Clauze abuzive. Imprumutul trebuie restituit in aceeasi moneda straina in care a fost contractat
Clauza potrivit careia imprumutul trebuie restituit in aceeasi moneda straina in care a fost contractat sa fie inteleasa de consumator atat pe plan formal si gramatical, cat si in ceea ce priveste efectele concrete ale acesteia, in sensul ca un consumator mediu, normal informat si suficient de atent si de avizat sa poata nu numai sa cunoasca posibilitatea aprecierii sau a deprecierii monedei straine in care a fost contractat imprumutul, ci si sa evalueze consecintele economice, potential semnificative, ale unei astfel de clauze asupra obligatiilor sale financiare
ECLI:EU:C:2017:703 HOTARAREA CURTII (Camera a doua)
20 septembrie 2017(*)
„Trimitere preliminara – Protectia consumatorilor – Directiva 93/13/CEE – Clauze abuzive in contractele incheiate cu consumatorii – Articolul 3 alineatul (1) si articolul 4 alineatul (2) – Aprecierea caracterului abuziv al clauzelor contractuale – Contract de credit incheiat intr-o moneda straina – Risc de schimb valutar in sarcina exclusiva a consumatorului – Dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor care decurg din contract – Momentul la care trebuie apreciata existenta dezechilibrului – Continutul notiunii de clauze «exprimate in mod clar si inteligibil» – Nivelul de informare care trebuie furnizat de banca”
In cauza C-186/16,
avand ca obiect o cerere de decizie preliminara formulata in temeiul articolului 267 TFUE de Curtea de Apel Oradea (Romania), prin decizia din 3 martie 2016, primita de Curte la 1 aprilie 2016, in procedura
Ruxandra Paula Andriciuc si altii
impotriva
Bancii Romanesti SA,
CURTEA (Camera a doua),
compusa din domnul M. Ileši?, presedinte de camera, doamna A. Prechal (raportor), domnul A. Rosas, doamna C. Toader si domnul E. Jaraši?nas, judecatori,
avocat general: domnul N. Wahl,
grefier: doamna L. Carrasco Marco, administrator,
avand in vedere procedura scrisa si in urma sedintei din 9 februarie 2017,
luand in considerare observatiile prezentate:
– pentru Ruxandra Paula Andriciuc si altii, de G. Piperea, de A. Dimitriu, de L. Hagiu si de C. Suhan, avocati;
– pentru Banca Romaneasca SA, de R. Radu Tureac, de V. Radoi si de D. Nedea, avocati;
– pentru guvernul roman, de R.?H. Radu, precum si de L. Litu, de M. Chicu si de E. Gane, in calitate de agenti;
– pentru guvernul polonez, de B. Majczyna, in calitate de agent;
– pentru Comisia Europeana, de C. Gheorghiu, de G. Goddin si de D. Roussanov, in calitate de agenti,
dupa ascultarea concluziilor avocatului general in sedinta din 27 aprilie 2017,
pronunta prezenta
Hotarare
1 Cererea de decizie preliminara priveste interpretarea articolului 3 alineatul (1) si a articolului 4 alineatul (2) din Directiva 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive in contractele incheiate cu consumatorii (JO 1993, L 95, p. 29, Editie speciala, 15/vol. 2, p. 273).
2 Aceasta cerere a fost formulata in cadrul unui litigiu intre doamna Ruxandra Paula Andriciuc si alte 68 de persoane, pe de o parte, si Banca Romaneasca SA (denumita in continuare „banca”), pe de alta parte, in legatura cu caracterul pretins abuziv al clauzelor inserate in contracte de credit care prevad, printre altele, rambursarea creditelor in aceeasi moneda straina in care acestea au fost acordate.
Cadrul juridic
Dreptul Uniunii
3 Articolul 1 din Directiva 93/13 prevede:
„(1) Scopul prezentei directive este de apropiere a actelor cu putere de lege si actelor administrative ale statelor membre privind clauzele abuzive in contractele incheiate intre un vanzator sau furnizor si un consumator.
(2) Dispozitiile prezentei directive nu se aplica clauzelor contractuale care reflecta acte cu putere de lege sau norme administrative obligatorii sau dispozitiile ori principiile din conventiile internationale la care statele membre sau Comunitatea sunt parti, in special in domeniul transportului.”
4 Potrivit articolului 3 alineatul (1) din aceasta directiva:
„(1) O clauza contractuala care nu s?a negociat individual se considera ca fiind abuziva in cazul in care, in contradictie cu cerinta de buna?credinta, provoaca un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor care decurg din contract, in detrimentul consumatorului.”
5 Articolul 4 din directiva mentionata are urmatorul cuprins:
„(1) Fara sa aduca atingere articolului 7, caracterul abuziv al unei clauze contractuale se apreciaza luand in considerare natura bunurilor sau a serviciilor pentru care s?a incheiat contractul si raportandu?se, in momentul incheierii contractului, la toate circumstantele care insotesc incheierea contractului si la toate clauzele contractului sau ale unui alt contract de care acesta depinde.
(2) Aprecierea caracterului abuziv al clauzelor nu priveste nici definirea obiectului [principal al] contractului, nici caracterul adecvat al pretului sau remuneratiei, pe de o parte, fata de serviciile sau de bunurile furnizate in schimbul acestora, pe de alta parte, in masura in care aceste clauze sunt exprimate in mod clar si inteligibil.”
6 Articolul 5 din aceeasi directiva prevede:
„In cazul contractelor in care toate clauzele sau o parte a acestora sunt prezentate consumatorului in scris, acestea trebuie intotdeauna redactate intr?un limbaj clar si inteligibil. […]”
Dreptul roman
7 Articolul 1578 din Codul civil, in versiunea in vigoare la data incheierii contractelor in discutie in litigiul principal, prevede:
„Obligatia ce rezulta din un imprumut in bani este totdeauna pentru aceeasi suma numerica aratata in contract.
