Taxa poluare. Actiunea avand ca obiect obligarea institutiei prefectului la

Taxa poluare. Actiunea avand ca obiect obligarea institutiei prefectului la inmatricularea autovehiculelor second-hand fara plata taxei de poluare este admisibila.

Actiunea avand ca obiect obligarea institutiei prefectului, prin serviciul de specialitate, la inmatricularea autovehiculelor second-hand achizitionate dintr-un alt stat membru al Uniunii Europene, fara plata taxei de poluare prevazuta de Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 50/2008, aprobata prin Legea nr. 140/2011, si fara parcurgerea procedurii de contestare a obligatiei fiscale prevazuta de art. 7 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 50/2008, aprobata prin Legea nr. 140/2011, este admisibila.

Decizie nr. 24/2011 din 14/11/2011

Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 1 din 03/01/2012

privind recursul in interesul legii ce formeaza obiectul Dosarului nr. 9/2011

INALTA CURTE DE CASATIE SI JUSTITIE

COMPLETUL COMPETENT SA JUDECE RECURSUL IN INTERESUL LEGII

Dosar nr. 9/2011Livia Doina Stanciu

presedintele inaltei Curti de Casatie si Justitie presedintele completului

Lavinia Curelea – presedintele Sectiei I civile

Corina Michaela Jijiie -presedintele delegat al Sectiei penale

Gabriela Victoria Birsan-presedintele Sectiei de contencios administrativ si fiscal

Adrian Bordea – presedintele Sectiei a II-a civile

Simona Camelia Marcu -judecator, Sectia de contencios administrativ si fiscal judecator raportor

Luiza Maria Paun -judecator, Sectia de contencios administrativ si fiscal

Iuliana Pusoiu – judecator, Sectia de contencios administrativ si fiscal

Ioana Iacob – judecator, Sectia de contencios administrativ si fiscal

Elena Cantar – judecator, Sectia de contencios administrativ si fiscal

Niculae Manigutiu- judecator, Sectia de contencios administrativ si fiscal

Ionel Barba – judecator, Sectia de contencios administrativ si fiscal

Liliana Visan – judecator, Sectia de contencios administrativ si fiscal

Corina Alina Corbu -judecator, Sectia de contencios administrativ si fiscal

Carmen Ilie – judecator, Sectia de contencios administrativ si fiscal

Carmen Sirbu – judecator, Sectia de contencios administrativ si fiscal

Gabriela Elena Bogasiu -judecator, Sectia de contencios administrativ si fiscal

Gheorghita Lutac -judecator, Sectia de contencios administrativ si fiscal

Emanuel Albu – judecator, Sectia de contencios administrativ si fiscal

Romanita Vranceanu -judecator, Sectia I civila

Alina Iuliana Tuca -judecator, Sectia I civila

Viorica Trestianu -judecator, Sectia a II-a civila

Minodora Condoiu -judecator, Sectia a II-a civila

Sofica Dumitrascu -judecator, Sectia penala

Niculina Alexandru -judecator, Sectia penala

Completul competent sa judece recursul in interesul legii ce formeaza obiectul Dosarului nr. 9/2011 este legal constituit, conform dispozitiilor art. 3306 alin. (1) din Codul de procedura civila, precum si ale art. 271 alin. (1) si (2) din Regulamentul de organizare si functionare administrativa a inaltei Curti de Casatie si Justitie, republicat, cu modificarile si completarile ulterioare.

Sedinta completului este prezidata de doamna judecator dr. Livia Doina Stanciu, presedintele inaltei Curti de Casatie si Justitie.

Procurorul general al Parchetului de pe langa inalta Curte de Casatie si Justitie este reprezentat de doamna procuror Antonia Eleonora Constantin, procuror sef adjunct al Sectiei Judiciare -Serviciul judiciar civil.

La sedinta de judecata participa doamna Niculina Vrancut, magistrat-asistent in cadrul Sectiilor Unite, desemnata in conformitate cu dispozitiile art. 27³ din Regulamentul de organizare si functionare administrativa a inaltei Curti de Casatie si Justitie, republicat, cu modificarile si completarile ulterioare.

Inalta Curte de Casatie si Justitie – completul competent sa judece recursul in interesul legii a luat in examinare recursurile in interesul legii declarate de procurorul general al Parchetului de pe langa inalta Curte de Casatie si Justitie, Colegiul de conducere al Curtii de Apel lasi si Colegiul de conducere al Curtii de Apel Cluj vizand:

I. aplicarea art. 4, art. 7 si art. 10 alin. (1) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 50/2008 privind instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, aprobata prin Legea nr. 140/2011, raportate la art. 7 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificarile si completarile ulterioare, cu referire la posibilitatea obligarii institutiei prefectului la inmatricularea unui autovehicul, fara a exista o prealabila constatare din partea autoritatii fiscale competente, in sensul ca taxa de poluare este sau nu datorata;

II. admisibilitatea sau inadmisibilitatea actiunii de restituire a taxei de poluare, in conditiile in care reclamantul nu a facut dovada parcurgerii procedurii prealabile, prevazuta la art. 7 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 50/2008, aprobata prin Legea nr. 140/2011.

Doamna procuror Antonia Eleonora Constantin, reprezentanta procurorului general al Parchetului de pe langa inalta Curte de Casatie si Justitie, a solicitat admiterea recursurilor in interesul legii si pronuntarea unei decizii prin care sa se asigure interpretarea si aplicarea unitara a legii, in sensul de a se stabili ca, potrivit dispozitiilor art. 4, art. 7 si art. 10 alin. (1) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 50/2008, aprobata prin Legea nr. 140/2011, raportate la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, cu modificarile si completarile ulterioare, organul specializat din cadrul institutiei prefectului nu poate fi obligat la inmatricularea autovehiculelor si nici sumele de bani achitate cu titlu de taxa pe poluare nu pot fi restituite, fara ca nelegalitatea stabilirii si/sau perceperii acestei taxe sa fi fost constatata, in prealabil, prin decizii sau dispozitii ale autoritatii fiscale ori prin hotarari judecatoresti.

