Contract de credit bancar. Cesiunea creantei. Conditiile de forma cerute pentru incheierea valabila a contractului de cesiune
C. civ., art. 948, art. 1391, art. 1393, art. 1396
Inteleasa ca o conventie prin care un creditor transmite o creanta a sa unei alte persoane, cesiunea este un contract consensual, care se incheie valabil din momentul realizarii acordului de vointa.
Prin urmare, forma autentica nu este necesara in cazul incheierii unui contract de cesiune de creanta prin care se cedeaza creantele datorate in temeiul unui contract de credit bancar, fara a fi transmisa si ipoteca incheiata in temeiul acestui contract.
Sectia a II-a civila, Decizia nr. 1664 din 23 martie 2012
Prin cererea inregistrata pe rolul Tribunalului Bucuresti, Sectia a VI-a comerciala, reclamantul D.V.S. a chemat in judecata pe paratii SC B.C.R. SA si SC S.C. SRL, solicitand instantei sa dispuna, in principal, constatarea nulitatii absolute a contractului de cesiune nr. J 36/12.02.2010 precum si a inopozabilitatii acestuia fata de tert-debitor cedat, pe considerentul nerespectarii prevederilor legale cu privire la conditiile de forma si fond ale valabilitatii actelor juridice, precum si sa se dispuna in sensul restabilirii situatiei anterioare existente actului atacat.
In subsidiar, in conditiile respingerii primului capat de cerere, sa se constate: mentinerea valabilitatii contractului de imprumut nr. 847/2006, precum si a drepturilor si obligatiilor stipulate in acesta pentru noile parti contractante – ca urmare a cesionarii, inclusiv opozabilitatea beneficiului termenului pentru debitor, astfel cum acesta rezulta din graficul de rambursare – parte integranta a contractului de imprumut.
In drept, cererea a fost intemeiata pe dispozitiile art. 112 C. proc. civ., art. 948 C. civ.
Parata a invocat exceptia prematuritatii actiunii aratand ca reclamantul nu a indeplinit procedura prealabila de conciliere directa conform art. 7201 C. proc. civ.
Pe fondul cauzei, parata a solicitat respingerea actiunii ca neintemeiata, fiind respectate toate conditiile de fond si forma pentru incheierea contractului de cesiune.
La data de 20.10.2010, reclamantul si-a precizat actiunea, aratand ca solicita numai constatarea nulitatii absoluta partiala a contractului de cesiune de creanta nr. J36/12.02.2010 incheiat intre paratele SC BCR SA si SC S.C. SRL cu referire la reclamantul D.V.S.
In sedinta publica din data de 15.12.2010 tribunalul a respins exceptia insuficientei timbrari a actiunii, exceptie invocata de parate prin intampinare.
Tot in aceeasi sedinta publica tribunalul a pus in discutie exceptia prematuritatii formularii actiunii, exceptie invocata de parata SC B.C.R. SA si care a fost respinsa de asemenea ca neintemeiata retinand ca reclamantul a incercat solutionarea amiabila a litigiului, notificand paratele cu privire la pretentiile sale intemeiate pe contractul incheiat de parti (a se vedea in acest sens, adresele 3133/19.03.2010 si 6508/07.4.2010 depuse la ultimul termen de judecata).
Prin considerentele sentintei asupra fondului cauzei, tribunalul a retinut ca la data de 18.07.2006, reclamantul D.V.S. a incheiat cu parata SC BCR SA un contract de imprumut bancar prin care a imprumutat suma de 41.000 Euro, suma pe care a garantat-o cu instituirea unei ipoteci constituita asupra imobilului achizitionat in urma imprumutului, iar la data de 02.03.2010 reclamantul a primit o notificare din partea SC S.C. SRL prin care i se anunta cesionarea unor creante rezultand din contractul de imprumut de la BCR in favoarea paratei S.C. Totodata, reclamantul era somat sa achite de urgenta debitul in suma totala de 40.806 Euro.
