Despagubiri pentru prejudiciul material si moral suferit din cauza greselilor savarsite de Comisie si de OLAF in cadrul investigatiilor privind cazul „Eurostat”. Scurgeri de informatii catre presa
ECLI:EU:T:2008:257
HOTARAREA TRIBUNALULUI (Camera a treia)
8 iulie 2008(*)
„Raspundere extracontractuala – Functie publica – Investigatii ale OLAF – Cazul «Eurostat» – Transmiterea catre autoritatile judiciare nationale a unor informatii privind fapte care pot face obiectul urmaririi penale – Neinformarea prealabila a functionarilor implicati si a Comitetului de supraveghere al OLAF – Scurgeri de informatii catre presa – Divulgarea de catre OLAF si de catre Comisie – Incalcarea principiului prezumtiei de nevinovatie – Prejudiciu moral – Legatura de cauzalitate”
In cauza T‑48/05,
Yves Franchet, fost functionar al Comisiei Comunitatilor Europene, cu domiciliul in Nisa (Franta),
Daniel Byk, functionar al Comisiei Comunitatilor Europene, cu domiciliul in Luxemburg (Luxemburg),
reprezentati de G. Vandersanden si L. Levi, avocati,
reclamanti,
impotriva
Comisiei Comunitatilor Europene, reprezentata de domnul J.‑F. Pasquier, in calitate de agent,
parata,
avand ca obiect o cerere de despagubiri pentru prejudiciul material si moral pe care reclamantii pretind ca l‑au suferit din cauza pretinselor greseli savarsite de Comisie si de OLAF in cadrul investigatiilor privind cazul „Eurostat”,
TRIBUNALUL DE PRIMA INSTANTA AL COMUNITATILOR EUROPENE (Camera a treia),
compus din domnul M. Jaeger, presedinte, doamna V. Tiili (raportor) si domnul T. Tchipev, judecatori,
grefier: doamna K. Pocheć, administrator,
avand in vedere procedura scrisa si in urma sedintei din 3 octombrie 2007,
pronunta prezenta
Hotarare
Cadrul juridic
1 Oficiul European de Lupta Antifrauda (OLAF), instituit prin Decizia 1999/352/CE, CECO, Euratom a Comisiei din 29 aprilie 1999 (JO L 136, p. 20, Editie speciala, 01/vol. 2, p. 148), are in special sarcina de a efectua, in cadrul institutiilor, investigatii administrative in vederea identificarii situatiilor grave, legate de indeplinirea sarcinilor profesionale, care ar putea constitui abateri de la obligatiile functionarilor si ale angajatilor Comunitatilor, susceptibile sa conduca la proceduri disciplinare sau, daca este cazul, la proceduri penale.
2 Regulamentul (CE) nr. 1073/1999 al Parlamentului European si al Consiliului din 25 mai 1999 privind investigatiile efectuate de OLAF (JO L 136, p. 1, Editie speciala, 01/vol. 2, p. 129) se refera la inspectiile, verificarile si alte masuri luate de angajatii OLAF pentru indeplinirea indatoririlor acestora. Investigatiile efectuate de OLAF sunt investigatii „externe”, si anume in afara institutiilor comunitare, si investigatii „interne”, in cadrul acestor institutii.
3 Considerentul (10) al Regulamentului nr. 1073/1999 prevede:
„intrucat aceste investigatii trebuie efectuate in conformitate cu tratatul si in special cu Protocolul privind privilegiile si imunitatile Comunitatilor Europene, respectand Statutul functionarilor si Regimul aplicabil celorlalti agenti […], si respectand in totalitate drepturile si libertatile fundamentale ale omului, in special principiul echitatii, dreptul persoanelor implicate de a‑si exprima opiniile asupra faptelor care le privesc si principiul conform caruia concluziile unei investigatii se pot baza exclusiv pe elementele care au valoare probatorie; intrucat, in acest scop, institutiile, organismele, oficiile si agentiile trebuie sa prevada termenii si conditiile in care sunt efectuate aceste investigatii interne; intrucat, in consecinta, statutul personalului ar trebui modificat pentru a prevedea drepturile si obligatiile functionarilor si ale altor agenti in ceea ce priveste investigatiile interne”.
4 Considerentul (13) al Regulamentului nr. 1073/1999 prevede:
„intrucat este de datoria autoritatilor nationale competente sau a institutiilor, organismelor, oficiilor sau agentiilor, dupa caz, de a decide asupra masurilor ce trebuie luate privind investigatiile incheiate pe baza raportului redactat de catre [OLAF]; intrucat, cu toate acestea, ar trebui sa fie de datoria directorului [OLAF] sa inainteze direct autoritatilor judiciare ale statului membru respectiv informatiile culese de catre [OLAF] in decursul investigatiilor interne privind situatii care atrag dupa sine urmarirea penala”.
5 Articolul 4 din Regulamentul nr. 1073/1999 are urmatorul continut:
„Investigatiile interne
(1) In domeniile mentionate la articolul 1, [OLAF] efectueaza investigatii administrative in cadrul institutiilor, organismelor, oficiilor si agentiilor […]
Aceste investigatii interne sunt efectuate conform normelor tratatelor si, in special, celor din Protocolul privind privilegiile si imunitatile Comunitatilor Europene, tinand seama in mod corespunzator de statutul personalului in conditiile si in conformitate cu procedurile prevazute in prezentul regulament si in deciziile adoptate de catre fiecare institutie, organism, oficiu si agentie. Institutiile se consulta intre ele cu privire la reglementarile care urmeaza a fi prevazute prin asemenea decizii.
[…]
(5) In cazul in care investigatiile arata ca un membru, director, functionar sau alt agent poate fi personal implicat, institutia, organismul, oficiul sau agentia de care apartine acesta este informata de acest lucru.
In cazurile in care pastrarea secretului este esentiala in scopul investigatiei sau in situatiile care necesita recurgerea la mijloace de investigatie care sunt de competenta unei autoritati judiciare nationale, furnizarea acestor informatii poate fi amanata.
[…]”
6 In temeiul articolului 6 alineatul (5) din Regulamentul nr. 1073/1999:
„Investigatiile se desfasoara fara intrerupere pe o perioada care trebuie sa fie proportionala cu imprejurarile si complexitatea cazului.”
7 Articolul 8 din Regulamentul nr. 1073/1999, intitulat „Confidentialitatea si protectia datelor”, are urmatorul continut:
„(1) Informatiile obtinute in cursul investigatiilor externe, indiferent de forma acestora, sunt protejate de dispozitiile relevante.
(2) Informatiile transmise sau obtinute in cursul investigatiilor interne, indiferent de forma acestora, sunt supuse secretului profesional si se bucura de protectia acordata de dispozitiile aplicabile institutiilor Comunitatilor Europene.
Aceste informatii nu pot sa fie comunicate altor persoane decat celor din cadrul institutiilor Comunitatilor Europene sau din statele membre a caror functie necesita cunoasterea acestora si nu pot fi utilizate in alte scopuri decat in lupta antifrauda, impotriva coruptiei sau oricaror alte activitati ilegale.
(3) Directorul garanteaza ca angajatii [OLAF] si alte persoane care actioneaza sub autoritatea sa respecta dispozitiile comunitare si nationale privind protectia datelor personale si, in special, pe cele prevazute in Directiva 95/46/CE a Parlamentului European si a Consiliului din 24 octombrie 1995 referitoare la protectia persoanelor in privinta prelucrarii datelor personale si la libera circulatie a acestor date [JO L 281, p. 31, Editie speciala, 13/vol. 17, p. 10].
(4) Directorul [OLAF] si membrii Comitetului de supraveghere mentionati la articolul 11 asigura aplicarea prezentului articol si a articolelor 286 [CE] si 287 [CE].”
8 Articolul 9 din Regulamentul nr. 1073/1999, intitulat „Raportul investigatiei si masurile intreprinse in urma investigatiilor”, prevede:
„(1) La incheierea unei investigatii efectuate de catre [OLAF], acesta redacteaza un raport, sub autoritatea directorului, mentionand faptele constatate, prejudiciul financiar, daca exista, si concluziile investigatiei, inclusiv recomandarile directorului [OLAF] privind masurile ce ar trebui luate.
(2) La redactarea acestor rapoarte se iau in considerare cerintele procedurale prevazute in legislatia nationala a statului membru respectiv. Rapoartele redactate pe aceasta baza constituie proba admisibila in procedurile administrative sau judiciare ale statului membru in care utilizarea acestora se dovedeste necesara, in acelasi mod si in aceleasi conditii ca si rapoartele administrative redactate de inspectorii administrativi nationali. Acestea sunt supuse acelorasi reguli de apreciere ca si cele aplicabile rapoartelor administrative redactate de catre inspectorii administrativi nationali si au aceeasi valoare ca si acele rapoarte.
(3) Rapoartele redactate in urma unei investigatii externe si orice informatii conexe utile sunt transmise autoritatilor competente ale statelor membre in cauza in conformitate cu reglementarile legate de investigatiile externe.
(4) Rapoartele redactate in urma unei investigatii interne si orice informatii conexe utile sunt transmise institutiei, organismului, oficiului sau agentiei respective. Institutia, organismul, oficiul sau agentia respectiva ia acele masuri, indeosebi disciplinare sau judiciare, privind investigatiile interne, pe care rezultatele investigatiilor le reclama si raporteaza aceste masuri directorului [OLAF] in termenul stabilit de catre acesta in concluziile raportului sau.”
9 Articolul 10 din Regulamentul nr. 1073/1999, intitulat „Transmiterea informatiilor de catre [OLAF]”, prevede:
„(1) Fara a aduce atingere articolelor 8, 9 si 11 din prezentul regulament si dispozitiilor din Regulamentul (Euratom, CE) nr. 2185/96, [OLAF] poate inainta in orice moment autoritatilor competente ale statelor membre respective informatiile obtinute in cursul investigatiilor externe.
(2) Fara a aduce atingere articolelor 8, 9 si 11 din prezentul regulament, directorul [OLAF] transmite autoritatilor judiciare din statul membru respectiv informatiile obtinute de catre [OLAF] in cursul investigatiilor interne asupra chestiunilor susceptibile de a avea ca rezultat urmarirea penala. In functie de cerintele investigatiei, acesta informeaza simultan statul membru respectiv.
(3) Fara a aduce atingere articolelor 8 si 9 din prezentul regulament, [OLAF] poate in orice moment sa transmita institutiei, organismului, oficiului sau agentiei respective informatiile obtinute in cursul investigatiilor interne.”
10 Articolul 11 din Regulamentul nr. 1073/1999, intitulat „Comitetul de supraveghere”, prevede:
„(1) Comitetul de supraveghere intareste independenta [OLAF] prin monitorizarea periodica a punerii in aplicare a functiei de investigatie.
La cererea directorului sau din proprie initiativa, comitetul transmite directorului avizul sau privind activitatile [OLAF], fara insa a interveni in efectuarea investigatiilor in desfasurare.
[…]
(7) Directorul transmite comitetului de supraveghere, in fiecare an, programul de activitati al [OLAF] mentionat la articolul 1 din prezentul regulament. Directorul informeaza periodic comitetul asupra activitatilor [OLAF], a investigatiilor sale, a rezultatelor acestora si a masurilor luate in urma acestora. In cazul in care o investigatie este in curs de peste noua luni, Directorul informeaza Comitetul de supraveghere asupra motivelor pentru care nu a fost inca posibila incheierea investigatiei si asupra momentului estimat al incheierii acesteia. Directorul informeaza comitetul in legatura cu cazurile in care institutia, organismul, oficiul sau agentia respectiva nu a actionat in urma recomandarilor transmise de catre acesta. Directorul informeaza comitetul in legatura cu cazurile care necesita transmiterea de informatii autoritatilor judiciare ale unui stat membru.
[…]”
11 Articolul 12 alineatul (3) al doilea si al treilea paragraf din Regulamentul nr. 1073/1999 prevede:
„Directorul raporteaza periodic Parlamentului European, Consiliului, Comisiei si Curtii de Conturi asupra concluziilor investigatiilor efectuate de catre [OLAF], respectand confidentialitatea acelor investigatii, drepturile legitime ale persoanelor implicate si, unde este cazul, dispozitiile nationale aplicabile actiunilor in justitie.
Institutiile de mai sus asigura respectarea confidentialitatii investigatiilor efectuate de catre [OLAF], precum si a drepturilor legitime ale persoanelor implicate si, in cazul in care au fost declansate proceduri judiciare, respectarea tuturor dispozitiilor nationale aplicabile acestora.”
12 Decizia 1999/396/CE, CECO, Euratom a Comisiei din 2 iunie 1999 privind conditiile si metodele de efectuare a investigatiilor interne pentru combaterea fraudei, a coruptiei si a oricaror activitati ilegale care afecteaza interesele Comunitatilor (JO L 149, p. 57, Editie speciala 01/vol. 2, p. 156) prevede la articolul 4 modalitatile de informare a persoanei interesate, in termenii urmatori:
„In cazul in care apare posibilitatea implicarii unui membru, functionar sau agent al Comisiei, partea interesata este informata rapid, atat timp cat acest lucru nu prejudiciaza investigatia. In orice situatie, la finalizarea investigatiei, nu pot fi trase concluzii care fac trimitere nominala la un membru, functionar sau agent al Comisiei fara ca partii interesate sa i se fi oferit posibilitatea de a‑si exprima punctul de vedere asupra tuturor faptelor care o privesc.
In cazurile in care este necesara mentinerea secretului absolut in scopul desfasurarii investigatiei si care necesita utilizarea unor proceduri de investigatie care sunt de competenta unei autoritati judiciare nationale, respectarea obligatiei de a invita membrul, functionarul sau agentul Comisiei sa isi exprime punctul de vedere poate fi amanata cu acordul presedintelui Comisiei sau, respectiv, al secretarului sau general.”
13 In temeiul articolului 2 din Regulamentul interior al Comitetului de supraveghere al OLAF (JO 2000, L 41, p. 12), intitulat „Respectarea legalitatii”:
„Comitetul vegheaza ca activitatile OLAF sa se desfasoare cu respectarea deplina a drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, in conformitate cu tratatele si cu dreptul derivat, in special cu Protocolul privind privilegiile si imunitatile si cu Statutul functionarilor. [traducere neoficiala]
14 In temeiul articolului 14 alineatele 1-3 din Regulamentul interior al Comitetului de supraveghere al OLAF:
„(1) Sedintele Comitetului de supraveghere nu sunt publice. Deliberarile sale, precum si documentele de orice natura care au fost utilizate pentru aceste deliberari sunt confidentiale, daca nu s‑a decis altfel de catre Comitetul de supraveghere.
(2) Documentele si informatiile prezentate de catre directorul OLAF sunt supuse dispozitiilor articolului 287 [CE] privind protectia secretului profesional.
(3) Comitetul de supraveghere delibereaza in baza documentelor si a proiectelor de opinii, rapoarte sau decizii.” [traducere neoficiala]
15 Articolul 6 din Conventia europeana pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale (CEDO), semnata la Roma la 4 noiembrie 1950, privind „dreptul la un proces echitabil”, prevede:
„[…]
- Orice persoana acuzata de o infractiune este prezumata nevinovata pana ce vinovatia sa va fi legal stabilita.
- Orice acuzat are, in special, dreptul:
- a) sa fie informat, in termenul cel mai scurt, intr‑o limba pe care o intelege si in mod amanuntit, asupra naturii si cauzei acuzatiei aduse impotriva sa;
- b) sa dispuna de timpul si de inlesnirile necesare pregatirii apararii sale;
[…]”
16 Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, proclamata la 7 decembrie 2000 la Nisa (JO C 364, p. 1, denumita in continuare „carta”), prevede:
„Articolul 41
Dreptul la buna administrare
(1) Orice persoana are dreptul de a beneficia, in ce priveste problemele sale, de un tratament impartial, echitabil si intr‑un termen rezonabil din partea institutiilor, organelor, oficiilor si agentiilor Uniunii.
(2) Acest drept include in principal:
– dreptul oricarei persoane de a fi ascultata inainte de luarea oricarei masuri individuale care ar putea sa ii aduca atingere;
– dreptul oricarei persoane de acces la dosarul propriu, cu respectarea intereselor legitime legate de confidentialitate si de secretul profesional si comercial;
– obligatia administratiei de a‑si motiva deciziile.
(3) Orice persoana are dreptul la repararea de catre Uniune a prejudiciilor cauzate de catre institutiile sau agentii acesteia in exercitarea functiilor lor, in conformitate cu principiile generale comune legislatiilor statelor membre.
[…]
Articolul 48
Prezumtia de nevinovatie si dreptul la aparare
(1) Orice persoana acuzata este prezumata nevinovata pana ce vinovatia va fi stabilita in conformitate cu legea.
(2) Oricarei persoane acuzate ii este garantata respectarea dreptului la aparare.”
Situatia de fapt
17 Reclamantii, domnul Yves Franchet si domnul Daniel Byk, sunt fostul director general al Eurostat (Biroul Statistic al Comunitatilor Europene), respectiv, fostul director al acestuia.
18 Mai multe audituri interne ale Eurostat au evidentiat posibile nereguli in gestiunea financiara. In consecinta, OLAF a inceput mai multe investigatii privind, in special, contractele incheiate de Eurostat cu societatile Eurocost, Eurogramme, Datashop, Planistat si CESD Communautaire si subventiile acordate acestora.
19 La 4 iulie 2002, OLAF a comunicat autoritatilor judiciare luxemburgheze un dosar privind investigatia referitoare la Eurocost, precum si un alt dosar referitor la Eurogramme.
20 La 13 noiembrie 2002, domnul Franchet a adresat o scrisoare directorului general al OLAF, redactata in termenii urmatori:
„[…]
Aflu prin intermediul Cocobu ca le‑ati furnizat informatii privind dosarele pe care le‑ati transmis autoritatilor judiciare luxemburgheze, informatii pe care nu le detin; citesc in revista Stern ca ati identificat in cadrul Eurostat «o serie de cazuri» despre care serviciile dumneavoastra nu mi‑au comunicat nimic.
[…]”
21 La 13 martie 2003, Parlamentul European a adoptat o rezolutie privind cazul Eurostat.
22 La 19 martie 2003, directorul general al OLAF a trimis autoritatilor judiciare franceze o scrisoare ce avea ca obiect „Transmiterea unor informatii privind fapte care pot fi incadrate penal CMS Nr. IO/2002/0510 − Eurostat/Datashop/Planistat” (denumita in continuare „scrisoarea din 19 martie 2003”), insotita de o nota intocmita de doi investigatori OLAF, adresata in aceeasi zi directorului general al OLAF, avand ca obiect „Denuntarea unor fapte care pot fi incadrate penal CMS Nr. IO/2002/0510 − Eurostat/Datashop/Planistat” (denumita in continuare „nota din 19 martie 2003”).
23 La 3 aprilie 2003, directorul general al OLAF a adresat o nota de sinteza in atentia secretarului general al Comisiei, privind investigatiile in curs referitoare la Eurostat.
24 La 19 mai 2003, reclamantii au solicitat Comisiei „asistenta in temeiul articolului 24 din statut pentru a le proteja reputatia si dreptul [lor] la aparare impotriva autorilor si a celor care difuzeaza informatii mincinoase” si sa suspendati din functie pentru a‑si putea asigura apararea.
25 La 21 mai 2003, la cererea lor, reclamantii au fost transferati.
26 La 26 mai 2003, reclamantii au adresat doua scrisori directorului general al OLAF si au solicitat, in special, sa fie informati „cat mai repede posibil asupra criticilor si a acuzatiilor formulate de OLAF” in ceea ce ii priveste in scopul de a asigura respectarea dreptului la aparare in cadrul audierilor stabilite la sfarsitul lunii iunie 2003. Acestia au solicitat astfel accesul la dosarul integral. Reclamantii au subliniat ca nu fusesera nici informati, nici ascultati inainte de comunicarea dosarelor catre autoritatile judiciare nationale. In plus, acestia au aratat ca „apare ca evident faptul ca au avut loc scurgeri de informatii confidentiale de la OLAF catre presa, aceste scurgeri fiind, eventual, organizate intentionat in cadrul unei campanii de denigrare si de acuzare a Eurostat sau chiar a altor persoane cu functii inalte din cadrul Comisiei”.
27 In aceeasi zi, reclamantii au adresat de asemenea doua scrisori Comitetului de supraveghere al OLAF prin care l‑au informat ca au aflat din presa ca OLAF a sesizat autoritatile judiciare nationale cu un dosar ce cuprindea acuzatii privind „infractiuni precum abuzul de incredere, complicitate la abuzul de incredere si asociere in scopul savarsirii de infractiuni”, ca nu au fost niciodata ascultati de OLAF si ca au existat scurgeri de informatii. Acestia au solicitat Comitetului de supraveghere sa se „pronunte asupra comportamentului inadmisibil al OLAF, care, fie a organizat aceste scurgeri, fie nu a luat toate masurile necesare pentru a le evita, asumandu‑si astfel intreaga raspundere in privinta [acestora] […] si, pe de alta parte, sa someze OLAF ca pe viitor sa vegheze la deplina respectare a drepturile lor fundamentale”.
28 La 26 mai 2003, reclamantii au adresat inca doua scrisori secretarului general al Comisiei si, respectiv, unui director general din cadrul acesteia, solicitand Comisiei sa precizeze continutul asistentei pe care aceasta acceptase sa le‑o acorde. Reclamantii au solicitat de asemenea sa poata consulta elementele din dosarul OLAF care se afla, eventual, la dispozitia Comisiei.
29 La 5 iunie 2003, reclamantii s‑au adresat directorului general al OLAF solicitand sa aiba acces la dosar inaintea audierilor prevazute pentru sfarsitul lui iunie 2003.
30 La 11 iunie 2003, Comisia a mandatat Serviciul de audit intern (SAI) sa examineze contractele incheiate si subventiile acordate de Eurostat in continuarea procedurii de descarcare bugetara. SAI a intocmit trei rapoarte, primul la 7 iulie, al doilea la 24 septembrie, iar al treilea la 22 octombrie 2003.
31 In cursul lunilor iunie si iulie 2003, Comisia pentru control bugetar a Parlamentului European (Cocobu) s‑a intrunit si a procedat la un schimb de opinii cu privire la dosarul Eurostat, in special, cu anumiti membri ai Comisiei.
32 La 18 iunie 2003, reclamantii s‑au adresat din nou directorului general al OLAF, sustinand ca „dreptul de a fi ascultat presupune ca persoana interesata sa fie informata asupra criticilor care i se aduc si ca aceasta sa aiba acces la dosar”, aratand ca audierile prevazute pentru sfarsitul lunii iunie nu puteau, prin urmare, sa aiba loc in mod legal. Acestia au constatat ca „[d]upa ce vor avea acces la dosar si dupa ce avocatii si clientii lor vor avea timpul necesar pentru a examina documentele, audierile ar putea sa continue”.
33 La 23 iunie 2003, cu ocazia unei prime audieri de catre OLAF, domnul Franchet a depus o declaratie prealabila impreuna cu o nota juridica privind dreptul la aparare. La 25 si 26 iunie 2003, acesta a fost ascultat de OLAF in legatura cu dosarul Eurocost. La 26 si 27 iunie 2003 a fost ascultat in legatura cu dosarele Datashop si Planistat, iar la 2 iulie in legatura cu dosarul CESD Communautaire.
34 La 1 iulie 2003, domnul P., sef de unitate la Secretariatul general al Comisiei, a trimis o nota in atentia membrilor Comisiei, referitoare la sedinta Cocobu, precum si la schimbul de opinii cu secretarul general al Comisiei si cu directorul general al OLAF din 30 iunie 2003.
35 La 3 si la 4 iulie 2003, domnul Byk a fost ascultat de OLAF cu privire la dosarele Datashop si Planistat. Acesta a depus la randul sau o declaratie preliminara impreuna cu o analiza juridica privind dreptul la aparare.
36 La 9 iulie 2003, Comisia a decis sa initieze o procedura disciplinara impotriva reclamantilor. Aceasta procedura a fost imediat suspendata din cauza faptului ca investigatia OLAF era inca in curs. Comisia a constituit de asemenea o echipa operationala multidisciplinara numita „task‑force” (denumita in continuare „task‑force”).
37 In aceeasi zi, Comisia a publicat un comunicat de presa cu titlul „Comisia adopta masuri in urma unor malversatiuni financiare in cadrul Eurostat” (IP/03/979).
38 La 17 iulie 2003, reclamantii au adresat scrisori presedintelui Comisiei, prin care l‑au informat despre situatia lor.
39 La 22 iulie 2003, reclamantii au adresat o scrisoare Comisiei, in cuprinsul careia au prezentat greselile pe care pretindeau ca le‑ar fi savarsit Comisia si care ar fi angajat raspunderea acesteia. Reclamantii au solicitat de asemenea ca aceasta sa le comunice documentele mentionate in deciziile de initiere a procedurilor disciplinare.
40 Procesele verbale de audiere a reclamantilor la sfarsitul lunii iunie si la inceputul lunii iulie au fost intocmite la 11 august 2003.
41 La 24 septembrie 2003, directorul general al OLAF a comunicat presedintelui Comisiei un „Rezumat al cazurilor Eurostat incheiate pana in prezent”. Potrivit notei de transmitere, „nu se poate considera in niciun caz ca aceasta nota de sinteza reprezinta un raport final al investigatiei in sensul Regulamentului nr. 1073/1999”, iar aceasta „are scopul unic a evidentia principalele concluzii care rezult[au] din investigatiile efectuate”.
42 Acest rezumat, insotit de un raport intitulat „Raport al task‑force Eurostat (TFES) – Rezumat si concluzii” si de o nota de informare privind Eurostat, bazata pe al doilea raport intermediar intocmit de SAI, au fost comunicate in aceeasi zi Parlamentului European.
43 La 25 septembrie 2003, OLAF a intocmit rapoartele finale ale investigatiilor in sensul articolului 9 din Regulamentul nr. 1073/1999, in cazurile Eurocost, Datashop, Planistat si CESD Communautaire.
44 In aceeasi zi, presedintele Comisiei a fost ascultat de Cocobu si a tinut de asemenea un discurs in fata Conferintei presedintilor grupurilor parlamentare din Parlamentul European.
45 La 25 septembrie 2003, reclamantii au adresat o scrisoare Comisiei in care au facut referire la documentele comunicate Parlamentului European la 23 septembrie 2003. In aceasta scrisoare, reclamantii considerau ca „este inacceptabil sa fie acuzati in mod public fara sa li se permita accesul la documente care ii acuza” si se intrebau daca „este normal ca, din nou, sa afle din presa ca sunt acuzati de diverse malversatiuni”. Prin aceasta scrisoare, reclamantii solicitau in plus Comisiei sa le comunice aceste rapoarte, precum si documentele solicitate prin scrisoarea din 22 iulie 2003, si anume:
„– nota din 3 aprilie 2003 (004201) si notele din 19 martie 2003 (003441 si 003440) intocmite de OLAF;
– raportul DG [«]Budget[»] din 4 iulie 2003 («DGBUDG Report – Analysis of audit reports on Eurostat systems for grants and procurement»);
– raportul [SAI] al Comisiei din 7 iulie 2003 («First Interim Report – IAS examination of Eurostat contracts and grants: reportable events»);
– cele trei rapoarte intocmite de [SAI], task‑force si OLAF pentru audierea [presedintelui Comisiei] la 25 septembrie 2003”.
46 La 1 octombrie 2003, Comisia a adoptat o decizie privind reorganizarea Eurostat, care isi producea efectele din 1 noiembrie 2003. S‑a decis desfiintarea unui departament si a unei functii de director.
47 La 10 octombrie 2003, reclamantii au primit o copie a rapoartelor finale din 25 septembrie 2003 in cauzele Eurocost, Datashop si CESD Communautaire, precum si copia a trei documente comunicate Parlamentului European la 24 septembrie 2003, mentionate la punctul 42 de mai sus. La aceeasi data, acestia au primit documentele mentionate in deciziile de initiere a procedurilor disciplinare, solicitate prin scrisorile din 22 iulie si din 25 septembrie 2003, cu exceptia scrisorii si a notei din 19 martie 2003, pe motiv ca „este vorba despre corespondenta adresata de OLAF autoritatilor judiciare franceze la Paris si ca aceasta face parte prin urmare dintr‑o procedura de ancheta penala la nivel national”.
48 La 23 octombrie 2003, reclamantii au formulat o cerere in temeiul articolului 90 alineatul (1) din Statutul functionarilor Comunitatilor Europene, in versiunea aplicabila in prezenta speta (denumit in continuare „statutul”), avand ca obiect repararea prejudiciilor suferite din cauza greselilor savarsite de Comisie, inclusiv a celor imputabile OLAF.
49 Prin decizia din 10 mai 2004, primita de reclamanti la 17 mai 2004, autoritatea imputernicita sa faca numiri (denumita in continuare „AIPN”) a respins aceasta cerere.
50 La 19 mai 2004, reclamantii au formulat o reclamatie in temeiul articolului 90 alineatul (2) din statut impotriva deciziei din 10 mai 2004. La 5 august 2004, reclamantii au formulat o completare la reclamatia lor.
51 Prin decizia din 27 octombrie 2004, notificata reclamantilor prin scrisoarea din 3 noiembrie 2004, AIPN a respins in mod explicit aceasta reclamatie.
Procedura si concluziile partilor
52 Prin cererea introductiva depusa la grefa Tribunalului la 16 martie 2004, reclamantii au introdus prezenta actiune.
53 In baza raportului judecatorului raportor, Tribunalul (Camera a treia) a hotarat deschiderea procedurii orale si, in cadrul masurilor de organizare a procedurii prevazute la articolul 64 din Regulamentul de procedura al Tribunalului, a solicitat partilor sa prezinte anumite documente si sa raspunda la anumite intrebari scrise. Acestea au raspuns in parte acestor solicitari in termenele acordate.
