R O M A N I A
INALTA CURTE DE CASATIE SI JUSTITIE
SECTIA DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV SI FISCAL
decizia nr.3522/2013 Dosar nr.6370/2/2010
Asupra recursurilor de fata;
Din examinarea lucrarilor din dosar, constata urmatoarele:
1. Cadrul procesual. Cererile de chemare in judecata
1.1. Prin actiunea inregistrata pe rolul Curtii de Apel Bucuresti, sectia a VIII-a contencios administrativ si fiscal, Camera de Comert si Industrie a Romaniei, reprezentata prin M.M.V., presedinte, in calitate de reclamanta ca persoana vatamata atat intr-un drept recunoscut legal, cat si intr-un interes legitim propriu, a chemat in judecata, in temeiul dispozitiilor Legii nr. 554/2004, Guvernul Romaniei in calitate de parat, solicitand:
1. anularea H.G. nr. 501/2010 privind incetarea dreptului de folosinta gratuita asupra unor terenuri proprietate privata a statului – si a anexei privind Datele de identificare imobile-teren, publicata in M. Of. al Romaniei, nr. 367/3.06.2010;
2. constatarea nulitatii absolute a H.G. nr. 1709/2004 privind unele masuri referitoare la dreptul de administrare si folosinta asupra unei suprafete de teren, proprietate privata a statului, publicata in M. Of. al Romaniei, Partea I, nr. 984/26.10.2004 (si Anexa) si H.G nr. 2127/2004 pentru stabilirea unor masuri referitoare la dreptul de administrare si folosinta asupra unei suprafete de teren, proprietate privata a statului, publicata in M. Of. al Romaniei, Partea I, nr. 1153/7.11.2004, care cuprinde in Anexa si Datele de identificare a terenului;
3. anularea actelor juridice incheiate in baza actelor administrative nule, respectiv: Protocolul din 19 noiembrie 2004 intre Camera de Comert si Industrie a Romaniei si a Municipiului Bucuresti si RA-APPS, avand nr. 7041 din 24 noiembrie 2004, respectiv 11996 din 19 noiembrie 2004, Procesul-verbal de predare-primire din 19 noiembrie 2004; Actul aditional la Protocolul de predare-primire din 19 noiembrie 2004 a terenului in suprafata de 9,83 ha, respectiv 1,8 ha dintre RA-APPS si Camera de Comert si Industrie a Romaniei si a Municipiului Bucuresti; Actul aditional la Protocolul din 19 noiembrie 2004; Extrasul de Carte Funciara din 24 iulie 2008 emis de Oficiul de Cadastru si Publicitate Imobiliara Bucuresti; Incheierea din 24 iulie 2008 de la Oficiul de Cadastru si Publicitate Imobiliara Bucuresti; Protocolul din 21 ianuarie 2005 incheiat intre Camera de Comert si Industrie a Romaniei si a Municipiului Bucuresti din 21 ianuarie 2005 si RA-APPS din 21 ianuarie 2005; Anexa la Procesul-verbal de predare-primire din 21 ianuarie 2005; Schita-anexa la procesul-verbal din 21 ianuarie 2005; Act aditional la Protocolul din 21 ianuarie 2005 (pe baza caruia s-a incheiat anexa nr. 1, respectiv procesul-verbal de predare-primire din 21 ianuarie 2005) dintre Camera de Comert si Industrie a Romaniei din 25 iulie 2008 si RA-APPS din 25 iulie 2008; Incheierea din 22 septembrie 2006 a Oficiului de Cadastru si Publicitate Imobiliara Bucuresti; Extras de Carte Funciara – conform cererii din 24 iulie 2008 emisa de Oficiul de Cadastru si Publicitate Imobiliara Bucuresti; Incheierea din 28 ianuarie 2009 a Oficiului de Cadastru si Publicitate Imobiliara Bucuresti; Extras de Carte Funciara – conform cererii din 25 februarie 2009 emis de Oficiul de Cadastru si Publicitate Imobiliara Bucuresti.
4. constatarea nulitatii actului intitulat Rectificare la H.G. nr. 501/2010 publicata in M. Of. al Romaniei, Partea I, nr. 424/24.06.2010;
5. recunoasterea dreptului pretins si anume constatarea legalitatii si legitimitatii transcrierii dreptului de administrare asupra terenurilor al Camerei de Comert si Industrie a Romaniei in Registrul de transcriptiuni-inscriptiuni al Notariatului de Stat al Sectorului 1 Bucuresti din 7 septembrie 1993, in baza Sentintei civile definitive nr. 226/1993 a Tribunalului Municipiului Bucuresti, si dispunerea intabularii acestui drept in Cartea Funciara de catre Oficiul de Cadastru si Publicitate Imobiliara Bucuresti;
6. suspendarea executarii H.G. nr. 501/2010 pana la ramanerea definitiva si irevocabila a hotararii instantei data in prezenta cauza si
7. obligarea paratului la plata cheltuielilor de judecata (inclusiv onorariu de avocat).
1.2. Prin intampinarea formulata, paratul Guvernul Romaniei a solicitat respingerea cererii de suspendare ca neintemeiata, nefiind dovedite conditiile pentru aceasta. A aratat ca, de altfel, Curtea de Apel Bucuresti, prin Sentinta civila nr. 3200 din 30 iulie 2010 pronuntata in Dosarul nr. 5034/2010, a respins cererea de suspendare a Hotararii Guvernului nr. 501/2010 formulata in temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004. Referitor la actiunea propriu-zisa, a invocat exceptia de conexitate a prezentului dosar cu dosarul nr. 7056/2/2010, aflat pe rolul aceleiasi instante si avand ca obiect anularea Rectificarii publicate in M. Of. nr. 424/24.06.2010. De asemenea, a invocat exceptia lipsei procedurii prealabile in raport cu H.G. nr. 1709/2004 si H.G. nr. 2127/2004 si exceptia tardivitatii actiunii in anularea acestor acte administrative.
1.3. La data de 20 octombrie 2010, Regia Autonoma Administratia Patrimoniului Protocolului de Stat (RAPPS) a formulat cerere de interventie in interes propriu, solicitand instantei sa constate ca detine un drept de administrare asupra terenurilor in suprafata de 9,83 ha si respectiv, de 403.867 mp, precum si cerere de interventie in interesul paratului Guvernul Romaniei, solicitand respingerea actiunii ca neintemeiata si invocand exceptia lipsei procedurii prealabile cu privire la cererea privind anularea H.G. nr. 1709/2004 si H.G. nr. 2127 din 30 noiembrie 2004 dar si exceptia tardivitatii formularii acestui capat de cerere.
1.4. Prin incheierea de sedinta din 20 octombrie 2010, Curtea a incuviintat, in principiu, cererea de interventie in interes propriu dar si in interesul paratului, formulata de RAAPPS.
1.5. La data de 17 noiembrie 2010, Curtea a admis exceptia de conexitate invocata de paratul Guvernul Romaniei si a dispus conexarea la prezentul dosar, a Dosarului nr. 7056/2/2010 al Curtii de Apel Bucuresti, avand ca obiect solicitarea aceleiasi reclamante de anulare a actului administrativ intitulat Rectificarea H.G. nr. 501/2010, publicata in M. Of. nr. 424/24.06.2010, la prezenta cauza, purtand nr. 6370/2/2010.
1.6. La aceeasi data, autoritatea reclamanta a depus intampinare la cererea RAAPPS de interventie in interes propriu si in interesul paratului, precizand ca intelege sa invoce nelegalitatea H.G. nr. 1709/2004 si H.G. nr. 2127/2004 si pe calea exceptiei de nelegalitate reglementate de Legea nr. 554/2004.
1.7. La data de 2 martie 2011, Curtea a admis exceptia lipsei procedurii prealabile in raport cu H.G. nr. 1709/2004 si H.G. nr. 2127/2004, pentru motivele aratate in incheierea de sedinta de la acea data.
