Notiunea de probe noi ce pot fi propuse si incuviintate in faza apelului

Notiunea de probe noi ce pot fi propuse si incuviintate in faza apelului se includ atat probele propuse in fata primei instante prin cererea de chemare in judecata sau intampinare, cat si acelea care nu au fost propuse in fata primei instante sau au fost propuse tardiv, iar in privinta lor prima instanta de fond a constatat decaderea.

Decizia 9/2020 [A] privind interpretarea si aplicarea unitara a dispozitiilor art. 470, art. 478 alin. (2) si a art. 479 alin. (2) din Codul de procedura civila, prin raportare la art. 254 alin. (1) si (2) din Codul de procedura civila

INALTA CURTE DE CASATIE SI JUSTITIE

COMPLETUL PENTRU SOLUTIONAREA RECURSULUI IN INTERESUL LEGII

Dosar nr. 51/1/2020

Corina-Alina Corbu      – presedintele Inaltei Curti de Casatie si Justitie – presedintele completului

Carmen Elena Popoiag – pentru presedintele Sectiei I civile

Marian Buda       – presedintele Sectiei a II-a civile

Denisa Angelica Stanisor       – presedintele Sectiei de contencios administrativ si fiscal

Daniel Gradinaru         – presedintele Sectiei penale

Bianca Elena Tandarescu      – judecator la Sectia I civila

Simona Lala Cristescu – judecator la Sectia I civila

Mioara Iolanda Grecu  – judecator la Sectia I civila

Mari Ilie     – judecator la Sectia I civila

Andreia Liana Constanda      – judecator la Sectia I civila

Eugenia Puscasiu          – judecator la Sectia I civila

Veronica Magdalena Danaila          – judecator la Sectia a II-a civila

Eugenia Voicheci – judecator la Sectia a II-a civila

Ruxandra Monica Duta         – judecator la Sectia a II-a civila

Marioara Isaila   – judecator la Sectia a II-a civila

Diana Manole     – judecator la Sectia a II-a civila

Valentina Vrabie – judecator la Sectia a II-a civila

Decebal Constantin Vlad       – judecator la Sectia de contencios administrativ si fiscal

Emil Adrian Hancas     – judecator la Sectia de contencios administrativ si fiscal

Nicolae Gabriel Ionas  – judecator la Sectia de contencios administrativ si fiscal

Madalina Elena Grecu – judecator la Sectia de contencios administrativ si fiscal

Gabriel Viziru      – judecator la Sectia de contencios administrativ si fiscal

Horatiu Patrascu – judecator la Sectia de contencios administrativ si fiscal

Mirela Sorina Popescu – judecator la Sectia penala

Ionut Mihai Matei        – judecator la Sectia penala

Completul pentru solutionarea recursului in interesul legii este legal constituit, in conformitate cu dispozitiile art. 516 alin. (2) din Codul de procedura civila, raportat la art. 27² alin. (3) lit. b) din Regulamentul privind organizarea si functionarea administrativa a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, republicat, cu modificarile si completarile ulterioare.

Sedinta este prezidata de doamna judecator Corina-Alina Corbu, presedintele Inaltei Curti de Casatie si Justitie.

Procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie este reprezentat de doamna procuror Antonia Constantin.

La sedinta de judecata participa magistratul-asistent Ileana Peligrad, desemnat pentru aceasta cauza in conformitate cu dispozitiile art. 27³ din Regulamentul privind organizarea si functionarea administrativa a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, republicat, cu modificarile si completarile ulterioare.

Inalta Curte de Casatie si Justitie – Completul pentru solutionarea recursului in interesul legii a luat in examinare recursul in interesul legii formulat de catre Colegiul de conducere al Curtii de Apel Cluj cu privire la urmatoarea problema de drept: „stabilirea daca in notiunea de probe noi ce pot fi propuse si incuviintate in faza apelului se includ doar probele propuse in fata primei instante prin cererea de chemare in judecata sau intampinare si care au fost respinse pentru nerespectarea conditiilor ce decurg din dispozitiile art. 255 si art. 258 din Codul de procedura civila sau si acelea care nu au fost propuse in fata primei instante sau au fost propuse tardiv, iar prima instanta de fond a constatat decaderea”.

Magistratul-asistent a invederat ca la dosarul cauzei s-au depus: raportul intocmit de judecatorii-raportori, opinii ale Universitatii „Alexandru Ioan Cuza” din Iasi si ale Universitatii Bucuresti, precum si punct de vedere din partea Ministerului Public.

Presedintele completului, doamna judecator Corina-Alina Corbu, presedintele Inaltei Curti de Casatie si Justitie a acordat cuvantul reprezentantului procurorului general.

Reprezentantul procurorului general a solicitat admiterea recursului in interesul legii si pronuntarea unei hotarari prin care sa se asigure aplicarea si interpretarea unitara a legii cu privire la problema de drept sesizata, aratand ca in notiunea de probe noi ce pot fi incuviintate in apel se includ probele propuse in fata primei instante si care au fost respinse pentru nerespectarea conditiilor ce decurg din art. 255 si art. 258 din Codul de procedura civila, dar si probele care nu au fost propuse in fata primei instante, dar care sunt enuntate pentru prima data prin cererea de apel sau prin intampinarea la apel, avand in vedere caracterul devolutiv al apelului, dispozitiile specifice privind probatiunea in apel si argumentele de interpretare logica si sistematica.

Presedintele completului, doamna judecator Corina-Alina Corbu, constatand ca nu mai sunt alte completari, chestiuni de invocat sau intrebari de formulat din partea membrilor completului, a declarat dezbaterile inchise, iar completul de judecata a ramas in pronuntare.

INALTA CURTE DE CASATIE SI JUSTITIE,

deliberand asupra recursului in interesul legii, a constatat urmatoarele:

1. Temeiul juridic al recursului in interesul legii
2. Articolul 514 din Codul de procedura civila prevede astfel:

„Pentru a se asigura interpretarea si aplicarea unitara a legii de catre toate instantele judecatoresti, procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, din oficiu sau la cererea ministrului justitiei, Colegiul de conducere al Inaltei Curti de Casatie si Justitie, colegiile de conducere ale curtilor de apel, precum si Avocatul Poporului au indatorirea sa ceara Inaltei Curti de Casatie si Justitie sa se pronunte asupra problemelor de drept care au fost solutionate diferit de instantele judecatoresti”.

1. Sesizarea Inaltei Curti de Casatie si Justitie
2. Sesizarea s-a facut de catre Colegiul de conducere al Curtii de Apel Cluj, atasandu-se, in dovedirea practicii neunitare, jurisprudenta relevanta.

III. Normele de drept intern care formeaza obiectul sesizarii Inaltei Curti de Casatie si Justitie cu privire la pronuntarea unui recurs in interesul legii

3. Codul de procedura civila

Art. 254

(1) Probele se propun, sub sanctiunea decaderii, de catre reclamant prin cererea de chemare in judecata, iar de catre parat prin intampinare, daca legea nu dispune altfel. Ele pot fi propuse si oral, in cazurile anume prevazute de lege.

(2) Dovezile care nu au fost propuse in conditiile alin. (1) nu vor mai putea fi cerute si incuviintate in cursul procesului, in afara de cazurile in care:

1. necesitatea probei rezulta din modificarea cererii;
2. nevoia administrarii probei reiese din cercetarea judecatoreasca si partea nu o putea prevedea;
3. partea invedereaza instantei ca, din motive temeinic justificate, nu a putut propune in termen probele cerute;
4. administrarea probei nu duce la amanarea judecatii;
5. exista acordul expres al tuturor partilor.

(3) In cazurile prevazute la alin. (2), partea adversa are dreptul la proba contrara numai asupra aceluiasi aspect pentru care s-a incuviintat proba invocata. […]

Art. 255

(1) Probele trebuie sa fie admisibile potrivit legii si sa duca la solutionarea procesului.

(2) Daca un anumit fapt este de notorietate publica ori necontestat, instanta va putea decide, tinand seama de circumstantele cauzei, ca nu mai este necesara dovedirea lui.

(3) Uzantele, regulile deontologice si practicile statornicite intre parti trebuie probate, in conditiile legii, de catre cel care le invoca. Regulamentele si reglementarile locale trebuie dovedite de catre cel care le invoca numai la cererea instantei.

(4) La cererea instantei, autoritatile competente sunt obligate sa ii comunice, in termenul stabilit, toate informatiile, inscrisurile ori reglementarile solicitate.[…]

Art. 258

(1) Probele se pot incuviinta numai daca sunt intrunite cerintele prevazute la art. 255, in afara de cazul cand ar exista pericolul ca ele sa se piarda prin intarziere.

(2) Incheierea prin care se incuviinteaza probele va arata faptele ce vor trebui dovedite, mijloacele de proba incuviintate, precum si obligatiile ce revin partilor in legatura cu administrarea acestora.

(3) Instanta va putea limita numarul martorilor propusi.

Art. 470

(1) Cererea de apel va cuprinde: […] d) probele invocate in sustinerea apelului; […]

(4) Cand dovezile propuse sunt martori sau inscrisuri nearatate la prima instanta, se vor aplica in mod corespunzator dispozitiile art. 194 lit. e).

Art. 476

(1) Apelul exercitat in termen provoaca o noua judecata asupra fondului, instanta de apel statuand atat in fapt, cat si in drept.

(2) In cazul in care apelul nu se motiveaza ori motivarea apelului sau intampinarea nu cuprinde motive, mijloace de aparare sau dovezi noi, instanta de apel se va pronunta, in fond, numai pe baza celor invocate la prima instanta.

