Contract de leasing financiar incheiat intre doua societati. Actiune in constatarea caracterului abuziv al unei clauze contractuale. Lipsa calitatii procesuale active

Contract de leasing financiar incheiat intre doua societati. Actiune in constatarea caracterului abuziv al unei clauze contractuale. Lipsa calitatii procesuale active

 

Potrivit dispozitiilor art. 2 alin. (1) din Legea nr. 193/2000, prin consumator se intelege orice persoana fizica sau grup de persoane constituite in asociatii, care, in temeiul unui contract care intra sub incidenta prezentei legi, actioneaza in scopuri din afara activitatii sale comerciale industriale sau de productie, artizanale ori liberale.

O societate comerciala nu poate fi incadrata in categoria „consumator”, in sensul Legii nr. 193/2000 si al Directivei 93/13/CEE pentru a putea beneficia de protectia acestor dispozitii legale, astfel incât este corecta solutia instantei de admitere a exceptiei lipsei calitatii procesuale active a acesteia in formularea unei actiuni in constatarea caracterului abuziv al unei clauze dintr-un contract de leasing financiar.

Sectia a II-a civila, Decizia nr. 321 din 11 februarie 2016

  1. Obiectul cererii introductive.
  2. Prin cererea inregistrata la data de 30 septembrie 2013, sub nr. xx907/3/2013 pe rolul Tribunalului Bucuresti, Sectia a VI-a civila, reclamanta A. a solicitat, in contradictoriu cu B. IFN (România) SA si C. SRL, constatarea caracterului abuziv si respectiv a nulitatii absolute a unora din clauzele prevazute in contractele de leasing financiar cu clauza irevocabila de cumparare nr. 120602230 T/01/08.12.2006, 120602230 T/02/08.12.2006, 050702230 T/04/02.05.2007 si 050702230 T/03/02.05.2007, incheiate intre pârâtele C. si B.
  3. Hotarârea primei instante.

2.Prin sentinta civila nr. 2952 din 6 iunie 2014, Tribunalul Bucuresti, Sectia a VI-a civila a admis exceptia lipsei calitatii procesuale active si a respins cererea ca introdusa de o persoana fara calitate procesuala.

  1. Calea de atac impotriva hotarârii primei instante.
  2. Impotriva acestei hotarâri a formulat apel reclamanta A., inregistrat pe rolul Curtii de Apel Bucuresti, Sectia a VI-a civila la data de 30 iulie 2014, prin care s-a solicitat anularea sentintei si, retinând cauza spre rejudecare, sa se dispuna admiterea cererii de chemare in judecata ca fiind intemeiata.
  3. In motivarea cererii de apel a fost expusa situatia de fapt care a determinat aparitia litigiului dintre parti, evidentiindu-se ca la momentul semnarii celor patru contracte de leasing financiar reclamanta detinea calitatea de asociat si administrator al SC C. SRL, fiind de acord cu semnarea in calitate de fidejusor.
  4. Cu referire la sentinta pronuntata de catre prima instanta s-a aratat ca exceptia admisa nu vizeaza aceleasi clauze din contracte pe care le-a enumerat ca fiind abuzive.
  5. In cadrul apelului s-a solicitat, fata de caracterul devolutiv al caii de atac, sesizarea Curtii de Justitie a Uniunii Europene in vederea pronuntarii unei hotarâri preliminare prin care sa se determine daca „calitatea de consumator astfel cum este definita de prevederile art. 2 lit. b din Directiva Consiliului Uniunii Europene 93/13/CEE din 5 aprilie 1993 si ale art. 15 alin. 1 din Regulamentul nr. 44/2001 trebuie analizata de catre instantele nationale prin raportare la data incheierii contractului sau prin raportare la data sesizarii instantelor nationale cu privire la existenta in contract a clauzelor abuzive”.
  6. In drept au fost invocate dispozitiile art. 466 si urm. C. proc. civ.

La data de 3 septembrie 2014 a fost inregistrata la dosarul cauzei intâmpinarea formulata de intimata-pârâta B. IFN (România) SA prin care s-a solicitat respingerea apelului, ca nefondat.

  1. La data de 22 septembrie 2014 a fost depus la dosarul cauzei raspuns la intâmpinare prin care apelanta A. a reluat sustinerile facute pe calea apelului, aratând, in plus, ca este fara putinta de tagada ca, la momentul constituirii garantiei personale, nu avea cum sa prevada, neavând studii juridice, si nu putea intelege implicatiile dispozitiilor art. 4.1 din Contract.
  2. La data de 28 ianuarie 2015 a fost inregistrata la dosarul cauzei intâmpinare formulata de curatorul special numit pentru intimata-pârâta SC C. SRL, prin care s-a solicitat respingerea apelului ca nefondat.

