Despagubirea prin asigurarea obligatorie de raspundere civila auto vatamarile corporale si daunele materiale suferite de un pieton care a fost victima unui accident de circulatie
Articolul 3 alineatul (1) din Directiva 72/166/CEE a Consiliului din 24 aprilie 1972 privind apropierea legislatiilor statelor membre cu privire la asigurarea de raspundere civila auto si introducerea obligatiei de asigurare a acestei raspunderi se opune unei reglementari nationale care exclude de la acoperire si, în consecinta, de la despagubirea prin asigurarea obligatorie de raspundere civila auto vatamarile corporale si daunele materiale suferite de un pieton care a fost victima unui accident de circulatie, pentru simplul motiv ca acest pieton era titularul politei de asigurare si proprietarul vehiculului care a cauzat aceste daune
ECLI:EU:C:2017:681
HOTARAREA CURTII (Camera a sasea) 14 septembrie 2017(*)
In cauza C-503/16, avand ca obiect o cerere de decizie preliminara formulata in temeiul articolului 267 TFUE de Tribunal da Relação de Évora (Curtea de Apel din Évora, Portugalia), prin decizia din 16 iunie 2016, primita de Curte la 23 septembrie 2016, in procedura Luís Isidro Delgado Mendes impotriva Crédito Agrícola Seguros – Companhia de Seguros de Ramos Reais SA, CURTEA (Camera a sasea), compusa din domnul E. Regan, presedinte de camera, si domnii A. Arabadjiev (raportor) si C. G. Fernlund, judecatori, avocat general: domnul P. Mengozzi, grefier: domnul A. Calot Escobar, avand in vedere procedura scrisa, luand in considerare observatiile prezentate:
–pentru Crédito Agrícola Seguros – Companhia de Seguros de Ramos Reais SA, de V. Ferreira Pires, advogado;
–pentru Comisia Europeana, de P. Costa de Oliveira, de K.-P. Wojcik si de B. Rechena, in calitate de agenti, avand in vedere decizia de judecare a cauzei fara concluzii, luata dupa ascultarea avocatului general, pronunta prezenta
Hotarare
Cererea de decizie preliminara priveste interpretarea articolului 12 alineatul (3) si a articolului 13 alineatul (1) din Directiva 2009/103/CE a Parlamentului European si a Consiliului din 16 septembrie 2009 privind asigurarea de raspundere civila auto si controlul obligatiei de asigurare a acestei raspunderi (JO 2009, L 263, p. 11).
Aceasta cerere a fost formulata in cadrul unui litigiu intre domnul Luis Isidro Delgado Mendes, pe de o parte, si Crédito Agrícola Seguros – Companhia de Seguros de Ramos Reais SA (denumita in continuare „CA Seguros”), pe de alta parte, in legatura cu despagubirea de catre aceasta din urma, in temeiul raspunderii civile auto, pentru prejudiciul suferit de domnul Delgado Mendes din cauza unui accident de circulatie.
Cadrul juridic
Dreptul Uniunii
Potrivit articolului 3 alineatul (1) din Directiva 72/166/CEE a Consiliului din 24 aprilie 1972 privind apropierea legislatiilor statelor membre cu privire la asigurarea de raspundere civila auto si introducerea obligatiei de asigurare a acestei raspunderi (JO 1972, L 103, p. 1, Editie speciala, 06/vol. 1, p. 10, denumita in continuare „Prima directiva”): „[…] fiecare stat membru ia toate masurile necesare pentru a se asigura ca raspunderea civila pentru pagubele produse de vehiculele care provin in mod obisnuit de pe teritoriul lor [este] acoperita prin asigurare. Aceste masuri stabilesc aria raspunderii civile acoperite de asigurare, precum si termenii si conditiile asigurarii.”
Articolul 1 alineatul (1) din A doua directiva 84/5/CEE a Consiliului din 30 decembrie 1983 privind apropierea legislatiilor statelor membre privind asigurarea de raspundere civila pentru pagubele produse de autovehicule (JO 1984, L 8, p. 17, Editie speciala, 06/vol. 1, p. 104), astfel cum a fost modificata prin Directiva 2005/14/CE a Parlamentului European si a Consiliului din 11 mai 2005 (JO 2005, L 149, p. 14, Editie speciala, 06/vol. 7, p. 212) (denumita in continuare „A doua directiva”), prevedea: „Asigurarea prevazuta la articolul 3 alineatul (1) din [Prima directiva] acopera in mod obligatoriu daunele materiale si vatamarile corporale.”
Articolul 2 alineatul (1) din A doua directiva prevedea: „Fiecare stat membru adopta masurile necesare pentru ca orice dispozitie legala sau clauza contractuala continuta intr-o polita de asigurare, eliberata in conformitate cu articolul 3 alineatul (1) din [Prima directiva], care exclude de la asigurare cazurile in care vehiculele sunt utilizate sau conduse de catre: – persoane care nu sunt autorizate in mod explicit sau implicit, […] sa fie considerata, in sensul articolului 3 alineatul (1) din [Prima directiva], fara efect in ceea ce priveste pretentiile unor terti care au fost victime ale unui accident.
