2 June 2019

Clauze abuzive. Directiva 93/13 nu se opune ca o instanta suprema a unui stat membru sa adopte, in interesul unei interpretari uniforme a dreptului

by admin
Categories: civil, contracte, imprumut
Tags: , ,
Comments: Comments Off

Directiva 93/13, interpretata in lumina articolului 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, nu se opune ca o instanta suprema a unui stat membru sa adopte, in interesul unei interpretari uniforme a dreptului

ECLI:EU:C:2019:207

 

HOTARAREA CURTII (Camera a treia)

14 martie 2019(*)

„Trimitere preliminara – Protectia consumatorilor – Clauze abuzive in contractele incheiate cu consumatorii – Directiva 93/13/CEE – Articolul 1 alineatul (2) – Articolul 6 alineatul (1) – Contract de imprumut exprimat in moneda straina – Diferenta de curs valutar – Inlocuirea unei clauze abuzive declarate nula cu o dispozitie legislativa – Risc valutar – Mentinerea contractului dupa inlaturarea clauzei abuzive – Sistem national de interpretare uniforma a dreptului”

In cauza C?118/17,

avand ca obiect o cerere de decizie preliminara formulata in temeiul articolului 267 TFUE de Budai Központi Kerületi Bíróság (Tribunalul Districtual Central din Buda, Ungaria), prin decizia din 9 ianuarie 2017, primita de Curte la 7 martie 2017, in procedura

Zsuzsanna Dunai

impotriva

ERSTE Bank Hungary Zrt.,

CURTEA (Camera a treia),

compusa din doamna A. Prechal (raportoare), pre?edinta de camera, domnii F. Biltgen, J. Malenovský ?i C. G. Fernlund ?i doamna L. S. Rossi, judecatori,

avocat general: domnul N. Wahl,

grefier: domnul A. Calot Escobar,

avand in vedere procedura scrisa,

luand in considerare observatiile prezentate:

–        pentru ERSTE Bank Hungary Zrt., de T. Kende, ügyvéd;

–        pentru guvernul maghiar, de M. Z. Fehér, in calitate de agent;

–        pentru guvernul polonez, de B. Majczyna, in calitate de agent;

–        pentru Comisia Europeana, de A. Tokár ?i de A. Cleenewerck de Crayencour, in calitate de agenti,

dupa ascultarea concluziilor avocatului general in ?edinta din 15 noiembrie 2018,

pronunta prezenta

Hotarare

1        Cererea de decizie preliminara prive?te interpretarea punctului 3 din dispozitivul Hotararii din 30 aprilie 2014, Kásler ?i Káslerné Rábai (C?26/13, EU:C:2014:282), a competentei acordate Uniunii Europene in vederea asigurarii unui nivel ridicat de protectie a consumatorilor, precum ?i a principiilor fundamentale ale dreptului Uniunii privind egalitatea in fata legii, nediscriminarea, calea de atac jurisdictionala efectiva ?i procesul echitabil.

2        Aceasta cerere a fost formulata in cadrul unui litigiu intre doamna Zsuzsanna Dunai, pe de o parte, ?i ERSTE Bank Hungary Zrt. (denumita in continuare „banca”), pe de alta parte, in legatura cu caracterul pretins abuziv al unei clauze contractuale care prevede ca cursul de schimb aplicabil la deblocarea unui imprumut exprimat in moneda straina se bazeaza pe cursul de cumparare practicat de banca, in timp ce cursul de schimb aplicabil la rambursarea acestuia se bazeaza pe cursul de vanzare.

 Cadrul juridic

 Dreptul Uniunii

Directiva 93/13/CEE

3        Potrivit celui de al treisprezecelea ?i celui de al douazeci ?i unulea considerent ale Directivei 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive in contractele incheiate cu consumatorii (JO 1993, L 95, p. 29):

„[i]ntrucat se considera ca actele cu putere de lege sau normele administrative ale statelor membre, care determina direct sau indirect clauzele contractelor incheiate cu consumatorii, nu contin clauze abuzive; intrucat, in consecinta, nu este necesar ca prezenta directiva sa se aplice clauzelor care reflecta actele cu putere de lege sau normele administrative obligatorii ?i principiile sau dispozitiile din conventiile internationale la care statele membre sau Comunitatea sunt parti; intrucat, in aceasta privinta, formularea «acte cu putere de lege sau norme administrative obligatorii» din articolul 1 alineatul (2) se refera ?i la normele care, in conformitate cu legea, se aplica intre partile contractante, cu conditia sa nu se fi instituit alte acorduri;

[…]

intrucat statele membre ar trebui sa se asigure ca nu se includ clauze abuzive in contractele incheiate cu consumatorii de catre un vanzator sau furnizor [a se citi «de catre un profesionist»] ?i ca, in cazul in care, cu toate acestea, se includ astfel de clauze, acestea nu creeaza obligatii pentru consumator, iar contractul continua sa creeze obligatii pentru parti prin acele clauze, in cazul in care poate continua sa existe fara dispozitiile abuzive.”

4        Articolul 1 alineatul (2) din aceasta directiva prevede:

„Dispozitiile prezentei directive nu se aplica clauzelor contractuale care reflecta acte cu putere de lege sau norme administrative obligatorii sau dispozitiile ori principiile din conventiile internationale la care statele membre sau Comunitatea sunt parti, in special in domeniul transportului.”

5        Articolul 3 alineatul (1) din Directiva 93/13 prevede:

„O clauza contractuala care nu s?a negociat individual se considera ca fiind abuziva in cazul in care, in contradictie cu cerinta de buna?credinta, provoaca un dezechilibru semnificativ intre drepturile ?i obligatiile partilor care decurg din contract, in detrimentul consumatorului.”

6        Potrivit articolului 4 din directiva mentionata:

„(1)      Fara sa aduca atingere articolului 7, caracterul abuziv al unei clauze contractuale se apreciaza luand in considerare natura bunurilor sau a serviciilor pentru care s?a incheiat contractul ?i raportandu?se, in momentul incheierii contractului, la toate circumstantele care insotesc incheierea contractului ?i la toate clauzele contractului sau ale unui alt contract de care acesta depinde.

(2)      Aprecierea caracterului abuziv al clauzelor nu prive?te nici definirea obiectului contractului, nici caracterul adecvat al pretului sau remuneratiei, pe de o parte, fata de serviciile sau de bunurile furnizate in schimbul acestora, pe de alta parte, in masura in care aceste clauze sunt exprimate in mod clar ?i inteligibil.”

