Rezilierea contractului de leasing financiar. Revocarea renuntarii la judecata. Pretentii
LIPSA ROLULUI ACTIV. CASARE CU REJUDECARE – ICCJ, decizia nr. 1764/25.06.2015: „Instanta de apel nu a dat eficienta dispozitiilor art. 129 alin. (5) CPC… Rolul activ al judecatorului nu trebuie sa afecteze dreptul de disponibilitate al partii, ci trebuie sa se armonizeze cu initiativa partilor, in scopul stabilirii adevarului respectiv, sa fie intr-o conexiune logica si necesara cu principiul adevarului”
R O M A N I A INALTA CURTE DE CASATIE SI JUSTITIE Sectia a II-a civila
Pronuntata in sedinta publica, astazi 25 iunie 2015.
Decizia nr. 1764/2015 Dosar nr. 10915/3/2014
Asupra recursului de fata: Din examinarea lucrarilor din dosar, constata urmatoarele: Prin sentinta nr. 2997 din 11 iunie 2014 a Tribunalului Bucuresti, sectia a Vl-a civila, a Tribunalului Bucuresti, au fost respinse ca neintemeiate: exceptia inadmisibilitatii revocarii renuntarii la judecata; exceptia inadmisibilitatii cererii invocata de parata prin intampinare; exceptia inadmisibilitatii capatului 1, 2 de cerere si urmatoarele (contravaloare magazinaj si asigurari paza auto); exceptia tardivitatii cererii depusa la data de 21 mai 2014. A fost admisa in parte cererea formulata de SC S. SRL, prin lichidator Cabinet individual de insolventa A.R.L., in contradictoriu cu SC U. Leasing Corporation IFN SA, astfel cum a fost precizata si completata; a fost dispusa rezilierea contractului de leasing financiar din 11 februarie 2010 si a fost obligata parata sa restituie suma de 60.4,43 RON, reprezentand avans achitat de reclamanta in temeiul contractului, precum si dobanda legala aferenta, incepand cu 19 martie 2010 si pana la achitarea integrala a debitului; au fost respinse celelalte pretentii ca neintemeiate ca si cererea reclamantei reprezentand cheltuieli de judecata. Pentru a decide astfel, instanta de fond a constatat ca este nefondata inadmisibilitatea cererii de reziliere a contractului deoarece lipsa inmatricularii nu este imputabila paratei ci vanzatoarei bunului. Tribunalul a mai constatat ca prin sentinta nr. 3957 din 6 martie 2012 a Judecatoriei sectorului 1 Bucuresti a fost respinsa exceptia de inadmisibilitate a actiunii, a fost admisa actiunea precizata si a fost reziliat contractul de leasing si obligata parata la restituirea avansului, fiind respinse celelalte pretentii. S-a mai constatat ca prin decizia nr. 67 din 03 aprilie 2013 a Tribunalului Bucuresti, sectia a Vl-a civila, a fost admis apelul formulat de U. Leasing IFNSA, a fost anulata sentinta si retinuta cauza spre judecare in fond, apreciind ca fata de valoarea obiectului cererii, competenta de solutionare in prima instanta a cauzei apartine tribunalului. Analizand cauza tribunalul a retinut, in esenta, ca reclamanta S. si parata U., finantator, au incheiat contractul de leasing financiar din 11 februarie 2010, avand ca obiect autoturismul marca B., valoarea contractului fiind de 78.305,27 euro, potrivit anexei B (scadentar provizoriu); ca parata a achitat contravaloarea autoturismului catre dealer in 2 transe, respectiv: 80% reprezentand 212.892,17 RON la 22 februarie 2010 si 20% reprezentand 52.969,72 RON la 02 martie 2010, data la care s-a intocmit factura fiscala de achizitie si a fost incheiat contractul de vanzare; ca bunul a intrat in detentia reclamantei insa inmatricularea provizorie a expirat la 10 martie 2010, iar la 17 martie 2010 reclamanta a notificat paratei declaratia