Stabilirea taxei judiciare de timbru in cadrul actiunilor avand ca obiect pretentii banesti

Respinge, ca inadmisibile, recursurile in interesul legii declarate de Colegiul de conducere al Curtii de Apel Bucuresti si de procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, referitoare la interpretarea si aplicarea unitara a dispozitiilor art. 34 alin. (1) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, cu modificarile si completarile ulterioare, cu privire la stabilirea intelesului unitar al sintagmei „finalitate diferita” si determinarea modalitatii de stabilire a taxei judiciare de timbru in cadrul actiunilor avand ca obiect pretentii banesti, constand atat in contravaloarea debitului principal, cat si a dobanzilor sau penalitatilor de intarziere aferente, dupa caz, acestui debit.

COMPLETUL COMPETENT SA JUDECE RECURSUL IN INTERESUL LEGII

Decizie nr. 11/2016 din 23/05/2016 Dosar nr. 8/2016

Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 525 din 13/07/2016

Iulia Cristina Tarcea – vicepresedintele Inaltei Curti de Casatie si Justitie – presedintele completului
Lavinia Curelea – presedintele Sectiei I civile
Roxana Popa – presedintele delegat al Sectiei a II-a civile
Ionel Barba – presedintele Sectiei de contencios administrativ si fiscal
Mirela Sorina Popescu – presedintele Sectiei penale
Raluca Moglan – judecator la Sectia I civila
Bianca Elena Tandarescu – judecator la Sectia I civila
Aurelia Rusu – judecator la Sectia I civila
Lavinia Dascalu – judecator la Sectia I civila
Nicoleta Tandareanu – judecator la Sectia I civila
Beatrice Ioana Nestor – judecator la Sectia I civila
Marioara Isaila – judecator la Sectia a II-a civila
Veronica Magdalena Danaila – judecator la Sectia a II-a civila
Lucia Paulina Brehar – judecator la Sectia a II-a civila
Eugenia Voicheci – judecator la Sectia a II-a civila
Mirela Politeanu – judecator la Sectia a II-a civila
Rodica Dorin – judecator la Sectia a II-a civila
Dana Iarina Vartires – judecator la Sectia de contencios administrativ si fiscal
Adriana Elena Gherasim – judecator la Sectia de contencios administrativ si fiscal
Viorica Trestianu – judecator la Sectia de contencios administrativ si fiscal
Emilia Claudia Visoiu – judecator la Sectia de contencios administrativ si fiscal
Cezar Hincu – judecator la Sectia de contencios administrativ si fiscal
Eugenia Ion – judecator la Sectia de contencios administrativ si fiscal
Rodica Aida Popa – judecator la Sectia penala
Florentina Dragomir – judecator la Sectia penala

Completul competent sa judece recursul in interesul legii ce formeaza obiectul Dosarului nr. 8/2016 este constituit conform dispozitiilor art. 516 alin. (2) din Codul de procedura civila si ale art. 27² alin. (2) lit. b) din Regulamentul privind organizarea si functionarea administrativa a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, republicat, cu modificarile si completarile ulterioare.

Sedinta este prezidata de doamna judecator Iulia Cristina Tarcea, vicepresedintele Inaltei Curti de Casatie si Justitie.

Procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie este reprezentat de doamna procuror Antonia Constantin.

La sedinta de judecata participa doamna magistrat-asistent Elena Adriana Stamatescu, desemnata in conformitate cu dispozitiile art. 27³ din Regulamentul privind organizarea si functionarea administrativa a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, republicat, cu modificarile si completarile ulterioare.

Inalta Curte de Casatie si Justitie – Completul competent sa judece recursul in interesul legii a luat in examinare recursurile in interesul legii declarate de Colegiul de conducere al Curtii de Apel Bucuresti si de procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie referitor la interpretarea si aplicarea unitara a dispozitiilor art. 34 alin. (1) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, cu modificarile si completarile ulterioare, in sensul de a se stabili intelesul unitar al sintagmei „finalitate diferita”, respectiv a se determina modalitatea de stabilire a taxei judiciare de timbru in cadrul actiunilor avand ca obiect pretentii banesti, constand atat in contravaloarea debitului principal, cat si a dobanzilor sau penalitatilor de intarziere aferente, dupa caz, acestui debit.

Magistratul-asistent refera cu privire la obiectul recursurilor in interesul legii, precum si cu privire la faptul ca la dosar au fost depuse hotarari contradictorii pronuntate de instantele judecatoresti, ca judecatori-raportori au fost desemnati, conform prevederilor art. 516 alin. (5) din Codul de procedura civila, doamnele judecator Doina Popescu de la Sectia I civila a Inaltei Curti de Casatie si Justitie si Veronica Magdalena Danaila de la Sectia a II-a civila a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, precum si domnul judecator Cezar Hincu de la Sectia de contencios administrativ si fiscal a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, ca doamna judecator Doina Popescu, aflata in imposibilitate de prezentare din motive medicale, a fost inlocuita de doamna judecator Nicoleta Tandareanu si ca a fost depus raportul intocmit de judecatorii-raportori.

Doamna judecator Iulia Cristina Tarcea, vicepresedintele Inaltei Curti de Casatie si Justitie, acorda cuvantul doamnei procuror Antonia Constantin, asupra recursurilor in interesul legii.

Doamna procuror Antonia Constantin solicita admiterea atat a recursului in interesul legii promovat de procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, cat si a celui formulat de Colegiul de conducere al Curtii de Apel Bucuresti.

Referindu-se la aspectele de inadmisibilitate a recursului in interesul legii promovat de procurorul general, cuprinse in raportul intocmit de judecatorii-raportori, arata ca, in ceea ce priveste titularul sesizarii, s-a procedat in concordanta cu prevederile art. 15 alin. (4) din Regulamentul de ordine interioara al parchetelor, aprobat prin Ordinul ministrului justitiei nr. 2.632/C/2014, care stabilesc ca in cazul vacantei functiei de procuror general, indiferent de cauza acesteia, atributiile ce ii revin in aceasta calitate sunt exercitate de drept de prim- adjunctul procurorului general. Asa fiind, nu se impunea o delegare expresa de atributii, dispozitiile art. 73 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciara, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, referindu-se la sustinerea recursului, iar nu la declararea acestuia. Aceasta interpretare, exprimata si de judecatorii-raportori, se inscrie in practica recenta a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, cu referire la deciziile in interesul legii pronuntate in lunile aprilie si mai 2016.

Cat priveste conditia existentei unei practici neunitare, prevazuta de art. 515 din Codul de procedura civila, arata ca in anexa nr. 1 la recursul in interesul legii declarat de procurorul general figureaza hotarari judecatoresti prin care problema de drept ce face obiectul dezbaterii a fost solutionata diferit. In aceste hotarari, atunci cand instanta constata ca o cerere este legal timbrata, chiar daca nu dezvolta alte considerente in legatura cu modalitatea de aplicare a legii privind taxele judiciare de timbru, constatarea sa este o consecinta practica a unui rationament juridic implicit.

De altfel, o asemenea situatie s-a regasit si in recursul in interesul legii solutionat prin Decizia nr. 12 din 10 iunie 2013 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, unde modul de determinare a taxei judiciare de timbru pe fiecare capat de cerere nu era intotdeauna explicit formulat prin considerente.

Au existat situatii cand instantele au dispus suplimentarea taxei judiciare de timbru, iar partea obligata sa timbreze a formulat cerere de reexaminare. In hotararile pronuntate asupra cererii de reexaminare au fost dezvoltate considerente cu privire la aplicarea dispozitiilor art. 34 alin. (1) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 80/2013, cu modificarile si completarile ulterioare.

In raportul intocmit de judecatorii-raportori s-a retinut si faptul ca nu exista o chestiune de drept punctuala si ca ambele demersuri ar avea ca scop completarea unor lacune legislative.

Or, in sesizarea procurorului general este circumscrisa punctual problema de drept, nu se solicita lamurirea in mod general a sintagmei „cereri cu finalitate diferita”, ci se refera punctual la calculul taxei judiciare de timbru in cererile avand ca obiect pretentii banesti izvorate din derularea relatiilor contractuale dintre parti, constand atat in contravaloarea debitului principal, cat si a dobanzilor sau penalitatilor de intarziere aferente, dupa caz, acestui debit.