Fata de aceasta imprejurare, in baza art. 109 alin. (2) C. proc. civ. si art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, Curtea a respins ca inadmisibile capetele de cerere avand ca obiect constatarea nulitatii absolute a H.G. nr. 1709/2004 si H.G. nr. 2127/2004 din actiunea principala.
Curtea a apreciat ca sustinerea reclamantei conform careia a inteles sa invoce nelegalitatea acestor acte si pe calea exceptiei de nelegalitate reglementata de art. 4 din Legea nr. 554/2004 si invocata prin intampinarea la cererea de interventie formulata de RAAPPS nu este de natura sa conduca la o alta solutie, avand in vedere ca, asa cum instanta de fond a aratat deja in finalul considerentelor incheierii din 2 martie 2011, exceptia de nelegalitate nu ar mai putea fi examinata, cata vreme reclamanta, care a avut la indemana calea actiunii in anulare, a pierdut dreptul de a o exercita, pentru neindeplinirea procedurii prealabile.
2. Hotararea instantei de fond
Prin Sentinta nr. 3127 din 2 mai 2011, Curtea de Apel Bucuresti, sectia a VIII-a contencios administrativ si fiscal, (i) a admis in parte actiunea principala si, in tot, actiunea conexa formulate de reclamanta Camera de Comert si Industrie a Romaniei in contradictoriu cu paratul Guvernul Romaniei si intervenienta Regia Autonoma „Administratia Patrimoniului Protocolului de Stat”, (ii) a anulat H.G. nr. 501/2010 si Rectificarea H.G. nr. 501/2010 (publicata in M. Of. nr. 424/24.06.2010 partea I), (iii) a respins capetele de cerere avand ca obiect constatarea nulitatii absolute a H.G. nr. 1709/2004 si H.G. nr. 2127/2004 din actiunea principala, ca inadmisibile, (iv) a respins in rest actiunea principala, si (v) ca neintemeiate, cererile de interventie in interes propriu si in interesul paratului Guvernul Romaniei formulate de intervenienta Regia Autonoma „Administratia Patrimoniului Protocolului De Stat” (RAAPPS).
Pentru a pronunta aceasta hotarare, instanta de fond a constatat ca, prin H.G. nr. 501/2010 publicata in M. Of. nr. 367/3.06.2010, s-a dispus, in art. 1, ca pe data intrarii in vigoare a acestei hotarari inceteaza dreptul de folosinta gratuita al Camerei de Comert si Industrie a Romaniei si a Municipiului Bucuresti asupra terenurilor evidentiate in anexa hotararii. La art. 2 din aceeasi hotarare, s-a prevazut, abrogarea pe aceeasi data, a art. 2 din H.G. nr. 1709/2004, prin care, terenul de 1,8 ha din B-dul E. fusese dat in folosinta gratuita a Camerei de Comert si Industrie a Romaniei si a Municipiului Bucuresti pe o perioada de 49 de ani, precum si a art. 2 din H.G. nr. 2127/2004 prin care terenul in suprafata de 403.867 mp din B-dul M. fusese dat in folosinta gratuita Camerei de Comert si Industrie a Romaniei si a Municipiului Bucuresti.
La data de 24 iunie 2010, a fost publicata in M. Of. nr. 424, Partea I, o „Rectificare” care nu imbraca forma unei hotarari de Guvern si poarta mentiunea expresa: „nu apartine Redactiei „M. Of., Partea I”, fara a se indica o alta sursa, in sensul ca la art. 1 si in titlul anexei, in loc de „Camerei de Comert si Industrie a Romaniei si a Municipiului Bucuresti” se va citi „Camerei de Comert si Industrie a Romaniei si Camerei de Comert si Industrie a Municipiului Bucuresti”, iar la art. 3, in loc de „Camera de Comert si Industrie a Romaniei si a Municipiului Bucuresti …” se va citi „Camera de Comert si Industrie a Romaniei si Camera de Comert si Industrie a Municipiului Bucuresti”.
Analizand succesiunea actelor normative relevante, Curtea a constatat ca, de-a lungul timpului au existat, ca entitati distincte, cu personalitate juridica proprie, o camera nationala – Camera de Comert si Industrie a Romaniei si o camera teritoriala – Camera de Comert si Industrie a Municipiului Bucuresti (care in timp a purtat mai multe denumiri).
In aceste conditii, Curtea a apreciat ca referirea din H.G. nr. 501/2010, in forma ei initiala, la Camera de Comert si Industrie a Romaniei si a Municipiului Bucuresti, privind in mod evident o singura camera, nu era apta de a face obiectul unei simple rectificari, cum este cazul celei publicate in M. Of. nr. 424/24.06.2010, Partea I, neputand fi calificata ca o simpla eroare materiala si nefiind, de altfel, dovedita urmarea procedurii prevazute de art. 59 alin. (2) din Regulamentul privind procedurile, la nivelul Guvernului, pentru elaborarea, avizarea si prezentarea proiectelor de documente de politici publice, a proiectelor de acte normative, precum si a altor documente, in vederea adoptarii/aprobarii aprobat prin H.G. nr. 561/2009 sau a art. 17 din Legea nr. 202/1998 privind organizarea Monitorului Oficial al Romaniei, pentru rectificare.
Totodata, instanta de fond a retinut ca, in mod evident, nu a fost vorba de o eroare supusa rectificarii, iar Guvernul a depus, ca act care a stat la baza rectificarii, doar adresa prin care a solicitat, prin Secretariatul sau General, Monitorului Oficial publicarea actului, fara avizul Consiliului Legislativ care era in drept sa analizeze daca este vorba de o eroare materiala si, deci, daca este posibila rectificarea.
De altfel, in cuprinsul Notei de fundamentare care a stat la baza adoptarii hotararii de guvern se face referire tot la Camera de Comert si Industrie a Romaniei si a Municipiului Bucuresti, si nu la Camera de Comert si Industrie a Romaniei si la Camera de Comert si Industrie a Municipiului Bucuresti, pentru a se putea vorbi doar de o eroare materiala supusa rectificarii.
Avand in vedere ca aceasta „Rectificare” este de natura sa produca consecinte juridice cu privire la doua camere de comert, desi actul administrativ initial publicat viza una singura, Curtea a constatat ca – in speta – este vorba de o veritabila modificare a continutului actului administrativ initial, care insa nu a respectat procedura si conditiile de forma reglementate de art. 29, art. 42 si urm. si art. 58 din Regulamentul aprobat prin H.G. nr. 561/2009 si ale art. 59 si art. 61 din Legea nr. 24/2000, motiv pentru care rectificarea este lovita de nulitate absoluta pentru incalcarea unor norme imperative.
In ceea ce priveste actul initial, respectiv H.G. nr. 501/2010 nerectificat, Curtea a retinut ca acesta vizeaza incetarea unui drept de folosinta gratuita a unor terenuri, drept care ar fi apartinut unei persoane juridice care, la momentul emiterii actului administrativ, nu exista ca atare si, cu atat mai putin, ca detinator al terenurilor respective.
Sub acest aspect, judecatorul fondului a retinut situatia de fapt potrivit careia, in conformitate cu Dispozitia nr. 92 din 16 martie 1961 a fostului Consiliu de Ministri, Camera de Comert a Republicii Populare Romane (camera nationala) a primit in administrare constructiile si spatiile descoperite destinate expunerii situate pe terenurile in litigiu, iar terenurile au revenit in administrarea Sfatului Popular al capitalei.
Ulterior, prin Decizia nr. 1146 din 28 august 1972, Comitetul Executiv al fostului CPMB a dat in administrarea Camerei de Comert a RSR terenul in suprafata de 464.900 mp in litigiu, iar prin Decizia nr. 152 din 12 februarie 1973, i-a mai transmis pentru administrare, in scopul dezvoltarii Targului International Bucuresti si suprafata de 37.912 mp.