54 Prin Ordonanta din 6 iunie 2007, conform articolului 65 litera (b), articolului 66 alineatul (1) si articolului 67 alineatul (3) al doilea paragraf din Regulamentul de procedura, Tribunalul a solicitat Comisiei sa prezinte toate documentele transmise autoritatilor judiciare franceze in cadrul cazului Eurostat si a dispus totodata ca aceste documente sa nu fie comunicate reclamantilor in aceasta etapa. Comisia a dat curs solicitarii.
55 La 11 iunie 2007, Comisia a depus observatiile sale privind raspunsurile reclamantilor la intrebarile si cererile de furnizare de documente adresate de Tribunal. In aceeasi zi, reclamantii au depus observatiile lor privind raspunsurile Comisiei la intrebarile si cererile mentionate.
56 Pledoariile partilor si raspunsurile acestora la intrebarile orale adresate de Tribunal au fost ascultate in sedinta din 3 octombrie 2007.
57 In cadrul sedintei, partile au confirmat ca, printre documentele prezentate de Comisie in urma activitatii de cercetare judecatoreasca dispusa de Tribunal, singurele documente de care nu dispuneau reclamantii erau anexele la nota din 19 martie 2003, plangerea din 10 iulie 2003 si raportul final Planistat. Reclamantii si‑au dat acordul ca Tribunalul sa poata utiliza, daca este cazul, informatiile cuprinse in aceste documente care nu le fusesera comunicate, fapt care a fost consemnat in procesul‑verbal. Tribunalul a considerat necesar sa utilizeze numai documentele de care dispun si reclamantii.
58 In sedinta, la cererea Tribunalului, Comisia a depus o nota a OLAF din 16 mai 2003. Reclamantii nu s‑au opus depunerii acesteia, fapt care a fost consemnat in procesul‑verbal.
59 Reclamantii solicita Tribunalului:
– obligarea Comisiei la plata catre reclamanti a unei sume estimate provizoriu la un milion de euro pentru prejudiciul material si moral suferit;
– obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecata.
60 Comisia solicita Tribunalului:
– respingerea actiunii;
– obligarea reclamantilor la plata cheltuielilor de judecata.
In drept
61 In sustinerea actiunii in despagubiri, reclamantii invoca existenta unor greseli savarsite atat de OLAF, cat si de Comisie, producerea unui prejudiciu material si moral grav, precum si existenta unei legaturi de cauzalitate directe intre greselile care acestia pretind ca au fost savarsite si prejudiciul care ar rezulta in urma lor.
62 Cu titlul preliminar, Comisia contesta prezentarea de catre reclamanti a anumitor documente ale Comitetului de supraveghere al OLAF, incluse in anexa la prezenta cerere.
63 Comisia considera de asemenea ca, in parte, actiunea in despagubiri este prematura.
I – Cu privire la solicitarea de retragere de la dosar a anumitor anexe la cererea introductiva
A – Argumentele partilor
64 Comisia solicita ca anumite documente ale Comitetului de supraveghere al OLAF prezentate de reclamanti in sustinerea cererii lor sa fie inlaturate din dosar. Este vorba despre sase anexe la cererea introductiva.
65 Pe de o parte, Comisia sustine ca aceste documente sunt de natura interna si nu au vocatia sa fie facute publice. Pe de alta parte, acestea ar fi fost obtinute de reclamanti prin mijloace nelegale si ar trebui, prin urmare, sa fie inlaturate din dosar, inclusiv trimiterile si citatele preluate in cerere (Hotararea Curtii din 17 decembrie 1981, Ludwigshafener Walzmühle Erling si altii/Consiliul si Comisia, 197/80-200/80, 243/80, 245/80 si 247/80, Rec., p. 3211, punctele 13-16).
66 Comisia subliniaza ca, in sustinerea actiunii lor, reclamantii nu pot folosi documente interne confidentiale decat daca pot demonstra ca le‑au obtinut prin mijloace legitime.
67 Or, in speta, documentele in cauza ar fi de fapt documente interne ale Comitetului de supraveghere al OLAF si, in temeiul articolului 14 din Regulamentul interior al acestuia, documentele ar fi confidentiale. Comitetul de supraveghere nu ar fi decis niciodata sa renunte la aceasta confidentialitate a documentelor respective si sa le faca publice si nici macar sa le comunice reclamantilor in cadrul apararii acestora. Dat fiind ca ar fi vorba despre documente destinate sa ramana pur interne, faptul ca aceste documente nu poarta mentiunea „confidential” nu ar fi de natura sa inlature caracterul lor confidential.
68 In orice caz, potrivit Comisiei, reclamantii trebuie sa arate prin ce mijloace legitime au obtinut aceste documente, spre exemplu, printr‑o cerere de acces urmata de un raspuns favorabil al Comitetului de supraveghere al OLAF. Nu ar constitui o justificare a obtinerii legitime a documentelor mentionate prezentarea de catre reclamanti a unor atestari potrivit carora nici nu au sustras, nici nu au furat ori interceptat vreun document intern intocmit de secretariatul Comitetului de supraveghere al OLAF, fapt de care Comisia nu i‑ar fi acuzat niciodata.
69 In sfarsit, potrivit Comisiei, niciunul dintre aceste documente nu este de natura sa probeze in vreun fel pretinsele greseli ale OLAF sau ale Comisiei.
70 Reclamantii contesta natura confidentiala a documentelor, precum si faptul ca le‑ar fi obtinut prin mijloace ilicite.
71 Reclamantii subliniaza ca, daca intr‑un dosar precum cel din prezenta cauza, in cadrul caruia se urmareste repararea unui prejudiciu, nu ar fi posibil sa se comenteze si nici sa se permita accesul la documente care dovedesc in mod efectiv greselile savarsite de OLAF si de Comisie, care sunt elemente esentiale pentru angajarea raspunderii, este clar ca ar exista o atingere grava si efectiva a respectarii depline a dreptului la aparare si a dreptului la o protectie jurisdictionala efectiva.
72 Reclamantii sustin ca documentele in cauza le consolideaza pozitia in ceea ce priveste criticile privind functionarea OLAF, acesta fiind motivul real pentru care Comisia contesta prezentarea documentelor.
B – Aprecierea Tribunalului
73 Comisia sustine ca anumite anexe la cerere sunt documente interne confidentiale ale Comitetului de supraveghere al OLAF, care nu au fost obtinute in mod legal de reclamanti. Este vorba despre urmatoarele documente:
– reproducerea exacta a interventiei secretarului general al Comisiei in fata Comitetului de supraveghere al OLAF din 3 septembrie 2003; acesta nu ar fi fost informat in legatura cu o astfel de inregistrare in momentul interventiei sale si ar fi obtinut mai tarziu de la presedintele Comitetului de supraveghere asigurarea ca documentul ar ramane pur intern acestui comitet si secretariatului sau;
– nota secretariatului Comitetului de supraveghere in atentia presedintelui acestuia din urma si a unuia dintre membrii acestui comitet, din 5 martie 2003;
– nota secretariatului Comitetului de supraveghere in atentia presedintelui acestuia din urma, din 27 mai 2003;
– procesul‑verbal al sedintei Comitetului de supraveghere din 2 si 3 septembrie 2003;
– raportul Comitetului de supraveghere din 15 ianuarie 2004, intocmit la cererea Parlamentului European, privind problemele de procedura aparute in investigatiile efectuate in cazul Eurostat;
– nota de informare a secretariatului Comitetului de supraveghere din 10 octombrie 2003 privind desfasurarea investigatiilor OLAF in cazul Eurostat si repercusiunile acestora asupra situatiei OLAF.
74 Trebuie subliniat ca nici eventualul caracter confidential al documentelor in cauza, nici faptul ca aceste documente au fost obtinute, eventual, in mod nelegal nu impiedica mentinerea lor la dosar.
75 Intr‑adevar, nu exista vreo dispozitie care sa prevada expres interdictia de a tine cont de probele obtinute in mod ilegal, spre exemplu, prin incalcarea drepturilor fundamentale.
76 Cu siguranta, in Hotararea Ludwigshafener Walzmühle Erling si altii/Consiliul si Comisia, punctul 65 de mai sus, invocata de Comisie, Curtea a constatat ca, intrucat exista o indoiala atat cu privire la caracterul documentului contestat, cat si cu privire la problema daca intervenientii il obtinusera prin mijloace legitime, documentul trebuia sa fie inlaturat de la dosar (punctul 16).
77 Astfel, in general, o institutie este indreptatita sa solicite retragerea unui document intern atunci cand acesta nu a fost obtinut prin mijloace legitime de catre cel care il invoca. Intr‑adevar, un document intern are un caracter confidential, cu exceptia cazului in care institutia de la care provine a acceptat divulgarea acestuia.
78 Cu toate acestea, in jurisprudenta ulterioara, Curtea nu a exclus ca inclusiv documente interne sa poata, in anumite cazuri, sa figureze in mod legitim in dosarul unei cauze (Ordonanta Curtii din 19 martie 1985, Tordeur si altii, 232/84, punctul 8, si Ordonanta Curtii din 15 octombrie 1986, LAISA/Consiliul, 31/86, punctul 5). In plus, Tribunalul a acceptat uneori sa tina cont de probe despre care nu stabilise totusi ca fusesera obtinute prin mijloace legitime.
79 Astfel, in anumite situatii, nu a fost necesar ca reclamantul sa demonstreze ca a obtinut in mod legal documentul confidential invocat in sustinerea tezei sale. Tribunalul a considerat, procedand la o comparare a intereselor care trebuie protejate, ca trebuie apreciat daca circumstante particulare, precum caracterul decisiv al prezentarii unui document pentru a asigura controlul regularitatii procedurii de adoptare a actului atacat (a se vedea in acest sens Hotararea Tribunalului din 6 martie 2001, Dunnett si altii/BEI, T‑192/99, Rec., p. II‑813, punctele 33 si 34) sau pentru a proba existenta unui abuz de putere (a se vedea in acest sens Hotararea Tribunalului din 29 februarie 1996, Lopes/Curtea de Justitie, T‑280/94, RecFP, p. I‑A‑77 si II‑239, punctul 59), justificau neretragerea unui document de la dosar.
80 Trebuie subliniat ca, in speta, cadrul specific al prezentei actiuni permite sa se considere ca elementele in cauza trebuie sa fie mentinute la dosar. Intr‑adevar, aceste documente sunt necesare pentru a aprecia conduita OLAF in cadrul investigatiilor privind Eurostat. Prin urmare, caracterul particular al prezentei actiuni, in cadrul careia reclamantii urmaresc sa demonstreze ilegalitatea conduitei OLAF, justifica faptul de a nu se proceda la retragerea acestor documente (a se vedea in acest sens Hotararea Dunnett si altii/BEI, punctul 79 de mai sus, punctele 33 si 34).
81 In aceasta privinta, trebuie reamintit ca este vorba despre documente pregatitoare ale Comitetului de supraveghere al OLAF, a carui sarcina este, in temeiul articolului 2 din regulamentul sau interior, de a veghea „ca activitatile OLAF sa se desfasoare cu respectarea deplina a drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, in conformitate cu tratatele si cu dreptul derivat, in special cu Protocolul privind privilegiile si imunitatile si cu Statutul functionarilor”, precum si de o reproducere exacta a interventiei secretarului general al Comisiei in fata acestui comitet. In plus, trebuie sa se constate ca reclamantii se gasesc intr‑o situatie dificila pentru a demonstra eventualul caracter ilegal al conduitei OLAF. In sfarsit, trebuie subliniat ca aceste documente sunt susceptibile sa demonstreze faptele pe care reclamantii le reproseaza OLAF si pot astfel sa aiba o anumita importanta pentru solutionarea prezentului litigiu.
82 In consecinta, avand in vedere natura documentelor in cauza si circumstantele particulare ale litigiului, trebuie sa se respinga cererea de retragere a acestor documente de la dosar.
II – Cu privire la caracterul prematur al actiunii
A – Argumentele partilor
83 Comisia sustine ca majoritatea sustinerilor reclamantilor privind pretinsele nereguli savarsite in cursul procedurii de investigatie au un caracter prematur.
84 Comisia precizeaza ca nu a invocat inadmisibilitatea actiunii, ci sustine caracterul prematur al actiunii deoarece considera, pe de o parte, ca anumite motive ale reclamantilor privind erori de procedura savarsite de aceasta sau de OLAF nu pot fi apreciate decat luand in considerare consecintele pe care aceste erori le‑ar putea avea asupra unei eventuale decizii finale care va interveni in procedurile penale sau disciplinare (Hotararea Tribunalului din 18 decembrie 1992, Cimenteries CBR si altii/Comisia, T‑10/92-T‑12/92 si T‑15/92, Rec., p. II‑2667, punctul 48) si, pe de alta parte, ca, presupunand ca ar putea sa i se reproseze greseli Comisiei sau OLAF, aprecierea prejudiciului suferit ar varia in functie de solutia deciziilor penale si/sau disciplinare respective. Astfel, aprecierea pretinsului prejudiciu moral ar fi legata de gradul de „vinovatie”, iar consecintele greselilor savarsite de OLAF sau de Comisie, presupunand ca acestea ar fi dovedite, nu ar putea fi apreciate fara a se tine cont de eventualele greseli ale reclamantilor.
85 Comisia se refera la Hotararea Curtii din 28 martie 1979, Granaria/Consiliul si Comisia (90/78, Rec., p. 1081, punctul 6) si trimite la posibilitatea Tribunalului de a se pronunta, intr‑o prima etapa a procedurii, cu privire la aspectul daca o anumita conduita a OLAF sau a Comisiei este de natura sa angajeze raspunderea Comunitatii, in functie de natura greselilor retinute, problema intinderii prejudiciului moral fiind eventual amanata intr‑o etapa ulterioara.
86 Reclamantii contesta pretinsul caracter prematur al actiunii si constata ca, in aceasta privinta, concluziile Comisiei nu sunt clare.
87 Reclamantii sustin ca actiunea indeplineste toate conditiile de admisibilitate si de fond necesare pentru a angaja raspunderea Comisiei si pentru a permite Tribunalului sa exercite controlul jurisdictional.
88 Nimic nu ar permite sa se considere ca o actiune in despagubiri prezinta un caracter subsidiar in raport cu initierea unei proceduri disciplinare si/sau cu anchetele desfasurate de autoritatile judiciare ale unui stat membru. S‑ar incalca principiul fundamental al dreptului la o protectie jurisdictionala efectiva si la o corecta administrare a justitiei daca un eveniment viitor si incert ar putea, prin el insusi, sa conditioneze si sa se opuna unei actiuni in despagubiri, cu consecinta ca prejudiciul ar continua sa creasca si ca persoanele interesate ar fi lipsite de dreptul de a obtine repararea acestuia.
89 Potrivit reclamantilor, prejudiciul este nascut si actual din momentul in care greselile au fost savarsite de catre Comisie si acesta creste in timp.
B – Aprecierea Tribunalului
90 Este necontestat faptul ca procedurile judiciare nationale sunt inca in curs. Cu toate acestea, eventualele rezultate ale acestor proceduri nu sunt susceptibile sa afecteze prezenta procedura. Intr‑adevar, in prezenta procedura nu se pune problema daca faptele care li se imputa reclamantilor sunt dovedite sau nu sunt dovedite, aceasta problema nefiind de competenta Tribunalului. Astfel, in speta nu este vorba de a sti daca reclamantii au savarsit sau nu au savarsit greseli in activitatea lor profesionala, ci de a examina modul in care OLAF a desfasurat si a finalizat o investigatie care ii mentioneaza nominal si eventual stabileste in sarcina lor raspunderea pentru neregulile constatate in mod public cu mult inaintea unei decizii finale, precum si modul in care Comisia s‑a comportat in contextul acestei investigatii. Nici ipoteza ca autoritatile judiciare nationale sa considere ca reclamantii sunt nevinovati nu ar repara in mod necesar eventualul prejudiciu pe care acestia l‑ar fi suferit.
91 Prin urmare, dat fiind ca pretinsul prejudiciu invocat in cadrul prezentei actiuni este distinct de acela care ar putea rezulta din declararea nevinovatiei reclamantilor de catre autoritatile judiciare nationale, concluziile privind despagubirile nu pot fi respinse ca premature, astfel incat reclamantii sa nu poata formula o astfel de cerere decat dupa eventualele decizii definitive ale autoritatilor judiciare nationale.
92 In consecinta, intrucat actiunea nu are caracter prematur, nu este necesar sa se amane examinarea aspectelor privind natura si intinderea prejudiciului intr‑o eventuala etapa ulterioara.
III – Cu privire la angajarea raspunderii extracontractuale a Comunitatii
93 Rezulta dintr‑o jurisprudenta constanta ca angajarea raspunderii extracontractuale a Comunitatii pentru conduita ilicita a organelor sale, in sensul articolului 288 al doilea paragraf CE, este supusa intrunirii mai multor conditii, si anume: nelegalitatea conduitei imputate institutiilor, existenta unui prejudiciu real si existenta unei legaturi de cauzalitate intre conduita respectiva si prejudiciul invocat (Hotararea Curtii din 29 septembrie 1982, Oleifici Mediterranei/CEE, 26/81, Rec., p. 3057, punctul 16, Hotararea Tribunalului din 11 iulie 1996, International Procurement Services/Comisia, T‑175/94, Rec., p. II‑729, punctul 44, Hotararea Tribunalului din 16 octombrie 1996, Efisol/Comisia, T‑336/94, Rec., p. II‑1343, punctul 30, si Hotararea Tribunalului din 11 iulie 1997, Oleifici Italiani/Comisia, T‑267/94, Rec., p. II‑1239, punctul 20).
94 In cazul in care una dintre aceste conditii nu este indeplinita, actiunea in despagubire trebuie sa fie respinsa in totalitate, fara a fi necesara examinarea celorlalte conditii (Hotararea Tribunalului din 20 februarie 2002, Förde-Reederei/Consiliul si Comisia, T‑170/00, Rec., p. II‑515, punctul 37; a se vedea in acest sens Hotararea Curtii din 15 septembrie 1994, KYDEP/ Consiliul si Comisia, C‑146/91, Rec., p. I‑4199, punctul 81).
95 In ceea ce priveste prima conditie, jurisprudenta impune proba unei incalcari suficient de grave a unei norme de drept ce are ca obiect acordarea de drepturi particularilor (Hotararea Curtii din 4 iulie 2000, Bergaderm si Goupil/Comisia, C‑352/98 P, Rec., p. I‑5291, punctul 42). In ceea ce priveste cerinta potrivit careia incalcarea trebuie sa fie suficient de grava, criteriul decisiv in functie de care se apreciaza daca este indeplinita este nerespectarea manifesta si grava, de catre institutia comunitara in cauza, a limitelor care se impun puterii sale de apreciere. Atunci cand aceasta institutie nu dispune decat de o marja de apreciere considerabil redusa, chiar inexistenta, simpla incalcare a dreptului comunitar poate fi suficienta pentru a proba existenta unei incalcari suficient de grave (Hotararea Curtii din 10 decembrie 2002, Comisia/Camar si Tico, C‑312/00 P, Rec., p. I‑11355, punctul 54, si Hotararea Tribunalului din 12 iulie 2001, Comafrica si Dole Fresh Fruit Europe/Comisia, T‑198/95, T‑171/96, T‑230/97, T‑174/98 si T‑225/99, Rec., p. II‑1975, punctul 134).
96 Reclamantii sustin ca atat OLAF, cat si Comisia au savarsit greseli, iar aceasta din urma este singura care poate fi urmarita pentru toate aceste greseli. OLAF ar fi savarsit greseli atat fata de reclamanti, cat si fata de Comisie.
97 Astfel, Tribunalul considera ca este necesar sa se examineze in primul rand aspectul daca OLAF si/sau Comisia au incalcat suficient de grav o norma de drept ce are ca obiect acordarea de drepturi particularilor.
A – Cu privire la nelegalitatea conduitei OLAF
- Cu privire la greselile savarsite cu ocazia transmiterii de catre OLAF a dosarelor privind cazul Eurostat catre autoritatile judiciare franceze si luxemburgheze
- a) Argumentele partilor
98 In primul rand, reclamantii subliniaza distinctia neta existenta, in ceea ce priveste transmiterea informatiilor de catre OLAF, intre investigatiile externe si investigatiile interne. Acestia subliniaza confuzia care se face in legatura cu natura investigatiei si cu cea a trimiterii din 19 martie 2003 catre autoritatile judiciare franceze. Intr‑adevar, potrivit declaratiilor directorului general al OLAF in fata Cocobu, la 30 iunie 2003, ar fi fost vorba despre un „dosar extern”, care ar fi mentionat, cu toate acestea, numele reclamantilor. Or, investigatia ar fi fost de natura pur interna, ceea ce ar fi necesitat ca institutia respectiva sa fie informata inaintea oricarei transmiteri externe.
99 Potrivit reclamantilor, OLAF a calificat prin urmare investigatiile sale interne drept investigatii externe pentru a acoperi erorile de procedura legate de faptul ca nici Comisia, nici Comitetul de supraveghere al acestuia nu ar fi fost informate in prealabil despre transmiterea de catre OLAF a dosarului Eurostat catre autoritatile judiciare franceze si luxemburgheze.
100 In continuare, reclamantii sustin ca nu au fost informati in prealabil despre transmiterea de catre OLAF a dosarelor Datashop si Planistat catre autoritatile judiciare franceze si ca domnul Franchet nu a fost informat despre transmiterea dosarului Eurocost, in care domnul Byk nu era implicat, catre autoritatile judiciare luxemburgheze.
101 Prin urmare, OLAF ar fi incalcat in mod deliberat principiul bunei administrari, principiul contradictorialitatii, dreptul la aparare si cerinta unei investigatii care sa ia in considerare elementele in acuzare si pe cele in aparare, consacrate in special in CEDO si in carta.
102 Reclamantii invoca de asemenea articolul 4 din Decizia 1999/396 si se refera in acest sens la Decizia Ombudsmanului din 26 aprilie 2002 privind o plangere inregistrata cu referinta 781/2001/IJH, in masura in care priveste OLAF, potrivit careia „aceasta dispozitie obliga OLAF sa nu ajunga la concluzii nefavorabile unei persoane in legatura cu care efectueaza o investigatie decat dupa ce a informat persoana interesata in legatura cu acuzatiile care i se aduc si cu faptele pe care se intemeiaza acestea si dupa ce i‑a oferit ocazia sa isi exprime punctul de vedere”, Ombudsmanul considerand de altfel ca „este vorba despre un element normal al oricarei proceduri de investigatie eficiente si echitabile” si ca, „in plus, o marturie care nu poate fi astfel contestata nu are in mod obisnuit valoare probatorie”.
103 Potrivit reclamantilor, Comisia interpreteaza intr‑un mod prea restrictiv articolele 4 si 10 din Regulamentul nr. 1073/1999, precum si articolul 4 din Decizia 1999/396 si, prin urmare, incalca drepturile fundamentale. Conform unei astfel de interpretari, decizia OLAF de a amana informarea institutiei nu ar fi in principiu supusa unui control, iar OLAF ar putea ca atare sa ia o astfel de decizie pentru a se exonera, fara vreo limita reala in timp, de orice obligatie de informare.
104 Intr‑adevar, nici OLAF, nici Comisia nu ar fi explicat niciodata de ce ar fi fost necesar secretul absolut sau in ce fel se justifica pretinsa necesitate de a amana informarea Comisiei, cu exceptia notei de sinteza privind investigatiile in curs privind Eurostat adresata de directorul general al OLAF in atentia secretarului general al Comisiei la 3 aprilie 2003 (a se vedea punctul 23 de mai sus). In ceea ce priveste necesitatea de a amana informarea functionarului respectiv, din cate cunosc reclamantii, secretarul general nu ar fi exprimat niciodata acordul impus de articolul 4 al doilea paragraf din Decizia 1999/396.
105 Reclamantii invoca de asemenea o Propunere de regulament al Parlamentului European si al Consiliului din 10 februarie 2004 de modificare a Regulamentului nr. 1073/1999 [COM (2004) 103 final], precum si un Proiect de acord institutional din 14 august 2003, avand ca obiect intocmirea unui cod de conduita in scopul asigurarii unui schimb rapid de informatii intre OLAF si Comisie in cadrul investigatiilor interne [SEC (2003) 871 consolidat], care prevede in special obligatia de a da substanta informarii OLAF. De asemenea, potrivit propunerii de modificare a Regulamentului nr. 1073/1999, functionarul implicat ar trebui ascultat in momentul comunicarii unei informatii catre autoritatile judiciare nationale, fapt care nu ar constitui o modificare a regulamentului existent, intrucat acesta nu ar face decat sa consacre principiile fundamentale prevazute in special in carta, dupa cum ar fi amintit Comisia. Reclamantii arata ca au fost ascultati de OLAF deoarece au solicitat aceasta audiere, si nu pentru ca OLAF i‑ar fi invitat.
106 In sfarsit, potrivit reclamantilor, OLAF a „orientat” autoritatile judiciare franceze, intrucat a realizat deja incadrarea penala a unor fapte pe care a considerat ca le poate identifica in cazul Eurostat, ceea ce ar fi contrar rolului sau de a efectua investigatii administrative. Nota din 19 martie 2003, trimisa autoritatilor judiciare franceze, ar contine o veritabila analiza juridica de drept francez a faptelor prezentate si ar proceda la o calificare penala potrivit dreptului francez, ceea ce depaseste cadrul unei comunicari de informatii prevazute in temeiul Regulamentului nr. 1073/1999.
107 In primul rand, Comisia arata ca reclamantii nu pot sa se prevaleze de obligatia OLAF de a o informa, de a‑i asculta sau de a‑i informa anterior transmiterii informatiilor catre autoritatile judiciare nationale, oricare ar fi calificarea investigatiei (interna sau externa).
108 Comisia sustine ca, in temeiul articolului 10 din Regulamentul nr. 1073/1999, OLAF trebuie sa transmita autoritatilor judiciare ale statului membru vizat informatiile obtinute in urma investigatiilor interne asupra unor fapte care pot face obiectul urmaririi penale, in timp ce, in cadrul investigatiilor externe, aceasta transmitere nu este decat o simpla optiune. Nicio dispozitie a acestui articol nu ar prevedea ca aceasta transmitere trebuie sa fie precedata sau insotita de o informare a institutiei vizate sau de o informare a functionarilor care sunt, eventual, implicati.
109 Comisia face trimitere la articolul 4 alineatul (5) din Regulamentul nr. 1073/1999 si constata ca neinformarea institutiei de care apartin functionarii care ar putea fi implicati personal poate fi justificata prin necesitatea de a amana aceasta informare. Presupunand chiar ca o astfel de amanare nu poate fi justificata in speta, eventuala lipsa de informare a Comisiei ar ramane fara efect asupra legalitatii procedurii privind reclamantii, din moment ce acestia din urma nu ar fi fost in niciun fel prejudiciati prin aceasta lipsa a informarii.
110 In ceea ce priveste dreptul reclamantilor de a fi ascultati sau informati, Comisia sustine ca, potrivit articolului 4 din Decizia 1999/396, informarea functionarului care ar putea fi implicat personal este supusa conditiei ca aceasta sa nu prejudicieze investigatia, aceasta conditie ramanand la aprecierea OLAF. Obligatia de a oferi persoanei interesate ocazia de a‑si exprima punctul de vedere in legatura cu faptele care o privesc ar fi determinanta in momentul in care OLAF desprinde concluziile in urma finalizarii investigatiei, indeplinirea acestei obligatii neputand fi amanata, in anumite cazuri specifice, decat cu acordul presedintelui Comisiei sau al secretarului general al acesteia, insa nu in momentul in care, in temeiul articolului 10 din Regulamentul nr. 1073/1999, OLAF transmite in cursul investigatiei informatii autoritatilor judiciare ale unui stat membru.
111 In plus, potrivit articolului 4 din Decizia 1999/396, reclamantilor li s‑ar fi oferit ocazia de a‑si exprima punctul de vedere in legatura cu toate faptele care ii priveau inainte ca OLAF sa desprinda concluziile investigatiilor legate de acestia.
112 Contrar sustinerilor reclamantilor, ar fi gresit sa se afirme ca o decizie a OLAF de a amana informarea institutiei nu ar putea, in principiu, sa faca obiectul unui control, iar un astfel de control nu ar putea fi efectuat decat la finalizarea investigatiei daca nu s‑ar lua masuri in urma acesteia ori la finalizarea procedurii penale si/sau disciplinare. Prin urmare, potrivit Comisiei, lipsa informarii este justificata de necesitatea de a mentine secretul absolut in scopul desfasurarii investigatiei sau de necesitatea de a utiliza proceduri de investigatie care sunt de competenta unei autoritati judiciare nationale, iar solicitarea de a exercita un control asupra acestei justificari intr‑o etapa anterioara ar echivala cu „a o lipsi de substanta”.
113 In plus, Comisia subliniaza ca o greseala nu poate rezulta decat din incalcarea cadrului legal existent la data faptelor, si nu din incalcarea unei dispozitii cuprinse intr‑o propunere privind un nou cadru legal, prezentata ulterior faptelor.
114 In al doilea rand, Comisia arata ca incadrarea penala a faptelor realizata de OLAF pe care o transmite unei autoritati judiciare nationale nu reprezinta decat o simpla sugestie, care nu o obliga pe aceasta din urma in niciun fel. Nu ar fi vorba decat despre rezultatul reflectiilor agentilor OLAF care au instrumentat un astfel de dosar, intrucat transmiterea catre o autoritate judiciara nu se justifica decat daca OLAF considera ca faptele in cauza sunt susceptibile sa fie incadrate penal. Comisia subliniaza ca autoritatile judiciare nationale sesizate de OLAF raman pe deplin libere sa accepte si/sau sa limiteze aceasta sesizare si ca nu este de competenta OLAF sa dea vreo instructiune acestor autoritati.
