Vanzare. Evictiune. Obligarea Ministerului Finantelor la restituirea pretului achitat pre-cum si la plata diferentei intre pretul de vanzare si sporul de valoare dobandit de imobil in-tre momentul incheierii contractului si data producerii evictiunii.

Vanzare. Evictiune. Obligarea Ministerului Finantelor la restituirea pretului achitat precum si la plata diferentei intre pretul de vanzare si sporul de valoare dobandit de imobil intre momentul incheierii contractului si data producerii evictiunii.

 

R O M A N I A

INALTA CURTE DE CASATIE SI JUSTITIE

SECTIA I CIVILA

 

Decizia nr. 5257/2013                                   Dosar nr. 1802/3/2012

Sedinta publica din 14 noiembrie 2013

Asupra cauzei de fata, constata urmatoarele:

Prin cererea inregistrata pe rolul Judecatoriei sect. 5 Bucuresti la data de 11 octombrie 2010, sub nr. 18071/302/2010, reclamantii H.P.A. si H.V. au chemat in judecata pe paratii C.G. al Mun. Bucuresti, SC R. SA si M.F.P., solicitand instantei ca prin hotararea ce se va pronunta, in principal, sa fie obligati paratii la restituirea pretului achitat de reclamanti in baza contractului de vanzare-cumparare din 12 noiembrie 1998, precum si la plata diferentei intre pretul de vanzare si sporul de valoare dobandit de imobil intre momentul incheierii contractului si data producerii evictiunii, respectiv 9 iulie 2007; iar intr-un prim subsidiar, in contradictoriu cu M.F.P., obligarea acestuia la plata pretului de piata, si, intr-un al doilea subsidiar, in contradictoriu cu M.F.P., obligarea acestuia la restituirea pretului actualizat.

In motivarea cererii, reclamantii au aratat ca au incheiat cu SC R. SA, in temeiul Legii nr. 112/1995, contractul de vanzare cumparare cu plata in rate din 12 noiembrie 1998, prin care au dobandit dreptul de proprietate asupra imobilului situat in Bucuresti, sector 1.

Prin Sentinta civila nr. 3.446 din 11 aprilie 2005, pronuntata de Judecatoria Sector 1 Bucuresti in Dosarul nr. 12512/2002, definitiva si irevocabila, s-a admis cererea de chemare in judecata formulata de D.Z. si s-a constatat nulitatea absoluta a contractului de vanzare cumparare.

In drept, au fost invocate prevederile art. 112 C. p. civ., art. 1337 si urm. C. civ., art. 50 si art. 50¹ din Legea nr. 10/2001.

Paratul M.F.P. a formulat intampinare la data de 1 aprilie 2011, prin care a invocat exceptia lipsei calitatii sale procesuale pasive, intrucat, nefiind parte la incheierea contractului dintre Primaria Mun. Bucuresti si reclamanta, este tert fata de acest contract, or, calitatea procesuala pasiva apartine vanzatorului, in conformitate cu dispozitiile art. 1337 C. civ.

In subsidiar, a apreciat capatul de cerere referitor la valoarea de circulatie ca fiind neintemeiat, fata de prevederile art. 50¹ din Legea nr. 10/2001.

In drept, au fost invocate art. 1337 C. civ.; Legea nr. 10/2001, privind regimul juridic al unor imobile preluate in mod abuziv in perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare.

Prin notele de sedinta depuse la data de 9 mai 2011, paratul C.G. al Mun. Bucure?ti. a invocat exceptia prescriptiei dreptului la actiune, exceptia lipsei calitatii sale procesuale pasive, iar pe fond, a solicitat respingerea cererii de chemare in judecata ca nefondata.

Exceptia prescriptiei dreptului la actiune a fost respinsa de prima instanta la termenul de judecata din data de 21 iunie 2011, pentru considerentele indicate in incheierea de sedinta de la termenul respectiv.

Reclamantii H.P.A. si H.V., in temeiul art. 132 C. proc. civ., au formulat cerere precizatoare, prin care au solicitat instantei de judecata, in contradictoriu cu Consiliul general al Mun. Bucuresti si SC R. SA, sa dispuna obligarea acestora la restituirea sumei de 8.300 lei, reprezentand pretul achitat de reclamanti in baza contractului de vanzare-cumparare din 12 noiembrie 1998, precum si la plata sumei de 730.878 lei, reprezentand diferenta intre pretul de vanzare si sporul de valoare dobandit de imobil intre momentul incheierii contractului si data producerii evictiunii, respectiv data de 9 octombrie 2007; in subsidiar, in contradictoriu cu M.F.P., au solicitat obligarea acestuia la plata sumei de 228.078 euro, reprezentand valoarea de circulatie a imobilului ce a facut obiectul contractului de vanzare-cumparare din 12 noiembrie 1998.

