Masura punerii sub interdictie judecatoreasca reglementata de art.164 alin.(1) din Codul civil nu este insotita de suficiente garantii care sa asigure respectarea drepturilor si a libertatilor fundamentale ale omului

DECIZIA Nr.601

din 16 iulie2020

referitoare laexceptia de neconstitutionalitate a

dispozitiilor art.164 alin.(1) din Codul civil

Publicata in Monitorul Oficial nr.88 din 27.01.2021

1. Pe rol se afla solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor164 alin.(1) din Codul civil, exceptie ridicata de Alexandru Stefan Francisc Nabosny, prin reprezentant conventional avocat Constantin Cojocariu, in Dosarul nr.2244/277/2014 al Tribunalului Buzau – Sectia I civila si care formeaza obiectul Dosarului Curtii Constitutionale nr.695D/2017.
2. Termenul de judecata a fost fixat pentru data de 17 octombrie 2019, cand, avand in vedere neregularitatea constatata in indeplinirea procedurii de citare, Curtea, in temeiul art.153 alin.(2) si art.155 alin.(1) pct.7 din Codul de procedura civila coroborate cu art.14 din Legea nr.47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, a amanat judecarea cauzei pentru data de 21 noiembrie 2019. La aceasta data, au avut loc dezbaterile in sedinta publica in prezenta autorului exceptiei de neconstitutionalitate, prin tutore, domnul Virgil Gheorghe Balan din Cadrul Centrului de Recuperare si Reabilitare Neuropsihica Uverturii din Bucuresti, numit prin incheierea Judecatoriei Sectorului 6 Bucuresti pronuntata in Dosarul nr.11046/303/2019 la data de 22 august 2019, sia domnului avocat Constantin Cojocariu, din cadrul Baroului Iasi, reprezentantul conventional al autorului exceptiei de neconstitutionalitate in cadrul procedurii de punere sub interdictie judecatoreasca desfasurata in fata Tribunalului Buzau – Sectia I civila, cu imputernicire din data de 3 aprilie 2017 depusa la dosar, precum si cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan-Sorin-Daniel Chiriazi. Dezbaterile au fost consemnate in incheierea de sedinta de la acea data, cand, in temeiul art.58 alin.(4) din Legea nr.47/1992 si al art.56 alin.(3) din Regulamentul de organizare si functionare a Curtii Constitutionale, Curtea a dispus redeschiderea dezbaterilor si repunerea pe rol a cauzei pentru data de 21 ianuarie 2020. La aceasta data, au avut loc dezbaterile in sedinta publica in prezenta domnului avocat Constantin Cojocariu si cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Brezeanu. Dezbaterile au fost consemnate in incheierea de sedinta de la acea data, cand, avand in vedere cererea de intrerupere a deliberarilor pentru o mai buna studiere a problemelor ce formeaza obiectul cauzei, in temeiul dispozitiilor art.57 si ale art.58 alin.(3) din Legea nr.47/1992, Curtea a amanat pronuntarea asupra cauzei pentru data de 4 februarie 2020, data la care, pentru acelasi motiv, a amanat pronuntarea asupra cauzei pentru data de 18 martie 2020. Termenul de pronuntare a fost preschimbat de Curte, in mod succesiv,pentru datele de 7 aprilie 2020, 7 mai 2020 si 2 iunie 2020. La aceasta din urma data, avand in vedere cererea de intrerupere a deliberarilor pentru o mai buna studiere a problemelor ce formeaza obiectul cauzei, in temeiul dispozitiilor art.57 si ale art.58 alin.(3) din Legea nr.47/1992, Curtea a amanat pronuntarea asupra cauzei pentru data de 9 iulie 2020, cand, constatand ca nu sunt prezenti toti judecatorii care au participat la dezbateri potrivit art.58 alin.(1) teza intai din Legea nr.47/1992, Curtea, in temeiul art.57 din Legea nr.47/1992 si al art.56 alin.(2) din Regulamentul de organizare si functionare a Curtii Constitutionale, a amanat pronuntarea asupra cauzei pentru data de 16 iulie 2020, data la care a pronuntat prezenta decizie.

CURTEA,

avand in vedere actele si lucrarile dosarului, constata urmatoarele:

3. Prin Incheierea din 6 februarie 2017,pronuntata in Dosarul nr.2244/277/2014,Tribunalul Buzau – Sectia I civila a sesizat Curtea Constitutionala cu exceptia de neconstitutionalitate adispozitiilor art.164 alin.(1) din Codul civil, exceptie ridicata de Alexandru Stefan Francisc Nabosny, prin reprezentant conventional avocat Constantin Cojocariu, intr-o cauza avand ca obiect solutionarea apelului formulat impotriva unei sentinte civile prin care s-a admis cererea de punere sub interdictie.
4. In motivarea exceptiei de neconstitutionalitate,se sustine, in esenta, ca institutia punerii sub interdictie opereaza o distinctie dihotomica intre persoanele cu discernamant si cele fara discernamant, respingand implicit posibilitatea ca discernamantul adultului sa fie partial abolit/ diminuat. Astfel, dispozitia legala criticata nu permite individualizarea masurii in functie de nevoile reale ale persoanei. Se mai arata ca regimul juridic al punerii sub interdictie nu contine nicio masura care sa sustina persoana in procesul de luare a deciziilor.
5. 164 alin.(1) din Codul civil mai este criticat si sub aspectul claritatii normei, aratandu-se, in acest sens ca sintagmele „a se ingriji” si „interese” din cuprinsul sau nu sunt definite, fiind insuficient de clar care este pragul de la care apare lipsa de discernamant si ce categorie de decizii atrage punerea sub interdictie.
6. Astfel, institutia punerii sub interdictie reprezinta o ingerinta disproportionata si nejustificata in drepturile fundamentale ale persoanei si anuleaza orice posibilitate de reintegrare in societate.
7. Totodata, se mai sustine faptul ca procedura punerii sub interdictie incalca flagrant Conventia drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, precum si Conventia privind drepturile persoanelor cu dizabilitati.In acest sens se arata ca procedura punerii sub interdictie reprezinta un regim juridic de „substitutie”, intrucat nu permite „tutela partiala”, fiind astfel contrar Conventiei privind drepturile persoanelor cu dizabilitati, care prevede la art.12 paragraful 2 dreptul persoanelor cu dizabilitati la recunoasterea capacitatii juridice in conditii egale cu ceilalti, in toate domeniile vietii. Se mai arata ca sensul art.12 din Conventia privind drepturile persoanelor cu dizabilitati a fost clarificat de Comitetul pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilitati in Comentariul general nr.1,unde s-a facut distinctia intre notiunea de „capacitate juridica”, ce confera individului calitatea de subiect de drept si care nu poate fi ingradita sub nicio forma, si cea de „capacitate mintala” care reprezinta aptitudinile cognitive si abilitatile de luare a deciziilor individuale si poate varia de la o persoana la alta in functie de mediu, educatie, dizabilitate sau alti factori. Mai mult, art.12 interzice regimurile juridice de „substitutie”, prin care abilitatea de a lua decizii in numele unei persoane cu dizabilitati este transferata asupra unui tert – tutore, impunand inlocuirea lor cu regimuri de suport, in care persoanele cu dizabilitati sunt ajutate sa ia decizii independent.
8. In continuare se invoca jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului, prin care s-a subliniat ca existenta unei boli mintale in sine, chiar daca este grava, nu poate justifica punerea sub interdictie, precum si gravitatea procedurii de punere sub interdictie, care priveaza persoana in cauza de capacitatea de a actiona independent in toate domeniile vietii, ridicand probleme in special din perspectiva dreptului la respect pentru viata privata. Totodata, se mai arata ca, in jurisprudenta sa, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a condamnat explicit sistemele de drept binare, similare celui din Romania, construite pe distinctia exclusiva intre persoanele cu discernamant plenar, care se bucura de capacitatea de exercitiu deplina, si cele cu discernamant complet abolit, care pierd capacitatea de exercitiu in totalitate, sisteme care nu furnizeaza solutii adaptate persoanelor cu discernamant diminuat. In acest sens, se mentioneaza, spre exemplu, Hotararea din 27 iunie 2008, pronuntata in Cauza Shtukaturov impotriva Rusiei, sau Hotararea din 31 august 2016, pronuntata in Cauza N. impotriva Lituaniei.
9. Tribunalul Buzau – Sectia I civila apreciaza ca exceptia de neconstitutionalitate este neintemeiata. Arata, in esenta, ca pentru ca o persoana sa fie pusa sub interdictie judecatoreasca trebuie sa fie intrunite trei conditii de fond, respectiv lipsa de discernamant a persoanei, cauza lipsei discernamantului sa fie alienatia ori debilitatea mintala de care sufera persoana si lipsa discernamantului sa nu ii permita persoanei sa se ingrijeasca de interesele sale. Admisibilitatea unei cereri de punere sub interdictie este conditionata de o stare de tulburare mentala cu caracter general si permanent, motiv pentru care raportul de expertiza intocmit in cauza are ca obiectiv concluzionarea asupra lipsei totale sau partiale de discernamant. Este atributul instantei judecatoresti sa aprecieze asupra admisibilitatii unei cereri de punere sub interdictie raportat la ireversibilitatea diagnosticului si la limitarea totala sau partiala a capacitatii de exercitiu a unei persoane cu tulburari psihice. In concluzie, se apreciaza ca dispozitiile art.164 din Codul civil sunt aplicabile, in vederea ocrotirii, doar persoanelor care nu isi pot constientiza sau dirija in totalitate actiunile.
10. Potrivit prevederilor art.30 alin.(1) din Legea nr.47/1992, incheiereade sesizare a fost comunicata presedintilor celor doua Camere ale Parlamentului, Guvernului si Avocatului Poporului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate ridicate.
11. Guvernul apreciaza ca exceptia de neconstitutionalitate este neintemeiata. Arata ca din analiza conditiilor instituite de textul legal criticat rezulta ca nu orice boala psihica justifica punerea sub interdictie, ci doar alienatia sau debilitatea mintala, care lipsesc bolnavul de discernamant ori i-l diminueaza. Punerea sub interdictie judecatoreasca este o masura destinata sa protejeze persoanele care se confrunta cu alterarea facultatilor mintale ori cu inaptitudinea fizica in a-si exprima vointa, fiind menita sa le fereasca de eventualele abuzuri ale tertilor. De aceea, tocmai pentru evitarea comiterii unor abuzuri, art.164 alin.(1) din Codul civil trebuie interpretat in mod restrictiv. In acest sens, se apreciaza ca procedura reglementata de art.168 din Codul civil si art.936-943 din Codul de procedura civila asigura, prin felul in care este reglementata, evitarea unor astfel de erori, iar pentru situatiile in care cauzele ce au determinat punerea sub interdictie au disparut, exista posibilitatea ridicarii interdictiei, in conditiile art.177 din Codul civil.
12. Avocatul Poporului considera ca dispozitiile legale criticate sunt constitutionale. Se arata, in esenta, ca procedura de punere sub interdictie este declansata doar daca din cauza alienatiei ori debilitatii mintale persoana care nu are discernamant nu se poate ingriji de interesele sale. Punerea sub interdictie judecatoreasca nu constituie o sanctiune, ci are o evidenta finalitate de protectie atat a persoanei fizice, care este astfel pusa la adapost de consecintele prejudiciabile ale propriilor sale acte, cat si a societatii, in ansamblu, ale carei randuieli ar putea fi grav perturbate prin mentinerea deplinului exercitiu al dreptului unei asemenea persoane. In vederea acordarii de suficiente garantii care sa previna si sa anihileze eventualele abuzuri in aceasta materie, legiuitorul a reglementat o procedura in care numai instanta judecatoreasca are competenta de a hotari punerea alienatului sau debilului mintal sub interdictie.Pe de alta parte, se arata ca exercitarea oricarui drept si valorificarea oricarei libertati nu pot avea loc in absenta unei vointe constiente.
13. Avocatul Poporului mentioneaza Decizia nr.226 din 3 iunie 2003, prin care Curtea a retinut ca fata de finalitatea punerii sub interdictie, respectiv asigurarea protectiei persoanei lipsite de discernamant, procedura reprezinta o masura judecatoreasca de ocrotire, fiind departe de a incalca dispozitiile art.26 alin.(1) din Constitutie privind obligatia autoritatilor publice de a respecta si ocroti viata intima, familiala si privata a persoanei.
14. Presedintii celor doua Camere ale Parlamentuluinu au comunicat punctele lor de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.
15. Curtea, prinAdresa nr.10004 din 3 decembrie 2019, in temeiul art.76 din Legea nr.47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, republicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.807 din 3 decembrie 2010, a solicitat jurisprudenta relevanta referitoare la admiterea/respingerea cererilor de punere sub interdictie judecatoreasca formulate in privinta persoanelor majore, precum si la solutionarea cererilor formulate cu privire la ridicarea interdictiei judecatoresti. Curtile de apel au transmis documentele solicitate la dosarul cauzei.
16. La dosar au fost depuse documente amicus curiae de catre autoritati administrative, asociatii si fundatii care activeaza in domeniul drepturilor persoanelor cu dizabilitati, prin care solicita admiterea exceptiei de neconstitutionalitate.