115 Pe de alta parte, reclamantii ar interpreta gresit punctul 3.4.3 din Raportul Comisiei din 2 aprilie 2003 privind evaluarea activitatilor OLAF [COM (2003) 154 final]. Comisia nu ar fi intentionat niciodata sa afirme ca sesizarea unei autoritati judiciare nationale avea ca efect sa angajeze aceasta autoritate in ceea ce priveste rezultatele de pe teren ale OLAF, ci dimpotriva.
- b) Aprecierea Tribunalului
Cu privire la calificarea investigatiilor
116 Trebuie reamintit ca, in temeiul Regulamentului nr. 1073/1999, investigatiile efectuate de OLAF sunt investigatii „externe”, si anume in afara institutiilor comunitare, si investigatii „interne”, in cadrul acestor institutii. Normele procedurale care trebuie respectate de OLAF difera in functie de natura investigatiei.
117 Reclamantii sustin ca OLAF a calificat investigatiile sale interne drept investigatii externe pentru a acoperi erori de procedura. Ancheta ar fi avut o natura pur interna, ceea ce ar fi necesitat ca institutia respectiva, Comitetul de supraveghere al OLAF si functionarii implicati sa fie informati inaintea oricarei transmiteri catre exterior.
118 Tribunalul subliniaza ca a existat, intr‑adevar, o confuzie privind natura diferitelor investigatii in cauza in timpul desfasurarii acestora.
119 In aceasta privinta, din nota de sinteza din 3 aprilie 2003 (a se vedea punctul 23 de mai sus) reiese ca OLAF calificase drept investigatii interne investigatii privind dosarele Eurocost (transmis autoritatilor judiciare luxemburgheze) si Datashop (transmis autoritatilor judiciare franceze). In „Rezumatul cazurilor Eurostat incheiate in prezent”, investigatia desfasurata in dosarul Eurocost fusese calificata drept investigatie interna, cea privind dosarul Eurogramme drept investigatie externa, cea privind dosarul CESD Communautaire drept investigatie interna si cea privind dosarul Datashop drept investigatie interna. In cadrul acestuia se constata de asemenea ca investigatia interna privind reteaua Datashop a permis evidentierea rolului central al societatii Planistat, motiv pentru care OLAF a deschis, la 18 martie 2003, o investigatie externa in privinta acestei societati.
120 Or, din nota din 1 iulie 2003 (a se vedea punctul 34 de mai sus) privind reuniunea Cocobu si schimbul de opinii cu secretarul general al Comisiei si cu directorul general al OLAF din 30 iunie 2003 reiese ca aceasta calificare nu era clara. Intr‑adevar, potrivit acestei note, directorul general al OLAF subliniase ca in dosarul Eurostat aspectele interne si cele externe se suprapuneau si, mai precis, ca, in dosarele Eurocost si Eurogramme, capitolul referitor la investigatia externa era aproape incheiat, ca dosarul fusese transmise autoritatilor judiciare luxemburgheze si ca dosarele Datashop si Planistat prezentau aceeasi suprapunere a aspectelor extern si intern.
121 In plus, in raportul Comitetului de supraveghere al OLAF din 15 ianuarie 2004, intocmit la cererea Parlamentului European, in legatura cu problemele de procedura aparute in investigatiile privind Eurostat, comitetul amintit constatase urmatoarele:
„OLAF a intampinat de asemenea dificultati cu ocazia punerii in aplicare a dispozitiilor regulamentului privind investigatiile interne, pe de o parte, si investigatiile externe, pe de alta parte. Initial, OLAF a inceput investigatii externe si numai atunci cand s‑a constatat ca ar putea fi implicati functionari a inceput si investigatii interne. Aceasta divizare pur administrativa a acelorasi dosare a constituit o sursa de confuzii.”
122 Din dosar reiese ca, cel putin la sfarsitul investigatiilor, dosarele Eurocost, Datashop si CESD Communautaire erau dosare interne, in timp ce dosarele Eurogramme si Planistat erau dosare externe. Cu toate acestea, reiese de asemenea ca dosarele Datashop si Planistat erau in stransa legatura.
123 Este important sa se determine natura trimiterii din 19 martie 2003 catre autoritatile judiciare franceze. In aceasta privinta, trebuie subliniat ca nu are relevanta faptul ca, in scrisoarea si in nota din 19 martie 2003, trimiterea mentioneaza dosarul extern Planistat (deschis in ziua anterioara), si nu dosarul intern Datashop. Un astfel de fapt nu poate inlatura obligatiile procedurale legate de investigatiile interne, din moment ce exista functionari implicati. In plus, in ciuda trimiterii la un dosar extern, in nota din 19 martie 2003, investigatorii se refera la dispozitia relevanta din Regulamentul nr. 1073/1999 privind transmiterea unor informatii obtinute de OLAF cu ocazia investigatiilor interne. In scrisoarea din 19 martie 2003 nu se specifica in mod explicit daca este vorba despre o investigatie interna sau despre una externa. Cu toate acestea, conform titlului scrisorii, ar fi vorba despre „[t]ransmiterea de informatii privind fapte care pot fi incadrate penal”, ceea ce corespunde continutului articolului 10 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1073/1999 privind transmiterea de informatii obtinute cu ocazia investigatiilor interne privind fapte care pot face obiectul urmaririi penale. Astfel, nementionarea referintei corespunzatoare dosarului intern nu are drept consecinta faptul de a autoriza ignorarea dreptului la aparare al persoanelor care sunt mentionate in acesta. In orice caz, potrivit referintei dosarului, se mentioneaza „Eurostat/Datashop/Planistat”. In plus, insusi directorul general al OLAF a constatat, in nota din 3 aprilie 2003 (a se vedea punctul 23 de mai sus), ca dosarul intern Datashop, in care erau implicati functionari, a fost transmis catre Procureur de la République de Paris (Franta) (prim‑procurorul Parchetului de pe langa Tribunalul de Mare Instanta din Paris, denumit in continuare „Parchetul de pe langa Tribunalul de Mare Instanta din Paris”).
124 In consecinta, trebuie sa se considere ca, in scopul prezentei proceduri, trimiterea dosarului Eurocost catre autoritatile judiciare luxemburgheze la 4 iulie 2002 privea o investigatie interna, la fel ca si trimiterea dosarului Datashop – Planistat catre autoritatile judiciare franceze la 19 martie 2003.
125 Astfel, trebuie sa se examineze daca OLAF a incalcat o norma de drept care confera drepturi particularilor cu ocazia transmiterii dosarelor de investigatie interna catre autoritatile judiciare nationale.
Informarea reclamantilor, a Comisiei si a Comitetului de supraveghere al OLAF
– Informarea reclamantilor
126 Reclamantii sustin ca nu au fost informati in prealabil despre transmiterea dosarului Datashop – Planistat catre autoritatile judiciare franceze si ca domnul Franchet nu a fost informat nici despre transmiterea dosarului Eurocost, in care nu era implicat domnul Byk, catre autoritatile luxemburgheze. Prin urmare, OLAF ar fi incalcat in mod deliberat principiul bunei administrari, principiul contradictorialitatii, dreptul la aparare si cerinta unei investigatii care sa ia in considerare elementele in acuzare si cele in aparare, consacrate in special in CEDO si in carta. Reclamantii se refera de asemenea la articolul 4 din Decizia 1999/396.
127 Tribunalul aminteste ca informarea functionarilor vizati este prevazuta numai in cazul investigatiilor interne, la articolul 4 din Decizia 1999/396, prin care Comisia a definit punerea in aplicare a conditiilor si a metodelor de efectuare a investigatiilor interne.
128 Din dispozitiile articolului 4 primul paragraf din Decizia 1999/396 reiese ca functionarul interesat trebuie sa fie informat rapid in legatura cu posibilitatea implicarii sale personale atunci cand acest lucru nu prejudiciaza investigatia si ca, in orice caz, la finalizarea investigatiei nu pot fi desprinse concluzii care fac trimitere nominala la un functionar fara ca partii interesate sa i se fi oferit posibilitatea de a‑si exprima punctul de vedere asupra tuturor faptelor care o privesc [Ordonanta presedintelui Curtii din 8 aprilie 2003, Gómez-Reino/Comisia, C‑471/02 P(R), Rec., p. I‑3207, punctul 63].
129 Incalcarea acestor dispozitii, care determina conditiile in care respectarea dreptului la aparare al functionarului vizat poate fi conciliata cu cerintele de confidentialitate proprii oricarei investigatii de aceasta natura, ar constitui o incalcare a conditiilor de fond aplicabile procedurii de investigatie (Ordonanta Gómez-Reino/Comisia, punctul 128 de mai sus, punctul 64).
130 Cu toate acestea, articolul 4 din Decizia 1999/396 nu priveste in mod explicit transmiterea informatiilor catre autoritatile judiciare nationale si, prin urmare, nu prevede obligatia de a informa functionarul vizat inainte de o astfel de transmitere. Intr‑adevar, in temeiul articolului 10 din Regulamentul nr. 1073/1999, OLAF poate (investigatii externe) sau trebuie (investigatii interne) sa transmita informatii catre autoritatile judiciare nationale. Prin urmare, aceasta transmitere a informatiilor poate preceda „concluziile desprinse la finalizarea investigatiei”, care sunt in mod normal incluse in raportul investigatiei.
131 In plus, potrivit Ordonantei Gómez-Reino/Comisia, punctul 128 de mai sus (punctul 68), concluziile desprinse de OLAF la finalizarea investigatiei, care face trimitere nominala la un functionar, in sensul articolului 4 din Decizia 1999/396, sunt in mod necesar cele continute in raportul intocmit sub autoritatea directorului acestui oficiu, dupa cum se prevede la articolul 9 din Regulamentul nr. 1073/1999, iar masurile pe care le ia institutia respectiva in urma investigatiei pot fi indeosebi disciplinare si judiciare.
132 Astfel, se poate considera ca, la momentul transmiterii informatiilor catre autoritatile judiciare nationale, nu exista niciun raport in sensul articolului 9 din Regulamentul nr. 1073/1999 care ar fi fost prezentat de OLAF Comisiei si care ar fi implicat personal reclamantii.
133 Cu toate acestea, trebuie sa se analizeze in plus daca, eventual, „informatiile” transmise autoritatilor judiciare luxemburgheze si franceze trebuie sa fie interpretate in sensul ca acestea contin „concluzii care fac trimitere nominala” la reclamanti.
134 In ceea ce priveste, in primul rand, transmiterea dosarului Eurocost catre autoritatile judiciare luxemburgheze la 4 iulie 2002, in nota de transmitere se arata ca nici domnul Franchet, nici reprezentantii Eurostat nu au fost ascultati de OLAF, si aceasta intentionat, cu scopul de a nu compromite rezultatele anchetei judiciare. Astfel, fara indoiala, domnul Franchet nu a fost ascultat in legatura cu acest dosar inaintea transmiterii sale catre autoritatile judiciare luxemburgheze.
135 In aceasta nota se arata ca domnul Franchet este unul dintre fondatori si a fost de asemenea presedinte, vice‑presedinte si membru al Eurocost, ca era in mod constant prezent la adunarile generale ale Eurocost si ca a semnat contractul de munca al directorului Eurocost in perioada in care era presedinte. Directorul general al OLAF subliniaza ca exista un conflict de interese potential si ca in concluziile unui audit intern sunt evidentiate numeroase nereguli si cazuri de fraude savarsite de responsabili ai Eurocost in prejudiciul Eurostat. In ceea ce priveste „manipularile contabile in vederea mascarii unor fraude in prejudiciul Eurostat”, in nota se arata ca a fost evocata existenta unor acorduri tacite cu Eurostat in legatura cu acest subiect. Sunt de asemenea mentionate „finantari duble sau chiar triple ale anumitor costuri”.
136 Trebuie subliniat ca aceasta nota de transmitere, care il mentioneaza expres pe domnul Franchet in ceea ce priveste un potential conflict de interese, trebuie interpretata in sensul ca include „concluzii care fac trimitere nominala” la domnul Franchet. In aceasta privinta, trebuie de asemenea subliniat ca, in nota din 3 aprilie 2003 (a se vedea punctul 23 de mai sus), directorul general al OLAF a aratat ca, „[p]rin scrisoarea din 10 iulie 2002, procureur d’État de Luxembourg [prim‑procurorul Parchetului de pe langa Tribunalul Luxemburg] nu s‑a opus audierii functionarilor incriminati de investigatorii OLAF” si ca „[d]irectorul general [al Eurostat] ar putea fi implicat”.
137 In al doilea rand, in ceea ce priveste transmiterea dosarului Datashop – Planistat catre autoritatile judiciare franceze la 19 martie 2003, este necontestat faptul ca reclamantii nu au fost nici informati, nici nu li s‑a oferit ocazia sa isi exprime punctul de vedere asupra dosarului inainte de transmiterea acestuia. In continuare, trebuie amintit ca scrisoarea din 19 martie 2003 avea ca obiect „[t]ransmiterea de informatii privind fapte care pot fi incadrate penal”, iar nota care o insotea – „[d]enuntarea unor fapte care pot fi incadrate penal”.
138 In scrisoarea din 19 martie 2003, directorul general al OLAF arata ca, sub rezerva aprecierii de catre autoritatile judiciare franceze, „s‑ar parea ca OLAF a dezvaluit actiuni frauduloase care au cauzat un prejudiciu bugetului comunitar si care ar putea fi incadrate penal”, precizand ca „[i]nvestigatia a evidentiat ca faptele erau savarsite de membri ai societatii Planistat Europe SA, cu sediul la Paris, cu complicitatea activa a unor functionari europeni”.
139 In nota din 19 martie 2003, in cadrul „[i]storicul[ui] faptelor ce fac obiectul investigatiei”, la punctul 2.3, intitulat „Constatarile realizate in cursul investigatiei”, se arata ca un raport de audit intern al Eurostat din septembrie 1999 privind unitatile Datashop din Bruxelles (Belgia), Luxemburg (Luxemburg) si Madrid (Spania), in baza caruia ar fi inceput investigatia OLAF, „a evidentiat numeroase nereguli savarsite in conducerea celor trei unitati Datashop incepand cu anul 1996 si pana la sfarsitul anului 1999” si ca, „[i]n speta, o parte importanta din cifrele de afaceri «declarate» de cele trei unitati Datashop – intre 50 si 55 % – alimentau fonduri obscure, a caror utilizare era subordonata autorizarii de catre un functionar al [Eurostat]”.
140 In cadrul acestei note se mentioneaza de asemenea ca „[s]ingurii care au o perspectiva de ansamblu asupra acestui caz sunt directorii Grupului Planistat si, dupa toate probabilitatile, domnul Byk, sef de unitate in cadrul Eurostat, cetatean francez”, ca facturile false „erau platite din fondurile obscure […] dupa aprobarea data de domnul Daniel Byk, director al Eurostat, de cetatenie franceza”, ca „[a]proximativ 922 500 [de euro] au fost astfel facturati si platiti” si ca „prin stratagema fondurilor obscure, Eurostat a remediat un deficit important al Planistat Europe SA, care ar fi trebuit in mod normal sa ramana in sarcina cocontractantului Comisiei”, precizand totodata ca „fondurile obscure au servit de asemenea la plata unor cheltuieli legate de restaurante, hoteluri, calatorii […] pentru anumiti functionari ai Eurostat, printre care domnul Byk”.
141 In cadrul descrierii faptelor penale in cauza, la punctul 3.1, intitulat „Abuz de incredere”, se constata cele ce urmeaza:
„Crearea de catre anumiti functionari comunitari a unei retele de operatori economici, care are printre obiective si pe acela de a ascunde fata de Comisie o parte din veniturile provenite din vanzarea unor produse si prestatii statistice comunitare, poate constitui o deturnare «de fonduri, de valori sau a unui bun oarecare», astfel cum se prevede la articolul 314‑1 din Codul penal, care defineste abuzul de incredere. Toate elementele constitutive ale infractiunii au fost realizate printr‑o actiune comuna de catre functionarii comunitari, directorii grupului Planistat si directorii unitatilor Datashop vizate. Functionarii comunitari nu puteau ignora regulamentul financiar in vigoare, care ii obliga sa prezinte totalitatea veniturilor.
In plus, aceiasi functionari comunitari au dispus de sumele in cauza in scopuri straine de interesul comunitar, in masura in care aceste sume au servit in mod evident la plata unor cheltuieli neprevazute in contractul incheiat intre societatea Planistat Europe SA si Comisie sau chiar a unor cheltuieli personale ale functionarilor. Intentia de frauda reiese din aceasta utilizare in alte scopuri decat in cele comunitare.”
142 Dupa ce s‑a analizat problema complicitatii la abuzul de incredere, in ceea ce priveste societatea Planistat, la punctul 3.3, intitulat „Asocierea in scopul savarsirii de infractiuni”, se arata urmatoarele:
„Potrivit articolului 450‑1 din Codul penal, „[c]onstituie o asociere in scopul savarsirii de infractiuni orice grupare constituita sau intelegere stabilita in vederea pregatirii, caracterizata prin unul sau mai multe fapte materiale, a uneia sau mai multor infractiuni pedepsite cu cel putin cinci ani de inchisoare…”
Ramane intrebarea daca aceasta incadrare nu ar putea fi aplicata si in cadrul prezentului dosar in masura in care, pentru a efectua deturnarea de fonduri, a fost necesara asocierea functionarilor, a directorilor Planistat si a celor ai Datashop, care au savarsit fapte ce reprezinta un abuz de incredere.
[…]”
143 In sfarsit, la punctul 3.5, intitulat „Aplicarea legii franceze in cazul infractiunilor savarsite in strainatate de catre francezi”, se arata:
„[…]
In cadrul prezentului dosar, domnul Yves Franchet, director al Eurostat, si domnul Daniel Byk, sef de unitate in cadrul Eurostat, ambii functionari ai Comisiei Europene, cu domiciliul in Luxemburg, care ar fi pus la punct intregul sistem sau o parte din acesta, sunt cetateni francezi.
Toate elementele care au fost prezentate mai sus permit sa se afirme ca OLAF se gaseste in fata unei vaste operatiuni de deturnare de fonduri comunitare, ce are la baza o serie de fapte care, sub rezerva aprecierii de catre autoritatea judiciara competenta, pot fi incadrate penal.
In consecinta, prezenta nota si documentele anexate trebuie transmise catre Parchetul de pe langa Tribunalul de Mare Instanta din Paris.”
144 Din nota din 19 martie 2003 reiese in mod clar ca aceasta contine „concluzii care fac trimitere nominala” la reclamanti.
145 In consecinta, inainte de transmiterea dosarului Eurocost catre autoritatile judiciare luxemburgheze, in ceea ce il priveste pe domnul Franchet, si inainte de transmiterea dosarului Datashop – Planistat catre autoritatile judiciare franceze, in ceea ce ii priveste pe domnul Franchet si pe domnul Byk, acestia din urma ar fi trebuit, in principiu, sa fie informati si ascultati in raport cu faptele care ii privesc, in baza articolului 4 din Decizia 1999/396.
146 Cu toate acestea, articolul respectiv prevede o exceptie in privinta cazurilor care necesita mentinerea secretului absolut in scopul desfasurarii investigatiei sau utilizarea unor proceduri de investigatie care sunt de competenta unei autoritati judiciare nationale. In astfel de cazuri, obligatia de a invita functionarul sa isi exprime punctul de vedere poate fi amanata cu acordul secretarului general al Comisiei. Astfel, pentru amanarea informarii, trebuie indeplinita dubla conditie a necesitatii de a mentine secretul absolut in scopul desfasurarii investigatiei si a necesitatii de a utiliza proceduri de investigatie care sunt de competenta unei autoritati judiciare nationale. In plus, trebuie sa se obtina un acord prealabil al secretarului general al Comisiei.
147 In aceasta privinta, in cea ce priveste transmiterea dosarului Eurocost catre autoritatile judiciare luxemburgheze, din scrisoarea din 2 august 2002 a secretarului general al Comisiei catre directorul general al OLAF reiese ca primul si‑a dat acordul pentru a nu informa persoanele interesate. Acesta si‑a motivat acordul aratand ca „[i]n asteptarea finalizarii discutiilor intre serviciile [lor] in ceea ce priveste modul de ameliorare a procedurilor existente, [acesta poate] sa isi dea acordul legat de propunere[a] [directorului general al OLAF] de a nu informa partile interesate in cazul citat in titlul scrisorii”. Astfel, secretarul general al Comisiei nu a mentionat niciuna dintre conditiile precedente. In orice caz, acest acord a fost dat ulterior transmiterii dosarului in cauza.
148 In ceea ce priveste transmiterea dosarului Datashop – Planistat catre autoritatile judiciare franceze, din nota din 3 aprilie 2003, care este deci ulterioara transmiterii din 19 martie 2003, reiese ca directorul general al OLAF a constatat in cuprinsul acesteia ca erau implicati functionari ai Eurostat si ai Oficiului pentru Publicatii Oficiale ale Comunitatilor Europene, ca acest aspect al investigatiei facuse obiectul unei transmiteri catre autoritatile judiciare franceze si ca era cazul sa se amane informarea functionarilor in conformitate cu articolul 4 din Decizia 1999/396, datorita necesitatii de a mentine secretul absolut in scopul desfasurarii investigatiei. Cu toate acestea, nu se face nicio mentiune cu privire la a doua conditie amintita anterior.
149 In plus, ca raspuns la o intrebare scrisa adresata de Tribunal, Comisia a confirmat ca secretarul sau general „nu a avut ocazia sa isi dea acordul pentru amanarea executarii obligatiei de a invita reclamantii sa isi exprime punctul de vedere”.
150 In consecinta, conditiile pentru aplicarea exceptiei prevazute la articolul 4 din Decizia 1999/396, care permit sa se amane informarea, nu erau indeplinite in speta.
151 Trebuie subliniat ca obligatia de a solicita si de a obtine acordul secretarului general al Comisiei nu este o simpla formalitate care ar putea, eventual, sa fie indeplinita ulterior. Intr‑adevar, cerinta de a obtine un astfel de acord si‑ar pierde ratiunea de a exista, si anume aceea de a garanta ca este respectat dreptul la aparare al functionarilor vizati, ca informarea lor nu este amanata decat in cazuri cu adevarat exceptionale si ca aprecierea acestui caracter exceptional nu revine numai OLAF, ci necesita si aprecierea secretarului general al Comisiei.
152 In aceste imprejurari, OLAF a incalcat articolul 4 din Decizia 1999/396 si dreptul la aparare al reclamantilor cu ocazia transmiterii dosarului Datashop – Planistat catre autoritatile judiciare franceze, precum si articolul amintit si dreptul la aparare al domnului Franchet cu ocazia transmiterii dosarului Eurocost catre autoritatile judiciare luxemburgheze.
153 Nu se poate contesta ca norma de drept incalcata in speta, potrivit careia persoanele care fac obiectul unei investigatii trebuie sa fie informate si sa li se dea ocazia sa isi exprime punctul de vedere asupra tuturor faptelor care ii privesc, confera drepturi particularilor (a se vedea in acest sens, prin analogie, Hotararea Tribunalului din 12 septembrie 2007, Nikolaou/Comisia, T‑259/03, Rep., p. II‑99*, punctul 263).
154 Cu certitudine, articolul 4 din Decizia 1999/396 confera OLAF o marja de apreciere in cazurile in care este necesara mentinerea secretului absolut in scopul bunei desfasurari a investigatiei si utilizarea unor proceduri de investigatie care sunt de competenta unei autoritati judiciare nationale (a se vedea, prin analogie, Hotararea Nikolaou/Comisia, punctul 153 de mai sus, punctul 264). Cu toate acestea, in ceea ce priveste modalitatile de adoptare a deciziei de a amana informarea functionarilor vizati, OLAF nu dispune de nicio marja de apreciere. De asemenea, OLAF nu dispune de vreo marja de apreciere in ceea ce priveste verificarea conditiilor de aplicare a articolului 4 din Decizia 1999/396.
155 Cum s‑a constatat mai sus, conditiile si modalitatile de aplicare a acestei exceptii nu au fost respectate in speta, intrucat OLAF nu a invocat aplicarea unor astfel de proceduri si nu a solicitat, si cu atat mai putin a obtinut, acordul secretarului general al Comisiei in timp util pentru a amana invitarea obligatorie a functionarului vizat de investigatie pentru a‑si exprima punctul de vedere.
156 In aceste imprejurari, prin nerespectarea obligatiei de informare care ii revine, OLAF a savarsit o incalcare suficient de grava a unei norme de drept ce are ca obiect acordarea de drepturi particularilor.
– Informarea Comisiei
157 Reclamantii sustin ca Comisia nu a fost informata in prealabil despre transmiterea de catre OLAF a dosarelor privind Eurostat catre autoritatile judiciare luxemburgheze si franceze. Tribunalul considera ca acest argument trebuie interpretat in sensul ca este vorba despre a determina daca intr‑adevar Comisia trebuia informata printr‑o alta modalitate decat in cadrul aplicarii articolului 4 din Decizia 1999/396 pentru ca secretarul sau general sa isi dea acordul, ceea ce a fost examinat mai sus.
158 In aceasta privinta, trebuie reamintit ca, in temeiul articolului 10 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1073/1999, OLAF trebuie sa transmita autoritatilor judiciare ale unui stat membru vizat informatiile obtinute cu ocazia investigatiilor interne asupra unor fapte care pot fi incadrate penal, in timp ce, in cadrul anchetelor externe, o astfel de transmitere este numai o optiune. In speta, trebuie remarcat ca rapoartele de investigatie nu erau inca intocmite si ca, prin urmare, transmiterea dosarelor consta, a priori, in transmiterea de informatii, chiar daca acestea contineau concluzii care faceau trimitere nominala la reclamanti, si nu in transmiterea rapoartelor de investigatie, reglementata de articolul 9 din Regulamentul nr. 1073/1999. In temeiul articolului 10 alineatul (3), transmiterea catre institutia interesata a unor informatii obtinute in cursul investigatiilor interne este de asemenea o optiune. Nicio dispozitie a acestui articol nu prevede ca transmiterea informatiilor catre autoritatile judiciare nationale trebuie sa fie precedata sau insotita de informarea institutiei vizate.
159 Informarea institutiei vizate in cadrul investigatiilor interne este prevazuta la articolul 4 alineatul (5) din Regulamentul nr. 1073/1999. Totusi, aceasta dispozitie nu prevede niciun termen pentru efectuarea acestei informari. Aceasta nu prevede, spre exemplu ca institutia respectiva trebuie sa fie informata inainte de transmiterea informatiilor catre autoritatile judiciare nationale. In plus, dispozitia prevede o exceptie in cazul in care este necesara mentinerea unui secret absolut in scopul desfasurarii investigatiei. Intr‑un asemenea caz, OLAF poate amana informarea. Din dosar reiese ca OLAF a considerat ca, cel putin in ceea ce priveste dosarul Datashop – Planistat, este vorba despre un caz in care este necesara mentinerea secretului absolut in scopul desfasurarii investigatiei (a se vedea nota din 3 aprilie 2003, citata la punctul 23 de mai sus). Trebuie subliniat ca OLAF are libertatea de a decide daca aceasta exceptie trebuie aplicata.
160 In speta, trebuie subliniat ca OLAF nu era obligat sa informeze Comisia inainte de transmiterea informatiilor catre autoritatile judiciare nationale in baza articolului 4 alineatul (5) din Regulamentul nr. 1073/1999.
161 Prin urmare, prin neinformarea Comisiei inainte de transmiterea informatiilor catre autoritatile judiciare nationale, OLAF nu a incalcat articolele 4 si 10 din Regulamentul nr. 1073/1999.
162 In orice caz, reclamantii nu au demonstrat prin ce anume faptul ca nu a fost informata Comisia inainte de transmiterea informatiilor catre autoritatile judiciare nationale le‑ar fi lezat drepturile, sub rezerva consideratiilor prezentate in cadrul aplicarii articolului 4 din Decizia 1999/396. Intr‑adevar, trebuie subliniat ca dispozitiile mentionate la punctul precedent nu contin nicio norma de drept care confera drepturi particularilor, a carei respectare este garantata de instanta comunitara.
– Informarea Comitetului de supraveghere al OLAF
163 Reclamantii sustin ca nici Comitetul de supraveghere al OLAF nu a fost informat inainte de transmiterea informatiilor catre autoritatile judiciare luxemburgheze si franceze.
164 In aceasta privinta, Tribunalul aminteste ca, in temeiul articolului 11 alineatul (7) din Regulamentul nr. 1073/1999, in cadrul controlului exercitat de Comitetul de supraveghere, „[d]irectorul [OLAF] informeaza comitetul in legatura cu cazurile care necesita transmiterea de informatii autoritatilor judiciare ale unui stat membru”. Trebuie subliniat ca modul de redactare a acestei dispozitii arata ca aceasta informare trebuie efectuata inainte de transmitere. Intr‑adevar, altfel aceasta nu s‑ar referi la „cazurile care necesita transmiterea de informatii”, expresie care trimite la un eveniment viitor. Aceasta interpretare este de asemenea confirmata prin declaratia presedintelui Comitetului de supraveghere al OLAF in fata House of Lords Select Committee on the European Union (Comisia speciala privind Uniunea Europeana a Camerei Lorzilor, Regatul Unit) din 19 mai 2004, in care acesta afirma ca „OLAF are obligatia de a informa comitetul [de supraveghere] inainte de a se adresa in vreun fel unei autoritati judiciare”.
165 Din raspunsul Comisiei la intrebarea scrisa adresata de Tribunalul reiese ca, la 25 octombrie 2002, directorul general al OLAF a informat Comitetul de supraveghere in legatura cu transmiterea dosarelor Eurocost si Eurogramme catre autoritatile judiciare luxemburgheze, si anume ulterior transmiterii efectuate la 4 iulie 2002. De asemenea, la 24 martie 2003, Comitetul de supraveghere a fost informat in legatura cu transmiterea dosarului Datashop – Planistat catre autoritatile judiciare franceze, de asemenea ulterior transmiterii efectuate la 19 martie 2003.
