Accident auto. In cazul raspunderii civile delictuale, dobanda curge de drept, de la data producerii faptei ilicite
Potrivit art. 1381 alin. (2) si (3) coroborat cu art. 1535 alin. (1) din Codul civil, in cazul raspunderii civile delictuale, dobanda curge de drept, de la data producerii faptei ilicite, iar nu de la ramanerea definitiva a hotararii judecatoresti prin care au fost stabilite despagubirile civile. Astfel ca, in privinta repararii prejudiciului produs printr-un accident de circulatie trebuie avut in vedere principiul repararii integrale a prejudiciului, or, acest prejudiciu s-a produs in patrimoniul persoanei pagubite la data producerii accidentului si trebuie reparat chiar cu incepere de la aceasta data.
Sectia I civila, decizia nr. 1910 din 24 noiembrie 2017
Prin cererea inregistrata pe rolul Tribunalului Bucuresti la data de 29.06.2015, reclamantii A., B., C., D. si E., in contradictoriu cu parata SC F. SRL au solicitat obligarea acesteia la plata sumei de 250.000 euo pentru reclamanta A. in vederea acoperirii prejudiciului nepatrimonial concretizat in suferinta cauzata de pierderea prematura a partenerul de viata, in schimbarea irevocabila a vietii de familie si a celei sociale, in efortul suplimentar depus pentru suplinirea lipsei sotului in cresterea si educarea celor doi minori si de a face fata dificultatilor la care a fost supusa familia; cate 250.000 euro pentru reclamanta C. si B., avand in vedere ca disparitia brusca a tatalui lor a avut un impact negativ considerabil; prestatii periodice in cuantum de 250 euro lunar pentru acestia. Au solicitat si plata sumei de 10.000 euro pentru D. cu titlu de cheltuieli de inmormantare si parastase si 200.000 euro pentru acoperirea prejudiciului nepatrimonial, precum si 150.000 euro pentru E., precum si actualizarea sumelor la dobanda BNR din momentul producerii riscului asigurat si pana in momentul platii, dar si indexarea sumelor la rata indicelui de inflatie de la data producerii riscului asigurat si pana la data platii.
In fapt, la data de 02.08.2013, in timp ce conducea autoturismul cu numarul de inmatriculare xyz pe E85, in afara localitatii Cleja, numitul G. a pierdut controlul directiei de deplasare si a intrat in coliziune cu parapetul de beton al unui podet de pe marginea partii carosabile.
In urma accidentului a rezultat decesul conducatorului auto, precum si al numitului H. Prin sentinta civila nr. 6290 din 12.11.2015 pronuntata de Tribunalul Bucuresti, Sectia a VI-a civila a fost declinata competenta solutionarii cererii in favoarea instantei corespunzatoare sediului paratei, respectiv Tribunalul Ilfov.
Cererea a fost inregistrata pe rolul Tribunalului Ilfov, Sectia civila la data de 23.12.2015.
Prin sentinta civila nr. 1429 din 23.05.2016 pronuntata de Tribunalul Ilfov, Sectia civila a fost admisa in parte cererea de chemare in judecata: a fost obligata parata la plata catre reclamanti a urmatoarelor sume: suma de 10.000 de euro cu titlu de daune materiale si suma de 20.000 euro in echivalent lei la cursul BNR din data platii cu titlu de daune morale reclamantei D.; suma de 40.000 euro in echivalent lei la cursul BNR din data platii cu titlu de daune morale reclamantei A.; suma de 40.000 euro in echivalent lei la cursul BNR din data platii cu titlu de daune morale reclamantei C.; suma de 40.000 euro in echivalent lei la cursul BNR din data platii cu titlu de daune morale reclamantului B.; suma de 5.000 euro in echivalent lei la cursul BNR din data platii cu titlu de daune morale reclamantei E. A fost respinsa in rest cererea.
Impotriva sentintei tribunalului au declarat apel ambele parti.
Prin decizia civila nr. 1917/A din 21.11.2016, Curtea de Apel Bucuresti, Sectia a V-a civila a respins, ca nefondate, apelurile reclamantilor si paratei.
Impotriva deciziei civile nr. 1917/A din 21.11.2016 au declarat recurs reclamantii C., B. si parata SC F. SA.
Recursul declarat de reclamantii C. si B. a fost incadrat in dispozitiile art. 488 alin. (1) pct. 6 si 8 C.proc.civ.