Analizand contractul de cesiune, contract prin care „a fost vandut” imprumutul acordat reclamantului de parata BCR, incheiat intre cele doua parate, tribunalul a considerat ca acesta este lovit de nulitate avand in vedere urmatoarele:
Potrivit dispozitiilor art. 1396 C. civ. „Vinderea sau cesiunea unei creante cuprinde accesoriile creantei, precum cautiunea, privilegiul si ipoteca (art. 903, 1325, 1744 C.civ.)”.
S-a constatat in cauza ca reclamantul D.V.S. a garantat imprumutul luat de la parata BCR prin incheierea unui contract de ipoteca, motiv pentru care, prin aplicarea principiului simetriei actelor juridice, si contractul de cesiune de creanta, cat timp prin efectul legii inglobeaza o garantie reala imobiliara, trebuia redactat in formaad validitatem, prin incheierea in forma autentica, in fata unui notar.
De asemenea, un alt motiv care atrage nulitatea absoluta a contractului de cesiune se refera la lipsa capacitatii de folosinta a societatii cedente, avand in vedere principiul specializarii capacitatii de folosinta a persoanei juridice.
Astfel, societatea comerciala cedenta S.C., din inscrisurile depuse la dosar, nu rezulta ca este o persoana juridica cu drept de a efectua operatiuni bancare, de a acorda credite sau imprumuturi. Nefiind depus la dosar avizul BNR care sa ii permita efectuarea de astfel de operatiuni, tribunalul a considerat ca nu poate avea calitatea de cedent in mod valabil cat timp legea impune limite imperative in acest sens, fiind practic instituit un monopol legal in privinta operatiunilor financiar-bancare. In acest sens, sustinerea acestei parate potrivit careia are dreptul sa efectueze astfel de operatiuni financiare avand in vedere codul CAEN nu a fost retinuta de tribunal ca fiind suficienta pentru a proba ca are dreptul sa efectueze operatiuni financiare, in conditiile in care aceasta nu a probat conform art. 1169 C. civ. faptul ca a fost autorizata de BNR sa efectueze astfel de operatiuni.
Un al treilea motiv, care atrage nulitatea absoluta a contractului de cesiune, in ceea ce il priveste pe reclamant, rezulta din incalcarea dispozitiilor imperative prevazute de art. 948 C. civ., respectiv cele care se refera la obiectul contractului.
Astfel, potrivit dispozitiilor art. 948 C.civ. pentru ca o conventie sa fie valabila si sa produca efectele intre parti ea trebuie sa se refere la un obiect determinat sau determinabil, obiect ce trebuie sa existe in circuitul civil la momentul semnarii conventiei. Fata de modalitatea in care contractul de cesiune a fost incheiat, tribunalul a apreciat ca creanta cesionata de parata BCR catre S.C. nu are caracterul de creanta certa, lichida si exigibila, avand in vedere ca parata BCR in raport cu debitorul sau, respectiv reclamantul din prezentul dosar, nu a procedat niciodata la punerea acestuia in intarziere si la constatarea exigibilitatii sumei datorate prin niciuna dintre modalitatile indicate in contractul de imprumut dintre parti.
S-a constatat, de asemenea, si faptul ca paratele nu l-au notificat pe reclamant cu privire la cesiunea contractului de imprumut, motiv pentru care contractul de cesiune creanta este inopozabil debitorului datorita lipsei notificarii acestuia.
Cesiunea de creanta nu i-a fost notificata in mod legal si valabil reclamantului, notificarea facandu-se printr-o scrisoare simpla si nici nu a fost anexata o copie de pe contractul de cesiune.
In aceste conditii, cat timp notificarea nu s-a facut printr-un executor judecatoresc, singurul in masura sa confere caracterul oficial al unei notificari de cesiune de creanta, iar acesta nu a continut si o copie de pe contractul de cesiune incheiat, nu se poate retine opozabilitatea cesiunii fata de debitor.
