darea in plata a unor bunuri imobile in vederea stingerii obligatiilor asumate prin credite

Sintagma „precum si din devalorizarea bunurilor imobile” din art. 11 teza intai din Legea nr. 77/2016 privind darea in plata a unor bunuri imobile in vederea stingerii obligatiilor asumate prin credite este neconstitutionala. Prevederile din art. 11 teza intai raportate la art. 3 teza a doua, art. 4, 7 si 8 din Legea nr. 77/2016 privind darea in plata a unor bunuri imobile in vederea stingerii obligatiilor asumate prin credite sunt constitutionale in masura in care instanta judecatoreasca verifica conditiile referitoare la existenta impreviziunii.

DECIZIA nr.623 din 25 octombrie 2016

 

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art.1 alin.(3), art.3, art.4, art.5 alin.(2), art.6-8, in special art.8 alin.(1), (3) si (5), art.10 si ale art.11 din  Legea nr.77/2016 privind darea in plata a unor bunuri imobile in vederea stingerii obligatiilor asumate prin credite, precum si a legii in ansamblul sau

 

Valer Dorneanu   – presedinte Marian Enache  – judecator Petre Lazaroiu   – judecator Mircea Stefan Minea  – judecator Daniel Marius Morar – judecator Mona Maria Piviniceru – judecator Livia Doina Stanciu  – judecator Simona-Maya Teodoroiu – judecator Varga Attila    – judecator Fabian Niculae   – magistrat-asistent

1. Pe rol se afla solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art.1 alin.(3), art.3, art.4, art.5 alin.(2), art.6-8, in special art.8 alin.(1), (3) si (5), art.10 si ale art.11 din  Legea nr.77/2016 privind darea in plata a unor bunuri imobile in vederea stingerii obligatiilor asumate prin credite, precum si a legii in ansamblul sau, exceptie ridicata de Unicreditbank S.A. din Bucuresti in Dosarul nr.9406/303/2016 al Judecatoriei Sectorului 6 din Bucuresti si care formeaza obiectul Dosarului Curtii Constitutionale nr.1140D/2016, de Societatea B.R.D. – Société Générale din Bucuresti  si, respectiv, de Societatea B.R.D. – Société Générale din Bucuresti – Sucursala Timisoara  in Dosarul nr.2745/285/2016 al Judecatoriei Radauti, in Dosarul nr.888/310/2016 al Judecatoriei Sinaia – Sectia civila, in Dosarul nr.8179/193/2016 al Judecatoriei Botosani – Sectia civila, in Dosarul nr.867/220/2016 al Judecatoriei Deta, in Dosarul nr. nr. 17053/245/2016 al Judecatoriei Iasi – Sectia civila si in Dosarul nr.5639/315/2016 al Judecatoriei Targoviste si care formeaza obiectele Dosarelor Curtii Constitutionale nr.1155D/2016, nr.1190D/2016, nr.1198D/2016, nr.1384D/2016, nr.1471D/2016 si nr.1509D/2016, de Societatea Alpha Bank Romania S.A din Bucuresti in Dosarul nr.2789/285/2016 al Judecatoriei Radauti si in Dosarul nr.9910/180/2016 al Judecatoriei Bacau – Sectia civila care formeaza obiectele Dosarelor Curtii Constitutionale nr.1156D/2016 si nr.1616D/2016, de Banca Comerciala Romana S.A. din Bucuresti in Dosarul nr.1415/295/2016 al Judecatoriei Sannicolau Mare si care formeaza obiectul Dosarului Curtii Constitutionale nr.1266D/2016, precum si de Societatea Raiffeisen Bank S.A. in Dosarul nr.838/310/2016 al Judecatoriei Sinaia, in Dosarul nr.1699/229/2016 al Judecatoriei Fetesti, in Dosarul nr.6156/1748/2016 al Judecatoriei Cornetu, in Dosarul nr.3192/202/2016 al Judecatoriei Calarasi, in Dosarul nr.9039/318/2016 al Judecatoriei Targu Jiu – Sectia civila, in Dosarele nr.2846/312/2016 si nr.2815/312/2016 ale Judecatoriei Slobozia, in Dosarul nr.1839/229/2016 al Judecatoriei Fetesti, in Dosarul nr.13116/4/2016 al Judecatoriei Sectorului 4 Bucuresti – Sectia civila, in Dosarul nr.10083/180/2016 al Judecatoriei Bacau – Sectia civila, in Dosarul nr.14640/301/2016 al Judecatoriei Sectorului 3 din Bucuresti – Sectia civila, in Dosarele nr. 16339/300/2016 si nr.18565/300/2016 ale Judecatoriei Sectorului 2 din Bucuresti, si in Dosarul nr.12101/197/2016 al Judecatoriei Brasov, in Dosarul nr.7604/288/2016 al Judecatoriei Ramnicu Valcea – Sectia civila si care care formeaza obiectele Dosarelor Curtii Constitutionale nr.1174D/2016, nr.1223D/2016, nr.1242D/2016, nr.1320D/2016, nr.1373D/2016, nr.1374D/2016, nr.1378D/2016, nr.1383D/2016, nr.1396D/2016, nr.1461D/2016, nr.1550D/2016, nr.1626D/2016, nr.1634D/2016, nr.1635D/2016 si nr.1685D/2016.

2. Dezbaterile au avut loc la data de 11 octombrie 2016, cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Luminita Nicolescu, si in prezenta reprezentantilor autoarelor exceptiei de neconstitutionalitate, respectiv pentru partea Unicredit S.A. din Bucuresti domnul avocat Ion Dragne si doamna avocat Delia Bosman din Baroul Bucuresti, pentru partile Societatea B.R.D. – Société Générale din Bucuresti  si, respectiv, Societatea B.R.D. – Société Générale din Bucuresti – Sucursala Timisoara, domnii avocati Valeriu Stoica si Dragos Bogdan din Baroul Bucuresti, pentru Societatea Alpha Bank Romania S.A din Bucuresti si Banca Comerciala Romana S.A. din Bucuresti, doamnele avocat Ana Diculescu-Sova si Roxana Vornicu din Baroul Bucuresti, iar pentru Societatea Raiffeisen Bank S.A. din Bucuresti domnul avocat Stan Tarnoveanu, din cadrul Baroului Bucuresti, fiind consemnate in incheierea de sedinta de la acea data, cand Curtea, in temeiul dispozitiilor art.57 si art.58 alin.(3) din Legea nr.47/1992, a amanat pronuntarea pentru data de 25 octombrie 2016, data la care a pronuntat prezenta decizie.

 

CURTEA,

 

avand in vedere actele si lucrarile dosarelor, constata urmatoarele:

3. Prin Incheierea din 14 iunie 2016, pronuntata in Dosarul                               nr.9406/303/2016, Judecatoria Sectorului 6 din Bucuresti a sesizat Curtea Constitutionala cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art.3, art.8 alin.(1), (3) si (5), art.10 alin.(1) si ale art.11 din Legea nr.77/2016 privind darea in plata a unor bunuri imobile in vederea stingerii obligatiilor asumate prin credite, exceptie ridicata de Unicreditbank S.A. din Bucuresti intr-o cauza avand ca obiect solutionarea unei contestatii la darea in plata si care formeaza obiectul Dosarului Curtii Constitutionale nr.1140D/2016.

4. Prin Incheierea din 13 iunie 2016, pronuntata in Dosarul nr.2745/285/2016, Judecatoria Radauti a sesizat Curtea Constitutionala cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor Legii nr.77/2016 privind darea in plata a unor bunuri imobile in vederea stingerii obligatiilor asumate prin credite, exceptie ridicata de Societatea B.R.D. – Société Générale din Bucuresti intr-o cauza avand ca obiect solutionarea unei contestatii la darea in plata si care formeaza obiectul Dosarului Curtii Constitutionale nr.1155D/2016.

5. Prin Incheierea din 13 iunie 2016, pronuntata in Dosarul nr.2789/285/2016, Judecatoria Radauti a sesizat Curtea Constitutionala cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art.1 alin.(3), art.3, art.4, art.6-8 si art.11 din Legea nr.77/2016 privind darea in plata a unor bunuri imobile in vederea stingerii obligatiilor asumate prin credite, precum si a legii in ansamblul sau, exceptie ridicata de Societatea B.R.D. – Société Générale din Bucuresti intr-o cauza avand ca obiect solutionarea unei contestatii la darea in plata si care formeaza obiectul Dosarului Curtii Constitutionale nr.1156D/2016.

6. Prin Incheierea din 17 iunie 2016, pronuntata in Dosarul nr.838/310/2016, Judecatoria Sinaia a sesizat Curtea Constitutionala cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art.1 alin.(3), art.3, art.5 alin.(2), art.8 alin.(5), art.10 si art.11 din Legea nr.77/2016 privind darea in plata a unor bunuri imobile in vederea stingerii obligatiilor asumate prin credite, precum si a legii in ansamblul sau, exceptie ridicata de Societatea Raiffeisen Bank S.A. din Bucuresti intr-o cauza avand ca obiect solutionarea unei contestatii la darea in plata si care formeaza obiectul Dosarului Curtii Constitutionale nr.1174D/2016.

7. Prin Incheierea din 22 iunie 2016, pronuntata in Dosarul nr.888/ 310/2016, Judecatoria Sinaia – Sectia civila a sesizat Curtea Constitutionala cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor Legii nr.77/2016 privind darea in plata a unor bunuri imobile in vederea stingerii obligatiilor asumate prin credite, exceptie ridicata de Societatea B.R.D. – Société Générale din Bucuresti intr-o cauza avand ca obiect solutionarea unei contestatii la darea in plata si care formeaza obiectul Dosarului Curtii Constitutionale nr.1190D/2016.

8. Prin Incheierea din 23 iunie 2016, pronuntata in Dosarul nr.8179/193/2016, Judecatoria Botosani – Sectia civila a sesizat Curtea Constitutionala cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor Legii nr.77/2016 privind darea in plata a unor bunuri imobile in vederea stingerii obligatiilor asumate prin credite, exceptie ridicata de Societatea B.R.D. – Société Générale din Bucuresti intr-o cauza avand ca obiect solutionarea unei contestatii la darea in plata si care formeaza obiectul Dosarului Curtii Constitutionale nr.1198D/2016.

9. Prin Incheierea din 23 iunie 2016, pronuntata in Dosarul                               nr.1699/229/2016, Judecatoria Fetesti a sesizat Curtea Constitutionala cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art.1 alin.(3), art.3, art.5 alin.(2), art.8 alin. (5), art.10 si art.11 din  Legea nr.77/2016 privind darea in plata a unor bunuri imobile in vederea stingerii obligatiilor asumate prin credite, exceptie ridicata de Societatea Raiffeisen Bank S.A. din Bucuresti   intr-o cauza avand ca obiect solutionarea unei contestatii la darea in plata si care formeaza obiectul Dosarului Curtii Constitutionale nr.1223D/2016.

10. Prin Incheierea din 27 iunie 2016, pronuntata in Dosarul nr.6156/1748/2016, Judecatoria Cornetu a sesizat Curtea Constitutionala cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art.1 alin.(3), art.3, art.5 alin.(2), art.8 alin. (5), art.10 si art.11 din  Legea nr.77/2016 privind darea in plata a unor bunuri imobile in vederea stingerii obligatiilor asumate prin credite, exceptie ridicata de Societatea Raiffeisen Bank S.A. din Bucuresti intro cauza avand ca obiect solutionarea unei contestatii la darea in plata si care formeaza obiectul Dosarului Curtii Constitutionale nr.1242D/2016.

11. Prin Incheierea din 30 iunie 2016, pronuntata in Dosarul nr.1415/295/2016, Judecatoria Sannicolau Mare a sesizat Curtea Constitutionala cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art.1 alin.(3), art.3, art.4, art.6-8 si art.11 din Legea nr.77/2016 privind darea in plata a unor bunuri imobile in vederea stingerii obligatiilor asumate prin credite, precum si a legii in ansamblul sau, exceptie ridicata de Banca Comerciala Romana din Bucuresti intr-o cauza avand ca obiect solutionarea unei contestatii la darea in plata si care formeaza obiectul Dosarului Curtii Constitutionale nr.1266D/2016.

12. Prin Incheierea nr.62 din 14 iulie 2016, pronuntata in Dosarul                               nr.3192/202/2016, Judecatoria Calarasi a sesizat Curtea Constitutionala cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art.1 alin.(3), art.3, art.5 alin.(2), art.8 alin.(5), art.10 si art.11 din  Legea nr.77/2016 privind darea in plata a unor bunuri imobile in vederea stingerii obligatiilor asumate prin credite, exceptie ridicata de Societatea Raiffeisen Bank S.A. din Bucuresti   intr-o cauza avand ca obiect o contestatie la darea in plata si care formeaza obiectul Dosarului Curtii Constitutionale nr.1320D/2016.

13. Prin Incheierea din 11 iulie 2016, pronuntata in Dosarul nr.9039/318/2016, Judecatoria Targu Jiu – Sectia civila, a sesizat Curtea Constitutionala cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art.1 alin.(3), art.3, art.5 alin.(2), art.8 alin.(5), art.10 si art.11 din  Legea nr.77/2016 privind darea in plata a unor bunuri imobile in vederea stingerii obligatiilor asumate prin credite, exceptie ridicata de Societatea Raiffeisen Bank S.A. din Bucuresti intr-o cauza avand ca obiect o contestatie la darea in plata si care formeaza obiectul Dosarului Curtii Constitutionale nr.1373D/2016. 

14. Prin Incheierile din 24 si 26 iunie 2016, pronuntate in Dosarele                               nr.2846/312/2016 si nr.2815/312/2016, Judecatoria Slobozia a sesizat Curtea Constitutionala cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art.1 alin.(3), art.3, art.5 alin.(2), art.8 alin.(5), art.10 si art.11 din  Legea nr.77/2016 privind darea in plata a unor bunuri imobile in vederea stingerii obligatiilor asumate prin credite, exceptie ridicata de Societatea Raiffeisen Bank S.A. din Bucuresti in cauze avand ca obiect solutionarea unor contestatii la darea in plata si care formeaza obiectul Dosarulelor Curtii Constitutionale nr.1374D/2016 si nr.1378D/2016. 

15. Prin Incheierea din 6 iulie 2016, pronuntata in Dosarul nr.1839/229/2016, Judecatoria Fetesti a sesizat Curtea Constitutionala cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art.1 alin.(3), art.3, art.5 alin.(2), art.8 alin.(5), art.10 si art.11 din  Legea nr.77/2016 privind darea in plata a unor bunuri imobile in vederea stingerii obligatiilor asumate prin credite, exceptie ridicata de Societatea Raiffeisen Bank S.A. din Bucuresti intr-o cauza avand ca obiect solutionarea unei contestatii la darea in plata si care formeaza obiectul Dosarului Curtii Constitutionale nr.1383D/2016. 

16. Prin Incheierea din 13 iulie 2016, pronuntata in Dosarul nr.867/220/2016, Judecatoria Deta a sesizat Curtea Constitutionala cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor Legii nr.77/2016 privind darea in plata a unor bunuri imobile in vederea stingerii obligatiilor asumate prin credite, exceptie ridicata de Societatea B.R.D. – Société Générale din Bucuresti intr-o cauza avand ca obiect solutionarea unei contestatii la darea in plata si care formeaza obiectul Dosarului Curtii Constitutionale nr.1384D/2016.

17. Prin Incheierea din 15 iulie 2016, pronuntata in Dosarul                     nr.13116/4/2016, Judecatoria Sectorului 4 Bucuresti – Sectia civila, a sesizat Curtea Constitutionala cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art.1 alin.(3), art.3, art.5 alin.(2), art.8 alin.(5), art.10 si art.11 din  Legea nr.77/2016 privind darea in plata a unor bunuri imobile in vederea stingerii obligatiilor asumate prin credite, exceptie ridicata de Societatea Raiffeisen Bank S.A. din Bucuresti intr-o cauza avand ca obiect solutionarea unei contestatii la darea in plata si care formeaza obiectul Dosarului Curtii Constitutionale nr.1396D/2016. 

