Nulitatea absoluta a contractelor de imprumut autentificate de catre B.N.P. Asociati D. si E., precum si a tuturor actelor subsecvente cu care s-a garantat restituirea imprumuturilor.
Termenul de apel este, ca regula, 30 de zile de la comunicarea hotararii, iar prin echipolenta, considerata exceptionala in conditiile art. 468 alin. 3 C. proc. civ., hotararea este considerata comunicata la data formularii declaratiei de apel, daca o parte face apel inainte de comunicarea hotararii. Aceasta asimilare are insa un efect limitat la cunoasterea dispozitiilor luate prin hotararea atacata si nu poate fi extinsa la alte efecte pentru care legea nu dispune in mod similar; chiar in situatia de echipolenta, instanta nu este dispensata de obligatia comunicarii din oficiu a hotararii redactate in conditiile art. 426 C. proc. civ., astfel cum este statuat in art. 427 C. proc. civ.
Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedura civila, art. 426, art.427, art. 468, art. 470 alin. (5) teza a II-a
Potrivit dispozitiilor art. 468 C. proc. civ., termenul de apel este, ca regula, 30 de zile de la comunicarea hotararii, iar prin echipolenta, considerata exceptionala in conditiile art. 468 alin. (3) C. proc. civ., hotararea este considerata comunicata la data formularii declaratiei de apel, daca o parte face apel inainte de comunicarea hotararii. Aceasta asimilare are insa un efect limitat la cunoasterea dispozitiilor luate prin hotararea atacata si nu poate fi extinsa la alte efecte pentru care legea nu dispune in mod similar; chiar in situatia de echipolenta, instanta nu este dispensata de obligatia comunicarii din oficiu a hotararii redactate in conditiile art. 426 C. proc. civ., astfel cum este statuat in art. 427 C. proc. civ.
Pentru ca dreptul de motivare a caii de atac sa fie unul cu continut efectiv, legiuitorul a stabilit prin dispozitiile art. 470 alin. (5) teza a II-a, ca, atunci cand motivarea apelului se face distinct de declaratia de apel, motivarea apelului se va face intr-un termen de aceeasi durata, care curge, insa, de la data comunicarii hotararii, astfel cum aceasta a fost reglementata in art. 427 C. proc. civ. Prin urmare, in situatia de echipolenta reglementata prin art. 468 alin. (3) C. proc. civ., pentru motivarea caii de atac curge un termen distinct de 30 de zile – legal si imperativ, de la comunicarea propriu-zisa a hotararii primei instante.
Sectia a II -a civila, Decizia nr. 867 din 16 mai 2017
1.Prin cererea inregistrata la data de 10 septembrie 2014 pe rolul Tribunalului Bucuresti, Sectia a V-a Civila sub nr. x/3/2013, reclamantul A. a chemat in judecata paratii B. si C., solicitand instantei ca, prin hotararea ce o va pronunta, sa se constate nulitatea absoluta a contractelor de imprumut autentificate sub nr. 4202/22.08.2011 si nr. 4203/22.08.2011 de catre B.N.P. Asociati D. si E., precum si a tuturor actelor subsecvente cu care s-a garantat restituirea imprumuturilor, cu plata cheltuielilor de judecata.
2. Prin sentinta civila nr. 401 din 3 aprilie 2014, Tribunalul Bucuresti, Sectia a V-a Civila a respins ca neintemeiate exceptiile lipsei de interes si inadmisibilitatii, respingandu-se totodata si cererea de chemare in judecata, ca neintemeiata.
In motivarea sentintei, tribunalul a retinut ca este neintemeiata exceptia lipsei de interes in formularea capatului de cerere principal, invocata de paratul B. prin intampinare, avand in vedere ca admiterea cererii de chemare in judecata i-ar aduce un folos practic reclamantului, care ar obtine desfiintarea contractelor de imprumut prin care si-a asumat obligatia de restituire a unor sume de bani.
Totodata, a fost gasita neintemeiata si exceptia inadmisibilitatii capatului de cerere privind nulitatea biletelor la ordin, cu motivarea ca in acest sens exista o cale speciala reglementata de Legea nr. 58/1934, ce pune la dispozitia debitorului mijloace procesuale specifice, pretentia reclamantului fiind formulata in baza principiului resoluto iure dantis, resolvitur ius accipientis.
