Actiune in despagubiri. Infectie nosocomiala. Raspunderea unitatii sanitare. Sarcina probei Legea nr. 95/2006, art. 655 Dispozitiile art. 655 din Legea nr. 95/2006 impun angajarea raspunderii civile a unitatilor sanitare pentru prejudiciile produse in activitatea de preventie, diagnostic sau tratament in situatia in care acestea sunt consecinta a infectiilor nosocomiale, cu exceptia cazului cand se dovedeste o cauza externa ce nu a putut fi controlata de catre institutie, textul instituind astfel o raspundere obiectiva a furnizorului de servicii medicale. Din cuprinsul prevederilor legale precitate rezulta ca sarcina probei este rasturnata. Astfel fiind, in conditiile in care, la momentul internarii, examinarile si analizele medicale la care a fost supusa reclamanta nu au relevat prezenta/manifestarile stafilococului auriu, infectia plagii chirurgicale intra sub incidenta dispozitiilor art. 655 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 95/2006, atragand raspunderea unitatii sanitare pentru prejudiciul cauzat pacientului in activitatea de tratament, deoarece pe parcursul internarii la unitatea spitaliceasca, reclamanta a suferit o infectie nosocomiala in intelesul Anexei I din Ordinul nr. 916/2006 privind aprobarea Normelor de supraveghere, prevenire si control al infectiilor nosocomiale in unitatile sanitare emis de ministrul sanatatii publice. Trimiterea din continutul textului la prevederile dreptului comun, consecutiva instituirii mecanismului de raspundere potrivit caruia pacientul nu este tinut sa probeze culpa unitatii sanitare, semnifica ideea reparatiei integrale conform art. 1385 Cod civil, cu trimitere la dispozitiile art. 1391 alin. (1) Cod civil care circumstantiaza repararea prejudiciului nepatrimonial, in caz de vatamare a integritatii corporale sau a sanatatii.
I.C.C.J., Sectia I civila, decizia nr. 1982 din 8 octombrie 2020 I.
Circumstantele cauzei: 1. Obiectul cererii de chemare in judecata: Prin cererea de chemare in judecata inregistrata pe rolul Tribunalului Arad – Sectia I civila, reclamanta A. i-a chemat in judecata pe paratii Spitalul B. si C., solicitand obligarea acestora la plata, in solidar, a sumei de 220.000 lei, reprezentand despagubiri morale pentru prejudiciul suferit, cu cheltuieli de judecata. In drept, actiunea civila a fost intemeiata pe dispozitiile art.1357 si urm. Cod civil, coroborate cu cele ale art.1373 din acelasi act normativ. La 6 iunie 2017, paratul C. a formulat intampinare si cerere de chemare in garantie a SC D. SA – Sucursala Arad. Prin intampinare, a invocat exceptiile lipsei calitatii procesuale pasive si autoritatii de lucru judecat a deciziei penale nr.389 din 31 martie 2017 a Curtii de Apel Timisoara, pronuntate in dosarul nr. x/55/2016. Prin intampinare, paratul Spitalul B. a invocat exceptia autoritatii de lucru judecat a deciziei penale nr.389 din 31 martie 2017 a Curtii de Apel Timisoara, pronuntate in dosarul nr. x/55/2016, exceptia lipsei calitatii procesuale pasive, exceptia prematuritatii formularii actiunii si exceptia inadmisibilitatii acesteia. La aceeasi data, paratul Spitalul B. a formulat cerere de chemare in garantie a SC D. SA, invocand, in drept, incidenta art.72 si 73 Cod procedura civila. Prin incheierea din 19.10.2017, Tribunalul Arad a respins, ca inadmisibila, in principiu cererea de chemare in garantie a SC D. S.A. formulata de paratul Spitalul B., fara cheltuieli de judecata. De asemenea a admis in principiu cererea de chemare in garantie a S.C. D. S.A. – Sucursala Arad, formulata de paratul C. A admis, cu privire la despagubirile morale decurgand din conduita paratului C. soldata cu lezarea sanatatii reclamantei A., exceptia autoritatii de lucru judecat a deciziei penale nr.389/A/21.03.2017, pronuntata in dosar nr. x/55/2016 al Curtii de Apel Timisoara – Sectia penala, formulata de parati si in consecinta, a respins in totalitate actiunea civila formulata impotriva paratului C. si a respins in parte actiunea civila formulata impotriva paratului Spitalul B. Cu privire la despagubirile morale decurgand din infectia nosocomiala, a respins exceptia autoritatii