Pe fond, in practica instantelor s-au conturat doua abordari diferite: unele instante au considerat ca taxa judiciara de timbru se calculeaza pentru intreaga suma, in mod global, compusa din debit si penalitati, nefiind stabilita cate o taxa judiciara de timbru aferenta fiecarei cereri in parte; dimpotriva, alte instante au considerat ca taxa judiciara de timbru se calculeaza in mod distinct, pentru fiecare cerere in parte, intrucat sunt cereri cu caracter de sine statator si cu finalitate diferita.

Procurorul general apreciaza cea de-a doua orientare jurisprudentiala ca fiind in litera si spiritul legii, capetele de cerere avand finalitate diferita. Astfel, in ceea ce priveste creanta principala, creditorul tinde la obtinerea acesteia in natura, pe cand penalitatile si dobanzile au caracterul unor daune-interese moratorii sau cominatorii.

Pentru aceste argumente, solicita admiterea recursurilor in interesul legii si pronuntarea unei hotarari de unificare a practicii.

Vicepresedintele Inaltei Curti de Casatie si Justitie, doamna judecator Iulia Cristina Tarcea, declara dezbaterile inchise, iar completul de judecata ramane in pronuntare asupra recursurilor in interesul legii.

INALTA CURTE,

deliberand asupra recursurilor in interesul legii, constata urmatoarele:

Sesizarea Inaltei Curti de Casatie si Justitie
La data de 29 februarie 2016, prin Adresa nr. 6/11.517/C/2016, Colegiul de conducere al Curtii de Apel Bucuresti a sesizat Inalta Curte de Casatie si Justitie cu solutionarea recursului in interesul legii referitor la „interpretarea si aplicarea unitara a prevederilor art. 34 alin. (1) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, cu modificarile si completarile ulterioare, in sensul stabilirii intelesului unitar al sintagmei «finalitate diferita» din cuprinsul textului de lege”.

Recursul in interesul legii a fost inregistrat la Inalta Curte de Casatie si Justitie la 1 martie 2016, formandu-se Dosarul nr. 8/2016, cu termen de solutionare la 23 mai 2016.

La data de 14 martie 2016, prin Adresa nr. 10.371/4.229/I1I-5/2015, Ministerul Public – Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie a sesizat instanta suprema cu recursul in interesul privind „interpretarea si aplicarea dispozitiilor art. 34 alin. (1) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, cu modificarile si completarile ulterioare, referitor la modalitatea de stabilire a taxei judiciare de timbru, in cadrul actiunilor avand ca obiect pretentii banesti, constand atat in contravaloarea debitului principal, cat si a dobanzilor sau penalitatilor de intarziere aferente, dupa caz, acestui debit”.

Recursul in interesul legii a fost inregistrat la Inalta Curte de Casatie si Justitie la 14 martie 2016, formandu-se Dosarul nr. 13/2016, cu termen de solutionare la 23 mai 2016.

Prin rezolutia din 16 martie 2016, constatandu-se ca sesizarile au acelasi obiect, s-a dispus conexarea dosarelor, solutionarea lor de catre acelasi complet si intocmirea raportului asupra recursului in interesul legii de catre judecatorii initial desemnati.
Obiectul recursurilor in interesul legii
Din cuprinsul celor doua recursuri in interesul legii declarate, potrivit prevederilor art. 514 din Codul de procedura civila, de catre Colegiul de conducere al Curtii de Apel Bucuresti si procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, rezulta ca, in practica instantelor, nu exista un punct de vedere unitar cu privire la interpretarea si aplicarea prevederilor art. 34 alin. (1) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, cu modificarile si completarile ulterioare (denumita in continuare Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 80/2013, cu modificarile si completarile ulterioare), in ceea ce priveste modul de stabilire a taxei judiciare de timbru in cazul actiunilor avand ca obiect pretentii banesti, constand atat in contravaloarea debitului principal, cat si a dobanzilor sau penalitatilor de intarziere aferente, dupa caz, acestui debit.

Astfel, s-a constatat ca unele instante au considerat ca taxa judiciara de timbru se calculeaza in mod distinct, pentru fiecare cerere in parte, intrucat sunt cereri cu caracter de sine statator si finalitate diferita.

Alte instante, dimpotriva, au considerat ca taxa judiciara de timbru se calculeaza pentru intreaga suma, in mod global, compusa din debit si dobanda, penalitati sau alte accesorii, nefiind stabilita cate o taxa judiciara de timbru aferenta fiecarei cereri in parte.

Plecand de la situatia premisa retinuta atat de catre Colegiul de conducere al Curtii de Apel Bucuresti, cat si de catre procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, respectiv practica neunitara a instantelor cu privire la modul de stabilire a taxelor judiciare de timbru in actiunile prin care se solicita atat plata unui debit banesc considerat principal, cat si a accesoriilor aplicate acestuia – dobanzi, penalitati sau alte accesorii aferente acestui debit exprimate, de asemenea, in bani – autorii sesizarilor au solicitat Inaltei Curti de Casatie si Justitie ca pentru asigurarea interpretarii si aplicarii unitare a dispozitiilor art. 34 alin. (1) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 80/2013, cu modificarile si completarile ulterioare, sa se stabileasca intelesul unitar al sintagmei „finalitate diferita”, respectiv sa se determine modalitatea de stabilire a taxei judiciare de timbru in cadrul actiunilor anterior identificate.

III. Prevederile legale supuse interpretarii Inaltei Curti de Casatie si Justitie

Ordonanta de urgenta nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, cu modificarile si completarile ulterioare

Art. 34. – „(1) Cand o actiune are mai multe capete de cerere, cu finalitate diferita, taxa judiciara de timbru se datoreaza pentru fiecare capat de cerere in parte, dupa natura lui, cu exceptia cazurilor in care prin lege se prevede altfel. ( )”

Examenul jurisprudential
Colegiul de conducere al Curtii de Apel Bucuresti si procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie au considerat ca promovarea recursului in interesul legii este necesara din perspectiva existentei unei practici neunitare la nivelul instantelor.
Intr-o prima orientare jurisprudentiala s-a apreciat ca, in situatia in care cererea de chemare in judecata cuprinde unul sau mai multe capete de cerere principale, dar si capete de cerere accesorii (spre exemplu, debit principal plus penalitati de intarziere/dobanda legala), taxa judiciara de timbru se va calcula aferent fiecarui capat de cerere in parte, aplicand sistemul proportional, pe transe, in raport de fiecare, iar nu raportat la valoarea lor insumata. Principalele argumente in acest sens sunt:

– atunci cand se solicita obligarea paratului atat la plata unui debit principal, cat si la plata unui debit accesoriu (penalitati de intarziere sau, dupa caz, dobanda legala), cele doua obiecte au finalitate diferita. Debitul principal vizeaza executarea in natura a unei obligatii de a da o suma de bani, care este intotdeauna posibila, iar debitul accesoriu reprezinta daune moratorii pentru intarzierea in executarea de bunavoie a obligatiei de a da;

– faptul ca reclamantul a solicitat cuantumul total, si nu defalcat pe debit principal si penalitati de intarziere, respectiv ca suma acestora este un debit de sine statator, pentru ca astfel este mentionat in facturile fiscale emise, nu prezinta relevanta juridica, fiind o optiune a reclamantului;

– din coroborarea prevederilor art. 34 cu art. 58 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 80/2013, cu modificarile si completarile ulterioare, rezulta ca Normele metodologice pentru aplicarea Legii nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, aprobate prin Ordinul ministrului justitiei nr. 760/C/1999, au ramas in vigoare. Potrivit art. 35 alin. (4) din aceste norme: „Cand prin cerere se pretind si majorari de intarziere si/sau dobanzi, cuantumul acestora, de la data la care incep sa curga si pana la data inregistrarii cererii sau a completarii ei, se cuprinde in valoarea taxabila a cererii.”; prin urmare, daca reclamantul solicita obligarea paratului la plata unei sume de bani (debit principal) si a dobanzilor de la data la care acestea au inceput sa curga si pana la data inregistrarii cererii, va trebui sa calculeze si sa indice valoarea acestor dobanzi, pentru a se stabili taxa judiciara de timbru aferenta cererii;

– daca reclamantul solicita, in afara debitului principal, si plata dobanzilor, de la data la care acestea au inceput sa curga si pana la data platii efective, atunci acesta va trebui, de asemenea, sa indice valoarea dobanzilor de la data la care acestea au inceput sa curga si pana la data inregistrarii cererii, pentru a se putea stabili taxa judiciara de timbru, in timp ce dobanzile de la data inregistrarii cererii si pana la data platii efective nu vor fi luate in calcul la stabilirea taxei judiciare de timbru, ci numai la pronuntarea hotararii;

– in consecinta, in acord si cu prevederile art. 3 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 80/2013, cu modificarile si completarile ulterioare, instanta va determina taxa judiciara de timbru aplicand sistemul proportional pe transe in raport cu fiecare dintre cele doua capete distincte de cerere, iar nu raportat la valoarea lor insumata;

– se mai apreciaza ca regulile prevazute de art. 98 alin. (1) si (2) din Codul de procedura civila vizeaza exclusiv determinarea competentei si nu pot fi extinse si in materia timbrarii. In aceasta situatie, art. 34 alin. (2) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 80/2013, cu modificarile si completarile ulterioare, prevede ca, daca la momentul inregistrarii cererii au fost timbrate numai o parte din capetele de cerere, actiunea va fi anulata in parte, numai pentru capetele de cerere pentru care nu a fost achitata taxa judiciara de timbru.