166 Prin urmare, OLAF a incalcat articolul 11 alineatul (7) din Regulamentul nr. 1073/1999. Cu toate acestea, trebuie sa se examineze in plus daca este vorba despre o norma de drept ce confera drepturi particularilor, a carei respectare este garantata de instanta comunitara.
167 In aceasta privinta, trebuie amintit ca, desi, in temeiul articolului 11 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1073/1999, Comitetul de supraveghere al OLAF nu intervine in efectuarea investigatiilor in curs, in temeiul articolului 2 din regulamentul sau interior, acesta „vegheaza ca activitatile OLAF sa se desfasoare cu respectarea deplina a drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, in conformitate cu tratatele si cu dreptul derivat, in special cu Protocolul privind privilegiile si imunitatile si cu Statutul functionarilor”.
168 Astfel, acest comitet are vocatia de a proteja drepturile persoanelor care fac obiectul investigatiilor OLAF. Prin urmare, nu se poate contesta ca cerinta de a consulta acest comitet inainte de transmiterea informatiilor catre autoritatile judiciare nationale are ca obiect sa confere drepturi persoanelor vizate.
169 Prin urmare, este necesar sa se considere ca, prin incalcarea articolului 11 alineatul (7) din Regulamentul nr. 1073/1999, OLAF a incalcat o norma de drept care confera drepturi particularilor.
170 In plus, dat fiind ca articolul 11 alineatul (7) din Regulamentul nr. 1073/1999 prevede ca informarea Comitetului de supraveghere este o obligatie neconditionata si nu lasa nicio marja de apreciere, este vorba despre o incalcare suficient de grava.
Influenta exercitata asupra autoritatilor judiciare nationale
171 Reclamantii arata ca OLAF a „orientat” autoritatile judiciare franceze, intrucat a realizat deja incadrarea penala a unor fapte pe care a considerat ca le poate identifica in cazul Eurostat, ceea ce ar fi contrar rolului sau de a efectua investigatii administrative.
172 Tribunalul aminteste ca masurile pe care autoritatile nationale le iau in urma informatiilor transmise de catre OLAF angajeaza in mod exclusiv si integral raspunderea acestora. Astfel, acestor autoritati le revine sarcina de a verifica la randul lor daca astfel de informatii justifica sau necesita inceperea urmaririi penale. In consecinta, protectia jurisdictionala impotriva urmaririi penale trebuie sa fie asigurata la nivel national cu toate garantiile prevazute de dreptul intern, inclusiv cele care rezulta din drepturile fundamentale, care, fiind parte integranta din principiile generale de drept comunitar, trebuie de asemenea sa fie respectate de catre statele membre atunci cand pun in aplicare o reglementare comunitara [Hotararea Curtii din 13 iulie 1989, Wachauf, 5/88, Rec., p. 2609, punctul 19, Hotararea Curtii din 10 iulie 2003, Booker Aquaculture si Hydro Seafood, C‑20/00 si C‑64/00, Rec., p. I‑7411, punctul 88, si Ordonanta presedintelui Curtii din 19 aprilie 2005, Tillack/Comisia, C‑521/04 P(R), Rec., p. I‑3103, punctul 38].
173 Prin urmare, argumentul reclamantilor privind influenta exercitata asupra autoritatilor judiciare nationale este inoperant.
- Cu privire la divulgarea unor informatii de catre OLAF
- a) Argumentele partilor
174 Reclamantii reproseaza OLAF ca a incalcat obligatia de confidentialitate consacrata in special in articolele 8 si 12 din Regulamentul nr. 1073/1999, principiul bunei administrari si principiul prezumtiei de nevinovatie. In fapt, pe de o parte, scurgerile de informatii ar fi avut loc in ceea ce priveste comunicarea dosarului Datashop – Planistat catre autoritatile judiciare franceze. Reclamantii ar fi luat cunostinta din presa, in mai 2003, de acuzatiile care li se aduc si de faptul ca fusesera sesizate autoritatile judiciare franceze.
175 Pe de alta parte, aceste scurgeri de informatii ar fi continuat. Potrivit reclamantilor, acestea sunt bazate pe aspecte ce tin fie de raportul si de elementele comunicate autoritatilor judiciare nationale, fie direct de intrevederile pe care reclamantii le‑ar fi avut cu investigatorii OLAF intre 23 iunie si 4 iulie 2003. Prin urmare, originea lor ar fi bine stabilita. Explicatiile furnizate in fata investigatorilor OLAF s‑ar fi regasit in ziua urmatoare sau la interval de cateva zile, transcrise aproape cuvant cu cuvant, in presa.
176 Comunicarea de catre OLAF, la 24 septembrie 2003, catre presedintele Comisiei a „Rezumatului cazurilor Eurostat incheiate in prezent” ar constitui de asemenea o incalcare a obligatiei de confidentialitate. Acest document nu ar fi fost comunicat reclamantilor, iar directorului general al OLAF ar fi trebuit sa stie ca acesta urma sa fie utilizat in mod public de presedintele Comisiei in ziua urmatoare si ca, in ziua precedenta, facuse obiectul unei difuzari publice in Parlamentul European.
177 In plus, OLAF ar fi afirmat in mod public – inclusiv prin scurgeri de informatii catre presa – ca reclamantii se fac vinovati de o serie de fapte penale, fapt care ar fi incitat la a crede in vinovatia lor si ar fi anticipat aprecierea faptelor de catre instanta franceza, incalcand astfel principiul prezumtiei de nevinovatie. Directorul general al OLAF ar fi facut declaratii in presa si in fata Cocobu, calificand dosarul drept grav si serios, declaratii care ar fi continut astfel o pronuntare asupra cazului, in timp ce investigatia era inca in curs. Prin urmare, OLAF nu ar fi respectat nici obligatia de confidentialitate.
178 Comisia contesta argumentele reclamantilor si constata ca acestia trebuie sa demonstreze temeinicia acuzatiei sau a imputarii grave, ce prejudiciaza onoarea OLAF, pe care au formulat‑o.
179 In ceea ce priveste comunicarea „Rezumatului cazurilor Eurostat incheiate in prezent” din 24 septembrie 2003, Comisia face trimitere la articolul 10 din Regulamentul nr. 1073/1999 si constata ca, desi era vorba despre o investigatie externa, OLAF ar fi putut transmite aceste informatii inclusiv Comisiei, din moment ce aceasta era interesata in ceea ce priveste protectia intereselor financiare comunitare.
180 In sfarsit, Comisia considera ca motivul privind incalcarea prezumtiei de nevinovatie este lipsit de orice fundament. Intr‑adevar, OLAF nu ar putea sa adopte nicio decizie judiciara sau disciplinara impotriva reclamantilor, intrucat acesta nu ar fi un organ judiciar sau disciplinar. Chiar daca o atingere a prezumtiei de nevinovatie ar putea proveni de asemenea de la alte autoritati publice, reclamantii nu ar fi demonstrat in ce circumstante OLAF i‑ar fi considerat in mod public vinovati de o serie de fapte penale.
- b) Aprecierea Tribunalului
Cu privire la scurgerile de informatii
181 Potrivit reclamantilor, pe de o parte, ar fi avut loc scurgeri de informatii in ceea ce priveste comunicarea dosarului Datashop – Planistat catre autoritatile judiciare franceze. Pe de alta parte, aceste scurgeri de informatii ar fi continuat.
182 Tribunalul aminteste ca, potrivit unei jurisprudente constante, in cadrul unei actiuni in despagubiri, reclamantului ii revine sarcina de a demonstra ca sunt indeplinite conditiile angajarii raspunderii extracontractuale a Comunitatii in sensul articolului 288 al doilea paragraf CE (Hotararea Tribunalului din 19 martie 2003, Innova Privat-Akademie/Comisia, T‑273/01, Rec., p. II‑1093, punctul 23, si Hotararea Tribunalului din 17 decembrie 2003, DLD Trading/Consiliul, T‑146/01, Rec., p. II‑6005, punctul 71). Astfel, in masura in care reclamantii nu ar fi dovedit, in speta, ca publicarea informatiilor relative la investigatia care ii privea se datora unei divulgari de informati imputabila OLAF, in principiu, nu i s‑ar putea reprosa acestuia o astfel de publicare (a se vedea in acest sens Hotararea Nikolaou/Comisia, punctul 153 de mai sus, punctul 141).
183 Cu toate acestea, exista o atenuare a acestei norme in cazul in care un fapt cauzator de prejudicii a avut la origine mai multe cauze diferite, iar institutia comunitara nu a prezentat niciun element de proba care sa permita sa se stabileasca care anume dintre aceste cauze era la originea faptului, desi institutia era cea mai in masura sa furnizeze probele in aceasta privinta, astfel incat se poate considera ca incertitudinea care subzista i se datoreaza acesteia (a se vedea in acest sens Hotararea Curtii din 8 octombrie 1986, Leussink-Brummelhuis/Comisia, 169/83 si 136/84, Rec., p. 2801, punctele 16 si 17). Trebuie sa se aleaga aceasta abordare pentru a examina daca reclamantii au dovedit ca anumite informatii fusesera divulgate de OLAF sau de unul dintre agentii sai, fara a afecta in acest stadiu aprecierea Tribunalului asupra aspectului daca aceste eventuale divulgari reprezinta ilegalitati savarsite de OLAF (a se vedea in acest sens Hotararea Nikolaou/Comisia, punctul 153 de mai sus, punctul 142).
– Cu privire la existenta si la continutul scurgerilor de informatii
184 Este necesar sa se sublinieze ca existenta unor scurgeri de informatii trebuie sa fie considerata un fapt notoriu in prezenta cauza. Intr‑adevar, Comisia a admis ea insasi in sedinta ca „a existat o comunicare catre autoritatile judiciare nationale, ca la un moment dat au avut loc cu siguranta scurgeri de informatii, astfel incat, cateva saptamani mai tarziu, informatiile au aparut in presa”. In ciuda acestei recunoasteri generale privind existenta unor scurgeri de informatii, Comisia insista asupra faptului ca reclamantilor le revine sarcina probei in ceea ce priveste existenta unor scurgeri de informatii din cadrul OLAF. La randul lor, reclamantii admit ca nu detin probe scrise ca anumite persoane ar fi fost la originea acestor scurgeri de informatii, ci un ansamblu de indicii si prezumtii care indica faptul ca acestea ar fi provenit de la OLAF.
185 In aceasta privinta, trebuie sa se constate ca reproducerea exacta a interventiei secretarului general al Comisiei in fata Comitetului de supraveghere al OLAF din 3 septembrie 2003 dovedeste existenta unor scurgeri de informatii. Este necesar sa se citeze un pasaj din aceasta reproducere exacta, a carei inlaturare de la dosar a fost solicitata de catre Comisie, care demonstreaza existenta unor dificultati:
„Cu privire la problemele legate de audierea persoanelor, sunt cu totul de acord, este vorba despre o adevarata problema. Totul poate sa mearga foarte bine daca se mentine aceasta confidentialitate. Daca exista cu adevarat confidentialitate, un dosar pregatit de OLAF este transmis unui parchet, iar acesta va aprecia daca trebuie sau [nu trebuie] audiate persoanele in cauza. Totul merge foarte bine daca nu exista scurgeri de informatii. Din pacate, pentru moment, [in cadrul OLAF] totul iese la lumina. Prin urmare, asa‑numita confidentialitate – sa presupunem ca as fi [domnul Franchet sau domnul Byk] si as citi in Financial Times ca sunt acuzat de deturnare de fonduri comunitare. Va rog sa ma scuzati, insa reputatia mea ar fi distrusa. Nu exista niciun remediu, chiar daca ulterior are loc o disculpare completa, acesti oameni sunt distrusi profesional si chiar personal. Prin urmare, toate acestea reprezinta un lucru serios. Nu ne putem juca cu cariera, cu viata personala, cu integritatea persoanelor. Prin urmare, in opinia mea, in masura in care scurgerile de informatii nu au fost evitate, trebuie sa existe o foarte mare atentie in legatura cu ceea ce se scrie si cu ceea ce se spune; se impune mai curand prudenta.”
186 In plus, conform notei secretariatului Comitetului de supraveghere al OLAF in atentia presedintelui Comitetului de supraveghere, din 27 mai 2003:
„Diverse articole aparute mai ales in presa germana si ulterior in presa franceza au informat despre transmiterea unor informatii de catre OLAF catre Parchetul de pe langa Tribunalul de Mare Instanta din Paris.
Scurgerile de informatii catre presa germana par sa fi fost bine sincronizate cu, pe de o parte, deplasarile in Germania ale anumitor responsabili ai OLAF si, pe de alta parte, cu ceremoniile prilejuite de [a 50‑a] aniversare a Eurostat.
Articolul anexat din ziarul Libération, publicat la 22 mai 2003, a fost redactat, se pare, exclusiv in baza transmiterii de catre OLAF catre Parchetul de pe langa Tribunalul de Mare Instanta din Paris. Articolul este semnat de doi jurnalisti care lucreaza la Bruxelles, ceea ce conduce la ideea ca scurgerile de informatii isi au originea la Bruxelles, si nu la Paris.”
187 De asemenea, potrivit raportului Comitetului de supraveghere al OLAF din 15 ianuarie 2004, intocmit la cererea Parlamentului European, in legatura cu problemele de procedura aparute in investigatiile privind Eurostat:
„Derularea acestui caz a fost marcata de comunicarea de catre OLAF, intentionata sau neintentionata, in presa si catre institutii, a unor informatii si a unor declaratii care, intrucat implica drepturile individuale ale persoanelor investigate si buna desfasurare a investigatiei, ar fi trebuit sa fie confidentiale.”
188 Din nota din 1 iulie 2003 (a se vedea punctul 34 de mai sus) reiese de asemenea ca scurgerile de informatii erau un fapt cunoscut pentru directorul general al OLAF, dat fiind ca acesta aratase urmatoarele: „In ceea ce priveste scurgerile de informatii, Serviciul de securitate al Comisiei face investigatii.”
189 In aceste conditii, trebuie subliniat ca existenta unor scurgeri de informatii este deja suficient dovedita in baza documentelor mentionate anterior.
190 In raspunsurile la o intrebare scrisa adresata de Tribunal, reclamantii precizeaza ca informatiile si termenii utilizati in scrisoarea si in nota OLAF din 19 martie 2003 se afla la baza unei prime serii de articole sau de luari de pozitie publice ale media sau ale parlamentarilor europeni care au avut in mod evident acces la aceste documente. Acestia citeaza in aceasta privinta mai multe articole din presa.
191 In observatiile sale privind raspunsul reclamantilor, Comisia contesta faptul ca articolele de presa prezentate dovedesc existenta unor scurgeri de informatii, in special provenind de la OLAF, si constata ca este vorba despre o afirmatie nedovedita. Comisia sustine ca nimic din cuprinsul acestor articole nu permite sa se afirme ca OLAF ar fi la originea scurgerilor de informatii legate de transmiterea efectuata la 19 martie 2003 catre autoritatile judiciare franceze sau a oricarui alt eveniment.
192 In aceasta privinta, Tribunalul arata ca articolele de presa prezentate de reclamanti confirma existenta unor scurgeri de informatii. Acestea contin trimiteri in special la o „sursa bine informata”, precum si citate directe din scrisoarea si din nota din 19 martie 2003, trimise catre autoritatile judiciare franceze.
193 In continuare, trebuie citate unele dintre aceste articole in scopul de a examina in detaliu continutul scurgerilor de informatii.
194 Potrivit unui articol aparut in Süddeutsche Zeitung la 26 aprilie 2003:
„Aceasta ar trebui sa fie o zi de sarbatoare. La 16 mai, Biroul Statistic al Comunitatilor Europene va implini 50 de ani […]
S‑ar putea totusi ca sarbatoarea sa fie mai putin grandioasa decat se prevazuse. Chiar inainte de acest mare jubileu, conducerea Eurostat este tinta unor critici. Potrivit unei informatii primite de Süddeutsche Zeitung, unele audituri interne aduc acuzatii grave. Este vorba despre «fonduri obscure» care si‑ar avea originea in fonduri ce provin de la organisme finantate de Uniunea Europeana. De cateva luni, OLAF […] investigheaza intens subiectul.
[…] Cel mai tarziu incepand cu anul 1999, cel putin 900 000 de euro – corespunzand veniturilor incasate de aceste «Data Shops» – au fost deturnati din conturi oficiale. Se banuieste ca inalti functionari au deturnat fonduri in interes propriu prin aceste fonduri obscure.
Se cunosc inca prea putine detalii. Trebuie sa se prezume nevinovatia tuturor participantilor pana ce se dovedeste contrariul. Daca acuzatiile se vor mentine, ne vom afla in prezenta unei fraude deosebit de indraznete. […]
Banuielile au vizat de asemenea conducerea, sub coordonarea francezului Yves Franchet. Franchet face parte dintre fondatorii societatii Eurocost, care a primit mult timp ajutoare financiare de la Biroul Statistic. Dupa cum arata Parlamentul European in luna martie, Eurocost este acuzata in special ca si‑a modificat bilantul.
[…]
Cu aceasta noua acuzatie privind fonduri obscure, cazul Eurostat ar putea sa ia proportii. Conform spuselor doamnei S., parlamentar european: «Daca aceasta acuzatie grava se confirma, cazul va capata o noua dimensiune» […]”
195 La 16 mai 2003, in Financial Times a fost publicat un alt articol , potrivit caruia:
„In Franta, Ministerul Public a deschis o ancheta penala legata de unele acuzatii privind o «vasta operatiune de deturnare» de fonduri ce apartin Uniunii Europene, care implica cele doua cadre principale din conducerea Eurostat […]
[…]
Anuntul efectuarii unei anchete penale a aparut cu cinci zile inainte de cea de a 50‑a aniversare a Eurostat […]
Pentru moment, este vorba despre urmarirea penala inceputa impotriva unui autor necunoscut, dispusa de Tribunalul de Mare Instanta din Paris. Aceasta a fost initiata ca urmare a unei investigatii a OLAF […] impotriva a doi inalti functionari francezi, Yves Franchet, multa vreme director general al Eurostat, si Daniel Byk, director al uneia dintre cele sase directii ale Eurostat.
Potrivit dosarului transmis de catre OLAF autoritatilor franceze la 1[9] martie, cei doi sunt banuiti ca au deschis un cont intr‑o banca de economii din Luxemburg, care a fost folosit pentru a acumula circa 900 000 de euro din fondurile care ar fi trebuit sa parvina Eurostat.
[…]”
196 Intr‑un alt articol, scris de acelasi jurnalist la Bruxelles, se mentioneaza „[o] ancheta penala condusa de Ministerul Public din Franta cu privire la acuzatiile aduse domnului Yves Franchet, directorul general, si domnului Daniel Byk, unul dintre directorii institutiei”, acestia fiind „banuiti ca ar fi implicati in deschiderea, la o banca de economii din Luxemburg, a unui cont bancar care nu era verificat de investigatorii financiari”. Acest articol se refera de asemenea la dosarele Eurocost, Eurogramme si CESD Communautaire.
197 In plus, potrivit articolului aparut in La Voix du Luxembourg la 16 mai 2003, „dupa o investigatie aprofundata si in conformitate cu o sursa bine informata, rezulta ca acest caz este mult mai avansat decat parea a fi” si ca „este dovedit ca, intr‑o scrisoare din 19 martie adresata Parchetului de pe langa Tribunalul de Mare Instanta din Paris, directorul general al [OLAF] denunta identificarea unor «actiuni frauduloase ce au cauzat un prejudiciu bugetului comunitar si care pot fi incadrate penal»”. Trebuie subliniat ca acest articol contine citate directe din scrisoarea si din nota din 19 martie 2003, trimise autoritatilor judiciare franceze.
198 In consecinta, din aceste articole reiese ca, foarte probabil, presa era in posesia anumitor informatii privind transmiterea de informatii catre autoritatile judiciare franceze. In aceste articole se face trimitere la „fonduri obscure” si reclamantii sunt mentionati nominal ca fiind susceptibili sa fi pus la punct o parte sau intregul sistem.
199 In plus, la 14 mai 2003, domnul Franchet a trimis secretarului general al Comisiei o scrisoare anonima pe care o primise si care, potrivit acestuia, fusese trimisa unui ziar luxemburghez. Trebuie subliniat ca aceasta scrisoare anonima, al carei titlu este „A 50‑a aniversare a Eurostat”, contine extrase din scrisoarea si din nota din 19 martie 2003 trimise autoritatilor judiciare franceze si mentioneaza in mod explicit numele reclamantilor. Trebuie subliniat de asemenea ca aceste extrase sunt similare cu cele care se gasesc in articolul aparut in La Voix du Luxembourg, citat la punctul 197 de mai sus.
200 Pe de alta parte, din declaratia din 16 mai 2003 privind Eurostat, care a fost difuzata prin comunicatul de presa din 19 mai 2003 (IP/03/709) si pe care reclamantii au prezentat‑o ca raspuns la o intrebare scrisa adresata de Tribunal, reiese ca Comisia „regret incalcarea caracterului confidential al acestei investigatii a OLAF, care cre[a] o situatie dificila, in primul rand pentru functionarii mentionati in media, insa si pentru Comisie, care nu e[ra] in masura sa decida in legatura cu masurile care eventual ar trebui luate, intrucat nu e[ra] in posesia unor informatii corespunzatoare care sa provina din investigatia OLAF”. Comisia constatase in aceasta declaratie ca „circul[au] informatii in media legate de presupusele activitati ilegale privind «datashops» ale Eurostat si de implicarea posibila a [anumitor] functionari [ai sai]” si ca „aceste afirmatii f[aceau] obiectul unei investigatii a OLAF, cu privire la anumite aspecte in legatura cu care OLAF transmisese un dosar Ministerului Public francez”.
201 Astfel, in baza tuturor acestor documente, trebuie subliniat ca, in linii generale, au existat scurgeri de informatii si ca reclamantii au aflat din presa de transmiterea dosarului Datashop – Planistat catre autoritatile judiciare franceze, fapt necontestat de Comisie.
202 In ceea ce priveste posibilitatea de a considera ca OLAF se face vinovat de aceste scurgeri de informatii, in raspuns la intrebarea adresata de Tribunal in cadrul sedintei, Comisia a aratat ca, dat fiind ca informatiile continute in transmiterea catre autoritatile judiciare franceze fusesera comunicate Comitetului de supraveghere al OLAF si serviciului juridic al Comisiei inainte ca aceste informatii sa apara in presa, nu se putea stabili in mod cert ca scurgerile de informatii nu puteau proveni decat de la OLAF. In aceasta privinta, Tribunalul considera ca este suficient sa se constate ca o eventuala scurgere de informatii ce provine de la Comitetul de supraveghere al OLAF ar fi imputabila OLAF si ca, in orice caz, chiar daca scurgerile de informatii proveneau de la serviciul juridic al Comisiei, Comunitatea ar fi de asemenea responsabila.
203 In aceste imprejurari si dat fiind ca nu a fost invocata de Comisie posibilitatea ca sursa scurgerii de informatii sa aiba o natura extracomunitara, cum ar fi autoritatile judiciare franceze, faptul ca informatia ar fi putut fi cunoscuta prin intermediul acestor autoritati extracomunitare nu inlatura prezumtia ca sursa acestei informatii era OLAF sau o alta sursa aflata sub raspunderea Comunitatii.
204 Prin urmare, trebuie sa se considere ca existenta acestor scurgeri de informatii este dovedita in ceea ce priveste transmiterea dosarului Datashop – Planistat catre autoritatile judiciare franceze. In plus, intrucat toate indiciile care figureaza in dosar, precum si contextul acestuia (a se vedea analiza diferitelor documente efectuata mai sus) permit sa se considere ca sursa scurgerilor de informatii este OLAF, si in lipsa indiciilor care sa demonstreze ca sursa ar fi mai degraba serviciul juridic al Comisiei, trebuie sa se prezume ca sursa acestor scurgeri de informatii este chiar OLAF.
205 In ceea ce priveste pretinsele scurgeri de informatii legate de intrevederile reclamantilor cu investigatorii OLAF intre 23 iunie si 4 iulie 2003 sau cele privind rapoartele, trebuie subliniat ca documentele examinate mai sus nu demonstreaza in mod explicit ca ar fi avut loc scurgeri de informatii in ceea ce priveste intrevederile sau rapoartele mentionate. Reclamantii nu au reusit sa dovedeasca acest lucru nici prin intermediul articolelor din presa pe care le‑au furnizat. In consecinta, existenta acestor eventuale scurgeri de informatii nu este suficient dovedita.
206 Avand in vedere cele de mai sus, trebuie sa se concluzioneze ca, in lipsa oricarui element de proba prezentat de catre Comisie si care sa urmareasca sa demonstreze ca scurgerile de informatii puteau sa aiba o alta origine, OLAF raspunde pentru scurgerile de informatii continute in scrisoarea si in nota din 19 martie 2003 privind transmiterea dosarului Datashop – Planistat catre autoritatile judiciare franceze si pentru faptul ca aceste informatii s‑au regasit in presa in urma acestor scurgeri.
207 Prin urmare, trebuie sa se examineze daca OLAF a incalcat o norma de drept care confera drepturi particularilor.
– Analiza incalcarilor invocate ale unor norme de drept care confera drepturi particularilor si care ar fi putut rezulta din divulgarea unor informatii de catre OLAF
208 Reclamantii invoca in special incalcarea obligatiei de confidentialitate a investigatiilor OLAF, incalcarea principiului bunei administrari si incalcarea principiului prezumtiei de nevinovatie.
209 In ceea ce priveste principiul prezumtiei de nevinovatie, Tribunalul aminteste ca acest principiu, care constituie un drept fundamental, prevazut la articolul 6 alineatul (2) din CEDO si la articolul 48 alineatul (1) din carta, confera particularilor drepturi a caror respectare este garantata de instanta comunitara (Hotararea Tribunalului din 4 octombrie 2006, Tillack/Comisia, T‑193/04, Rec., p. II‑3995, punctul 121).
210 Potrivit jurisprudentei Curtii Europene a Drepturilor Omului, articolul 6 alineatul (2) din CEDO reglementeaza intreaga procedura penala, indiferent de solutia data urmaririi penale, si nu numai examinarea temeiniciei acuzarii. Aceasta dispozitie garanteaza oricarei persoane dreptul de a nu fi declarata si nici tratata ca fiind vinovata de savarsirea unei infractiuni inainte ca vinovatia sa sa fie stabilita de catre o instanta. Prin urmare, aceasta impune in special ca, in exercitarea atributiilor lor, judecatorii unei instante sa nu porneasca de la prejudecata ca invinuitul a savarsit actul incriminat. Prezumtia de nevinovatie este afectata de declaratiile sau de deciziile care reflecta sentimentul ca persoana este vinovata, care incita publicul sa creada in vinovatia sa sau care anticipeaza aprecierea faptelor de catre judecatorul competent (a se vedea Curtea Europeana a Drepturilor Omului, Hotararea Panty impotriva Regatul Belgiei din 21 septembrie 2006, §§ 41 si 42).
211 Pe de alta parte, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a hotarat ca, desi principiul prezumtiei de nevinovatie consacrat la articolul 6 alineatul (2) din CEDO se numara printre elementele unui proces penal echitabil impus de articolul 6 alineatul (1) din CEDO, acesta nu se limiteaza la o garantie procedurala in materie penala: domeniul sau de aplicare este mult mai extins si impune ca niciun reprezentant al unui stat sa nu declare ca o persoana este vinovata de savarsirea unei infractiuni inainte ca vinovatia sa sa fie stabilita de catre o instanta (a se vedea Curtea Europeana a Drepturilor Omului, Hotararea Y. B. si altii impotriva Turciei din 28 octombrie 2004, § 43). Intr‑adevar, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a stabilit deja, in Hotararea Allenet de Ribemont impotriva Frantei din 10 februarie 1995 (seria A nr. 308, §§ 35 si 36), invocata de reclamanti, amintind ca CEDO trebuie interpretata in sensul ca garanteaza drepturi concrete si efective, iar nu teoretice si iluzorii, ca o atingere a prezumtiei de nevinovatie poate sa provina nu numai de la un judecator sau de la o instanta, ci de asemenea de la alte autoritati publice. In aceasta privinta, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a subliniat importanta alegerii termenilor de catre agentii statului in cadrul declaratiilor pe care le formuleaza inainte ca o persoana sa fie judecata si declarata vinovata de savarsirea unei infractiuni. Ceea ce prezinta importanta in scopul aplicarii articolului 6 alineatul (2) din CEDO este sensul real al declaratiilor in cauza, si nu forma lor literala. Cu toate acestea, aspectul daca declaratia unui agent public constituie o incalcare a principiului prezumtiei de nevinovatie trebuie solutionat in contextul imprejurarilor particulare in care a fost formulata declaratia in litigiu (Hotararea Y. B. si altii impotriva Turciei, citata anterior, § 44).
212 In plus, Curtea Europeana a Drepturilor Omului recunoaste ca articolul 6 alineatul (2) din CEDO nu ar putea, in lumina articolului 10 din CEDO, care garanteaza libertatea de exprimare, sa impiedice autoritatile sa informeze publicul asupra anchetelor penale in curs, insa impune ca aceste autoritati sa realizeze informarea cu toata discretia si cu toata retinerea pe care le impune respectarea prezumtiei de nevinovatie (Hotararea Allenet de Ribemont impotriva Frantei, punctul 211 de mai sus, § 38, si Hotararea Y. B. si altii impotriva Turciei, punctul 211 de mai sus, § 47).
213 Acest principiu isi gaseste expresia in obligatia de confidentialitate care se impune OLAF, potrivit articolului 8 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1073/1999.