de denuntare a contractului, reiterata ulterior prin notificarile din 17 si 20 iulie 2010. Analizand exceptia inadmisibilitatii revocarii renuntarii la judecata, tribunalul a constatat ca la 7 decembrie 2010 reclamanta a precizat ca a renuntat la termenul din 23 noiembrie 2010 la capatul de cerere privind obligarea U. la retumarea avansului, insa in cursul judecatii la 18 noiembrie 2011 reclamanta formuleaza noi precizari referitoare la daunele interese solicitate initial in sensul ca solicita retumarea avansului in suma de 60.412,43 RON, plata sumei de 56.340,8 RON reprezentand contravaloarea facturilor aferente serviciilor de inchiriere garaj si asigurare paza pentru autoturism. S-a retinut ca reclamanta si-a modificat atitudinea procesuala in ceea ce priveste capatul de cerere referitor la nulitatea facturilor emise de parata, asupra caruia aceasta nu a mai insistat cu ocazia numeroaselor precizari, precum si in ceea ce priveste capatul de cerere referitor la restituirea avansului, aratand ca renunta la judecata, pentru ca ulterior sa solicite obligarea la restituire. Astfel, s-a constatat ca niciodata nu s-a luat act de renuntarea la judecata si ca aceasta renuntare a avut loc in fata unei instante necompetente, iar potrivit art. 105 C. proc. civ. actele intocmite de un functionar necompetent sunt declarate nule, cu exceptia probelor care potrivit art. 160 C. proc. civ., raman castigate judecatii, in consecinta exceptia inadmisibilitatii retractarii renuntarii la judecata nu a fost admisa.
Cu privire la exceptia inadmisibilitatii cererii de reziliere (capatul 1 de cerere) pe considerentul ca a avut loc deja rezilierea contractului de leasing si ca rezilierea si-a produs deja toate efectele, tribunalul a retinut ca, parata fusese notificata de reclamanta inca din 19 martie 2010 cu privire la rezilierea contractului si la refuzul de a mai plati ratele de leasing in conditiile in care nu poate folosi bunul; iar in situatia in care parata fusese chemata in judecata in legatura cu rezilierea contractului, primind citatia la 23 aprilie 2010, actiunea acesteia de a rezilia contractul pentru neplata ratelor, la data de 9 august 2010, in temeiul pactului comisoriu de gradul IV de care aceasta beneficiaza potrivit contractului, nu poate bloca demersul judiciar al reclamantei. Referitor la inadmisibilitatea capatului 2 de cerere, Tribunalul a retinut ca prin aceasta cerere se invoca din nou faptul ca la data din 23 noiembrie 2010, reclamanta a renuntat la judecarea capatului de cerere privind obligarea paratei la restituirea avansului chestiune care a fost deja transata anterior, ocazie cu care s-a retinut ca nu poate fi primita sustinerea paratei potrivit careia renuntarea la judecata inainte de a fi analizata de instanta nu poate fi retractata, si ca in aceste conditii exceptia inadmisibilitatii nu poate fi primita. Cu privire la celelalte pretentii banesti, tribunalul a retinut ca, fata de motivarea expusa de parata, exceptia priveste tardivitatea cererii modificatoare prin care acestea au fost solicitate si nu inadmisibilitatea; ca pretentiile solicitate prin capatul 2 de cerere, detaliate prin cererea din 18 noiembrie 2011, nu pot fi considerate tardive, deoarece reclamanta nu a adaugat un capat nou de cerere, ci a precizat in ce constau daunele interese solicitate chiar prin cererea introductiva si deci nu pot fi supuse termenului prevazut de art. 132 C. proc. civ. Tribunalul a mai retinut ca cererea