Ca urmare a faptului ca prin Sentinta civila nr. 226 din 22 aprilie 1993, ramasa definitiva, a fost anulata Hotararea nr. 67 din 19 octombrie 1992, prin care Consiliul Local al Municipiului Bucuresti anulase deciziile Comitetului executiv al fostului Consiliu Popular al Municipiului Bucuresti, Camera de Comert si Industrie a Romaniei a solicitat la 27 septembrie 1993 transcrierea dreptului sau de administrare, aceasta realizandu-se sub nr. 13008 in Registrul de Inscriptiuni si Transcriptiuni Imobiliare a fostului Notariat de Stat al Sectorului 1 Bucuresti.
In acest context, prima instanta a apreciat ca este necontestat in cauza ca terenurile care fac obiectul H.G. nr. 501/2010 sunt aceleasi cu cele la care se refera actele administrative mai sus mentionate si care au fost emise in favoarea Camerei de Comert si Industrie a Romaniei, prin urmare, la data la care a fost adoptata H.G. nr. 501/2010, nu exista persoana juridica la care aceasta se referea.
Avand in vedere ca actul administrativ este vatamator prin aceea ca, desi nu se refera la detinatorul real al terenurilor, este apt sa lipseasca in fapt pe reclamanta de folosinta acestora, instanta de fond, in baza art. 1 alin. (2), art. 2 alin. (1) lit. a) teza a II-a si art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, a apreciat ca se impune admiterea in parte a actiunii principale si, in tot, a actiunii conexe, dispunand anularea H.G. nr. 501/2010 si a Rectificarii publicate in M. Of. nr. 424/24.06.2010.
Referitor la capatul de cerere din actiunea principala avand ca obiect anularea unor acte juridice (respectiv, Protocolul din 19 noiembrie 2004 intre Camera de Comert si Industrie a Romaniei si a Municipiului Bucuresti si RA-APPS, din 24 noiembrie 2004, respectiv 19 noiembrie 2004, Procesul-verbal de predare-primire din 19 noiembrie 2004; Actul aditional la Protocolul de predare-primire din 19 noiembrie 2004 a terenului in suprafata de 9,83 ha, respectiv 1,8 ha dintre RA-APPS si Camera de Comert si Industrie a Romaniei si a Municipiului Bucuresti; Actul aditional la Protocolul din 19 noiembrie 2004; Extrasul de Carte Funciara din 24 iulie 2008 emis de Oficiul de Cadastru si Publicitate Imobiliara Bucuresti; Incheierea din 24 iulie 2008 de la Oficiul de Cadastru si Publicitate Imobiliara Bucuresti; Protocolul din 21 ianuarie 2005 incheiat intre Camera de Comert si Industrie a Romaniei si a Municipiului Bucuresti din 21 ianuarie 2005 si RA-APPS din 21 ianuarie 2005; Anexa la Procesul-verbal de predare-primire din 21 ianuarie 2005; Schita-anexa la procesul-verbal din 21 ianuarie 2005; Act aditional la Protocolul din 21 ianuarie 2005 (pe baza caruia s-a incheiat anexa nr. 1, respectiv procesul-verbal de predare-primire din 21 ianuarie 2005) dintre Camera de Comert si Industrie a Romaniei din 25 iulie 2008 si RA-APPS din 25 iulie 2008; Incheierea din 22 septembrie 2006 a Oficiului de Cadastru si Publicitate Imobiliara Bucuresti; Extras de Carte Funciara – conform cererii din 24 iulie 2008 emis de Oficiul de Cadastru si Publicitate Imobiliara Bucuresti; Incheierea din 28 ianuarie 2009 a Oficiului de Cadastru si Publicitate Imobiliara Bucuresti; Extras de Carte Funciara – conform cererii din 25 februarie 2009 emis de Oficiul de Cadastru si Publicitate Imobiliara Bucuresti, Curtea a constatat ca reclamanta nu a invocat cauze de nulitate independente in raport cu fiecare dintre acestea, solicitand anularea lor doar ca o consecinta a anularii H.G. nr. 1709/2004 si nici H.G. nr. 2127/2004, care insa nu a fost dispusa in cauza.
In plus, Curtea a apreciat ca actele mentionate, anterioare H.G. nr. 501/2010, au o natura juridica civila, pentru desfiintarea lor legea prevazand alte competente, decat cea a instantei de contencios administrativ, motiv pentru care cererea a fost respinsa.
Cat priveste solicitarea de a se constata legalitatea si legitimitatea transcrierii dreptului de administrare asupra terenurilor al Camerei de Comert si Industrie a Romaniei in Registrul de transcriptiuni-inscriptiuni al Notariatului de Stat Bucuresti din 7 septembrie 1993, in baza Sentintei civile definitive nr. 226/1993 a Tribunalului Municipiului Bucuresti, Curtea a considerat ca se impune ca aceasta sa fie respinsa, cata vreme nimeni nu a contestat aceasta inscriere, iar, intre timp, pentru terenurile in litigiu a fost deschisa carte funciara.
De asemenea, a fost respinsa cererea de a se dispune intabularea dreptului de administrare, intrucat Legea nr. 7/1996 rep. si modificata prevede o procedura gratioasa pentru inscrierile in Cartea funciara, doar incheierea de respingere a cererii data de Oficiul de Cadastru si Publicitate Imobiliara fiind sus-pusa controlului judiciar in fata instantei judecatoresti civile.
In sfarsit, referitor la cererea de suspendare a executarii H.G. nr. 501/2010 si la cererea de obligare a paratului la plata cheltuielilor de judecata, Curtea a retinut ca acestea nu au mai fost sustinute de reclamanta.
In ceea ce priveste cererea de interventie in interes propriu dar si in interesul paratului, formulata de R.A. Administratia Patrimoniului Protocolului de Stat, Curtea a apreciat ca aceasta cerere de constatare a dreptului de administrare al intervenientei asupra terenurilor in litigiu este neintemeiata in raport cu dispozitiile legale care reglementeaza materia contenciosului administrativ, intrucat o cerere de recunoastere a dreptului este subordonata de catre legiuitor, in aceasta materie, anularii unui act administrativ vatamator pentru dreptul respectiv, ceea ce nu este cazul intervenientei, care nu a fost vatamata prin actul administrativ emis in favoarea ei.
3. Recursurile exercitate in cauza
Impotriva acestei hotarari, criticand-o pentru nelegalitate si netemeinicie, au declarat recurs reclamanta Camera de Comert si Industrie a Romaniei, paratul Guvernul Romaniei cat si intervenienta Regia Autonoma „Administratia Patrimoniului Protocolului de Stat”.
3.1. Recursul reclamantei-recurente Camera de Comert si Industrie a Romaniei (CCIR)
Recurenta-reclamanta a invocat ca temei legal al caii de atac exercitate prevederile art. 304 pct. 9 si ale art. 3041 C. proc. civ., indicand, in raport de solutia primei instante, ca recursul de fata vizeaza strict cel de-al doilea capat de cerere din actiunea introductiva de instanta si anume constatarea nulitatii absolute a H.G. nr. 1709/2004 si respectiv a H.G. nr. 2127/2004.
In acest context si raportat la aspecte vizand situatia de fapt, succint infatisate, urmatoarele critici au fost dezvoltate de catre recurenta CCIR:
– in speta dedusa judecatii, contrar celor retinute, nu este necesara si obligatorie plangerea prealabila asa cum eronat a apreciat instanta de fond, respingand ca inadmisibile capetele de cerere avand ca obiect constatarea nulitatii absolute a H.G. nr. 1709/2004 si H.G. nr. 2127/2004 din actiunea principala;
– imprejurarea ca recurenta-reclamanta a invocat nelegalitatea celor doua hotarari de guvern si pe calea exceptiei de nelegalitate, conform art. 4 din Legea nr. 554/2004, este de natura sa conduca la o alta solutie fata de cea pronuntata prin Incheierea din data de 2 martie 2011, cand Curtea a admis exceptia lipsei procedurii prealabile, astfel ca recursul vizeaza implicit si incheierea premergatoare de la acea data;
– instanta de fond a nesocotit imprejurarea ca potrivit art. 18 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 si in baza art. 4 din lege, legalitatea H.G. nr. 1709/2004 si a H.G. nr. 2127/2004, ca acte administrative unilaterale cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetata oricand in cadrul unui proces, pe cale de exceptie, din oficiu, sau la cererea partii interesate si cu atat mai mult cu cat, institutia exceptiei de nelegalitate este cunoscuta atat in legislatie cat si in doctrina comparata ca fiind o modalitate de aparare a unei parti dintr-un proces fata de efectele unui act administrativ ilegal.
