Cuantumul daunelor morale in cazul unui accident rutier. Lipsa politei RCA
Persoanele prejudiciate in urma unui accident rutier produs din culpa conducatorului unui autovehicul, pentru folosinta caruia nu era incheiata o polita R.C.A., sunt despagubite de catre Fondul de Protectie a Victimelor Strazii, insa despagubirea nu trebuie sa fie simbolica, dar nici sa devina o sursa de imbogatire pentru persoanele pagubite, cuantumul ei fiind stabilit prin decizia suverna a instantei, luata in functie de fiecare cauza in parte. Despagubirea trebuie sa reprezinte sumele de bani ce sunt necesare pentru a-le usura ori compensa, pe cat posibil, suferintele pe care le-au indurat sau, eventual, mai trebuie sa le indure acestea.
R O M A N I A
INALTA CURTE DE CASATIE SI JUSTITIE
Sectia I civila
Decizia nr. 2431/2015
Pronuntata in sedinta publica, astazi 29 octombrie 2015.
Asupra cauzei de fata, constata urmatoarele:
Prin cererea inregistrata la data de 17 octombrie 2011, reclamantii I.G.L., I.M. si N.I. au chemat in judecata pe paratul Fondul de Protectie a Victimelor Strazii, solicitand obligarea acestuia la plata urmatoarelor sume: 300.000 RON catre reclamantul I.G.L., 300.000 RON catre reclamantul I.M. si 200.000 RON catre reclamanta N.I., cu titlu de daune morale.
In motivare actiunii, reclamantii au aratat ca, la data de 16 decembrie 2008, la iesirea din Municipiul Adjud, a avut loc un eveniment rutier, in care au fost implicate autovehiculul marca F. inmatriculat cu nr. B-XXXX, aflat in proprietatea SC B.T. SRL, condus de T.O.G., si autovehiculul marca V. inmatriculat cu nr. B-ZZZZ, aflat in proprietatea SC P.L.R. SA Bucuresti, condus de catre I.S.
Soferul T.O.G., in timp ce conducea autovehiculul inmatriculat cu nr. B-XXXX pe DN 2 E 85, pe directia Focsani – Adjud, a intrat pe sensul opus pentru efectuarea unei depasiri, tamponandu-se frontal cu autovehiculul inmatriculat cu nr. B-ZZZZ, care circula din sens opus, condus regulamentar de I.S.
In urma acestui eveniment rutier a decedat I.S.C., pasagera in autovehiculul marca V. inmatriculat cu nr. B-ZZZZ, mama reclamantilor, respectiv fiica reclamantei N.I., precum si T.O.G., conducatorul autovehiculului marca F. inmatriculat cu nr. B-XXXX, C.D.D. si Z.P., pasageri in acelasi autoturism.
De asemenea, I.S. a suferit o vatamare corporala grava care a necesitat 70-80 zile de ingrijiri medicale.
In cauza, s-a deschis Dosarul penal nr. 1161/P/2009, instrumentat de catre Parchetul de pe langa Judecatoria Adjud, care a dispus, in temeiul art. 10 lit. g) C. proc. pen., neinceperea urmaririi penale.
Reclamantii au sustinut ca defuncta I.S.C. era liantul familiei, persoana care reusea prin dragostea ei, prin sensibilitate si cu mult tact, sa armonizeze relatiile dintre personalitatile diferite ale membrilor familiei. Tragedia care a lovit familia reclamantilor a dus incet si la racirea relatiilor cu tatal, I.S.
Art. 3 alin. (3) din Anexa la Ordinul nr. 1/2000 emis de Comisia de Supraveghere a Asigurarilor prevede ca persoanele prejudiciate in urma unui accident rutier produs din culpa conducatorului unui autovehicul, pentru folosinta caruia nu era incheiata o polita R.C.A., sunt despagubite de catre Fondul de Protectie a Victimelor Strazii.
Art. 6 din Ordinul nr. 1/2008 stipuleaza faptul ca obligatiile Fondului de Protectie a Victimelor Strazii cu privire la modul de solutionare a cererilor de despagubire ce ii sunt adresate, precum si a cuantumului despagubirilor pe care este obligat sa le acorde persoanelor prejudiciate in urma unor evenimente rutiere, sunt similare cu cele ale societatilor de asigurare emitente ale politelor de raspundere civila de tip R.C.A., si sunt reglementate de normele speciale in vigoare la data producerii evenimentului rutier.
In speta, normele aplicabile cererilor de despagubire sunt cele reglementate prin Ordinul nr. 11/2007 emis de Comisia de Supraveghere a Asigurarilor, privind aplicarea asigurarilor de raspundere civila pentru prejudicii produse prin accidente de autovehicule.
Avand in vedere ca, la data producerii accidentului, pentru autovehiculul marca F. inmatriculat cu nr. B-XXXX, condus de T.O.G., nu era incheiata o polita de tip R.C.A., in virtutea art. 61 si urm. din Legea nr. 136/1995 privind asigurarile din Romania, reclamantii s-au adresat Fondului de Protectie a Victimelor Strazii pentru a obtine despagubiri, dar parata a comunicat ca cererile acestora fac obiectul dosarelor de dauna nr. FPVS 572/TL7, nr. FPVS 573/11 si nr. FPVS 574/11.
Cererile de despagubire au fost respinse cu motivarea ca la data producerii accidentului, pentru folosinta autovehiculului marca V. inmatriculat cu nr. B-ZZZZ, era incheiata o polita R.C.A. emisa de SC A.T. Asigurari.
Or, din rezolutia Parchetului de pe langa Judecatoria Adjud, precum si din raportul de expertiza tehnica intocmit in cauza, rezulta ca evenimentul rutier s-a produs din culpa conducatorului auto T.O.G., care conducea autovehiculul marca F. inmatriculat cu nr. B-XXXX si nu autovehiculul inmatriculat cu nr. B-ZZZZ, care a fost condus de tatal reclamantilor.