18. Prin Incheierea din 26 iulie 2016, pronuntata in Dosarul                     nr.10083/180/2016, Judecatoria Bacau, Sectia civila, a sesizat Curtea Constitutionala cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art.1 alin.(3), art.3, art.5 alin.(2), art.8 alin.(5), art.10 si art.11 din  Legea nr.77/2016 privind darea in plata a unor bunuri imobile in vederea stingerii obligatiilor asumate prin credite, exceptie ridicata de Societatea Raiffeisen Bank S.A. din Bucuresti intr-o cauza avand ca obiect solutionarea unei contestatii la darea in plata si care formeaza obiectul Dosarului Curtii Constitutionale nr.1461D/2016. 

19. Prin Incheierea din 20 iulie 2016, pronuntata in Dosarul                               nr.17053/245/2016, Judecatoria Iasi – Sectia civila a sesizat Curtea Constitutionala cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor Legii nr.77/2016 privind darea in plata a unor bunuri imobile in vederea stingerii obligatiilor asumate prin credite, exceptie ridicata de Societatea B.R.D. – Société Générale din Bucuresti intr-o cauza avand ca obiect solutionarea unei contestatii la darea in plata si care formeaza obiectul Dosarului Curtii Constitutionale nr.1471D/2016.

20. Prin Incheierea din 2 august 2016, pronuntata in Dosarul                               nr.5639/315/2016, Judecatoria Targoviste a sesizat Curtea Constitutionala cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor Legii nr.77/2016 privind darea in plata a unor bunuri imobile in vederea stingerii obligatiilor asumate prin credite, exceptie ridicata de Societatea B.R.D. – Société Générale din Bucuresti intr-o cauza avand ca obiect solutionarea unei contestatii la darea in plata si care formeaza obiectul Dosarului Curtii Constitutionale nr.1509D/2016.

21. Prin Incheierea din 4 august 2016, pronuntata in Dosarul                               nr.14640/301/2016, Judecatoria Sectorului 3 Bucuresti, Sectia civila, a sesizat Curtea Constitutionala cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art.1 alin.(3), art.3, art.5 alin.(2), art.8 alin.(5), art.10 si art.11 din  Legea nr.77/2016 privind darea in plata a unor bunuri imobile in vederea stingerii obligatiilor asumate prin credite, exceptie ridicata de Societatea Raiffeisen Bank S.A. din Bucuresti intr-o cauza avand ca obiect solutionarea unei contestatii la darea in plata si care formeaza obiectul Dosarului Curtii Constitutionale nr.1550D/2016. 

22. Prin Incheierea din 24 august 2016, pronuntata in Dosarul                               nr.9910/180/2016, Judecatoria Bacau – Sectia civila a sesizat Curtea Constitutionala cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art.1 alin.(3), art.3, art.4, art.6-8 si art.11 din Legea nr.77/2016 privind darea in plata a unor bunuri imobile in vederea stingerii obligatiilor asumate prin credite, exceptie ridicata de Banca Comerciala Romana din Bucuresti intr-o cauza avand ca obiect solutionarea unei contestatii la darea in plata si care formeaza obiectul Dosarului Curtii Constitutionale nr.1616D/2016.

23. Prin Sentinta civila nr.4079 din 10 august 2016, pronuntata in Dosarul                               nr.7604/288/2016, Judecatoria Ramnicu Valcea – Sectia civila a sesizat Curtea Constitutionala cu exceptia de neconstitutionalitate a Legii nr.77/2016 privind darea in plata a unor bunuri imobile in vederea stingerii obligatiilor asumate prin credite, in ansamblul ei, precum si a dispozitiilor art.1 alin.(3), art.3, art.5 alin.(2), art.8 alin.(5), art.10 si art.11 ale acesteia, exceptie ridicata de Societatea Raiffeisen Bank S.A. din Bucuresti intr-o cauza avand ca obiect solutionarea unei contestatii la darea in plata si care formeaza obiectul Dosarului Curtii Constitutionale nr.1626D/2016. 

24. Prin Incheierea din 31 august 2016, pronuntata in Dosarul                               nr.16339/300/2016, Judecatoria Sectorului 2 Bucuresti a sesizat Curtea Constitutionala cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art.1 alin.(3), art.3, art.5 alin.(2), art.8 alin.(5), art.10 si art.11 din  Legea nr.77/2016 privind darea in plata a unor bunuri imobile in vederea stingerii obligatiilor asumate prin credite, exceptie ridicata de Societatea Raiffeisen Bank S.A. din Bucuresti intr-o cauza avand ca obiect solutionarea unei contestatii la darea in plata si care formeaza obiectul Dosarului Curtii Constitutionale nr.1634D/2016. 

25. Prin Incheierea din 31 august 2016, pronuntata in Dosarul                               nr.18565/300/2016, Judecatoria Sectorului 2 Bucuresti a sesizat Curtea Constitutionala cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art.1 alin.(3), art.3, art.5 alin.(2), art.8 alin.(5), art.10 si art.11 din  Legea nr.77/2016 privind darea in plata a unor bunuri imobile in vederea stingerii obligatiilor asumate prin credite, exceptie ridicata de Societatea Raiffeisen Bank S.A. din Bucuresti intr-o cauza avand ca obiect solutionarea unei contestatii la darea in plata si care formeaza obiectul Dosarului Curtii Constitutionale nr.1635D/2016. 

 

26. Prin Incheierea din 22 iulie 2016, pronuntata in Dosarul                               nr.12101/197/2016, Judecatoria Brasov a sesizat Curtea Constitutionala cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art.1 alin.(3), art.3, art.5 alin.(2), art.8 alin.(5), art.10 si art.11 din  Legea nr.77/2016 privind darea in plata a unor bunuri imobile in vederea stingerii obligatiilor asumate prin credite, exceptie ridicata de Societatea Raiffeisen Bank S.A. din Bucuresti intro cauza avand ca obiect solutionarea unei contestatii la darea in plata si care formeaza obiectul Dosarului Curtii Constitutionale nr.1685D/2016. 

27. In motivarea exceptiei de neconstitutionalitate, autoarele acesteia sustin, in esenta, ca prevederile legale criticate sunt neconstitutionale, intrucat Legea nr.77/2016 a fost adoptata ca o lege ordinara. Or, in conditiile in care se instituie un regim derogatoriu de la regimul general al proprietatii [care este reglementat, potrivit art.73 alin.(3) lit.m) din Constitutie, prin lege organica], aceasta derogare trebuie operata tot printr-o lege organica. In acest context, se mentioneaza si dispozitiile art.53 alin.(3) din Legea nr.24/2000 privind normele de tehnica legislativa pentru elaborarea actelor normative, potrivit carora evenimentele legislative pot fi dispuse prin acte normative ulterioare de acelasi nivel sau de nivel superior, avand ca obiect exclusiv evenimentul respectiv, dar si prin alte acte normative ulterioare care, in principal, reglementeaza o anumita problematica, iar ca masura conexa dispun asemenea evenimente pentru a asigura corelarea celor doua acte normative interferente. Se mai mentioneaza, cu titlu de exemplu, art.8 alin.(1) din lege prin care se reglementeaza posibilitatea pentru instanta de judecata de a obliga creditorul sa devina in mod fortat titular al dreptului de proprietate asupra imobilului.

28. De asemenea, la momentul incheierii contractului de credit, partile au prevazut ansamblul drepturilor si al obligatiilor care se nasc in baza contractului de credit, dar si modalitatile de executare si incetare ale acestuia, acestea completandu-se, in masura compatibilitatii lor, cu legislatia in vigoare de la acel moment, in virtutea principiului tempus regit actum. Prin efectul acestei legi, este amenintata securitatea circuitului civil, intrucat sunt modificate/suprimate retroactiv efectele unui contract de credit incheiat sub imperiul legii care era in vigoare la momentul respectiv. Mai mult, este ingradit accesul liber la o activitate economica si este afectata libertatea comertului, iar prin pierderea de catre banca a dreptului de creanta detinut in baza contractului incheiat, precum si transmiterea fortata a imobilului ipotecat in patrimoniu, impreuna cu garantiile si sarcinile constituite de alti creditori, institutia de credit se transforma din creditor intr-un garant al debitorului.

29. Prevederile legale criticate limiteaza posibilitatea institutiei de credit de contestare a conditiilor de admisibilitate a actiunii debitorului, cum ar fi: starea curenta a bunului dat in plata, culpa debitorului in diminuarea valorii imobilului ipotecat sau starea de necesitate invederata de debitor pentru parcurgerea procedurii de dare in plata. Banca nu are la dispozitie un mijloc procesual prin care sa poata solicita instantei de judecata echilibrarea riscurilor, in sensul verificarii valorii de plata a garantiei la momentul darii in plata, in raport de valoarea la care a fost evaluata, dar si de a solicita diminuarea riscului pe care institutia de credit si-l asuma prin darea in plata, in sensul despagubirii acesteia la un nivel care sa asigure echilibrarea unui eventual dezechilibru, in conditii de transparenta si care presupune obligatia consumatorului sa probeze existenta acestuia. In sustinerea exceptiei de neconstitutionalitate se mai mentioneaza punctul de vedere exprimat de Ministerul Justitiei si de Consiliul Superior al Magistraturii. 

30. Se mai arata ca dispozitiile legale criticate au un continut echivoc, lipsit de precizie, fara corelare cu intreg ansamblul normativ, nerespectand cerintele privind claritatea legii. Astfel, in primul rand, legea darii in plata nu clarifica mai multe aspecte privitoare la modul de aplicare a dispozitiilor sale; legea nu defineste notiunea de locuinta, nu stabileste in sarcina cui vor fi cheltuielile de executare silita sau nu stabileste cu claritate domeniul de aplicare prin utilizarea sintagmei „contract de credit”. 

31. In al doilea rand, legea este imprecisa prin faptul ca prevede o derogare de la dispozitiile Codului Civil, fara a preciza care sunt dispozitiile legale vizate de aceasta exceptie. Astfel, delimitarea intre normele de drept comun ce vor ramane aplicabile si cele de la care legea darii in plata deroga este neclara si imprevizibila. Or, in conditiile in care Codul civil reprezinta norma generala, exceptiile prevazute de legea speciala trebuie sa fie expres si limitativ statuate. Altfel, rezultatul pe care il produce lipsa de coerenta a textului legii criticate este nasterea unui „drept civil paralel”, in conditiile in care este de la sine inteles ca Legea nr.77/2016 nu poate exista „singura” in circuitul civil, ci doar prin coroborare cu alte acte normative.  32. In al treilea rand, in art.2 din Legea darii in plata se prevede faptul ca aceasta lege „se coroboreaza” cu dispozitiile mai multor acte normative; insa, legea nu prevede in ce fel se va face aceasta operatiune de coroborare, in conditiile in care din punct de vedere material dispozitiile legii darii in plata tind mai mult spre o modificare, iar uneori (cum ar fi cazul Legii nr.190/1999 privind creditul ipotecar pentru investitii imobiliare) spre o inlaturare de la aplicare si schimbare totala a reglementarii; De asemenea, legea deroga de la dispozitiile Codului de procedura civila in ceea ce priveste regimul juridic al executarii silite, al competentei instantelor judecatoresti si altele; nu in ultimul rand, aceasta nu se refera in nici un fel la ,,coroborarea” cu dispozitiile Legii nr.71/2011 privind punerea in aplicare a dispozitiile Codului Civil; ultima ratio, Legea darii in plata lasa o larga marja de interpretare aspectelor tranzitorii deoarece nu face nicio referire la regimul aplicabil contractelor incheiate sub imperiul Codului civil din 1864. De asemenea, nu a fost avuta in vedere corelarea cu prevederile Legii nr.151/2015 privind procedura insolventei persoanelor fizice. Toate aceste exemple de inadvertente care tin de relatia dintre Legea nr.77/2016 si restul cadrului normativ pun in evidenta caracterul imprecis al normei.

33. In al patrulea rand, exista o inadvertenta intre scopul declarat de legiuitor (care se poate extrage din Expunerea de motive) si textul Legii darii in plata; de exemplu, neconcordanta apare cel mai puternic intre scopul reglementarii si mijloacele legislative utilizate: pe de o parte, reglementarea doreste sa protejeze debitorii aflati intr-o situatie de dificultate financiara, iar, pe de alta parte, cand sunt enumerate in art.4 conditiile pentru aplicarea darii in plata cu efect liberatoriu, nu se regaseste nicio prevedere care sa limiteze aplicarea dispozitiilor legale doar la debitorii aflati intr-o situatie dificila din punct de vedere financiar. De asemenea, nu se reglementeaza situatia in care imobilul este afectat de sarcini: drepturi reale (uzufruct, abitatie, etc.) sau chiar alte garantii constituite in favoarea aceluiasi creditor sau a altuia pentru imobil si nici cea in care nu a achitat datoriile de intretinere (catre asociatiile de proprietari, spre exemplu); toate aceste situatii ar face imposibila o vanzare liber consimtita a imobilului. Nu se reglementeaza un termen in care debitorul sa poata introduce actiunea prevazuta la art.8 din lege, ceea ce poate da nastere la numeroase abuzuri. Legea nr.77/2016 reglementeaza doar termenul minim in care debitorul poate solicita prezenta reprezentantului bancii la notar, insa nu si termenul maxim, ceea ce poate conduce la abuzuri. De asemenea, legea nu prevede momentul in care se vor relua platile ca urmare a incetarii cauzei de suspendare provocate de trimiterea de catre debitori a notificarii intentiei darii in plata, respectiv a celor doua actiuni reglementate la art.7 si 8 din lege.

34. Autoarele exceptiei de neconstitutionalitate considera ca prevederile legale criticate retroactiveaza, mentionand jurisprudenta relevanta in materie a Curtii Constitutionale si a Curtii Europene a Drepturilor Omului. Astfel, din analiza prevederilor Legea nr.77/2016, identifica cel putin doua ipoteze care creeaza situatii juridice ce dau nastere unor cazuri de aplicare retroactiva a legii. Prima ipoteza se intemeiaza, in principal, pe dispozitiile art.11 din Legea nr.77/2016 coroborate, desigur, cu ansamblul reglementarii: se are in vedere ipoteza in care contractul este in vigoare, clientul isi executa conform graficului agreat cu banca obligatiile de plata a ratelor, iar dupa intrarea in vigoare a Legii nr.77/2016, isi exercita noul drept (aplicarea legii contractelor in curs);

35. A doua ipoteza se intemeiaza, in principal, pe dispozitiile art.8 alin.(l): „In situatia in care creditorul nu se conformeaza dispozitiilor prevazute de prezenta lege, debitorul poate cere instantei sa pronunte o hotarare prin care sa se constate stingerea obligatiilor (…)” si ale art.8 alin.(5): „Dreptul de a cere instantei sa constate stingerea obligatiilor apartine si consumatorului care a fost supus unei executari silite a imobilului ipotecat, indiferent de titularul creantei, de stadiul in care se afla ori de forma de executare silita care se continua contra debitorului” din Legea nr.77/2016 (aplicarea legii cazurilor care se afla in procedura de executare silita). 