Presedintele completului, doamna judecator dr. Livia Doina Stanciu, constatand ca nu sunt intrebari de formulat din partea membrilor completului, a declarat dezbaterile inchise, iar completul de judecata a retinut dosarul in pronuntare asupra recursurilor in interesul legii.

INALTA CURTE,

deliberand asupra recursurilor in interesul legii, constata urmatoarele:

1. Problemele de drept ce au generat practica neunitara

Prin recursurile in interesul legii formulate de procurorul general al Parchetului de pe langa inalta Curte de Casatie si Justitie, de Colegiul de conducere al Curtii de Apel lasi si de Colegiul de conducere al Curtii de Apel Cluj s-a aratat ca, in practica judiciara, nu exista un punct de vedere unitar cu privire la:

I. aplicarea art. 4, art. 7 si art. 10 alin. (1) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 50/2008, aprobata prin Legea nr. 140/2011, raportate la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, cu modificarile si completarile ulterioare, cu referire la posibilitatea obligarii institutiei prefectului la inmatricularea unui autovehicul, fara a exista o prealabila constatare din partea autoritatii fiscale competente, in sensul ca taxa de poluare este sau nu datorata;

2. Examenul jurisprudential

2.1. In urma verificarii jurisprudentei la nivelul intregii tari, s-a constatat ca nu exista practica unitara cu privire la solutionarea actiunilor avand ca obiect constatarea refuzului nejustificat al institutiei prefectului – serviciul public comunitar regim permise de conducere si inmatriculare a autovehiculelor si/sau obligarea acestei autoritati de a inmatricula autovehicule second-hand importate in Romania din alte state membre ale Uniunii Europene fara ca reclamantii sa faca dovada platii taxei de poluare ori a nedatorarii acesteia (constatata prin decizie a autoritatii fiscale sau prin hotarare judecatoreasca).

Din perspectiva examinata, s-a constatat astfel ca nu exista un punct de vedere unitar relativ la aplicarea prevederilor art. 3, art. 7 si ale art. 10 alin. (1) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 50/2008, aprobata prin Legea nr. 140/2011, raportate la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, cu modificarile si completarile ulterioare.

2.2. Examenul jurisprudentei a relevat ca o alta problema de drept care a generat o practica neunitara la nivelul instantelor judecatoresti din Romania vizeaza admisibilitatea actiunii avand ca obiect obligarea autoritatilor fiscale la restituirea taxei de poluare, in situatiile in care reclamantii nu au facut dovada parcurgerii procedurii fiscale prealabile de contestare, prevazuta la art. 205 si urmatoarele din Codul de procedura fiscala, la care face trimitere art. 7 din Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr. 50/2008, aprobata prin Legea nr. 140/2011.

3. Solutiile pronuntate de instantele judecatoresti

3.1.1. Intr-o prima orientare a practicii, instantele au dispus obligarea institutiei prefectului la inmatricularea autovehiculelor, constatand ca serviciul public de inmatriculare a impus nejustificat, cu exces de putere, prezentarea dovezii de plata a taxei de poluare in baza unor dispozitii normative nationale care obstructioneaza circulatia marfurilor intre statele Uniunii Europene, fiind contrare art. 110 din Tratatul privind functionarea Uniunii Europene.

3.1.2. Intr-o alta orientare a practicii, instantele au considerat ca, in lipsa prezentarii documentelor prevazute la art. 7 alin. (1) din Ordinul ministrului administratiei si internelor nr. 1.501/2006 privind procedura inmatricularii, inregistrarii, radierii si eliberarii autorizatiei de circulatie provizorie sau pentru probe a vehiculelor, cu completarile ulterioare, inclusiv a dovezii platii taxei de poluare sau a unui inscris din care sa rezulte ca solicitantul este scutit de plata acesteia, refuzul autoritatii competente nu este nejustificat, in sensul art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, cu modificarile si completarile ulterioare, deoarece lipseste excesul de putere ce ar putea atrage raspunderea administrativa.

3.2.1. Intr-o prima opinie, s-a apreciat ca actiunea este admisibila, fara a fi necesara parcurgerea procedurii prealabile prevazute de art. 205-209 din Codul de procedura fiscala.

In argumentare, s-a aratat ca art. 7 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 50/2008, aprobata prin Legea nr. 140/2011, este doar o norma de trimitere, astfel ca nu se poate sustine ca in aplicarea sa devine obligatorie parcurgerea procedurii administrativ-fiscale prealabile prevazute de art. 205 si urmatoarele din Codul de procedura fiscala, care este o cale administrativa de atac si nu inlatura dreptul persoanei care se considera lezata in drepturile sale printr-un act administrativ-fiscal sau prin lipsa acestuia, in conditiile legii, de a se adresa instantei de judecata.

Intr-o alta argumentare, s-a aratat ca obiectul actiunii il constituie refuzul nejustificat de efectuare a unei anumite operatiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea unui drept, in lumina art. 8 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, cu modificarile si completarile ulterioare, refuzul autoritatii fiscale, respectiv al Administratiei Fondului pentru Mediu de restituire a unei taxe considerate ca fiind nedatorata deschizand accesul direct la instanta de judecata.

In fine, in justificarea aceleiasi solutii, s-a mai retinut si ca necontestarea deciziei de calcul al taxei de poluare nu prezinta relevanta, intrucat reclamantii au uzat de o alta reglementare, respectiv de art. 117 alin. (1) lit. d) din Codul de procedura fiscala, contestand insasi legalitatea taxei prelevate, in integralitatea ei, in contextul in care aceasta intra in contradictie cu art. 110 din Tratatul privind functionarea Uniunii Europene, ale carui dispozitii se aplica cu prioritate.