Prin incheierea din 29 noiembrie 2011, Judecatoria Sector 5 Bucuresti a admis exceptia necompetentei materiale si a declinat competenta de solutionare a cauzei in favoarea Tribunalului Bucuresti, instanta retinand, in raport de concluziile raportului de expertiza si cererea precizatoare formulata de reclamanti, ca reclamantii solicita obligarea paratilor la plata sumei de 730.878 lei, astfel ca cererea, asa cum a fost precizata, atrage competenta materiala a tribunalului, conform dispozitiilor art. 2 alin. (1) pct. b din C. pr. civ.

Pe rolul Tribunalului Bucuresti, cauza a fost inregistrata la sectia a IV-a civila, la data de 19 ianuarie 2012, sub nr. 1.802/3/2012.

La termenul de judecata din 14 septembrie 2012, tribunalul, din oficiu, a invocat exceptia lipsei capacitatii procesuale civile de folosinta a paratului C.G.al Mun. Bucure?ti.

Prin Sentinta civila nr. 1632 din 14 septembrie 2012, Tribunalul Bucuresti, sectia a IV-a civila, a admis exceptia lipsei capacitatii procesuale civile de folosinta a paratului C.G. al Mun. Bucuresti si a anulat cererea de chemare in judecata, formulata in contradictoriu cu acest parat, ca fiind formulata impotriva unei persoane fara capacitate procesuala civila de folosinta.

A respins cererea de chemare in judecata formulata in contradictoriu cu paratii SC R. SA si M.F.P., ca neintemeiata.

Pentru a pronunta aceasta sentinta, instanta de fond a retinut, cu referire la exceptia lipsei capacitatii procesuale civile de folosinta a paratului C.G. al Mun. Bucure?ti, ca, in dreptul civil, capacitatea civila este definita ca fiind acea parte a capacitatii juridice a persoanei care consta in aptitudinea de a avea si de a-si exercita drepturile civile si de a avea si a-si asuma obligatii civile prin incheierea de acte juridice.

Capacitatea procesuala nu este altceva decat aplicatia pe plan procesual a capacitatii civile.

Capacitatea procesuala de folosin?a este acea parte a capacita?ii procesuale care consta in aptitudinea unei persoane de a avea drepturi si obliga?ii pe plan procesual.

Conform art. 41 alin. (1) C. proc. civ., orice persoana care are folosin?a drepturilor civile poate fi parte in judecata, iar potrivit alin. (2) al aceluiasi art., „asociatiile sau societatile care nu au personalitate juridica pot sta in judecata ca parate, daca au organe proprii de conducere”.

In speta, legislatia nu acorda C.G. al Mun. Bucure?ti personalitate juridica si nici nu prevede faptul ca acesta ar avea organe de conducere, pentru a se retine capacitatea sa procesuala civila de folosinta in conditiile art. 41 alin. (2) C. p. civ.

In consecinta, tribunalul a admis exceptia lipsei capacitatii procesuale civile de folosinta a paratului C.G. al Mun. Bucuresti si a anulat cererea de chemare in judecata ca fiind formulata impotriva unei persoane fara capacitate procesuala civila de folosinta.

In ceea ce priveste exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a paratului M.F.P., tribunalul nu a mai luat-o in discutie, intrucat aceasta a fost invocata de parat in raport de chemarea sa in judecata intemeiata pe prevederile art. 1337 C. civ., iar prin cererea precizatoare pretentiile impotriva acestui parat au fost identificate ca referindu-se la valoarea de circulatie si, deci, la prevederile Legii nr. 10/2001.

Procedand la analiza fondului cauzei, tribunalul a constatat ca reclamantii H.P.A. si H.V. au incheiat cu parata SC R. SA, in temeiul Legii nr. 112/1995, contractul de vanzare cumparare cu plata in rate din 12 noiembrie 1998, prin care au dobandit dreptul de proprietate asupra imobilului situat in Bucuresti, sector 1.

Prin Sentinta civila nr. 3.446 din 11 aprilie 2005, pronuntata de Judecatoria Sector 1 Bucuresti in Dosarul nr. 12512/2002, s-a constatat nulitatea absoluta a contractului de vanzare cumparare mentionat anterior.

In considerentele acestei sentinte, s-a retinut ca la incheierea acestui contract au fost incalcate prevederile art. 1 alin. (6) din Normele Metodologice pentru aplicarea Legii nr. 112/1995, respectiv H.G. nr. 11/1997, precum si prevederile art. 9 alin. (8) din Legea nr. 112/1995.

Sentinta mentionata anterior a fost mentinuta prin respingerea apelului, prin Decizia civila nr. 903/ A din 4 mai 2006, pronuntata de Tribunalul Bucuresti, sectia a IV-a civila, in considerentele careia s-a retinut in mod expres ca „In consecinta, tribunalul apreciaza ca in cauza de fata nu poate fi retinuta buna credinta a subdobanditorilor cu prilejul incheierii actului contestat, paratii avand cunostinta de intentia reclamantei de redobandire a imobilului si dand dovada de o rea credinta evidenta.”

