Actiune in constatare. Uzucapiune de lunga durata. Teren afectat de constructii de interes public. Neindeplinirea conditiei posesiei utile C.civ. din 1864, art. 1844, art. 1847 Legea nr. 213/1998, art. 3 Existenta unor constructii hidrotehnice pe terenul cu privire la care se solicita a se constata intervenirea efectelor prescriptiei achizitive, il plaseaza, sub aspectul regimului juridic, sferei bunurilor domeniului public, asadar inalienabile si insesizabile, nesusceptibile a face obiectul prescriptiei achizitive. Imprejurarea ca asemenea constructii (impreuna cu terenul aferent) nu se regasesc ca atare reglementate, in regim de proprietate publica, prin Legea apelor nr. 107/1996, este lipsita de relevanța avand in vedere ca actul normativ care constituie sediul materiei in ce priveste proprietatea publica si regimul juridic al acesteia este Legea nr. 213/1998. Or, potrivit art. 3 alin. (4) din Legea nr. 213/1998 „domeniul public al comunelor, al oraselor si al municipiilor este alcatuit din bunurile prevazute la pct. III din anexa si din alte bunuri de uz sau de interes public local, declarate ca atare prin hotarare a consiliului local, daca nu sunt declarate prin lege bunuri de uz sau de interes public national ori judetean”. Astfel, retinand regimul juridic specific al terenului cu o afectatiune ce intereseaza domeniul public, devin incidente dispozitiilor art. 1844 C.civ. (conform carora nu se poate prescrie domeniul lucrurilor care nu pot fi obiecte de proprietate privata, fiind scoase in afara circuitului civil), nefiind indeplinite conditiile prevazute de art. 1847 din acelasi cod pentru ca posesia exercitata sa poata fi considerata una utila, achizitiva a dreptului de proprietate.
I.C.C.J., Sectia I civila, decizia nr. 35 din 15 ianuarie 2020
- Circumstantele cauzei
- Obiectul cererii de chemare in judecata
Prin cererea de chemare in judecata inregistrata pe rolul Judecatoriei Iasi la data de 12 decembrie 2014, reclamantii A. si B. Au solicitat, in contradictoriu cu paratii UAT Iasi prin Primar si C., ca prin hotararea ce se va pronunta sa se constate ca au dobandit in proprietate, prin prescriptie achizitiva (uzucapiune), terenul intravilan situat in municipiul Iasi, avand suprafata totala de aproximativ 2753 mp, din care suprafata de 1372 mp se afla in T29, parcelele 909/3, 909/4 si 910, iar suprafata de 1381 mp se afla in T29, parcelele 911, 912. In drept, au fost invocate dispozitiile art. 1890 si art. 1847 Cod civil, cu aplicarea art. 201 din Legea nr. 71/2011. Judecatoria Iasi, Sectia civila, prin sentinta nr. 11034 din 5 octombrie 2015, a admis exceptia necompetentei materiale a instantei, invocata din oficiu si a declinat competenta de 22 solutionare a cauzei in favoarea Tribunalului Iasi, fata de dispozitiile art. 94 pct. 1 lit. k) Cod procedura civila, constatand ca valoarea imobilului (teren) care face obiectul cererii de chemare in judecata este, prin raportare la grilele notariale, de aproximativ 693.119,96 lei.
- Sentinta pronuntata de tribunal Tribunalul Iasi, Sectia I civila, prin sentinta nr. 463 din 7 martie 2017, a respins cererea promovata de reclamanti in contradictoriu cu paratii Unitatea Administrativ Teritoriala Iasi si C.
- Decizia pronuntata de curtea de apel Soluția primei instanțe a fost menținuta de Curtea de Apel Iași, Sectia civila, prin decizia nr. 508 din 28 iunie 2018, prin care s-a respins apelul declarat de reclamanți impotriva sentintei pronuntate de tribunal.
