Familie. Regimul comunitatii conventionale – Conventia matrimoniala
Art. 366: Domeniul de aplicare
Regimul comunitatii conventionale se aplica atunci cand, in conditiile si limitele prevazute in prezenta sectiune, se deroga, prin conventie matrimoniala, de la dispozitiile privind regimul comunitatii legale.
Art. 367: Obiectul conventiei matrimoniale
In cazul in care se adopta comunitatea conventionala, conventia matrimoniala se poate referi la unul sau mai multe dintre urmatoarele aspecte:
a)includerea in comunitate, in tot ori in parte, a bunurilor dobandite sau a datoriilor proprii nascute inainte ori dupa incheierea casatoriei, cu exceptia bunurilor prevazute la art. 340 lit. b) si c);
b)restrangerea comunitatii la bunurile sau datoriile anume determinate in conventia matrimoniala, indiferent daca sunt dobandite ori, dupa caz, nascute inainte sau in timpul casatoriei, cu exceptia obligatiilor prevazute la art. 351 lit. c);
c)obligativitatea acordului ambilor soti pentru incheierea anumitor acte de administrare; in acest caz, daca unul dintre soti se afla in imposibilitate de a-si exprima vointa sau se opune in mod abuziv, celalalt sot poate sa incheie singur actul, insa numai cu incuviintarea prealabila a instantei de tutela;
d)includerea clauzei de preciput; executarea clauzei de preciput se face in natura sau, daca acest lucru nu este posibil, prin echivalent, din valoarea activului net al comunitatii;
e)modalitati privind lichidarea comunitatii conventionale.
Art. 368: Alte dispozitii aplicabile
In masura in care prin conventie matrimoniala nu se prevede altfel, regimul juridic al comunitatii conventionale se completeaza cu dispozitiile legale privind regimul comunitatii legale.