Recursul declarat impotriva acestei decizii a fost respins de Curtea de Apel Bucure?ti, sectia a IV-a civila, prin Decizia nr. 1657/2007.

Fata de situatia in fapt redata anterior, tribunalul a avut in vedere ca, pentru a retine incidenta evictiunii rezultand din fapta unui tert, este necesara indeplinirea cumulativa a urmatoarelor conditii: sa fie vorba despre o tulburare de drept; cauza evictiunii sa fie anterioara vanzarii, si sa nu fi fost cunoscuta de catre cumparator.

Prin urmare, in ceea ce priveste cererea precizata, formulata in contradictoriu cu paratul SC R. SA, intemeiata pe institutia evictiunii, tribunalul a respins-o ca neintemeiata, cu motivarea ca cea de a treia conditie nu este indeplinita in cauza, aspect care rezulta din faptul ca in considerentele Deciziei civile nr. 903/ A din 04 mai 2006, pronuntata de Tribunalul Bucuresti, sectia a IV-a civila, a fost retinuta reaua credinta evidenta a reclamantilor la incheierea contractului de vanzare cumparare, care cunosteau, anterior incheierii contractului a carui nulitate s-a constatat, cauzele care au condus la constatarea nulitatii.

In ceea ce priveste cererea precizata formulata in contradictoriu cu paratul M.F.P. avand ca obiect restituirea pretului de piata al imobilului, tribunalul a avut in vedere prevederile art. 50¹ din Legea nr. 1/2009, conform carora proprietarii ale caror contracte de vanzare-cumparare, incheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificarile ulterioare, au fost desfiin?ate prin hotarari judecatore?ti definitive si irevocabile au dreptul la restituirea pre?ului de pia?a al imobilelor, stabilit conform standardelor interna?ionale de evaluare.

Or, in speta de fata, astfel cum s-a retinut cu putere de lucru judecat prin deciziile ale caror considerente au fost redate anterior, contractul de vanzare cumparare nu a fost incheiat cu respectarea dispozitiilor Legii nr. 112/1995, iar reclamantii au fost de rea credinta la incheierea acestuia.

Curtea de Apel Bucuresti, sectia a IV-a civila, prin Decizia nr. 114/ A din 26 martie 2013, a admis apelul formulat de apelantii reclamanti H.P.A. si H.V.; a schimbat in parte sentinta apelata, in sensul ca a admis cererea reclamantilor in contradictoriu cu M.F.P., in parte, si a obligat pe paratul M.F.P. sa plateasca reclamantilor suma de 8.383,49 lei, reprezentand pret, actualizata cu indicele de inflatie pana la plata efectiva; a pastrat celelalte dispozitii ale sentintei, si a obligat pe intimatul M.F.P. la 2.000 lei, cheltuieli de judecata in apel, retinand, in esenta, urmatoarele;

Apelantii reclamanti H.P.A. si H.V. au incheiat cu parata SC R. SA, in temeiul Legii nr. 112/1995, contractul de vanzare cumparare cu plata in rate din 12 noiembrie 1998, prin care au dobandit dreptul de proprietate asupra imobilului situat in Bucuresti, sect. 1.

Prin Sentinta civila nr. 3.446 din 11 aprilie 2005, pronuntata de Judecatoria Sect. 1 Bucuresti in Dosarul nr. 12.512/2002, s-a constatat nulitatea absoluta a contractului de vanzare cumparare mentionat anterior.

In considerentele acestei sentinte, s-a retinut ca la incheierea acestui contract au fost incalcate prevederile art. 1 alin. (6) din Normele Metodologice pentru aplicarea Legii nr. 112/1995, respectiv H.G. nr. 11/1997, precum si prevederile art. 9 alin. (8) din Legea nr. 112/1995.

Aceasta sentinta a fost mentinuta prin respingerea apelului, prin Decizia civila nr. 903/ A din 4 mai 2006, pronuntata de Tribunalul Bucuresti, sectia a IV-a civila, in considerentele careia s-a retinut in mod expres ca „nu poate fi retinuta buna credinta a subdobanditorilor cu prilejul incheierii actului contestat, paratii avand cunostinta de intentia reclamantei de redobandire a imobilului si dand dovada de o rea credinta evidenta.”

Recursul declarat impotriva acestei decizii a fost respins de Curtea de Apel Bucure?ti, sectia a IV-a civila, prin Decizia nr. 1657/2007.