In cea de-a doua orientare jurisprudentiala, dimpotriva, alte instante au apreciat ca, in situatia in care cererea de chemare in judecata cuprinde unul sau mai multe capete de cerere principale, dar si capete de cerere accesorii (spre exemplu, debit principal plus penalitati de intarziere) taxa judiciara de timbru se calculeaza in raport cu valoarea totala a pretentiilor, si nu distinct pentru fiecare asemenea pretentie.

Principalele argumente in acest sens sunt:

– capetele de cerere au aceeasi natura, si anume pretentii banesti, adica o cerere evaluabila in bani. S-a apreciat ca in cazul cererilor de chemare in judecata ce au ca obiect pretentii banesti izvorate din derularea relatiilor contractuale dintre parti, cand obiectul cererii este reprezentat de solicitarea la plata a unor facturi in care se regaseste atat contravaloarea energiei/serviciilor si taxele de servicii neachitate, cat si penalitati de intarziere, acestea nu sunt cereri cu finalitate diferita. Atat principalul, cat si accesoriile vizeaza plata unei sume de bani si au aceeasi cauza juridica (raspunderea contractuala);

– cele doua capete de cerere au aceeasi finalitate, deoarece prin ambele se urmareste acoperirea integrala a prejudiciului suferit de reclamant ca urmare a neexecutarii sau executarii cu intarziere de catre parat a obligatiilor sale. Or, penalitatile, potrivit Codului civil, nu sunt altceva decat evaluarea anticipata de catre partile dintr-o conventie a intinderii prejudiciului suferit de oricare dintre ele in cazul in care cealalta parte nu executa sau executa cu intarziere obligatiile conventionale asumate;

– imprejurarea stabilirii si calcularii taxei judiciare de timbru este distincta de operatiunea stabilirii competentei instantei, in functie de valoarea cererii, caz in care prevederile art. 98 si urmatoarele din Codul de procedura civila instituie reguli precise de determinare a valorii.

Jurisprudenta Curtii Constitutionale
In urma verificarilor efectuate s-a constatat ca prevederile art. 34 alin. (1) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 80/2013, cu modificarile si completarile ulterioare, au fost supuse controlului de constitutionalitate, in sensul ca instanta de contencios constitutional a pronuntat Decizia nr. 71 din 18 februarie 2016, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 354 din 9 mai 2015, prin care s-a respins exceptia de neconstitutionalitate, retinandu-se ca aspectele care determina finalitatea capetelor de cerere, necesara pentru a se stabili taxa judiciara de timbru ce se datoreaza, nu intra sub incidenta controlului de constitutionalitate exercitat de Curtea Constitutionala, ci sunt de competenta instantei de judecata investite cu solutionarea litigiului, respectiv a celor ierarhic superioare in cadrul cailor de atac prevazute de lege, potrivit cu particularitatile fiecarei cauze.
In legatura cu dispozitiile art. 14 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, cu modificarile si completarile ulterioare (denumita in continuare Legea nr. 146/1997, cu modificarile si completarile ulterioare), cu acelasi continut ca art. 34 alin. (1) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 80/2013, cu modificarile si completarile ulterioare, Curtea Constitutionala a pronuntat Decizia nr. 201 din 9 aprilie 2013, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 349 din 13 iunie 2013, respingand exceptia de neconstitutionalitate ca inadmisibila, pentru considerentul ca autorii exceptiei criticau modul de interpretate si de aplicare a normelor vizate, aspecte care nu pot fi convertite in vicii de constitutionalitate menite sa justifice contrarietatea acestora cu legea fundamentala.
Nu s-a identificat jurisprudenta relevanta a Curtii Europene a Drepturilor Omului sau a Curtii de Justitie a Uniunii Europene asupra problemei de drept care face obiectul sesizarii.
Jurisprudenta Inaltei Curti de Casatie si Justitie
S-au identificat ca relevante:

– Decizia civila nr. 2.044 din 4 iunie 2014, pronuntata de Inalta Curte de Casatie si Justitie, Sectia a II-a civila, irevocabila, in considerentele careia s-a statuat ca dispozitiile art. 20 alin. (2) din Legea nr. 146/1997, cu modificarile si completarile ulterioare, trebuiau interpretate sistematic cu cele ale art. 14 din acelasi act normativ, potrivit carora, cand o actiune are mai multe capete de cerere cu finalitate diferita, taxa judiciara de timbru se datoreaza pentru fiecare capat de cerere in parte, dupa natura lui, in afara de cazul in care, prin lege, se prevede altfel.

Finalitatea diferita, in acceptiunea art. 14 din Legea nr. 146/1997, cu modificarile si completarile ulterioare, rezulta din cauza juridica a fiecarei solicitari si a faptului ca fiecare dintre acestea putea face obiectul unei actiuni distincte; imprejurarea ca s-a formulat o actiune unica in pretentii nu este de natura sa conduca la concluzia ca litigiul ar avea un singur capat de cerere, intrucat in cadrul aceluiasi litigiu este posibil sa existe mai multe capete de cerere cu finalitate diferita, chiar daca au aceeasi natura;

– Decizia nr. 4.004 din 25 iunie 2010, pronuntata de Inalta Curte de Casatie si Justitie, Sectia I civila, irevocabila, prin care, validandu-se rationamentul instantei de apel, s-a retinut ca, in cazul in care reclamantul a investit instanta cu mai multe capete de cerere cu finalitate diferita, fiecare dintre acestea are un regim juridic diferit sub aspectul obligatiei de timbraj, respectiv taxa judiciara de timbru va fi datorata in functie de obiectul fiecarei pretentii;

– Decizia nr. 3.457 din 18 septembrie 2012, pronuntata de Inalta Curte de Casatie si Justitie, Sectia II-a civila, irevocabila, prin care s-a stabilit ca, in conditiile in care cele doua capete de cerere formulate de catre reclamant au avut caracter distinct, de sine statator si finalitate diferita (debit principal si penalitati), instanta de fond nu putea anula intreaga actiune ca insuficient timbrata, ci aceasta trebuia solutionata, in limitele in care taxa judiciara de timbru a fost achitata in mod legal; in speta, s-a retinut ca instanta de fond nu a procedat la stabilirea taxei judiciare de timbru in mod distinct, pentru fiecare capat de cerere al actiunii si in mod nelegal a anulat integral actiunea ca insuficient timbrata, desi reclamantul a achitat o taxa judiciara de timbru de 7.916 lei, suma mai mare decat valoarea taxei judiciare de timbru datorate (6.786,2 lei) pentru debitul principal.

Desi Legea nr. 146/1997, cu modificarile si completarile ulterioare, in temeiul careia au fost date dezlegarile in drept din deciziile enumerate, este in prezent abrogata, potrivit dispozitiilor art. 58 lit. a) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 80/2013, cu modificarile si completarile ulterioare, jurisprudenta poate fi apreciata ca relevanta in masura in care dispozitiile art. 14 din Legea nr. 146/1997, cu modificarile si completarile ulterioare, sunt identice cu cele ale art. 34 alin. (1) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 80/2013, cu modificarile si completarile ulterioare.

VII. Doctrina

Studiile doctrinare au retinut ca, potrivit art. 34 alin. (1) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 80/2013, cu modificarile si completarile ulterioare, cand o actiune are mai multe capete de cerere cu finalitate diferita, taxa judiciara de timbru se datoreaza pentru fiecare capat de cerere in parte, dupa natura lui, cu exceptia cazurilor in care, prin lege, se prevede altfel. S-a subliniat ca nu va fi avuta in vedere valoarea globala a cererii, determinata prin insumarea valorii tuturor capetelor de cerere formulate printr-un act unic de sesizare a instantei, iar cotele procentuale prevazute de art. 3-5 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 80/2013, cu modificarile si completarile ulterioare, vor fi aplicate la o baza de calcul ce reprezinta valoarea fiecarui capat de cerere evaluabil in bani.