3.2.2. Intr-o alta opinie, instantele au considerat ca actiunile privind restituirea taxei pe poluare sunt inadmisibile, retinand in considerente, in principal, ca prin art. 7 raportat la art. 10 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 50/2008, aprobata prin Legea nr. 140/2011, s-a reglementat o procedura administrativa de contestare, conforma cu art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificarile si completarile ulterioare, care nu poate fi eludata prin cererea de restituire intemeiata pe dispozitiile art. 117 alin. (1) lit. d) din Codul de procedura fiscala.

4. Opinia procurorului general

Procurorul general a apreciat ca fiind in acord cu litera si spiritul legii opiniile exprimate la pct. 3.1.2 si 3.2.2.

Sub un prim aspect, s-a considerat ca nu poate fi asimilata unui refuz nejustificat conduita Serviciului public comunitar regim permise de conducere si inmatriculare a autovehiculelor de a refuza inmatricularea unui vehicul second-hand importat dintr-un alt stat membru al Uniunii Europene, fara plata taxei de poluare.

In economia argumentelor prezentate de procurorul general, un loc central il ocupa teza potrivit careia institutia prefectului nu are competenta de a refuza aplicarea unor dispozitii nationale contrare Tratatului privind functionarea Uniunii Europene, asa incat, potrivit art. 7 alin. (1) lit. j) din Ordinul ministrului administratiei si internelor nr. 1.501/2006 privind procedura inmatricularii, inregistrarii, radierii si eliberarii autorizatiei de circulatie provizorie sau pentru probe a vehiculelor, cu completarile ulterioare, serviciul de specialitate are „numai” obligatia de a primi si de a verifica daca dosarul pe baza caruia se efectueaza operatiunea de inmatriculare contine documentele prevazute de lege, inclusiv dovada platii taxei de poluare. Numai judecatorul national are, potrivit procurorului general, competenta aplicarii prioritare a Tratatului privind functionarea Uniunii Europene si numai dupa verificarea indeplinirii procedurii administrative prealabile stabilite de legiuitor.

Un alt argument porneste de la premisa ca, in cadrul procesual concret, nu se pot invoca motive de nelegalitate ce tin de modul de aplicare a legislatiei fiscale, serviciul de specialitate din cadrul institutiei prefectului neavand atari competente.

In fine, in sustinerea punctului sau de vedere, procurorul general mai invoca si imprejurarea ca, pe langa taxa de poluare, Serviciul public comunitar regim permise de conducere si inmatriculare a autovehiculelor analizeaza si alte conditii de natura juridica si tehnica privitoare la autoturismul a carui inmatriculare se cere.

In al doilea rand, procurorul general considera ca nu se poate obtine restituirea taxei de poluare fara contestarea, in prealabil, a deciziei prin care organul fiscal competent a procedat la calcularea acesteia.

Prin raportare si la jurisprudenta europeana, Cauza C-74/2006 – Comisia Europeana c. Greciei, s-a aratat ca, prin adoptarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 50/2008, aprobata prin Legea nr. 140/2011, Romania aplica un sistem de impozitare similar celui examinat de Curtea de la Luxembourg, iar posibilitatea de contestare este clar reglementata de acest act normativ, atunci cand persoana care urmeaza sa inmatriculeze un autovehicul rulat poate face dovada ca autovehiculul sau s-a depreciat intr-o masura mai mare decat cea indicata in grila fixa prevazuta de legiuitor.

S-a mai retinut, pe aceeasi linie a rationamentului, ca instanta europeana a decis ca statul nu isi incalca obligatiile care ii revin in temeiul art. 90 din Tratatul de instituire a Comunitatii Europene daca aplica autovehiculelor de ocazie importate din alte state membre un sistem de impozitare in care deprecierea reala a autovehiculelor este definita intr-un mod general si abstract, pe baza unor criterii determinate in dreptul national, aduse la cunostinta publicului, iar proprietarul autovehiculului are posibilitatea de a contesta aplicarea unui astfel de mod de calcul, incalcarea art. 90 urmand a fi verificata in fiecare caz in parte.

In fine, in argumentarea aceleiasi opinii, s-a mai subliniat caracterul voluntar al achitarii taxei de poluare, proprietarul autovehiculului supunandu-se astfel normei interne care reglementeaza atat procedura contestarii administrative, cat si accesul la instanta de judecata de contencios administrativ si fiscal. Daca s-ar valida demersul intreprins de reclamanti, ar fi deturnate normele procesual-fiscale, acestia fiind repusi astfel in termenul prevazut de art. 207 din Codul de procedura fiscala, ceea ce nu este posibil.

5. Raportul asupra recursurilor in interesul legii

Prin raportul intocmit s-a propus solutionarea recursurilor in interesul legii, in sensul ca:

1. In considerarea principiului prioritatii dreptului european, consacrat prin art. 148 alin. (2) din Constitutie, este admisibila actiunea avand ca obiect obligarea institutiei prefectului, prin serviciul de specialitate, la inmatricularea autovehiculelor second-hand achizitionate dintr-un alt stat membru al Uniunii Europene, fara plata taxei de poluare prevazute de Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 50/2008, aprobata prin Legea nr. 140/2011, si fara parcurgerea procedurii de contestare a obligatiei fiscale prevazute de art. 7 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 50/2008, aprobata prin Legea nr. 140/2011.

2. Procedura de contestare prevazuta la art. 7 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 50/2008, aprobata prin Legea nr. 140/2011, raportat la art. 205-218 din Codul de procedura fiscala, nu se aplica in cazul cererilor de restituire a taxei de poluare intemeiate pe dispozitiile art. 117

6. Inalta Curte

La data de 7 aprilie 2011, Curtea de Justitie a Uniunii Europene a pronuntat o hotarare preliminara in Cauza Ioan Tatu c. statului roman, prin Ministerul Finantelor Publice, Directia Generala a Finantelor Publice Sibiu si Administratia Finantelor Publice Sibiu, Administratia Fondului pentru Mediu si Ministerul Mediului, ca urmare a cererii de pronuntare a unei hotarari preliminare formulate de Tribunalul Sibiu la data de 18 iunie 2009.