Cu toate acestea, dispozitia sau clauza prevazuta la prima liniuta poate fi invocata impotriva unor persoane care s-au imbarcat voluntar in vehiculul care a provocat dauna, in cazul in care asiguratorul poate dovedi ca acestea stiau ca vehiculul este furat. Statele membre au posibilitatea, pentru accidentele survenite pe teritoriul lor, sa nu aplice dispozitia de la primul paragraf, in cazul si in masura in care victima poate obtine despagubirea [pentru] prejudiciul[…] sau de la un organism de asigurari sociale.” Articolul 1 din A treia directiva 90/232/CEE a Consiliului din 14 mai 1990 privind armonizarea legislatiei statelor membre referitoare la asigurarea de raspundere civila pentru pagubele produse de autovehicule (JO 1990, L 129, p. 33, Editie speciala, 06/vol. 1, p. 240), astfel cum a fost modificata prin Directiva 2005/14 (denumita in continuare „A treia directiva”), prevedea printre altele ca „asigurarea mentionata la articolul 3 alineatul (1) din [Prima directiva] acopera raspunderea pentru vatamarea corporala a tuturor pasagerilor, altii decat conducatorul auto, ce rezulta ca urmare a utilizarii unui vehicul”. Articolul 1a din A treia directiva prevedea: „Asigurarea prevazuta la articolul 3 alineatul (1) din [Prima directiva] acopera vatamarile corporale si daunele materiale suferite de pietoni, ciclisti si alti utilizatori nemotorizati ai drumurilor, care, in urma unui accident care a implicat un autovehicul, au dreptul la o despagubire in conformitate cu dreptul civil intern. Prezentul articol nu aduce atingere raspunderii civile ori valorii despagubirii.”
Directiva 2009/103 a codificat directivele preexistente in materie de asigurare obligatorie de raspundere civila auto si, in consecinta, le-a abrogat cu incepere de la 27 octombrie 2009. Potrivit tabelului de corespondenta care figureaza in anexa II la aceasta directiva, articolul 2 alineatul (1) din A doua directiva corespunde articolului 13 alineatul (1) din Directiva 2009/103, iar articolul 1a din A treia directiva corespunde articolului 12 alineatul (3) din Directiva 2009/103.
Dreptul portughez
Potrivit articolului 4 alineatul 1 din decreto-lei n°291/2007, que aprova o regime do sistema do seguro obrigatório de responsabilidade civil automóvel e transpõe parcialmente para a ordem jurídica interna a Directiva n°2005/14/CE, do Parlamento Europeu e do Conselho, de 11 de Maio, que altera as Directivas nos 72/166/CEE, 84/5/CEE, 88/357/CEE e 90/232/CEE, do Conselho, e a Directiva n° 2000/26/CE, relativas ao seguro de responsabilidade civil resultante da circulação de veículos automóveis (Decretul-lege nr. 291/2007 privind aprobarea regimului asigurarii obligatorii de raspundere civila auto si transpunerea partiala a Directivei 2005/14/CE a Parlamentului European si a Consiliului din 11 mai 2005 de modificare a Directivelor 72/166/CEE, 84/5/CEE, 88/357/CEE si 90/232/CEE si a Directivei 2000/26/CE a Parlamentului European si a Consiliului privind asigurarea de raspundere civila auto) din 21 august 2007 (Diário da República, seria I, nr. 160 din 21 august 2007): „Pentru a putea circula, orice persoana care poate raspunde civil pentru repararea vatamarilor corporale sau a daunelor materiale cauzate tertilor de un autovehicul terestru pentru a carui conducere este necesar un permis specific sau de remorca acestuia si care stationeaza in mod obisnuit in Portugalia trebuie sa detina o asigurare care sa acopere raspunderea respectiva in conformitate cu prezentul decret-lege.”
