Raspunderea administratorilor/asociatilor nu devine automat operanta in toate cazurile cand pasivul social sau o parte a acestuia nu poate fi acoperit, ci numai atunci cand se face dovada ca administratorii/asociatii au cauzat starea de insolvabilitate a societatii prin savarsirea culpabila a vreuneia dintre faptele expres si limitativ enumerate la art.25 alin.1 si 2, iar prejudiciul a rezultat direct din fapta culpabila savarsita.
Sentinta civila 1030 din 16.06.2017, tribunalul Iasi
Pe rol judecarea cauzei privind pe reclamantul OP si pe parata ANAF, avand ca obiect anulare act administrativ Decizie ANAF.
Prin cererea inregistrata pe rolul Tribunalului Iasi la data de 15.03.2017, reclamantul OP a solicitat instantei, in contradictoriu cu parata ANAF, sa dispuna anularea deciziei nr.116 din 10.06.2016, emisa de parata privind angajarea raspunderii solidare a reclamantului alaturi de debitoarea S.C. GH S.R.L., precum si anularea deciziei nr.3764 din 13.09.2016, prin care s-a respins contestatia administrativa a reclamantului, cu cheltuieli de judecata.
In motivare se arata ca, prin decizia atacata, mentinuta prin respingerea contestatiei, s-a dispus raspunderea reclamantului in solidar cu S.C. GH S.R.L. pentru suma totala de 446.176 lei, ce reprezinta obligatii de plata fiscale restante, in baza art.25 alin.2 lit.d din Legea nr.207/2015.
Reclamantul apreciaza ca motivele retinute de parata in ambele decizii sunt neintemeiate, nefiind intrunite cumulativ conditiile raspunderii solidare. Astfel, se sustine ca organul fiscal doar a invocat, nu a si dovedit reaua-credinta a reclamantului administrator in determinarea nedeclararii si/sau neachitarii la scadenta a obligatiilor fiscale. Legea instituie posibilitatea angajarii acestei raspunderi numai dupa administrarea de probe in sensul indeplinirii conditiilor prevazute de legiuitor, care nu a instituit o prezumtie legala de vinovatie si de raspundere in sarcina administratorului.
Avand in vedere ca raspunderea administratorului astfel instituita intruneste caracterul unei raspunderi delictuale, reclamantul apreciaza ca nu sunt indeplinite conditiile necesare angajarii sale (existenta faptei, savarsirea acesteia, vinovatia persoanei chemate sa raspunda). Mai mult, faptul ca reclamantul nu a reusit sa recupereze o creanta datorata de S.C. C S.R.L., situatie determinata si de intrarea in insolventa a debitoarei, nu duce implicit la concluzia ca reclamantul a actionat cu vinovatie, cu scopul intrarii in insolvabilitate a societatii pe care o administra, lipsind faptul vatamator si legatura sa cu efectul. Societatea GH S.R.L. a intrat intr-un regres financiar din cauza unor factori exteriori neimputabili reclamantului, ce au determinat acumularea unui pasiv mai mare decat activul net contabil si, implicit, insolvabilitatea.
Se mai invoca nelegalitatea deciziei de angajare a raspunderii solidare a administratorul societatii cu aceasta si pe considerentul incidentei Legii nr.85/2014, avand in vedere ca fata de societate s-a deschis procedura insolventei, context in care reclamantul apreciaza ca organul fiscal nu mai are un drept de optiune privind angajarea raspunderii solidare a administratorului, avand la dispozitie actiunea intemeiata pe art.169 din Legea nr.85/2014. Pentru motivele expuse anterior se solicita suspendarea judecarii cauzei pana la finalizarea procedurii insolventei, in dosarul nr./99/2016 al Tribunalului Iasi.
In sustinere s-a solicitat administrarea probei cu inscrisuri (depuse la filele 11-17).
Cererea a fost legal timbrata cu taxa judiciara de timbru in cuantum de 50 RON.
