Servitute de utilitate publica instituita asupra unei suprafete de teren, proprietate privata. Conditionarea proprietarului pentru obtinerea autorizatiei de constructie de dezmembrarea terenului in parcele distincte si renuntarea la dreptul de proprietate asupra suprafetei afectate servitutii de uz public. Constatarea nulitatii absolute a declaratiei notariale de renuntare la dreptul de proprietate. Existenta unei cauze ilicite, imorale. Atingerea adusa dreptului de proprietate. Constatarea exproprierii in fapt. Obligarea unitatii administrativ-teritoriale la plata unei juste despagubiri.
R O M A N I A
INALTA CURTE DE CASATIE SI JUSTITIE
Sectia I civila
Decizia nr. 542/2022
Sedinta publica din data de 17 martie 2022
Asupra cauzei civile de fata, retine urmatoarele:
I. Circumstantele cauzei.
1. Obiectul cererii de chemare in judecata.
Prin actiunea civila inregistrata pe rolul Tribunalului Cluj in dosarul nr. x/2020, reclamanta A., in contradictoriu cu paratii municipiul Cluj-Napoca prin Primar si Consiliul Local al municipiului Cluj-Napoca, a solicitat instantei sa constate nulitatea absoluta a Declaratiei autentificate sub nr. x/20.05.2016 de notar public B.; sa constate exproprierea de fapt in ceea ce priveste imobilul teren situat administrativ in intravilanul municipiului Cluj-Napoca, str. x, jud. Cluj, in suprafata de 43 mp, inscris in C.F. nr. x Cluj-Napoca, nr. cad. x; sa oblige paratul de rd. l la acordarea catre reclamanta a unei juste despagubiri reprezentand contravaloarea imobilului expropriat, despagubire calculata la valoarea de 250 euro/mp; sa oblige paratii la plata cheltuielilor de judecata ocazionate de prezentul litigiu.
2. Hotararea pronuntata in prima instanta.
Prin sentinta civila nr. 616 din 10.12.2020 a Tribunalului Cluj pronuntata in dosarul nr. x/2020, s-a admis cererea de chemare in judecata, si in consecinta:
S-a constatat nulitatea absoluta a declaratiei autentificate sub nr. x/20.05.2016 de notar public B..
S-a constatat exproprierea de fapt a terenului in suprafata de 43 mp inscris in C.F. nr. x Cluj-Napoca, nr. cad. x, situat in Cluj-Napoca, str. x.
Paratul Municipiul Cluj-Napoca a fost obligat sa plateasca reclamantei suma de 7.396 euro cu titlu de despagubiri.
Paratii au fost obligati, in solidar, sa plateasca reclamantei suma de 11.137 RON cheltuieli de judecata – taxa judiciara de timbru si onorariul expertilor.
3. Hotararea pronuntata in apel.
Prin decizia nr. 153/A din 15 iunie 2021 pronuntata de Curtea de Apel Cluj, sectia I civila s-a respins apelul declarat de paratii Municipiul Cluj-Napoca si Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca impotriva sentintei civile nr. 616 din 10.12.2020 a Tribunalului Cluj pronuntata in dosarul nr. x/2020, care a fost mentinuta.
4. Calea de atac formulata in cauza.
Impotriva deciziei nr. 153/A din 15 iunie 2021 pronuntata de Curtea de Apel Cluj, sectia I civila au declarat recurs paratii Primarul Municipiului Cluj-Napoca si Municipiul Cluj-Napoca
5. Inregistrarea recursului la Inalta Curte de Casatie si Justitie si apararile formulate de parti:
Dosarul a fost inregistrat pe rolul Inaltei Curti de Casatie si Justitie la 31 martie 2021 si a fost repartizat aleatoriu Completului de filtru nr. 5.
Prin rezolutia din 14 septembrie 2021, s-au dispus masurile procesuale prevazute de art. 490 din C. proc. civ.
Intimata A. a invocat in aparare exceptia inadmisibilitatii recursului, aratand ca a dedus judecatii nelegalitatea caracterului mascat, fortat si gratuit a unei exproprieri in fapt a imobilului teren proprietatea sa si a solicitat acordarea de despagubiri reprezentand contravaloarea prejudiciului creat prin expropriere. Asa fiind, devin incidente dispozitiile art. 483 alin. (2) din C. proc. civ. care exclud de la calea de atac a recursului hotararile judecatoresti pronuntate in materie de expropriere.
