Asigurari. Despagubiri materiale si morale formulate de tertele persoane pagubite prin producerea accidentelor de circulatie

Asigurari. Despagubiri materiale si morale formulate de tertele persoane pagubite prin producerea accidentelor de circulatie

Inalta Curte de Casatie si Justitie

   COMPLETUL PENTRU SOLUTIONAREA RECURSULUI IN INTERESUL LEGII

Decizie nr. 13/2020 din 18/05/2020        Dosar nr. 68/1/2020

Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 1309 din 30/12/2020

Corina-Alina Corbu – presedintele Inaltei Curti de Casatie si Justitie – presedintele completului

Laura-Mihaela Ivanovici – presedintele Sectiei I civile

Marian Buda – presedintele Sectiei a II-a civile

Denisa Angelica Stanisor – presedintele Sectiei de contencios administrativ si fiscal

Daniel Gradinaru – presedintele Sectiei penale

Bianca Elena Tandarescu – judecator la Sectia I civila

Mioara Iolanda Grecu – judecator la Sectia I civila

Cristina Trutescu – judecator la Sectia I civila

Adina Georgeta Nicolae – judecator la Sectia I civila

Simona Lala Cristescu – judecator la Sectia I civila

Mihaela Paraschiv – judecator la Sectia I civila

Ruxandra Monica Duta – judecator la Sectia a II-a civila

Virginia Florentina Dumineca – judecator la Sectia a II-a civila

Iulia Manuela Cirnu – judecator la Sectia a II-a civila

Rodica Zaharia – judecator la Sectia a II-a civila

George Bogdan Florescu – judecator la Sectia a II-a civila

Petronela Iulia Nitu – judecator la Sectia a II-a civila

Adriana Florina Secreteanu – judecator la Sectia de contencios administrativ si fiscal

Mona Magdalena Baciu – judecator la Sectia de contencios administrativ si fiscal

Claudia Marcela Canacheu – judecator la Sectia de contencios administrativ si fiscal

Liliana Visan – judecator la Sectia de contencios administrativ si fiscal

Adela Vintila – judecator la Sectia de contencios administrativ si fiscal

Daniel Gheorghe Severin – judecator la Sectia de contencios administrativ si fiscal

Mirela Sorina Popescu – judecator la Sectia penala

Ioana Alina Ilie – judecator la Sectia penala

    Completul pentru solutionarea recursului in interesul legii ce formeaza obiectul Dosarului nr. 68/1/2020 este constituit conform dispozitiilor art. 516 alin. (2) din Codul de procedura civila si ale art. 34 alin. (3) lit. b) din Regulamentul privind organizarea si functionarea administrativa a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, republicat, cu completarile ulterioare (Regulamentul).

    Sedinta este prezidata de doamna judecator Corina-Alina Corbu, presedintele Inaltei Curti de Casatie si Justitie.

    Procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie este reprezentat de doamna procuror-sef al Sectiei judiciare, Antonia Constantin.

    La sedinta de judecata participa doamna magistrat-asistent Elena Adriana Stamatescu, desemnata in conformitate cu dispozitiile art. 35 din Regulament.

    Inalta Curte de Casatie si Justitie – Completul pentru solutionarea recursului in interesul legii a luat in examinare recursul in interesul legii declarat de Colegiul de conducere al Curtii de Apel Brasov.

    Magistratul-asistent refera cu privire la obiectul recursului in interesul legii, precum si cu privire la faptul ca la dosar au fost depuse hotarari definitive contradictorii pronuntate de instantele judecatoresti, raportul intocmit de judecatorii-raportori, doua suplimente la raport, note scrise depuse de presedintii sectiilor I civila si a II-a civila ale Inaltei Curti de Casatie si Justitie si punctul de vedere al procurorului general.

    Constatand ca nu sunt chestiuni prealabile, doamna judecator Corina-Alina Corbu, presedintele completului, acorda cuvantul reprezentantului procurorului general asupra recursului in interesul legii.

    Doamna procuror Antonia Constantin expune orientarile jurisprudentiale identificate de titularul sesizarii, aratand ca procurorul general apreciaza ca fiind in spiritul legii prima orientare jurisprudentiala, in care s-a apreciat ca, in actiunile cu obiectul mentionat, competenta materiala procesuala in solutionarea apelului ii revine sectiei specializate in materia litigiilor cu profesionisti.

    In argumentarea acestui punct de vedere porneste de la imprejurarea ca elementul comun al litigiilor enumerate cu titlu exemplificativ de dispozitiile art. 226 alin. (1) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea in aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, cu modificarile si completarile ulterioare (Legea nr. 71/2011), in interpretarea data prin Decizia nr. 18 din 17 octombrie 2016, pronuntata de Inalta Curte de Casatie si Justitie – Completul pentru solutionarea recursului in interesul legii, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 237 din 6 aprilie 2017 (Decizia nr. 18 din 17 octombrie 2016), il constituie activitatea economica a profesionistilor, astfel cum este definita in art. 3 alin. (3) din Codul civil. Toate cauzele care formeaza obiectul recursului in interesul legii pun in discutie efectele contractului de asigurare RCA dupa producerea riscului asigurat, principalul efect fiind dreptul asiguratului sau al persoanei pagubite de a solicita acoperirea pagubelor suferite si obligatia asiguratorului de a acoperi aceste pagube prin plata unor sume de bani. Executarea contractului de asigurare se circumscrie activitatii economice a asiguratorului ca profesionist, conform art. 3 din Norma Autoritatii de Supraveghere Financiara nr. 20/2017 privind asigurarile auto din Romania, cu modificarile si completarile ulterioare (Norma ASF nr. 20/2017). Plata despagubirilor priveste exclusiv indeplinirea conditiilor raspunderii legale si contractuale a asiguratorului, si nu indeplinirea conditiilor raspunderii civile delictuale.

    Prin deciziile pronuntate in vederea unificarii practicii [Decizia Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 86 din 20 noiembrie 2017, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 46 din 17 ianuarie 2018 (Decizia nr. 86 din 20 noiembrie 2017), Decizia Completului competent sa judece recursul in interesul legii nr. 1 din 15 februarie 2016, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 258 din 6 aprilie 2016 (Decizia nr. 1 din 15 februarie 2016), deciziile nr. I din 28 martie 2005 si nr. 29 din 16 noiembrie 2009 pronuntate de sectiile unite], instanta suprema a identificat temeiurile raspunderii asiguratorului ca fiind temeiuri contractuale si legale, infirmand teza raspunderii civile delictuale pentru fapta altuia sau a raspunderii comitentului pentru fapta prepusului.

    La nivel teoretic, asigurarea de raspundere civila auto respecta tipologia stipulatiei pentru altul, fiind o aplicare practica a acestei institutii.

    Aceasta opinie are in vedere si statuarile Curtii de Justitie a Uniunii Europene, care, prin Hotararea din 13 decembrie 2007, pronuntata in cauza C-463/06, a retinut ca, in ceea ce priveste consecintele calificarii actiunii directe a persoanei vatamate impotriva asiguratorului, aplicarea normei de competenta prevazute de art. 9 alin. (1) lit. b) din Regulamentul (CE) nr. 44/2001 privind competenta judiciara, recunoasterea si executarea hotararilor in materie civila si comerciala, in cazul unei astfel de actiuni, nu este exclusa ca urmare a calificarii acesteia in dreptul national ca actiune in raspundere delictuala, care priveste un fapt exterior raporturilor juridice cu caracter contractual. Natura acestei actiuni in dreptul national nu are nicio relevanta pentru aplicarea dispozitiilor din regulament, dat fiind ca respectivele norme sunt incluse intr-o sectiune care priveste in general materia asigurarilor si care este distincta de sectiunea referitoare la competentele speciale in materie contractuala si delictuala.

    Referindu-se la suplimentele de raport si la notele depuse, doamna procuror Antonia Constantin arata ca, prin Legea nr. 207/2018 pentru modificarea si completarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciara (Legea nr. 207/2018), au fost modificate dispozitiile art. 35 alin. (2) si ale art. 36 alin. (3) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciara, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare (Legea nr. 304/2004), introducandu-se posibilitatea infiintarii la tribunale si curti de apel de sectii specializate care solutioneaza cauze cu profesionisti. Aceste dispozitii legale au fost supuse controlului a priori de constitutionalitate, iar prin Decizia nr. 250 din 19 aprilie 2018, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 378 din 3 mai 2018, Curtea Constitutionala a retinut, in paragrafele 62 si 63, ca modificarea are ca obiect inlocuirea sintagmei „indiferent de obiectul lor sau de calitatea partilor” aferenta cauzelor civile cu sintagma „cauze cu profesionisti”, care, in enumerarea cuprinsa in textul de lege, nu reprezinta decat precizarea expresa a acelor cauze care se disting prin obiectul si calitatea partilor si care are ca efect consacrarea in noua reglementare a realitatii juridice existente, si ca interventia legislativa asupra normei criticate intra in sfera operatiunilor de corelare legislativa si nu aduce o modificare de substanta normei modificate, ci are ca scop reglementarea concisa, unitara si coerenta a materiei organizarii sectiilor si completelor specializate din cadrul instantelor judecatoresti.

    Pentru toate aceste argumente solicita admiterea recursului in interesul legii si pronuntarea unei hotarari de unificare a practicii.

    Doamna judecator Corina-Alina Corbu, presedintele completului de judecata, consulta membrii completului daca au intrebari pentru reprezentantul procurorului general.

    Doamna judecator Adina Georgeta Nicolae arata ca, in concluziile sale, procurorul general porneste de la dispozitiile art. 226 alin. (1) din Legea nr. 71/2011, referitoare la criteriile legale care stau la baza determinarii competentei materiale procesuale, continuand cu argumentul ca prin Decizia nr. 18 din 17 octombrie 2016 s-a statuat ca, dupa intrarea in vigoare a noului Cod civil, dihotomia profesionist/neprofesionist nu mai poate fi utilizata pentru delimitarea competentei instantelor/sectiilor specializate, esentiale fiind obiectul sau natura litigiului. Prin urmare, intreaba in ce fel se compatibilizeaza cu aceste argumente concluziile procurorului general privind determinarea competentei materiale procesuale in considerarea calitatii de profesionist a asiguratorului.