de lucru judecat a hotararii judecatoresti sus mentionate, formulata de paratul Spitalul B. A respins in fond cererea de chemare in garantie a SC D. S.A. – Sucursala Arad, formulata de paratul C. si a constatat ca ramasa fara obiect exceptia lipsei calitatii procesuale pasive, invocata de paratul C. A respins exceptia lipsei calitatii procesuale pasive invocata de paratul Spitalul B. si a respins exceptia prematuritatii actiunii sub aspectul neparcurgerii procedurii de malpraxis, invocata de paratul Spitalul B. si a unit cu fondul exceptia inadmisibilitatii actiunii pentru lipsa dovezii cazului de malpraxis, invocata de paratul Spitalul B. 2. Hotararea pronuntata in prima instanta: Prin sentinta nr.276 din 20 decembrie 2018, Tribunalul Arad – Sectia I civila a respins exceptia inadmisibilitatii actiunii, formulata de paratul Spitalul B. si a admis in parte actiunea civila formulata de reclamanta A. impotriva paratului Spitalul B., avand ca obiect pretentii, fiind obligat paratul sa plateasca reclamantei suma de 51.000 lei reprezentand despagubiri morale; a respins restul pretentiilor. 3. Hotararea pronuntata in apel: Prin decizia nr.178 din 25 septembrie 2019, Curtea de Apel Timisoara – Sectia I civila a admis apelul formulat de apelantele SC D. SA si SC D. SA – Sucursala Arad, in contradictoriu cu intimatii C., A. si Spitalul B. impotriva incheierii din 19 octombrie 2017, pronuntate de Tribunalul Arad – Sectia I civila. A schimbat in parte incheierea apelata si a respins cererea de chemare in garantie a SC D. SA – Sucursala Arad, formulata de paratul C., ca fiind formulata impotriva unei persoane fara capacitate procesuala de folosinta. A mentinut in rest incheierea apelata. A respins cererile de apel formulate de apelantii A., Spitalul B., SC D. SA si SC D. SA – Sucursala Arad impotriva sentintei nr.276/2018, pronuntate de Tribunalul Arad – Sectia I civila. 4. Calea de atac exercitata in cauza: Impotriva deciziei nr.178 din 25 septembrie 2019, pronuntate de Curtea de Apel Timisoara – Sectia I civila a declarat recurs paratul Spitalul B., la 13 decembrie 2019. Recurentul-parat solicita admiterea recursului, casarea sentintei atacate, rejudecarea cauzei si, schimbarea in tot a deciziei civile nr. 178/2019 pronuntata de Curtea de Apel Timisoara-Sectia I civila, in sensul schimbarii in tot a sentintei civile nr. 276/2018 pronuntata de Tribunalul Arad, sectia I civila, si respingerii actiunii formulate de reclamanta A., apreciind ca sunt incidente dispozitiile art.488 alin. 1 punctul 8 Cod procedura civila. Apreciaza recurentul ca hotararea a fost data cu incalcarea sau aplicarea gresita a normelor de drept material, respectiv a dispozitiilor art. 655 din Legea 95/2006 republicata. Se sustine ca raspunderea Spitalului B., in calitate de furnizor de servicii medicale, pentru prejudiciile produse in activitatea de preventie, diagnostic sau tratament intervine in conditiile dreptului comun, specific raspunderii civile delictuale, respectiv cele stabilite prin art. 1349 si urmatoarele din Codul civil. Se sustine ca instanta de apel nu a evaluat corect probele, retinand gresit ca recurentul poate raspunde civil, intrucat sunt intrunite conditiile pentru atragerea raspunderii civile delictuale, iar solutiile pronuntate de instantele de fond si apel sunt gresite, cat timp proba caracteristica de specialitate si definitorie in acest tip de litigii, administrata in cauza, respectiv expertiza medico-legala, nu a demonstrat ca infectia a fost contactata in spital. De asemenea se arata ca prin sentinta nu s-a demonstrat cu certitudine ca exista o legatura de cauzalitate intre problemele de sanatate ale reclamantei si tratamentul acordat de angajatii spitalului, nu rezulta modalitatea de infectare cu streptococ aureus, in sensul unei culpe a spitalului, iar in ceea ce priveste fapta ilicita, reclamanta nu a demonstrat ca prin actiunea angajatilor spitalului s-a produs prejudiciul invocat desi proba culpei revine pacientului, iar raspunderea medicului sau a unitatii sanitare poate fi angajata numai in cazul efectuarii unei greseli. In acest sens se arata ca expertiza efectuata nu exclude nici posibilitatea unei autoinfectari, iar singura dovada pe care se bazeaza actiunea consta in faptul ca pacienta a fost internata in sectia ortopedie si prezenta o infectie asociata asistentei medicale desi in raportul de noua expertiza medico-legala intocmit de Institutul de Medicina Legala Timisoara nr.2682/2017/19.06.2018, avizat de Comisia Superioara Medico-Legala de la nivelul Institutului National de Medicina Legala „Mina Minovoci” se precizeaza ca, „in urma accidentului de circulatie din data de 02.11.2015 a fost respectat protocolul terapeutic de la Spitalul B.