Intamplandu?se o sporire sau o scadere a pretului monedelor, inainte de a sosi epoca platii, debitorul trebuie sa restituie suma numerica imprumutata si nu este obligat a restitui aceasta suma decat in speciile aflatoare in curs in momentul platii.”
Litigiul principal si intrebarile preliminare
8 Din decizia de trimitere reiese ca, in perioada 2007-2008, reclamantii din litigiul principal, care, in aceasta perioada, isi primeau veniturile in lei romanesti (RON), au incheiat cu banca contracte de credit in franci elvetieni (CHF) in vederea achizitionarii unor imobile, a refinantarii altor credite sau a satisfacerii unor nevoi personale.
9 Potrivit articolului 1 alineatul (2) din fiecare dintre aceste contracte, reclamantii din litigiul principal erau obligati sa ramburseze ratele lunare ale creditelor in aceeasi valuta in care acestea au fost acordate, si anume in franci elvetieni, cu consecinta ca riscul de schimb valutar, care implica o majorare a ratelor lunare in cazul scaderii cursului de schimb al leului romanesc in raport cu francul elvetian, ramanea exclusiv in sarcina acestora. In plus, aceste contracte contineau, la articolul 9 alineatul (1) si, respectiv, la articolul 10 alineatul (3) punctul 9, doua clauze care autorizau banca, dupa ajungerea la scadenta a ratelor lunare sau in cazul nerespectarii de catre imprumutat a obligatiilor rezultate din contractele mentionate, sa debiteze contul imprumutatului si, daca era necesar, sa efectueze conversia lichiditatilor disponibile in contul acestuia in moneda contractului, la cursul de schimb practicat de banca in ziua operatiunii mentionate. In aplicarea acestor clauze, orice diferenta a cursului de schimb valutar era in sarcina exclusiva a imprumutatului.
10 Potrivit reclamantilor din litigiul principal, banca era in masura sa prevada evolutia si fluctuatiile cursului de schimb al francului elvetian. In aceasta privinta, riscul de schimb valutar ar fi fost prezentat in mod incomplet in masura in care, spre deosebire de celelalte monede straine care serveau drept valuta de referinta pentru imprumuturi, banca nu ar fi explicat ca acesta fluctua in mod semnificativ in raport cu leul romanesc.
11 In mod mai general, prezentarea ar fi fost efectuata in mod partinitor evidentiindu?se beneficiile acestui tip de produs si ale valutei utilizate, neglijandu?se insa sa se mentioneze riscurile potentiale ale acestora, precum si probabilitatea realizarii lor. In acest context, reclamantii din litigiul principal sustin ca, neinformandu?i in mod transparent cu privire la aceste fluctuatii, banca si?a incalcat obligatiile de informare, de avertizare si de consiliere, precum si obligatia de redactare a clauzelor contractuale in mod clar si inteligibil, pentru ca fiecare imprumutat sa poata evalua intinderea obligatiilor rezultate din contractul pe care l?a incheiat.
12 Apreciind ca clauzele care prevedeau rambursarea creditelor in franci elvetieni constituiau clauze abuzive, intrucat impuneau riscul de schimb valutar in sarcina imprumutatilor, reclamantii din litigiul principal au sesizat Tribunalul Bihor (Romania) cu o actiune prin care solicitau declararea nulitatii acestor clauze, precum si emiterea de catre banca a unui nou grafic de plati care sa prevada conversia imprumuturilor in lei romanesti, la cursul de schimb in vigoare la momentul incheierii contractelor de credit in discutie in litigiul principal.
13 Prin sentinta din 30 aprilie 2015, Tribunalul Bihor a respins actiunea. Aceasta instanta a considerat ca, chiar daca nu a fost negociata cu imprumutatii, clauza care prevedea rambursarea creditelor in aceeasi moneda in care acestea fusesera contractate nu era abuziva.
14 Reclamantii din litigiul principal au formulat apel impotriva acestei sentinte la instanta de trimitere. Acestia sustin ca dezechilibrul semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor a fost cauzat de deprecierea leului romanesc in raport cu francul elvetian, survenita dupa incheierea contractelor, si ca Curtea nu s?a pronuntat niciodata asupra unui aspect de aceasta natura in hotararile sale referitoare la interpretarea articolului 3 alineatul (1) din Directiva 93/13 privind notiunea „dezechilibru semnificativ”.
15 Instanta de trimitere observa ca, in speta, cursul francului elvetian s?a valorizat in mod semnificativ de la acordarea imprumuturilor in discutie in litigiul principal, reclamantii din litigiul principal avand de suferit de pe urma acestei aprecieri, astfel ca, in opinia acestei instante, se impune a se stabili daca, in cadrul obligatiei de informare pe care o avea banca, la momentul incheierii contractelor de credit, aceasta trebuia sa informeze clientii si asupra posibilitatii aprecierii sau a deprecierii francului elvetian in viitor si daca, pentru ca respectiva clauza sa poata fi considerata ca fiind exprimata in mod clar si inteligibil in sensul articolului 4 alineatul (2) din Directiva 93/13, aceasta trebuia sa prevada si toate consecintele sale posibile in functie de care pretul platit de consumator poate varia, cum ar fi riscul de curs valutar.
16 Instanta de trimitere considera, asadar, ca se impune o clarificare in ceea ce priveste interpretarea articolului 4 alineatul (2) din Directiva 93/13, care prevede o exceptie de la mecanismul de control pe fond al clauzelor abuzive care este prevazut in cadrul sistemului de protectie a consumatorilor pus in aplicare prin aceasta directiva.