3.2. Motivele de recurs infatisate de recurentul Guvernul Romaniei
Recurentul-parat Guvernul Romaniei, la randul sau a criticat solutia primei instante, apreciind hotararea pronuntata ca fiind netemeinica si nelegala numai in ceea ce priveste anularea H.G. nr. 501/2010 si a rectificarii H.G. nr. 501/2010, publicata in M.Of. nr. 424/24.06.2010, aratand ca prin aceasta din urma s-a remediat o simpla eroare materiala. A solicitat modificarea in parte a sentintei atacate, in sensul respingerii integrale a cererilor conexe ale reclamantei-recurente. S-a mai aratat ca prin aparitia H.G. nr. 95/2005 si a H.G. nr. 709/2005, a fost infiintata si recunoscuta Camera de Comert si Industrie a Municipiului Bucuresti, ca si camera de comert distincta de Camera de Comert si Industrie a Romaniei.
In fine, recurentul-parat a sustinut ca instanta de fond da o interpretare gresita Sentintei civile nr. 226 din 22 aprilie 1993 a Tribunalului Bucuresti, sectia contencios administrativ si fiscal, in conditiile in care, chiar in considerentele acestei hotarari se mentioneaza ca titularul dreptului de proprietate asupra terenului in litigiu este statul si numai Guvernul poate dispune cu privire la acest teren.
3.3. Motivele de recurs infatisate de intervenienta Regia Autonoma „Administratia Patrimoniului Protocolului de Stat” (RAPPS)
Invocand ca temei legal al demersului sau procesual prevederile art. 299, art. 304 si art. 3041 C. proc. civ. recurentul intervenient principal si in interesul recurentului-parat Guvernul Romaniei, RAPPS, a solicitat modificarea in parte a sentintei atacate, cu consecinta respingerii in intregime a actiunii principale si a celei conexe si a admiterii cererii de interventie in interesul paratului Guvernul Romaniei precum si a cererii de interventie in interes propriu a RAPPS, in sensul constatarii dreptului acestei autoritati de administrare asupra terenurilor in suprafata de 9,83 ha din Bucuresti.
In esenta, in contextul unei detaliate prezentari a situatiei de fapt, urmatoarele critici ale sentintei atacate au fost infatisate si dezvoltate:
– nelegalitatea hotararii recurate in ce priveste anularea Rectificarii aduse H.G. nr. 501/2010 publicata in M. Of. nr. 424/24.06.2010, in sensul ca atat constatarile cat si concluziile din sentinta atacata referitoare la neindeplinirea procedurii prealabile pentru rectificare sunt gresite, fiind rezultatul unor interpretari si aplicari eronate a dispozitiilor legale;
– au fost, in realitate, parcurse etapele corespunzatoare procedurii de rectificare a unei hotarari de guvern, dovada realizarii fiecareia dintre acestea fiind facuta in fata instantei de fond, prin inscrisuri ce atesta (i) transmiterea catre Secretariatului General al Guvernului (SGG) a textului vizat, in forma rectificata, de catre autoritatea publica initiatoare a proiectului de act normativ, cu justificarea indreptarii erorii materiale, (ii) obtinerea avizului prealabil al Consiliului Legislativ la cererea SGG si (iii) publicarea unei note cuprinse in rectificarile necesare;
– indreptarea erorii materiale nu trebuie sa imbrace forma unei hotarari, contrar celor retinute de prima instanta;
– nelegalitatea si netemeinicia sentintei recurate in privinta concluziei primei instante in sensul ca H.G. nr. 501/2010 si Nota de fundamentare fac referire la o singura entitate juridica, constituita la nivel teritorial, in conditiile in care prima instanta ar fi trebuit ca prin aplicarea dispozitiilor speciale care reglementau organizarea si functionarea camerelor de comert sa stabileasca situatia juridica a fiecareia dintre cele 3 entitati in discutie, CCIR-MB, CCIR si CCIB astfel incat sintagma „Camera de Comert si Industrie a Romaniei si a Municipiului Bucuresti” din cuprinsul H.G. nr. 501/2010 si al Notei de fundamentare sa fie inteleasa si citita ca facand referire la doua entitati juridice distincte, una organizata la nivel national (actuala CCIR) si o alta organizata la nivel teritorial (CCIB).
– in contextul unei ample argumentatii si prezentari a succesiunii actelor normative, emise incepand cu 1925 si dupa 2005, pana in prezent, in ceea ce priveste denumirea purtata de CCIR, s-a sustinut ca este gresita concluzia primei instante in sensul ca CCIR-MB este o camera teritoriala de comert, iar nu una si aceeasi entitate juridica cu actuala denumire CCIR, caci din analiza dispozitiilor H.G. nr. 1025/2002 se desprinde concluzia in sensul ca, in fapt, CCIR-MB era denumirea de la acea data a Camerei Nationale de Comert si nu a camerei teritoriale de comert.
– in sprijinul concluziei ca, in realitate, CCIR si CCIR MB reprezinta una si aceeasi entitate juridica, cu statut de camera nationala de comert si industrie, iar nu camera teritoriala, cum gresit a retinut prima instanta, o constituie imprejurarea ca CCIR are calitatea de parte, sub semnatura Presedintelui, dl. M.V.V., in cele doua acte aditionale din 25 iulie 2008, incheiate la Protocolul din 19 noiembrie 2004 si respectiv la cel din 21 ianuarie 2005;
– pasivitatea intimatei-reclamante CCIR anterior intrarii in vigoare a H.G. nr. 501/2010 in contestarea actelor administrative care au ca obiect incetarea dreptului sau de administrare asupra unor terenuri din proprietatea privata a statului si trecerea lor in administrarea recurentei-interveniente se impunea a fi calificata ca o recunoastere a legalitatii acestora;
– nelegalitatea si netemeinicia constatarilor primei instante cu privire la persoanele asupra carora produc efecte juridice actele administrative anulate, respectiv cu privire la doua camere de comert;
– nelegalitatea hotararii recurate in ce priveste anularea H.G. nr. 501/2010, instanta de fond apreciind, fara temei si fara o corecta aplicare a prevederilor legale speciale, ca CCIR MB la care face referire aceasta hotarare este o entitate juridica inexistenta la data adoptarii actului administrativ, in conditiile in care ar fi putut sa constate prima instanta ca in realitate, entitatea avuta in vedere de H.G. nr. 501/2010 exista, desfasurandu-si activitatea sub o alta denumire;
– nelegalitatea hotararii recurate in ce priveste respingerea cererii de interventie principala privind constatarea existentei dreptului de administrare al RAPPS asupra terenurilor in suprafata de 9,83 ha si respectiv 403.867 m2, fiind rezultatul aplicarii gresite a legii, a dispozitiilor care completeaza materia contenciosului administrativ, cu dispozitiile comune din codul de procedura civila, respectiv art. 49 din acest din urma cod.
4. Procedura de solutionare a recursurilor. Exceptiile invocate
4.1. Partile au formulat intampinari reciproce la motivele de recurs invocate, depunand la dosar exemple de jurisprudenta, acte, inscrisuri relevante.