De asemenea, s-a remarcat ca situatie particulara cazul actiunii cu mai multe capete de cerere, subliniindu-se ca atunci cand acestea au finalitate diferita, taxa judiciara de timbru se calculeaza pentru fiecare capat de cerere separat. S-a considerat ca art. 14 din Legea nr. 146/1997, cu modificarile si completarile ulterioare, a avut in vedere doar acele capete de cerere care au o fizionomie proprie, adica au caracter de sine statator.

S-au identificat si studii doctrinare care au apreciat ca sintagma „cereri cu finalitate diferita” utilizata de art. 14 din Legea nr. 146/1997, cu modificarile si completarile ulterioare, trebuia introdusa de legiuitor pentru a distinge cererile principale promovate printr-o actiune unica de cererile accesorii, adica cererile care au aceeasi finalitate cu un alt capat de cerere principal, pentru care nu se datoreaza taxa judiciara de timbru (de exemplu, repunerea in situatia anterioara, cheltuielile de judecata, considerate cereri accesorii conform art. 14 din Normele metodologice pentru aplicarea Legii nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, aprobate prin Ordinul ministrului justitiei nr. 760/C/1999).

VIII. Opinia Colegiului de conducere al Curtii de Apel Bucuresti

Titularul sesizarii a apreciat primul punct de vedere ca fiind in acord cu litera si spiritul legii.

In acest sens, s-a subliniat ca practica neunitara a fost generata de modul diferit in care instantele au interpretat sintagma „finalitate diferita” cuprinsa in art. 34 alin. (1) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 80/2013, cu modificarile si completarile ulterioare.

Plecand de la insasi definitia cuvantului „finalitate” s-a constatat ca, potrivit dictionarului explicativ al limbii romane, prin finalitate se intelege scopul pentru realizarea caruia se desfasoara o actiune sau o activitate. Astfel, cu aplicare la situatia de fata, finalitatea reprezinta scopul spre care tinde reclamantul in formularea actiunii, si anume executarea in natura a obligatiei si acoperirea prejudiciului pentru neexecutarea ori executarea cu intarziere a obligatiei.

In situatia in care pretentiile partii reclamante sunt compuse din plata unui debit principal si a unor penalitati de intarziere cuantificate pana la data sesizarii instantei, raportat la prevederile art. 34 alin. (1) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 80/2013, cu modificarile si completarile ulterioare, cele doua pretentii au finalitate diferita: cererea de obligare a paratului la plata debitului principal reprezinta executarea in natura a obligatiei de a da o suma de bani, iar cererea de obligare a paratului la plata penalitatilor de intarziere reprezinta aplicarea sanctiunii pentru neexecutarea la termen a obligatiei de a da.

Chiar daca pretentiile deriva dintr-un contract, acest aspect nu este de natura sa schimbe „finalitatea diferita” a acestora. In masura in care modul de stabilire a penalitatilor este prevazut de parti prin contract, respectiva prevedere contractuala are rolul de a evalua anticipat intinderea prejudiciului suferit de oricare dintre partile contractante, in cazul in care cealalta parte nu executa sau executa cu intarziere obligatiile conventionale asumate. Si in acest caz, daca reclamantul solicita debitul principal, care i se cuvine in baza contractului, precum si penalitati de intarziere pentru neexecutare la termen, cele doua pretentii au finalitate diferita, si anume executarea contractului si sanctiunea pentru neexecutarea la termen a obligatiei principale. Aceeasi solutie se impune si in cazul in care reclamatul include in aceeasi factura debitul principal si penalitatile, deoarece taxa judiciara de timbru se calculeaza potrivit legii, iar nu in functie de modul in care reclamantul intelege sa isi organizeze activitatea.

Contractul pe care isi intemeiaza partea reclamanta pretentiile reprezinta, intr-adevar, cauza cererii de chemare in judecata, insa cauza cererii nu trebuie confundata cu finalitatea, scopul urmarit de reclamant, care reprezinta cauza actiunii civile. Finalitatea avuta in vedere de prevederile art. 34 alin. (1) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 80/2013, cu modificarile si completarile ulterioare, vizeaza cauza actiunii civile, si anume, in situatia care a generat practica neunitara, executarea obligatiei de a da (plata debitului principal) si acoperirea prejudiciului suferit ca urmare a neexecutarii la termen a obligatiei de plata (debitul accesoriu).

Argumentul conform caruia obiectul celor doua cereri este similar nu poate fi retinut ca intemeiat, deoarece obiectul cererii il reprezinta obligatia in sine de executare in natura a obligatiei de plata (art. 1.527 din Codul civil), respectiv de obligare la acoperirea prejudiciului pentru neexecutarea la scadenta a obligatiei principale (art. 1.531 din Codul civil). Cele doua obligatii au finalitate diferita, chiar daca expresia lor este identica, respectiv plata unei sume de bani, sau temeiul este acelasi – contractul dintre parti. In acest sens se pot aminti si dispozitiile art. 1.538 din Codul civil care reglementeaza clauza penala si care mentioneaza ca „debitorul se obliga la o anumita prestatie”, existand deci posibilitatea ca prejudiciul sa fie acoperit nu numai prin plata unei sume de bani, ci si printr-o alta prestatie.

Interpretarea oferita este in acord si cu prevederile Legii nr. 146/1997, cu modificarile si completarile ulterioare, care, potrivit dispozitiilor art. 55 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 80/2013, cu modificarile si completarile ulterioare, se aplica actiunilor inregistrate anterior intrarii in vigoare a actului normativ. Potrivit art. 14 din Legea nr. 146/1997, cu modificarile si completarile ulterioare, „cand o actiune are mai multe capete de cerere, cu finalitate diferita, taxa judiciara de timbru se datoreaza pentru fiecare capat de cerere in parte, dupa natura lui, cu exceptia cazurilor in care prin lege se prevede altfel”, iar potrivit art. 11 din normele metodologice de punere in aplicare a legii, ramase in vigoare, „cand o actiune are mai multe capete de cerere, cu finalitate diferita, dintre care unele evaluabile si altele neevaluabile in bani, taxa judiciara de timbru se datoreaza distinct pentru fiecare capat de cerere, dupa natura lui, cu exceptia cazurilor in care, prin lege, se prevede altfel.” Se face si in acest caz diferenta in functie de finalitatea urmarita de reclamant prin formularea capetelor de cerere, iar mentiunile din normele metodologice privind natura petitelor, cereri evaluabile sau neevaluabile in bani, nu au rolul de a stabili modul de calcul al taxei judiciare diferit, in sensul cumularii valorilor in cazul capetelor de cerere evaluabile in bani, ci doar fac distinctie intre cererile evaluabile si cele neevaluabile, care au regim de taxare diferit.

De asemenea, sintagma „dupa natura lui” cuprinsa si in art. 34 alin. (1) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 80/2013, cu modificarile si completarile ulterioare, nu poate conduce la concluzia ca taxa judiciara de timbru se calculeaza raportat la valoarea totala a pretentiilor (debit si penalitati/dobanda), deoarece petitele au aceeasi natura, si anume pretentii banesti, adica o cerere evaluabila in bani.

Sintagma „dupa natura lui”, cuprinsa in art. 34 alin. (1) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 80/2013, cu modificarile si completarile ulterioare, are rolul de a face diferenta intre modul de stabilire a taxelor judiciare de timbru pentru cererile evaluabile in bani si cele neevaluabile, in cazul cererilor evaluabile urmand a se stabili taxa judiciara de timbru pentru fiecare capat de cerere, in functie de finalitatea urmarita de reclamant.

Opinia procurorului general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie
Si procurorul general a apreciat ca aceeasi opinie este in litera si spiritul legii, pentru urmatoarele argumente:

In conformitate cu prevederile art. 2 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 80/2013, cu modificarile si completarile ulterioare, taxele judiciare de timbru se stabilesc in mod diferentiat, dupa cum obiectul acestora este sau nu evaluabil in bani, cu exceptiile prevazute de lege.

Referitor la actiunile si cererile evaluabile in bani, introduse la instantele judecatoresti, art. 3 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 80/2013, cu modificarile si completarile ulterioare, reglementeaza un mecanism de stabilire a taxelor judiciare de timbru, mecanism ce se aplica la o baza de calcul reprezentand valoarea fiecarui capat de cerere evaluabil in bani, iar nu valoarea globala a cererii determinata ca urmare a insumarii valorii tuturor capetelor de cerere formulate printr-un act unic de sesizare a instantei.