Prin intampinarea depusa la dosar la data de 04.05.2017, parata DGRFP a formulat, in numele si pentru AJFP, intampinare, prin care a solicitat respingerea actiunii, ca neintemeiata, apreciind ca reclamantul a dat dovada de pasivitate fata de situatia societatii, nerespectand dispozitiile legale in materie comerciala si fiscala. Simpla constatare a starii de insolvabilitate constituie o conditie suficienta pentru angajarea raspunderii administratorului, dat fiind ca are ca rezultat direct neplata datoriilor scadente fata de creditori si, prin urmare, prejudicierea acestora. Buna-credinta inceteaza in momentul in care se incepe procedura executarii silite, neachitarea obligatiilor fiscale stabilite prin propriile declaratii, in termenul legal, reprezentand probe evidente ale relei-credinte.
Cu privire la deschiderea procedurii insolventei fata de societatea debitoare, se apreciaza ca aceasta nu exclude procedura atragerii raspunderii solidare reglementate de art.25 din Codul de procedura fiscala, organul fiscal fiind obligat sa uzeze de toate mijloacele legale pe care le are la dispozitie pentru recuperarea creantelor fiscale.
In drept au fost invocate dispozitiile Legii nr.554/2004 si ale Legii nr.207/2015.
In sustinere a fost atasata documentatia aferenta actelor administrative fiscale contestate. In sedinta publica din data de 06.06.2017, instanta a respins cererea reclamantei privind suspendarea judecatii pana la finalizarea procedurii insolventei fata de debitoarea S.C. GH S.R.L. si a incuviintat administrarea probei cu inscrisuri, pentru ambele parti.
Analizand materialul probator administrat in cauza, instanta retine urmatoarea situatie de fapt:
S.C. GH S.R.L. figureaza cu obligatii fiscale neachitate catre bugetul consolidat al statului, in suma totala de 446.176 lei. Neefectuandu-se plati in contul acestor creante fiscale, s-a inceput executarea silita a societatii, iar, in urma masurilor de executare silita efectuate de organul fiscal, s-a constatat imposibilitatea recuperarii debitelor, astfel incat, la data de 10.01.2012, a fost constatata starea de insolvabilitate a societatii, aceasta nefigurand cu bunuri, nici venituri urmaribile.
In continuarea masurilor de executare silita, prin Decizia nr.116/10.06.2016, emisa de AJFP, s-a dispus angajarea raspunderii solidare a reclamantului OP, administratorul societatii, in vederea realizarii creantelor fiscale stabilite in sarcina S.C. GH S.R.L., in limita sumei totale de 446.176 lei.
In motivarea acestei decizii, s-a aratat ca sunt indeplinite conditiile de angajare a raspunderii administratorului conform art.25 alin.2 lit.d din Legea nr.207/2015, deoarece, desi potrivit bilantului din 2010 societatea a fost pe profit si detinea stocuri de marfa si bani in conturi, platile la bugetul de stat au fost nesemnificative. Mai mult, societatea nu a depus declaratiile fiscale obligatorii din ianuarie 2012, motiv pentru care, la data de 21.05.2012, a fost declarata inactiva. Rezulta, asadar, ca nu au fost achitate obligatiile fiscale datorate bugetului consolidat al statului in perioada in care firma a functionat, fapte savarsite de reprezentantii legali ai societatii, cu intentia de a se sustrage de la plata obligatiilor fiscale. Prin urmare, reprezentantii legali, prin omisiunea declararii si a achitarii obligatiilor fiscale, prin abandonarea administrarii societatii si incalcarea obligatiilor lor statutare, confirma existenta relei-credinte ca si conditie necesara angajarii raspunderii solidare.
Aceasta decizie a fost contestata de catre reclamant, iar prin Decizia 3764/13.09.2016, DGRFP a respins contestatia, ca neintemeiata.
In drept, potrivit art.25 alin.2 lit.d din Legea nr.207/2015, privind Codul de procedura fiscala, raspund solidar cu debitoarea declarata insolvabila „administratorii sau orice alte persoane care, cu rea-credinta, au determinat nedeclararea si/sau neachitarea la scadenta a obligatiilor fiscale.”