SC A.T. Asigurari SA, asiguratorul R.C.A. al autovehiculului inmatriculat cu nr. B-ZZZZ, nu poate fi obligat la acoperirea prejudiciilor rezultate in urma acestui eveniment rutier, atata timp cat accidentul nu s-a produs din culpa conducatorului acestui autovehicul.
La nivelul Uniunii Europene exista preocuparea ca sumele acoperite prin politele de tip R.C.A. sa fie de natura sa aduca satisfactii victimelor accidentelor auto. Astfel, prin Directiva nr. 2005/14/CE se instituie obligativitatea ca pana in anul 2012 politele de tip R.C.A. sa asigure o despagubire pentru o persoana vatamata de pana la 1.000.000 euro, (un milion euro).
Pentru anul 2008, art. 24 alin. (3) din Ordinul nr. 11/2007 emis de CSA, aplicabil in speta de fata, prevede ca limita maxima de despagubire pentru vatamari corporale sau decese este suma de 750.000 euro.
Hotararile judecatoresti pronuntate recent de catre instantele de judecata din Romania in aceasta materie reflecta intentia legiuitorului de a se asigura repararea integrala a prejudiciilor produse in urma evenimentelor rutiere, intrucat acestea aduc grave atingeri drepturilor constitutionale ale victimelor la viata si sanatate.
In drept, cererea a fost intemeiata pe dispozitiile art. 998 si 999 C. civ., prevederile Legii nr. 136/1995, Ordinul nr. 1/2008 si Ordinul nr. 11/2007 emise de CSA.
Prin sentinta civila nr. 168 din 08 martie 2012, Tribunalul Vrancea a declinat competenta de solutionare a cauzei in favoarea Tribunalului Bucuresti, in raport de sediul paratului si dispozitiile art. 5 C. proc. civ.
La data de 02 noiembrie 2012, reclamantii au formulat cerere precizatoare a cererii de chemare in judecata, solicitand obligarea paratului la plata penalitatilor de intarziere in cuantum de 0,1% pentru fiecare zi de intarziere, incepand cu data introducerii actiunii, respectiv 17 octombrie 2014, si pana la plata integrala a despagubirilor stabilite.
Solicitarea reclamantilor a fost intemeiata pe dispozitiile art. 10 alin. (1) si (2) din Normele privind Fondul de Protectie a Victimelor Strazii aprobate prin Ordinul Presedintelui Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor nr. 1/2008.
Prin sentinta civila nr. 975 din 16 mai 2013, Tribunalul Bucuresti, sectia a V-a civila, a admis in parte actiunea si l-a obligat pe parat la plata catre reclamantii I.G.L. si I.M. a sumei de cate 20.000 RON fiecare, reprezentand daune morale, si la plata catre reclamanta N.I. a sumei de 40.000 RON, reprezentand daune morale. Totodata, paratul a fost obligat la plata catre reclamanti a penalitatilor de intarziere in cuantum de 1% pentru fiecare zi de intarziere de la data de 17 octombrie 2011 si pana la plata efectiva.
Prin decizia civila nr. 160A din 11 aprilie 2014, Curtea de Apel Bucuresti, sectia a IV-a civila, a respins, ca nefondate, apelurile formulate de apelantii-reclamanti I.G.L., I.M. si N.I. si de apelanta-parata Asociatia Fondul de Protectie a Victimelor Strazii impotriva sentinte civile nr. 975 din 16 mai 2013, pronuntata de Tribunalul Bucuresti, sectia a V-a civila.
Prin decizia nr. 3615 din 18 noiembrie 2014, Inalta Curte de Casatie si Justitie, sectia a II-a civila, a admis recursul declarat de reclamantii I.G.L., I.M. si N.I. impotriva deciziei civile nr. 160A din 11 aprilie 2014, pronuntata de Curtea de Apel Bucuresti, sectia a IV-a civila, pe care a casat-o, si a trimis cauza spre rejudecare aceleiasi instante, retinand, in esenta, urmatoarele;
Art. 304 pct. 7 C. proc. civ. reglementeaza ca motiv de recurs situatia in care hotararea nu cuprinde motivele pe care se sprijina sau cand cuprinde motive contradictorii ori straine de natura pricinii.
Motivarea hotararii inseamna ca aceasta trebuie sa cuprinda in considerentele sale motivele de fapt ?i de drept care au format convingerea instantei ?i au condus la solutia pronuntata.
Potrivit art. 261 alin. (1) C. proc. civ., hotararea trebuie sa cuprinda motivele de fapt si de drept care au format convingerea instantei si cele pentru care au fost inlaturate sustinerile partilor.
Acest text a consacrat principiul potrivit caruia hotararile trebuie sa fie motivate, iar nerespectarea acestui principiu constituie motiv de modificare potrivit art. 304 pct. 7 C. proc. civ., rolul textului fiind acela de a se asigura exercitarea controlului judiciar de catre instantele superioare.
In ceea ce priveste critica referitoare la faptul ca motivarea instantei este straina de natura pricinii prin fundamentarea acesteia pe un act normativ european ce nu a fost pus in discutia partilor, critica invocata in temeiul dispozitiilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ., Inalta Curte a constatat ca, intr-adevar, instanta de apel a confirmat solutia primei instante din perspectiva acestui act care, dincolo de faptul ca nu a facut obiectul dezbaterilor, reprezinta o motivare straina de pricina, fara sustinere in dispozitiile legale incidente cauzei.
S-a retinut, ca, desi se face referire la probatoriul administrat in cauza, instanta de apel nu a analizat in virtutea caracterului devolutiv al caii de atac probele administrate.
Or, a nu analiza argumentele si probele administrate si a nu prezenta argumentele pentru care au fost inlaturate cererile si sustinerile partilor, echivaleaza cu necercetarea fondului cauzei.
In speta, Inalta Curte a constatat ca, raportat la motivele de apel formulate, instanta de control judiciar nu a facut nicio referire la sustinerile si apararile invocate, la probele administrate si solicitate a fi reevaluate, rezumandu-se la a confirma solutia primei instante cu privire la cuantumul daunelor acordate, ceea ce releva nelegalitatea deciziei atacate.