36. Cu privire la aceasta ipoteza, din punct de vedere al succesiunii in timp al raporturilor juridice se poate conchide ca legiuitorul a reglementat expres ipoteza in care creditorul a executat silit imobilul ipotecat, iar executarea se continua pentru debitul ramas neachitat de catre client. Legea nr.77/2016 ofera debitorului dreptul de a solicita instantei sa constate stingerea datoriilor izvorate din contractele de credit. Ipoteza prezentata ofera o perspectiva puternica asupra caracterului retroactiv al Legii nr.77/2016. Astfel, vanzarii imobilului, inceputa si incheiata inainte de intrarea in vigoare a Legii nr.77/2016, noul act normativ ii adauga un efect care nu era prevazut la data la care vanzarea a fost realizata si anume, stingerea obligatiei principale. Legea darii in plata ataseaza un nou efect unui eveniment trecut (vanzarea imobilului): astfel, la momentul la care s-a realizat vanzarea imobilului, aceasta situatie juridica nu dadea nastere unui drept la stingerea obligatiei; prin urmare, este imposibil ca legea sa reglementeze, in realitate, un efect viitor al unei situatii juridice nascute anterior, tocmai pentru ca regimul juridic aplicabil situatiei juridice trecute nu dadea nastere unui asemenea efect. Prin urmare, Legea nr.77/2016 nu se aplica unui efect viitor al unei situatii juridice nascute anterior, ci insesi situatiei juridice trecute atasandu-i un veritabil nou efect. Faptul ca principiul neretroactivitatii legii civile a fost statuat prin vointa legiuitorului constituant in chiar textul Constitutiei, nu ii permite legiuitorului ordinar sa ii modifice vointa manifestata chiar prin norme imperative, pentru a modifica situatii juridice din trecut.

37. Prin analizarea dispozitiilor Legii nr.77/2016 se ajunge la concluzia ca aceasta modifica insasi natura contractului de credit bancar care a fost incheiat intre banca si client. Legea nr.77/2016 nu stabileste doar o modalitate de stingere a obligatiilor, ci modifica esential raportul juridic ce deriva din contract prin chiar schimbarea intregului regim juridic care era aplicabil la momentul incheierii contractului.

38. Se mai sustine ca Legea darii in plata, prin modul in care opereaza si efectele pe care aceasta le produce aduce o ingerinta nepermisa dreptului de proprietate pe care banca il are asupra creantelor izvorate din contractele de credit. Astfel, pe de o parte, atunci cand dreptul de creanta este inlocuit cu un alt bun impotriva vointei titularului dreptului – in situatia autoarei, obiectul prestatiei debitorului care corespunde dreptului de creanta al bancii este modificat dintr-o suma de bani, intr-un bun imobil – se manifesta o interventie a legiuitorului nepermisa de cadrul constitutional si, pe de alta parte, avand in vedere ca valoarea bunului imobil este mai mica decat cuantumul creantei datorate de client bancii, diminuarea patrimoniului bancii este vadita.

39. Se precizeaza ca, anterior adoptarii Legii nr.77/2016, nu exista nicio obligatie legala ca valoarea ipotecii sa fie egala/superioara/comparabila cu cea a creditului, bancile avand libertatea de a crea un cos de garantii de diferite naturi, in care ipoteca imobiliara putea sa fie doar una dintre cele convenite contractual. Cu atat mai mult, aplicarea necircumstantiata a legii conduce la efecte arbitrarii si discriminatorii intre banci. 

40. Legea nr.77/2016 restrange dreptul de proprietate si libertatea contractuala a creditorilor fara a exista vreuna din justificarile/premisele cuprinse la art.53 din Constitutie. In prezent, nimic nu impiedica partile unui contract de credit ca, la momentul intrarii in raporturi contractuale sa agreeze ca darea in plata va fi una din modalitatile de executare a obligatiei principale a debitorului, respectiv de restituire a banilor imprumutati. Codul civil prevede institutia darii in plata, ramanand doar ca un atare remediu sa fie preluat in viitor, in contractele dintre parti in spiritul directivelor europene privind protectia consumatorilor. In plus, fata de darea in plata, dreptul comun (dreptul civil), dar si dreptul special (dreptul de protectie al consumatorilor) prevad si remedii alternative pentru ipotezele in care dezechilibre contractuale intervenite pentru cauze intrinseci sau extrinseci contractului au dus la pierderea utilitatii acestuia fata de una dintre parti. Un astfel de remediu este, de pilda, institutia impreviziunii din dreptul civil, insa, acesteia i se adauga si multiplele remedii speciale consumeriste (renegocierea, reformularea contractelor prin introducerea unei clauze speciale cu continut adecvat stingerii obligatiei privind darea in plata, etc).

41. Autoarele exceptiei de neconstitutionalitate afirma ca „de protectia oferita de art.44 din Constitutie prin corelare cu Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale se bucura toate drepturile reale principale si accesorii”. Astfel, sustin ca Legea darii in plata aduce o atingere dreptului de ipoteca, deoarece lipseste in mod indirect de efecte acest drept; oricand va dori sa execute ipoteca, banca va putea fi obligata sa preia bunul. Desi aparent nu avem de-a face cu o situatie prejudiciabila pentru banca, in realitate, efectul este vadit injust. In situatia in care creditul este garantat cu o ipoteca de rangul I asupra bunului imobil, iar banca este obligata de catre client sa preia bunul in plata, dreptul la ipoteca se stinge implicit. Astfel, exista posibilitatea ca un alt creditor al clientului care avea o ipoteca de rang II sa urce in rang si sa solicite sa isi satisfaca creanta sa prin valorificarea bunului aflat acum in patrimoniul bancii.  

42. Ingerinta in dreptul de proprietate nu trebuie sa urmareasca doar un scop legitim conform interesului general, ci sa si pastreze un raport rezonabil de proportionalitate intre mijloacele utilizate si scopul avut in vedere pentru realizarea lui. Necesitatea asigurarii unui just echilibru intre exigentele intereselor generale ale comunitatii si imperativele de aparare a drepturilor fundamentale ale individului se concretizeaza in necesitatea existentei unui raport rezonabil de proportionalitate intre mijlocele folosite si scopul urmarit.

43. Se arata ca intre dreptul de proprietate si libertatea economica exista o corelare in scopul de a accentua faptul ca banca nu poate fi obligata sa devina proprietara unui bun impotriva vointei sale. Proprietatea este un drept, iar faptul ca exercitarea acestui drept impune respectarea anumitor obligatii este subsecvent dreptului. Transformarea dreptului intr-o obligatie de a prelua in proprietate un alt bun afecteaza libertatea economica prin fortarea bancilor de a deveni proprietar ale unor bunuri imobile; de altfel, in legislatia romana, nu se pot identifica acele cazuri in care un subiect de drept privat sa fie obligat sa devina proprietar impotriva vointei sale.

44. Practic, Legea nr.77/2016 transforma creditul ipotecar intr-un leasing imobiliar. De asemenea, bancile vor fi obligate sa suporte cheltuieli aferente unei cu totul alte piete decat cea trasata de obiectul de activitate, spre exemplu: cheltuieli cu asigurarea si paza imobilelor, administrarea lor in vederea revanzarii, cheltuieli cu angajarea unor specialisti din alte domenii decat cel bancar.

45. Se invoca prevederile art.6 si art.13 si ale art.20 din Legea nr.24/2000, aratandu-se ca Legea nr.77/2016 nu instituie reguli necesare, nu a fost insotita de studii de impact si prin masurile sale neproportionale nu corespunde politicilor publice ale Uniunii in domeniul protectiei consumatorilor si incalca drepturile creditorilor protejate conventional si constitutional. Prin lipsa de fundamentare, prin refuzul legiuitorului de a lua in considerare reactiile tuturor actorilor interesati si institutiilor relevante, autoritatea legislativa a transformat regulile de legistica mai sus citate in norme futile si abstracte ce pot fi incalcate ori de cate ori exista vointa politica pentru a le incalca. Aceste incalcari nu pot ramane nesanctionate. Dispozitiile constitutionale nu au caracter declarativ, ci constituie norme obligatorii, fara de care nu se poate concepe existenta statului de drept, prevazut la art.1 alin.(3) din Constitutie.

46. Se mai arata ca Banca Centrala Europeana a dat aviz negativ Legii 77/2016 si prin aceasta Romania si-a incalcat obligatia de a respecta avizele Bancii Centrale Europene in domeniile in care aceasta are competenta, obligatie care se desprinde din lectura dispozitiilor art.127 alin.(4) din Tratatul privind Functionarea Uniunii Europene coroborate cu prevederile art.2 alin.(1) din cuprinsul Deciziei Consiliului 98/415/CE din 29 iunie 1998 privind consultarea Bancii Centrale Europene de catre autoritatile nationale cu privire la proiectele de reglementare. De altfel, astfel cum rezulta din introducerea Avizului mai sus mentionat, Banca Centrala Europeana a decis sa emita din proprie initiativa un aviz cu privire la proiectul de reglementare, intrucat nu a fost consultata oficial de catre legiuitorul roman. Se mai mentioneaza pozitia negativa la adresa legii a unor comisari europeni, precum si Raportul Comisiei de tara privind Romania pentru anul 2016 [RO Bruxelles, 26.02.2016, SWD (2016) 91 final].

47. Unicul text al directivei care se refera la posibilitatea stingerii obligatiei izvorate din contractele de credit prin darea in plata a bunului imobil este cel prevazut la art.28, Arierate si executare silita. Insa, spre deosebire de textul national, norma de drept al Uniunii este proportionala si prezinta un caracter adecvat pentru atingerea scopului directivei. Este proportionala pentru ca reglementeaza nu doar dreptul debitorilor de a stinge datoria prin darea in plata a bunului, dar si compensatiile juste si echitabile la care este indrituit creditorul intr-o atare ipoteza.

48. Caracterul retroactiv al Legii nu poate fi justificat prin indicarea Directivei ca act normativ cu forta superioara, in conditiile in care Directiva insasi nu retroactiveaza, deoarece conform art.43, aceasta urmeaza sa se aplice doar contractelor incheiate ulterior intrarii sale in vigoare. Tensiunea neclarificata existenta inca intre autonomia ordinii juridice a Uniunii Europene, pe de o parte, si pretentiile statelor membre privind propriile prevederi constitutionale nu ar permite un conflict intre ordini juridice atat de flagrante.

49. Legea nr.77/2016 incalca dreptul creditorilor ipotecari diligenti la diferenta, contravenind art.16 din Constitutie. Astfel, in cazul in care debitorul mai are alte bunuri libere de sarcini, legea creeaza o situatie preferentiala pentru ceilalti creditori, discriminand creditorii diligenti care si-au constituit o garantie. In urma stergerii datoriei ipotecare, doar ceilalti creditori (care nu au calitatea de institutie de credit, institutie financiara nebancara sau cesionar al acestora ce beneficiaza de ipoteca) vor ramane cu un drept de urmarire asupra celorlalte bunuri din patrimoniul debitorului, si doar categoria de creditori garantati cu ipoteca va fi discriminata prin restrangerea drepturilor la recuperarea creditului. 

50. Masurile legislative adoptate nu respecta principiul proportionalitatii, iar semnificatia principala a proportionalitatii se exprima prin doua concepte: rezonabil si echitabil. Masura legislativa criticata nu este nici rezonabila si nu poate fi nici echitabila, deoarece restrange/ingradeste dreptul de proprietate, libertatea economica a institutiilor financiare bancare si nebancare creditoare. Restrangerea nu este justificata de un scop legitim de salvgardare a intereselor publice si nu este conforma standardului de protectie oferit de  stat in calitatea sa de garant al dreptului.

51. Art.4 din lege lasa loc hazardului moral al debitorului, intrucat permite modificarea discretionara a pretului contractului de catre debitor si constituie un stimulent pentru ca debitorii sa nu isi execute obligatiile contractuale de plata a datoriilor. Masura ar fi fost legala si proportionala daca legiuitorul ar fi corelat-o cu prevederile Legii nr.151/2015 privind procedura insolventei persoanei fizice, adica daca ar fi fost limitata la cazurile sociale/contractele aflate in litigiu care sa justifice ingerinta exceptionala a legiuitorului in contract.

52. Art.4 si art.7 din Legea nr.77/2016 nu asigura garantiile constitutionale ale dreptului la un proces echitabil si a dreptului la aparare deoarece da dreptul debitorilor institutiilor bancare si financiar nebancare sa schimbe obiectul, pretul si riscul contractului dupa bunul lor plac si in lipsa verificarilor prealabile privind indeplinirea conditiilor obiective si subiective pentru aplicarea protectiei. Scopul Directivei 2014/17/UE a carei implementare se pretinde ca se realizeaza prin Legea darii in plata, astfel cum rezulta din expunerea de motive a proiectului legislativ, nu este nici pe departe limitarea libertatii contractuale a partilor contractului si nici instaurarea unei prezumtii absolute ca dezechilibrele contractuale pot aparea doar in defavoarea consumatorilor. Libertatea comertului apare totodata ca o cerinta fundamentala a economiei de piata si pentru garantarea acesteia statul are obligatia de a garanta si dreptul la profit. Prin instituirea unei obligatii in sarcina creditorilor de a se conforma dreptului debitorilor exercitat in baza legii in mod unilateral si neingradit de a schimba pretul unui contract deja executat sau in curs de executare, statul aduce ingerinte nejustificate libertatii creditorilor la activitate economica si libera initiativa.

53. Judecatoria Radauti apreciaza in opinia exprimata in Dosarele nr.1155D/2016 si 1156D/2016 ca exceptia de neconstitutionalitate este intemeiata. Aceasta arata ca Legea nr.77/2016 reglementeaza prin dispozitiile, scopul si efectele sale, un mecanism de interventie fortata, exterioara, care modifica raporturi contractuale preexistente prin schimbarea obiectului obligatiei si a regimului juridic al contractului. Concret, impotriva ordinii de drept si a securitatii juridice, legea reglementeaza dreptul debitorilor de a rambursa creditul anticipat si de a nova obiectul obligatiei, in lipsa verificarilor prealabile cu privire la existenta interesului legitim justificator si in lipsa unei compensatii juste si echitabile pentru creditori. 54. Instanta arata ca „Art.3, 6 si 8 din Legea nr.77/2016 au urmatorul efect: in urma stingerii creantei ca urmare a darii in plata, prin aceasta procedura, creditorul ipotecar diligent, care si-a constituit o garantie, dobandeste o situatie juridica inferioara altor creditori (creditorii chirografari), care, desi nu au o garantie, pot urmari bunuri mobile si imobile prezente si viitoare ale debitorilor pana la satisfacerea intregii creante”. Pentru un tratament echitabil al creditorilor (ipotecari si chirografari) in toate situatiile cu multitudine de creditori este necesar ca urmarirea bunurilor debitorului sa fie realizata in mod coordonat, in cadrul procedurii concursuale a insolventei reglementata in Legea nr.151/2015 care prevede mecanisme de reorganizare, lichidare si prioritate la plata menite a aplica un tratament echitabil, si mai ales menite a garanta protectia dreptului la diferenta a creditorilor preferentiali. Legea nr.77/2016 incalca, prin urmare, dreptul creditorilor ipotecari diligenti la diferenta si, prin aceasta, contravine art.16 din Constitutie.

55. Art.4 din Lege care stabileste si conditiile in care dreptul debitorului de a da in plata poate fi contestat ca fiind exercitat in afara limitelor legale permite modificarea discretionara a pretului contractului de catre debitor si constituie un stimulent pentru ca debitorii sa nu isi execute obligatiile contractuale de plata a datoriilor.

56. Masura ar fi fost legala si proportionala daca ar fi fost limitata la cazurile sociale/contractele conflictuale care sa justifice ingerinta exceptionala a legiuitorului in contract. Domeniul extins de aplicare al legii si conditiile de admisibilitate a cererii de dare in plata reglementate la art.4 din lege vin, de altfel, in contradictie cu propria Expunere de Motive a legii, acolo unde se mentioneaza ca: „Restabilirea echilibrului contractual inseamna ca in situatia unei crize a contractului, partile impart riscul. (…) Principiul raspunderii nelimitate reglementat de art.2324 alin.(2) din Codul civil nu este in concordanta cu legislatia protectiei consumatorilor, fiind contrazis si de situatia reala de supra-indatorare a debitorului, care, pentru imposibilitate de plata, astfel cum este aceasta definita de art.1634 din Codul civil, trebuie liberat de datorii. Prevederile art.3 si art.4 din Legea nr.77/2016 nu limiteaza exercitarea dreptului de a da in plata a debitorului la situatii de imposibilitate de executare si criza a contractului, ci permit hazardul moral si discretionar al debitorilor, aflati in situatii economico-financiare exceptionale sau nu”.