Avand in vedere cele retinute anterior, in baza dispozitiilor art. 1396 cu referire la art. 903, 1325, 1744 si art. 948 C.civ., Tribunalul Bucuresti, Sectia a VI-a comerciala, a admis actiunea, astfel cum a fost precizata, formulata de reclamantul D.V.S. in contradictoriu cu paratele SC B.C.R. SA, si SC S.C. SRL; a constatat nulitatea absoluta partiala a contractului de cesiune de creanta nr. J36/12.02.2010 incheiat intre paratele SC BCR SA si SC S.C. SRL cu referire la reclamantul D.V.S. si, in consecinta, a constatat nulitatea absoluta a cesionarii creantei in cuantum de 40.553 Euro, inscrisa la pozitia 42 din anexa creantelor cesionate, parte integranta a contractului anterior mentionat, privind pe reclamantul D.V.S.
Impotriva acestei sentinte, atat SC S.C. SRL, cat si B.C.R. SA au declarat apel, prin care au solicitat schimbarea sa in tot, in sensul respingerii actiunii.
In motivare, ambele apelante au aratat ca intimatul nu a indeplinit procedura prealabila a convocarii la conciliere, reglementata de art. 7201 C.proc.civ.; in acest context, au precizat ca adresa nr. 3133/19.03.2010 nu reprezinta o invitatie la conciliere, ci se constituie intr-un raspuns la o cerere de comunicare a unor copii de pe notificarile bancii.
O alta critica vizeaza retinerea de catre Tribunal, in mod nefondat, a necesitatii incheierii contractului de cesiune, in forma autentica. Astfel, apelantele au sustinut ca in art. 1391 si urm. C.civ. este stabilita natura consensuala a cesiunii de creanta, singura exceptie fiind cea in care cesiunea reprezinta o donatie, caz in care ea trebuie facuta in forma autentica, in conformitate cu art. 813 C.civ. Au mai precizat ca principiul simetriei, evocat in hotararea atacata, are in vedere incheierea si, in mod corelativ, modificarea ori desfiintarea unui contract. Mai mult decat atat, au mai aratat ca actul la care trebuie facuta raportarea, in cazul in care se face trimitere la principiul simetriei, este contractul de credit – care nu este incheiat in forma autentica, iar nu cel de ipoteca.
In al treilea rand, apelantele au afirmat ca in mod gresit a retinut prima instanta ca SC S.C. SRL desfasoara activitati bancare pentru care nu detine autorizarea B.N.R., aratand ca cesiunea a purtat asupra unei creante certe, lichide si exigibile, iar nu asupra unui contract de imprumut.
SC S.C. SRL a precizat ca in obiectul sau de activitate intra „activitati auxiliare intermedierilor financiare, exclusiv activitati de asigurari si fonduri de pensii” (Cod CAEN 6619), care nu necesita autorizarea Bancii Nationale.
In ce priveste nulitatea retinuta pentru lipsa unui obiect valabil, cele doua apelante au mentionat ca a fost cesionata o creanta certa, lichida si exigibila; astfel, au aratat ca B.C.R. SA a transmis intimatului-reclamant notificarea nr. 13622886/2010 prin care i-a pus in vedere sa achite debitul restant in termen de 7 zile, in caz contrar urmand a declara intreg creditul exigibil. Cum intimatul nu a dat curs acestei notificari, apelantele au precizat ca banca a declarat intregul credit exigibil anticipat, asa incat obiectul cesiunii l-a constituit o creanta certa, lichida si exigibila.
Ultima critica vizeaza pretinsa inopozabilitate a cesiunii, derivata din lipsa transmiterii notificarii prin executor judecatoresc, apelantele au precizat ca au fost respectate dispozitiile art. 1393 C.civ., insusi intimatul atasand cererii de chemare in judecata notificarea cesiunii, nr. HC318 din data de 19.02.2010; in acest context, au mai sustinut ca legiuitorul nu impune ca notificarea sa fie transmisa prin intermediul unui executor judecatoresc.
La data de 30.06.2011, intimatul a depus la dosar intampinare, prin care a solicitat respingerea apelului declarat de SC S.C. SRL ca nefondat.