7        Articolul 6 alineatul (1) din aceea?i directiva prevede:

„Statele membre stabilesc ca clauzele abuzive utilizate intr?un contract incheiat cu un consumator de catre un vanzator sau un furnizor [a se citi «de catre un profesionist»], in conformitate cu legislatia interna, nu creeaza obligatii pentru consumator, iar contractul continua sa angajeze partile prin aceste clauze [a se citi «potrivit dispozitiilor sale»], in cazul in care poate continua sa existe fara clauzele abuzive.”

8        Potrivit articolului 7 alineatul (1) din Directiva 93/13:

„Statele membre se asigura ca, in interesul consumatorilor ?i al concurentilor, exista mijloace adecvate ?i eficace pentru a preveni utilizarea in continuare a clauzelor abuzive in contractele incheiate cu consumatorii de catre vanzatori sau furnizori [a se citi «de catre profesioni?ti»].”

 Dreptul maghiar

Legea fundamentala

9        Articolul 25 alineatul (3) din Alaptörvény (Legea fundamentala) prevede:

„[Kúria (Curtea Suprema, Ungaria)] asigura […] uniformitatea aplicarii dreptului de catre instante ?i pronunta decizii in interesul unei interpretari uniforme a dispozitiilor de drept, care se impun instantelor.”

Legea DH 1

10      Potrivit articolului 1 alineatul (1) din Kúriának a pénzügyi intézmények fogyasztói kölcsönszerz?déseire vonatkozó jogegységi határozatával kapcsolatos egyes kérdések rendezésér?l szóló 2014. évi XXXVIII. törvény [Legea nr. XXXVIII. din 2014 de reglementare a anumitor aspecte privind decizia pronuntata de Kúria [(Curtea Suprema)] in interesul unei interpretari uniforme a dispozitiilor de drept civil in materia contractelor de imprumut incheiate de institutiile financiare cu consumatorii, denumita in continuare „Legea DH 1”]:

„Prezenta lege se aplica contractelor de imprumut incheiate cu consumatorii intre 1 mai 2004 ?i data intrarii in vigoare a prezentei legi. In sensul prezentei legi, trebuie considerate contracte de imprumut incheiate cu consumatorii contractele de credit, de imprumut sau de leasing exprimate in moneda straina (inregistrate in moneda straina sau acordate in moneda straina ?i rambursate in forinti maghiari) sau in forinti maghiari ?i incheiate intre o institutie financiara ?i un consumator, in cazul in care o clauza generala sau o clauza care nu a fost negociata in mod individual, in sensul articolului 3 alineatul (1) sau al articolului 4 alineatul (1), este inclusa in contractul mentionat.”

11      Articolul 3 alineatele (1) ?i (2) din Legea DH 1 prevede:

„(1)      In contractele de imprumut incheiate cu consumatorii, este nula clauza – cu exceptia conditiilor contractuale care au fost negociate in mod individual – in temeiul careia institutia financiara decide sa aplice la deblocarea fondurilor destinate achizitionarii bunului care face obiectul imprumutului sau al leasingului cursul de cumparare, iar la rambursare sa aplice cursul de vanzare sau un alt curs de schimb decat cel stabilit la deblocarea fondurilor.

(2)      Clauza lovita de nulitate in temeiul alineatului (1) este inlocuita – fara a aduce atingere dispozitiilor alineatului (3) –, atat in ceea ce prive?te deblocarea fondurilor, cat ?i rambursarea (inclusiv plata ratelor ?i a tuturor costurilor, taxelor ?i comisioanelor stabilite in moneda straina), cu o dispozitie de aplicare a cursului de schimb oficial stabilit de Banca Nationala a Ungariei pentru valuta corespunzatoare.”

12      Articolul 4 din legea mentionata prevede:

„(1)      In cazul contractelor de imprumut incheiate cu consumatorii care prevad posibilitatea efectuarii unei modificari unilaterale, este considerata abuziva – cu exceptia conditiilor contractuale care au fost negociate in mod individual – orice clauza contractuala care permite majorarea unilaterala a dobanzilor, a costurilor ?i a taxelor.

(2)      O clauza contractuala precum cea mentionata la alineatul (1) este nula daca institutia financiara nu a solicitat initierea unei proceduri contencioase […] sau daca instanta a respins actiunea sau a pus capat procedurii, cu exceptia situatiei in care, in ceea ce prive?te clauza contractuala, poate fi initiata procedura contencioasa […], insa aceasta nu a fost initiata sau a fost initiata, dar instanta nu a constatat nulitatea clauzei contractuale in conformitate cu alineatul (2a).

(2a) Clauza contractuala mentionata la alineatul (1) este nula in cazul in care instanta a constatat nulitatea sa in temeiul legii speciale in materia lichidarii conturilor in cadrul unei proceduri initiate in interes public de autoritatea de supraveghere.

(3)      In cazurile mentionate la alineatele (2) ?i (2a), institutia financiara efectueaza o lichidare a conturilor cu consumatorul in conformitate cu modalitatile stabilite prin lege speciala.”

Legea DH 2

13      Articolul 37 alineatul (1) din Kúriának a pénzügyi intézmények fogyasztói kölcsönszerz?déseire vonatkozó jogegységi határozatával kapcsolatos egyes kérdések rendezésér?l szóló 2014. évi XXXVIII. törvényben rögzített elszámolás szabályairól és egyes egyéb rendelkezésekr?l szóló 2014. évi XL. törvény [Legea nr. XL din 2014 privind normele referitoare la lichidarea conturilor prevazute in Legea nr. XXXVIII din 2014 de reglementare a anumitor aspecte privind decizia Kúria [(Curtea Suprema)] in interesul uniformitatii dreptului in materia contractelor de imprumut incheiate de institutiile financiare cu consumatorii, precum ?i diferite alte dispozitii, denumita in continuare „Legea DH 2”], prevede:

„In ceea ce prive?te contractele care intra in domeniul de aplicare al prezentei legi, partile pot solicita instantei sa constate nulitatea contractului sau a anumitor clauze ale acestuia (denumita in continuare «nulitate partiala») – indiferent de cauzele care stau la baza nulitatii respective – numai daca solicita de asemenea ca instanta sa aplice consecintele juridice ale nulitatii, ?i anume constatarea validitatii contractului sau a producerii efectelor pana la pronuntarea deciziei. In lipsa unei astfel de cereri – ?i dupa ce partii i s?a acordat posibilitatea de a remedia deficientele, insa nu i?a dat curs –, instanta nu se poate pronunta cu privire la fondul actiunii. In cazul in care partile solicita sa se stabileasca consecintele juridice ale nulitatii totale sau partiale, acestea trebuie sa mentioneze de asemenea care este consecinta juridica care doresc sa fie aplicata. In ceea ce prive?te aplicarea consecintelor juridice, partile trebuie sa formuleze o cerere expresa ?i determinata din punct de vedere valoric, care sa includa ?i lichidarea conturilor efectuata intre acestea.”