CURTEA,

examinand incheiereade sesizare, punctele de vedere ale Guvernului si Avocatului Poporului, raportulintocmit de judecatorul-raportor,inscrisurile aflate la dosarul cauzei, sustinerile partilor prezente, cererea de sesizare a Curtii de Justitie a Uniunii Europenecu trimiterea prejudiciala in interpretare fomulata in sedintele publice din data de 21 noiembrie 2019 si, respectiv, 21 ianuarie 2020, concluziile procurorului,dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si Legea nr.47/1992, retine urmatoarele:

17. Curtea Constitutionala a fost legal sesizata si este competenta, potrivit dispozitiilor art.146 lit.d) din Constitutie, precum si ale art.1 alin.(2), ale art.2, 3, 10 si 29 din Legea nr.47/1992, sa solutionezeexceptia de neconstitutionalitate.
18. Preliminar solutionarii prezentei cauze, Curtea retine ca la termenul din 21 noiembrie 2019 si, respectiv, 21 ianuarie 2020 s-a formulat cererea de sesizare a Curtii de Justitie a Uniunii Europene cu o intrebare preliminara in temeiul art.267 din Tratatul privind functionarea Uniunii Europene, respectiv art.412 alin.(1) pct.7 din Codul de procedura civila coroborat cu art.3 alin.(2) si art.14 din Legea nr.47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale si suspendarea judecarii cauzei nationale pana la hotararea Curtii de Justitie a Uniunii Europene, avand ca obiect urmatoarele intrebari:

 „1. Este decaderea automata din dreptul la vot la alegerile pentru Parlamentul European a unei persoane suferind de o boala mintala, ca efect al punerii sale sub interdictie pe motiv ca «nu are discernamantul necesar pentru a se ingriji de interesele sale» compatibila cu art.39 par.2 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, avand in vedere art.12 din Conventia privind drepturile persoanelor cu dizabilitati?