(inclusiv investigatiile clinice, paraclinice si de laborator)” astfel, in speta, nu a fost stabilit un raport de cauzalitate intre tratamentul aplicat in spital si cauza care a generat starea de sanatate a reclamantei, aceasta fiind externata „vindecata”. Se sustine de recurent ca instanta de judecata in mod gresit a retinut in sarcina acestuia o culpa, intrucat s-a stabilit un diagnostic corect, s-a efectuat corect interventia chirurgicala si i-a fost aplicat reclamantei tratamentul medicamentos corect, iar din inscrisurile depuse in probatiune (bilete de iesire din spital), personalul sectiei ortopedie a informat-o pe reclamanta despre tratamentul aplicat si despre ingrijirea si tratamentul pe care trebuia sa il urmeze in perioada postoperatorie. Referitor la aprecierea instantei potrivit careia sarcina probei de a dovedi ca infectia nu a fost contactata in spital, revenea recurentului, acesta sustine ca, raportat la concluziile expertizei efectuate in cauza, aceasta obligatie ii revenea reclamantei, iar privitor la concluzia ca nu s-a probat o cauza externa a aparitiei infectiei, acesta a precizat ca, in prezent, din cauza lipsei unor norme legislative imperative, se afla in imposibilitatea de a preleva de pe pielea/membranele/ mucoasele pacientului, probe de natura sa releve prezenta bacteriilor la momentul preluarii/internarii acestuia in spital. In cadrul cererii de recurs se mai arata ca instanta nu a tinut cont, la pronuntarea solutiei, de faptul ca perioada de incubatie este doar in situatia in care infectia a fost preluata de la o alta persoana si exista posibilitatea unei autoinfectari sau a unei alte cauze externe (probleme medicale preexistente), dar si ca instanta a retinut in sentinta si unele aspecte utile din raportul de expertiza medico-legala, pe care, insa, nu le-a luat in considerare la solutionarea cauzei, limitandu-se sa tina cont doar de sustinerile reclamantei. Se apreciaza ca instanta de apel a preluat aspectele retinute de instanta de fond, aspecte care sunt neintemeiate, pentru lipsa culpei medicale si pentru lipsa raportului de cauzalitate intre tratamentul aplicat, prejudiciu si rezultat, un numar mare de zile de ingrijiri medicale necesare vindecarii, pentru angajarea raspunderii civile delictuale a recurentului fiind necesara intrunirea cumulativa a mai multor conditii: o conduita ilicita, un prejudiciu, legatura de cauzalitate intre conduita culpabila si rezultatul vatamator, vinovatia personalului medical si sa nu existe imprejurari sau cauze care inlatura raspunderea juridica. Or, potrivit art.653 alin.1 lit.b din Legea nr.95/2006, prin malpraxis se intelege eroarea profesionala savarsita in exercitarea actului medical, implicand raspunderea civila a personalului medical si a furnizorului de produse si servicii medicale, iar potrivit dispozitiilor Ordinului MSP nr.916 din 27.07.2006, infectia nosocomiala (IN) este infectia contactata in unitati sanitare cu paturi, care se refera la orice boala infectioasa ce poate fi recunoscuta clinic si/sau microbiologic, si pentru care exista dovada epidemiologica a contractarii in timpul spitalizarii, ceea ce reclamanta nu a dovedit. Referitor la daunele solicitate de reclamanta, recurentul apreciaza ca acestea sunt nedovedite, art.1391 Cod civil fiind cel care reglementeaza repararea prejudiciului nepatrimonial, iar pentru constatarea acestuia, Inalta Curte de Casatie si Justitie a statuat ca trebuie avute in vedere caracterul si importanta valorilor nepatrimoniale lezate, situatia