modificatoare a fost depusa la primul termen de judecata in fata instantei competente; ca nu poate fi considerat a fi prima zi de infatisare termenul de judecata acordat in cadrul procedurii desfasurate la instanta necompetenta si ca in consecinta exceptia tardivitatii este neintemeiata. In ce priveste fondul cauzei, tribunalul a apreciat ca, la data emiterii notificarii privind intentia de reziliere, comunicata paratei prin fax la data de 19 martie 2010, reclamanta nu avea nicio obligatie de plata scadenta, iar parata a achitat contravaloarea autoturismului la data de 2 martie 2010, data la care s-a si incheiat contractul de vanzare si ca prin raportare la data incheierii contractului de vanzare, 2 martie 2010, si la dispozitiile legale mai sus evocate, data primei scadente este 1 aprilie 2010, iar notificarea de reziliere a fost comunicata la 19 martie 2010, data la care reclamanta nu avea nicio obligatie de plata scadenta si care sa nu fi fost executata. In ce priveste culpa paratei, tribunalul a retinut ca aceasta, in calitate de finantator, era tinuta de art. 9 lit. e) din O.G. nr. 51/1997, sa ii garanteze utilizatorului pe tot parcursul derularii contractului, iar nu numai initial, folosinta linistita a bunului, in conditiile in care acesta a respectat toate clauzele contractuale, iar in cazul unui bun supus inmatricularii asa cum este autoturismul ce face obiectul contractului de leasing, simpla detinere a bunului nu echivaleaza cu folosirea acestuia. S-a apreciat ca nu poate fi retinut argumentul invocat de parata in aparare potrivit caruia reclamanta este vinovata de intarzierea inmatricularii deoarece aceasta a comunicat tarziu paratei factura de achizitie; factura fiind incheiata la 2 martie 2010, data la care parata a achitat integral pretul, in cuprinsul facturii se mentioneaza ca aceasta va fi comunicata prin curier paratei, fiind astfel inlaturata sustinerea paratei cu privire la obligatia utilizatorului de a remite finantatorului factura de achizitie iar parata nu a probat faptul ca i-ar fi fost comunicata abia la 2 aprilie 2010. In ce priveste inscrisul referitor la informatiile privind obligatiile reclamantei de a coopera la inmatricularea permanenta a autovehiculului precum si la conducerea vehiculului in afara tarii, adaugate la facturile emise, s-a apreciat ca nu reprezinta o anexa la contract si nu este semnat de parti si ca acesta nu creeaza obligatii in sarcina utilizatorului, mai ales ca nu este asumat de acesta prin semnatura, ci are un caracter de recomandare, fara ca parata sa se poata exonera de obligatia ce-i incumba in privinta inmatricularii. Referitor la restituirea avansului, tribunalul a apreciat ca fiind intemeiat, dat fiind ca, in conditiile in care s-a retinut ca bunul a fost inutilizabil, nu se poate retine o contraprestatie care sa indreptateasca parata a retine aceasta suma. Cu privire la pretentiile referitoare la contravaloarea chiriei garajului si serviciilor de paza, tribunalul a retinut ca nu s-a facut dovada necesitatii efectuarii acestor cheltuieli, respectiv a legaturii de cauzalitate dintre incalcarea obligatiei de a asigura folosinta bunului, magazinajul si paza autoturismului. In ce priveste cheltuielile de judecata solicitate de reclamanta, tribunalul a retinut ca nu exista dovezi privind aceste cheltuieli la instanta competenta si ca cele efectuate la instanta necompetenta nu pot fi acordate deoarece parata nu are nicio culpa procesuala la acea instanta.