2. Este decaderea automata din dreptul de incadrare in munca a unei persoane suferind de o boala mintala, ca efect al punerii sub interdictie pe motiv ca «nu are discernamantul necesar pentru a se ingriji de interesele sale» o forma de discriminare directa prohibita de art.2 din Directiva 2000/78/CE a Consiliului din 27 noiembrie 2000 de creare a unui cadru general in favoarea egalitatii de tratament in ceea ce priveste incadrarea in munca si ocuparea fortei de munca, avand in vedere art.12 din Conventia privind drepturile persoanelor cu dizabilitati?
3. In cazul unui raspuns negativ la intrebarea nr.2, este decaderea automata din dreptul la incadrare in munca a unei persoane suferind de o boala mintala, ca efect al punerii sub interdictie pe motiv ca «nu are discernamantul necesar pentru a se ingriji de interesele sale» o forma de discriminare indirecta prohibita de art.2 din Directiva 2000/78/CE a Consiliului din 27 noiembrie 2000 de creare a unui cadru general in favoarea egalitatii de tratament in ceea ce priveste incadrarea in munca si ocuparea fortei de munca, avand in vedere art.12 din Conventia privind drepturile persoanelor cu dizabilitati?.”
4. Examinand cererea de sesizare a Curtii de Justitie a Uniunii Europene, Curtea retine ca textele la care aceasta se raporteaza sunt art.39 paragraful2 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, 2 privind conceptul de discriminare din Directiva 2000/78/CE a Consiliului din 27 noiembrie 2000 de creare a unui cadru general in favoarea egalitatii de tratament in ceea ce priveste incadrarea in munca si ocuparea fortei de munca, publicata in Jurnalul Oficial al Comunitatilor Europene, seria L, nr.303 din 2 decembrie 2000, transpusa in planul legislatiei interne prin Ordonanta Guvernului nr.137/2000 privind prevenirea si sanctionarea tuturor formelor de discriminare, republicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.99 din 8 februarie 2007, si art.12 – Recunoasterea egala in fata legii din Conventia privind drepturile persoanelor cu dizabilitati.
5. Conditiile de sesizare a Curtii de Justitie a Uniunii Europene au fost dezvoltate in jurisprudenta constanta a acesteia. In acest sens, prin Hotararea din 6 octombrie 1982, pronuntata in Cauza 283/81, SRL CILFIT si Lanificio di Gavardo Spa, Curtea a statuat ca art.177 (devenit art.267 din TFUE) „trebuie sa fie interpretat in sensul ca o instanta nationala ale carei decizii nu sunt supuse unei cai de atac in dreptul intern trebuie, atunci cand se pune o problema de drept comunitar in cauza dedusa judecatii sale, sa isi indeplineasca obligatia de sesizare a Curtii de Justitie, cu exceptia cazului in care constata ca problema invocata nu este pertinenta sau ca dispozitia comunitara in cauza a facut deja obiectul unei interpretari din partea Curtii sau ca aplicarea corecta a dreptului comunitar se impune cu o asemenea evidenta incat nu mai lasa loc niciunei indoieli rezonabile; existenta unei astfel de posibilitati trebuie sa fie evaluata in functie de caracteristicile proprii dreptului comunitar, de dificultatile specifice pe care le prezinta interpretarea acestuia si de riscul divergentelor de jurisprudenta in cadrul Comunitatii”. De asemenea, prin Hotararea din 9 septembrie 2015, pronuntata in Cauza C-160/14, Joao Filipe Ferreira da Silva e Brito si altii, paragraful 40, Curtea de Justitie a Uniunii Europene a stabilit ca „revine exclusiv instantei nationale sarcina de a aprecia daca aplicarea corecta a dreptului Uniunii se impune atat de evident incat nu permite nicio indoiala rezonabila si, in consecinta, de a decide sa se abtina sa sesizeze Curtea cu o problema de interpretare a dreptului Uniunii care a fost ridicata in fata acesteia” [a se vedea Decizia nr.362 din 28 mai 2019, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.568 din 10 iulie 2019, paragraful 26].
6. Avand in vedere aceasta jurisprudenta a Curtii de Justitie a Uniunii Europene, revine Curtii Constitutionale competenta de a aprecia daca intrebarile subsumate cererii de sesizare a Curtii de Justitie a Uniunii Europene sunt relevante si necesare cauzei a quo, in sensul de a stabili daca decizia Curtii de Justitie a Uniunii Europene va conduce la constatarea constitutionalitatii sau neconstitutionalitatii dispozitiilor art.164 alin.(1) din Codul civil.
7. Astfel, Curtea observa faptul ca Uniunea Europeana a ratificat Conventia privind drepturile persoanelor cu dizabilitati prin Decizia Consiliului 2010/48/CE din 26 noiembrie 2009 privind incheierea de catre Comunitatea Europeana a Conventiei Natiunilor Unite privind drepturile persoanelor cu handicap, publicata in Jurnalul Oficial al Uniunii Europene seria L nr.23 din 27 ianuarie 2010. Potrivit considerentului 7 din acest act „Atat Comunitatea, cat si statele sale membre au competente in domeniile reglementate de Conventia ONU. Prin urmare, Comunitatea si statele membre ar trebui sa devina parti contractante, pentru a-si indeplini impreuna obligatiile stabilite prin Conventia ONU si pentru a-si exercita impreuna drepturile conferite de respectiva conventie in situatiile de competente mixte, intr-un mod coerent.”
8. Curtea retine ca exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art.164 alin.(1) din Codul civil vizeaza institutia punerii sub interdictie judecatoreasca, in sine, nefiind ridicata intr-un litigiu referitor la incadrarea in munca sau la dreptul de vot. Desigur, aceste drepturi prezinta o legatura indirecta cu dispozitiile legale criticate, intrucat reglementeaza aspecte corelative instituirii masurii de punere sub interdictie judecatoreasca, insa Curtea retine ca pot fi analizate numai prin raportare la dispozitiile legale corespunzatoare care dispun limitari ale acestor drepturi in legislatia specifica in materie. In aceste conditii, dat fiind faptul ca nu exista un litigiu de munca sau alegeri pentru Parlamentul European care ar putea, eventual, sa atraga o competenta mixta a Uniunii Europene si a statelor membre, Curtea considera ca reglementarea de principiu a institutiei punerii sub interdictie judecatoreasca reprezinta o competenta proprie a statului.
9. Raportat la jurisprudenta anterior mentionata, Curtea retine ca cererea de sesizarea a Curtii de Justitie a Uniunii Europene nu este necesara, intrucat intrebarile preliminarii nu au nici relevanta si nici pertinenta in cauza de fata, astfel incat, in acest context, va respinge, ca neintemeiata, cererea formulata.