personala a victimei, tinand cont de mediul social din care victima face parte, educatia, cultura, standardul de moralitate, personalitatea si psihologia victimei, circumstantele savarsirii faptei, statutul social etc.. Potrivit art.1349, 1357, 1358 Cod civil, pentru angajarea raspunderii civile delictuale pentru fapta proprie este necesara indeplinirea in mod cumulativ a urmatoarelor conditii: existenta unui prejudiciu, a unei fapte ilicite, a raportului de cauzalitate intre fapta ilicita si prejudiciu, vinovatia celui ce a cauzat prejudiciul si existenta capacitatii delictuale a celui ce a savarsit fapta ilicita, dar prin probele administrate nu s-a facut dovada, conform art.249 Cod procedura civila, ca invaliditatea si pierderea capacitatii de munca au fost cauzate, exclusiv, de infectia nosocomiala, in aceasta privinta existand pluralitate de cauze, constand in complexitatea fracturii si in afectiunile preexistente, in raportul de expertiza nefacandu-se o estimare a evolutiei starii reclamantului in lipsa infectiei nosocomiale. Ca atare recurentul a solicitat admiterea recursului si, pe fond respingerea actiunii reclamantei. 5. Apararile formulate La 23 ianuarie 2020, intimata-reclamanta A. a depus intampinare, prin care a solicitat, in principal, anularea recursului pentru nemotivare, iar in subsidiar, respingerea acestuia, ca nefondat. Prin intampinarea formulata la 17 februarie 2010, intimatul-parat C. a solicitat respingerea recursului, ca nefondat. La 5 februarie 2020, intimata-parata SC D. SA a depus intampinare, prin care a solicitat admiterea recursului. La 10 februarie 2020, respectiv la 4 martie 2020, intimata-parata SC D. SA a formulat raspuns la intampinarile depuse de intimata-reclamanta si de intimatul-parat C., solicitand respingerea exceptiei nulitatii recursului declarat de recurentul Spitalul B., invocata de reclamanta A. Aceleasi concluzii au fost formulate si de recurent prin raspunsul la intampinare depus la 13 februarie 2020. II. Solutia si considerentele Inaltei Curti de Casatie si Justitie. Examinand decizia recurata, prin prisma criticilor formulate si prin raportare la actele si lucrarile dosarului si la dispozitiile legale aplicabile, Inalta Curte constata ca recursul declarat este nefondat pentru considerentele ce urmeaza sa fie expuse in continuare. Recursul declarat de paratul Spitalul B. impotriva deciziei nr.178 din 25 septembrie 2019 a Curtii de Apel Timisoara – Sectia I civila este intemeiat pe dispozitiile art. 488 alin. 1 pct. 8 din Codul procedura civila, potrivit carora, casarea unor hotarari se poate cere numai pentru motive de nelegalitate, respectiv cand „hotararea a fost data cu incalcarea sau aplicarea gresita a normelor de drept material”, fie prin nesocotirea unei asemenea norme, fie prin interpretarea ei eronata. Acest caz de casare priveste in mod exclusiv aplicarea gresita a normelor de drept material si are in vedere situatiile in care instanta recurge la textele de lege ce sunt de natura sa duca la solutionarea cauzei, dar fie le incalca, in litera sau spiritul lor, fie le aplica gresit, interpretarea pe care le-o da fiind prea intinsa, prea restransa sau cu totul eronata. Sub un prim aspect recurentul apreciaza ca hotararea a fost data cu incalcarea sau aplicarea gresita a normelor de drept material, respectiv a dispozitiilor art. 655 din Legea 95/2006 republicata, potrivit carora „Unitatile sanitare publice sau private, in calitate de furnizori de servicii medicale, raspund civil, potrivit dreptului comun, pentru prejudiciile produse in activitatea de preventie, diagnostic sau tratament, in situatia in care acestea sunt consecinta a infectiilor nosocomiale, cu exceptia cazului cand se dovedeste o cauza externa ce nu a putut fi controlata de catre institutie.” In sustinerea acestui motiv de recurs nu se arata insa in concret in ce modalitate instanta anterioara a interpretat si aplicat gresit dispozitiile legale sus amintite ci se sustine ca instanta de apel nu a evaluat corect probele, iar proba caracteristica de specialitate si definitorie in acest tip de litigii, administrata in cauza, respectiv