Legea DH 3

14      Potrivit articolului 10 din az egyes fogyasztói kölcsönszerz?dések devizanemének módosulásával és a kamatszabályokkal kapcsolatos kérdések rendezésér?l szóló 2014. évi LXXVII. törvény (Legea nr. LXXVII din 2014 de reglementare a anumitor aspecte privind modificarea monedei in care sunt exprimate anumite contracte de imprumut ?i normele in materie de dobanzi, denumita in continuare „Legea DH 3”):

„In ceea ce prive?te contractele de imprumut ipotecar incheiate in moneda straina sau exprimate in moneda straina, institutia financiara creditoare are obligatia ca, in termenul pe care il are la dispozitie pentru executarea obligatiei de lichidare a conturilor in temeiul [Legii DH2], sa converteasca in totalitate datoria existenta in temeiul unui contract de imprumut ipotecar incheiat in moneda straina sau exprimat in moneda straina ori care rezulta dintr?un astfel de contract, astfel cum a fost stabilita pe baza lichidarii conturilor efectuate in conformitate cu [Legea DH2] – inclusiv dobanzile, taxele, comisioanele ?i costurile percepute in moneda straina –, intr?o creanta in forinti ungure?ti, retinand valoarea cea mai favorabila consumatorului la data de referinta dintre:

  1. a)      media dintre cursurile de schimb ale valutei stabilite in mod oficial de Banca Nationala a Ungariei in perioada cuprinsa intre 16 iunie 2014 ?i 7 noiembrie 2014 sau
  2. b)      cursurile de schimb stabilite in mod oficial de Banca Nationala a Ungariei la 7 noiembrie 2014”

15      Articolul 15/A din respectiva lege prevede:

„(1)      In procedurile care au fost initiate in vederea constatarii nulitatii totale (sau a nulitatii partiale) a contractelor de imprumut incheiate cu consumatorii sau in vederea stabilirii consecintelor juridice ale nulitatii ?i care sunt inca pendinte, trebuie sa se aplice normele privind conversia in forinti ungure?ti instituite prin prezenta lege in ceea ce prive?te cuantumul datoriei consumatorului care rezulta din contractul de imprumut in moneda straina sau exprimat in moneda straina pe care acesta l?a incheiat in calitate de consumator, astfel cum a fost stabilita pe baza lichidarii conturilor efectuate in conformitate cu [Legea DH 2].

(2)      Suma rambursata de consumator pana la data pronuntarii deciziei se deduce din cuantumul datoriei acestuia, astfel cum a fost stabilita in forinti ungure?ti la data de referinta pentru efectuarea lichidarii conturilor.

(3)      In cazul in care se constata validitatea contractului de imprumut incheiat cu consumatorul, trebuie sa se stabileasca, potrivit dispozitiilor prezentei legi, drepturile ?i obligatiile contractuale ale partilor care rezulta din lichidarea conturilor efectuata in conformitate cu [Legea DH 2].”

Legea Hpt

16      Articolul 213 alineatul (1) din 1996. évi CXII. törvény a hitelintézetekr?l és a pénzügyi vállalkozásokról (Legea nr. CXII din 1996 privind institutiile de credit ?i intreprinderile financiare, denumita in continuare „Legea Hpt”) prevede:

„Este nul orice contract de imprumut incheiat cu un consumator, care omite sa mentioneze

[…]

  1. c)      cuantumul global al costurilor legate de contract, inclusiv dobanzile, cheltuielile accesorii, precum ?i valoarea lor anuala, exprimata in procente,

[…]”

 Litigiul principal ?i intrebarile preliminare

17      La 24 mai 2007, doamna Dunai a incheiat cu banca un contract de imprumut exprimat in franci elvetieni (CHF), in conditiile in care, potrivit termenilor aceluia?i contract, imprumutul trebuia deblocat in forinti ungure?ti (HUF), prin aplicarea cursului de schimb CHF?HUF intemeiat pe cursul de cumparare practicat de banca in acea zi, ceea ce a condus la plata a 14 734 000 HUF, cuantumul imprumutului in franci elvetieni care rezulta fiind de 115 573 CHF. Era de asemenea prevazut in contractul respectiv ca rambursarile imprumutului urmau a fi efectuate in forinti ungure?ti, cursul de schimb aplicabil fiind insa cursul de vanzare practicat de banca.

18      Riscul valutar legat de variatia cursului de schimb al monedelor respective, care s?a concretizat printr?o depreciere a forintului unguresc in raport cu francul elvetian, ii revenea doamnei Dunai.

19      Intrucat partile din litigiul principal au incheiat contractul in discutie prin act notarial, era suficienta neindeplinirea obligatiilor de catre debitor pentru ca respectivul contract sa dobandeasca forta executorie, in lipsa oricarei proceduri contencioase in fata unei instante maghiare.

20      La 12 aprilie 2016, notarul a dispus executarea silita a contractului, la cererea bancii. Doamna Dunai a formulat contestatie la executare in fata instantei de trimitere, invocand nulitatea contractului pentru motivul ca acesta nu preciza, cu incalcarea articolului 213 alineatul (1) litera (c) din Legea Hpt, diferenta de schimb existenta intre cursul de schimb aplicabil la deblocarea fondurilor ?i cel aplicabil la rambursarea imprumutului.

21      Banca a solicitat respingerea contestatiei.

22      Instanta de trimitere arata ca, in cursul anului 2014, legiuitorul maghiar a adoptat mai multe legi privind contracte de imprumut exprimate in moneda straina ?i privind punerea in aplicare a unei decizii a Kúria (Curtea Suprema) pronuntate in interesul unei interpretari uniforme a dreptului civil, in temeiul articolului 25 alineatul (3) din Legea fundamentala, in urma pronuntarii Hotararii din 30 aprilie 2014, Kásler ?i Káslerné Rábai (C?26/13, EU:C:2014:282). Prin aceasta decizie, Kúria (Curtea Suprema), printre altele, a considerat abuzive clauze precum cea inserata in contractul de imprumut din litigiul principal, potrivit carora cursul de cumparare se aplica la deblocarea fondurilor, in timp ce cursul de vanzare se aplica in vederea rambursarii.

23      Potrivit instantei de trimitere, legile respective, care sunt aplicabile in cauza principala, prevad in special inlaturarea din asemenea contracte a clauzelor care permit bancii sa aplice propriile cursuri de cumparare ?i de vanzare de moneda straina, precum ?i inlocuirea acestora cu cursul de schimb oficial stabilit de Banca Nationala a Ungariei pentru valuta corespondenta. Aceasta interventie a legiuitorului ar fi avut drept consecinta eliminarea diferentei dintre diferitele cursuri de schimb bazate pe cursurile mentionate.

