Cereri pentru reconstituirea dreptului lor de proprietate asupra terenurilor. Reparatie echitabila

Posted on Updated on by alinCategorii:CEDO, practica judiciara, proprietate

Cereri pentru reconstituirea dreptului lor de proprietate asupra terenurilor. Reparatie echitabila

 

Statul roman trebuie, prin mijloace adecvate, in termen de trei luni de la data ramanerii definitive a hotararii, in conformitate cu art. 44 § 2 din Conventie, sa ii puna pe primii doi reclamanti in posesia efectiva asupra celor 6.581 m2 de teren si sa ii puna pe ceilalti cinci reclamanti in posesia efectiva asupra celor 2.500 m2 de teren si ca trebuie sa asigure tuturor reclamantilor eliberarea unui titlu de proprietate asupra terenului lor;

– ca, in caz contrar, statul roman trebuie, in acelasi termen de trei luni, sa plateasca primilor doi reclamanti in solidar suma de 1.665.000 EUR, iar celui de-al treilea, al patrulea si al cincilea reclamant, precum si celei de-a sasea si a saptea reclamante, in solidar, suma de 630.000 EUR pentru prejudiciul material;

Tradus si revizuit de IER (www.ier.ro)

 Sectia a treia

 CAUZA TOSCUTA SI ALTII IMPOTRIVA ROMANIEI

 (Cererea nr. 36900/03)

 Hotarare

 Strasbourg

 25 noiembrie 2008

 Definitiva

 25/02/2009

 Aceasta hotarare poate suferi modificari de forma.

In cauza Toscuta si altii impotriva Romaniei,

Curtea Europeana a Drepturilor Omului (Sectia a treia), reunita intr-o camera compusa din Josep Casadevall, presedinte, Eisabeth Fura-Sandström, Corneliu Birsan, Boštjan M. Zupan?i?, Ineta Ziemele, Luis López Guerra, Ann Power, judecatori, si Santiago Quesada, grefier de sectie,

dupa ce a deliberat in camera de consiliu la 4 noiembrie 2008,

pronunta prezenta hotarare, adoptata la aceeasi data:

PROCEDURA

  1. La originea cauzei se afla cererea nr. 36900/02 indreptata impotriva Romaniei prin care 7 resortisanti ai acestui stat, Adrian Toscuta, Paul Ion Serban Toscuta, Danut Negulescu, Gheorghe Negulescu si George Negulescu, precum si Maria Negulescu si Sevastita Negulescu („reclamantii”), au sesizat Curtea la 5 septembrie 2003 in temeiul art. 34 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale („conventia”).
  2. Reclamantii sunt reprezentati de Constantin Muller si Eduard Gabriel Fagaraseanu, avocati in Bucuresti. Guvernul roman („Guvernul”) este reprezentat de agentul guvernamental, Razvan-Horatiu Radu, din cadrul Ministerului Afacerilor Externe.
  3. La 23 martie 2007, Curtea a hotarat sa comunice Guvernului cererea. In conformitate cu art. 29 § 3 din Conventie, aceasta a hotarat, de asemenea, ca admisibilitatea si fondul cauzei vor fi examinate impreuna.