expertiza medico-legala, nu a demonstrat ca infectia a fost contactata in spital. Sub acest aspect, Inalta Curte de Casatie si Justitie retine ca instanta de recurs nu are competenta de a cenzura situatia de fapt stabilita prin hotararea atacata și de a reevalua in acest scop probele, ci doar de a verifica legalitatea hotararii prin raportare la situatia de fapt care deja a fost constatata, deoarece modul in care instantele de fond au interpretat probele administrate și au stabilit pe baza acestora o anumita situatie de fapt nu constituie motiv de recurs in reglementarea art. 488 Cod procedura civila. O reinterpretare a probatoriilor administrate in cauza nu mai este posibila in calea de atac a recursului, asa cum s-a aratat anterior, astfel incat Inalta Curte de Casatie si Justitie nu mai poate reanaliza probele depuse la dosar, asa cum solicita recurentul, pentru a schimba datele referitoare la situatia de fapt, astfel cum a fost retinuta de catre instantele anterioare. Acestea au stabilit ca la data de 2 noiembrie 2015 numitul C. a produs din culpa un accident de circulatie in urma caruia reclamanta A., a suferit vatamari corporale, respectiv o fractura multipla la piciorul stang. Aceasta imprejurare a fost deja analizata in cadrul dosarului nr. y/55/2016 al Judecatoriei Arad, care prin sentinta penala nr. 2543/2016 a dispus condamnarea inculpatului C. la pedeapsa inchisorii cu suspendare sub supraveghere pentru savarsirea infractiunii de vatamare corporala din culpa si a dosarului nr. x/55/2016 al Judecatoriei Arad, care prin sentinta penala nr. 123/2017, definitiva prin decizia penala nr. 389/A/2017 a Curtii de Apel Timisoara, a obligat partea civilmente responsabila S.C. D. S.A. in calitate de asigurator al soferului vinovat de accident sa plateasca partii civile A. suma de 15.713,43 lei cu titlu de daune materiale si suma de 80.000 lei cu titlu de daune morale. In cadrul acestei ultime hotarari s-a retinut, in esenta, ca autorul accidentului de circulatie si implicit asiguratorul sau de raspundere civila pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule nu raspund pentru faptul ca ulterior faptei acestuia, soldata cu fractura tibiei partii civile, aceasta a contactat stafilococul Aureus si nici pentru zilele de ingrijiri medicale necesare eliminarii acestei bacterii si tratarii urmarilor contractarii acestei bacterii. Aceste statuari au fost valorificate in solutionarea prezentei cauze prin dezlegarile date in cuprinsul incheierii de sedinta din 19 octombrie 2017, urmare carora tribunalul a solutionat pricina strict sub aspectul pretentiilor/cadrului procesual in legatura cu infectarea reclamantei, cu mentiunea ca la respingerea in parte a actiunii civile formulate impotriva paratului Spitalul B., prin hotararea judecatoreasca sus-mentionata, s-a avut in vedere ca invocata solidaritate intre parati decurge si din fapte prejudiciabile ce intra sub autoritatea lucrului judecat, in masura in care pretentiile au legatura cu lantul cauzal pretins neintrerupt intre accidentul rutier si infectia nosocomiala. Pentru a se ajunge la concluzia ca infectia plagii chirurgicale suferita de reclamanta intra sub incidenta dispozitiilor art. 655 alin. 1 lit. a) din Legea nr. 95/2006, atragand raspunderea unitatii sanitare pentru prejudiciul cauzat pacientului in activitatea de tratament, s-a retinut ca pe parcursul internarii la unitatea spitaliceasca parata, reclamanta a suferit o infectie nosocomiala in intelesul Anexei I din Ordinul nr. 916/27 iulie 2006 privind aprobarea Normelor de supraveghere, prevenire si control al infectiilor nosocomiale in unitatile sanitare emis de ministrul sanatatii publice (in vigoare la data aparitiei, relevarii si evolutiei/tratarii infectiei). Instantele anterioare au avut in vedere, in contra a ceea ce sustine recurentul, atat raportul de prima expertiza medico-legala cat si raportul de noua expertiza medico-legala efectuata de catre I.M.L. Timisoara care concluzioneaza ca nu exista certitudinea unei infectii nosocomiale, aceasta putand fi contactata in urma accidentului rutier, avand in vedere si bolile