Sub acest aspect, din continutul Deciziei nr.116/10.06.2016, rezulta ca AJFP a tras concluzia incidentei dispozitiilor art.25 alin.2 lit.d) din Codul de procedura fiscala din urmatoarele imprejurari de fapt: atitudinea pasiva si ignoranta a administratorului fata de actele de executare silita emise de organul fiscal in anul 2012, administrarea necorespunzatoare a societatii, neefectuarea de plati catre bugetul consolidat al statului in conditiile existentei unui activ al societatii, nedepunerea declaratiilor fiscale obligatorii, precum si nedeclararea din proprie initiativa a insolventei societatii. Insa, observa instanta de contencios administrativ, aceste circumstante de fapt au fost descrise intr-un mod general si impersonal, fara a fi posibila identificarea precisa a manoperelor neconforme imputabile reclamantului.
Forma de raspundere instituita de dispozitiile art.25 alin.2 lit.d din Legea nr.207/2015 nu este una pentru fapta altuia, ci reprezinta tot o forma de raspundere patrimoniala personala, reclamanta raspunzand doar pentru actiunile proprii.
Pentru a putea fi stabilita raspunderea solidara a reclamantului OP cu debitoarea S.C. GH S.R.L. este obligatorie probarea imprejurarii ca datoria fiscala de 446.176 RON provine exclusiv din modul in care reclamantul si-a exercitat atributiile de administrator al societatii.
In decizia de angajare a raspunderii nu rezulta cand a inceput executarea silita impotriva debitoarei, dar, din cuprinsul intampinarii reiese ca aceasta executare silita s-a declansat in anul 2009, pentru ca, dupa 3 ani, prin procesul-verbal nr.1904/10.01.2012, sa se constatate si insolvabilitatea debitoarei, aceasta nefigurand cu bunuri si venituri urmaribile. In considerentele Deciziei nr.116 se arata ca responsabilitatea exclusiva pentru existenta in continuare a obligatiilor fiscale revine administratorului societatii, care ar fi continuat activitatea comerciala si ar fi acumulat debite restante la bugetul consolidat de stat, cu rea-credinta, avand profit, stocuri de marfa si bani in conturi. Nu se mentioneaza, insa, nimic, nici in cuprinsul Deciziei nr.116, nici in Decizia nr.3764, referitor la pasivitatea organului fiscal insusi, care a continuat sa emita somatii pe parcursul a 3 ani, inclusiv in anul 2010, cand sustine ca societatea era in masura sa stinga din obligatiile fiscale, fara a mai face nici un alt demers executoriu pentru recuperarea creantei sale.
Se mai observa ca organul fiscal nu a prezentat nici un titlu de creanta vizand datoriile pretinse reclamantului, aspecte ce produc o puternica indoiala cu privire la caracterul cert al acestora.
Mai mult, raportat la specificul spetei, reaua-credinta ar fi insemnat ca, desi societatea avea active ce puteau fi valorificate in scopul stingerii debitelor fiscale, reclamantul a refuzat sa declanseze procedura insolventei cu intentia de a prejudicia bugetul de stat. Aceasta posibilitate a asociatului administrator nu poate exonera de orice demers organul fiscal, care avea, la randul sau, dreptul de a urmari respectivul activ, inregistrat la nivelul anului 2010.
In speta, tribunalul constata ca decizia de antrenare a raspunderii solidare nu este motivata in acord cu dispozitiile legale incidente, in sensul ca nu arata argumentele concrete pentru care s-a apreciat ca reclamantul a actionat cu rea credinta in scopul determinat de lege, exercitand un management defectuos care a determinat starea de insolvabilitate a societatii. Legiuitorul a prevazut ca doar buna-credinta se prezuma, nu si reaua-credinta, care pentru a fi retinuta, trebuie probata. Parata nu a probat existenta acestei conditii, simpla prezumtie ca insolvabilitatea firmei s-a produs ca urmare a conduitei reclamantului, fara ca aceasta sa fie concretizata in actiuni/inactiuni specifice, nu reprezinta o dovada a relei-credinte, cata vreme nu s-a probat, prin vreun mijloc de proba, ca administratorul a actionat cu rea-credinta si in scopul de a produce insolvabilitatea firmei. In acest sens, instanta retine ca simpla nedepunere a declaratiilor fiscale obligatorii incepand cu luna ianuarie 2012 nu atrage raspunderea de plano a reclamantului, in conditiile in care organul fiscal declansase executarea silita din martie 2009 (a se vedea, in acest sens, pagina 2 a procesului-verbal nr.1904 de declarare a starii de insolvabilitate).