24      Instanta de trimitere precizeaza ca, avand in vedere aceasta legislatie ad?hoc, instanta sesizata nu mai poate constata nevaliditatea contractului de imprumut exprimat in moneda straina, intrucat aceasta a pus capat situatiei care a generat un motiv de nevaliditate, ceea ce conduce astfel la validitatea contractului ?i, in consecinta, a obligatiei consumatorului de a suporta sarcina financiara care rezulta din riscul valutar. Avand in vedere ca tocmai aceasta obligatie este cea de care consumatorul a dorit sa se elibereze prin introducerea unei cereri impotriva bancii, ar fi contrar intereselor sale ca instanta de trimitere sa considere valabil contractul respectiv.

25      In opinia instantei de trimitere, este evident ca legiuitorul maghiar a modificat expres continutul contractelor de imprumut astfel incat sa influenteze deciziile instantelor sesizate intr?un sens favorabil bancilor. Instanta ridica problema daca aceasta situatie este in conformitate cu interpretarea data de Curte articolului 6 alineatul (1) din Directiva 93/13.

26      In ceea ce prive?te deciziile pe care Kúria (Curtea Suprema) le poate pronunta in interesul unei interpretari uniforme a dreptului civil, printre care figureaza in special Decizia nr. 6/2013 PJE din 16 decembrie 2013, care impune, potrivit instantei de trimitere, ca contractele de imprumut precum cel in discutie in litigiul principal sa fie considerate valabile, aceasta instanta arata ca, la adoptarea acestor decizii de catre Kúria (Curtea Suprema), nici accesul la instanta desemnata de lege, nici respectarea cerintelor unei proceduri echitabile nu sunt asigurate. Or, ?i de?i procedura care reglementeaza adoptarea lor nu este contradictorie, deciziile respective ar fi obligatorii pentru instantele sesizate in procedurile contencioase cu caracter contradictoriu.

27      Instanta de trimitere face trimitere, in acest context, la punctele 69-75 din Avizul privind Legea nr. CLXII din 2011 privind statutul juridic ?i remunerarea judecatorilor ?i Legea nr. CLXI din 2011 privind organizarea ?i administrarea instantelor din Ungaria, adoptat de Comisia de la Venetia cu ocazia celei de a 90?a sesiuni plenare, care a avut loc la Venetia (Italia) la 16 ?i 17 martie 2012, din care ar reie?i ca deciziile pronuntate in Ungaria in temeiul a?a?numitei proceduri de „uniformizare” sunt contestabile din punctul de vedere al drepturilor fundamentale.

28      In aceste conditii, Budai Központi Kerületi Bíróság (Tribunalul Districtual Central din Buda, Ungaria) a hotarat sa suspende judecarea cauzei ?i sa adreseze Curtii urmatoarele intrebari preliminare:

„1)      Punctul 3 [din dispozitivul] Hotararii [din 30 aprilie 2014, Kásler ?i Káslerné Rábai (C?26/13, EU:C:2014:282)], trebuie interpretat in sensul ca instanta nationala poate remedia de asemenea lipsa de validitate a unei clauze dintr?un contract incheiat intre un profesionist ?i un consumator atunci cand mentinerea contractului este contrara intereselor economice ale consumatorului?

2)      Este conform cu competenta acordata Uniunii Europene in vederea asigurarii unui nivel ridicat de protectie a consumatorilor, precum ?i cu principiile fundamentale ale dreptului Uniunii privind egalitatea in fata legii, nediscriminarea, calea de atac jurisdictionala efectiva ?i procesul echitabil ca parlamentul unui stat membru sa modifice printr?o lege contracte de drept privat care fac parte din categorii analoge ?i incheiate intre un profesionist ?i un consumator?

3)      In cazul unui raspuns afirmativ la intrebarea anterioara, este conform cu competenta acordata Uniunii Europene in vederea asigurarii unui nivel ridicat de protectie a consumatorilor, precum ?i cu principiile fundamentale ale dreptului Uniunii privind egalitatea in fata legii, nediscriminarea, calea de atac jurisdictionala efectiva ?i procesul echitabil ca parlamentul unui stat membru sa modifice printr?o lege diferite parti din contracte de imprumut incheiate in moneda straina in scopul protectiei consumatorilor, dar cauzand un efect contrar justelor interese ale protectiei consumatorilor prin faptul ca contractul de imprumut ramane valabil in urma modificarilor ?i ca consumatorul este obligat sa suporte in continuare sarcina rezultata din riscul valutar?

4)      In cazul unui continut privind contractele incheiate intre un profesionist ?i un consumator, este conform cu competenta acordata Uniunii Europene in vederea asigurarii unui nivel ridicat de protectie a consumatorilor, precum ?i cu principiile fundamentale ale dreptului Uniunii privind calea de atac jurisdictionala efectiva ?i procesul echitabil pentru orice chestiune de drept civil faptul ca consiliul de uniformizare al celei mai inalte instante jurisdictionale a unui stat membru orienteaza prin intermediul unor «decizii pronuntate in interesul unei interpretari uniforme a dispozitiilor de drept» jurisprudenta instantei sesizate?

5)      In cazul unui raspuns afirmativ la intrebarea anterioara, este conform cu competenta acordata Uniunii Europene in vederea asigurarii unui nivel ridicat de protectie a consumatorilor, precum ?i cu principiile fundamentale ale dreptului Uniunii privind calea de atac jurisdictionala efectiva ?i procesul echitabil pentru orice chestiune de drept civil faptul ca consiliul de uniformizare al celei mai inalte instante jurisdictionale a unui stat membru orienteaza, prin intermediul unor «decizii pronuntate in interesul unei interpretari uniforme a dispozitiilor de drept», jurisprudenta instantei sesizate, atunci cand numirea judecatorilor care sunt membri ai consiliului de uniformizare nu a fost efectuata in mod transparent, conform unor norme prestabilite, procedura in fata consiliului respectiv nu este publica ?i nu este posibil sa se cunoasca a posteriori procedura urmata, ?i anume elementele de expertiza ?i lucrarile din doctrina utilizate, precum ?i votul diver?ilor membri (opinie concordanta sau separata)?”

 Procedura in fata Curtii

29      Printr?un act depus la grefa Curtii la 30 ianuarie 2019, doamna Dunai a solicitat sa se dispuna redeschiderea fazei orale a procedurii.

