Competenta instantelor in litigiile dintre ANPC si banci. RIL 24/2015

Posted on Updated on by alinCategorii:clauze abuzive, practica judiciara, procedura civila, RIL recurs in interesul legii

DECIZIE nr. 24 din 16 noiembrie 2015 referitoare la interpretarea si aplicarea unitara a dispozitiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele incheiate intre profesionisti si consumatori, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, litigiile in care sunt implicate Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor/alte organe ale administratiei publice si bancile comerciale/profesionistii, atunci cand instanta de judecata este sesizata de Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor/alte organe ale administratiei publice, se solutioneaza de sectiile civile/completele specializate in materie civila (litigii cu profesionisti) din cadrul tribunalului

INALTA CURTE DE CASATIE SI JUSTITIE

COMPLETUL COMPETENT SA JUDECE RECURSUL IN INTERESUL LEGII

Dosar nr. 19/2015

Iulia Cristina Tarcea                 – vicepresedintele Inaltei Curti de Casatie si Justitie, presedintele completului

Lavinia Curelea                       – presedintele Sectiei I civile

Roxana Popa                           – presedintele delegat al Sectiei a II-a civile

Ionel Barba                             – presedintele Sectiei de contencios administrativ si fiscal

Mirela Sorina Popescu              – presedintele Sectiei penale

Constantin Branzan                  – judecator la Sectia a II-a civila

Lucia Paulina Brehar                – judecator la Sectia a II-a civila

Veronica Magdalena Danaila     – judecator la Sectia a II-a civila

Ileana Izabela Dolache            – judecator la Sectia a II-a civila

Mirela Politeanu                       – judecator la Sectia a II-a civila

Minodora Condoiu                    – judecator la Sectia a II-a civila

Marioara Isaila                        – judecator la Sectia a II-a civila

Carmen Tranica Teau               – judecator la Sectia a II-a civila

Adriana Elena Gherasim           – judecator la Sectia de contencios administrativ si fiscal

Cristian Daniel Oana                – judecator la Sectia de contencios administrativ si fiscal

Emilia Claudia Visoiu                – judecator la Sectia de contencios administrativ si fiscal

Eugenia Ion                            – judecator la Sectia de contencios administrativ si fiscal

Rodica Florica Voicu                 – judecator la Sectia de contencios administrativ si fiscal

Iuliana Maiereanu                    – judecator la Sectia de contencios administrativ si fiscal

Zoita Milasan                           – judecator la Sectia de contencios administrativ si fiscal

Luiza Maria Paun                     – judecator la Sectia de contencios administrativ si fiscal

Andreia Liana Constanda          – judecator la Sectia I civila

Simona Lala Cristescu              – judecator la Sectia I civila

Leontina Serban                      – judecator la Sectia penala

Luminita Livia Zglimbea            – judecator la Sectia penala

Completul competent sa judece recursul in interesul legii ce formeaza obiectul Dosarului nr. 19/2015 este legal constituit, conform dispozitiilor art. 516 alin. (2) din Codul de procedura civila si art. 272 alin. (2) lit. a) din Regulamentul privind organizarea si functionarea administrativa a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, republicat, cu modificarile si completarile ulterioare.

Sedinta completului este prezidata de doamna judecator Iulia Cristina Tarcea, vicepresedintele Inaltei Curti de Casatie si Justitie.

Colegiul de conducere al Curtii de Apel Bucuresti este reprezentat de domnul judecator Bogdan Cristea, din cadrul Sectiei a VIII-a contencios administrativ si fiscal a aceleiasi instante, iar Ministerul Public – Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie este reprezentat de doamna procuror Antonia Eleonora Constantin.

La sedinta de judecata participa Aurel Segarceanu, magistrat-asistent desemnat in conformitate cu dispozitiile art. 273 din Regulamentul privind organizarea si functionarea administrativa a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, republicat, cu modificarile si completarile ulterioare.

Inalta Curte de Casatie si Justitie – Completul competent sa judece recursul in interesul legii a luat in examinare recursul in interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curtii de Apel Bucuresti cu privire la stabilirea instantei competente functional/specializarii sectiei sau a completului competent(e) sa solutioneze litigiile in care sunt implicate Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor si bancile comerciale/profesionistii, atunci cand instanta de judecata este sesizata de Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor in temeiul prevederilor art. 12 din Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele incheiate intre profesionisti si consumatori, republicata, cu completarile ulterioare (denumita in continuare Legea nr. 193/2000).

Magistratul-asistent prezinta referatul, aratand ca la dosarul cauzei au fost depuse hotarari judecatoresti prin care problema de drept ce formeaza obiectul recursului in interesul legii a fost solutionata diferit, precum si raportul comun intocmit de judecatorii-raportori.

Doamna judecator Iulia Cristina Tarcea, presedintele completului de judecata, constatand ca nu exista chestiuni prealabile sau exceptii, acorda cuvantul reprezentantului Colegiului de conducere al Curtii de Apel Bucuresti pentru sustinerea recursului in interesul legii.

Reprezentantul Colegiului de conducere al Curtii de Apel Bucuresti sustine recursul in interesul legii, punand concluzii pentru admiterea acestuia si pronuntarea unei decizii prin care sa se asigure interpretarea si aplicarea unitara a dispozitiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 193/2000, in sensul ca sectiile civile (cauze privind profesionistii) sunt competente sa solutioneze litigiile in care sunt implicate Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor si bancile comerciale/profesionistii, atunci cand instanta de judecata este sesizata de Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor.