(3) Prin apel este posibil sa nu se solicite judecata in fond sau rejudecarea, ci anularea hotararii de prima instanta si respingerea ori anularea cererii de chemare in judecata ca urmare a invocarii unei exceptii sau trimiterea dosarului la instanta competenta.

Art. 477

(1) Instanta de apel va proceda la rejudecarea fondului in limitele stabilite, expres sau implicit, de catre apelant, precum si cu privire la solutiile care sunt dependente de partea din hotarare care a fost atacata.

(2) Devolutiunea va opera cu privire la intreaga cauza atunci cand apelul nu este limitat la anumite solutii din dispozitiv ori atunci cand se tinde la anularea hotararii sau daca obiectul litigiului este indivizibil.

Art. 478

(1) Prin apel nu se poate schimba cadrul procesual stabilit in fata primei instante.

(2) Partile nu se vor putea folosi inaintea instantei de apel de alte motive, mijloace de aparare si dovezi decat cele invocate la prima instanta sau aratate in motivarea apelului ori in intampinare. Instanta de apel poate incuviinta si administrarea probelor a caror necesitate rezulta din dezbateri.

(3) In apel nu se poate schimba calitatea partilor, cauza sau obiectul cererii de chemare in judecata si nici nu se pot formula pretentii noi.

(4) Partile pot insa sa expliciteze pretentiile care au fost cuprinse implicit in cererile sau apararile adresate primei instante.

(5) Se vor putea cere, de asemenea, dobanzi, rate, venituri ajunse la termen si orice alte despagubiri ivite dupa darea hotararii primei instante si va putea fi invocata compensatia legala.

Art. 479

(1) Instanta de apel va verifica, in limitele cererii de apel, stabilirea situatiei de fapt si aplicarea legii de catre prima instanta. Motivele de ordine publica pot fi invocate si din oficiu.

(2) Instanta de apel va putea dispune refacerea sau completarea probelor administrate la prima instanta, in cazul in care considera ca sunt necesare pentru solutionarea cauzei, precum si administrarea probelor noi propuse in conditiile art. 478 alin. (2). […]

Art. 482

Dispozitiile de procedura privind judecata in prima instanta se aplica si in instanta de apel, in masura in care nu sunt potrivnice celor cuprinse in prezentul capitol.

1. Obiectul recursului in interesul legii. Orientarile jurisprudentiale divergente
2. Sesizarea vizeaza urmatoarea problema de drept: „stabilirea daca in notiunea de probe noi ce pot fi propuse si incuviintate in faza apelului se includ doar probele propuse in fata primei instante prin cererea de chemare in judecata sau intampinare si care au fost respinse pentru nerespectarea conditiilor ce decurg din dispozitiile art. 255 si art. 258 din Codul de procedura civila sau si acelea care nu au fost propuse in fata primei instante sau au fost propuse tardiv, iar prima instanta de fond a constatat decaderea”.
3. Intr-o prima opinie, in notiunea de probe noi ce pot fi incuviintate in apel se includ probele propuse in fata primei instante si care au fost respinse pentru nerespectarea conditiilor ce decurg din art. 255 si art. 258 din Codul de procedura civila, dar si probele care nu au fost propuse in fata primei instante, dar care sunt enuntate pentru prima data prin cererea de apel sau prin intampinarea la apel. Cu atat mai mult ar fi admisibile si probele propuse tardiv si pentru care prima instanta de fond a constatat decaderea.

S-a argumentat ca aceasta solutie este impusa cu precadere de dispozitiile art. 476, art. 478 alin. (2) si art. 479 alin. (2) din Codul de procedura civila, fara a i se putea opune prevederile art. 254 alin. (2) din acelasi act normativ.

In sprijinul acestei opinii s-a considerat ca pot fi invocate trei argumente de text. In primul rand prevederile art. 470 alin. (4) din Codul de procedura civila, potrivit carora atunci cand dovezile propuse sunt martori si inscrisuri, nearatate la prima instanta, se vor aplica corespunzator dispozitiile art. 194 lit. e) din acelasi act normativ, apoi dispozitiile art. 476 alin. (2) din Codul de procedura civila, potrivit carora „in cazul in care apelul nu se motiveaza ori motivarea apelului sau intampinarea nu cuprinde motive, mijloace de aparare sau dovezi noi, instanta de apel se va pronunta, in fond, numai pe baza celor invocate la prima instanta”. Nu in ultimul rand, pot fi invocate si dispozitiile art. 478 alin. (2) din Codul de procedura civila, conform carora partile nu se vor putea folosi inaintea instantei de apel de alte motive, mijloace de aparare si dovezi decat cele invocate la prima instanta sau aratate in motivarea apelului sau in intampinare. Enumerarea are un caracter alternativ, iar concluzia care se impune este aceea ca este posibila propunerea prin apel sau intampinarea la apel a unor probe neinvocate in fata primei instante, fara vreo limitare.

De asemenea, legea procesual civila nu impune de plano ca partea sa se foloseasca in apel numai de probele pe care le-a propus la prima instanta, dimpotriva, chiar textele art. 470 alin. (4) si respectiv art. 478 alin. (2) din Codul de procedura civila permitand propunerea de probe noi in apel.

In ceea ce priveste sanctiunea decaderii impuse de dispozitiile art. 254 alin. (2), art. 185 alin. (1) si art. 208 alin. (2) din Codul de procedura civila, care fac vorbire despre faptul ca probele care nu au fost solicitate in conditiile art. 254 alin. (1) nu vor mai putea fi solicitate in cursul procesului, operand decaderea, se poate contraargumenta cu succes in sensul ca sunt norme de generala aplicare in procesul civil incidente, cu exceptia situatiilor in care ar exista norme speciale. Or, dispozitiile art. 478 alin. (2) din Codul de procedura civila reprezinta exact o astfel de norma cu caracter special, ce permite administrarea de probe noi in apel, cu inlaturarea sanctiunii decaderii care a survenit in fata primei instante.

Concluzia se impune si din perspectiva caracterului devolutiv al caii de atac, care presupune o rejudecare si reapreciere a tuturor aspectelor relevante pentru solutionarea cauzei de catre instanta de apel, considerata a fi a doua instanta de fond.

Pe de alta parte, in conditiile in care sunt admisibile probele propuse pentru prima data in faza de apel, sunt cu atat mai mult admisibile probele propuse si in faza primei instante, dar cu nerespectarea conditiilor procedurale si cu privire la care prima instanta a pronuntat decaderea sau le-a respins pentru vreun alt motiv.

6. In sens contrar a fost exprimata cea de-a doua opinie, potrivit careia in apel nu pot fi propuse, in principiu, orice probe noi, ci doar cele care nu au putut fi propuse in fata primei instante, cele care au fost respinse de catre prima instanta sau asupra carora aceasta a omis sa se pronunte.

In argumentare s-a aratat ca se impun a fi avute in vedere prevederile art. 254 alin. (2) din Codul de procedura civila, care fac vorbire despre faptul ca probele ce nu au fost solicitate in conditiile alin. (1) prin cererea de chemare in judecata si prin intampinare nu vor mai fi cerute si incuviintate in cursul procesului, cu exceptiile prevazute de lege. Nesolicitarea dovezilor in termenele prevazute de lege atrage decaderea, conform prevederilor art. 185 alin. (1) si art. 208 alin. (2) din Codul de procedura civila, care opereaza de drept.

Propunerea oricaror probe noi prin apelul declarat de catre partea care a omis sa le propuna in fata primei instante in conditiile procedurale ar lipsi de orice efect decaderea care a operat deja, fara sa existe o prevedere legala care sa autorizeze inlaturarea efectelor decaderii.

De asemenea nu poate fi ignorat nici faptul ca obiectul caii de atac declarate il constituie hotararea pronuntata de prima instanta, a carei legalitate si temeinicie pot fi examinate prin raportare la materialul probator pe care aceasta l-a analizat, nu si prin prisma unor probe pe care prima instanta nu le-a putut administra, intrucat nu au fost propuse in termenele legale. In cazul in care s-ar impartasi opinia contrara, instanta de control judiciar ar face o judecata de prima instanta, cu ignorarea specificului judecatii intr-o cale de atac si nu o evocare a fondului.

1. Punctul de vedere al Ministerului Public
2. Avand in vedere caracterul devolutiv al apelului, dispozitiile specifice privind probatiunea in apel si argumentele de interpretare logica si sistematica, Ministerul Public a apreciat ca, in interpretarea si aplicarea dispozitiilor art. 470 alin. (1) lit. d) si alin. (3), art. 476 alin. (1), art. 478 alin. (2), art. 479 alin. (2) si art. 482 din Codul de procedura civila, probele care nu au fost propuse in fata primei instante sau care au fost depuse tardiv, in privinta carora prima instanta de fond a constatat decaderea, constituie probe noi in apel.

Astfel, regulile de procedura privitoare la judecata in apel se completeaza cu regulile privind judecata in prima instanta in masura in care aceasta completare este compatibila cu procedura judecatii din apel.

In schimb, aplicarea regulilor de procedura prevazute de cod pentru judecata in prima instanta este incompatibila cu judecata in apel atunci cand, pentru aceasta etapa procesuala, exista reguli speciale, derogatorii care se vor aplica cu prioritate.

In acest context, se cuvine a se observa ca dispozitiile art. 478 alin. (2) din Codul de procedura civila au caracterul unor norme speciale aplicabile cu prioritate.

