexa societatii catre SC A. SRL sau unui tert desemnat de acesta la pretul de 481.220 euro plus TVA. Tot in aceeasi adunare generala din 23 noiembrie 2011 s-a stabilit ca SC A. SRL va consemna in favoarea SC B. SRL numai suma reprezentand TVA aferent pretului de vanzare si se va compensa impozitul din factura integrala din inchiderile de cont calculabile din vanzarea firmei si instalatiilor.

Asadar, se integreaza in mod implicit continutului antecontractului hotararea AGEA nr. 3/23 noiembrie 2011 care i-a precedat si care determina conditiile in care promisiunea de vanzare din partea SC B. SRL a fost asumata. In alte cuvinte, promitentul vanzator a angajat consimtamantul la vanzare conditionat suspensiv, astfel incat analiza impusa de art. 1669 alin. (1) C. civ. impune verificarea indeplinirii conditiilor sub care promisiunea a fost incheiata.

Analizand indeplinirea conditiilor stabilite prin aceasta hotarare nu se poate sustine nici ca instanta de apel a ignorat analiza actului juridic dedus judecatii ori ca a analizat un act juridic care exceda temeiului actiunii si nici ca a prezentat considerente straine de pricina ori contradictorii, in masura in care referirile la hotararea AGEA aratata determinau conditiile de validitate ale viitoarei vanzari.

Procedand astfel, instanta de apel a analizat actiunea din perspectiva art. 1669 C. civ. care nu a fost ignorat, cum gresit sustine recurenta prin motivele de recurs invocand gresita aplicare a legii, aratand in chiar cuprinsul considerentelor deciziei ca refuzul paratei nu este nejustificat, asa cum se stabileste in art. 1669 C. civ., deoarece nu s-au indeplinit conditiile pe care chiar partile le-au prefixat, respectiv: nu s-a convocat o noua adunare generala extraordinara a asociatilor SC B. SRL cu participarea unui notar in care sa se treaca la vanzare dupa oprirea activitatii de productie si plata creditorilor externi si exista neconcordante legate de facturile supuse compensarii, existand neconcordante intre modalitatea de plata a pretului stabilita la 15 decembrie 2011 si cea stabilita la 23 noiembrie 2010.

Din acest punct de vedere nu este fondata nici critica referitoare la interpretarea gresita a actului juridic dedus judecatii, respectiv a clauzelor referitoare la pretul vanzarii. Analiza recursului din perspectiva acestei critici presupune o greseala de judecata a instantei care implica anularea efectului conventiei derivat din interpretarea acestuia potrivit vointei reale a partilor. Aratand ca in cauza determinarea pretului viitoarei vanzari a fost realizata prin doua acte succesive, hotararea AGEA si antecontractul, instanta de apel a stabilit ca acestea nu sunt concordante si ca interpretarea lor sistematica nu permite concluzia ca pretul a fost platit potrivit sustinerilor reclamantei. Aceasta interpretare nu a fost rezultatul deturnarii vointei partilor prin interpretarea gresita a actelor juridice evaluate, ci a fost rezultatul evaluarii probelor prin care SC A. SRL a sustinut ca si-a achitat obligatia cu acest obiect.

In fine, este nefondata si critica referitoare la ignorarea totala a promisiunii de vanzare-cumparare care a fost dovedita in conditiile dreptului comun. Dimpotriva, plecand de la aceasta premisa instanta de fond a integrat in continutul promisiunii bilaterale hotararea adunarii generale a SC B. SRL si a stabilit ca promisiunea bilaterala a fost asumata sub anumite conditii care nu erau indeplinite nici la data refuzului paratei de a executa promisiunea nici la data analizei cauzei in fata instantei.

In contextul celor anterior retinute, nu se poate considera ca, astfel cum sustine recurenta, actiunea promovata este intemeiata, in masura in care conditiile stabilite pentru incheierea vanzarii nu sunt indeplinite. Inalta Curte subliniaza ca recurenta propune analiza indeplinirii acestor conditii exclusiv din perspectiva prevederilor art. 1-6 din antecontractul incheiat la 15.12.2011 pentru evaluarea capacitatii de a contracta, a valabilitatii consimtamantului si determinarii obiectului si cauzei viitoarei vanzari.

Insa prin efectul art. 13 pct. 7 din antecontract, hotararea AGEA din 23 noiembrie 2010 stabileste conditii ale viitoarei vanzari a caror indeplinire nu a fost demonstrata prin probele administrate, conditii care se repercuteaza asupra modului de formare a consimtamantului vanzatorului si obiectului (pretului) vanzarii.

De aceea, in contextul considerentelor dezvoltate in aceasta decizie, Inalta Curte arata ca recursul promovat de reclamanta SC A. SRL nu este fondat.

Nici cel de-al doilea recurs care a facut obiectul deliberarii nu este fondat.

Inalta Curte arata inca din debutul considerentelor referitoare la acest recurs ca obiectul sau se delimiteaza la modalitatea in care instanta de apel a solutionat apelul declarat exclusiv impotriva incheierii din 21 iunie 2013 prin care prima instanta, Tribunalul Iasi, a respins ca inadmisibila cererea de interventie voluntara principala a intervenientelor in etapa analizei admisibilitatii in principiu a acestei cereri.