Din interpretarea sistematica a dispozitiilor art. 50 si 50¹ din Legea nr. 10/2001, republicata, Curtea a retinut ca, dupa intrarea in vigoare a Legii nr. 1/2009, publicata in M. Of. nr. 63 din 3 februarie 2009, trebuie facuta distinctia intre pretul actualizat si pretul de piata al imobilului ce se cuvine persoanelor interesate, iar aceasta distinctie functioneaza in raport de modalitatea in care cumparatorul unui imobil, in baza unui contract de vanzare – cumparare incheiat in temeiul Legii nr. 112/1995, a pierdut bunul imobil, fie prin desfiintarea contractului de vanzare – cumparare incheiat cu rea-credinta, ca o consecinta a admiterii actiunii in nulitate, fie prin admiterea unei actiuni in revendicare prin compararea titlurilor, ipoteza ce presupune, prin definitie, existenta unor titluri valabile de proprietate.

Nu in toate cazurile in care chiriasii cumparatori au fost evinsi, deposedati in sens larg, se impune acordarea valorii de piata a imobilelor ce au format obiectul contractelor de vanzare – cumparare incheiate in baza Legii nr. 112/1995, ci aceasta valoare ar trebui acordata in ipoteza in care, mentinandu-se valabilitatea contractelor de vanzare – cumparare incheiate in temeiul Legii nr. 112/1995, chiriasii au fost evinsi prin efectul admiterii actiunii in revendicare, prin compararea titlurilor.

S-a concluzionat, ca, in mod corect, instanta de fond a retinut ca reclamantii nu sunt indreptatiti la restituirea pretului de piata si ca acestia se incadreaza in ipoteza avuta in vedere de art. 50¹ din Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost introdus prin Legea nr. 1/2009, deoarece acest text legal se refera exclusiv la „proprietarii ale caror contracte de vanzare – cumparare, incheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995” au fost desfiintate prin hotarare judecatoreasca.

De asemenea, Curtea a considerat, in consens si cu retinerile privitoare la calitatea procesuala pasiva, ca, in cauza, nu sunt incidente regulile referitoare la evictiune, deoarece evictiunea presupune un contract de vanzare-cumparare valabil incheiat. In ipoteza in care contractul translativ de proprietate, cu titlu oneros, se desfiinteaza, ca o consecinta a admiterii actiunii in nulitate, devin aplicabile principiile care guverneaza efectele nulitatii, respectiv desfiintarea contractului cu efect retroactiv, cu consecinta repunerii partilor in situatia anterioara (restitutio in integrum).

Curtea a mai apreciat ca apelantii reclamanti nu pot sustine existenta in patrimoniul lor a unui „bun” in sensul art. 1 din Primul Protocol 1 aditional la Conventie, intrucat aceasta notiune are un sens autonom in jurisprudenta Curtii Europene, prin „bun” intelegandu-se fie un drept actual, fie o speranta legitima de dobandire a bunului. Or, reclamantii nu au un bun actual si nici o speranta legitima, deoarece contractul de vanzare-cumparare ce constituia titlul lor de proprietate a fost desfiintat in mod irevocabil.

Aspectele de drept privind nulitatea contractului de vanzare-cumparare, dezlegate in mod irevocabil printr-o hotarare ce se bucura de o prezumtie de validitate, nu mai pot fi repuse in discutie in prezentul litigiu, urmand a se constata ca, in cauza, a intervenit desfiintarea titlului de proprietate al apelantilor reclamanti ca urmare a nerespectarii dispozitiilor Legii nr. 112/1995, cu consecinta aplicarii regulilor care guverneaza efectele nulitatii contractelor si a restituirii pretului reactualizat, iar nu a valorii de circulatie a imobilului in litigiu.

In ceea ce priveste cheltuielile de judecata solicitate de catre apelanti, Curtea a constatat ca, potrivit facturilor depuse la dosar, acestea se ridica la suma totala de 6.300 lei.

Potrivit dispozitiilor art. 274 C. proc. civ. „partea, care cade in pretentii va fi obligata, la cerere, sa plateasca cheltuielile de judecata”.

La baza obligatiei de restituire a cheltuielilor de judecata sta culpa procesuala. Partea din vina careia s-a purtat procesul trebuie sa suporte cheltuielile facute justificat de partea castigatoare.

In consecinta, partii ale carei pretentii sau aparari au fost admise in intregime i se vor acorda integral cheltuielile dovedite ca efectiv facute. Cand pretentiile ce formeaza obiectul actiunii au fost admise doar partial, instanta va acorda celui care a castigat procesul numai o parte din cheltuielile de judecata suportate, proportional cu pretentiile admise.

In speta, cererea de chemare in judecata fiind admisa in parte, reclamantilor li se cuvin cheltuielile de judecata suportate de acestia in limita pretentiilor admise.