S-a concluzionat, ca hotararea atacata cuprinde lapidar ?i contradictoriu argumentele care au format convingerea instantei in sensul solutiei pronuntate, rezultand ca, in speta, situatia de fapt dedusa judecatii nu a fost pe deplin stabilita, hotararea fiind pronuntata cu incalcarea prevederilor art. 295 C. proc. civ., care consacra caracterul devolutiv al caii de atac.
Dosarul a fost reinregistrat pe rolul Curtii de Apel Bucuresti sub nr. 8585/3/2012*, in vederea rejudecarii apelului declarat de catre reclamanti.
In rejudecarea apelului, nu a fost administrat nici un mijloc de proba de catre niciuna dintre parti, fiind depuse doar precizari atat de catre apelantii-reclamanti, cat si de Asociatia Fondului de Protectie a Victimelor Strazii.
Curtea de Apel Bucuresti, sectia a IV-a civila, prin decizia nr. 193 A din 7 aprilie 2015, a admis apelul declarat de catre apelantii reclamanti I.G.L., I.M. si N.I.; a schimbat in parte sentinta civila nr. 975 din 16 mai 2013, pronuntata de catre Tribunalul Bucuresti, sectia a V-a civila; a obligat pe parat la plata catre reclamantii I.G.L. si I.M. a sumei de 15.000 euro in favoarea fiecaruia in echivalent RON, la data platii efective, reprezentand daune; a obligat pe parat la plata catre reclamanta N.I. a sumei de 20.000 euro in favoarea acesteia in echivalent RON, la data platii efective, daune morale, si a pastrat celelalte dispozitii ale sentintei, retinand urmatoarele;
Impotriva solutiei date prin decizia civila nr. 160A din 11 aprilie 2014 a Curtii de Apel Bucuresti, sectia a IV-a civila, asupra apelului declarat de Asociatia Fondului de Protectie a Victimelor Strazii, nu a fost exercitata calea de atac a recursului, motiv pentru care nu a fost supus analizei Inaltei Curtii de Casatie si Justitie, astfel ca solutia data de catre instanta de apel, in primul ciclu procesual, asupra apelului declarat de catre Asociatia Fondului de Protectie a Victimelor Strazii a intrat sub puterea lucrului judecat, neputand sa faca obiectul cercetarii judecatoresti in rejudecarea apelului.
In acest sens, singura consecinta juridica consta in faptul ca Asociatia Fondului de Protectie a Victimelor Strazii ramane obligata la plata penalitatilor de intarziere.
In rejudecarea apelului declarat de catre apelantii-reclamanti I.G.L., I.M. si N.I., in raport de limitele stabilite de catre instanta de control judiciar prin decizia nr. 3615 din 18 noiembrie 2014, pronuntata de catre Inalta Curte de Casatie si Justitie, sectia a II-a civila, avand in vedere critica formulata cu privire la cuantumul mic al daunelor morale stabilite de catre prima instanta, precum si de dispozitiile art. 295-297 C. proc. civ., Curtea a constatat ca apelul declarat de reclamanti este fondat, pentru urmatoarele considerente;
Cu privire la starea de fapt, s-a retinut ca este cea stabilita de catre prima instanta si confirmata de catre instanta de apel in primul ciclu procesual, astfel ca, in speta, devin incidente dispozitiile Legii nr. 136/1995 cu modificarile si completarile ulterioare, care reglementeaza asigurarea de raspundere civila ca urmare a pagubelor produse prin accidente de autovehicule pe teritoriul Romaniei [art. 48 alin. (1)].
Potrivit legii, sunt cuprinse in asigurare accidentele de autovehicule produse pe teritoriul Romaniei, indiferent de locul producerii lor (pe drumuri publice, pe drumuri care nu sunt deschise circulatiei publice). Asiguratorul datoreaza despagubiri pentru prejudiciul cauzat prin accident de autovehicul in cazul in care, pentru acest accident, se poate angaja, potrivit legii, raspunderea civila a persoanei asigurate.
De asemenea, conform art. 51 alin. (3) din Legea nr. 136/1995, in caz de vatamare corporala sau deces al unei persoane ori de avariere sau distrugere de bunuri, se acorda despagubiri daca autovehiculul care a produs accidentul este identificat si asigurat, chiar daca autorul accidentului a ramas neidentificat.
In ipoteza in care vehiculul implicat in accident nu este asigurat pentru raspundere civila pentru pagube produse prin accidente de vehicule, se constituie, in conformitate cu art. 61 din Legea nr. 136/1995, Fondul de Protectie a Victimelor Strazii, in vederea protejarii persoanelor pagubite prin accidente.
In acest sens sunt si dispozitiile art. 3 alin. (3) din Ordinul nr. 1/2008 pentru punerea in aplicare a Normelor privind Fondul de Protectie a Victimelor Strazii, potrivit cu care obligatia de despagubire revine Fondului.
In urma accidentului de circulatie produs la data de 16 decembrie 2008, a rezultat decesul numitei I.S.C.
Potrivit actelor de stare civila, reclamantii I.M. si I.G.L. sunt fii defunctei, iar reclamanta N.I. este mama defunctei.
Cu privire la apelul declarat de catre reclamantii I.G.L., I.M. si N.I., s-a constatat ca singura critica se refera la cuantumul daunelor morale.
Sub acest aspect, s-a invederat ca repararea daunelor morale prin despagubiri bane?ti ridica problema dificila a modului si a criteriilor de apreciere a prejudiciilor morale, cat si a criteriilor de stabilire a indemnizatiei destinate repararii acestora. Stabilirea prejudiciilor morale nu are la baza criterii exacte, ?tiintifice, deoarece exista o incompatibilitate intre caracterul moral, nepatrimonial al daunelor, si caracterul banesc, patrimonial al despagubirilor. In aprecierea importantei prejudiciului moral trebuie avute in vedere repercusiunile prejudiciului moral asupra starii generale a sanatatii, precum si asupra posibilitatii reclamantilor de a se realiza deplin pe plan social, profesional si familial.