- Calea de atac formulata in cauza Impotriva deciziei, reclamantii au declarat recurs, solicitand, prin prisma pct. 8 al art. 488 Cod procedura civila, admiterea acestuia, casarea hotararilor pronuntate in cauza si, pe fond, admiterea, in parte, a actiunii, constatandu-se ca au dobandit in proprietate, prin uzucapiune, suprafata de 1836 mp, situata in Iasi, determinata de pct. 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9…19, 20, 21…24 din raportul de expertiza efectuat de D. Au criticat hotararile ca fiind nelegale pentru aplicarea in mod gresit a dispozitiilor art. 1847-1855 Cod civil de la 1865 si ale Legii nr. 213/1998. Au aratat ca in ceea ce priveste posesia este evident ca aceasta exista atata timp cat stapanesc bunul – teren si acesta este ingradit, aspect necontestat in speta. Referitor la momentul inceperii posesiei, au indicat anul 1955, cand ascendentii recurentilor au declarat imobilul la administratia financiara, aspect retinut prin hotararile atacate. Au precizat, in acest context, faptul ca depunerea, odata cu inregistrarea la administratia financiara, a unei schite pe numele vechiului proprietar nu poate fi interpretata in sensul ca au inceput sa posede pentru un altul, atata timp cat inscrierea in evidentele fiscale a fost efectuata in nume propriu. Au inteles a se prevala de o decizie a instantei supreme (nr. 70 din 30 august 1979 a Tribunalului Suprem) in sensul ca proba posesiei se va putea face, in ceea ce priveste dreptul de proprietate, prin plata impozitelor si a celorlalte taxe referitoare la imobil si/sau prin inscrierea imobilului la circa financiara, aspect dovedit in cauza si necontestat de catre parati. In ceea ce priveste caracterul neintrerupt al posesiei, recurentii au aratat ca, in conformitate cu art. 1849 Cod civil, posesia se intrerupe prin modurile si dupa regulile prescrise in art. 1863 si art. 1909, art. 1850 stabilind o prezumtie relativa de continuitate si neintrerupere in favoarea posesorului. Deoarece art. 1909 din Codul civil de la 1864 se refera la bunurile mobile, iar art. 1863 era considerat implicit abrogat de prevederile Decretului nr. 167/1958, recurentii au apreciat ca in speta sunt aplicabile dispozitiile art. 16 din decret, in cauza nefacandu-se dovada vreunei recunoasteri, in ceea ce-i priveste a dreptului de proprietate al altei persoane, nici a existentei vreunei actiuni in justitie a altei persoane impotriva lor ori a unui act incepator de executare. De altfel, chiar si in ipoteza considerarii ca neabrogate a dispozitiilor art. 1863 si urmat. Din vechiul Cod civil, recurentii au opinat ca intreruperea prescriptiei tot nu ar fi operat, in conditiile in care respectivele prevederi sunt similare celor ale Decretului nr. 167/1958. In acest context, au sustinut ca nu poate fi retinut ca posesia a fost intrerupta in anii 1988- 1990 raportat la aspectul ca terenul situat in T28 parcela 909 ar fi fost in administrarea Inspectoratului silvic, atata timp cat conform adresei 11538/CP din 18 aprilie 2018 emisa de Directia Silvica Iasi, terenul nu a fost administrat vreodata de RNP Romsilva, inclusiv in 23 perioada anterioara anului 1990 (in motivarea deciziei, instanta retinand o alta adresa emisa de Romsilva, desi cea mentionata anterior face referire expres la terenul uzucapat). Pe de alta parte, au precizat ca prin actiunea introductiva de instanta au solicitat a se constata uzucapiunea doar in ceea ce priveste terenul situat in Iasi, parcelele 909/3, 909/4, 910, 911 si 912. In ceea ce priveste caracterul public al posesiei, au aratat ca desi dispozitiile Codului civil nu definesc acest caracter, prin prisma art. 1852 care se refera la posesia clandestina, mentioneaza ca, dupa cum a rezultat chiar din declaratiile martorului E., recurentii locuiesc in imobil cel putin din anul 1970 de cand ii cunoaste. Referitor la conditia ca posesia sa fie facuta sub nume de proprietar, s-au prevalat de dispozitiile art. 1854 Cod civil, opinand ca atata timp cat nu s-a facut dovada ca sunt detentori precari, posesia este sub nume de proprietar. Au aratat, in acest context, ca intimata – parata UAT Iasi nu a invocat exceptia lipsei calitatii procesuale pasive, ceea ce inseamna ca a recunoscut ca este proprietara imobilului uzucapat de recurenti si nu a depus niciun document potrivit caruia au posedat terenul in baza unui titlu emis de aceasta. In ceea ce priveste chesoanele edificate pe teren – canale de colectare a apei pluviale – au aratat ca acestea sunt necesare regularizarii scurgerilor pe versanti conform art. 48 lit. d din Legea nr. 107/1996, republicata, insa nicio prevedere a acestei legi nu include terenurile pe care respectivele chesoane sunt construite in domeniul public. De altfel, conform pct. III din Anexa Legii nr. 213/1998, modificata, terenurile pe care sunt edificate lucrari hidrotehnice necesare regularizarii scurgerilor pe versanti nu sunt incluse in domeniul public al comunei sau orasului, instanta de apel facand o gresita apreciere prin retinerea caracterului exemplificativ al enumerarii din anexa. Mai mult, dispozitiile Legii nr. 107/1996 sunt dispozitii speciale in raport de cele ale Legii nr. 213/1998, iar respectivele chesoane sunt construite in anul 1970, asa cum a rezultat din adresa nr. 94654 din 1 noiembrie 2017 emisa de parata. Referitor la imobilul – casa si teren ce apartin statului roman, intabulate in CF nr. 138876 a municipiului Iasi, au mentionat ca acestea nu au facut obiectul cererii de chemare in judecata.
