Conditia prejudiciului in actiunea pauliana: insolvabilitatea prin dezechilibru financiar

Actiunea pauliana in cazul unui contract de donatie intervine atunci cand debitorul îsi diminueaza patrimoniul si creeaza sau agraveaza starea de insolvabilitate, punand creditorul in imposibilitatea de a-si recupera creanta. Potrivit art. 1562 Cod civil, creditorul poate solicita declararea inopozabilitatii donatiei daca aceasta a fost încheiata in frauda drepturilor sale.

Reclamanta A. a intentat actiune pauliana pentru a declara inopozabil contractul de donatie incheiat  intre B. si C., invocand prejudiciul creditorului. Tribunalul Ilfov a respins cererea, insa Curtea de Apel Bucuresti a admis apelul, constatand ca actul a creat sau marit starea de insolvabilitate a debitorului. Parata C. a formulat recurs la Inalta Curte, contestand aplicarea art. 1562 Cod civil. Inalta Curte a respins recursul, confirmand legalitatea deciziei privind contractul de donatie inopozabil si justificarea prejudiciului creditorului. Astfel, hotararea stabileste clar aplicarea procedurii de actiune pauliana si executare silita in cazuri similare.

Starea de insolvabilitate a debitorului, provocata sau accentuata prin incheierea actului de donatie atacat pe calea actiunii pauliene, nu rezulta doar din absenta oricarui venit de natura a face imposibila recuperarea vreunei parti din creanta reclamantului, ci subzista si in cazul in care venitul existent nu ofera o perspectiva de timp rezonabila pentru achitarea acesteia.

Incasarea pensiei de catre paratul debitor nu impiedica o constatare in sensul ca partea reclamanta justifica un prejudiciu, conform art.1562 alin.(1) Cod civil, ce consta in crearea sau marirea starii de insolvabilitate a debitorului, fiind suficient ca, prin incheierea actului de donatie, paratul ?i-a creat un dezechilibru financiar, punandu-l pe creditor in imposibilitate de a-si recupera creditul intr-un termen rezonabil.                                                                                             C.civ., art. 1417, art.1562

Sectia I civila, decizia nr.1022 din 28 mai 2019

Prin cererea inregistrata la data de 24.12.2015 pe rolul Tribunalului Ilfov, reclamanta A. a chemat in judecata pe paratii B. si C., solicitand ca, prin hotararea ce se va pronunta, sa se declare inopozabil fata de ea contractul de donatie din data de 09.03.2012 incheiat la BNP Asociati X. intre donatorul B. si donatara C.

Prin sentinta nr.2909 din 9.11.2016, Tribunalul Ilfov, Sectia Civila, a respins actiunea ca neintemeiata.

Prin decizia nr. 877 din 20.10.2017, Curtea de Apel Bucuresti, Sectia a IV-a civila, a admis apelul declarat de reclamanta A. impotriva sentintei mentionate, pe care a schimbat-o in tot, in sensul ca a admis actiunea si a constatat inopozabil fata de reclamanta contractul de donatie autentificat sub nr.x din 09.03.2012 de BNPA X., dispunand, totodata, obligarea paratilor la plata catre reclamanta a sumei de 15.270 lei cheltuieli de judecata reduse din prima instanta si apel.

Impotriva deciziei mentionate, a declarat recurs parata C., criticand-o pentru nelegalitate in temeiul art. 488 alin.1 pct.8 Cod procedura civila.

Recurenta – parata a sustinut ca instanta de apel a aplicat gresit legea, retinand ca sunt indeplinite toate conditiile pentru admiterea actiunii pauliene.

In ceea ce priveste conditia ca actul incheiat de debitor cu tertul sa fi cauzat un prejudiciu creditorului reclamant, instanta de apel a apreciat in mod gresit ca simplul fapt ca paratul ?i-a creat un dezechilibru financiar, in sensul ca nu mai poate garanta restituirea imprumutului cu bunul care a facut obiectul contractului de donatie, ca urmare a incheierii contractului atacat, punandu-l pe creditor in imposibilitate de a-si recupera creditul intr-un termen rezonabil, reprezinta un prejudiciu in sensul art.1562 alin.2 Cod civil.

De asemenea, retinandu-se ca paratul B. nu figureaza in evidentele fiscale ca proprietar de bunuri mobile sau imobile, executarea silita vizand doar pensia acestuia, s-a apreciat eronat ca intimata – reclamanta justifica un prejudiciu raportat la situatia expusa.

