Cauza Costache. Reclamantii solicitau reconstituirea dreptului de proprietate asupra unui teren

Posted on Updated on by alinCategorii:CEDO, civil, daune materiale, daune morale, drepturi reale, practica judiciara, proprietate

Reclamantii solicitau reconstituirea dreptului de proprietate asupra unui teren

La o data neprecizata, in cursul anului 1995, reclamantii au introdus o actiune in justitie impotriva Consiliului General al Municipiului Bucuresti si a Consiliului Local al Sectorului 6 din Bucuresti, prin care solicitau reconstituirea dreptului de proprietate asupra unui teren cu o suprafata de 1,761 mp, situat pe strada Valea Lunga nr. 37-39, sectorul 6, Bucuresti.

 

HOTARARE din 11 aprilie 2017 in Cauza Costache si altii impotriva Romaniei

(Cererea nr. 30.474/03) Strasbourg

CURTEA EUROPEANA A DREPTURILOR OMULUI

SECTIA A PATRA

Prezenta hotarare este definitiva, dar poate suferi modificari de forma,

In Cauza Costache si altii impotriva Romaniei,

Curtea Europeana a Drepturilor Omului (Sectia a patra), reunita intr-un comitet compus din:

Vincent A. de Gaetano, presedinte,

Egidijus Kuris,

Gabriele Kucsko-Stadlmayer, judecatori,

si Andrea Tamietti, grefier adjunct de sectie,

dupa ce a deliberat in camera de consiliu, la 21 martie 2017,

pronunta prezenta hotarare, adoptata la aceeasi data:

PROCEDURA

  1. La originea cauzei se afla Cererea nr. 30.474/03 indreptata impotriva Romaniei, prin care patru resortisanti romani, domnii Ion Costache si Stefan Costache si doamnele Otilia Costache si Anghelina Costache („reclamantii”), au sesizat Curtea la 28 august 2003, in temeiul articolului 34 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale („Conventia”).
  2. Primul reclamant a decedat la 30 ianuarie 2009. Doamna Floarea Costache, vaduva si mostenitoarea sa, si-a exprimat dorinta de a continua procedura in numele sau.
  3. Doamna Anghelina Costache a decedat la 22 iunie 2008. Domnul Costache Stefan si doamna Otilia Costache au decedat la date nespecificate inainte de 2015. Niciunul dintre mostenitorii acestor trei reclamanti nu si-a exprimat dorinta de a continua procedura in numele lor.
  4. Guvernul roman („Guvernul”) a fost reprezentat de agentul guvernamental, doamna C. Brumar, din cadrul Ministerului Afacerilor Externe.
  5. La 8 martie 2010, cererea a fost comunicata Guvernului.