Avand cuvantul, reprezentantul Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie pune concluzii pentru admiterea recursului in interesul legii si pronuntarea unei decizii prin care sa se asigure interpretarea si aplicarea unitara a dispozitiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 193/2000, in sensul ca cererile formulate de Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor, prin care se solicita constatarea caracterului abuziv al unor clauze din contractele de adeziune sau din contractele preformulate incheiate de un profesionist, destinate a fi utilizate in activitatea acestuia, obligarea profesionistului la modificarea contractelor de adeziune in curs de executare sau la eliminarea clauzelor abuzive din contractele preformulate, precum si aplicarea amenzii contraventionale prevazute de art. 16 din Legea nr. 193/2000, sunt de competenta sectiei civile a tribunalului in a carui circumscriptie teritoriala isi are domiciliul sau sediul profesionistul.

Presedintele completului de judecata, doamna judecator Iulia Cristina Tarcea, declara dezbaterile inchise, iar completul de judecata ramane in pronuntare asupra recursului in interesul legii.

INALTA CURTE,

deliberand asupra recursului in interesul legii, constata urmatoarele:

  1. Problema de drept care a generat practica neunitara
  2. Recursul in interesul legii vizeaza stabilirea instantei competente functional/specializarii sectiei sau a completului competent(e) sa solutioneze litigiile in care sunt implicate Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor si bancile comerciale/profesionistii, atunci cand instanta de judecata este sesizata de Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor in temeiul prevederilor art. 12 din Legea nr. 193/2000.
  3. Dispozitiile legale relevante si a caror interpretare a generat practica neunitara sunt urmatoarele:

– Legea nr. 193/2000:

„Art. 8. – Controlul respectarii dispozitiilor prezentei legi se face de reprezentantii imputerniciti ai Autoritatii Nationale pentru Protectia Consumatorilor, precum si de specialisti autorizati ai altor organe ale administratiei publice, potrivit competentelor.”

„Art. 11. – Organele de control abilitate incheie procese-verbale prin care se consemneaza faptele constatate cu ocazia verificarilor facute, precum si articolele din lege incalcate de profesionist.”

„Art. 12. – (1) In cazul in care constata utilizarea unor contracte de adeziune care contin clauze abuzive, organele de control prevazute la art. 8 vor sesiza tribunalul de la domiciliul sau, dupa caz, sediul profesionistului, solicitand obligarea acestuia sa modifice contractele aflate in curs de executare, prin eliminarea clauzelor abuzive.

(2) La cererea de chemare in judecata va fi anexat procesul-verbal intocmit potrivit art. 11.

(3) Asociatiile pentru protectia consumatorului care indeplinesc conditiile prevazute la art. 30 si 32 din Ordonanta Guvernului nr. 21/1992 privind protectia consumatorilor, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, il pot chema in judecata pe profesionistul care utilizeaza contracte de adeziune care contin clauze abuzive, la instanta prevazuta la alin. (1), pentru ca aceasta sa dispuna incetarea folosirii acestora, precum si modificarea contractelor aflate in curs de executare, prin eliminarea clauzelor abuzive. Dispozitiile art. 13 alin. (1) si (4) sunt aplicabile.

(4) Dispozitiile alin. (1)-(3) nu aduc atingere dreptului consumatorului caruia i se opune un contract de adeziune ce contine clauze abuzive de a invoca nulitatea clauzei pe cale de actiune ori pe cale de exceptie, in conditiile legii.”

„Art. 13. – (1) Instanta, in cazul in care constata existenta clauzelor abuzive in contract, obliga profesionistul sa modifice toate contractele de adeziune in curs de executare, precum si sa elimine clauzele abuzive din contractele preformulate, destinate a fi utilizate in cadrul activitatii profesionale.

(2) In cazul prevazut la alin. (1), instanta va aplica si amenda contraventionala prevazuta la art. 16.

(3) Daca instanta constata ca nu sunt clauze abuzive in contract, va anula procesul-verbal intocmit.

(4) Hotararea este supusa numai apelului.”

„Art. 16

(1) Constituie contraventie, in masura in care fapta nu este savarsita in astfel de conditii incat, potrivit legii penale, sa fie considerata infractiune, incalcarea interdictiei stipulate la art. 1 alin. (3) si se sanctioneaza cu amenda de la 200 lei la 1.000 lei.

(2) Prevederile prezentei legi se completeaza cu dispozitiile Ordonantei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 180/2002. cu modificarile si completarile ulterioare, cu exceptia art. 27-29”.

– Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificarile si completarile ulterioare (denumita in continuare Legea nr. 554/2004):

„Art. 2. – (1) In intelesul prezentei legi, termenii si expresiile de mai jos au urmatoarele semnificatii:

(…)

  1. c) act administrativ – actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publica, in regim de putere publica, in vederea organizarii executarii legii sau a executarii in concret a legii, care da nastere, modifica sau stinge raporturi juridice; sunt asimilate actelor administrative, in sensul prezentei legi, si contractele incheiate de autoritatile publice care au ca obiect punerea in valoare a bunurilor proprietate publica, executarea lucrarilor de interes public, prestarea serviciilor publice, achizitiile publice; prin legi speciale pot fi prevazute si alte categorii de contracte administrative supuse competentei instantelor de contencios administrativ;

(…)

  1. f) contencios administrativ – activitatea de solutionare de catre instantele de contencios administrativ competente potrivit legii organice a litigiilor in care cel putin una dintre parti este o autoritate publica, iar conflictul s-a nascut fie din emiterea sau incheierea, dupa caz, a unui act administrativ, in sensul prezentei legi, fie din nesolutionarea in termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim;”.