Potrivit acestor dispozitii, partile nu se vor putea folosi inaintea instantei de apel de alte dovezi decat cele invocate in prima instanta sau aratate in motivarea apelului ori in intampinare, instanta de apel putand incuviinta si administrarea probelor a caror necesitate rezulta din dezbateri, acelasi caracter avandu-l si prevederile art. 479 din Codul de procedura civila, care, sub denumirea marginala „Dispozitii speciale privind judecata”, in alin. (2), arata ca instanta de apel va dispune refacerea sau completarea probelor administrate la prima instanta, in cazul in care considera ca sunt necesare pentru solutionarea cauzei, precum si administrarea probelor noi propuse in conditiile art. 478 alin. (2), adica cele aratate in motivarea apelului sau in intampinarea depusa in apel.

Aceste dispozitii, coroborate, dau expresie efectului devolutiv al apelului, cale de atac ce duce la rejudecarea pricinii in fond, in care problemele de fapt si de drept dezbatute in fata primei instante sunt repuse in discutia instantei de apel, efectul devolutiv avand consecinte si asupra probelor care pot fi administrate in apel.

Din interpretarea logico-sistematica a acestor dispozitii legale rezulta ca in categoria de probe in apel intra in primul rand probele care au fost „invocate” la prima instanta.

Din aceasta perspectiva se observa ca nu exista nicio diferenta de redactare intre art. 292 alin. 1 din Codul de procedura civila de la 1865 si art. 478 alin. (2) din noul Cod de procedura civila si ca, in privinta posibilitatilor pe care le are instanta de apel sub aspect probatoriu, in faza judecatii caii de atac, conceptia initiala din art. 295 alin. 2 din Codul de procedura civila de la 1865 a ramas aceeasi si in actuala reglementare continuta de art. 479 alin. (2) din Codul de procedura civila.

Prin urmare, isi mentin valabilitatea solutiile doctrinare si jurisprudentiale cristalizate sub imperiul Codului de procedura civila din 1865, care considerau ca, de vreme ce legea nu distinge sub aspectul motivului ce a determinat neadministrarea probei in prima instanta, ci dimpotriva permite administrarea probelor noi in apel, sunt indiferente culpa partii in ceea ce priveste neadministrarea probei ori faptul ca partea a invocat un mijloc de proba, la care, ulterior, a renuntat.

De asemenea se apreciaza ca pot fi solicitate in apel probele noi propuse prin cererea de apel sau prin intampinarea formulata in apel.

In mod cert, probele nesolicitate de parte in prima instanta, prin cererea de chemare in judecata sau intampinare, in aceasta etapa procesuala si din care partea a fost decazuta, au calitatea de a fi „probe noi” in fata instantei de apel, atat timp cat textele de lege care consacra dreptul partii de a propune probe noi in apel si, corelativ, posibilitatea instantei de apel de a incuviinta administrarea probelor noi in apel nu cuprind nicio distinctie in privinta motivului pentru care aceste probe nu au fost cunoscute de prima instanta, acest aspect fiind indiferent din perspectiva calificarii lor ca „probe noi”.

De aceea, avand in vedere ca art. 479 alin. (2) din Codul de procedura civila consacra expres posibilitatea administrarii de probe noi in apel, neconditionat de vreo culpa a partilor si fara vreo distinctie dupa cum proba era sau nu cunoscuta acestora pana la momentul procesual la care le puteau propune in fata primei instante, rezulta ca si probele din care partile au fost decazute la prima instanta prin nesolicitarea lor in termen au calitatea de a fi probe noi in apel.

Aceasta abordare corespunde pe deplin efectului devolutiv al apelului care in sistemul nostru de drept este privit atat ca o cale de examinare a corectitudinii hotararii primei instante (revisio prioris instantiae), cat si ca o rejudecare integrala a cauzei (novum indicium), bineinteles, cu limitele determinate in art. 477 alin. (1) si art. 478 alin. (1) si (3) din Codul de procedura civila.

Asadar, in apel vor putea fi propuse prin motivele de apel sau intampinare si, consecutiv, incuviintate, daca indeplinesc si conditiile de admisibilitate prevazute de art. 255 si 258 din Codul de procedura civila, in limitele judecatii in apel, ca probe noi, probele care nu au fost solicitate in prima instanta, indiferent daca acestea puteau fi sau nu propuse ori prevazute in faza procesuala anterioara, probele incuviintate de prima instanta, dar care, indiferent de motiv, nu au fost administrate, probele respinse de prima instanta, precum si probele in privinta carora a operat decaderea partii in fata primei instante, intrucat ubi lex non distinguit nec nos distinguere debemus.

De asemenea, probele administrate inaintea primei instante raman dobandite cauzei, iar instanta de apel poate dispune refacerea sau completarea lor, atunci cand constata ca sunt necesare pentru solutionarea cauzei, adica atat a apelului, cat si a fondului, fiind la aprecierea instantei de apel recurgerea la una sau alta dintre aceste optiuni, in functie de situatia concreta din fiecare cauza in parte.

De asemenea, instanta de apel, in virtutea rolului conferit, prin art. 22 alin. (2) teza finala din Codul de procedura civila, poate sa dispuna administrarea probelor a caror necesitate rezulta din dezbateri, astfel cum rezulta din art. 478 alin. (2) teza a II-a din Codul de procedura civila, pe care le considera necesare, chiar daca partile se impotrivesc.

Sintetizand, Ministerul Public sustine ca instanta de apel isi poate sprijini solutia pe probele administrate de prima instanta, pe probele administrate de prima instanta refacute sau completate in apel, pe probele administrate la prima instanta, articulate cu probe noi in apel, pe probele noi administrate in apel, oricare dintre aceste variante luate singular sau combinate intre ele fiind lasata la aprecierea exclusiva a instantei de apel.

1. Punctul de vedere al Colegiului de conducere al Curtii de Apel Cluj
2. Autorul sesizarii a prezentat cele doua orientari jurisprudentiale cu privire la problema de drept ce face obiectul prezentului recurs in interesul legii.

S-a aratat ca problema de drept supusa atentiei este de foarte mare importanta practica, concretizeaza caracterul devolutiv al apelului si limitele acestuia, iar solutia care va fi pronuntata in vederea unificarii practicii va produce consecinte directe asupra principiului egalitatii de arme in procesul civil, principiu care are ca element esential posibilitatea tuturor partilor de a solicita si administra probe utile, pertinente si concludente in fata instantelor de fond pentru dovedirea celor sustinute in dovedirea cererii de chemare in judecata sau in aparare. In consecinta, problema procedurala analizata este in stransa legatura cu limitele procesului echitabil, asa cum sunt trasate in foarte bogata jurisprudenta a Curtii Europene a Drepturilor Omului pronuntata in aplicarea dispozitiilor art. 6 din Conventia europeana a drepturilor omului.

Pe de alta parte, s-a sustinut ca identificarea practicii judiciare prin care instantele aplica textele analizate este dificila, deoarece pronuntarea instantelor de apel cu privire la admisibilitatea probelor solicitate pentru prima data in calea de atac se realizeaza prin incheiere de sedinta, nu prin decizia de solutionare a apelului.

Din aceasta perspectiva trebuie interpretate si aplicate si dispozitiile art. 515 din Codul de procedura civila, text potrivit caruia „Recursul in interesul legii este admisibil numai daca se face dovada ca problemele de drept care formeaza obiectul judecatii au fost solutionate in mod diferit prin hotarari judecatoresti definitive, care se anexeaza cererii”.

Problema de procedura civila analizata se regaseste in incheierile de sedinta prin care instanta dispune cu privire la probele solicitate de catre parti prin apel, apel incident sau intampinarea la apel. Rezulta astfel ca instanta isi exprima de cele mai multe ori un punct de vedere cu privire la problema de drept analizata si aplica textele de lege care au generat practica neunitara anterior solutionarii definitive a dosarului.

Cu toate acestea, autorul sesizarii apreciaza ca au fost identificate nu numai incheieri de sedinta, ci chiar si suficiente decizii definitive prin care chestiunea procedurala care a generat practica neunitara a fost analizata si solutionata in mod diferit, fiind respectate toate exigentele de admisibilitate ale institutiei recursului in interesul legii, asa cum sunt reglementate de dispozitiile art. 515 din Codul de procedura civila.

Totodata, s-a solicitat sa se observe ca cererea de adoptare a unei decizii de unificare a practicii in procedura recursului in interesul legii este admisibila, din perspectiva faptului ca se face dovada ca problema de drept care formeaza obiectul judecatii a fost solutionata in mod diferit, solutiile identificate apartinand unor instante diferite, conform hotararilor anexate cererii.

De asemenea, instantele din tara au comunicat puncte de vedere care reflecta aceste orientari jurisprudentiale, sintetizate in cele ce preceda.

Astfel, se sustine ca prima opinie este insusita la nivelul instantelor din raza teritoriala a Curtii de Apel Oradea, Curtii de Apel Targu Mures, Curtii de Apel Pitesti, Curtii de Apel Ploiesti, Curtii de Apel Suceava, Curtii de Apel lasi, Curtii de Apel Constanta, Curtii de Apel Timisoara si, majoritar, la nivelul Curtii de Apel Craiova, Curtii de Apel Alba Iulia, Curtii de Apel Brasov, Curtii de Apel Bucuresti, Curtii de Apel Galati si Curtii de Apel Bacau, argumentele regasindu-se in cadrul opiniei expuse anterior.