57. Judecatoria Sannicolau Mare si Judecatoria Cornetu apreciaza in opiniile exprimate in Dosarele Curtii nr.1266D/2016, respectiv nr.1242D/2016 ca exceptia de neconstitutionalitate este neintemeiata.

58. Judecatoria Calarasi apreciaza in opinia exprimata in Dosarul Curtii nr.1320D/2016 ca exceptia de neconstitutionalitate este intemeiata, fiind incalcate dispozitiile constitutionale ale art.1 alin.(5), art.15 alin.(2), art.44 alin.(2), art.53 si art.135 alin.(2). Instanta arata ca legiuitorul intervine intr-un contract civil fara a-i da creditorului posibilitatea de a-si manifesta acordul cu privire la modalitatea alternativa de stingere a datoriei si il obliga sa primeasca in plata imobilul ipotecat cu efectul liberarii debitorului, fara a tine cont de dezechilibrul pe care i l-ar produce si creand o discrepanta intre situatia creditorilor chirografari si a celor ipotecari. Instanta sustine ca o lege adoptata in vederea aplicarii sale in viitor se aplica, contrar dispozitiilor constitutionale ale art.15 alin.(2), si situatiilor trecute.  59. Dreptul de proprietate al bancii este incalcat, intrucat nu i se da posibilitatea sa isi recupereze contravaloarea investitiei realizate prin mijloace financiare. In plus, se arata ca restrangerea exercitiului dreptului fundamental la proprietate nu este in mod concret justificata prin necesitatea apararii drepturilor si libertatilor altor persoane, intrucat Legea nr.77/2016 nu le cere consumatorilor sa faca dovada ca nu isi mai pot executa obligatiile contractuale. Masura restrangerii exercitiului dreptului de proprietate este disproportionata intrucat bancile nu pot contesta manifestarea de vointa a debitorului de a da bunul in plata, chiar daca nu exista diferente intre soldul debitului si valoarea bunului ipotecat si nici nu este dovedita o imposibilitate reala de plata. 

60. Legea instituie o discriminare in randul debitorilor, cata vreme se stabileste un plafon valoric de 250.000 euro, a carui depasire face imposibila prevalarea de dispozitiile Legii nr.77/2016. Or, aceasta discriminare este nejustificata, intrucat fenomenul devalorizarii imobilelor ii afecteaza pe acestia in mod nediferentiat. 

61. Judecatoria Targu-Jiu – Sectia civila apreciaza in opinia exprimata in Dosarul Curtii nr.1373D/2016 ca exceptia de neconstitutionalitate este neintemeiata, invocand jurisprudenta Curtii, a Curtii de Justitie a Uniunii Europene, precum si dispozitiile art.6 alin.(6) din Codul civil, si ale Ordonantei de urgenta a Guvernului nr.50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori. 

62. Judecatoria Slobozia apreciaza in opiniile exprimata in Dosarele Curtii nr.1374D/2016 si nr.1378D/2016 ca exceptia de neconstitutionalitate este intemeiata in parte. Instanta subliniaza ca dispozitiile criticate nu lasa loc de interpretari, instituind in sarcina subiectelor de drept respectarea tuturor obligatiilor prevazute de actul normativ criticat. In plus, Legea nr.77/2016 nu incalca principiul neretroactivitatii legii civile, intrucat vizeaza facta pendentia, fara a afecta situatii juridice epuizate anterior intrarii sale in vigoare.

63. Instanta apreciaza ca se incalca dispozitiile constitutionale ale art.44 alin.(2). Legea nr.77/2016 afecteaza speranta legitima a creditorului, beneficiar al unei creante certe, lichide si exigibile, de a dobandi un bun, in sensul jurisprudentei Curtii Europene a Drepturilor Omului, intrucat, in schimbul sumei de bani pe care este indreptatit sa o primeasca, este nevoit sa accepte spre plata un imobil a carui valoare poate fi inferioara creantei banesti si sa suporte, astfel, riscuri ce nu au putut fi prevazute la momentul incheierii contractului de credit. 

64. Judecatoria Sectorului 4 din Bucuresti, apreciaza in opinia exprimata in Dosarul Curtii nr.1396D/2016 ca exceptia de neconstitutionalitate este neintemeiata, invocand jurisprudenta instantei de contencios constitutional. Se arata ca nu sunt incalcate exigentele privind previzibilitatea si accesibilitatea legii, cata vreme consumatorii si institutiile de credit por prevedea in mod rezonabil ce conditii trebuie sa indeplineasca si in ce situatii este aplicabil actul normativ. Se mai arata ca restrangerea exercitiului dreptului de proprietate al institutiilor de credit este proportionala prin raportare la scopul urmarit, respectiv ocrotirea intereselor consumatorilor care se afla in situatia de exceptie de a nu mai putea onora obligatiile contractuale, tinand cont de faptul ca institutia de credit dobandeste proprietatea asupra imobilului in contul creditului acordat. 

65. In sfarsit, instanta apreciaza ca dispozitiile legale criticate nu retroactiveaza intrucat nu intervin asupra efectelor trecute ale situatiilor juridice nascute inainte de intrarea acestora in vigoare si pentru ca reglementeaza exclusiv efectele viitoare ale unor asemenea situatii.

66. Judecatoria Bacau – Sectia civila apreciaza in opinia exprimata in Dosarul Curtii nr.1461D/2016 ca exceptia de neconstitutionalitate este intemeiata. Instanta considera ca art.11 din Legea nr.77/2016 incalca principiul neretroactivitatii. Contractul, ca izvor de obligatii civile, fie si in cazul in care executarea acestuia se intinde in timp, nu reprezinta o situatie juridica, in sensul avut in vedere de art.6 alin.(6) din Codul civil.  

67. Legea criticata incalca dreptul fundamental la proprietate, asa cum este acesta garantat de art.44 alin.(1)-(2) din Constitutie. Dreptul pur si simplu al bancii este transformat intr-un drept afectat de incertitudinea alegerii pe care o va realiza unilateral debitorul. In plus reglementarea este contrara Directivei 2014/17/UE a Parlamentului European si a Consiliului din 4 februarie 2014 privind contractele de credit oferite consumatorilor pentru bunuri imobile rezidentiale si de modificare a Directivelor 2008/48/CE si 2013/36/UE si a Regulamentului (UE) nr.1093/2010 care reglementeaza posibilitatea ca operatiunea juridica a darii in plata sa se realizeze prin acordul partilor. Este evocat si principiul potrivit caruia nimeni nu poate fi obligat sa devina titularul unui drept de proprietate, in special unul avand ca obiect un imobil. 

68. Judecatoria Iasi – Sectia civila apreciaza in opinia exprimata in Dosarul nr.1471D/2016 ca exceptia de neconstitutionalitate este neintemeiata aratand ca Legea nr.193/2000 cuprinde prevederi similare privind aplicabilitatea legii la contractele in derulare, iar aceasta lege a fost adoptata ca urmare a normelor Uniunii Europene si nu a fost declarata ca neconstitutionala de catre Curtea Constitutionala.

69. Judecatoria Targoviste  apreciaza in opinia exprimata in Dosarul Curtii nr.1509D/2016 in sensul caracterului partial intemeiat al exceptiei de neconstitutionalitate. Astfel, in ceea ce priveste procedura de adoptarea a legii, instanta retine ca legea a fost adoptata de Parlamentul Romaniei, in conditiile art.77 alin.(2) cu respectarea prevederilor art.75 si ale art.76 alin.(2) din Constitutia Romaniei. Referitor la cerintele de previzibilitate ale legii, instanta retine ca exceptia este neintemeiata, intrucat aspectele prezentate de contestatoare in sustinerea exceptiei tin de aplicarea si interpretarea legii, inclusiv de coroborarea dispozitiilor din acest act normativ cu normele de drept comun. 

70. In schimb, instanta apreciaza ca Legea nr.77/2016, contine dispozitii contrare prevederilor art.15 alin.(2) din Constitutie, cel putin in ceea ce priveste art.11, incalcandu-se astfel principiul neretroactivitatii legii. Potrivit art.15 alin.(2) din Constitutie legea civila poate sa dispuna numai pentru viitor. Or, legea stabileste modalitati noi de stingere a obligatiilor contractuale, prin intermediul unei legi care a intrat in vigoare dupa momentul incheierii contractului. 

71. In ceea ce priveste incalcarea dreptului la proprietate, incalcarea libertatii economice si a trasaturilor fundamentale ale economiei nationale, instanta opineaza in sensul ca exceptia invocata este neintemeiata, intrucat textul contestat nu contravine normelor constitutionale invocate in sustinerea ei. Astfel, stabilirea posibilitatii de stingere a obligatiilor rezultate din contractele de credit prin darea in plata, chiar impotriva vointei creditorului, nu constituie o atingere a dreptului de proprietate, atata vreme cat in schimbul creantei stinse creditorul primeste un bun pe care la momentul incheierii contractului de credit l-a considerat o garantie suficienta, aceasta operatiune neputand fi in nici un caz echivalata cu o expropriere. 72. De asemenea, normele in cauza nu contin elemente de imprevizibilitate si inaccesibilitate, altele decat cele inerente contractului de credit in general, care, mai ales in cazul unui termen indelungat de derulare, presupune asumarea unor schimbari importante ale conditiilor economicofinanciare initiale. Totodata, instanta apreciaza ca normele in cauza nu constituie o restrangere a drepturilor creditorului, intrucat, de vreme ce acesta are posibilitati net superioare debitorului de a previziona modificarea conditiilor economico-financiare, poate realiza o arhitectura a contractului de credit corespunzatoare, respectiv poate solicita la incheierea contractului garantii indestulatoare, inclusiv prin raportare la modificarile previzionate. Faptul ca, urmare a acestei reglementari, o parte din riscul contractului este preluat de creditorul banca, constituie o optiune a legiuitorului permisa acestuia de normele constitutionale care nu asaza banca pe o pozitie superioara altor persoane.

73. Judecatoria Sectorului 3 din Bucuresti – Sectia civila apreciaza in opinia exprimata in Dosarul Curtii nr.1550D/2016 ca exceptia de neconstitutionalitate este neintemeiata, invocand jurisprudenta instantei de contencios constitutional. Se arata ca nu sunt incalcate exigentele privind previzibilitatea si accesibilitatea legii, cata vreme consumatorii si institutiile de credit pot prevedea in mod rezonabil ce conditii trebuie sa indeplineasca si in ce situatii este aplicabil actul normativ. Faptul ca valabilitatea procedurii de dare in plata nu este conditionata de exprimarea acordului creditorului nu reflecta o lipsa de previzibilitate a acesteia, ci exprimarea unei optiuni a legiuitorului in materia protectiei consumatorilor. Nici derogarea, prin art.3 al Legii nr.77/2016, de la dreptul comun in materia darii plata nu poate fi inteleasa ca o incalcare a principiului imprevizibilitatii si accesibilitatii legii.   

74. Se mai arata ca restrangerea exercitiului dreptului de proprietate al institutiilor de credit este proportionala prin raportare la scopul urmarit, respectiv ocrotirea intereselor consumatorilor care se afla in situatia de exceptie de a nu mai putea onora obligatiile contractuale, tinand cont de faptul ca institutia de credit dobandeste proprietatea asupra imobilului in contul creditului acordat. 

75. In sfarsit, instanta apreciaza ca dispozitiile legale criticate nu retroactiveaza, intrucat nu intervin asupra efectelor trecute ale situatiilor juridice nascute inainte de intrarea acestora in vigoare si pentru ca reglementeaza exclusiv efectele viitoare ale unor asemenea situatii.

76. Judecatoria Bacau – Sectia civila apreciaza in opinia exprimata in Dosarul Curtii nr.1616D/2016 ca Legea nr.77/2016 este neconstitutionala. 

77. In materie contractuala, atat valabilitatea contractului, cat si efectele, precum si executarea si incetarea acestuia sunt supuse legii in vigoare la data la care a fost incheiat, in aceste conditii art.11 fiind neconstitutional. 

78. Cu privire la dreptul de proprietate, instanta apreciaza ca Legea nr.77/2016 nu poate fi considerata ca aduce o simpla limitare a dreptului de proprietate asupra creantei, dreptul de optiune stabilit in favoarea debitorului golind de continut dreptul de creanta al bancii. Dintr-un drept pur si simplu (lato sensu), dreptul de creanta al bancii se transforma intr-un drept afectat de incertitudinea alegerii pe care o va realiza unilateral debitorul; dreptului de creanta al bancii in forma initiala ii corespundea obligatia corelativa a clientului de a restitui suma de bani imprumutata; or, in conditiile Legii nr.77/2016, dreptului initial de creanta ii corespunde o obligatie corelativa alternativa: fie consumatorul achita creditul, fie ofera imobilul. Darea in plata este un mod de stingere a datoriei care presupune acordul de vointa al partilor.

79. Mecanismul darii in plata avut in vedere de Directiva 2014/17/UE, implementata prin Legea nr.77/2016 este cel clasic, bazat pe libertatea de vointa a partilor si nu vizeaza o dare in plata doar pe baza unui pretins drept al debitorului si doar prin vointa unilaterala a acestuia. Un principiu fundamental al dreptului prevede ca nimeni nu poate fi obligat sa devina titularul unui drept, mai cu seama al unui drept de proprietate asupra unui bun imobil, iar un alt principiu fundamental in materia obligatiilor este ca debitorul nu se poate elibera executand o alta prestatie decat cea datorata, chiar daca valoarea prestatiei oferite ar fi egala sau mai mare, decat daca creditorul, care are dreptul la executarea intocmai a obligatiei, consimte la aceasta.

80. Instanta apreciaza ca se incalca dreptul de proprietate al bancilor in masura in care instituie un mecanism fortat de dare in plata si de stingere a datoriei, cu suspendarea de drept a tuturor efectelor contractului si a tuturor procedurilor in curs, doar in temeiul unei notificari, ca act unilateral al debitorului, fara sa existe nicio alternativa de adaptare judiciara a contractului si fara ca aceste masuri extrem de grave sa fie conditionate de lipsa veniturilor si a bunurilor debitorului, adica de starea lui de insolvabilitate, cel putin asa cum este inteleasa in dreptul comun.

81. Judecatoria Ramnicu Valcea – Sectia civila apreciaza in opinia exprimata in Dosarul Curtii nr.1626D/2016 ca exceptia de neconstitutionalitate este neintemeiata. Se arata ca Legea nr.77/2016 este, pe de o parte, o lege cu caracter social, iar, pe de alta parte, are in vedere echilibrarea riscurilor izvorand din contractul de credit, precum si din devalorizarea bunurilor imobile. Instanta mai precizeaza ca Legea nr.77/2016 are in vedere si interesul creditorilor, carora li se transmite dreptul de proprietate asupra imobilelor ipotecate.

82. Judecatoria Sectorului 2 din Bucuresti apreciaza in opinia exprimata in Dosarele Curtii nr.1634D-1635D/2016 ca exceptia de neconstitutionalitate este neintemeiata. Potrivit instantei, normele legale criticate sunt precise si previzibile si ofera securitate juridica destinatarilor sai. De asemenea, modifica pentru viitor o stare de drept nascuta anterior si suprima producerea in viitor a efectelor unei situatii juridice constituite sub imperiul legii vechi. Legea criticata nu reglementeaza masuri excesive, insuficient elaborate sau imposibil de realizat si nu se aplica in mod aleatoriu.