Prin raspuns la intampinare, recurentii au solicitat respingerea exceptiei inadmisibilitatii caii de atac, cu argumentul ca obiectul litigiului este anulare act si pretentii, nu expropriere, care este un petit accesoriu.
6. Memoriul de recurs
Recurentii au solicitat admiterea recursului in temeiul dispozitiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 si 8 din C. proc. civ.
Au aratat ca petitul privind exproprierea este un petit accesoriu, intrucat s-a solicitat, in principal, anularea unor acte notariale.
O prima critica vizeaza nelegalitatea deciziei din perspectiva faptului ca instanta de apel a retinut existenta unei „cauze ilicite” la momentul incheierii declaratiei autentificate, inducand ideea ca, in situatia data, exproprierea ar fi fost singura modalitate de transfer a terenului litigios.
Curtea a facut trimitere la adresa nr. x/2011, fara a lua in considerare totodata faptul ca intimata nu era obligata sa solicite la acel moment autorizatia de construire, aceasta avand posibilitatea sa astepte demararea unor investitii la drum de catre autoritatea publica locala. Doar la acel moment putea interveni in discutie o expropriere in baza legii speciale.
Instanta de apel si-a fundamentat solutia facand abstractie de prevederile legale din C. civ. in materia transferului dreptului de proprietate si a facut trimitere la o hotarare ramasa definitiva ulterior datei autentificarii declaratiei notariale prin care reclamanta a cedat dreptul sau de proprietate asupra terenului.
Cauza ilicita ar presupune doua elemente: unul material, care consta in procedeul folosit si care, prin el insusi, nu este contrar legii si unul intentional, care consta in eludarea aplicarii unui text de lege.
Contrar interpretarii date de catre instanta de apel, cauza nu poate fi considerata a fi ilicita, decat daca este contrara legii si ordinii publice. Apoi, potrivit art. 1236 alin. (3) din noul C. civ., cauza este imorala atunci cand este contrara bunelor moravuri.
Existenta unei cauze valabile se prezuma pana la proba contrara, ori, in speta, nu s-a facut aceasta dovada. Pentru a determina caracterul cauzei in mod firesc trebuie stabilit scopul pentru care a fost incheiat actul, cum de altfel retine si instanta de judecata.
Recurentii considera ca instanta de apel nu a analizat scopul urmarit de parte atunci cand si-a dat consimtamantul la incheierea actului juridic, intrucat in mod evident intimata-reclamanta a urmarit sa isi satisfaca propriile interese, respectiv obtinerea autorizatiei de construire fara a mai astepta momentul la care in zona respectiva ar fi urmat sa se faca investitii la drum si s-ar fi demarat si procedura de expropriere privind portiunea de teren delimitata ca atare, in mod legal, in documentatia de urbanism.
Nu li se poate imputa recurentilor ca au eludat procedura de expropriere, atat timp cat intimata-reclamanta nu a dorit sa astepte o investitie a municipalitatii in zona, care sa presupuna o expropriere in acord cu prevederile legii speciale.
Optiunea de a ceda terenul in favoarea municipalitatii a fost a reclamantei, in baza prevederilor legale care permit aceasta, insa nu motivata de o conditionare sau constrangere din partea paratilor, ci generata de propriile interese, respectiv demararea unui proiect investitional.
Contrar interpretarilor date de catre instanta de apel prevederilor din C. civ. referitoare la cauza, considera ca intimata a avut prefigurarea mentala a scopului urmarit, inainte si in vederea incheierii actului juridic anulat de catre instanta de fond, solutie mentinuta in apel. Intimata a dat declaratiile de renuntare analizand optiunile avute si alegand-o pe cea care ii reprezenta interesul la acel moment.
Faptul ca intimata a ales sa transfere cu titlu gratuit imobilul in proprietatea Municipiului Cluj-Napoca a fost vointa acesteia, tinand seama in mod evident de faptul ca parcurgerea unei proceduri de expropriere a terenului delimitat cu destinatia de drum conform prevederilor legale in Planul urbanistic general nu era de actualitate la momentul la care intimata a dorit sa realizeze o investitie pentru propriul interes. Scopul semnarii declaratiei notariale a fost emiterea autorizatiei de construire la acel moment si nu la unul ulterior.
