Accident rutier. Actiune in despagubiri. Termenul de prescriptie a dreptului material la actiune
- civ., art. 1394, art. 2528, art. 2537 alin. (1) pct. 3
- proc. pen., art. 20 alin. (1), (2), (4)
Potrivit dispozitiilor art. 2537 alin. (1) pct. 3 C. civ., prescriptia se intrerupe prin constituirea ca parte civila pe parcursul urmaririi penale sau in fata instantei de judecata pana la inceperea cercetarii judecatoresti.
Conform prevederilor art. 20 alin. (1) si (2) C. proc. pen., constituirea ca parte civila se poate face pana la inceperea cercetarii judecatoresti, in scris sau oral, cu indicarea naturii si a intinderii pretentiilor, a motivelor si a probelor pe care acestea se intemeiaza, iar potrivit alin. (4), in cazul nerespectarii vreuneia dintre conditiile prevazute la alin. (1) si (2), persoana vatamata sau succesorii acesteia nu se mai pot constitui parte civila in cadrul procesului penal, putand introduce actiunea la instanta civila.
Astfel, declaratia persoanei vatamate data in fata organelor de ancheta, prin care a aratat ca se constituie parte civila, fara a indica insa cuantumul pretentiilor, nu indeplineste conditiile legale obligatorii pentru a putea fi considerata constituire de parte civila cu consecinta intreruperii termenului de prescriptie a dreptului material la actiune.
Sectia a II-a civila, Decizia nr. 554 din 10 martie 2021
Prin cererea inregistrata pe rolul Tribunalului Bucuresti, Sectia a VI-a civila la data de 27.01.2017, sub nr. x/3/2017, reclamantul A. in contradictoriu cu parata Societatea de Asigurare B. si intervenientul fortat C., a solicitat obligarea paratei la plata sumei de 400.450 lei, reprezentand despagubiri materiale si prestatie periodica lunara in suma de 3.735 lei, rezultate in urma accidentului rutier produs la data de 02.10.2013 pe DN 65, in afara localitatii Robanesti, jud. Dolj, cu recalcularea anuala a prestatiei periodice in raport de inflatie si cresterea salariului minim pe economie; la plata sumei de 1.500.000 Euro, in echivalent lei la cursul BNR din ziua platii, reprezentand despagubiri morale, precum si la plata cheltuielilor de judecata.
Prin sentinta civila nr. 233 din 1 februarie 2019 instanta a admis exceptia prescriptiei dreptului la actiune invocata de parata si a respins actiunea formulata de reclamantul A. ca fiind prescrisa. Acesta a fost obligat, totodata, la plata catre intervenientul fortat C. la plata sumei de 2000 lei cu titlu de cheltuieli de judecata, reprezentand onorariu de avocat redus.
Impotriva acestei solutii a formulat apel reclamantul A., iar intervenientul fortat C. a formulat apel incident.
Prin decizia civila nr. 1837 din 7 noiembrie 2019, instanta a admis apelul formulat de apelantul reclamant A., a anulat sentinta atacata si a trimis cauza spre rejudecare instantei de fond. A fost respins ca ramas fara obiect apelul incident formulat de apelantul C. impotriva sentintei civile nr. 233 din 01.02.2019, pronuntata de Tribunalul Bucuresti, Sectia a VI-a civila, in dosarul nr. x/3/2018, in contradictoriu cu intimatii Societatea de Asigurare B. SA si A.
Impotriva acestei solutii, in termen legal, a formulat recurs parata Asigurarea Romaneasca B. SA, solicitand casarea deciziei recurate si trimiterea cauzei spre rejudecare instantei de apel.
Recurenta-parata se raporteaza prin motivele de nelegalitate invocate la dispozitiile art. 488 alin. 1 pct. 8 C. proc. civ., sustinand, in esenta, ca decizia recurata a fost pronuntata cu aplicarea gresita a art. 20 C. proc. pen. si a art. 2537 alin. 1 pct. 3 C. civ.
In opinia recurentei, instanta de apel a interpretat in mod gresit dispozitiile art. 20 C. proc. pen., deoarece declaratia de constituire de parte civila trebuie sa indeplineasca anumite conditii, in absenta elementelor obligatorii declaratia informa neputand produce consecinte juridice. Prin declaratia de persoana vatamata din data de 7 iulie 2014, reclamantul nu a mentionat nici intinderea pretentiilor si nici motivele si probele pe care se intemeiaza cererea sa de constituire de parte civila.