„Art. 5 – (2) Nu pot fi atacate pe calea contenciosului administrativ actele administrative pentru modificarea sau desfiintarea carora se prevede, prin lege organica, o alta procedura judiciara.”

– Codul de procedura civila:

„Art. 123. – (1) Cererile accesorii, aditionale, precum si cele incidentale se judeca de instanta competenta pentru cererea principala, chiar daca ar fi de competenta materiala sau teritoriala a altei instante judecatoresti, cu exceptia cererilor prevazute la art. 120.

(2) Dispozitiile alin. (1) se aplica si atunci cand competenta de solutionare a cererii principale este stabilita de lege in favoarea unei sectii specializate sau a unui complet specializat.”

  1. Examenul jurisprudential
  2. Prin recursul in interesul legii se arata ca in practica judiciara nu exista un punct de vedere unitar cu privire la interpretarea si aplicarea dispozitiilor art. 12 din Legea nr. 193/2000, dezlegarea problemei de drept supuse analizei fiind menita a conduce la stabilirea instantei competente functional/specializarii sectiei sau a completului competent(e) sa solutioneze litigiile in care sunt implicate Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor si bancile comerciale/profesionistii, atunci cand instanta de judecata este sesizata de Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor/alte organe ale administratiei publice.

Solutiile pronuntate de instantele judecatoresti:

  1. Unele instante au considerat ca sectiile de contencios administrativ si fiscal sunt competente sa solutioneze litigiile anterior mentionate.
  2. S-a aratat, in sprijinul acestei opinii, ca prin dispozitiile art. 12 si 13 din Legea nr. 193/2000 se instituie o procedura speciala de sesizare a instantei si de aplicare a sanctiunii contraventionale, in cazul clauzelor abuzive cuprinse in contractele de adeziune.
  3. Legea nr. 193/2000 reglementeaza in mod diferit cazurile in care instanta este sesizata pe baza unui proces-verbal de control intocmit de o autoritate publica si cele in care consumatorul – cocontractant solicita constatarea caracterului abuziv al anumitor clauze dintr-un contract de adeziune.
  4. Tribunalul, in constatarea caracterului abuziv al clauzelor din contract, va verifica, in fapt, legalitatea si temeinicia actului de constatare al Autoritatii Nationale pentru Protectia Consumatorilor si va aplica sanctiunile prevazute de lege, Legea nr. 193/2000 reglementand o situatie speciala, in sensul ca a luat din competenta agentului constatator posibilitatea de a aplica sanctiunea contraventionala si a dat competenta in acest sens instantei de judecata.
  5. In aceasta opinie nu se retine ca ar exista un raport, de felul principal-accesoriu, intre capetele de cerere avand ca obiect constatarea caracterului abuziv si aplicarea sanctiunii contraventionale, deoarece tribunalul este chemat sa verifice temeinicia procesului-verbal, sa stabileasca sanctiunea si sa dispuna masurile necesare restabilirii ordinii de drept, toate aceste masuri fiind incluse in sfera raspunderii contraventionale a persoanei juridice chemate in judecata.
  6. Sintagma „tribunalul de la domiciliul sau, dupa caz, sediul profesionistului” din art. 12 alin. (1) (intervenita in urma unei modificari legislative) nu denota intentia legiuitorului de a stabili competenta de solutionare a litigiilor in favoarea sectiei tribunalului specializate in solutionarea cauzelor cu profesionisti, ci doar ca s-a dorit a se face aplicarea dispozitiilor cuprinse in Ordonanta Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 180/2002, cu modificarile si completarile ulterioare (denumita in continuare Ordonanta Guvernului nr. 2/2001), referitoare la competenta de solutionare a plangerii contraventionale (locul savarsirii contraventiei, regula fiind incheierea contractului la sediul societatii).
  7. Alte instante au apreciat ca sectiile civile (cauze privind profesionistii) sunt competente sa solutioneze aceste litigii.
  8. S-a retinut, in acest sens, ca litigiile de contencios administrativ sunt cele solutionate de instantele de contencios administrativ competente potrivit legii organice, litigii in care cel putin o parte este o autoritate publica, iar conflictul s-a nascut fie din emiterea sau incheierea, dupa caz, a unui act administrativ, in sensul Legii nr. 554/2004, fie din nesolutionarea in termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim, astfel cum sunt definite de art. 2 alin. (1) din aceeasi lege.
  9. Trimiterea la dispozitiile Ordonantei Guvernului nr. 2/2001 nu constituie un temei pentru retinerea competentei instantei de contencios administrativ, deoarece trimiterea la actul normativ mentionat, cu exceptia art. 27-29 din cuprinsul acestuia, vizeaza numai aspectele de drept substantial privind capatul de cerere accesoriu, adica aplicarea amenzii contraventionale.
  10. Spre deosebire de procesul contraventional tipic, in lumina Legii nr. 193/2000, instanta nu se rezuma la verificarea legalitatii si temeiniciei procesului-verbal, ci judeca in conditii de contradictorialitate insasi existenta sau inexistenta clauzelor abuzive intr-un contract de drept privat, iar nu administrativ, si poate dispune masuri cu efecte directe, nu numai fata de acel contract, ci fata de toate contractele de adeziune in curs de executare.
  11. Caracter principal in litigiu il are capatul de cerere privind verificarea existentei si constatarea clauzelor abuzive din contractul incheiat intre profesionist si consumator, iar eventuala aplicare a sanctiunii contraventionale – in masura in care se constata existenta clauzelor abuzive – reprezinta un capat de cerere accesoriu, subsecvent, care nu este apt in sine sa atraga competenta instantei de contencios administrativ, ci revine spre judecare instantei competente sa solutioneze capatul de cerere principal (sectia civila), in baza prorogarii legale de competenta.