    Doamna procuror Antonia Constantin arata ca s-a pornit de la considerentele Deciziei nr. 18 din 17 octombrie 2016 si s-a avut in vedere ca elementul comun al litigiilor enumerate exemplificativ de art. 226 alin. (1) din Legea nr. 71/2011 este dat de desfasurarea activitatii economice a profesionistilor. Cheia centrala a argumentatiei nu este atat calitatea de profesionist a asiguratorului, cat faptul ca toate aceste actiuni au in vedere raspunderea contractuala, ce tine de activitatea economica a profesionistului. Or, daca exista sectii specializate, trebuie sa se dea eficienta criteriului care tine de activitatea economica.

    Doamna judecator Adina Georgeta Nicolae intreaba daca faptul ca tertul pagubit nu are nicio legatura cu contractul se circumscrie in vreun fel activitatii economice a profesionistului si daca exista vreo contradictie intre identificarea fundamentului acestei actiuni ca fiind raspunderea contractuala si trimiterea la dezlegarile date cu valoare de principiu de Inalta Curte de Casatie si Justitie, cum este, de exemplu, Decizia nr. 86 din 20 noiembrie 2017, in care s-a statuat ca relatia dintre tert, victima a unui accident, si asigurator este fundamentata pe raspunderea civila delictuala si ca tertul are o actiune directa impotriva asiguratorului, reglementata ca atare de lege.

    Doamna procuror Antonia Constantin arata ca in Decizia nr. 86 din 20 noiembrie 2017 s-a consacrat principiul raspunderii asiguratorului pe temeiul protectiei drepturilor persoanei pagubite. In alte decizii, cum ar fi Decizia nr. 1 din 15 februarie 2016, se vorbeste despre obligatia legala si contractuala a asiguratorului. Asa fiind, s-a transpus mecanismul raspunderii asiguratorului in mecanismul stipulatiei pentru altul. Raspunderea civila delictuala constituie mecanismul declansator al litigiului, dar raspunderea asiguratorului este o raspundere contractuala si legala. Instanta suprema, prin deciziile de unificare, a delimitat clar aceasta raspundere de raspunderea civila delictuala a asiguratorului pentru fapta altor persoane, constructia teoretica evoluand in trepte, pana la raspunderea contractuala si legala.

    Doamna judecator Adina Georgeta Nicolae arata ca la pagina 13 din opinia procurorului general se sustine ca aceste pretentii nu isi au izvorul in raporturi juridice civile, ci chiar in lege si intreaba daca, pentru a fi exclusa competenta sectiilor civile, se poate spune ca drepturile se nasc direct din lege, care contine norme generale, abstracte, iar nu din raporturi juridice concrete, care apar ca urmare a savarsirii unei fapte ilicite care se constituie intr-un risc asigurat.

    Doamna procuror Antonia Constantin arata ca legea consacra un mecanism de despagubire, iar nu un drept de creanta. Temeiul legal vine sa sustina hiatusul dintre raspunderea civila delictuala si raspunderea contractuala, pentru ca, pe taramul raspunderii contractuale, persoana pagubita nu s-ar fi putut indrepta impotriva asiguratorului. Temeiul contractual este dat de contractul de asigurare incheiat de persoana vinovata de producerea accidentului. Dreptul de creanta se naste din delict, iar mecanismul de despagubire este legal si contractual.

    Doamna judecator Adina Georgeta Nicolae intreaba de cand incepe sa curga termenul de prescriptie a dreptului la actiune, daca fundamentul actiunii este raspunderea contractuala.

    Doamna procuror Antonia Constantin raspunde ca aceasta este o alta problema de drept, ce nu se poate rezolva in recursul in interesul legii in discutie.

    Doamna judecator Laura-Mihaela Ivanovici intreaba daca in cadrul litigiilor ce fac obiectul recursului in interesul legii instantele au analizat elementele raspunderii civile delictuale ori ale raspunderii contractuale si daca procurorul general a identificat macar un singur caz in care s-a analizat strict raspunderea contractuala.

    Doamna procuror Antonia Constantin raspunde ca, din punctul sau de vedere, procurorul general s-a cantonat exclusiv pe criteriile atributive de competenta materiala procesuala. Arata si ca nu se pune problema ca prin acest recurs in interesul legii instanta suprema sa creeze norme de drept procesual, ci sa dezlege o problema de drept, aplicand criteriile din Decizia nr. 18 din 17 octombrie 2016 si actualul cadru legislativ, modificat in 2018, respectiv sa statueze daca acest tip de cauze, prin obiectul si natura lor, pot fi atribuite sectiilor civile sau sectiilor specializate. Criteriile din art. 226 alin. (1) din Legea nr. 71/2011, ce pot fi avute in vedere exemplificativ, vizeaza tocmai activitatea economica a profesionistului.

    Doamna judecator Corina-Alina Corbu, presedintele completului, declara dezbaterile inchise, iar completul de judecata ramane in pronuntare asupra recursului in interesul legii.

INALTA CURTE,

    deliberand asupra recursului in interesul legii, constata urmatoarele:

1. Sesizarea Inaltei Curti de Casatie si Justitie
2. La data de 8 ianuarie 2020, Colegiul de conducere al Curtii de Apel Brasov a sesizat Inalta Curte de Casatie si Justitie cu solutionarea recursului in interesul legii privind urmatoarea problema de drept: competenta materiala procesuala a sectiilor civile in litigiile avand ca obiect plata de despagubiri materiale si morale formulate de tertele persoane pagubite prin producerea accidentelor de circulatie, in care calitatea procesuala pasiva o are asiguratorul RCA, iar persoana vinovata are calitate de intervenient fortat sau de parat alaturi de asiguratorul RCA, precum si in litigiile privind actiunile in regres formulate de asigurator impotriva persoanei vinovate de producerea accidentului. Natura juridica a raspunderii asiguratorului fata de tertul pagubit (sectiile civile sau sectiile specializate in litigii cu profesionisti)
3. Recursul in interesul legii a fost inregistrat la Inalta Curte de Casatie si Justitie la data de 13 ianuarie 2020, formandu-se Dosarul nr. 68/1/2020.
4. Obiectul recursului in interesul legii
5. Din cuprinsul recursului in interesul legii declarat, potrivit prevederilor art. 514 din Codul de procedura civila, de Colegiul de conducere al Curtii de Apel Brasov, rezulta ca instantele de judecata nu au un punct de vedere unitar in ceea ce priveste stabilirea competentei materiale procesuale a sectiei corespunzatoare din cadrul tribunalelor sau, dupa caz, al curtilor de apel, care trebuie sa solutioneze, in faza apelului, cererile avand ca obiect plata de despagubiri materiale si morale formulate de tertele persoane pagubite prin producerea accidentelor de circulatie, in care calitatea procesuala pasiva o are asiguratorul RCA, iar persoana vinovata are calitate de intervenient fortat sau de parat alaturi de asiguratorul RCA, precum si in litigiile privind actiunile in regres formulate de asigurator impotriva persoanei vinovate de producerea accidentului.

   III. Prevederile legale supuse interpretarii Inaltei Curti de Casatie si Justitie

4. Inalta Curte de Casatie si Justitie este chemata sa interpreteze, in vederea aplicarii unitare, urmatoarele prevederi legale:

    Legea nr. 71/2011 pentru punerea in aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, cu modificarile si completarile ulterioare:

    „Art. 226. – (1) Prin hotarare a Consiliului Superior al Magistraturii, la propunerea colegiului de conducere al instantei, in raport cu numarul cauzelor, se pot infiinta, in cadrul sectiilor civile, complete specializate pentru solutionarea anumitor categorii de litigii, in considerarea obiectului sau naturii acestora, precum:

1. a) cererile in materie de insolventa, concordat preventiv si mandat ad hoc;
2. b) cererile in materia societatilor reglementate de Legea nr. 31/1990, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, si a altor societati, cu sau fara personalitate juridica, precum si in materia registrului comertului;
3. c) cererile care privesc restrangerea, impiedicarea ori denaturarea concurentei;
4. d) cererile privind titlurile de valoare si alte instrumente financiare.

    (2) La infiintarea completelor specializate potrivit alin. (1) se va tine seama de urmatoarele criterii:

1. a) asigurarea unui volum de activitate echilibrat intre judecatorii sectiei;
2. b) specializarea judecatorilor si necesitatea valorificarii experientei profesionale a acestora;
3. c) respectarea principiului repartizarii aleatorii.

    (3) Hotararea Consiliului Superior al Magistraturii prevazuta la alin. (1) isi va produce efectele de la data intrarii in vigoare a Codului civil.”

    Codul civil:

   Art. 3. – Aplicarea generala a Codului civil

    ” (1) Dispozitiile prezentului cod se aplica si raporturilor dintre profesionisti, precum si raporturilor dintre acestia si orice alte subiecte de drept civil.

   (2) Sunt considerati profesionisti toti cei care exploateaza o intreprindere.

   (3) Constituie exploatarea unei intreprinderi exercitarea sistematica, de catre una sau mai multe persoane, a unei activitati organizate ce consta in producerea, administrarea ori instrainarea de bunuri sau in prestarea de servicii, indiferent daca are ori nu un scop lucrativ.”

    Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciara, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare:

    „Art. 35. – (…) (2) In cadrul curtilor de apel functioneaza, in raport cu complexitatea si numarul cauzelor, sectii sau, dupa caz, completuri specializate pentru cauze civile, cauze cu profesionisti, cauze penale, cauze cu minori si de familie, cauze de contencios administrativ si fiscal, cauze privind conflicte de munca si asigurari sociale, insolventa, concurenta neloiala sau pentru alte materii, precum si completuri specializate pentru cauze maritime si fluviale.