Intrebarea formulata de instanta de trimitere a fost urmatoarea:

„Contravin dispozitiile Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 50/2008, cu modificarile ulterioare, dispozitiilor articolului 90 CE? Se instituie intr-adevar o masura discriminatorie?”

Interpretand intrebarea prin prisma art. 267 din Tratatul de instituire a Comunitatii Europene asa incat raspunsul sa fie util pentru instanta din Romania, Curtea de Justitie a Uniunii Europene s-a pronuntat astfel:

„Articolul 110 al Tratatului privind functionarea Uniunii Europene (fostul art. 90 CE – n.n.) trebuie interpretat in sensul ca se opune ca un stat membru sa instituie o taxa pe poluare aplicata autovehiculelor cu ocazia primei lor inmatriculari in acest stat membru, daca regimul acestei masuri fiscale este astfel stabilit incat descurajeaza punerea in circulatie, in statul membru mentionat, a unor vehicule de ocazie cumparate in alte state membre, fara insa a descuraja cumpararea unor vehicule de ocazie avand aceeasi vechime si aceeasi uzura de pe piata nationala.”

Dintre argumentele Curtii de Justitie a Uniunii Europene se detaseaza prin importanta lor cele expuse la paragrafele 52-60 din hotarare, in care se raspunde la apararile Guvernului Roman referitoare la autonomia fiscala, precum si la scopul declarat al Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 50/2008, aprobata prin Legea nr. 140/2011: protectia mediului inconjurator.

Se impun a fi prezentate in special considerentele de la paragrafele 52-54, 58 si 60 care au urmatorul cuprins:

(52) „In schimb, din Hotararea Nadasdi si Nemeth mentionata nu rezulta in niciun fel ca competenta statelor in stabilirea regimului unor noi taxe este nelimitata. Dimpotriva, potrivit unei jurisprudente constante, interdictia prevazuta la art. 110 al Tratatului privind functionarea Uniunii Europene trebuie sa se aplice de fiecare data cand un impozit fiscal este de natura sa descurajeze importul de bunuri provenind din alte state membre favorizand produsele nationale.

(53) Astfel, art. 110 al Tratatului privind functionarea Uniunii Europene ar fi golit de sensul si de obiectivul sau daca statelor membre le-ar fi permis sa instituie noi taxe care au ca obiect sau ca efect descurajarea vanzarii de produse importate in favoarea vanzarii de produse similare disponibile pe piata nationala si introduse pe aceasta piata inainte de intrarea in vigoare a taxelor mentionate. O astfel de situatie ar permite statelor membre sa eludeze, prin instituirea unor impozite interne al caror regim este stabilit astfel incat sa aiba efectul descris mai sus, interdictiile prevazute la articolele 28 din Tratatul privind functionarea Uniunii Europene, 30 din Tratatul de functionare a Uniunii Europene si 34 din Tratatul privind functionarea Uniunii Europene.

(54) In ceea ce priveste taxele aplicate autovehiculelor, din lipsa unei armonizari in materie rezulta ca fiecare stat membru poate sa stabileasca regimul acestor masuri fiscale potrivit propriilor aprecieri. Astfel de aprecieri, asemenea masurilor adoptate pentru punerea lor in aplicare, trebuie insa sa fie lipsite de efectul descris la punctul precedent”.

(58) „Cu toate acestea, din dosarul prezentat Curtii rezulta fara echivoc ca reglementarea mentionata are ca efect faptul ca vehiculele de ocazie importate si caracterizate printr-o vechime si o uzura importante sunt supuse, in pofida aplicarii unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a tine seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30% din valoarea lor de piata, in timp ce vehiculele similare puse in vanzare pe piata nationala a vehiculelor de ocazie nu sunt in niciun fel grevate de o astfel de sarcina fiscala. Nu se poate contesta ca, in aceste conditii, Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 50/2008 are ca efect descurajarea importarii si punerii in circulatie in Romania a unor vehicule de ocazie cumparate in alte state membre”.

(60) „In plus, trebuie sa se constate, astfel cum a subliniat in mod corect domnul Tatu, ca obiectivul protectiei mediului, mentionat de Guvernul roman, care se materializeaza in faptul, pe de o parte, de a impiedica, prin aplicarea unei taxe disuasive, circulatia in Romania a unor vehicule deosebit de poluante, precum cele care corespund normelor Euro 1 si Euro 2 si care au o capacitate cilindrica mare, si, pe de alta parte, de a folosi veniturile generate de aceasta taxa pentru finantarea unor proiecte de mediu, ar putea fi realizat mai complet si mai coerent aplicand taxa de poluare oricarui vehicul de acest tip care a fost pus in circulatie in Romania. O astfel de taxare, a carei punere in aplicare in cadrul unei taxe anuale rutiere este perfect posibila, nu ar favoriza piata nationala a vehiculelor de ocazie in detrimentul punerii in circulatie a vehiculelor de ocazie importate si ar fi, in plus, conforma principiului poluatorul plateste.”

La data de 7 iulie 2011, Curtea de Justitie a Uniunii Europene s-a pronuntat in Cauza C-263/10, Iulian Nisipeanu impotriva Directiei Generale a Finantelor Publice Gorj, Administratia Finantelor Publice Targu Carbunesti si Administratia Fondului pentru Mediu, asupra interpretarii aceluiasi art. 110 din Tratatul privind functionarea Uniunii Europene pornind de la mai multe intrebari adresate Curtii de Tribunalul Gorj, instanta investita cu o cerere de restituire a taxei de poluare.