In sprijinul primei opinii, al admisibilitatii probelor noi in apel au fost exemplificate Decizia civila nr. 634 din 28.06.2016, pronuntata in Dosarul nr. 1.019/1.285/2014** al Curtii de Apel Cluj; Decizia civila nr. 527 din 24.10.2019, pronuntata in Dosarul nr. 17.811/211/2016 al Curtii de Apel Cluj; Decizia civila nr. 1.098A din 29.11.2017, pronuntata in Dosarul nr. 10.049/3/2016 al Curtii de Apel Bucuresti.

Cea de-a doua opinie este insusita de o parte dintre judecatorii Sectiei a II-a civile a Curtii de Apel Cluj, ai Tribunalului Specializat Cluj si ai Sectiilor civile ale Tribunalului Brasov care sustin opinia inadmisibilitatii probelor noi in apel cu argumentul conform caruia nesolicitarea probelor in termenele prevazute de lege atrage decaderea, conform dispozitiilor art. 185 alin. (1) si art. 208 alin. (2) din Codul de procedura civila, decadere care isi produce efectele pe toata durata procesului, nu doar in fata primei instante.

In sustinerea acestei opinii au fost atasate urmatoarele hotarari judecatoresti: Decizia civila nr. 1.061 din 10.06.2019, pronuntata in Dosarul nr. 15.955/211/2016 al Tribunalului Specializat Cluj; Decizia civila nr. 1.225 din 22.05.2018, pronuntata in Dosarul nr. 1.460/242/2017 al Tribunalului Specializat Cluj; Incheierea civila din 3.06.2019, pronuntata in Dosarul nr. 17.503/211/2017 al Tribunalul Specializat Cluj.

In punctul de vedere teoretic exprimat de Sectia a IV-a civila si Sectia a VI-a civila ale Curtii de Apel Bucuresti, precum si din cadrul Tribunalului Bucuresti – Sectia a V-a civila, Tribunalului Ilfov – Sectia civila si din cadrul Sectiei a II-a civile, de contencios administrativ si fiscal a Tribunalului Vrancea se mentioneaza ca o parte din judecatorii acestor sectii considera ca, potrivit dispozitiilor art. 478 alin. (2) din Codul de procedura civila, partile se pot folosi in fata instantei de apel, pe langa probele invocate la prima instanta si respinse, si de probe noi „aratate in motivarea apelului ori in intampinare”, cu exceptia situatiei in care partea a fost decazuta de prima instanta din dreptul de a administra proba respectiva.

In aceasta situatie, instanta de apel nu mai poate incuviinta completarea probelor administrate in fata primei instante cu proba pentru care s-a dispus decaderea, intrucat, potrivit dispozitiilor art. 254 alin. (2) din Codul de procedura civila, decaderea partii din proba opereaza pentru tot cursul procesului, iar nu doar pentru etapa procesuala in care a fost dispusa, cu exceptia cazurilor de la alin. (2) pct. 1-4 din Codul de procedura civila.

In sprijinul acestui punct de vedere s-a argumentat in sensul ca textul art. 254 alin. (2) din Codul de procedura civila prevede in mod expres ca efectele decaderii se produc pe tot parcursul procesului, si nu doar in etapa procesuala in care a fost dispusa sanctiunea decaderii, nefiind lipsita de efecte decaderea care a operat deja, in lipsa unei prevederi legale care sa permita aceasta.

In raport cu prevederile art. 470 alin. (1) lit. d) si art. 478 alin. (2) din Codul de procedura civila pot fi propuse probe noi, nearatate la prima instanta pentru dovedirea motivelor de apel, astfel de probe impunandu-se, de regula, fata de argumentele si rationamentul primei instante, astfel cum sunt expuse in considerentele hotararii atacate, de care partile iau cunostinta dupa comunicarea hotararii.

In cadrul acestui punct de vedere s-a subliniat ca trebuie facuta distinctia intre situatia exercitarii caii de atac impotriva hotararilor prin care au fost respinse probele sau s-a constatat decaderea din probele solicitate si situatia in care aceste hotarari nu sunt atacate, dar partea care avea interes sa exercite calea de atac propune in apel probele ce nu au fost incuviintate in fata primei instante sau din administrarea carora a fost decazuta.

Au fost comunicate ca exemplu de practica judiciara: Decizia civila nr. 878R din 7.10.2019, pronuntata in Dosarul nr. 20.208/3/2018 al Curtii de Apel Bucuresti – Sectia a VI-a civila; Incheierea din 24.09.2019, pronuntata in Dosarul nr. 10.215/3/2018* al Curtii de Apel Bucuresti – Sectia a VI-a civila, Decizia civila nr. 337/A din 25.09.2015, pronuntata in Dosarul nr. 16.919/302/2014 al Tribunalului Bucuresti, Sectia a V-a civila; Decizia civila nr. 1.098/28.03.2018, pronuntata in Dosarul nr. 3.468/303/2016 al Tribunalului Bucuresti, Sectia a V-a civila, Incheierea din 9.01.2018, pronuntata in Dosarul nr. 12.534/94/2013* al Tribunalului Ilfov – Sectia civila; Incheierea din 23.01.2018, pronuntata in Dosarul nr. 11.821/299/2016 al Tribunalului Ilfov – Sectia civila.

La nivelul Tribunalului Sibiu – Sectia I civila, Tribunalului Bistrita-Nasaud si Tribunalului Hunedoara – Sectia I civila, judecatorii impartasesc, in opinie majoritara, prima orientare exprimata, existand si o a doua opinie, minoritara, cu privire la a doua orientare, fiind comunicate Incheierea civila din 28.11.2018, pronuntata in Dosarul nr. 5.643/190/2017 de Tribunalul Bistrita-Nasaud – Sectia a II-a civila, de contencios administrativ si fiscal, si Incheierea civila din 13.03.2019, pronuntata in Dosarul nr. 2.306/265/2017 de Tribunalul Bistrita-Nasaud – Sectia a II-a civila, de contencios administrativ si fiscal.

Avand in vedere aceste opinii, membrii colegiului de conducere au apreciat ca fiind indeplinite conditiile prevazute de art. 515 din Codul de procedura civila, pentru sesizarea Inaltei Curti de Casatie si Justitie in vederea pronuntarii unei decizii prin care sa se asigure interpretarea si aplicarea unitara a legii prin Hotararea Colegiului de conducere al Curtii de Apel Cluj nr. 128 din 23.12.2019.

VII. Jurisprudenta Inaltei Curti de Casatie si Justitie

9. Inalta Curte de Casatie si Justitie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin Decizia nr. 28 din 21 septembrie 2015, pronuntata in Dosarul nr. 1.924/1/2015 si publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 772 din 16 octombrie 2015, a admis sesizarea formulata de Tribunalul Valcea – Sectia I civila in Dosarul nr. 13.501/288/2013 si, in consecinta, a stabilit ca, in interpretarea si aplicarea dispozitiilor art. 478 alin. (4) din Codul de procedura civila, explicitarea pretentiilor implicite in apel nu are semnificatia modificarii cadrului procesual sub aspectul obiectului judecatii si a derogarii de la dispozitiile alin. (1) si (3) ale aceluiasi articol, dar presupune corecta lamurire a limitelor judecatii in prima instanta.

VIII. Jurisprudenta Curtii Constitutionale

10. Prin Decizia nr. 519 din 7 iulie 2015, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 612 din 12 august 2015, s-a respins ca inadmisibila exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 264, art. 304-307, art. 413 alin. (1), art. 478 alin. (2), art. 479 alin. (2) si art. 480 alin. (3) din Codul de procedura civila si, ca neintemeiata, exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 47 alin. (4) din Codul de procedura civila si ale art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992.

Curtea Constitutionala, prin Decizia nr. 45 din 31 ianuarie 2017, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 300 din 27 aprilie 2017, a respins, ca neintemeiata, exceptia de neconstitutionalitate ridicata si a constatat ca prevederile art. 478 alin. (2) si (3) din Codul de procedura civila si ale art. 8 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar in materie civila sunt constitutionale in raport cu criticile de neconstitutionalitate formulate.

1. Punctul de vedere teoretic exprimat de specialistii consultati
2. Facultatea de Drept din cadrul Universitatii „Alexandru Ioan Cuza” din Iasi, prin punctul de vedere inaintat, a apreciat ca in apel pot fi solicitate si probe care au fost cerute la prima instanta ori cu privire la care a intervenit decaderea partii din dreptul de a le mai propune ori administra, in masura in care aceste probe sunt necesare pentru dovedirea motivelor de apel ori a apararilor formulate fata de cererea de apel.

Recurgand la interpretarea per a contrario a dispozitiilor art. 478 alin. (2) din Codul de procedura civila, rezulta ca apelantul poate solicita prin cererea de apel probe in sustinerea criticilor de netemeinicie pe care le formuleaza cu privire la hotararea primei instante, aceasta fiind o componenta a efectului devolutiv al apelului. In mod evident, acelasi drept revine si intimatului, care in sustinerea apararilor formulate prin intampinarea la cererea de apel va putea sa solicite probe noi, in etapa scrisa a judecatii in apel, pentru a combate criticile de netemeinicie ale apelantului.

Fata de aceste dispozitii, aplicabile in materia apelului, interpretarea art. 254 alin. (2) din Codul de procedura civila nu poate fi decat aceea ca decaderea reglementata ca sanctiune a nepropunerii probelor prin cerere ori prin intampinare nu produce efecte decat prin raportare la finalizarea judecatii in fata primei instante.