IN FAPT

  1. CIRCUMSTANTELE CAUZEI
  1. Reclamantii s-au nascut in 1943, 1945, 1956, 1933, 1959, 1922 si, respectiv, 1945 si au domiciliul in Bucuresti. 
  1. Originea cauzei
  1. Prin decizia administrativa din 18 mai 1992, Comisia locala de aplicare a Legii fondului funciar nr. 18/1991 din Bucuresti („comisia locala”) a aprobat cererea parohiei ortodoxe din cartierul Militari din Bucuresti („parohia”) pentru reconstituirea dreptului sau de proprietate asupra unui teren de 9 081 m2 situat in cartierul mentionat in bulevardul Uverturii. La 23 iulie 1992, parohia a fost pusa in posesia terenului.
  2. Prin decizia din 12 august 1993, Comisia municipiului Bucuresti de aplicare a Legii nr. 18/1991 („comisia municipiului”) a anulat decizia comisiei locale din 18 mai 1992 pe motiv ca parohia nu demonstrase dreptul sau de proprietate asupra terenului in litigiu si ca Legea nr. 18/1991 nu ii era aplicabila acesteia.
  3. La o data neprecizata, in baza dispozitiilor Legii nr. 18/1991, reclamantii au depus la comisia locala cereri pentru reconstituirea dreptului lor de proprietate asupra terenurilor.
  4. La 11 martie 1993, comisia locala i-a pus pe P.N. si reclamantii Gheorghe Negulescu si Maria Negulescu in posesia a doua terenuri in suprafata totala de 34 400 m², din care 31 900 m² erau situati in extravilan, iar 2 500 m² in intravilan. Cei 2 500 m² faceau parte din terenul de 9 081 m² atribuit anterior parohiei. La 24 august 1993, comisia municipiului le-a acordat un titlu administrativ de proprietate pentru o suprafata totala de 34 400 m².
  5. La 26 ianuarie 1994, comisia locala l-a pus pe T.V. in posesia mai multor terenuri in suprafata totala de 14 202 m², din care 5 071 m² in extravilan si 9 131 m² in intravilan. Un teren de 6 581 m² inclus in suprafata de 9 131 m² facea parte din terenul de 9 081 m² atribuit in 1992 parohiei. La 29 mai 1995, comisia municipiului i-a acordat lui T.V. un titlu administrativ de proprietate pentru o suprafata totala de 14 202 m². Reclamantii Adrian Toscuta si Paul Ion Serban Toscuta sunt mostenitorii lui T.V.

 

  1. Actiunea parohiei impotriva comisiei municipiului in anularea deciziei din 12 august 1993
  1. La 24 noiembrie 1994, parohia a sesizat Judecatoria Bucuresti cu o actiune impotriva comisiei municipiului in anularea deciziei din 12 august 1993. Aceasta afirma ca terenul in litigiu ii apartinuse in temeiul unui contract de donatie din 1888, ca acesta servise in primul rand ca cimitir inainte de a fi inscris in mod abuziv in patrimoniul cooperativei agricole de productie in timpul regimului comunist. Reclamantii nu au fost informati asupra existentei actiunii mentionate.
  2. Prin hotararea din 2 martie 1995, judecatoria a respins actiunea. Aceasta a retinut, in primul rand, faptul ca cererea fusese introdusa tardiv si, in orice caz, aceasta era nefondata in masura in care parohia nu demonstrase dreptul sau de proprietate asupra terenului. Judecatoria a constatat, de asemenea, ca parohia intreprinsese demersuri pe langa autoritati incepand din 1990 in vederea obtinerii unui teren destinat infiintarii unui cimitir si ca obtinuse unele autorizatii care se refereau la inchirierea terenului si nu atribuirea acestuia in proprietate. Instanta a respins argumentul parohiei, conform caruia aceasta dobandise terenul in litigiu in 1888 printr-o donatie facuta de o persoana particulara.
  3. Parohia a formulat recurs impotriva acestei hotarari.
  4. Prin hotararea definitiva din 15 decembrie 1995, Tribunalul Bucuresti a admis recursul, a admis actiunea si a recunoscut dreptul de proprietate al parohiei asupra terenului in baza unui contract de donatie din 1888. Acesta a retinut totodata ca, in temeiul autorizatiilor emise de autoritati, parohia delimitase terenul si ca 17 persoane fusesera deja ingropate acolo. Prin incheierea din 4 aprilie 1996, tribunalul a admis cererea parohiei pentru stabilirea amplasamentului terenului de 9 081 m² in a carui posesie fusese pusa la 23 iulie 1992.

 