III. Opinia Colegiului de conducere al Curtii de Apel Bucuresti

  1. Colegiul de conducere al Curtii de Apel Bucuresti, autorul sesizarii, apreciaza ca fiind in acord cu litera si spiritul legii punctul de vedere expus la pct. II.B, conform caruia sectiile civile (cauze privind profesionistii) sunt competente sa solutioneze litigiile in care sunt implicate Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor si bancile comerciale/profesionistii, atunci cand instanta de judecata este sesizata de Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor, in temeiul prevederilor art. 12 din Legea nr. 193/2000.
  2. In esenta, punctul de vedere exprimat de Colegiul de conducere al Curtii de Apel Bucuresti se intemeiaza pe interpretarea sistematica a dispozitiilor legale incidente, citate la pct. I.2, din care se desprinde ideea ca litigiile de natura celor ce constituie obiectul sesizarii nu se circumscriu notiunii de „contencios administrativ”, astfel cum aceasta este definita de art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004, pe de o parte, iar contractul incheiat intre consumator si profesionist, precum si procesul-verbal prevazut de art. 11 din Legea nr. 193/2000, deduse tribunalului spre judecata, nu sunt „acte administrative”, in sensul prevederilor art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, pe de alta parte.
  3. In opinia autorului sesizarii, Legea nr. 193/2000 reprezinta o norma juridica „mixta”, ce contine norme specifice dreptului privat si norme specifice dreptului public. Reglementarea legiuitorului din art. 16 al legii este specifica dreptului public, caci instituie o contraventie si prevede sanctiunea aplicabila; in schimb, dispozitiile art. 1-7 din acelasi act normativ, desi prezinta in mod indiscutabil caracter imperativ si, in unele cazuri, de ordine publica, sunt proprii dreptului privat, intrucat prevad norme in materia contractelor incheiate intre persoane private.
  4. Litigiile la care face referire art. 12 din Legea nr. 193/2000 au ca obiect principal interpretarea unor norme de drept privat, respectiv interpretarea si aplicarea/executarea unor obligatii contractuale ce au luat nastere in baza unui raport juridic de drept privat.
  5. Interpretand logic si sistematic dispozitiile art. 13 din Legea nr. 193/2000, autorul sesizarii retine ca solutionarea actiunii exercitate in conditiile art. 12 alin. (1) se face, in principal, in cazul in care instanta constata existenta clauzelor abuzive in contract, prin obligarea profesionistului sa modifice toate contractele de adeziune in curs de executare, precum si sa elimine clauzele abuzive din contractele preformulate, destinate a fi utilizate in cadrul activitatii profesionale si, abia in secundar, este aplicata amenda contraventionala, conform art. 16 din lege. Asadar, intentia principala a legiuitorului, in cadrul unei astfel de actiuni, este sa se obtina eliminarea clauzelor abuzive, sanctiunea contraventionala reprezentand doar o consecinta a modului de solutionare a capatului principal de cerere.
  6. Rationamentul expus permite ierarhizarea capetelor de cerere corespunzatoare in principal, aferent art. 13 alin. (1) (caracterul abuziv al clauzei) din Legea nr. 193/2000, respectiv in accesoriu, aferent art. 13 alin. (2) (amenda contraventionala) din aceeasi lege, ceea ce atrage aplicarea dispozitiilor art. 123 alin. (1) si (2) din Codul de procedura civila, in temeiul carora capatul de cerere accesoriu se judeca de instanta competenta pentru capatul de cerere principal.
  7. Insasi stabilirea normei de competenta teritoriala reprezinta un contraargument in retinerea specializarii instantei de contencios administrativ si fiscal caci, potrivit art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, competenta in materia contenciosului administrativ este una alternativa, in favoarea instantei de la sediul/domiciliul fie al reclamantului, fie al paratului. Or, instituirea normei de competenta teritoriala prin art. 12 din Legea nr. 193/2000 constituie o consacrare a principiului specific in materia procedurii civile, ca drept comun, unde instanta competenta este cea de la sediul paratului, indiciu care sustine natura litigiului ca fiind specifica dreptului civil.
  8. Un alt argument retinut in sprijinul acestei opinii il constituie prevederea in cuprinsul art. 13 alin. (4) din Legea nr. 193/2000 a caii de atac a apelului, care este improprie contenciosului administrativ ca atare, intrucat art. 20 din Legea nr. 554/2004 instituie, in aceasta materie, recursul ca singura cale de atac ce poate fi exercitata, cu excluderea apelului, date fiind si dispozitiile art. 7 din Legea nr. 76/2012 pentru punerea in aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedura civila, cu modificarile si completarile ulterioare.
  9. Punctul de vedere formulat de Ministerul Public – Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie
  10. Procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie a apreciat ca dispozitiile art. 12 alin. (1) din Legea nr. 193/2000 trebuie interpretate si aplicate in sensul ca cererile formulate de Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor, prin care se solicita constatarea caracterului abuziv al unor clauze din contractele de adeziune sau din contractele preformulate incheiate de un profesionist, destinate a fi utilizate in activitatea acestuia, obligarea profesionistului la modificarea contractelor de adeziune in curs de executare sau la eliminarea clauzelor abuzive din contractele preformulate, precum si aplicarea amenzii contraventionale prevazute de art. 16 din lege sunt de competenta sectiei civile a tribunalului in a carui circumscriptie teritoriala isi are domiciliul sau sediul profesionistul.
  11. Raportul asupra recursului in interesul legii
  12. Raportul cuprinde solutiile date de instantele judecatoresti problemei de drept si argumentele pe care se fundamenteaza acestea si evoca doctrina cu privire la materia supusa analizei.
  13. Constata ca problema de drept in discutie nu se regaseste in doctrina si jurisprudenta Curtii Constitutionale. Sunt mentionate, totusi, cateva decizii ale Curtii Constitutionale care, chiar daca nu vizeaza dispozitiile art. 12 din Legea nr. 193/2000, s-a apreciat ca fiind relevante pentru lamurirea problemei de drept ce constituie obiectul recursului in interesul legii supus analizei de fata.
  14. Astfel, s-a aratat ca, respingand exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 13 din Legea nr. 193/2000, Curtea Constitutionala a statuat ca „actele de control constatatoare ale unor situatii de fapt nu pot forma obiectul unor cereri adresate instantelor de contencios administrativ din moment ce acestea nu produc, in mod direct, efecte juridice cu privire la persoana controlata” (Decizia nr. 194 din 12 februarie 2009, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 160 din 16 martie 2009).
  15. De asemenea, examinand exceptia de neconstitutionalitate a acelorasi dispozitii legale, Curtea Constitutionala a retinut ca „fie ca este sesizata direct de catre consumator, fie prin intermediul procesului-verbal de constatare a faptelor contrare legii intocmit de reprezentantii imputerniciti ai Autoritatii Nationale pentru Protectia Consumatorilor sau de specialistii autorizati ai organelor administratiei publice, instanta judecatoreasca este unica autoritate care se va pronunta asupra existentei sau inexistentei clauzelor abuzive dintr-un contract”. Curtea a mai retinut ca art. 13 din lege, pe langa raspunderea civila delictuala pe care o reglementeaza, prevede si o raspundere contraventionala, din moment ce fapta ilicita este sanctionata cu amenda contraventionala (Decizia nr. 464 din 12 aprilie 2011, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 473 din 6 iulie 2011).
  16. Raportul evoca, de asemenea, jurisprudenta Inaltei Curti de Casatie si Justitie, retinand ca instanta suprema s-a pronuntat, implicit, asupra chestiunii de drept in discutie, prin Decizia nr. 187 din 17 ianuarie 2014 a Sectiei de contencios administrativ si fiscal.
  17. Judecatorii-raportori, constatand, in prealabil, ca recursul in interesul legii este admisibil, propun un proiect de solutie de admitere a recursului in interesul legii, in sensul ca, in interpretarea si aplicarea unitara a dispozitiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 193/2000, litigiile in care sunt implicate Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor/alte organe ale administratiei publice si bancile comerciale/profesionistii, atunci cand instanta de judecata este sesizata de Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor/alte organe ale administratiei publice, se solutioneaza de sectiile civile/completele specializate in materie civila (litigii cu profesionisti) din cadrul tribunalului.
  18. Inalta Curte de Casatie si Justitie
  19. Inalta Curte de Casatie si Justitie a fost investita, pe calea recursului in interesul legii, cu pronuntarea unei decizii prin care sa se asigure interpretarea si aplicarea unitara a dispozitiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 193/2000, in sensul stabilirii instantei competente/specializarii sectiei sau a completului competent(e) sa solutioneze litigiile in care sunt implicate Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor si bancile comerciale/profesionistii, atunci cand instanta de judecata este sesizata de Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor/alte organe ale administratiei publice.
  20. Verificarea regularitatii investirii Inaltei Curti de Casatie si Justitie impune analizarea conditiilor de admisibilitate a recursului in interesul legii in conformitate cu dispozitiile art. 515 din Codul de procedura civila potrivit caruia „Recursul in interesul legii este admisibil numai daca se face dovada ca problemele de drept care formeaza obiectul judecatii au fost solutionate in mod diferit prin hotarari judecatoresti definitive, care se anexeaza cererii”.
  21. Chestiunea implica o dubla perspectiva:

– respectarea cerintelor de ordin formal prescrise de dispozitiile art. 515 din Codul de procedura civila – dovada ca problemele de drept care formeaza obiectul judecatii au fost solutionate in mod diferit prin hotarari judecatoresti definitive, care se anexeaza cererii; aceasta cerinta de admisibilitate se constata a fi indeplinita, date fiind anexele memoriului de recurs in interesul legii din care rezulta ca practica neunitara se identifica la nivelul mai multor curti de apel din tara (astfel cum au fost enumerate), practica neunitara fiind ilustrata prin hotarari judecatoresti definitive (daca litigiul s-a judecat potrivit Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedura civila), ca si prin hotarari judecatoresti irevocabile (daca judecata s-a desfasurat in baza dispozitiilor Codului de procedura civila de la 1865);

– cea de-a doua cerinta de admisibilitate priveste obiectul recursului in interesul legii, in sensul ca acesta trebuie sa se circumscrie dispozitiilor art. 514 din Codul de procedura civila, anume sa priveasca probleme de drept solutionate diferit de instantele judecatoresti, intrucat recursul in interesul legii nu poate fi promovat decat pentru a se asigura interpretarea si aplicarea unitara a legii, potrivit celor deja aratate la sectiunea calificarea obiectului recursului in interesul legii.