30      In sustinerea acestei cereri, ea arata in esenta ca, in cadrul concluziilor, avocatul general ?i?a exprimat indoielile cu privire la semnificatia precisa a celei de a patra ?i a celei de a cincea intrebari, referitoare la deciziile pronuntate de Kúria (Curtea Suprema) in interesul unei interpretari uniforme a dispozitiilor de drept. In aceasta privinta, doamna Dunai considera necesar sa furnizeze Curtii o descriere a elementelor a caror cunoa?tere este, in opinia sa, indispensabila Curtii pentru a intelege adevarata miza a intrebarilor respective, care are legatura in special cu faptul ca instantele maghiare nu ar avea nicio obligatie, nici in practica, nici in temeiul vreunei norme de drept national, de a nu tine seama de o decizie pronuntata in interesul unei interpretari uniforme a dreptului atunci cand aceasta este contrara dreptului Uniunii.

31      Potrivit articolului 83 din Regulamentul de procedura al Curtii, aceasta poate sa dispuna, dupa ascultarea avocatului general, redeschiderea fazei orale a procedurii, in special atunci cand considera ca nu este suficient de lamurita sau atunci cand o parte a invocat, dupa incheierea acestei faze, un nou fapt de natura sa aiba o influenta decisiva asupra deciziei Curtii sau atunci cand cauza trebuie solutionata pe baza unui argument care nu a fost pus in discutia partilor ori a persoanelor interesate prevazute la articolul 23 din Statutul Curtii de Justitie a Uniunii Europene.

32      In speta, Curtea considera, dupa ascultarea avocatului general, ca dispune de toate elementele necesare pentru a se pronunta. Ea arata de altfel ca elementele prezentate de doamna Dunai nu constituie fapte noi in sensul articolului 83 din Regulamentul de procedura al Curtii.

33      In aceste conditii, nu este necesar sa se dispuna redeschiderea fazei orale a procedurii.

 Cu privire la intrebarile preliminare

 Cu privire la prima, la a doua ?i la a treia intrebare

34      Prin intermediul primelor trei intrebari formulate, care trebuie analizate impreuna, instanta de trimitere solicita in esenta sa se stabileasca daca articolul 6 alineatul (1) din Directiva 93/13 trebuie interpretat in sensul ca se opune unei legislatii nationale care impiedica instanta sesizata sa admita o cerere avand ca obiect anularea unui contract de imprumut exprimat in moneda straina, intemeiata pe caracterul abuziv al unei clauze din contract care impune consumatorului costurile legate de diferenta de schimb valutar existenta intre cursul de vanzare ?i cursul de cumparare al valutei respective, chiar ?i atunci cand instanta ar aprecia ca mentinerea contractului ar fi contrara intereselor consumatorului, acesta continuand astfel sa suporte riscul valutar constituit din sarcina financiara privind scaderea eventuala a cursului monedei nationale, care serve?te drept moneda de plata, in raport cu valuta straina in care trebuie rambursat imprumutul.

35      Cu titlu introductiv, este necesar sa se precizeze ca, daca primele trei intrebari fac referire doar la clauza privind diferenta de schimb valutar drept clauza abuziva care justifica, potrivit reclamantei din litigiul principal, anularea contractului de imprumut, din cererea de decizie preliminara reiese ca persoana in cauza invoca caracterul abuziv al acestei clauze tocmai pentru a se elibera de riscul valutar. Nu se poate exclude, a?adar, astfel cum a aratat avocatul general la punctul 57 din concluzii, posibilitatea ca, in cauza principala, chestiunea privind aplicarea unei clauze referitoare la riscul valutar sa ramana pertinenta, iar aceasta cu atat mai mult cu cat instanta de trimitere ar putea fi chemata sa aprecieze din oficiu caracterul abuziv al unei asemenea clauze (a se vedea in acest sens Hotararea din 7 august 2018, Banco Santander ?i Escobedo Cortés, C?96/16 ?i C?94/17, EU:C:2018:643, punctul 53 ?i jurisprudenta citata). Prin urmare, pentru a da instantei nationale un raspuns util care sa ii permita solutionarea litigiului cu care este sesizata, trebuie sa se raspunda la primele trei intrebari ?i din perspectiva examinarii unei cereri avand ca obiect anularea unui contract de imprumut precum cel in discutie in litigiul principal, intemeiata pe caracterul abuziv al unei clauze privind riscul valutar.

36      In aceasta privinta, in primul rand, in ceea ce prive?te clauza referitoare la diferenta de schimb valutar in discutie in litigiul principal, din cererea de decizie preliminara reiese ca legislatia vizata de primele trei intrebari cuprinde legile DH 1, DH 2 ?i DH 3, astfel cum sunt expuse la punctele 9-14 din prezenta hotarare, care au fost adoptate ulterior incheierii contractelor de imprumut carora li se aplica in vederea punerii in aplicare a unei decizii a Kúria (Curtea Suprema) pronuntate in urma Hotararii din 30 aprilie 2014, Kásler ?i Káslerné Rábai (C?26/13, EU:C:2014:282). Aceste legi, care califica in special drept abuzive ?i drept nule clauze privind diferenta de schimb valutar inserate in contractele de imprumut, astfel cum sunt definite in legile respective, inlocuiesc, cu efect retroactiv, aceste clauze cu clauze care aplica cursul de schimb oficial stabilit de Banca Nationala a Ungariei pentru valuta corespunzatoare ?i convertesc, cu efect pentru viitor, cuantumul imprumutului restant intr?un imprumut exprimat in moneda nationala.

37      Referitor la aceste din urma clauze, care au devenit retroactiv, in temeiul legilor mentionate, parte integranta a contractelor de imprumut vizate, Curtea a statuat, la punctele 62-64 din Hotararea din 20 septembrie 2018, OTP Bank ?i OTP Faktoring (C?51/17, EU:C:2018:750), ca asemenea cauze, care reflecta dispozitii legislative imperative, nu pot intra in domeniul de aplicare al Directivei 93/13, intrucat aceasta directiva nu se aplica, in temeiul articolului 1 alineatul (2) din aceasta, conditiilor care figureaza in contractul dintre un profesionist ?i un consumator care sunt determinate de reglementarea nationala.

38      In aceste conditii, cele trei intrebari preliminare nu privesc clauzele contractuale inserate a posteriori de legislatia respectiva in contractele de imprumut ca atare, ci incidentele acestei legislatii asupra garantiilor de protectie care rezulta din articolul 6 alineatul (1) din Directiva 93/13 in raport cu clauza referitoare la diferenta de schimb valutar care figureaza initial in contractele de imprumut respective.