Potrivit dispozitiilor legale, prejudiciul creditorului consta in faptul ca debitorul ?i-a provocat sau ?i-a marit o stare de insolvabilitate existenta prin incheierea actului atacat.

Asa cum a rezultat din inscrisurile existente la dosarul cauzei, in anul 2012, la momentul incheierii contractului de imprumut si a celui de donatie, desi B. era un pensionar in varsta de 71 de ani, detinea intr-un cont din Cipru suma de 116.000 euro. Mai mult decat atat, prin inscrisurile depuse, respectiv adeverinta cu nr.1182/06.06.2013 emisa de catre D.S.A. si fi?a fiscala privind impozitul pe venituri din salarii din anul 2011, se atesta faptul ca, incepand cu data de 3.01.2011 si pana la data de 3.06.2013, paratul B. a obtinut venituri salariale, ba chiar mai mult, incepand cu data de 1.04.2013, a ocupat postul de director general adjunct, ajungand la un salariu brut de 11.500 lei/luna.

Conform inscrisurilor anterior mentionate, se poate concluziona ca, pe langa pensia de aproximativ 4.700 lei/luna in perioada sus amintita, paratul obtinea lunar si venituri salariale nete de aproximativ 9.000 lei/luna, ceea ce inseamna ca, la momentul realizarii imprumutului, B. obtinea venituri suficiente pentru a nu fi considerat insolvabil, cum in mod gresit s-a retinut.

Prin urmare, prin incheierea contractului de donatie in data de 9 martie 2012, paratul nu ?i-a creat sau marit starea de insolvabilitate, cata vreme nu se punea problema, in raport de veniturile obtinute, de a fi considerat insolvabil.

Esential este si faptul ca intimata – reclamanta detinea inca din luna iulie a anului 2015 un titlu executoriu in baza caruia ar fi putut solicita executarea silita a lui B.

In aceste conditii, daca s-ar fi procedat la executarea silita, chiar si doar prin rambursarea in contul creantei a sumei „modice” de 1950 lei/lunar, in conditiile in care termenul maxim de restituire a imprumutului era 9 martie 2017, printr-un calcul simplu se observa ca, pana la acest moment, intimata – reclamanta ar fi recuperat aproximativ 15.000 euro din cuantumul total al creantei.

Cu toate acestea, intimata-reclamanta A. a demarat executarea silita abia in cursul lunii iulie 2017, doar cu scopul de a depune dovezi in acest sens in fata instantei de apel.

Astfel, atat timp cat B. are venituri, fiind posibila poprirea sumei de 1950 lei/lunar in vederea acoperirii creantei, insolvabilitatea acestuia nu a fost dovedita de catre intimata – reclamanta si, prin urmare, prejudiciul pe care aceasta sustine ca l-ar fi suferit in urma incheierii contractului de donatie nu exista.

In ceea ce priveste conditia ca actul sa fie incheiat in frauda debitorului, recurenta a sustinut ca instanta de apel a interpretat eronat imprejurarile existente in cauza, apreciind gresit ca recurenta, in calitate de fiica a sotiei paratului, avea cunostinta despre situatia financiara a acestuia, astfel incat stia ca devine insolvabil, iar prin perfectarea contractului de donatie se cauza creditorului un prejudiciu.

In realitate, astfel cum rezulta din intreaga cercetare judecatoreasca, recurenta a fost de buna-credinta, ne?tiind de unde provin banii pe care coparatul i-a donat. De asemenea, contractul de imprumut invocat de reclamanta nu este opozabil recurentei, fiind chiar un act juridic intocmit pro causa cu scopul lezarii intereselor acesteia.

Pretinsul imprumut este un simplu inscris sub semnatura privata, de a carei existenta recurenta – parata nu avea cum sa ia cunostinta, spre deosebire de intimata – reclamanta, care putea lua cunostinta cu usurinta de existenta contractului de donatie incheiat in forma autentica si inscris in registrul de informare intocmit conform art.1012 Cod civil.

Simpla calitate a recurentei de fiica a fostei sotii a coparatului B. nu poate duce la concluzia ca aceasta avea cunostinta de situatia financiara, in sensul ca paratul devenea insolvabil, cu atat mai mult cu cat nu a cunoscut faptul ca o parte din bani proveneau dintr-un imprumut. Recurenta avea cunostinta despre faptul ca are pensie, bunuri imobile, venituri salariale mari si un cont in Cipru, cont din care i-a fost transferata suma de 116.000 euro, insa, la acel moment, recurenta nu mai locuia cu mama sa si cu paratul, ci cu actualul sot.