Prin aceasta hotarare, Curtea a reluat considerentele expuse in Hotararea Tatu, retinand in paragraful 27 ca toate modificarile succesive aduse Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 50/2008 prin Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 208/2008, Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 218/2008, Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 7/2009 si Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 117/2009 mentin un regim de impozitare care descurajeaza inmatricularea in Romania a unor autovehicule de ocazie cumparate din alte state membre si care se caracterizeaza printr-o uzura si o vechime importante, in timp ce vehiculele similare puse in vanzare pe piata nationala a vehiculelor de ocazie nu sunt in niciun fel grevate de o astfel de sarcina fiscala. S-a conchis in sensul ca reglementarea nationala are ca efect descurajarea importarii si punerii in circulatie in Romania a unor autovehicule de ocazie cumparate din alte state membre si prin aceasta contravine art. 110 al Tratatului privind functionarea Uniunii Europene.

Hotararile pronuntate de Curtea de Justitie a Uniunii Europene in procedura reglementata de art. 267 din Tratatul privind functionarea Uniunii Europene consacra, intre altele, interpretari ale normelor de drept european, lamurind intelesul si intinderea acestora.

Desi in Tratatul de la Roma nu se gasesc dispozitii referitoare la autoritatea si efectul interpretarilor dreptului european asupra resortisantilor unui stat, a institutiilor publice si mai ales a instantelor nationale, aceste aspecte au fost clarificate si dezvoltate gradual prin jurisprudenta Curtii, reflectata, de asemenea, in hotarari pronuntate in procedura reglementata de art. 267 al Tratatului privind functionarea Uniunii Europene.

Prin aceste hotarari s-au stabilit trasaturile definitorii ale dreptului european, si anume:

– prioritatea normelor europene fata

– efectul direct al normelor europene in fata instantelor nationale;

– obligatia de interpretare a dreptului intern conform dreptului comunitar;

– autonomia procedurala nationala in aplicarea dreptului european;

– repararea prejudiciilor cauzate persoanelor prin incalcarea normelor comunitare de catre stat.

In esenta, dupa aderarea Romaniei la Uniunea Europeana, orice prevedere din dreptul national (inclusiv cele prevazute in Constitutie) trebuie sa dea prioritate regulilor de drept european.

Mai ales dupa pronuntarea hotararilor preliminare prezentate anterior, trebuie sa se recunoasca prevederilor art. 110 din Tratatul privind functionarea Uniunii Europene efect direct imediat in dreptul intern, cu toate consecintele care decurg din perspectiva particularilor, a autoritatilor publice implicate si a instantelor nationale.

In aceasta chestiune sunt relevante argumentele Curtii din Cauza 6/62, cunoscuta sub numele Van Gend en Loos.

„In plus, rolul Curtii de Justitie, in temeiul art. 177, al carui scop este de a asigura uniformitatea de interpretare a Tratatului de catre instantele nationale, confirma faptul ca statele au recunoscut dreptului comunitar o autoritate susceptibila de a fi invocata de catre resortisantii lor in fata acestor instante.

De aici se poate trage concluzia ca Comunitatea constituie o noua ordine juridica de drept international, in beneficiul careia statele si-au limitat drepturile suverane, chiar daca intr-un numar limitat de domenii, si ale carei subiecte sunt nu numai statele membre, ci si resortisantii acestora.

Prin urmare, independent de legislatia statelor membre, dreptul comunitar nu numai ca da nastere la obligatii in sarcina particularilor, ci intentioneaza si sa le confere drepturi care intra in patrimoniul lor juridic.

Aceste drepturi iau nastere nu numai atunci cand sunt conferite in mod expres prin Tratat, ci si in virtutea obligatiilor pe care Tratatul le impune intr-un mod bine definit atat particularilor, cat si statelor membre si institutiilor comunitare.”

Cat priveste efectul in timp al hotararilor preliminare, acesta este retroactiv, in sensul ca interpretarea unei norme de drept a Uniunii Europene in cadrul unei trimiteri preliminare lamureste si precizeaza semnificatia si campul de aplicare ale acesteia, de la intrarea sa in vigoare. Limitarea in timp a acestor efecte nu a fost ceruta in Cauza Tatu, iar in Cauza Nisipeanu solicitarea Guvernului Romaniei a fost respinsa, Curtea considerand ca o astfel de masura nu este necesara (paragraful 48 din hotarare).

In contextul creat prin pronuntarea hotararilor Curtii de Justitie a Uniunii Europene, care au stabilit ca taxa de poluare reglementata de Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 50/2008, aprobata prin Legea nr. 140/2011, contravine prevederilor art. 110 din Tratatul privind functionarea Uniunii Europene, principiul suprematiei dreptului european determina concluzia ca aceste din urma dispozitii legale prevaleaza.

Cat priveste sfera subiectilor care sunt tinuti la a respecta dreptul european, potrivit considerentelor citate din Hotararea Van Gend en Loos, acestia nu pot fi decat toti resortisantii statului national si, evident, autoritatile statale, inclusiv institutia prefectului.

La aceeasi concluzie se ajunge si indirect, din coroborarea art. 1 alin. (5) din Constitutie (respectarea Legii fundamentale este obligatorie) cu art. 148 alin. (2) din Constitutie (care consacra, la randul sau, principiul aplicarii prioritare a dreptului european fata de dispozitiile contrare din legile interne), ceea ce inseamna ca insasi Constitutia Romaniei obliga la respectarea dreptului european si la recunoasterea prioritatii acestuia.

In fine, in privinta prefectului, reprezentantul Guvernului pe plan local, potrivit art. 123 alin. (2) din Constitutie, si coordonator al activitatilor din teritoriu ale Ministerului Administratiei si Internelor, conform art. 11 alin. (2) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 30/2007 privind organizarea si functionarea Ministerului Administratiei si Internelor, aprobata cu modificari prin Legea nr. 15/2008, cu modificarile si completarile ulterioare, sunt incidente si dispozitiile art. 148 alin. (4) din Constitutie, el fiind chiar garant al ducerii la indeplinire a prevederilor tratatelor constitutive ale Uniunii Europene si a celorlalte reglementari europene cu caracter obligatoriu.