Rezulta astfel preferinta legiuitorului pentru un algoritm de calcul al taxelor judiciare de timbru proportional pe transe, alcatuit din imbinarea unor cote fixe si procentuale aflate in crestere progresiva pe masura majorarii valorii obiectului cererii, calcul care conduce la obtinerea unor rezultate diferite.

In practica, se poate constata ca, desi solutia stabilirii unei taxe judiciare de timbru in mod diferit, pentru fiecare capat de cerere, se impune cu prevalenta atunci cand se formuleaza mai multe capete de cerere avand obiect diferit ca natura juridica, ea nu este aplicata intotdeauna atunci cand se formuleaza mai multe capete de cerere avand ca obiect pretentii banesti, din care unele reprezinta principalul, iar altele accesoriul.

In cauza, examenul jurisprudential a relevat faptul ca divergenta in solutionarea problemei de drept rezulta tocmai din semnificatia diferita acordata de catre instante notiunii de „capete de cerere cu finalitate diferita” din cuprinsul acestei norme legale, in situatia actiunilor avand ca obiect pretentii banesti izvorate din derularea relatiilor contractuale dintre parti, constand atat in contravaloarea debitului principal, cat si a dobanzilor sau penalitatilor de intarziere aferente acestui debit.

In functie de interpretarea data acestei notiuni, instantele au stabilit in mod diferit timbrajul aferent, fie considerand ca taxa judiciara de timbru se calculeaza pentru intreaga suma, in mod global, compusa din debit si penalitati, fie ca aceasta taxa se calculeaza in mod distinct, pentru fiecare cerere in parte.

In opinia procurorului general, au procedat corect instantele care au determinat taxa judiciara de timbru aplicand sistemul proportional pe transe, in raport cu fiecare dintre cele doua capete de cerere, iar nu raportat la valoarea lor insumata, avand in vedere ca, raportat la dispozitiile art. 34 alin. (1) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 80/2013, cu modificarile si completarile ulterioare, cele doua capete de cerere au finalitate diferita.

Astfel, in conformitate cu prevederile art. 1.516 din Codul civil, creditorul are dreptul la indeplinirea integrala, exacta si la timp a obligatiei. Raportat la aceasta norma legala, se poate observa ca finalitatea cererii avand ca obiect plata debitului principal o constituie executarea in natura a obligatiei de plata.

Spre deosebire de aceasta, cererea vizand plata dobanzilor sau penalitatilor de intarziere aferente debitului principal are o finalitate diferita, ce decurge, in primul rand, din interpretarea dispozitiilor legale ce o reglementeaza. Astfel, in cazul in care o suma de bani nu este platita la scadenta, dispozitiile art. 1.535 alin. (1) din Codul civil statueaza: „. . .creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadenta pana in momentul platii, in cuantumul convenit de parti sau, in lipsa, in cel prevazut de lege, fara a trebui sa dovedeasca vreun prejudiciu. In acest caz, debitorul nu are dreptul sa faca dovada ca prejudiciul suferit de creditor ca urmare a intarzierii platii ar fi mai mic.” Daunele- interese moratorii sunt, deci, despagubirile in bani care reprezinta echivalentul prejudiciului provocat creditorului prin intarzierea executarii obligatiei de catre debitor. Pe langa prevederile din Codul civil referitoare la cuantumul legal al daunelor-interese in materie de obligatii pecuniare, exista si norme speciale in materie, respectiv Ordonanta Guvernului nr. 13/2011 privind dobanda legala remuneratorie si penalizatoare pentru obligatii banesti, precum si pentru reglementarea unor masuri financiar-fiscale in domeniul bancar, aprobata prin Legea nr. 43/2012, cu completarile ulterioare.

Asa cum rezulta si din titlu, acest act normativ reglementeaza doua categorii principale de dobanda, respectiv dobanda legala remuneratorie si dobanda penalizatoare pentru obligatii banesti, si stabileste reguli suplimentare in raport cu cele cuprinse in Codul civil.

In sinteza, partile sunt libere sa stabileasca rata dobanzii pentru sumele datorate in baza contractului dintre ele, cu anumite limite.

Pe de alta parte, stabilirea intinderii despagubirilor poate avea loc si prin acordul de vointe al creditorului si debitorului, acord intervenit inainte de producerea prejudiciului. Aceasta intelegere cu caracter accesoriu se numeste clauza penala si este reglementata de dispozitiile art. 1.538-1.543 din Codul civil. Clauza penala are puternic rol cominatoriu, fiind un mijloc de presiune asupra debitorului care, stiind ca este amenintat cu plata unei sume forfetare ridicate, va face tot posibilul sa execute intocmai prestatiile datorate.

Finalitatea diferita a celor doua categorii de cereri decurge si din prevederile Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedura fiscala, cu modificarile si completarile ulterioare. Astfel, art. 1 din acest act normativ defineste la pct. 10 creanta fiscala ca fiind dreptul la incasarea oricarei sume care se cuvine bugetului general consolidat, reprezentand creanta fiscala principala si creanta fiscala accesorie. Totodata, la pct. 11 al aceluiasi articol se statueaza ca creanta fiscala principala reprezinta dreptul la perceperea impozitelor, taxelor si contributiilor sociale, precum si dreptul contribuabilului la restituirea sumelor platite fara a fi datorate si la rambursarea sumelor cuvenite, in situatiile si conditiile prevazute de lege, iar la pct. 12 este definita creanta fiscala accesorie, ca fiind dreptul la perceperea dobanzilor, penalitatilor sau majorarilor aferente unor creante fiscale principale, precum si dreptul contribuabilului de a primi dobanzi, in conditiile legii. Din interpretarea normelor legale rezulta ca, desi obligatiile fiscale accesorii au aceeasi natura juridica cu aceea a obligatiilor fiscale principale, finalitatea acestora este diferita. Astfel, dobanda accesorie creantelor fiscale este o sanctiune specifica dreptului public, aplicabila in cadrul raspunderii de drept financiar, fiind o veritabila sanctiune cu caracter fiscal, impusa in mod unilateral prin norme juridice imperative. Din interpretarea tuturor acestor norme legale rezulta, in mod evident, ca cererea avand ca obiect plata de penalitati sau dobanzi aferente debitului are o finalitate diferita fata de cea a cererii principale, constand, deci, fie in acoperirea prejudiciului suferit de creditor pentru neexecutarea la scadenta a obligatiei datorate, in cazul dobanzilor, fie in constrangerea debitorului in executarea obligatiei principale, in cazul penalitatilor.

Pe de alta parte, in sprijinul solutiei conform careia, in actiunile avand ca obiect pretentii reprezentand debit principal si penalitati de intarziere, taxa judiciara de timbru se aplica separat, in raport de fiecare dintre cele doua capete de cerere, iar nu raportat la valoarea lor insumata, este si argumentul ca regulile prevazute de art. 98 alin. (1) si (2) din Codul de procedura civila vizeaza exclusiv determinarea competentei instantelor de judecata, ele neputand fi extinse si in materia timbrarii.

Totodata, este important de precizat ca solutia anterior mentionata are consecinte, in mod direct, cu privire la sanctiunea aplicabila atunci cand reclamantul care a investit instanta cu aceste capete de cerere nu timbreaza decat o parte din ele.

Problema sanctiunii care trebuie aplicata in cazul achitarii taxei judiciare de timbru doar pentru unele capete de cerere a fost rezolvata prin adoptarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 80/2013, cu modificarile si completarile ulterioare, care, in art. 34 alin. (2) statueaza in mod expres ca, in situatia in care, la momentul inregistrarii cererii au fost timbrate doar o parte din capetele de cerere, „. . .actiunea va fi anulata in parte, numai pentru acele capete de cerere pentru care nu a fost achitata taxa judiciara de timbru.” In acelasi sens, art. 36 alin. (2) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 80/2013, cu modificarile si completarile ulterioare, precizeaza ca „daca pana la termenul prevazut de lege sau stabilit de instanta reclamantul nu indeplineste obligatia de plata a taxei, actiunea ori cererea nu va putea fi anulata integral, ci va trebui solutionata in limitele in care taxa judiciara de timbru s-a platit in mod legal”.