Totodata, Curtea a avut in vedere si dispozitiile art. 274 alin. (3) din C. proc. civ., potrivit carora „judecatorii au dreptul sa mareasca sau sa micsoreze onorariile avocatilor, potrivit cu cele prevazute in tabloul onorariilor minimale, cand constata motivat ca sunt nepotrivit de mici sau mari, fata de valoarea pricinii sau munca indeplinita de avocat”.

In speta, avand in vedere natura cauzei, documentele depuse si criteriile men?ionate anterior, Curtea a apreciat ca un onorariu avocatial in cuantum de 6.300 lei este excesiv de mare fata de gradul de complexitate a cauzei, precum si de eforturile depuse de catre avocatul apelantilor pentru solutionarea prezentei cauze si a facut aplicarea atat a dispozitiilor art. 276 C. proc. civ., cat si a dispozitiilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ. si a obligat pe intimatul M.F.P. la plata sumei de 2.000 lei cheltuieli de judecata in apel, catre apelantii reclamanti. H.P.A. si H.V., reprezentand onorariu aparator.

Impotriva acestei decizii a declarat recurs paratul M.F.P., care, indicand art. 304 pct. 6 si 9 C. proc. civ., in dezvoltarea criticilor formulate a aratat urmatoarele;

Hotararea atacata este nelegala, intrucat instanta de apel a acordat ceea ce nu s-a cerut (art. 304 pct. 6 C. proc. civ.).

Astfel, a?a cum se poate observa din inscrisurile aflate la dosarul cauzei, reclamantii au formulat, in temeiul 132 C. proc. civ., cerere precizatoare prin care au solicitat, in contradictoriu cu M.F.P., obligarea acestuia la valoarea de circulatie a imobilului.

Aceasta cerere precizatoare a fost admisa de catre instanta de fond, nefiind contestata ulterior prin calea de atac, dovada fiind faptul ca in baza ei a fost admisa exceptia de necompetenta materiala a Judecatoriei Sect. 5 Bucuresti, competenta de solutionare a cauzei fiind declinata in favoarea Tribunalului Bucuresti.

Or, pe de o parte, este binecunoscut faptul ca reclamantii sunt cei care stabilesc cadrul procesual al litigiului, respectiv partile, obiectul cererii si temeiul juridic al acesteia, si, conform dispozitiilor art. 129 alin. (6) C. proc. civ., instanta este tinuta de cele stabilite de catre reclamanti, iar pe de alta parte, dispozitiile art. 132 alin. (1) C. proc. civ., prevad ca „La prima zi de infatisare instanta va putea da reclamantului un termen pentru intregirea sau modificarea cererii, precum si pentru a propune noi dovezi”.

Alin. (2) al aceluiasi text de lege dispune ca „cererea nu se socoteste modificata si nu se va da termen, ci se vor trece in incheierea de sedinta declaratiile verbale facute in instanta, cand se indreapta greselile materiale din cuprinsul cererii, cand reclamantul mareste sau micsoreaza catimea obiectului cererii, cand cere valoarea obiectului pierdut sau pierit si cand inlocuieste cererea in constatare printr-o cerere pentru realizarea dreptului sau dimpotriva, in cazul in care cererea in constatare poate fi primita.”

Din textele mai sus citate, rezulta ca legea de procedura distinge doua categorii de cereri, respectiv, de intregire si de modificare a cererii initiale. In doctrina si jurispruden?a, se regasesc criterii pentru ca diferentierea dintre cele doua categorii de cereri sa fie evidenta si usor de facut. Astfel, cererile de intregire au ca obiect completarea lipsurilor din cuprinsul cererii initiale, iar, din contra, cererile de modificare sunt acelea prin care reclamantul urmareste sa schimbe unele elemente importante ale cererii de chemare in judecata, precum par?ile, obiectul cererii sau temeiul juridic al acesteia.

S-a conchis, ca cererea formulata de reclamanti nu reprezinta o cerere de intregire a actiunii initiale sau o cerere precizatoare pentru a se afla in situatia prevazuta de art. 132 alin. (2) pct. 3 si 4 C. proc. civ., ci este o evidenta cerere modificatoare a actiunii, prin care reclamantii au reformulat capetele de cerere ale actiuni, astfel ca, in urma precizarii actiunii, nu mai exista un capat de cerere prin care reclamantii sa solicite pretul actualizat al imobilului in contradictoriu cu M.F.P.

Prin urmare, instanta de apel, obligand M.F.P. la plata pretului actualizat, a acordat ceea ce nu s-a cerut. incalcand in acest fel dispozitiile art. 129 alin. (6) C. proc. civ., potrivit carora, „In toate cazurile, judecatorii hotarasc numai asupra obiectului cererii deduse judecatii”.

De asemenea, s-a aratat ca hotararea este, in parte, nelegala fiind data cu incalcarea si aplicarea gresita a legii, art. 304 pct. 9 C. proc. civ., intrucat, in mod eronat, instanta a obligat M.F.P. la plata pretului actualizat a imobilului avand in vedere faptul ca paratul nu are calitate procesuala pasiva in cauza.