IN FAPT

  1. Circumstantele cauzei
  2. La o data neprecizata, in cursul anului 1995, reclamantii au introdus o actiune in justitie impotriva Consiliului General al Municipiului Bucuresti si a Consiliului Local al Sectorului 6 din Bucuresti, prin care solicitau reconstituirea dreptului de proprietate asupra unui teren cu o suprafata de 1,761 mp, situat pe strada Valea Lunga nr. 37-39, sectorul 6, Bucuresti.
  3. Printr-o decizie din 9 aprilie 1998, Tribunalul Bucuresti, ca instanta de fond, a admis actiunea reclamantilor. Partile nu au formulat cale de atac impotriva deciziei si, in consecinta, aceasta a ramas definitiva.
  4. La 27 ianuarie 1999, Primaria Municipiului Bucuresti, prin primarul general, invocand, printre altele, art. 322 alin. (5) din Codul de procedura civila (denumit in continuare „CPC” – a se vedea infra, pct. 13), a introdus o cale extraordinara de atac impotriva reclamantilor, solicitand revizuirea hotararii definitive din 9 aprilie 1998 si sustinand ca se descoperise un nou inscris cu privire la terenul revendicat de reclamanti. Aceasta a facut trimitere la un raport intocmit la 29 decembrie 1998 de Administratia Pietelor Sectorul 6 Bucuresti, in care se stipula ca terenul revendicat de reclamanti era ocupat de o piata.
  5. Printr-o decizie din 24 septembrie 1999, Tribunalul Bucuresti a admis actiunea formulata de Primaria Municipiului Bucuresti, prin primarul general, motivand ca inscrisul nu existase la dosar in cursul judecatii in prima instanta si ca acesta arata ca terenul revendicat de reclamanti era ocupat de o piata.
  6. Printr-o decizie din 29 ianuarie 2002, Curtea de Apel Bucuresti a admis apelul reclamantilor, motivand ca inscrisul invocat de Primaria Municipiului Bucuresti, prin primarul general, era un inscris care nu respecta cerintele prevazute la art. 322 alin. (5) din CPC, intrucat acesta nu a existat la data pronuntarii deciziei definitive din 9 aprilie 1998. In plus, instanta de apel a constatat ca, fara un motiv obiectiv, autoritatile nationale nu ridicasera in fata instantei de fond, in cursul judecatii in prima instanta, problema situatiei juridice a terenului si ar fi putut recupera investitia facuta pe terenul revendicat de reclamanti prin introducerea unei actiuni separate impotriva acestora, avand ca obiect recuperarea contravalorii.
  7. Printr-o decizie definitiva din 14 ianuarie 2003, Curtea Suprema de Justitie a admis recursul declarat de Primaria Municipiului Bucuresti, prin primarul general, motivand ca, desi inscrisul nu existase in cursul procesului care se finalizase prin pronuntarea hotararii definitive din 9 aprilie 1998, acesta avizat o situatie preexistenta. In plus, instanta a concluzionat ca dispozitiile art. 322 alin. (5) din CPC trebuiau interpretate ca facand referire la inscrisuri folosite de catre una dintre parti pentru a demonstra, in lumina unor elemente de proba noi, fapte care, in general, nu au fost cunoscute de instanta care pronuntase hotararea care face obiectul revizuirii. In lumina celor de mai sus, instanta suprema a retinut ca notiunea „inscris” trebuia interpretata in mod restrictiv. In cele din urma, a considerat lipsit de relevanta faptul ca inscrisul invocat de partea care solicita revizuirea fusese obtinut ca urmare a verificarilor in cuprinsul altor inscrisuri care existau la momentul pronuntarii hotararii din 9 aprilie 1998 si care atestau aceleasi fapte, dar care nu fusesera prezentate instantei care pronuntase hotararea respectiva.
  8. La 12 februarie 2002, reclamantii au depus o cerere in temeiul Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate in mod abuziv in perioada 6 martie 1945- 22 decembrie 1989; acestia au solicitat restituirea in natura a terenului cu o suprafata de 1,761 mp. Din dosarul cauzei rezulta ca, in 2010, cererea era inca pendinte in fata autoritatilor administrative, in masura in care era necesar sa fie depuse documente suplimentare.
  9. Dreptul intern relevant
  10. In masura in care este relevant si asa cum era in vigoare la momentul respectiv, art. 322 din CCP prevedea urmatoarele:

Articolul 322

„Revizuirea unei hotarari ramase definitive in instanta de apel sau prin neapelare, precum si a unei hotarari data de o instanta de recurs atunci cand evoca fondul, se poate cere in urmatoarele cazuri:

[…]

  1. daca, dupa darea hotararii, s-au descoperit inscrisuri doveditoare, retinute de partea potrivnica sau care nu au putut fi infatisate dintr-o imprejurare mai presus de vointa partilor […].”