In esenta, s-a evidentiat ca apelanta nu are calitatea de consumator, ceruta de lege pentru promovarea actiunii in constatarea caracterului abuziv si, respectiv, a nulitatii absolute partiale a unor acte juridice, pe motiv ca ar contine clauze abuzive.

  1. Hotarârea instantei de apel.
  2. Prin decizia civila nr. 114/A/29 ianuarie 2015 a Curtii de Apel Bucuresti, Sectia a VI-a civila, a fost respins apelul formulat apelanta A. impotriva sentintei civile nr. 2952/06.06.2014, pronuntate de Tribunalul Bucuresti, Sectia a VI-a civila, in dosarul nr. xx907/3/2013, in contradictoriu cu intimata SC C. SRL, prin lichidator judiciar C.I.I. D., citata si prin curator special E., ca fiind introdus impotriva unei persoane lipsite de capacitate procesuala de folosinta.

A fost respins apelul formulat in contradictoriu cu intimata-pârâta SC B. IFN (România) SA ca nefondat.

A fost obligata apelanta la plata catre curatorul special E. a sumei de 100 lei reprezentând onorariu.

  1. Calea de atac impotriva hotarârii instantei de apel.
  2. Impotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta A., aducându-i urmatoarele critici:
  3. Prin cererea introductiva reclamanta a solicitat constatarea caracterului abuziv al clauzelor nr. 1.1 din Conditiile specifice, 1.4 si 8.2 din Conditiile generale si 4.1.2 din Conditiile financiare stipulate in contractele de leasing financiar, pe când exceptia formulata de pârâta si admisa de catre prima instanta nu vizeaza aceleasi clauze pe care reclamanta le-a enumerat ca fiind abuzive.
  4. La data semnarii contractelor aratate in cererea de chemare in judecata reclamanta detinea calitatea de asociat si administrator al SC C. SRL, motiv pentru care a fost de acord cu semnarea celor 4 contracte in calitate de fidejusor. Ulterior, a adus la cunostinta bancii faptul ca a cesionat catre F. partile sociale detinute la societate, conform hotarârii AGA nr. 1 din 4 iulie 2008.

In opinia recurentei cesionarul s-a obligat sa preia atât activul, cât si pasivul societatii, in pasiv fiind incluse si cele 4 contracte.

La trei ani de la incetarea oricarei legaturi cu pârâtele a fost infiintata o poprire pe conturile si pe veniturile salariale ale reclamantei, motiv pentru care aceasta a formulat contestatie la titlu, dar in care nu a solicitat si constatarea clauzelor indicate in prezenta actiune ca fiind abuzive, facând acest demers pe calea unei cereri separate.

  1. Dat fiind faptul ca reclamanta a semnat un contract de fidejusiune, apreciaza ca poate invoca exceptiile ce decurg din insasi contractul de fidejusiune, respectiv cele privind validitatea contractului, intinderea garantiei, termene, conditii, precum si exceptiile inerente obligatiei debitorului principal cum ar fi: valabilitatea obligatiei principale, intinderea ei, clauzele contractuale privind conditiile executarii, recurenta-reclamanta apreciind ca are dreptul de a se prevala de dispozitiile Legii nr. 193/2000, in sensul discutarii si denuntarii clauzelor considerate de catre ea ca fiind abuzive.

S-a mai apreciat ca, pentru egalitate de tratament, in situatia in care debitorul (societatea) este considerat consumator, in sensul Legii nr. 193/2000, cât timp garantul raspunde in solidar cu debitorul, este necesar sa i se recunoasca si fidejusorului calitatea de consumator in sensul Legii nr. 193/2000 pentru a avea posibilitatea de a-si apara interesele.

  1. Instanta de apel nu a interpretat corect continutul hotarârii CJUE, pronuntata in cauza C-419/11.

Concluziile acestei hotarâri au fost in sensul ca o persoana fizica ce are legaturi profesionale de tipul administrarii unei societati sau detinerii unei participatii majoritare in aceasta, nu poate fi considerata consumator, insa, reclamanta la data formularii cererii de chemare in judecata nu mai avea legaturi profesionale strânse cu societatea, astfel incât dispozitiile din hotarârea CJUE aratata nu ii sunt aplicabile.

  1. Prin aceeasi cerere de recurs, recurenta-reclamanta a solicitat, in baza art. 267 parag. 1 lit. b) din TFUE, sesizarea CJUE in vederea pronuntarii unei hotarâri preliminare prin care sa se determine in ce masura calitatea/notiunea de consumator, astfel cum este definita de prevederile art. 2 lit. b) din Directiva 93/13/CEE si ale art. 15 alin. 1 din Regulamentul nr. 44/2001, trebuie analizata de catre instantele nationale prin raportare la data incheierii contractului sau prin raportare la data sesizarii instantelor nationale cu privire la existenta in contract a clauzelor abuzive.

