Reincredintare minor. Necompetenta generala a instantelor romane. Regulamentul CE nr. 2201/2003. Aplicare prioritara. Regimul invocarii exceptiei de necompetenta
(Curtea de Apel Cluj, Sectia I-a civila, decizia nr. 3178/R din 23 septembrie 2011)
In mod corect instanta acorda prioritate normei comunitare, respectiv Regulamentul CE 2201/2003, fata de orice alta norma interna, generala sau speciala, deoarece conform art. 148 alin. 2 din Constitutie, ca urmare a aderarii, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum si celelalte reglementari comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate fata de dispozitiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare.
Pe de alta parte, Curtea de Justitie a Uniunii Europene a statuat in Cauza 6/64 Flaminio Costa c. ENEL, dar si in altele, ca aceste reglementari comunitare sunt cu aplicabilitate prioritara fata de dreptul intern. Aceasta intrucat sistemul juridic nascut din tratat, izvor independent de drept, nu poate fi, datorita naturii sale speciale si originale, surclasat de normele juridice interne, oricare ar fi forta lor juridica, fara ca acesta sa fie lipsit de caracterul sau de drept comunitar si fara ca fundamentul juridic al comunitatii sa fie pus sub semnul indoielii.
Prin urmare prioritatea normelor comunitare obligatorii este recunoscuta atat din partea Statului Roman, cat si din partea Uniunii Europene.
Acestea fiind stabilite, mai trebuie aratat ca Regulamentul (CE) nr. 2201/2003 se aplica potrivit art. 1 alin. (1) lit. b) materiilor civile privind atribuirea, exercitarea, delegarea, retragerea totala sau partiala a raspunderii parintesti, materii care potrivit art. 1 alin. (2) lit. a) din regulament cuprind si incredintarea copilului minor, deci si actiunii de fata.
Recurentul mai invoca faptul ca initial trebuie analizata discutia despre cine poate invoca lipsa competentei teritoriale, ulterior putand fi aceasta pusa in discutie.
Curtea constata ca acest motiv de recurs si ideile subsecvente acestuia nu pot fi primite deoarece se bazeaza pe invocarea competentei teritoriale, dar in cauza necompetenta incidenta este cea generala a instantelor romane iar nu una teritoriala, iar necompetenta generala este una absoluta, conform art. 159 C. pr. civ., care poate fi invocata oricand, chiar si de instanta din oficiu.
Acest aspect este reglementat si de art. 17 din Regulamentul (CE) nr. 2201/2003 care prevede ca „Instanta judecatoreasca dintr-un stat membru sesizata cu o cauza pentru care nu este competenta in temeiul prezentului regulament si pentru care, in temeiul prezentului regulament, este competenta o instanta dintr-un alt stat membru, se declara, din oficiu, necompetenta.”
Ca este vorba de competenta generala iar nu teritoriala deriva din principiul suveranitatii, potrivit caruia instantele dintr-un stat nu pot dispune declinarea competentei decat instantelor din respectivul stat iar nu si instantelor dintr-un alt stat.
Faptul ca domiciliul paratei si al minorului nu ar mai fi in tara, ci in Anglia, implica o necompetenta generala a instantelor romane, potrivit art. 8 din Regulamentul(CE) nr. 2201/2003 – ce reglementeaza competenta de fond in materia raspunderii parintesti – iar instantele judecatoresti dintr-un stat membru sunt competente in materia raspunderii parintesti privind un copil care are resedinta obisnuita in acest stat membru la momentul la care instanta este sesizata, sub rezerva dispozitiilor art. 9, 10 si 12.
Mai sustine recurentul ca nicio proba existenta la dosar nu atesta cu certitudine faptul ca domiciliul paratei este in Anglia si ca minorul este la acelasi domiciliu cu ea. Daca parata impreuna cu minorul locuieste, traieste si munceste in Anglia, cu siguranta o face intr-un cadru legal, dar a carui dovada lipseste cu desavarsire din cuprinsul dosarului.
Curtea constata ca acest aspect nu mai poate fi pus in discutie dat fiind ca se refera la starea de fapt stabilita de instanta de fond si apel, iar in recurs nu mai poate fi analizata starea de fapt, ci doar aplicarea normei de drept, iar pe de alta parte aceasta stare de fapt a fost stabilita tocmai pe baza celor aratate de reclamant prin actiune.
Cat priveste legalitatea sederii si a muncii mamei in Anglia, textul din Regulamentul (CE) nr. 2201/2003 face vorbire doar de „resedinta obisnuita in acest stat membru”, dar acest text nu permite analiza legalitatii actelor de sedere si de munca, ci doar ca minorul s-a deplasat in Anglia in mod licit, impreuna cu mama careia i-a fost incredintat prin sentinta civila nr. 746/2006 a Judecatoriei Beclean copilul spre crestere si educare, fiind tinut de mama in temeiul obligatiei sale de crestere si educare, de titular al raspunderii parintesti.
In temeiul prevederilor art. 312 alin. 1 si art. 299 si urm. C. pr. civ., curtea urmeaza sa respinga ca nefondat recursul, nefiind incidente niciunul dintre motivele de casare sau modificare prevazute art. 304 C. pr. civ. (Judecator Ioan-Daniel Chis)
Publicat in Buletinul Jurisprudentei din 2011 la Editura Universul Juridic
(Curtea de Apel Cluj, Sectia I-a civila, decizia nr. 3178/R din 23 septembrie 2011)
Publicat in Buletinul Jurisprudentei din 2011 la Editura Universul Juridic