17 In aceste conditii, Curtea de Apel Oradea (Romania) a hotarat sa suspende judecarea cauzei si sa adreseze Curtii urmatoarele intrebari preliminare:
„1) Articolul 3 alineatul (1) din Directiva 93/13 trebuie interpretat in sensul ca dezechilibrul semnificativ dintre drepturile si obligatiile partilor care decurg din contract trebuie analizat prin raportare strict la momentul incheierii contractului sau include si situatia in care, pe parcursul derularii unui contract cu executare succesiva, prestatia consumatorului devine excesiv de oneroasa comparativ cu momentul incheierii contractului din cauza unor schimbari semnificative ale cursului de schimb valutar?
2) In acceptiunea articolului 4 alineatul (2) din Directiva 93/13, prin caracterul clar si inteligibil al unei clauze contractuale trebuie sa se inteleaga ca respectiva clauza contractuala trebuie sa prevada doar motivele care au stat la baza includerii acestei clauze in contract si mecanismul sau de functionare sau trebuie sa prevada si toate consecintele sale posibile in functie de care pretul platit de consumator poate varia, cum ar fi riscul de curs valutar, si, din perspectiva Directivei 93/13, se poate considera ca obligatia bancii de informare a clientului la momentul acordarii creditului vizeaza exclusiv conditiile de creditare, respectiv dobanzile, comisioanele, garantiile puse in sarcina imprumutatului, posibilitatea aprecierii sau a deprecierii unei monede straine neputand fi inclusa in aceasta obligatie?
3) Articolul 4 alineatul (2) din Directiva 93/13 trebuie interpretat in sensul ca termenii «obiectul principal al contractului» si «caracterul adecvat al pretului sau remuneratiei, pe de o parte, fata de serviciile sau bunurile furnizate in schimbul acestora, pe de alta parte», acopera o clauza cuprinsa intr?un contract de credit incheiat in moneda straina intre un vanzator sau un furnizor si un consumator si care nu a facut obiectul unei negocieri individuale, potrivit careia creditul va fi restituit in aceeasi valuta?”
Cu privire la intrebarile preliminare
Cu privire la admisibilitatea intrebarilor preliminare
18 Banca contesta admisibilitatea intrebarilor preliminare. Astfel, instanta de trimitere nu ar avea nevoie de o interpretare a dispozitiilor Directivei 93/13 pentru a se pronunta asupra litigiului principal si, in orice caz, ar exista deja o jurisprudenta in materie, interpretarea normelor de drept in cauza fiind in prezent clara. In plus, prin modul de formulare a intrebarilor s?ar tinde, de fapt, la obtinerea unei solutii individuale, in vederea solutionarii concrete a cauzei principale.
19 In aceasta privinta, trebuie amintit inca de la inceput ca, in temeiul unei jurisprudente constante a Curtii, in cadrul procedurii prevazute la articolul 267 TFUE, intemeiata pe o separare clara a functiilor intre instantele nationale si Curte, numai instanta nationala este competenta sa constate si sa aprecieze situatia de fapt din litigiul principal, precum si sa interpreteze si sa aplice dreptul national. De asemenea, numai instanta nationala care este sesizata cu solutionarea litigiului si care trebuie sa isi asume raspunderea pentru hotararea judecatoreasca ce urmeaza a fi pronuntata are competenta sa aprecieze, luand in considerare particularitatile cauzei, atat necesitatea, cat si pertinenta intrebarilor pe care le adreseaza Curtii. In consecinta, in cazul in care intrebarile adresate privesc interpretarea dreptului Uniunii, Curtea este, in principiu, obligata sa se pronunte (Hotararea din 26 ianuarie 2017, Banco Primus, C?421/14, EU:C:2017:60, punctul 29 si jurisprudenta citata).
20 Astfel, in cadrul instrumentului de cooperare intre Curte si instantele nationale pe care il constituie procedura instituita prin articolul 267 TFUE, intrebarile privind dreptul Uniunii beneficiaza de o prezumtie de pertinenta. Curtea nu poate refuza sa se pronunte asupra unei intrebari preliminare adresate de o instanta nationala, in sensul articolului 267 TFUE, decat atunci cand, in special, cerintele privind continutul cererii de decizie preliminara care figureaza la articolul 94 din Regulamentul de procedura nu sunt respectate sau atunci cand este evident ca interpretarea sau aprecierea validitatii unei norme de drept al Uniunii, solicitata de instanta nationala, nu are nicio legatura cu realitatea sau cu obiectul litigiului principal ori atunci cand problema este de natura ipotetica (Hotararea din 28 martie 2017, Rosneft, C?72/15, EU:C:2017:236, punctul 50 si jurisprudenta citata).
21 In speta, pe de o parte, este suficient sa se aminteasca faptul ca, chiar in prezenta unei jurisprudente a Curtii care solutioneaza problema de drept in cauza, instantele nationale isi pastreaza in intregime libertatea sa sesizeze Curtea in cazul in care considera acest lucru oportun, fara ca imprejurarea ca dispozitiile a caror interpretare se solicita au fost deja interpretate de Curte sa aiba drept consecinta necompetenta Curtii de a se pronunta din nou (Hotararea din 17 iulie 2014, Torresi, C?58/13 si C?59/13, EU:C:2014:2088, punctul 32 si jurisprudenta citata).