  1. Solutionarea problemei de drept ce constituie obiectul recursului in interesul legii necesita interpretarea sistematica a dispozitiilor legale incidente, citate la pct. I.
  2. Legea nr. 193/2000 transpune in dreptul intern Directiva 93/13/CEE a Consiliului din 15 aprilie 1993 privind clauzele abuzive in contractele incheiate cu consumatorii, avand ca obiect asigurarea unei protectii mai eficace a consumatorului prin elaborarea unor norme de drept uniforme in ceea ce priveste clauzele abuzive.
  3. Potrivit art. 7 al acestei directive „(1) Statele membre se asigura ca, in interesul consumatorilor si al concurentilor, exista mijloace adecvate si eficiente pentru a preveni utilizarea in continuare a clauzelor abuzive in contractele incheiate cu consumatorii de catre vanzatori sau furnizori. (2) Mijloacele mentionate la alineatul (1) cuprind dispozitiile in conformitate cu care persoanele sau organizatiile care au, in temeiul legislatiei interne, un interes legitim in protectia consumatorilor pot introduce o actiune in justitie sau in fata organismelor administrative competente, in conformitate cu legislatia interna in cauza, pentru a obtine o decizie care sa stabileasca daca clauzele contractuale elaborate pentru a fi utilizate in general sunt abuzive, astfel incat sa poata aplica mijloacele adecvate si eficiente pentru a preveni utilizarea acestor clauze in continuare”.
  4. In litigiile intemeiate pe dispozitiile art. 12 din Legea nr. 193/2000 se confera unei autoritati publice, respectiv Autoritatii Nationale pentru Protectia Consumatorilor sau altor organe ale administratiei publice, potrivit competentelor, calitatea de subiect activ al raportului juridic litigios, indrituit sa actioneze pentru a supune controlului instantei de judecata caracterul pretins abuziv al unor clauze din contractele incheiate intre profesionisti si consumatori. Acesta este unul dintre mecanismele procesuale instituite de legiuitor in scopul de a asigura inlaturarea clauzelor abuzive din contractele incheiate de consumatori cu profesionistii, mecanism care functioneaza la nivel colectiv.
  5. Aceste litigii au ca obiect principal interpretarea si aplicarea/executarea unor obligatii contractuale ce au luat nastere in baza unui raport juridic de drept privat, prin raportare la dispozitiile art. 1-7 din Legea nr. 193/2000, ca norme imperative care opereaza in domeniul dreptului privat si a caror respectare este chemata sa o analizeze instanta sesizata.
  6. Demersul juridic se intemeiaza, conform art. 12 alin. (2) coroborat cu art. 11 din Legea nr. 193/2000, pe procesul-verbal incheiat de autoritatea care exercita, conform art. 8 din lege, controlul respectarii dispozitiilor legii, proces-verbal care consemneaza faptele constatate cu ocazia verificarilor facute, precum si articolele de lege incalcate de profesionist.
  7. In norma interna (art. 8 din Legea nr. 193/2000), controlul respectarii dispozitiilor acestui act normativ se efectueaza, printre altele, de reprezentantii imputerniciti ai Autoritatii Nationale pentru Protectia Consumatorilor care, in exercitarea acestei atributii, atunci cand constata utilizarea unor contracte de adeziune care contin clauze abuzive, vor sesiza tribunalul de la domiciliul sau, dupa caz, sediul profesionistului pentru obligarea acestuia sa modifice contractele in executare prin eliminarea clauzelor abuzive.
  8. In alti termeni, legitimarea procesuala activa a organelor de control prevazuta la art. 8 din lege nu este expresia unei actiuni in regim de putere publica, fiind de altfel reglementata si prin dispozitiile art. 37 din Codul de procedura civila, potrivit caruia, „in cazurile si conditiile prevazute exclusiv prin lege, se pot introduce cereri sau se pot formula aparari si de persoane, organizatii, institutii sau autoritati, care, fara a justifica un interes personal, actioneaza pentru apararea drepturilor ori intereselor legitime ale unor persoane aflate in situatii speciale sau, dupa caz, in scopul ocrotirii unui interes de grup ori general”.
  9. De altfel, sesizarea instantei in conditiile art. 12 alin. (1)-(3) din Legea nr. 193/2000 nu aduce atingere dreptului consumatorului de a invoca nulitatea clauzei, pe cale de actiune sau pe cale de exceptie, potrivit alin. (4) al aceluiasi articol, consumatorii prejudiciati prin contracte incheiate cu nerespectarea dispozitiilor legale avand dreptul, potrivit art. 14 din actul normativ mentionat, de a se adresa instantelor judecatoresti in conformitate cu prevederile Codului civil si ale Codului de procedura civila.
  10. Competenta functionala a instantelor de contencios administrativ este reglementata in Legea nr. 554/2004, care reprezinta legea-cadru in materie.
  11. Numai determinarea naturii juridice a litigiului ca fiind de contencios administrativ atrage competenta instantelor de contencios administrativ.