In dezvoltarea memoriului de recurs, reclamantii sustin ca, in privinta capatului de cerere privind acordarea de prestatii periodice pentru reclamantii minori, avand in vedere incidenta unor elemente de drept international privat, sunt aplicabile dispozitiile art. 2612 C.civ. potrivit carora legea aplicabila obligatiei de intretinere se determina potrivit reglementarilor dreptului Uniunii Europene, in speta Regulamentul CE nr. 44/2001 si Regulamentul CE nr. 2201/2003.
Se sustine ca dreptul minorilor este expres prevazut de lege, nefiind limitat la legislatia din statul din care provin, in situatia in care cererea acestora este judecata de instantele din Romania fiind aplicabil principiul lex loci delicti.
In ce priveste cuantumul lunar al acestor prestatii periodice, se apreciaza ca suma de 250 euro lunar pentru fiecare recurent-reclamant este una rezonabila si respecta exigentele legale prevazute de art. 1390 alin. (3) C.civ.
Se mai arata ca aportul financiar al prezentei tatalui nu poate fi limitat la nivelul salariului minim garantat pe economie, fiind necesara o evaluare justa prin raportare la dispozitiile art. 2 alin. (2) din Legea nr. 272/2004 ce reglementeaza principiul interesului superior al copilului.
Cu privire la dobanda legala si indexarea cu indicele de inflatie, se sustine ca momentul nasterii dreptului de creanta (adica cel de la care partile prejudiciate au dreptul la despagubiri) este cel al producerii riscului asigurat, fiind incidente prevederile art. 2199 alin. (1) C.civ., art. 2208, art. 1381 alin. (2) si art. 1386 alin. (2) din acelasi cod.
Pe cale de consecinta, atat dobanda legala, cat si indexarea cu rata indicelui de inflatie curg de la momentul nasterii dreptului la despagubire si anume data producerii accidentului rutier – 02.08.2013 si pana la data platii.
Fata de cele mentionate, reclamantii solicita admiterea recursului, casarea in parte a deciziei recurate, in sensul obligarii paratei la plata prestatiilor periodice in cuantumul solicitat pentru fiecare minor in parte si a dobanzii legale pentru despagubirile civile acordate de la data producerii accidentului rutier si pana la data platii. Cu cheltuieli de judecata in recurs.
Recursul declarat de parata SC F. SA a fost intemeiat pe dispozitiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C.proc.civ.
In dezvoltarea motivului de casare, recurenta-parata sustine, in esenta, ca reclamantii au inteles sa probeze existenta prejudiciului moral doar prin administrarea dovezilor cu inscrisuri din care rezulta in mod cert doar legatura de rudenie dintre acestia, neexistand nicio dovada a suferintelor psihice intense pe care acestia le-au trait de la producerea evenimentului rutier si pana in prezent si care justifica acordarea unei compensatii echitabile.
Practica Inaltei Curti a statuat ca, in acest caz urmeaza sa fie analizate circumstantele factuale in care daunele morale au fost pretinse si situatia concreta a fiecarei persoane ce a afirmat ca a suferit un prejudiciu, recurenta-parata apreciind ca nu a fost facuta o dovada a suferintelor morale, o astfel de analiza tinand exclusiv de situatia de fapt.
O alta critica vizeaza cuantumul daunelor morale acordate reclamantilor de instanta de apel, raportat la situatia concreta din cauza, invocand in acest sens practica instantei supreme in materie si cea a Curtii de Apel Bucuresti, solicitand admiterea recursului si reducerea cuantumului daunelor morale stabilite de catre instantele anterioare.
Recurentii-reclamanti au depus intampinare, in termen legal, prin care au solicitat respingerea recursului paratei si admiterea recursului lor.
Recurenta-parata a depus, de asemenea, intampinare prin care a invocat exceptia nulitatii recursului reclamantilor, in temeiul art. 489 alin. (2) C.proc.civ. si, in subsidiar, a solicitat respingerea recursului reclamantilor.
Totodata, recurenta-parata a depus si raspuns la intampinare prin care a solicitat admiterea recursului paratei si respingerea recursului reclamantilor.
Investita cu solutionarea cererilor de recurs, Inalta Curte de Casatie si Justitie, Sectia I civila a procedat la comunicarea acestora.
Recurentii-reclamanti au depus intampinare, in termen legal, prin care au solicitat respingerea recursului paratei si admiterea recursului lor.