Se apreciaza ca nu s-ar putea retine, in acest caz, ca ar fi incalcata disciplina procesuala pe care legiuitorul a dorit sa o instituie prin regulile edictate la art. 254 alin. (1) si (2) din Codul de procedura civila, atat timp cat obiectul apelului este reprezentat de solutia data in prima instanta si motivarea acesteia, iar motivele de apel pot viza inclusiv situatia de fapt. Probele „noi” cerute in fata instantei de apel sunt, in realitate, probele necesare analizarii motivelor de apel si a apararilor formulate in legatura cu acestea, motive si aparari pe care partile, in mod evident, nu le puteau anticipa la momentul formularii cererii de chemare in judecata ori a intampinarii la prima instanta.

De asemenea s-a aratat ca argumentul potrivit caruia prin acceptarea in apel a unor probe noi sanctiunea prevazuta de art. 254 alin. (1) si (2) din Codul de procedura civila ar ramane fara efecte este gresit, intrucat partea decazuta din dreptul de a administra o proba la prima instanta ori care nu a cerut proba in fata primei instante, chiar daca acea proba i-ar fi administrata in apel, pierde posibilitatea de a mai formula o cale devolutiva de atac prin care sa critice aprecierea facuta de instanta pe baza acelei probe.

12. Facultatea de Drept din cadrul Universitatii din Bucuresti, prin opinia stiintifica formulata de catre specialisti ai Departamentului de Drept privat din cadrul acesteia, a aratat ca notiunea de probe noi la care se refera deopotriva art. 478 alin. (2) si art. 479 alin. (2) din Codul de procedura civila cuprinde probele propuse in fata primei instante si care au fost respinse pentru nerespectarea conditiilor ce decurg din art. 255 si 258 din Codul de procedura civila, dar si probele pe care partile nu le-au propus in fata primei instante, cele propuse tardiv in fata primei instante, inclusiv cele in legatura cu care prima instanta a dispus decaderea din dreptul de administrare ori partea a renuntat la administrarea acesteia in fata primei instante, determinant in realizarea controlului judiciar fiind efectul devolutiv, care permite reluarea judecatii sub toate aspectele, dar cu imutabilitatea materiei litigioase fixate la prima instanta si exprimata in elementele parti, obiect, cauza si pretentii.

Argumentul potrivit caruia aducerea de probe noi direct in apel ar putea conduce la schimbarea solutiei nu este de natura sa sustina teza inadmisibilitatii probelor nesolicitate la prima instanta, avand in vedere caracterul devolutiv al apelului, iar sustinerea conform careia admiterea in apel a unor probe care nu au fost solicitate la prima instanta ar lasa fara efect decaderea care a operat in privinta acestora, de asemenea, nu poate fi primita, deoarece aceasta a operat si efectul este deplin in privinta judecatii in prima instanta, insa nu poate transcede si in apel pentru simplul motiv ca in judecata apelului se naste un nou drept la proba, diferit de cel in legatura cu care a operat decaderea.

Totodata, s-a apreciat ca nu se poate distinge intre situatia partii care a fost decazuta din dreptul de a mai solicita proba la prima instanta si cea care a solicitat proba si a fost decazuta din administrarea acesteia pentru neindeplinirea anumitor obligatii prevazute de lege sau stabilite de instanta, intrucat chiar daca atitudinea partii este diferita in cele doua situatii, sanctiunea – decaderea – este aceeasi, iar efectele ei se produc exclusiv pentru judecata in prima instanta.

1. Raportul asupra recursului in interesul legii
2. Prin raportul intocmit de judecatorii-raportori desemnati, conform art. 516 alin. (5) din Codul de procedura civila, s-a apreciat ca, in interpretarea si aplicarea unitara a dispozitiilor art. 470, art. 478 alin. (2) si a art. 479 alin. (2) din Codul de procedura civila, prin raportare la art. 254 alin. (1) si (2) din Codul de procedura civila, in notiunea de probe noi ce pot fi propuse si incuviintate in faza apelului se includ atat probele propuse in fata primei instante prin cererea de chemare in judecata sau intampinare, cat si acelea care nu au fost propuse in fata primei instante sau au fost propuse tardiv, iar in privinta lor prima instanta de fond a constatat decaderea.
3. Inalta Curte de Casatie si Justitie

XI.l. Analiza conditiilor de admisibilitate

14. Potrivit dispozitiilor art. 514 din Codul de procedura civila, „pentru a se asigura interpretarea si aplicarea unitara a legii de catre toate instantele judecatoresti, procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, din oficiu sau la cererea ministrului justitiei, Colegiul de conducere al Inaltei Curti de Casatie si Justitie, colegiile de conducere ale curtilor de apel, precum si Avocatul Poporului au indatorirea sa ceara Inaltei Curti de Casatie si Justitie sa se pronunte asupra problemelor de drept care au fost solutionate diferit de instantele judecatoresti”.
15. De asemenea, art. 515 din acelasi cod prevede ca „recursul in interesul legii este admisibil numai daca se face dovada ca problemele de drept care formeaza obiectul judecatii au fost solutionate in mod diferit prin hotarari judecatoresti definitive, care se anexeaza cererii”.
16. Aceste texte de lege stabilesc mecanismul, scopul si conditiile de admisibilitate ale recursului in interesul legii si, prin urmare, analiza prezentei sesizari implica verificarea indeplinirii cumulative a conditiilor formale sau de fond prevazute de textele de lege citate, dupa cum urmeaza:
17. Sub aspectul titularului dreptului de a formula recursul in interesul legii, art. 514 din Codul de procedura civila indica limitativ cine poate sa ceara Inaltei Curti de Casatie si Justitie sa se pronunte asupra problemelor de drept care au fost solutionate diferit de instantele judecatoresti, respectiv procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, Colegiul de conducere al Inaltei Curti de Casatie si Justitie, colegiile de conducere ale curtilor de apel si Avocatul Poporului.
18. Cum sesizarea analizata a fost formulata de Colegiul de conducere al Curtii de Apel Cluj care se regaseste printre titularii dreptului de sesizare prevazuti de norma legala, aceasta prima conditie este indeplinita.
19. O alta cerinta de admisibilitate a sesizarii este de ordin formal si presupune dovada ca problemele de drept care formeaza obiectul sesizarii au fost solutionate in mod diferit prin hotarari judecatoresti definitive, care se anexeaza cererii de sesizare.
20. Au fost depuse in sensul primei opinii, cea a admisibilitatii in apel a probelor noi si a celor in privinta carora s-a dispus sanctiunea decaderii de catre prima instanta, decizii cu caracter definitiv, si anume: Decizia civila nr. 634 din 28.06.2016, pronuntata in Dosarul nr. 1.019/1.285/2014** al Curtii de Apel Cluj; Decizia civila nr. 527 din 24.10.2019, pronuntata in Dosarul nr. 17.811/211/2016 al Curtii de Apel Cluj; Decizia civila nr. 1.098A din 29.11.2017, pronuntata in Dosarul nr. 10.049/3/2016 al Curtii de Apel Bucuresti, precum si o serie de incheieri in privinta carora nu exista mentiunea ca ar fi definitive.
21. In sensul celei de a doua opinii, cea a inadmisibilitatii in apel a probelor noi si a celor in privinta carora s-a dispus sanctiunea decaderii de catre prima instanta, au fost depuse: Decizia civila nr. 1.225/A/2018, pronuntata in Dosarul nr. 1.460/242/2017 al Tribunalului Specializat Cluj; Decizia civila nr. 878 din 7.10.2019, pronuntata in Dosarul nr. 20.208/3/2018 al Curtii de Apel Bucuresti; Decizia civila nr. 337/A din 25.09.2015, pronuntata in Dosarul nr. 16.919/302/2014 al Tribunalului Bucuresti, Sectia a V-a civila; Decizia civila nr. 1.098 din 28.03.2018, pronuntata in Dosarul nr. 3.468/303/2016 al Tribunalului Bucuresti, Sectia a V-a civila, Decizia nr. 381/A din 20 decembrie 2017, pronuntata de Tribunalul Bistrita-Nasaud; Decizia civila nr. 1.098/A din 29 noiembrie 2017, pronuntata de Curtea de Apel Bucuresti – Sectia a IV-a civila in Dosarul nr. 10.049/3/2016, precum si mai multe incheieri de sedinta care nu poarta o mentiune care sa ateste ca sunt definitive.
22. Prin urmare, din aceasta perspectiva se constata ca practica judiciara oglindita de hotararile judecatoresti atasate in anexa sesizarii se circumscrie obiectului recursului in interesul legii promovat si cuprinde solutii diferite pronuntate cu privire la problema de drept in discutie.
23. O ultima cerinta ce se impune a fi verificata in privinta analizei admisibilitatii sesizarii se refera la obiectul recursului in interesul legii, in sensul ca acesta trebuie sa se circumscrie dispozitiilor art. 515 din Codul de procedura civila, respectiv sa priveasca probleme de drept solutionate diferit de instantele judecatoresti.
24. Sub acest aspect, din analiza jurisprudentei anexate sesizarii se constata ca prima opinie exprimata in cadrul sesizarii in sensul ca in notiunea de probe noi ce pot fi incuviintate in apel se includ probele propuse in fata primei instante si care au fost respinse pentru nerespectarea conditiilor ce decurg din art. 255 si 258 din Codul de procedura civila, dar si probele care nu au fost propuse in fata primei instante, ci sunt enuntate pentru prima data prin cererea de apel sau prin intampinarea la apel, dar si probele propuse tardiv si pentru care prima instanta de fond a constatat decaderea, este insusita la nivelul instantelor din raza teritoriala a curtilor de apel Oradea, Targu Mures, Pitesti, Ploiesti, Suceava, Iasi, Constanta, Timisoara si majoritar la nivelul curtilor de apel Craiova, Alba Iulia, Brasov, Bucuresti, Galati si Bacau.
25. Cea de-a doua opinie, in sensul ca in apel nu pot fi propuse in principiu orice probe noi, ci doar cele care nu au putut fi propuse in fata primei instante, cele care au fost respinse de catre prima instanta sau asupra carora aceasta a omis sa se pronunte, a fost imbratisata de o parte dintre judecatorii din cadrul Sectiei a II-a civile a Curtii de Apel Cluj, Sectiilor a IV-a si a VI-a civile ale Curtii de Apel Bucuresti si de judecatori din cadrul Tribunalului Specializat Cluj, Sectiilor civile ale Tribunalului Brasov, tribunalele Ilfov, Bucuresti, Teleorman, Vrancea, Sibiu, Hunedoara.
26. In considerarea argumentelor expuse, Inalta Curte de Casatie si Justitie constata ca sesizarea este admisibila, fiind intrunite conditiile de admisibilitate impuse de mecanismul de unificare a practicii judiciare reglementat de dispozitiile art. 514 si 515 din Codul de procedura civila, care reclama interventia instantei supreme.