Tribunalul are in vedere si practica instantei supreme, care a statuat: „Din analiza normei legale incidente se desprinde concluzia sa pentru atragerea raspunderii solidare a intimatei-reclamante, in calitate de asociat ?i administrator la SC I. SRL, organul fiscal este dator sa dovedeasca modalitatea prin care s-a provocat starea de insolvabilitate a societa?ii, instrainare sau ascundere a bunurilor mobile, imobile aflate in proprietatea acesteia, precum ?i reaua-credin?a a persoanei obligate solidar. Or, atat in cuprinsul actelor administrativ-fiscale contestate, cat ?i in cuprinsul motivelor de recurs, se observa ca nu se indica in concret ?i nu se dovede?te implicarea intimatei-reclamante in ajungerea in stare de insolvabilitate a societa?ii. Mai mult, motivele de recurs formulate de recurenta descriu situa?ia de fapt ?i de drept numai din punct de vedere teoretic, fara sa demonstreze legatura de cauzalitate dintre declararea insolvabilita?ii SC I. SRL ?i fapta intimatei-reclamante. ” (Decizia nr.1587 din 27 martie 2014 pronuntata in recurs de Sectia de Contencios Administrativ ?i Fiscal a Inaltei Curti de Casatie si Justitie.)
Tribunalul constata nereala sustinerea paratei potrivit careia simpla constatare a starii de insolvabilitate este o conditie suficienta pentru atragerea raspunderii, avand in vedere ca prevederea legala incidenta nu instituie o prezumtie de culpa in sarcina administratorului, ci impune probarea relei credinte. Acest aspect a fost statuat si in practica judiciara in materie, sens in care este de retinut decizia nr.4979 din 17 decembrie 2013 pronuntata de Curtea de Apel Iasi – Sectia Contencios Administrativ si Fiscal.
Asadar, in reglementarea art.25 din Codul de procedura fiscala, raspunderea administratorilor/asociatilor nu devine automat operanta in toate cazurile cand pasivul social sau o parte a acestuia nu poate fi acoperit, ci numai atunci cand se face dovada ca administratorii/asociatii au cauzat starea de insolvabilitate a societatii prin savarsirea culpabila a vreuneia dintre faptele expres si limitativ enumerate la art.25 alin.1 si 2, iar prejudiciul a rezultat direct din fapta culpabila savarsita.
Rezulta, asadar, ca pentru instituirea raspunderii personale a administratorilor/asociatilor este necesar ca acestia sa aiba calitatea de autori ai faptelor limitativ enumerate de art.25 din Legea nr.207/2015, iar savarsirea acestor fapte sa fi determinat ajungerea persoanei juridice in stare de insolvabilitate, elemente care nu pot fi retinute in persoana reclamantului, fata de fapta de a nu declara sau nu achita la scadenta obligatiile fiscale.
Organul fiscal s-a limitat la a sustine, in decizia contestata, incidenta unor texte de lege fara raportare la situatia de fapt si o prezumtie simpla, aceea ca fapta de a nu declara sau nu achita la scadenta obligatiile fiscale in primul rand ar fi constituit o obligatie pentru reclamant si, in al doilea rand, a presupus un management defectuos, exercitat cu rea-credinta de catre reclamant, in conditiile in care pentru antrenarea raspunderii solidare a administartorului, se impunea a fi intrunite cumulativ cele patru elemente specifice raspunderii patrimoniale, respectiv fapta ilicita, prejudiciul, legatura de cauzalitate intre fapta si prejudiciu si vinovatia persoanei fizice in discutie.