Recurenta-parata a depus, de asemenea, intampinare prin care a invocat exceptia nulitatii recursului reclamantilor, in temeiul art. 489 alin. (2) C.proc.civ. si, in subsidiar, a solicitat respingerea recursului reclamantilor.
Totodata, recurenta-parata a depus si raspuns la intampinare prin care a solicitat admiterea recursului paratei si respingerea recursului reclamantilor.
La data de 12.07.2017 a fost intocmit raportul asupra admisibilitatii in principiu a recursurilor, prin care s-a retinut ca recursul declarat de reclamantii C. si B. indeplineste conditiile de forma, urmand a se aprecia asupra exceptiei nulitatii recursului, invocata prin intampinare de catre recurenta-parata, iar, in privinta recursului paratei SC F. SA s-a retinut ca nu poate fi incadrat in prevederile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C.proc.civ.
Completul de filtru, la data de 14.07.2017, constatand ca raportul intruneste conditiile art. 493 alin. (3) C.proc.civ., a dispus comunicarea acestora partilor cauzei, pentru ca acestea sa depuna puncte de vedere, astfel cum prevad dispozitiile art. 493 alin. (4) C.proc.civ.
Niciuna din parti nu a depus puncte de vedere la raport.
Constatandu-se incheiata procedura prealabila, in conditiile art. 493 alin. 6 C.proc.civ. s-a fixat termen pentru solutionarea caii de atac la data de 20.10.2017, in procedura filtrului, fara citarea partilor.
Prin incheierea din 20 octombrie 2017 a fost admis in principiu recursul declarat de reclamantii C., B. impotriva deciziei nr. 1917/A/2016 a Curtii de Apel Bucuresti, Sectia a V-a civila si a fost fixat termen de judecata la data de 24.11.2017, in sedinta publica, pentru solutionarea pe fond a acestui recurs, cu citarea partilor. A fost retinuta exceptia nulitatii recursului formulat de parata SC F. SA impotriva deciziei nr. 1917/A/2016 a Curtii de Apel Bucuresti, Sectia a V-a civila si a fost prorogata pronuntarea asupra acestei exceptii pana la solutionarea recursului formulat de reclamantii C., B. impotriva aceleiasi decizii.
Considerentele Inaltei Curti asupra recursurilor
1. In ceea ce priveste recursul declarat parata SC F. SA impotriva deciziei nr. 1917/A/2016 a Curtii de Apel Bucuresti, Sectia a V-a civila, in raport de dispozitiile art. 248 C.proc.civ., Inalta Curte, in complet de filtru, la termenul acordat din data de 20.10.2017, a ramas in pronuntare asupra exceptiei nulitatii recursurilor, retinuta prin raportul asupra admisibilitatii si pe care urmeaza sa o admita pentru urmatoarele considerente:
Din memoriul de recurs al paratei nu reies critici care sa poata fi incadrate in cazurile de casare prevazute de art. 488 C.proc.civ., ci numai sustineri referitoare la cuantificarea efectiva a despagubirilor acordate si solicitarea de reducere a sumelor acordate cu titlu de daune morale in functie de probele care releva impactul produs reclamantilor relativ la suferintele fizice si psihice pe care le-au suferit in urma decesului lui H. si a consecintelor nefaste care s-au rasfrant asupra reclamantilor in calitate de sot/parinte/copii, pornind de la valorile avute in vedere de Ghidul pentru solutionarea daunelor morale, precum si in raport de jurisprudenta in materie, avand in vedere ca legislatia din Romania nu contine norme pentru determinarea cuantumului acestui gen de despagubiri.
In consecinta, Inalta Curte retine ca sustinerile prezentate nu pot face obiectul controlului judiciar in calea de atac a recursului, intrucat reprezinta aspecte de netemeinicie ale hotararii atacate si exced cazurilor de nelegalitate inscrise strict si limitativ in art. 488 C.proc.civ., apararile astfel invocate situandu-se in afara competentelor instantei de recurs, atata timp cat se raporteaza in mod explicit la modul de interpretare si evaluare a dovezilor administrate.
Astfel, conform art. 487 alin. (1) din Codul de procedura civila, recursul se motiveaza prin insasi cererea de recurs, iar motivele de recurs sunt cele prevazute expres si limitativ in art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C.proc.civ.