Drept urmare, art. 110 din Tratatul privind functionarea Uniunii Europene se impune obligatoriu si institutiei responsabile cu inmatricularea autovehiculelor, Serviciul public comunitar regim permise de conducere si inmatricularea autovehiculelor, care functioneaza sub coordonarea institutiei prefectului, care nu poate invoca art. 4 si 7 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 50/2008, aprobata prin Legea nr. 140/2011 si, cu atat mai putin, art. 7 alin. (1) lit. j) din Ordinul ministrului administratiei si internelor nr. 1.501/2006, cu completarile ulterioare, pentru a refuza inmatricularea, daca restul conditiilor prevazute de lege sunt indeplinite.

In privinta prerogativelor instantelor de judecata investite cu astfel de cereri, de a aplica cu prioritate dreptul european si de a nu recunoaste efectele Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 50/2008, aprobata prin Legea nr. 140/2011 din perspectiva obligativitatii platii taxei de poluare in vederea primei inmatriculari a autovehiculelor provenite din alte state membre ale Uniunii Europene, aceasta chestiune nu a fost pusa la indoiala de procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie.

In contextul expus, inalta Curte considera relevante concluziile la care a ajuns instanta de la Luxembourg in Cauza 106/77, Simmenthal II:

„Instanta nationala care a fost invitata sa aplice dreptul comunitar are obligatia de a aplica aceste dispozitii in plenitudinea lor si sa refuze din oficiu aplicarea oricarei norme juridice nationale contrare, chiar daca este ulterioara si nu are nevoie ca intr-un astfel de caz sa astepte interventia prealabila a unor instrumente legislative, constitutionale sau procedurale.”

In atare situatie, solutia propusa de procurorul general, care face abstractie de hotararea din Cauza Tatu, deja pronuntata la data promovarii recursului in interesul legii (16 mai 2011), nu poate fi primita.

A pretinde unei persoane care solicita inmatricularea unui autovehicul achizitionat dintr-un stat membru al Uniunii Europene ca, intre alte documente, sa prezinte si dovada achitarii taxei de poluare, in conditiile in care Curtea de Justitie a Uniunii Europene a statuat deja de mai multe ori ca aceasta taxa este contrara art. 110 al Tratatului privind functionarea Uniunii Europene, inseamna a nu tine seama de principiul prioritatii dreptului european.

In plus, aceasta solutie ar institui o sarcina exorbitanta particularilor, prin aceea ca i-ar obliga inutil sa parcurga procedura prevazuta de art. 7 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 50/2008, aprobata prin Legea nr. 140/2011, raportat la art. 205-218 din Codul de procedura fiscala, desi finalitatea acesteia este previzibila.

Prin urmare, inalta Curte constata ca, pentru investirea instantei de contencios administrativ cu actiunea in discutie, nu este necesara o „prealabila constatare din partea autoritatii fiscale competente, in sensul ca taxa de poluare este sau nu datorata”, dupa cum sustine procurorul general al Parchetului de pe langa inalta Curte de Casatie si Justitie.

Distinct de acest aspect, trebuie aratat si ca prevederile art. 10 alin. (1) din Ordonanta de urgenta nr. 50/2008, aprobata prin Legea nr. 140/2011, precum si cele ale art. 7 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, cu modificarile si completarile ulterioare, nu au legatura cu problema de drept analizata.

Si in ceea ce priveste a doua problema de drept supusa examinarii se impune a fi avuta in vedere jurisprudenta Curtii de Justitie a Uniunii Europene.

Principiul general este acela ca statele membre trebuie sa ramburseze taxele percepute in mod nelegal, Curtea de Justitie a Uniunii Europene insistand asupra ideii disponibilitatii unui remediu specific in cadrul sistemelor juridice nationale, ca remediu de drept european.

Relevanta in aceasta privinta este hotararea pronuntata in Cauza 199/82 Amministrazione delle Finanze dello Stato c. San Giorgio SpA.

Examinand hotararile judecatoresti aflate in anexele dosarului de fata, depuse in justificarea caracterului neunitar al jurisprudentei, se constata ca toate sunt anterioare hotararii preliminare pronuntate de Curtea de Justitie a Uniunii Europene in Cauza Tatu.

In esenta, dupa cum s-a expus anterior, la momentul solutionarii recursului in interesul legii, Curtea de Justitie a Uniunii Europene a stabilit cu claritate ca taxa de poluare reglementata de Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 50/2008, aprobata prin Legea nr. 140/2011 inclusiv cu modificarile aduse prin Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 117/2009 pentru aplicarea unor masuri privind taxa de poluare pentru autovehicule, aprobata prin Legea nr. 17/2011 (potrivit paragrafului 27 din hotararea preliminara prin care s-a solutionat Cauza C-263/10, Nisipeanu), contravine dispozitiilor art. 110 al Tratatului privind functionarea Uniunii Europene.

Prin urmare, conform jurisprudentei consecvente a Curtii de Justitie a Uniunii Europene, contribuabilii au dreptul la restituirea taxei prelevate de un stat membru cu incalcarea dreptului european si, corelativ, statul are obligatia de a o restitui.

Conform principiului autonomiei procedurale, regulile care guverneaza rambursarea sumelor in discutie sunt regulile nationale.

Principiul existentei unor remedii nationale adecvate si efective a fost dezvoltat si explicitat mai ales in hotararea pronuntata asupra afacerilor reunite C-397/98 si C-410/98, Metallgesellshaft Ltd. si altii si Hoechst UK Ltd., in care Curtea de la Luxembourg a punctat in sensul ca rambursarea taxelor prelevate nelegal nu poate fi conditionata de contestarea reglementarii nationale ori a actelor fiscale la momentul platii.