214 De asemenea, s‑a stabilit ca, in temeiul obligatiei de solicitudine si al principiului bunei administrari, trebuie ca administratia, pe de o parte, sa evite sa ofere presei informatii care ar putea cauza un prejudiciu functionarului in cauza si, pe de alta parte, sa ia toate masurile necesare pentru a preveni, in cadrul institutiei, orice forma de difuzare a informatiilor care ar putea avea un caracter compromitator fata de acesta (a se vedea Ordonanta presedintelui Tribunalului din 12 decembrie 1995, Connolly/Comisia, T‑203/95 R, Rec., p. II‑2919, punctul 35).
215 In speta, reclamantii sustin ca OLAF ar fi afirmat in mod public – inclusiv prin scurgeri de informatii in presa – ca se fac vinovati de o serie de fapte penale, fapt care ar fi incitat la a crede in vinovatia lor si ar fi anticipat aprecierea faptelor de catre instanta franceza, incalcand astfel principiul prezumtiei de nevinovatie.
216 Trebuie amintit ca, spre exemplu, in articolul de presa din 16 mai 2003, aparut in Financial Times, citat la punctul 195 de mai sus, se arata clar, in baza unor informatii care proveneau, dupa toate probabilitatile, din scurgeri de la OLAF, ca reclamantii ar fi putut savarsi o „vasta operatiune de deturnare de fonduri comunitare”. Este evident ca declaratia incalca principiul prezumtiei de nevinovatie in masura in care aceasta reflecta sentimentul ca reclamantii sunt vinovati si incita publicul sa creada in vinovatia lor.
217 Astfel, permitand scurgerea unor informatii care contineau deja o astfel de declaratie, OLAF a incalcat principiul prezumtiei de nevinovatie. Prin aceste scurgeri de informatii a fost incalcata de asemenea obligatia de confidentialitate a investigatiilor si, provocand divulgarea in presa a unor elemente sensibile ale investigatiilor, a fost adusa atingere interesului unei bune administrari, in masura in care s‑a permis accesul publicului larg, in cursul procedurii de investigatie, la informatii confidentiale ale administratiei.
218 Dupa cum s‑a constat deja mai sus, principiul prezumtiei de nevinovatie confera drepturi particularilor. Trebuie subliniat ca obligatia de confidentialitate confera de asemenea drepturi particularilor implicati intr‑o investigatie a OLAF, in masura in care au dreptul sa se astepte ca investigatiile care ii privesc sa fie efectuate respectand drepturile lor fundamentale. De asemenea, reclamantii au dreptul sa invoce in speta principiul bunei administrari, in masura in care acesta implica dreptul de a beneficia de respectarea confidentialitatii in propriile cauze.
219 Trebuie subliniat ca este vorba despre incalcari suficient de grave ale acestor norme de drept, in masura in care OLAF trebuie sa vegheze ca astfel de scurgeri de informatii, ce incalca drepturile fundamentale ale persoanelor vizate, precum prezumtia de nevinovatie, sa nu aiba loc, administratia nedispunand de nicio marja de apreciere in ceea ce priveste respectarea acestei obligatii.
Cu privire la trimiterea din 24 septembrie 2003
220 Reclamantii sustin ca OLAF a incalcat obligatia de confidentialitate prin comunicarea, la 24 septembrie 2003, catre presedintele Comisiei a „Rezumatului cazurilor Eurostat incheiate in prezent”.
221 Acest rezumat a fost trimis presedintelui Comisiei de catre directorul general al OLAF. Conform notei de transmitere, acesta din urma i‑a transmis un „scurt rezumat al cazurilor Eurostat incheiate in prezent, care ar putea face obiectul unei eventuale difuzari”. In plus, directorul general a precizat ca „nu se poate considera in niciun caz ca aceasta nota de sinteza reprezinta un raport final de investigatie in sensul Regulamentului nr. 1073/1999”. In sfarsit, acesta a remarcat ca „respectivul document de lucru, cu sens general, are scopul unic de a evidentia principalele concluzii care se desprind din investigatiile efectuate”. Rezumatul insusi indica pentru fiecare dosar (Eurocost, Eurogramme, Datashop, Planistat si CESD Communautaire) obiectul investigatiei, rezultatele si concluziile acesteia.
222 In aceasta privinta, este suficient sa se aminteasca faptul ca, in temeiul articolului 10 alineatul (3) din Regulamentul nr. 1073/1999, OLAF poate transmite in orice moment institutiei vizate informatiile obtinute in cursul investigatiilor interne. In plus, reclamantii se contrazic in parte in argumentele lor, intrucat, pe de o parte, acestia reproseaza OLAF ca nu a comunicat anumite informatii Comisiei si, pe de alta parte, ca i‑a adus la cunostinta alte informatii. In plus, trebuie amintit ca reclamantii fusesera deja ascultati in legatura cu aceste dosare cu ocazia audierilor din iunie si din iulie 2003 si, prin urmare, acestia nu ar putea pretinde ca nu au fost ascultati inaintea acestei trimiteri.
223 In orice caz, dat fiind ca OLAF avea dreptul de a trimite acest document Comisiei, trebuie subliniat ca nu poate raspunde pentru eventualitatea utilizarii acestui document de catre presedintele Comisiei si a difuzarii publice a acestuia in Parlamentul European. Acest aspect va fi examinat mai departe, in cadrul examinarii eventualei conduite ilicite a Comisiei.
Cu privire la luarile de pozitie ale directorului general al OLAF
224 Reclamantii arata ca directorul general al OLAF a luat pozitie in legatura cu dosarul, calificandu‑l drept grav si serios, atat in presa, cat si cu ocazia declaratiilor in fata Cocobu.
225 In ceea ce priveste pretinsele declaratii de presa ale directorului general al OLAF, Tribunalul constata ca reclamantii nu furnizeaza nicio proba. In plus, acestia nu au dovedit prin ce anume declaratia directorului general al OLAF, facuta intr‑un interviu televizat, la 30 iunie 2003, potrivit careia cazul Eurostat era un „caz grav” adusese atingere confidentialitatii cauzei. In orice caz, reclamantii nu furnizeaza niciun element de natura sa permita verificarea continutului declaratiilor televizate mentionate.
226 In legatura cu declaratiile directorului general al OLAF in fata Cocobu la 30 iunie si la 16 iulie 2003, reclamantii nu au demonstrat nici prin ce anume faptul ca acesta a calificat dosarul Eurostat drept „anormal” si „iesit din tipare” a adus atingere confidentialitatii cauzei.
227 Cu toate acestea, reclamantii invoca de asemenea in aceasta privinta incalcarea principiului prezumtiei de nevinovatie.
228 In aceasta privinta, trebuie sa se examineze ceea ce a spus directorul general al OLAF cu ocazia declaratiilor in fata Cocobu. Potrivit notei din 1 iulie 2003, directorul general al OLAF a constatat, cu ocazia interventiei, la 30 iunie 2003, in fata Cocobu, ca „OLAF continua investigatia interna si ca domnul Franchet si domnul Byk vor fi ascultati, investigatia neputand fi totusi terminata la sfarsitul lui iunie”. Acesta a afirmat in plus ca „[i]n ceea ce priveste chestiunea de a nu fi luat masuri disciplinare precum suspendarea, [acesta] a mentionat ezitarile OLAF, insa a aratat in special ca OLAF nu a dorit sa compromita investigatia interna tragand imediat semnalul de alarma”. Pe de alta parte, directorul general a subliniat ca „in niciun moment domnul Franchet si domnul Byk nu au incercat sa influenteze investigatia”. Cu ocazia interventiei din 16 iulie 2003 in fata Cocobu, directorul general al OLAF a subliniat: „faptul ca un director general era implicat avea un caracter cu totul exceptional” si „initial, acest element nu aparuse”. Acesta a mentionat in plus ca „un raport de audit nu implica in mod necesar existenta unor probe”. Directorul general a constatat de asemenea ca domnul Franchet fusese informat despre deschiderea investigatiilor, precum si despre transmiterea rezultatelor catre autoritatile judiciare luxemburgheze.
229 Trebuie subliniat ca, in ciuda faptului ca directorul general al OLAF a mentionat explicit numele reclamantilor cu ocazia interventiilor in fata Cocobu, nu s‑ar putea considera ca acesta a incalcat principiul prezumtiei de nevinovatie. Intr‑adevar, afirmatiile sale aveau mai degraba un caracter informativ, in special ca raspuns la intrebarile membrilor Cocobu, decat unul de natura sa incite la a crede in vinovatia reclamantilor.
230 In aceste imprejurari, OLAF nu a incalcat principiul prezumtiei de nevinovatie in aceasta privinta.
- Cu privire la pretinsele greseli legate de intocmirea si de comunicarea notelor si a rapoartelor finale
- a) Argumentele partilor
231 Reclamantii se refera la Decizia Ombudsmanului din 3 iulie 2003 privind plangerea impotriva OLAF inregistrata cu referinta 1625/2002/IJH, potrivit careia principiul bunei administrari presupune ca investigatiile administrative ale OLAF sa fie efectuate „cu precautie, impartialitate si obiectivitate”. Or, nu aceasta ar fi situatia in speta.
232 Intr‑adevar, OLAF ar fi desprins deja concluzii intr‑o nota din 1 iulie 2002, referitoare la dosarul Eurocost, desi era departe de a fi terminat cercetarea in acest dosar si de a‑l fi ascultat pe domnul Franchet, care ar fi fost vizat totusi in trimiterea din 4 iulie 2002 catre autoritatile judiciare luxemburgheze.
233 In plus, nici „Rezumatul cazurilor Eurostat incheiate in prezent” din 24 septembrie 2003, nici rapoartele finale ale OLAF nu luau in considerare elementele comunicate de reclamanti in cursul audierilor din iunie si din iulie 2003 privind dosarele Eurocost, Datashop – Planistat si CESD Communautaire. De asemenea, OLAF nu ar fi argumentat motivele pentru care nu le‑ar fi luat in considerare. Simplul fapt de a mentiona ca persoanele vizate contesta raspunderea lor nu ar insemna ca acestea ar fi fost in mod eficient ascultate de investigatorii OLAF.
234 In plus, OLAF nu ar fi prezentat concluziile sale reclamantilor inainte de intocmirea rapoartelor finale, incalcand astfel, din nou, dreptul lor de a fi ascultati.
235 Reclamantii subliniaza ca, potrivit considerentului (10) al Regulamentului nr. 1073/1999, concluziile unei investigatii se pot baza exclusiv pe elementele care au valoare probatorie. Prin urmare, OLAF ar trebui sa tina cont de toate elementele din cadrul investigatiei pentru a‑si argumenta concluziile si nu ar putea sa le interpreteze in scopul de a sustine cauza sau obiectivul dinainte stabilit.
236 Pe de alta parte, OLAF ar fi facut presiuni semnificative asupra autoritatilor judiciare nationale pentru ca acestea sa inceapa urmarirea penala a reclamantilor. In fapt, comunicarea de catre OLAF autoritatilor judiciare franceze a rapoartelor finale privind dosarele CESD Communautaire si Datashop – Planistat ar incalca articolul 9 alineatul (4) din Regulamentul nr. 1073/1999, intrucat masurile disciplinare si judiciare care trebuiau luate in urma rapoartelor finale ar fi de competenta institutiei respective, si nu a OLAF.
237 In legatura cu obligatia de a efectua investigatiile cu precautie si impartialitate, Comisia subliniaza ca OLAF poate decide el insusi momentul in care considera ca trebuie sa transmita informatiile obtinute in cursul unei investigatii. Comisia contesta faptul ca investigatorii au indicat ca ar fi transmis informatiile in lipsa unei cunoasteri exacte si complete a faptelor la care se refera. Reclamantii ar recunoaste ei insisi ca ar fi fost ascultati de investigatorii OLAF. Cu toate acestea, investigatorii nu ar fi putut sa ii asculte decat in momentul in care stadiul avansat al investigatiei ar fi permis acest lucru, ceea ce ar relativiza afirmatia reclamantilor potrivit careia acestia nu ar fi fost ascultati decat la cerere.
238 In ceea ce priveste neluarea in considerare a elementelor comunicate OLAF de catre reclamanti cu ocazia audierilor din iunie si din iulie 2003, Comisia constata ca dosarele in cauza sunt in prezent de competenta autoritatilor judiciare franceze si luxemburgheze si ca, in consecinta, acesta considera ca nu trebuie sa se pronunte asupra fondului acestor dosare in cadrul prezentei cauze. In orice caz, OLAF nu ar fi obligat sa impartaseasca punctul de vedere al reclamantilor. In plus, „Rezumatul cazurilor Eurostat incheiate in prezent” precizeaza ca functionarii vizati ar fi fost ascultati si ca acestia ar contesta raspunderea lor.
239 In ceea ce priveste pretinsele presiuni ale OLAF asupra autoritatilor judiciare franceze, legate de faptul ca ar fi fost de competenta Comisiei, si nu a OLAF, sa efectueze comunicarea rapoartelor in temeiul articolului 9 alineatul (4) din Regulamentul nr. 1073/1999, Comisia subliniaza ca aceasta dispozitie nu impiedica in niciun fel OLAF sa adreseze cu titlu de informare raportul final al unei investigatii interne catre o autoritate judiciara nationala, in special daca aceasta a fost deja sesizata in legatura cu informatiile respective in cursul investigatiei. Aceasta dispozitie ar stabili exclusiv in sarcina institutiei vizate raspunderea de a lua, in urma rezultatelor unei investigatii interne, masurile disciplinare si judiciare pe care le considera corespunzatoare.
- b) Aprecierea Tribunalului
240 In primul rand, in ceea ce priveste nota din 1 iulie 2002, este suficient sa se sublinieze ca aceasta nota nu contine nicio referire la domnul Franchet, nici macar implicita. In orice caz, dat fiind ca Tribunalul a constatat deja ca domnul Franchet ar fi trebuit ascultat in legatura cu transmiterea dosarului Eurocost catre autoritatile judiciare luxemburgheze, nu mai este necesar sa se examineze aspectul daca ar fi trebuit ca acesta sa fie ascultat in legatura cu aceasta nota, care facea parte din dosarul trimis autoritatilor mentionate.
241 In al doilea rand, in ceea ce priveste pretinsa neluare in considerare, cu ocazia intocmirii rapoartelor finale, a elementelor comunicate de catre reclamanti, este suficient sa se constate ca reclamantii se limiteaza sa prezinte pe larg faptele, fara a aduce totusi nicio dovada in sustinerea acestora. In plus, nu este de competenta Tribunalului sa reexamineze aceste dosare. Mai mult, dupa cum constata Comisia, OLAF si investigatorii sai nu sunt obligati sa impartaseasca punctul de vedere al reclamantilor. Pe de alta parte, in „Rezumatul cazurilor Eurostat incheiate in prezent” din 24 septembrie 2003, s‑a subliniat ca functionarii vizati, ascultati de serviciile OLAF, au contestat raspunderea lor pentru faptele care li se imputa, estimand in special ca au actionat intotdeauna in interesul Comisiei.
242 In plus, in ceea ce priveste argumentul reclamantilor potrivit caruia concluziile unei investigatii se pot baza exclusiv pe elementele care au valoare probatorie si, prin urmare, OLAF ar trebui sa ia in considerare toate elementele din cadrul investigatiei, fara sa le interpreteze in scopul de a sustine cauza sau obiectivul dinainte stabilit, este suficient sa se constate ca reclamantii nu au probat in niciun fel faptul ca OLAF si‑ar fi intemeiat concluziile pe elemente de proba nepertinente sau ca si‑ar fi fixat dinainte un anumit obiectiv.
243 Pe de alta parte, in ceea ce priveste pretinsa incalcare a obligatiei de motivare prin faptul ca OLAF nu ar fi explicat motivele pentru care nu a luat in considerare observatiile reclamantilor, este suficient sa se sublinieze ca, potrivit unei jurisprudente constante, incalcarea obligatiei de motivare, consacrata la articolul 253 CE, nu este, in sine, de natura sa angajeze raspunderea Comunitatii (Hotararea Curtii din 15 septembrie 1982, Kind/CEE, 106/81, Rec., p. 2885, punctul 14, Hotararea Curtii din 6 iunie 1990, AERPO si altii/Comisia, C‑119/88, Rec., p. I‑2189, punctul 20, si Hotararea Curtii din 30 septembrie 2003, Eurocoton si altii/Consiliul, C‑76/01 P, Rec., p. I‑10091, punctul 98, Hotararea Tribunalului din 18 septembrie 1995, Nölle/Consiliul si Comisia, T‑167/94, Rec., p. II‑2589, punctul 57, Hotararea Tribunalului din 13 decembrie 1995, Exporteurs in Levende Varkens si altii/Comisia, T‑481/93 si T‑484/93, Rec., p. II‑2941, punctul 104, Hotararea Tribunalului din 20 martie 2001, Cordis/Comisia, T‑18/99, Rec., p. II‑913, punctul 79, si Hotararea Tribunalului din 6 decembrie 2001, Emesa Sugar/Consiliul, T‑43/98, Rec., p. II‑3519, punctul 63). Prin urmare, acest argument trebuie respins.
244 In orice caz, obligatia de motivare nu implica cerinta de a discuta toate aspectele de fapt si de drept invocate de catre persoanele interesate in cursul procedurii (a se vedea in acest sens Hotararea Curtii din 17 ianuarie 1984, VBVB si VBBB/Comisia, 43/82 si 63/82, Rec., p. 19, punctul 22, Hotararea Tribunalului din 5 decembrie 2002, Stevens/Comisia, T‑277/01, RecFP, p. I‑A‑253 si II‑1273, punctul 71, si Hotararea Tribunalului din 1 aprilie 2004, N/Comisia, T‑198/02, RecFP, p. I‑A‑115 si II‑507, punctul 109).
245 Prin urmare, reclamantii nu s‑ar putea prevala de faptul ca OLAF nu ar fi tinut cont de toate elementele si observatiile comunicate de acestia.
246 In al treilea rand, in ceea ce priveste argumentul reclamantilor potrivit caruia OLAF nu ar fi prezentat concluziile sale reclamantilor inainte de intocmirea rapoartelor finale, incalcand astfel dreptul lor de a fi ascultati, este suficient sa se constate ca reclamantii au fost ascultati la sfarsitul lunii iunie si la inceputul lunii iulie in legatura cu dosarele in cauza, si anume inainte ca OLAF sa intocmeasca aceste rapoarte, in septembrie 2003. Dreptul de a fi ascultat nu impune ca OLAF sa prezinte concluziile sale reclamantilor.
247 In al patrulea rand, in ceea ce priveste comunicarea rapoartelor finale catre autoritatile judiciare nationale si pretinsele presiuni exercitate asupra acestora, trebuie amintit ca, in temeiul articolului 9 alineatul (4) din Regulamentul nr. 1073/1999, rapoartele redactate in urma unei investigatii interne si orice informatii conexe utile sunt transmise institutiei, organismului, oficiului sau agentiei respective, care, in urma investigatiilor interne, ia acele masuri, indeosebi disciplinare sau judiciare, pe care rezultatele investigatiilor le reclama si raporteaza aceste masuri directorului OLAF.
248 Trebuie amintit de asemenea ca, in temeiul articolului 10 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1073/1999, directorul OLAF transmite autoritatilor judiciare din statul membru respectiv informatiile obtinute de OLAF in cursul investigatiilor interne asupra unor fapte pentru care s‑ar putea incepe urmarirea penala.
249 In speta, OLAF transmisese deja informatii in temeiul articolului 10 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1073/1999 catre autoritatile judiciare franceze. Trebuie subliniat ca articolul 9 alineatul (4) din Regulamentul nr. 1073/1999 nu impiedica OLAF sa adreseze cu titlu de informare raportul final al unei investigatii interne catre o autoritate judiciara nationala, in special daca aceasta a fost deja sesizata in legatura cu informatiile respective in cursul investigatiei. Articolul 9 alineatul (4) din regulamentul mentionat stabileste exclusiv in sarcina institutiei respective raspunderea de a lua, in urma rezultatelor unei investigatii interne, masuri disciplinare si judiciare si de a raporta aceste masuri directorului OLAF.
250 In orice caz, reclamantii nu au reusit sa demonstreze ca OLAF ar fi facut in mod efectiv presiuni semnificative asupra autoritatilor judiciare franceze.
251 Din cele de mai sus reiese ca reclamantii nu au reusit sa demonstreze ca, in ceea ce priveste intocmirea si comunicarea notelor si a rapoartelor finale, conduita OLAF ar fi fost ilicita, cu exceptia comportamentului ilegal deja constatat cu ocazia examinarii transmiterii de informatii catre autoritatile judiciare luxemburgheze si franceze.
- Cu privire la refuzul accesului la documente
- a) Argumentele partilor
252 Reclamantii sustin ca, prin faptul ca a refuzat sa le comunice dosarul in integralitatea sa, OLAF a savarsit un act de administrare defectuoasa, in plus fata de atingerea adusa drepturilor lor fundamentale. Intr‑adevar, niciun element din reglementarea relevanta nu ar justifica refuzul comunicarii dosarului instrumentat si, a fortiori, a raportului investigatiei (externe sau interne) unei persoane vizate de OLAF, indiferent daca investigatia a fost incheiata integral sau partial.
253 Nu s‑ar putea recunoaste in favoarea OLAF dreptul de a refuza accesul la documentele sale pe motivul de ordin general de a garanta eficienta si confidentialitatea misiunii care ii este incredintata, precum si pe motivul independentei sale. Accesul la documente reprezentand un drept fundamental, orice limitare eventuala ar trebui interpretata in mod restrictiv.
254 Comisia arata ca OLAF nu s‑a opus intr‑un mod ilegal accesului la documente, intrucat nu are nicio obligatie in acest sens in etapa preliminara a investigatiei. Accesul la dosar ar fi deschis numai intr‑o etapa ulterioara, daca, in urma rapoartelor OLAF, se iau masuri in cadrul unei proceduri disciplinare si/sau judiciare. In plus, documentele relevante ar fi fost prezentate reclamantilor in cursul audierilor lor, in functie de intrebarile care li se adresau.
- b) Aprecierea Tribunalului
255 Trebuie amintit ca OLAF nu este obligat sa permita unui functionar comunitar care se pretinde vizat de o investigatie interna – inainte de a fi luata de catre AIPN o decizie finala care ii cauzeaza un prejudiciu – accesul la documentele care fac obiectul unei astfel de investigatii sau la cele intocmite de OLAF cu aceasta ocazie; altfel, ar putea fi afectate eficacitatea si confidentialitatea misiunii atribuite OLAF, precum si independenta acestuia. In particular, simplul fapt ca o parte dintr‑un dosar confidential de investigatie pare sa fi fost comunicata presei in mod ilegal nu justifica, in sine, derogarea in favoarea functionarului care pretinde ca este vizat, de la confidentialitatea acestui dosar si a investigatiei efectuate de OLAF. Respectarea dreptului la aparare al functionarului in cauza este garantata in mod suficient prin articolul 4 din Decizia 1999/396 (Ordonanta Tribunalului din 18 decembrie 2003, Gómez-Reino/Comisia T‑215/02, RecFP, p. I‑A‑345 si II‑1685, punctul 65, Hotararea Nikolaou/Comisia, punctul 153 de mai sus, punctul 241).
256 Prin urmare, articolul 4 din Decizia 1999/396 nu obliga OLAF sa permita accesul la documentele care fac obiectul unei investigatii interne sau la cele intocmite chiar de OLAF, in special datorita faptului ca o interpretare a dispozitiei mentionate in sensul ca ar exista o astfel de obligatie ar impiedica activitatea acestui organism (Hotararea Nikolaou/Comisia, punctul 153 de mai sus, punctul 242).
257 Aceasta abordare nu este in contradictie cu respectarea dreptului la o buna administrare, prevazut la articolul 41 din carta, potrivit caruia acest drept presupune dreptul de acces al oricarei persoane la dosarul propriu, cu respectarea intereselor legitime legate de confidentialitate si de secretul profesional si comercial. Astfel, conform acestui principiu, accesul la dosar poate fi refuzat atunci cand respectarea confidentialitatii o impune.
258 Dat fiind ca aceasta interpretare exclude orice obligatie pentru OLAF de a permite accesul la dosarul sau inainte de adoptarea raportului sau final, trebuie sa se respinga argumentul reclamantilor privind accesul la dosarul investigatiei.
259 In ceea ce priveste accesul la raportul final, trebuie sa se constate ca niciuna dintre obligatiile care rezulta din articolul 4 din Decizia 1999/396 nu se refera la acest aspect. In ceea ce priveste principiul contradictorialitatii, existenta unei ilegalitati in ceea ce priveste OLAF nu ar putea fi dovedita decat in ipoteza in care raportul final ar fi publicat sau in masura in care acesta ar fi urmat de adoptarea unui act cauzator de prejudiciu (a se vedea in acest sens, prin analogie, Hotararea Nikolaou/Comisia, punctul 153 de mai sus, punctele 267 si 268).
260 In speta, nu se invoca faptul ca rapoartele ar fi fost publicate fara sa fi fost comunicate in prealabil reclamantilor. In masura in care destinatarii rapoartelor finale, si anume Comisia si autoritatile judiciare franceze sau luxemburgheze, ar avea intentia sa adopte un astfel de act in legatura cu reclamantii in baza rapoartelor finale, aceste autoritati, si nu OLAF, sunt cele care, daca este cazul, trebuie sa permita accesul reclamantilor la aceste rapoarte, potrivit propriilor norme procedurale (a se vedea in acest sens Hotararea Nikolaou/Comisia, punctul 153 de mai sus, punctul 269).
261 Trebuie prin urmare sa se considere ca OLAF nu a savarsit nicio ilegalitate in speta in ceea ce priveste accesul la rapoartele finale.
262 In orice caz, astfel cum rezulta de la punctul 47 de mai sus, reclamantii au avut, la cerere, acces la rapoartele finale, cu exceptia raportului final de investigatie privind dosarul Planistat, in ceea ce priveste capitolul referitor la investigatia externa din dosarului Datashop – Planistat.
- Cu privire la solutionarea cazului Eurostat intr‑un termen rezonabil si la incalcarea articolelor 6 si 11 din Regulamentul nr. 1073/1999
- a) Argumentele partilor
263 Reclamantii reproseaza OLAF faptul ca, in urma investigatiilor, rapoarte finale nu s‑au intocmit decat la 25 septembrie 2003, ceea ce inseamna la aproape trei ani de la inceperea investigatiilor in dosarele Eurocost si Datashop – Planistat sau trei ani si jumatate de la sesizarea OLAF in aceste cazuri si, respectiv, 18 luni de la inceperea investigatiilor in dosarul CESD Communautaire sau aproape doi ani de la sesizarea OLAF in acest dosar. Prin urmare, aceste termene nu ar fi rezonabile si nu ar fi justificate in raport cu termenul de 9 luni prevazut la articolul 11 alineatul (7) din Regulamentul nr. 1073/1999 si cu obligatia prevazuta la articolul 6 alineatul (5) din acelasi regulament ca investigatiile sa se desfasoare fara intrerupere pe o perioada care trebuie sa fie proportionala cu imprejurarile si cu complexitatea cazului.
264 In fapt, domnul Franchet ar fi comunicat catre OLAF rapoartele de audit care stau la baza investigatiilor inca din martie 2000 (in cazul Eurocost) si din noiembrie 2001 (in cazul CESD Communautaire). Controlorul financiar ar fi avut la dispozitie raportul de audit privind dosarul Datashop – Planistat din februarie 2000 si l‑ar fi transmis catre OLAF in martie 2000. OLAF nu ar fi inceput investigatiile decat la 6 octombrie 2000 in dosarele Eurocost si Datashop – Planistat si la 18 martie 2002 in dosarul CESD Communautaire, fiind necesare astfel opt luni (in cazurile Eurocost si Datashop – Planistat) si, respectiv, patru luni (in cazul CESD Communautaire) pentru a decide inceperea unei investigatii, fara sa fi gasit, cu toate acestea, timpul necesar pentru a asculta reclamantii.
265 Potrivit reclamantilor, OLAF nu a informat niciodata Comitetul sau de supraveghere asupra motivelor pentru care nu a fost posibila incheierea investigatiei in termenul de 9 luni si nici asupra momentului estimat al incheierii investigatiei.
266 In consecinta, prin faptul ca s‑a consacrat mult timp inceperii investigatiilor, efectuarii si finalizarii acestora, precum si prin sesizarea autoritatilor judiciare in conditii putin coerente si in baza unor investigatii incomplete si nefinalizate, OLAF ar fi avut o conduita care ar fi incalcat notiunea de termen rezonabil si principiile bunei administrari si bunei gestiuni.
267 In plus, reclamantii ar fi suferit un prejudiciu din cauza acestui termen si ar fi intemeiati sa critice durata excesiva a unei investigatii chiar inainte de a fi implicati mod activ intr‑o astfel de investigatie sau inainte ca implicarea lor in aceasta investigatie sa fie cunoscuta.
268 Comisia recunoaste ca intre momentul in care au fost comunicate catre OLAF diferitele dosare, cel in care au inceput investigatiile si cel in care aceste investigatii au fost incheiate s‑a scurs un lung interval de timp. Acest interval de timp s‑ar explica in parte chiar prin instituirea OLAF, care si‑ar fi inceput activitatea la 1 iunie 1999 cu personalul fostei task‑force „Coordonarea luptei antifrauda”, pe care a inlocuit‑o. Sosirea noilor agenti s‑ar fi desfasurat in etape incepand de la mijlocul anului 2001 pana la mijlocul anului 2002, aceasta schimbare de personal implicand o reorganizare completa a serviciului si modificari in structura de conducere, precum si reatribuirea unor dosare.
269 Cu toate acestea, termenului nu ar fi in sine nerezonabil daca se tine cont de gradul de complexitate al cazului. In fapt, OLAF ar fi fost sesizat punctual cu diferite dosare privind acest caz, iar intreaga dimensiune a problemei ar fi aparut abia dupa compararea acestor dosare diferite, fapt care s‑ar fi realizat numai dupa un anumit timp.