Articolul 489 alin. (1) din acelasi cod prevede ca recursul este nul daca nu a fost motivat in termenul legal, cu exceptia cazurilor prevazute la alin. 3, care se refera la motivele de ordine publica, iar in alin. (2) al aceluiasi articol se stabileste ca aceeasi sanctiune se aplica si in situatia in care criticile dezvoltate nu sunt susceptibile de incadrare in dispozitiile art. 488 C.proc.civ.
A motiva recursul inseamna, pe de o parte, aratarea tezei de nelegalitate prin indicarea unuia dintre motivele prevazute limitativ de art. 488 C.proc.civ., iar pe de alta parte, dezvoltarea acestuia, in sensul formularii unor critici concrete privind judecata realizata de instanta care a pronuntat hotararea recurata, din perspectiva motivului de nelegalitate invocat de catre titularul recursului.
Ca atare, nu poate constitui motiv de recurs orice nemultumire a partii cu privire la solutia pronuntata, astfel ca, instanta de recurs nu poate examina decat criticile privitoare la decizia atacata care fac posibila incadrarea in prevederile art. 488 din Codul de procedura civila.
Or, in speta, desi recurenta-parata s-a conformat exigentelor art. 488 alin. (1) lit. c) C.proc.civ., indicand motivul de nelegalitate prevazut de art. 488 alin. (1) din Codul de procedura civila pe care si-a intemeiat recursul, Inalta Curte constata ca motivele de recurs nu sunt susceptibile de incadrare nici in ipoteza de nelegalitate invocata de recurenta, art. 488 alin. (1) pct. 8 din cod, si nici, din oficiu, criticile din memoriul de recurs nu pot fi incadrate, in conditiile art. 489 alin. (2) si (3) C.proc.civ., in vreunul dintre cazurile de casare prevazute de art. 488 din acelasi cod; oricum, simpla indicare a pct. 8 ale art. 488 alin. (1) C.proc.civ. in cuprinsul memoriului de recurs nu este suficienta din acest punct de vedere.
Astfel, in cuprinsul cererii de recurs dedusa judecatii nu pot fi identificate veritabile critici la adresa deciziei pronuntate in apel si nici nu se demonstreaza in ce consta nelegalitatea deciziei atacate, prin raportare la solutia pronuntata in apel si la argumentele aratate de instanta in fundamentarea acesteia, ci doar se dezvolta sustineri la cuantificarea efectiva a despagubirilor acordate si solicitarea de reducere a sumelor acordate cu titlu de daune morale, prin analizarea situatiei de fapt si interpretarea probelor administrate in cauza, recurenta-parata reluand, practic, criticile din apel.
Conditia legala a dezvoltarii motivelor de recurs implica determinarea greselilor anume imputate instantei si incadrarea lor in motivele de nelegalitate, limitativ prevazute de art. 488 alin.(1) pct. 1-8 C.proc.civ. ori a unor critici susceptibile de o astfel de incadrare juridica.
Prin urmare, avand in vedere ca recursul formulat de parata SC F. SA impotriva deciziei nr. 1917/A/2016 a Curtii de Apel Bucuresti, Sectia a V-a civila nu cuprinde critici susceptibile de incadrare in dispozitiile art. 488 C.proc.civ., in aplicarea dispozitiilor art. 493 alin. (5) C.proc.civ., Inalta Curte urmeaza a constata nul recursul declarat de parata SC F. SA.
2. In ceea ce priveste recursul declarat de reclamantii C., B., examinand hotararea atacata in limitele criticilor invocate si avand in vedere raportul asupra admisibilitatii in principiu, Inalta Curte constata ca recursul este fondat, pentru considerentele care urmeaza:
Prioritar, se constata ca, potrivit dispozitiilor art. 496 din Codul de procedura civila: „In cazul in care recursul a fost declarat admisibil in principiu, instanta, verificand toate motivele invocate si judecand recursul, il poate admite, il poate respinge sau anula ori poate constata perimarea lui. (2). In caz de admitere a recursului, hotararea atacata poate fi casata, in tot sau in parte.” De asemenea, potrivit dispozitiilor art. 497 din acelasi act normativ: „Inalta Curte de Casatie si Justitie, in caz de casare, trimite cauza spre o noua judecata instantei de apel care a pronuntat hotararea casata ori, atunci cand este cazul si sunt indeplinite conditiile prevazute la art. 480 alin. (3), primei instante, a carei hotarare este, de asemenea, casata.”