10. Obiectul exceptiei de neconstitutionalitateil reprezinta dispozitiile art.164 alin.(1) din Codul civil, care au urmatorul cuprins: „(1) Persoana care nu are discernamantul necesar pentru a se ingriji de interesele sale, din cauza alienatiei ori debilitatii mintale, va fi pusa sub interdictie judecatoreasca.”
11. In opinia autorului exceptiei de neconstitutionalitate, dispozitiile legale criticate incalca prevederile constitutionale ale art.1 alin.(5) in componenta sa referitoare la calitatea legii,ale art.16 alin.(1) privind egalitatea in drepturi, ale art.20 referitor la tratatele internationale privind drepturile omului, ale art.21 privind accesul liber la justitie, ale art.23 privind libertatea individuala, ale art.26 privind viata intima, familiala si privata, ale art.37 privind dreptul de a fi ales, ale art.41 privind munca si protectia sociala a muncii, ale art.44 privind dreptul de proprietate privata, ale art.48 privind familia, ale art.50 privind protectia persoanelor cu handicap. De asemenea, se invoca dispozitiile art.8 privind dreptul la respect pentru viata privata si ale art.14 privind interzicerea discriminarii din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, ale art.12 privind recunoasterea egala in fata legii din Conventia privind drepturile persoanelor cu dizabilitati, ratificata prin Legea nr.221/2010 pentru ratificarea Conventiei privind drepturile persoanelor cu dizabilitati, adoptata la New York de Adunarea Generala a Organizatiei Natiunilor Unite la 13 decembrie 2006, deschisa spre semnare la 30 martie 2007 si semnata de Romania la 26 septembrie 2007, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.792 din 26 noiembrie 2010, ale art.39 privind dreptul de a alege si de a fi ales in Parlamentul European din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, precum si ale art.2 din Directiva 2000/78/CE a Consiliului din 27 noiembrie 2000 de creare a unui cadru general in favoarea egalitatii de tratament in ceea ce priveste incadrarea in munca si ocuparea fortei de munca.
12. Examinand exceptia de neconstitutionalitate, Curtearetine ca institutia punerii sub interdictie judecatoreasca este reglementata, sub aspectul conditiilor de fond, in Codul civil [art.164-167], iar sub aspectul conditiilor de procedura, in Codul de procedura civila [art.936-943], dispozitii legale care reiau, in esenta, vechile prevederi relevante in cauza din Codul familiei [art.142-151], din Decretul nr.31/1954 privitor la persoanele fizice si persoanele juridice si din Decretul nr.32/1954 pentru punerea in aplicare a Codului familiei si a Decretului privitor la persoanele fizice si persoanele juridice.
13. 164 alin.(1) din Codul civil reglementeaza punerea sub interdictie judecatoreasca a persoanei majore care nu mai are discernamantul necesar pentru a se ingriji de interesele sale din cauza alienatiei ori debilitatii mintale, care sunt definite, potrivit art.211 din Legea nr.71/2011 pentru punerea in aplicare a Legii nr.287/2009 privind Codul civil, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.409 din 10 iunie 2011, ca fiind o boala psihica ori un handicap psihic ce determina incompetenta psihica a persoanei de a actiona critic si predictiv privind consecintele social-juridice care pot decurge din exercitarea drepturilor si obligatiilor civile.Pentru a putea fi dispusa punerea sub interdictie judecatoreasca trebuie sa existe o diagnosticare medicala proiectata in plan juridic a unei boli psihice ori a unui handicap psihic ce determina lipsa discernamantului necesar ingrijirii de propriile interese. Desi din punct de vedere medical debilitatea mintala reprezinta o forma usoara a deficientei mentale, din punct de vedere juridic inglobeaza toate formele acesteia, indiferent de gradul de incapacitate al persoanei.
14. Punerea sub interdictie judecatoreasca reprezinta o masura de ocrotire a drepturilor si a intereselor legitime, patrimoniale si nepatrimoniale, ale persoanei fizice, instituita de instanta judecatoreasca in urma evaluarii posibilitatii persoanei de a-si exercita drepturile si de a-si indeplini obligatiile, conditiile instituirii acestei masuri fiind prevazute strict si limitativ prin dispozitiile art.164 alin.(1) din Codul civil.Asadar, potrivit Codului civil, aceasta reprezinta o masura de ocrotire stabilita in interesul persoanei, avandu-se in vedere posibilitatea acesteia de a-si indeplini obligatiile cu privire la sine si la bunurile sale [art.106 si art.104 din Codul civil].
15. In consecinta, avand in vedere cele expuse Curtea retine ca reglementarea analizata instituie un regim substitutiv, astfel ca drepturile si obligatiile unei persoane puse sub interdictie judecatoreasca vor fi exercitate de un reprezentant legal, indiferent de gradul de afectare a discernamantului persoanei in cauza, in dauna unui regim de suport caracterizat printr-un mecanism de sprijin pe care statul sa il acorde in functie de gradul de afectare a discernamantului. Din aceasta perspectiva, Curtea urmeaza sa analizeze daca optiunea neconditionata pentru un asemenea regim substitutiv respecta exigentele art.50 din Constitutie si art.12 din Conventia privind drepturile persoanelor cu dizabilitati.
16. Astfel, art.50 din Constitutie consacra dreptul persoanelor cu dizabilitati de a se bucura de o protectie speciala, sens in care statul trebuie sa asigure realizarea unei politici nationale de egalitate a sanselor, de prevenire si de tratament ale dizabilitatii, in vederea asigurarii participarii efective a persoanelor cu dizabilitati in viata comunitatii. Aceasta norma constitutionala impune in sarcina legiuitorului obligatia pozitiva de a reglementa masuri adecvate pentru ca persoanele cu dizabilitati sa isi poate exercita drepturile, libertatile si indatoririle fundamentale,obligatie de sprijin si sustinere pentru a veni in ajutorul acestora [a se vedea, in acest sens, Decizia nr.138 din 13 martie 2019, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.375 din 14 mai 2019, paragraful 60, sau Decizia nr.681 din 13 noiembrie 2014, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.889 din 8 decembrie 2014, paragraful 21].