IN DREPT

  1. Aspecte preliminare
  2. Curtea constata ca domnul Stefan Costache si doamnele Otilia Costache si Anghelina Costache au decedat dupa depunerea cererilor lor (a se vedea supra, pct. 3). Nicio persoana nu si-a exprimat dorinta de a le sustine pretentiile in ceea ce priveste prezenta cerere.
  3. Avand in vedere cele ce preceda si in masura in care nu exista imprejurari speciale in ceea ce priveste respectarea drepturilor omului, astfel cum sunt definite in Conventie si protocoalele sale, care sa impuna continuarea examinarii capetelor de cerere formulate de acesti reclamanti, Curtea hotaraste sa radieze de pe rolul sau cererea formulata de domnul Stefan Costache si de doamnele Otilia Costache si Anghelina Costache, in conformitate cu art. 37 § 1 lit. (a) din Conventie.
  4. Curtea observa in continuare ca primul reclamant, domnul Ion Costache, a decedat la 30 ianuarie 2009 si ca sotia si mostenitoarea sa, doamna Floarea Costache, si-a exprimat dorinta de a continua procedura in numele sau (supra, pct. 2).
  5. Curtea permite in mod normal rudei apropiate sa continue o procedura, cu conditia ca aceasta sa aiba un interes legitim, atunci cand reclamantul initial a decedat dupa depunerea cererii in fata Curtii [a se vedea Malhous impotriva Republicii Cehe (dec.) (MC), nr. 33.071/96, CEDO 2000-XII, Larionovs si Tess impotriva Letoniei (dec.), nr. 45.520/04 si 19.363/05, pct. 172, 25 noiembrie 2014 si Paposhvili impotriva Belgiei (MC), nr. 41.738/10, pct. 126, CEDO 2016], Avand in vedere obiectul cererii si toate probele de care dispune, Curtea considera ca sotia primului reclamant are un interes legitim pentru continuarea procedurii si, asadar, ca are calitatea procesuala activa necesara in temeiul art. 34 din Conventie [a se vedea, de exemplu, Carrella impotriva Italiei, nr. 33.955/07, pct. 48-51, 9 septembrie 2014, si Murray impotriva Tarilor de Jos (MC), nr. 10.511/10, pct. 79, CEDO 2016].
  6. Din motive practice, domnul Ion Costache va continua sa fie numit „primul reclamant” in prezenta hotarare, desi doamna Floarea Costache va fi considerata ca atare.
  7. Cu privire la pretinsa incalcare a art. 6 din Conventie si a art. 1 din Protocolul nr. 1 la Conventie
  8. Primul reclamant s-a plans ca, prin anularea hotararii definitive din 9 aprilie 1998, i s-a incalcat dreptul la un proces echitabil. Acesta a invocat art. 6 § 1 din Conventie, ale carui dispozitii relevante se citesc dupa cum urmeaza:

Art. 6

„Orice persoana are dreptul la judecarea in mod echitabil […] a cauzei sale […] de catre [o] instanta […], care va hotari […] asupra […] drepturilor si obligatiilor sale cu caracter civil […]”

  1. Cu privire la admisibilitate
  2. Curtea observa ca acest capat de cerere nu este in mod vadit nefondat in sensul art. 35 § 3 lit. (a) din Conventie. De asemenea, observa ca acesta nu prezinta niciun alt motiv de inadmisibilitate. Prin urmare, trebuie sa fie declarat admisibil.
  3. Cu privire la fond
  4. Primul reclamant a sustinut ca principiul securitatii juridice, consacrat de art. 6 § 1 din Conventie, a fost incalcat in cazul sau, avand in vedere anularea hotararii interne definitive pronuntate in favoarea sa.

In continuare, a argumentat ca probele prezentate de Primaria Municipiului Bucuresti, prin primarul general, nu intruneau conditiile pentru a fi considerate probe noi de natura sa conduca la redeschiderea unui proces in sensul art. 322 alin. (5) din CPC.