Din interpretarea sistematica a prevederilor legale sus-mentionate, rezulta ca, potrivit noilor dispozitii procesual civile incidente in cauza, singura solutie pe care Inalta Curte o mai poate pronunta in caz de admitere a recursului, este aceea de casare cu trimitere spre rejudecare, legiuitorul roman eliminand solutia de modificare a hotararilor judecatoresti de catre instanta de recurs.
Din aceasta perspectiva, si pentru argumentele aratate, solicitarea recurentilor-reclamanti de modificare a deciziei recurate, nu are temei legal, potrivit noilor reglementari procesual civile.
Pe fondul recursului, se retine ca, prin actiunea inregistrata initial pe rolul Tribunalului Bucuresti, Sectia a VI-a civila la data de 29.06.2015, reclamantii A., B., C., D. si E., toti cetateni ucraineni, au chemat in judecata pe parata SC F. SRL, solicitand obligarea paratei la plata unor despagubiri civile pentru fiecare in parte, reprezentand prejudiciile cauzate ca urmare a accidentului de circulatie din 08.02.2013 produs in Romania, soldat atat cu decesul lui H., ruda reclamantilor, cat si cu decesul conducatorului auto.
Astfel, din ordonanta penala de clasare nr. 6789/P/2013 din 03.12.2014 a Parchetului de pe langa Judecatoria Bacau, rezulta ca, la data de 02.08.2013, in timp ce conducea autoturismul cu numarul de inmatriculare xyz pe E85, in afara localitatii Cleja, numitul G. a pierdut controlul directiei de deplasare si a intrat in coliziune cu parapetul de beton al unui podet de pe marginea partii carosabile.
In urma accidentului a rezultat decesul conducatorului auto, precum si al numitului H., cetatean ucrainean.
Fata de cele expuse, Inalta Curte constata ca, in raport de starea de fapt conturata si necontestata, obiectul dedus judecatii vizeaza raporturi de drept privat cu elemente de extraneitate, temeiul raspunderii juridice delictuale rezultand dintr-un fapt ilicit.
Din aceasta perspectiva, este de retinut, contrar sustinerilor recurentilor-reclamanti, ca nu sunt aplicabile reglementarile dreptului Uniunii Europene, intrucat reclamantii sunt cetateni ucraineni, iar Ucraina nu este membru al Uniunii Europene.
In schimb, sunt aplicabile prevederile Tratatului intre Romania si Ucraina privind asistenta juridica si relatiile juridice in cauzele civile din 30.01.2002, in vigoare de la 03 martie 2005, ratificat prin Legea nr. 3 din 28 februarie 2005, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 183 din 3 martie 2005, si intrat in vigoare la data de 30 octombrie 2006.
Potrivit art. 33 pct. 1 din acest tratat, „Despagubirile pentru prejudiciile rezultate din raporturile juridice delictuale sunt reglementate de legislatia partii contractante pe teritoriul careia a avut loc fapta cauzatoare de prejudiciu.”
Ca atare, in conditiile in care faptul ilicit cauzator de prejudicii s-a produs in Romania, rezulta ca legea aplicabila prezentului litigiu este legea tarii in care s-a produs prejudiciul, respectiv legea romana, motiv pentru care sunt fondate criticile formulate de recurentii-reclamanti in ceea ce priveste legea aplicabila in cauza.
De altfel, este de observat ca, din perspectiva legii aplicabile prezentului litigiu, instanta de apel a retinut in mod corect ca este incidenta legea statului in care s-a produs faptul cauzator de prejudicii, respectiv legea romana.
Cum legea romana este incidenta in cauza instanta de apel avea obligatia sa se raporteze la aceasta si in ceea ce priveste stabilirea si acordarea daunelor morale si a prestatiilor periodice solicitate pentru minorii C. si B.
Or, atunci cand instanta de apel se refera la cererea de acordare a prestatiile periodice pentru minorii sus mentionati in mod gresit se raporteaza la stabilirea cuantumului si duratei obligatiei in raport de legea aplicabila in Ucraina.
Sub acest aspect, instanta, in baza rolului activ prevazut de art. 22 C.proc.civ., avea obligatia sa puna in vedere partilor sa faca dovada veniturilor obtinute de tatal minorilor potrivit legii romane, in conditiile in care acordarea prestatiilor periodice pentru minori trebuie raportata la legea romana si nu la legea aplicabila in Ucraina.