Pe fondul cauzei, tribunalul a respins ca neintemeiata cererea de chemare in judecata retinand lipsa oricaror motive care sa conduca la constatarea nulitatii absolute sau relative a celor doua contracte, si pe cale de consecinta si a celor patru bilete la ordin.
Sub acest aspect, s-a retinut ca cele doua contracte invocate in speta, respectiv contractul de imprumut nr. 4203/22.08.2011 incheiat intre A. si C. si contractul de imprumut nr. 4202/22.08.2011 incheiat intre A. si B., poarta mentiunea „bun si aprobat” prevazuta de art. 1180 Cod civil, ceea ce le confera forta probanta a inscrisurilor sub semnatura privata, cu consecinte decisive in ceea ce priveste teza probatorie sustinuta de reclamant, aceea a lipsei predarii sumelor de bani.
In plus, tribunalul a retinut ca reclamantul nu a contestat semnatura de pe niciunul dintre contractele de imprumut si nici mentiunea „bun si aprobat” din finalul fiecarui inscris.
In consecinta, s-a apreciat ca nu poate fi retinuta imprejurarea potrivit careia sumele stipulate in contracte nu ar fi conforme cu realitatea, cata vreme reclamantul a semnat cele doua contracte prin care a recunoscut imprumutul acordat de fiecare dintre parati, asumandu-si astfel in mod valabil obligatia de restituire a sumelor de 430.000 Euro la data de 30.11.2012, respectiv la data de 30.11.2013.
De asemenea, s-a mai retinut ca reclamantul nu a dovedit sustinerile sale cu privire la vicierea consimtamantului, rezumandu-se la a invoca o amenintare cu un prejudiciu incert, care nu poate constitui o constrangere in sensul dispozitiilor art. 956 C. civ.
3. Impotriva acestei sentinte a formulat apel reclamantul A., care a fost solutionat prin decizia civila nr. 439 A din 30 septembrie 2015 pronuntata de Curtea de Apel Bucuresti, Sectia a III-a Civila si pentru cauze cu minori si de familie, in sensul respingerii ca nefondat a apelului.
In considerentele deciziei, instanta de apel a retinut ca in ?edinta publica din 16 septembrie 2015 s-a constatat, in temeiul dispozitiilor art. 470 alin. (1) lit. c) ?i alin. (3) C. proc. civ. cu aplicarea dispozitiilor art. 468 alin. (3) acelasi cod, ca motivele de apel au fost formulate cu nerespectarea termenului prevazut de lege, apelantul fiind astfel decazut din dreptul de motiva calea de atac. In consecinta, curtea de apel, in considerarea dispozitiilor art. 476 alin. (2) C. proc. civ., a apreciat ca dreptul reclamantului de a critica hotararea apelata este limitat la posibilitatea invocarii in calea de atac numai a sustinerilor, apararilor si dovezilor aratate in fata primei instante.
In ceea ce priveste critica reclamantului referitoare la nelegala citare a sa in fata primei instante, inclusiv pentru termenul cand cauza a fost solutionata, instanta de apel a retinut ca aceasta este nefondata, avand in vedere ca reclamantul a fost citat la adresa indicata de el prin cererea de chemare in judecata. Sub acest aspect, s-a mai retinut ca o cerere de alegere a domiciliului pentru comunicarea actelor de procedura efectuata pe parcursul judecatii fondului cauzei trebuia formulata in dosarul in care se desfasura aceasta judecata, iar nu intr-un dosar avand un alt obiect si dat in competenta de solutionare a altui complet. In speta, reclamantul si-a ales domiciliul prin cererea de reexaminare a taxei judiciare de timbru.
Cu privire la fondul cauzei, avand in vedere ca in speta a fost retinuta tardivitatea formularii motivelor de apel, instanta a constatat incidenta dispozitiilor art. 476 alin. (2) C. proc. civ., potrivit carora, in cazul in care apelului nu se motiveaza ori motivarea apelului ori intampinarea nu cuprinde motive, mijloace de aparare ori dovezi noi, instanta de apel se va pronunta, in fond, numai pe baza celor invocate la prima instanta.
Astfel, curtea de apel a retinut ca, in mod corect, tribunalul a apreciat ca cele doua inscrisuri intitulate contract de imprumut indeplinesc conditiile stabilite de art. 1180 C. civ., pentru a avea deplina forta probanta ca inscrisuri sub semnatura privata.