  1. Guvernul a contestat argumentul. Acesta a argumentat, in esenta, ca cererea de revizuire a fost utilizata pentru corectarea unei erori judiciare si a unei denegari de dreptate, astfel incat sa se asigure ca interesele tertului, care era adevaratul proprietar al terenului, erau luate in considerare. In continuare, Guvernul a declarat ca procedura de revizuire a avut caracter echitabil, cu respectarea principiului contradictorialitatii si in deplina conformitate cu cerintele art. 6 din Conventie.
  2. Curtea reaminteste ca dreptul la un proces echitabil, garantat de art. 6 § 1 din Conventie, trebuie interpretat in lumina preambulului Conventiei, care enunta preeminenta dreptului ca element de patrimoniu comun al statelor contractante. Unul dintre elementele fundamentale ale preeminentei dreptului este principiul securitatii raporturilor juridice, care presupune, printre altele, ca o decizie definitiva pronuntata de catre o instanta nu trebuie repusa in discutie [a se vedea Brumarescu impotriva Romaniei (MC), nr. 28.342/95, pct. 61, CEDO 1999-VII].
  3. Securitatea juridica implica respectarea principiului autoritatii de lucru judecat (ibidem, pct. 62), si anume a principiului caracterului definitiv al hotararilor. Acest principiu subliniaza faptul ca nicio parte nu are dreptul de a solicita revizuirea unei hotarari definitive si obligatorii doar cu scopul de a obtine o reexaminare a fondului pricinii. Competenta de control judiciar a instantelor superioare ar trebui exercitata pentru a repara erorile judiciare si denegarile de dreptate, iar nu pentru o noua examinare a cauzei. Revizuirea nu ar trebui tratata ca un apel deghizat, iar simpla posibilitate a existentei a doua opinii cu privire la un subiect nu reprezinta un motiv de reexaminare. Abaterile de la acest principiu sunt justificate numai cand sunt impuse de imprejurari cu caracter substantial si obligatoriu (a se vedea, de exemplu, Ryabykh impotriva Rusiei, nr. 52.854/99, pct. 52, CEDO 2003-IX).
  4. Totusi, cerintele de securitate juridica nu sunt absolute; in anumite imprejurari, redeschiderea procesului poate fi cea mai adecvata masura reparatorie in cazul in care cerintele art. 6 nu au fost respectate (a se vedea Mitrea impotriva Romaniei, 26.105/03, pct. 25, 29 iulie 2008). In orice caz, competenta de a judeca calea extraordinara de atac a revizuirii ar trebui exercitata de autoritati astfel incat sa se pastreze, in cea mai mare masura posibila, un echilibru just intre interesele aflate in joc (a se vedea, mutatis mutandis, Nikitin impotriva Rusiei, nr. 50.178/99, pct. 57, CEDO 2004-VIII).
  5. Curtea reaminteste, de asemenea, ca a constatat in mod repetat ca redeschiderea procedurilor pe baza unor noi probe s-a facut cu incalcarea art. 6 § 1 din Conventie atunci cand hotararea instantei nationale care admitea redeschiderea procesului nu indica motivul pentru care informatiile sau probele noi nu au putut fi obtinute in cursul primului set de proceduri [a se vedea Popov impotriva Moldovei (nr. 2), nr. 19.960/04, pct. 50-54, 6 decembrie 2005].
  6. Curtea observa ca, in prezenta cauza, Curtea Suprema de Justitie a retinut ca raportul transmis de Primaria Municipiului Bucuresti, prin primarul general, era un inscris care indeplinea cerintele art. 322 alin. (5) din CPC (a se vedea supra, pct. 11), desi acest raport nu existase la momentul pronuntarii hotararii definitive din 9 aprilie 1998, dupa cum impune dispozitia citata din CPC. In plus, instanta respectiva a reexaminat cauza pe fond, realizand o interpretare diferita a probelor deja apreciate de instanta de grad inferior.
  7. Prin urmare, Curtea considera ca in prezenta cauza s-a produs o incalcare a celor doua principii enuntate in jurisprudenta sa: acela ca revizuirea nu ar trebui tratata ca un apel deghizat, iar instanta interna care admite redeschiderea cauzei ar trebui sa indice motivul pentru care noile probe nu au putut fi obtinute in cursul primului set de proceduri (a se vedea supra, pct. 24 si 26). In aceasta ultima privinta, Curtea observa ca Curtea Suprema de Justitie a statuat ca erau si alte inscrisuri care existau in momentul pronuntarii hotararii definitive din 9 aprilie 1998 si care atestau aceleasi fapte precum raportul din 29 decembrie 1998. Desi observa ca aceste alte inscrisuri nu au fost prezentate instantei care a pronuntat hotararea definitiva in cauza, Curtea Suprema de Justitie nu a examinat motivele care au stat la baza acestei omisiuni (a se vedea supra, pct. 11).
  8. In cele din urma, Curtea considera ca nu s-a demonstrat ca eroarea judiciara pretins comisa de instanta de fond in prezenta cauza era de natura sa justifice anularea hotararii definitive si irevocabile.
  9. Considerentele anterioare sunt suficiente pentru a-i permite Curtii sa concluzioneze ca, prin anularea deciziei definitive din 9 aprilie 1998, autoritatile nu au pastrat un just echilibru intre interesele aflate in joc si, prin urmare, au incalcat dreptul primului reclamant la un proces echitabil.

Prin urmare, a existat o incalcare a art. 6 § 1 din Conventie, drept consecinta a nerespectarii principiului securitatii juridice.