Conform prevederilor art. 1236 din C. civ., pentru a fi valabila, cauza actului juridic civil trebuie sa indeplineasca urmatoarele cerinte, cumulativ: sa existe, sa fie licita, sa fie morala.
Cauza nu exista atunci cand partea nu are aptitudinea de a-si reprezenta (prefigura) corect faptele sale ori consecintele acestora. Se poate considera ca lipsa cauzei include si ipoteza in care cauza este falsa, deci cand partea s-a aflat intr-o eroare esentiala asupra existentei cauzei, adica asupra motivului care a determinat-o sa incheie actul juridic.
Existenta cauzei se apreciaza prin raportare la momentul incheierii actului, iar, din aceasta perspectiva nu sunt relevante retinerile instantei de apel cu privire la sentinta civila nr. 3504/2016 a Tribunalului Cluj, definitiva prin decizia civila nr. 1492/2017 a Curtii de Apel Cluj, prin care a fost anulat art. 25 din RLU aferent PUG 2014. Pe de o parte, intrucat aceasta hotarare a produs efecte doar ulterior, de la data publicarii in Monitorul Oficial si, pe de alta parte, deoarece trasarea/delimitarea servitutilor de utilitate publica in PUG este obligatorie potrivit prevederilor H.G. nr. 525/1996, ale Legii 350/2001 si respectiv O.G. nr. 43/1997 de a caror continut instanta de apel nu a tinut deloc seama.
Apoi, conform art. 1236 alin. (2) C. civ., cauza este ilicita atunci cand este contrara legii si ordinii publice. De asemenea, cauza este ilicita si in ipoteza fraudei la lege, deci atunci cand actul juridic este doar mijlocul pentru a eluda aplicarea unei norme legale imperative, ceea ce nu este situatia in cauza.
Raportat la cele anterior expuse, nu se putea retine ca parcurgerea procedurii de expropriere era singura de urmat in speta, astfel cum a retinut instanta, institutia renuntarii la dreptul de proprietate fiind prevazuta de C. civ. si fiind reglementata de art. 889 din noul C. civ.
Recurentii considera ca in lumina noului C. civ. prevaleaza mentinerea si confirmarea actului juridic intr-o forma sau alta si chiar validarea lui, iar nu desfiintarea acestuia.
Critica si faptul ca prin anularea declaratiei notariale, HCL prin care s-a aprobat transferul dreptului de proprietate nu mai este valabil, intrucat aprobarea HCL a avut la baza declaratia notariala si, astfel, nici transferul dreptului de proprietate nu mai este valabil, terenul ramanand in proprietatea intimatei, in baza principiului de drept resoluto iure dantis resolvitur ius accipientis.
Acest principiu priveste efectele nulitatii actului juridic fata de terti si este consacrat de art. 1254 alin. (2) din noul C. civ.
Prin anularea declaratiei notariale situatia de CF nu mai este conforma realitatii, inscrierea dreptului avand la baza un anumit temei legal, iar prin modificarea acestuia-expropriere, se modifica acest temei.
Intimata ramane in proprietatea terenului litigios, terenurile delimitate in PUG ca servituti fiind rezervate pana la un moment ulterior, al realizarii unor investitii in zona, doar acela fiind momentul in care se poate aduce in discutie institutia exproprierii, care, conform legii, este initiata de catre expropriator.
Delimitarea/rezervarea servitutilor de utilitate publica in cuprinsul Planului urbanistic general este prevazuta de lege, in sarcina autoritatii administrative fiind instituita chiar o obligatie in sensul reglementarii acestora, in acest sens fiind prevederile H.G. nr. 525/1996 – Regulamentul general de urbanism, O.G. nr. 43/1997, forma consolidata, Ordinul nr. 839/2009 – Cerinte urbanistice. Reglementarile specifice din domeniul urbanismului impun norme imperative in privinta arterelor rutiere, ce trebuiesc respectate de particulari, avand in vedere faptul ca, in conformitate cu dispozitiile art. 13 din Legea nr. 350/2001, folosul intregii comunitati primeaza in cadrul dezvoltarii urbanistice.