De asemenea, instanta de apel a constatat ca la termenul de judecata din 13 martie 2014, respingand ca inadmisibila proba cu martori solicitata de reclamant prin cererea de chemare in judecata, prima instanta a facut o corecta aplicare a legii. Sub acest aspect, s-a apreciat ca proba cu martori nu face parte din categoria probelor preconstituite. Mai mult decat atat, s-a apreciat ca in speta nu poate fi retinuta incidenta dispozitiilor art. 309 C. proc. civ. intrucat nu a fost invocata nicio imprejurare enumerata de acest text de lege.
In consecinta, curtea de apel a subliniat ca prima instanta a considerat corect ca reclamantul nu a reusit sa probeze cauzele de nulitate invocate prin cererea de chemare in judecata.
In continuare, sub aspectul omisiunii remiterii sumelor de bani imprumutate, deci a inexistentei cauzei obligatiei asumate de reclamant prin cele doua contracte de imprumut, de restituire a sumelor mentionate in cuprinsul acestora, s-a constatat ca sustinerile reclamantului nu au fost dovedite sub aspect probator.
Totodata, au fost gasite neintemeiate si criticile apelantului-reclamant referitoare la cauza falsa, invocata ca motiv de nulitate, precum si criticile privind caracterul fictiv al celor doua acte juridice si vicierea consimtamantului la incheierea celor doua contracte de imprumut.
In fine, instanta de apel a inlaturat aprecierea primei instante potrivit careia sustinerea din cererea de chemare in judecata privind refuzul reclamantului de a alimenta cele doua conturi cu sumele pentru care fusesera emise bilete la ordin are valoarea unei recunoasteri in sensul remiterii sumelor de bani. Sub acest aspect s-a retinut ca, in conditiile in care concluzia instantei este doar dedusa dintr-o afirmatie prin care reclamantul a sustinut o alta imprejurare de fapt, lipsa claritatii ori preciziei au fost suficiente pentru instanta de apel pentru a constata ca sustinerea reclamantului nu poate avea valoarea unei marturisiri, aceasta trebuind sa fie neechivoca.
4. La data de 22 decembrie 2015, reclamantul A. a formulat recurs impotriva deciziei evocate anterior, prin care a solicitat, in principal, admiterea recursului, casarea deciziei recurate si a sentintei civile nr. 401 din 3 aprilie 2014 pronuntata de Tribunalul Bucuresti, Sectia a V-a Civila si trimiterea cauzei spre rejudecare tribunalului pentru solutionarea dosarului cu respectarea regulilor si principiilor legale privind dreptul la aparare, dreptul la proba, principiile contradictorialitatii si oralitatii procesului civil.
In subsidiar, a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate si trimiterea cauzei spre rejudecare instantei de apel pentru a proceda la judecarea apelului cu respectarea dispozitiilor art. 479 C.proc. civ. si aplicarea corecta a dispozitiilor art. 470 alin.(5) raportat la art. 468 alin. (3) C. proc. civ. si a dispozitiilor art. 476 alin. (1) acelasi cod.
Recursul a fost intemeiat pe dispozitiile art. 488 alin. (1) pct. 5 si 8 C. proc. civ.
In dezvoltarea motivelor intemeiate pe art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurentul-reclamant a aratat ca, prin decizia recurata au fost incalcate reguli de procedura a caror nerespectare atrage sanctiunea nulitatii actelor de procedura.
A sustinut recurentul ca exceptia tardivitatii motivarii cererii de apel a fost incorect admisa, aplicandu-se in consecinta sanctiunea decaderii din termenul de motivare a cererii de apel si de propunere a probelor in apel, fiind astfel interpretate si aplicate gresit dispozitiile art. 149, art. 184 alin. 1, art. 427 alin. 1, art. 468 alin. 1, art. 468 alin. 3, art. 470 alin. 1 si alin. 3 C. proc. civ.
Totodata, a precizat ca in speta este vorba de doua termene, respectiv unul pentru exercitarea apelului si unul, de aceeasi durata, pentru motivarea apelului, dar care curge numai de la comunicarea hotararii, in cazul in care termenul de apel curge de la pronuntare sau in cazul in care partea interesata a declarat apel inainte de a i se comunica hotararea de prima instanta.
In plus, sub acest aspect, s-a aratat ca formalitatile procedurale prevazute de lege pentru comunicarea hotararilor judecatoresti vizeaza norme de ordine publica.