Legiuitorul nu a stabilit criterii obiective de cuantificare a prejudiciului, astfel incat instantele au puterea suverana de apreciere a despagubirilor, prin raportare la circumstantele concrete ale cauzei.
Daunele morale se stabilesc prin apreciere, ca urmare a aplicarii de catre instanta de judecata a criteriilor referitoare la importanta valorilor lezate si, in masura in care au fost lezate aceste valori, la consecintele negative suferite de cei in cauza in plan fizic si psihic, intensitatea perceptiei consecintelor vatamarii, masura in care le-a fost afectata situatia familiala, profesionala si sociala. Toate aceste criterii de cuantificare a prejudiciului moral sunt subordonate conotatiei aprecierii rezonabile, pe o baza echitabila, corespunzatoare prejudiciului real si efectiv produs victimei. De asemenea, este necesar sa se aiba in vedere criteriul echitatii si proportionalitatii daunei cu despagubirea acordata, asa cum a invederat si instanta de control judiciar, prin decizia de casare.
Sub aspectul criteriilor de cuantificare a prejudiciului moral, instanta de apel a retinut ca, in speta, trebuie sa se tina cont de relatiile de rudenie existente intre victima si reclamanti, precum si de varsta fiecarui reclamant, care este relevanta asupra dezvoltarii profesionale, sociale si familiale a persoanelor lezate.
Referitor la apelantii-reclamanti I.G.L. si I.M., instanta de apel a retinut ca acestia sunt copii victimei I.S.C., si ca, la data producerii decesului mamei lor, aveau varsta de 20, respectiv 23 de ani.
Din punct de vedere al importantei valorilor sociale lezate, instanta de apel a constatat ca pierderea unui parinte afecteaza dreptul la viata de familie, la dezvoltarea fizica, psihica si intelectuala, valori esentiale si indispensabile pentru cresterea si perfectionarea armonioasa a copiilor, aflati in plina evolutie profesionala.
Instanta de apel a retinut ca apelantii-reclamanti si-au pierdut parintele la o varsta la care sprijinul financiar si moral al mamei era extrem de important pentru dezvoltarea personala, profesionala si psihica. In conditiile in care I.S.C. era principalul intretinator al familiei, disparitia acesteia a avut consecinte negative asupra copiilor, deoarece acestia s-au aflat in imposibilitatea de a beneficia de sprijin financiar in vederea continuarii studiilor de specialitate.
Astfel, din probele administrate, a rezultat ca reclamantul I.M. a fost nevoit sa isi abandoneze studiile superioare, ca urmare a decesului mamei sale, si sa preia atributiile de conducere ale firmei infiintate si conduse de I.S.C., insa, datorita lipsei pregatirii si experientei in domeniu, firma a avut pierderi semnificative, iar reclamantul I.G.L. nu a mai putut beneficia de suportul material si moral pentru continuarea educatiei sale, fiind afectat in mod vizibil de pierderea parintelui sau.
Relevant in prezenta cauza este ca ambii copii nu au putut beneficia nici de ajutorul tatalui lor, deoarece si acesta a suferit in cadrul aceluiasi accident traumatisme multiple si TCC, avand nevoie de ingrijiri medicale si suport moral.
Din punct de vedere al consecintelor negative suferite de acesti reclamanti in plan fizic si psihic, si al intensitatii perceptiei consecintelor vatamarii, Curtea a constatat ca lui I.M., odata cu pierderea tragica a mamei, i-a fost afectata increderea si speranta in propria persoana, ca da dovada de nestapanire, emotivitate, anxietate si hiperperseverenta, ca i-a scazut capacitatea adaptiva si de mobilizare la efect psihic, si ca si-a pierdut optimismul, asa cum rezulta din raportul examenului psihologic aflat la dosarul Tribunal Bucuresti, coroborat cu depozitia martorului audiat de instanta de apel in primul ciclu procesual, a carui depozitie se afla la dosarul Curtea de Apel Bucuresti.
In ceea ce il priveste pe reclamantul I.G.L., avand in vedere concluziile raportului examenului psihologic, Curtea a retinut ca este evident ca moartea mamei a avut consecinte negative asupra dezvoltarii profesionale si psihice a acestuia, si ca aceasta situatie nu poate fi depasita cu usurinta, fiind necesar sa treaca o perioada de timp indelungata, dar sa existe si acceptarea situatiei.
Cu privire la N.I., mama victimei, Curtea a retinut ca pentru un parinte pierderea copilului sau provoaca o suferinta incomensurabila si imposibil de cuantificat, deoarece cursul firesc al vietii este ca descendentul sa isi piarda parintii si nu ca parintele sa asiste la disparitia propriului sau copil.
In cauza, s-a constatat ca victima era singura fiica a reclamantei N.I., ca aceasta beneficia de sprijinul financiar si moral al fiicei sale, si ca, odata cu decesul acesteia, a avut grave pierderi financiare, pierzandu-si casa, dar si probleme de sanatate.
Din punct de vedere al consecintelor, s-a constatat ca N.I. prezinta stari de neliniste, de anxietate, de deprimare, ca si-a pierdut increderea in sine si in capacitatea de a se descurca singura, ca se simte dezorientata datorita dificultatilor pe care le intampina in realizarea gradului de adaptare si independenta, si ca percepe situatia actuala cu un puternic sentiment de inadaptare si inutilitate, asa cum rezulta din raportul psihologic, dosrul Tribunalul Bucuresti, coroborat cu depozitia martorului audiat de instanta de apel, in primul ciclu procesual, a carui depozitie se afla la dosarul Curtea de Apel Bucuresti.