22 Pe de alta parte, desi numai instanta de trimitere are competenta de a se pronunta cu privire la calificarea drept clauze pretins abuzive in functie de imprejurarile proprii spetei, nu este mai putin adevarat ca este de competenta Curtii sa desprinda din dispozitiile Directivei 93/13, in speta cele ale articolului 3 alineatul (1) si ale articolului 4 alineatul (2) din aceasta, criteriile pe care instanta nationala poate sau trebuie sa le aplice la examinarea unor clauze contractuale in raport cu acestea (a se vedea in acest sens Hotararea din 21 martie 2013, RWE Vertrieb, C?92/11, EU:C:2013:180, punctul 48, si Hotararea din 23 aprilie 2015, Van Hove, C?96/14, EU:C:2015:262, punctul 28).
23 In consecinta, prezenta cerere de decizie preliminara este admisibila.
Cu privire la a treia intrebare
24 Prin intermediul celei de a treia intrebari, la care trebuie sa se raspunda in primul rand, instanta de trimitere solicita sa se stabileasca daca articolul 4 alineatul (2) din Directiva 93/13 trebuie interpretat in sensul ca notiunile „obiectul principal al contractului” sau „caracterul adecvat al pretului sau al remuneratiei, pe de o parte, fata de serviciile sau de bunurile furnizate in schimbul acestora, pe de alta parte”, in sensul dispozitiei mentionate, includ o clauza inserata intr?un contract de credit incheiat in moneda straina intre un profesionist si un consumator fara sa fi facut obiectul unei negocieri individuale, precum cea in discutie in litigiul principal, potrivit careia creditul trebuie restituit in aceeasi valuta.
25 Cu titlu introductiv, trebuie amintit ca imprejurarea ca, pe plan formal, o instanta nationala a formulat intrebarea preliminara facand trimitere la anumite dispozitii ale dreptului Uniunii nu impiedica Curtea sa ii furnizeze acestei instante toate elementele de interpretare care pot fi utile pentru solutionarea cauzei cu care este sesizata, indiferent daca respectiva instanta s?a referit sau nu s?a referit la acestea in enuntul intrebarilor sale (Hotararea din 10 septembrie 2014, Kušionová, C?34/13, EU:C:2014:2189, punctul 71, precum si Hotararea din 15 februarie 2017, W si V, C?499/15, EU:C:2017:118, punctul 45).
26 In speta, in observatiile lor scrise, guvernul roman si banca au invocat posibilitatea ca clauza in discutie in litigiul principal sa nu faca altceva decat sa reflecte principiul nominalismului monetar consacrat la articolul 1578 din Codul civil roman, astfel incat, in temeiul articolului 1 alineatul (2) din Directiva 93/13, clauza mentionata nu ar intra in domeniul de aplicare al acesteia.
27 In aceasta privinta, trebuie amintit ca articolul 1 alineatul (2) din Directiva 93/13 instituie o excludere din domeniul de aplicare al acesteia, care vizeaza clauzele care reflecta actele cu putere de lege sau normele administrative obligatorii (Hotararea din 10 septembrie 2014, Kušionová, C?34/13, EU:C:2014:2189, punctul 76, precum si, in acest sens, Hotararea din 21 martie 2013, RWE Vertrieb, C?92/11, EU:C:2013:180, punctul 25).
28 Curtea a statuat deja ca aceasta excludere presupune indeplinirea a doua conditii. Pe de o parte, clauza contractuala trebuie sa reflecte un act cu putere de lege sau o norma administrativa, iar pe de alta parte, actul sau norma respectiva trebuie sa fie obligatorie (Hotararea din 10 septembrie 2014, Kušionová, C?34/13, EU:C:2014:2189, punctul 78).
29 Astfel, pentru a stabili daca o clauza contractuala este exclusa din domeniul de aplicare al Directivei 93/13, revine instantei nationale sarcina sa verifice daca aceasta clauza reflecta prevederile din dreptul national care se aplica intre partile contractante independent de alegerea lor sau pe cele care sunt de natura supletiva si, prin urmare, aplicabile ope legis, cu alte cuvinte in lipsa unui acord diferit intre parti in aceasta privinta (a se vedea in acest sens Hotararea din 21 martie 2013, RWE Vertrieb, C?92/11, EU:C:2013:180, punctul 26, si Hotararea din 10 septembrie 2014, Kušionová, C?34/13, EU:C:2014:2189, punctul 79).
30 In speta, dupa cum a subliniat avocatul general la punctul 59 din concluzii, revine instantei de trimitere sarcina de a aprecia, tinand seama de natura, de economia generala si de prevederile contractelor de imprumut in discutie, precum si de contextul juridic si factual in care se inscriu acestea din urma, daca clauza in discutie in litigiul principal, potrivit careia creditul trebuie rambursat in aceeasi moneda in care a fost acordat, reflecta actele sau normele obligatorii ale dreptului national in sensul articolului 1 alineatul (2) din Directiva 93/13.
31 Procedand la verificarile mentionate necesare, instanta nationala trebuie sa tina seama de faptul ca, avand in vedere in special obiectivul directivei respective, mai precis protectia consumatorilor impotriva clauzelor abuzive inserate in contractele incheiate de profesionisti cu consumatorii, exceptia instituita la articolul 1 alineatul (2) din aceeasi directiva este de stricta interpretare (a se vedea in acest sens Hotararea din 10 septembrie 2014, Kušionová, C?34/13, EU:C:2014:2189, punctul 77).
32 In cazul in care instanta de trimitere ar constata ca clauza in discutie in litigiul principal nu este inclusa in exceptia mentionata, i?ar reveni atunci sarcina de a examina daca aceasta intra sub incidenta notiunii „obiectul principal al contractului” sau in notiunea „caracterul adecvat al pretului sau al remuneratiei, pe de o parte, fata de serviciile sau de bunurile furnizate in schimbul acestora, pe de alta parte”, in sensul articolului 4 alineatul (2) din Directiva 93/13.