4.2. Astfel au fost depuse o serie de inscrisuri ce atesta corespondenta purtata intre APPS SA si Guvernul Romaniei in legatura cu solicitarea de rectificare a erorii strecurate in cuprinsul H.G. nr. 501/2010, in vederea clarificarii textului acestei hotarari, Avizul consiliului legislativ cu privire la cererea de rectificare, alte corespondente, copii acte aditionale.
4.3. Recurenta-reclamanta a solicitat prin intampinarea depusa fata de recursul declarat de Guvernul Romaniei, ca instanta de recurs sa retina, in principal, nulitatea acestuia, data fiind neindicarea motivelor de netemeinicie si nelegalitate pe care se sprijina recursul.
In subsidiar, s-a solicitat respingerea recursului declarat de Guvernul Romaniei, ca nefondat, raportat la analiza legala si pertinenta a actelor si probelor dosarului, realizata de prima instanta.
4.4. Prin intampinarea depusa si de recurenta RAPPS, la recursul formulat de recurenta-reclamanta CCIR, s-a solicitat, in principal, anularea recursului acestei entitati pentru lipsa calitatii de reprezentant a persoanei care a formulat si semnat recursul, raportat la art. 316 coroborat cu art. 161 alin. (2) C. proc. civ., intr-un prim subsidiar, anularea recursului pentru nemotivarea acestuia si intr-un al doilea subsidiar, respingerea lui ca nefondat, pentru argumentele pe larg expuse in respectiva intampinare.
4.5. La data de 18 ianuarie 2013 recurenta CCIR a depus la dosar acte reprezentand adrese emise de CCIR si inregistrate la consiliul legislativ in 12 decembrie 2012, raspunsurile consiliului legislativ ca si imputernicirea sefului cancelariei Camerei Nationale, semnatara a recursului, pentru a reprezenta CCIR, respectiv Dispozitia nr. 50 din 1 iunie 2011.
5. Solutia si considerentele Inaltei Curti asupra recursurilor
5.1. Solutionand cu prioritate exceptiile invocate potrivit art. 316 cu referire la art. 298 si raportat la art. 137 C. proc. civ., Inalta Curte retine urmatoarele, raportat la fiecare dintre exceptiile invocate prin intampinari si sustinute oral in cursul dezbaterilor.
5.1.1. Cu referire la exceptia de nulitate a recursului formulat de recurenta-reclamanta CCIR pentru lipsa calitatii de reprezentant a persoanei care a declarat si semnat recursul in numele acestei recurente.
Recursul promovat de recurenta-reclamanta CCIR la data de 3 noiembrie 2011 impotriva Sentintei nr. 3127 din 2 mai 2011 a Curtii de Apel Bucuresti a fost semnat de d-na C.L.S., in calitate de Sef Cancelarie.
Recurenta-intervenienta RAPPS a sustinut ca seful cancelariei din cadrul CCIR nu poate avea calitatea de reprezentat al CCIR, fata de dispozitiile art. 39 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 335/207 a camerelor de comert din Romania, potrivit cu care numai Presedintelui Camerei Nationale ii este conferita atributia de reprezentare in relatiile cu persoane fizice si juridice, din tara sau din strainatate.
S-a mai aratat ca in ciuda dispozitiilor art. 37 din Legea nr. 335/2007, coroborate cu prevederile pct. 13 din Statutul CCIR ce prevad posibilitatea acordata Presedintelui CCIR de a delega o parte din atributiile sale, este de observat ca semnarea unei cereri de recurs nu poate fi apreciata ca „o problema curenta”, in sensul legii, cu atat mai mult cu cat, potrivit art. 83 alin. (3) C. proc. civ. nu a fost indeplinita nici obligatia procesuala de depunere de catre semnatar a unui eventual mandat, fiind ca atare incidente prevederile art. 161 alin. (2) C. proc. civ.
La solicitarea instantei, conform art. 161 alin. (1) si (2) C. proc. civ., a fost depusa Dispozitia nr. 50 din 1 iunie 2011, emisa si semnata de Presedintele CCIR, in temeiul dispozitiilor Legii nr. 335/2007, modificata si completata, ale art. 34 pct. 13 din statutul Camerei Nationale privind posibilitatea delegarii unei parti din atributiile sale precum si a dreptului de semnatura a unor documente ce privesc activitatea curenta a Camerei Nationale. Astfel, prin Dispozitia nr. 50 din 1 iunie 2011 au fost delegate sefului Cancelariei un numar de 7 (sapte) atribuitii ale Presedintelui, intre acestea fiind expres mentionata (lit. d) din Dispozitie – dosar recurs) si atributia de reprezentare a Camerei Nationale in relatiile cu autoritatile si institutiile publice si in relatiile cu organele jurisdictionale, cu organizatiile neguvernamentale, cu precizarea ca in indeplinirea acestor atributii seful cancelariei are drept de semnatura, semnatura sa fiind opozabila tertilor.
Contrar celor sustinute de recurenta-intervenienta, Inalta Curte retine ca potrivit art. 161 alin. (1) si (2) C. proc. civ., reprezentantul recurentei CCIR si-a dovedit calitatea, delegarea atributiilor Presedintelui fiind realizata pe temeiul legal ce permite o atare posibilitate, anterior datei de semnare si inregistrare a recursului.
Inalta Curte apreciaza ca semnarea si declararea recursului de catre Seful Cancelariei se subsumeaza atributiilor ce i-au fost delegate legal, orice interpretare contrara, in lipsa unor limitari expres reglementate, echivaland practic cu ignorarea actului de delegare, fara a exista insa vreun temei si/sau justificare legala.
In consecinta, se va respinge ca nefondata aceasta exceptie.
5.1.2. Cu referire la exceptia de nulitate a recursului formulat de recurenta-reclamanta CCIR in raport de prevederile art. 3021 alin. (1) lit. c) si art. 306 alin. (3) C. proc. civ.
Recurenta-intervenienta RAPPS a sustinut, in esenta, in invocarea acestei exceptii ca in cuprinsul cererii de recurs a CCIR nu se regasesc critici propriu-zise cu privire la hotararea atacata, nefiind indicat nici un motiv de nelegalitate a hotararii atacate.
Inalta Curte urmeaza a respinge si aceasta exceptie ca nefondata.
Independent de imprejurarea ca in chiar preambulul cererii sale de recurs recurenta-reclamanta a indicat ca temei legal al caii de atac exercitate prevederile art. 304 pct. 9 si art. 3041 C. proc. civ., precizand totodata, in mod firesc, ca odata fiind admiterea in parte a actiunilor sale conexe, recursul vizeaza numai capatul de cerere ce a fost respins, Inalta Curte constata ca au fost formulate critici evidente in raport de hotararea atacata, ce pot fi circumscrise motivului de nelegalitate invocat chiar de recurenta.
Asa fiind, Inalta Curte va analiza aceste motive de recurs in cele ce urmeaza, apreciind ca evident nefondata sustinerea referitoare la nemotivarea recursului de catre recurenta-reclamanta.
5.1.3. Cu referire la exceptia de nulitate a recursului formulat de recurentul-parat Guvernul Romaniei in raport de prevederile art. 3021 alin. (1) lit. c) si art. 306 alin. (3) C. proc. civ.
La randul sau, recurenta-reclamanta CCIR a sustinut si invocat nulitatea recursului declarat de Guvernul Romaniei, fata de imprejurarea ca in cuprinsul acestei cereri de recurs se regasesc numai trimiteri la textele hotararilor de guvern atacate in cauza, fara a fi expuse critici explicite fata de solutia primei instante.
Este adevarat, astfel cum se va arata in detaliu si in continuare, ca in cuprinsul cererii sale de recurs, recurentul Guvernul Romaniei, invocand dispozitiile art. 299 coroborat cu art. 301 si 3041 C. proc. civ., se limiteaza numai la aprecieri generale in ceea ce priveste solutia instantei de fond, pe care o apreciaza ca fiind data cu gresita aplicare a legii si interpretarea eronata a probelor administrate.