83. Dreptul de proprietate al bancilor nu se incalca cata vreme acestea devin proprietare asupra imobilului dat in plata. Nici principiul proportionalitatii nu este incalcat cata vreme masurile legislative criticate sunt adecvate fata de situatia de fapt, respectiv imposibilitatea de plata in care se afla debitorii, precum si fata de scopul avut in vedere de legiuitor la restrangerea exercitiului dreptului fundamental de proprietate. In sfarsit, se arata ca bancile nu suporta o sarcina excesiva cata vreme bunul dat in plata are, de regula, o valoare mult mai mare decat cea a imprumutului acordat, banca evaluandu-l la momentul acordarii creditului la 150% fata de imprumutul acordat. 

84. Judecatoria Brasov apreciaza in opinia exprimata in Dosarul Curtii nr.1685/2016 ca exceptia de neconstitutionalitate este neintemeiata, invocand jurisprudenta Curtii. Se arata ca nu sunt incalcate exigentele privind previzibilitatea si accesibilitatea legii, cata vreme consumatorii si institutiile de credit por prevedea in mod rezonabil ce conditii trebuie sa indeplineasca si in ce situatii este aplicabil actul normativ. 

85. Se mai arata ca restrangerea exercitiului dreptului de proprietate al institutiilor de credit este proportionala prin raportare la scopul urmarit, respectiv ocrotirea intereselor consumatorilor care se afla in situatia de exceptie de a nu mai putea onora obligatiile contractuale, tinand cont de faptul ca institutia de credit dobandeste proprietatea asupra imobilului in contul creditului acordat. In sfarsit, instanta apreciaza ca dispozitiile legale criticate nu retroactiveaza intrucat nu intervin asupra efectelor trecute ale situatiilor juridice nascute inainte de intrarea acestora in vigoare si pentru ca reglementeaza exclusiv efectele viitoare ale unor asemenea situatii.

86. Judecatoria Sectorului 6 din Bucuresti, Judecatoria Sinaia, Judecatoria Botosani – Sectia civila, Judecatoria Fetesti si Judecatoria Deta, contrar dispozitiilor art.29 alin.(4) din Legea nr.47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, nu si-au exprimat opinia cu privire la temeinicia exceptiei de neconstitutionalitate in Dosarele Curtii nr.1140D/2016, nr.1174D/2016, nr.1190D/2016, nr.1198D/2016, nr.1223D/2016, nr.1383D/2016 si nr.1384D/2016.   87. Potrivit prevederilor art.30 alin.(1) din Legea nr.47/1992, actele de sesizare au fost comunicate presedintilor celor doua Camere ale Parlamentului, Guvernului si Avocatului Poporului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

88. Presedintii celor doua Camere ale Parlamentului, Guvernul si  Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

89. In baza art.47 alin.(4) din Regulamentul de organizare si functionare a Curtii Constitutionale, a fost solicitat punctul de vedere al Bancii Nationale a Romaniei, cu privire la dispozitiile Legii nr.77/2016 privind darea in plata a unor bunuri imobile in vederea stingerii obligatiilor asumate prin credite.

90. Banca Nationala a Romaniei a transmis punctul sau de vedere, inregistrat la Registratura jurisdictionala a Curtii Constitutionale sub nr.9008 din 4 octombrie 2016.

 

CURTEA,

 

examinand actele de sesizare, punctul de vedere al Bancii Nationale a Romaniei, rapoartele intocmite de judecatorii-raportori, sustinerile partilor prezente, concluziile scrise depuse, concluziile procurorului, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si Legea nr.47/1992, retine urmatoarele:              

91. Curtea Constitutionala a fost legal sesizata si este competenta, potrivit dispozitiilor art.146 lit.d) din Constitutie, precum si ale art.1 alin.(2), ale art.2, 3, 10 si 29 din Legea nr.47/1992, sa solutioneze exceptia de neconstitutionalitate.

92.  Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate il constituie dispozitiile dispozitiilor art.1 alin.(3), art.3, art.4, art.5 alin.(2), art.6-8, in special art.8 alin.(1), (3) si (5), art.10 si ale art.11 din  Legea nr.77/2016 privind darea in plata a unor bunuri imobile in vederea stingerii obligatiilor asumate prin credite, precum si a legii in ansamblul sau. Dispozitiile criticate punctual au urmatorul continut:  – Art.1 alin.(3): „Dispozitiile prezentei legi se aplica si in cazul in care creanta creditorului izvorand dintr-un contract de credit este garantata cu fideiusiunea si/sau solidaritatea unuia sau mai multor codebitori sau coplatitori.” – Art.3: „Prin derogare de la dispozitiile Legii nr.287/2009 privind Codul civil, republicata, cu modificarile ulterioare, consumatorul are dreptul de a i se stinge datoriile izvorate din contractele de credit cu tot cu accesorii, fara costuri suplimentare, prin darea in plata a imobilului ipotecat in favoarea creditorului, daca in termenul prevazut la art. 5 alin. (3) partile contractului de credit nu ajung la un alt acord.” – Art.4: „(1) Pentru stingerea creantei izvorand dintr-un contract de credit si a accesoriilor sale prin dare in plata trebuie indeplinite, in mod cumulativ, urmatoarele conditii: a) creditorul si consumatorul fac parte din categoriile prevazute la art. 1 alin. (1), astfel cum acestea sunt definite de legislatia speciala; b) cuantumul sumei imprumutate, la momentul acordarii, nu depasea echivalentul in lei al 250.000 euro, suma calculata la cursul de schimb publicat de catre Banca Nationala a Romaniei in ziua incheierii contractului de credit; c) creditul a fost contractat de consumator cu scopul de a achizitiona, construi, extinde, moderniza, amenaja, reabilita un imobil cu destinatie de locuinta sau, indiferent de scopul pentru care a fost contractat, este garantat cu cel putin un imobil avand destinatia de locuinta; d) consumatorul sa nu fi fost condamnat printr-o hotarare definitiva pentru infractiuni in legatura cu creditul pentru care se solicita aplicarea prezentei legi. (2) In situatia in care executarea obligatiilor asumate prin contractul de credit a fost garantata cu doua sau mai multe bunuri, in vederea aplicarii procedurii prevazute de prezenta lege debitorul va oferi in plata toate bunurile ipotecate in favoarea creditorului.” – Art.5 alin.(2) : „Notificarea prevazuta la alin.(1) trebuie sa cuprinda si stabilirea unui interval orar, in doua zile diferite, in care reprezentantul legal sau conventional al institutiei de credit sa se prezinte la un notar public propus de debitor in vederea incheierii actului translativ de proprietate, prin care se stinge orice datorie a debitorului, principal, dobanzi, penalitati, izvorand din contractul de credit ipotecar, in conformitate cu dispozitiile prezentei legi.” – Art.6: „(1) De la data primirii notificarii prevazute la art.5 se suspenda dreptul creditorului de a se indrepta impotriva codebitorilor, precum si impotriva garantilor personali sau ipotecari. (2) In situatia admiterii definitive a contestatiei prevazute la art.7, creditorul poate demara sau, dupa caz, relua orice procedura judiciara sau extrajudiciara atat impotriva debitorului, cat si impotriva altor garanti personali sau ipotecari. (3) Demersurile prevazute la art.5 si art.7-9 pot fi intreprinse si de codebitori, precum si de garantii personali sau ipotecari ai consumatorului principal, cu acordul acestuia sau al succesorilor sai. (4) Actiunea in regres impotriva debitorului principal va putea fi formulata numai dupa stingerea integrala a datoriei izvorand din contractul de credit, in conformitate cu dispozitiile prezentei legi.” – Art.7: „(1) In termen de 10 zile de la data comunicarii notificarii emise in conformitate cu dispozitiile art.5, creditorul poate contesta indeplinirea conditiilor de admisibilitate a procedurii reglementate de prezenta lege. (2) Cererea se judeca in procedura de urgenta, cu citarea partilor, de judecatoria in circumscriptia careia domiciliaza consumatorul. (3) Apelul impotriva hotararii pronuntate in conformitate cu dispozitiile alin. (2) se depune de partea interesata in termen de 15 zile lucratoare de la comunicare si se judeca cu celeritate. (4) Pana la solutionarea definitiva a contestatiei formulate de creditor se mentine suspendarea oricarei plati catre acesta, precum si a oricarei proceduri judiciare sau extrajudiciare demarate de creditor sau de persoanele care se subroga in drepturile acestuia impotriva debitorului. (5) In situatia in care se admite contestatia formulata de creditor, partile vor fi puse in situatia anterioara indeplinirii demersurilor prevazute de prezenta lege. (6) In termen de 10 zile de la data respingerii definitive a contestatiei, creditorul are obligatia sa se prezinte, in conformitate cu notificarea prealabila a debitorului, la notarul public indicat in cuprinsul acesteia. Dispozitiile art.5 alin.(4) sunt aplicabile atat in vederea transmiterii informatiilor si a inscrisurilor, cat si in vederea stabilirii datei exacte a semnarii actului de dare in plata.” – Art.8: „(1) In situatia in care creditorul nu se conformeaza dispozitiilor prevazute de prezenta lege, debitorul poate cere instantei sa pronunte o hotarare prin care sa se constate stingerea obligatiilor nascute din contractul de credit ipotecar si sa se transmita dreptul de proprietate catre creditor. (2) Cererea se judeca cu celeritate, cu citarea partilor, de catre judecatoria in circumscriptia careia domiciliaza debitorul. (3) Pana la solutionarea definitiva a cererii prevazute la alin.(1) se mentine suspendarea oricarei plati catre creditor, precum si a oricarei proceduri judiciare sau extrajudiciare demarate de creditor sau de persoane care se subroga in drepturile acestuia impotriva debitorului. (4) Actiunea prevazuta de prezentul articol este scutita de plata taxei judiciare de timbru. (5) Dreptul de a cere instantei sa constate stingerea datoriilor izvorate din contractele de credit apartine si consumatorului care a fost supus unei executari silite a imobilului ipotecat, indiferent de titularul creantei, de stadiul in care se afla ori de forma executarii silite care se continua contra debitorului.” – Art.10: „(1) La momentul incheierii contractului translativ de proprietate, respectiv de la data pronuntarii hotararii judecatoresti definitive, potrivit prevederilor art.8 sau, dupa caz, ale art.9, va fi stinsa orice datorie a debitorului fata de creditor, acesta din urma neputand solicita sume de bani suplimentare. (2) De dispozitiile prezentului articol beneficiaza si codebitorul sau fideiusorul care a garantat obligatia debitorului principal.” – Art.11: „In vederea echilibrarii riscurilor izvorand din contractul de credit, precum si din devalorizarea bunurilor imobile, prezenta lege se aplica atat contractelor de credit aflate in derulare la momentul intrarii sale in vigoare, cat si contractelor incheiate dupa aceasta data.”

93. In opinia autoarelor exceptiei de neconstitutionalitate, dispozitiile legale criticate incalca prevederile constitutionale cuprinse in art.1 alin.(5) privind obligativitatea respectarii Constitutiei si a legilor, art.15 alin.(2) privind principiul neretroactivitatii legii civile, art.21 privind accesul liber la justitie, art.44 privind dreptul de proprietate, art.45 privind libertatea economica, art.53 privind restrangerea exercitiului unor drepturi sau al unor libertati, art.73 alin.(1) lit.m) privind adoptarea legilor organice, art.135 privind economia, art.136 alin.(5) privind inviolabilitatea proprietatii private. Din examinarea exceptiei de neconstitutionalitate se poate deduce, in mod rezonabil, ca autoarele acesteia au inteles sa se raporteze si la prevederile constitutionale ale art.16 privind egalitatea in fata legii, art.21 privind accesul liber la justitie, art.24 privind dreptul la aparare si ale art.148 privind integrarea in Uniunea Europeana. 

94. Examinand Legea nr.77/2016, Curtea constata ca aceasta are drept obiect reglementarea acelor situatii aparute in urma crizei economice din cauza careia debitorii nu au mai fost capabili sa isi execute obligatiile asumate prin contractele de credit. Astfel, potrivit Expunerii de motive a legii, adoptarea acesteia a fost determinata de ideea de echitate si impartirea riscurilor contractuale in executarea contractului de credit. Prin urmare, principala problema care se ridica este aceea a concilierii principiului pacta sunt servanda cu prevederile legii criticate. Pentru a realiza aceasta operatiune, Curtea trebuie sa determine continutul principiului mentionat. Potrivit acestui principiu fundamental al dreptului civil, odata incheiat valid, contractul trebuie sa fie executat in deplina conformitate cu cuprinsul sau, prevederile contractuale impunandu-se (cu putere de lege) atat partilor (si, dupa caz, succesorilor in drepturi), cat si instantelor judecatoresti si organelor chemate sa asigure executarea silita. Acest principiu isi gasea temeiul in art.969 din Codul civil din 1864, potrivit caruia conventiile legal facute au putere de lege intre partile contractante, ele putandu-se revoca prin consimtamantul mutual sau din cauze autorizate de lege. El este in stransa legatura cu teoria voluntarista a autonomiei de vointa, potrivit careia, individul liber creeaza dreptul, vointa sa fiind suficienta pentru a explica efectele de drept ale unui act juridic. Vointa este autonoma, deoarece ea singura si independenta are forta de a genera actul juridic, cu efectul ca dreptul obiectiv doar confirma forta juridica a vointei individuale. Cu alte cuvinte, efectele contractului constau in nasterea, modificarea sau stingerea de drepturi si de obligatii civile in conditiile aplicarii regulii pacta sunt servanda (forta obligatorie a contractului). Astfel, partile sunt obligate sa execute intocmai si cu buna-credinta contractul incheiat in conditiile legii aplicabile. In aceste conditii, singura modalitate prin care efectele contractului astfel incheiat pot fi modificate o reprezinta tot acordul partilor, ca o expresie a autonomiei lor de vointa. Insa, regula pacta sunt servanda poate fi supusa unor atenuari impuse de situatii ce intervin pe parcursul executarii contractului, situatii care nu au putut fi avute in vedere la incheierea acestuia si care pun una dintre partile din contract in situatia de a nu-si mai putea onora obligatiile contractuale. In acest context, Curtea urmeaza sa verifice daca legea criticata amenajeaza autonomia de vointa a partilor in sensul solutionarii situatiilor mentionate mai sus. 

95. In acest sens, Curtea retine ca sub imperiul Codului civil din 1864, atat doctrina, cat si practica au recunoscut posibilitatea aplicarii teoriei impreviziunii in cazul in care un eveniment exceptional si exterior vointei partilor ce nu putea fi prevazut in mod rezonabil de acestea la data incheierii contractului, ar face excesiv de oneroasa executarea obligatiei debitorului. Aceasta institutie si-a gasit aplicarea in sistemul de drept romanesc inca din prima parte a secolului XX, dupa Primul Razboi Mondial, atunci cand societatea s-a confruntat cu o importanta criza economica, fiind de asemenea utilizata de judecatorii romani dupa 1989 si in contextul schimbarilor importante ce au avut loc ca urmare a transformarii regimului politic din Romania si a liberalizarii preturilor. Astfel, sub regimul Codului civil din 1864 (aplicabil contractelor din dosarele de fata) teoria impreviziunii era fundamentata pe prevederile art.970 care stipulau: „Conventiile trebuie executate cu buna-credinta. Ele obliga nu numai la ceea ce este expres intr-insele, dar la toate urmarile, ce echitatea, obiceiul sau legea da obligatiei dupa natura sa.” Asadar, chiar daca nu era consacrata in terminis, din punct de vedere normativ, impreviziunea rezulta din insasi reglementarea de principiu relativa la contracte, ea fiind justificata prin elementele de buna-credinta si echitate ce caracterizeaza executarea contractelor. Conditiile privind aplicarea impreviziunii au fost decelate in jurisprudenta si preluate in mare parte in Codul civil actual,  intr-o forma aproximativ identica [art.1271]. 