Astfel, M.F.P. nu a fost parte la incheierea contractului de vanzare cumparare, or, potrivit principiului relativitatii efectelor contractului, acesta produce efecte numai intre partile contractante, neputand nici profita si nici dauna unul tert.

Stabilirea calitatii procesuale pasive implica, in speta, clarificarea prealabila a unei probleme de drept substantial, anume natura obligatiei sumei de bani reprezentand pretul actualizat, mai precis izvorul acestei obligatii.

Sub acest aspect, s-a aratat ca desi in practica instantelor si chiar a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, s-a conturat opinia conform careia obligatia de plata ar fi intemeiata pe raspunderea vanzatorului pentru evic?iune in conditiile anularii contractului de vanzare-cumparare si constatarii relei-credinte a cumparatorilor in momentul incheierii contractului, nu este justa o astfel de interpretare a dispozitiilor art. 1337 si urm., C. civ., intrucat obligatia de restituire a pretului actualizat nu poate fi intemeiata decat pe principiile efectelor nulitatii actelor juridice, anume al retroactivitatii, astfel incat partile raportului juridic trebuie sa ajunga in situatia in care acel act nu s-ar fi incheiat, principiu avand la baza si regula imbogatirii fara justa cauza.

Fiind lamurit acest aspect de drept substantial, pe plan procesual, calitate procesuala pasiva nu poate avea, intr-o astfel de actiune, decat unitatea administrativ-teritoriala vanzatoare, nicidecum M.F.P., atat pentru faptul ca acesta nu a fost parte contractanta in raportul juridic dedus judecatii, nerevenindu-i obligatia de restituire a prestatiilor efectuate in baza actului constatat nul, cat si pentru faptul ca este dedus judecatii un raport juridic de drept privat avand la baza un contract, ori statul nu poate interveni intr-un astfel de raport in sensul de a stabili, sub aspect juridic, o alta persoana (institutie) raspunzatoare, si ca prevederile art. 50 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 nu sunt norme cu caracter procesual prin care sa se acorde calitate procesuala pasiva M.E.F.

Prin modificarea alin. (3) din art. 50 din Legea nr. 10/2001, introdus prin O.U.G. nr. 184/2002, s-a urmarit determinarea sursei din care vor fi restituite sumele de natura celor care sunt solicitate de reclamantii din prezenta cauza, fara insa ca prin aceasta sa se creeze un raport obliga?ional direct intre persoanele indreptatite sa primeasca restituirea pretului actualizat corespunzator contractului anulat prin sentinta judecatoreasca si M.F.P., care numai administreaza fondul cu aceasta destinatie.

Ori, retinandu-se calitatea procesuala pasiva a M.F.P., in astfel de actiuni in justitie, insemna ca prin lege s-a realizat nova?iune de debitor, conform art. 1128 pct. 2 C. civ., insa, in acest caz, nova?iunea nu opereaza fara consim?amantul expres al creditorului – art. 1132 C. civ., si, in plus, nova?iunea nu se prezuma, vointa de a o face trebuind sa rezulte evident din act (art. 1130 C. civ). Legiuitorul, in alte situatii, cand a urmarit, in interes general, schimbarea unui debitor prin nova?iune, a prevazut expres in actul normativ respectiv nova?iunea.

Prin urmare, Primaria Mun. Bucuresti, prin mandatar, are calitate procesuala pasiva in cauza dedusa judecatii, aceasta avand calitatea de vanzator la incheierea contractului de vanzare-cumparare cu reclamantii.

Pe fondul cauzei, s-a aratat ca in mod eronat Curtea a retinut in considerentele hotararii recurate faptul ca pretul contractului de vanzare-cumparare urmeaza sa fie suportat de M.F.P., intrucat, in conformitate cu art. 1337 C. civ., in speta, instanta ar fi trebuit sa instituie raspunderea vanzatorului pentru evic?iune totala sau partiala prin fapta unui tert.

Aceasta dispozitie de drept comun nu poate fi inlaturata prin nici o dispozitie speciala contrara, fiind asadar pe deplin aplicabila intre partile din prezentul litigiu.

Nici dispozitiile art. 50 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 nu sunt de natura sa determine introducerea in prezenta cauza a M.F.P. si sa ii acorde calitate procesuala pasiva acestei institutii cat timp obligatia de garantie pentru evic?iune are un continut mai larg decat simpla restituire a pretului.

Deposedarea reclamantilor de imobilul ce face obiectul prezentului litigiu, in urma anularii contractului de vanzare-cumparare printr-o hotarare definitiva si irevocabila, intruneste conditiile unei tulburari de drept prin fapta unui tert, ce este de natura sa angajeze raspunderea contractuala pentru evic?iune totala a vanzatorului, respectiv Mun. Bucuresti, fata de pretentiile privind restituirea pretului actualizat al imobilul in cauza, si, nicidecum, nu poate fi antrenata raspunderea M.F.P.