Curtea de Apel Bucuresti, sectia a Vl-a civila, prin decizia civila nr. 1259 din 19 decembrie 2014 a admis exceptia tardivitatii apelului declarat de SC S. SRL respingand apelul SC S. SRL ca tardiv declarat si a respins ca nefondat apelul formulat de U. Leasing Corporation IFN SA. In argumentarea acestei decizii, instanta de apel a retinut, in esenta, ca sentinta a fost comunicata apelantei SC S. SRL, prin administrator judiciar, la 04 august 2014 iar cererea de apel a fost depusa la Tribunalul Bucuresti la 27 august 2014 desi termenul de 15 zile de apel expira la 20 august 2014. Vazand si dispozitiile art. 103 C. proc. civ. instanta de apel a admis exceptia tardivitatii declararii apelului si a respins apelul formulat de SC S. SRL, prin administrator judiciar, ca tardiv declarat. In ce priveste apelul declarat de SC U. Leasing Corporation IFN SA instanta de apel a retinut, in esenta, ca cererea de chemare in judecata a fost formulata la 06 aprilie 2010 si admisibilitatea ei in justitie se verifica in raport cu momentul aratat si nu cu evenimente care au survenit ulterior, cu atat mai mult cu cat acest eveniment, invocat de apelanta este o fapta a acesteia, adica rezilierea contractului prin activarea pactului comisoriu de grad IV, la patru luni dupa ce reclamanta a solicitat rezilierea contractului din culpa paratei apelante. Faptul ca rezilierea a fost pusa in executare, nu poate sa impiedice instanta sa verifice cererea reclamantei de reziliere a contractului din vina paratei. Pactul comisoriu da dreptul la a decide rezilierea contractului, insa el nu da dreptul paratei si la a impiedica pe reclamanta sa se adreseze justitiei pentru a verifica daca parata este sau nu culpabila in executarea contractului. In ce priveste cea de a doua critica, instanta de apel a observat ca parata nu a considerat la prima instanta ca reclamanta a renuntat la cererea de restituire a avansului de 60.412 RON si nici nu a invocat existenta unei astfel de renuntari la capatul de cerere aratat. In concluziile scrise depuse la judecatorie, inainte de intrarea cauzei in dezbateri, 20 septembrie 2011, parata a aratat ca reclamanta a renuntat la cererea de restituire. Nu a invocat insa nicio exceptie sub acest aspect si nici nu a amintit de revocarea renuntarii. Avand in vedere situatia de fapt si de drept, instanta de apel a constatat ca instanta nu a luat act de renuntare, potrivit textului art. 246 alin. (1) C. proc. civ., astfel incat solutia primei instante de respingere a exceptiei inadmisibilitatii renuntarii este legala. Instanta de apel nu a retinut argumentul apelantei privind inadmisibilitatea revocarii renuntarii in sensul ca daca s-ar admite revocarea renuntarii s-ar aduce atingere sigurantei circuitului civil. Procedura de judecata si dreptul la instanta nu are nici un impact asupra sigurantei circuitului civil. S-a apreciat ca nefondat argumentul potrivit caruia instanta este obligata sa ia act de renuntarea la judecata. In speta, dupa comunicarea cererii precizatorii din 07 decembrie 2010 intre termene reclamantul a revocat renuntarea, astfel ca la urmatorul termen instanta nu mai era investita cu cererea de renuntare. Este motivul pentru care chiar si parata a insistat asupra timbrajului la valoarea de 60.412.34 RON, cu care instanta a ramas investita prin revocarea renuntarii. Critica privind tardivitatea cererilor de modificare a actiunii din data de 22 aprilie 2014 a fost respinsa, retinandu-se ca tribunalul s-a considerat investit cu cererea de restituire a avansului de 60.412,34 RON prin revocarea renuntarii la judecatorie. Instanta de apel a retinut ca intimata apelanta s-a aparat la prima instanta invocand rezilierea de catre aceasta a contractului de leasing pentru lipsa platii ratelor de leasing. Acesta a fost singurul repros al reclamantei privind incalcarea obligatiei de plata in cadrul contractului de leasing. Dupa repunerea pe rol a cauzei, la judecatorie, pentru a se discuta timbrajul, deci dupa ce se stabilise cadrul procesual, au fost inchise dezbaterile si au fost puse concluzii pe fond, parata a invocat pentru prima