- b) Aprecierea Tribunalului
270 Trebuie amintit ca, in temeiul articolului 6 alineatul (5) din Regulamentul nr. 1073/1999, investigatiile se desfasoara fara intrerupere pe o perioada care trebuie sa fie proportionala cu imprejurarile si cu complexitatea cazului.
271 In plus, articolul 11 alineatul (7) din Regulamentul nr. 1073/1999 prevede ca directorul informeaza Comitetul de supraveghere asupra motivelor pentru care nu a fost inca posibila incheierea investigatiei si asupra momentului estimat al incheierii acesteia.
272 Astfel, trebuie sa se constate ca Regulamentul nr. 1073/1999 nu prevede niciun termen precis si imperativ pentru incheierea investigatiilor de catre OLAF.
273 In aceasta privinta, trebuie amintit ca obligatia de a respecta un termen rezonabil in desfasurarea procedurilor administrative constituie un principiu general de drept comunitar a carui respectare este asigurata de instanta comunitara si care este de altfel preluat, drept componenta a dreptului la o buna administrare, de articolul 41 alineatul (1) din carta (Hotararea Tribunalului din 11 aprilie 2006, Angeletti/Comisia, T‑394/03, punctul 162).
274 Prin urmare, procedura desfasurata in fata OLAF nu poate fi prelungita dincolo de un termen rezonabil, care trebuie apreciat in functie de circumstantele cazului.
275 In speta, din dosar reiese ca OLAF dispunea de rapoartele de audit privind dosarele Datashop, Eurocost si CESD Communautaire de la 17 martie 2000, de la 12 aprilie 2000 si, respectiv, de la 15 noiembrie 2001.
276 Din dosar reiese de asemenea ca OLAF a inceput investigatiile interne in dosarele Datashop si Eurocost la 6 octombrie 2000, iar in dosarul CESD Communautaire la 18 martie 2002. Astfel, a fost nevoie de aproape sapte luni, si, respectiv, sase luni, pentru a incepe investigatiile in cazurile Datashop si Eurocost si de patru luni in cazul CESD Communautaire.
277 Aceste investigatii au fost incheiate prin rapoartele finale de investigatie la 25 septembrie 2003. Prin urmare, investigatiile efectuate in cazurile Datashop si Eurocost au fost incheiate la aproape trei ani si jumatate de la sesizarea OLAF si la aproape trei ani de la inceperea lor; investigatia efectuata in cazul CESD Communautaire a fost incheiata la aproximativ un an si zece luni de la sesizarea OLAF si la un an si jumatate de la inceperea sa.
278 Trebuie subliniat ca aceste termene pot fi considerate relativ lungi.
279 Astfel cum recunoaste Comisia insasi, intre momentul in care au fost comunicate catre OLAF diferitele dosare, cel in care au inceput investigatiile si cel in care aceste investigatii au fost incheiate s‑a scurs un lung interval de timp. Acest interval de timp s‑ar explica in parte chiar prin instituirea OLAF, care si‑ar fi inceput activitatea la 1 iunie 1999 cu personalul fostei task‑force „Coordonarea luptei antifrauda”, pe care a inlocuit‑o. Sosirea noilor agenti s‑ar fi desfasurat in etape, incepand de la mijlocul anului 2001 pana la mijlocul lui 2002, aceasta schimbare de personal implicand o reorganizare completa a serviciului si modificari in structura de conducere, precum si reatribuirea unor dosare.
280 Tribunalul considera ca astfel de explicatii nu pot, prin ele insele, sa justifice aceste termene lungi. Intr‑adevar, dupa cum constata in mod intemeiat reclamantii, functionarii vizati nu trebuie sa fie afectati de deficientele privind organizarea administrativa a serviciilor Comisiei. Faptul ca OLAF a intampinat dificultati legate de inceperea activitatii nu poate constitui o cauza de exonerare a raspunderii Comisiei.
281 Cu toate acestea, dupa cum subliniaza Comisia, trebuie sa se tina cont si de gradul de complexitate al cazului. Complexitatea cazului Eurostat, inerenta diferitelor investigatii pe care le‑a necesitat si eventualei interactiuni intre acestea din urma nu este contestata si reiese din dosar.
282 In consecinta, nu se poate considera ca termenele nu sunt rezonabile in circumstantele prezentului caz.
283 In ceea ce priveste argumentul reclamantilor potrivit caruia OLAF nu a informat niciodata Comitetul sau de supraveghere asupra motivelor pentru care nu a fost posibila incheierea investigatiei in termenul de 9 luni si nici asupra momentului estimat al incheierii investigatiei, este suficient sa se constate ca, inclusiv in cazul in care aceasta ar fi fost situatia in speta, reclamantii nu au demonstrat ca este vorba despre o incalcare suficient de grava a unei norme de drept care are ca obiect acordarea de drepturi particularilor.
284 In aceste imprejurari, trebuie sa se respinga motivul reclamantilor privind un pretins termen nerezonabil al investigatiilor.
285 Din consideratiile de mai sus reiese ca OLAF a savarsit mai multe greseli susceptibile sa angajeze raspunderea Comunitatii. Aceste greseli constau in transmiterea de informatii catre autoritatile judiciare luxemburgheze si franceze fara sa fi ascultat in prealabil reclamantii si Comitetul de supraveghere si in scurgerile de informatii privind transmiterea dosarului Datashop – Planistat catre autoritatile judiciare franceze.
B – Cu privire la caracterul ilicit al conduitei Comisiei
- Cu privire la divulgarea unor informatii de catre Comisie
- a) Argumentele partilor
286 Reclamantii sustin ca institutiile sunt obligate sa asigure respectarea confidentialitatii investigatiilor efectuate de OLAF si a drepturilor legitime ale persoanelor implicate, in temeiul articolului 12 alineatul 3 din Regulamentul nr. 1073/1999, precum si respectarea drepturilor fundamentale, ceea ce nu ar fi facut Comisia.
287 In speta, transmiterea unor informatii sau a unor rapoarte de catre OLAF autoritatilor judiciare nationale ar fi condus la „scurgeri de informatii mai mult sau mai putin orchestrate, cel mai probabil intentionate, din partea OLAF”, ceea ce ar fi determinat o campanie mediatica de denigrare a reclamantilor, care ar fi adus o grava atingere drepturilor lor legitime, onoarei si demnitatii lor. De asemenea, dupa audierile reclamantilor de catre investigatorii OLAF, presa ar fi luat cunostinta de elemente extrem de precise ale cazului Eurostat. Astfel, Comisia nu ar fi garantat respectarea confidentialitatii. Pe de alta parte, reclamantii subliniaza ca aceste fapte nu sunt contestate de Comisie.
288 In plus, Comisia ar fi procedat ea insasi la difuzarea unor informatii, incalcand obligatia sa de confidentialitate, precum si principiile contradictorialitatii si al prezumtiei de nevinovatie. Reclamantii se refera la un comunicat de presa din 9 iulie 2003, in care Comisia a anuntat ca initiaza procedurile disciplinare impotriva a trei dintre functionarii sai. Chiar daca in acest comunicat se preciza ca initierea procedurilor amintite a fost hotarata fara sa se incalce principiul prezumtiei de nevinovatie, acesta intervenea intr‑un context care in mod necesar aducea atingere drepturilor legitime ale reclamantilor. In plus, in acest comunicat de presa, Comisia ar fi facut publice elemente confidentiale privind cazul Eurostat bazandu‑se pe investigatii in cursul carora reclamantii nu fusesera ascultati in prealabil.
289 Pe de alta parte, la 24 septembrie 2003, Comisia ar fi difuzat in cadrul Parlamentului European trei documente care ii acuza sau ii critica pe reclamanti (a se vedea punctul 42 de mai sus), care nu ar fi fost in prealabil comunicate reclamantilor si in legatura cu care acestia din urma nu ar fi avut, prin urmare, ocazia sa formuleze observatii si care nu ar fi fost comunicate reclamantilor decat la cererea acestora, la 10 octombrie 2003, in ciuda largii difuzari a acestor documente in incinta institutiilor si in presa incepand cu 25 septembrie 2003.
290 Reclamantii arata ca, desi documentele in cauza, care provin de la task‑force si de la SAI, nu ii acuza in mod specific si individual pe acestia, dat fiind ca misiunea acestor organisme nu era de a se pronunta in mod formal asupra existentei unei fraude sau de a acuza pe cineva in mod individual, simplul fapt ca acestea cuprind semne de intrebare privind legalitatea anumitor elemente constatate constituie un prejudiciu pentru acestia.
291 In replica, reclamantii sustin ca aceasta difuzare a fost efectuata cu incalcarea Acordului‑cadru privind relatiile dintre Parlamentul European si Comisie (anexa XIII la Regulamentul de procedura al Parlamentului European), potrivit caruia cele doua institutii trebuie sa respecte, in cadrul oricarei informari confidentiale, in special „drepturile fundamentale ale persoanei, inclusiv dreptul la aparare si la protectia vietii private”. In plus, informatiile confidentiale nu ar putea fi comunicate decat presedintelui Parlamentului European, presedintilor comisiilor parlamentare interesate, precum si Biroului si Conferintei presedintilor. Or, in speta, difuzarea ar fi fost mai extinsa, din moment ce documentele difuzate ar fi fost accesibile in practica oricarui parlamentar si, mai mult, presei. In plus, presedintele Comisiei ar fi intervenit in fata presedintilor grupurilor parlamentare, categorie care nu ar fi vizata de articolul 1 alineatul (4) din acordul‑cadru mentionat.
292 In plus, in discursul sau din 25 septembrie 2003 in fata Conferintei presedintilor grupurilor parlamentare din Parlamentul European, presedintele Comisiei ar fi formulat acuzatii extrem de grave la adresa reclamantilor si in special a domnului Franchet. Chiar daca presedintele Comisiei nu l‑a nominalizat in acuzatiile sale pe domnul Franchet ca fiind responsabil pentru neregulile respective, acesta i‑ar fi reprosat ca a permis savarsirea unor astfel de nereguli. Domnul Franchet ar fi fost de asemenea acuzat ca a dezinformat membrul Comisiei responsabil, dupa cum ar recunoaste Comisia, si ca a avut un interes sa „disimuleze adevarul privind fapte din trecut”.
293 In consecinta, prin aceasta acuzatie, neprecedata in niciun fel de ascultarea persoanei acuzate, ce ar fi fost astfel „indicata ca tap ispasitor” membrilor Cocobu si presei, si exclusiv in baza rapoartelor intocmite intr‑un climat de suspiciune in ceea ce priveste Comisia, care trebuia prin urmare sa isi arate fermitatea, presedintele acesteia din urma nu ar fi avut o conduita caracterizata prin demnitatea si onestitatea pe care fiecare cetatean este indreptatit sa o astepte de la acesta. Presedintele Comisiei nu ar fi respectat drepturile fundamentale, si in special dreptul la aparare, si si‑ar fi intemeiat aprecierile pe fapte eronate. Potrivit reclamantilor, este inacceptabil ca acesta sa fi decis, pentru motive exclusiv politice, sa identifice un vinovat pentru a se exonera de orice critica. Aceasta „strategie de a se pune la adapost”, cum ar fi calificat‑o presa, nu ar fi avut drept scop decat sa traga de timp.
294 Comisia subliniaza ca, dat fiind faptul ca, in cadrul misiunii sale de investigatie, OLAF actioneaza in deplina independenta, nu este de competenta acesteia sa intervina in actele de investigatie ale OLAF. Articolul 12 alineatul (3) din Regulamentul nr. 1073/1999 ar impune Comisiei confidentialitatea investigatiilor OLAF in privinta informatiilor pe care le‑ar detine despre acestea. Comisia si‑ar asuma toata raspunderea eventuala imputata OLAF, insa aceasta nu i‑ar conferi nicio competenta de a interveni in actele de investigatie ale acestuia pentru a garanta confidentialitatea actelor respective.
295 In ceea ce priveste comunicatul de presa din 9 iulie 2003, precum si deciziile luate in aceeasi zi, potrivit Comisiei, continutul acestora pare deosebit de prudent, echilibrat si interesat de protectia individului, daca se tine cont de contextul, „marcat de aparitia unui incontestabil climat de tensiune interinstitutionala [in] urma procedurii de descarcare de gestiune pentru exercitiul 2001”.
296 In ceea ce priveste cele trei documente comunicate Parlamentului European la 24 septembrie 2003 (a se vedea punctul 42 de mai sus), Comisia constata ca rezumatul si concluziile lucrarilor task‑force nu contin nicio acuzatie la adresa reclamantilor. Nota de informare, intemeiata pe al doilea raport intermediar intocmit de SAI, ar contine constatari preliminare a caror exhaustivitate nu ar fi garantata si nu ar aborda eventuala raspundere directa si individuala a reclamantilor, care nu ar putea deci sa invoce faptul ca aceste documente nu le‑ar fi fost comunicate in prealabil si ca nu ar fi avut ocazia sa formuleze observatii. Aceste documente se limiteaza la a constata disfunctionalitati de sistem. A admite ca rapoartele care provin de la structuri precum task‑force sau SAI pot crea un prejudiciu functionarilor prin simplul fapt ca ar cuprinde semne de intrebare privind legalitatea anumitor acte sau conduite ar echivala pur si simplu cu a nega orice posibilitate de a desfasura o activitate de audit.
297 In ceea ce priveste discursul presedintelui Comisiei din 25 septembrie 2003, acesta din urma ar fi analizat fara concesii o situatie grava, fara a incerca totusi sa se refere la reclamanti ca la niste „tapi ispasitori”. Chiar daca acesta ii reprosase domnului Franchet ca nu s‑a retras suficient de repede din anumite entitati, contrar instructiunilor date de Comisia anterioara, si ca a continuat relatiile contractuale cu anumite societati, in ciuda rezultatelor anumitor audituri care erau la dispozitia sa, ceea ce ar fi contrar principiului precautiei in acceptiunea sa cea mai elementara, cu toate acestea, presedintele Comisiei nu i‑ar fi acuzat pe reclamanti de savarsirea acestor nereguli.
298 Potrivit Comisiei, principala acuzatie adusa domnului Franchet nu consta in eventuala sa implicare personala in savarsirea unor fraude sau a unor nereguli, ci in insuficienta informare transmisa membrilor Comisiei responsabili; cu ocazia intrarii sale in functie, membrul Comisiei responsabil nu a fost informat despre cazul Eurostat. Comisia arata ca presedintele Comisiei a identificat de asemenea in mod clar problemele de comunicare dintre OLAF si aceasta si a recunoscut necesitatea de a ameliora guvernanta financiara la nivelul controlului central. Acesta nu ar fi pus in discutie niciodata raspunderea penala sau disciplinara a reclamantilor, insa ar fi invocat in mod clar „raspunderea administrativo‑politica” a domnului Franchet.
- b) Aprecierea Tribunalului
299 Cu titlu preliminar, in ceea ce priveste motivul reclamantilor potrivit caruia Comisia nu a vegheat la confidentialitatea investigatiilor cu ocazia transmiterilor catre autoritatile judiciare nationale, este suficient sa se sublinieze ca, in mod cert, in temeiul articolului 12 alineatul (3) al treilea paragraf din Regulamentul nr. 1073/1999, institutiile asigura respectarea confidentialitatii investigatiilor efectuate de OLAF si a drepturilor legitime ale persoanelor implicate. Totusi, aceasta dispozitie nu poate fi interpretata ca impunand Comisiei obligatia generala de a garanta respectarea confidentialitatii de catre OLAF, care efectueaza investigatiile in deplina independenta. Intr‑adevar, aceasta dispozitie trebuie coroborata cu alineatul precedent, potrivit caruia directorul general al OLAF raporteaza periodic institutiilor rezultatul acestor investigatii, cu respectarea acelorasi principii. Astfel, din articolul 12 din Regulamentul nr. 1073/1999 reiese ca, in cazul in care directorul general al OLAF a comunicat institutiilor, inclusiv Comisiei, informatii legate de investigatii, acestea trebuie sa asigure confidentialitatea acestor informatii si drepturile legitime ale persoanelor implicate in procesarea acestor informatii.
300 In consecinta, trebuie sa se examineze daca, atunci cand a divulgat ea insasi diferite informatii in cadrul investigatiilor in cauza, Comisia a avut un comportament ilegal.
Cu privire la comunicatul de presa al Comisiei din 9 iulie 2003
301 Reclamantii, referindu‑se la comunicatul de presa din 9 iulie 2003 (IP/03/979), sustin ca insasi Comisia a difuzat informatii, incalcand obligatia sa de confidentialitate, precum si principiile contradictorialitatii si prezumtiei de nevinovatie.
302 Este necesar sa se citeze acest comunicat de presa:
„Comisia ia masuri in urma unor malversatiuni financiare la Eurostat
In aceste ultime saptamani, Comisia Europeana a inceput propria investigatie in cadrul [Eurostat]. Rezultatele preliminarii ale acestor analize indica in mod clar existenta unor carente si a unor nereguli in sistemul de gestiune din cadrul Eurostat. Cu tot respectul datorat masurilor luate in prezent in deplina independenta de catre [OLAF], Comisia considera ca este cazul sa se abordeze imediat aceste subiecte preocupante. In consecinta, Comisia a hotarat astazi adoptarea unei serii de masuri menite sa solutioneze cat mai urgent aceste probleme.
Presedintele Comisiei […] a declarat: «Asteptam cu nerabdare rezultatul diferitelor investigatii in curs. Cu toate acestea, propriile analize ne ofera motive sa actionam inca de pe acum, iar Comisia doreste foarte mult ca lucrurile sa se accelereze. Din acest moment, vor fi dispuse masuri radicale si neplacute, insa indispensabile. Oricare ar fi faptele care s‑au petrecut in trecut, acestea vor fi indreptate, iar functionarea Eurostat se va supune normelor si principiilor pe care prezenta Comisie a jurat sa le aplice».
Masuri
Comisia a initiat proceduri disciplinare impotriva a trei functionari ai Comisiei. Cu titlu provizoriu, un numar de persoane din conducerea Eurostat vor fi transferate si vor exercita functia de consilier.
Daca se va dovedi ca un actual sau un fost membru al personalului Eurostat a savarsit o incalcare a Regulamentului financiar si a Statutului functionarilor, acesta va face obiectul unei proceduri disciplinare. Comisia tine sa sublinieze ca deciziile de initiere a unei proceduri disciplinare sau de transfer al functionarilor sunt luate fara a se aduce atingere principiului prezumtiei de nevinovatie.
[…]
[Analiza efectuata de DG «Buget» a rapoartelor de audit intocmite in urma auditului intern in cadrul Eurostat] demonstreaza ca au avut loc un anumit numar de incalcari grave ale Regulamentul financiar si ca masuri luate in legatura cu mai multe aspecte importante ale rapoartelor de audit interne nu au avut amploarea si rigoarea necesare si nici nu au condus la adoptarea unor masuri esentiale.
[…]
Rezultatele [SAI] au un caracter preliminar si urmeaza sa fie confirmate. Totusi, aceste rezultate si primele indicii conduc la ideea ca au fost savarsite nereguli grave.
Se astepta inca raportul OLAF, prevazut pentru sfarsitul lunii iunie.”
303 Potrivit reclamantilor, comunicatul de presa aduce atingere drepturilor lor legitime si incalca principiul prezumtiei de nevinovatie.
304 Tribunalul subliniaza ca reclamantii nu sunt nominalizati in acest comunicat de presa. Cu toate acestea, dat fiind ca numele lor erau deja larg difuzate in public, in special in mai 2003, in legatura cu existenta unor carente si a unor nereguli in sistemul de gestiune din cadrul Eurostat, nu exista nicio indoiala ca acest comunicat de presa se referea la reclamanti.
305 Intr‑adevar, Comisia facuse publice ea insasi numele reclamantilor prin declaratia referitoare la Eurostat pe care a difuzat‑o prin comunicatul de presa din 19 mai 2003 (IP/03/709) si pe care reclamantii au prezentat‑o in raspuns la o intrebare scrisa adresata de Tribunal. Potrivit acestei declaratii:
„Vinerea trecuta, Comisia a primit o scurta nota intermediara din partea OLAF privind investigatiile in curs legate de pretinsele nereguli din trecut din cadrul Eurostat, care confirma ca unele dintre subiectele investigate ar putea pune in discutie raspunderea individuala a anumitor inalti functionari. Cu toate acestea, aceasta nota nu furnizeaza inca vreo dovada privind anumiti functionari. In plus, functionarii implicati nu au fost ascultati de OLAF.
Comisia va analiza aceasta situatie cu ocazia urmatoarei sedinte de miercuri, in perspectiva de a adopta orice masura corespunzatoare in scopul asigurarii unei finalizari rapide a investigatiilor in curs si in scopul apararii intereselor financiare ale Comunitatii, precum si a reputatiei institutiei si a functionarilor sai. In acest context, Comisia va studia cererile domnilor Yves Franchet, director general al Eurostat, si Daniel Byk, director in cadrul Eurostat, de a fi transferati din postul actual, pentru a proteja interesele institutiei si pentru a‑si asigura apararea.
Comisia solicita OLAF sa accelereze investigatia sa in curs si, in special, sa le dea ocazia de a fi ascultati functionarilor pe care ii considera eventual implicati.”
306 Astfel, Comisia a asociat in mod clar numele reclamantilor cu pretinsele nereguli din cadrul cazului Eurostat. Aceasta s‑a intamplat si la 21 mai 2003, cand Comisia a publicat un alt comunicat de presa, intitulat „Comisia actioneaza pentru a apara interesele institutiei si ale personalului sau in ceea ce priveste acuzatiile legate de Eurostat” (IP/03/723), pe care reclamantii l‑au furnizat in raspuns la o intrebare scrisa adresata de Tribunal si potrivit caruia:
„Astazi Comisia a studiat situatia creata prin acuzatiile privind Biroul Statistic al Comunitatilor Europene, Eurostat. In acest context, Comisia a adoptat patru masuri ce vizeaza apararea intereselor institutiei si ale personalului sau.
In primul rand, Comisia accepta, la cerere, transferul in alte functii al directorului general al Eurostat, Yves Franchet, si al directorului din cadrul Eurostat Daniel Byk, pe durata investigatiei. Aceste transferuri nu reprezinta in niciun caz o masura disciplinara, insa au loc in scopul de a proteja interesele institutiei si de a crea persoanelor implicate conditii adecvate de a se apara impotriva acestor acuzatii. Din acest moment, cele doua persoane sunt numite temporar in functia de consilier in cadrul Directiei Generale [«]Administratie[»]. Comisia a decis de asemenea sa il numeasca temporar in functia de director general Eurostat [pe domnul V. A.], in prezent director general al Directiei traduceri, in scopul de a asigura continuitatea conducerii Eurostat.
Comisia remarca faptul ca [OLAF] are intentia de a intocmi un raport asupra implicarii potentiale a functionarilor Comisiei in contextul investigatiilor sale pana la sfarsitul lunii iunie a acestui an.
In al doilea rand, data fiind situatia creata in raport cu domnul Franchet si cu domnul Byk, in special in media, Comisia a decis sa le acorde asistenta pentru a‑si apara reputatia si dreptul lor la aparare.
In al treilea rand, Comisia a insarcinat Directia Generala [«]Buget[»] sa analizeze rapoartele de audit intocmite de Eurostat in scopul de a verifica [daca] au fost respectate conditiile prevazute de Regulamentul financiar in cazurile care fac obiectul unei investigatii a OLAF.
In sfarsit, Comisia a decis sa se constituie parte civila in investigatia deschisa de Parchetul de pe langa Tribunalul de Mare Instanta din Paris, in scopul de a apara atat interesele civile, cat si pe cele financiare ale institutiei.
Comisia subliniaza ca investigatiile OLAF sunt in curs si remarca faptul ca OLAF, pe de o parte, va oferi functionarilor potential implicati ocazia de a fi ascultati si, pe de alta parte, va incerca sa isi definitiveze investigatiile cat mai rapid posibil.
Comisia doreste de asemenea sa puna accent pe dreptul fiecarei persoane la prezumtia de nevinovatie si aminteste ca informatiile de care dispune in acest stadiu nu permit sa se desprinda concluzii privind raspunderea functionarilor respectivi.
OLAF a fost instituit tocmai pentru a apara interesele financiare ale Comunitatilor, iar independenta sa operationala si in materie de investigatii este garantata. Comisia respecta prerogativele OLAF. In consecinta, aceasta se abtine sa intreprinda vreo actiune care ar putea periclita rezultatul investigatiilor sale si nu anticipeaza rezultatul acestora. Aceasta inseamna ca Comisia nu este in masura sa desprinda propriile concluzii inainte ca OLAF sa isi finalizeze munca si sa intocmeasca un raport.”
307 Astfel, acest comunicat de presa a asociat din nou, in mod clar, numele reclamantilor cu acuzatiile privind cazul Eurostat.
308 In consecinta, avand in vedere contextul si publicitatea pe care insasi Comisia a facut‑o deja in raport cu reclamantii si cu eventuala lor implicare in neregulile din cadrul Eurostat, trebuie subliniat ca respectiva comunicare catre public a deciziei Comisiei din 9 iulie 2003 de a initia procedurile disciplinare impotriva a trei dintre functionarii sai a putut acredita ideea ca reclamantii pot fi vinovati sau, cel putin, suspectati de malversatiunile care faceau obiectul investigatiilor privind gestionarea programelor ce tin de competenta Eurostat. Aceasta impresie nu este inlaturata de indicatia potrivit careia „Comisia doreste sa sublinieze ca deciziile de initiere a unei proceduri disciplinare sau de transfer al functionarilor sunt luate fara a se aduce atingere principiului prezumtiei de nevinovatie” (a se vedea in acest sens Hotararile Tribunalului din 7 februarie 2007, Clotuche/Comisia, T‑339/03, punctul 145, si Caló/Comisia, T‑118/04 si T‑134/04, punctul 120).
309 Trebuie subliniat ca formele in care a fost facuta comunicarea catre public a deciziei de initiere a procedurilor disciplinare din 9 iulie 2003 au produs in mod necesar in randul publicului, sau cel putin in randul unei parti a acestuia, impresia ca reclamantii erau implicati in neregulile savarsite in cadrul Eurostat (a se vedea in acest sens Hotararea Clotuche/Comisia, punctul 308 de mai sus, punctul 219, si Hotararea Caló/Comisia, punctul 308 de mai sus, punctul 155).
310 In aceasta privinta, trebuie amintit, dupa cum s‑a constatat la punctele 210 si 211 de mai sus, ca principiul prezumtiei de nevinovatie impune ca o persoana acuzata de savarsirea unei infractiuni sa fie prezumata nevinovata atat timp cat nu a fost dovedita vinovatia sa mai presus de orice indoiala in cursul unui proces. Or, la momentul publicarii acestui comunicat de presa, precum si in prezent, vinovatia reclamantilor nu a fost inca dovedita.
311 Cu toate acestea, trebuie amintit de asemenea ca institutiile nu pot fi impiedicate sa informeze publicul asupra anchetelor in curs (a se vedea punctul 212 de mai sus). Or, in speta, nu se poate considera ca aceasta informare a fost efectuata de catre Comisie cu toata discretia si cu toata retinerea necesare, respectand un echilibru just intre interesele reclamantilor si cele ale institutiei. Intr‑adevar, cu publicitatea pe care a decis sa o acorde cazului Eurostat, urmarind sa asocieze numele reclamantilor cu malversatiunile savarsite, aceasta nu a ramas in limitele a ceea ce era justificat de interesul de serviciu.
312 In aceste imprejurari, argumentul Comisiei potrivit caruia comunicatul de presa din 9 iulie 2003 ar fi deosebit de prudent, echilibrat si preocupat de protectia individului nu poate fi retinut daca se tine cont de contextul „marcat de aparitia unui incontestabil climat de tensiune interinstitutionala [in] urma procedurii de descarcare de gestiune pentru exercitiul 2001”.
313 In consecinta, prin publicarea acestui comunicat de presa, Comisia a incalcat principiul prezumtiei de nevinovatie.
314 Dupa cum s‑a constatat la punctul 209 de mai sus, acest principiu confera drepturi particularilor. In plus, trebuie amintit ca, in circumstantele din speta, aceasta incalcare trebuie considerata suficient de grava, intrucat Comisia nu are nicio marja de apreciere in ceea ce priveste obligatia care ii revine de a respecta prezumtia de nevinovatie.
Cu privire la documentele comunicate Parlamentului European la 24 septembrie 2003
315 Reclamantii sustin ca, la 24 septembrie 2003, Comisia a difuzat in cadrul Parlamentului European trei documente care ii acuza sau ii critica pe acestia, care nu le‑ar fi fost comunicate in prealabil si in legatura cu care acestia nu ar fi avut, prin urmare, ocazia sa formuleze observatii.
316 Este vorba despre „Rezumatul cazurilor Eurostat incheiate in prezent”, intocmit de directorul general al OLAF, de raportul intitulat „Raport al task‑force Eurostat (TFES) – Rezumat si concluzii” si de o nota de informare privind Eurostat, bazata pe al doilea raport intermediar intocmit de SAI.
317 In ceea ce priveste „Rezumatul cazurilor Eurostat incheiate in prezent”, acesta a fost trimis presedintelui Comisiei de catre directorul general al OLAF. Trebuie subliniat ca reclamantii reproseaza numai Comisiei faptul ca nu le‑a comunicat acest document si nu i‑a ascultat inaintea transmiterii sale. Or, este suficient sa se sublinieze ca, dat fiind ca nu este vorba despre un document intocmit de Comisie, aceasta nu era obligata sa asculte reclamantii inainte de a‑l transmite Parlamentului European. In plus, astfel cum reiese de la punctele 33 si 35 de mai sus, OLAF i‑a ascultat pe reclamanti in iunie si in iulie 2003, prin urmare, cu mult inainte de a intocmi acest rezumat.