96. In esenta, impreviziunea intervine cand in executarea contractului a survenit un eveniment exceptional si exterior ce nu putea fi prevazut in mod rezonabil la data incheierii contractului in privinta amplorii si efectelor sale, ceea ce face excesiv de oneroasa executarea obligatiilor prevazute de acesta. Drept urmare, clauzele contractului cu executare succesiva in timp trebuie adaptate in mod adecvat la noua realitate in masura survenirii unui risc care se circumscrie ideii de impreviziune. In acest context, Curtea retine ca determinarea imprejurarilor care justifica aplicarea impreviziunii, concept derivand din buna credinta care trebuie sa caracterizeze executarea contractului, trebuie realizata tinandu-se cont de ideea de risc al contractului. Acesta trebuie analizat dintr-un punct de vedere bivalent atunci cand acesta se materializeaza; astfel, contractul in sine presupune un risc inerent asumat in mod voluntar de cele doua parti ale contractului, in baza autonomiei lor de vointa, principiu care caracterizeaza materia incheierii contractului, si unul supra-adaugat care nu a putut face obiectul in concreto a unei previzionari de catre niciuna dintre acestea, risc care trece dincolo de puterea de prevedere a cocontractantilor si care tine de intervenirea unor elemente ce nu puteau fi avute in vedere la momentul a quo.

97. Impreviziunea vizeaza numai riscul supra-adaugat si, in conditiile intervenirii acestuia, este menita sa reamenajeze prestatiile la care partile s-au obligat in conditiile noii realitati economice/juridice. Ea nu are drept scop revenirea la prestatiile de la momentul a quo al incheierii contractului de credit sau la riscul acceptat de catre parti la acelasi moment, fiind, asadar, straina acestora, dar ofera o baza legala pentru adaptarea sau incetarea contractului. Adaptarea are loc atunci cand utilitatea sociala a contractului poate fi mentinuta, pe cand incetarea atunci cand in cazul intervenirii noilor conditii contractul isi pierde utilitatea sociala. In consecinta, Curtea retine ca revine, in primul rand, partilor obligatia de a renegocia contractul, iar, in al doilea rand, renegocierea trebuie sa fie una efectiva prin raportare la noua realitate.

98. Din cele de mai sus, rezulta ca adaptarea contractului pe parcursul executarii sale la noua realitate intervenita echivaleaza cu mentinerea utilitatii sociale a acestuia, mai precis permite executarea in continuare a contractului prin reechilibrarea prestatiilor. Evaluarea intervenirii acestui risc trebuie privita si realizata in ansamblu, prin analiza cel putin a calitatii si pregatiri economice/ juridice a cocontractantilor [dihotomia profesionist/consumator], a valorii prestatiilor stabilite prin contract, a riscului deja materializat si suportat pe perioada derularii contractului de credit, precum si a noilor conditii economice care denatureaza atat vointa partilor, cat si utilitatea sociala a contractului de credit. Aceasta evaluare de ansamblu permite stabilirea, pe de o parte, a limitei dintre cele doua categorii de riscuri anterior mentionate si, pe de alta parte, in functie de rezultatul la care se ajunge, luarea unei decizii cu privire la soarta contractului. Insa, odata constatata depasirea riscului inerent contractului si survenirea celui supra-adaugat, interventia asupra acestuia devine obligatorie si trebuie sa fie efectiva, fie in sensul incetarii, fie in cel al adaptarii sale noilor conditii, ea producand efecte juridice pentru viitor, prestatiile deja executate ramanand castigate contractului.

99. De asemenea, Curtea constata ca regula pacta sunt servanda presupune luarea in considerare a unor elemente precum buna-credinta si echitatea, in conditiile schimbarii fundamentale a conditiilor de executare a contractului. Ca principiu general, echitatea se manifesta sub doua aspecte: obiectiv – denumind principiul exactei compensatii cu implicarea egalitatii de tratament – si subiectiv – insemnand luarea in considerare a unei situatii particulare, de regula, slabiciunea unei parti contractante. Ramanand la acelasi nivel general, functiile echitatii sunt de interpretare si de completare a normelor juridice, inclusiv a vointei exprimate a partilor. Din coroborarea dispozitiilor art.969 si art.970 din Codul civil din 1864, rezulta doua principii interdependente pe care se intemeiaza contractul civil: puterea de lege/forta obligatorie pe care acesta o are pentru partile contractante, pe de parte, si bunacredinta in executarea acestuia, pe de alta parte. Puterea de lege a contractului vizeaza nu numai ceea ce contractul prevede expres in clauzele sale, ci si toate urmarile, ce echitatea, obiceiul sau legea da obligatiei, dupa natura sa (art.970 alin.2 din Codul civil din 1864). Cu alte cuvinte, echitatea, corolar al buneicredinte, guverneaza contractul civil de la nasterea sa pana la epuizarea tuturor efectelor, independent de existenta unei clauze exprese in cuprinsul contractului. Asadar, executarea unui contract civil este legitima atata timp cat este rezultatul intrunirii cumulative a celor doua principii (forta obligatorie si executarea cu buna-credinta), principii care nu au existenta de sine-statatoare, ci se conditioneaza reciproc. Teoria impreviziunii, fundamentata pe cele doua principii, atenueaza caracterul obligatoriu al contractului, in masura in care, pe perioada executarii acestuia, intervine o situatie imprevizibila, insa nici una dintre partile contractante nu abdica de la obligatiile care ii revin potrivit executarii cu buna-credinta a contractului. Asadar, echitatea, alaturi de bunacredinta, ofera un fundament al impreviziunii, pornind de la relatia existenta intre ele. 

100. Prin urmare, potrivit arhitecturii constitutionale si legale, in caz de neintelegere intre parti, evaluarea existentei situatiei neprevazute (conditie obiectiva) si a efectelor sale asupra executarii contractului, a bunei-credinte in exercitarea drepturilor si obligatiilor contractuale ale partilor (conditii subiective), precum si a echitatii (ce presupune atat o latura obiectiva, cat si una subiectiva) trebuie realizata cu maxima rigoare si cade in sarcina instantei judecatoresti, organ care beneficiaza de garantia de independenta si impartialitate si care, pe aceasta cale, dobandeste un rol important in determinarea conditiilor de executare a contractului. Consecinta luarii in considerare a criteriului bunei-credinte constituie o largire a rolului judecatorului in contract, dar securitatea juridica nu va fi pusa in pericol, intrucat interventia judiciara este limitata de indeplinirea conditiilor specifice impreviziunii contractuale.           

101. Avand in vedere considerentele de mai sus, Curtea retine ca impreviziunea constituie doar o aparenta exceptie de la principiul autonomiei de vointa a partilor.  102. Chiar daca Legea nr.77/2016 nu se refera in terminis la impreviziune, intentia legiuitorului de a face aplicarea institutiei impreviziunii reiese din art.11 teza intai care face referire la echilibrarea riscurilor izvorand din contractul de credit, precum si din Expunerea de motive a legii care foloseste expresia „criza a contractului”. Aceste sintagme trebuie interpretate ca fiind o expresie particularizata la nivelul contractului de credit a teoriei impreviziunii, asa cum a fost enuntata mai sus. Legiuitorul a avut in vedere reechilibrarea prestatiilor in conditiile in care, pe perioada executarii contractului, a intervenit un risc supraadaugat riscului firesc ce insoteste un contract de credit si in care niciuna dintre parti nu este culpabila de aparitia evenimentului.  

103. Din analiza prevederilor legale rezulta, astfel, ca instanta, potrivit art.4 alin.(l) din lege, verifica indeplinirea cumulativa a anumitor conditii (persoanele carora se aplica prevederile legale, cuantumul sumei imprumutate, scopul contractarii creditului, lipsa in privinta consumatorului debitor a vreunei condamnari pronuntate printr-o hotarare definitiva pentru infractiuni in legatura cu creditul pentru care se solicita aplicarea legii) si ca, intr-o interpretare restrictiva a legii, nu ar avea dreptul la verificarea altor conditii, cum ar fi conditiile privind existenta impreviziunii. 

104. Curtea constata ca toate contractele de credit din prezentele dosare in care s-a ridicat exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor Legii nr.77/2016 au fost incheiate in perioada 2007-2009. Drept urmare, instanta de contencios constitutional va trebui sa faca distinctie intre art.11 teza intai („in vederea echilibrarii riscurilor izvorand din contractul de credit, precum si din devalorizarea bunurilor imobile, prezenta lege se aplica atat contractelor de credit aflate in derulare la momentul intrarii sale in vigoare”) si art.11 teza a doua („cat si contractelor incheiate dupa aceasta data.”) din Legea nr.77/2016. De asemenea, Curtea retine ca, potrivit art.29 alin.(l) din Legea nr.47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, instanta de contencios constitutional „decide asupra exceptiilor ridicate in fata instantelor judecatoresti sau de arbitraj comercial privind neconstitutionalitatea unei legi sau ordonante ori a unei dispozitii dintr-o lege sau dintr-o ordonanta in vigoare, care are legatura cu solutionarea cauzei in orice faza a litigiului si oricare ar fi obiectul acestuia. ” Cu alte cuvinte, avand in vedere obiectului sesizarilor care privesc contracte de credit incheiate inainte de 1 octombrie 2011, data intrarii in vigoare a Legii nr.287/2009 privind Codul civil, publicata initial in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.511 din 24 iulie 2009, respectiv in perioada 2007-2009, exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art.11 teza a doua urmeaza a fi respinsa ca inadmisibila, intrucat vizeaza contracte incheiate dupa intrarea in vigoare a Legii nr.77/2016. Asadar, Curtea va examina exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art.11 teza intai, insa prin raportare la cele ale art.3 teza a doua, art.4, art.7 si art.8 din Legea nr.77/2016, intrucat acestea contureaza sfera obligatiilor al caror continut este contestat prin intermediul exceptiei de neconstitutionalitate. 

105. De asemenea, in ceea ce priveste prevederile art.3 teza intai din Legea nr.77/2016 [„Prin derogare de la dispozitiile Legii nr.287/2009 privind Codul civil, republicata, cu modificarile ulterioare”], avand in vedere ca aceleasi contracte de credit au fost incheiate chiar inainte de intrarea in vigoare a Legii nr.287/2009 privind Codul civil, adica 1 octombrie 2011 (potrivit art.220 din Legea nr.71/2011 pentru punerea in aplicare a Legii nr.287/2009 privind Codul civil, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.409 din 10 iunie 2011) si care nu pot fi aplicate contractelor incheiate anterior intrarii in vigoare a noului Cod civil, instanta de contencios constitutional va respinge ca inadmisibila exceptia de neconstitutionalitate a acestor prevederi. 

106. Examinand exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor legale criticate, Curtea constata ca autoarele exceptiei de neconstitutionalitate formuleaza atat o critica de neconstitutionalitate extrinseca, cat si critici de neconstitutionalitate intrinseca. 

107. In ceea ce priveste critica de neconstitutionalitate extrinseca, care se refera la lege in ansamblul sau, Curtea retine ca autoarele exceptiei de neconstitutionalitate sustin, in esenta, ca prevederile legale criticate sunt neconstitutionale, intrucat Legea nr.77/2016 a fost adoptata ca o lege ordinara. Or, in conditiile in care se instituie un regim derogatoriu de la regimul general al proprietatii [care este reglementat, potrivit art.73 alin.(3) lit.m) din Constitutie, prin lege organica], aceasta derogare trebuie operata tot printr-o lege organica. In acest context, se mentioneaza, cu titlu de exemplu, art.8 alin.(l) din lege prin care se reglementeaza posibilitatea pentru instanta de judecata de a obliga creditorul sa devina titular al dreptului de proprietate asupra imobilului. Asadar, critica de neconstitutionalitate formulata de autoarele exceptiei de neconstitutionalitate se raporteaza la problema reglementarii printr-o lege ordinara, cum este Legea nr.77/2016 a unor situatii care vizeaza aspecte importante legate de dreptul de proprietate (precum transmiterea fortata a unui imobil in patrimoniul creditorului). 

108. Curtea retine ca Legea nr.77/2016 reglementeaza situatii specifice care nu se refera la regimul general al proprietatii, in sensul ca vizeza doar o modalitate de executare a unor obligatii derivate din contractul de credit in ipoteza intervenirii impreviziunii. Chiar daca aplicarea Legii nr.77/2016 are drept efect un transfer de proprietate, acest lucru nu semnifica faptul ca legea in sine reglementeaza regimul general al proprietatii, sintagma ce vizeza cadrul general al proprietatii in Romania si nu orice transfer al dreptului de proprietate ca urmare a aplicarii unor institutii de drept civil. In concordanta cu jurisprudenta sa [Decizia nr.5 din 14 iulie 1992, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.173 din 22 iulie 1992], Curtea constata ca regimul juridic general al proprietatii, publica sau privata, vizeaza, ca esenta, cele trei elemente ale dreptului de proprietate : posesia, folosinta, dispozitia, fiind preponderent un regim de drept privat. Regimul proprietatii si al dreptului de proprietate, si inca la nivel general, reprezinta o realitate juridica care guverneaza raporturile juridice de o valoare sociala semnificativa ce reclama reglementarea printr-o lege organica, pe cand regulile specifice pentru exercitarea atributelor dreptului de proprietate reprezinta o alta realitate juridica, de o importanta mai mica, putand fi stabilita prin legi ordinare sau, dupa caz, prin ordonante. De altfel, legiuitorul a mai adoptat reglementari care au un impact asupra dreptului de proprietate prin intermediul unor legi ordinare, cum ar fi Codul de procedura fiscala (Legea nr.207/2015, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.547 din 23 iulie 2015) care in art.348 reglementeaza confiscarile dispuse potrivit legii. Prin urmare, Curtea constata ca acesta critica de neconstitutionalitate extrinseca este neintemeiata. 

109. Referitor la criticile de neconstitutionalitate intrinseca, Curtea constata ca o prima critica se refera la claritatea, precizia si previzibilitatea legii. Aspectele invocate in legatura cu art.l alin.(5) din Constitutie vizeaza, insa, mai degraba chestiuni care tin de interpretarea sau aplicarea legii de catre instanta judecatoreasca sau se refera la corelarea dintre prevederi legale din acte normative diferite. Astfel, se critica faptul ca legea nu defineste notiunea de locuinta, nu stabileste in sarcina cui vor fi cheltuielile de executare silita sau nu stabileste cu claritate domeniul de aplicare prin utilizarea sintagmei „contract de credit”, nu se arata in ce masura Codul civil este aplicabil in materia nou reglementata, ca exista inadvertente intre scopul declarat in expunerea de motive si continutul propriu-zis al legii. Se mai critica faptul ca se schimba obiectul de activitate al bancii, ca se denatureaza piata bancara. De asemenea, autoarele exceptiei de neconstitutionalitate au aratat ca Legea nr.77/2016 este neclara si ca nu prevede ce se intampla atunci cand exista ipoteci de ranguri diferite constituite asupra imobilului ce urmeaza a fi dat in plata sau ce se intampla atunci cand imobilul este deteriorat din neglijenta debitorului. Se mai pune si problema corelarii cu dispozitiile Codului de procedura civila in ceea ce priveste regularizarea cererilor de chemare in judecata. Curtea constata, insa, ca aceste aspecte tin de interpretarea si aplicarea legii de catre instanta judecatoreasca, analiza lor excedand competentei instantei de contencios constitutional. 

110. O alta critica vizeaza faptul ca legea nu a fost insotita de studii de impact. In ceea ce priveste necesitatea studiului de impact prin prisma art.l alin.(5) din Constitutie si prin raportare la Legea nr.24/2000 privind normele de tehnica legislativa pentru elaborarea actelor normative, republicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.260 din 21 aprilie 2010, Curtea retine ca art.30 din aceasta lege prevede urmatoarele: „(1) Proiectele de acte normative trebuie insotite de urmatoarele documente de motivare:[…] d) studii de impact – in cazul proiectelor de legi de importanta si complexitate deosebita si al proiectelor de legi de aprobare a ordonantelor emise de Guvern in temeiul unei legi de abilitare si supuse aprobarii Parlamentului.” Or, Curtea constata ca Legea nr.77/2016 nu se incadreaza in aceasta ipoteza, ea reglementand o solutie normativa menita  a rezolva o situatie punctuala, respectiv impreviziunea in ipoteza intervenirii unei „crize a contractului”  care nu se subsumeaza continutului normativ al art.30 din Legea nr.24/2000. 