Avand in vedere toate aceste aspecte, Curtea a concluzionat ca aprecierea asupra cuantumului daunelor morale nu se poate realiza cu exactitate, neputand-se compensa toate traumele psihice suportate de catre copii sau de catre parinti, si ca instanta de judecata trebuie sa stabileasca cuantumul acestora avand in vedere cerintele echitatii, dar si necesitatea stabilirii unei despagubiri rezonabile din prisma asigurarii unui echilibru intre prejudiciul produs si traumele suferite, cu scopul de a nu se crea o imbogatire fara justa cauza, astfel ca a stabilit un cuantum al daunelor morale de 15.000 euro in favoarea lui I.G.L., de 15.000 euro in favoarea lui I.M., precum si de 20.000 euro in favoarea lui N.I.
Referitor la apararile formulate de catre Asociatia Fondul de Protectie a Victimelor Strazii, referitoare la modalitatea de stabilire a cuantumului daunelor morale, Curtea a retinut ca stabilirea cuantumului despagubirii trebuie sa se realizeze avandu-se in vedere numai consecintele negative psihice, fizice si sociale asupra victimei, neavand nicio relevanta calitatea persoanei responsabile (asigurator, in temeiul raporturilor de asigurare de raspundere civila obligatorie sau Fondul, in temeiul obligatiei legale de garantie).
Acest principiu al repararii integrale a prejudiciului cauzat victimei este consecinta faptului ca legiuitorul nu a prevazut limite minime sau maxime pentru stabilirea despagubirilor victimelor, ci a lasat posibilitatea instantelor de judecata de a aprecia asupra cuantificarii prejudiciului tinand cont de criteriile jurisprudentiale, varsta victimei, natura si intensitatea leziunilor, consecintele negative fizice, psihice si sociale, posibilitatile de recuperare, existenta prejudiciului estetic, etc.
De asemenea, instanta de apel a mai retinut ca nu va tine cont nici de Ghidul de evaluare a daunelor morale invocat de catre intimata, deoarece acesta reprezinta o opera jurisprudentiala realizata de catre asiguratori, iar selectia hotararilor judecatoresti s-a realizat in conformitate cu interesele asiguratorilor de a fi obligati la plata daunelor morale intr-un cuantum cat mai redus.
Impotriva acestei decizii au declarat recurs reclamantii I.G.L., I.M. si N.I., care, indicand art. 304 pct. 7 si 9 C. proc. civ., in dezvoltarea criticilor formulate, au aratat ca hotararea pronuntata de instanta de apel nu cuprinde motivele pe care se sprijina, ca este insuficient motivata, si ca este lipsita de temei legal, in sensul ca a fost data cu incalcarea si aplicarea gresita a legii.
Astfel, Curtea Suprema de Justitie a Romaniei, sectia civila, prin decizia nr. 62 din 10 ianuarie 2001, a retinut, cu valoare de principiu, ca aprecierea judecatorului privind evaluarea daunelor morale este subiectiva, dar criteriile care stau la baza cuantumului despagubirilor sunt obiective si pot forma obiectul controlul instantei de recurs.
Instanta a impartasit astfel criteriul general evocat de instanta europeana potrivit caruia despagubirile trebuie sa reprezinte un raport rezonabil de proportionalitate avand in vedere gradul de lezare a valorilor sociale ocrotite, intensitatea si gravitatea atingerii aduse acestora.
Or, instanta de apel nu a avut in vedere criteriile jurisprudentiale in operatiunea de cuantificare a daunelor morale, ceea ce echivaleaza cu o necercetate completa a fondului si a motivelor de apel.
Pornind de la cele retinute de Curtea Suprema de Justitie si insusite de Inalta Curte de Casatie si Justitie, prin decizia nr. 298 din 30 ianuarie 2014, reclamantii au solicitat instantei de recurs sa faca o corecta si justa analiza a inscrisurilor depuse la dosarul cauzei, inclusiv, a rapoartelor de evaluare psihologica si a declaratiilor martorilor audiati inaintea instantelor de fond, si sa aprecieze aceste probe in comparatie si cu jurisprudenta actuala a instantelor, potrivit art. 49 pct. 2 lit. d) din Ordinul nr. 20/2008 al Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor, care prevede ca, in caz de deces, stabilirea intinderii despagubirii cu titlu de daune morale se realizeaza in conformitate cu legislatia si jurisprudenta din Romania.
Ca o consecinta a acestui fapt, s-a aratat ca sumele acordate cu titlu de daune morale de catre instanta de apel constituie o limitare disproportionata a dreptului de despagubire si o incalcare a principiului echivalentei, a garantarii unui tratament comparabil al victimelor accidentelor rutiere, a protectiei sociale a acestora, a efectului util al reglementarii europene, a garantarii despagubirii adecvate, juste si echitabile. Aceasta deoarece despagubirea este derizorie si nu constituie un caracter de satisfactie pentru aceasta categorie de persoane extrem de vulnerabila. De asemenea, cuantumul daunelor morale reduce in mod nejustificat protectia oferita victimelor si stabileste o discriminare fata de victimele altor accidente rutiere.
Raportat la dispozitiile art. 49 alin. (2) lit. d) din Ordinul CSA nr. 20/2008, s-a aratat ca instanta de apel nu a luat in considerare practica judiciara nationala cu privire la sumele acordate cu titlu de despagubiri morale pentru prejudiciul incercat.
In acest sens, s-a aratat ca Inalta Curte de Casatie si Justitie, in Dosarul nr. 3112/1285/2011, s-a pronuntat intr-o situatie similara, aratand in considerentele deciziei nr. 298 din 30 ianuarie 2014 ca instantele trebuie sa tina cont de criteriul jurisprudential al consecintelor decesului unui membru de familie, pe toate planurile, precum si de criteriile echitatii si proportionalitatii daunei cu despagubirea acordata consacrate, deasemenea, pe cale jurisprudentiala in materia stabilirii daunelor morale.