data faptul ca pe langa omisiunea reclamantei de plata a ratelor de leasing „nu a achitat nicio prima de asigurare a bunului de leasing”. S-a constatat ca, in apel parata a invocat ca de fapt reclamanta ar fi incalcat obligatia de plata si a trei facturi in suma de 6.665,54 RON scadente la 27 martie si la 01 aprilie 2010. Instanta de apel a retinut ca rezilierea dispusa de apelanta pentru incalcarea obligatiei de plata a ratelor de leasing, prin activarea pactului comisoriu este nelegala si ca dincolo de faptul ca pana in apel nu s-a invocat niciodata incalcarea obligatiei de plata a facturilor aratate, nu exista nici-o dovada a comunicarii acestor facturi catre reclamanta pentru a i seputea reprosa incalcarea obligatiei de plata si deci lipsa uneia dintre conditiile formularii cererii de reziliere. S-a apreciat ca daca parata insasi nu a stiut despre obligatia de plata a facturilor aratate este greu de inteles cum ar fi putut cunoaste reclamanta ca are de achitat acele facturi reprezentand cheltuieli de prefinantare, asa cum se invoca pentru prima data in apel. Cu privire la momentul la care se apreciaza culpa partilor in incalcarea obligatiilor contractuale, instanta de apel a observat ca reclamanta a solicitat rezilierea contractului la 19 martie 2010, pe considerentul ca la 10 martie 2010 expirase inmatricularea provizorie. Data de 19 martie 2010 este data la care reclamanta a pus in intarziere pe parata pentru incalcarea obligatiei. Culpa paratei se apreciaza pe toata perioada, de la data de 10 martie 2010, cand a fost pusa in intarziere, nu doar de la data la care a fost formulata cererea de chemare in judecata, cum sustine apelanta. Instanta de apel a considerat ca lipsirea reclamantei pe o perioada de o luna de zile de folosinta autovehiculului ce constituie obiectul contractului de leasing este o fapta grava caci folosinta acestui bun este obiectul contractului si intinderea lipsei de folosinta pe durata aratata este o incalcare grava a contractului. Nu a fost primita nici critica potrivit careia daca legea permite termenul de gratie inseamna ca executarea obligatiei debitorului la data chemarii in judecata ar constitui o cauza de exonerare de raspundere, instanta de apel considerand ca acordarea termenului de gratie este lasata la latitudinea judecatorului iar contractul a fost incheiat sub C. com. care interzicea judecatorului sa acorde termen de gratie in litigiile comerciale. Referitor la critica potrivit careia neexecutarea obligatiei de inmatriculare s-ar datora reclamantei si furnizorului bunului, instanta de apel a retinut ca in primul rand nu exista nicio dovada in acest sens si acest aspect a fost deja retinut de prima instanta astfel ca in apel trebuia sa fie aduse dovezi pentru a rasturna concluzia primei instante. In al doilea rand fapta persoanelor citate de apelanta nu este un caz de forta majora si nici macar de caz fortuit pentru a putea sa fie exonerata de incalcarea obligatiei. In ce priveste critica privind lipsa de echitate a solutiei de restituire a avansului, instanta de apel a reamintit ca solutia primei instante nu poate fi criticata pentru lipsa de echitate ci doar pentru lipsa de legalitate, iar in al doilea rand s-a observat ca utilizarea timp de doua saptamani a autovehiculului nu ar putea constitui un just temei pentru respingerea cererii de restituire in conditiile in care rezilierea este decisa din culpa apelantei. Faptul ca „reposedarea” autovehiculului a fost facuta in 2012 nu poate fi reprosata reclamantei. Nu exista nicio dovada ca reclamanta a utilizat autovehiculul pana la „reposedare” si ca aceasta s-a opus restituirii autovehiculului. Impotriva acestei decizii parata SC U. Leasing Corporation IFN SA a declarat recurs intemeiat pe dispozitiile art. 304 pct. 6 si 9 C. proc. civ. In argumentarea motivelor de recurs invocate, recurenta a sustinut, in esenta, ca desi a fost sesizata exclusiv cu analiza „rezilierii” S., instanta s-a pronuntat implicit si asupra „rezilierii UCLC”, desi o astfel de cerere nu a fost formulata, ceea ce inseamna ca instanta de apel a acordat mai mult