    Art. 36. – (…) (3) In cadrul tribunalelor functioneaza, in raport cu complexitatea si numarul cauzelor, sectii sau, dupa caz, completuri specializate pentru cauze civile, cauze cu profesionisti, cauze penale, cauze cu minori si de familie, cauze de contencios administrativ si fiscal, cauze privind conflicte de munca si asigurari sociale, insolventa, concurenta neloiala sau pentru alte materii, precum si completuri specializate pentru cauze maritime si fluviale.”

    Legea nr. 132/2017 privind asigurarea obligatorie de raspundere civila auto pentru prejudicii produse tertilor prin accidente de vehicule si tramvaie:

   Art. 22. – „(1) Despagubirea se stabileste si se plateste in conformitate cu prevederile art. 14, iar in cazul stabilirii despagubirii prin hotarare judecatoreasca, drepturile persoanelor prejudiciate prin accidente produse de vehicule aflate in proprietatea persoanelor asigurate in Romania se exercita impotriva asiguratorului RCA, in limitele obligatiei acestuia cu citarea obligatorie a persoanei/persoanelor raspunzatoare de producerea accidentului in calitate de intervenienti fortati. (…)”

1. Examenul jurisprudential
2. La nivelul Curtii de Apel Brasov – Sectia civila, problema de drept care a generat practica divergenta s-a ivit in cadrul solutionarii cauzelor privind conflictul negativ de competenta dintre Sectia a II-a civila, de contencios administrativ si fiscal si Sectia I civila ale Tribunalului Brasov.
3. In fapt, litigiile care au determinat aparitia solutiilor divergente au ca obiect fie plata de despagubiri materiale si morale formulate de tertele persoane pagubite prin producerea accidentelor de circulatie, in care calitatea procesuala pasiva o are asiguratorul RCA, iar persoana vinovata are calitate de intervenient fortat sau de parat, alaturi de asiguratorul RCA, fie actiuni in regres formulate de asigurator impotriva persoanei vinovate de producerea accidentului.
4. In vederea analizarii oportunitatii promovarii unui recurs in interesul legii au fost emise adrese catre curtile de apel din tara, pentru a fi comunicata jurisprudenta referitoare la aceasta problema de drept, si s-a constatat existenta practicii neunitare atat la nivelul curtilor de apel, cat si in interiorul acelorasi sectii, ceea ce justifica aplicarea dispozitiilor art. 514 si 515 din Codul de procedura civila.
5. Astfel, in problema juridica anterior expusa se contureaza doua opinii:
6. Intr-o prima orientare, s-a apreciat ca in actiunile cu obiectul mentionat competenta materiala procesuala in solutionarea apelului ii revine sectiei specializate in materia litigiilor cu profesionisti.
7. Argumentele care stau la baza acestei opinii sunt urmatoarele:

   – instanta nu a fost investita in mod expres cu antrenarea raspunderii civile delictuale, aceasta fiind stabilita anterior (de exemplu, printr-un proces-verbal de contraventie), sau nu a fost contestata de partile contractului de asigurare (de exemplu, in cazul existentei unei constatari amiabile), obiectul cererii constituindu-l strict acordarea de despagubiri prin antrenarea raspunderii civile contractuale, in temeiul contractului de asigurare; executarea contractului de asigurare se circumscrie activitatii economice a asiguratorului, ca profesionist;

   – raporturile juridice dintre parti au fost stabilite initial prin contractul de asigurare, care a fost incheiat in cadrul activitatii economice desfasurate de parata, motiv pentru care actiunea se circumscrie sferei litigiilor avute in vedere cu titlu exemplificativ de art. 226 alin. (1) din Legea nr. 71/2011, in functie de obiectul sau natura litigiilor. Este vorba tot despre o raspundere contractuala a societatii de asigurare in raport cu tertul pagubit, fondata pe dispozitiile art. 50 din Legea nr. 136/1995 privind asigurarile si reasigurarile in Romania, cu modificarile si completarile ulterioare (Legea nr. 136/1995), respectiv art. 22 din Legea nr. 132/2017 privind asigurarea obligatorie de raspundere civila auto pentru prejudicii produse tertilor prin accidente de vehicule si tramvaie (Legea nr. 132/2017), intrucat ea izvoraste tot din contractul de asigurare si din lege;

   – polita de asigurare a fost incheiata de asigurator in cadrul activitatii economice care reprezinta obiectul de activitate uzual al societatii de asigurare, plata despagubirii reprezentand astfel chiar o componenta a activitatii sale, fiind atrase astfel dispozitiile art. 226 alin. (1) din Legea nr. 71/2011; prin urmare, litigiul izvoraste din activitatea de asigurare de raspundere civila obligatorie, desfasurata de catre asigurator, respectiv din faptele de asigurare pe care acesta este obligat, conform legii, sa le savarseasca atunci cand intervine riscul asigurat;

   – asiguratorul este un profesionist, iar in obiectul activitatii sale profesionale intra obligatia de despagubire, precum si activitatea de regres si recuperare (art. 50 din Legea nr. 136/1995, respectiv art. 22 din Legea nr. 132/2017).

11. In sensul acestei opinii au pronuntat hotarari: Curtea de Apel Brasov; Curtea de Apel Bacau; Curtea de Apel Bucuresti – Sectia a III-a civila si pentru cauze cu minori si de familie si Sectia a VI-a civila; Tribunalul Bucuresti – Sectiile a III-a si a IV-a civile; Curtea de Apel Cluj – Sectia I civila; Tribunalul Maramures – Sectia a II-a civila; Curtea de Apel Constanta – Sectia I civila si Sectia a II-a civila, de contencios administrativ si fiscal; Tribunalul Bistrita-Nasaud – Sectia a II-a civila; Curtea de Apel Craiova; Tribunalul Dolj, Tribunalul Gorj – Sectia a II-a civila, Tribunalul Mehedinti – Sectia a II-a civila, de contencios administrativ si fiscal; Curtea de Apel Galati – Sectia I civila; Tribunalul Galati, Tribunalul Braila – Sectia I civila, Tribunalul Vrancea – Sectia I civila, Curtea de Apel Oradea, Tribunalul Bihor – Sectia I civila, Tribunalul Satu Mare, Curtea de Apel Pitesti, Tribunalul Arges si Tribunalul Specializat Arges, Curtea de Apel Alba Iulia, Tribunalul Sibiu, Curtea de Apel Suceava, Curtea de Apel Timisoara.
12. In cea de-a doua opinie, s-a apreciat ca sectia civila este cea competenta, iar nu sectia specializata in materia litigiilor cu profesionisti, intrucat, independent de cadrul procesual al actiunii (fie actiunea persoanei pagubite impotriva asiguratorului, cu sau fara participarea persoanei vinovate, fie actiunea in regres a asiguratorului impotriva persoanei vinovate de producerea accidentului), cauza juridica a raporturilor de drept material deduse judecatii este raspunderea civila delictuala a persoanei indicate drept responsabila de producerea accidentului. Faptul ca plata sumelor de bani constand in despagubiri revine asiguratorului in temeiul contractului de asigurare este doar un element subsecvent, grefat in mod obligatoriu pe angajarea raspunderii civile delictuale pentru fapta proprie a persoanei vinovate de producerea accidentului.
13. Prin urmare, desi calitatea procesuala pasiva a societatii de asigurare este determinata de existenta unui contract de asigurare incheiat cu intervenientul fortat, contract ce este incheiat de asigurator in exercitarea activitatii sale, in litigiile de acest tip actiunea este fundamentata pe raspunderea civila delictuala a persoanei vinovate de producerea accidentului, raspunderea asiguratorului fiind o raspundere stabilita legal, si, din aceasta perspectiva, reclamantul este obligat sa dovedeasca intrunirea concomitenta a tuturor conditiilor legale de antrenare a raspunderii civile delictuale in persoana intervenientului fortat.
14. Rezulta, asadar, ca aceste litigii poarta asupra raspunderii civile delictuale pentru fapta ilicita a unei persoane fizice, parata societate de asigurare fiind chemata doar sa acopere prejudiciul in locul persoanei vinovate, in limitele contractului de asigurare, in baza art. 54 alin. 1 din Legea nr. 136/1995, respectiv art. 22 din Legea nr. 132/2017, astfel ca actiunea formulata este o actiune in daune delictuale.
15. Prin urmare, nu se poate spune ca aceste litigii pot fi catalogate ca fiind „specializate”, cu consecinta atragerii competentei materiale procesuale a sectiei specializate a tribunalului si a curtii de apel, din moment ce nu este un litigiu fundamentat pe activitatea economica a profesionistilor, ci pe raspunderea civila delictuala a unei persoane fizice.
16. Argumentele care stau la baza acestei opinii sunt urmatoarele:

   – nu se pune in discutie activitatea profesionala a asiguratorului, ci o raspundere civila delictuala, generata de fapta ilicita a persoanei vinovate de producerea accidentului, finalitatea litigiului fiind acoperirea prejudiciului produs prin fapta ilicita, iar nu verificarea activitatii profesionale a profesionistului, nici analiza raspunderii contractuale dintre asigurat si asigurator;

   – independent de cadrul procesual al actiunii, cauza juridica a raporturilor de drept material deduse judecatii este raspunderea delictuala a persoanei indicate drept responsabila de producerea accidentului, iar faptul ca plata despagubirii ii revine asiguratorului in baza contractului de asigurare este doar un element subsecvent, grefat in mod obligatoriu pe angajarea raspunderii civile delictuale pentru fapta proprie a persoanei vinovate de producerea accidentului, ca situatie premisa; prin urmare, nu contractul de asigurare este izvorul raspunderii civile delictuale, astfel incat nu exista niciun motiv pentru asimilarea unui astfel de litigiu celor enumerate exemplificativ de art. 226 din Legea nr. 71/2011.