Cu toate acestea, Inalta Curte apreciaza ca infatisarea motivelor de recurs, chiar si numai in aceasta maniera succinta si generala, face posibila incadrarea lor intr-unul din motivele prevazute de art. 304 C. proc. civ., respectiv ingaduie determinarea limitelor judecatii, astfel ca acestea vor fi cercetate prin prisma art. 304 pct. 9 C. proc. civ., exceptia de nulitate urmand a fi respinsa.
5.2. Asupra recursului promovat de recurenta-reclamanta Camera de Comert si Industrie a Romaniei
Trecand la examinarea punctuala a criticilor formulate de fiecare dintre cei trei recurenti, Inalta Curte retine, cu referire la motivele de recurs dezvoltate de recurenta-reclamanta CCIR, circumscrise astfel cum s-a mentionat deja, motivului de nelegalitate prevazut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. si vizand numai partea din hotarare prin care a fost solutionat strict capatul doi de cerere, respectiv constatarea nulitatii absolute a H.G. nr. 1709/2004 si a H.G. nr. 2127/2004, ca acestea nu sunt intemeiate, neputand fi primite, in considerarea celor in continuare aratate.
Astfel cum rezulta din expunerea rezumativa a considerentelor hotararii atacate, de mai sus, instanta de fond, sesizata cu solutionarea actiunii principale si a celei conexe, introduse de reclamanta CCIR, a respins ca inadmisibile capetele de cerere avand ca obiect constatarea nulitatii absolute a H.G. nr. 1709/2004 si a H.G. nr. 2127/2004, din actiunea principala, constatand printr-o incheiere premergatoare, interlocutorie, lipsa procedurii prealabile in raport cu cele doua acte administrative aratate.
Nu este intemeiata sustinerea recurentei dezvoltata prin motivele de recurs in sensul ca in cauza de fata, raportat la prevederile Legii nr. 554/2004, republicata, nu este necesara si nici obligatorie plangerea prealabila, in sensul aratat si motivat de prima instanta.
Inalta Curte a retinut in mod constant in practica sa, in interpretarea prevederilor art. 7 alin. (1) si urmatoarele din Legea nr. 554/2004, ca parcurgerea procedurii prealabile administrative are un caracter obligatoriu, neindeplinirea de catre reclamanta-recurenta a acestei obligatii imperative echivaland cu un fine de neprimire.
Prin indeplinirea procedurii prealabile administrative nu se incalca accesul liber la justitie ci se respecta o conditie impusa de legea speciala in materie pentru exercitarea dreptului la actiune in contenciosul administrativ, fiind irelevanta invocarea nulitatii absolute sau a celei relative.
Concluzionand pe acest aspect, Inalta Curte retine asadar ca in mod corect prima instanta, retinand lipsa procedurii prealabile fata de cele doua hotarari de guvern aratate si a caror nulitate s-a invocat, cu respectarea art. 109 alin. (2) C. proc. civ., a constatat inadmisibilitatea cererii pe acest aspect, sesizarea instantei competente putand fi facuta numai dupa parcurgerea obligatorie a acestei proceduri prevazute de lege.
Nefondate sunt si criticile recurentei CCIR referitoare la modalitatea de solutionare de catre prima instanta a exceptiei de nelegalitate, invocata in temeiul art. 4 din Legea nr. 554/2004, republicata, cu privire la aceleasi H.G. nr. 1709/2004 si respectiv H.G. nr. 2127/2004.
Inalta Curte apreciaza ca prin solutia adoptata prima instanta a realizat o corecta aplicare si interpretare in cauza a prevederilor art. 4 din Legea nr. 554/2004, statuand in sensul ca exceptia de nelegalitate invocata nu mai putea fi examinata, cata vreme reclamanta, care a solicitat initial constatarea nulitatii pe cale principala, a pierdut dreptul de a o exercita pentru lipsa procedurii prealabile.
Aceasta solutie concorda de altfel cu practica consolidata a Inaltei Curti in aceasta materie, in sensul ca nelegalitatea unui act administrativ nu poate fi invocata in acelasi timp, in cadrul aceluiasi litigiu si pe calea actiunii directe in contencios administrativ si pe calea incidenta a exceptiei de nelegalitate, fiind irelevanta din aceasta perspectiva modalitatea de solutionare a actiunii directe.
In fine, pe acest aspect, este de mentionat si ca practica sus-amintita se afla in concordanta cu normele din dreptul Uniunii Europene dar si cu jurisprudenta Curtii Europene de Justitie (CEJ).
Curtea Europeana de Justitie a retinut, in ceea ce priveste posibilitatea de invocare a exceptiei de nelegalitate cu privire la actele institutiilor comunitare, ca atunci cand partea indreptatita sa formuleze o actiune in anulare impotriva unui act comunitar depaseste termenul limita pentru introducerea acestei actiuni, trebuie sa accepte faptul ca i se va opune caracterul definitiv al actului respectiv si nu va mai putea solicita in instanta controlul de legalitate al acelui act, nici chiar pe calea incidentala a exceptiei de nelegalitate (Hotararea din 27 septembrie 1983, Univ. Hamburg, cauza C-216/82 pct. 5 si urm.; Hotararea din 23 februarie 2006, Atzeni si altii, cauza C-346/03 si C -529/03, pct. 30 si urm.).
Fata de toate aspectele mai sus aratate, se va respinge asadar ca nefondat recursul formulat de recurenta-reclamanta, criticile aduse hotararii primei instante, in limitele indicate, fiind neintemeiate.
5.3. Asupra recursului promovat de recurentul-parat Guvernul Romaniei
Astfel cum s-a aratat deja, Inalta Curte a respins exceptia de nulitate invocata de recurenta-reclamanta cu privire la aceasta cerere de recurs, retinand insa caracterul general si totodata eliptic al consideratiunilor critice infatisate, circumscrise motivului de nelegalitate prevazut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Analizand, asadar, acest recurs din aceasta perspectiva, Inalta Curte apreciaza ca nu sunt intemeiate si ca atare nu pot fi primite criticile recurentului-parat vizand, in general, corecta aplicare si interpretare a legii de catre prima instanta, prin sentinta atacata.
Printr-o prima critica decelata de instanta de recurs, recurentul-parat a sustinut ca instanta de fond in mod eronat a admis in parte actiunea reclamantei CCIR, anuland atat H.G. nr. 501/2010 cat si Rectificarea la acest act administrativ, fara a constata ca prin rectificarea dispusa a fost remediata o simpla eroare materiala.
Intrucat asupra acestui aspect Inalta Curte urmeaza a infatisa argumente detaliate si cu ocazia examinarii motivelor de recurs, cuprinse in cererea de recurs a recurentei-interveniente RAPPS, in contextul analizei punctuale a recursului recurentului-parat se va indica numai ca prima instanta, si in opinia Inaltei Curti, cu deplin temei a retinut ca in cauza, in realitate, nu a fost vorba de o simpla eroare materiala, rectificabila conform procedurii prevazute de art. 71 din Legea nr. 24/2000 si respectiv art. 17 din Legea nr. 202/1998, ci de o modificare, de natura a afecta chiar substanta actului, in sensul ca au fost schimbate entitatile juridice avute in vedere la elaborarea actului initial.
O alta critica distincta a recurentului-parat a vizat modalitatea de interpretare de catre prima instanta a Sentintei civile nr. 226 din 22 aprilie 1993, apreciata ca eronata.
Inalta Curte retine ca nici aceasta critica nu este fondata si ca atare nu poate fi primita cata vreme, raportat la rationamentul judecatorului fondului in ceea ce priveste cauzele de anulare a H.G. nr. 501/2010 si respectiv a rectificarii acesteia din data de 24 iunie 2010 (M. Of. nr. 424), concluziile si statuarile derivand din interpretarea continutului acestei hotarari nu au o natura determinanta, ci mai degraba un caracter complementar.