- Solutia si considerentele Inaltei Curti de Casatie si Justitie
Analizand criticile deduse judecatii, Inalta Curte constata urmatoarele: – In primul rand, criticile referitoare la elementele de fapt ale exercitarii posesiei stabilite de instanțele de fond pe baza probelor administrate in cauza, nu pot face obiect al cenzurii in recurs, limitate strict la aspecte de nelegalitate. Astfel, nu se constituie in obiect al controlului de nelegalitate situatia de fapt referitoare la durata posesiunii, care nu a putut fi retinuta ca circumscrisa celei de 30 ani, fata de elementele fapt stabilite de instante – contrar pozitiei, inconsecvente de altfel, pretinse de catre reclamanti care in motivele de recurs au sustinut ca aceasta ar fi inceput in anul 1955, iar in fata instantei de fond, ca incepand in 1970. Sub acest aspect, instanta de apel, evaluand mijloacele de proba, a constatat ca in anul 1955 (cel pretins ca moment de inceput al termenului prescriptiei achizitive) a avut loc, in realitate, inscrierea imobilului in evidentele fiscale pe baza schitei manuale intocmite de fostul proprietar, C. Si ca o declaratie de impunere, de catre reclamanți, s-a facut abia in anul 2002 (cu privire la o suprafata de teren de 1299,06 mp din terenul solicitat de 2753 mp) si de asemenea, ca abia pentru anul 2015 s-a facut dovada emiterii unor decizii de impunere (dar doar pentru imobilul din str. X. Nr. 20, nu si pentru cel de la 22, pretins de asemenea prin actiune). 24 La fel, s-a constatat ca in perioada 1988 – 1990, in Registrul posesorilor, cu privire la suprafata de teren inscrisa in parcela nr. 909 nu figurau reclamanții, ci Municipiul Iasi care deținerea terenul in administrare operativa, fiind in posesia Inspectoratului Silvic. Astfel, avand in vedere, pe de o parte, inadvertențele regasite chiar in poziția procesuala a reclamanților in legatura cu momentul de incepere a cursului prescriptiei și pe de alta parte, elementele probatorii valorificate de instanțele fondului, care au demonstrat existența a diferite mentiuni in legatura cu inregistrarea posesorilor, altii decat reclamanții, respectiv a platitorilor de impozite in evidentele fiscale ale statului, in mod corect s-a constatat ca nu sunt incidente dispozitiile art. 1890 C.civil, care impun un termen de 30 ani pentru a face posibila dobandirea proprietatii imobiliare prin exercitarea posesiei. De aceea, susținerea recurenților- reclamanți in sensul ca posesia ar fi avut caracter neintrerupt, cu referire la dispozitiile art. 1849 C.civil si la prevederile corespunzatoare din art. 16 Decretul nr. 167/1958, este lipsita de pertinenta si fara suport in considerentele deciziei de apel, in contextul in care instanța nu a retinut incidenta vreunui caz intreruptiv de prescriptie ci, in principal si in mod prioritar, aspectul referitor la neimplinirea termenului prescriptiei achizitive raportat la momentul la care s-a putut considera ca a inceput cursul prescriptiei. Tot astfel, critica recurentilor – facuta cu trimitere la o decizie a fostului Tribunal Suprem – conform careia dovada posesiei se poate realiza si prin plata impozitelor, nu este de natura sa combata si respectiv, sa demonstreze in vreun fel nelegalitatea deciziei atacate, raportat la considerentele retinute pe acest aspect, conform carora „reclamantii nu au indicat din ce an au platit impozit si cand au declarat bunul imobil, neaducand dovezi privitoare la plata impozitului in perioada in care au sustinut ca au avut posesia neintrerupta (din anul 1970), actele legate de calculul impozitului, depuse de reclamanti, datand din anul 2015, iar intimata facand referire la anul 2002 a fiind cel al declararii bunului”. Asadar, nu se poate pretinde ca instanta nu a