Astfel, in vederea stabilirii pensiei de intretinere potrivit dreptului roman, trebuia sa se tina seama de criteriile de stabilire a despagubirii la care are dreptul victima prin ricoseu pentru repararea prejudiciului patrimonial suferit ca urmare a pierderii intretinerii pe care victima imediata, tatal lor, avea obligatia de a o presta ori le-o acorda in fapt recurentilor-reclamanti.
In cauza, reclamantii minori au invocat acest prejudiciu patrimonial ce consta in pierderea de catre ei a intretinerii pe care le-o presta victima imediata care a decedat urmare a faptei ilicite a conducatorului auto. Un asemenea prejudiciu da dreptul victimei indirecte sa ceara repararea lui. In acest sens, art. 1390 din Codul civil dispune: „(1) Despagubirea pentru prejudiciile cauzate prin decesul unei persoane se cuvine numai celor indreptatiti, potrivit legii, la intretinere din partea celui decedat”; asadar, au dreptul la reparatie, in temeiul acestui text si cu acest titlu, in primul rand, acele victime prin ricoseu care primeau sau ar fi primit intretinere de la victima imediata, avand un drept subiectiv la intretinere, prevazut expres de lege.
In ceea ce priveste cuantumul pensiei de intretinere, acesta urmeaza a fi stabilit in conformitate cu prevederile art. 1390 alin. (3) C.civ., potrivit carora „La stabilirea despagubirii se va tine seama de nevoile celui pagubit, precum si de veniturile pe care in mod normal cel decedat le-ar fi avut pe timpul pentru care s-a acordat despagubirea. Dispozitiile art. 1387-1389 se aplica in mod corespunzator.”
In ceea ce priveste critica referitoare la aspectul obligarii paratei la plata dobanzii legale si actualizarea sumelor cu rata inflatiei incepand cu data producerii evenimentului rutier, se constata ca si aceasta este fondata, pentru considerentele ce se impun:
Potrivit art. 1381 C.civ. „(1) Orice prejudiciu da dreptul la reparatie. (2) Dreptul la reparatie se naste din ziua cauzarii prejudiciului, chiar daca acest drept nu poate fi valorificat imediat. (3) „Dreptului la reparatie ii sunt aplicabile, de la data nasterii sale, toate dispozitiile legale privind executarea, transmisiunea, transformarea si stingerea obligatiilor.”
In aceste conditii sunt incidente dispozitiile art. 1.385 alin. (1) C.civ., potrivit carora „Prejudiciul se repara integral, daca prin lege nu se prevede altfel” si ale art. 1531 alin. (1) si (2) din acelasi cod, care consacra principiul repararii integrale a prejudiciului suferit de creditor ca urmare a neexecutarii de catre debitor a obligatiei, conform carora prejudiciul cuprinde atat pierderea efectiv suferita de creditor (damnum emergens), cat si beneficiul de care acesta este lipsit (lucrum cessans).
In cazul de fata, pierderea efectiva suferita de creditor, ca prim element de reparare integrala a prejudiciului, poate fi remediata prin actualizarea sumelor acordate de prima instanta cu indicele de inflatie.
De asemenea, principiul repararii integrale a prejudiciului suferit de creditor impune si remedierea celui de-al doilea element constitutiv al prejudiciului, prin acordarea beneficiului de care a fost lipsit (lucrum cessans), respectiv daune-interese moratorii, sub forma dobanzii legale.
In privinta dobanzii legale, legiuitorul a clasificat cele doua tipuri de dobanzi prin Legea nr. 71/2011, act normativ care a modificat O.G. nr. 9/2000.
Prin O.G. nr. 13/2011 a fost abrogata O.G. nr. 9/2000, iar dobanzile au fost clasificate in cele doua categorii: remuneratorii si penalizatoare.
Astfel, potrivit art. 1 alin. (1) din O.G. nr. 13/2011, „Partile sunt libere sa stabileasca, in conventii, rata dobanzii atat pentru restituirea unui imprumut al unei sume de bani, cat si pentru intarzierea la plata unei obligatii banesti.”
Dispozitiile alin. (2) al aceluiasi articol prevad ca dobanda datorata de debitorul obligatiei de a da o suma de bani la un anumit termen, calculata pentru perioada anterioara implinirii termenului scadentei obligatiei, este denumita dobanda remuneratorie, iar dispozitiile alin. (3) prevad ca dobanda datorata de debitorul obligatiei banesti pentru neindeplinirea obligatiei respective la scadenta este denumita dobanda penalizatoare.