Asadar, recurentul a invederat ca aplicarea sanctiunii decaderii este contrara prevederilor art. 184 alin. (1) si art. 468 alin. (1) raportat la art. 470 alin. (5) C. proc. civ., motiv pentru care solicita constatarea nulitatii hotararii recurate, cu consecinta desfiintarii acesteia.
Recurentul-reclamant a apreciat ca in mod gresit s-a retinut ca procedura citarii reclamantului pentru termenul la care s-a judecat cauza in fond a fost indeplinita cu respectarea legii, in conditiile in care s-a depus la dosarul cauzei o cerere de alegere a domiciliului procesual la sediul avocatului, iar procedura de citare nu s-a indeplinit potrivit acestei cereri, fiind incalcate dispozitiile art. 158 C. proc. civ.
A sustinut ca, desi cererea de alegere a domiciliului procesual pentru citarea si comunicarea actelor de procedura a fost formulata in cadrul cererii de reexaminare asupra solutiei de respingere a acordarii facilitatilor privind plata taxei de timbru, aceasta cerere este una incidentala cererii principale, iar instanta trebuia sa o ia in considerare.
In consecinta, a solicitat casarea hotararii si trimiterea cauzei spre rejudecare la tribunal, potrivit art. 480 alin. (3) C. proc. civ. avand in vedere ca au fost incalcate dispozitiile art. 158 C. proc. civ., referitoare la conditiile citarii, astfel incat neasigurarea reprezentarii procesuale efective, ca urmare a renuntarii la mandatarul judiciar, nu poate prezuma si cunoasterea efectiva a lucrarilor dosarului, astfel ca masurile procesuale dispuse la termenul din 13 martie 2014 de prima instanta sunt nule, conform art. 174, 176, 178 alin. 3 C. proc. civ.
S-a sustinut ca au fost incorect retinute dezlegarile instantei de fond referitoare la incuviintarea in parte a probelor solicitate, fiind incorect interpretate si aplicate dispozitiile art. 255 alin. (1) C. proc. civ. Astfel, in mod gresit s-a respins ca neconcludenta proba cu interogatoriul paratilor, in conditiile in care potrivit art. 351 C. proc. civ. aceasta era admisibila, fiind necesara in clarificarea faptelor personale privind remiterea sumelor de bani imprumutate. In consecinta, respingerea probei constand in audierea martorilor, incalca regulile procedurale privind admisibilitatea probei pentru cazurile in care se ataca actul pe motivele invocate prin cererea de chemare in judecata.
A mai subliniat ca au fost incorect aplicate regulile legale privind eficienta inscrisurilor sub semnatura privata, intrucat potrivit legii in vigoare la 22 august 2011, data intocmirii contractului de imprumut, inscrisul sub semnatura privata face dovada intre parti, pana la proba contrara, inclusiv in ceea ce priveste mentiunile din inscris, care sunt in legatura directa cu raportul juridic atestat ca fiind creat intre parti. A sustinut ca, in speta, sunt aplicabile dispozitiile art. 309 alin. 84) pct. 5 C. proc. civ., iar dezlegarile date prin hotararile pronuntate in cauza sunt incorecte cu privire la problema admisibilitatii probei cu martori, in raport cu continutul inscrisurilor atacate.
In ceea ce priveste criticile intemeiate pe dispozitiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a aratat ca prin decizia recurata s-au interpretat gresit normele de drept material, a caror observare este necesara pentru examinarea admisibilitatii probelor sub aspectul cerintei privind legalitatea acestora. In consecinta, solutiile instantelor de fond incalca legea care consacra nulitatea contractelor de imprumut bazate pe frauda si cauza nereala si, subsecvent, a actelor juridice cu care s-a garantat restituirea sumei de 860.000 euro pretins imprumutata. De asemenea, a mai sustinut ca solutionarea problemei de drept privind cerintele valabilitatii cauzei in contractul de imprumut de consumatie nu trebuie confundate cu cerintele valabilitatii consimtamantului la incheierea unui astfel de contract, chiar daca prevederile art. 22 alin. (4) C. proc. civ. permit restabilirea calificarii juridice a faptelor deduse judecatii, in conditiile in care cererea de chemare in judecata vizeaza expres nulitatea absoluta a contractelor de imprumut si a actelor subsecvente in raport cu prevederile art. 966 raportat la art. 968 C. civ.
Intimatul C. a depus la dosar intampinare, prin care a solicitat respingerea recursului si mentinerea deciziei recurate ca fiind legala si temeinica.