111. De asemenea, s-a aratat in criticile formulate ca prevederile legale criticate nu sunt coroborate cu dispozitiile Legii nr.151/2015 privind procedura insolventei persoanelor fizice, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.464 din 26 iunie 2015, lege care inca nu a intrat in vigoare. Insa, in jurisprudenta sa, Curtea Constitutionala a statuat in mod constant ca nu se poate pronunta asupra neconcordantelor dintre diferite norme juridice, ci numai asupra intelesului dispozitiilor legale criticate in raport cu prevederile si principiile constitutionale. De exemplu, prin Decizia nr.495 din 16 noiembrie 2004, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.63 din 19 ianuarie 2005, si Decizia nr.463 din 12 aprilie 2011, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.431 din 21 iunie 2011, Curtea a retinut ca examinarea constitutionalitatii unui text de lege are in vedere compatibilitatea acelui text cu dispozitiile constitutionale pretins incalcate, iar nu compararea mai multor prevederi legale intre ele si raportarea concluziei ce ar rezulta din aceasta comparatie la dispozitii ori principii ale Constitutiei. Prin urmare, o astfel de situatie nu constituie un veritabil argument pe care sa se intemeieze neconstitutionalitatea prevederilor criticate, ci o eventuala contrarietate intre norme legale din acelasi domeniu sau din domenii pe care autorii exceptiei de neconstitutionalitate le apreciaza ca fiind similare. Or, coordonarea legislatiei in vigoare, sub aspectele mentionate, este de competenta autoritatii legiuitoare. 

112. O alta critica se refera, prin prisma art.16 din Constitutie, la faptul ca institutiile de credit ar dobandi, in urma aplicarii acestei legi, o pozitie inferioara creditorilor chirografari care isi pot satisface creantele prin executarea silita a celorlalte bunuri ale debitorilor, altele decat imobilul/imobilele aduse drept garantie. In ceea ce priveste incalcarea art.16 alin.(l) si (2) privind egalitatea in fata legii, Curtea retine ca prin Decizia nr.l din 8 februarie 1994, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.69 din 16 martie 1994, a statuat ca principiul egalitatii in fata legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situatii care, in functie de scopul urmarit, nu sunt diferite. De aceea, el nu exclude, ci, dimpotriva, presupune solutii diferite pentru situatii diferite. In consecinta, un tratament diferit nu poate fi doar expresia aprecierii exclusive a legiuitorului, ci trebuie sa se justifice rational, in respectul principiului egalitatii cetatenilor in fata legii si a autoritatilor publice. De asemenea, art.16 din Constitutie „vizeaza egalitatea in drepturi intre cetateni in ceea ce priveste recunoasterea in favoarea acestora a unor drepturi si libertati fundamentale, nu si identitatea de tratament juridic asupra aplicarii unor masuri, indiferent de natura lor. In felul acesta se justifica nu numai admisibilitatea unui regim juridic diferit fata de anumite categorii de persoane, dar si necesitatea lui” (Decizia nr.53 din 19 februarie 2002, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.224 din 3 aprilie 2002). Or, acele categorii de creditori mentionate sunt in situatii diferite. Institutiile financiare, in calitate de creditori care si-au garantat creantele cu ipoteci asupra unor imobile se afla, totusi, pe o pozitie diferita fata de cea a creditorilor chirografari, avand in vedere natura diferita a creantelor lor (a se vedea, mutatis mutandis, Decizia nr.22 din 21 ianuarie 2003, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.224 din 3 aprilie 2003). 

113. Autoarele exceptiei de neconstitutionalitate se refera si la nerespectarea principiului neretroactivitatii legii civile, argumentand ca prin normele legale criticate se afecteaza obiectul contractelor de credit, prin schimbarea obligatiei de plata a sumelor de bani datorate in aceea a predarii imobilului cu care s-a garantat executarea contractului de credit. Cu alte cuvinte, se afirma ca prin dispozitiile legale criticate se afecteaza in mod retroactiv substanta contractului de credit, inlaturandu-se regula potrivit careia obligatiile asumate trebuie respectate de catre parti (pacta sunt servanda). Insa, asa cum s-a aratat mai sus, in paragraful 94 si urmatoarele, regula pacta sunt servanda presupune luarea in considerare a unor elemente precum buna-credinta si echitatea atunci cand are loc o schimbare fundamentala a conditiilor de executare a contractului. Prevederile puse in principal in discutie prin prisma incalcarii art.15 alin.(2) din Constitutie sunt cele ale art.11 din Legea nr.77/2016, potrivit carora: „In vederea echilibrarii riscurilor izvorand din contractul de credit, precum si din devalorizarea bunurilor imobile, prezenta lege se aplica atat contractelor de credit aflate in derulare la momentul intrarii sale in vigoare, cat si contractelor incheiate dupa aceasta data.” Asa cum s-a aratat la paragraful 104 din prezenta decizie, Curtea urmeaza sa se raporteze doar la art.11 teza intai din Legea nr.77/2016. Din analiza prevederilor legale criticate rezulta faptul ca ele se aplica si contractelor aflate in curs de derulare. Expresia „in derulare” a fost folosita de legiuitor pentru a acoperi si cazul prevazut de art.8 alin.(5) din Legea nr.77/2016, respectiv faza executarii silite incepute inainte de intrarea in vigoare a legii. 

114. Cu referire la aceasta critica, Curtea retine, de asemenea, ca majoritatea contractelor de imprumut vizate de legea criticata au fost incheiate in perioada 2007-2009, acestor contracte fiindu-le aplicabil cadrul legal de la acea data. Astfel, dreptul comun il constituia Codul civil in vigoare la acea data, iar reglementari suplimentare, specifice domeniului bancar se regaseau in Legea nr.190/1999 privind creditul ipotecar pentru investitii imobiliare, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.611 din 14 decembrie 1999. Curtea observa, insa, ca Legea nr.77/2016 se aplica si contractelor care au fost incheiate in baza altor prevederi legale decat cele ale Legii nr. 190/1999. Cu alte cuvinte, si unele credite care nu au fost contractate in scopul achizitionarii unor imobile au fost garantate prin instituirea unor ipoteci asupra unor bunuri imobile.

115. Indiferent de textul legal specific in baza caruia au fost incheiate contractele pana la data de 1 octombrie 2011, ele se supun reglementarii de drept comun, Codul civil din 1864 care, in mod evident, permitea aplicarea teoriei impreviziunii, in temeiul art.969 si art.970. Avand in vedere ca Legea nr.77/2016 reprezinta o aplicare a teoriei impreviziunii la nivelul contractului de credit, prevederile acesteia nu retroactiveaza. Cu toate acestea, Curtea observa ca legiuitorul a configurat cadrul legal reprezentat de Legea nr.77/2016 luand in considerare o impreviziune aplicabila ope legis pentru toate contractele de credit in derulare, deformand conditiile aplicarii impreviziunii.

116. Astfel, art.11 teza intai din Legea nr.77/2016 prevede ca dispozitiile legii se aplica tuturor contractelor in curs de derulare, fara a lua in considerare situatia debitorilor, precum si specificul contractelor de credit incheiate si fara a face o diferentiere intre debitorii de buna-credinta si cei de rea-credinta, intre cei care nu mai pot sa plateasca si cei care nu mai vor sa plateasca. Cu alte cuvinte, desi in expunerea de motive se face referire la persoanele fizice care nu dispun de mijloacele necesare achitarii creditului catre institutia de credit, legea se aplica fara distinctie celor doua categorii de debitori mentionati. Curtea retine, insa, ca darea in plata intervine numai daca in termenul de 30 de zile prevazut de art.5 alin.(3) din Legea nr.77/2016, partile contractului nu ajung la un acord, respectiv, daca negocierea intemeiata pe art.969 si art.970 din Codul civil esueaza. Insa, o astfel de institutie a impreviziunii aplicabila ope legis pentru toate contractele incheiate pana la data intrarii in vigoare a Legii nr.77/2016 nu poate fi recunoscuta, fiind in contradictie cu prevederile constitutionale ale art.1 alin.(3) privind statul de drept, art.1 alin.(5) in componenta sa privind calitatea legii, cele ale art.21 alin.(3) privind dreptul la un proces echitabil, precum si cele ale art.124 privind infaptuirea justitiei. In aceste conditii, prevederile legale criticate nu sunt clare, permitand interpretari contradictorii cu privire la posibilitatea instantei judecatoresti de a verifica indeplinirea conditiilor privind existenta impreviziunii. Or, posibilitatea partilor din contractele respective de a prezenta situatia de fapt dintr-un dosar in fata unei instante judecatoresti este absolut necesara avand in vedere ca judecatorul trebuie sa verifice aceasta situatie, astfel incat institutia darii in plata sa nu fie un instrument discretionar pus la dispozitia doar a unei parti si, astfel, sa dezechilibreze raportul contractual. Numai in acest fel se poate asigura, in aceste cazuri, respectarea principiului egalitatii armelor in cadrul procesului civil.  

117. Astfel, din analiza prevederilor legii criticate rezulta ca legiuitorul inlatura posibilitatea controlului judecatoresc in ceea ce priveste indeplinirea conditiilor specifice impreviziunii, respectiv conditiile cu caracter obiectiv referitoare la cauza schimbarii circumstantelor (existenta situatiei neprevazute) sau la cuprinsul contractului (absenta unei clauze de adaptare a contractului), si conditiile cu caracter subiectiv referitoare la atitudinea/conduita partilor contractante (lipsa culpei debitorului in executarea contractului) sau la efectele schimbarii circumstantelor (caracterul licit al neexecutarii obligatiilor contractuale). Legiutorul se limiteaza la a stabili conditiile premisa ale incidentei noului cadru normativ, care se pot constitui eventual in conditii de admisibilitate a cererii introductive de instanta, alaturi de dovada parcurgerii procedurii prealabile a notificarii, fara a reglementa nicio conditie specifica impreviziunii. Cu alte cuvinte, legiuitorul stabileste o impreviziune aplicabila ope legis, convertind situatia premisa in efect consumat, fara evaluarea niciuneia dintre conditiile obiective sau subiective care caracterizeza impreviziunea contractuala. Consecinta directa este modificarea contractului in baza legii, interventia judecatorului fiind una strict formala, limitata la verificarea conditiilor de admisibilitate a cererii, a caror intrunire cumulativa are ca efect direct darea in plata. Asa fiind, legea criticata inlatura controlul efectiv al instantei cu privire la starea de fapt, respectiv cu privire la cauza si efectele schimbarii circumstantelor de executare a contractului, dand prevalenta unei presupuse stari de criza a contractului in privinta debitorului. In mod implicit, legea rupe echilibrul contractului, instituind o prezumtie absoluta a incapacitatii de executare a contractului de catre debitor, si elimina orice remediu judiciar prin atribuirea unui rol formal judecatorului cauzei, care este tinut de litera legii.  

118. Mai mult, in conditiile in care trasatura esentiala a statului de drept o constituie suprematia Constitutiei si obligativitatea respectarii legii (a se vedea, in acest sens, Decizia nr.232 din 5 iulie 2001, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.727 din 15 noiembrie 2001, Decizia nr.234 din 5 iulie 2001, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.558 din 7 septembrie 2001, sau Decizia nr.53 din 25 ianuarie 2011, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.90 din 3 februarie 2011), iar „Statul de drept asigura suprematia Constitutiei, corelarea tuturor legilor si tuturor actelor normative cu aceasta” (Decizia nr.22 din 27 ianuarie 2004, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.233 din 17 martie 2004), ceea ce inseamna ca acesta „implica, prioritar, respectarea legii, iar statul democratic este prin excelenta un stat in care se manifesta domnia legii” (Decizia nr.13 din 9 februarie 1999, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.178 din 26 aprilie 1999), solutia adoptata de legiuitor in legea criticata nesocoteste aceste valori consacrate jurispridential de Curtea Constitutionala.

119. Asadar, singura interpretare care se subsumeaza cadrului constitutional in ipoteza unei reglementari generale a impreviziunii in executarea contractelor de credit este cea potrivit careia instanta judecatoreasca, in lipsa acordului dintre parti, are competenta si obligatia sa aplice impreviziunea in cazul in care constata ca sunt indeplinite conditiile existentei acesteia. Curtea mai reitereaza faptul ca, fata de cadrul legal existent la data incheierii contractelor de credit, prevederile legale criticate trebuie sa se aplice doar debitorilor care, desi au actionat cu buna-credinta, in conformitate cu prevederile art.57 din Constitutie, nu isi mai pot indeplini obligatiile ce rezulta din contractele de credit in urma intervenirii unui eveniment exterior si pe care nu l-au putut prevedea la data incheierii contractului de credit.   120. In aceste conditii, Curtea constata ca prevederile art.11 teza intai raportate la cele ale art.3 teza a doua, art.4, art.7 si art.8 din Legea nr.77/2016 sunt constitutionale numai in masura in care instanta judecatoreasca, in conditiile manifestarii opozitiei creditorului, poate si trebuie sa faca aplicarea teoriei impreviziunii la contractele in derulare. Astfel, din punct de vedere procedural, instanta judecatoreasca, in conditiile formularii contestatiei de catre creditor sau a actiunii in constatare de catre debitor, va verifica indeplinirea conditiei notificarii creditorului conform celor prevazute de Legea nr.77/2016, indeplinirea criteriilor prevazute de art.4 din lege, aplicand in mod obligatoriu teoria impreviziunii in cadrul art.7 din lege, respectiv art.8, ori in cadrul art.9 din aceeasi lege. 

121. Instanta judecatoreasca care, in conditiile legii, este independenta in aprecierea sa, va putea face aplicarea impreviziunii pana la limita superioara impusa de Legea nr.77/2016 (predarea imobilului si stergerea datoriilor principale si accesorii). Cu alte cuvinte, in lipsa acordului partilor si in temeiul art.969 si art.970 din Codul civil din 1864, respectiv al Legii nr.77/2016, instanta judecatoreasca va pronunta o hotarare prin care va dispune fie adaptarea contractului in forma pe care o decide, fie incetarea sa. 

122. In continuare, Curtea va analiza problema constitutionalitatii sintagmei „precum si din devalorizarea bunurilor imobile” din art.11 al Legii nr.77/2016. Curtea constata ca obiectul contractelor de credit il reprezinta sume de bani, si nu bunuri imobile. In conditiile in care art.11 teza intai prevede ca un criteriu de sine statator criteriul devalorizarii bunurilor imobile ce fac obiectul garantiei aduse de debitor, se ajunge la o incalcare a dreptului de proprietate privata asupra sumelor de bani ale imprumutatorului (institutiei de credit), drept prevazut de art.44 din Constitutie. Curtea constata ca un astfel de criteriu care a fost prevazut alternativ cu cel al riscurilor ce izvorasc din contractul de credit si deci, folosit de sine statator, este incompatibil cu aplicarea impreviziunii de catre instanta judecatoreasca, astfel cum a fost configurata sub regimul Codului civil din 1864. Faptul ca garantia adusa se devalorizeaza nu are legatura cu executarea contractului de credit. Acest criteriu ar putea, in schimb, sa fie folosit in coroborare cu principiul echitatii ca parte a teoriei impreviziunii astfel cum a fost configurata sub regimul Codului civil din 1864. Astfel, instanta judecatoreasca urmeaza sa evalueze dezechilibrul prestatiilor rezultate din contractul de credit si prin recurgerea la acest criteriu atunci cand contractul de credit a fost convenit in vederea achizitionarii unui imobil. 