preexistente, hipotiroidism, insuficienta venoasa cronica periferica, obezitate, existand posibilitatea infectarii anterior primei internari si ca exista posibilitatea unei cauze externe neevidentiate dupa internare. Astfel, instanta de apel a retinut ca raportul de noua expertiza medico legala intocmit de Institutul de Medicina Legala Timisoara nr. 2682/2017/19.06.2018, raport avizat de Comisia superioara medico legala de la nivelul Institutului National de Medicina Legala „Mina Minovoci” Bucuresti, nu il exonereaza pe parat de raspunderea intemeiata pe art.655 alin.1 lit.a din Legea nr.95/2006, intrucat, conform acestor dispozitii legale recurentul parat trebuia sa dovedeasca o cauza externa ce nu a putut fi controlata de catre institutie. Curtea de Apel, interpretand probele administrate in cauza in integralitatea lor, a stabilit ca, cu certitudine, reclamanta a suferit o infectie nosocomiala, aceasta concluzie fiind in concordanta cu adresa nr. 1038/29.11.2018 a Serviciului de prevenire a infectiilor asociate asistentei medicale din cadrul Spitalului B., din care rezulta ca pacienta A., internata in sectia de Ortopedie a suferit o interventie de plaga in care germenul izolat a fost Staphylococcus aureus pentru ambele recoltari din data de 30.11.2015 si 21.12.2015. Mai mult infectia de plaga a fost raportata ca si infectie nosocomiala de catre medicul curant, iar apoi a fost introdusa in registrul de raportare a infectiilor nosocomiale catre Directia de Sanatate Publica Arad asa cum rezulta din fisa cazului de infectie nosocomiala si situatiei infectiilor nosocomiale (IN) din sectiile SCJUA pe luna ianuarie 2016. In conditiile in care, asa cum s-a aratat anterior, dispozitiile art. 655 din Legea 95/2006 republicata, impun angajarea raspunderii civile a unitatilor sanitare pentru prejudiciile produse in activitatea de preventie, diagnostic sau tratament, in situatia in care acestea sunt consecinta a infectiilor nosocomiale, cu exceptia cazului cand se dovedeste o cauza externa ce nu a putut fi controlata de catre institutie, in mod corect a retinut curtea de apel ca sarcina probei este rasturnata. Prin urmare, in mod corect s-a retinut ca, fiind facuta dovada de catre reclamanta ca a suferit o infectie nosocomiala, paratul spital trebuia sa dovedeasca existenta unei cauze straine a infectiei pentru a fi exonerat de raspundere, ceea ce nu a reusit. In acest sens, instantele anterioare au retinut cu privire la situatia ulterioara internarii in unitatea sanitara, ca la momentul internarii nu a fost semnalata prezenta pe corpul reclamantei a unor leziuni (plagi deschise) de natura a ocaziona presupunerea unei infectari cu stafilococul in perioada de timp scursa de la momentul accidentului si pana la internarea in spital, iar examinarile si analizele medicale la care a fost supusa la internare nu au relevat prezenta/manifestarile stafilococului auriu. De asemenea, ulterior operatiei la care a fost supusa din data de 5 noiembrie 2015, reclamanta a ramas in continuare internata in aceeasi unitate spitaliceasca, dar in data de 17 noiembrie 2017 inscrisurile medicale consemneaza prezenta unei dehiscente de cca 8 cm la polul superior al plagii chirurgicale, cu secretii seroase abundente care persista in zilele urmatoare, iar la 30 noiembrie 2015, dupa recoltarea de probe si efectuarea antibiogramei, se releva prezenta stafilococului auriu si se urmeaza protocolul medical incluzand administrarea de antibiotice. S-a apreciat, in mod corect, ca prezinta relevanta faptul ca reclamanta a fost externata din spital ulterior aparitiei infectiei, in data de 31 decembrie 2015, avand starea la externare „ameliorat”, urmand reinternari si tratamente specifice pentru tratarea acesteia, astfel incat fiind facuta dovada aparitiei infectiei in timpul internarii in unitatea spitaliceasca parata, statea in sarcina acesteia a face dovada ca aceasta a avut o cauza externa. Invocarea lipsei unor norme legislative imperative, care sa ii ofere posibilitatea de a preleva de pe pielea/membranele/mucoasele pacientului probe de natura sa releve prezenta bacteriilor la momentul preluarii/internarii