Inalta Curte a procedat la intocmirea raportului asupra admisibilitatii in principiu a recursului, in temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., prin raport constatandu-se ca recursul nu este admisibil in principiu.
Prin incheierea din camera de consiliu din data de 20 septembrie 2016 a fost incuviintat, in unanimitate, raportul asupra admisibilitatii in principiu a recursului, fiind dispusa comunicarea acestuia partilor, potrivit dispozitiilor art. 493 alin. 4 C. proc. civ.
Prin incheierea din 13 decembrie 2016, s-a admis in principiu recursul si s-a stabilit termen in sedinta publica la data de 21 martie 2017, cand instanta a amanat judecarea cauzei la data de 16 mai 2017, pentru lipsa de procedura cu intimatul-parat B.
5. Analizand recursul declarat de recurentul-reclamant A., din perspectiva criticilor formulate si temeiurilor de drept aratate, tinand cont de limitele controlului de legalitate, Inalta Curte l-a admis pentru considerentele care succed.
Un prim motiv al recursului deduce instantei de recurs critica intemeiata pe dispozitiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., sens in care recurentul arata ca instanta de apel a incalcat reguli procedurale prevazute de lege sub sanctiunea nulitatii, admitand exceptia tardivitatii motivarii cererii de apel, cu consecinta decaderii apelantului din dreptul de motivare si de propunere a probelor in faza procesuala a apelului.
Verificand actele efectuate in fata instantei de apel, Inalta Curte constata ca in incheierea de dezbateri care au precedat pronuntarea deciziei nr. 439A/30.09.2016 a fost admisa exceptia tardivitatii motivarii apelului, fiind decazut apelantul din dreptul de motivare a apelului, cu considerentul ca, prin formularea declaratiei de apel la 12 august 2014, hotararea primei instante este considerata comunicata prin echipolenta partii care a declarat apel, potrivit dispozitiilor art. 468 alin. (3) C. proc. civ. Considerand astfel, instanta de apel a statuat ca termenul pentru motivarea apelului s-a implinit la 12 septembrie 2014, iar nu la expirarea unui termen de 30 de zile de la data comunicarii efective a sentintei, 14 octombrie 2014.
Dezlegarile instantei de apel date exceptiei procesuale referitoare la tardivitatea motivarii apelului sunt eronate si fondate pe o gresita aplicare a normelor de procedura incidente in aceasta materie.
Instanta de apel a ignorat o distinctie necesara intre declararea apelului si motivarea acestuia, care a permis transgresarea regimului exceptional al echipolentei care este incident doar in conditiile art. 486 C.proc.civ., la termenul de motivare a caii de atac.
Potrivit dispozitiilor art. 468 C. proc. civ., termenul de apel este, ca regula, 30 de zile de la comunicarea hotararii, iar prin echipolenta, considerata exceptionala in conditiile art. 468 alin. (3) C. proc. civ., hotararea este considerata comunicata la data formularii declaratiei de apel, daca o parte face apel inainte de comunicarea hotararii. Aceasta asimilare are insa un efect limitat la cunoasterea dispozitiilor luate prin hotararea atacata si nu poate fi extinsa la alte efecte pentru care legea nu dispune in mod similar; chiar in situatia de echipolenta, instanta nu este dispensata de obligatia comunicarii din oficiu a hotararii redactate in conditiile art. 426 C. proc. civ., astfel cum este statuat in art. 427 C. proc. civ.
Tocmai de aceea, pentru ca dreptul de motivare a caii de atac sa fie unul cu continut efectiv, legiuitorul a stabilit prin dispozitiile art. 470 alin. (5) teza a II-a, ca atunci cand motivarea apelului se face distinct de declaratia de apel, motivarea apelului se va face intr-un termen de aceeasi durata, care curge, insa, de la data comunicarii hotararii, astfel cum aceasta a fost reglementata in art. 427 C. proc. civ. Prin urmare, in situatia de echipolenta reglementata prin art. 468 alin. (3) C. proc. civ., pentru motivarea caii de atac curge un termen distinct de 30 de zile – legal si imperativ, pentru motivarea apelului de la comunicarea propriu-zisa a hotararii primei instante.
De aceea, rationamentul instantei de apel care a asimilat comunicarea hotararii prin echipolenta cu comunicarea pentru motivarea caii de atac a fost realizat cu incalcarea normelor de procedura care, in mod imperativ, reglementeaza regimul termenului de motivare.