17. Totodata, Conventiaprivind drepturile persoanelor cu dizabilitati are drept scop promovarea, protejarea si asigurarea exercitarii depline si in conditii de egalitate a tuturor drepturilor si libertatilor fundamentale ale omului de catre toate persoanele cu dizabilitati [art.1 din Conventie] si urmaresterespectarea demnitatii inalienabile, a autonomiei individuale, inclusiv a libertatii de a face propriile alegeri si a independentei persoanei [art.3 lit.a) din Conventie]. Art.12 pct.2 din Conventie, astfel cum a fost interpretat de Comitetul pentru drepturile persoanelor cu dizabilitati prin Comentariul general nr.1/2014, precizeaza ca toate persoanele cu dizabilitati au dreptul la capacitate juridica completa. Capacitatea juridica este indispensabila pentru exercitarea drepturilor civile, politice, economice, sociale si culturale. Aceasta dobandeste o semnificatie speciala pentru persoanele cu dizabilitati atunci cand trebuie sa ia decizii fundamentale privind sanatatea, educatia si munca lor. De asemenea, art.12 pct.2 din Conventie recunoaste faptul ca persoanele cu dizabilitati se bucura de capacitate juridica in conditii de egalitate cu celelalte persoane, in toate domeniile vietii, iarcapacitatea juridica si capacitatea mentala sunt concepte distincte.In lumina art.12 pct.3 al Conventiei statul are obligatia sa ia toate masurile adecvate pentru a asigura accesul persoanelor cu dizabilitati la sprijinul de care ar putea avea nevoie in exercitarea capacitatii juridice.Potrivit art.12 pct.4 al Conventiei este posibila aplicarea unor masuri de protectie asupra persoanelor cu dizabilitati, adaptate la situatia particulara a persoanei. Acesteavor fi proportionale cu gradul in care afecteaza drepturile si interesele persoanei si vor fi adaptate la situatia acesteia si vor respecta drepturile, vointa si preferintele persoanei. Sub aspectul duratei pentru care se instituie o masura de ocrotire si al revizuirii periodice a acesteia, art.12 pct.4 din Conventia privind drepturile persoanelor cu dizabilitati reglementeaza faptul ca o masura de ocrotire se aplica pentru cea mai scurta perioada posibila si se supune revizuirii periodice de catre o autoritate competenta. Asadar, Conventia consacra anumite garantii care trebuie sa insoteasca masurile de protectie instituite in privinta persoanelor cu dizabilitati.
18. Curtea observa ca in acelasi sens,al asigurarii garantiilor care trebuie sa insoteasca masurile de protectie,este si Recomandarea nr.R(99)4 a Comitetului de Ministri al Consiliului Europei privind principiile referitoare la protectia juridica a adultilor aflati in incapacitate, adoptata la 23 februarie 1999. Principiile 3 si 6 din Recomandarea nr.R(99)4 a Comitetului de Ministri al Consiliului Europei stabilesc ca legislatianationala ar trebui, pe cat posibil, sa recunoasca faptul ca pot exista diferite grade de incapacitate si ca incapacitatea poate varia in timp, iar „in cazul in care este necesara o masura de protectie, ea trebuie sa fie proportionala cu gradul de capacitate al persoanei vizate si adaptata la circumstantele si nevoile individuale ale persoanei vizate”.Totodata, Principiul 14 pct.1 din Recomandarea nr.R(99)4 a Comitetului de Ministri al Consiliului Europei prevede durata limitata a masurii de ocrotire si instituirea reexaminarii periodice a acesteia.
19. In consecinta, Curtea retine ca, in vederea respectarii drepturilor persoanelor cu dizabilitati, orice masura de protectie trebuie sa fie proportionala cu gradul de capacitate, sa fie adaptata la viata persoanei, sa fiedispusa numai daca alte masuri nu pot oferi o protectie suficienta, sa tina cont de vointa persoanei, sa se aplice pentru cea mai scurta perioada de timp si sa fie revizuita periodic.
20. Avand in vedere acest cadru normativ si tinand cont de faptul ca prin reglementarea unui regim juridic special de protectie a persoanelor cu dizabilitati se creeaza premisa respectarii tuturor drepturilor si libertatilor acestora, Curtea retine ca, in conceptia Conventiei privind drepturile persoanelor cu dizabilitati capacitatea juridica a persoanei nu se confunda cu capacitatea mentala a acesteia, fiind concepte distincte, iar limitarile percepute sau reale in capacitatea mentala nu trebuie utilizate ca justificare a respingerii capacitatii juridice [art.12 din Conventia privind drepturile persoanelor cu dizabilitati astfel cum a fost interpretat de Comitetul pentru drepturile persoanelor cu dizabilitati prin Comentariul general nr.1/2014].
21. Codul civil opereaza cu valori absolute in sensul ca orice potentiala afectare a capacitatii mentale, indiferent de gradul sau, poate duce la lipsirea persoanelor de capacitate de exercitiu. Curtea retine ca capacitatea civila este compusa din capacitate de folosinta, definita ca aptitudinea persoanei de a avea drepturi si obligatii civile [art.34 din Codul civil], si capacitatea de exercitiu, definita ca aptitudinea persoanei de a incheia singura acte juridice civile [art.37 din Codul civil]. Astfel, orice limitare partiala/ totala, permanenta/ temporara a capacitatii mentale poate duce in mod inexorabil la pierderea capacitatii de exercitiu si limitarea capacitatii civile, fara a exista posibilitatea ca o atare situatie sa fie evitata prin masuri de suport necesare. Rezulta ca exista o distonanta paradigmatica intre Conventia privind drepturile persoanelor cu dizabilitati si Codul civil referitor la masurilor de ocrotire ce trebuie luate in privinta persoanelor cu dizabilitati, prima plasandu-se in sfera masurilor de suport si operand cu valori intermediare, pe cand cel de-al doilea plasandu-se intr-un regim de substitutie si a valorilor absolute, refuzand solutii intermediare adaptate situatiei particulare a fiecarei persoane.
22. Avand in vedere ca lipsirea de capacitate de exercitiu a unei persoane si exercitarea acesteia prin intermediul unui tutore reprezinta o consecinta deosebit de grava pe care o produce punerea sub interdictie judecatoreasca a unei persoane, Curtea va analiza daca masura de ocrotire reglementata prin dispozitiile legale criticate este insotita de suficiente garantii, astfel cum acestea sunt prevazute de Conventia privind drepturile persoanelor cu dizabilitati,garantii care sa asigure exercitarea capacitatii juridice a acestora si, in consecinta, respectarea demnitatii persoanei.
23. Curtea observa ca din modul cum este reglementata masura punerii sub interdictie judecatoreasca prin art.164 alin.(1) din Codul civil nu rezulta ca aceasta vizeaza lipsa totala a discernamantului persoanei raportat la multitudinea intereselor pe care le poate manifesta in diferitele domenii ale vietii. Or, desi persoana in cauza poate manifesta o vointa constienta intr-un anumit domeniu, prin punerea sub interdictie judecatoreasca aceasta isi pierde capacitatea de exercitiu.DesiConventia privind drepturile persoanelor cu dizabilitati stabileste ca o masura de ocrotire se instituie tinand cont de existenta unor grade diferite de capacitate, legislatia romana prevede capacitatea de exercitiu restransa numai in privinta minorului cu varsta cuprinsa intre 14 si 18 ani [art.38 si art.41 din Codul civil], nu si capacitatea de exercitiu restransa a majorului care,ca urmare a punerii sub interdictie judecatoreasca,va fi lipsit in totalitate de aceasta, actele juridice urmand sa se incheie, in numele acestuia, de un reprezentan legal [art.43 alin.(2) din Codul civil].