S-a solicitat suspendarea judecarii cauzei pâna la pronuntarea hotarârii preliminare.

Recurenta-reclamanta a solicitat solutionarea cauzei in lipsa.

  1. Apararile formulate de catre intimatii-pârâti.
  2. La data de 11 iunie 2015 curatorul special desemnat pentru SC C. SRL a depus la dosarul cauzei o intâmpinare prin care a solicitat sa se ia act de faptul ca recursul a fost declarat doar impotriva pârâtei SC B. IFN (România) SA.
  3. La data de 17 iulie 2015 intimata-pârâta SC B. IFN (România) SA a depus la dosarul cauzei concluzii scrise, prin care a solicitat respingerea cererii de recurs.
  4. Considerentele instantei de recurs.
  5. Trebuie mentionat, in primul rând, ca prin incheierea din 26 noiembrie 2015, Inalta Curte a respins cererea de sesizare a CJUE pentru considerentele aratate in incheierea mai sus mentionata, ce face parte integranta din prezenta hotarâre.
  6. Pe fond, recursul formulat de catre recurenta-reclamanta a fost gasit nefondat pentru urmatoarele considerente:
  7. Nu are nici un fel de relevanta faptul ca recurenta-reclamanta ar fi solicitat constatarea caracterului abuziv al anumitor clauze din contractele indicate in cererea introductiva, iar prima instanta s-ar fi referit, atunci când a invocat exceptia lipsei calitatii procesuale active, la alte clauze, deoarece prima instanta a admis exceptia lipsei calitatii procesuale active, indiferent de clauzele al caror caracter abuziv ar fi fost invocat, pe ideea lipsei calitatii de consumator a reclamantei, precum si a lipsei calitatii de parte a acesteia in contractul de leasing financiar incheiat intre B. si C.

S-a mai constatat ca reclamanta nu are calitatea de consumator nici prin raportare la dispozitiile art. 4.1.2 din Contractul de fidejusiune, invocându-se jurisprudenta CJUE, respectiv hotarârea pronuntata in cauza C-419/11.

In alta ordine de idei, atât prima instanta, cât si instanta de apel s-au raportat la clauzele indicate de reclamanta ca fiind abuzive, dar acest aspect nu are relevanta fata de solutia pronuntata.

  1. Recurenta-reclamanta a invocat faptul ca, pentru egalitate de tratament cu debitorul principal, care este societatea pentru care a garantat, ar trebui sa i se recunoasca calitatea de consumator si sa i se permita sa-si apere interesele, invocând prevederile Legii nr. 193/2000.

Aceasta sustinere nu poate fi primita, deoarece, potrivit art. 2 alin. (1) din Legea nr. 193/2000, „prin consumator se intelege orice persoana fizica sau grup de persoane constituite in asociatii, care, in temeiul unui contract care intra sub incidenta prezentei legi, actioneaza in scopuri din afara activitatii sale comerciale industriale sau de productie, artizanale ori liberale.

Prin urmare, din acest punct de vedere, cum niciuna dintre cele doua societati comerciale nu este persoana fizica, este cât se poate de clar faptul ca acestea nu pot fi incadrate in categoria „consumator”, in sensul Legii nr. 193/2000 si al Directivei 93/13/CEE.

  1. Nu poate fi retinuta nici critica cu privire la gresita interpretare a continutului hotarârii CJUE pronuntate in cauza C-419/11.

Dupa cum insasi reclamanta recunoaste, ea a avut calitatea de asociat si administrator al SC C. SRL la data semnarii contractului de fidejusiune, astfel incât situatia in care se afla este identica cu cea descrisa in speta CJUE, aceasta având legaturi profesionale strânse cu o societate (fiind atât asociata, cât si administrator), astfel incât nu poate fi considerata consumator in sensul dispozitiilor din Legea nr. 193/2000 si al Directivei 93/13/CEE.

  1. In aceasta ordine de idei este corecta interpretarea instantei de apel in sensul ca data la care trebuie sa ne raportam in aprecierea calitatii de consumator este aceea a semnarii contractului, iar nu a introducerii actiunii, legislatia privind protectia consumatorilor având in vedere, in mod evident, calitatea partilor de la momentul incheierii contractelor, iar nu o situatie anterioara acestui moment.
  2. Având in vedere cele de mai sus, in baza art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Inalta Curte a respins recursul ca nefondat.