33 Desi este adevarat ca aceasta examinare, dupa cum s?a amintit la punctul 22 din prezenta hotarare, este de competenta exclusiva a instantei de trimitere, revine totusi Curtii sarcina de a deduce din dispozitia mentionata criteriile aplicabile in cadrul unei astfel de examinari.
34 In aceasta privinta, Curtea a statuat ca articolul 4 alineatul (2) din Directiva 93/13 prevede o exceptie de la mecanismul de control pe fond al clauzelor abuzive astfel cum este prevazut in cadrul sistemului de protectie a consumatorilor pus in aplicare prin aceasta directiva si ca, prin urmare, acestei dispozitii trebuie sa i se dea o interpretare stricta (a se vedea in acest sens Hotararea din 30 aprilie 2014, Kásler si Káslerné Rábai, C?26/13, EU:C:2014:282, punctul 42, precum si Hotararea din 23 aprilie 2015, Van Hove, C?96/14, EU:C:2015:262, punctul 31). Totodata, termenii „obiect principal al contractului” si „caracterul adecvat al pretului sau remuneratiei, pe de o parte, si serviciile sau bunurile furnizate in schimbul acestora, pe de alta parte” care figureaza la articolul 4 alineatul (2) din Directiva 93/13, trebuie, in mod normal, sa primeasca in intreaga Uniune Europeana o interpretare autonoma si uniforma, care trebuie stabilita tinand seama de contextul acestei prevederi si de obiectivul urmarit de reglementarea in cauza (Hotararea din 26 februarie 2015, Matei, C?143/13, EU:C:2015:127, punctul 50).
35 In ceea ce priveste categoria clauzelor contractuale care se circumscriu notiunii „obiectul principal al contractului”, in sensul articolului 4 alineatul (2) din Directiva 93/13, Curtea a considerat ca aceste clauze trebuie intelese ca fiind cele care stabilesc prestatiile esentiale ale acestui contract si care, ca atare, il caracterizeaza (Hotararea din 3 iunie 2010, Caja de Ahorros y Monte de Piedad de Madrid, C?484/08, EU:C:2010:309, punctul 34, si Hotararea din 23 aprilie 2015, Van Hove, C?96/14, EU:C:2015:262, punctul 33).
36 In schimb, clauzele care au un caracter accesoriu in raport cu cele care definesc esenta insasi a raportului contractual nu pot fi circumscrise notiunii „obiectul principal al contractului”, in sensul acestei dispozitii (Hotararea din 30 aprilie 2014, Kásler si Káslerné Rábai, C?26/13, EU:C:2014:282, punctul 50, si Hotararea din 23 aprilie 2015, Van Hove, C?96/14, EU:C:2015:262, punctul 33).
37 In speta, mai multe elemente din dosarul pus la dispozitia Curtii tind sa indice ca o clauza, precum cea in discutie in litigiul principal, inserata intr?un contract de credit incheiat intr?o moneda straina intre un profesionist si un consumator fara sa fi facut obiectul unei negocieri individuale, potrivit careia creditul trebuie rambursat in aceeasi moneda, intra sub incidenta notiunii „obiectul principal al contractului”, in sensul articolului 4 alineatul (2) din Directiva 93/13.
38 In aceasta privinta, trebuie sa se observe ca, printr?un contract de credit, imprumutatorul se angajeaza, in principal, sa puna la dispozitia imprumutatului o anumita suma, acesta din urma angajandu?se, la randul sau, in principal sa ramburseze, in general cu dobanda, aceasta suma potrivit termenelor de scadenta prevazute. Principalele prestatii ale unui astfel de contract se raporteaza, asadar, la o suma care trebuie definita in raport cu moneda de plata si de rambursare stipulata. In consecinta, dupa cum a aratat avocatul general la punctul 46 si urmatoarele din concluzii, faptul ca un credit trebuie sa fie rambursat intr?o anumita moneda nu priveste, in principiu, o modalitate accesorie de plata, ci natura insasi a obligatiei debitorului, constituind astfel un element esential al unui contract de imprumut.
39 Este adevarat ca la punctul 59 din Hotararea din 30 aprilie 2014, Kásler si Káslerné Rábai (C?26/13, EU:C:2014:282), Curtea a statuat ca termenii „obiectul principal al contractului” nu acopera o clauza, inserata intr?un contract de imprumut incheiat in moneda straina intre un profesionist si un consumator si care nu a facut obiectul unei negocieri individuale, in temeiul careia, pentru calcularea ratelor imprumutului, se aplica cursul de schimb la vanzare al acestei valute numai in cazul in care se constata, ceea ce revine in sarcina instantei nationale sa verifice, ca respectiva clauza stabileste o prestatie esentiala a acestui contract care, ca atare, il caracterizeaza.
40 Cu toate acestea, dupa cum a amintit de altfel instanta de trimitere, in timp ce, in cauza in care s?a pronuntat Hotararea din 30 aprilie 2014, Kásler si Káslerné Rábai (C?26/13, EU:C:2014:282), imprumuturile, desi incheiate in moneda straina, trebuiau sa fie rambursate in moneda nationala in functie de cursul de schimb la vanzare al monedei straine practicat de institutia bancara, in cauza principala, imprumuturile trebuie rambursate in aceeasi moneda straina in care au fost acordate. Or, astfel cum a aratat avocatul general la punctul 51 din concluzii, contractele de credit indexate in functie de monede straine nu pot fi asimilate contractelor de credit in monede straine, precum cele in discutie in litigiul principal.