In ceea ce priveste calculul dobanzii, art. 3 alin. (1) prevede ca rata dobanzii legale remuneratorii se stabileste la nivelul ratei dobanzii de referinta a Bancii Nationale a Romaniei, care este rata dobanzii de politica monetara stabilita prin hotarare a Consiliului de administratie al Bancii Nationale a Romaniei, iar alin. (2) dispune ca rata dobanzii legale penalizatoare se stabileste la nivelul ratei dobanzii de referinta plus 4 puncte procentuale.
Cum, in speta, dobanda a fost solicitata de reclamanti pentru neindeplinirea la scadenta a repararii prejudiciului produs persoanei pagubite prin accidente de circulatie si nu ca o plata pentru restituirea unui imprumut este de necontestat ca dobanda legala solicitata este una penalizatoare.
Prin urmare, in temeiul art. 10 din OG nr. 13/2011 – conform caruia „dispozitiile art. 1535 si art. 1538-1543 din Legea nr. 287/2009, republicata, sunt aplicabile dobanzii penalizatoare” – si al art. 1381 alin. (3) anterior mentionat, sunt aplicabile prevederile art. 1535 alin.(1) C.civ., potrivit carora „In cazul in care o suma de bani nu este platita la scadenta, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadenta pana in momentul platii, in cuantumul convenit de parti sau, in lipsa, in cel prevazut de lege, fara a trebui sa dovedeasca vreun prejudiciu.”
Prin urmare, in cazul executarii cu intarziere a obligatiei de plata a sumei de bani, indiferent de izvorul contractual sau delictual al obligatiei, daunele-interese sub forma dobanzii legale se datoreaza, fara a se face dovada vreunui prejudiciu si fara ca principiul repararii integrale a prejudiciului sa poata fi nesocotit.
Potrivit acelorasi dispozitii, in cazul in care o suma de bani nu este platita la scadenta, creditorul are dreptul la daune moratorii fara a trebui sa dovedeasca vreun prejudiciu.
Or, conform principiului reparatiei integrale a prejudiciului, persoana pagubita este indreptatita sa pretinda repararea intregului prejudiciului, respectiv efectiv (damnum emergens), cat si beneficiul nerealizat (lucrum cessans), care, in cazul obligatiilor banesti, este prezumat de legiuitor, in conformitate cu prevederile art. 1385 alin. (3) C.civ. si 1535 C.civ., la nivelul dobanzii legale.
In privinta datei de la care se va calcula dobanda legala, Inalta Curte retine ca, potrivit art. 1381 alin. (2) si (3) coroborat cu art. 1535 alin. (1) C.civ., in cazul raspunderii civile delictuale, dobanda curge de drept, de la data comiterii producerii faptei ilicite, iar nu de la ramanerea definitiva a hotararii judecatoresti, cum in mod nelegal s-a retinut de instanta de apel, intrucat, in privinta repararii prejudiciului produs persoanei pagubite prin accidente de circulatie trebuie avut in vedere principiul repararii integrale a prejudiciului, or, acest prejudiciu s-a produs in patrimoniul persoanei pagubite chiar de la data producerii accidentului, in speta, 2.08.2013, si trebuia reparat chiar cu incepere de la aceasta data.
Cu ocazia rejudecarii, instanta de trimitere va stabili acordarea si cuantumul prestatiilor periodice pentru recurentii-reclamanti in raport de legea aplicabila, in cauza, respectiv legea romana, raportat la circumstantele concrete ale cauzei.
De asemenea, instanta de trimitere va avea in vedere data producerii accidentului rutier in ce priveste capatul de cerere privind dobanzile legale si actualizarea cu rata inflatiei a daunelor recunoscute reclamantilor si a eventualelor prestatii periodice ce vor fi stabilite pentru recurentii-reclamanti.
Deoarece in operatiunea de analiza a cererii de acordare a despagubirii materiale sub forma prestatiilor periodice, instanta de apel nu a avut in vedere legea aplicabila in cauza si nu a analizat cererea in raport de aceasta lege, ceea ce echivaleaza cu o necercetare completa a fondului cauzei, recursul reclamantilor a fost admis, in baza art. 498 alin. (2) C.proc.civ. cu referire la art. 488 alin. (1) pct. 8 C.proc.civ., cu consecinta casarii deciziei recurate si trimiterii cauzei spre rejudecare la aceeasi curte de apel.