24. Curtea retine ca efectele pe care le produce restrictionarea capacitatii de exercitiu a unei persoane mai mult decat este necesar o poate pozitiona, sub aspectul libertatii de actiune in domeniile in care manifesta o vointa constienta, intr-o situatie de inegalitate fata de celelalte persoane care nu se afla sub o masura de ocrotire, fiind libere sa-si exercite drepturile si sa-si valorifice libertatile, cu consecinte asupra principiului egalitatii. De aceea, avand in vedere ca exista diferite grade de dizabilitate, iar o persoana poate sa aiba intr-o mai mare sau mai mica masura discernamantul afectat, dar nu in totalitate abolit, pana la dispunerea unei masuri care sa restranga capacitatea de exercitiu a persoanei trebuie luata in considerare instituirea unor masuri alternative si mai putin restrictive decat punerea sub interdictie judecatoreasca. In consecinta, in lipsa acestor masuri alternativeii revinelegiuitorului sarcina sa identifice si sa reglementeze mecanisme apte sa ofere sprijinul necesar in luarea deciziilor bazate pe vointa si preferinta acestor persoane. Cu alte cuvinte, astfel cum si-a asumat prin ratificarea Conventiei privind drepturile persoanelor cu dizabilitati, statul roman trebuie sa acorde sprijinul in exercitarea capacitatii juridice,prin dezvoltarea unor mecanisme bazate pe premisa respectarii drepturilor, vointei si preferintelor persoanelor cu dizabilitati, si, numai in masura in care sprijinul astfel oferit se dovedeste a fi ineficient, sa reglementeze masuri de ocrotire adaptate la situatia particulara a persoanelor. Prin urmare, o masura de ocrotire precum punerea sub interdictie judecatoreasca trebuie sa fie reglementata doar ca o ultima ratio, intrucat prezinta o gravitate extrema care implica pierderea drepturilor civile in ansamblul sau si care trebuie analizata cu atentie de fiecare data, inclusiv sub aspectul daca alte masuri s-au dovedit ineficiente in sprijinirea capacitatii civile a persoanei. Deci, statul nu trebuie sa renunte la obligatia sa pozitiva rezultata din dispozitiile art.50 din Constitutie si trebuie sa asigure tot suportul necesar pentru a evita o asemenea masura extrema.
25. In continuare, Curtea retine ca nici sub aspectul duratei pentru care se instituie masura de ocrotire si nici sub aspectul reviziurii periodice a acesteia dispozitia legala criticata nu corespunde standardelor internationale, potrivit carora o masura de ocrotire se aplica pentru cea mai scurta perioada posibila si se supune revizuirii periodice de catre o autoritate competenta. Astfel, punerea sub interdictie si, implicit, tutela dureaza pana la incetarea cauzelor care le-au provocat-o [art.177 alin.(1) din Codul civil]. Dispozitia legala mentionata reprezinta o garantie de drept substantial, insa pentru ca aceasta garantie sa nu fie una iluzorie legiuitorul trebuie sa reglementeze dispunerea acesteia pe anumite intervale de timp pentru a da posibilitatea evaluarii incetarii cauzelor care au condus la instituirea masurii. Aceste termene trebuie sa fie fixe, prestabilite, usor cuantificabile, suple si fara a avea o durata excesiva, care sa permita revizuirea periodica a masurii intr-un mod eficient si coerent.
26. De altfel, Curtea observa ca aceste criterii se regasesc reglementate si in legislatiile altor tari, precum Franta unde se stabilesc expres durata pentru care se instituie masura, precum si conditiile in care poate fi reinnoita sau prelungita, respectiv instituirea masurii nu poate depasi 5 ani sau, dupa caz, 10 ani, reinnoita pentru aceeasi perioada sau pentru o perioada care nu poate depasi 20 de ani [art.440 alin.3 din Codul civil francez], si Elvetia, unde masura trebuie ridicata cat mai curand posibil si reexaminata la intervale regulate [art.383 din Codul civil elvetian].
27. Totodata, Curtea retine ca a fost reglementata obligatia instantei de a comunica hotararea de punere sub interdictie serviciului sanitar competent, pentru ca acesta sa instituie asupra celui pus sub interdictie judecatoreasca, potrivit legii, o supraveghere permanenta [art.940 alin.(1) lit.b) din Codul de procedura civila]. Asadar, o persoana poate fi pusa sub ocrotire judecatoreasca pentru o perioada nedeterminata in timp, iar supravegherea permanenta a serviciului sanitar nu implica, neaparat, o reevaluare periodica a capacitatii persoanei, acest lucru nerezultand, fara echivoc, din reglementarile nationale. Or, avand in vedere ca exista posibilitatea ca deficienta mintala sa varieze in timp, punerea sub interdictie judecatoreasca pentru o perioada nedeterminata si fara o reevaluare periodica a capacitatii persoanei aduce atingere drepturilor si intereselor persoanelor care, in anumite perioade, isi pot constientiza si coordona actiunile. Asadar, masura de ocrotire a persoanei cu deficiente mintale trebuie fie individualizata raportat la gradul de incapacitate.
28. In jurisprudenta sa, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a statuat, in esenta, ca o masura care are ca efect incapacitatea totala trebuie sa fie proportionala cu gradul de capacitate al persoanei in cauza si adaptata la circumstantele si necesitatile individuale ale acesteia, tulburarea mentala trebuie sa fie „de tipul sau gradul” care sa justifice o astfel de masura, amestecul in dreptul unei persoane la respectarea vietii sale private constituind o incalcare a art.8 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, cu exceptia cazului in care acesta a fost „prevazut de lege”, a urmarit un obiectiv legitim si a fost o masura „necesara intr-o societate democratica” [a se vedea, in acest sens, Hotararea din 31 mai 2016 pronuntata in Cauza N. impotriva Lituaniei, paragraful 123, Hotararea din 27 iunie 2006 pronuntata in Cauza Shtukaturov impotriva Rusiei, paragraful 94]. Curtea Europeana a Drepturilor Omului a statuat in jurisprudenta sa ca privarea, chiar partiala, de capacitate juridica ar trebui sa fie o masura de ultima solutie, aplicata numai in cazul in care autoritatile nationale, dupa efectuarea unei analize atente a alternativelor posibile, au ajuns la concluzia ca nicio alta masura, mai putin restrictiva, nu ar servi scopului sau cand o alta masura, mai putin restrictiva, nu a fost incercata fara succes [Hotararea din 18 septembrie 2014, pronuntata in Cauza Ivinović impotriva Croatiei, paragraful 44].