decat s-a cerut. Or, sustine recurenta sensul principiului determinarii cu exactitate a obiectului judecatii este tocmai de a circumscrie cu claritate analiza de legalitate pe care o efectueaza instanta, iar nu acela de a permite analize implicite sau prin ricoseu. Recurenta sustine ca, din analiza considerentelor deciziei recurate, se constata ca judecatorul de apel a pasit la analiza sumara a motivelor „rezilierii UCLC”, pe care Ie-a „anihilat” simplu ca fiind motive evocate direct in apel, aspect de altminteri fals, insa analizarea fugara a motivelor „rezilierii UCLC” si declararea nelegala a acestei rezilieri este esentiala din perspectiva faptului ca judecatorul de apel a constatat ca nu s-a putut pronunta asupra rezilierii S. in absenta unei solutii cu privire la rezilierea UCLC. In ce priveste inadmisibilitatea revocarii renuntarii la judecata capatului de cerere privind restituirea avansului, recurenta sustine ca retractarea renuntarii la judecata nu este valabila, intrucat ar incalca principiul irevocabilitatii actelor unilaterale, nefiind enumerata nici printre exceptiile de la principiul irevocabilitatii. Recurenta, referindu-se la tardivitatea precizarii din 22 aprilie 2014 si abuzul de drept privind retractarea renuntarii la un capat de cerere, sustine ca anularea sentintei Judecatoriei sectorului 1 pentru necompetenta, nu a anihilat termenele legale in interiorul carora partile au fost tinute sa efectueze actele procesuale, iar rezilierea din culpa paratei a fost pronuntata cu incalcarea tuturor principiilor rezilierii, avand in vedere ca la data introducerii cererii de chemare in judecata – 06 aprilie 2010 – cat si la data pronuntarii hotararii de reziliere – 11 iunie 2014, parata isi executase toate obligatiile, inclusiv obligatia de inmatriculare. In opinia recurentei rezolutiunea se pronunta doar in conditiile unui caracter important si grav al neexecutarii, ceea ce in cauza nu se poate retine in sarcina paratei, de vreme ce inmatricularea definitiva a autoturismului s-a realizat cu cateva zile intarziere, iar intarzierea a fost provocata de utilizator. Recurenta considera ca desfiintarea contractului prin pronuntarea rezilierii judiciare este o masura de ultim remediu, iar pentru aceasta instanta are obligatia sa analizeze, atunci cand exista o intarziere in executarea contractului, daca intarzierea are un caracter important si grav. Prezentand situatia debitelor contractuale neachitate ale reclamantei, recurenta sustine ca instanta a ignorat aceasta situatie, incalcand astfel dispozitia prevazuta de art. 9 lit. e) din O.G. nr. 51/1997, potrivit careia utilizatorul poate solicita incetarea contractului prin rezolutiune doar daca nu are obligatii contractuale neachitate, iar situatia acestor datorii s-ar fi putut verifica in contextul existentei capatului de cerere privind rezilierea la initiativa UCLC. Recurenta sustine ca autoturismul a fost folosit de reclamanta in perioada 01 aprilie 2010-16 ianuarie 2012 fara ca aceasta sa plateasca paratei folosinta, ceea ce inseamna ca declansarea prezentului proces a urmarit acest scop ilicit, iar nu repararea unui prejudiciu care nu a existat. Pentru aceste motive, recurenta a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei recurate si in consecinta admiterea exceptiei inadmisibilitatii cererii de chemare in judecata si a revocarii renuntarii la judecarea capatului de cerere privind restituirea avansului, admiterea exceptiei tardivitatii modificarii cererii introductive prin raportare la precizarile din data de 22 aprilie 2014, iar in masura in care exceptiile vor fi respinse, respingerea ca neintemeiate a cererilor S. Prin intampinarea depusa la dosar, intimata reclamanta SC S. SRL a solicitat respingerea recursului ca nefondat si mentinerea deciziei recurate ca fiind temeinica si legala. Analizand actele si lucrarile dosarului in functie de criticile recurentei, Inalta Curte retine ca recursul este intemeiat pentru urmatoarele considerente: Desi recurenta in sustinerea cererii de recurs a invocat dispozitiile art. 304 pct. 6 si 9 C. proc. civ., structurand