Se critica si faptul ca instanta de apel nu a tinut seama ca autorizatia de constructie a avut la baza un certificat de urbanism, respectiv CU nr. 2494/2015, depus in probatiune la dosar, CU a carui anulare nu a fost solicitata si in baza caruia s-a emis ulterior autorizatia de construire. In cuprinsul acestui act care nu a fost contestat si nici anulat, este prevazut ca se vor aplica in mod obligatoriu servitutile generate de obiectivele de utilitate publica precum si celelalte restrictii, asa cum sunt ele evidentiate in PUG-plansa 3.2.
Recurentii sustin ca de o eventuala expropriere s-ar putea discuta doar in conditiile in care ar fi intrunite conditiile prevazute de Legea nr. 33/1994, privind exproprierea pentru cauza de utilitate publica si avand in vedere faptul ca nu a fost urmata procedura speciala prevazuta de lege in materie de expropriere, actiunea astfel cum a fost formulata este inadmisibila.
O ultima critica se refera la faptul ca instanta nu trebuia sa ii oblige la plata despagubirilor, terenul putand ramane in continuare in proprietatea intimatei, cu destinatia prevazuta in PUG.
Sub acest aspect, la pronuntarea hotararii, s-a pornit de la premisa gresita conform careia orice cale de acces trebuie sa fie in proprietate publica si, ca atare, autoritatea administrativa este obligata sa acorde despagubiri.
Pentru a se putea edifica constructii autorizate, obligativitatea asigurarii cailor de acces, astfel cum sunt acestea reglementate, este prevazuta de reglementarile legale anterior mentionate.
In ceea ce priveste cuantumul despagubirilor, solutia instantei este nelegala, intrucat imobilul in litigiu a fost supraevaluat, instanta de apel ignorand obiectiunile la raportul de expertiza pe care le-au formulat in apel.
Despagubirile trebuie stabilite in baza unor criterii reale, efective, fiind necesara o corectie negativa la cele doua comparabile A si D, pentru argumentele cuprinse in obiectiunile la expertiza pe care le sustin si in recurs.
II. Solutia si considerentele Inaltei Curti de Casatie si Justitie.
Prioritar, Inalta Curte, avand in vedere art. 22 din C. proc. civ., care la alin. (4) prevede ca judecatorul da sau restabileste calificarea juridica a actelor si faptelor deduse judecatii, chiar daca partile le-au dat o alta denumire, va respinge exceptia inadmisibilitatii recursului, invocata de intimata-reclamanta prin intampinare, avand in vedere urmatoarele:
Instantele de fond au retinut, ca situatie de fapt ce nu poate fi reconfigurata in recurs, ca reclamanta a fost proprietara unei parcele de teren in suprafata de 800 mp, situata in Cluj-Napoca, inscrisa in CF x nr. cad. x, parcela pe care a dobandit-o cu titlu de mostenire si partaj, in baza Certificatului de mostenitor nr. x/05.07.2011.
Aceasta a efectuat in cursul anului 2016, demersurile necesare pentru obtinerea unei autorizatii de construire pentru edificarea unui imobil cu destinatia de locuinta si birou pe terenul pe care avea titlu de proprietate.
Parata Primaria municipiului Cluj, prin adresa nr. x/5.08.2018, i-a comunicat faptul ca parcela este grevata de servitute de utilitate publica instituita prin art. 25 din PUG-ul aprobat prin HCL nr. 493/22/12/2014, motiv pentru care, anterior obtinerii autorizatiei de construire, este necesar sa procedeze la dezmembrarea suprafetei de teren proprietatea sa si la inscrierea suprafetei astfel dezmembrate in CF cu titlu de drum, in favoarea Municipiului Cluj-Napoca.
In baza declaratiei notariale autentificate sub nr. x din 20.05.2016 de catre notarul public B., reclamanta a procedat la dezmembrarea terenului proprietatea sa in doua parcele distincte si a renuntat, fara o contraprestatie, la suprafata de teren de 43 mp in favoarea Municipiului Cluj-Napoca, ca o conditie impusa de parata pentru obtinerea autorizatiei de construire.
Astfel, izvorul pretentiilor reclamantei este dat de restrangerea dreptului sau de proprietate asupra suprafetei de 43 mp teren si de imposibilitatea de a dispune de propriul sau bun, din cauza paratelor, care i-au restrictionat exercitarea prerogativelor dreptului de proprietate asupra bunului litigios prin conditiile ce i le-au impus si prin instituire unei servituti de uz public, fara plata vreunei despagubiri.