17. In sensul acestei opinii au fost pronuntate hotarari judecatoresti de catre Tribunalul Sibiu, Tribunalul Bacau – Sectia a II-a civila, Curtea de Apel Bucuresti – Sectia a III-a civila si pentru cauze cu minori si de familie, Sectia a IV-a civila, Sectia a V-a civila, Tribunalul Giurgiu, Tribunalul Ialomita – Sectia I civila, Judecatoria Slobozia, Tribunalul Teleorman – Sectia conflicte de munca, asigurari sociale si de contencios administrativ si fiscal, Curtea de Apel Constanta – Sectia a II-a civila, Curtea de Apel Cluj – Sectia I civila si Sectia a II-a civila, Tribunalul Cluj, Tribunalul Specializat Cluj, Tribunalul Maramures – Sectia I civila si Sectia a II-a civila, Curtea de Apel Galati – Sectia I civila, Tribunalul Braila – Sectia a II-a civila, Curtea de Apel Oradea, Curtea de Apel Ploiesti, Curtea de Apel Pitesti – Sectia a II-a civila, de contencios administrativ si fiscal, Curtea de Apel Targu Mures, Curtea de Apel Timisoara.
18. Asadar, exista si in prezent practica neunitara cu privire la interpretarea acestei probleme de drept, iar din verificarea site-ului Inaltei Curti de Casatie si Justitie se constata ca aceasta chestiune nu a fost dezlegata anterior de catre instanta suprema prin mecanismul instituit de art. 519 din Codul de procedura civila si la acest moment nu este inregistrata o cerere de recurs in interesul legii sau o cauza privind dezlegarea unor chestiuni de drept cu acest obiect, Decizia nr. 18 din 17 octombrie 2016 neavand dezlegari exprese si cu privire la aceasta problema de drept.
19. Incercarea de unificare a practicii prin abordarea problemei de drept la intalnirile presedintilor sectiilor civile cu judecatorii Inaltei Curti de Casatie si Justitie organizate de Institutul National al Magistraturii a fost ineficienta, deoarece, asa cum se deduce din minuta intalnirii ce a avut loc la Ploiesti in 26 iunie 2019, s-au conturat cele doua opinii, iar in urma dezbaterilor au fost votate ambele, cu egalitate de voturi.
20. Jurisprudenta Curtii Constitutionale
21. In urma verificarilor efectuate se constata ca instanta de contencios constitutional nu s-a pronuntat asupra constitutionalitatii dispozitiilor legale care intereseaza in prezenta cauza.
22. Opinia Colegiului de conducere al Curtii de Apel Brasov
23. Colegiul de conducere al Curtii de Apel Brasov a apreciat ca, in actiunile cu obiectul mentionat, competenta materiala procesuala in solutionarea apelului ii revine sectiei specializate in materia litigiilor cu profesionisti.

   VII. Opinia procurorului general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie

22. Procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie a apreciat ca fiind in spiritul legii prima orientare jurisprudentiala.
23. In argumentarea acestei opinii, redand dispozitiile legale incidente, respectiv art. 3 alin. (1) din Codul civil, art. 225 si 226 alin. (1) din Legea nr. 71/2011 [ultimul text, in interpretarea data prin Decizia nr. 18 din 17 octombrie 2016, prin care s-a stabilit ca, in interpretarea si aplicarea dispozitiilor art. 226 alin. (1) si art. 228 alin. (2) din Legea nr. 71/2011, competenta materiala procesuala a tribunalelor/sectiilor specializate se determina in functie de obiectul sau natura litigiilor de genul celor avute in vedere cu titlu exemplificativ de art. 226 alin. (1) din Legea nr. 71/2011], a aratat ca elementul comun al litigiilor enumerate cu titlu exemplificativ de dispozitiile art. 226 alin. (1) din Legea nr. 71/2011 il constituie activitatea economica a profesionistilor, astfel cum este definita in art. 3 alin. (3) din Codul civil.
24. Problema de drept care a generat practica neunitara are la baza analiza efectelor contractului de asigurare RCA dupa producerea riscului asigurat.
25. In astfel de litigii, instantele nu sunt investite cu stabilirea raspunderii civile delictuale, ci doar cu cereri in antrenarea raspunderii contractuale a asiguratorului, derivand din contractul de asigurare RCA. Or, executarea contractului de asigurare se circumscrie activitatii economice a asiguratorului, ca profesionist, intrucat atat incheierea politelor de asigurare RCA, cat si plata despagubirilor pentru riscurile asigurate, precum si activitatea de regres si de recuperare fac parte din obiectul de activitate al profesionistului.
26. Mai mult, plata despagubirilor priveste exclusiv indeplinirea conditiilor obiective legale si contractuale de raspundere a asiguratorului, si nu indeplinirea conditiilor raspunderii civile delictuale.
27. Astfel, fundamentul raspunderii civile a asiguratorului RCA il constituie contractul de asigurare, pe care asiguratorul l-a incheiat cu persoana vinovata de producerea riscului asigurat, acesta fiind incheiat in efectuarea activitatii economice pe care o desfasoara, in realizarea obiectului de activitate pentru care s-a constituit societatea de asigurare.
28. In prezent, cererile formulate de tertele persoane pagubite prin producerea accidentelor de vehicule impotriva asiguratorului persoanei vinovate au ca temei art. 22 alin. (1) din Legea nr. 132/2017.
29. Chemarea in judecata a asiguratorului de raspundere civila este realizata prin prisma obiectului sau de activitate, concretizat prin incheierea politei de asigurare, care va forma obiectul examinarii instantei pentru stabilirea temeiniciei pretentiilor formulate, respectiv pentru stabilirea conditiilor angajarii raspunderii contractuale a asiguratorului.
30. Dezlegarile instantei de unificare a practicii cu privire la natura contractuala a raspunderii civile a asiguratorului (Decizia nr. 86 din 20 noiembrie 2017, Decizia nr. 1 din 15 februarie 2016, Decizia nr. I din 28 martie 2005 si Decizia nr. 29 din 16 noiembrie 2009) infirma teza raspunderii civile delictuale pentru fapta altuia, indirecta, prin subrogare, a asiguratorului, invocata ca temei pentru considerarea sectiilor civile ca avand competenta sa solutioneze acest gen de litigii.
31. Intre protectia oferita asiguratului si cea oferita tertului lezat, legiuitorul a acordat prioritate intereselor tertului. Acesta va fi indemnizat ori de cate ori sunt indeplinite conditiile raspunderii contractuale. Precumpanitoare a fost nevoia de a asigura o protectie speciala pagubitilor in fata unei potentiale insolvabilitati a autorilor accidentelor de autovehicule.
32. In ceea ce priveste raportul dintre raspunderea delictuala si raspunderea contractuala, prima reprezinta dreptul comun al raspunderii civile, pe cand cea de-a doua este o raspundere cu caracter derogatoriu, special, care atrage implicit si competenta unor instante specializate, in cazul de fata, in litigii cu profesionisti.
33. In concluzie, avand in vedere faptul ca asiguratorul este un profesionist in materie de asigurari, ca in aceasta calitate a incheiat contractul de asigurare in virtutea caruia si-a asumat obligatia de a despagubi tertul prejudiciat prin producerea de catre asigurat a accidentului de circulatie, ca legea instituie norme de competenta in materie de asigurari derogatorii de la normele de competenta in materie de raspundere delictuala, procurorul general a apreciat ca litigiile de natura celor care au generat problema de drept din prezenta cauza intra in competenta de solutionare a instantelor sau sectiilor specializate in materia litigiilor cu profesionisti.