  1. Actiunea parohiei impotriva reclamantilor in anularea titlurilor de proprietate din 11 martie 1993 si 29 mai 1995
  1. La 27 mai 1996, parohia a sesizat Tribunalul Bucuresti cu o actiune impotriva comisiei municipiului, impotriva lui P.N. si a reclamantilor Adrian Toscuta, Paul Ion Serban Toscuta, Maria Negulescu si Gheorghe Negulescu, solicitand anularea partiala a titlurilor de proprietate din 11 martie 1993 si 29 mai 1995 in cotele referitoare la terenurile in suprafata de 2 500 m² si, respectiv, 6 581 m² mentionate anterior. Aceasta se baza pe hotararea din 15 decembrie 1995, citata anterior, care recunostea dreptul sau de proprietate asupra terenului de 9 081 m² si solicita sa i se emita un titlu de proprietate asupra terenului respectiv.
  2. Prin hotararea din 17 aprilie 2001, judecatoria a respins actiunea pe motiv ca hotararea din 15 decembrie 1995 fusese pronuntata intr-o actiune in constatare, ca avea un efect declarativ si ca un titlu de proprietate anterior ar trebui sa existe in speta. Parohia nu a facut dovada unui titlu de proprietate anterior hotararii din 15 decembrie 1995. In plus, instanta a retinut imposibilitatea comisiei municipiului de a mai emite titluri de proprietate asupra terenului in litigiu, in masura in care reclamantilor li se emisesera anterior titluri de proprietate asupra aceluiasi teren si titlurile respective produsesera efecte juridice.
  3. Parohia a formulat apel in fata Tribunalului Bucuresti, argumentand ca hotararea din 15 decembrie 1995 dobandise autoritate de lucru judecat.
  4. In urma decesului lui P.N., reclamantii George Negulescu, Danut Negulescu si Sevastita Negulescu au continuat procedura in calitate de mostenitori.
  5. La 1 noiembrie 2001, sase persoane terte au solicitat sa intervina in cauza in sustinerea parohiei. Acestea afirmau ca au luat in concesiune, in vederea inmormantarii, parti din terenurile in litigiu. Tribunalul a admis cererea acestora.
  6. Reclamantii au solicitat instantei permisiunea de a depune la dosar inscrisuri noi. Acestia au solicitat totodata audierea a doi martori, precum si o cercetare la fata locului.
  7. La 21 februarie 2002, 33 de persoane terte au solicitat sa intervina in cauza in sustinerea reclamantilor. Cererea acestora se baza pe faptul ca, locuind in apropierea terenului in litigiu, se opuneau infiintarii pe terenul respectiv a unui cimitir care constituia, in opinia lor, o sursa potentiala de contaminare. Instanta a respins cererea de interventie, retinand ca persoanele respective nu facusera dovada unui interes actual in raport cu actiunea introduse in speta.
  8. Tot la 21 februarie 2002, instanta a admis cererea reclamantilor pentru depunerea unor inscrisuri noi la dosar si a decis ca se va pronunta asupra cererii de audiere a martorilor si de cercetare la fata locului dupa examinarea inscrisurilor. La 21 martie 2002, reclamantii au depus la dosar inscrisurile precizand ca nu mai aveau alte documente de prezentat.
  9. Prin hotararea din 11 aprilie 2002, tribunalul a admis apelul parohiei si a anulat partial titlurile de proprietate ale reclamantilor, respectiv in privinta terenurilor de 2 500 m² si 6 581 m². Instanta a ordonat comisiei sa emita pe numele parohiei un titlu de proprietate asupra terenului pe care il indicase in hotararea din 15 decembrie 1995. Partile relevante din hotarare sunt formulate astfel:

„In speta, judecatoria s-a conformat autoritatii de lucru judecat de care beneficiaza hotararea (din 15 decembrie 1995). Avand in vedere aceasta hotarare, este evident ca, desi Comisia municipiului Bucuresti de aplicare a Legii nr. 18/1991 era de buna-credinta (fiind parte la procesul intentat la 24 noiembrie 1994), aceasta nu ar fi putut emite respectivele titluri de proprietate asupra terenurilor in litigiu contrar dispozitiilor art. 57 din Legea nr. 18/1991 si art. 35 alin. (5) din Hotararea Guvernului nr. 131/1991 (astfel cum a fost republicata in 1993).

Independent de calitatea acestei hotarari, care include solutia pronuntata in cadrul plangerii formulate de parohie impotriva deciziei […] comisiei municipiului […] este evident ca parohia este beneficiarul reconstituirii dreptului de proprietate asupra terenului in litigiu. Fiind supusa hotararii in cauza, comisia municipiului a emis cele doua titluri de proprietate incluzand cele doua parcele din terenul in litigiu contrar legii, ceea ce atrage dupa sine sanctiunea anularii partiale a respectivelor titluri, tinand seama de faptul ca dreptul parohiei […] a fost grav incalcat.