Reclamantii recurenti au aratat ca au invocat in apel prevederile legii speciale reprezentata din Legea nr. 136/1995 privind asigurarile si reasigurarile in Romania, cu modificarile si completarile ulterioare, normele de aplicare a acestei legi – Ordinul CSA nr. 20/2008, si ale Ordinului CSA nr. 1/2008 pentru punerea in aplicare a Normelor privind Fondul de Protectie a Victimelor Strazii, insa instanta de apel s-a raportat in solutionarea cauzei numai la Legea nr. 136/1995 si la Ordinul CSA nr. 1/2008. Procedand astfel, instanta de apel a ignorat dispozitiile art. 49 pct. 2 lit. d) din Ordinul CSA nr. 20/2008, care, in materia despagubirii victimelor accidentelor rutiere, confera jurisprudentei rolul de izvor de drept.
Asigurarea obligatorie de raspundere civila pentru pagubele produse tertilor prin accidente de vehicule este reglementata de legea speciala, in conformitate cu art. 2213 C. civ., potrivit caruia „Asigurarile obligatorii se reglementeaza prin legi speciale”.
Trimiterea la normele de aplicare ale legii in materia R.C.A. este realizata chiar de art. 6 alin. (1) din Ordinul CSA nr. 1/2008 pentru punerea in aplicare a Normelor privind Fondul de Protectie a Victimelor Strazii, potrivit caruia: „Cuantumul prejudiciului suferit de persoanele pagubite prin accidente de vehicule produse pe teritoriul Romaniei se stabileste in stricta conformitate cu prevederile normelor privind aplicarea legii in domeniul asigurarilor obligatorii de raspundere civila pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, in vigoare in Romania la data producerii accidentului”.
S-a conchis, ca, fata de considerentele expuse, sumele acordate cu titlu de daune morale reclamantilor I.G.L. si I.M., in calitate de fii ai decedatei I.S.C., si reclamantei N.I., in calitate de mama a decedatei I.S.C., sunt extrem de mici in raport cu alte cauze similare, indicate in dosar, derizorii si vexatorii, ceea ce reprezinta un tratament discriminatoriu.
Mai mult decat atat, cuantumul despagubirii acordate constituie o limitare disproportionata si nejustificata a dreptului de despagubire prin raportare la jurisprudenta.
S-a mai aratat, ca limitarea disproportionata a dreptului de despagubire al rudelor persoanei decedate este in dezacord cu obiectivul central al reglementarii europene si anume garantarea tratamentului comparabil al victimelor accidentelor rutiere, precum si cu reglementarea interna in domeniu.
Garantarea tratamentului comparabil al victimelor accidentelor rutiere trebuie sa se reflecte in cuantumul despagubirii, care trebuie sa fie cel putin echivalent cu jurisprudenta anexata in prezentul dosar, iar conditiile de acordare a despagubirii trebuie sa fie cel putin la fel de favorabile ca in alte situatii asemanatoare.
Astfel cum a precizat Curtea de Justitie a Uniunii Europene (ale carei hotarari sunt obligatorii pentru instantele nationale si constituie izvor de drept), conditiile de fond si de forma stabilite de diferitele legislatii nationale in materie de reparare a prejudiciilor nu pot fii mai putin favorabile decat cele care privesc reclamatii interne asemanatoare (principiul echivalentei) si nu pot fi reglementate in asa fel incat sa faca imposibila in practica sau excesiv de dificila obtinerea despagubirii (principiul efectivitatii).
Or, faptul ca, la aproape 6 ani de la producerea accidentului, prejudiciul suferit de reclamanti prin decesul mamei, respectiv a fiicei, inca nu le-a fost compensat, le incalca acestora dreptul la o satisfactie echitabila pentru prejudiciile suferite, precum si la obtinerea despagubirilor cuvenite intr-un termen rezonabil, ceea ce inseamna ca obtinerea despagubirii in acest caz este, pe de o parte, excesiv de dificila, cu consecinte nefaste asupra reclamantilor, iar pe de alta parte, este de natura sa le produca insatisfactii.
In continuare, s-a facut trimitere la solutiile pronuntate in cauze similare de catre instantele nationale si s-a concluzionat ca, in comparatie cu hotararile judecatoresti pronuntate, suma acordata cu titlu de daune morale reclamantilor este neproportionala si cu mult inferioara celei care ar fi trebuit sa fie acordata, astfel ca este evident ca instanta de apel a incalcat principiul echivalentei si principiul efectivitatii, precum si dispozitiile art. 49 din Ordinul CSA nr. 20/2008, care impun sa se stabileasca despagubirea conform jurisprudentei din Romania, si ca, pentru a stabili cuantumul despagubirilor, instanta de apel ar fi trebuit sa analizeze practica judiciara depusa la dosar si cuantumul stabilit sa fie cel putin echivalent cu jurisprudenta anexata.
S-a concluzionat, ca instanta de apel a incalcat legea prin aceea ca nu a aplicat corect prevederile art. 49 pct. 2 lit. d) din Ordinul CSA nr. 20/2008, iar potrivit art. 315 C. proc. civ., aceasta a incalcat limitele casarii, intrucat decizia recurata a fost data fara a se tine seama de jurisprudenta similara din Romania.
Examinand decizia ce face obiectul prezentului recurs in limita criticilor de nelegalitate formulate de reclamanti, intemeiate pe dispozitiile art. 304 pct. 7 si 9 C. proc. civ., instanta constata urmatoarele;
Invocand art. 304 pct. 7 C. proc. civ., reclamantii au sustinut ca decizia pronuntata in apel nu cuprinde motivele pe care se sprijina si ca este insuficient motivata.
Potrivit art. 304 pct. 7 C. proc. civ., modificarea unei hotarari se poate cere cand ”hotararea nu cuprinde motivele pe care se sprijina sau cand cuprinde motive contradictorii ori straine de natura pricinii”.
Sustinerile invocate de catre reclamanti in temeiul art. 304 pct. 7 C. proc. civ. si anume lipsa motivelor pe care se sprijina decizia pronuntata si insuficienta motivarii vizeaza aceeasi ipoteza, respectiv nemotivarea deciziei recurate.