39      In aceasta privinta, trebuie amintit ca articolul 6 alineatul (1) mentionat impune ca statele membre sa prevada ca clauzele abuzive nu obliga consumatorii ?i ca contractul va ramane obligatoriu pentru parti potrivit acelora?i termeni, daca poate fi mentinut fara clauzele abuzive.

40      In masura in care legiuitorul maghiar a remediat problemele legate de practica institutiilor de credit care consta in incheierea contractelor de imprumut prevazute cu clauze privind diferenta de schimb valutar, modificand aceste clauze pe cale legislativa ?i garantand in acela?i timp validitatea contractelor de imprumut, o asemenea abordare corespunde obiectivului urmarit de legiuitorul Uniunii in cadrul Directivei 93/13, in special de articolul 6 alineatul (1) din aceasta. Astfel, acest obiectiv consta in restabilirea echilibrului dintre parti, mentinand totodata, in principiu, validitatea intregului contract, iar nu in anularea tuturor contractelor care contin clauze abuzive (a se vedea in acest sens Hotararea din 15 martie 2012, Pereni?ová ?i Pereni?, C?453/10, EU:C:2012:144, punctul 31).

41      Cu toate acestea, in ceea ce prive?te acest articol 6 alineatul (1), Curtea a statuat de asemenea ca el trebuie interpretat in sensul ca este necesar sa se considere, in principiu, ca o clauza contractuala declarata abuziva nu a existat niciodata, astfel incat aceasta nu poate avea efect in ceea ce prive?te consumatorul, cu consecinta restabilirii in drept ?i in fapt a situatiei in care s?ar gasi consumatorul in lipsa clauzei respective (a se vedea in acest sens Hotararea din 21 decembrie 2016, Gutiérrez Naranjo ?i altii, C?154/15, C?307/15 ?i C?308/15, EU:C:2016:980, punctul 61).

42      De?i articolul 7 alineatul (1) din Directiva 93/13 nu impiedica statele membre sa impuna printr?o reglementare incetarea utilizarii clauzelor abuzive in contractele incheiate cu consumatorii de catre un profesionist, totu?i legiuitorul trebuie, in acest context, sa respecte cerintele care rezulta din articolul 6 alineatul (1) din aceea?i directiva.

43      Astfel, faptul ca, prin intermediul unei legislatii, anumite clauze contractuale au fost declarate abuzive ?i nule ?i au fost inlocuite cu noi clauze, pentru a mentine contractul mentionat, nu poate avea efectul de a slabi protectia garantata consumatorilor, astfel cum este amintita la punctul 40 din prezenta hotarare.

44      In speta, in masura in care actiunea formulata de doamna Dunai i?i afla originea in clauza privind diferenta de schimb valutar care figura initial in contractul de imprumut incheiat cu banca, revine instantei de trimitere sarcina sa verifice daca legislatia nationala care a declarat abuzive clauzele de aceasta natura a permis restabilirea in drept ?i in fapt a situatiei in care s?ar fi gasit doamna Dunai in lipsa unei asemenea clauze abuzive, mai concret prin instituirea unui drept la restituirea avantajelor dobandite in mod nejustificat, in detrimentul sau, de catre profesionist in temeiul respectivei clauze abuzive (a se vedea in acest sens Hotararea din 31 mai 2018, Sziber, C?483/16, EU:C:2018:367, punctul 53).

45      Rezulta ca articolul 6 alineatul (1) din Directiva 93/13 nu se opune unei legislatii nationale care impiedica instanta sesizata sa admita o cerere avand ca obiect anularea unui contract de imprumut intemeiata pe caracterul abuziv al unei clauze privind diferenta de schimb valutar, precum cea in discutie in litigiul principal, cu conditia ca constatarea caracterului abuziv al unei asemenea clauze sa permita restabilirea in drept ?i in fapt a situatiei in care s?ar fi gasit consumatorul in lipsa acestei clauze abuzive.

46      In al doilea rand, in ceea ce prive?te clauzele privind riscul valutar, este necesar sa se arate, primo, ca Curtea a statuat deja, la punctele 65-67 din Hotararea din 20 septembrie 2018, OTP Bank ?i OTP Faktoring (C?51/17, EU:C:2018:750), ca consideratiile amintite la punctul 36 din prezenta hotarare nu inseamna ca asemenea clauze sunt, in integralitatea lor, de asemenea excluse din domeniul de aplicare al Directivei 93/13, dat fiind ca modificarile care rezulta din articolul 3 alineatul (2) din Legea DH 1 ?i din articolul 10 din Legea DH 3 nu au intentionat sa determine ansamblul chestiunii riscului valutar in ceea ce prive?te perioada care se situeaza intre data incheierii contractului de imprumut in cauza ?i cea a conversiei sale in forinti ungure?ti in temeiul Legii DH 3.

47      Instanta de trimitere pare sa plece insa de la premisa ca ii este imposibil, in temeiul dispozitiilor Legilor DH 1, DH 2 ?i DH 3, sa anuleze contractul de imprumut in discutie in litigiul principal atunci cand caracterul abuziv al unei clauze privind riscul valutar ar fi dovedit ?i ridica problema daca o asemenea imposibilitate este conforma cu articolul 6 alineatul (1) din Directiva 93/13.

48      In aceasta privinta, trebuie amintit, secundo, ca, in ceea ce prive?te clauzele contractuale privind riscul valutar, rezulta din jurisprudenta Curtii ca astfel de clauze, intrucat definesc obiectul principal al contractului de imprumut, intra in domeniul de aplicare al articolului 4 alineatul (2) din Directiva 93/13, fiind exceptate totu?i de la aprecierea caracterului abuziv numai in masura in care instanta nationala competenta considera, in urma unei analize de la caz la caz, ca acestea au fost redactate de profesionist in mod clar ?i inteligibil (a se vedea in acest sens Hotararea din 20 septembrie 2018, OTP Bank ?i OTP Faktoring, C?51/17, EU:C:2018:750, punctul 68, precum ?i jurisprudenta citata).

49      Daca, tertio, instanta de trimitere considera ca clauza referitoare la riscul valutar in discutie in litigiul principal nu este redactata in mod clar ?i inteligibil, in sensul articolului 4 alineatul (2) respectiv, ii revine sarcina de a examina caracterul abuziv al clauzei mentionate ?i, in special, de a examina daca aceasta provoaca, in contradictie cu cerinta de buna?credinta, un dezechilibru semnificativ intre drepturile ?i obligatiile partilor care decurg din contract, in detrimentul consumatorului (a se vedea in acest sens Hotararea din 26 ianuarie 2017, Banco Primus, C?421/14, EU:C:2017:60, punctul 64).