XI.2. Analiza fondului recursului in interesul legii

27. Problema de drept cu care este investita Inalta Curte de Casatie si Justitie – Completul pentru solutionarea recursului in interesul legii este aceea de a se stabili „daca in notiunea de probe noi ce pot fi propuse si incuviintate in faza apelului se includ doar probele propuse in fata primei instante prin cererea de chemare in judecata sau intampinare si care au fost respinse pentru nerespectarea conditiilor ce decurg din dispozitiile art. 255 si art. 258 din Codul de procedura civila sau si acelea care nu au fost propuse in fata primei instante sau au fost propuse tardiv, iar prima instanta de fond a constatat decaderea”.
28. Solutionarea problemei de drept presupune a se stabili daca efectele sanctiunii decaderii din dreptul de a solicita si/sau administra probe in fata primei instante opereaza si in privinta caii de atac a apelului, care, prin natura sa, este o cale de atac total devolutiva, provocand o noua judecata asupra fondului, in care instanta de apel statueaza, atat in fapt, cat si in drept, cu observarea si a limitelor consacrate prin art. 477 alin. (1) si, respectiv, art. 478 alin. (1) si (2) din Codul de procedura civila.
29. Pentru a porni la analiza acestei probleme de drept este necesar a fi enuntate dispozitiile art. 254 din Codul de procedura civila, care statueaza la alin. (1) ca „probele se propun, sub sanctiunea decaderii, de catre reclamant prin cererea de chemare in judecata, iar de catre parat prin intampinare, daca legea nu dispune altfel. Ele pot fi propuse si oral, in cazurile anume prevazute de lege”.
30. Din textul expus anterior rezulta ca, pentru o rigurozitate a procedurii urmate in fata primei instante de fond, legiuitorul a instituit sanctiunea decaderii din dreptul de a mai propune probe in fata primei instante, daca acestea nu au fost propuse prin cererea de chemare in judecata, respectiv prin intampinare.
31. Acest text este in deplin acord cu dispozitiile art. 14 alin. (2) din Codul de procedura civila, care impun ca partile sa isi faca cunoscute reciproc si in timp util, direct sau prin intermediul instantei, dupa caz, atat motivele de fapt si de drept pe care isi intemeiaza pretentiile si apararile, cat si mijloacele de proba de care inteleg sa se foloseasca, astfel incat fiecare dintre ele sa isi poata organiza apararea, si aceasta tine de optiunea legiuitorului in virtutea art. 126 alin. (2) din Constitutia Romaniei.
32. La alineatul (2) al art. 254 din Codul de procedura civila s-a mentionat ca „dovezile care nu au fost propuse in conditiile alin. (1) nu vor mai putea fi cerute si incuviintate in cursul procesului, in afara de cazurile in care: 1. necesitatea probei rezulta din modificarea cererii; 2. nevoia administrarii probei reiese din cercetarea judecatoreasca si partea nu o putea prevedea; 3. partea invedereaza instantei ca, din motive temeinic justificate, nu a putut propune in termen probele cerute; 4. administrarea probei nu duce la amanarea judecatii; 5. exista acordul expres al tuturor partilor”.
33. Desi aceste dispozitii sunt cuprinse in cadrul cartii a II-a a Codului de procedura civila, denumita „Procedura contencioasa”, titlul I „Procedura in fata primei instante”, capitolul II „Judecata”, sectiunea a 2-a „Cercetarea procesului”, subsectiunea a 3-a „Probele”, paragraful 1, intitulat „Dispozitii generale”, aparent legiuitorul a mentionat ca efectele decaderii se produc in cursul procesului, si nu doar in fata primei instante, etapa procesuala in care a fost dispusa sanctiunea decaderii.
34. Sesizarea Inaltei Curti de Casatie si Justitie vizeaza, printre altele, tocmai intinderea efectelor sanctiunii decaderii aplicate de catre prima instanta, in cazul declararii apelului, cale devolutiva de atac, potrivit art. 476 alin. (1) din Codul de procedura civila, ce statueaza ca „apelul exercitat in termen provoaca o noua judecata asupra fondului, instanta de apel statuand atat in fapt, cat si in drept”.
35. Pentru a verifica in ce masura dispozitiile care instituie decaderea din dreptul de a propune probe in fata primei instante isi extind efectele asupra judecatii in fata instantei de apel, trebuie a se constata, in primul rand, ca, potrivit art. 482 din Codul de procedura civila, „dispozitiile de procedura privind judecata in prima instanta se aplica si in instanta de apel, in masura in care nu sunt potrivnice celor cuprinse in prezentul capitol”.
36. Ca atare, in cele ce urmeaza se va verifica daca dispozitiile generale din domeniul incuviintarii probelor prevazute de art. 254 alin. (1) si (2) din Codul de procedura civila isi produc efectele in tot cursul procesului, deci si in fata instantei de apel, sau in cazul acestei cai de atac exista dispozitii speciale care le inlatura.
37. Sub acest aspect se constata ca art. 470 alin. (1) lit. d) din Codul de procedura civila prevede ca cererea de apel va cuprinde „probele invocate in sustinerea apelului”, cu semnificatia ca, in cazul in care formuleaza un apel motivat impotriva hotararii primei instante, apelantul are dreptul de a propune probe noi, in dovedirea sustinerilor prin care combate situatia retinuta de prima instanta prin sentinta, adica formuleaza critici de netemeinicie a acesteia.
38. Art. 470 alin. (4) din Codul de procedura civila, potrivit caruia, „cand dovezile propuse sunt martori sau inscrisuri nearatate la prima instanta, se vor aplica in mod corespunzator dispozitiile art. 194 lit. e) ” din acelasi act normativ (referitoare, spre exemplu, la depunerea inscrisurilor in exemplare suficiente, certificate pentru conformitate cu originalul sau aratarea numelui, prenumelui si adresei martorilor etc.), constituie un argument suplimentar convergent spre concluzia ca, in cazul probelor aratate deja primei instante, aceste conditii nu sunt necesare, presupunandu-se ca sunt deja indeplinite.
39. Aceste dispozitii fac referire expresa la probe „nearatate la prima instanta”, fara sa faca vreo distinctie in functie de motivul nesolicitarii administrarii lor, astfel ca, fata de principiul ubi lex non distinquit nec nos distinguere debemus, nu poate fi primita ipoteza restrictiva propusa in sensul ca sunt admisibile doar probele care nu au putut fi propuse in fata instantei de fond.
40. De asemenea, legiuitorul a stabilit la art. 478 alin. (2) din Codul de procedura civila ca „partile nu se vor putea folosi inaintea instantei de apel de alte motive, mijloace de aparare si dovezi decat cele invocate la prima instanta sau aratate in motivarea apelului ori in intampinare. Instanta de apel poate incuviinta si administrarea probelor a caror necesitate rezulta din dezbateri”.
41. Pe de o parte, trebuie mentionat ca notiunea de dovezi invocate este mai larga decat cea de probe incuviintate, prima incluzand si probele propuse, dar care au fost ulterior respinse din variate motive, inclusiv pentru depunerea peste termenul procedural prevazut de lege.
42. Legea se refera la simplul fapt al invocarii acestora in fata primei instante de fond si nu impune exigenta ca probele sa fi fost administrate, fiind suficient ca respectivele probe sa fie cerute la prima instanta, chiar daca nu au fost incuviintate si administrate, indiferent de motiv (de pilda, pentru ca partea a renuntat la administrarea probei sau au fost respinse), pentru a putea fi readuse in atentia instantei de apel spre incuviintare si administrare, aceasta din urma instanta urmand a examina conditiile de admisibilitate si de incuviintare a dovezilor si daca acestea pot sa duca la solutionarea procesului.
43. Pe de alta parte, enumerarea din textul anterior citat are un caracter alternativ, prin folosirea conjunctiei cu functie disjunctiva sau, iar prin aplicarea regulilor de interpretare gramaticala, tinand seama de sintaxa si morfologia propozitiei, de semantica termenilor sau expresiilor utilizate in textul interpretat, de semnele de punctuatie si ortografie, se impune concluzia ca este posibila propunerea prin cererea de apel sau prin intampinarea la apel atat a unor probe invocate in fata instantei, admise sau respinse pentru diferite motive, cat si a probelor neinvocate in fata primei instante, fara vreo limitare.
44. A accepta teza contrara, respectiv ca efectul decaderii din dreptul de a propune probele, statuate de prima instanta, se extinde si in apel ar putea lasa fara finalitate atat dispozitiile art. 470 alin. (1) lit. d), cat si pe cele ale art. 478 alin. (2) din Codul de procedura civila, in sensul ca partea, limitata la probele legal propuse in prima instanta, nu va putea, in esenta, sa dovedeasca motivele apelului, ceea ce ar anula efectul devolutiv al acestei cai de atac, solutie inacceptabila.
45. In esenta, nu este nicio diferenta intre probele pentru care prima instanta a constatat decaderea partii din dreptul de a le propune si probele care nu au fost solicitate deloc in fata primei instante, fiind solicitate direct in apel, pentru care nu s-a constatat expres decaderea, desi, daca ar fi fost solicitate, in privinta acestora, partea ar fi primit aceeasi solutie. Tot astfel, nu este nicio diferenta intre probele pentru care a operat decaderea din dreptul de a le propune si cele pentru care, fiind admise, prima instanta a dispus decaderea din dreptul de administrare, ca urmare a nerespectarii regimului procesual de administrare – cum ar fi, de exemplu, neplata onorariului de expert, deoarece, si in acest caz, legea sanctioneaza o pasivitate culpabila a partii, sanctiune care, la un prim nivel de aproximare, ar trebui conservata pe tot parcursul procesului.
46. Asadar, distinctia intre probele in legatura cu care prima instanta a constatat decaderea partii din dreptul de a le propune si probele nepropuse in prima instanta ori cele propuse, dar ramase, in esenta, neadministrate din orice motiv nu demonstreaza nicio utilitate si niciun efect procesual.
47. Ca atare, legea procesual civila nu impune de plano ca partea sa se foloseasca in apel numai de probele pe care le-a propus la prima instanta si in privinta carora nu s-a aplicat sanctiunea decaderii, ci, dimpotriva, chiar textele art. 470 alin. (4) si respectiv art. 478 alin. (2) din Codul de procedura civila permit propunerea de probe in apel, fara a face distinctie sub aspectul pus in discutie prin in prezenta sesizare.
48. Pornind de la aceste elemente, procedand la o interpretare sistematica a legii, prin luarea in considerare a legaturilor textului de lege interpretat cu alte dispozitii din acelasi act normativ, Inalta Curte de Casatie si Justitie urmeaza a determina domeniul de aplicare al art. 254 din Codul de procedura civila.
49. Pentru acest demers trebuie pornit de la calificarea prevederii legale ca norma generala ori norma speciala, prin respectarea regulii norma speciala deroga de la norma generala: generalia specialibus derogant, concluzia fiind ca norma generala reprezinta regula, iar norma speciala exceptia.
50. Or, desi art. 254 din Codul de procedura civila – text general in materia probelor – face vorbire de aplicarea sanctiunii decaderii din dreptul de a administra probele care nu au fost propuse prin cererea de chemare in judecata sau prin intampinare in cursul procesului, legiuitorul a inteles a institui o regula speciala, o exceptie de la regula anterior enuntata, prin art. 470 si 478 din Codul de procedura civila, stabilind posibilitatea ca, in sustinerea apelului si in combaterea lui, sa poata fi propuse probe invocate in fata primei instante – chiar respinse, indiferent de motiv, cat si probe noi, care nu au fost invocate in conditiile legii in fata instantei de fond.
51. Procedand la interpretarea istorico-teleologica a textului, modalitate ce ajuta la stabilirea sensului unei dispozitii legale, prin urmarirea finalitatii dorite de legiuitor la adoptarea actului normativ din care face parte acea dispozitie, Inalta Curte de Casatie si Justitie constata ca reformularea art. 254 alin. (1) din Codul de procedura civila („nu vor mai putea fi cerute (…) in cursul procesului”) fata de fostul art. 138 din vechiul Cod de procedura civila de la 1865 („nu vor mai putea fi invocate in cursul instantei”) pare mai degraba o actualizare terminologica decat o schimbare a filosofiei reglementarii, care ar fi trebuit sa fie evidentiata atat in motivarea proiectului noului Cod de procedura civila, dar si in textele ce reglementeaza calea de atac a apelului, ceea ce nu s-a intamplat.
52. Aceste dispozitii trebuie coroborate cu cele ale art. 476 alin. (2) din Codul de procedura civila, potrivit carora, „in cazul in care apelul nu se motiveaza ori motivarea apelului sau intampinarea nu cuprinde motive, mijloace de aparare sau dovezi noi, instanta de apel se va pronunta, in fond, numai pe baza celor invocate la prima instanta”.