  12. Potrivit dispozitiilor art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004 se defineste contenciosul administrativ ca fiind „activitatea de solutionare de catre instantele de contencios administrativ competente potrivit legii organice a litigiilor in care cel putin una dintre parti este o autoritate publica, iar conflictul s-a nascut fie din emiterea sau incheierea, dupa caz, a unui act administrativ, in sensul prezentei legi, fie din nesolutionarea in termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept ori un interes legitim;”.
  13. Din interpretarea textului legal citat se constata ca, pentru a fi in prezenta contenciosului administrativ, este necesar a fi intrunite in mod cumulativ doua conditii: in primul rand, una dintre parti sa fie o autoritate publica si, in al doilea rand, litigiul, conflictul, sa fie rezultatul unui act administrativ tipic sau al unuia asimilat (nesolutionarea in termenul legal ori refuzul nejustificat de a rezolva o cerere).
  14. In doctrina s-a retinut ca, stricto sensu, contenciosul administrativ evoca totalitatea litigiilor dintre autoritatile publice si persoanele vatamate in drepturile sau interesele lor legitime prin acte administrative nelegale, tipice sau asimilate, litigii care sunt de competenta instantelor de contencios administrativ si sunt solutionate in baza unui regim de putere publica guvernat de legea-cadru in materie.
  15. Cum normele art. 12 si urmatoarele din Legea nr. 193/2000 nu se refera la un act administrativ asimilat, adica la o nesolutionare in termen a unei cereri sau un refuz nejustificat de a rezolva o cerere emanand de la o autoritate publica, rezulta ca singura posibilitate pentru a fi in prezenta unui contencios administrativ ar fi ca litigiul sa priveasca existenta unui act administrativ unilateral. Insa, nici aceasta varianta nu rezulta din cadrul normativ analizat, respectiv Legea nr. 193/2000.
  16. Astfel, notiunea de „act administrativ” este definita in art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, text care face referire la „actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publica, in regim de putere publica, in vederea organizarii executarii legii sau a executarii in concret a legii, care da nastere, modifica sau stinge raporturi juridice; sunt asimilate actelor administrative, in sensul prezentei legi, si contractele incheiate de autoritatile publice care au ca obiect punerea in valoare a bunurilor proprietate publica, executarea lucrarilor de interes public, prestarea serviciilor publice, achizitiile publice; prin legi speciale pot fi prevazute si alte categorii de contracte administrative supuse competentei instantelor de contencios administrativ;”.
  17. Cum este de domeniul evidentei ca acel contract incheiat intre consumator si profesionist, dedus tribunalului spre judecata, nu este un contract administrativ, ci este un act juridic bilateral de drept privat, singurul inscris prevazut de Legea nr. 193/2000, care este emis de o autoritate publica, fiind susceptibil de a fi analizat in acest context in legatura cu notiunea de contencios administrativ, este procesul-verbal mentionat de art. 11-13 din legea in discutie.
  18. Or, acest proces-verbal nu produce efecte specifice actului administrativ, in sensul definit de lege, respectiv nu modifica/inlatura clauzele pretins abuzive din contractul incheiat intre consumator si profesionist, un astfel de rezultat putand fi exclusiv consecinta hotararii judecatoresti pronuntate de instanta investita de organul de control. Continutul procesului-verbal se rezuma, conform art. 11 din Legea nr. 193/2000, la consemnarea faptelor constatate cu ocazia verificarilor facute si a articolelor din lege incalcate de profesionist, impunand astfel calificarea actului ca opinie a organului de control asupra situatiei de fapt si normei legale aplicabile.
  19. Calificarea juridica a acestui act de control, din perspectiva clasificarii actelor emise de o autoritate publica, este cea de act premergator emiterii unui act administrativ, neputand fi asimilat unui proces-verbal de contraventie ce este apt a da nastere unor raporturi juridice de sine statatoare intre contravenient si organul constatator, ce intra in sfera notiunii de raspundere contraventionala.
  20. Revine instantei de judecata investite cu solutionarea litigiului avand ca obiect constatarea existentei unor clauze abuzive in contractul incheiat intre profesionist si consumator rolul de a aplica sanctiunea contraventionala prevazuta la art. 16 din Legea nr. 193/2000, astfel ca nu poate fi considerat ca fiind act administrativ actul de control incheiat de autoritatea publica anterior sesizarii tribunalului de la domiciliul sau, dupa caz, sediul profesionistului.
  21. Imprejurarea ca, potrivit art. 13 alin. (3) din Legea nr. 193/2000, atunci cand instanta constata ca nu sunt clauze abuzive in contract anuleaza procesul-verbal intocmit nu inseamna un control de legalitate in contencios administrativ exercitat asupra procesului verbal de control, ci o consecinta imediata a modului de solutionare a capatului principal de cerere.
  22. In acest context nu sunt intrunite conditiile prevazute cumulativ de dispozitiile art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004, pentru a fi in prezenta unui contencios administrativ, care sa reclame ratione materiae competenta functionala a instantelor de contencios administrativ, nefiind suficient ca in litigiu este implicata o autoritate publica, cata vreme acest litigiu nu priveste un act administrativ tipic sau asimilat.