50      Quarto, in ceea ce prive?te consecintele care trebuie deduse din caracterul eventual abuziv al unei asemenea clauze, articolul 6 alineatul (1) din Directiva 93/13 impune, astfel cum s?a amintit la punctul 39 din prezenta hotarare, ca statele membre stabilesc ca clauzele abuzive utilizate intr?un contract incheiat cu un consumator de catre un profesionist, in conformitate cu legislatia interna, nu creeaza obligatii pentru consumator, iar contractul continua sa angajeze partile prin aceste clauze, in cazul in care poate continua sa existe fara clauzele abuzive.

51      In ceea ce prive?te, quinto, aspectul daca un contract de imprumut precum cel in discutie in litigiul principal trebuie anulat in ansamblul lui atunci cand s?a constatat ca o clauza ce figureaza in cuprinsul acestuia este abuziva, trebuie aratat, pe de o parte, astfel cum s?a amintit deja la punctul 40 din prezenta hotarare, ca articolul 6 alineatul (1) din Directiva 93/13 urmare?te sa restabileasca echilibrul dintre parti, iar nu sa anuleze toate contractele care contin clauze abuzive. Pe de alta parte, acest contract trebuie sa continue sa existe, in principiu, fara nicio alta modificare decat cea rezultata din eliminarea clauzelor abuzive, in masura in care, in conformitate cu normele dreptului intern, o asemenea mentinere a contractului este posibila din punct de vedere juridic (Hotararea din 26 ianuarie 2017, Banco Primus, C?421/14, EU:C:2017:60, punctul 71 ?i jurisprudenta citata), ceea ce trebuie verificat potrivit unei abordari obiective (a se vedea in acest sens Hotararea din 15 martie 2012, Pereni?ová ?i Pereni?, C?453/10, EU:C:2012:144, punctul 32).

52      Or, in speta, astfel cum s?a aratat la punctul 48 din prezenta hotarare, clauza referitoare la riscul valutar define?te obiectul principal al contractului. Astfel, intr?o asemenea ipoteza, mentinerea contractului nu pare posibila din punct de vedere juridic, fapt a carui apreciere revine insa instantei de trimitere.

53      In aceasta privinta, pare sa rezulte din elementele furnizate de instanta de trimitere ca una dintre dispozitiile legilor nationale in discutie in litigiul principal, in speta articolul 37 alineatul (1) din Legea DH 2, presupune ca consumatorul, atunci cand invoca caracterul abuziv al unei clauze oarecare, alta decat cea privind diferenta de schimb valutar sau cea care permite o majorare unilaterala a dobanzilor, a costurilor ?i a taxelor, trebuie sa solicite de asemenea ca instanta sesizata sa declare valabil contractul pana la data deciziei sale. Astfel, aceasta dispozitie ar impiedica, incalcand articolul 6 alineatul (1) din Directiva 93/13, ca consumatorul sa nu fie tinut de clauza abuziva respectiva, daca este cazul, prin intermediul anularii contractului vizat in ansamblu daca acest contract nu poate continua sa existe fara clauza respectiva.

54      De altfel, trebuie precizat ca, de?i Curtea a recunoscut, in Hotararea din 30 aprilie 2014, Kásler ?i Káslerné Rábai (C?26/13, EU:C:2014:282, punctele 83 ?i 84), posibilitatea ca instanta nationala sa inlocuiasca o clauza abuziva cu o dispozitie de drept intern cu caracter supletiv pentru a mentine contractul, din jurisprudenta Curtii reiese ca aceasta posibilitate este limitata la ipotezele in care anularea contractului in ansamblu ar expune consumatorul unor consecinte deosebit de prejudiciabile, astfel incat acesta din urma ar fi penalizat (a se vedea in acest sens Hotararea din 7 august 2018, Banco Santander ?i Escobedo Cortés, C?96/16 ?i C?94/17, EU:C:2018:643, punctul 74, precum ?i Hotararea din 20 septembrie 2018, OTP Bank ?i OTP Faktoring, C?51/17, EU:C:2018:750, punctul 61).

55      Or, in cauza principala, reiese din constatarile efectuate de instanta de trimitere ca mentinerea contractului ar fi contrara intereselor doamnei Dunai. Substituirea vizata la punctul precedent din prezenta hotarare nu pare deci sa se impuna in speta.

56      Avand in vedere consideratiile care preceda, este necesar sa se raspunda la primele trei intrebari ca articolul 6 alineatul (1) din Directiva 93/13 trebuie interpretat in sensul ca:

–        nu se opune unei legislatii nationale care impiedica instanta sesizata sa admita o cerere avand ca obiect anularea unui contract de imprumut intemeiata pe caracterul abuziv al unei clauze privind diferenta de schimb valutar, precum cea in discutie in litigiul principal, cu conditia ca constatarea caracterului abuziv al unei asemenea clauze sa permita restabilirea in drept ?i in fapt a situatiei in care s?ar fi gasit consumatorul in lipsa acestei clauze abuzive, ?i

–        se opune unei legislatii nationale care impiedica, in imprejurari precum cele in discutie in litigiul principal, instanta sesizata sa admita o cerere avand ca obiect anularea unui contract de imprumut intemeiata pe caracterul abuziv al unei clauze privind riscul valutar atunci cand se constata ca aceasta clauza este abuziva ?i ca respectivul contract nu poate continua sa existe fara clauza mentionata.

 Cu privire la a patra ?i la a cincea intrebare

57      Prin intermediul celei de a patra ?i al celei de a cincea intrebari, care trebuie analizate impreuna, instanta de trimitere solicita in esenta sa se stabileasca daca dreptul Uniunii, in special principiile protectiei jurisdictionale efective ?i procesului echitabil, se opune, avand in vedere obiectivul Uniunii de a asigura un nivel ridicat de protectie a consumatorilor, ca instantele nationale inferioare sa fie tinute in mod formal, in exercitarea functiilor lor jurisdictionale, de decizii cu caracter abstract ?i general pronuntate de o instanta suprema, precum Kúria (Curtea Suprema), in interesul unei interpretari uniforme a dreptului.

58      Cu titlu introductiv, este adevarat ca, pentru a explica indoielile sale cu privire la conformitatea cu dreptul Uniunii a procedurii de uniformizare in discutie in litigiul principal, instanta de trimitere face referire, in motivarea sa formulata in sustinerea celei de a patra ?i a celei de a cincea intrebari, nu numai la competentele de care dispune Uniunea in vederea asigurarii unui nivel ridicat de protectie ?i la principiile fundamentale care sunt dreptul la o cale de atac efectiva ?i dreptul la un proces echitabil, ci ?i la cateva dispozitii concrete ale dreptului Uniunii, precum articolul 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene (denumita in continuare „carta”). Totu?i, aceste chestiuni vizeaza, intr?o maniera foarte generala, organizarea sistemului judiciar maghiar ?i mijloacele prin care prevede sa garanteze uniformitatea jurisprudentei nationale.