123. In ceea ce priveste criticile referitoare la prevederi art.8 alin.(5) din Legea nr.77/2016, Curtea constata ca se impun anumite precizari. Executarea unei obligatii a debitorului poate avea loc, in principiu, in doua moduri: de buna voie sau prin executare silita. Cauzele pentru care se ajunge la executare silita sunt aceleasi ca cele care il determina pe debitor sa dea in plata imobilul cu care a garantat imprumutul. Legiuitorul a reglementat aceeasi solutie pentru situatii identice. Darea in plata poate opera si in faza executarii silite, neputandu-se retine incalcarea autoritatii de lucru judecat al hotararii instantei judecatoresti care a incuviintat executarea silita, intrucat aceasta nu are ca obiect solutionarea fondului. Chiar si in aceasta faza instanta poate aprecia cu privire la indeplinirea conditiilor privind existenta impreviziunii. 

124. Asadar, Curtea retine ca incuviintarea executarii silite nu presupune o judecata de fond, ci are semnificatia „apelarii la forta de constrangere a statului in sensul punerii in executare silita a titlului executoriu, debitorul obligatiei suportand, astfel, in mod direct, consecintele acestei operatiuni. Ea deschide posibilitatea indeplinirii efective a obligatiilor care incumba in sarcina debitorului, iar creditorul, prin forta de constrangere a statului, neutralizeaza libertatea de actiune a debitorului, realizandu-si creanta in dauna vointei acestuia” [Decizia nr.895 din 17 decembrie 2015, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.84 din 4 februarie 2016, paragraful 20]. In prezent, conform art.666 alin.(5) din Codul de procedura civila, instanta poate respinge cererea de incuviintare a executarii silite numai daca: cererea de executare silita este de competenta altui organ de executare decat cel sesizat; hotararea sau, dupa caz, inscrisul nu constituie, potrivit legii, titlu executoriu; inscrisul, altul decat o hotarare judecatoreasca, nu intruneste toate conditiile de forma cerute de lege sau alte cerinte in cazurile anume prevazute de lege; creanta nu este certa, lichida si exigibila; debitorul se bucura de imunitate de executare; titlul cuprinde dispozitii care nu se pot aduce la indeplinire prin executare silita; sau exista alte impedimente prevazute de lege. 

125. Niciunul dintre aceste motive nu este afectat prin adoptarea legii criticate, intrucat legiuitorul nu contesta caracterul cert, lichid si exigibil al creantei, ci limiteaza executarea acesteia la concurenta bunului imobil ipotecat. Legiuitorul nu a negat vreunul dintre elementele definitorii ale contractului de credit (obiectul, pretul sau garantiile asociate acestuia), ci a stabilit o modalitate de executare, in respectul art.57 din Constitutie, a garantiei asociate contractului de credit, astfel incat executarea silita a titlului executoriu, reprezentat de contractul de credit sa continue. Nici executarea de bunavoie, nici cea silita a obligatiilor rezultate din contractul de credit nu presupune ruinarea debitorului in cazul intervenirii unei impreviziuni in executarea acestuia.

126. Mai mult, Curtea, in jurisprudenta sa, a statuat ca suspendarea executarilor silite in temeiul Ordonantei de urgenta a Guvernului nr.71/2009 privind plata unor sume prevazute in titluri executorii avand ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I. nr.416 din 18 iunie 2009, aprobata cu modificari prin Legea nr.230/2011, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.864 din 8 decembrie 2011, nu este contrara dreptului la un proces echitabil, [Decizia nr.387 din 24 martie 2011, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.439 din 23 iunie 2011] si nici principiului separatiei puterilor in stat [Decizia nr.1042 din 14 iulie 2011, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.647 din 9 septembrie 2011], iar un atare motiv de suspendare a executarilor silite se incadreaza in „alte impedimente prevazute de lege”. Astfel, chiar ulterior incuviintarii executarii silite pot interveni anumite situatii pentru care executarea silita nu mai poate continua. Or, in cazul de fata, nu numai ca executarea silita continua, dar creditorul isi poate vedea realizata creanta, in conditiile impreviziunii, la nivelul bunului imobil pe care a inteles ca il solicite drept garantie pentru executarea obligatiilor prevazute in contractul de credit. 

127. Toate cele de mai sus demonstreaza ca masura legislativa criticata, cu precizarile aduse de instanta de contencios constitutional raportate la aplicarea teoriei impreviziunii, nu reprezinta o ingerinta in realizarea actului de justitie sau a dreptului la un proces echitabil, ci o aplicare justa, in spiritul buneicredinte si a echitatii, a teoriei impreviziunii in faza executarii silite. 

128. Referitor la prevederile art.11 teza intai prin raportare la celelalte dispozitii legale criticate, Curtea retine ca in jurisprudenta sa (a se vedea Decizia nr.270 din 7 mai 2014, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 554 din data de 28 iulie 2014, paragraful 19) a statuat ca, potrivit art.44 alin.(l) din Constitutie, legiuitorul este in drept sa stabileasca continutul si limitele dreptului de proprietate. De principiu, aceste limite au in vedere obiectul dreptului de proprietate si atributele acestuia si se instituie in vederea apararii intereselor sociale si economice generale sau pentru apararea drepturilor si libertatilor fundamentale ale altor persoane, esential fiind ca prin aceasta sa nu fie anihilat complet dreptul de proprietate (in acest sens, a se vedea si Decizia nr.19 din 8 aprilie 1993, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 105 din 24 mai 1993). De asemenea, Curtea a statuat prin Decizia nr.59 din 17 februarie 2004, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.203 din 9 martie 2004, ca, in temeiul art.44 din Constitutie, legiuitorul ordinar este competent sa stabileasca cadrul juridic pentru exercitarea atributelor dreptului de proprietate, in acceptiunea principiala conferita de Constitutie, in asa fel incat sa nu vina in coliziune cu interesele generale sau cu interesele particulare legitime ale altor subiecte de drept, instituind astfel niste limitari rezonabile in valorificarea acestuia, ca drept subiectiv garantat. Asadar, textul art.44 din Constitutie cuprinde expres in cadrul alin.(l) o dispozitie speciala in temeiul careia legiuitorul are competenta de a stabili continutul si limitele dreptului de proprietate, inclusiv prin introducerea unor limite vizand atributele dreptului de proprietate. In aceste conditii, Curtea retine ca dreptul de proprietate nu este un drept absolut, ci poate fi supus anumitor limitari, potrivit art.44 alin.(1) din Constitutie; insa, limitele dreptului de proprietate, indiferent de natura lor, nu se confunda cu insasi suprimarea dreptului de proprietate. Statul protejeaza dreptul de proprietate in conditiile exercitarii sale cu buna-credinta (a se vedea, mutatis mutandis, Decizia nr.245 din 19 aprilie 2016, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.546 din 20 iulie 2016, paragrafele 59-60). Dreptul de proprietate al institutiilor de credit nu cunoaste nicio limitare in conditiile impreviziunii, adaptarea/incetarea contractelor neinsemnand nici macar limitarea dreptului de proprietate.

 129. Cu privire la art.148 alin.(2) si (4) din Constitutie, prin Decizia nr.668 din 18 mai 2011, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.487 din 8 iulie 2011, Curtea Constitutionala a statuat ca folosirea unei norme de drept european in cadrul controlului de constitutionalitate ca norma interpusa celei de referinta implica o conditionalitate cumulativa: pe de o parte, aceasta norma sa fie suficient de clara, precisa si neechivoca prin ea insasi sau intelesul acesteia sa fi fost stabilit in mod clar, precis si neechivoc de Curtea de Justitie a Uniunii Europene si, pe de alta parte, norma trebuie sa se circumscrie unui anumit nivel de relevanta constitutionala, astfel incat continutul sau normativ sa sustina posibila incalcare de catre legea nationala a Constitutiei – unica norma directa de referinta in cadrul controlului de constitutionalitate. Intr-o atare ipoteza, demersul Curtii Constitutionale este distinct de simpla aplicare si interpretare a legii, competenta ce apartine instantelor judecatoresti si autoritatilor administrative, sau de eventualele chestiuni ce tin de politica legislativa promovata de Parlament sau Guvern, dupa caz. Prin prisma conditionalitatii cumulative enuntate, ramane la aprecierea Curtii Constitutionale aplicarea in cadrul controlului de constitutionalitate a hotararilor Curtii de Justitie a Uniunii Europene sau formularea de catre ea insasi a unor intrebari preliminare in vederea stabilirii continutului normei europene. O atare atitudine tine de cooperarea dintre instanta constitutionala nationala si cea europeana, precum si de dialogul judiciar dintre acestea, fara a se aduce in discutie aspecte ce tin de stabilirea unor ierarhii intre aceste instante. In cauza, prevederile invocate ale Directivei 2014/17/UE a Parlamentului European si a Consiliului din 4 februarie 2014 privind contractele de credit oferite consumatorilor pentru bunuri imobile rezidentiale si de modificare a Directivelor 2008/48/CE si 2013/36/UE si a Regulamentului (UE) nr. 1093/2010, publicata in Jurnalul Oficial al Uniunii Europene seria L, nr.60 din 28 februarie 2014, nu au, insa,

 

legatura cu ipoteza normativa a legii criticate, ele referindu-se la conversia creditelor in valuta. 

130. In aceste conditii, Curtea constata ca nu poate retine incalcarea prevederilor constitutionale ale art.15 alin.(2) privind principiul neretroactivitatii legii civile, art.16 privind egalitatea in fata legii, art.24 privind dreptul la aparare, art.45 privind libertatea economica, art.73 alin.(l) lit.m) privind adoptarea legilor organice, art.135 privind economia, art.136 alin.(5) privind inviolabilitatea proprietatii private, iar dispozitiile art.53 privind restrangerea exercitiului unor drepturi sau al unor libertati si ale art.148 privind integrarea in Uniunea Europeana din Constitutie nu au incidenta in cauza de fata. 

131. Drept urmare, avand in vedere considerentele de mai sus, Curtea va respinge ca neintemeiata exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 11 teza intai raportate la celelalte dispozitii din Legea nr.77/2016 privind darea in plata a unor bunuri imobile in vederea stingerii obligatiilor asumate prin credite. 

132. Curtea retine ca atat dispozitivul, cat si considerentele prezentei decizii sunt general obligatorii, potrivit dispozitiilor art.147 alin.(4) din Constitutie, si se impun cu aceeasi forta tuturor subiectelor de drept (a se vedea, in acest sens, si Decizia Plenului Curtii Constitutionale nr.1 din 17 ianuarie 1995, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.16 din 26 ianuarie 1995 sau Decizia nr.1 din 10 ianuarie 2014, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.123 din 19 februarie 2014).  133. Pentru considerentele expuse mai sus, in temeiul art.146 lit.d) si al art.147 alin.(4) din Constitutie, precum si al art.1-3, al art.ll alin.(l) lit.A.d) si al art.29 din Legea nr.47/1992, cu unanimitate de voturi,

 

                    CURTEA CONSTITUTIONALA In numele legii Decide:

    

1. Admite exceptia de neconstitutionalitate ridicata de Unicreditbank S.A. din Bucuresti in Dosarul nr.9406/303/2016 al Judecatoriei Sectorului 6 din Bucuresti, de Societatea B.R.D. – Société Générale din Bucuresti  si, respectiv, de Societatea B.R.D. – Société Générale din Bucuresti – Sucursala Timisoara  in Dosarul nr.2745/285/2016 al Judecatoriei Radauti, in Dosarul nr.888/310/2016 al Judecatoriei Sinaia – Sectia civila, in Dosarul nr.8179/193/2016 al Judecatoriei Botosani – Sectia civila, in Dosarul                               nr.867/220/2016 al Judecatoriei Deta, in Dosarul nr. nr.17053/245/ 2016 al Judecatoriei Iasi – Sectia civila si in Dosarul nr. nr.5639/315/2016 al Judecatoriei Targoviste, de Societatea Alpha Bank Romania S.A din Bucuresti in Dosarul nr.2789/285/2016 al Judecatoriei Radauti si in Dosarul nr.9910/180/2016 al Judecatoriei Bacau – Sectia civila, de Banca Comerciala Romana S.A. din Bucuresti in Dosarul nr.1415/295/2016 al Judecatoriei Sannicolau Mare, precum si de Societatea Raiffeisen Bank S.A. in Dosarul nr.838/310/2016 al Judecatoriei Sinaia, in Dosarul nr.1699/229/2016 al Judecatoriei Fetesti, in Dosarul nr.6156/1748/2016 al Judecatoriei Cornetu, in Dosarul nr.3192/202/2016 al Judecatoriei Calarasi, in Dosarul nr.9039/318/2016 al Judecatoriei Targu Jiu – Sectia Civila, in Dosarele nr.2846/312/2016 si nr.2815/312/2016 ale Judecatoriei Slobozia, in Dosarul nr.1839/229/2016 al Judecatoriei Fetesti, in Dosarul nr.13116/4/2016 al Judecatoriei sectorului 4 Bucuresti – Sectia civila, in Dosarul nr.10083/180/2016 al Judecatoriei Bacau – Sectia Civila, in Dosarul nr.14640/301/2016 al Judecatoriei Sectorului 3 din Bucuresti – Sectia civila, in Dosarele nr.16339/300/2016 si nr.18565/300/2016 ale Judecatoriei Sectorului 2 din Bucuresti, in Dosarul nr.12101/197/2016 al Judecatoriei Brasov si in Dosarul nr.7604/288/2016 al Judecatoriei Ramnicu Valcea – Sectia civila, si constata ca sintagma „precum si din devalorizarea bunurilor imobile” din art.11 teza intai din Legea nr.77/2016 privind darea in plata a unor bunuri imobile in vederea stingerii obligatiilor asumate prin credite, este neconstitutionala.

2. Admite exceptia de neconstitutionalitate ridicata de aceleasi parti in aceleasi dosare ale acelorasi instante si constata ca prevederile din art.11 teza intai raportate la art.3 teza a doua, art.4, art.7 si art.8 din Legea nr.77/2016 privind darea in plata a unor bunuri imobile in vederea stingerii obligatiilor asumate prin credite, sunt constitutionale in masura in care instanta judecatoreasca verifica conditiile referitoare la existenta impreviziunii.

3. Respinge, ca inadmisibila, exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art.11 teza intai raportate la dispozitiile art.3 teza intai, precum si exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art.11 teza a doua din Legea nr.77/2016 privind darea in plata a unor bunuri imobile in vederea stingerii obligatiilor asumate prin credite, exceptie ridicata de aceleasi parti in aceleasi dosare ale acelorasi instante.

4. Respinge, ca neintemeiata, exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art.11 teza intai raportate la celelalte dispozitii din Legea nr.77/2016 privind darea in plata a unor bunuri imobile in vederea stingerii obligatiilor asumate prin credite, exceptie ridicata de aceleasi parti in aceleasi dosare ale acelorasi instante, si constata ca acestea sunt constitutionale, prin raportare la criticile formulate. Definitiva si general obligatorie.

 

Decizia se comunica presedintilor celor doua Camere ale Parlamentului, Guvernului si Judecatoriei Radauti, Judecatoriei Sinaia – Sectia civila, Judecatoriei Botosani – Sectia civila, Judecatoriei Deta, Judecatoriei Iasi – Sectia civila, Judecatoriei Targoviste, Judecatoriei Bacau – Sectia civila, Judecatoriei Sannicolau Mare, Judecatoriei Cornetu, Judecatoriei Calarasi, Judecatoriei Targu Jiu – Sectia Civila, Judecatoriei Sectorului 2 din Bucuresti, Judecatoriei Sectorului 3 din Bucuresti – Sectia civila, Judecatoriei Sectorului 4 Bucuresti – Sectia civila, Judecatoriei Sectorului 6 din Bucuresti ,Judecatoriei Brasov, Judecatoriei Slobozia, Judecatoriei Fetesti si Judecatoriei Ramnicu Valcea si se publica in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I. Pronuntata in sedinta din data de 25 octombrie 2016.