Reclamanta a initiat prezentul demers judiciar solicitand sa se constate nulitatea declaratiei notariale prin care in temeiul art. 562 alin. (2) si 889 din C. civ. a renuntat la dreptul sau de proprietate asupra acestei parcele de teren.
Inalta Curte retine ca obiectul cererii de chemare in judecata si cauza acesteia sunt elocvente pentru a stabili cadrul procesual si limitele obiective ale investirii instantei.
In ceea ce priveste obiectul, acesta consta in ceea ce partile inteleg sa supuna judecatii, ceea ce ele pretind ca judecatorii sa verifice, sa aprecieze, sa constate, sa judece, actiunea aducand in discutie o problema de fapt si una de drept.
Asa fiind, se retine ca in speta, instanta nu a fost investita cu o actiune intemeiata pe legile ce reglementeaza exproprierea pentru cauza de utilitate publica, respectiv cererea expropriatorului de a se dispune exproprierea si de a se stabili cuantumul despagubirilor datorate proprietarului sau contestarea, in etapa judiciara, a cuantumului despagubirilor acordate in etapa administrativa a procedurii de expropriere.
In prezenta cauza, reclamanta a solicitat constatarea nulitatii actului notarial incheiat pentru o cauza ilicita si imorala, obligarea paratului Municipiul Cluj Napoca la repararea prejudiciului pentru ingerinta autoritatii administrative in dreptul sau de proprietate privata, corelativ cu lipsa oricarui demers din partea acestuia in vederea demararii procedurii legale a exproprierii si a platii unei despagubiri echitabile, atat timp cat bunul sau a fost afectat de o utilitate publica, proiectata prin Planul Urbanistic Zonal, aprobat, prin HCL Cluj Napoca nr. 493/2014.
In consecinta, raportat la limitele obiective ale actiunii, respectiv pretentia concreta dedusa judecatii, cauza juridica, precum si la limitele subiective ale acesteia, privitoare la partile intre care exista raportul juridic litigios, astfel cum au fost fixate de insasi reclamanta, nu se poate retine incidenta dispozitiilpor art. 483 alin. (2) din C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 310/2018, decizia atacata fiind susceptibila de recurs.
Examinand decizia recurata, prin prisma criticilor formulate si prin raportare la actele, lucrarile dosarului si la dispozitiile legale aplicabile, Inalta Curte constata ca recursul declarat este nefondat pentru considerentele ce urmeaza sa fie expuse.
Motivul de recurs prevazut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.
Recurentii au invocat ca motiv de recurs dispozitiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., potrivit carora casarea unor hotarari se poate cere cand hotararea nu cuprinde motivele pe care se intemeiaza sau cand cuprinde motive contradictorii ori numai motive straine de natura cauzei, fara insa a argumenta ce anume atrage incidenta acestui motiv de casare.
Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., hotararea judecatoreasca trebuie sa cuprinda motivele de fapt si de drept care au format convingerea instantei, aratandu-se atat motivele pentru care s-au admis, cat si cele pentru care s-au inlaturat cererile partilor.
Inalta Curte considera ca este indeplinita obligatia instantei de a argumenta solutia adoptata, consacrata legislativ de dispozitiile citate, ce au in vedere stabilirea in considerente a situatiei de fapt expusa in detaliu, incadrarea in drept, examinarea argumentelor partilor si punctul de vedere al instantei fata de fiecare critica relevanta si, nu in ultimul rand, rationamentul logico-juridic care a fundamentat solutia adoptata, astfel incat aceasta critica, invocata formal de parati, nu va fi primita.
Motivul de recurs prevazut de dispozitiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.
Prima critica formulata de recurentii, referitoare la nelegalitatea deciziei atacate raportat la retinerea eronata a existentei unei cauze ilicite si imorale la incheierea actului autentificat prin care a operat transferul dreptului de proprietate si care au determinat instantele de fond sa admita actiunea civila a reclamantei nu este fondata.
Curtea de apel, avand in vedere starea de fapt retinuta prin administrarea probatoriilor, a statuat ca reclamanta a fost conditionata sa dea declaratia notariala prin care a renuntat la dreptul sau de proprietate asupra terenului in litigiu in favoarea municipalitatii, intrucat nu ar fi putut sa obtina, in alt mod, autorizatia de constructie necesara pentru edificarea, in conditii de legalitate, a proiectului sau imobiliar constand intr-o locuinta unifamiliala.