Analizand actele dosarului, precum si sentinta atacata, prin prisma criticilor invocate de catre apelante, Curtea de apel a retinut urmatoarele:
Motivarea primei instante, care nu si-a prezentat practic propriile considerente, ci s-a limitat la a prelua in tot argumentele reclamantului, face hotararea data criticabila din perspectiva temeiniciei sale, intrucat nu creeaza transparenta asupra silogismului judiciar care explica si justifica dispozitivul.
Or, prima instanta nu a retinut si nici nu a inlaturat argumentele paratelor-apelante si nu a explicat rationamentul juridic adoptat.
De aceea, au fost reluate si examinate apararile tuturor partilor, Curtea retinand urmatoarele:
Primul motiv de apel, referitor la gresita respingere a exceptiei de prematuritate nu este fondat, deoarece cu toate ca o asemenea actiune are caracter patrimonial, evaluabil in bani, Curtea subliniaza ca nulitatea absoluta, ca sanctiune de drept civil ce lipseste actul juridic de efectele contrarii normelor legale edictate pentru valabila sa incheiere, poate fi constatata numai de catre instanta de judecata.
Prin urmare, in situatia in care partile se afla in conflict de interese cu privire la nulitatea unui contract, deci cand disputa dintre parti priveste drepturi cu privire la care partile nu pot tranzactiona, procedura concilierii este lipsita de orice eficienta si contrar scopului pentru care a fost instituita, indeplinirea ei aparand a fi excesiv de rigida si pur formala.
Pe fond, Curtea a retinut ca in mod nelegal a apreciat instanta de fond ca cesiunea de creanta ar fi trebuit sa imbrace forma autentica.
Inteleasa ca o conventie prin care un creditor transmite o creanta a sa unei alte persoane, cesiunea este un contract consensual, care se incheie valabil din momentul realizarii acordului de vointa, singura exceptie fiind cea in care cesiunea reprezinta o donatie, caz in care ea trebuie facuta in forma autentica, in conformitate cu art. 813 C.civ.
In acest sens, prevederea cuprinsa in art. 1391 C.civ. potrivit cu care „la stramutarea unei creante (…) predarea intre cedent si cesionar se face prin remiterea titlului” trebuie interpretata in sensul ca cesionarul are dreptul sa pretinda cedentului titlul constatator al creantei. Cu alte cuvinte, prin remiterea titlului se executa contractul de cesiune de creanta, valabil incheiat prin simplul acord de vointa al partilor.
Nici o dispozitie legala nu conduce spre concluzia ca cesiunea ar trebui sa fie incheiata in forma autentica. Referirea la art. 1396 C.civ. nu are o atare semnificatie; in fapt, in masura transmiterii ipotecii, aceasta din urma urmeaza sa imbrace forma autentica, nu si cesiunea creantei.
De altfel, doar in acest sens poate fi interpretat in mod valabil principiul simetriei actelor juridice, la care face trimitere intimatul.
Pe de alta parte, in mod nelegal a retinut Tribunalul lipsa capacitatii de folosinta a societatii cedente.
Din perspectiva capacitatii de folosinta a SC S.C. SRL, trebuie subliniat ca aceasta nu desfasoara activitati bancare, asa incat nu necesita autorizarea Bancii Nationale.
Ceea ce s-a cesionat este o creanta certa, lichida si exigibila, iar nu un contract de credit.
Din acest motiv, nu poate fi retinuta nici lipsa unui obiect valabil; astfel, apelanta B.C.R. SA a transmis intimatului-reclamant notificarea nr. 13622886 din data de 13.01.2010 prin care i-a pus in vedere sa achite debitul restant in termen de 7 zile, in caz contrar urmand a declara intreg creditul exigibil. Cum intimatul nu a dat curs acestei notificari, banca a declarat intregul credit exigibil anticipat, asa incat obiectul cesiunii l-a constituit o creanta certa, lichida si exigibila.
In ceea ce priveste pretinsa inopozabilitate a cesiunii, derivata din lipsa transmiterii notificarii prin executor judecatoresc, Curtea a retinut ca au fost respectate dispozitiile art. 1393 C.civ., insusi intimatul atasand cererii de chemare in judecata notificarea cesiunii, nr. HC 318 din data de 19.02.2010; iar legiuitorul nu impune ca notificarea sa fie transmisa prin intermediul unui executor judecatoresc.