In cazuistica analizata este aplicabil mutatis mutandis rationamentul dezvoltat de Inalta Curte de Casatie si Justitie –

Completul competent sa judece recursul in interesul legii, prin Decizia nr. 12 din 10 iunie 2013, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 458 din 24 iulie 2013, in privinta pretentiilor suprapuse intr-o cerere unica, situatie in care timbrajul se stabileste in raport cu fiecare pretentie supusa verificarii din partea instantei. Or, capetele de cerere ce au ca obiect dobanzile sau, dupa caz, penalitatile de intarziere, accesorii ale debitului principal, au o finalitate diferita fata de cea a cererii principale, tocmai in considerarea fundamentului de drept substantial care sta la baza consacrarii acestora in dreptul pozitiv.

Art. 29 din Codul de procedura civila defineste actiunea civila ca fiind ansamblul mijloacelor procesuale prevazute de lege pentru protectia dreptului subiectiv pretins de catre una din parti.

In functie de obiectul actiunii civile individualizate, care constituie elementul obiectiv, se solutioneaza diferitele aspecte care apar in desfasurarea procesului, inclusiv aspectul vizand fixarea taxei judiciare de timbru.

In consecinta, avand in vedere dreptul la dispozitie al partilor, recunoscut de art. 9 din Codul de procedura civila, care coroborat cu prevederile art. 22 alin. (6) din acelasi act normativ, privind rolul judecatorului in aflarea adevarului, in sensul ca acesta trebuie sa se pronunte asupra a tot ceea ce s-a cerut si prevederile art. 30 din Codul de procedura civila, privind cererile in justitie, procurorul general a apreciat ca in problema de drept ce face obiectul recursului in interesul legii promovat, taxa judiciara de timbru se calculeaza distinct pentru fiecare cerere in parte, iar nu la valoarea lor insumata.

Opinia judecatorilor-raportori
In aplicarea dispozitiilor art. 514 din Codul de procedura civila, judecatorii-raportori au semnalat, mai intai, ca Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie a formulat sesizarea prin prim-adjunctul procurorului general, dupa vacantarea functiei de procuror general, iar in cauza nu s-a atasat dovada delegarii competentelor catre prim-adjunctul procurorului general, in conditiile art. 73 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciara, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare. Au apreciat insa ca in situatia imposibilitatii exercitarii atributiilor legale de catre titularul recunoscut de lege, nimic nu impiedica declararea recursului in interesul legii de catre adjunctul procurorului general.
Din perspectiva conditiilor de admisibilitate prevazute de art. 514 din Codul de procedura civila, judecatorii-raportori au apreciat ca recursurile in interesul legii declarate in cauza de fata sunt inadmisibile, pe de o parte pentru ca din examenul hotararilor judecatoresti atasate pentru a releva a doua orientare jurisprudentiala nu se poate deduce care a fost dispozitia legala aplicata pentru stabilirea intinderii taxei judiciare de timbru, ori modalitatea de interpretare a normei si care a fost algoritmul de calcul al taxei judiciare de timbru, iar o parte dintre acestea se refera la dispozitiile Legii nr. 146/1997, cu modificarile si completarile ulterioare (in prezent abrogata), astfel incat prin realizarea examenului jurisprudential nu se poate constata ca problema de drept care face obiectul recursurilor in interesul legi a fost solutionata diferit, prin antiteza acestui set de jurisprudenta cu acela care reflecta prima orientare. Pe de alta parte, hotararile atasate sesizarii Colegiului de conducere al Curtii de Apel Bucuresti in demonstrarea celei de-a doua orientari jurisprudentiale sunt hotarari de prima instanta supuse apelului, in legatura cu care nu s-au facut verificari din care sa rezulte ca sunt definitive. De asemenea, au apreciat ca nici scopul procedurii de unificare a practicii judiciare nu poate fi atins, atata vreme cat interpretarea sintagmei „finalitate diferita” nu reprezinta o problema de interpretare a legii, ci doar un exercitiu al aplicarii sale.
Inalta Curte de Casatie si Justitie

Examinand sesizarile cu recurs in interesul legii, raportul intocmit de judecatorii-raportori si dispozitiile legale ce se solicita a fi interpretate in mod unitar, retine urmatoarele:

Mai intai, Inalta Curte de Casatie si Justitie – Completul competent sa judece recursul in interesul legii observa ca recursurile in interesul legii conexate nu au obiect identic, chiar daca acestea se refera la aceeasi norma de drept, art. 34 alin. (1) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 80/2013, cu modificarile si completarile ulterioare.

Prin memoriul formulat de catre petenta E.E.M. – S.A., inregistrat la Curtea de Apel Bucuresti cu nr. 1/11517/C din 17 august 2015, a fost semnalata problema modului in care instantele, in aplicarea art. 34 alin. (1) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 80/2013, cu modificarile si completarile ulterioare, au stabilit timbrajul in situatia unor cereri de chemare in judecata prin care reclamanta a solicitat obligarea paratilor chemati in judecata atat la plata unor sume de bani cu titlu de debit principal, cat si a debitului banesc reprezentand accesorii – penalitati de intarziere sau, dupa caz, dobanda legala.

Plecand de la petitia cu aceste limite, Curtea de Apel Bucuresti a demarat verificari cu privire la practica existenta in aceasta materie la nivelul instantelor din circumscriptia proprie, cat si la nivelul celorlalte curti de apel, intocmind ulterior sesizarea adresata Inaltei Curti de Casatie si Justitie.

Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, constatand ca in practica judiciara nu exista un punct de vedere unitar cu privire la timbrarea actiunilor avand ca obiect pretentii banesti izvorate din derularea relatiilor contractuale dintre parti, constand atat in contravaloarea debitului principal, cat si a dobanzilor sau penalitatilor de intarziere aferente acestui debit, a sesizat aceasta instanta cu recursul in interesul legii.

Prin acest recurs, procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie a solicitat instantei supreme sa asigure interpretarea si aplicarea unitara a dispozitiilor art. 34 alin. (1) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 80/2013, cu modificarile si completarile ulterioare, referitor la modalitatea de stabilire a taxei judiciare de timbru in cadrul actiunilor avand ca obiect pretentii banesti, constand atat in contravaloarea debitului principal, cat si a dobanzilor sau penalitatilor de intarziere aferente, dupa caz, acestui debit.

Desi sesizarile conexate nu au acelasi obiect, situatia premisa care le-a generat deriva dintr-o cauza identica.

In esenta, cauza sesizarii formulate de procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie a fost determinata de observatia ca divergenta sesizata in jurisprudenta a rezultat din semnificatia diferita acordata de catre instante notiunii de „capete de cerere cu finalitate diferita”, a carei interpretare este problematizata in formularea recursului.

De aceea, aspectele semnalate sunt relevante pentru ambele sesizari.

Asupra admisibilitatii recursurilor in interesul legii

Potrivit art. 514 din Codul de procedura civila, legitimarea promovarii unui recurs in interesul legii apartine procurorului general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie si, de asemenea, colegiilor de conducere ale curtilor de apel.

Inalta Curte de Casatie si Justitie – Completul competent sa judece recursul in interesul legii constata ca aceasta conditie este indeplinita.

Recursurile in interesul legii au fost promovate de catre Colegiul de conducere al Curtii de Apel Bucuresti si de catre prim-adjunctul procurorului general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie.

Posibilitatea formularii recursului in interesul legii de catre prim-adjunctul procurorului general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie este reglementata de prevederile art. 15 alin. (4) din Regulamentul de ordine interioara al parchetelor, aprobat prin Ordinului ministrului justitiei nr. 2.632/C/2014, care stabilesc ca in cazul vacantei functiei de procuror general, indiferent de cauza acesteia, atributiile ce ii revin in aceasta calitate sunt exercitate de drept de catre prim- adjunctul procurorului general.

Art. 515 din Codul de procedura civila, reglementand conditiile de admisibilitate a recursului in interesul legii, statueaza ca acesta este admisibil numai atunci cand problemele de drept care formeaza obiectul judecatii au fost solutionate in mod diferit prin hotarari judecatoresti definitive, care se ataseaza cererii.
Asadar, prima conditie prevazuta de lege este aceea ca problemele de drept care formeaza recursul in interesul legii sa fi fost solutionate diferit prin hotarari judecatoresti.

Per a contrario, nu poate fi promovat un recurs in interesul legii atunci cand problema de drept a primit o solutionare diferita in studii doctrinare de specialitate sau daca este relevata in cadrul unor dezbateri in care judecatorii sunt consultati si isi exprima parerea in legatura cu interpretarea si aplicarea unor dispozitii legale.