acestuia in spital sau a faptului ca exista si posibilitatea unei autoinfectari sau a unei alte cauze externe respectiv probleme medicale preexistente, apar ca fiind lipsite de relevanta, in conditiile in care carentele legislative nu pot constitui obiect al controlului judiciar ca motiv de nelegalitate incadrabil in dispozitiile art. 488 Cod procedura civila, iar o situatie de fapt care sa ateste o imprejurarea sustinuta de recurent nu a fost dovedita. Trebuie precizat ca angajarea raspunderii paratului in conditiile art. 655 din Legea 95/2006 este o raspundere obiectiva si nu subiectiva, neputand fi primite sustinerile din cuprinsul cererii de recurs referitoare la modalitatea corecta de stabilire a diagnosticului, de acordare a tratamentului de angajatii spitalului, cu respectarea protocolului terapeutic, efectuarea corecta a interventiei chirurgicale, aplicarea tratamentului medicamentos corespunzator, informarea reclamantei despre tratamentul aplicat si despre ingrijirea si tratamentul pe care trebuia sa il urmeze in perioada postoperatorie sau ca reclamanta nu ar fi demonstrat ca prin actiunea angajatilor spitalului s-a produs prejudiciul invocat. In aceste conditii, in mod corect s-a stabilit de catre instanta anteriorara ca infectia plagii chirurgicale suferita de reclamanta intra sub incidenta dispozitiilor art. 655 alin. 1 lit. a) din Legea nr. 95/2006, atragand raspunderea unitatii sanitare pentru prejudiciul cauzat pacientului in activitatea de tratament, deoarece pe parcursul internarii la unitatea spitaliceasca parata, reclamanta a suferit o infectie nosocomiala in intelesul Anexei I din Ordinul nr. 916/27 iulie 2006 privind aprobarea Normelor de supraveghere, prevenire si control al infectiilor nosocomiale in unitatile sanitare emis de ministrul sanatatii publice. Trebuie precizat ca, in contra a ceea ce sustine recurentul, in speta nu au fost retinute dispozitiile art.653 alin.1 lit.b din Legea nr.95/2006 referitoare la malpraxis, termen definit ca fiind eroarea profesionala savarsita in exercitarea actului medical, implicand raspunderea civila a personalului medical si a furnizorului de produse si servicii medicale, ci dispozitiile Ordinului MSP nr.916 din 27.07.2006, referitoare la infectia nosocomiala (IN) care se defineste ca fiind infectia contactata in unitati sanitare cu paturi, care se refera la orice boala infectioasa ce poate fi recunoscuta clinic si/sau microbiologic, si pentru care exista dovada epidemiologica a contractarii in timpul spitalizarii, dispozitii incidente in cauza in conditiile in care reclamanta a dovedit ca s-a aflat in aceasta situatie. Recurentul a sustinut ca raspunderea Spitalului B., in calitate de furnizor de servicii medicale, pentru prejudiciile produse in activitatea de preventie, diagnostic sau tratament intervine in conditiile dreptului comun, specific raspunderii civile delictuale, respectiv cele stabilite prin art.1349, 1357, 1358 Cod civil. Trimiterea legii speciale la prevederile dreptului comun, consecutiva instituirii mecanismului de raspundere potrivit caruia, asa cum s-a aratat anterior, pacientul nu este tinut sa probeze culpa unitatii sanitare, semnifica ideea reparatiei integrale conform art. 1385 Cod civil, cu trimitere la dispozitiile art. 1391 alin. 1 Cod civil care circumstantiaza repararea prejudiciului nepatrimonial, in caz de vatamare a integritatii corporale sau a sanatatii, astfel incat nu se poate aprecia ca au fost incalcate aceste dispozitii, prin prisma intrunirii conditiilor necesare angajarii raspunderii civile a paratului. Referitor la daunele solicitate de reclamanta, recurentul a apreciat ca nu a fost facuta dovada, conform art.249 Cod procedura civila, ca invaliditatea si pierderea capacitatii de munca au fost cauzate, exclusiv, de infectia nosocomiala, in aceasta privinta existand pluralitate de cauze, constand in complexitatea fracturii si in afectiunile preexistente, in raportul de expertiza nefacandu-se o estimare a evolutiei starii reclamantului in lipsa infectiei nosocomiale. Inalta Curte constata ca prin sentinta civila nr. 276 din 20.12.2018 pronuntata