De asemenea, se arata ca instanta de apel in mod gresit a citat dispozitiile art. 2537 alin. 1 pct. 3 C. civ., intrucat acestea prevad posibilitatea constituirii ca parte civila pana la inceperea cercetarii judecatoresti, si nu „pana la sfarsitul cercetarii judecatoresti”, astfel cum retine instanta de apel.
Prin urmare, nu se poate sustine, astfel cum gresit o face instanta de apel, ca simpla declaratie a partii este suficienta potrivit art. 20 C. proc. pen. pentru a se aprecia ca in cauza exista o constituire valabila ca parte civila, si nici ca intimatul se putea constitui parte civila pana la sfarsitul cercetarii judecatoresti, intrucat in cauza s-a dispus clasarea, iar constituirea ca parte civila se poate face pana la inceputul cercetarii judecatoresti (conform art. 20 C. proc. pen. si art. 2537 pct. 3 C. civ.), si nu pana la sfarsitul acesteia, cercetarea judecatoreasca fiind de altfel o faza a procesului penal.
Totodata, considera recurenta ca in mod gresit a apreciat instanta de apel ca neprecizarea cuantumului daunelor nu ar lipsi de efecte declaratia de constituire ca parte civila si ca art. 2537 alin. 1 pct. 3 ar reglementa posibilitatea constituirii ca parte civila pana la sfarsitul cercetarii judecatoresti.
Sub un alt aspect, sustine ca decizia recurata este rezultatul aplicarii si interpretarii gresite a art. 1394 C. civ., intrucat instanta de apel a apreciat in mod gresit ca termenul de prescriptie s-ar proroga conform acestor dispozitii legale si ca in cauza ar fi aplicabil un termen de prescriptie de 5 ani.
Astfel, art. 1394 C. civ. face referire la un „fapt supus de legea penala unei prescriptii mai lungi decat cea civila”, aspect care demonstreaza necesitatea unei hotarari prin care sa se constate ca in cauza a fost savarsita o infractiune supusa de legea penala unei prescriptii mai lungi decat cea civila.
Totodata, potrivit art. 28 C. proc. pen., doar hotararea definitiva a instantei penale are autoritate de lucru judecat in fata instantei civile care judeca actiunea civila cu privire la existenta faptei si a persoanei care a savarsit-o.
Prin urmare, in absenta unei hotarari penale prin care sa se constate ca a fost savarsita o fapta penala, suntem in prezenta unei simple pretentii de natura civila a reclamantului, fiind aplicabil termenul de prescriptie prevazut de Codul civil.
In drept au fost invocate dispozitiile art. 483-490 C. proc. civ., art. 488 alin. 1 pct. 8 din acelasi cod, art. 20 si art. 28 C. proc. pen. si art. 1394 C. civ.
Intimatul intervenient C. a formulat intampinare prin care a invocat exceptia netimbrarii si exceptia tardivitatii recursului.
Inalta Curte de Casatie si Justitie, in temeiul art. 493 alin. 2 C. proc. civ., a procedat la intocmirea raportului asupra admisibilitatii in principiu a recursului.
Prin incheierea din camera de consiliu din 11 noiembrie 2020, potrivit dispozitiilor art. 493 alin. 4 C. proc. civ., s-a dispus comunicarea catre parti a raportului asupra admisibilitatii in principiu a recursului.
Prin incheierea din 20 ianuarie 2021 au fost respinse exceptiile netimbrarii si tardivitatii cererii de recurs si, constatandu-se ca recursul este admisibil in principiu si ca sunt incidente dispozitiile art. 493 alin. 7 C. proc. civ., s-a stabilit termen pentru solutionarea recursului la data de 10 martie 2021, cu citarea partilor.
Analizand decizia atacata in raport cu criticile formulate si de temeiurile de drept invocate, Inalta Curte constata ca recursul este fondat pentru considerentele ce succed:
Asa cum au retinut instantele de fond, obiectul cererii de chemare in judecata il reprezinta pretentii constand in despagubiri materiale si morale solicitate pentru repararea prejudiciilor rezultate in urma accidentului rutier produs la data de 2 octombrie 2013.