318 In continuare, in ceea ce priveste documentele intocmite de task‑force si de SAI in cauza, reclamantii arata ca, desi acestea nu ii acuza in mod specific si individual, dat fiind ca misiunea acestor organisme nu era de a se pronunta in mod formal asupra existentei unei fraude sau de a acuza pe cineva in mod individual, simplul fapt ca acestea cuprind semne de intrebare privind legalitatea anumitor elemente constatate constituie un prejudiciu pentru acestia.
319 In aceasta privinta, Tribunalul subliniaza ca documentul ce contine rezumatul si concluziile intocmite de task‑force nu include nicio acuzatie directa la adresa reclamantilor. Intr‑adevar, nu este vorba despre un act cauzator de prejudiciu, astfel incat principiul respectarii dreptului la aparare nu poate fi invocat in mod eficient de catre reclamanti pentru a critica faptul ca nu au fost ascultati inainte de intocmirea acestui raport. Reclamantii nu pot nici sa se prevaleze de un eventual prejudiciu care ar rezulta din trimiterea documentului catre Parlamentul European.
320 In ceea ce priveste nota informativa referitoare la Eurostat, bazata pe al doilea raport intermediar intocmit de SAI, nici aceasta nu contine o acuzatie directa la adresa reclamantilor. Potrivit reclamantilor, acest document include elemente prejudiciabile in special impotriva domnului Franchet, prin faptul ca mentioneaza lipsa de transparenta si de comunicare intre fostul director general al Eurostat si acel membru al Comisiei care era responsabil. In plus, acestia subliniaza ca in document se constata ca „lipsa unor controale in gestionarea acestor fonduri implica riscul de a se expune, intr‑o masura inacceptabila, fraudei si neregulilor”. Cu toate acestea, Tribunalul arata ca reclamantii omit sa citeze fraza urmatoare, potrivit careia, „[t]inand cont de natura mandatului SAI, pronuntarea asupra posibilitatii savarsirii unei fraude ce implica imbogatirea personala [nu este posibila]”. Trebuie subliniat ca aceste elemente nu sunt suficiente pentru a demonstra ca reclamantii ar fi trebuit ascultati in aceasta privinta inainte de intocmirea acestui raport si nici ca respectiva sa comunicare catre Parlamentul European le‑ar fi cauzat vreun prejudiciu. In orice caz, raportul SAI pe care se bazeaza aceasta nota nu reprezenta inca raportul final. In plus, nu s‑ar putea considera ca este vorba despre un act cauzator de prejudiciu.
321 In sfarsit, in replica, reclamantii sustin ca difuzarea celor trei documente in discutie s‑a facut cu incalcarea Acordului‑cadru privind relatiile dintre Parlamentul European si Comisie (anexa XIII la Regulamentul de procedura al Parlamentului European), potrivit caruia cele doua institutii trebuie sa respecte, in cadrul oricarei informari confidentiale, in special „drepturile fundamentale ale persoanei, inclusiv dreptul la aparare si la protectia vietii private”.
322 In aceasta privinta, Tribunalul considera ca este suficient sa se constate ca este vorba despre un motiv nou, invocat pe parcursul procesului, care nu se bazeaza pe elemente de drept sau de fapt care au aparut in cursul procedurii. In consecinta, acesta trebuie respins ca inadmisibil, in temeiul articolului 48 alineatul (2) din Regulamentul de procedura.
323 Cu titlu suplimentar, trebuie subliniat ca reclamantii nu au demonstrat in niciun fel ca, in speta, Comisia ar fi comunicat informatii confidentiale altor destinatari decat cei care sunt mentionati in Acordul‑cadru amintit si ca documentele difuzate ar fi fost accesibile in practica oricarui parlamentar si, mai mult, presei.
324 In consecinta, intrucat Comisia nu era obligata sa asculte reclamantii inainte de transmiterea catre Parlamentul European a celor trei documente in cauza sau sa le comunice aceste documente inainte de transmitere, motivul invocat de reclamanti trebuie sa se respinga in aceasta privinta.
Cu privire la discursul presedintelui Comisiei din 25 septembrie 2003
325 Reclamantii sustin ca, in discursul sau din 25 septembrie 2003 din fata Conferintei presedintilor grupurilor parlamentare din Parlamentul European, presedintele Comisiei ar fi formulat acuzatii extrem de grave la adresa reclamantilor, si in special a domnului Franchet, si ca, prin urmare, presedintele Comisiei nu a respectat drepturile lor fundamentale.
326 Potrivit Comisiei, in discursului sau, presedintele Comisiei nu i‑a acuzat pe reclamanti de savarsirea unor nereguli. Cu toate acestea, Tribunalul subliniaza ca interpretarea pe care Comisia o da acestui discurs (a se vedea punctele 297 si 298 de mai sus) nu reflecta realitatea. Cu certitudine, in acest discurs, presedintele Comisiei subliniaza lipsa de transparenta si de comunicare dintre fostul director general al Eurostat si acel membru al Comisiei care era responsabil. Cu toate acestea, discursul lasa sa se inteleaga faptul ca implicarea in aceste nereguli a directorului general al Eurostat, precum si a altui inalt functionar este neindoielnica.
327 Spre exemplu, acesta constata ca, „[i]n ciuda instructiunilor date de precedenta Comisie de a se retrage din aceste organisme […], directorul general continua totusi cooperarea cu aceste entitati in alte forme si in alte conditii”, ca „s‑au produs derapaje” si ca „anumite rapoarte de audit subliniau nereguli, uneori grave si foarte grave, in raport cu normele in vigoare si care aduceau prejudicii intereselor financiare ale Uniunii”. In continuare, acesta subliniaza ca faptele au fost relevate Comisiei „in toata gravitatea si amploarea lor in mai 2003, in prima nota importanta comunicata de catre OLAF secretarului general”, ca „[i]n afara de gravitatea faptelor, elementul fara precedent si cel mai coplesitor era acuzarea directorului general al Eurostat insusi si a altui inalt functionar in cauza Datashop” si ca „disparea o veriga esentiala“, si anume „increderea legitima acordata unui director general la nivel politic, ceea ce punea intr‑o lumina total diferita intregul dosar Eurostat si impunea o relectura aprofundata a intregii cronologii a evenimentelor”.
328 In baza celor de mai sus, presedintele Comisiei ajunge la concluzia ca faptele in cauza „constituie, in afara eventualei lor incadrari penale, un exemplu de rele practici, de toleranta excesiva, […] chiar de amatorism in ceea ce priveste gestiunea si controlul, nereguli vadite si riscuri de frauda, daca nu fraude propriu‑zise” si ca „toate acestea [sunt] asumate la cel mai inalt nivel al ierarhiei Eurostat”.
329 In plus, in ceea ce priveste lipsa de comunicare dintre fostul director general al Eurostat si acel membru al Comisiei care era responsabil, presedintele Comisiei constata ca, incepand din momentul in care cabinetul sau a primit, la cerere, o „nota de briefing”, in iulie 2002, in urma publicarii comunicatului OLAF ce anunta transmiterea catre autoritatile judiciare luxemburgheze a dosarelor privind Eurostat, „cateva bucati din puzzle erau disponibile la cabinet, bucati care prin ele insele erau insuficiente pentru a declansa o reactie, intrucat din acesta lipsea elementul cel mai important”, si anume „acuzarea directorului general insusi”. Presedintele Comisiei continua admitand ca „[f]iecare poate, conform propriei culturi administrative, sa evalueze aceasta lipsa evidenta de comunicare si, prin urmare, de reactie”, cu alte cuvinte, ca „[a]numite persoane pot considera ca era obligatia cabinetului sa exercite o mai mare vigilenta si sa solicite informatii pe care directorul general nu le oferea in mod spontan”. In ceea ce il priveste, presedintele Comisiei considera totusi ca trebuie sa se determine „[c]ine avea interesul sa disimuleze adevarul privind fapte din trecut” si ca „acesta nu ar fi, in mod sigur, [acel membru al Comisiei]”.
330 Trebuie subliniat ca rezulta in mod clar din aceste pasaje ca, desi presedintele Comisiei nu l‑a acuzat in mod nominal pe domnul Franchet ca este responsabil de aceste nereguli, i‑a reprosat acestuia ca a permis savarsirea unor astfel de nereguli si ca, din punctul sau de vedere, raspunderea acestuia nu putea fi pusa la indoiala. In plus, il acuza destul de direct ca a disimulat adevarul privind faptele in cauza. De asemenea, acesta mentioneaza, in ceea ce priveste cazul Datashop, un „alt inalt functionar”, ceea ce nu lasa nicio indoiala asupra identitatii domnului Byk, al carui nume fusese deja facut public de catre Comisie insasi.
331 In aceste imprejurari, trebuie sa se considere ca, prin acest discurs, presedintele Comisiei nu a respectat pe deplin drepturile fundamentale ale reclamantilor si in special principiul prezumtiei de nevinovatie, in masura in care declaratii precum „toate acestea asumate la cel mai inalt nivel al ierarhiei Eurostat” si „acuzarea directorului general insusi si a altui inalt functionar”, continute in aceste discursuri, reflecta sentimentul ca reclamantii sunt vinovati de neregulile mentionate in acestea. Un astfel de comportament constituie o incalcare suficient de grava a unei norme de drept ce confera drepturi particularilor.
332 Din consideratiile de mai sus reiese ca, prin comunicatul de presa din 9 iulie 2003 si prin discursul presedintelui Comisiei din 25 septembrie 2003, Comisia a savarsit incalcari suficient de grave ale principiului prezumtiei de nevinovatie pentru a angaja raspunderea Comunitatii.
- Cu privire la procedurile disciplinare
- a) Argumentele partilor
333 Reclamantii sustin ca, in speta, Comisia a adoptat un comportament contradictoriu. Intr‑adevar, Comisia ar fi decis initierea procedurilor disciplinare, pentru a le suspenda la scurt timp, in asteptarea rezultatelor investigatiilor administrative pe care le declansase, atitudine cu atat mai putin de inteles cu cat initierea acestor proceduri disciplinare s‑ar baza pe fapte care nu ar fi diferite de contextul in care Comisia ar fi decis sa le acorde asistenta reclamantilor. Reclamantii arata ca formularea unei plangeri penale nu impiedica institutia sa continue procedura disciplinara, intrucat o eventuala sanctiune nu ar putea fi aplicata la nivel disciplinar decat dupa terminarea procedurii penale desfasurate in fata autoritatilor judiciare nationale.
334 Potrivit reclamantilor, initierea unei proceduri disciplinare inainte de finalizarea investigatiilor interne nu are niciun sens si este contrara principiilor bunei gestiuni si bunei administrari. In fapt, in temeiul Dispozitiilor generale de executare privind desfasurarea anchetelor administrative si a procedurilor disciplinare, publicate in Informations administratives nr.°86-2004 din 30 iunie 2004, directorul general al personalului si al administratiei initiaza procedura disciplinara dupa raportul Biroului de investigatii si disciplina al Comisiei (IDOC) sau, daca este cazul, direct dupa raportul OLAF.
335 Or, in speta, prin faptul ca a declansat, la 9 iulie 2003, investigatii multiple si paralele si ca a initiat procedurile disciplinare, Comisia ar fi actionat intr‑o situatie de panica pentru „a calma spiritele”, ceea ce ar rezulta din afirmatiile facute de presedintele Comitetului de supraveghere al OLAF cu ocazia sedintei Comitetului de supraveghere din 3 septembrie 2003. Comisia ar fi trebuit astfel sa astepte finalizarea investigatiilor interne pe care le dispusese si finalizarea lucrarilor OLAF, precum si inceputul lucrarilor IDOC, care nu debutasera inca, si rezultatele acestora inainte de a se pronunta cu privire la initierea unei proceduri disciplinare impotriva reclamantilor.
336 Reclamantii sustin ca, desi decizia de a initia procedurile disciplinare nu constituie un act cauzator de prejudiciu, aceasta este de natura a crea un prejudiciu din cauza caracterului dezonorant pe care il are in mod necesar o astfel de decizie.
337 Comisia subliniaza ca decizia de a initia o procedura disciplinara nu constituie decat o etapa procedurala pregatitoare, care nu anticipeaza pozitia finala a administratiei si nu ar putea, prin urmare, sa fie considerata un act cauzator de prejudiciu. In plus, reclamantii nu ar demonstra ca actele efectuate de catre AIPN ar fi ilegale, din moment ce obiectiile formulate de AIPN in sprijinul initierii procedurilor disciplinare ar fi fost sustinute de mai multe rapoarte si informatii comunicate de OLAF in notele sale din 3 si din 19 aprilie 2003.
338 Potrivit Comisiei, era de dorit sa se suspende procedurile disciplinare referitoare la reclamanti pentru a evita eventualele interferente intre aceste proceduri si procedurile penale deja incepute in legatura cu fapte similare, si aceasta cu atat mai mult cu cat autoritatile judiciare nationale dispun de mijloace de investigatie de care nu dispun autoritatile administrative.
- b) Aprecierea Tribunalului
339 Reclamantii reproseaza Comisiei, pe de o parte, ca a decis initierea procedurilor disciplinare pentru a le suspenda la scurt timp, in asteptarea rezultatelor investigatiilor, si, pe de alta parte, ca a initiat procedurile disciplinare inainte de finalizarea investigatiilor interne.
340 Cu titlu preliminar, Tribunalul aminteste ca decizia AIPN de a initia o procedura disciplinara nu constituie decat o etapa procedurala pregatitoare. Aceasta nu anticipeaza pozitia finala a administratiei si nu poate, prin urmare, sa fie considerata un act cauzator de prejudiciu in sensul articolului 91 din Statutul functionarilor. In consecinta, decizia nu poate fi atacata decat in mod incident, in cadrul unei actiuni indreptate impotriva unei decizii disciplinare finale care cauzeaza un prejudiciu functionarului (Hotararea Tribunalului din 13 martie 2003, Pessoa e Costa/Comisia, T‑166/02, RecFP, p. I‑A‑89 si II‑471, punctul 37).
341 In ceea ce priveste, in primul rand, faptul ca procedurile disciplinare au fost suspendate, trebuie amintit ca articolul 88 al cincilea paragraf din Statutul functionarilor prevede ca, „atunci cand functionarul se afla sub urmarire penala pentru aceleasi fapte, situatia sa este reglementata definitiv numai dupa ce hotararea pronuntata de instanta competenta a ramas definitiva”. Din aceasta dispozitie reiese ca ii este interzis AIPN sa solutioneze definitiv situatia functionarului respectiv pe plan disciplinar pronuntandu‑se asupra unor fapte care fac in acelasi timp obiectul unei proceduri penale, atat timp cat decizia pronuntata de instanta penala sesizata nu a ramas definitiva (Hotararea Pessoa e Costa/Comisia, punctul 340 de mai sus, punctul 45). Prin urmare, articolul 88 al cincilea paragraf din Statut nu acorda puteri discretionare AIPN in sensul de a solutiona definitiv situatia functionarului in privinta caruia este initiata o procedura disciplinara, spre deosebire de articolul 7 al doilea paragraf din Anexa IX la statut, conform caruia Comisia de disciplina poate decide, in cazul declansarii unei proceduri in fata unei instante penale, ca trebuie sa se suspende adoptarea unui aviz pana la pronuntarea instantei (Hotararea Tribunalului din 19 martie 1998, Tzoanos/Comisia, T‑74/96, RecFP, p. I‑A‑129 si II‑343, punctele 32 si 33, si Hotararea Tribunalului din 10 iunie 2004, François/Comisia, T‑307/01, Rec., p. II‑1669, punctul 59).
342 Trebuie sa se precizeze ca articolul 88 al cincilea paragraf din Statut are o dubla ratiune. Pe de o parte, acest articol vine in intampinarea preocuparii de a nu afecta pozitia functionarului in cauza in cadrul urmaririi penale care ar fi incepute impotriva sa din cauza faptelor care fac totodata obiectul unei proceduri disciplinare in cadrul institutiei sale (Hotararea Tzoanos/Comisia, punctul 341 de mai sus, punctul 34). Pe de alta parte, suspendarea procedurii disciplinare in asteptarea incheierii procedurii penale permite luarea in considerare, in cadrul acestei proceduri disciplinare, a constatarilor de fapt efectuate de instanta penala atunci cand decizia sa a ramas definitiva. In acest sens, trebuie amintit ca articolul 88 al cincilea paragraf din Statutul functionarilor consacra principiul potrivit caruia „penalul tine in loc procedura disciplinara”, ceea ce se justifica in special prin faptul ca instantele penale nationale dispun de atributii de investigatie mai importante decat AIPN (Hotararea Tribunalului din 21 noiembrie 2000, A/Comisia, T‑23/00, RecFP, p. I‑A‑263 si II‑1211, punctul 37). Prin urmare, in cazul in care aceleasi fapte ar putea constitui o fapta penala si o incalcare a obligatiilor din Statutul functionarilor, administratia este tinuta de constatarile de fapt efectuate de instanta penala in cadrul procedurii penale. Dupa ce aceasta din urma constata existenta faptelor din speta, administratia poate proceda la calificarea juridica a acestora in raport cu notiunea de greseala disciplinara, verificand in special daca acestea constituie incalcari ale obligatiilor statutare (Hotararea François/Comisia, punctul 341 de mai sus, punctul 75).
343 Astfel, in speta, dat fiind ca este stabilit ca procedurile disciplinare declansate impotriva reclamantilor priveau, cel putin partial, aceleasi fapte care faceau obiectul procedurilor penale, ii era interzis Comisiei sa se pronunte definitiv asupra situatiei reclamantilor din punct de vedere disciplinar atat timp cat nu intervenise o decizie definitiva a instantelor penale (a se vedea in acest sens Hotararea François/Comisia, punctul 341 de mai sus, punctul 73).
344 In aceste imprejurari, nu i se poate reprosa Comisiei ca a suspendat procedurile disciplinare declansate impotriva reclamantilor; dimpotriva, aceasta era obligata sa le suspende.
345 In continuare, in ceea ce priveste faptul ca Comisia a deschis procedurile disciplinare inainte de finalizarea investigatiilor interne, este adevarat ca, in temeiul articolului 4 alineatul (2) din Dispozitiile generale de executare privind desfasurarea anchetelor administrative si a procedurilor disciplinare, la care se refera reclamantii:
„Inainte de deschiderea anchetei, directorul general al personalului si al administratiei consulta [OLAF] pentru a se asigura ca acesta nu efectueaza la randul sau o investigatie si ca nu are intentia sa o efectueze. Atat timp cat OLAF efectueaza o investigatie in sensul Regulamentului nr. 1073/1999, nu va fi deschisa nicio ancheta administrativa in sensul alineatului precedent, privind aceleasi fapte.”
346 Astfel, in temeiul acestei dispozitii, o procedura disciplinara nu poate fi initiata atat timp cat investigatia OLAF privind aceleasi fapte este inca in curs. Or, aceasta decizie nu era inca aplicabila in momentul adoptarii deciziilor de initiere a procedurilor disciplinare, la 9 iulie 2003. La momentul respectiv, dispozitia relevanta era articolul 5 alineatul (2) din Decizia C (2002) 540 a Comisiei din 19 februarie 2002 privind desfasurarea anchetelor administrative si a procedurilor disciplinare, potrivit careia:
„Inainte de deschiderea anchetelor, directorul general al personalului si al administratiei consulta mai intai [OLAF] pentru a se asigura ca acesta nu efectueaza la randul sau o investigatie si nu are intentia sa o efectueze.”
347 Chiar daca aceasta dispozitie nu continea interdictia explicita de a initia o procedura disciplinara inainte de finalizarea investigatiei OLAF in legatura cu aceleasi fapte, se ridica intrebarea care este utilitatea acestei dispozitii daca nu ar trebui interpretata in acest sens. Intr‑adevar, daca se prevedea ca directorul general al personalului si al administratiei trebuia sa se asigure ca OLAF nu efectua la randul sau o investigatie si nu avea intentia sa o efectueze, aceasta ar echivala cu a spune ca, in aceasta situatie, o investigatie disciplinara nu ar putea avea inca loc.
348 In plus, articolul 5 alineatul (7) din Decizia C (2002) 540 prevedea ca: „[a]tunci cand AIPN primeste un raport de investigatie de la OLAF, aceasta il examineaza, daca este cazul, intr‑un termen minim de doua saptamani si solicita OLAF, daca aceasta considera util, sa completeze raportul sau sa efectueze o ancheta administrativa suplimentara”. Prin urmare, in baza acestui raport de investigatie al OLAF, AIPN ia decizia sa efectueze eventual o ancheta administrativa si, daca este cazul, sa initieze o procedura disciplinara.
349 In plus, trebuie amintit ca, in temeiul articolului 9 alineatul (4) din Regulamentul nr. 1073/1999, institutiile iau, in urma investigatiilor interne ale OLAF, acele masuri, indeosebi disciplinare si judiciare pe care rezultatele investigatiilor le reclama.
350 In aceste imprejurari, trebuie sa se considere ca Comisia nu ar fi trebuit sa decida initierea procedurilor disciplinare la 9 iulie 2003, dat fiind ca investigatiile OLAF privind aceleasi fapte nu fusesera incheiate. Aceasta ar fi putut sa ia o astfel de decizie numai dupa 25 septembrie 2003, dupa primirea rapoartelor finale de investigatie.
351 Prin urmare, Comisia a incalcat normele privind procedura disciplinara si care interzic initierea procedurii disciplinare inainte de finalizarea investigatiilor efectuate de OLAF.
352 Trebuie subliniat ca obiectivul urmarit prin aceste norme este, in special, de a proteja functionarul vizat, prin garantarea faptului ca AIPN dispune, inainte de initierea procedurii disciplinare, de elemente precise si pertinente, in special in aparare, stabilite cu ocazia investigatiei efectuate de OLAF, care dispune de mijloace de investigatie extinse. In consecinta, normele care reglementeaza procedura disciplinara evocate mai sus constituie norme de drept care confera drepturi particularilor.
353 In plus, trebuie subliniat ca este vorba despre o incalcare suficient de grava a acestor norme, din moment ce Comisia nu dispune de nicio marja de apreciere in ceea ce priveste obligatia sa de a respecta normele privind procedura disciplinara. Pe de alta parte, din dosar reiese ca nu se poate exclude in totalitate faptul ca, astfel cum sustin reclamantii, Comisia a initiat aceste proceduri disciplinare pentru „a calma spiritele”. Astfel, prin initierea procedurilor disciplinare inainte de finalizarea acestor investigatii, Comisia nu a tinut cont suficient de interesele reclamantilor.
- Cu privire la diferitele anchete ale Comisiei si la desfasurarea acestora
- a) Argumentele partilor
354 Reclamantii sustin ca drepturile lor fundamentale au putut fi afectate prin constituirea task‑force, intrucat aceasta din urma era compusa din functionari care nu apartineau OLAF si care nu erau, prin urmare, supusi normelor stricte ce se impun functionarilor OLAF in ceea ce priveste autorizarea, mandatul si confidentialitatea conform articolului 6 din Regulamentul nr. 1073/1999, si aceasta chiar daca task‑force se afla, la 23 iulie 2003, sub autoritatea directa a directorului general al OLAF. In plus, intrucat Comisia ar fi decis sa mareasca personalul OLAF cu 20 de unitati pentru dosarul Eurostat, legaturile dintre cele doua grupuri de lucru nu erau cunoscute.
355 Potrivit reclamantilor, confuzia rezultata din proceduri provine din pluralitatea de anchete administrative. In fapt, cel putin opt anchete ar fi fost efectuate in paralel in dosarul Eurostat: cel putin cinci investigatii de catre OLAF, o investigatie de catre SAI, o investigatie de catre task‑force si o investigatie de catre Directia Generala (DG) „Buget” a Comisiei. In plus, ar fi fost sesizate doua autoritati judiciare nationale. Existenta acestor anchete diferite, conditiile lor si suprapunerea acestora ar fi ridicat mai multe semne de intrebare, precum caracterul proportional al anchetelor in raport cu costurile.
356 Scrisoarea secretarului general al Comisiei din 10 octombrie 2003 nu ar raspunde la intrebarile reclamantilor legate de acest aspect. Acestia remarca faptul ca obiectul task‑force pana la 23 iulie 2003 era de a se ocupa de aspectele interne si externe ale investigatiilor OLAF si de a efectua o ancheta administrativa in scopul de a evalua raspunderea personalului privind neregulile financiare. In raportul sau din 24 septembrie 2003, intitulat „Raport al task‑force Eurostat (TFES) – Rezumat si concluzii”, aceasta din urma ar fi mentionat o serie de probleme si de semne de intrebare legate efectiv de reclamanti, si in orice caz de domnul Franchet.
357 Reclamantii sustin ca punerea la dispozitia task‑force a personalului IDOC nu este intamplatoare si nu este lipsita de consecinte in privinta anchetei administrative pe care IDOC putea fi solicitat sa o efectueze in dosarul Eurostat. In fapt, dat fiind ca task‑force ar fi examinat in mod necesar aspectele referitoare la reclamanti si care erau de natura sa vizeze implicarea personala a acestora, s‑ar parea ca IDOC a efectuat o ancheta in afara cadrului sau organizatoric.
358 Pe de alta parte, reclamantii sustin ca, in speta, Comisia a incalcat principiul bunei administrari. In fapt, acestia nu ar fi fost niciodata ascultati in cadrul numeroaselor anchete deschise de Comisie. Singura ocazie pe care au avut‑o de a formula observatii a privit raportul DG „Buget” din iunie 2003.
359 Acest comportament ar demonstra o lipsa cronica de comunicare si de transparenta in privinta Eurostat. Reclamantii se intreaba de ce controlorul financiar nu a interpelat niciodata Eurostat pentru a‑i solicita explicatii sau un schimb de opinii in urma transmiterii raportului de audit Datashop si de ce acesta s‑a adresat direct OLAF, in termeni deosebit de alarmanti. Controlorul financiar nu ar fi pastrat pentru Eurostat nicio copie a notei sale din 2 martie 2000 catre OLAF, si aceasta contrar recomandarilor incluse in acea nota. Controlorul financiar nu ar fi intrebat niciodata Eurostat in legatura cu deficientele eventuale legate de mecanismele sale de gestiune sau de control, in timp ce acesta, SAI si DG „Buget” ar fi formulat astfel de critici in 2003. Daca astfel de critici ar fi fost intemeiate si daca ar fi existat continut pentru acuzatiile grave formulate si facute publice de presedintele Comisiei, aceste servicii ar fi trebuit sa sesizeze membrul responsabil al Comisiei. Totusi, acestea nu ar fi actionat timp de mai multi ani. Potrivit reclamantilor, nimic nu poate justifica lipsa de actiune repetata a Comisiei.
360 In plus, reclamantii se refera la doua intrebari parlamentare adresate Comisiei in iulie si in octombrie 2003, care pun in evidenta perplexitatea pe care o provoaca comportamentul Comisiei si al OLAF in cazul Eurostat, precum si legalitatea deciziilor adoptate. Acestia invoca de asemenea faptul ca presa a putut masura „pagubele” produse de OLAF si de Comisie.
361 In ceea ce priveste infiintarea task‑force, Comisia sustine ca secretarul sau general a explicat pe larg acest aspect reclamantilor, in scrisoarea din 10 octombrie 2003. In plus, ar rezulta in mod clar din raportul task‑force din 24 septembrie 2003 ca aceasta si‑ar fi concentrat lucrarile pe disfunctii de sistem si nu ar fi formulat concluzii privind persoanele. Desemnarea unui membru al IDOC pentru a face parte din task‑force ar fi intervenit ad‑hoc, pentru imbogatirea paletei de competente a task‑force. Potrivit Comisiei, aceasta desemnare era posibila, intrucat activitatile task‑force nu intrau in domeniul de aplicare al Deciziei C (2002) 540, ci aveau un obiectiv diferit de cel al anchetelor administrative si al procedurilor disciplinare, si anume dezvaluirea disfunctiilor de sistem.
362 In orice caz, reclamantii nu ar putea judeca oportunitatea modului in care Comisia a decis sa efectueze anchetele interne ce vizau clarificarea tuturor activitatilor Eurostat, intrucat aceste diferite anchete nu ar fi afectat drepturile lor individuale.
363 In ceea ce priveste dreptul de a fi ascultat, reclamantii insisi recunosc ca au avut posibilitatea sa formuleze observatii privind raportul DG „Buget” din iunie 2003.
364 In sfarsit, Comisia subliniaza ca nu este de competenta sa sa raspunda in acest stadiu afirmatiilor care se raporteaza in particular la continutul acuzatiilor care au determinat‑o sa initieze procedurile disciplinare impotriva reclamantilor. Argumentele reclamantilor ce vizeaza sa demonstreze lipsa de temei a criticilor formulate impotriva lor ar fi examinate, cu respectarea dreptului la aparare, numai in cadrul acestor proceduri.
- b) Aprecierea Tribunalului
365 In primul rand, in ceea ce priveste constituirea task‑force, este suficient sa se constate ca reclamantii nu demonstreaza in mod concret prin ce anume simpla constituire a task‑force ar fi incalcat drepturile lor fundamentale si prin ce anume eventualul caracter inoportun al constituirii acesteia le‑ar fi afectat direct drepturile. Prin urmare, trebuie sa se respinga acest argument.
366 In al doilea rand, in ceea ce priveste pluralitatea de anchete, este suficient de asemenea sa se constate ca reclamantii nu demonstreaza in mod concret prin ce anume simpla deschidere si existenta acestor diferite anchete ar constitui o incalcare suficient de grava a unei norme de drept care le confera drepturi. Dupa cum constata Comisia, chiar daca o astfel de confuzie ar corespunde realitatii, reclamantii nu pot sa se pronunte asupra oportunitatii modului in care Comisia a decis sa efectueze anchetele interne privind clarificarea activitatilor Eurostat. In plus, problema caracterului proportional al anchetelor in raport cu costurile nu depinde in niciun fel de o norma de drept care confera drepturi particularilor. In consecinta, trebuie sa se respinga argumentele privind pluralitatea de anchete.