Paratele au sustinut in apel si au reluat in recurs aceasta critica, ca reclamanta a optat pentru incheierea acestui act fiind in deplina cunostinta de cauza, voit, avand reprezentarea gratuitatii lui si nedorind sa astepte incheierea unei proceduri de expropriere, ce nu era de actualitate la data solicitarii autorizatiei de constructie si care presupunea derularea in mai multe etape, pe o perioada lunga de timp, nestiindu-se data la care va fi finalizata.
In acest context, sustinerea paratei ca reclamanta avea interesul in orizontul de asteptare apropriat de a obtine autorizatia de construire nu face decat sa confirme rationamentul Curtii care, analizand probele administrate de parti, inclusiv valoarea probatorie a adresei administrative nr. x/43 din 05 august 2016, emisa de Primaria municipiului Cluj Napoca, a retinut ca unicul scop avut in vedere de reclamanta a fost obtinerea autorizatie de construire, actul notarial fiind incheiat pro causa. Parata nu se poate, astfel, folosi in aparare de o atitudine ce i se poate imputa.
Nu in ultimul rand, teza probatorie propusa declarativ de parati in apel nu a fost sustinuta de dovezi apte sa determine convingerea instanta de temeinicia argumentelor in sensul propus de acestia.
In retinerea caracterului nefondat al criticii, Inalta Curte are in vedere ca o reluare a imprejurarilor/situatiei de fapt si de drept ale cauzei, in apel, care sa le dubleze pe cele retinute deja in hotararea de prima instanta, nu e necesara atunci cand stabilirea lor corecta ori completa nu face obiect al controlului judiciar.
Cum in recurs nu se pot reevalua probele administrate, motivele de recurs ce tind la modificarea deciziei urmare a unei reaprecieri a probelor, sunt inadmisibile. Se retine ca instanta de recurs nu examineaza faptele cauzei, existenta si aprecierea lor apartinand puterii suverane a instantelor de fond, astfel incat, pentru considerentele anterioare critica se priveste ca nefiind fondata.
Cat priveste critica paratilor privind situatia de fapt retinuta in mod eronat in sensul ca au eludat procedura de expropriere, avand in vedere cadrul procesual determinat de reclamanta in prezenta cauza si de limitele judecatii in apel, argumentele prezentate in memoriul de recurs excedeaza considerentelor deciziei atacate, neraportandu-se la ele.
Si critica referitoare la faptul ca prin anularea declaratiei notariale, Hotararea Consiliului Local prin care s-a aprobat transferul dreptului de proprietate nu mai este valabila si ca nici situatia de CF nu mai este conforma, nu este fondata.
In ceea ce priveste aceasta critica este de avut in vedere ca judecatorii hotarasc numai asupra obiectului cererii deduse judecatii, fiind, prin urmare, tinuti a se pronunta numai cu privire la ceea ce s-a cerut in conditiile legii, iar nu cu privire la mai mult, mai putin sau la altceva decat partea a solicitat.
Pe de alta parte, caracterul devolutiv al apelului nu este unul absolut, el fiind limitat de doua reguli restrictive exprimate prin adagiile tantum devolutum quantum appellatum ce stabileste ca pricina se transmite catre instanta superioara, spre a fi din nou judecata, doar in masura sau in limitele in care activitatea instantei inferioare a fost criticata, iar, in speta, in fata instantei de apel, nu s-au formulat astfel de critici, apelantii sustinand exceptia inadmisibilitatii actiunii si prin argumentul ca HCL prin care s-a instituit servitutea publica nu a fost anulata. Cu toate acestea, trecand peste acest impediment, instanta de apel a analizat chiar si aceste sustineri, mentinand sentinta tribunalului care a statuat, cu privire la situatia juridica a imobilului, ca terenul in litigiu in suprafata de 43 mp inscris in CF x Cluj Napoca nr. cad x situat in strada x este grevat de o servitute de utilitate publica. Totodata, s-a retinut ca reclamanta nu a avut nicio obiectiune cu privire la acest aspect si la destinatia conferita prin PUG conform normelor de urbanism mentionate de parati.