In esenta, Curtea a aratat ca autoritatile fiscale nationale nu pot invoca o culpa a contribuabililor care nu au apelat la un remediu national ineficient, in conditiile in care ele insele sunt culpabile pentru aplicarea unor norme nationale incompatibile cu dreptul european.

Aceste reguli sau proceduri, la randul lor, trebuie sa respecte principiul echivalentei (neputand institui conditii mai putin favorabile decat pentru cererile similare bazate pe incalcarea dreptului national) si principiul efectivitatii (procedura nationala nu trebuie sa faca excesiv de dificil sau chiar imposibil exercitiul drepturilor conferite de Tratatul privind functionarea Uniunii Europene).

Justitiabilii care au solicitat rambursarea taxei de poluare au apelat la procedura „restituirii de sume”, invocand preponderent, potrivit art. 117 alin. (1) lit. d) din Codul de procedura fiscala, „aplicarea eronata a prevederilor legale”.

In sine, aceasta reglementare respecta cele doua principii enuntate anterior, al echivalentei si al efectivitatii; nu s-a sustinut ca art. 110 al Tratatului privind functionarea Uniunii Europene nu ar putea fi circumscris ipotezei vizate de norma nationala, adica nu ar putea constitui o prevedere legala aplicata eronat.

Problema controversata vizeaza admisibilitatea utilizarii directe a acestei cai ori, dimpotriva, parcurgerea obligatorie, in prealabil, a procedurii reglementate de art. 7 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 50/2008, aprobata prin Legea nr. 140/2011, raportat la art. 205-218 din Codul de procedura fiscala.

Inalta Curte retine ca actiunea judiciara avand ca obiect restituirea taxei de poluare nu poate fi conditionata de parcurgerea procedurii de contestare a deciziei de calcul al taxei de poluare, cele doua proceduri fiind distinct reglementate de Codul de procedura fiscala.

Din aceasta perspectiva, se impun cateva precizari.

Astfel, in primul rand, a sustine ca nu exista acces la procedura restituirii, reglementata de art. 117 alin. (1) lit. d) din Codul de procedura fiscala (si, implicit, Ordinul ministrului finantelor publice nr. 1.899/2004 pentru aprobarea Procedurii de restituire si de rambursare a sumelor de la buget, precum si de acordare a dobanzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depasirea termenului legal), decat dupa epuizarea procedurii reglementate de art. 7 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 50/2008, aprobata prin Legea nr. 140/2011, raportat la art. 205-218 din Codul de procedura fiscala inseamna practic a inlatura din ordinea juridica prima dispozitie legala indicata.

Intr-adevar, existenta art. 117 alin. (1) lit. d) din Codul de procedura fiscala nu ar mai avea nicio justificare logica daca restituirea sumelor nelegal platite nu s-ar putea obtine decat atacand direct decizia de calcul al taxei de poluare. Or, potrivit regulii de interpretare „actus interpretandus est potius ut valeat quam pereat”, un text de lege trebuie interpretat in sensul in care ar produce efecte, iar nu in sensul in care n-ar produce niciunul.

Trimiterea la prevederile art. 117 alin. (1) lit. f) din Codul de procedura fiscala, pe care procurorul general o realizeaza in cuprinsul memoriului de recurs in interesul legii, nu face decat sa intareasca argumentatia expusa, cata vreme acesta nu este decat un alt caz distinct (dintre cele 8 reglementate de legiuitor) in care se restituie sumele incasate.

In al doilea rand, nu trebuie ignorate obiectul si finalitatea celor doua proceduri care vizeaza, pe de o parte, anularea deciziei de calcul al taxei de poluare, cu consecinta inlaturarii acesteia din realitatea juridica, iar, pe de alta parte, cenzurarea refuzului nejustificat de solutionare a cererii de restituire a taxei de poluare si obligarea la restituirea sumei incasate cu acest titlu.

Procedura prealabila reglementata de dispozitiile legale amintite anterior este obligatorie numai in cazul primei categorii de actiuni, in timp ce, pentru a doua, ea nu mai are un astfel de caracter in baza art. 7 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, cu modificarile si completarile ulterioare.

In al treilea rand, solutia admisibilitatii unor asemenea actiuni se impune mai ales prin prisma jurisprudentei Curtii de Justitie a Uniunii Europene, care recunoaste contribuabilului dreptul de a solicita rambursarea unei taxe platite cu incalcarea dreptului european, independent de orice contestare a actului administrativ prin care aceasta taxa a fost stabilita.

Relevanta in aceasta privinta este jurisprudenta Metallgesellshaft si Hoechst, in care s-a conchis in sensul ca „este contrar dreptului european ca o instanta nationala sa respinga sau sa admita doar in parte o cerere… pentru rambursarea sau repararea prejudiciului financiar suferit ca o consecinta a platii impozitului pe profit… pentru simplul motiv ca acestea nu au solicitat autoritatii fiscale beneficiul regimului fiscal… si ca nu s-au folosit de remediile juridice aflate la dispozitia lor pentru a contesta refuzurile autoritatilor fiscale, prin invocarea prioritatii si efectului direct al dreptului comunitar, in conditiile in care legislatia nationala refuza… beneficiul regimului

In fine, aceasta solutie se impune si prin prisma Conventiei pentru apararea drepturilor omului si libertatilor fundamentale, respectiv a art. 13, potrivit caruia statele trebuie sa asigure un recurs efectiv, prin care o persoana sa se poata plange de incalcarea drepturilor sale.

Or, parcurgerea procedurii administrative de contestare a deciziei de calcul al taxei de poluare, cu consecinta previzibila a respingerii contestatiei, fie ca tardiv formulata, fie ca nefondata, nu poate constitui un remediu national efectiv in sensul Conventiei, ci, dimpotriva, reprezinta un obstacol in calea recuperarii prejudiciului cauzat particularilor prin aplicarea unor norme nationale incompatibile cu dreptul european, obstacol interpus chiar de autoritatile fiscale nationale aflate in culpa.