   VIII. Opinia specialistilor

34. Presedintele Inaltei Curti de Casatie si Justitie a solicitat, in temeiul dispozitiilor art. 516 alin. (6) din Codul de procedura civila, opinia specialistilor de la facultatile de drept din cadrul Universitatii „Lucian Blaga” din Sibiu, Universitatii de Vest din Timisoara, Universitatii Bucuresti si Universitatii „Nicolae Titulescu” din Bucuresti.
35. La data de 18 februarie 2020, Facultatea de Drept din cadrul Universitatii de Vest din Timisoara – Departamentul de drept privat a depus o opinie juridica, aratand ca, tinand seama de considerentele Deciziei nr. 18 din 17 octombrie 2016 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, pentru a delimita competenta materiala procesuala a sectiilor civile, respectiv a sectiilor specializate in litigiile cu profesionisti, este necesar, mai intai, sa se determine obiectul si natura litigiilor cu care acestea sunt sesizate, in materia data.
36. In raport cu acest mod de structurare a analizei problemei de drept, autorii opiniei juridice au concluzionat ca, in ceea ce priveste competenta materiala procesuala in solutionarea apelului in litigiile avand ca obiect plata de despagubiri materiale si morale formulate de tertele persoane pagubite (victima prejudiciului sau persoanele indreptatite la despagubire) prin producerea accidentelor de circulatie, in care calitatea procesuala pasiva o are asiguratorul RCA, iar persoana vinovata are calitate de intervenient fortat sau de parat alaturi de asiguratorul RCA, aceasta ii revine sectiei civile, si nu sectiei specializate in materia litigiilor cu profesionisti, avand in vedere ca, pe de o parte, cauza juridica a raporturilor de drept material deduse judecatii este raspunderea delictuala a persoanei indicate drept vinovata de producerea accidentului, iar, pe de alta parte, ca parata – societate de asigurari este chemata doar sa acopere prejudiciul in locul persoanei vinovate, in limitele contractului de asigurare, cu titlu subsecvent antrenarii raspunderii civile delictuale pentru fapta proprie a celui care a cauzat prejudiciul. Asadar, acest tip de litigiu nu este fundamentat in principal pe activitatea economica a profesionistilor, ci pe raspunderea civila delictuala a persoanei fizice, finalitatea sa nepurtand nici „asupra verificarii activitatii profesionale a profesionistului”, nici „asupra analizei raspunderii contractuale dintre asigurat si asigurator”, astfel incat nu s-ar putea aprecia ca ar decurge „din activitatea profesionistului”. In esenta, in acest tip de litigii se analizeaza conditiile antrenarii raspunderii civile delictuale in persoana celui care a produs prejudiciul si nu se valorifica motive sau aparari de fond, care pun in discutie elementele raportului juridic izvorat dintr-un act incheiat in contextul exploatarii unei intreprinderi, si nici nu sunt invocate argumente referitoare la aplicarea si interpretarea normelor de drept material ce reglementeaza regimul juridic general si special al profesionistilor, de genul celor mentionate exemplificativ in art. 226 alin. (1) din Legea nr. 71/2011, fiind astfel exclusa competenta materiala procesuala a tribunalelor/sectiilor/completelor specializate in cauze cu profesionisti. In litigiile privitoare la plata de despagubiri materiale si morale formulate de tertele persoane pagubite prin producerea accidentelor de circulatie, in care calitatea procesuala pasiva o are asiguratorul RCA, iar persoana vinovata are calitate de intervenient fortat sau de parat alaturi de asiguratorul RCA, dreptul comun este reprezentat de normele dreptului civil, material si procesual, iar nu de normele substantiale speciale (care ar face necesara verificarea legislatiei specifice litigiilor cu profesionisti). Pornind de la premisa ca natura juridica a cauzei se pastreaza si in calea de atac, aceasta va reveni spre solutionare, de asemenea, instantei civile de drept comun, si nu instantei specializate in litigii cu profesionisti.
37. In ceea ce priveste competenta materiala procesuala in solutionarea apelului in litigiile avand ca obiect actiunea in regres intentata de asiguratorul RCA impotriva persoanei raspunzatoare de producerea prejudiciului, intemeiata pe dispozitiile art. 25 lit. a), b), c), d) din Legea nr. 132/2017, aceasta ii revine sectiei civile, si nu sectiei specializate in materia litigiilor cu profesionisti, avand in vedere ca, pe de o parte, cauza juridica a actiunii in regres intentate de asiguratorul RCA impotriva persoanei raspunzatoare de producerea prejudiciului nu este contractul de asigurare (de retinut ca legiuitorul nu distinge intre ipotezele in care persoana raspunzatoare de producerea prejudiciului este asiguratul sau o alta persoana, aceasta din urma neavand niciun raport juridic contractual cu asiguratorul), ci institutia subrogatiei legale, in temeiul careia asiguratorul RCA exercita impotriva persoanei raspunzatoare de producerea prejudiciului o actiune in raspundere civila delictuala. Asadar, nici aceste litigii nu decurg din activitatea profesionistului in contextul exploatarii unei intreprinderi si nici nu presupun, in principiu, analiza aplicarii si interpretarii normelor de drept material ce reglementeaza regimul juridic general si special al profesionistilor, de genul celor mentionate exemplificativ la art. 226 alin. (1) din Legea nr. 71/2011, fiind astfel exclusa competenta materiala procesuala a tribunalelor/sectiilor/completelor specializate in cauze cu profesionisti.
38. Atunci cand actiunea in regres a asiguratorului RCA se exercita impotriva asiguratului, in temeiul dispozitiilor art. 25 lit. e) din Legea nr. 132/2017, in ipoteza in care exista identitate intre asigurat si persoana raspunzatoare de producerea prejudiciului, competenta materiala procesuala in solutionarea apelului exercitat in aceste litigii revine sectiei specializate in materia litigiilor cu profesionisti, si nu sectiei civile, avand in vedere ca, in aceasta ipoteza, raportul juridic de drept material dedus judecatii se intemeiaza pe raspunderea contractuala a asiguratului, care este insasi cauza actiunii asiguratorului impotriva asiguratului. Or, pentru asiguratorul RCA, contractul de asigurare reprezinta un act incheiat in contextul exploatarii unei intreprinderi, a unei activitati organizate „ce consta in producerea, administrarea sau instrainarea de bunuri ori in prestarea de servicii, indiferent daca are ori nu un scop lucrativ”, conform prevederilor art. 3 alin. (3) din Codul civil. Asa fiind, chiar daca s-ar interpreta restrictiv notiunea de „cereri in materia societatilor” (sintagma pe care dispozitiile art. 226 din Legea nr. 71/2011 o mentioneaza in mod expres) doar la actele de functionare a acestora, reglementate de Legea societatilor nr. 31/1990, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare (Legea nr. 31/1990), si aceste acte de functionare tin de organizarea sistematica a unei activitati, in conditiile art. 3 alin. (3) din Codul civil, si umbrela juridica de „exploatare a unei intreprinderi” le confera elemente comune cu celelalte acte juridice ale societatilor, cele incheiate in activitatea specifica realizarii obiectului de activitate.
39. Atunci cand actiunea in regres a asiguratorului RCA se exercita impotriva persoanei raspunzatoare de producerea prejudiciului, in temeiul dispozitiilor art. 25 lit. e) din Legea nr. 132/2017, dar nu exista identitate intre asigurat si persoana raspunzatoare de producerea prejudiciului, competenta materiala procesuala in solutionarea apelului exercitat in aceste litigii revine sectiei civile, si nu sectiei specializate in litigii intre profesionisti, avand in vedere ca asiguratorul nu are raporturi juridice contractuale cu aceasta persoana, astfel incat fundamentul dreptului de regres al asiguratorului, respectiv cauza actiunii acestuia, nu va fi raspunderea civila contractuala, ci raspunderea civila delictuala. In consecinta, avand in vedere ca, in ipoteza data, nu vor fi deduse judecatii elementele raportului juridic izvorat dintr-un act incheiat in contextul exploatarii unei intreprinderi, nici nu vor fi incidente normele de drept material ce reglementeaza regimul juridic general si special al profesionistilor de genul celor mentionate exemplificativ la art. 226 alin. (1) din Legea nr. 71/2011, fiind exclusa competenta materiala procesuala ce revine tribunalelor/sectiilor/completelor specializate in cauze cu profesionisti.
40. Opinia judecatorilor-raportori
41. Asupra fondului sesizarii, judecatorii-raportori au exprimat doua opinii. Astfel, intr-o opinie, in litigiile avand ca obiect plata de despagubiri materiale si morale formulate de tertele persoane pagubite prin producerea accidentelor de circulatie, in care calitatea procesuala pasiva o are asiguratorul RCA, iar persoana vinovata are calitatea de intervenient fortat sau de parat alaturi de asiguratorul RCA, precum si in litigiile privind actiunile in regres formulate de asigurator impotriva persoanei vinovate de producerea accidentului, competenta materiala procesuala revine sectiilor specializate.
42. S-a exprimat si opinia contrara, potrivit careia, in aceasta situatie, competenta revine sectiilor civile.
43. Inalta Curte de Casatie si Justitie
44. Examinand sesizarea cu recurs in interesul legii, raportul si suplimentele la raport intocmite de judecatorii-raportori, precum si dispozitiile legale ce se solicita a fi interpretate in mod unitar, retine urmatoarele:

   X.1. Asupra admisibilitatii recursului in interesul legii

43. Potrivit art. 514 din Codul de procedura civila, legitimarea promovarii unui recurs in interesul legii apartine procurorului general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, care poate formula sesizarea din oficiu sau la cererea ministrului justitiei, Colegiului de conducere al Inaltei Curti de Casatie si Justitie, colegiilor de conducere ale curtilor de apel, precum si Avocatului Poporului, acestora revenindu-le indatorirea sa ceara Inaltei Curti de Casatie si Justitie sa se pronunte asupra problemelor de drept care au fost solutionate diferit de instantele judecatoresti.
44. Din perspectiva prevederilor invocate se observa ca Inalta Curte de Casatie si Justitie a fost in mod legal investita cu o cerere in realizarea unei jurisprudente unitare cu privire la problema de drept asupra careia poarta sesizarea de catre Colegiul de conducere al Curtii de Apel Brasov, caruia legiuitorul ii recunoaste legitimarea procesuala activa in materia recursului in interesul legii.
45. Potrivit dispozitiilor art. 515 din Codul de procedura civila, „recursul in interesul legii este admisibil numai daca se face dovada ca problemele de drept care formeaza obiectul judecatii au fost solutionate in mod diferit prin hotarari judecatoresti definitive, care se anexeaza cererii”.
46. Din cuprinsul textului de lege mentionat rezulta urmatoarele conditii care trebuie indeplinite pentru ca recursul in interesul legii sa fie admisibil: sesizarea sa aiba ca obiect o problema de drept; aceasta problema de drept sa fi fost dezlegata diferit de instantele judecatoresti; dovada solutionarii diferite sa se faca prin hotarari judecatoresti definitive, iar hotararile judecatoresti sa fie anexate cererii. 47. Primele doua conditii de admisibilitate sunt indeplinite, intrucat in practica instantelor judecatoresti nu exista un punct de vedere unitar cu privire la stabilirea competentei materiale procesuale a sectiei corespunzatoare din cadrul tribunalelor sau, dupa caz, al curtilor de apel, care trebuie sa solutioneze, in faza apelului, cererile avand ca obiect plata de despagubiri materiale si morale formulate de tertele persoane pagubite prin producerea accidentelor de circulatie, in care calitatea procesuala pasiva o are asiguratorul RCA, iar persoana vinovata are calitate de intervenient fortat sau de parat alaturi de asiguratorul RCA, precum si in litigiile privind actiunile in regres formulate de asigurator impotriva persoanei vinovate de producerea accidentului.
47. Astfel, unele instante au apreciat ca in actiunile cu obiectul mentionat competenta materiala procesuala in solutionarea apelului ii revine sectiei specializate in materia litigiilor cu profesionisti, in considerarea obiectului activitatii profesionale a asiguratorului, in care intra obligatia de despagubire, precum si activitatea de regres si recuperare, potrivit dispozitiilor art. 50 din Legea nr. 136/1995, respectiv art. 22 din Legea nr. 132/2017.
48. Dimpotriva, alte instante au apreciat ca sectia civila este cea competenta, intrucat, independent de cadrul procesual al actiunii (fie actiunea persoanei pagubite impotriva asiguratorului, cu sau fara participarea persoanei vinovate, fie actiunea in regres a asiguratorului impotriva persoanei vinovate de producerea accidentului), cauza juridica a raporturilor de drept material deduse judecatii este raspunderea civila delictuala a persoanei indicate drept responsabila de producerea accidentului.
49. De asemenea, este indeplinita si cea de-a treia conditie de admisibilitate, prevazuta de art. 515 din Codul de procedura civila, care impune ca dovada solutionarii diferite a problemei de drept care face obiectul sesizarii sa se faca prin hotarari definitive.
50. In acest sens se constata ca au fost atasate actului de sesizare hotarari judecatoresti definitive cuprinzand solutiile jurisprudentiale neunitare, ce fac dovada indeplinirii conditiei formale ca hotararile judecatoresti sa fie anexate cererii.
51. Verificandu-se si jurisprudenta la nivelul celor doua sectii civile ale instantei supreme, sub aspectul conflictelor de competenta materiala procesuala ivite intre sectiile civile si, respectiv, sectiile specializate, cu referire la problema de drept ce face obiectul sesizarii din prezentul recurs in interesul legii, s-a constatat ca s-au pronuntat urmatoarele hotarari:

   1) Decizia nr. 157 din 25 ianuarie 2017 (Sectia I civila), potrivit careia competenta revine sectiei civile, intrucat criteriile de determinare a competentei materiale sunt instituite dupa natura, obiectul sau valoarea pretentiei, iar nu in considerarea persoanei; actiunea introductiva de instanta este o actiune in raspundere civila delictuala, iar in absenta unei norme care sa reglementeze o raspundere dupa calitatea persoanei este indiferenta calitatea partilor, de profesionist sau neprofesionist, in determinarea competentei;

   2) Decizia nr. 1.065 din 16 mai 2019 (Sectia a II-a civila), potrivit careia competenta revine sectiei specializate, intrucat elementul comun al litigiilor enumerate cu titlu exemplificativ de dispozitiile art. 226 alin. (1) din Legea nr. 71/2011 este reprezentat de existenta si de desfasurarea unei activitati economice. Conform art. 8 din Legea nr. 71/2011: „(1) Notiunea de «profesionist» prevazuta la art. 3 din Codul civil include categoriile de comerciant, intreprinzator, operator economic, precum si orice alte persoane autorizate sa desfasoare activitati economice sau profesionale, astfel cum aceste notiuni sunt prevazute de lege, la data intrarii in vigoare a Codului civil. (2) In toate actele normative in vigoare, expresiile «acte de comert», respectiv «fapte de comert» se inlocuiesc cu expresia «activitati de productie, comert sau prestari de servicii». S-a retinut ca litigiul priveste operatiuni derulate in cadrul activitatii economice, avand, in esenta, ca obiect pretentii izvorate din activitatea desfasurata de profesionistul asigurator in cadrul exercitarii obiectului de activitate al acestuia. Astfel, polita de asigurare din speta a fost incheiata in cadrul activitatii economice desfasurate de parata, motiv pentru care actiunea se circumscrie sferei litigiilor avute in vedere cu titlu exemplificativ de art. 226 alin. (1) din Legea nr. 71/2011. Raporturile juridice au fost asadar stabilite prin contractul de asigurare, iar aceste raporturi juridice fac obiectul actiunii cu care a fost investita prima instanta, elemente care atrag competenta instantei specializate;

   3) Decizia nr. 1.558 din 1 octombrie 2019 (Sectia a II-a civila), potrivit careia competenta revine sectiei civile, intrucat, initial, competenta de solutionare a cauzei a fost data de faptul ca instanta a fost investita cu o actiune in raspundere civila delictuala intr-un litigiu purtat (doar) intre persoane fizice, profesionistii fiind atrasi ulterior in proces. De asemenea, hotararile pronuntate in prima instanta si in apel, in primul ciclu procesual, au fost pronuntate de Sectia civila a Tribunalului Arges, respectiv de catre Sectia I civila a Curtii de Apel Pitesti. Prin urmare, in al doilea ciclu procesual, competenta sa solutioneze apelul este instanta superioara celei care a pronuntat hotararea apelata, respectiv Sectia I civila a Curtii de Apel Pitesti, nu sectia care, potrivit hotararii colegiului de conducere al curtii de apel, a preluat cauzele cu profesionisti. S-a apreciat ca, si din perspectiva competentei functionale speciale, prezentul litigiu nu implica aspecte care sa atraga competenta de solutionare a cauzei in favoarea sectiei specializate, deoarece el are la baza raspunderea civila delictuala, in litigiu fiind atras asiguratorul de raspundere civila obligatorie prin efectul legii, astfel incat litigiul nu poate fi nicidecum circumscris tipurilor de cauze prevazute exemplificativ de art. 226 alin. (1) din Legea nr. 71/2011;

   4) Decizia nr. 1.818 din 17 octombrie 2019 (Sectia a II-a civila), potrivit careia competenta revine sectiei specializate, intrucat in cauza prevaleaza natura raportului juridic, iar nu calitatea de minori a unora dintre reclamanti, cauza nevizand necesitatea respectarii si promovarii cu prioritate a interesului superior al copilului, ci acordarea unor daune pentru prejudiciul material si moral suferit de acestia ca urmare a decesului tatalui lor. Cum reclamantii au investit instanta cu solutionarea unei actiuni in angajarea raspunderii civile delictuale in cadrul unui raport de asigurare, obiectul si temeiul juridic al cererii impun concluzia ca litigiul dedus judecatii nu are caracterul unui litigiu cu minori, ci al unuia cu profesionisti.

53. In consecinta, recursul in interesul legii indeplineste conditiile de admisibilitate prevazute de art. 514 si 515 din Codul de procedura civila, fiind exercitat de un subiect de drept caruia legea ii recunoaste legitimarea procesuala si avand ca obiect o problema de drept pentru care s-a facut dovada ca a fost solutionata in mod diferit, prin hotarari judecatoresti definitive, pronuntate de instante judecatoresti nationale.

   X.2. Asupra fondului recursului in interesul legii

54. Asa cum s-a aratat, in practica instantelor judecatoresti nu exista un punct de vedere unitar cu privire la stabilirea naturii juridice a raspunderii asiguratorului fata de tertul pagubit (sectiile civile sau sectiile specializate), asa incat intr-o prima opinie se considera ca, in litigiile avand ca obiect plata de despagubiri materiale si morale formulate de tertele persoane pagubite prin producerea accidentelor de circulatie, in care calitatea procesuala pasiva o are asiguratorul RCA, iar persoana vinovata are calitatea de intervenient fortat sau de parat alaturi de asiguratorul RCA, precum si in litigiile privind actiunile in regres formulate de asigurator impotriva persoanei vinovate de producerea accidentului, competenta materiala procesuala revine sectiilor specializate in materia litigiilor cu profesionisti, in timp ce in a doua opinie se considera ca solutionarea cauzelor sus-mentionate se realizeaza de catre sectiile civile, iar nu de catre sectiile specializate ale instantelor.
55. Divergenta de opinii nu decurge din interpretarea diferita a dispozitiilor legale din materia asigurarilor, ci din accentul pe care unele instante judecatoresti l-au pus pe semnificatia sintagmei „activitate de asigurare”, inclusiv in situatia actiunii in regres a asiguratorului RCA impotriva persoanei vinovate de producerea accidentului rutier, ori din accentul pe care alte instante l-au pus pe ideea raspunderii civile delictuale, raspundere generata de fapta ilicita a persoanei vinovate de producerea accidentului, independent de cadrul procesual al actiunii. Aceste din urma instante au considerat ca finalitatea litigiilor de genul celor enumerate in sesizare consta in acoperirea prejudiciului produs prin fapta ilicita, iar nu in verificarea activitatii profesionale a asiguratorului sau in analiza raspunderii contractuale dintre asigurat si asigurator.
56. Problema de drept in discutie prezinta importanta, deoarece aplicarea unitara a regulilor de competenta a instantelor judecatoresti are un rol esential in asigurarea increderii destinatarilor legii in sistemul judiciar si in modul sau de actiune, aspect evidentiat in jurisprudenta Inaltei Curti de Casatie si Justitie – Completul pentru solutionarea recursului in interesul legii, consemnata in Decizia nr. 2 din 14 ianuarie 2019, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 863 din 25 octombrie 2019, in considerentele careia, la paragrafele 101-104, s-au retinut urmatoarele:

    „101. Analiza acestor aparari necesita valorificarea specializarii judecatorului intr-o anumita materie, intocmai ca in cazul cererilor formulate pe calea dreptului comun.

102. Potrivit art. 226 alin. (1) din Legea nr. 71/2011, prin procedura administrativa anume prevazuta si in aplicarea criteriilor indicate se pot infiinta, in cadrul sectiilor civile, completuri specializate pentru solutionarea anumitor categorii de litigii, iar aceasta norma este aplicabila, dupa cum s-a aratat, si in cazul celor trei tribunale specializate, fata de trimiterea expresa din art. 228.
103. Astfel, pot conduce la infiintarea de astfel de instante/sectii/completuri:
104. a) cererile in materie de insolventa, concordat preventiv si mandat ad-hoc;
105. b) cererile in materia societatilor reglementate de Legea nr. 31/1990, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, si a altor societati, cu sau fara personalitate juridica, precum si in materia registrului comertului;
106. c) cererile care privesc restrangerea, impiedicarea ori denaturarea concurentei;
107. d) cererile privind titlurile de valoare si alte instrumente financiare.
108. Enumerarea cauzelor este una exemplificativa, astfel incat nu este impiedicata infiintarea pe cale administrativa de tribunale/sectii/completuri specializate in alte materii, in considerarea obiectului sau naturii cauzelor.