Articolul 11 alineatul 2 din Decretul-lege nr. 291/2007 prevede: „Asigurarea de raspundere civila prevazuta la articolul 4 acopera daunele suferite de pietoni, ciclisti si alti utilizatori nemotorizati ai drumurilor, in cazul in care legea aplicabila raspunderii civile rezultate din accidentul de circulatie prevede repararea acestor daune si in masura stabilita de aceasta.” Articolul 14 alineatul 2 litera b) din acest decret-lege prevede: „De asemenea, sunt excluse de la acoperirea asigurarii orice daune materiale cauzate urmatoarelor persoane: […] titularul politei de asigurare”. Articolul 15 alineatul 3 din decretul-lege prevede: „In cazul furtului calificat, al furtului sau al infractiunii de utilizare fara drept a unor vehicule cu motor, precum si al accidentelor provocate cu intentie, asigurarea nu garanteaza plata despagubirilor datorate de autorii respectivi si de complicii lor proprietarului […]”
Litigiul principal si intrebarea preliminara
La 26 aprilie 2009, domnul Delgado Mendes si sotia acestuia se aflau la o ferma care le apartinea, situata in Chamusca (Portugalia), si in curtea careia erau parcate doua autovehicule: unul apartinand domnului Delgado Mendes, iar celalalt sotiei sale. In jurul orei 18, persoanele interesate au constatat ca la volanul vehiculului care apartinea domnului Delgado Mendes se afla un barbat pe care nu il cunosteau si care a pornit acest vehicul. Domnul Delgado Mendes si sotia sa au urcat imediat in celalalt vehicul si au inceput sa urmareasca vehiculul mentionat anterior.
Ajuns la o intersectie, vehiculul domnului Delgado Mendes s-a oprit. Domnul Delgado Mendes s-a oprit de asemenea la aproximativ 20 de metri de acesta si a coborat din vehiculul sotiei sale pentru a se indrepta catre propriul vehicul. Conducatorul vehiculului domnului Delgado Mendes a mers inapoi, astfel incat acest vehicul a lovit atat partea dreapta a masinii sotiei domnului Delgado Mendes, cat si pe acesta din urma, pe care l-a doborat la pamant. Conducatorul respectiv a inaintat si apoi a mers din nou inapoi, rapid si brusc, doborandu-l pe domnul Delgado Mendes, care tocmai se ridicase, si a trecut peste persoana interesata, care a fost tarata de propriul vehicul pe o distanta de aproximativ opt metri.
Ca o consecinta directa a acestui accident, domnul Delgado Mendes a suferit mai multe fracturi si traumatisme. El s-a aflat sub supraveghere medicala pana la 8 februarie 2011, a fost in concediu medical 654 de zile si a ramas cu numeroase sechele.
La data accidentului respectiv, raspunderea civila pentru daunele cauzate tertilor de vehiculul domnului Delgado Mendes era asigurata de CA Seguros, in temeiul unei polite de asigurare care mentiona persoana interesata in calitate de titular al politei de asigurare si de conducator obisnuit al acestui vehicul. Polita de asigurare respectiva includea printre altele urmatoarele prevederi: – prin tert se intelege „orice persoana care, in urma unui accident acoperit prin contract, suporta o dauna care poate fi reparata sau despagubita potrivit dreptului civil sau prezentei polite de asigurare” [clauza 1 litera e)]; – „prezentul contract urmareste indeplinirea obligatiei de asigurare de raspundere civila auto, prevazuta la articolul 4 din Decretul-lege [nr. 291/2007]” (clauza 2 punctul 1); – „prezentul contract garanteaza, in limitele si in conditiile stabilite prin lege: a) raspunderea civila a titularului politei de asigurare, proprietar al vehiculului […] precum si a persoanelor care il detin sau il conduc in mod legal, pentru vatamarile corporale si daunele materiale cauzate unor terti; b) despagubirea datorata de autorii furtului, ai furtului calificat, ai infractiunii de utilizare fara drept a vehiculelor cu motor sau ai accidentelor de circulatie provocate cu intentie” (clauza 2 punctul 2); – „prezentul contract include […] in ceea ce priveste accidentele care se produc pe teritoriul Portugaliei obligatia de despagubire stabilita de dreptul civil [clauza 4 punctul 1 litera a)]; – sunt „excluse de la garantia obligatorie a asigurarii toate daunele materiale cauzate titularului politei de asigurare” [clauza 5 punctul 2 litera b)]; – in „cazul furtului calificat […] si al accidentelor de circulatie provocate cu intentie, asigurarea nu garanteaza plata despagubirilor datorate de autorii respectivi si de complicii lor proprietarului […]” (clauza 5 punctul 5).
Domnul Delgado Mendes a introdus o actiune la Tribunal de Comarca de Santarém (Tribunalul de Arondisment Judiciar din Santarém, Portugalia), in care a solicitat obligarea CA Seguros la plata unei despagubiri in cuantum total de 210 641,00 euro, pentru prejudiciile patrimoniale si nepatrimoniale suferite, majorata cu dobanda legala incepand de la data notificarii actiunii respective. CA Seguros a solicitat, pentru mai multe motive, respingerea actiunii mentionate.
Aceasta instanta a respins actiunea domnului Delgado Mendes ca nefondata, in principal pentru motivul ca, in temeiul articolului 15 alineatul 3 din Decretul-lege nr. 291/2007, proprietarul vehiculului era exclus din categoria beneficiarilor potentiali ai asigurarii incheiate.