In cadrul considerentelor in discutie, au fost analizate sustinerile din cererea de apel ale paratilor, apreciindu-se ca acestea nu sunt dovedite, raportat la probatoriul administrat la solicitarea partilor si ca, oricum nu ar fi avut relevanta, in contextul factual deja stabilit, asupra solutiei ce urma a se pronunta.
Or, in cauza reclamanta nu a solicitat in mod expres anularea HCL si nici repunerea partilor in situatia anterioara, astfel incat critica se priveste ca nefiind fondata.
Se apreciaza ca fiind lipsite de relevanta juridica sustinerile din memoriu de recurs privind reglementarile de care autoritatile administrative trebuie sa tina cont si modalitatile in care instituie servituti de utilitate publica.
De altfel, in concret, paratii nu argumenteaza punctual in ce consta nelegalitatea solutiei procesuale pronuntate in apel si care anume norma de drept a fost interpretata sau aplicata gresit, critica pe acest aspect neputand fi cenzurata in cadrul controlului de legalitate efectuat de instanta de recurs.
In ceea ce priveste critica recurentilor cu privire la faptul ca nu s-a solicitat anularea certificatului de urbanism, este vadit ca acesta nu are valoarea unui titlu de proprietate autonom, el fiind doar un instrument tehnico-juridic de informare emis de autoritatile competente, prin care se fac cunoscute solicitantului elementele privind regimul juridic, economic si tehnic al imobilului existent la data solicitarii si se stabilesc cerintele urbanistice care trebuie sa fie indeplinite.
Prin urmare, nu s-ar putea aprecia ca dreptul de proprietate al reclamantei asupra imobilelor in litigiu rezulta din certificatul de urbanism.
Totodata, critica ce vizeaza ignorarea de catre Curtea de apel a fortei probatorii a acestui act, in care se mentiona ca se aplica obligatoriu servitutile de utilitate publica evidentiate in PUG, nu se poate circumscrie vreunui motiv de recurs prevazut de art. 488 din C. proc. civ., intrucat vizeaza modul in care instanta a interpretat probele si nu un aspect de nelegalitate.
In ceea ce priveste inadmisibilitatea petitului de obligare a paratilor la plata despagubirilor atat timp cat nu s-a derulat o procedura de expropriere, critica nu este fondata.
Instantele de fond au retinut ca aspect factual, ca reclamanta este indreptatita la obtinerea unei juste despagubiri, in conditiile in care dreptul de proprietate, un drept fundamental reglementat de dispozitiile art. 44 din Constitutia Romaniei, i-a fost incalcat de catre parate, prin impunerea servitutii de utilitate publica, servitute care este mentinuta si in prezent.
Pierderea elementelor esentiale ale dreptului de proprietate, desi persoana ramane, formal, proprietarul bunului, cu privire la care insa nu mai poate exercita nici un atribut din continutul dreptului, in lipsa unei prealabile si juste despagubiri, afecteaza dreptul, in substanta sa, si reprezinta o incalcare din partea autoritatilor statului, sanctionata de art. 1 din Protocolul nr. 1.
Se poate spune, chiar daca nu s-a derulat o procedura de expropriere, ca recurentii au generat, in sarcina reclamantei, o interdictie in legatura cu un exercitiu complet al dreptului sau de proprietate, determinata de un interes public, dar nu si-au indeplinit si obligatiile pozitive corelative, si anume de a expropria, in drept, bunul si de a-i oferi titularei dreptului de proprietate o compensatie financiara corespunzatoare indisponibilizarii bunului.
Aceasta intrucat nu se poate admite ca realizarea unor obiective de politica sociala de interes public de catre autoritatile statului sa fie suportate doar de o persoana anume, in speta, reclamanta.
In concluzie, proportionalitatea in materia privarii de proprietate este legata de obligativitatea autoritatilor de a stabili despagubiri pentru bunul pierdut, calculate in functie de pierderea suferita de proprietar.
O alta conditie a proportionalitatii unei privari de proprietate este aceea ca indemnizarea sa survina intr-un interval de timp rezonabil de la momentul pierderii proprietatii, intrucat proportionalitatea impune ca interesele divergente sa sufere o satisfacere a lor concomitenta.