    De altfel, aceasta posibilitate este prevazuta si in dispozitiile art. 36 alin. (3) din Legea nr. 304/2004, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 207/2018 (in forma citata in pct. III paragraful 5 al prezentei decizii).”

57. In acelasi sens, anterior, Inalta Curte de Casatie si Justitie – Completul competent sa judece recursul in interesul legii a pronuntat Decizia nr. 18 din 17 octombrie 2016, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 237 din 6 aprilie 2017, in considerentele careia, la paragraful 173, s-au retinut urmatoarele:

    „Interpretarea in sens contrar, data de instantele de judecata care au calificat litigiile nu dupa obiectul sau natura pricinii, ci dupa calitatea de profesionist a uneia dintre parti, este fara nicio acoperire in dreptul pozitiv, contravenind practic prevederilor art. 122 din Codul de procedura civila, conform carora «reguli noi de competenta pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod», si dispozitiilor art. 126 alin. (2) din Constitutia Romaniei, potrivit carora «competenta instantelor judecatoresti si procedura de judecata sunt prevazute numai prin lege».”

58. In contextul celor aratate mai sus, prima orientare jurisprudentiala a identificat in mod corespunzator caracteristicile litigiilor cu care au fost investite instantele, in sensul ca ele apartin unei anumite materii, care poate face obiectul specializarii, respectiv cea a asigurarilor, materie la care, de altfel, face in prezent referire art. 483 alin. (2) din Codul de procedura civila, astfel cum a fost modificat prin art. I pct. 49 din Legea nr. 310/2018 pentru modificarea si completarea Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedura civila, precum si pentru modificarea si completarea altor acte normative (Legea nr. 310/2018). Totodata, art. 115 din Codul de procedura civila, reglementand o anumita competenta teritoriala, are in vedere „cererile in materie de asigurari”.
59. In argumentarea acestei concluzii trebuie subliniat faptul ca fostul Cod comercial, potrivit art. 3, socotea ca fapte de comert asigurarile terestre, chiar mutuale, in contra daunelor si asupra vietii (pct. 17), precum si asigurarile, chiar mutuale, contra riscurilor navigatiei (pct. 18).
60. Ulterior, activitatea de asigurare s-a realizat numai de catre societatile de asigurare infiintate potrivit legii, sens in care trebuie avute in vedere dispozitiile din Legea nr. 32/2000 privind activitatea si supravegherea intermediarilor in asigurari si reasigurari, cu modificarile si completarile ulterioare (Legea nr. 32/2000), in vigoare de la 10 aprilie 2000 pana la 30 septembrie 2018.
61. In prezent, asigurarea obligatorie de raspundere civila auto este reglementata de dispozitiile Legii nr. 132/2017, care transpune prevederile Directivei 2009/103/CE a Parlamentului European si a Consiliului din 16 septembrie 2009 privind asigurarea de raspundere civila auto si controlul obligatiei de asigurare a acestei raspunderi, publicata in Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 263 din 7 octombrie 2009, precum si prevederile art. 21 alin. (2) si art. 181 alin. (3) din Directiva 2009/138/CE a Parlamentului European si a Consiliului din 25 noiembrie 2009 privind accesul la activitate si desfasurarea activitatii de asigurare si de reasigurare (Directiva Solvabilitate II), publicata in Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 335 din 17 decembrie 2009. Potrivit normelor europene, statele membre ale Uniunii Europene au obligatia de a asigura cadrul legal necesar pentru ca toti proprietarii si detinatorii de vehicule care se afla in mod obisnuit pe teritoriul lor sa incheie cu o companie de asigurari contracte care sa garanteze raspunderea civila pentru pagubele produse de aceste vehicule.
62. In masura in care operatiunile de asigurare se realizeaza in conditiile unei intreprinderi de asigurare, in mod organizat si sistematic, cu respectarea tuturor cerintelor legale, trebuie avute in vedere si dispozitiile art. 3 din Codul civil, conform carora: „(1) Dispozitiile prezentului cod se aplica si raporturilor dintre profesionisti, precum si raporturilor dintre acestia si orice alte subiecte de drept civil. (2) Sunt considerati profesionisti toti cei care exploateaza o intreprindere. (3) Constituie exploatarea unei intreprinderi exercitarea sistematica, de catre una sau mai multe persoane, a unei activitati organizate ce consta in producerea, administrarea ori instrainarea de bunuri sau in prestarea de servicii, indiferent daca are sau nu scop lucrativ.”
63. Potrivit art. 8 din Legea nr. 71/2011: „(1) Notiunea de «profesionist» prevazuta la art. 3 din Codul civil include categoriile de comerciant, intreprinzator, operator economic, precum si orice alte persoane autorizate sa desfasoare activitati economice sau profesionale, astfel cum aceste notiuni sunt prevazute de lege, la data intrarii in vigoare a Codului civil. (2) In toate actele normative in vigoare, expresiile «acte de comert», respectiv «fapte de comert» se inlocuiesc cu expresia «activitati de productie, comert sau prestari de servicii».”
64. In litigiile avand ca obiect plata de despagubiri materiale si morale formulate de tertele persoane pagubite prin producerea accidentelor de circulatie, litigii in care calitatea procesuala pasiva o are asiguratorul RCA, iar persoana vinovata are calitatea de intervenient fortat sau de parat alaturi de asiguratorul RCA, isi gasesc aplicabilitatea dispozitiile art. 22 din Legea nr. 132/2017, care consacra expres dreptul de actiune directa al partii vatamate impotriva intreprinderii de asigurare, chiar daca nu este parte in contractul de asigurare.
65. De altfel, natura si continutul raporturilor juridice dintre partile litigante (tertul pagubit reclamant – asiguratorul parat – asiguratul intervenient fortat/parat) au primit o clarificare de principiu si in cuprinsul considerentelor Deciziei nr. 86 din 20 noiembrie 2017 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, in care s-a retinut ca recunoasterea legitimarii procesuale active a persoanei pagubite, tert fata de raportul juridic de asigurare, reprezinta o consacrare a principiului protectiei tertului pagubit (paragraful 56).
66. In sensul amintit, trebuie precizat faptul ca in Directiva 2000/26/CE a Parlamentului European si a Consiliului din 16 mai 2000, publicata in Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 181 din 20 iulie 2000, in materia asigurarii de raspundere civila rezultata din circulatia autovehiculelor, astfel cum a fost modificata, dupa intrarea in vigoare a Regulamentului (CE) nr. 44/2001, prin Directiva 2005/14/CE a Parlamentului European si a Consiliului din 11 mai 2005, publicata in Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 149 din 11 iunie 2005, legiuitorul comunitar nu numai ca a prevazut, la art. 3, atribuirea in cadrul ordinii juridice a statelor membre a unui drept de actiune directa al partii vatamate impotriva intreprinderii de asigurare, ci s-a referit in mod expres, in considerentul 24 din norma de modificare, si la art. 9 alin. (1) lit. b) si art. 11 alin. (2) din Regulamentul (CE) nr. 44/2001, care privesc normele de competenta in materia asigurarilor, cu ocazia mentionarii dreptului persoanei vatamate de a intenta o actiune in justitie impotriva asiguratorului in fata instantei de la locul unde aceasta isi are domiciliul.
67. In Hotararea Curtii Europene de Justitie din 13 decembrie 2007, pronuntata in Cauza C-463/06 FBTO Schadeverzekeringen NV impotriva lui Jack Odenbreit, se arata ca, in aplicarea normei de competenta prevazute de art. 9 alin. (1) lit. b) din Regulamentul (CE) nr. 44/2001, nu este exclusa o calificare, in dreptul national, a actiunii directe a persoanei vatamate impotriva asiguratorului, ca actiune in raspundere delictuala, care priveste un drept exterior raporturilor juridice cu caracter contractual. Natura acestei actiuni in dreptul national nu are nicio relevanta pentru aplicarea dispozitiilor Regulamentului (CE) nr. 44/2001, singura conditie pe care art. 11 alin. (2) din acest act normativ o impune aplicarii respectivei norme de competenta fiind ca actiunea directa sa fie prevazuta de dreptul national.
68. Cu alte cuvinte, in litigiile in care parata societate de asigurare este chemata sa acopere prejudiciul in locul persoanei vinovate de producerea accidentului, in limitele contractului de asigurare, in baza fostului art. 54 alin. 1 din Legea nr. 136/1995, respectiv in baza art. 22 din Legea nr. 132/2017 in vigoare, actiunea promovata de persoana vatamata impotriva asiguratorului poate fi intitulata „actiune in raspundere delictuala”.
69. Reiese faptul ca importante sunt consecintele actiunii directe a persoanei vatamate impotriva asiguratorului, iar nu titulatura agreata de dreptul national sub acest aspect cu privire la dreptul exterior raporturilor juridice cu caracter contractual.
70. Se mai observa ca, in astfel de litigii, instantele nu sunt investite doar cu stabilirea raspunderii civile delictuale, ci si cu cereri complexe de antrenare a raspunderii contractuale a asiguratorului, derivand din contractul de asigurare RCA.
71. Despre amintita actiune directa a partii vatamate impotriva intreprinderii de asigurare se face vorbire si in art. 115 alin. (3) din Codul de procedura civila, conform caruia „in materia asigurarii obligatorii de raspundere civila, tertul prejudiciat poate introduce actiune directa si la instanta domiciliului sau, dupa caz, a sediului sau”.
72. In acelasi context este de precizat si ca, in considerentele Deciziei nr. 86 din 20 noiembrie 2017, Inalta Curte de Casatie si Justitie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a retinut ca raporturile juridice dintre asigurat si asigurator isi au fundamentul in contractul de asigurare obligatorie de raspundere civila pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, in vreme ce raporturile juridice dintre tertul pagubit si asigurat isi au izvorul in fapta delictuala a asiguratului producatoare de pagube morale sau materiale in patrimoniul, respectiv persoana tertului pagubit. In ceea ce priveste raporturile dintre tertul pagubit si asigurator, prin dispozitiile art. 54 alin. 1 din Legea nr. 136/1995, respectiv art. 22 alin. (1) din Legea nr. 132/2017, legiuitorul a acordat legitimare procesuala activa persoanei pagubite impotriva societatii de asigurare de raspundere civila, desi nu are nici raporturi delictuale si nici contractuale cu aceasta. Este practic consacrarea principiului protectiei tertului pagubit, ce a carmuit atat legislatia anterioara actului normativ sus-aratat, cat si legislatia ulterioara lui.
73. In acelasi context sunt si considerentele Deciziei nr. 1 din 15 februarie 2016 pronuntata de inalta Curte de Casatie si Justitie – Completul competent sa judece recursul in interesul legii, in care se arata ca, potrivit normelor europene, statele membre ale Uniunii Europene au obligatia de a asigura cadrul legal necesar pentru ca toti proprietarii si detinatorii de vehicule care se afla in mod obisnuit pe teritoriul lor sa incheie cu o companie de asigurari contracte care sa garanteze raspunderea civila pentru pagubele produse de vehiculele mentionate. In cazul legislatiei romane, aceasta obligatie este indeplinita prin edictarea art. 48 din Legea nr. 136/1995 (sediul materiei la acea data), care a impus proprietarilor de vehicule supuse inmatricularii sau inregistrarii obligatia de a incheia contracte de asigurare de raspundere civila pentru pagubele produse tertilor prin accidentele cauzate de aceste vehicule.
74. In raport cu dispozitiile legale, contractul de asigurare obligatorie de raspundere civila este un contract fortat, intrucat partile sunt obligate sa il incheie sub presiunea unor sanctiuni administrative.
75. Potrivit art. 10 alin. (1) si (2) din Legea nr. 132/2017, in baza unei prime unice, „asiguratorul RCA acorda despagubiri pentru prejudiciile produse tertilor prin accidente de vehicule si de tramvaie si pentru cheltuielile facute de acestia in procesul civil”, iar, potrivit art. 23 alin. (1) din aceeasi lege, „despagubirile se platesc de catre asiguratorul RCA persoanelor fizice sau juridice prejudiciate, in contul indicat de catre persoana prejudiciata sau mandatarul acesteia, in conditiile legii”.
76. In privinta cererilor formulate de tertele persoane pagubite prin producerea accidentelor de vehicule impotriva asiguratorului persoanei vinovate, acestea au ca temei art. 22 din Legea nr. 132/2017.
77. In ceea ce priveste raspunderea solidara sau exclusiva, prin Decizia nr. 1 din 15 februarie 2016 s-a stabilit ca societatea de asigurare are obligatia de a repara singura prejudiciul cauzat prin accidentul de circulatie, in limitele avute in vedere prin contractul de asigurare si prin dispozitiile legale privind asigurarea de raspundere civila, deoarece partile incheie un contract aleatoriu in care riscul producerii unei fapte prejudiciabile trece de la asigurat la asigurator, fiind asumat de acesta din urma, care raspunde la producerea riscului asigurat, intrucat a incasat in acest scop o prima de asigurare stabilita in raport cu specificul riscului.
78. Prin urmare, obligatia de dezdaunare a persoanelor pagubite isi are cauza in contraprestatia asiguratului, respectiv in plata primei de asigurare, si se va activa doar in cazul comiterii faptei ilicite de catre asigurat.
79. Asigurarea obligatorie aduce in discutie, din chiar momentul incheierii contractului de asigurare, raspunderea civila a detinatorului de vehicul, raspundere ce se poate declansa in contextul participarii sale la traficul rutier. De aceea, stabilirea ulterioara a raspunderii sale civile delictuale, generata de fapta ilicita a persoanei vinovate de producerea accidentului rutier, reprezinta o conditie, iar nu finalitatea ori singurul scop urmarit de parti in litigiile de tipul celor enumerate in sesizarea de recurs in interesul legii.
80. Plata facuta de asigurator este o consecinta a executarii contractului de asigurare pe care l-a incheiat cu asiguratul sau, cu precizarea ca tertul beneficiar este o persoana necunoscuta la momentul incheierii contractului, care se va individualiza la data producerii accidentului. Daca nu ar exista contractul de asigurare, tertul nu ar putea invoca in favoarea sa actiunea directa prevazuta de art. 54 alin. 1 din Legea nr. 136/1995 (pentru contractele incheiate sub imperiul acestei legi) sau de art. 22 alin. (1) din Legea nr. 132/2017 (pentru contractele incheiate dupa intrarea in vigoare a acestei legi, care a abrogat Legea nr. 136/1995).
81. In atare situatie, in mod temeinic se sustine, in opinia procurorului general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, ca, in absenta contractului de asigurare, este de neconceput promovarea de catre tertul prejudiciat a unei actiuni directe impotriva promitentului asigurator. La fel, este de neconceput promovarea unor astfel de actiuni in absenta savarsirii unei fapte ilicite cauzatoare de prejudicii unui tert fata de contractul de asigurare si care se constituie in risc asigurat.
82. In concluzie, in aceste litigii se tinde la atingerea scopului pentru care s-au incheiat contractele de asigurare RCA, iar faptul ca obligatia asiguratorului se naste din contractul de asigurare (in timp ce fata de tert se activeaza ca urmare a mijlocului procesual reprezentat de actiunea directa pe care i-l pune legiuitorul la dispozitie) explica de ce acesta poate opune tertului beneficiar, asa cum prevede art. 2.211 din Codul civil, toate exceptiile pe care i le-ar putea opune cocontractantului sau asigurat, fondate pe existenta sau valabilitatea contractului (nulitatea, momentul inceperii raspunderii asiguratorului, rezilierea, excluderile de risc etc.).
83. O larga expunere de considerente sub aspectul subrogarii asiguratorului in drepturile asiguratului sau, atunci cand ultimul insumeaza si el calitatea de persoana prejudiciata, a fost de asemenea realizata in Decizia nr. 86 din 20 noiembrie 2017 pronuntata de Inalta Curte de Casatie si Justitie – Completul competent sa judece recursul in interesul legii.
84. Reiese ca diferenta specifica in cazul litigiilor cu care au fost investite instantele fata de un litigiu de drept comun in raspundere civila delictuala consta in chestiunea privind existenta si intinderea raspunderii asiguratorului RCA, prevazute in contractul RCA, in conformitate cu prevederile art. 6 alin. (4) si (5) din Legea nr. 132/2017, aceasta intrucat intinderea raspunderii civile delictuale a asiguratului nu poate depasi intinderea raspunderii contractuale a asiguratorului RCA, pana la atingerea limitelor de raspundere prevazute in asigurarea RCA, cum se arata in art. 22 alin. (7) din acelasi act normativ. Mentionatul aspect al existentei raspunderii contractuale a asiguratorului urmeaza a fi avut in vedere si cu ocazia analizarii dreptului societatii de asigurare de a recupera sumele platite drept despagubire de la persoana raspunzatoare de producerea prejudiciului, in situatiile reglementate de lege, potrivit art. 25 din Legea nr. 132/2017.
85. Ca atare, competenta specializata a tribunalelor/sectiilor/completelor vizeaza, in acord cu dispozitiile art. 226 alin. (1) din Legea nr. 71/2011, cu dezlegarile cu valoare de principiu din Decizia nr. 18 din 17 octombrie 2016, materia asigurarilor. Aceasta competenta nu este atrasa de verificarea modului in care o societate de asigurare isi desfasoara activitatea economica ori de studierea felului in care aceasta s-a pozitionat pe o piata concurentiala, in vederea eficientizarii activitatii sale, ci este atrasa de insasi natura si obiectul litigiilor care intra sub incidenta respectivei materii a asigurarilor [individualizata in mod expres in art. 483 alin. (2) din Codul de procedura civila, astfel cum a fost modificat prin art. I pct. 49 din Legea nr. 310/2018, sau de dispozitiile art. 115 din Codul de procedura civila].
86. Plecand de la analizarea contractului de asigurare RCA si de la stabilirea raspunderii civile delictuale a asiguratului RCA, instantele judecatoresti sunt chemate sa aplice unitar dispozitiile legale din materia asigurarilor, analiza care necesita valorificarea specializarii judecatorului dupa natura si obiectul cauzelor, intocmai cum se prevede in cazul litigiilor avute in vedere cu titlu exemplificativ de art. 226 alin. (1) din Legea nr. 71/2011.