Nu mai putin aspectele retinute de prima instanta, in sensul conturarii vatamarii produse reclamantei-recurente prin actele administrative atacate in prezenta cauza, cu referire la Sentinta civila nr. 226 din 22 aprilie 1993 a Tribunalului Bucuresti corespund celor hotarate prin respectiva sentinta.
Fata de cele expuse urmeaza asadar ca si recursul recurentului-parat sa fie respins ca nefondat, criticile infatisate nefiind de natura a antrena, fie modificarea, fie casarea hotararii primei instante.
5.4. Asupra recursului promovat de intervenienta RAPPS
RAPPS a promovat recurs in prezenta cauza, in calitate de recurenta-intervenienta principala si de recurenta-intervenienta in interesul paratului-recurent Guvernul Romaniei.
Retinand ca din expunerea sumarizata a considerentelor hotararii atacate, de mai sus, rezulta atat situatia de fapt, continutul cererilor de chemare in judecata vizand anularea actelor atacate dar si al celorlalte acte procesuale precum si rationamentul judecatorului fondului in sustinerea solutiei adoptate, Inalta Curte nu va relua prezentarea in extenso a acestora, facand numai trimiteri punctuale impuse de analiza motivelor de recurs.
Totodata, retinand amploarea motivelor de recurs infatisate de recurenta RAPPS si mai cu seama imprejurarea ca acestea cuprind deopotriva critici explicite aduse hotararii atacate dar si interpretari proprii ale actelor normative si ale situatiei de fapt, argumente/solicitari principale si subsidiare, Inalta Curte arata, cu titlu prealabil, ca le va examina grupat, urmand a raspunde prin considerente comune, dupa cum urmeaza.
(i) In ceea ce priveste pretinsa nelegalitate a hotararii atacate cu referire la anularea Rectificarii H.G. nr. 501/2010, publicata in M.Of. 424 din 24 iunie 2010, incluzand procedura urmata in acest sens.
In contextul dezvoltarii acestui prim motiv de recurs, recurenta RAPPS a sustinut, in esenta, ca argumentarea primei instante, in sensul ca Rectificarea adusa H.G. nr. 501/2010, publicata in M. Of. 501/2010 este lovita de nulitate absoluta, apare ca fiind si netemeinica si nelegala atat in ceea ce priveste procedurile legale parcurse cat si cu referire la entitatea vizata si persoanele asupra carora produc efecte juridice actele administrative anulate.
Contrar celor aratate de recurenta, Inalta Curte, in acord cu argumentul conclusiv al primei instante, pe acest aspect, apreciaza ca Rectificarea adusa H.G. nr. 501/2010 nu poate fi apreciata ca legala si producatoare de efecte juridice, cata vreme asa zisa eroare, cuprinsa in H.G. nr. 501/2010, nu era susceptibila de o simpla rectificare, in maniera in care a fost aceasta efectuata.
Prima instanta a retinut in mod corect ca prin H.G. nr. 501/2010, publicat in M. Of. nr. 367/3.06.2010, privind incetarea dreptului de folosinta gratuita asupra unor terenuri proprietate privata a statului, in art. 1 se prevede ca: „Incepand cu data intrarii in vigoare a prezentei hotarari inceteaza dreptul de folosinta al Camerei de Comert si Industrie a Romaniei si a Municipiului Bucuresti asupra imobilelor terenuri, identificate potrivit anexei care face parte integranta din prezenta hotarare, aflate in proprietatea privata a statului si in administrarea Regiei Autonome Administratia Patrimoniului Protocolului de Stat”, textul demonstrand cu evidenta referirea la o singura entitate, respectiv la o singura camera de comert.
De altfel si nota de fundamentare intocmita in vederea adoptarii H.G. nr. 501/2010 ce nu a mai fost „rectificata”, face si ea referire la aceeasi singura entitate, respectiv Camera de Comert si Industrie a Romaniei si a Municipiului Bucuresti (pct. (1) si (2)) sintagmele folosite demonstrand ca a fost avuta in vedere o singura entitate juridica.
Intrucat la data emiterii si publicarii H.G. nr. 501/2010, entitatea mentionata ca atare in cuprinsul actului nu exista, cum in continuare se va arata, s-a recurs la rectificarea, prin simpla inlocuire a denumirii asa zisei entitati unice, cu cele doua entitati distincte, avand fiecare personalitate juridica la data solicitarii rectificarii hotararii, respectiv Camera de Comert si Industrie a Romaniei si Camera de Comert si Industrie a Romaniei si a Municipiului Bucuresti.
Inalta Curte apreciaza, in acord de altfel si cu judecatorul fondului ca in realitate, in cauza, in raport de situatia juridica a entitatilor implicate, a efectelor si consecintelor juridico-economice generate de reglementarea adoptata, se impunea ca schimbarea textului H.G. nr. 501 din 26 mai 2010 sa fie facuta, in sensul art. 59 si 61 din Legea nr. 24/2000, republicata, prin procedura „modificarii” actului si nicidecum pe calea rectificarii. Inlocuirea din textul initial al unei entitati juridice inexistente, cu alte doua entitati juridice, distincte, nu poate fi calificata ca o simpla eroare materiala, de exprimare, echivaland, in realitate, cu o reala modificare a actului ce reclama schimbarea expresa a textului mai multor articole si redarea lor intr-o forma clara, coerenta, lipsita de confuzie si echivoc.
Ca este asa o demonstreaza si versiunea actualizata a H.G. nr. 501/2010, in urma publicarii rectificarii, in care la art. 3 se arata dupa cum urmeaza: „Camera de Comert si Industrie a Romaniei si Camera de Comert si Industrie a Romaniei si a Municipiului Bucuresti are obligatia predarii imobilelor terenuri prevazute la art. 1 catre Regia Autonoma „Administratia Patrimoniului Protocolului de Stat”, in termen de 15 zile de la data intrarii in vigoare a prezentei hotarari”.
Or, intr-o hotarare de guvern de o asemenea importanta, mentinerea unei expresii incorecte nu numai sub aspect gramatical dar si generatoare de confuzii sub aspectul efectelor juridice generate, nu poate decat sa confirme concluzia in sensul ca nu rectificarea era procedura legala ce se impunea a fi urmata pentru a se remedia deficientele constatate in cuprinsul H.G. nr. 501/2010.
Drept urmare, incalcarea prevederilor cuprinse in art. 59 si 61 din Legea nr. 24/2000, republicata si respectiv in art. 29, 42 si 58 din Regulamentul aprobat prin H.G. nr. 561/2009, atrage nulitatea actului intitulat „rectificare”, fiind evident ca instanta nu avea cum sa remedieze o atare incalcare, trecand la schimbarea pe cale judecatoreasca a continutului reglementarii, astfel cum a sustinut RAPPS.
Din aceasta perspectiva apare ca lipsita de efecte juridice efective imprejurarea, evidentiata de altfel si de RAPPS prin ample critice aduse hotararii atacate, in sensul ca a existat un aviz al consiliului legislativ, depus la dosar cu ocazia solutionarii recursului, emis in procedura de rectificare.
Cum insa s-a stabilit si de catre instanta de control judiciar ca operatiunea rectificarii, astfel cum este ea reglementata de art. 17 din Legea nr. 202/1998 si respectiv art. 71 din Legea nr. 24/2000, nu poate fi folosita atunci cand sunt modificate persoanele avute in vedere la elaborarea actului, caci aceasta, in cazul concret al reglementarii in discutie, nu poate fi apreciata ca o simpla eroare materiala, parcurgerea chiar corecta din punct de vedere strict formal a procedurii „rectificarii” nu este de natura a inlatura motivul primordial al nulitatii actului, mai sus aratat.
In fine, conchizand pe acest aspect, Inalta Curte retine ca tocmai referirile ample ale recurentei RAPPS la prezumtiva obligatie a primei instante de a face in cauza o analiza si de a stabili situatia juridica a fiecareia dintre cele 3 entitati juridice in discutie, CCIRMB, CCIR, CCIB, demonstreaza, atat complexitatea reglementarii cat si potentialul aparitiei confuziei de regim juridic, ceea ce evident ca nu putea fi clarificat printr-o reglementare al carei grad de imprecizie a fost cel putin mentinut, urmare rectificarii adoptate.