29. In acest context, Curtea retine ca masura de ocrotire constand in punerea sub interdictie judecatoreasca, ce are drept consecinte lipsirea persoanei in cauza de capacitatea de exercitiu si instituirea tutelei, nu este insotita de garantiile mai sus precizate. In lipsa acestora, privarea de capacitate de exercitiu a persoanei conduce la afectarea uneia dintre valorile supreme ale poporului roman, respectiv demnitatea umana prevazuta de art.1 alin.(3) din constitutie, care, in acceptiunea jurisprudentei instantei constitutionale, reprezinta sursa drepturilor si libertatilor fundamentale, precum si a garantiilor asociate acestora [a se vedea, in acest sens, Decizia nr.1109 din 8 septembrie 2009, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.678 din 9 octombrie 2009]. Totodata,este afectata si libera dezvoltare a personalitatii umane, care se afla in stransa legatura cu demnitatea umana, atat sub aspectul laturii sale active – exprimata sub forma libertatii de actiune -, cat si a laturii sale pasive – exprimata sub forma respectarii sferei personale a individului si a exigentelor care stau la baza acesteia [a se vedea, in acest sens, Decizia nr.465 din 18 iulie 2019, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.645 din 5 octombrie 2019, paragrafele 31, 44, 45].
30. In lumina acestor considerente, rezulta ca orice persoana trebuie sa fie libera sa actioneze in vederea dezvoltarii personalitatii sale, statul, in virtutea caracterului sau social, avand obligatia de a reglementa un cadru normativ care sa asigure respectarea individului, deplina exprimare a personalitatii cetatenilor, a drepturilor si libertatilor lor, a sanselor egale, avand ca rezultat respectarea demnitatii umane. De altfel, a1 teza intai din Declaratia Universala a Drepturilor Omului prevede ca „toate fiintele umane se nasc libere si egale in demnitate si in drepturi”, ceea ce evidentiaza componenta de egalitate a demnitatii umane, care constituie fundament al principiului egalitatii (a se vedea, Decizia nr.465 din 18 iulie 2019, precitata, paragraful 33).
31. In concluzie, Curtea retine ca masura punerii sub interdictie judecatoreasca reglementata de art.164 alin.(1) din Codul civil nu este insotita de suficiente garantii care sa asigure respectarea drepturilor si a libertatilor fundamentale ale omului. Aceasta nu are in vedere faptul faptul ca pot exista diferite grade de incapacitate si nici de diversitatea intereselor unei persoane, nu se dispune pentru o perioada determinata de timp si nu este supusa unei revizuiri periodice. Orice masura de ocrotire trebuie sa fie proportionala cu gradul de capacitate, sa fie adaptata la viata persoanei, sa se aplice pentru cea mai scurta perioada de timp, sa fie revizuita periodic si sa tina cont de vointa si preferintele persoanelor cu dizabilitati. De asemenea, la reglementarea unei masuri de ocrotire, legiuitorul trebuie sa tina cont de faptul ca pot exista diferite grade de incapacitate, iar deficienta mintala poate varia in timp. Lipsa capacitatii psihice sau a discernamantului poate lua diferite forme, spre exemplu, totala/partiala sau reversibila/ireversibila, situatie care reclama instituirea unor masuri de ocrotire adecvate realitatii si care, insa, nu se regasesc in reglementarea masurii interdictiei judecatoresti. Prin urmare, diferitelor grade de dizabilitate trebuie sa le fie atasate grade de ocrotire corespunzatoare, legiuitorul in reglementarea masurilor juridice trebuind sa identifice solutii proportionale. O incapacitate nu trebuie sa conduca la pierderea exercitiului tuturor drepturilor civile, ci trebuie analizata in fiecare caz in parte.
32. Prin urmare, Curtea retine ca in lipsa instituirii garantiilor care sa insoteasca masura de ocrotire a punerii sub interdictie judecatoreasca se aduc atingeri prevederilor constitutionale ale art.1 alin.(3), ale art.16 alin.(1) si ale art.50, astfel cum se interpreteaza potrivit art.20 alin.(1), si prin prisma art.12 din Conventia privind drepturile persoanelor cu dizabilitati.
33. Curtea observa ca pentru ducerea la indeplinire a obligatiilor prevazute in Conventia privind drepturile persoanelor cu dizabilitati a fost desemnata Autoritatea Nationala pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilitati, Copii si Adoptii, organ de specialitate al administratiei publice centrale, cu personalitate juridica, in subordinea Ministerului Muncii si Protectiei Sociale, care, potrivit 3 alin.(1) lit.c) din Hotararea Guvernului nr.1002/2019 privind organizarea si functionarea Autoritatii Nationale pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilitati, Copii si Adoptii, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.12 din 9 ianuarie 2020, are functie de reglementare prin care asigura elaborarea cadrului normativ necesar in vederea armonizarii legislatiei din domeniile proprii de competenta cu prevederile tratatelor si conventiilor internationale la care Romania este parte si a indeplinirii obligatiilor ce decurg din calitatea de stat membru al Uniunii Europene.Astfel, pe baza sugestiilor si a recomandarilor facute de Comitetul pentru drepturile persoanelor cu dizabilitati, organism  de experti independenti care monitorizeaza implementarea Conventiei de catre statele parti, Autoritatea Nationala pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilitati, Copii si Adoptiipoate face propuneri de reglementare in acest domeniu, revenind Parlamentului sau, dupa caz, Guvernului sarcina de a adopta o reglementare conforma Constitutiei si Conventiei privind drepturile persoanelor cu dizabilitati
34. Pentru considerentele expuse mai sus, in temeiul art.146 lit.d) si al art.147 alin.(4) din Constitutie, al art.1-3, al art.11 alin.(1) lit.A.d) si al art.29 din Legea nr.47/1992,cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUTIONALA

In numele legii

Decide:

Admite exceptia de neconstitutionalitate ridicata de Alexandru Stefan Francisc Nabosny, prin reprezentant conventional avocat Constantin Cojocariu, in Dosarul nr.2244/277/2014 al Tribunalului Buzau – Sectia I civila si constata ca dispozitiile art.164 alin.(1) din Codul civil sunt neconstitutionale.

Definitiva si general obligatorie.

Decizia se comunica celor doua Camere ale Parlamentului, Guvernului siTribunalului Buzau – Sectia I civila si se publica in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I.

Pronuntata in sedinta din data de 16 iulie2020.