Instanta de apel, in mod gresit, a apreciat ca este indeplinita conditia privind complicitatea recurentei la frauda, neexistand nicio dovada in acest sens, astfel ca, si din acest punct de vedere, hotararea atacata a fost data cu aplicarea gresita a legii.

Recurenta a mai sustinut ca aprecierea instantei de apel conform careia dreptul de uzufruct viager este un drept viager care nu poate fi urmarit de creditori ignora dispozitiile art.813alin.2 Cod procedura civila, care statueaza ca „pot forma obiectul urmaririi silite imobiliare si dreptul de uzufruct asupra unui imobil, precum si dreptul de superficie”.

De asemenea, conform art.714 Cod civil, uzufructuarul poate ceda dreptul sau chiar si fara acordul nudului proprietar, motiv pentru care reclamanta denota rea-credinta, incercand declararea inopozabilitatii contractului de donatie.

Prin incheierea din camera de consiliu de la 2.04.2019, Inalta Curte, in complet de filtru, a admis in principiu recursul declarat de parata C., membrii completului de filtru fiind in unanimitate de acord ca sunt indeplinite conditiile de admisibilitate prevazute de art.493 alin.(3) Cod procedura civila. In aplicarea art.493 alin.(7) Cod procedura civila, completul de filtru a fixat termen de judecata in sedinta publica, cu citarea partilor, pentru solutionarea recursului.

Examinand decizia recurata prin prisma criticilor formulate si a actelor dosarului, Inalta Curte constata urmatoarele:

Prin motivele de recurs, recurenta – parata C. a sustinut ca instanta de apel a facut o aplicare gresita a legii, cu referire explicita la trei dintre conditiile actiunii revocatorii desprinse din art.1562 Cod civil, considerate a fi fost indeplinite pentru constatarea inopozabilitatii fata de reclamanta a contractului de donatie incheiat intre recurenta, in calitate de donatar, si paratul B., ca donator.

In conformitate cu prevederile art.1562 Cod civil, „(1)Daca dovede?te un prejudiciu, creditorul poate cere sa fie declarate inopozabile fata de el actele juridice incheiate de debitor in frauda drepturilor sale, cum sunt cele prin care debitorul i?i creeaza sau i?i mare?te o stare de insolvabilitate. (2)Un contract cu titlu oneros sau o plata facuta in executarea unui asemenea contract poate fi declarata inopozabila numai atunci cand tertul contractant ori cel care a primit plata cuno?tea faptul ca debitorul i?i creeaza sau i?i mare?te starea de insolvabilitate.”

In ceea ce priveste conditia ca actul incheiat de debitor cu tertul sa fi cauzat un prejudiciu creditorului reclamant, recurenta a aratat, in esenta, ca insolvabilitatea paratului B. nu a fost dovedita de catre intimata – reclamanta, atat timp cat acesta are venituri, fiind posibila poprirea pensiei in cuantum de 1950 lei lunar, iar pana in anii 2012 – 2013, paratul a avut si alte venituri.

Instanta de apel a retinut, intr-adevar, pe baza probelor administrate, ca paratul nu figureaza in evidentele fiscale cu bunuri mobile si imobile, dar ca, incepand din luna iunie 2017, acestuia i se retine din pensie suma de 1950 lei lunar in contul creantei.

Prin decizia recurata s-a apreciat, insa, ca incasarea pensiei nu impiedica o constatare in sensul ca reclamanta justifica un prejudiciu, conform art.1562 alin.(1) Cod civil, ce consta in crearea sau marirea starii de insolvabilitate a debitorului, fiind suficient ca, prin incheierea contractului atacat, paratul ?i-a creat un dezechilibru financiar, punandu-l pe creditor in imposibilitate de a-si recupera creditul intr-un termen rezonabil.

Aceasta apreciere corespunde intentiei legiuitorului la edictarea normei din art.1562 alin.(1) Cod civil, deoarece starea de insolvabilitate a debitorului, provocata sau accentuata prin incheierea actului atacat, nu rezulta doar din absenta oricarui venit al debitorului, de natura a face imposibila recuperarea vreunei parti din creanta reclamantului, ci subzista si in cazul in care venitul existent nu ofera o perspectiva de timp rezonabila pentru achitarea acesteia.

Legiuitorul nu defineste in cuprinsul art.1562 alin.(1) Cod civil notiunea de „insolvabilitate”, insa aceasta definitie se regaseste in alte prevederi legale, precum cele ale art.1417 alin.(2) Cod civil ori ale art.265 alin.(1) din Legea nr.207/2015 privind Codul de procedura fiscala.