In justificarea solutiei contrare, respectiv a inadmisibilitatii actiunii de restituire a taxei de poluare fara parcurgerea procedurii prevazute de art. 7 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 50/2008, aprobata prin Legea nr. 140/2011, atat in considerentele hotararilor judecatoresti atasate, cat si in memoriul procurorului general s-au invocat hotararile pronuntate in cauzele C-74/06 – Comisia Europeana c. Greciei, C-68/79 -Hans Just I c. Ministerului danez al impozitelor si accizelor si C-228/96 Aprile – S.R.L., in lichidare c. Amministrazione delle Finanze dello Stato.

Trebuie punctat, ca si in precedent, ca invocarea acestei jurisprudente europene de catre instante s-a facut in contextul in care inca nu fusese pronuntata hotararea preliminara din Cauza Tatu.

In argumentarea hotararii preliminare pronuntate in Cauza C-402/2009 Ioan Tatu c. Statului Roman, prin Ministerul Finantelor, Directia Generala a Finantelor Publice Sibiu, Administratia Finantelor Publice Sibiu, Administratia Fondului pentru Mediu si Ministerul Mediului, chiar Curtea de Justitie a Uniunii Europene a invocat in mai multe randuri, cu titlu de jurisprudenta, Hotararea sa din 20 septembrie 2007 in Cauza Comisia c. Greciei (§ 40-43, 45), insa aceasta s-a realizat in partea privitoare la „neutralitatea taxei in privinta vehiculelor de ocazie importate si a vehiculelor de ocazie similare inmatriculate anterior pe teritoriul national” in care nu s-au constatat incalcari ale dreptului Uniunii Europene.

In partea a II-a a hotararii, care vizeaza neutralitatea aceleiasi taxe in privinta vehiculelor importate din Uniunea Europeana, comparativ cu cele similare puse in vanzare pe piata nationala a vehiculelor de ocazie, s-a identificat efectul protectionist.

Prin urmare, argumentele retinute de Curtea de la Luxembourg in Cauza Comisia c. Greciei nu sunt relevante pentru solutionarea recursului in interesul legii de fata.

Celelalte doua hotarari, pronuntate in cauzele C-68/1979 -Hans Just I c. Ministerului danez al impozitelor si accizelor si C-229/1996 Aprile – S.R.L., au fost citate cu titlu de jurisprudenta in privinta posibilitatii reglementarii de catre statele membre ale Uniunii Europene a unor proceduri de restituire a taxelor percepute cu incalcarea dreptului comunitar, ambele hotarari punctand asupra faptului ca acestea trebuie sa respecte principiul echivalentei si principiul efectivitatii, dupa cum s-a aratat anterior.

Or, necontestat, in virtutea autonomiei procedurale, statele membre ale Uniunii Europene au dreptul de a elabora regulile procedurale care guverneaza actiunile in justitie pentru apararea drepturilor contribuabililor ce deriva din dreptul Uniunii Europene. Aceasta a doua problema ridicata prin recursurile in interesul legii a fost generata tocmai de lipsa unei proceduri speciale aplicabile acestui tip de actiuni, dar si de omisiunea legiuitorului de a se conforma statuarilor Curtii de Justitie a Uniunii Europene.

Pentru ratiunile expuse, Inalta Curte apreciaza ca, de lege lata, singura posibilitate pe care o au contribuabilii este conferita de dispozitiile art. 117 alin. (1) lit. d) din Codul de procedura fiscala.

In consecinta, urmeaza a se admite recursurile in interesul legii formulate de procurorul general al Parchetului de pe langa inalta Curte de Casatie si Justitie, Colegiul de conducere al Curtii de Apel lasi si Colegiul de conducere al Curtii de Apel Cluj si a se stabili ca:

1. Actiunea avand ca obiect obligarea institutiei prefectului prin serviciul de specialitate, la inmatricularea autovehiculelor second-hand achizitionate dintr-un alt stat membru al Uniunii Europene, fara plata taxei de poluare prevazute de Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 50/2008, aprobata prin Legea nr. 140/2011, si fara parcurgerea procedurii de contestare a obligatiei fiscale prevazute de art. 7 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 50/2008, aprobata prin Legea nr. 140/2011, este admisibila.

2. Procedura de contestare prevazuta la art. 7 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 50/2008, aprobata prin Legea nr. 140/2011, raportat la art. 205-218 din Codul de procedura fiscala nu se aplica in cazul cererilor de restituire a taxei de poluare intemeiate pe dispozitiile art. 117 alin. (1) lit. d) din acelasi cod.

Pentru considerentele aratate, in temeiul art. 330⁷ cu referire la art. 329 din Codul de procedura civila,

INALTA CURTE DE CASATIE Sl JUSTITIE

In numele legii

D E C I D E:

Admite recursurile in interesul legii formulate de procurorul general al Parchetului de pe langa inalta Curte de Casatie si Justitie, Colegiul de conducere al Curtii de Apel Iasi si Colegiul de conducere al Curtii de Apel Cluj si stabileste ca:

1. Actiunea avand ca obiect obligarea institutiei prefectului, prin serviciul de specialitate, la inmatricularea autovehiculelor second-hand achizitionate dintr-un alt stat membru al Uniunii Europene, fara plata taxei de poluare prevazuta de Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 50/2008, aprobata prin Legea nr. 140/2011, si fara parcurgerea procedurii de contestare a obligatiei fiscale prevazuta de art. 7 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 50/2008, aprobata prin Legea nr. 140/2011, este admisibila.

Obligatorie, potrivit art. 330⁷ alin. 4 din Codul de procedura civila.

Pronuntata in sedinta publica astazi, 14 noiembrie 2011.

PRESEDINTELE INALTEI CURTI DE CASATIE SI JUSTITIE,
LIVIA DOINA STANCIU

Magistrat-asistent,
Niculina Vrancut