III. Cu privire la pretinsa incalcare a art. 1 din Protocolul nr. 1 la Conventie

  1. Primul reclamant s-a plans ca, prin anularea hotararii din 9 aprilie 1998, care ii recunostea dreptul de proprietate asupra terenului in cauza, autoritatile nationale l-ar fi privat de bunurile sale. Acesta a invocat art. 1 din Protocolul nr. 1 la Conventie, redactat dupa cum urmeaza:

„Orice persoana fizica sau juridica are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decat pentru cauza de utilitate publica si in conditiile prevazute de lege si de principiile generale ale dreptului international.

Dispozitiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le considera necesare pentru a reglementa folosinta bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contributii, sau a amenzilor.”

  1. Avand in vedere constatarile sale in ceea ce priveste art. 6 § 1 (a se vedea supra, pct. 28-30) si avand in vedere faptul ca primul reclamant are posibilitatea de a solicita redeschiderea procesului in fata instantelor interne (a se vedea infra, pct. 38), Curtea considera ca nu este necesar sa se examineze admisibilitatea si fondul capatului de cerere formulat de primul reclamant in temeiul art. 1 din Protocolul nr. 1 (a se vedea, mutatis mutandis, Stanca Popescu impotriva Romaniei, nr. 8.727/03, pct. 112, 7 iulie 2009, S.C. IMH Suceava S.R.L. impotriva Romaniei, nr. 24.935/04, pct. 45, 29 octombrie 2013, Rozalia Avram impotriva Romaniei, nr. 19.037/07, pct. 46, 16 septembrie 2014 si S.C. Britanic World S.R.L. impotriva Romaniei, nr. 8.602/09, pct. 50, 26 aprilie 2016).
  2. Cu privire la celelalte pretinse incalcari ale Conventiei
  3. In cele din urma, primul reclamant s-a plans, in temeiul art. 6 din Conventie si al art. 1 din Protocolul nr. 1 la Conventie, cu privire la durata procedurilor pe care le-a initiat in temeiul legilor privind restituirea proprietatilor si ca, prin nesolutionarea cererilor sale, autoritatile interne l-au privat de dreptul de acces la o instanta si de bunurile sale (a se vedea supra, pct. 12).
  4. Curtea a examinat aceste capete de cerere asa cum au fost formulate. Totusi, avand in vedere toate elementele de care dispune si in masura in care este competenta sa se pronunte cu privire la aspectele invocate, Curtea constata ca acestea nu indica nicio aparenta incalcare a drepturilor si a libertatilor prevazute in Conventie sau in protocoalele la aceasta (a se vedea Preda si alti impotriva Romaniei, nr. 9.584/02, 33.514/02, 38.052/02, 25.821/03, 29.652/03, 3.736/03, 17.750/03 si 28.688/04, pct. 136, 139, 142 si 154, 29 aprilie 2014).

Rezulta ca aceste capete de cerere trebuie sa fie respinse in conformitate cu art. 35 § 1, § 3 si § 4 din Conventie.

  1. Cu privire la aplicarea art. 41 din Conventie
  2. Art. 41 din Conventie prevede:

„Daca Curtea declara ca a avut loc o incalcare a Conventiei sau a protocoalelor sale si daca dreptul intern al inaltei parti contractante nu permite decat o inlaturare incompleta a consecintelor acestei incalcari, Curtea acorda partii lezate, daca este cazul, o reparatie echitabila.”