41 Avand in vedere ansamblul acestor consideratii, trebuie sa se raspunda la a treia intrebare ca articolul 4 alineatul (2) din Directiva 93/13 trebuie interpretat in sensul ca notiunea „obiectul principal al contractului”, in sensul acestei dispozitii, include o clauza contractuala, precum cea in discutie in litigiul principal, inserata intr?un contract de imprumut incheiat in moneda straina, care nu a facut obiectul unei negocieri individuale si potrivit careia imprumutul trebuie restituit in aceeasi moneda straina in care a fost contractat, avand in vedere ca aceasta clauza stabileste o prestatie esentiala care caracterizeaza acest contract. In consecinta, aceasta clauza nu poate fi considerata ca fiind abuziva, in masura in care este exprimata in mod clar si inteligibil.
Cu privire la a doua intrebare
42 Prin intermediul celei de a doua intrebari, instanta de trimitere solicita sa se stabileasca daca articolul 4 alineatul (2) din Directiva 93/13 trebuie interpretat in sensul ca cerinta potrivit careia o clauza contractuala trebuie exprimata in mod clar si inteligibil implica faptul ca clauza unui contract de credit, in temeiul careia creditul trebuie restituit in aceeasi moneda straina in care a fost contractat, trebuie sa prevada doar motivele care au stat la baza includerii acestei clauze in contract si mecanismul sau de punere in aplicare sau daca trebuie sa mentioneze si toate consecintele sale posibile in functie de care pretul platit de consumator poate varia, cum ar fi riscul de curs valutar, si daca, din perspectiva directivei mentionate, obligatia institutiei bancare de informare a imprumutatului la momentul acordarii creditului vizeaza exclusiv conditiile de creditare, respectiv dobanzile, comisioanele, garantiile puse in sarcina imprumutatului, posibilitatea aprecierii sau a deprecierii unei monede straine neputand fi inclusa in aceasta obligatie.
43 Cu titlu introductiv, trebuie amintit ca Curtea a statuat deja ca cerinta unei redactari clare si inteligibile se aplica chiar si in cazul in care o clauza intra sub incidenta notiunii „obiectul principal al contractului” sau a notiunii „caracterul adecvat al pretului sau al remuneratiei, pe de o parte, fata de serviciile sau de bunurile furnizate in schimbul acestora, pe de alta parte”, in sensul articolului 4 alineatul (2) din Directiva 93/13 (a se vedea in acest sens Hotararea din 30 aprilie 2014, Kásler si Káslerné Rábai, C?26/13, EU:C:2014:282, punctul 68). Astfel, clauzele vizate in aceasta dispozitie sunt exceptate totusi de la aprecierea caracterului lor abuziv numai in masura in care instanta nationala competenta considera, in urma unei analize de la caz la caz, ca acestea au fost redactate de profesionist in mod clar si inteligibil (Hotararea din 3 iunie 2010, Caja de Ahorros y Monte de Piedad de Madrid, C?484/08, EU:C:2010:309, punctul 32).
44 In ceea ce priveste cerinta privind transparenta clauzelor contractuale, astfel cum rezulta aceasta din articolul 4 alineatul (2) din Directiva 93/13, Curtea a subliniat ca aceasta cerinta, amintita si la articolul 5 din aceasta directiva, nu poate fi redusa numai la caracterul inteligibil al acestora pe plan formal si gramatical, ci ca, dimpotriva, intrucat sistemul de protectie pus in aplicare de directiva mentionata se intemeiaza pe ideea ca, in ceea ce priveste, printre altele, nivelul de informare, consumatorul se afla intr?o situatie de inferioritate fata de profesionist, aceasta cerinta privind redactarea clara si inteligibila a clauzelor contractuale si, prin urmare, privind transparenta, impusa de aceeasi directiva, trebuie inteleasa in mod extensiv (a se vedea in acest sens Hotararea din 30 aprilie 2014, Kásler si Káslerné Rábai, C?26/13, EU:C:2014:282, punctele 71 si 72, precum si Hotararea din 9 iulie 2015, Bucura, C?348/14, nepublicata, EU:C:2015:447, punctul 52).
45 Prin urmare, cerinta potrivit careia o clauza contractuala trebuie redactata in mod clar si inteligibil trebuie inteleasa ca impunand si ca contractul sa expuna in mod transparent functionarea concreta a mecanismului la care se refera clauza respectiva, precum si, daca este cazul, relatia dintre acest mecanism si cel prevazut prin alte clauze, astfel incat acest consumator sa fie in masura sa evalueze, pe baza unor criterii precise si inteligibile, consecintele economice care rezulta din aceasta in ceea ce il priveste (Hotararea din 30 aprilie 2014, Kásler si Káslerné Rábai, C?26/13, EU:C:2014:282, punctul 75, precum si Hotararea din 23 aprilie 2015, Van Hove, C?96/14, EU:C:2015:262, punctul 50).
46 Aceasta chestiune trebuie examinata de instanta de trimitere avand in vedere ansamblul elementelor de fapt pertinente, printre care se numara publicitatea si informatiile furnizate de imprumutator in cadrul negocierii unui contract de imprumut (a se vedea in acest sens Hotararea din 26 februarie 2015, Matei, C?143/13, EU:C:2015:127, punctul 75).
47 Mai precis, revine instantei nationale, atunci cand tine seama de toate circumstantele care insotesc incheierea contractului, obligatia sa verifice ca, in cauza respectiva, au fost comunicate consumatorului toate elementele care pot avea un efect asupra intinderii obligatiei sale si care ii permit acestuia sa evalueze, printre altele, costul total al imprumutului sau. Joaca un rol decisiv in aceasta apreciere, pe de o parte, aspectul daca clauzele sunt redactate in mod clar si inteligibil astfel incat sa ii permita unui consumator mediu, si anume un consumator normal informat si suficient de atent si de avizat, sa evalueze un astfel de cost si, pe de alta parte, imprejurarea legata de lipsa mentionarii in contractul de credit a informatiilor considerate, avand in vedere natura bunurilor sau a serviciilor pentru care s?a incheiat contractul, drept esentiale (a se vedea in acest sens Hotararea din 9 iulie 2015, Bucura, C?348/14, nepublicata, EU:C:2015:447, punctul 66).