Domnul Delgado Mendes a declarat apel impotriva acestei hotarari la Tribunal da Relação de Évora (Curtea de Apel din Évora, Portugalia). Acesta sustine in special ca articolul 15 alineatul 3 mentionat trebuie interpretat in mod restrictiv, in sensul ca exclude numai despagubirea pentru daunele materiale suferite de proprietarul vehiculului. Astfel, prin acest text, legiuitorul nu ar fi vizat accidente precum cel a carui victima a fost domnul Delgado Mendes. Intrucat obiectivul principal al contractului de asigurare in discutie in litigiul principal este protectia victimelor vatamarilor corporale, prin despagubirea tuturor, cu exceptia conducatorului insusi, despagubirea pentru vatamarile corporale suferite de domnul Delgado Mendes s-ar incadra, in speta, in situatia unui „tert victima”.
CA Seguros se opune acestei interpretari restrictive si sustine printre altele ca aceasta ar incalca articolul 9 din código civil (Codul civil), intrucat asigurarea in discutie urmareste garantarea raspunderii „oricarei persoane care ar putea fi raspunzatoare civil pentru repararea daunelor cauzate tertilor de un autovehicul terestru”. Or, nu s-ar putea admite ca persoana responsabila pentru riscul care decurge din circulatia unui autovehicul sa fie ea insasi protejata in temeiul raspunderii civile, ca si cum ar avea calitatea de tert.
Instanta de trimitere arata ca obiectul actiunii se limiteaza la stabilirea legaturii existente intre, pe de o parte, faptul generator al raspunderii si obligatia de a despagubi victima care rezulta din aceasta, precum si, pe de alta parte, limitele si domeniul de aplicare al contractului de asigurare in discutie in litigiul principal.
Tribunal da Relação de Évora (Curtea de Apel din Évora) arata ca concluzioneaza atat in sensul raspunderii conducatorului vehiculului domnului Delgado Mendes, asigurat de CA Seguros, in producerea accidentului, cat si al obligatiei care ii revine acestui conducator de a repara daunele pe care le-a cauzat. Aceasta instanta precizeaza ca, in temeiul contractului de asigurare incheiat intre domnul Delgado Mendes si CA Seguros, aceasta din urma, intr-o situatie obisnuita in care victima este
un tert in raport cu relatia de asigurare care exista intre proprietarul vehiculului si societatea sa de asigurari, este raspunzatoare in mod cert de despagubirea pentru daunele care rezulta din vina exclusiva a conducatorul respectiv.
Or, litigiul principal ar prezenta doua particularitati, intrucat accidentul a fost provocat intentionat de conducatorul vehiculului domnului Delgado Mendes, iar victima reclamanta este titularul politei de asigurare aferente acestui vehiculul.
In ceea ce priveste prima dintre aceste particularitati, instanta de trimitere precizeaza ca obligatia asiguratorului de a plati despagubiri pentru daunele rezultate din accidentele de circulatie provocate cu intentie este consacrata, din anul 2007, de jurisprudenta constanta a Supremo Tribunal de Justiça (Curtea Suprema de Justitie, Portugalia).
Totusi, in ceea ce priveste a doua dintre aceste particularitati, atat articolul 15 alineatul 3 din Decretul-lege nr. 291/2007, cat si contractul de asigurare in discutie in litigiul principal ar prevedea in mod expres ca, „in cazul furtului […] si al accidentelor de circulatie provocate cu intentie, asigurarea nu garanteaza plata despagubirilor datorate de autorii respectivi si de complicii lor proprietarului”. Or, imprejurarile spetei ar corespunde acestor doua situatii. In plus, articolul 14 alineatul 2 litera b) din acest decret ar exclude de asemenea „de la acoperirea asigurarii orice daune materiale cauzate […] titularului politei de asigurare”. Tribunal da Relação de Évora (Curtea de Apel din Évora) si CA Seguros considera, pe de alta parte, ca interpretarea articolului 15 alineatul 3 din Decretul-lege nr. 291/2007 propusa de domnul Delgado Mendes nu indeplineste cerintele prevazute, in acest sens, la articolul 9 din Codul civil.
Totusi, instanta de trimitere are indoieli in ceea ce priveste compatibilitatea articolului 14 alineatul 2 litera b) si a articolului 15 alineatul 3 din Decretul-lege nr. 291/2007 (denumite in continuare „reglementarea in litigiu”) cu dreptul Uniunii. Ea arata, in aceasta privinta, ca A doua directiva a inlocuit raportul dintre proprietar si asigurator, tipic contractului de asigurare, prin raportul dintre asigurator si persoana responsabila de accident si ca A treia directiva a confirmat ca raportul determinant, in ceea ce priveste orice dispozitie sau clauza contractuala de excludere de la asigurare, era raportul dintre asigurator si conducator, iar nu relatia dintre asigurator si proprietar, aceasta abordare fiind reiterata, in cursul anului 2008, de Supremo Tribunal de Justiça (Curtea Suprema de Justitie).