367 In al treilea rand, in ceea ce priveste pretinsa incalcare a principiului bunei administrari prin faptul ca, in cadrul numeroaselor anchete deschise de Comisie, aceasta nu i‑ar fi ascultat niciodata pe reclamanti, este suficient sa se constate ca dreptul reclamantilor de a fi ascultati a fost deja examinat mai sus, in cadrul analizei argumentelor concrete formulate in acest sens. Trebuie numai amintit ca, din moment ce nu era vorba despre acte ale Comisiei cauzatoare de prejudicii reclamantilor, principiul respectarii dreptului la aparare nu ar putea fi invocat in mod eficient de reclamanti pentru a critica faptul ca nu fusesera ascultati inaintea intocmirii rapoartelor sau a notelor din cadrul diferitelor anchete.
368 In sfarsit, in ceea ce priveste celelalte critici generale formulate in ceea ce priveste conduita Comisiei, este suficient sa se constate ca, din nou, reclamantii nu au demonstrat existenta unei incalcari suficient de grave a unei norme de drept care confera drepturi particularilor.
- Cu privire la refuzul accesului la documente
- a) Argumentele partilor
369 Reclamantii sustin ca, in speta, Comisia refuza sa le comunice documentele care sunt in posesia sa si care provin de la OLAF, aducand astfel atingere dreptului fundamental de acces la documente, consacrat in articolul 255 CE, in articolul 41 din carta si in Regulamentul (CE) nr. 1049/2001 al Parlamentului European si al Consiliului din 30 mai 2001 privind accesul public la documentele Parlamentului European, ale Consiliului si ale Comisiei (JO L 145, p. 43, Editie speciala, 01/vol. 3, p. 76).
370 Reclamantii se refera la actiunile lor intemeiate pe Regulamentul nr. 1049/2001, care fac obiectul cauzelor conexate T‑391/03 si T‑70/04. Totusi, reclamantii subliniaza ca obiectia lor in cadrul prezentei actiuni este independenta de Regulamentul nr. 1049/2001, intrucat vizeaza interesul lor propriu, independent de dreptul de acces al oricarui cetatean la documente ale Comisiei. Acestia ar avea un interes cu totul special sa obtina comunicarea documentelor detinute de Comisie si care provin de la OLAF, data fiind situatia lor personala in cadrul cazului Eurostat.
371 In particular, Comisia ar fi refuzat sa comunice scrisoarea si nota din 19 martie 2003 adresate autoritatilor judiciare franceze, justificand aceasta, in scrisoarea din 10 octombrie 2003, prin faptul ca documentele respective ar face parte integranta dintr‑o procedura de investigatie la nivel national. Or, ar fi vorba despre documente esentiale in cadrul acestui dosar, care ar fi de natura sa permita reclamantilor sa examineze si sa critice legalitatea conduitei Comisiei si a serviciului sau administrativ, OLAF, precum si sa isi apere drepturile.
372 Comisia se limiteaza sa mentioneze faptul ca, in cauzele conexate T‑391/03 si T‑70/04, reclamantii au introdus actiuni in temeiul Regulamentului nr. 1049/2001 si sa sublinieze ca cererea reclamantilor de acces la documente si respingerea acesteia se circumscriu regulamentului mentionat.
- b) Aprecierea Tribunalului
373 In masura in care acestia invoca accesul la documente in temeiul Regulamentului nr. 1049/2001, cererea reclamantilor nu face obiectul prezentei proceduri, intrucat aceasta cerere a fost deja examinata in cadrul Hotararii din 6 iulie 2006, Franchet si Byk/Comisia (T‑391/03 si T‑70/04, Rec., p. II‑2023).
374 In plus, in masura in care reclamantii invoca interesul lor particular, este suficient sa se constate ca acestia au obtinut, in cadrul prezentei proceduri, accesul la scrisoarea si la nota din 19 martie 2003, comunicate autoritatilor judiciare franceze, si prin urmare au avut posibilitatea sa isi apere drepturile in mod eficient. De asemenea, acestia au obtinut in sedinta accesul la nota OLAF din 16 mai 2003, la care se face trimitere in comunicatul de presa din 19 mai 2003, si au avut posibilitatea sa isi apere drepturile in mod eficient.
375 Astfel, nu mai este necesar ca Tribunalul sa se pronunte asupra cererii de acces la documentele OLAF aflate in posesia Comisiei.
376 Din consideratiile de mai sus reiese ca, in speta, Comisia a savarsit mai multe greseli susceptibile sa angajeze raspunderea Comunitatii. Aceste greseli constau in publicarea comunicatului de presa din 9 iulie 2003, in discursul din 25 septembrie 2003 al presedintelui sau si in initierea procedurilor disciplinare inainte de finalizarea investigatiilor.
377 Prin urmare, trebuie sa se examineze caracterul real al prejudiciilor invocate si existenta unei legaturi de cauzalitate intre greselile constatate de Tribunal si prejudiciile suferite.
C – Cu privire la prejudiciu si la legatura de cauzalitate
378 Tinand cont de legatura deosebit de stransa care exista, in circumstantele prezentei spete, intre problema daca reclamantii au suferit un prejudiciu susceptibil sa fie reparat si aceea a legaturii de cauzalitate intre nelegalitatile constatate si prejudiciul invocat, aceste doua probleme trebuie examinate impreuna.
- Argumentele partilor
- a) Cu privire la prejudiciul moral
379 Reclamantii sustin in primul rand ca reputatia lor profesionala, care era recunoscuta si apreciata de toti, atat in cadrul Eurostat si al Comisiei, cat si in afara acestei institutii, „a fost grav patata in mod public”. Fara avertisment si fara a fi ascultati, reclamantii ar fi fost „discreditati, intr‑o reactie de aparare precipitata”, care ar fi nedemna de intreaga ierarhie. In plus, atacurile violente indreptate impotriva reclamantilor de o parte din presa germana, care prelua afirmatii total straine de realitatea faptelor, exprimate in cadrul Parlamentului European si de catre anumiti functionari, i‑ar fi obligat pe reclamanti sa depuna, la 21 mai 2003, plangeri pentru calomnie.
380 Reclamantii invoca astfel respingerea din mediul lor profesional si atingerea iremediabila adusa reputatiei lor. Acestia ar fi suferit un veritabil „«linsaj» profesional”. In aceasta privinta, reclamantii se refera la interventia secretarului general al Comisiei in fata Comitetului de supraveghere al OLAF, la 3 septembrie 2003.
381 Domnul Franchet, pensionat in martie 2004, ar fi suferit o ruptura totala si brutala a oricarei legaturi cu colaboratorii sai, cu partenerii sai si cu mediul profesional. Ar fi circulat „barfe” despre acesta, intr‑un mod agresiv si injust.
382 In ceea ce il priveste pe domnul Byk, desi Comisia de selectie l‑a considerat cel mai calificat pentru ocuparea postului de director al Eurostat, pentru care a candidat in urma reorganizarii Biroului Statistic, acesta nu ar fi putut fi numit in functie din cauza procedurii initiate impotriva sa. Transferat la DG „Personal si Administratie”, acesta ar fi abandonat orice perspectiva si orice speranta de a‑si gasi in viitor un post care sa corespunda specializarii si experientei sale. Acuzatiile neintemeiate difuzate in presa i‑ar fi cauzat imense suferinte si un sentiment de disperare incontestabil.
383 Pe de alta parte, reclamantii invoca unele consecinte grave asupra vietii lor private si sociale. Apropiatii lor s‑ar fi intrebat in legatura cu acest subiect. In plus, starea de sanatate a reclamantilor ar fi avut de suferit, iar domnul Byk ar fi fost victima unui atac cerebral, legat eventual de nelinistea si de iritarea provocate de cazul Eurostat. Acestia considera ca au fost victimele care avut de suportat consecintele unui joc politic ce s‑ar fi tesut in jurul lor si ca ar fi avut de suferit foarte mult prin respectarea obligatiei de rezerva.
384 In ceea ce priveste evaluarea prejudiciului moral, reclamantii il estimeaza, cu titlu provizoriu, la 800 000 de euro, suma ce ar corespunde cu gravitatea greselilor savarsite de Comisie si de OLAF si cu urmarile pe care acestea le‑ar fi avut asupra starii lor de sanatate fizica si mentala. Aceasta suma ar trebui repartizata in parti egale intre reclamanti, intrucat acestia ar fi avut de suferit in urma acelorasi greseli, in aceleasi conditii, iar consecintele asupra starii lor de sanatate, desi usor diferite, ar trebui apreciate in mod echivalent.
385 Potrivit reclamantilor, daca OLAF si Comisia ar fi actionat din momentul transmiterii rapoartelor de audit intern de catre domnul Franchet, din 2000 pentru dosarele in cauza, si daca s‑ar fi deschis un dialog in acel moment, nu ar mai fi existat cazul Eurostat si nimeni nu ar mai fi fost afectat in mod injust. Lipsa de reactie a Comisiei si a OLAF ar fi in mare parte cauza turnurii pe care ar fi luat‑o ulterior evenimentele si a acuzatiilor nejustificate formulate impotriva reclamantilor.
386 Reclamantii subliniaza ca, in ochii tuturor, ei sunt vinovati, chiar daca cercetarea penala a domnului Byk este inca in curs la Paris, iar procedurile disciplinare sunt in continuare deschise. Condamnarea publica fara judecata si fara o investigatie prealabila veritabila ar reprezenta o greseala grava si sursa unui prejudiciu moral considerabil si in crestere in masura in care suferinta ar persista. Aceasta condamnare publica ar putea avea de asemenea o influenta asupra rezultatului anchetei desfasurate de autoritatile judiciare franceze.
387 Comisia nu contesta faptul ca situatia traita de reclamanti poate constitui un prejudiciu moral. Cu toate acestea, Comisia nu intelege cum a fost evaluat eventualul prejudiciu la suma de 800 000 de euro si nici ce parte din aceasta suma ar reveni fiecaruia dintre acestia si in ce temei.
- b) Cu privire la prejudiciul material
388 Reclamantii sustin ca prejudiciul material pe care l‑au suferit consta in principal in cheltuielile importante pe care au trebuit sa le suporte pentru apararea drepturilor lor incepand cu data (mai 2003) la care au luat cunostinta, pentru prima oara, de acuzatiile care li se aduceau.
389 Acestia evalueaza prejudiciul material la 200 000 de euro, cu titlu provizoriu si sub rezerva majorarii. Acest prejudiciu ar putea fi redus in cazul in care Tribunalul ar urma sa decida obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecata in integralitate.
390 In replica, reclamantii precizeaza ca prejudiciul material nu consta numai in rambursarea cheltuielilor si a onorariilor avocatilor, cu titlu de cheltuieli de judecata. In fapt, ar ramane in sarcina acestora cheltuieli importante, neincluse in cheltuielile de judecata, precum cheltuielile de transport pentru deplasarile numeroase care au fost efectuate intre Nisa si Luxemburg, chiar pana la Bruxelles, dupa deschiderea acestei proceduri, in mai 2003. In plus, reclamantii ar fi trebuit sa isi asigure apararea incepand cu aceasta data si sa faca apel la asistenta avocatilor lor in fata OLAF si pe tot parcursul procedurii precontencioase privind cererea si reclamatia, aceste costuri nefiind incluse in cheltuielile de judecata. In plus, ar exista costuri si cheltuieli aditionale ocazionate de procedurile desfasurate in Franta, ce includ deplasarile si onorariile avocatilor francezi. Reclamantii se refera de asemenea la actiunile lor intemeiate pe Regulamentul nr. 1049/2001.
391 La cererea Tribunalului, reclamantii sunt pregatiti sa detalieze elementele constitutive ale prejudiciului material, cu excluderea cheltuielilor legate de procedura de judecata.
392 Comisia sustine ca reclamantii nu demonstreaza niciun prejudiciu material. Cheltuielile pe care reclamantii le‑ar fi efectuat pentru a‑si asigura apararea nu ar putea constitui un prejudiciu material, ci cheltuieli de judecata. Acestia nu ar putea obtine rambursarea partii din cheltuieli care ar fi nerecuperabila, calificand‑o drept prejudiciu material, intrucat aceasta rezulta din cheltuielile efectuate in cursul procedurii precontencioase.
- c) Cu privire la legatura de cauzalitate
393 Reclamantii sustin ca toate prejudiciile pe care le‑au suferit sunt cauzate direct de conduita culpabila a Comisiei si a OLAF, precum si a altor servicii. Acestia ar fi fost profund lezati, spre exemplu, prin caracterul neprevazut al atacurilor care ar fi fost indreptate impotriva lor, prin inculparea lor, fara investigatie prealabila si fara ca autoritatile judiciare franceze sa respecte dreptul la aparare, prin lipsa unei audieri prealabile, prin scurgeri de informatii orchestrate, care urmareau sa dauneze, precum si prin initierea unor proceduri disciplinare suspendate imediat, pentru a permite Comisiei sa „salveze aparentele” fata de Parlamentul European.
394 Reclamantii subliniaza ca, in cazul in care Comisia ar fi actionat corect, nu ar mai fi avut loc acuzarea reclamantilor si reputatia lor nu ar fi fost distrusa in mod public. Acestia nu ar fi fost „abandonati” de mediul profesional si declarati responsabili de cele mai rele josnicii de catre presedintele Comisiei. In fapt, nu ar fi existat cazul Eurostat. „Perturbarea la nivel institutional” care ar fi trebuit sa conduca la o condamnare a Comisiei nu ar fi putut fi evitata decat printr‑o astfel de manevra, si anume culpabilizarea reclamantilor. In plus, acuzatiile publice ar fi susceptibile sa prejudicieze investigatiile efectuate in privinta domnului Byk de catre autoritatile judiciare franceze.
395 In sfarsit, reclamantii se intreaba ce ar fi determinat prejudiciului lor, daca nu modalitatea in care ar fi fost tratati de Comisie si de OLAF. Acestia se intreaba cum poate Comisia, pe de o parte, sa recunoasca existenta prejudiciului lor moral real si, pe de alta parte, sa nege legatura de cauzalitate intre nasterea acestui prejudiciu si greselile savarsite de Comisie.
396 Comisia sustine ca reclamantii nu aduc probe pentru a demonstra legatura de cauzalitate. Cauza directa a prejudiciului suferit de reclamanti ar fi scurgerile de informatii in presa, insa acestia nu ar aduce niciun element de natura sa demonstreze ca raspunderea pentru aceste scurgeri de informatii revine Comisiei sau OLAF.
- Aprecierea Tribunalului
397 Trebuie amintit, cu titlu preliminar, ca, potrivit unei jurisprudente constante, pentru a se putea obtine repararea unui prejudiciu, trebuie ca acesta sa rezulte in mod suficient de direct din conduita criticata (Hotararea Curtii din 4 octombrie 1979, Dumortier Frères si altii/Consiliul, 64/76, 113/76, 167/78, 239/78, 27/79, 28/79 si 45/79, Rec., p. 3091, punctul 21, Hotararea Tribunalului International Procurement Services/Comisia, punctul 93 de mai sus, punctul 55, Hotararea Tribunalului din 25 iunie 1997, Perillo/Comisia, T‑7/96, Rec., p. II‑1061, punctul 41, si Hotararea Tribunalului din 27 iunie 2000, Meyer/Comisia, T‑72/99, Rec., p. II‑2521, punctul 49). Dintr‑o jurisprudenta bine stabilita rezulta de asemenea ca reclamantul are sarcina de a proba legatura de cauzalitate, in sensul articolului 288 al doilea paragraf CE (a se vedea in acest sens Hotararea Curtii din 30 ianuarie 1992, Finsider si altii/Comisia, C‑363/88 si C‑364/88, Rec., p. I‑359, punctul 25, Hotararea Tribunalului din 18 septembrie 1995, Blackspur si altii/Consiliul si Comisia, T‑168/94, Rec., p. II‑2627, punctul 40, si Hotararea Tribunalului din 30 septembrie 1998, Coldiretti si altii/Consiliul si Comisia, T‑149/96, Rec., p. II‑3841, punctul 101).
398 In aceasta privinta, trebuie amintit ca greselile OLAF susceptibile sa angajeze raspunderea Comunitatii constau in transmiterea de informatii catre autoritatile judiciare luxemburgheze si franceze fara sa fi ascultat in prealabil reclamantii si Comitetul de supraveghere si in scurgerile de informatii privind transmiterea dosarului Datashop – Planistat catre autoritatile judiciare franceze (a se vedea punctul 285 de mai sus); greselile Comisiei susceptibile sa angajeze raspunderea Comunitatii constau in publicarea comunicatului de presa din 9 iulie 2003, in discursul din 25 septembrie 2003 al presedintelui sau si in initierea procedurilor disciplinare inainte de finalizarea investigatiilor (a se vedea punctul 376 de mai sus).
399 Reclamantii au invocat doua prejudicii distincte in speta, si anume un prejudiciu moral si un prejudiciu material. Tribunalul considera ca trebuie sa se examineze succesiv fiecare tip de prejudiciu pentru a aprecia in ce masura este probata existenta acestora, pe de o parte, si legatura de cauzalitate care exista intre fiecare dintre aceste prejudicii si una dintre nelegalitatile savarsite de OLAF sau de Comisie, pe de alta parte.
- a) Cu privire la prejudiciul moral
400 Trebuie subliniat ca faptul ca OLAF a transmis dosarele Eurocost si Datashop – Planistat catre autoritatile judiciare nationale fara sa fi ascultat reclamantii le‑a cauzat acestora un prejudiciu. Intr‑adevar, faptul de a nu se fi putut exprima cu privire la faptele care ii priveau direct si de a nu se fi putut apara le‑a provocat in mod necesar sentimente de nedreptate si de frustrare. Trebuie sa se constate ca acest prejudiciu rezulta direct din conduita ilegala a OLAF si ca exista astfel o legatura de cauzalitate intre aceasta conduita si prejudiciul respectiv.
401 In ceea ce priveste faptul ca OLAF nu si‑a informat Comitetul de supraveghere inaintea acestor transmiteri, este suficient sa se sublinieze ca un asemenea fapt nu a cauzat niciun prejudiciu suplimentar reclamantilor. Intr‑adevar, consecintele acestei nelegalitati sunt aceleasi cu cele care au rezultat din faptul ca reclamantii nu au fost ascultati si, prin urmare, nu poate constitui un prejudiciu distinct.
402 In ceea ce priveste scurgerile de informatii privind transmiterea dosarului Datashop – Planistat catre autoritatile judiciare franceze, se admite chiar de catre Comisie ca exista o atingere a onoarei si a reputatiei profesionale a reclamantilor, tinand cont de informatiile care au fost publicate in presa. Trebuie de asemenea sa se constate ca nu exista indoiala cu privire la caracterul direct al legaturii de cauzalitate intre nelegalitatea savarsita de OLAF si prejudiciul moral produs reclamantilor Intr‑adevar, din moment ce informatii confidentiale fac obiectul unor scurgeri de informatii, publicarea acestora este consecinta previzibila si naturala a acestei nelegalitati, astfel incat legatura de cauzalitate ramane suficient de directa.
403 In ceea ce priveste publicarea comunicatului de presa din 9 iulie 2003 (a se vedea punctul 302 de mai sus), trebuie sa se sublinieze ca, dand impresia, prin acest comunicat de presa accesibil in mod liber publicului, ca reclamantii erau implicati in malversatiunile in cauza, Comisia a adus atingere reputatiei si onoarei acestora (a se vedea punctele 308-310 de mai sus). Dat fiind ca acest comunicat de presa a fost publicat de catre Comisie insasi, nu exista indoiala cu privire la existenta unei legaturi de cauzalitate directe intre aceasta nelegalitate savarsita de Comisie si un astfel de prejudiciu moral.
404 De asemenea, in ceea ce priveste discursul presedintelui Comisiei, nu se poate nega faptul ca, prin declaratiile sale in fata Parlamentului European, acesta a adus atingere reputatiei si onoarei reclamantilor (a se vedea punctele 326-331 de mai sus) si prin urmare exista o legatura de cauzalitate directa intre aceste declaratii si acest prejudiciu.
405 In ceea ce priveste faptul ca Comisia a initiat procedurile disciplinare impotriva reclamantilor inainte de finalizarea investigatiilor OLAF, trebuie subliniat ca aceasta imprejurare a cauzat reclamantilor o atingere a reputatiei lor si perturbari in viata lor privata si i‑a plasat intr‑o stare de incertitudine, constituind un prejudiciu moral care trebuie reparat (a se vedea in acest sens Hotararea François/Comisia, punctul 341 de mai sus, punctul 110). In plus, desi Comisia le‑a suspendat imediat, aceasta suspendare nu a avut niciun efect asupra publicului, intrucat comunicatul de presa din 9 iulie 2003 mentiona numai deciziile de initiere a procedurilor disciplinare, nu si suspendarea acestora. Cu toate acestea, dat fiind ca investigatiile OLAF au fost incheiate la doua luni de la initierea procedurilor disciplinare, moment in care Comisia putea sa initieze in mod valabil aceste proceduri, aceasta stare de incertitudine nu a durat mult timp.
406 In plus, reclamantii sustin ca desi domnul Byk a fost considerat de catre comisia de selectie cel mai calificat pentru ocuparea postului de director al Eurostat, pentru care candidase in urma restructurarii Biroului Statistic, in toamna anului 2003, nu a putut fi numit in functie din cauza procedurii initiate impotriva sa. In aceasta privinta, Tribunalul constata ca reclamantii nu au dovedit aceasta sustinere. Dimpotriva, din nota din 5 martie 2004, pe care reclamantii au prezentat‑o Tribunalului in raspuns la o intrebare scrisa, reiese ca trei candidaturi, printre care cea a domnului Byk, intruneau calificarile necesare pentru postul in cauza. Din aceasta nota reiese ca de asemenea Comitetul consultativ remarcase calificarile bune ale altor doi candidati. Astfel, acest argument trebuie respins.
407 In orice caz, era posibil ca domnul Byk sa solicite anularea acestei pretinse respingeri a candidaturii daca aceasta s‑ar fi intemeiat, in mod eronat, pe existenta unei proceduri disciplinare in curs in privinta sa (a se vedea in acest sens Hotararea Pessoa e Costa/Comisia, punctul 340 de mai sus, punctul 69).
408 Pe de alta parte, reclamantii invoca un prejudiciu legat de starea lor de sanatate. Tribunalul subliniaza in primul rand ca reclamantii nu si‑au sustinut in niciun fel argumentele cu acte justificative, cum ar fi certificate medicale, si ca, prin urmare, acest prejudiciu nu a fost dovedit.
409 In orice caz, trebuie subliniat ca reclamantii nu reusesc sa dovedeasca faptul ca nelegalitatile identificate mai sus ar fi fost cauza directa, in sensul jurisprudentei citate la punctul 397 de mai sus, a unei eventuale deteriorari a starii lor de sanatate fizica sau mentala. In plus, reclamantii s‑au referit ei insisi la „atacuri violente impotriva lor ale unei parti din presa germana”, ceea ce ar putea de asemenea sa constituie o cauza.
410 In sfarsit, in ceea ce priveste componenta prejudiciului moral legata de consecintele grave asupra persoanelor apropiate, trebuie subliniat ca afirmatiile reclamantilor nu sunt sustinute prin niciun element concret care sa dovedeasca existenta acestei componente a prejudiciului invocat, a legaturii de cauzalitate intre acest pretins prejudiciu si procedurile de investigatie si disciplinare in care au fost implicati (a se vedea in acest sens Hotararea Tribunalului din 9 iulie 2002, Zavvos/Comisia, T‑21/01, RecFP, p. I‑A‑101 si II‑483, punctul 334).
411 Din consideratiile de mai sus reiese ca reclamantii au trebuit sa faca fata unor sentimente de nedreptate si de frustrare si ca s‑a adus atingere onoarei si reputatiei lor profesionale din cauza conduitei ilegale a OLAF si a Comisiei. Tinand cont de circumstantele particulare din prezenta cauza si de faptul ca reputatia reclamantilor a fost foarte serios afectata, trebuie sa se evalueze cuantumul acestui prejudiciu ex aequo et bono la 56 000 de euro.
- b) Cu privire la prejudiciul material
412 Reclamantii sustin ca prejudiciul material pe care l‑au suferit consta in principal in cheltuielile importante pe care au trebuit sa le suporte pentru a‑si apara drepturile incepand cu data (mai 2003) la care au luat cunostinta, pentru prima oara, de acuzatiile care li se aduc.
413 Tribunalul constata ca cererea avand ca obiect repararea prejudiciului material nu poate fi considerata admisibila. Desi au evaluat in mod global acest prejudiciu la suma de 200 000 de euro, reclamantii nu au estimat valoarea diferitelor componente ale pretinsului prejudiciu si nu au dovedit si nici nu au invocat macar existenta unor circumstante particulare care sa justifice de ce au omis sa faca o estimare a acestui prejudiciu in cuprinsul cererii. In aceasta privinta, nu este suficient sa se arate ca, „la cererea Tribunalului”, acestia sunt „pregatiti sa detalieze elementele constitutive ale [pretinsului] prejudiciu material, cu exceptia cheltuielilor legate de procedura de judecata”. Prin urmare, trebuie subliniat ca, in speta, cererea de reparare a prejudiciului material nu indeplineste cerintele impuse de articolul 44 alineatul (1) din Regulamentul de procedura si, in consecinta, trebuie respinsa ca inadmisibila (a se vedea in acest sens Hotararea Curtii din 23 septembrie 2004, Hectors/Parlamentul European, C‑150/03 P, Rec., p. I‑8691, punctul 62, Hotararea Tribunalului din 20 septembrie 1990, Hanning/Parlamentul European, T‑37/89, Rec., p. II‑463, punctul 82, si Hotararea Tribunalului din 6 aprilie 2006, Camós Grau/Comisia, T‑309/03, Rec., p. II‑1173, punctul 166).
414 Cu titlu suplimentar, trebuie subliniat, dupa cum constata in mod just Comisia, ca acele cheltuieli pe care reclamantii le‑ar fi efectuat pentru a‑si asigura apararea nu reprezinta un prejudiciu material, ci cheltuieli de judecata. In aceasta privinta, trebuie amintit ca nu se poate considera ca acele cheltuieli efectuate de parti in scopul bunei desfasurari a procedurii jurisdictionale reprezinta, in sine, un prejudiciu distinct de obligatia de plata a cheltuielilor de judecata (a se vedea in acest sens Hotararea Curtii din 10 iunie 1999, Comisia/Montorio, C‑334/97, Rec., p. I‑3387, punctul 54).
415 In ceea ce priveste onorariile de avocat suportate inainte de introducerea procedurii jurisdictionale, prejudiciul invocat rezulta in realitate din propria initiativa a reclamantilor si nu poate fi, in consecinta, imputat direct Comisiei (a se vedea in acest sens Hotararea Curtii din 28 iunie 2007, Internationaler Hilfsfonds/Comisia, C‑331/05 P, Rep., p. I‑5475, punctul 27).
416 In consecinta, reclamantii nu au temei sa solicite, in cadrul unei actiuni in despagubiri, repararea prejudiciului ce rezulta din cheltuielile pe care pretind ca le‑au efectuat in etapa administrativa a procedurii in fata Comisiei. Trebuie subliniat ca aceeasi solutie este valabila in ceea ce priveste onorariile de avocat legate de procedura in fata OLAF.
417 In ceea ce priveste eventualele cheltuieli corespunzatoare derularii procedurii in fata instantelor nationale, trebuie sa se considere ca acestea nu pot fi rambursate in cadrul prezentei cauze, in lipsa unei legaturi de cauzalitate intre acest pretins prejudiciu si greselile savarsite de OLAF si de Comisie (a se vedea in acest sens Hotararea François/Comisia, punctul 341 de mai sus, punctul 109). In orice caz, problema rambursarii cheltuielilor de judecata efectuate la nivel national este de competenta exclusiva a instantei nationale, care, in lipsa unor masuri de armonizare comunitara in acest domeniu, trebuie sa solutioneze o astfel de problema in temeiul dreptului national aplicabil (a se vedea in acest sens Hotararea Nölle/Consiliul si Comisia, punctul 243 de mai sus, punctul 37).
418 In aceste circumstante, trebuie sa se constate ca, in speta, cererea reclamantilor de reparare a prejudiciului material este inadmisibila si, in orice caz, neintemeiata.
Cu privire la cheltuielile de judecata
419 Potrivit articolului 87 alineatul (3) din Regulamentul de procedura, Tribunalul poate sa repartizeze cheltuielile de judecata in cazul in care partile cad in pretentii cu privire la unul sau mai multe capete de cerere, dat fiind ca, in temeiul articolului 88 din acelasi regulament, in litigiile dintre Comunitati si agentii acestora, cheltuielile efectuate de catre institutii raman in sarcina acestora.
420 In speta, intrucat actiunea a fost admisa in parte, se va proceda la o justa apreciere a cauzei, tinand cont de contextul particular al acesteia, prin luarea hotararii de a obliga Comisia sa suporte, pe langa propriile cheltuieli de judecata, toate cheltuielile de judecata efectuate de reclamanti.
Pentru aceste motive,
TRIBUNALUL (Camera a treia)
declara si hotaraste:
1) Obliga Comisia Comunitatilor Europene la plata catre domnii Yves Franchet si Daniel Byk a sumei de 56 000 de euro.
2) Respinge celelalte capete de cerere.
3) Obliga Comisia Comunitatilor Europene la plata cheltuielilor de judecata.
Jaeger | Tiili | Tchipev |
Pronuntata astfel in sedinta publica la Luxemburg, la 8 iulie 2008.