Astfel, potrivit art.1417 alin.(2) Cod civil, „In sensul prevederilor alin.(1), starea de insolvabilitate rezulta din inferioritatea activului patrimonial ce poate fi supus, potrivit legii, executarii silite, fata de valoarea totala a datoriilor exigibile. Daca prin lege nu se prevede altfel, aceasta stare se constata de instanta, care, in acest scop, poate tine seama de anumite imprejurari, precum disparitia intempestiva a debitorului, neplata unor datorii devenite scadente, declan?area impotriva sa a unei proceduri de executare silita ?i altele asemenea.”

De asemenea, art.265 alin.(1) din Codul de procedura fiscala prevede ca „In sensul prezentului cod este insolvabil debitorul ale carui venituri ori bunuri urmaribile au o valoare mai mica decat obligatiile fiscale de plata sau care nu are venituri ori bunuri urmaribile.”

Se observa similitudinea de continut conceptual al notiunii de „insolvabilitate” in normele citate, distinct de adaptarea acestuia la specificul situatiilor juridice diferite carora normele le sunt destinate – decaderea din beneficiul termenului ce afecteaza o obligatie civila, respectiv insolvabilitatea in sens fiscal. In ambele cazuri, este relevata disproportia dintre activul si pasivul patrimonial al debitorului.

Consecventa legiuitorului in modul de formulare a unor prevederi din materii diferite denota consacrarea legislativa a notiunii de „insolvabilitate” cu o semnificatie certa, in conditiile in care, in conformitate cu dispozitiile art.37 alin.(1) din Legea nr.24/2000 privind normele de tehnica legislativa pentru elaborarea actelor normative, cu denumirea marginala „Unitatea terminologica”, „In limbajul normativ aceleasi notiuni se exprima numai prin aceiasi termeni.”

In acest context, se constata, in cauza, o valorificare corespunzatoare de catre instanta de apel a intelesului sintagmei „stare de insolvabilitate” din cuprinsul art.1562 Cod civil, cu referire la actele juridice incheiate de debitor in frauda drepturilor creditorului, din moment ce s-a considerat ca cerintele de aplicare a normei sunt intrunite si in situatia in care, dupa instrainarea cu titlu gratuit a imobilului, venitul paratului este mult inferior datoriei catre reclamanta, facand, practic, imposibila recuperarea acesteia intr-un termen rezonabil.

Este de subliniat, de asemenea, ca sustinerea recurentei potrivit careia, la momentul realizarii imprumutului, paratul B. obtinea venituri suficiente pentru a nu fi considerat insolvabil, a fost insotita de referiri fie la venituri salariale pe care paratul B. le-ar fi obtinut pana in anul 2013, fie la suma de 116.000 euro pe care paratul o detinea intr-un cont bancar la momentul incheierii contractului de imprumut si a celui de donatie.

Or, suma de bani existenta intr-un cont bancar al paratului la data contractului de imprumut, in mod corect, nu a fost luata in considerare de catre instanta de apel in aplicarea art.1562 Cod civil, ca reprezentand venit al paratului, in conditiile in care s-a retinut in fapt ca aceasta a fost donata recurentei – parate odata cu suma de 64.000 euro imprumutata de la reclamanta, prin contractul a carui inopozabilitate s-a solicitat a se constata in cauza.

Cat priveste veniturile salariale pretinse, se constata ca recurenta tinde, prin invocarea acestora, la reaprecierea situatiei de fapt stabilite in apel, in ceea ce priveste atat veniturile obtinute de parat, cat si dezechilibrul financiar pe care acesta si l-a creat prin incheierea contractului de donatie. Or, atare finalitate este, insa, incompatibila cu controlul judiciar exercitat de instanta de recurs, limitat la verificarea legalitatii deciziei, nu si a temeiniciei acesteia, pe baza probelor administrate.

Fata de considerentele expuse, Inalta Curte constata ca sustinerile recurentei vizand conditia prejudiciului din cuprinsul art.1562 Cod civil sunt nefondate si le va respinge ca atare.

In ceea ce priveste conditia ca actul sa fie incheiat in frauda debitorului, se observa ca recurenta face referire, in fapt, la o alta conditie pentru intentarea actiunii revocatorii, desprinsa din art.1562 Cod civil, anume complicitatea la frauda debitorului, din moment ce evoca buna sa credinta la incheierea contractului de donatie, cu ignorarea situatiei financiare a donatorului B.