In plus, instanta de trimitere apreciaza ca excluderea persoanelor vizate de reglementarea in litigiu este definita pe baza unor criterii generale si abstracte, aspect pe care Curtea l-ar fi considerat contrar directivelor vizate. De asemenea, aceasta ridica problema conformitatii excluderilor mentionate, intemeiate exclusiv pe calitatea de proprietar al vehiculului care a facut obiectul accidentului, cu principiul egalitatii de tratament.
In aceste conditii, Tribunal da Relaçao de Évora (Curtea de Apel din Évora) a hotarat sa suspende judecarea cauzei si sa adreseze Curtii urmatoarea intrebare preliminara: „In cazul unui accident de circulatie care a avut ca rezultat cauzarea de vatamari corporale si de daune materiale unui pieton care a fost lovit cu intentie cu autovehiculul aflat in proprietatea sa, care era condus de autorul furtului, este contrar dreptului [Uniunii], in special [articolului] 12 alineatul (3) si [articolului] 13 alineatul (1) din Directiva 2009/103/CE […], ca dreptul national sa excluda posibilitatea de a acorda pietonului orice despagubire, ca urmare a faptului ca este proprietarul vehiculului si titularul politei de asigurare-”
Cu privire la intrebarea preliminara
Cu titlu introductiv, trebuie sa se arate, mai intai, ca Directiva 2009/103 nu este aplicabila ratione temporis litigiului principal. Astfel, avand in vedere data accidentului aflat la originea acestuia, sunt aplicabile in speta in special articolul 2 alineatul (1) din A doua directiva si articolul 1a din A treia directiva.
In continuare, pentru a da un raspuns util la intrebarea adresata, trebuie sa se tina seama, pe langa dispozitiile expres mentionate in intrebarea preliminara, de articolul 3 alineatul (1) din Prima directiva si de articolul 1 alineatul (1) din A doua directiva.
In sfarsit, intrucat instanta de trimitere a precizat ca obligatia asiguratorului de a plati despagubiri pentru accidentele de circulatie provocate in mod intentionat a fost consacrata, din anul 2007, de o jurisprudenta constanta a Supremo Tribunal de Justiça (Curtea Suprema), reiese ca intrebarea adresata se refera, in realitate, nu la aspectul daca Prima, A doua si A treia directiva impun sau nu impun acoperirea prin asigurarea obligatorie a daunelor cauzate de accidente de circulatie provocate cu intentie, ci in mod special la compatibilitatea cu aceste directive a excluderii unui pieton de la o astfel de acoperire, pentru simplul motiv ca acest pieton era titularul politei de asigurare si proprietarul vehiculului care a cauzat aceste daune.
Prin urmare, trebuie sa se considere ca, prin intrebarea adresata, instanta de trimitere solicita in esenta Curtii sa stabileasca daca articolul 3 alineatul (1) din Prima directiva, articolul 1 alineatul (1) si articolul 2 alineatul (1) din A doua directiva, precum si articolul 1a din A treia directiva trebuie interpretate in sensul ca se opun unei reglementari nationale precum cea in discutie in litigiul principal, care exclude de la acoperire si, in consecinta, de la despagubire prin asigurarea obligatorie de raspundere civila auto vatamarile corporale si daunele materiale suferite de un pieton care a fost victima unui accident de circulatie pentru simplul motiv ca acest pieton era titularul politei de asigurare si proprietarul vehiculului care a cauzat aceste daune.
In aceasta privinta, in primul rand, trebuie amintit ca reglementarea Uniunii in materie de asigurare obligatorie de raspundere civila auto urmareste sa asigure libera circulatie atat pentru vehiculele care provin in mod obisnuit de pe teritoriul Uniunii, cat si pentru persoanele aflate la bordul acestora, precum si sa garanteze ca victimele accidentelor cauzate de aceste vehicule beneficiaza de un tratament comparabil, indiferent de locul de pe teritoriul Uniunii in care s-a produs accidentul (Hotararea din 1 decembrie 2011, Churchill Insurance Company Limited si Evans, C-442/10, EU:C:2011:799, punctul 27).
Astfel, Prima directiva, asa cum a fost precizata si completata prin A doua si prin A treia directiva, impune statelor membre sa garanteze ca raspunderea civila pentru pagubele produse de vehiculele care provin in mod obisnuit de pe teritoriul lor este acoperita prin asigurare si indica printre altele categoriile de daune si tertii victime care trebuie sa beneficieze de aceasta asigurare (Hotararea din 23 octombrie 2012, Marques Almeida, C-300/10, EU:C:2012:656, punctul 27 si jurisprudenta citata). In aceasta privinta, Curtea a statuat deja ca obiectivul articolului 3 alineatul (1) din Prima directiva, al articolului 2 alineatul (1) din A doua directiva si al articolului 1 din A treia directiva consta in a garanta ca asigurarea obligatorie de raspundere civila auto permite tuturor pasagerilor victime ale unui accident produs de un vehicul sa fie despagubiti pentru prejudiciile pe care le-au suferit (Hotararea din 1 decembrie 2011, Churchill Insurance Company Limited si Evans, C-442/10, EU:C:2011:799, punctul 29).