Mai mult, raspunderea persoanelor enumerate in alin.2 al art.25 este conditionata, printre altele, de existenta legaturii de cauzalitate intre faptele expuse si starea de insolvabilitate, astfel incat, fiind vorba despre raspundere, dispozitiile sunt de stricta interpretare si aplicare, neputand fi extinse si asupra altor actiuni sau omisiuni.
In ce priveste intrunirea elementelor raspunderii patrimoniale a reclamantului, instanta retine ca nu i se imputa, in concret, nici o fapta ilicita, statuandu-se, fara o motivare convingatoare (in fapt, fara nici o motivare efectiva cu excep?ia descrierii situatiei de fapt) ca a actionat cu rea-credinta in nedeclararea si neachitarea la scadenta a obligatiilor fiscale.
Nu in ultimul rand, trebuie men?ionat faptul ca nu orice deficienta manageriala este de natura a conduce la stabilirea raspunderii personale a administratorilor/asociatilor si a motiva suportarea pasivului de catre acestia. Prin instituirea acestei forme speciale de raspundere civila, legiuitorul a urmarit sa sanctioneze patrimonial o serie de fapte care contravin in mod flagrant ordinii juridice ce trebuie sa domine relatiile comerciale si care sunt savarsite cu rea-credinta (dovada relei-credin?e revenind in sarcina organului fiscal) si nu si orice politica manageriala deficitara.
Reaua-credinta presupune o atitudine volitionala a persoanei vinovate constand in reprezentarea rezultatului negativ si urmarirea obtinerii acelei finalitati prin actiunile sau inactiunile lor.
Cu alte cuvinte, parata ar fi trebuit sa probeze ca reclamantul OP a actionat in mod constient in scopul crearii unor obligatii fiscale in sarcina societatii debitoare aflate in stare de insolvabilitate, stare ce ar face imposibila recuperarea creantelor. Cu toate acestea, parata nu a facut nici o dovada in acest sens, neexistand elemente de fapt precise si certe care sa justifice stabilirea raspunderii solidare a reclamantului cu societatea debitoare, descrierea faptei in decizia de angajare a raspunderii solidare fiind facuta in termeni generali, fara expunerea concreta a elementelor care au determinat antrenarea acestei raspunderi.
Cum in cauza nu au fost dovedite aceste aspecte de catre parate, prezenta actiune este intemeiata.
Pe cale de consecinta, instanta constata ca reclamantul OP a suferit o vatamare a drepturilor sale prin emiterea deciziilor contestate, decizii pe care instanta le apreciaza ca nelegale, motiv pentru care, in temeiul art.1, art.8 si art.18 din Legea nr.554/2004, va admite cererea principala si va dispune anularea celor doua acte administrative supuse analizei.
Nu in ultimul rand, fata de dispozitiile art.451-453 C.proc.civ. si de pierderea procesului de catre parata, aceasta va fi obligata sa plateasca reclamantului suma de 50 RON, cu titlu de cheltuieli de judecata efectuate in vederea solutionarii prezentei cauze, constand in taxa judiciara de timbru.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE:
Admite actiunea formulata de reclamantul OP, cu domiciliul procedural ales la cabinet de avocat DM, in contradictoriu cu parata DGRFP, in nume propriu si pentru AJFP.
Anuleaza Decizia nr.116/10.06.2016, emisa de parata DGRFP, privind solutionarea contestatiei formulate de OP, inregistrata la D.G.R.F.P. Iasi – A.J.F.P. sub nr.48959 din 01.08.2016, si Decizia de angajare a raspunderii solidare in situatia atragerii raspunderii solidare prevazuta la art.25 alin.2 lit.d din Legea nr.207/2015 privind Codul de procedura civila nr.116/10.06.2016, emisa de AJFP.
Obliga parata la plata, catre reclamant, a sumei de 50 RON cu titlu de cheltuieli de judecata.