Prin Ordonanta de clasare din 27 iunie 2017 emisa de Parchetul de pe langa Judecatoria Craiova in dosarul nr. x/P/2013, s-a dispus clasarea cauzei fata de suspectul C., intervenientul fortat din cauza de fata, constatandu-se ca, in cauza, culpa exclusiva in producerea evenimentului rutier apartine persoanei vatamate A. (reclamantul din prezenta cerere), intervenientul C. savarsind fapta fara vinovatia prevazuta de legea penala. Reclamantul nu a probat ca a contestat aceasta ordonanta penala.
Instanta de apel a mai retinut si ca, astfel cum rezulta din inscrisurile depuse la dosar, respectiv declaratia de persoana vatamata/parte civila, A., reclamantul din prezenta cerere, s-a constituit parte civila in procesul penal.
O prima critica formulata de recurenta vizeaza incalcarea si aplicarea gresita a dispozitiilor art. 2537 alin. 1 pct. 3 C. civ., raportat la dispozitiile art. 20 C. proc. pen., critica ce poate fi analizata din perspectiva motivului de nelegalitate prevazut de pct. 8 al art. 488 C. proc. civ.
Potrivit dispozitiilor art. 2537 alin. 1 pct. 3 C. civ., avute in vedere de instanta de apel, prescriptia se intrerupe prin constituirea ca parte civila pe parcursul urmaririi penale sau in fata instantei de judecata pana la inceperea cercetarii judecatoresti.
De asemenea, potrivit dispozitiilor art. 20 alin. 1 si 2 C. proc. pen., constituirea ca parte civila se poate face pana la inceperea cercetarii judecatoresti, in scris sau oral, cu indicarea naturii si a intinderii pretentiilor, a motivelor si a probelor pe care acestea se intemeiaza.
Cu privire la declaratia data de intimatul reclamant din prezenta cauza in fata organelor de ancheta la data de 2 iulie 2014, instanta de apel a retinut ca, in cuprinsul acesteia, reclamantul a indicat in mod expres faptul ca se constituie parte civila, fara a indica cuantumul pretentiilor.
Avand in vedere data producerii accidentului, respectiv 2 octombrie 2013, instanta de apel a apreciat ca declaratia reclamantului din data de 2 iulie 2014 a intrerupt cursul prescriptiei extinctive, ignorand dispozitiile alin. 4 al art. 20 C. proc. pen., potrivit carora in cazul nerespectarii vreuneia dintre conditiile prevazute la alin. 1 si 2 ale aceluiasi articol, persoana vatamata nu se mai poate constitui parte civila in cadrul procesului penal. Asadar, nu se poate aprecia ca neprecizarea cuantumului daunelor solicitate nu lipseste de efecte juridice declaratia de constituire ca parte civila, cata vreme potrivit dispozitiilor legale evocate, art. 20 alin. 1, 2 si 4 C. proc. pen., in lipsa indicarii cuantumului daunelor solicitate, declaratia persoanei vatamate nu indeplineste conditiile legale obligatorii pentru a putea fi considerata constituire de parte civila.
Fondata este si critica privind gresita interpretare a dispozitiilor art. 2537 alin. 1 pct. 3 C. civ. sub aspectul momentului pana la care se poate face constituirea ca parte civila, instanta de apel apreciind ca „precizarea cuantumului daunelor se poate face pana la sfarsitul cercetarii judecatoresti”, in conditiile in care atat textul deja evocat din Codul civil cat si art. 20 C. proc. pen. impun constituirea ca parte civila, cu indeplinirea tuturor elementelor obligatorii, pe parcursul urmaririi penale sau in fata instantei de judecata pana la „inceperea cercetarii judecatoresti”, si nu pana la „sfarsitul cercetarii judecatoresti”.
Cum in speta solutia data de Parchetul de pe langa Judecatoria Craiova a fost de clasare, precizarea unui cuantum al pretentiilor reclamantului din prezenta cauza, chiar si provizoriu, ar fi trebuit facuta pe parcursul urmaririi penale, mai inainte de momentul pronuntarii solutiei de clasare, pentru ca declaratia acestuia sa poata fi considerata constituire de parte civila cu consecinta intreruperii termenului de prescriptie.
Nu poate fi retinuta in speta nici incidenta dispozitiilor art. 1394 C. civil. Astfel, potrivit acestor dispozitii legale, in cazurile in care despagubirea deriva dintr-un fapt supus de legea penala unei prescriptii mai lungi decat cea civila, termenul de prescriptie a raspunderii penale se aplica si dreptului la actiunea in raspundere civila.