In plus, critica este si nefondata cata vreme, instanta de fond, chiar daca intr-o maniera succinta, dar revelatoare si pertinenta in contextul analizarii legalitatii H.G. nr. 501/2010 si Rectificarii acesteia, a indicat, fara echivoc, entitatile juridice distincte care existau la data adoptarii acestei hotarari de guvern si temeiul legal corespunzator.
(ii) In ceea ce priveste pretinsa nelegalitate a sentintei atacate cu referire la anularea H.G. nr. 501/2010, publicata in M. Of. nr. 367/3.06.2010.
In esenta, prin acest motiv de recurs se sustine ca in mod eronat a apreciat prima instanta ca CCIRMB, la care face referire H.G. nr. 501/2010, este o entitate juridica inexistenta la data adoptarii actului administrativ supus controlului judecatoresc si ca, in masura in care ar fi realizat o corecta aplicare a dispozitiilor legale speciale, ar fi putut sa constate ca, in realitate, entitatea avuta in vedere de H.G. nr. 501/2010 exista, desfasurandu-si in continuare activitatea, dar sub o alta denumire, CCIR in loc de CCIRMB.
O asemenea critica nu poate fi primita date fiind imprejurarile de fapt si de drept atestate chiar in cuprinsul Avizului din 21 iunie 2011, emis de catre Consiliul legislativ, in care se arata, fara echivoc, ca la data 3 iunie 2010, data intrarii in vigoare a H.G. nr. 501/2010, sintagma „Camera de Comert si Industrie a Romaniei si a Municipiului Bucuresti” nu mai desemna o entitate juridica reala, existand consacrate legislativ doua entitati juridice distincte, respectiv CCIR si CCIMB.
S-a mai aratat, in contextul unui scurt istoric al reglementarii, ca abia prin H.G. nr. 709/2005 a fost infiintata Camera de Comert si Industrie a Municipiului Bucuresti (CCIMB).
In plus, nu se poate pretinde ca instanta de fond in limitele investirii sale, ar fi fost indreptatita sa stabileasca legalitatea unui act administrativ ce vizeaza o entitate juridica inexistenta, pornind de la interpretari, corelatii si deductii, raportat la parcursul istoric sinuos al reglementarilor in materie, din care nu au lipsit contradictiile.
Inalta Curte retine, din aceasta perspectiva, sustinerile recurentei-reclamante care, prin actele si inscrisurile depuse in sustinerea distinctiei de regim si statut juridic intre cele 2 camere de comert, entitati diferite, a aratat ca tocmai urmare a confuziilor ivite prin reglementarile succesive adoptate, incepand chiar cu anul 1864, a fost nevoie de crearea unui cadru legislativ clar, prin adoptarea Legii nr. 335/2007, menita sa stabileasca in concret regimul juridic al fiecarui tip de camera.
In fine, concluzionand si pe acest aspect, Inalta Curte retine netemeinicia sustinerilor si afirmatiilor recurentei RAPPS in sensul ca instanta de fond ar fi putut constata, in contextul examinarii legalitatii actelor administrative a caror nelegalitate a fost invocata, ca „CCIRMB si CCIR reprezinta in fapt una si aceeasi entitate juridica, avand statut de camera nationala de comert si industrie” pentru ca aceasta ar fi echivalat cu o adaugare „la lege”, dincolo de vointa legiuitorului, ceea ce desigur ca nu poate fi admis.
(iii) In ceea ce priveste pretinsa nelegalitate a hotararii recurate urmare a respingerii in fond a cererii de interventie principala a RAPPS.
Prin hotararea atacata instanta de fond a respins ca neintemeiate cererile de interventie in interes propriu si in interesul paratului Guvernul Romaniei, formulate de recurenta RAPPS.
Retinand, pentru considerentele urmatoare, ca solutia instantei de respingere a cererilor de interventie este principial corecta, dar cu precizarile ce se vor arata, Inalta Curte apreciaza ca nu pot fi primite criticile recurentei nici pe acest aspect.
Desigur ca, astfel cum a statuat deja Inalta Curte in practica sa in aceasta materie, nici o prevedere a legii contenciosului nu ingradeste dreptul tertilor de a interveni in proces si nu induce ideea unei incompatibilitati intre normele din Codul de procedura civila ce guverneaza aceasta institutie si specificul raporturilor de drept administrativ, intre autoritatile publice si interesele lor legitime.
Nu mai putin insa, s-a stabilit ca in analizarea conditiilor de admisibilitate a interventiei voluntare, principale sau accesorii, se impune luarea in considerare atat a specificului elementelor de drept administrativ cat si a regulilor de procedura speciale in materia contenciosului administrativ.
Asadar, in mod corect, in aplicarea prevederilor art. 28 din Legea nr. 554/2004, prima instanta a retinut ca pe fond cererea de interventie principala nu intruneste toate conditiile de admisibilitate ale actiunii in contencios administrativ. Intervenientul principal, dobandind o pozitie similara cu cea a reclamantului-recurent CCIR, in mod legal se impunea sa dovedeasca, conform art. 1 si 8 din Legea nr. 554/2004, vatamarea intr-un drept recunoscut sau intr-un interes legitim, prin actele a caror anulare a fost solicitata.
In cauza insa recurenta-intervenienta nu a fost vatamata prin niciunul din actele a caror nulitate a fost solicitata de reclamanta CCIR, ba dimpotriva, astfel ca in mod evident existenta vatamarii impusa de chiar Legea nr. 554/2004, nu a fost indeplinita.
Nici cu referire la parcurgerea procedurii prealabile, cerinta de asemenea prevazuta pentru admisibilitatea oricarei actiuni in contencios administrativ si care, in logica aratata, este solicitata si pentru cererea de interventie principala, este de retinut ca nu s-a demonstrat ca aceasta formalitate ar fi fost indeplinita.
Fata de cele aratate Inalta Curte apreciaza ca in adevar se impunea respingerea cererii de interventie principala formulata de RAPPS, insa ca inadmisibila, nu ca neintemeiata.
Date fiind efectele similare generate, in mod evident nu se impune admiterea recursului si modificarea sentintei atacate pe acest unic aspect, considerentele prezentei decizii venind in completarea si, partial, substituirea celor din hotararea atacata.
In fine, corect a fost respinsa cererea de interventie in interesul paratului Guvernul Romaniei, ca neintemeiata, data fiind si admiterea in parte a cererii reclamantei, astfel cum s-a aratat, in conditiile in care pe calea interventiei voluntare accesorii se tinde la obtinerea unei solutii favorabile unei parti, nefiind necesar ca o astfel de cerere sa contina elementele cererii de chemare in judecata, limitandu-se numai la aparari, in sprijinul partii pentru care se intervine.
In considerarea tuturor celor invederate urmeaza asadar ca Inalta Curte, in temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. cu referire la art. 20 din Legea nr. 554/2004, sa respinga ca nefondate toate cele trei recursuri declarate in cauza.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge exceptiile privind nulitatea recursului declarat de Guvernul Romaniei si nulitatea recursului pentru lipsa calitatii de reprezentant a semnatarului recursului recurentei-reclamante Camera de Comert si Industrie a Romaniei.
Respinge recursurile declarate de Camera de Comert si Industrie a Romaniei, de Guvernul Romaniei si de Regia Autonoma „Administratia Patrimoniului Protocolului de Stat”, impotriva Sentintei nr. 3127 din 2 mai 2011 a Curtii de Apel Bucuresti, sectia a VIII-a contencios administrativ si fiscal, ca nefondate.
Irevocabila.
Pronuntata, in sedinta publica, astazi 19 martie 2013.
Procesat de GGC – CL