Motivarea hotararii reprezinta aratarea temeiurilor de fapt si de drept in baza carora judecatorul pronunta solutia si constituie o garantie procesuala ce permite efectuarea controlului judiciar in calea de atac exercitata impotriva acestei hotarari.
In speta, se constata ca instanta de apel, cu respectarea dispozitiilor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., a aratat motivele de fapt si de drept, in considerentele hotararii pronuntate, in temeiul carora si-a format convingerea cu privire la cuantumul daunelor morale la care sunt indreptatiti reclamantii, ceea ce permite efectuarea controlului judiciar asupra solutiei pronuntate de instanta de apel pe calea prezentului recurs.
Prin urmare, Inalta Curte constata ca nu este fondata critica adusa hotararii pronuntate in apel de catre reclamanti prin raportare la dispozitiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., urmand a dispune respingerea acesteia in consecinta.
In ceea ce priveste motivul de recurs intemeiat pe dispozitiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., instanta constata urmatoarele;
Cadrul procesual in care s-a realizat rejudecarea cauzei in apel a fost stabilit in primul ciclu procesual, prin decizia pronuntata in recurs, respectiv in ceea ce priveste critica formulata de reclamanti in apel referitoare la cuantumul mic al despagubirilor morale stabilit de catre prima instanta.
Situatia de fapt stabilita de instantele de fond si apel, asa cum a fost expusa mai sus, nu poate fi reevaluata in recurs fata de structura art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ., potrivit caruia pe calea recursului se pot formula impotriva deciziei pronuntate in apel numai critici de nelegalitate.
Invocand nelegalitatea deciziei ce face obiectul prezentului recurs, in baza art. 304 pct. 9 C. proc. civ., reclamantii au sustinut ca aceasta a fost data cu incalcarea dispozitiilor art. 49 pct. 2 lit. d) din Ordinul CSA nr. 20/2008, pentru punerea in aplicare a Normelor privind asigurarea obligatorie de raspundere civila pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, in vigoare la data producerii evenimentului rutier soldat cu decesul numitei I.S.C., mama, respectiv, fiica reclamantilor, care prevad ca stabilirea cuantumului daunelor morale se face conform legislatiei si a jurisprudentei din Romania, ?i ca, in acest domeniu, cuantumul daunelor morale suferit de persoanele pagubite se stabile?te in stricta conformitate cu prevederile in vigoare in acest domeniu la data producerii accidentului, potrivit art. 6 alin. (1) din Ordinul nr. 1/2008 emis de CSA.
Aceste critici sunt fondate, pentru cele ce urmeaza;
Astfel, in ceea ce prive?te suma de bani acordata cu titlul de daune morale, prin marimea ei, se constata ca, intr-adevar, nu trebuie sa devina o sursa de imbogatire pentru persoanele pagubite, dar nici nu trebuie sa aiba numai un caracter pur simbolic, ci ea trebuie sa reprezinte sumele de bani ce sunt necesare pentru a-le usura ori compensa, in masura posibila, suferintele pe care le-au indurat sau, eventual, mai trebuie sa le indure acestea.
Despagubirea baneasca acordata pentru repararea unui prejudiciu nepatrimonial fiind, prin insasi destinatia ei – aceea de a usura situatia persoanei lezate, de a-i acorda o satisfactie, o categorie juridica cu caracter special, nu trebuie acordata intr-un cuantum simbolic datorita imposibilitatii, cu totul firesti, de stabilire a unei concordante valorice exacte intre cuantumul sau si gravitatea prejudiciului la a carui reparare este destinata sa contribuie. Ea nu poate fi acordata intr-un cuantum simbolic nici pe considerentul ca, acordata intr-un cuantum mare, ar putea constitui o sursa de imbogatire fara temei legitim pentru terta persoana pagubita, deoarece cuantumul daunelor morale acordat de instanta nu se stabileste arbitrar, ci el trebuie sa fie rezultatul unei analize atente a imprejurarilor concrete ale cauzei (intensitatea si durata suferintelor psihice incercate de terta persoana pagubita determinate de gravitatea pierderii suferite in contextul situatiei date, legatura de rudenie cu victima accidentului, relatiile afective cu aceasta, suportul material asigurat in timpul vietii de victima accidentului si altele asemenea), dar ?i a practicii judiciare in materie, deci a unor elemente obiective care inlatura posibilitatea ca despagubirea baneasca acordata sa constituie un mijloc imoral de imbogatire a tertelor persoane pagubite.
Pentru a-si pastra caracterul de „satisfactie echitabila”, daunele morale trebuie acordate intr-un cuantum care sa nu le deturneze de la scopul si finalitatea prevazute de lege, spre a nu deveni astfel un folos material injust, fara justificare cauzala in prejudiciul suferit si consecintele acestuia. Ca atare, despagubirile acordate trebuie sa pastreze un raport rezonabil de proportionalitate cu dauna suferita, in scopul asigurarii unei juste compensatii a suferintelor pe care le-au indurat sau eventual mai trebuie sa le indure tertele persoane pagubite.
In speta, Inalta Curte constata ca instanta de apel, in ceea ce priveste stabilirea cuantumului despagubirilor morale solicitate de catre reclamanti, desi prezinta in motivarea hotararii, in esenta, ca acestea au rolul de a acoperi prejudiciile cu caracter nepatrimonial, ca stabilirea cuantumului lor presupune o doza de aproximare si ca acestea trebuie raportate la consecintele negative suferite de reclamanti sub aspectul vietii familiale, a relatiilor de rudenie, aceeasi instanta, la determinarea in concret a cuantumului daunelor morale, nu a avut in vedere toate criteriile aratate, ?i nici dispozitiile legale incidente in cauza – art. 49 alin. (1) lit. d) din Ordinul nr. 20/2008 al CSA.
Astfel, instanta de apel, desi a retinut criteriile care trebuiau avute in vedere pentru determinarea cuantumului daunelor morale pentru fiecare reclamant, in concret, a utilizat numai urmatoarele criterii pentru cuantificarea despagubirilor acordate acestora pentru prejudiciile morale invocate, considerand ca doar relatia de rudenie dintre reclamanti si victima, precum si varsta fiecarui reclamant sunt suficiente pentru a justifica suferintele produse reclamantilor prin decesul victimei I.S.C.