de Tribunalul Arad a fost admisa in parte actiunea civila formulata de reclamanta A. impotriva paratului Spitalul B., avand ca obiect pretentii, fiind obligat paratul sa plateasca reclamantei suma de 51.000 lei reprezentand despagubiri morale si a respins restul pretentiilor de despagubiri, aceasta solutie fiind pastrata de instanta de apel. Ca atare, in speta nu se pune in discutie acordarea unor despagubiri materiale pentru a se verifica daca invaliditatea si pierderea capacitatii de munca au fost cauzate, exclusiv, de infectia nosocomiala, ci, asa cum in mod corect a retinut Curtea de apel, s-a tinut cont de importanta valorii lezate, dar si de gravitatea si intensitatea durerilor psihice suferite de reclamanta, de suferinta reclamantei, precum si de necesitatea ca sumele acordate sa nu constituie, totusi, o sursa de imbogatire, ci sa ramana doar un mijloc de compensatie, de alinare a durerii psihice suferite, suma acordata corespunzand principiului echitatii si proportionalitatii, fiind de natura a acoperi in mod adecvat si integral prejudiciul de ordin nepatrimonial suferit de reclamanta ca urmare a contractarii infectiei nosocomiale. Fiind expuse criteriile avute in vedere la stabilirea cuantumului daunelor morale acordate si nefiind invocat un motiv de nelegalitate al deciziei atacate sub acest aspect, incadrabil in dispozitiile art. 488 Cod procedura civila, in aplicarea dispozitiilor art. 497 si art. 496 din Codul de procedura civila, recursul declarat de paratul Spitalul B. impotriva deciziei nr.178 din 25 septembrie 2019 a Curtii de Apel Timisoara – Sectia I civila a fost respins, ca nefondat. Facand aplicarea dispozitiilor art. 453 C.pr.civ., recurentul, ca parte cazuta in pretentii in calea de atac a recursului, a fost obligat la plata catre intimata – reclamanta a sumei de 1500 lei, cheltuieli de judecata reduse conform art.451 alin.2 C.pr.civ. Sub aspectul reducerii cheltuielilor de judecata in recurs, solicitate de intimata, Inalta Curte de Casatie si Justitie constata ca potrivit art. 451 alin. 2 C.pr.civ., „instanta poate, chiar si din oficiu, sa reduca motivat partea din cheltuielile de judecata reprezentand onorariul avocatilor, atunci cand acesta este vadit disproportionat in raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfasurata de avocat, tinand seama si de circumstantele cauzei”. Articolul sus aratat este menit sa impiedice abuzul de drept, prin deturnarea onorariului de avocat de la finalitatea sa fireasca, aceea de a permite justitiabilului sa beneficieze de o asistenta judiciara calificata pe parcursul procesului. Aceasta solutie este conforma, prin raportarea sa la echitate, prevederilor art. 6 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului – pentru ca dreptul la un proces echitabil implica si o lichidare corespunzatoare a cheltuielilor de judecata, respectiv recunoasterea doar a acelor cheltuieli care au corespuns unor necesitati procesuale rezonabile, nu si a celor care sunt rezultatul unui exercitiu abuziv al dreptului la aparare. In aplicarea textului art. 451 alin. 2 C.pr.civ., nu se intervine in contractul de asistenta judiciara, care isi produce pe deplin efectele intre parti, ci doar se apreciaza in ce masura onorariul partii care a castigat procesul trebuie suportat de partea care a pierdut, fata de marimea pretentiilor si de complexitatea cauzei. Inalta Curte, facand o apreciere a proportionalitatii si necesitatii onorariului perceput de catre aparator in faza desfasurata in fata instantei de recurs, raportat la pretentiile deduse judecatii si complexitatii cauzei, constata ca onorariul fixat de intimata cu aparatorul sau este disproportionat, astfel incat se impune reducerea cheltuielilor de judecata la care va fi obligat recurentul cu acest titlu la suma de 1500 lei, cuantum care, pentru motivele enuntate anterior, se apreciaza ca este corespunzator complexitatii cauzei, muncii prestate, timpului alocat redactarii cererilor depuse la dosar si deplasarilor la instanta.
sursa https://www.scj.ro/1093/Detalii-jurisprudenta?customQuery%5B0%5D.Key=id&customQuery%5B0%5D.Value=176393#highlight=##