Or, instanta de apel a constatat ca, in cazul unui contract de donatie, nu este ceruta conditia complicitatii la frauda debitorului, astfel cum rezulta din interpretarea a contrario a dispozitiilor art.1562alin.(2) Cod civil, care prevad atare conditie doar in ipoteza unui contract cu titlu oneros sau a unei plati facute in executarea unui asemenea contract. Recurenta nu a infirmat aceasta interpretare, criticand doar aprecierea intrunirii conditiei in discutie, insa critica nu are obiect, de vreme ce instanta de apel nu a analizat complicitatea tertului contractant la frauda debitorului, constatand ca nu este necesara intrunirea sa.

Intrucat debitorul la care se refera art.1562 alin.(1) Cod civil este, in speta, paratul B., si nu recurenta – parata, care este tert fata de contractul de imprumut, conditia ca actul sa fie incheiat in frauda debitorului trebuie analizata exclusiv in persoana paratului B.

Aceasta conditie presupune ca debitorul sa fi avut cunostinta de rezultatul pagubitor al actului fata de creditor, realizand ca prin incheierea actului si-a creat sau si-a marit o stare de insolvabilitate. Nu este necesar ca atitudinea subiectiva a debitorului sa imbrace forma intentiei (dolului) de a-l pagubi pe creditor.

Or, instanta de apel a retinut in fapt, dupa cum s-a aratat, ca suma de bani consistenta pe care paratul o detinea intr-un cont bancar la momentul incheierii contractului de imprumut a fost donata tot recurentei – parate prin contractul vizat de actiunea dedusa judecatii, iar, ulterior, paratul nu a mai figurat in evidentele fiscale cu bunuri mobile si imobile, in timp ce executarea silita in baza titlului executoriu reprezentat de sentinta nr. 883/6.07.2015 a Tribunalului Bucuresti, Sectia a IV-a civila, pronuntata in considerarea contractului de imprumut incheiat intre reclamanta din cauza si paratul B., se realizeaza prin poprirea pensiei in transe de 1950 lei lunar.

Fata de aceste imprejurari retinute de catre instanta de apel, rezulta ca paratul a constientizat ca prin incheierea actului si-a creat sau si-a marit o stare de insolvabilitate si a produs un prejudiciu creditorului, in sensul art.1562 alin. (1) Cod civil.

Sustinerile recurentei nu pot fi, asadar, primite, instanta de apel facand o aplicare corespunzatoare a dispozitiilor art.1562 Cod civil la situatia de fapt stabilita.

Recurenta a mai sustinut ca este nelegala aprecierea instantei de apel conform careia dreptul de uzufruct viager nu poate fi urmarit de creditori, deoarece art.813 alin.2 Cod procedura civila statueaza ca „pot forma obiectul urmaririi silite imobiliare si dreptul de uzufruct asupra unui imobil, precum si dreptul de superficie”.

Inalta Curte retine ca, prin aceasta sustinere, recurenta – parata reitereaza un argument din cursul procesului, care a fost, insa, prezentat pentru ca instanta de judecata sa constate ca „reclamanta denota rea – credinta ?i incearca obtinerea pentru sine de la subsemnata a unei sume de bani fictiv imprumutate paratului B.” (conform intampinarii depuse in fata primei instante) sau doar ca „reclamanta denota rea – credinta” (conform intampinarii depuse in apel). Prin motivele de recurs, finalitatea sustinerii este redata in termeni similari.

Or, prin decizia recurata, nu s-a analizat nici un eventual abuz de drept al reclamantei prin intentarea prezentei actiuni revocatorii ?i nici incidenta simulatiei in cazul contractului de imprumut incheiat intre reclamanta ?i parat. In acest fel, considerentul prin care instanta de apel s-a raportat la dreptul de uzufruct ca obiect al executarii silite nu este unul decisiv in rationamentul juridic expus, evocandu-se trimiterea pe care parata a inteles sa o faca la dispozitiile art.813 alin.2 Cod procedura civila, dar nu in contextul creat de parata.

Nefiind vorba despre un considerent esential in adoptarea solutiei in apel ?i in conditiile in care prin motivele de recurs nu s-a contestat acest caracter ?i nici nu s-a pretins o eventuala ignorare a continutului real al apararii de fond a paratei, simpla reiterare in recurs a unei sustineri anterioare este lipsita de finalitate, neputand conduce, chiar in cazul admiterii sustinerii, la o modificare a rationamentului juridic pe care s-a fundamentat decizia recurata. Din acest motiv, sustinerea in discutie va fi inlaturata, fara a fi analizata ca atare.

In raport de toate considerentele expuse, Inalta Curte a respins ca nefondat recursul, in aplicarea art. 496 Cod procedura civila.

Sursa: https://www.scj.ro/