In consecinta, prin decizia comerciala nr. 404 din 22 septembrie 2011, Curtea de Apel Bucuresti, Sectia a VI-a comerciala, a admis apelurile declarate de paratele SC S.C. SRL si B.C.R. SA, si, in consecinta, a schimbat in parte sentinta comerciala nr. 13234/2010 pronuntata de Tribunalul Bucuresti, Sectia a VI-a comerciala, in sensul ca a respins actiunea ca neintemeiata, a mentinut celelalte dispozitii ale sentintei si a dispus obligarea intimatului D.V.S. la plata sumei de 2.544 lei cu titlu de cheltuieli de judecata in apel.
Impotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul D.V.S., criticand-o pentru nelegalitate, in temeiul art. 304 pct. 8 si 9 C. proc. civ., solicitand admiterea recursului si modificarea deciziei in sensul mentinerii sentintei instantei de fond.
In motivarea recursului s-a sustinut, in esenta, ca in mod nelegal instanta de apel a constatat incheierea legala a contractului de cesiune de creanta dintre parate, fara a fi obligatorie incheierea contractului in forma autentica si fara notificarea debitorului cedat prin intermediul executorului judecatoresc.
Dezvoltand motivele de recurs reclamantul a precizat ca in mod nelegal curtea de apel considera ca acesta este perfect valabil si legal din perspectiva obiectului sau, astfel cum acesta este definit prin art. 948 C. civ., la momentul incheierii acestuia partile transferand in mod efectiv o creanta certa, lichida si exigibila creanta reprezentand totalitatea ratelor de credit devenite scadente prin decaderea debitorului din beneficiul termenului.
In aceste conditii, din perspectiva motivelor de apel statuate de legiuitor la pct. 3 si 9 ale art. 304 C. proc. civ., cu privire la dezlegarea data de instanta de apel a formei in care trebuia incheiat contractul de cesiune de creanta, raportat la faptul ca acesta ingloba si o garantie reala imobiliara, recurentul reitereaza sustinerea din cererea introductiva, argumentand ca in speta ar fi fost aplicabil principiul simetriei actelor juridice, iar solutia data de instanta de apel este data cu interpretarea gresita a actului dedus judecatii si prin aplicarea gresita a legii, precizand ca simpla prevedere a legiuitorului in sensul ca garantia urmeaza creanta cesionata nu echivaleaza cu o excludere de la cerinta imperativa a formei autentice a actului juridic referitor la transferul unei garantii reale imobiliare, ea aplicandu-se in forma sa simplificata doar in cazul garantiilor reale mobiliare.
Recurentul a precizat ca, desi instanta incearca sa dovedeasca ca in speta a avut loc cesiunea unei creante certe, lichide si exigibile reprezentata de totalitatea ratelor de credit devenite scadente prin decaderea din beneficiul termenului a debitorului reclamant, invocand existenta unei adrese cu nr. 13622886/13.01.2020 prin care banca ar fi respectat procedura imperativa prevazuta de prevederile contractuale continute in art. 4.10, 4.11 si 7.4 din contractul de credit si conditiile generale de acordare creditelor (legea partilor), in realitate nu face o verificare efectiva a indeplinirii acestora.
De asemenea, reclamantul-recurent a sustinut ca la momentul incheierii contractului de cesiune obiectul contractului nu era o creanta certa, lichida si exigibila conform art. 948 C. civ.
In fine, reclamantul a sustinut ca avand in vedere ca partile au convenit cu privire la o procedura speciala de punere in intarziere si decadere din beneficiul termenului, debitorul nefiind de drept in intarziere prin simpla amanare a unei plati scadente ci doar in conditia in care se realiza o comunicare efectiva – (numai prin scrisoare recomandata cu confirmare de primire) – a acestui fapt urmata de un termen pentru conformare si o noua notificare in acest sens, iar din actele dosarului nu rezulta indeplinirea cumulativa a conditiilor enuntate mai sus si cuprinse in contractul dintre parti, si apreciaza ca si in aceasta situatie se impune cenzurarea deciziei instantei din perspectiva motivului de recurs prevazut la pct. 9 al art. 304, prin raportare la faptul ca in mod gresit a conchis ca obiectul contractului de cesiune in discutie intrunea cerintele prevazute de art. 948 C. civ., fapt ce ar conduce la constatarea nulitatii absolute partiale a contractului de cesiune dedus judecatii.