Este adevarat ca decizia civila in discutie nu este opozabila celorlalti parati, insa acest aspect nu este relevant in speta in masura in care era obligatia comisiei sa tina seama de existenta dreptului in litigiu si era de competenta acesteia sa emita sau nu titlul de proprietate.”

  1. Reclamantii au formulat recurs, sustinand ca instanta de apel nu se pronuntase asupra cererii pentru interogarea celor doi martori si efectuarea unei cercetari la fata locului, mijloace de proba pe care le considera esentiale pentru solutionarea cauzei. Acestia sustineau, de asemenea, ca tribunalul pronuntase o hotarare contrara legii, in masura in care acesta anulase titlurile lor de proprietate in baza unei hotarari judecatoresti pronuntate intr-o procedura in care ei nu fusesera parti. Mai mult, acestia considerau ca parohia nu facuse dovada unui drept de proprietate anterior hotararii din 15 decembrie si ca dispozitiile Legii nr. 18/1991 nu erau aplicabile. Potrivit reclamantilor, tribunalul incalcase dispozitiile art. 1 alin. (8) si art. 21 din Legea nr. 18/1991, astfel cum erau formulate la vremea faptelor.
  2. Prin hotararea definitiva din 7 martie 2003, Curtea de Apel Bucuresti a respins recursul, retinand ca hotararea pronuntata in apel era fondata. Curtea a hotarat totodata ca probele la care reclamantii faceau referire nu mai erau utile pentru solutionarea cauzei.
  3. Prin scrisorile din 19 noiembrie 2004 si din 6 noiembrie 2006, reclamantii au comunicat grefei ca nu li se acordase un teren in compensatie si nici o despagubire in urma anularii titlurilor lor de proprietate.
  1. DREPTUL INTERN RELEVANT
  1. Dispozitiile relevante in speta ale Legii fondului funciar nr. 18/1991, astfel cum a fost publicata in Monitorul Oficial din 20 februarie 1991, sunt formulate astfel:

 

Art. 11

„(4) Comisia judeteana este competenta […] sa valideze sau sa invalideze masurile stabilite de comisiile subordonate.

(5) Impotriva hotararii comisiei judetene, cel nemultumit poate face plangere la judecatoria […], in termen de 30 de zile de la data la care a luat cunostinta de solutia data de comisia judeteana.

(6) Plangerea suspenda executarea. […]

(8) Controlul judecatoresc se limiteaza exclusiv la aplicarea corecta a dispozitiilor imperative din prezenta lege cu privire la dreptul de a obtine titlul de proprietate, la intinderea suprafetei de teren ce se cuvine si, daca este cazul, la exactitatea reducerii acestei suprafete, potrivit legii.”

 

Art. 21

„Din terenurile agricole, comisiile vor atribui in proprietate, la cererea comisiilor parohiale […] din mediul rural […] in masura in care toate aceste asezaminte au posedat in trecut terenuri agricole preluate de cooperativele agricole de productie, iar in prezent nu au asemenea terenuri […]”

  1. Conform art. 57 din Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicata la 5 ianuarie 1998, plangerile impotriva hotararilor comisiei judetene suspenda executarea.
  2. Conform art. 35 alin. (5) din Hotararea Guvernului nr. 131/1991 privind procedura de constituire, atributiile si functionarea comisiilor pentru stabilirea dreptului de proprietate privata asupra terenurilor, a modelului si modului de atribuire a titlurilor de proprietate, precum si punerea in posesie a proprietarilor, republicata la 19 ianuarie 1993, titlul de proprietate se va completa si elibera dupa pronuntarea hotararii judecatoresti.

IN DREPT

  1. CU PRIVIRE LA PRETINSA INCALCARE A ART. 1 DIN PROTOCOLUL NR. 1
  1. Reclamantii invoca o atingere adusa dreptului lor la proprietate ca urmare a anularii, fara nicio despagubire, a titlurilor lor de proprietate asupra terenurilor de 2 500 m² si 6 581 m², fapte care in opinia lor sunt imputabile autoritatilor locale. Acestia invoca art. 1 din Protocolul nr. 1 la Conventie, redactat astfel:

„Orice persoana fizica sau juridica are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decat pentru cauza de utilitate publica si in conditiile prevazute de lege si de principiile generale ale dreptului international.

Dispozitiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le considera necesare pentru a reglementa folosinta bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contributii, sau a amenzilor.”

  1. Cu privire la admisibilitate
  1. Curtea constata ca acest capat de cerere nu este in mod vadit nefondat in sensul art. 35 § 3 din Conventie. De altfel, Curtea subliniaza ca acesta nu prezinta niciun alt motiv de inadmisibilitate. Este necesar asadar sa fie declarat admisibil.

 

  1. Cu privire la fond
  1. Guvernul admite ca reclamantii obtinusera recunoasterea calitatii lor de proprietari prin decizii administrative si ca au fost obligati sa lase terenul in litigiu in proprietatea parohiei in urma admiterii actiunii in anulare a titlurilor lor de proprietate. Totusi, acesta considera ca ingerinta ce le-a fost cauzata era prevazuta de lege, ca urmarea un scop legitim, respectiv aplicarea corecta a legii, si ca respecta echilibrul just intre interesele respective: pe de o parte, interesul parohiei de a i se reconstitui dreptul de proprietate asupra vechiului amplasament, iar pe de alta parte, interesele reclamantilor de a beneficia de terenurile lor in temeiul titlurilor de proprietate care le fusesera emise. Guvernul subliniaza si faptul ca anularea titlurilor de proprietate a fost partiala si ca reclamantii erau in continuare proprietarii terenurilor ramase.
  2. Reclamantii considera ca Guvernul nu a justificat deloc faptul ca parohiei i-au fost extinse terenurile cu o suprafata totala de 9 081 m², si asta in detrimentul drepturilor lor si in absenta unei despagubiri.
  3. Curtea observa ca reclamantii detineau doua titluri de proprietate emise in 1993 si, respectiv, 1995, titluri care au fost anulate cu privire la terenurile de 2 500 m² si 6 581 m² in urma unei proceduri judiciare solutionate prin hotararea definitiva din 7 martie 2003 a Curtii de Apel Bucuresti. In masura in care capatul de cerere al reclamantilor intemeiat pe art. 1 din Protocolul nr. 1 nu priveste decat cele doua terenuri, Curtea nu considera pertinent in speta argumentul Guvernului conform caruia anularea titlurilor era partiala. Anularea a avut ca efect privarea persoanelor in cauza de bunurile lor, respectiv cele doua terenuri mentionate anterior, in sensul celei de a doua teze din primul paragraf al art. 1 din protocolul aditional.
  4. Curtea reaminteste ca o privare de proprietate care intra sub incidenta acestui articol poate fi justificata doar daca se demonstreaza, in special, ca aceasta a intervenit pentru cauza de utilitate publica si in conditiile prevazute de lege. In plus, orice ingerinta in folosinta proprietatii trebuie sa raspunda criteriul proportionalitatii. Un echilibru just trebuie sa fie pastrat intre cerintele interesului general al comunitatii si imperativele apararii drepturilor fundamentale ale individului. Interesul de a asigura un astfel de echilibru este inerent intregii conventii. Curtea aminteste, de asemenea, ca echilibrul care trebuie pastrat va fi distrus daca individul vizat suporta o sarcina speciala si exorbitanta [Brumarescu impotriva Romaniei (GC), nr. 28342/95, pct. 78 si 79, CEDO 1999?VII].
  5. In speta, aceasta observa ca titlurile de proprietate ale reclamantilor au fost anulate pe motiv ca, la emiterea acestora, comisia municipiului nu tinuse seama de hotararea din 15 decembrie 1995 a Tribunalului Bucuresti, care recunoscuse parohiei dreptul de proprietate asupra terenurilor in litigiu (supra, pct. 22). Hotararea respectiva era ulterioara datelor titlurilor de proprietate ale reclamantilor (supra, pct. 8, 9 si 13). Prin urmare, Curtea se indoieste de relevanta motivelor formulate de instantele nationale.
  6. Mai mult, hotararea din 15 decembrie 1995 a fost pronuntata intr-o procedura in care reclamantii nu fusesera parti. De altfel, tribunalul a retinut, in hotararea din 11 aprilie 2002, ca decizia in cauza nu era opozabila celorlalti parati, inclusiv reclamantii.
  7. In masura in care instantele intentionau sa impute comisiei municipiului faptul ca nu a tinut seama de existenta unei plangeri impotriva unei decizii administrative, Curtea considera ca era obligatia comisiei sa verifice daca cerintele impuse de lege, inclusiv cele cu caracter procedural, erau indeplinite inainte de a emite titlurile in cauza (a se vedea, mutatis mutandis, Draculet impotriva Romaniei, nr. 20294/02, pct. 40, 6 decembrie 2007).
  8. Prin urmare, Curtea considera ca anularea titlurilor de proprietate ale reclamantilor a fost justificata exclusiv prin fapte imputabile autoritatilor si fara ca reclamantilor sa li se acorde vreo despagubire sau sa li se propuna un teren echivalent.
  9. Prin urmare, chiar daca s-ar putea demonstra ca privarea de proprietate a servit unei cauze de interes public, Curtea considera ca echilibrul just nu a fost pastrat si ca reclamantii au suferit un prejudiciu special si exorbitant prin faptul ca au fost privati nu numai de dreptul de folosinta asupra celor doua terenuri, ci si de orice despagubire sau masura reparatorie in aceasta privinta.
  10. In consecinta, Curtea considera ca a fost incalcat art. 1 din Protocolul nr. 1.
  1. CU PRIVIRE LA PRETINSELE INCALCARI ALE ART. 6 § 1 DIN CONVENTIE
  1. Reclamantii reproseaza caracterul inechitabil al procedurii in anularea deciziei comisiei municipiului din 12 august 1993 pe motiv ca nu li s-a solicitat interventia. Tot in cadrul aceluiasi temei, acestia reclama caracterul inechitabil al procedurii care a condus la anularea partiala a titlurilor lor de proprietate ca urmare a interpretarii de catre instantele nationale a dispozitiilor legale si respingerea cererii lor pentru interogarea a doi martori si efectuarea unei cercetari la fata locului. Acestia invoca art. 6 § 1 din Conventie, ale carui parti relevante in speta sunt redactate astfel:

„Orice persoana are dreptul la judecarea cauzei sale in mod echitabil […], de catre o instanta […], care va hotari […] asupra incalcarii drepturilor si obligatiilor sale cu caracter civil […]”

  1. Curtea considera ca aceste capete de cerere au legatura directa cu capatul de cerere examinat din perspectiva art. 1 din Protocolul nr. 1. Tinand seama de concluziile sale (supra, pct. 39 si 40), Curtea considera ca nu este necesar sa se pronunte cu privire la admisibilitatea si fondul acestor capete de cerere.

III. CU PRIVIRE LA APLICAREA ART. 41 DIN CONVENTIE

  1. Articolul 41 din Conventie prevede:

„Daca Curtea declara ca a avut loc o incalcare a Conventiei sau a protocoalelor sale si daca dreptul intern al inaltei parti contractante nu permite decat o inlaturare incompleta a consecintelor acestei incalcari, Curtea acorda partii lezate, daca este cazul, o reparatie echitabila.”

 

  1. Prejudiciu
  1. Reclamantii solicita 7 718 000 euro (EUR) pentru prejudiciul material care decurge din privarea de terenuri in suprafata de 9 081 m², din care 5 593 850 EUR pentru reclamantii Adrian Toscuta si Paul Ion Serban Toscuta, si 2 125 000 EUR pentru ceilalti reclamanti. Acestia precizeaza ca preturile pe metru patrat in cazul terenurilor situate in cartierul Militari din Bucuresti variaza intre 700 EUR si 1 300 EUR si considera ca este necesar sa li se plateasca 850 EUR pe metru patrat de teren. Acestia adauga la dosar opinia unui expert, conform careia valoarea terenului de 2 500 m² este de 2 000 000 EUR (800 EUR/m²), iar cea a terenului de 6 581 m² este de 5 600 000 EUR (850 EUR/m²).
  2. Guvernul afirma ca valoarea celor doua terenuri este de 6 199 296 EUR (682,67 EUR/m²) si prezinta o expertiza in acest sens.
  3. In aceste circumstante, Curtea considera ca nu se pune problema aplicarii art. 41, astfel incat este necesar sa fie amanata tinand seama, de asemenea, de eventualitatea unui acord intre statul parat si persoanele interesate (art. 75 § 1 si 4 din Regulamentul Curtii).