48 In final, potrivit unei jurisprudente constante a Curtii, pentru un consumator, informarea, inaintea incheierii unui contract, cu privire la conditiile contractuale si la consecintele respectivei incheieri este de o importanta fundamentala. Acesta decide, in special pe baza respectivei informari, daca doreste sa se oblige potrivit conditiilor redactate in prealabil de catre profesionist (Hotararea din 21 martie 2013, RWE Vertrieb, C?92/11, EU:C:2013:180, punctul 44, precum si Hotararea din 21 decembrie 2016, Gutiérrez Naranjo si altii, C?154/15, C?307/15 si C?308/15, EU:C:2016:980, punctul 50).
49 In speta, in ceea ce priveste imprumuturile in moneda straina, precum cele in discutie in litigiul principal, trebuie sa se sublinieze, astfel cum a amintit Comitetul european pentru risc sistemic in recomandarea sa CERS/2011/1 din 21 septembrie 2011 privind acordarea de imprumuturi in moneda straina (JO 2011, C 342, p. 1), ca institutiile financiare trebuie sa furnizeze imprumutatilor informatii suficiente pentru a le permite sa adopte decizii prudente si in cunostinta de cauza, acestea trebuind sa includa cel putin impactul pe care o depreciere severa a mijloacelor legale de plata ale statului membru in care isi au domiciliul sau sediul imprumutatii si majorarea ratelor dobanzilor la imprumuturile in moneda straina il au asupra ratelor imprumutului (Recomandarea A – Constientizarea riscurilor de catre imprumutati, punctul 1).
50 Astfel, dupa cum a aratat avocatul general la punctele 66 si 67 din concluzii, pe de o parte, imprumutatul trebuie sa fie clar informat cu privire la faptul ca, prin incheierea unui contract de imprumut intr?o moneda straina, se expune unui risc de schimb valutar pe care ii va fi, eventual, dificil din punct de vedere economic sa si?l asume in cazul devalorizarii monedei in care isi primeste veniturile. Pe de alta parte, profesionistul, in speta institutia bancara, trebuie sa prezinte posibilele variatii ale cursurilor de schimb valutar si riscurile inerente contractarii unui imprumut in moneda straina, in special in ipoteza in care consumatorul imprumutat nu isi primeste veniturile in respectiva moneda. In consecinta, revine instantei nationale obligatia de a verifica faptul ca profesionistul a comunicat consumatorilor respectivi orice informatie pertinenta care sa le permita sa evalueze consecintele economice ale unei clauze, precum cea in discutie in litigiul principal, asupra obligatiilor lor financiare.
51 Avand in vedere cele ce preceda, trebuie sa se raspunda la a doua intrebare ca articolul 4 alineatul (2) din Directiva 93/13 trebuie interpretat in sensul ca cerinta potrivit careia o clauza contractuala trebuie exprimata in mod clar si inteligibil presupune ca, in cazul contractelor de credit, institutiile financiare trebuie sa furnizeze imprumutatilor informatii suficiente pentru a le permite sa adopte decizii prudente si in cunostinta de cauza. In aceasta privinta, aceasta cerinta presupune ca o clauza potrivit careia imprumutul trebuie restituit in aceeasi moneda straina in care a fost contractat sa fie inteleasa de consumator atat pe plan formal si gramatical, cat si in ceea ce priveste efectele concrete ale acesteia, in sensul ca un consumator mediu, normal informat si suficient de atent si de avizat sa poata nu numai sa cunoasca posibilitatea aprecierii sau a deprecierii monedei straine in care a fost contractat imprumutul, ci si sa evalueze consecintele economice, potential semnificative, ale unei astfel de clauze asupra obligatiilor sale financiare. Este de competenta instantei nationale sa efectueze verificarile necesare in aceasta privinta.
Cu privire la prima intrebare
52 Prin intermediul primei intrebari, la care trebuie sa se raspunda in ultimul rand, instanta de trimitere solicita, in esenta, sa se stabileasca daca dezechilibrul semnificativ pe care o clauza abuziva il provoaca intre drepturile si obligatiile partilor care decurg din contract, in sensul articolului 3 alineatul (1) din Directiva 93/13, trebuie analizat numai la momentul incheierii contractului.
53 In aceasta privinta, Curtea a statuat deja ca, pentru a aprecia caracterul abuziv al unei clauze contractuale, instanta nationala trebuie sa ia in considerare, astfel cum mentioneaza articolul 4 din Directiva 93/13, natura bunurilor sau a serviciilor pentru care s?a incheiat contractul si raportandu?se, „in momentul incheierii contractului”, la toate circumstantele care insotesc incheierea contractului (a se vedea in acest sens Hotararea din 9 iulie 2015, Bucura, C?348/14, nepublicata, EU:C:2015:447, punctul 48 si jurisprudenta citata).
54 Reiese, astfel cum a aratat avocatul general la punctele 78, 80 si 82 din concluzii, ca aprecierea caracterului abuziv al unei clauze contractuale trebuie efectuata in raport cu momentul incheierii contractului respectiv, tinand seama de ansamblul imprejurarilor de care profesionistul putea avea cunostinta la momentul respectiv si care erau de natura sa influenteze executarea ulterioara a contractului respectiv, o clauza contractuala putand implica un dezechilibru intre parti care nu se manifesta decat in cursul executarii contractului.