Paratele SC S.C. SRL si B.C.R. SA au formulat intampinari solicitand respingerea recursului ca nefondat, intrucat contractul de cesiune de creanta a fost incheiat cu respectarea dispozitiilor legale, iar reclamantul a fost notificat despre cesiune, cu notificarea HCO318 din 19 februarie 2010 pe care chiar el a atasat o cerere de chemare in judecata, cum in mod legal a constatat curtea de apel.
Inalta Curte, analizand actele si lucrarile dosarului, in raport de motivele de recurs si sustinute din cele doua intampinari, a constatat ca potrivit contractului de cesiune de creanta nr. J36 din 12 februarie 2010, parata B.C.R. SA in calitate de cedent a cesionat paratei SC S.C. SRL creanta in suma de 40.553,11 euro asupra debitorului cedat D.V.S., caruia i-a fost trimisa notificarea nr. HCO318 din 19 februarie 2010, de catre cele doua parate, asa cum prevad dispozitiile art. 6.5 din contractul de cesiune de creanta.
Art. 1391 C. civ. prevede expres ca la stramutarea unei creante, a unui drept sau a unei actiuni, predarea intre cedent si cesionar se face prin remiterea titlului, ceea ce denota ca contractul de cesiune de creanta este valabil incheiat prin simplul acord de vointa al partilor, fara a fi necesara forma autentica despre care textul precitat nu face vorbire.
Dispozitiile art. 1396 C. civ. stipuleaza ca vinderea sau cesiunea unei creante cuprinde accesoriile creantei precum cautiunea, privilegiu si ipoteca.
In speta, prin contractul de cesiune de creanta s-au cedat creantele cedentei B.C.R. SA fata de debitorul cedat D.V.S. conform contractului de credit bancar pentru persoane fizice nr. 847 din 18 iulie 2006, fara a fi transmisa si ipoteca incheiata in temeiul acestui contract si, in consecinta, forma autentica ceruta de legiuitor la constituirea unei ipoteci nu are nicio legatura cu incheierea contractului de cesiune de creanta, cum in mod nelegal sustine reclamantul.
Astfel fiind, rezulta ca in cauza au fost indeplinite conditiile esentiale pentru validitatea unei conventii (capacitatea de a contracta, consimtamantul valabil exprimat al partilor ce se obliga, un obiect determinat si o cauza licita conform prevederilor art. 948 C. civ.), invocat chiar de reclamant drept temei de drept al actiunii.
Referitor la exigibilitatea creditului si notificarea debitorului, Inalta Curte a constatat ca aceste critici privind nelegalitatea deciziei sunt nefondate, deoarece creditoarea B.C.R. SA a trimis reclamantului notificarea nr. 13622886 (din data de 13 ianuarie 2010) prin care i-a solicitat sa achite in termen de 7 zile debitul restant, informandu-l ca in caz contrar intregul debit va fi declarat exigibil si intrucat reclamantul nu a dat curs notificarii, banca a declarat debitul exigibil ceea ce confera obiectului contractului de cesiune o creanta certa, lichida si exigibila.
Aceasta cesiune de creanta a fost notificata debitorului, care a depus-o la dosar, ca anexa la cererea de chemare in judecata, astfel incat s-au constatat indeplinite si dispozitiile art. 1393 C. civ. privind notificarea debitorului, articol care nu impune transmiterea notificarii prin intermediul executorului judecatoresc cum in mod nelegal sustine reclamantul in motivele de recurs.
In raport de considerentele expuse, Inalta Curte a constatat ca motivele de recurs sunt nefondate si, in temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., a respins recursul si a mentinut decizia apelata intrucat este legala.