In ceea ce priveste obligarea intimatului M.F.P. la plata cheltuielilor de judecata, in cuantum de 2.000 lei, s-a aratat ca hotararea instantei de apel este nelegala, avand in vedere ca paratul nu a dat dovada de rea credinta sau neglijenta si nu se face vinovat de declansarea litigiului, si, prin urmare, nu poate fi sanctionat procedural prin obligarea la plata cheltuielilor de judecata.

Neexistand culpa procesuala, principiu consacrat de procedura civila, potrivit art. 274 C. proc. civ., nu exista temei legal, astfel ca este neintemeiata obligarea sa la plata cheltuielilor de judecata.

Examinand decizia in limita criticilor formulate ce permit incadrarea in art. 304 pct. 5, 6 si 9 C. proc. civ., in vigoare la data pronuntarii deciziei recurate, de catre instanta, potrivit art. 306 alin. (3) C. proc. civ., se constata urmatoarele;

Recurentul parat, prin criticile formulate, a aratat ca „instanta de apel, obligand M.F.P. la plata pretului actualizat, a acordat ceea ce nu s-a cerut”, cu incalcarea dispozi?iilor art. 129 alin. (6) C. proc. civ., potrivit carora „In toate cazurile, judecatorii hotarasc numai asupra obiectului cererii deduse judecatii”, ceea ce se incadreaza in art. 304 pct. 6 C. proc. civ., ?i ca instan?a de apel a pronun?at decizia recurata cu incalcarea dispozi?iilor art. 132 alin. (2) pct. 3 ?i 4 C. proc. civ., intrucat cererea precizatoare formulata de reclamanti nu reprezinta o cerere de intregire a actiunii initiale sau o cerere precizatoare in sensul acestor dispozi?ii legale, ci este o evidenta cerere modificatoare a actiunii, prin care reclamantii au „reformulat capetele de cerere ale actiunii”, si, prin urmare, nu mai exista capatul de cerere prin care reclamantii sa solicite pretul actualizat al imobilului, in contradictoriu cu paratul, critici ce se incadreaza in drept in art. 304 pct. 5 C. proc. civ.

Aceste critici sunt nefondate, pentru cele ce urmeaza;

Potrivit art. 132 alin. (2) pct. 3 si 4 C. proc. civ., „Cererea nu se socoteste modificata si nu se va da termen, ci se vor trece in incheierea de sedinta declaratiile verbale facute in instanta (…) (3) cand cere valoarea obiectului pierdut sau pierit si (4) cand inlocuieste cererea in constatare printr-o cerere pentru realizarea dreptului sau dimpotriva, in cazul in care cererea in constatare poate fi primita”.

In speta, prin cererea intitulata „cerere precizatoare”, formulata de catre reclamanti, in principal, s-a solicitat restituirea sumei de 8.300 lei, reprezentand pret achitat si plata sumei de 730.873 lei, reprezentand diferenta dintre pretul de vanzare si sporul de valoare, si, intr-un prim subsidiar, valoarea de circulatie a imobilului, iar intr-un al doilea subsidiar, restituirea pretului actualizat cu indicele de inflatie de la momentul platii pentru imobilul in litigiu, ambele cereri subsidiare fiind formulate in contradictoriu cu paratul M.F.P.

Aceasta cerere, asa cum a fost formulata, nu reprezinta o cerere modificatoare in sensul art. 132 alin. (1) C. proc. civ., in vigoare la data pronuntarii deciziei recurate, asa cum sustine recurentul parat, ci o cerere precizatoare, cata vreme prin aceasta s-au formulat aceleasi capete de cerere ca si prin ac?iunea ini?iala, si in contradictoriu cu aceleasi parti, neurmarindu-se, prin intermediul ei, de catre reclaman?ii, schimbarea vreunuia din elementele esentiale ale actiunii introductive de instanta.

Prin urmare, critica formulata de parat potrivit careia decizia recurata s-a dat cu incalcarea dispozi?iilor art. 132 alin. (2) pct. 3 ?i 4 C. proc. civ. este neintemeiata, astfel ca motivul de recurs formulat de parat, in temeiul art. 304 pct. 5 C. proc. civ., apare ca nefondat, urmand a fi respins in consecin?a.

Critica formulata de parat potrivit careia instan?a de apel s-a pronuntat asupra a ceea ce nu s-a cerut, cu incalcarea dispozi?iilor art. 129 alin. (6) C. proc. civ., respectiv asupra capatului de cerere prin care reclamantii au solicitat restituirea pretului actualizat, capat de cerere ce „nu ar mai fi existat” in urma formularii cererii precizatoare, ce se incadreaza in art. 304 pct. 6 C. proc. civ., fa?a de considerentele mai sus expuse, se constata ca este neintemeiata, urmand a fi respinsa in consecinta, intrucat, prin cererea precizatoare, reclaman?ii au men?inut toate capetele de cerere formulate prin ac?iunea ini?iala, inclusiv capatul de cerere prin care ace?tia solicita obligarea recurentului parat la plata pre?ului actualizat.