  1. Prejudiciu
  2. Primul reclamant a solicitat 900 000 euro (EUR) cu titlu de despagubire pentru prejudiciul material, aceasta suma reprezentand valoarea terenului cu o suprafata de 1,761 mp. Totodata, a mai solicitat 100 000 EUR cu titlu de despagubire pentru prejudiciul moral.
  3. Guvernul a declarat ca pretentia in ceea ce priveste prejudiciul material era speculativa si nefondata. De asemenea a sustinut ca suma solicitata cu titlu de despagubire pentru prejudiciul moral este excesiva.
  4. Curtea a constatat o incalcare a art. 6 § 1 din Conventie ca urmare a incalcarii principiului securitatii juridice si, pentru motivele expuse anterior la pct. 32, a considerat ca nu a fost necesar sa examineze admisibilitatea si fondul capatului de cerere in temeiul art. 1 din Protocolul nr. 1. In cauze similare s-a tinut cont de faptul ca art. 509 alin. (10) din Codul de procedura civila permite reclamantului sa sesizeze instantele interne cu calea extraordinara de atac a revizuirii cu scopul de a restabili situatia existenta inainte de incalcarea Conventiei (a se vedea, printre multe alte hotarari, Sfrijan impotriva Romaniei, nr. 20.366/04, pct. 48 si 49, 22 noiembrie 2007 si S.C. IMH Suceava S.R.L., citata anterior, pct. 56). Avand in vedere principiul subsidiaritatii, Curtea considera ca, in circumstantele prezentei cauze, primul reclamant ar trebui mai intai sa sesizeze instantele nationale cu o actiune in ceea ce priveste incalcarea constatata. Prin urmare, respinge pretentiile primului reclamant cu privire la prejudiciul material [a se vedea, de exemplu, Rozalia Avram impotriva Romaniei (reparatie echitabila), nr. 19.037/07, pct. 13, 5 aprilie 2016].

Pe de alta parte, considera ca primul reclamant a suferit un prejudiciu moral si ii acorda 3 600 EUR cu acest titlu.

  1. Cheltuieli de judecata
  2. Primul reclamant a mai solicitat 50 000 EUR pentru cheltuielile de judecata efectuate in fata instantelor nationale si in fata Curtii.
  3. Guvernul a argumentat ca nu au fost prezentate documente relevante in sustinerea acestor pretentii. In orice caz, a considerat ca suma era speculativa si excesiva.
  4. Curtea constata ca primul reclamant nu a prezentat nicio factura in ceea ce priveste cheltuielile de judecata si onorariile, in consecinta, respinge acest capat de cerere.
  5. Dobanzi moratorii
  6. Curtea considera necesar ca rata dobanzilor moratorii sa se intemeieze pe rata dobanzii facilitatii de imprumut marginal, practicata de Banca Centrala Europeana, majorata cu trei puncte procentuale.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

In unanimitate,

CURTEA:

  1. decide sa scoata de pe rolul sau cererea in ceea ce ii priveste pe domnul Stefan Costache si pe doamnele Otilia Costache si Anghelina Costache;
  2. decide ca doamna Floarea Costache are calitatea procesuala activa pentru a continua procedura in numele sotului sau decedat, domnul Ion Costache;
  3. declara admisibil capatul de cerere formulat de domnul Ion Costache in temeiul art. 6 § 1 in ceea ce priveste anularea deciziei definitive din 9 aprilie 1998;
  4. hotaraste ca nu este necesara examinarea admisibilitatii si a fondului capatului de cerere formulat de domnul Ion Costache in temeiul art. 1 din Protocolul nr. 1 la Conventie in ceea ce priveste anularea deciziei definitive din 9 aprilie 1998;
  5. declara inadmisibile celelalte capete de cerere;
  6. hotaraste ca a existat o incalcare a art. 6 § 1 din Conventie ca urmare a anularii deciziei definitive din 9 aprilie 1998;
  7. hotaraste

(a) ca statul parat trebuie sa plateasca doamnei Floarea Costache, in termen de trei luni, 3 600 EUR (trei mii sase sute de euro), plus orice suma ce poate fi datorata cu titlu de impozit, pentru prejudiciul moral, suma care trebuie convertita in moneda nationala a statului parat la rata de schimb aplicabila la data platii;

(b) ca, de la expirarea termenului de trei luni mentionat anterior si pana la efectuarea platii, aceste sume trebuie majorate cu o dobanda simpla, la o rata egala cu rata dobanzii facilitatii de imprumut marginal practicata de Banca Centrala Europeana, aplicabila pe parcursul acestei perioade si majorata cu trei puncte procentuale;

  1. respinge cererea de acordare a unei reparatii echitabile pentru celelalte capete de cerere.

Redactata in limba engleza, apoi comunicata in scris, la 11 aprilie 2017, in temeiul art. 77 § 2 si § 3 din Regulamentul Curtii.

-****-

PRESEDINTE

VINCENT A. DE GAETANO

Grefier adjunct,

Andrea Tamietti

Publicat in Monitorul Oficial cu numarul 874 din data de 7 noiembrie 2017

alin