53. Raportat la aceste dispozitii, este cert ca problema pusa in discutie vizeaza situatia in care apelul este motivat si sunt propuse dovezi prin cererea de apel conform art. 470 alin. (1) lit. d) din Codul de procedura civila sau prin intampinare, intrucat in celelalte situatii problema nu comporta dificultate, fiind clar ca instanta urmeaza a se pronunta doar in baza celor invocate si a probelor administrate de prima instanta.
54. In cazul in care apelul este motivat si sunt solicitate, prin cererea de apel sau prin intampinare, probe noi fata de cele administrate de prima instanta, unele instante au apreciat, interpretand per a contrario dispozitiile art. 476 alin. (2) din Codul de procedura civila, ca instanta de apel va putea evoca fondul pricinii si va putea administra aceste probe, chiar daca nu au fost cerute la prima instanta sau in privinta lor aceasta a dispus sanctiunea decaderii.
55. In schimb, o alta opinie este ca in notiunea de dovezi noi nu pot fi incluse probele nesolicitate in fata primei instante sau cele in privinta carora a operat sanctiunea decaderii, ci, eventual, doar cele cerute in termen si respinse de catre instanta de fond, intrucat obiectul caii de atac declarate il constituie hotararea pronuntata de prima instanta, a carei legalitate si temeinicie pot fi examinate prin raportare la materialul probator pe care aceasta l-a analizat, nu si prin prisma unor probe pe care prima instanta nu le-a putut administra, intrucat nu au fost propuse in termenele legale.
56. Ca atare, Inalta Curte de Casatie si Justitie va examina si intelesul sintagmei dovezi noi din cadrul art. 476 alin. (2) din Codul de procedura civila, pentru a verifica daca in aceasta notiune pot intra sau nu probele nesolicitate la instanta de fond sau cele solicitate fara respectarea cerintelor legale, in privinta carora s-a aplicat sanctiunea decaderii.
57. Pentru a clarifica intentia legiuitorului cu privire la aspectele esentiale pentru rezolvarea problemei de drept deduse analizei urmeaza a se constata ca, potrivit art. 477 din Codul de procedura civila, „instanta de apel va proceda la rejudecarea fondului in limitele stabilite, expres sau implicit, de catre apelant, precum si cu privire la solutiile care sunt dependente de partea din hotarare care a fost atacata, iar devolutiunea va opera cu privire la intreaga cauza atunci cand apelul nu este limitat la anumite solutii din dispozitiv ori atunci cand se tinde la anularea hotararii sau daca obiectul litigiului este indivizibil”.
58. De asemenea, conform art. 479 alin. (1) din Codul de procedura civila, „instanta de apel va verifica, in limitele cererii de apel, stabilirea situatiei de fapt si aplicarea legii de catre prima instanta”.
59. Ca atare, cea mai semnificativa caracteristica procesuala a apelului este reprezentata de efectul sau devolutiv ce consta intr-o reinnoire sau reeditare a judecatii pricinii in fond, astfel ca problemele de fapt si de drept dezbatute in fata primei instante sunt repuse in discutia instantei de apel.
60. Trebuie subliniat faptul ca, totusi, caracterul devolutiv al apelului nu este unul absolut, el fiind limitat de doua reguli restrictive exprimate prin adagiile tantum devolutum quantum appellatum ce stabilesc ca pricina se transmite catre instanta superioara, spre a fi din nou judecata, doar in masura sau in limitele in care activitatea instantei inferioare a fost criticata si tantum devolutum quantum judicatum, care statueaza ca nu se devolueaza decat ceea ce s-a dedus judecatii.
61. Or, este cert, fata de textele invocate anterior, ca in situatia in care apelul cuprinde critici de netemeinicie, instanta de control judiciar este tinuta a cenzura hotararea primei instante prin raportare la stabilirea situatiei de fapt, in baza probelor deja incuviintate si administrate.
62. Apelantului i s-a creat insa posibilitatea, in scopul justei solutionari a cauzei, concordant cu aflarea adevarului, ca in plus fata de aceste probe sa aduca in calea de atac dovezi noi fata de cele retinute prin hotararea a carei cenzura solicita, prin care sa isi demonstreze sustinerile. De asemenea intimatul are aceeasi posibilitate pentru a aduce aparari prin care sa contracareze cele sustinute prin cererea de apel.
63. Dreptul partilor de a formula critici de netemeinicie, adica de a contesta modul in care prima instanta a stabilit situatia de fapt, nu ar putea fi exercitat in mod efectiv daca invocarea acestor motive nu ar fi insotita si de posibilitatea de a dovedi in fata instantei de apel sustinerile formulate prin cererea de apel.
64. Apelantul poate invoca prin cererea de apel inclusiv aspecte de fapt noi, in masura in care prin acestea se incadreaza in cadrul procesual stabilit la prima instanta, or, invocarea unor astfel de motive nu ar putea fi eficienta daca apelantul nu ar putea sa le si dovedeasca, iar in mod corespunzator, intimatul in apel nu ar putea formula o aparare eficienta daca nu ar putea sa propuna contra-dovezi ori dovezi noi pentru a-si sustine apararile prin raportare la motivele de apel formulate de partea potrivnica.
65. Ca atare, in notiunea de dovezi noi din cadrul art. 476 alin. (2) din Codul de procedura civila intra orice proba care nu a fost administrata si analizata de catre prima instanta si nicidecum doar probele care au fost propuse in termen procedural, dar care au fost respinse pentru nerespectarea conditiilor ce decurg din dispozitiile art. 255 si art. 258 din Codul de procedura civila, asa cum se sustine in cadrul opiniei minoritare prezentata in cadrul sesizarii.
66. Trebuie mentionat ca art. 255 alin. (1) din Codul de procedura civila instituie cerinta ca „probele…sa fie admisibile potrivit legii si sa duca la solutionarea procesului”, iar art. 258 alin. (1) din Codul de procedura civila statueaza ca „probele se pot incuviinta numai daca sunt intrunite cerintele prevazute la art. 255, in afara de cazul cand ar exista pericolul ca ele sa se piarda prin intarziere”.
67. Probele „noi” cerute in fata instantei de apel sunt, in realitate, probele necesare analizarii motivelor de apel si a apararilor formulate in legatura cu acestea, motive si aparari pe care partile, in mod evident, nu le puteau anticipa la momentul formularii cererii de chemare in judecata ori al intampinarii la prima instanta.
68. Un argument in plus este acela ca legea civila trebuie interpretata in sensul aplicarii ei si nu in sensul neaplicarii – actus interpretandus est potius ut valeat, quam ut pereat, astfel incat aplicarea art. 478 alin. (2) din Codul de procedura civila nu poate fi restransa in mod aleatoriu, fara ca legiuitorul sa prevada in mod expres aceasta.
69. Din aplicarea argumentului reducerii la absurd (reductio ad absurdum) rezulta ca o anumita solutie este admisibila rational, pentru ca o solutie contrara ar fi inadmisibila, inacceptabila, absurda.
70. Pornind de la acest considerent, se pune in mod logic intrebarea: daca s-ar constata ca sanctiunea decaderii ar opera, conform art. 254 alin. (2) din Codul de procedura civila, in tot cursul procesului, in ce masura ar mai putea fi aplicate dispozitiile art. 478 alin. (2) din Codul de procedura civila, care dau posibilitatea partilor de a se putea folosi inaintea instantei de apel de dovezi invocate (si nu doar admise) la prima instanta sau aratate in motivarea apelului ori in intampinare?
71. De asemenea se constata ca, potrivit art. 479 alin. (2) din Codul de procedura civila, instanta de apel va putea dispune refacerea sau completarea probelor administrate la prima instanta, in cazul in care considera ca sunt necesare pentru solutionarea cauzei, precum si administrarea probelor noi propuse in conditiile art. 478 alin. (2) din acelasi act normativ.
72. Ca atare, art. 479 alin. (2) din Codul de procedura civila statueaza clar ca instanta de apel, exercitandu-si atributele de jurisdictie, poate fie sa refaca sau sa completeze probele din prima instanta, fie sa administreze probe noi in aceasta etapa procesuala, cata vreme au fost propuse potrivit regulilor de la art. 478 alin. (2) din acelasi act normativ.
73. Limitarile aduse de dispozitiile art. 254 din Codul de procedura civila nu sunt de natura sa conduca la o alta concluzie, cata vreme regulile privind judecata in prima instanta se aplica in apel doar in masura compatibilitatii cu art. 479 din Codul de procedura civila care acorda posibilitatea instantei, ca, in mod neconditionat, sa refaca si sa completeze probe administrate la prima instanta, dar si sa administreze probe noi.
74. Rezulta deci ca instanta de apel poate administra orice probe noi, indiferent daca au fost sau nu solicitate in fata primei instante, cerinta impusa de catre legiuitor pentru etapa procesuala a apelului fiind ca acestea sa se fi propus in conditii procedurale prin cererea de apel sau prin intampinare, iar instanta de apel sa aprecieze ca sunt necesare solutionarii cauzei.
75. Mai mult decat atat, in acord cu orientarea jurisprudentiala majoritara rezultata din anexele sesizarii, se apreciaza ca, in conditiile tezei finale a art. 478 alin. (2) din Codul de procedura civila, care statueaza ca „instanta de apel poate incuviinta si administrarea probelor a caror necesitate rezulta din dezbateri”, si a art. 479 alin. (2) din Codul de procedura civila anterior expuse, raportat la prevederile art. 22 din acelasi act normativ ce reglementeaza rolul activ al judecatorului in aflarea adevarului, efectele sanctiunii decaderii nu se intind asupra probelor ce pot fi incuviintate in apel, de vreme ce instanta de apel poate administra orice probe a caror necesitate rezulta din dezbateri.
76. Un argument in plus ar fi acela ca art. 254 din Codul de procedura civila, textul ce a generat problema de drept in discutie, prevede la alin. (2) exceptii de la aplicarea sanctiunii decaderii partilor din dreptul de a mai propune si a le fi incuviintate dovezile in privinta carora s-a aplicat sanctiunea decaderii, cum ar fi: „1. necesitatea probei rezulta din modificarea cererii; 2. nevoia administrarii probei reiese din cercetarea judecatoreasca si partea nu o putea prevedea; 3. partea invedereaza instantei ca, din motive temeinic justificate, nu a putut propune in termen probele cerute; 4. administrarea probei nu duce la amanarea judecatii; 5. exista acordul expres al tuturor partilor”.
77. Concluzia care se impune este aceea ca, chiar daca partea a fost decazuta in prima instanta din dreptul de a mai propune probe, daca necesitatea rezulta din dezbateri, in acord cu principiul aflarii adevarului, aceste probe pot fi administrate daca respecta exigentele art. 255 si 258 din Codul de procedura civila.
78. Posibilitatea conferita judecatorului prin art. 22 alin. (2) teza a II-a din Codul de procedura civila ca, in scopul aflarii adevarului, sa dispuna administrarea probelor pe care le considera necesare, chiar daca partile se impotrivesc, nu le degreveaza pe acestea din urma de obligatia de a propune in conditiile procedurale probele de care inteleg sa se foloseasca pentru dovedirea pretentiilor si apararilor formulate, acest aspect rezultand din art. 254 alin. (6) din Codul de procedura civila, care statueaza ca partile nu vor putea invoca in caile de atac omisiunea instantei de a administra din oficiu probele pe care ele insele nu le-au propus si administrat in conditiile legii.
79. Ca atare, prima opinie expusa in cadrul sesizarii cu solutionarea recursului in interesul legii este conforma caracterului devolutiv ex lege al apelului si obligatiei instantei de apel de a administra probatoriile necesare stabilirii situatiei de fapt reale si aflarii adevarului in cauza in raport cu normele legale aplicabile raportului juridic litigios dedus judecatii, respectiv de a realiza, in limitele sesizarii sale, o noua judecata de fond, aceasta interpretare si aplicare a legii asigurand valorificarea drepturilor consacrate de art. 21 si art. 24 din Legea fundamentala si art. 6 din Conventia europeana a drepturilor omului.
80. Aceasta interpretare si aplicare a legii asigura valorificarea drepturilor consacrate de art. 21 si art. 24 din Legea fundamentala si art. 6 din Conventie, de vreme ce, potrivit jurisprudentei Curtii Europene a Drepturilor Omului (CEDO, Hotararea din 28 iunie 2005, Virgil Ionescu impotriva Romaniei, paragraful 44, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 396 din 8 mai 2006) dreptul la un proces echitabil nu poate fi considerat efectiv decat daca cererile si observatiile partilor sunt intr-adevar „auzite”, adica examinate conform normelor de procedura de catre tribunalul sesizat, prevederile Conventiei impunand instantelor nationale obligatia de a proceda la o examinare efectiva a motivelor, argumentelor si cererilor de probatoriu ale partilor pentru a le aprecia pertinente.