Cum principiile de drept nationale si conventionale in materie impun repararea integrala a prejudiciului moral reprezentat de consecintele negative suferite de reclamanti pe plan fizic si moral, avandu-se in vedere importanta valorilor lezate, masura in care aceste valori au fost afectate, intensitatea cu care au fost percepute consecintele vatamarii, masura in care le-a fost afectata situatia familiala, profesionala si sociala, se constata ca instanta de apel, tinand seama de aceste consecinte, era tinuta sa se raporteze si la criteriul echitatii, precum si la principiul proportionalitatii daunei cu despagubirea acordata consacrate pe cale jurisprudentiala in materia stabilirii daunelor morale.
Neprocedand in acest mod, limitandu-se numai la criteriile prezentate in considerentele hotararii recurate ori inlaturand acordarea despagubirilor raportat de dovezile administrate in apel, instanta de apel a pronuntat o hotarare cu incalcarea dispozitiilor legale invocate de catre reclamanti, potrivit carora la stabilirea intinderii despagubirii in caz de deces se au in vedere daunele morale in conformitate cu legislatia si jurisprudenta din Romania.
In ceea ce prive?te principiul ce se degaja din jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului, in materia daunelor morale, pe care instantele nationale sunt obligate sa il aplice, se constata ca este acela al statuarii in echitate asupra despagubirii acordate victimei in raport de circumstantele particulare ale fiecarui caz in parte.
Conform aceleiasi jurisprudente, despagubirile acordate trebuie sa pastreze un raport rezonabil de proportionalitate cu dauna suferita, sens in care a fost consacrat principiul proportionalitatii daunei cu despagubirea acordata.
Este fara echivoc ca traumele suferite, urmare a disparitiei victimei I.S.C., au produs consecinte negative majore asupra vietii familiale a reclamantilor, care au determinat schimbari profunde si in calitatea vietii acestora.
Spre deosebire de daunele materiale, care se stabilesc pe baza probelor administrate, despagubirile reprezentand daunele morale se determina prin evaluarea facuta de o instanta de judecata, care trebuie sa tina seama de suferintele fizice si morale susceptibile, in mod rezonabil, ca ar fi fost cauzate prin fapta savarsita, dar ?i de jurisprudenta nationala in materie.
Prin urmare, Inalta Curte apreciaza ca sumele care se cuvin reclamantilor sunt de 50.000 euro, pentru fiecare, calculate in raport de criteriile obiective determinate de instanta (afectarea relatiei de afectiune dintre reclamanti si victima, in calitate de fii si mama, lipsa suportului material asigurat in timpul vietii de victima accidentului reclamantilor, care au fost pusi in imposibilitatea materiala de a-si continua studiile, si altele asemenea), dar si de jurisprudenta nationala in materie, cu aplicarea celor doua principii mentionate anterior.
Aceste prejudicii morale se prezuma, tinandu-se seama de criteriile obiective expuse mai sus si de valorile jurisprudentiale, in functie de care, pe baza situatiei de fapt determinate in apel, instanta poate realiza o evaluare a cuantumului daunelor morale ce reprezinta o reparatie echitabila a prejudiciului moral cauzat reclamantilor prin decesul numitei I.S.C.
In ceea ce prive?te practica judiciara, se constata, insa, ca nu se constituie in singurul criteriu determinant in cuantificarea daunelor morale in litigiu pendinte, intrucat aceasta, pana in acest moment, nu a trasat delimitari extrem de precise ale cuantumului despagubirilor care se cuvin in functie de prejudiciul suferit prin pierderea unei rude foarte apropriate, in speta mama ?i fiica, pe de o parte, iar pe de alta parte, practica judiciara nu constituie izvor de drept, a?a cum sustin reclamantii.
Fata de cele aratate, rezulta ca instanta de judecata este suverana in a-?i forma convingerea asupra chestiunilor deduse judecatii, urmare a analizei judiciare specifice fiecarui caz in parte, functie de situatia de fapt ?i de probele administrate, dar tinand seama si de practica judiciara in materie.
In ceea ce priveste celelalte critici formulate de reclamanti potrivit carora solicita instantei de recurs sa analizeze ”corect ?i just” probele administrate in cauza, se constata ca vizeaza netemeinicia deciziei pronuntate in apel ?i nu se circumscriu nici unuia din motivele de nelegalitate prevazute de art. 304 C. proc. civ., iar sanctiunea este aceea a neanalizarii lor.
Prin urmare, tinand seama de criteriile identificate in cauza, de practica judiciara, dar si de principiul garantarii obiectivitatii si tratamentului nediscriminatoriu prevazut de art. 14 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului si Libertatilor Fundamentale, Inalta Curte, conform art. 312 alin. (1) cu referire la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., va admite recursul declarat de reclamanti, va modifica decizia atacata, in parte, in sensul ca va obliga pe parat sa plateasca suma de 50.000 euro, pentru fiecare dintre cei trei reclamanti, I.G.L., I.M. si N.I., in echivalent in RON la data platii efective, reprezentand daune morale, ?i va mentine celelalte dispozitii ale deciziei civile.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de reclamantii I.G.L., I.M. si N.I. impotriva Deciziei nr. 193/ A din 7 aprilie 2015 a Curtii de Apel Bucuresti, sectia a IV a civila.
Modifica, in parte, decizia recurata, in sensul ca, obliga pe paratul Fondul de Protectie a Victimelor Strazii la plata sumei de 50.000 euro, pentru fiecare dintre cei trei reclamanti, I.G.L., I.M. si N.I., in echivalent in RON la data platii efective, reprezentand daune.
Mentine celelalte dispozitii ale deciziei civile.
Irevocabila.
Pronuntata in sedinta publica, astazi 29 octombrie 2015.