valorificat respectivele dovezi referitoare la plata impozitelor pe terenul exercitarii posesiei, numai ca datele relevante rezultate in legatura cu momentul platii nu au permis concluzia implinirii termenului prescriptiei achizitive. – Chiar admitandu-se ca durata posesiei s-ar fi desfasurat de-a lungul a 30 de ani, ea nu indeplinea oricum, conditiile unei posesii utile pentru a avea efect achizitiv, asa cum corect retine instanța de apel. Astfel, afectarea in mare parte a terenului de o serie de constructii hidrotehnice (sase chesoane de captare a apei subterane in vederea combaterii eroziunii si alunecarilor de teren) il plaseaza, intr-adevar, sub aspectul regimului juridic, sferei bunurilor domeniului public, asadar inalienabile si insesizabile, nesusceptibile a face obiectul prescriptiei achizitive. Contrar sustinerii recurentilor, astfel de constructii hidrotehnice de hidroamelioratii au o afectatiune ce intereseaza domeniul public (in raportul de expertiza consemnandu-se de altfel, ca incepand cu 01.01.1990, terenul se afla in administrarea Consiliului local ca bun ce face parte din domeniul public). Imprejurarea ca asemenea constructii (impreuna cu terenul aferent) nu se regasesc ca atare reglementate, in regim de proprietate publica, prin Legea apelor nr. 107/1996 este lipsita de relevanța juridica pretinsa de recurenti avand in vedere ca actul normativ care constituie sediul materiei in ce priveste proprietatea publica si regimul juridic al acesteia este Legea nr. 213/1998. Or, potrivit art. 3 alin. (4) din Legea nr. 213/1998 „domeniul public al comunelor, al oraselor si al municipiilor este alcatuit din bunurile prevazute la pct. III din anexa si din alte bunuri de uz sau de interes public local, declarate ca atare prin hotarare a consiliului local, daca nu sunt declarate prin lege bunuri de uz sau de interes public national ori judetean”. 25 De aceea, in mod corect a facut instanta de apel referire la acest act normativ pentru a retine regimul juridic specific al terenului afectat de asemenea de constructii, cu incidenta corelativa a dispozitiilor art. 1844 C.civ. (conform carora nu se poate prescrie domeniul lucrurilor care nu pot fi obiecte de proprietate privata, fiind scoase in afara circuitului civil). De asemenea, retinerea in considerentele deciziei atacate, ca elemente de fapt, a aspectelor referitoare la formularea unor cereri de restituire a terenului pe temeiul Legii nr. 169/1997 si respectiv, de notificare, in vederea retrocedarii, conform Legii nr. 10/2001, de catre fostii proprietari, are semnificatia, din punct de vedere juridic, unei contestari a caracterului util al posesiei. Aceasta intrucat prin pretinderea restituirii bunului de catre fostii proprietari se pune in discutie insasi posesia sub nume de proprietar a actualului posesor. Pe linia aceleiasi precaritati a posesiei a retinut instanta de apel, cu trimitere la proba testimoniala administrata de prima instanta a fondului, faptul ca reclamantii nu sunt cunoscuti ca posedand imobilul – construit (care a fost nationalizat) si terenul sub nume de proprietari. In consecinta, intreaga situatie de fapt, asa cum a fost retinuta de instanțele fondului au dus la concluzia corecta, a neindeplinirii conditiilor prevazute de art. 1847 C.civ. pentru ca posesia exercitata de reclamanți sa poata fi considerata una utila, achizitiva a dreptului de proprietate, criticile de nelegalitate formulate avand caracter nefondat. Pentru toate considerentele aratate, cum decizia atacata are caracter legal, motivul reglementat de art. 488 pct. 8 C.pr.civ. nefiind incident, recursul a fost respins ca nefondat. sursa: Detalii jurisprudență – Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României (scj.ro)