Desi se critica decizia instantei de apel din perspectiva gresitei aplicari a legii, respectiv a dispozitiilor art. 49 C. proc. civ. referitoare la conditia interesului, argumentele recurentelor nu pot fi retinute.

Interventia voluntara principala sau in interes propriu presupune, potrivit art. 49 alin. (2) C. proc. civ., posibilitatea intervenirii intr-un proces inceput intre altii a unui tert, daca cererea sa se afla intr-o legatura de conexiune cu litigiul primordial si daca intervenientul invoca prin acest demers un drept propriu, distinct de cel valorificat intre partile procesului originar.

Invocarea de catre intervenient a unui drept propriu presupune identificarea sa, determinarea concreta a pretentiei judiciare pe care intervenientul o afirma in contradictoriu cu partile procesului in care intervine, in scopul de a obtine acel drept, adica de a-l valorifica in acel proces. Dreptul valorificat trebuie sa apartina tertului intervenient, sa produca consecinte in patrimoniul acestuia si nu se poate limita la a obtine un folos pentru una dintre partile litigiului. Aceasta deosebeste in principal interventia principala de cea accesorie care caracterizeaza demersul tertului in scop conservator si care, sprijinind apararea uneia dintre parti, conserva un drept pe care nu il valorifica in mod direct.

In acest context, este irelevant ca intervenientele E. SPA si F. SRL au formulat cererea de interventie principala dupa ce parata SC B. SRL renuntase la cererea reconventionala care avea ca obiect anularea antecontractului de vanzare-cumparare nr. 11 din 15 decembrie 2011. Relevant este ca petitul interventiei principale a fost, de asemenea, anularea antecontractului incheiat intre reclamanta SC A. SRL si parata SC B. SRL si ca aceasta pretentie nu punea in discutie un drept propriu al intervenientelor intr-un raport juridic cu una dintre partile litigiului. Chiar si daca se intrevede interesul intervenientelor de a conserva patrimoniul SC B. SRL in cadrul careia aveau calitatea de asociati si de a preintampina o diminuare a patrimoniului paratei, demersul acestora nu se putea finaliza cu recunoasterea, in acest litigiu, a unui drept al intervenientelor, ci, cel mult, al paratei.

Se mai cuvine a sublinia ca instanta de apel nu a analizat interesul intervenientelor de a proteja patrimoniul paratei in legatura cu care era obiectul cererii principale, ci conditia proprie interventiei in interes propriu, respectiv aceea ca cei care intervin sa afirme un drept propriu, conditie pe care a apreciat-o, in mod corect, neindeplinita. Astfel, chiar daca cele doua interveniente au calitatea de creditori ai paratei, acestea nu legitimeaza in mod exclusiv admisibilitatea unei cereri de interventie principale, care, asa cum s-a subliniat presupune alte cerinte.

Recursul deduce analizei si imprejurarea ca intervenientele au subliniat ca cererea lor de interventie a fost analizata numai din perspectiva petitului referitor la anularea antecontractului de vanzare-cumparare, in conditiile in care cererea avea alte doua petite, primul, prin care se solicita respingerea actiunii introductive, al doilea, referitor la numirea unui curator procesual pentru parata SC B. SRL.

Inalta Curte arata totusi ca niciuna dintre acesta solicitari nu sunt pretentii in justitie in sensul impus de art. 49 alin. (2) C. proc. civ. Nu este o cerere in justitie solicitarea respingerii actiunii principale pentru ca aceasta sa fie analizata din perspectiva afirmarii unui drept pentru admisibilitatea in principiu a unei cereri de interventie principale. De asemenea, solicitarea numirii unui curator procesual pentru una dintre partile litigiului este o masura cu caracter procesual, iar nu una care sustine sau reprezinta un drept propriu al intervenientelor, dincolo de imprejurarea ca analiza unei asemenea solicitari este conditionata de dobandirea de catre solicitant a calitatii pe parte in proces.

Pe cale de consecinta, Inalta Curte arata ca instanta de apel a facut o corecta interpretare si aplicare a legii referitoare la indeplinirea conditiilor admisibilitatii in principiu a interventiei in interes propriu analizate, acest recurs fiind nefondat.

Circumstantial, arata ca analiza celorlalte aspecte determinate in memoriul de recurs referitoare la cesionarea de catre reclamanta a dreptului de creanta detinut impotriva paratei anterior promisiunii de vanzare, a neindeplinirii conditiilor stabilite prin hotararea AGEA nr. 3 din 23 noiembrie 2010 pentru perfectarea vanzarii, sunt chestiuni pentru care aceste recurente au legitimare numai in masura in care li s-ar recunoaste dreptul de a interveni in proces pe calea interventiei principale, drept pe care, asa cum s-a justificat prin considerentele de mai sus, in conditiile cauzei, acestea nu il au.

Astfel, pentru toate considerentele prezentate in aceasta decizie, in temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursurile au fost respinse ca nefondate si, pe cale de consecinta, si cererile accesorii ale recurentelor vizand acordarea cheltuielilor de judecata.