Sub acest aspect, consecintele instituirii unei servituti de utilitate publica asupra terenului reclamantei, fara plata vreunei despagubiri si fara urmarea procedurilor legale de expropriere care sa fundamenteze o astfel de plata, reprezinta o ingerinta severa in dreptul sau de proprietate si, ca atare, o incalcare a art. 1 din Protocolul nr. 1 aditional la Conventie.
Privarea de bun suportata de reclamanta in circumstantele expuse mai sus constituie, totodata, si o incalcare a art. 44 alin. (3) din Constitutia Romaniei, care obliga autoritatile statului, atunci cand interesul general o impune, sa procedeze la o expropriere in conditiile legii si doar cu „dreapta si prealabila despagubire”, ceea ce, in speta, nu s-a realizat.
Ca atare, in mod corect si cu respectarea dispozitiilor enuntate din legea fundamentala, Curtea a mentinut solutia primei instante, de acordare a despagubirilor catre reclamanta, ca mijloc de reparatie pentru privarea de proprietatea imobilului in litigiu.
Criticile referitoare la modalitatea de evaluarea a despagubirilor, pun in discutie aspecte de evaluare a probelor, intrucat nu pot fi cenzurate din perspectiva nerespectariii unor criterii legale de evaluare cum sunt, de exemplu, cele prevazute de dispozitiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauze de utilitate publica, respectiv pretul cu care se vand, in mod obisnuit, imobilele de acelasi fel in unitatea administrativ-teritoriala, in stabilirea caruia se pot lua in calcul comparabile privind tranzactiile efectuate pe piata imobiliara, la care se pot aplica eventuale corectii negative.
Expertul desemnat in cauza a evaluat proprietatea reclamantei prin compararea acestei cu proprietati similare ce au fost vandute (comparabile) sau care au fost oferite spre vanzare pe piata in trimestrul al doilea al anului 2016 pentru a stabili valoarea de circulatie a terenului, cu luarea in considerare si a altor criterii de comparatie cum ar fi: amplasamentul, suprafata, forma, gradul de echipare a terenului, modul de utilizare a proprietatii etc.
Pe de alta parte, potrivit regulii exprimate in adagiul probatio incumbit ei qui dicit, non ei qui negat, recurentii formuland obiectiunile la raportul de expertiza, aveau sarcina de a proba ceea ce afirma.
Prin urmare, chiar in contextul in care instanta de apel a respins obiectiunile formulate de parati, critica nu ar putea fi primita intrucat examinarea utilitatii si a concludentei unor probe in solutionarea cauzei reprezinta atributul exclusiv al instantei investite cu cererea de probatoriu, iar masurile dispuse de instanta in legatura cu aceasta cerere nu pot fi cenzurate de instanta de recurs.
In baza aceluiasi rationament, nici criticile vizand cuantumul despagubirii acordate reclamantei si supraevaluarea imobilului, nu ar putea fi primite. Faptul ca, in urma aprecierii probelor administrate, instanta de apel a ajuns la o alta concluzie decat cea sustinuta de recurent cu privire la cuantumul despagubirii cuvenite reclamantei pune in discutie o gresita stabilire a situatiei de fapt in raport de probele administrate.
Or, asa cum s-a aratat, instanta de recurs nu are competenta de a cenzura situatia de fapt stabilita prin hotararea atacata si de a reevalua in acest scop probele ci, doar de a verifica legalitatea hotararii prin raportare la situatia de fapt care deja a fost constatata, deoarece modul in care instantele de fond au interpretat probele administrate si au stabilit pe baza acestora o anumita situatie de fapt, nu constituie motiv de recurs in reglementarea art. 488 din C. proc. civ.
Fata de aceste argumente, Inalta Curte constata ca nu sunt intrunite cerintele motivului de casare prevazut de art. 488 alin. (1)pct. 8 din C. proc. civ., hotararea instantei de apel fiind pronuntata cu respectarea dispozitiilor legale incidente cauzei si, in consecinta, va respinge, ca nefondat, recursul paratilor.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge exceptia inadmisibilitatii recursului, invocata de intimata-reclamanta A..
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de paratii Primarul Municipiului Cluj-Napoca si Municipiul Cluj-Napoca impotriva deciziei nr. 153/A din 15 iunie 2021 pronuntata de Curtea de Apel Cluj, sectia I civila.
Definitiva.
Pronuntata in sedinta publica, astazi, 17 martie 2022.
Sursa: https://www.iccj.ro