59      Or, astfel cum a aratat in esenta avocatul general la punctele 103 ?i 106 din concluzii, pe de o parte, acest aspect nu pare sa prezinte decat un raport foarte indepartat cu litigiul principal, care prive?te cererea unei consumatoare de a fi eliberata de contractul de imprumut pe care l?a incheiat, pentru motivul caracterului abuziv al unei clauze care figureaza in cuprinsul acestuia, ?i, pe de alta parte, pare sa rezulte din elementele furnizate de instanta de trimitere ca legile DH 1, DH 2 ?i DH 3 sunt cele care obliga in prezent instantele maghiare in materia protectiei consumatorilor impotriva unor clauze abuzive precum cele din litigiul principal, iar nu deciziile Kúria (Curtea Suprema) din aceasta materie, aceste legi fiind adoptate pentru a pune in aplicare aceste decizii.

60      Avand in vedere aceste elemente, trebuie, a?adar, sa se considere ca, prin intermediul celei de a patra ?i al celei de a cincea intrebari, instanta de trimitere urmare?te sa afle daca Directiva 93/13, interpretata in lumina articolului 47 din carta, se opune ca o instanta suprema a unui stat membru sa adopte, in interesul unei interpretari uniforme a dreptului, decizii obligatorii in legatura cu modalitatile de punere in aplicare a acestei directive.

61      In aceasta privinta, un raspuns afirmativ la aceste intrebari s?ar putea impune in cazul in care, pe de o parte, aceste decizii nu ar permite instantei competente sa asigure efectul deplin al normelor Directivei 93/13 lasand neaplicata, daca este necesar, din oficiu, orice dispozitie contrara a legislatiei nationale, chiar ulterioara, inclusiv orice practica judiciara contrara, fara a fi necesar ca aceasta instanta sa solicite sau sa a?tepte inlaturarea prealabila a respectivelor dispozitii pe cale legislativa, judiciara sau prin orice alt procedeu constitutional, ?i, pe de alta parte, posibilitatea de a se adresa Curtii cu titlu preliminar ar fi impiedicata (a se vedea in acest sens Hotararea din 5 aprilie 2016, PFE, C?689/13, EU:C:2016:199, punctele 34, 40 ?i 41, precum ?i jurisprudenta citata).

62      Or, nu reiese din dosarul de care dispune Curtea ca instanta de trimitere nu ar putea inlatura asemenea decizii in cazul in care ar aprecia ca este necesar in vederea asigurarii efectului deplin al Directivei 93/13 ?i nici ca, astfel cum atesta prezenta procedura, nu ar putea sesiza Curtea cu o cerere de decizie preliminara cu acest titlu. In plus, niciun element al acestui dosar nu evidentiaza ca instanta de trimitere nu ar fi in masura, in speta, sa ofere reclamantei din litigiul principal o cale de atac efectiva in vederea protectiei drepturilor pe care aceasta le poate obtine.

63      Pe de alta parte, astfel cum a aratat in esenta avocatul general la punctul 113 din concluzii, Curtea a statuat, la punctul 68 din Hotararea din 7 august 2018, Banco Santander ?i Escobedo Cortés (C?96/16 ?i C?94/17, EU:C:2018:643), ca nu poate fi exclus ca, in cadrul rolului lor de armonizare a interpretarii dreptului ?i din motive de securitate juridica, instantele supreme ale unui stat membru sa poata elabora, cu respectarea Directivei 93/13, anumite criterii in raport cu care instantele inferioare trebuie sa examineze caracterul abuziv al clauzelor contractuale.

64      Avand in vedere consideratiile care preceda, trebuie sa se raspunda la cea de a patra ?i la cea de a cincea intrebare ca Directiva 93/13, interpretata in lumina articolului 47 din carta, nu se opune ca o instanta suprema a unui stat membru sa adopte, in interesul unei interpretari uniforme a dreptului, decizii obligatorii in legatura cu modalitatile de punere in aplicare a acestei directive, in masura in care acestea nu impiedica instanta competenta nici sa asigure efectul deplin al normelor prevazute in directiva mentionata ?i sa ofere consumatorului o cale de atac efectiva in vederea protectiei drepturilor de care poate beneficia, nici sa sesizeze Curtea cu o cerere de decizie preliminara cu acest titlu, fapt a carui verificare revine insa instantei de trimitere.

 Cu privire la cheltuielile de judecata

65      Intrucat, in privinta partilor din litigiul principal, procedura are caracterul unui incident survenit la instanta de trimitere, este de competenta acesteia sa se pronunte cu privire la cheltuielile de judecata. Cheltuielile efectuate pentru a prezenta observatii Curtii, altele decat cele ale partilor mentionate, nu pot face obiectul unei rambursari.

Pentru aceste motive, Curtea (Camera a treia) declara:

1)      Articolul 6 alineatul (1) din Directiva 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive in contractele incheiate cu consumatorii trebuie interpretat in sensul ca:

–        nu se opune unei legislatii nationale care impiedica instanta sesizata sa admita o cerere avand ca obiect anularea unui contract de imprumut intemeiata pe caracterul abuziv al unei clauze privind diferenta de schimb valutar, precum cea in discutie in litigiul principal, cu conditia ca constatarea caracterului abuziv al unei asemenea clauze sa permita restabilirea in drept ?i in fapt a situatiei in care s?ar fi gasit consumatorul in lipsa acestei clauze abuzive, ?i

–        se opune unei legislatii nationale care impiedica, in imprejurari precum cele in discutie in litigiul principal, instanta sesizata sa admita o cerere avand ca obiect anularea unui contract de imprumut intemeiata pe caracterul abuziv al unei clauze privind riscul valutar atunci cand se constata ca aceasta clauza este abuziva ?i ca respectivul contract nu poate continua sa existe fara clauza mentionata.

2)      Directiva 93/13, interpretata in lumina articolului 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, nu se opune ca o instanta suprema a unui stat membru sa adopte, in interesul unei interpretari uniforme a dreptului, decizii obligatorii in legatura cu modalitatile de punere in aplicare a acestei directive, in masura in care acestea nu impiedica instanta competenta nici sa asigure efectul deplin al normelor prevazute in directiva mentionata ?i sa ofere consumatorului o cale de atac efectiva in vederea protectiei drepturilor de care poate beneficia, nici sa sesizeze Curtea cu o cerere de decizie preliminara cu acest titlu, fapt a carui verificare revine insa instantei de trimitere.


Follow Me

facebook linkedin twitter

Comments closed