Pentru a identifica lipsa de unitate a jurisprudentei, concretizata, asadar, numai prin hotarari judecatoresti, este necesar ca practica judiciara analizata sa se circumscrie obiectului recursului in interesul legii.

Trebuie, deci, ca in hotararile prezentate ca suport al recursului in interesul legii sa se identifice in mod concret dispozitia sau reglementarea legala analizata si sa fie identificat silogismul de interpretare al acestei dispozitii care, in final, a dus la aplicarea neunitara a aceluiasi text de lege.

Cu alte cuvinte, aceasta cerinta nu este indeplinita daca in hotararile judecatoresti supuse examinarii nu se poate identifica norma de drept aplicata sau modalitatea in care instantele i-au dat interpretare pentru a putea stabili daca toate instantele au avut in vedere interpretarea si aplicarea acelor dispozitii care fac obiectul recursului in interesul legii.

Autorii sesizarilor – Colegiul de conducere al Curtii de Apel Bucuresti si procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie – au relevat ca unele instante au apreciat ca taxa judiciara de timbru in aceste cazuri se calculeaza diferit, pentru fiecare cerere in parte, intrucat acestea au caracter de sine statator si finalitate diferita.

Dimpotriva, alte instante au considerat ca in actiunile prin care se solicita plata debitului principal si a accesoriilor aferente acestuia, taxa judiciara de timbru a fost calculata la suma globala compusa din debit si penalitati sau dobanzi aferente, nefiind stabilita cate o taxa judiciara de timbru aferenta fiecarei pretentii.

Astfel, pentru a releva a doua orientare jurisprudentiala, s-au anexat o serie de hotarari judecatoresti, in majoritate sentinte.

Procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie a atasat in anexa nr. 1 a sesizarii un numar de 18 sentinte si o incheiere pronuntata in procedura de regularizare a cererii, in conditiile art. 200 din Codul de procedura civila, iar Colegiul de conducere al Curtii de Apel Bucuresti a anexat 18 sentinte si o incheiere pronuntata in procedura reexaminarii taxei judiciare de timbru.

Din examenul hotararilor judecatoresti atasate nu se poate deduce, in situatiile in care actiunile solutionate au avut ca obiect pretentii banesti reprezentand debit principal si accesorii ale acestuia, care a fost dispozitia legala aplicata pentru stabilirea intinderii taxei judiciare de timbru ori nu s-a identificat modalitatea de interpretare a normei si care a fost algoritmul de calcul al taxei judiciare de timbru, global sau pe capete de cerere considerate distinct.

In acest set de hotarari judecatoresti instantele au consemnat ca taxa judiciara de timbru legal datorata a fost achitata, insa nu identifica norma de drept aplicata, respectiv daca calculul taxei judiciare de timbru s-a intemeiat pe dispozitiile legale atacate.

De asemenea, nu s-a putut identifica algoritmul de calcul al taxei judiciare de timbru, pentru a se putea cel putin deduce daca instantele au avut in vedere capete de cerere multiple ori singulare spre a se constata ca, intr-adevar, aceasta jurisprudenta priveste obiectul recursului in interesul legii, respectiv art. 34 alin. (1) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 80/2013, cu modificarile si completarile ulterioare.

De asemenea, Inalta Curte de Casatie si Justitie – Completul competent sa judece recursul in interesul legii observa ca o serie a hotararilor prezentate ca relevante pentru reflectarea celei de-a doua orientari jurisprudentiale se refera in mod particular la dispozitiile Legii nr. 146/1997, cu modificarile si completarile ulterioare, in prezent abrogata, care nu face obiectul recursurilor in interesul legii, chiar daca se poate retine o similitudine a reglementarii.

Din aceasta perspectiva, se constata ca practica judiciara prezentata pentru dovedirea celei de-a doua orientari a jurisprudentei nu este relevanta prin raportare la obiectul recursurilor in interesul legii.

Inalta Curte de Casatie si Justitie – Completul competent sa judece recursul in interesul legii constata ca s-a depus o singura incheiere, pronuntata de Judecatoria Braila, in procedura de reexaminare a taxei judiciare de timbru, definitiva, in care, in aplicarea dispozitiilor art. 34 alin. (1) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 80/2013, cu modificarile si completarile ulterioare, instanta a apreciat ca actiunea introductiva are un singur capat de cerere, chiar daca acesta este exprimat in trei petite distincte, in masura in care ele au aceeasi natura. Totusi, din cuprinsul considerentelor nu se poate deduce decat ca valoarea debitului solicitat deriva dintr-un contract de inchiriere, fara a se putea retine, potrivit art. 30 din Codul de procedura civila, relatia dintre pretentiile succesiv solicitate. Din aceasta perspectiva, in lipsa oricaror date de natura sa identifice aplicarea dispozitiei legale la situatia de fapt, hotararea nu poate fi considerata relevanta fata de obiectul recursurilor in interesul legii pendinte.

Nu este relevanta, de asemenea, nicio categorie insemnata a hotararilor judecatoresti selectate de autorii sesizarilor, respectiv incheieri pronuntate in procedura reexaminarii taxei judiciare de timbru, cata vreme aceasta nu are legatura cu premisa care a generat recursurile in interesul legii. Prin incheierile amintite s-a solutionat modul de stabilire a taxei judiciare de timbru in cereri cu petite principale multiple sau cu pretentii alternative ori prin care se formula o pretentie subsidiara celei principale etc.

Consecinta trasa din aceasta stare de fapt este aceea ca respectivul set de hotarari judecatoresti nu se poate considera ca fiind in contradictie cu cel care reflecta prima orientare jurisprudentiala, in care, in interpretarea si aplicarea dispozitiilor art. 34 alin. (1) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 80/2013, cu modificarile si completarile ulterioare, taxa judiciara de timbru a fost stabilita proportional, pe transe pentru fiecare cerere in parte, intrucat acestea au caracter de sine statator si finalitate diferita.

Cu alte cuvinte, nu se poate constata ca problema de drept care face obiectul recursului in interesul legii a fost solutionata diferit prin raportarea acestui set de jurisprudenta la cel care reflecta prima orientare, astfel incat aceasta conditie de admisibilitate a recursului in interesul legii nu este indeplinita.

Cea de-a doua conditie de admisibilitate a recursului in interesul legii, rezultata din dispozitiile art. 515 din Codul de procedura civila, o reprezinta existenta unor hotarari judecatoresti definitive.

Textul se refera la necesitatea reflectarii evolutiei jurisprudentei prin hotarari definitive, care, nemaiputand fi schimbate in caile de atac, atesta cristalizarea practicii judiciare.

Din acest punct de vedere, cu o singura exceptie, hotararile considerate relevante si anexate sesizarii Colegiului de conducere al Curtii de Apel Bucuresti care, in opinia colegiului, demonstreaza cea de-a doua orientare jurisprudentiala, sunt hotarari de prima instanta supuse apelului, in legatura cu care nu s-au facut verificari din care sa rezulte ca au ramas sau au devenit definitive. Exceptia constatata o reprezinta incheierea mai sus amintita pronuntata de Judecatoria Braila, in procedura de reexaminare a taxei judiciare de timbru, definitiva ex lege.

Fara a face aprecieri asupra elementului cantitativ determinat de numarul hotararilor definitive apte sa justifice declansarea mecanismului reglementat de art. 514 si urmatoarele din Codul de procedura civila, Inalta Curte de Casatie si Justitie – Completul competent sa judece recursul in interesul legii observa ca aceasta hotarare nu poate fi considerata relevanta potrivit primului criteriu al admisibilitatii.

Aceasta deoarece hotararea in discutie nu este consecventa ipotezei care a generat recursul, in masura in care, din continutul sau nu se poate distinge daca pretentiile multiple supuse timbrarii se afla in relatia principal – accesoriu, pentru a putea determina daca aceasta rezolva in mod veritabil chestiunea de drept supusa dezbaterii.

Cu privire la hotararile din anexa nr. 1 a sesizarii procurorului general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, prezentate ca relevante pentru reflectarea celei de-a doua orientari jurisprudentiale, desi se constata ca verificarile referitoare la caracterul definitiv al acestora au fost realizate, ele nu pot fi considerate relevante, potrivit primului criteriu de admisibilitate, analizat anterior.

Cu privire la hotararile anexate pentru reflectarea primei orientari jurisprudentiale, ambele sesizari s-au raportat la incheieri pronuntate in procedura reexaminarii taxei judiciare de timbru, aceasta avand caracter definitiv de la pronuntare, potrivit legii.