Astfel, din evolutia reglementarii Uniunii in materie de asigurare obligatorie rezulta ca acest obiectiv al protectiei victimelor accidentelor provocate de vehicule a fost urmarit si consolidat in mod constant de catre legiuitorul Uniunii (Hotararea din 4 septembrie 2014, Vnuk, C-162/13, EU:C:2014:2146, punctul 52).
In special, Directiva 2005/14 a extins, prin introducerea articolului 1a in A treia directiva, acoperirea asigurarii prevazute la articolul 3 alineatul (1) din Prima directiva la vatamarile corporale si la daunele materiale suferite de pietoni, de ciclisti si de alti utilizatori nemotorizati ai drumurilor (a se vedea in acest sens Hotararea din 4 septembrie 2014, Vnuk, C-162/13, EU:C:2014:2146, punctul 55).
In consecinta, intrucat domnul Delgado Mendes avea calitatea de pieton in momentul accidentului in discutie in litigiul principal, trebuie sa se constate ca articolul 1a din A treia directiva impune ca vatamarile corporale si daunele materiale pe care le-a suferit in urma acestui accident si pentru care un pieton este indreptatit sa beneficieze de o despagubire, in conformitate cu dreptul civil national, sa fie acoperite de asigurarea obligatorie aferenta vehiculului sau.
In ceea ce priveste, mai exact, calitatea unei victime a unui accident de circulatie de titular al politei de asigurare si de proprietar al vehiculului implicat in acest accident, trebuie amintit ca Curtea a considerat ca obiectivul privind protectia victimelor urmarit de Prima, de A doua si de A treia directiva impune ca situatia juridica a proprietarului vehiculului, care se afla la bordul acestuia din urma ca pasager la momentul producerii accidentului respectiv, sa fie asimilata cu situatia oricarui alt pasager care a fost victima a aceluiasi accident (Hotararea din 1 decembrie 2011, Churchill Insurance Company Limited si Evans, C-442/10, EU:C:2011:799, punctul 30).
In acelasi fel, Curtea a considerat ca acest obiectiv se opune de asemenea ca o reglementare nationala sa limiteze in mod nejustificat notiunea de pasager acoperit de asigurarea obligatorie de raspundere civila auto prin excluderea din aceasta notiune a persoanelor care au calatorit intr-o parte a vehiculului care nu era nici conceputa pentru transportul lor, nici dotata in acest scop (Hotararea din 1 decembrie 2011, Churchill Insurance Company Limited si Evans, C-442/10, EU:C:2011:799, punctul 30). Curtea a dedus de aici ca obiectivul mentionat privind protectia victimelor impune de asemenea ca situatia juridica a persoanei care era asigurata pentru a conduce vehiculul, dar care era pasager in acest vehicul la momentul producerii accidentului, sa fie asimilata cu situatia oricarui alt pasager victima a acestui accident si ca, in consecinta, faptul ca o persoana era asigurata pentru a conduce vehiculul care a cauzat accidentul nu permite sa se excluda aceasta persoana din notiunea „tert victima” in sensul articolului 2 alineatul (1) din A doua directiva, din moment ce aceasta era pasager, iar nu conducator al acestui vehicul (Hotararea din 1 decembrie 2011, Churchill Insurance Company Limited si Evans, C-442/10, EU:C:2011:799, punctele 31 si 32).
Prin analogie, trebuie sa se considere ca faptul ca un pieton lovit intr-un accident de circulatie era titularul politei de asigurare si proprietarul vehiculului care a cauzat acest accident nu permite sa se excluda aceasta persoana din sfera notiunii „tert victima” in sensul articolului 2 alineatul (1) din A doua directiva si al articolului 1a din A treia directiva.
Astfel, dupa cum a aratat instanta de trimitere si a subliniat in mod intemeiat Comisia, imprejurarea ca proprietarul vehiculului vizat si titularul politei de asigurare nu se afla la bordul acestuia la momentul accidentului, ci a fost lovit, ca pieton, de acest vehicul, nu poate justifica un tratament diferit, avand in vedere acelasi obiectiv de protectie urmarit de Prima, de A doua si de A treia directiva, astfel cum s-a mentionat la punctul 41 din prezenta hotarare.
In al doilea rand, in ceea ce priveste drepturile recunoscute tertilor victime, trebuie sa se aminteasca ca obligatia de acoperire prin asigurarea de raspundere civila a pagubelor produse de autovehicule unor terti este distincta de intinderea despagubirii pentru aceste pagube in temeiul raspunderii civile a asiguratului. Astfel, in timp ce prima este definita si garantata de reglementarea Uniunii, cea de a doua este reglementata in esenta de dreptul national (Hotararea din 23 octombrie 2012, Marques Almeida, C-300/10, EU:C:2012:656, punctul 28 si jurisprudenta citata).