Si motivul de recurs intemeiat pe dispozitiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., formulat de paratul M.F.P., este nefondat, pentru cele ce succed:

In dreptul intern, in litigiile de natura celui de fata, normele generale cuprinse in C. civ., referitoare la materia evictiunii consumate, se completeaza cu cele speciale cuprinse in prevederile art. 50¹ din Legea nr. 10/2001, republicata, respectiv dispozitiile art. 50 alin. (3) din acelasi act normativ, acestea din urma aplicandu-se cu prioritate, conform principiului specialia generalibus derogant.

Astfel, Dispozitiile art. 50 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, republicata, instituie, in mod explicit, dispozitii speciale derogatorii de la dreptul comun referitoare la persoana careia ii incumba obligatia concreta de restituire a pretului platit la incheierea contractelor de vanzare-cumparare in temeiul Legii nr. 112/1995, potrivit carora „restituirea pretului prevazut la alin. (2) si (2)¹ se face de catre M.F.P., din fondul extrabugetar constituit in temeiul art. 13 alin. (6) din Legea nr. 112/1995, cu modificarile ulterioare”.

Prin adoptarea acestor dispozitii cu caracter special, s-a urmarit evitarea, in asemenea litigii, a unui intreg sir de procese ce ar implica, intr-o prima faza, participarea vanzatorului raspunzator de garantie contra evictiunii, care, la randul sau, ar fi urmat sa se regreseze pentru plata facuta impotriva M.F.P., prin actiune separata, in cazul in care nu formula in cadrul aceluiasi proces cerere de chemare in garantie, dat fiind ca, prin insusi efectul Legii nr. 112/1995, pretul platit de cumparator la incheierea contractului de vanzare – cumparare perfectat in temeiul acestui act normativ nu se incasa de cel ce intocmea documentatia si actul de vanzare, ci era virat direct M.F.P. (art. 13 alin. (6) din lege).

Prin urmare, se constata ca in raportul juridic dedus judecatii calitatea procesuala pasiva, in considerarea reparatiei pentru evictiune, o are M.F.P., ope legis, potrivit art. 50 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, republicata, norma de drept cu caracter special, derogatorie de la normele generale ale C. civ., art. 1336 si urmatoarele, care reglementeaza obligatia de garantie a vanzatorului pentru evictiune, respectiv, de a restitui reclamantilor pretul platit de ace?tia la incheierea contractului de vanzare-cumparare in temeiul Legii nr. 112/1995, actualizat, iar conflictul dintre aceste dispozitii legale se rezolva in favoarea legii speciale, potrivit principiului specialia generalibus derogant.

Fata de aceste considerente, se constata ca motivele formulate de parat potrivit carora in raportul juridic dedus judecatii nu are calitate procesuala pasiva, ca gresit s-a retinut in considerentele deciziei recurate ca paratul urmeaza sa suporte pretul contractului de vanzare-cumparare, cu incalcarea dispozitiilor art. 1336 si urm., C. civil, si ca, stabilindu-se calitatea procesuala pasiva a paratului in astfel de actiuni, s-ar realiza o novatie de debitor, cu incalcarea dispozitiilor art. 1128 C. civ., ?i urm., sunt nefondate, urmand a fi respinse in consecinta.

Si critica potrivit careia, cu incalcarea dispozitiilor art. 274 C. proc. civ., neexistand culpa procesuala a paratului, gresit acesta a fost obligat la plata cheltuielilor de judecata, in cuantum de 2.000 lei, catre reclamanti, este nefondata, cata vreme prin admiterea apelului reclamantilor si schimbarea in parte a sentintei apelate, in sensul admiterii actiunii in contradictoriu cu paratul M.F.P., si obligarii acestuia la plata catre reclamanti a sumei de 8.383,49 lei, reprezentand pret, actualizata cu indicele de inflatie pana la plata efectiva, paratul a cazut in pretentii, iar potrivit art. 274 C. proc. civ., partea care cade in pretentii poate fi obligata la plata cheltuielilor de judecata daca partea care a castigat procesul a formulat o asemenea cerere, ceea ce este cazul in speta.

Pentru considerentele expuse, instanta, in baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de paratul M.F.P.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de paratul M.F.P. impotriva Deciziei nr. 114/ A din 26 martie 2013 a Curtii de Apel Bucuresti, sectia a IV-a civila.

Irevocabila.

Pronuntata in sedinta publica, astazi, 14 noiembrie 2013.