Pentru toate aceste considerente se constata ca sesizarea Colegiului de conducere al Curtii de Apel Bucuresti nu indeplineste a doua conditie de admisibilitate prevazuta de dispozitiile art. 515 din Codul de procedura civila.

In fine, o alta conditie de admisibilitate ce trebuie analizata este aceea ca sesizarea sa fie de natura sa duca la atingerea scopului recursului in interesul legii.

Articolul 514 din Codul de procedura civila, cu denumirea marginala „calitatea procesuala”, reglementeaza, in realitate, si scopul recursului in interesul legii, ca fiind acela de a asigura interpretarea si aplicarea unitara a legii de catre toate instantele judecatoresti.

In mod concret, demersul sesizarii formulate de catre unul dintre titularii recunoscuti de lege trebuie sa fie apt sa duca la atingerea acestui scop, in caz contrar, recursul in interesul legii fiind inadmisibil.

Aceasta aptitudine implica, pe langa indeplinirea conditiilor de admisibilitate statuate in art. 515 din Codul de procedura civila, si modalitatea de identificare a obiectului sesizarii intr-o chestiune punctuala, caracterizata, de natura sa duca la lamurirea interpretarii si aplicarii textului de lege supus examenului in cadrul acestei proceduri, printr-o dezlegare de principiu, generica, ce rezolva intreaga problematica a unui text de lege.

Totodata, jurisprudenta in materie a Inaltei Curti de Casatie si Justitie a retinut, in legatura cu un recurs in interesul legii care antama problema aplicarii Conventiei pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, ca pe calea recursului in interesul legii nu se poate statua o concluzie general valabila de natura a asigura unificarea practicii judiciare, avand aptitudinea de a fi aplicata in fiecare cauza aflata pe rolul instantelor de judecata, de vreme ce stabilirea anumitor chestiuni este rezultatul aprecierii materialului probator sau a anumitor circumstante proprii fiecarei cauze, aceasta fiind o problema doar de aplicare a legii (Decizia nr. 1 din 16 ianuarie 2012 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie – Completul competent sa judece recursul in interesul legii, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 210 din 29 martie 2012).

Or, in cauzele conexate, subiectele sesizarii au pornit de la o premisa singulara, aceea a situatiei in care printr-o cerere unica de chemare in judecata se solicita plata debitului principal si a penalitatilor sau dobanzilor, accesorii ale principalului, solicitandu-se instantei supreme o dezlegare cu caracter general, aceea a lamuririi sintagmei „finalitate diferita” pentru clarificarea modului de stabilire a taxelor judiciare de timbru in aplicarea art. 34 alin. (1) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 80/2013, cu modificarile si completarile ulterioare.

Reamintim cu acest prilej ca sesizarea Colegiului de conducere al Curtii de Apel Bucuresti a demarat ca urmare a memoriului inaintat de petenta E.E.M. – S.A., cu referire limitata la actiunile promovate de catre aceasta, prin care a solicitat obligarea paratilor la plata debitului principal si a penalitatilor de intarziere, iar cea a procurorului general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie a avut in vedere situatia actiunilor prin care, alaturat debitului principal, se solicita totodata plata dobanzilor sau, dupa caz, a penalitatilor aferente acestui debit.

Or, stabilirea „finalitatii diferite” a unor capete de cerere distincte dupa natura lor, solicitate printr-o actiune unica, nu se poate limita la ipoteza care a constituit fundamentul sesizarii.

Premisele recursului in interesul legii sunt acelea ca o dispozitie legala contine reglementari indoielnice, lacunare ori neclare, necesar a fi lamurite sub aspectul interpretarii, pentru inlaturarea unei aplicari neunitare a acesteia.

Per a contrario, nu sunt asigurate aceste premise daca textul de lege atacat presupune doar modalitatea in care, stabilind circumstantele unei cauze – atribut exclusiv al instantei sesizate cu litigiul – instantele realizeaza aplicarea unei dispozitii legale, dispozitie care are intotdeauna un caracter general si impersonal, din care judecatorii trebuie sa extraga esenta aplicarii la un caz concret.

A stabili finalitatea diferita a unor capete de cerere solicitate prin aceeasi actiune nu reprezinta, asadar, o problema de interpretare a legii, ci doar un exercitiu al aplicarii sale. In acelasi sens, determinarea finalitatii diferite a capetelor de cerere individualizate atrage stabilirea taxei judiciare de timbru in conditiile art. 34 alin. (1) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 80/2013, cu modificarile si completarile ulterioare, prin raportare la fiecare capat de cerere separat, neimpunandu-se trasarea acestei reguli prin mijlocirea unui recurs in interesul legii, deoarece, din acest punct de vedere, dispozitiile legale nu comporta niciun echivoc.

Inalta Curte de Casatie si Justitie – Completul competent sa judece recursul in interesul legii nu poate interpreta sintagma „finalitate diferita” prin extrapolarea premisei, care este intotdeauna cazuala, pentru a realiza, potrivit scopului enuntat al recursului in interesul legii, o evaluare de principiu care sa rezolve intreaga problematica generata de aplicarea acesteia.

O definire a acestei notiuni prin demersul procedural de fata nu poate face abstractie de varietatea situatiilor posibile, pe care nu o poate acoperi si nu ar putea fi oricum posibila decat in sensul rescrierii normei de drept, ceea ce instantei sesizate nu ii este permis.

Cu alte cuvinte, judecatorii raportori considera ca pentru evaluarea „finalitatii diferite” a unor capete de cerere se impune fiecarei instante ca, pornind de la dispozitiile art. 29 si 30 alin. (1) din Codul de procedura civila, sa realizeze un examen, in special, al cererii in justitie, cerere prin care reclamantul supune aprecierii si transarii instantei o pretentie sau mai multe.

Modul in care actiunea civila este generata – ce nu poate fi disociata de cererea in justitie care concretizeaza pretentiile reclamantului – determina, intre altele, obiectul si cauza litigiului.

Mai departe, examenul cauzei litigiului presupune in mod necesar distinctia intre cauza actiunii (causa petendi), care reprezinta scopul spre care se indreapta vointa celui care reclama, si cauza raportului juridic sau a obligatiunii puse in discutie (causa debendi), care este cauza cererii de chemare in judecata, temeiul calificat juridic.

Chiar daca intre cele doua exista o relatie binoma, odata demarata actiunea in justitie, cauza acesteia se „estompeaza”, devenind mai pregnanta cauza cererii de chemare in judecata, care fixeaza limitele investirii instantei si produce efecte procesuale, cum ar fi statutul partilor in proces, competenta si alte reguli pe care instanta nu le poate depasi, intre care si timbrajul.

In functie de aceasta distinctie si prin analiza disociata a cauzei cererii, instanta investita are capacitatea de a delimita pretentiile reclamantului intr-unul sau mai multe capete de cerere si marcheaza finalitatea diferita a acestora, relevanta si in materie de timbraj.

Pornind de la exemplul concret, o actiune in pretentii banesti are drept cauza intentia reclamantului de a recupera o pierdere patrimoniala, iar cauza cererii o poate reprezenta executarea directa a obligatiei contractuale sau legale – plata, plus, in cazul accesoriilor derivate din neplata, desdaunarea, indiferent dupa cum aceasta este stabilita conventional sau legal. Aceasta distinctie la nivelul cauzei permite identificarea capetelor de cerere si nu permite concluzia ca au fundament juridic si finalitate unice.

In consecinta, in recursurile in interesul legii cu care instanta suprema a fost investita prin cauzele conexate, scopul procedurii, adica asigurarea interpretarii si aplicarii textului de lege supus examinarii, printr-o dezlegare de principiu care sa rezolve intreaga problematica a textului de lege, nu poate fi realizat.

Nu in ultimul rand, Inalta Curte de Casatie si Justitie aminteste ca indeplinirea rolului sau constitutional se poate realiza numai prin pronuntarea unei decizii interpretative, iar nu a uneia aditive, prin care s-ar adauga un nou continut textului legii supuse interpretarii, care ar putea insemna ca intra in competenta acesteia atributul de a legifera.

Pentru toate aceste considerente,

INALTA CURTE DE CASATIE SI JUSTITIE

In numele legii

D E C I D E:

Obligatorie, potrivit dispozitiilor art. 517 alin. (4) din Codul de procedura civila.

Pronuntata in sedinta publica astazi, 23 mai 2016.

VICEPRESEDINTELE INALTEI CURTI DE CASATIE SI JUSTITIE
IULIA CRISTINA TARCEA

Magistrat-asistent,
Elena Adriana Stamatescu