Astfel, Curtea a statuat ca din obiectul Primei, al celei de A doua si al celei de A treia directive, precum si din cuprinsul lor rezulta ca acestea nu urmaresc sa armonizeze regimurile de raspundere civila ale statelor membre si ca, in stadiul actual al dreptului Uniunii, acestea din urma raman libere sa determine regimul de raspundere civila aplicabil accidentelor rezultate din circulatia autovehiculelor (Hotararea din 23 octombrie 2012, Marques Almeida, C-300/10, EU:C:2012:656, punctul 29 si jurisprudenta citata).
Totusi, Curtea a precizat ca statele membre trebuie sa isi exercite competentele in acest domeniu cu respectarea dreptului Uniunii si ca dispozitiile nationale care reglementeaza despagubirea pentru accidentele care rezulta din circulatia vehiculelor nu pot priva Prima, A doua si A treia directiva de efectul lor util (Hotararea din 23 octombrie 2012, Marques Almeida, C-300/10, EU:C:2012:656, punctul 31 si jurisprudenta citata).
Astfel cum a precizat de asemenea Curtea, aceste directive ar fi lipsite de un astfel de efect daca, in temeiul contributiei victimei la producerea prejudiciului, o reglementare nationala, definita pe baza unor criterii generale si abstracte, fie ar refuza victimei dreptul de a fi despagubita prin asigurarea obligatorie de raspundere civila pentru pagubele produse de autovehicule, fie ar limita un asemenea drept in mod disproportionat. Prin urmare, acest drept poate fi limitat numai in imprejurari exceptionale, pe baza unei aprecieri individuale (Hotararea din 23 octombrie 2012, Marques Almeida, C-300/10, EU: C:2012:656, punctul 32 si jurisprudenta citata).
Astfel, din jurisprudenta rezulta ca directivele mentionate se opun unei reglementari nationale care permite sa se refuze sau sa se limiteze in mod disproportionat, doar in temeiul contributiei acestuia la producerea prejudiciului, dreptul pasagerului de a primi o despagubire prin asigurarea obligatorie de raspundere civila pentru pagubele produse de autovehicule (a se vedea in acest sens Hotararea din 23 octombrie 2012, Marques Almeida, C-300/10, EU:C:2012:656, punctul 33 si jurisprudenta citata). Situatia este aceeasi in cazul unei reglementari nationale cum este reglementarea in litigiu, care permite sa se refuze unui pieton, pe simplul temei al calitatii sale de titular al politei de asigurare si de proprietar al vehiculului care i-a provocat vatamari corporale si daune materiale, dreptul de a fi despagubit prin asigurarea obligatorie de raspundere civila auto.
Astfel, Curtea a statuat ca articolul 3 alineatul (1) din Prima directiva se opune ca asiguratorul de raspundere civila auto sa se poata prevala de dispozitiile legale sau de clauzele contractuale pentru a refuza sa despagubeasca victimele unui accident produs de un vehicul asigurat (Hotararea din 1 decembrie 2011, Churchill Insurance Company Limited si Evans, C-442/10, EU:C:2011:799, punctul 33).
Curtea a statuat de asemenea ca articolul 2 alineatul (1) primul paragraf din A doua directiva se limiteaza sa aminteasca aceasta obligatie in ceea ce priveste dispozitiile sau clauzele unei polite de asigurare mentionate la articolul respectiv care exclud de la acoperirea oferita de asigurarea de raspundere civila auto daunele produse tertilor victime ca urmare a utilizarii sau a conducerii vehiculului asigurat de persoane neautorizate sa conduca acest vehicul, de persoane care nu sunt titularele unui permis de conducere sau de persoane care nu s-au conformat obligatiilor legale de ordin tehnic privind starea si securitatea vehiculului respectiv (Hotararea din 1 decembrie 2011, Churchill Insurance Company Limited si Evans, C-442/10, EU:C:2011:799, punctul 34).
Desigur, prin derogare de la aceasta obligatie, articolul 2 alineatul (1) al doilea paragraf din A doua directiva prevede ca anumite victime ar putea sa nu fie despagubite de asigurator, avand in vedere situatia pe care ele insele au creat-o, adica persoanele care s-au imbarcat voluntar in vehiculul care a cauzat prejudiciul, in cazul in care asiguratorul poate dovedi ca acestea cunosteau faptul ca a fost furat. Totusi, astfel cum a statuat deja Curtea, nu se poate deroga de la articolul 2 alineatul (1) primul paragraf din A doua directiva decat in aceasta ipoteza speciala (Hotararea din 1 decembrie 2011, Churchill Insurance Company Limited si Evans, C-442/10, EU:C:2011:799, punctul 35).