criticile formulate de recurenta parata, instanta de recurs constata ca prin aspectele invocate este vizata ipoteza prevazuta de pct. 5 al art. 304 C. proc. civ.. Potrivit art. 304 pct. 5 C. proc. civ., decizia recurata este susceptibila de casare atunci cand a fost pronuntata cu incalcarea formelor de procedura prevazute sub sanctiunea nulitatii de art. 105 alin. (2) din acelasi Cod. Doctrina a statuat ca motivul de recurs prevazut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ. include toate neregularitatile procedurale care atrag sanctiunea nulitatii, cu exceptia motivelor prevazute de pct. 1-4 inclusiv incalcarea unor principii fundamentale care guverneaza procesul civil. Din perspectiva mentionatelor dispozitii, criticile recurentei privind analiza sumara a motivelor de apel cu trimitere la situatia de fapt retinuta in cauza este fondata. Potrivit dispozitiilor art. 129 pct. 5 C. proc. civ. „judecatorii au indatorirea sa staruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greseala privind aflarea adevarului in cauza, pe baza stabilirii faptelor si prin aplicarea corecta a legii, in scopul pronuntarii unei hotarari temeinice si legale. (…)”. Inalta Curte constata ca instanta de apel nu a dat eficienta dispozitiilor art. 129 alin. (5) C. proc. civ. nemanifestand rol activ pentru aflarea adevarului si aplicarea corecta a legii. In principiu, rolul activ al judecatorului nu trebuie sa afecteze dreptul de disponibilitate al partii, ci trebuie sa se armonizeze cu initiativa partilor, in scopul stabilirii adevarului respectiv, sa fie intr-o conexiune logica si necesara cu principiul adevarului. Aceasta este premisa prevederilor anterior enuntate, iar sensul acestora este acela ca judecatorul este in drept sa ceara partilor explicatii – in situatia in care are nelamuriri cu privire la situatia de fapt ori la motivarea in drept – si sa puna in discutia acestora orice imprejurari sau de drept, chiar si cele care nu sunt mentionate in cererea de chemare in judecata sau in intampinare-cererea reconventionala. In cauza dedusa judecatii, instanta de apel nu a dat eficienta normelor evocate anterior, incalcand dispozitiile legale inprivinta stabilirii corecte a situatiei de fapt si administrarii probelor pertinente cauzei in a stabili daca sunt sau nu indeplinite conditiile privind rezilierea contractului de leasing financiar din 11 februarie 2010. Inalta Curte, constata ca in speta se impune administrarea unui probatoriu cu privire la predarea documentelor de catre reclamanta catre parata pentru efectuarea operatiunii de inmatriculare, avand in vedere conditiile generale semnate de ambele parti, potrivit carora operatiunea de inmatriculare putea fi facuta de catre parata doar daca reclamanta isi respecta propria obligatie de predare a documentelor necesare pentru efectuarea acestei operatiuni. Avand in vedere ca aspectele legate de fondul pricinii nu pot fi lamurite in recurs, intrucat potrivit art. 314 C. proc. civ. instanta suprema hotaraste asupra fondului in scopul aplicarii corecte a legii, la imprejurari de fapt care au fost deja stabilite, ceea ce in cauza prin solutia pronuntata acestea nu au fost stabilite, Inalta Curte in temeiul art. 312 alin. (3) si (5) C. proc. civ. va admite recursul, va casa decizia recurata si va trimite cauza aceleiasi instante pentru solutionarea procesului, pentru lamurirea situatiei de fapt cu privire la predarea documentelor in vederea efectuarii inmatricularii, avand in vedere obligatiile asumate de partile litigante in acest sens. In conformitate cu art. 315 alin. (3) C. proc. civ. instanta va judeca din nou tinand seama de toate motivele invocate inaintea instantei a carei hotarare a fost casata. PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII D E C I D E Admite recursul declarat de parata SC U. Leasing Corporation IFN SA impotriva deciziei civile nr. 1259 din 19 decembrie 2014 a Curtii de Apel Bucuresti – Sectia a Vl-a civila. Caseaza decizia recurata si trimite cauza spre rejudecare aceleiasi instante. Irevocabila. Pronuntata in sedinta publica, astazi 25 iunie 2015.