  23. Analiza logica si sistematica a dispozitiilor art. 13 din Legea nr. 193/2000 indica faptul ca solutionarea actiunii exercitate in conditiile art. 12 alin. (1) din aceeasi lege are loc, in principal, in cazul in care instanta constata existenta clauzelor abuzive in contract, prin obligarea profesionistului sa modifice toate contractele de adeziune in curs de executare, precum si sa elimine clauzele abuzive din contractele preformulate, destinate a fi utilizate in cadrul activitatii profesionale. Asadar, scopul principal al actiunii este eliminarea clauzelor abuzive, ceea ce implica o analiza de validitate a clauzelor contractuale, in vreme ce aplicarea sanctiunii contraventionale este doar o consecinta legala a constatarii caracterului abuziv al clauzelor contractuale.
  24. Prin urmare, in masura in care unul dintre capetele cererii de chemare in judecata se refera la aplicarea amenzii contraventionale, conform art. 16 din Legea nr. 193/2000, aceasta este o cerere accesorie, data, potrivit art. 123 alin. (1) si (2) din Codul de procedura civila, in competenta instantei care judeca cererea principala. Nici trimiterile din cuprinsul art. 16 alin. (2) al Legii nr. 193/2000 la aplicabilitatea Ordonantei Guvernului nr. 2/2001 nu sunt de natura a atrage competenta sectiei de contencios administrativ in solutionarea litigiilor intemeiate pe dispozitiile art. 12 din Legea nr. 193/2000, avand in vedere ca aceste trimiteri se refera exclusiv la aplicarea amenzii contraventionale, care poate constitui numai capat accesoriu de cerere si care nu este de natura a influenta competenta de solutionare a cauzei.
  25. In consecinta, avand in vedere ca obiectul litigiului este reprezentat, in principal, de analiza caracterului abuziv al clauzelor unui contract guvernat de norme de drept privat, competenta revine sectiei civile/completelor specializate in materie civila (litigii cu profesionisti) din cadrul tribunalului, iar nu sectiei de contencios administrativ si fiscal/completelor specializate in materia contenciosului administrativ.
  26. De altfel, dispozitiile coroborate ale art. 12 alin. (1) si (3), art. 13 si 14 din Legea nr. 193/2000 conduc la concluzia stabilirii unitare a competentei de solutionare, determinanta nefiind calitatea reclamantului – de organ de control in sensul legii, de asociatie pentru protectia consumatorului sau de consumator care se considera prejudiciat prin contractul incheiat, ci natura normei care guverneaza, in principal, raportul juridic dedus judecatii, si anume o norma imperativa de drept privat, iar nu o norma de drept public.
  27. Asadar, raportul juridic dedus judecatii este unul civil, referindu-se la contractul incheiat de un consumator cu un profesionist.
  28. Norma de competenta contine referirea expresa la calitatea paratului de profesionist, consacra principiul de drept comun din materia procedurii civile, conform caruia instanta competenta teritorial este cea de la sediul paratului [in vreme ce, in materia contenciosului administrativ, competenta teritoriala este alternativa, fie in favoarea instantei de la sediul/domiciliul reclamantului, fie in favoarea instantei de la sediul/domiciliul paratului, conform art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004] si prevede calea de atac a apelului, specifica materiei civile, dar improprie contenciosului administrativ (art. 20 din Legea nr. 554/2004 instituind in aceasta materie recursul ca singura cale de atac ce poate fi exercitata, cu excluderea apelului, date fiind si dispozitiile art. 7 din Legea nr. 76/2012 pentru punerea in aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedura civila, cu modificarile si completarile ulterioare).
  29. Pentru considerentele aratate, in temeiul art. 517 alin. (1) cu referire la art. 514 din Codul de procedura civila,

INALTA CURTE DE CASATIE SI JUSTITIE

In numele legii

DECIDE:

Admite recursul in interesul legii declarat de Colegiul de conducere al Curtii de Apel Bucuresti si, in consecinta, stabileste ca:

In interpretarea si aplicarea unitara a dispozitiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele incheiate intre profesionisti si consumatori, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, litigiile in care sunt implicate Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor/alte organe ale administratiei publice si bancile comerciale/profesionistii, atunci cand instanta de judecata este sesizata de Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor/alte organe ale administratiei publice, se solutioneaza de sectiile civile/completele specializate in materie civila (litigii cu profesionisti) din cadrul tribunalului.

Obligatorie, potrivit dispozitiilor art. 517 alin. (4) din Codul de procedura civila.

Pronuntata in sedinta publica astazi, 16 noiembrie 2015.

-****-

VICEPRESEDINTELE INALTEI CURTI DE CASATIE SI JUSTITIE

IULIA CRISTINA TARCEA

Magistrat-asistent,

Aurel Segarceanu

 

alin