Totusi, in litigiul principal, este cert ca aceasta ipoteza lipseste.
In aceste conditii, trebuie sa se constate ca reglementarea in litigiu aduce atingere garantiei prevazute de dreptul Uniunii potrivit careia raspunderea civila auto, determinata potrivit dreptului national aplicabil, trebuie sa fie acoperita de o asigurare in conformitate cu Prima, cu A doua si cu A treia directiva.
Rezulta ca articolul 3 alineatul (1) din Prima directiva, precum si articolul 1 alineatul (1) si articolul 2 alineatul (1) din A doua directiva trebuie interpretate in sensul ca se opun ca asiguratorul raspunderii civile auto sa se poata prevala de o reglementare nationala precum reglementarea in litigiu pentru a refuza sa despagubeasca tertul victima pentru vatamarile corporale si daunele materiale suferite in urma unui accident cauzat de un vehicul asigurat.
In al treilea rand, trebuie sa se arate ca aceasta constatare nu este invalidata de argumentatia CA Seguros potrivit careia sistemul de raspundere civila ar fi grav afectat daca aceasta raspundere ar putea fi angajata in ceea ce priveste persoana asigurata insasi, ceea ce ar presupune cererea de despagubire in discutie in litigiul principal.
In aceasta privinta, trebuie subliniat ca instanta de trimitere a precizat ca obiectul litigiului principal este limitat, in aceasta etapa a procedurii, la intinderea acoperirii prin contractul de asigurare in discutie in litigiul principal a raspunderii civile deja constatate. Astfel, aceasta instanta a declarat ca a admis deja ca conducatorul vehiculului asigurat era responsabil pentru repararea daunelor pe care le cauzase si a indicat ca, in temeiul contractului de asigurare incheiat intre domnul Delgado Mendes si CA Seguros, aceasta din urma ar fi, in lipsa reglementarii in litigiu, responsabila pentru repararea daunelor care decurg din vina exclusiva a acestui conducator.
In consecinta, argumentatia CA Seguros este neintemeiata in fapt, intrucat instanta de trimitere nu a constatat angajarea raspunderii civile a domnului Delgado Mendes fata de el insusi, ci angajarea, fata de acesta din urma, a raspunderii conducatorului vehiculului implicat in accidentul in discutie in litigiul principal.
Avand in vedere ansamblul consideratiilor care preceda, trebuie sa se raspunda la intrebarea adresata ca articolul 3 alineatul (1) din Prima directiva, articolul 1 alineatul (1) si articolul 2 alineatul (1) din A doua directiva, precum si articolul 1a din A treia directiva trebuie interpretate in sensul ca se opun unei reglementari nationale precum cea in discutie in litigiul principal, care exclude de la acoperire si, in consecinta, de la despagubirea prin asigurarea obligatorie de raspundere civila auto vatamarile corporale si daunele materiale suferite de un pieton care a fost victima unui accident de circulatie, pentru simplul motiv ca acest pieton era titularul politei de asigurare si proprietarul vehiculului care a cauzat aceste daune.
Cu privire la cheltuielile de judecata
Intrucat, in privinta partilor din litigiul principal, procedura are caracterul unui incident survenit la instanta de trimitere, este de competenta acesteia sa se pronunte cu privire la cheltuielile de judecata. Cheltuielile efectuate pentru a prezenta observatii Curtii, altele decat cele ale partilor mentionate, nu pot face obiectul unei rambursari. Pentru aceste motive, Curtea (Camera a sasea) declara:
Articolul 3 alineatul (1) din Directiva 72/166/CEE a Consiliului din 24 aprilie 1972 privind apropierea legislatiilor statelor membre cu privire la asigurarea de raspundere civila auto si introducerea obligatiei de asigurare a acestei raspunderi, articolul 1 alineatul (1) si articolul 2 alineatul (1) din A doua directiva 84/5/CEE a Consiliului din 30 decembrie 1983 privind apropierea legislatiilor statelor membre privind asigurarea de raspundere civila pentru pagubele produse de autovehicule, astfel cum a fost modificata prin Directiva 2005/14/CE a Parlamentului European si a Consiliului din 11 mai 2005, precum si articolul 1a din A treia directiva 90/232/CEE a Consiliului din 14 mai 1990 privind armonizarea legislatiei statelor membre referitoare la asigurarea de raspundere civila pentru pagubele produse de autovehicule, astfel cum a fost modificata prin Directiva 2005/14, trebuie interpretate in sensul ca se opun unei reglementari nationale precum cea in discutie in litigiul principal, care exclude de la acoperire si, in consecinta, de la despagubirea prin asigurarea obligatorie de raspundere civila auto vatamarile corporale si daunele materiale suferite de un pieton care a fost victima unui accident de circulatie, pentru simplul motiv ca acest pieton era titularul politei de asigurare si proprietarul vehiculului care a cauzat aceste daune