55 In speta, din decizia de trimitere reiese ca clauza in discutie in litigiul principal, inserata in contractele de imprumut incheiate in moneda straina, stipuleaza ca ratele lunare de rambursare a imprumutului trebuie efectuate in aceeasi moneda straina. O astfel de clauza plaseaza astfel riscul de schimb valutar in sarcina consumatorului, in caz de devalorizare a monedei nationale in raport cu aceasta moneda straina.
56 In aceasta privinta, revine instantei de trimitere sarcina sa evalueze, avand in vedere ansamblul circumstantelor din cauza principala si tinand seama in special de expertiza si de cunostintele profesionistului, in speta ale bancii, in ceea ce priveste posibilele variatii ale cursurilor de schimb valutar si riscurile inerente contractarii unui imprumut in moneda straina, in primul rand, posibila nerespectare a cerintei de buna?credinta si, in al doilea rand, existenta unui eventual dezechilibru semnificativ, in sensul articolului 3 alineatul (1) din Directiva 93/13.
57 Astfel, pentru a afla daca o clauza precum cea in discutie in litigiul principal provoaca, in contradictie cu cerinta de buna?credinta, un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor care decurg din contract, in detrimentul consumatorului, instanta nationala trebuie sa verifice daca profesionistul, actionand in mod corect si echitabil fata de consumator, se putea astepta in mod rezonabil ca acesta din urma sa accepte o asemenea clauza in urma unei negocieri individuale (a se vedea in acest sens Hotararea din 14 martie 2013, Aziz, C?415/11, EU:C:2013:164, punctele 68 si 69).
58 Avand in vedere cele ce preceda, trebuie sa se raspunda la prima intrebare ca articolul 3 alineatul (1) din Directiva 93/13 trebuie interpretat in sensul ca aprecierea caracterului abuziv al unei clauze contractuale trebuie efectuata in raport cu momentul incheierii contractului respectiv, tinand seama de ansamblul imprejurarilor de care profesionistul putea avea cunostinta la momentul respectiv si care erau de natura sa influenteze executarea ulterioara a contractului respectiv. Revine instantei de trimitere sarcina sa evalueze, avand in vedere ansamblul circumstantelor din cauza principala si tinand seama in special de expertiza si de cunostintele profesionistului, in speta ale bancii, in ceea ce priveste posibilele variatii ale cursurilor de schimb valutar si riscurile inerente contractarii unui imprumut in moneda straina, existenta unui eventual dezechilibru, in sensul dispozitiei mentionate.
Cu privire la cheltuielile de judecata
59 Intrucat, in privinta partilor din litigiul principal, procedura are caracterul unui incident survenit la instanta de trimitere, este de competenta acesteia sa se pronunte cu privire la cheltuielile de judecata. Cheltuielile efectuate pentru a prezenta observatii Curtii, altele decat cele ale partilor mentionate, nu pot face obiectul unei rambursari.
Pentru aceste motive, Curtea (Camera a doua) declara:
1) Articolul 4 alineatul (2) din Directiva 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive in contractele incheiate cu consumatorii trebuie interpretat in sensul ca notiunea „obiectul principal al contractului”, in sensul acestei dispozitii, include o clauza contractuala, precum cea in discutie in litigiul principal, inserata intr?un contract de imprumut incheiat in moneda straina, care nu a facut obiectul unei negocieri individuale si potrivit careia imprumutul trebuie restituit in aceeasi moneda straina in care a fost contractat, avand in vedere ca aceasta clauza stabileste o prestatie esentiala care caracterizeaza acest contract. In consecinta, aceasta clauza nu poate fi considerata ca fiind abuziva, in masura in care este exprimata in mod clar si inteligibil.
2) Articolul 4 alineatul (2) din Directiva 93/13 trebuie interpretat in sensul ca cerinta potrivit careia o clauza contractuala trebuie exprimata in mod clar si inteligibil presupune ca, in cazul contractelor de credit, institutiile financiare trebuie sa furnizeze imprumutatilor informatii suficiente pentru a le permite sa adopte decizii prudente si in cunostinta de cauza. In aceasta privinta, aceasta cerinta presupune ca o clauza potrivit careia imprumutul trebuie restituit in aceeasi moneda straina in care a fost contractat sa fie inteleasa de consumator atat pe plan formal si gramatical, cat si in ceea ce priveste efectele concrete ale acesteia, in sensul ca un consumator mediu, normal informat si suficient de atent si de avizat sa poata nu numai sa cunoasca posibilitatea aprecierii sau a deprecierii monedei straine in care a fost contractat imprumutul, ci si sa evalueze consecintele economice, potential semnificative, ale unei astfel de clauze asupra obligatiilor sale financiare. Este de competenta instantei nationale sa efectueze verificarile necesare in aceasta privinta.
3) Articolul 3 alineatul (1) din Directiva 93/13 trebuie interpretat in sensul ca aprecierea caracterului abuziv al unei clauze contractuale trebuie efectuata in raport cu momentul incheierii contractului respectiv, tinand seama de ansamblul imprejurarilor de care profesionistul putea avea cunostinta la momentul respectiv si care erau de natura sa influenteze executarea ulterioara a contractului respectiv. Revine instantei de trimitere sarcina sa evalueze, avand in vedere ansamblul circumstantelor din cauza principala si tinand seama in special de expertiza si de cunostintele profesionistului, in speta ale bancii, in ceea ce priveste posibilele variatii ale cursurilor de schimb valutar si riscurile inerente contractarii unui imprumut in moneda straina, existenta unui eventual dezechilibru, in sensul dispozitiei mentionate.
| Ileši? | Prechal | Rosas |
| Toader | Jaraši?nas |
Pronuntata astfel in sedinta publica la Luxemburg, la 20 septembrie 2017.
| Grefierul | Presedintele Camerei a doua |