Constatand si ca sentinta primei instante a fost comunicata reclamantului la 14 octombrie 2014, iar motivele de apel au fost inaintate la 10 noiembrie 2014, Inalta Curte retine ca apelul a fost motivat in termenul legal imperativ prescris pentru efectuarea actului de procedura, astfel incat decaderea apelantului din dreptul de a-i fi examinate criticile in apel este lipsita de suport legal si a produs partii o vatamare a carei inlaturare nu poate fi realizata decat prin anularea deciziei atacate cu recurs.
In aceste circumstante determinate de casarea deciziei, Inalta Curte constata cu nu se mai impune examenul motivelor de recurs reiterate ca motive de nelegalitate ale deciziei din apel, care s-au constituit in motive de apel ramase neexaminate ca efect al gresitei decaderi din dreptul de motivare a apelului, dar si a criticilor referitoare la dezlegarile instantei de apel care e realizat examinarea cauzei in limitele celor invocate la prima instanta.
Cu toate acestea, intrucat cererea principala a recurentului a fost admiterea recursului, casarea deciziei recurate nr. 439A/30 septembrie 2015 si a sentintei civile nr. 401/ 3 aprilie 2014 a tribunalului si trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanta de fond, potrivit art. 497 teza I C. proc. civ., ca urmare a nelegalei citari a partii la data la care au avut loc dezbaterile in fata tribunalului, Inalta Curte va da o dezlegare circumstantial necesara celui de-al doilea motiv de recurs.
Intemeiat tot pe dispozitiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., al doilea motiv de recurs critica modalitatea in care, interpretand dispozitii de procedura, curtea de apel a statuat ca reclamantul a fost legal citat in sedinta in care au avut loc dezbaterile la prima instanta.
Se cuvine subliniat ca instanta de apel, in ciuda decaderii apelantului din dreptul de a-i fi examinate motivele de apel, a examinat totusi primul motiv de apel al acestuia, producand o fractura a rationamentului logico-juridic care ar fi impus, concordant decaderii, ca niciun motiv de apel sa nu mai fie analizat.
Explicatia oferita de instanta de apel ca justificare a acestui demers a fost aceea ca necitarea reclamantului la dezbaterile asupra fondului in fata primei instante a fost invocata la primul termen stabilit pentru judecarea apelului.
Instanta de casare arata, insa, ca aceasta fundamentare a deciziei se intemeiaza pe o gresita aplicare a dispozitiilor art. 160 alin. (2) C. proc. civ. Acestea se refera la posibilitatea invocarii viciului de procedura legat de neregularitatea citarii partii care a lipsit la termenul la care nu a fost legal citata cel mai tarziu la termenul de judecata urmator producerii ei, insa, in acceptiunea codului, succesiunea termenelor avute in vedere de lege vizeaza aceeasi faza a judecatii procesului.
Asadar, nu pot fi considerate ca termene succesive, in aplicarea dispozitiilor art. 160 alin. (2) C. proc. civ., cele care se plaseaza in fata primei instante cu cele din apel. Rational, viciul nelegalei citari a partii in prima instanta poate fi invocat in apel in primul act de procedura specific apelului, respectiv declaratia de apel sau prin motivele de apel, atunci cand acestea nu sunt dezvoltare prin chiar declaratia de apel. A accepta teza curtii de apel deduce ca ar fi posibil ca in conditiile in care apelantul nu deduce o asemenea critica in propriul apel, sa o poate invoca totusi cu depasirea termenului de motivare a apelului, adica sa dea semnificatie de ordine publica acestui motiv. Or acest lucru nu este posibil, deoarece dispozitiile legale la care s-a facut referire ocrotesc interese de ordine privata si incalcarea lor nu poate fi invocata decat limitat.
Fiind astfel gresita masura curtii de apel de a proceda la analiza primului motiv de apel, in conditiile in care partea a fost decazuta din dreptul de motivare a apelului, este implicit ca efectul casarii vizeaza si aceste considerente, iar casarea va avea ca obiect, in aceste circumstante, numai decizia pronuntata in apel, iar cauza va fi trimisa spre rejudecare acestei instante.
In concluzie, in baza considerentelor prezentate in aceasta decizie, recursul reclamantului a fost admis, decizia curtii de apel a fost casata in intregime, iar potrivit art. 497 C. proc. civ., cauza a fost trimisa aceleiasi instante pentru rejudecarea apelului si analiza tuturor motivelor de apel si a cererilor formulate de apelant.