Pentru considerentele aratate, in temeiul art. 517, cu referire la art. 514 din Codul de procedura civila,

INALTA CURTE DE CASATIE SI JUSTITIE

In numele legii

DECIDE:

Admite recursul in interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curtii de Apel Cluj si, in consecinta, stabileste ca:

In interpretarea si aplicarea unitara a dispozitiilor art. 470, art. 478 alin. (2) si a art. 479 alin. (2) din Codul de procedura civila, prin raportare la art. 254 alin. (1) si (2) din Codul de procedura civila, in notiunea de probe noi ce pot fi propuse si incuviintate in faza apelului se includ atat probele propuse in fata primei instante prin cererea de chemare in judecata sau intampinare, cat si acelea care nu au fost propuse in fata primei instante sau au fost propuse tardiv, iar in privinta lor prima instanta de fond a constatat decaderea.

Obligatorie, potrivit dispozitiilor art. 517 alin. (4) din Codul de procedura civila.

Pronuntata in sedinta publica astazi, 30 martie 2020.

-****-

PRESEDINTELE INALTEI CURTI DE CASATIE SI JUSTITIE

CORINA-ALINA CORBU

Magistrat-asistent,

Ileana Peligrad

Publicat in Monitorul Oficial cu numarul 548 din data de 25 iunie 2020

Sursa: Sintact.ro