Avand in vedere insa ca termenul de prescriptie al raspunderii penale se aplica doar unei infractiuni, neexistand un alt fapt penal care sa fie supus unui termen de prescriptie a raspunderii penale, este evident ca textul art. 1394 C. civ. are in vedere situatia savarsirii unei fapte penale in sensul de infractiune, in caz contrar nefiind vorba de o despagubire ce deriva dintr-un fapt supus de legea penala unei prescriptii mai lungi decat cea civila. Desigur ca in cazul in care fapta ilicita nu este o fapta prevazuta de legea penala, aceasta nu exclude posibilitatea partii vatamate de a solicita angajarea raspunderii civile delictuale a faptuitorului si repararea prejudiciului produs, in fata instantei civile, situatie in care devin insa incidente normele generale privind prescriptia prevazute de art. 2528 C. civ.
Pe de alta parte, in cauza s-a facut dovada ca prin Ordonanta din 27 iunie 2017 emisa de Parchetul de pe langa Judecatoria Craiova in dosarul nr. x/P/2013 s-a dispus clasarea cauzei fata de suspectul C., intimatul intervenient fortat, constatandu-se ca fapta savarsita de acesta nu intruneste toate elementele constitutive ale infractiunii pentru care au fost facute cercetari, deoarece „culpa exclusiva in producerea evenimentului rutier apartine persoanei vatamate A.”
Ratiunea textului art. 1394 C. civ., reglementat in Sectiunea a 6-a a Codului civil, referitoare la „Repararea prejudiciului in cazul raspunderii delictuale”, este aceea de a da posibilitatea victimei unei infractiuni de a solicita atat tragerea la raspundere penala, cat si la raspundere civila a persoanei vinovate pentru prejudiciile pe care le-a suferit, pe intreaga durata a termenului de prescriptie prevazut de legea penala pentru fapta penala cauzatoare a prejudiciilor, termen care, de regula, este cel putin egal sau mai mare decat termenul general de prescriptie. Cum in speta, insa, s-a facut dovada ca nu poate fi retinuta in sarcina intervenientului fortat C. savarsirea vreunei fapte penale, este evident ca nu se mai poate pune problema incidentei vreunui termen de prescriptie reglementat de legea penala.
Considera instanta de apel ca prorogarea termenului de prescriptie reglementata de art. 1394 C. civ. opereaza prin simpla raportare la „fapta ilicita pe care se intemeiaza cererea de despagubiri, astfel cum aceasta este pretinsa in cererea de chemare in judecata”, insa, fata de existenta solutiei de clasare, intimatul reclamant nu mai poate sa „pretinda” existenta unei fapte penale, astfel incat in cauza este incident termenul general de prescriptie.
De asemenea, sustine intimatul reclamant prin intampinare ca termenul de prescriptie ar incepe sa curga abia de la data comunicarii ordonantei de clasare, deoarece doar de la aceasta data ar fi cunoscut cauzele producerii accidentului, dupa ce s-au efectuat cercetari in dosarul de urmarire penala. In raport cu solutia pronuntata prin ordonanta procurorului, precum si cu considerentele care au stat la baza acesteia, insa, o asemenea sustinere nu poate fi primita.
Astfel, asa cum s-a aratat deja, in urma cercetarilor efectuate in dosarul de urmarire penala, s-a constatat ca apartine chiar persoanei vatamate A., intimatul reclamant din prezenta cauza, culpa exclusiva in producerea evenimentului rutier, astfel incat data comunicarii acestei solutii nu poate fi considerata ca fiind data la care acesta a cunoscut persoana care raspunde pentru prejudiciul produs.
Fata de toate aceste considerente, in temeiul art. 497 C. proc. civ., Inalta Curte, admitand recursul declarat de recurenta-parata Asigurarea Romaneasca – B. SA impotriva deciziei civile nr. 1837A din 7 noiembrie 2019 pronuntata de Curtea de Apel Bucuresti, Sectia a VI-a civila, a casat decizia recurata si a trimis cauza spre o noua judecata aceleiasi instante. In rejudecare, instanta de apel urmeaza sa aiba in vedere dispozitiile art. 501 C. proc. civ.
Sursa: https://www.scj.ro