 

  1. Cheltuieli de judecata
  1. Reclamantii solicita 4 000 EUR cu titlu de cheltuieli de judecata. Acestia prezinta in acest sens documente justificative care atesta plata in septembrie 2007 a sumelor de 993 lei romanesti noi (RON), 6 620 RON si 5 710 RON cu titlu de onorarii de avocat.
  2. Guvernul precizeaza ca reclamantii nu au prezentat contractele de asistenta juridica in temeiul carora sumele in cauza ar fi fost platite cu titlu de onorarii de avocat. Acesta considera ca nu exista raport de cauzalitate intre platile respective si cerere. Prin urmare, acesta solicita Curtii sa respinga cererea formulata pentru cheltuielile de judecata.
  3. Potrivit replicii reclamantilor, contractele de asistenta juridica sunt confidentiale.
  4. Curtea reaminteste ca un reclamant nu poate obtine rambursarea cheltuielilor sale decat in masura in care se demonstreaza realitatea, necesitatea si caracterul rezonabil al cuantumului lor. Aceasta admite ca persoanele interesate au efectuat cheltuieli pentru remedierea incalcarii constatate de aceasta. In speta, tinand cont de documentele justificative prezentate de reclamanti si avand in vedere criteriile mentionate anterior, Curtea considera rezonabila suma de 4 000 euro pentru toate cheltuielile reunite si o acorda reclamantilor in solidar.

 

  1. Dobanzi moratorii
  1. Curtea considera necesar ca rata dobanzilor moratorii sa se intemeieze pe rata dobanzii facilitatii de imprumut marginal practicata de Banca Centrala Europeana, majorata cu trei puncte procentuale.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

CURTEA,

IN UNANIMITATE,

 

  1. Declara cererea admisibila in ceea ce priveste capatul de cerere intemeiat pe art. 1 din Protocolul nr. 1;
  2. Hotaraste ca nu este necesar sa se pronunte cu privire la admisibilitatea si fondul capetelor de cerere intemeiate pe art. 6 § 1 din Conventie;
  3. Hotaraste ca a fost incalcat art. 1 din Protocolul nr. 1;
  4. Hotaraste ca nu se pune problema aplicarii art. 41 din Conventie; in consecinta:
  5. a) amana pronuntarea in ceea ce priveste prejudiciul material;
  6. b) solicita Guvernului si reclamantilor sa ii adreseze in scris, in termen de trei luni de la data ramanerii definitive a hotararii, in conformitate cu art. 44 § 2 din Conventie, observatiile lor cu privire la aceasta problema si sa o informeze in special despre orice acord la care vor ajunge;
  7. c) nu se pronunta asupra procedurii ulterioare si delega presedintelui camerei sarcina de a o stabili la nevoie;
  8. Hotaraste:
  9. a) ca statul parat trebuie sa plateasca solidar reclamantilor, in termen de trei luni de la data ramanerii definitive a hotararii, in conformitate cu art. 44 § 2 din Conventie, suma de 4 000 EUR (patru mii euro) pentru toate cheltuielile, plus orice suma ce poate fi datorata cu titlu de impozit;
  10. b) ca sumele in cauza vor fi convertite in moneda statului parat la rata de schimb aplicabila la data platii;
  11. c) ca incepand de la data expirarii termenului amintit si pana la momentul efectuarii platii, aceste sume vor fi majorate cu o dobanda simpla, a carei rata este egala cu rata dobanzii facilitatii de imprumut marginal practicata de Banca Centrala Europeana in perioada respectiva, la care se vor adauga trei puncte procentuale.

Redactata in limba franceza, apoi comunicata in scris, la 25 noiembrie 2008, in temeiul art. 77 § 2 si 3 din regulament.

Santiago Quesada                                                    Josep Casadevall

Grefier                                                                           Presedinte

alin