87. Pentru toate aceste considerente,

INALTA CURTE DE CASATIE SI JUSTITIE

In numele legii

D E C I D E:

    Admite recursul in interesul legii declarat de Colegiul de conducere al Curtii de Apel Brasov si, in consecinta:

    In interpretarea si aplicarea dispozitiilor art. 226 alin. (1) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea in aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, cu modificarile si completarile ulterioare, raportat la art. 22 alin. (1) din Legea nr. 132/2017 privind asigurarea obligatorie de raspundere civila auto pentru prejudicii produse tertilor prin accidente de vehicule si tramvaie, stabileste ca:

    In litigiile avand ca obiect plata de despagubiri materiale si morale formulate de tertele persoane pagubite prin producerea accidentelor de circulatie, in care calitatea procesuala pasiva o are asiguratorul RCA, iar persoana vinovata are calitatea de intervenient fortat sau de parat alaturi de asiguratorul RCA, cat si in litigiile privind actiunile in regres formulate de asigurator impotriva persoanei vinovate de producerea accidentului, competenta materiala procesuala revine sectiilor specializate.

    Obligatorie, potrivit dispozitiilor art. 517 alin. (4) din Codul de procedura civila.

    Pronuntata in sedinta publica astazi, 18 mai 2020.

PRESEDINTELE INALTEI CURTI DE CASATIE SI JUSTITIE

CORINA-ALINA CORBU

Magistrat-asistent,

Elena Adriana Stamatescu